I.

SERVICIILE LOCALE SI MANAGEMENTUL

Serviciile publice denumesc anumite organisme infiinţate de stat sau colectivităţile

locale pentru a satisface cerinţele membrilor unei colectivităţi.
Noţiunea de serviciu public este utilizată într-un dublu sens, şi anume pentru a
denumi organismul prin care se realizează activitatea de satisfacere a unui interes public
precum şi pentru a desemna activitatea desfăşurată de organismul prestator al serviciului.
De-a lungul timpului s-au conturat mai multe teze privitoare la serviciul public.
Astfel, specialiştii francezi in dreptul public consideră că serviciul public este acea activitate de
interes general prestată exclusiv de persoane publice. Profesorul Leon Duguit definea serviciul
public ca fiind o activitate prestată de guvernanţi si care întruneşte trei elemente: o misiune
considerată obligatorie pentru stat, un număr de agenţi instruiţi pentru a îndeplini această
misiune, un oarecare număr de bunuri şi fonduri afectat pentru realizarea acestei misiuni.
O definiţie care are la bază doctrina franceză este cea a profesorului P. Negulescu,
în opinia căruia „serviciul public este un organism administrativ creat de stat, judeţ sau
comună, cu o competenţă şi puteri determinate, cu mijloace financiare procurate din
patrimoniul general al Administraţiei publice."1 Până la urmă doctrinarii au acceptat ideea că
serviciile publice pot fi prestate şi de firme private, dar sub controlul administraţiei. Astfel, în
literatura de specialitate s-a formulat teza conform căreia statul poate organiza doua tipuri de
servicii publice şi anume:unul cu titlul de monopol, în care statul nu permite particularilor sau
persoanelor fizice să presteze astfel de servicii, şi altul fără titlu de monopol, situaţii în care
este admisă iniţiativa privată.
In ţara noastră noţiunea de serviciu public este utilizată atât în managementul
public precum şi în dreptul administrativ, definirea sa cunoscând o multitudine de variante, cu
nuanţări de la un autor la altul.
Majoritatea autorilor au descoperit anumite trăsături specifice serviciului
public:

Iordan Nicola, „Managementul serviciilor publice locale", Ed. All Beck, Bucuresti, 2003, p. 76

a) este un organism specializat care satisface un interes public.

1
 Serviciile publice ale statului, judeţului şi comunei sunt organizate si funcţionează
ca organe ale administraţiei publice, instituţii publice şi regii autonome de interes public, care
în literatura română au fost denumite stabilimente publice.
b) se înfiinţează prin lege sau pe baza legii
Organele administraţiei publice se înfiinţează prin lege sau pe baza legii, în temeiul
unui act de autoritate subordonat legii.
c) activitatea se desfăşoară în realizarea puterii publice
Organismele sunt dotate cu atribuţii şi competenţe care să le permită satisfacerea
interesului general. Sunt deservite de persoane cu o calificare de specialitate de regulă
funcţionari publici cu drepturi şi îndatoriri corespunzătoare îndeplinirii unei funcţii publice.
d) desfăşoară o activitate continuă şi ritmică, după un program prestabilit şi
adus la cunoştinţă publică
Serviciul public are un caracter continuu ce rezidă în interesul public pe care acesta
îl deserveşte, nefiind admisă întreruperea activităţii.
e) baza materială necesară activităţii se asigură în principal din bugetul
statului, judeţului sau comunei
Statul, judeţul sau comunele sunt obligate atunci când este cazul să subvenţioneze
activitatea serviciilor publice în vederea satisfacerii interesului general pe care statul îl
urmăreşte şi nu în vederea realizării unui profit.
Paul Negulescu considera că serviciile publice sunt de trei categorii: naţionale,
judeţene şi comunale. Prin această clasificare autorul a vrut să reliefeze două aspecte:
a) organul competent să înfiinţeze un serviciu public,care poate fi central sau
local
Potrivit autorului, Parlamentul are autoritatea de a crea servicii publice pentru stat
şi de a autoriza autorităţile judeţene şi comunale să organizeze servicii publice pentru
satisfacerea unor anumite nevoi de interes general pentru localitate. Infiinţarea unui serviciul
public local este posibilă doar dacă acesta este oportun pentru colectivitatea locală.

b) zona de răspândire a unui anumit serviciu public, care putea fi constituită din
întreg teritoriul ţării sau numai dintr-o parte a acestuia
Serviciile publice se pot organiza atât pe plan naţional cât şi pe plan local.
Administraţia are drept scop satisfacerea nevoilor celor pe care îi guvernează, astfel
încât administraţiile locale prestează în mod direct anumite servicii publice sau organizează
servicii publice care gestionează domeniul public privat al colectivităţilor locale ce oferă

2
servicii publice. „Caracterul public al uneia sau alteia dintre nevoile ce se cer a fi
satisfăcute este stabilit de factorul politic reprezentat în plan local de consiliile locale şi
judeţene."2 Acestea sunt constituite din consilierii aleşi pentru un mandat de 4 ani, fiind
organele deliberative din judeţe, oraşe şi comune.
Lista nevoile ce trebuie satisfăcute diferă de la o zonă la alta, de la o colectivitate
locală la alta, priorităţile fiind decise de autorităţile administraţiei publice locale. Intervenţia
autorităţilor administraţiei publice locale în scopul satisfacerii unei nevoi recunoscute ca fiind
publică îmbracă o paletă variată de manifestări, astfel:
a) acordarea unor subvenţii către unele firme private concomitent cu
exercitarea unui control administrativ asupra acestora
b) delegarea gestionării unor atribuţii de către organizaţii publice sau
semipublice, sub controlul administraţiei
c) înfiinţarea unor servicii publice, având un scop bine precizat.
Serviciile publice mai pot fi definite ca ansambluri de persoane şi lucruri
create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate publică, supuse
autorităţii şi controlului acesteia.
Cheltuielile necesare pentru buna funcţionare a serviciilor publice create pentru
prima dată sau care se adaugă altora deja existente sunt suportate, în principiu, de către
colectivitatea care a înfiinţat serviciul. Totodata, pentru ca pierderile sa fie cat mai mici,
managerii diferitelor institutii de interes public trebuie sa se bazeze pe „notiuni unite intr-un
proces organizat: un proces repetitiv de imbunatatire a calitatii." 3
Dupa forma de organizare a serviciilor publice, literatura de specialitate distinge
trei categorii:

Iordan Nicola, „ Managementul serviciilor publice locale", Ed. All Beck, Bucuresti, 2003, p.81 Juran J. M.
„ Suprematia prin calitate", Ed. Teora, Bucuresti, 2002, p. 25

1) organe ale administraţiei publice

2) instituţii publice
3) regii autonome de interes public.
Legislaţia noastră a restrâns permanent sfera domeniilor de activitate în care se pot
organiza regii autonome, obligând la reorganizarea acestora în societăţi comerciale de interes
naţional sau local. Raţiunea acestei măsuri o regăsim în funcţionarea ineficientă a regiilor
autonome şi în calitatea necorespunzătoare a serviciilor prestate.

3
 Având în vedere criteriul obligativităţii de a înfiinţa servicii publice cu un anumit
obiect de activitate, distingem doua categorii:
a)servicii publice locale care trebuie înfiinţate de toate autorităţile administraţiei
publice locale în temeiul unor prevederi legale.
b)servicii publice locale specifice, a căror organizare este facultativă, putând fi
înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale în funcţie de nevoile concrete ale fiecărei
colectivităţi, coroborate cu resursele pe care le au la dispoziţie.
În ceea ce priveşte modul de finanţare a serviciilor publice, acesta delimitează trei
categorii :
1) servicii publice locale finanţate integral din bugetele locale,
categorie în care sunt incluse serviciile de cultură, sănătate,
învăţământ, protecţie socială
2) servicii publice locale finanţate parţial din bugetele locale, acestea
realizând şi venituri proprii
3) servicii publice care se finanţează din propriile venituri, cm ar fi
serviciul de colectare a gunoaielor menajere, de alimentare cu apă,
gaze naturale.
Un alt criteriu de clasificare a serviciilor publice îl constituie natura juridică a
acestora, după care distingem:
a)servicii publice cu personalitate juridică care poate să rezulte direct din lege sau
din hotărîrea consiliului local sau judeţean. „Această categorie de servicii au fost denumite
stabilimente publice."4

Iordan Nicola, „ Managementul serviciilor publice locale", Ed. All Beck, Bucuresti, 2003, p. 85