Sunteți pe pagina 1din 1

Speţa din data de 30.03.

2016 privind impozitul pe mijlocul de transport

Întrebare: cine datorează impozit pe mijloacele de transport la data de 01


ianuarie a anului următor în situaţia în care proprietar la data de 31 decembrie
a unui an fiscal este persoana care a dobândit dreptul de proprietate în cursul
anului respectiv, dar nu a procedat la transcrierea dreptului de proprietate la
serviciul înmatriculări, iar mijlocul de transport figurează înmatriculat la 31
decembrie a anului fiscal respectiv pe fostul proprietar

1. Conform art. 4 lit. n) pct. II din Hotărârea Guvernului nr.1/2013 privind


organizarea si funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei
Publice, cu modificările şi completările ulterioare, acesta îndrumă şi sprijină
autorităţile administraţiei publice locale şi aparatul de specialitate al acestora în
aplicarea corectă şi unitară a prevederilor legale şi în îndeplinirea atribuţiilor ce le
sunt conferite prin lege.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nu formulează


interpretări/precizări, cu caracter general obligatoriu ale actelor
administrative, care să poată fi invocate în faţa vreunei instanţe judecătoreşti sau
autorităţi administrative, iar responsabilitatea pentru emiterea unui act sau luarea
unei decizii revine exclusiv autorităţii care emite actul/persoanei care ia decizia
respectivă.

În data de 21.03.2016, în Monitorul Oficial nr. 208/21.03.2016, a fost


publicată Hotărârea nr. 159/2016 pentru modificarea şi completarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015, privind Codul fiscal, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 1/2016.
Astfel, pentru clarificarea aspectelor privind impozitul pe mijloacele de
transport, la punctul 124, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul
(2), cu următorul cuprins:
„Pentru mijloacele de transport dobândite de către contribuabili până la 31
decembrie a anului curent, care au fost înmatriculate/înregistrate în România
anterior dobândirii, contribuabilii dobânditori datorează impozitul pe
mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor
anului curent, chiar dacă nu I-au înmatriculat/înregistrat pe numele lor, după
data de 31 decembrie."

S-ar putea să vă placă și