Sunteți pe pagina 1din 3

Dreptul serviciilor publice locale

Curs 3

Serviciile publice locale

Noțiunea de serviciu public este o noțiune relativ recentă în dreptul administrativ, dar și cea mai
importantă în această ramură.

Dreptul pozitiv și doctrina de specialitate au relevat importanța deosebită a organizării și


funcționării serviciilor publice în cadrul statului , afirmându-se constant faptul că administrația
reprezintă ansamblul serviciilor publice, iar serviciul public este mijlocul prin care administrația
își exercită activitatea.

Serviciul public poate fi înțeles ca organizarea unui sistem functional care are ca scop deservirea
unei colectivități, fie ea națională, fie locală, satisfacerea nevoilor acesteia reprezentând scopul
fundamental al administrației statale și al administrației publice locale.

În raport de categoria intereselor generale ce se impun a fi satisfăcute, desebim servicii publice


naționale și servicii publice locale, ale căror activități prestatoare vizează fie întreaga
colectivitate națională, fie structuri administrative centrale și teritoriale, fie exclusive
colectivitățile locale, de la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor sau județului, prin serviciile
publice de interes locale.

Prin noțiunea de serviciu public local se înțelege acea activitate cu caracter prestator, desfășurată
de o autoritate a administrației publice locale ori de o structură administrative subordonată
(institutie publică, regie autonomă sau societate comercială de interes locale) în vederea
satisfacerii unui interes general specific al colectivităților locale.

Particularitățile serviciului public local

1. Înființarea serviciului public se realizează în virtutea unui act de voință al autorităților


administrației publice locale, de regulă al consiliilor locale sau județene
2. Caracterul specializat al serviciilor publice locale, precum și corelarea activității acestuia
cu nevoile concrete, specifice ale unei colectivități locale
3. Domeniile în care se pot înființa servicii publice locale sunt cele relevante competenței
autorităților administrației publice locale și care nu fac obiectul exclusiv sau partajat al
serviciilor publice ale statului, precum: transporturi locale, drumuri comunale, orășenești
și județene, apă-canalizare, salubritate, iluminat public, gospodărie comunală etc.
4. Scopul serviciilor publice îl reprezintă exclusiv satisfacerea nevoilor și intereselor
colectivităților locale, în mod distinct de interesele colectivității naționale.
5. Organele sau autoritățile administrative care prestează asemenea servicii publice de
interes local sunt integrate administrației publice locale autonome de la nivelul unităților
administrativ-teritoriale în care se regăsește respectiva colectivitate locală.
6. Mijloacele necesare organizării și funcționării serviciilor publice locale sunt exclusiv din
patrimoniul general al unității administrativ-teritoriale, atât cel de natură materială,
financiară, dar și cel de natură umană.
7. Din punct de vedere organizatoric numirea și eliberarea din funcție, în condițiile legii, a
conducătorilor serviciilor publice de interes local, precum și pe cei ai instituțiilor publice
de interes local se realizează de autoritățile administrației publice locale.

Formele de organizare a serviciilor publice de interes local

1. Compartimente de specialitate, fără personalitate juridical, integrate aparatului de


specialitate al administrației publice locale (servicii, direcții specializate, birouri)
2. Regii autonome de interes local sau servicii publice specializate fără personalitate
juridică.
3. Societăți comerciale de interes local sau județean
4. Alte entități

Clasificarea serviciilor publice locale

1.În funcție de criteriul naturii activității:

Servicii publice administrative constituite ca structuri administrative proprii autorităților locale


autonome.

Servicii publice industrial și comerciale

Servicii publice socio-culturale

2.După criteriul întinderii activității de prestație:

Servicii publice comunale, orășenești, municipale și județene

Servicii publice intercomunale

Servicii publice regionale sau interjudețene

3.După tipologia structurii administrației publice locale decidente:

Servicii publice înființate, pe cale unilaterală, de către autoritățile deliberative ale administrației
publice locale de la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

Servicii publice înființate de către asociațiile intercomunale, pe bază consensuală, urmare a


acordului de cooperare intercomunală, incheiat între două sau mai multe unității administrative-
teritoriale în vederea realizării unor servicii publice comunale de utilități publice, a căror
finanțare, organizare, gestionare și exploatare se realizează în comun de către autoritățile
administrației publice locale respective.

S-ar putea să vă placă și