CAPITOLUL 3:

REGLEMENTAREA ȘI ÎNFIINȚAREA SERVICIILOR PUBLICE

3.1 Actul de reglementare a unui serviciu public
După cum este cunoscut, serviciile comunitare de utilități publice, făcând parte din sfera
serviciilor de interes general sunt guvernate de un regim juridic special, de drept public, fiind
supuse unor exigențe specifice, așa numitele ,,obligații de serviciu public”。
In evoluția serviciilor publice după intrarea României în Uniunea Europeană începând cu data de
1 ianuarie 2007 și legislația specifică acestor servicii a trebuit să fie supusă unui proces de
revizuire și aliniere la principiile europene privind serviciile de utilitate de interes general, astfel
cum acestea sunt definite în Cartea Albă a Serviciilor Publice de Interes General.
Sub acest aspect, reforma în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice, fiind un
angajament esențial asumat de către Guvernul României în procesul de integrare în Uniunea
Europeană, implică armonizarea legislației interne cu acquis-ul comunitar și restructurarea
instituțională.
Actul de reglementare,1 privind serviciile publice este consacrat legislativ prin Legea-cadru a
serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 și actele normative speciale care
reglementează în baza legii-cadru fiecare dintre serviciile comunitare de utilități publice, asigură
condiții optime pentru organizarea, funcționarea și exploatarea acestor servicii, respectiv pentru
delegarea gestiunii acestor servicii operatorilor privați, ceea ce are un impact pozitiv asupra
dezvoltării mediului de afaceri.
La elaborarea noilor reglementări în materia serviciilor publice s-a avut în vedere conformitatea
acestor reglementări cu acquis-ul comunitar în materia serviciilor comunitare, aceste servicii
intrând, sub incidenta Directivei 2006/123/CE, respectându-se totodată Protocolul nr. 26 privind
serviciile de interes general, anexat Tratatului de la Lisabona, precum și jurisprudența Curții
Europene de Justiție în domeniu.
Gestiunea serviciilor de utilități publice reprezintă modalitatea de organizare, funcționare și
administrare a serviciilor de utilități publice în scopul furnizării/prestării acestora în condițiile
stabilite de autoritățile administrației publice locale, și se realizează prin, hotărâri ale autorităților
deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sub forma gestiunii directe sau a gestiunii
delegate.
În materia serviciilor publice, făcând parte din sfera serviciilor publice de interes general având o
importanță majoră pentru colectivitățile teritoriale, a fost adoptată Legea serviciilor publice nr.
51/2006 1, intrată în vigoare la data de 21 martie 2007, modificată și completată prin Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 13/2008 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor publice
nr. 51/2006 și a Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006,acte
normative prin care se reglementează cadrul juridic unitar, obiectivele, competențele, atribuțiile
și instrumentele specifice necesare înființării, organizării, gestionării, finanțării, exploatării,
monitorizării și controlului furnizării/prestării reglementate a serviciilor comunitare de utilități
publice.
Ca atare, în materia serviciilor comunitare de utilități publice, autoritățile administrației publice
locale nu au competența de a stabili cadrul juridic pentru înființarea și organizarea unor astfel de
servicii, competență care este atribuită în baza dispozițiilor constituționale autorității legiuitoare,
atribuțiile autorităților administrației publice locale la care trimit dispozițiile legale din materia
serviciilor comunitare de utilități publice și care trebuie exercitate în conformitate cu dispozițiile
legii, vizând doar gestionarea serviciilor de utilități publice.
În Uniunea Europeană, în etapa actuală a evoluției sociale, identificăm trei noi tipuri de
reglementări (reguli):
1.reglementǎri prin acte unilaterale, specifice României, caracterizate prin fixarea tarifelor,
condiționarea accesului la rețele, emiterea licenței de exploatare a rețelei etc.;

1
Oliviu Puie(2012), Op. cit, pp.27-28
2. reglementări prin contracte, potrivit cărora tarifele se stabilesc prin contracte, există reguli
care stabilesc un control al tarifelor ex/post, există o transparență a formării prețurilor, în
stabilirea duratei contractelor, finanțarea investițiilor, stabilirea caietelor de sarcini, model”；
Necesitatea reglementării, presupune ca un serviciu public să fie transparent, democratic și
solidar și în măsură să satisfacă necesitățile vitale, la prețuri rezonabile. Se impune, obligatoriu,
un cadru legislativ care să definească:
－ autoritățile organizatoare ale serviciilor;
－ modalitățile de organizare;
－obligațiile serviciilor publice ce trebuie satisfăcute de operatori;
－ modalitățile de finanțare;
La baza unui asemenea serviciu, se află contractele încheiate între autoritatea organizatoare și
operator.
De altfel, în practica comunitară, serviciile economice de interes general au un rol important în
menținerea coeziunii economico-sociale și teritoriale.2
La nivelul autorităților locale nu vom găsi guvern, parlament ori instanțe judecătorești proprii.
Autonomia locală are, în consecință, un caracter pur administrativ, iar autoritățile locale au o
competență determinată, și anume: actul de reglementare și de răspundere proprie, în condițiile
prevăzute de lege, pentru rezolvarea treburilor colectivităților locale4, adică ,,o sferă proprie de
acțiune”＇， așa cum este ea denumită convențional în practica administrației.
In afara autorităților locale, alese, cu drept de decizie și autoritate, în cadrul colectivităților din
unitățile administrativ-teritoriale respective, prin autonomie este subînțeleasă totodată și
supravegherea pe care o exercită guvernul, potrivit cu dispozițiile constituționale, asupra acestor
autorități°. Aceasta semnifică, pe de o parte, că Guvernul exercită numai un anumit gen de
supraveghere, iar pe de altă parte, că nu poate exercita puteri discreționare în unitatea
administrativ-teritorială. Genul de supraveghere menționat este denumit în doctrina
constituțională ,,control de tutelă”， și se exercită atât asupra autorităților locale, cât și al actelor
acestora.
Din cele arătate, se poate constata că principiul autonomiei locale nu este net diferit, ca și
conținut, de cel al descentralizării administrative. Descentralizarea administrativă semnifică
principiul revendicat de doctrină și o tendință în evoluția administrației publice pentru realizarea
autonomiei locale, subliniindu-se că la baza descentralizării se află ideea unei anumite autonomii
locale.
Din această perspectivă, autonomia locală presupune existența unor condiții și îndeplinirea unor
exigențe, cum ar fi: prezența unei colectivități care să aibă interese și cerințe specifice față de
interesele colectivității naționale, existența unor mijloace materiale și financiare puse la
dispoziția colectivității locale, a căror gestionare se realizează sub responsabilitatea acestei
colectivități, autoritățile care conduc colectivitatea locală trebuie să fie alese dintre cetățenii ce o
compun, stabilirea unor distincte pentru autoritățile alese, potrivit cărora ele poate sa decid liber
in rezolvarea problemelor locale si in sfârșit, existența tutelei administrative.3
Administrația publică din unitățile administrative întemeiază pe principiile
descentralizări ,autonomiei locale desconcentrări serviciilor publice.
În unitățile administrativ-teritoriale in care cetățeni aparținând unei minorități naționale au o
pondere semnificativa  asigură folosirea limbii minorității naționale respective in scris si oral în
'relațiile cu autoritățile administrației publice locale si eu serviciile publice deconcentrate, în
condițiile prevăzute de legea organică.
Intr-o alta ordine de idei, pornind de la observația că Legea 69 a administrației publice locale, nu
mai corespunde evoluțiilor administrației publice românești, a fost adoptată o noua
lege care sa constituie actul de reglementare ,privind organizarea și funcționarea administrației
publice locale și implicit serviciile publice de la acest nivel',

2
Nicoleta Miulescu (2010), Op. cit, p.124
3
Cezar Corneliu Manda (2018), Op. cit, p.22
Pe de alta parte, actul de reglementare reprezintă un moment de cotitura in materie de reforma
legislativa a serviciilor publice ,acum fiind adoptate o serie de acte normative ale căror
prevederi le vom analiza in continuare.
Intr-un alt enunț, ,potrivit legii administrației publice locale ,modificata in anul 2006 ,consiliile
locale si județene pot contracta ,in condițiile legii, lucrări si servicii publice .De asemenea,
autoritățile administrației publice locale pot hotărî concesionarea sau închirierea bunurilor de
proprietate publica a comunei sau a orașului, după caz precum si a serviciilor publice de interes
local.
In primul rând ,Ordonanță de Urgență nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor
de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice si a contractelor de
concesiune de servicii, publicată în M. Of. nr. 418/15 mai.2006.
Ordonanța reprezintă actul de reglementare a contactului de achiziție publică și a contractului de
concesiune de lucrări publice și de servicii ,precum și modalitățile de soluționare a
contestaților formulate împotriva actelor emise în legătură aceste proceduri.
După finanțarea si realizarea obiectivelor de investiți specifice sistemelor de utilități publice;
1.Delegarea gestiunii serviciilor, precum și darea în administrare sau concesionarea bunurilor
proprietate publică și/sau privată a unităților administrativ-teritoriale, ce constituie infrastructura
tehnico-edilitară aferentă serviciilor;
Participarea unităților administrativ-teritoriale la constituirea capitalului social al unor societății
comerciale având ca obiectiv furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publice de interes local,
intercomunitar sau județean, după caz:
2.Contractarea sau garantarea împrumuturilor pentru finanțarea programelor de investiții în
vederea dezvoltării, reabilitării și modernizării sistemelor existente;
3. Garantarea, în condițiile legii, a împrumuturilor contractate de operatorii serviciilor de utilități
publice în vederea înființării sau dezvoltării infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciilor:
4. Elaborarea și aprobarea regulamentelor serviciilor, pe baza regulamentelor-cadru ale
serviciilor, elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente; stabilirea, ajustarea,
modificarea și aprobarea preturilor, tarifelor și taxelor speciale, cu respectarea normelor
metodologice elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente;4
Autoritățile administrației publice locale au dreptul sa rezilieze unilateral actul de reglementare a
gestiunii serviciilor și să organizeze o nouă procedură pentru delegarea gestiunii acestora, prin
următoarele drepturi
 să refuze, în condiții justificate, aprobarea stabilirii, ajustării sau modificării prețurilor și
tarifelor propuse de operator, iar pentru serviciile care funcționează în condiții de
monopol, să solicite avizul autorităților de reglementare competente.
  să solicite informați cu privire la nivelul si calitatea serviciului fumizat/prestat si cu
privire la modul de întreținere, exploatare si administrare a bunurilor din proprietatea
publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale, încredințate pentru realizarea
serviciului;
 să monitorizeze și să exercite controlul cu privire la furnizarea/prestarea serviciilor de
utilități publice și să ia măsurile necesare în cazul în care operatorul nu asigură indicatorii
de performanță și continuitatea serviciilor pentru care s-a obligat;
 să aprobe stabilirea prețurilor și tarifelor, respectiv ajustarea și modificarea prețurilor și
tarifelor propuse de operatori; pentru serviciile care funcționează în condiții de monopol,
aprobarea prețurilor și tarifelor, după caz, se face pe baza avizului de
specialitate emis de autoritatea de reglementare competentă;
In ultimul rând, actul de reglementare a unui serviciu public , s-a stabilit in forma sa
juridica ,modul de funcționare ,clauze de încetare a activității ,agențiile a fost specializate pe un
singur domeniu de activitate .5

4
Dragoș Valentin Dincă (2013), Servicii publice locale din Romania ,Editura C.H. Beck, București pp 32-33
5
Bilouseac Irina (2013) ,Op. ,cit., p.91
3.2 Competența de înființare/organizare a structurii responsabile cu furnizarea/prestarea
serviciilor publice
In evoluția serviciilor publice ,atât sub aspect juridic, cat si in organizarea, si funcționarea sunt
importante funcții si elemente de conținutul managementului, indiferent in care domeniu își
găsesc aplicarea
In primul rând ,competența de înființare a serviciilor publice locale ,presupune, cu
necesitate ,următoarele reguli:
 Înființarea se realizează in temeiul competentei legale (stabilite prin lege sau alt act
normativ ,cu putere de lege);
 obiectul acestor servicii publice poate fi atât lucrativ, cât și nelucrativ (instituțiile sociale
culturale);
 respectarea anumitor condiții de formă și procedurale prevăzute de lege.
Pe de alta parte ,actul de înființare al unui serviciu public de interes local este actul de autoritate
al administrației publice locale, respectiv hotărârea consiliului local, in conținutul căreia
trebuie sa identificam , cu caracter imperativ, următoarele elemente:
。- obiectul de activitate determinat in mod clar sau determinabil;
-patrimoniul serviciilor publice: (atât a bunurilor imobile și mobile, cât și a drepturilor si
obligaților patrimoniale);
－denumirea si sediul acestuia.
Intr- o alta ordine de idei cu privire la bunurile de proprietate publică, se impune a reține că, în
regimul juridic al acesteia, întrucât bunurile sunt inalienabile și insesizabile, aceste bunuri se vor
inventaria în mod separat în patrimoniul serviciului public și se atribuie fie în administrare, fie în
temeiul unui contract de concesiune.
－ sub aspectul statutului juridic - serviciile publice pot fi cu sau fără personalitate juridica;
－ din punctul de vedere al gestionării - se prevede forma aleasă - directă sau delegată, dacă
serviciul public este subvenționat de la bugetul local, se autofinanțează sau are un regim mixt și
autofinanțare și subvenționare;
－ denumirea și sediul serviciului public;
－ aprobarea tarifelor de funcționare, furnizare, aprobarea și modificarea acestora
－ numirea conducătorului/serviciului public;
－ organizarea și funcționarea serviciului public/regulamentul acestuia, numărul de
posturi etc.;
－ aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al serviciului public
－ reglementarea coordonării, îndrumării sau controlului asupra activității acestuia.
In al doilea rând, regimul juridic al serviciilor publice, constituie specific categorii de servicii in
regimul dominant al dreptului public in organizarea sî funcționarea acestora.
De asemenea, caracterul de principiu pentru toate categoriile servicii publice, indiferent la ce
nivel sunt înființate sau de forma de organizare, anumite reguli ce se impun a fi asigurate și
respectate, inclusiv de agenții economici sau organismele nonprofit private, cărora li se
încredințează asemenea activități de interes public.
Unele dintre acestea derivă din chiar principiul descentralizării serviciilor care presupune
acordarea personalității juridice sau autonomiei sub tutela a se înființat, un patrimoniu propriu și
dreptul de a dispune, în mod autonom de acesta, in scopul satisfacerii unor nevoi generale. Pe de
altă parte, aceste principii sunt reflecția caracterelor administrației publice, menite să asigure
realizarea nevoilor sociale și a interesului serviciile publice fiind, de regulă, o modalitate de
realizare a drepturilor fundamentale ale cetățenilor.6
In al treilea rând, la elaborarea noilor reglementari in materia serviciilor publice in vederea
conformității acestor reglementari a intrat sub incidenta Directivei pe 2006/123 privind serviciile
de interes local.
In materia serviciilor publice ,făcând parte din sfera serviciilor publice de interes general având o
importanta majora pentru colectivitățile teritoriale, a fost adoptata Legea serviciilor publice nr,
6
Nicoleta Miulescu (2010), Op. cit, pp.71-73
51/2006 ', intrata in vigoare de data de 21 martie 2007, modificată si completata prin Ordonanța
de urgența a Guvernului nr, 13/2008 pentru modificarea si completare Legile serviciilor
comunitare de utilități publice nr, 51/2006 si a Legi servilului de alimentare cu apa si de
canalizare nr, 241/2006,acte normative prin care se reglementează cadrul juridic
unitar ,obiectivele, competențele, atribuțiile si instrumentele specifice necesare înființării,
organizării, gestionării, finanțării, exploatării, monitorizării și controlului furnizării/prestării
reglementate a serviciilor publice,
Pe de o parte, materia serviciilor comunitare de utilități publice, autoritățile administrației
publice locale nu au competența de a stabili cadrul juridic pentru înființarea si organizarea unor
astfel de servici, competentele care este atribuțiile in baza dispozițiilor constituționale autorități
legiuitoare, atribuțiile autorităților administrației publice locale la care trimit dispozițiile legale
din materia serviciilor comunitare de utilității publice si care trebuie exercitate in conformitate cu
dispozițiile legi, vizând doar gestionarea serviciilor de utilități publice.
In alt enunț, gestiunea serviciilor publice reprezintă modalitatea de organizare ,funcționare si
administrare a serviciilor publice in scopul furnizării /prestării in condițiile stabilite de
autoritățile administrației publice si se realizează prin hotărârii ale autorităților deliberative ale
unităților administrativ-teritoriale sub forma gestiunii directe sau gestiunii delegate.
Potrivit art. 3 din lege astfel cum acesta a fost modificat prin Ordonanța de urgentă a Guvernului
nr, 13/2008, serviciile publice sunt in responsabilitatea autorităților administratei publice locale
și se înființează, se organizează si sa gestioneze potrivit hotărârilor adoptate de autoritățile
deliberative ale unităților administrative-teritoriale, funcție de gradul de urbanizare, de
importanța economico-sociala a localităților, de mărimea și de gradul de dezvoltare a acestora și
în raport de infrastructura tehnico-solidarizară existent.
Într-o altă informație , art, 7 din lege înainte de modificare, potrivit căruia gestiunea serviciilor
de utilități publice, modalitățile prevăzute de lege se realizează, după caz, prin hotărârii
adoptate de către autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sau de către
asociațiile de dezvoltare comunitara (după modificarea art. 2 lit. a) prin Ordonanța de urgență a
Guvernului 13/2008, legiuitorul folosind denumirea ,,asociație de dezvoltare intercomunitară cu
obiect de activitate serviciile publice ', în urma modificării art. 3 din lege, asociațiile de
dezvoltare intercomunitară nu mai sunt menționate în rândul autorităților care sunt învestite prin
lege cu delegarea gestiunii serviciilor de utilități publice, acea în contextul in care, prin
modificarea art. 2 liț, e) din lege, legiuitorul precizează expres faptul că delegarea gestiunii
poate fi efectuată și de asociațiile de dezvoltare intercomunitara cu obiect de activitate serviciile
de utilități publice, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, în baza
unui mandat special acordat de acestea.7
Intr-o alta ordine de idei, serviciile publice, în vederea asigurării cadrului necesar pentru
furnizarea acestor servicii către colectivitățile teritoriale, Legea serviciilor comunitare de utilității
publice nr 51/2006 și actele normative speciale adoptate în baza legii-cadru, stabilesc în
completarea atribuțiilor cu caracter general stabilite în sarcina autorităților administrației publice
locale din materia serviciilor publice, doar obiectul hotărârilor care trebuie adoptate de către
autoritățile administrației publice locale în exercitarea competențelor și atribuțiilor ce le revin în
sfera serviciilor publice.
Într-o altă afirmație, conducerea și coordonarea serviciului public de interes local, dovedesc
competența și capacitatea autorităților administrației publice locale de a satisface nevoile
generale comunității, prin intermediul serviciului public înființat, ceea ce presupune,
concomitent un control permanent al acesteia, cu privire la modul de organizare al activității, de
administrare a patrimoniului, de utilizare a mijloacelor financiare și nu în ultimul rând, de
stabilire in condițiile legii, a tarifelor, a condițiilor de calitate a serviciului public.
Din punct de vedere al personalului serviciului public, pe lângă aprobarea organigramei și a
numărului de personal, autoritatea locală are atribuții în desemnarea conducătorului acesteia,

7
Oliviu Puie(2012), Op. cit, pp.28-29
încheie contractul de management al conducătorului, stabilește criteriile de performantă în
activitatea să și pe principiul simetriei, nu numai desemnarea sau numirea sa, ci și eliberare
sau sancționarea, în condițiile legii, a acestuia.
În autonomia funcțională a serviciului public presupune stabilirea condițiilor concrete privind
executarea obiectului de activitate, managementul resurselor umane și financiare modalităților de
punere în aplicare a sarcinilor stabilite la înființare.
Controlul și coordonarea sunt consecința ,,subordonării” locale sub care se află acest servicii
publice, este un control extern, general cu privire la întreaga să activitate, cu unele elemente de
subordonare (ierarhizare).
Această formă de control nu înlătură controlul exercitat de conducătorul serviciului public asupra
propriei sale entități (serviciul public) care este, de această dată, un control intern, ierarhic și
chiar specializat (pe domenii de activitate).
Pe de o parte, in administrația publica serviciile publice s-au înființat in mare măsura prin
realizarea schimburilor in modul de prestare a serviciilor publice , chiar și în denunțarea
unilaterală a unui contract de furnizare a serviciilor publice , dacă aceasta nu corespunde
interesului general public.8
O primă precizare care se impune a fi reliefata este aceea ca, operatori și utilizatorii serviciilor
publice sunt raporturi juridice de natura contractuală și sunt supuse nomelor de drept privat" ,
fumizare a serviciilor publice, după intrarea în vigoare a noului Cod civil, este supus atât
nomelor caracter general instituite prin titlul IX (diferite contracte speciale) cât și normelor
speciale instituite prin Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr,51/2006 celorlalte acte
normative adoptate de către autoritatea de reglementare, în materia serviciilor comunitare de
utilități publice, și, care, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, se vor aplica cu
prioritate față de prevederile Codului civil, ca norme cu caracter general, dispozițiile actelor
normative în materia serviciilor comunitare de utilități publice completându-se cu dispozițiile
Codului civil, doar în măsura care aceste acte normative speciale nu conțin anumite reglementări
cuprinse în reglementările cu caracter general cuprinse în noul Cod civil.
Din conținutul conceptualizări legale furnizarea este instituită prin noul Cod civil în contextul
în care acest contract poate avea și prestarea de servicii cât și normelor speciale institute prin
actele normative noul Cod civil.
În materia serviciilor de utilități publice, suscită interes o analiză a dispozițiilor instituite prin
noul Cod civil, în privința prețului serviciilor, cu cele instituite prin actele normative în materie.
Raportând aceste dispoziții ale noului Cod civil la dispozițiile actelor normative speciale în
materia serviciilor de utilități publice, în sensul cărora autoritățile administrației publice locale
pot adopta hotărâri în legătură cu stabilirea, ajustarea, modificarea și aprobarea prețurilor,
tarifelor și taxelor speciale, pe baza avizelor de specialitate ale autorității de reglementare în
domeniu, iar, în baza acestor hotărâri, contractul de delegare a gestiunii serviciului de utilități
publice sau, după caz, contractul de dare în administrare directă a serviciului de publice, conține
clauze exprese privitoare la tarifele practicate și la procedura de stabilire, modificare sau ajustare
a acestora ,apreciază că vor fi aplicabile, în baza principiului ,prin dispozițiile actelor normative
speciale în materia serviciilor publice, care deroga de la dispozițiile cu caracter general instruite
prin noul Cod civil.
În ultimul rând, furnizarea serviciilor publice9 are importanță majoră pentru colectivitățile
teritoriale, locale și asigura capacitatea deplină în caracterul intuitu personale care poate fi
admisibilă în contractarea serviciilor publice.

3.3 Modalități de gestiune ale unui serviciu public

În literatura de specialitate privind modalităților sub care se pot ,gestiona” serviciile publice, se
impun câteva aprecieri terminologice.

8
Nicoleta Miulescu (2010), Op. cit, pp.72-74
9
Oliviu Puie (2012), Op. cit, pp.356-358
 Într-o alta ordine de idei, noțiunea de gestiune se înțelege administrarea patrimoniului, a unor
bunuri ale unei persoane, de către reprezentantul său, totalitatea operațiunilor efectuate de
un gestionar cu privire la primirea, păstrarea sau eliberarea unor bunuri/materiale sau valori
bănești. Sensul economic mai sus precizat este singurul consacrat în materia serviciilor publice și
pe plan legislativ, ceea ce nu reprezintă conținutul activității efective de organizare al unui
serviciu public, care reprezintă mai mult activitatea denumită de management'.
Pe de alta parte , gestiunea și managementul nu sunt două noțiuni identice.
Managementul - reprezintă totalitatea activităților de organizare, conducere, în scopul
îndeplinirii unor decizii optime, ceea ce include și termenul de gestiune.
În legislația actuală, atât cea europeană, cât și cea din țara noastră, se utilizează termenul
de ,,gestiune”, însă conținutul său juridic nu se confundă cu cel economic.
De asemenea, în Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice', în art.23,
termenul de gestiune este definit astfel ,gestiunea serviciilor de utilitari publice reprezintă
modalitatea10 de organizare, funcționare si administrare a serviciilor de utilități publice, in scopul
fumizării prestării acestora, în condițiile stabilite de autoritățile administrației publice locale”，
Din punct de vedere privind prevederile legale, cât și modurile de gestionare a serviciilor
publice sunt :
o administrarea prin regii autonome și societăți comerciale;
o contracte de concesionare;
o contracte de închiriere;
o contractul civil;
o contract comercial;
o locația de gestiune;
o parteneriat public-privat'.
Modalitățile de mai sus corespund formelor de gestiune recunoscute de literatura de specialitate
ca fiind:
 gestiune directă - potrivit căreia, autoritatea administrației publice locale este cea care, prin
compartimentele sale funcționale realizează serviciul public.”
În continuare, regimul juridic al acestor servicii, întrucât compartimentele funcționale nu au
personalitate juridicǎ,acestea nu sunt subiect de drept în relațiile cu terți, această calitate având-o
chiar autoritatea locală.
 gestiunea semi-directă - se realizează prin stabilimente sau instituții publice, cu sau fără
personalitate juridică, cărora li se încredințează servicii publice administrative;
dobândind o autonomie proprie, dar aflată în subordinea directă, tutela, administrației locale
（aceste servicii publice se mai numesc și servicii publice de autoritate locală, de ex. instituții
de cultură)
 gestiune delegată – presupune ,,încredințarea”, de către autoritatea locală, a administrării și
exploatării serviciului public către un agent privat (de regulă) fie că este un serviciu public
economic, ceea ce presupune concesionarea prin licitație a acestuia (ex. unor societăți
comerciale, regii autonome ce își desfășoară activitatea în regim concurențial și pe baza
principiului obținerii profitului) sau unui serviciu public administrativ (ex. către ONG-uri,
asociații, fundații, în domenii precum: social, învățământ, sănătate etc.), de regulă, pe baza unei
autorizații emise în temeiul și în condițiile legii, de autoritatea publică de specialitate, în
domeniul serviciului public delegat.
Pentru a putea identifica aceste categorii de servicii publice prestate de autoritățile administrației
publice locale sau înființate de acestea, în vederea satisfacerii unor interese generale, vor porni
de la prevederile Legii nr. 215/2001 privind administrația publica locală, republicată, art. 1 alin.
2 lit.g), coroborat cu art. 17 si respectiv art. 36 alin. 6, pentru a putea identifica domeniile în care
pot fi înființate.

10
Nicoleta Miulescu (2010), Op. cit, pp.74-75
În materia serviciilor comunitare de utilități publice, deși prevederile art. 51 alin. (3) și alin. (3')
ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 și actelor normative speciale
specifice fiecărui serviciu de utilități publice, adoptate în aplicarea legii-cadru a serviciilor de
utilități publice, statuează că soluționarea litigiilor contractuale dintre operatorii serviciului și
utilizatori și, respectiv, soluționarea litigiilor derivate prin modalități de gestiunii serviciilor de
utilități publice se soluționează de către instanțele de drept comun în cazul contractelor de
furnizare/prestare a serviciului și, respectiv, de către instanțele de contencios administrativ, în
cazul contractelor de delegare a gestiunii, nefiind consacrate, ca atare, dispoziții legale exprese și
nici clauze contractuale privind posibilitatea soluționării litigiilor decurgând din aceste contracte
de către instanțele arbitrare române și străine, apreciem că dispozițiile Legii nr. 51/2006 și ale
actelor normative speciale specifice fiecărui serviciu de utilități publice se completează cu
dispozițiile de aplicabilitate generală ale Codului de procedură civilă în materie de arbitraj,
precum și cu dispozițiile Regulilor de procedură arbitrală adoptate de către autoritățile
competente.11
Din punct de vedere ,gestiunea directa este acea modalitate de gestiune a serviciilor publice prin
intermediul unor operatori de drept public înființați la nivelul unităților administrativ- teritoriale,
în baza hotărârilor de dare in administrare adoptate de către autoritățile deliberative ale acestora,
prin care autoritățile deliberative si executive, în numele unităților administrativ teritoriale pe
care le reprezintă ,își asumă si exercita nemijlocit toate competențele si responsabilitățile ce le
revin potrivit legii cu privire la furnizarea/prestarea serviciilor publice, respectiv la administrarea
,funcționarea si exploatarea sistemelor de utilități publice aferente acestora.
Pe de o parte, în cazul gestiunii directe, raporturile juridice dintre unitățile administrativ-
teritoriale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară sunt reglementate prin hotărâri
de dare în administrare adoptate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale,
prin care se clarifică drepturile și obligațiile părților cu privire la furnizarea/prestarea serviciului,
inclusiv administrarea, funcționarea și exploatarea sistemului de utilități publice aferente
acestuia.
Pe de alta parte, se impune în ipoteza gestiunii directe încheierea unui contract de administrare,
în baza hotărârii de dare în administrare, întrucât, fiind vorba despre gestiunea unui serviciu
public, printr-un act administrativ unilateral nu pot fi impuse drepturile și obligațiile părților, fără
a avea loc acordul de voință al părților și, aceasta chiar dacă gestiunea directă se exercită prin
intermediul unor operatori de drept public înființați la nivelul unității administrativ-teritoriale.
Mai mult, printre operatorii care pot exercita gestiunea directă a serviciului, se numără servicii
publice de interes local sau județean, cu personalitate juridică, care au patrimoniu propriu,
funcționează pe bază de gestiune economică și se bucură de autonomie financiară și funcțională,
astfel de servicii cu personalitate juridică putând să devină părți contractante în contractul de
administrare.
În ceea ce privește operatorii care pot exercita gestiunea directă a serviciilor de utilități publice,
potrivit art. 29 din lege, modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2008, aceștia
pot fi:
a) compartimentele funcționale organizate în structura aparatului de specialitate al primarului
sau, după caz, al consiliilor județene
b) serviciile publice de interes local sau județean ,fără personalitate juridică înființate și
organizate prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ teritoriale.
Într-o altă ordine de idei, Legea nr. 51/2006, care a modificat Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 13/2008, privind gestiunea delegată este modalitatea de gestiune în care
autoritățile administrației publice locale de la nivelul unităților administrativ-teritoriale sau, după
caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice,
în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, atribuie unuia sau mai multor
operatori toate sau numai o parte din competențele și responsabilitățile proprii privind
furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publice, precum și concesiunea sistemelor de utilități
11
Oliviu Puie (2012), Op. cit, p 533
publice aferente serviciilor, respectiv dreptul și obligația de administrare si de exploatare a
acestora, pe baza unui contract, denumit contract de delegare a gestiunii.
In ceea ce privește, gestiunea delegata încredințată unor operatori privați ,in contextul cadrului
legislativ actual reglementat prin Legea serviciilor publice nr.51/2006 si actele normative
speciale specifice fiecărui tip de serviciu public, este o gestiune privata controlata public, prin
aceasta înțelegând-se mecanismul prin care o colectivitate publici încredințează prin contract
unei întreprinderi private sarcina de a asigura, în contul său, prestarea serviciilor publice.12
Dintr-un alt punct de vedere ,gestiunea delegata următoarele aspecte:
 să respecte angajamentele asumate fata de operator hotărârea de dare în administrare a
serviciului, respectiv prin care clauzele contractuale stabilite prin contractul de delegare a
gestiuni serviciului;
 sa asigure un tratament egal pentru toții operatori indiferent de forma de proprietate, de tara
de origine ,de organizare acestora si de modul de gestiune adoptat.
 să asigure resursele necesare finanțării infrastructuri tehnico-edilitare aferente serviciilor,
corespunzător clauzelor contractuale;
 sa stabilească cerințele si criteriile de participare si de de selecție operatorilor la procedurile
publice organizate pentru atribuirea contractelor de delegare a gestiuni;
 să monitorizeze și să exercite controlul cu privire la furnizarea/prestarea serviciilor de
utilități publice și să ia măsurile necesare în cazul în care operatorul nu asigură indicatorii de
performanță și continuitatea serviciilor pentru care s-a obligat;13
Noțiunea de delegare este consacrată și prin Titlul V al noului Cod civil, care reglementează
modalitatea de administrare a bunurilor altuia, calitatea de administrator al bunurilor altuia
aparținând unei persoane care are împuternicirea să administreze mai multe bunuri sau un
patrimoniu care nu îi aparține.
In ceea ce privește, art. 829 din noul Cod civil ,delegarea constituie un mecanism prin
administratorul (unitățile administrativ-teritoriale. in, O.P) își poate delega parțial atribuțiile
(unui operator care va presta serviciul în baza gestiunii delegate,n.n, O.P) sau poate împuternici
un terț (asociația de dezvoltare intercomunitara de utilități publice cu obiect de activitate servici
publice ) sa îl reprezinte la încheierea unui act determinat. În cazul gestiunii delegate, spre
deosebire de gestiunea directa atribuirea gestiunii se face în baza unei hotărâri de atribuire, in
baza căreia se va adopta hotărârea privind aprobarea contractului de delegare ,ambele trebuind să
fie adoptate, respectiv aprobate de care autoritățile deliberative ale unităților administrativ-
teritoriale.
Un alt avantaj, al delegării gestiunii serviciilor de utilități publice îl reprezintă faptul că
apar relații contractuale între unitățile administrativ-teritoriale si operatorii serviciului, selectați
conform procedurii instituite prin lege, ceea ce determina o definire a relațiilor
dintre părți, precum și stabilirea prin contractul de delegare a parametrilor și standardului minim
impus pentru prestarea serviciului în condiții de calitate și cantitate.
Un ultim avantaj, al gestiunii delegate rezultă din faptul că, în baza principiului descentralizării
și autonomiei locale gestiunea serviciului poate fi încredințată și unor operatori regionali, care
acționează pe raza mai multor unități administrativ-teritoriale.14
Din alt punct de vedere, delegarea serviciului public este definită ca fiind. convenție prin care o
persoana publică delegatoare încredințează gestionarea unui serviciu public, de care ea este
responsabilă, unui delegatar privat sau public a cărui remunerație este substanțial legată de
rezultatul exploatării serviciului.
Pe de o parte aceasta modalitate de gestiune poate să se, realizeze în două feluri: contractual sau
unilateral, abilitarea gestionării putând fi rezultatul unui act unilateral sau al unui contract. De
asemenea, abilitarea unilaterală poate lua multiple forme (legi, acte normative, acte individuale
hotărâri ale colectivităților), iar beneficiarii sunt diverși: ordine profesionale, asociații ,societăți
12
Oliviu Puie (2012), Op. cit, pp 219-228
13
Dragoș Valentin Dincă (2013), Op. cit, pp 81-82
14
Oliviu Puie (2012), Op. cit, pp 229-230
comerciale etc. Mijlocul clasic de abilitare, mai ales pentru serviciile locale, este contractul.
Contractele sunt de diferite tipuri, principalul tip fiind contractul de concesiune.
De asemenea . Dragoș Dincă, afirmă ca autoritatea publică ii încredințează unui alt prestator
asigurarea unui serviciu, dar nu îl remunerează direct, acest lucru realizându-se prin exploatare,
prin perceperea de redevențe de la utilizatori. Acest contract poartă denumirea de concesiune.
Concesionarul trebuie să se îngrijească de toate echipamentele necesare exploatării serviciului
public (ca de exemplu rețeaua de distribuție a apei ,serviciul de salubritate).15
În ceea ce privește teoria și practica din Romania, în cazul gestiunii indirecte (delegate) sau
concesionării, autoritatea locală, care a creat serviciul public, decide să încredințeze gestiunea
acestuia unei persoane publice sau private distinctă din punct de vedere juridic
O alta modalitate ,privind modalitățile de gestiune a serviciilor publice o constituie, gestiunea de
concesionate (indirecte),in care statul recurge pentru a transfera prin contract gestiunea unor
servicii publice sau pentru a obține realizarea unei activități publice de către un particular, cu
care încheia un contract de concesionare. De asemenea, în cazul modalității concesionate de
gestiune autoritatea administrației publice care concesionează serviciul public poate obține unele
avantaje, deoarece:
• definește ea însăși conținutul serviciului public;
• nu asigură nimic din execuția materială a serviciului, controlând totuși modul în care se
desfășoară activitatea;
• nu finanțează investițiile necesare funcționării serviciului, ele sunt suportate de concesionar;
• concesionarul plătește o redevență
Intr-o alta ordine de idei, in literatura de specialitate, există două tehnici de delegare a gestiunii
unui serviciu de interes local:
1. delegarea unilaterală;
2. delegarea contractuală.
1. Delegarea unilaterală prezinta următoarele caracteristici:
• serviciul public este prestat de un organism public, persoană juridică, autonom financiar, cu un
propriu buget și proprii organe de conducere (consiliul de administrație și director), numite de
consiliul local, care pot întocmi acte juridice și încheia contracte;
• organismul public gestionează doar serviciul care i-a fost încredințat de colectivitate;
• controlul gestiunii serviciului este realizat de colectivitate.
2. Delegarea contractuală are următoarele caracteristici:
• gestiunea serviciul public este realizata de autoritatea locală - pe baza de contract a unei
persoane distincte
. • contractul administrativ între autoritatea și persoana delegată este însoțit de un caiet de sarcini
în care sunt definite drepturile și obligațiile pârților cu scopul de a asigura o funcționare a
serviciului potrivit principiilor generale ale serviciilor publice16
În ultimul rând, modalitățile de gestiune ale serviciilor publice se fac pe baza unei publicități
efectuate de către autoritatea care deleagă, ceea ce permite prezentarea mai multor oferte
concurente.

15
Irina Bilouseac (2013), Op. cit, p. 94
16
Tincu Violeta (2016), Rolul administrației publice în organizarea și modernizarea serviciilor publice,
http://www.cnaa.md/files/theses/2016/24758/violeta_tincu_thesis.pdf , (accesat la 15.06.2022)