Ce tainice sunt incercarile vietii mereu,

Cand simti in disperare cum te stingi,

Cand valurile te inghit cand te zbati din greu
Si cauti sa te scapi..dar nu ai unde sa fugi
Acolo, in focul cuptorului de neevitat
Se arde in tine tot ce te tinea legat
De scopuri egoiste, de lipsa de iubire
Departe de Dumnezeu si tot ce pregatise pentru tine.
Pana sa iti accepti smerit zdrobirea
Si sa vezi profundul sens din tot
Te lupti sa ai controlul, cauti grabit iesirea
Din focul ce te-ar face fata de fire mort
Dar tocmai in durerea slefuirii crunte
Sta frumusetea sperantei nevazaute;
Un suflet lepadat de sine si reconstruit
Ce intelege scopul pentru care a fost plamadit.
Ai fost pus pe lume doar pentru o vreme,
Si nu e ca sa simti, sa aduni, sau ca sa detii
Emotii, lucruri, oameni si tot ce timpul piere
Ci ca sa iti transcezi din vesnicii carnii si sa devii…
Insa pamantul, nu rodeste de nu e rascolit.
Sa cresti din micul bob, un pom matur rodit
Strapuns vei fi de ploi, batut si smuls de vant
Din locul tau comod, intunecat si stramt.
Caci daca nu te-ar trece Domnul prin pustie
Si prin tacearea vaii, prin pleava din campie
Prin toate anotimpurile vietii, cu bune si cu rele
Nu ai avea credinta ce strabate dincolo de ele…
Si daca nu ai fi sa pierzi de ce te agatai,
n-ai sti ca doar de ceruri poti sincer sa te prinzi!
fara sa-ti pleci genunchiul cand pumnii goi ii ai,
n-ai simte siguranta de Domnul sa depinzi…
si inima-ti plapanda, de nu ar fi crapata,
nu ar avea lumina pe unde sa ti-o coasa
si dragostea divina pe unde s-o patrunda
ca sa te fac-o punte spre lumea suferinda.
Adancimea sufocanta a unei lacrimi reci,
Tu insuti de nu ai fi-notat pana la mal
Furtuna din ochii altuia n-ai sti cum sa calmezi,
Nici mana sa i-o prinzi cand e-nghitit de val
Si poate crezi adesea ca-n vale singur esti
Carand zdrobit provara sub care te chircesti
Dar uite-te atent un pas in fata ta,
Toti spinii-I calca Domnul purtandu-si crucea grea
Daca te uiti in valea umbrei mortii prin care ai trecut
Si in care te simteai confuz si apasat
Doar dumnezeu e forta ce te-a continut
Imbratisand tot ce era in tine, lovit murdar si spart
Te-astepta sus pe culme, si-acol-o sa-ntelegi
Privind in urma calea ce-a trebuit sa mergi
Si o sa vezi mai bine ce urme ai lasat
Pentru unii ce vor trece pe acelasi drum uscat
Asa ca, fa din zdrobire-un cantec
Abandonand controlul in mana celui
Care iti poate umple golul
Cu liniste profunda cand esti izbit de frici,
In drumul tau spre munte, prin vaile adanci.