Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Științe Juridice și Științe Administrative, Master „Administrație

Publica și management in context european „
Forma de învățământ IF
Buget și trezorerie publică
PROIECT :” Finanțele locale și autonomia financiară a colectivităților locale”
Latescu Ana Maria
Anul 2

1
 Cuprins :

1. Finanțele locale
2. Organizarea finanțelor publice locale
3. Autonomia financiară locală
4. Concluzii
5. Bibliografie

2
 1. Finanțele publice locale

Finanțe vine provine din limba latină – finis finare sau fiare care avea înțeles de termen de plată.
Cu timpul acest termen a căpătat diferite sensuri. Spre exemplu : în secolele XIII- lea și XIV- lea
finatio, financias și financia pecuniară semnificau plată în bani a unei obligații legale; în secolul
XV-lea , în Franța erau folosite expresii ca : hommes de finances sau financiares care semnificau
arendași de impozite; în secolul XV- lea ,XVII- lea în Germania se foloseau termenii finanz -plată
în bani și finanzer – cămătar, zgârcit.
Până la jumătatea secolului al XX- lea , în România, nu au fost găsite publicații despre finanțele
locale. Abia după această perioadă au început să apară publicații cu sumele bugetelor pe comune și
județe. În 1923 a avut loc reeditarea Legii 1903 cu privire la maximul taxelor și contribuțiilor
comunale și odată cu acesta și instituirea a 49 de taxe și impozite.
O altă lege, cea din 14 aprilie 1933 a înființat prima organizare unitară a finanțelor locale, stabilind
și sarcinile obligatorii și facultative ale unităților administrative precum și veniturile
corespunzătoare pentru executarea lor. În 1938 se ajunge la un nivel funcțional datorită Legii din 14
august; această lege avea la bază un sistem mixt de obținere a veniturilor bugetelor locale care
stătea în transferuri de stat, dar și în impozite și taxe locale (erau prevăzute 19 taxe și impozite
locale care erau modificate periodic).
După 1989 a avut loc o consolidare a autonomiei locale. Au fost adoptate și o serie de legi :
 Legea nr. 86/1991 -Legea administrației publice locale;
 Legea nr. 189/1998 -Legea finanțelor publice locale;
 Legea nr. 72/1996 -Legea finanțelor publice .

Termenul finanțe se referă la procesele și la relațiile economice în expresie bănească prin care sunt
constituite, repartizate și utilizate fondurile bănești necesare funcționării statului și altor instituții
economico - sociale.
Finanțele publice locale reprezintă totalitatea mijloacelor bănești de care dispun autoritățile
administrației publice locale și care sunt necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor lor; reprezintă

3
gestiunea resurselor financiare, a cheltuielilor, precum și a datoriilor unităților administrativ-
teritoriale în calitatea acestora de persoane juridice.1
Alături de finanțele publice ale administrației centrale de stat , finanțele publice locale exprimă
relațiile economice prin care se mobilizează și utilizează resurse bănești la nivelul unităților
administrativ teritoriale pentru satisfacerea unor cerințe colective cum ar fi învățământul, cultura,
asistența socială, servicii publice.
Performanța financiară a autorităților locale are un rol foarte important în gradul de
dezvoltare al comunităților, deoarece de această performanță depinde gradul de
dezvoltare socio- cultural, educațional și al ordinii publice a unităților administrativ -
teritoriale.
Există o serie de diferențe între finanțele publice locale și cele ale administrației de stat:
 Fondurile bănești se formează și utilizează la nivelul unităților administrativ -teritoriale;
 Acestea se bazează pe distribuția administrativ- teritorială a unui stat;
 Taxele și impozitele din care provin fondurile bănești se disting prin materia impozabilă și
obiectele asupra cărora se aplică aceste taxe și impozite;
 Subiecții impozabili pot fi persoanele fizice și juridice prevăzute de legi generale sau prin
hotărâri ale autorităților administrației publice locale;
 Resursele financiare constituite și utilizate la nivelul administrativ- teritoriale sunt
administrate de autoritățile administrației publice locale;
 Fondurile bănești mobilizate și utilizate la nivelul unităților administrativ -teritoriale se
bazează pe competențele și atribuțiile autorităților administrației publice locale,
competențele și atribuțiile acestora sunt stabilite prin lege.

1
Dicționar de termeni, Consiliul Local Sector 3, Direcția de Taxe și Impozite- ditl3.ro
4
 2. Organizarea finanțelor publice locale

Fără a ține seama de gradul de autonomie al comunităților locale, descentralizarea financiară

prezintă principii ca fiind cerințe ale stabilității finanțelor publice ale țării, în acest fel :
 Principiul echivalenței în finanțarea serviciilor publice, motivat pe seama beneficiilor
geografice pe care acestea le aduc cetățenilor;
 Principiul diversității bazat pe diversitatea de forme și a măsurii diverse a solicitărilor de
bunuri și servicii publice;
 Principiul asigurării serviciilor sociale vitale, sarcină corespunzătoare autorităților centrale;
Guvernul are obligația de a acorda minimul de servicii publice esențiale tuturor cetățenilor
țării;
 Principiul echilibrului financiar; conform acestui principiu reglementarea distribuției între
nivelurile de autoritate publică ale finanțelor publice trebuie să asigure exercitarea
conducerii în limita atribuțiilor și competențelor ce revin fiecăruia în parte.
 Principiul accesului echitabil la resursele financiare publice; acesta este definit de situația
unor colectivități locale a căror balanță dintre cheltuieli și capacitatea fiscală este deficitară,
impunând compensarea minimului de resurse prin transferuri guvernamentale , pe baza unui
plan prestabilit.
Organizarea teritorială a finanțelor publice în țara noastră, este bazată pe divizarea țării în unități
administrativ- teritoriale; deci este structurată pe niveluri ierarhice în limitele fiecărei unități
administrative : județe, municipii, orașe, comune.
În aceste structuri, organele financiare funcționate, consolidează prin activitatea lor întregul teritoriu
al țării și efectuează sarcinile cu caracter financiar în toate localitățile. Totalitatea acestor organe
este controlată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlul Financiar de Stat din
Ministerul Finanțelor.

5
 3. Autonomia financiară locală
În greaca veche cuvântul „autonomie” ( auto- singur, independent și nomos -lege)
înseamnă libertatea de a guverna prin propriile sale legi.
Carta Europeană de la Strasbourg definește autonomia locală ca : „Prin autonomie locală se înțelege
dreptul și capacitatea efectivă pentru colectivitățile locale să reglementeze și să administreze în
cadrul legii, sub propria răspundere și în favoarea populației respective , o parte importantă din
treburile publice. „2
Autonomia locală așa cum este prezentată de către Carta Europeană de la Strasbourg are
următoarele trăsături :
 Indică dreptul și capacitatea autorităților administrației publice locale de a reglementa și
administra o mare parte din treburile publice; această trăsătură ajută la delimitarea
problemelor publice care revin administrației publice locale și cele care revin autorităților
administrației publice centrale.
 O altă trăsătură este aceea că acest drept și capacitate de reglementare și administrare a
treburilor publice locale este exercitată în cadrul legii, ținându-se cont de prevederile
constituției și a altor legi cu privire la acest subiect.
 Aceste reglementări și administrări se realizează sub propria răspundere și în beneficiul
populației.
 Autonomia locală acordă autorităților administrației publice locale dreptul ca, în limitele
legii, să aibă inițiative în toate domeniile , mai puțin în cele care revin altei autorități
publice.
Articolul 120 din Constituție enunță principiul autonomiei locale, și anume că instituțiile
administrației locale pot să-și exercite atribuțiile recunoscute de lege libere de orice impunere
formală din exterior. Dispozițiile art. 1, (alin. 2) din Legea nr. 69/1991: „Autonomia privește atât
organizarea și funcționarea administrației publice locale, cât și gestionarea, sub propria
responsabilitate, a intereselor colectivităților pe care le reprezintă.” Modificarea acestei legi a dus la
necesitatea precizării în ceea ce privește natura acestui principiu :”Autonomia locală este
administrativă și se exercită numai în cadrul legii.”
Bugetele locale și contingența dintre diferitele categorii de bugete locale sunt conturate în Legea
privind finanțele publice astfel : „ Prin bugetele locale se înțelege bugetele de venituri și cheltuieli
ale unităților administrativ – teritoriale ... Fiecare comună, oraș, municipiu, județ, sector al

2
Carta Europeană pentru Autonomie Locală, Strasbourg, 15 oct.1985, art,3 (ratificată prin legea 199/1997) în M. Of. nr.
331/26.11.1997
6
municipiului București întocmește bugetul local, în condiții de autonomie potrivit legii. Între aceste
bugete nu există relații de subordonare.”

Administrarea treburilor publice este exercitată prin consilii sau adunări formate de membrii aleși.
Pentru ca administrația publică locală să se organizeze și să funcționeaze pe baza autonomiei totale
este necesară o parte juridică reflectată prin asigurarea personalității juridice a unităților
administrative locale. Acest lucru presupune ca colectivitățile locale să fie subiecte de drept cu
capacitatea de a realiza atribuțiile prevăzute de lege, dispun de resurse financiare și au dreptul de a
administra un patrimoniu distinct.
Realizarea autonomiei financiare se realizează în următoarele condiții :
 Deținerea de resurse proprii suficiente cheltuielilor ce le revin;
 Determinarea în libertate a veniturilor și cheltuielilor;
 Sa nu fie supuse decât unui control a posteriori privind deciziile lor financiare3.
Autonomia financiară a colectivităților locale atrage după sine crearea unor sisteme ale finanțelor
publice locale adecvat, drepte și corelate cu necesitățile și politicile statelor naționale.
Principiul descentralizării este aproape similar cu al celui al autonomiei teritoriale locale
„descentralizarea fiind o tendință în evoluția administrației publice pentru realizarea autonomiei
locale, la baza descentralizării aflându-se idea unei anumite autonomii locale” 4
Descentralizarea reprezintă transferul de competențe administrative și financiare de la nivelul
administrației centrale la nivelul administrației publice locale. Descentralizarea presupune o serie de
principii care îi stau la bază :5
 Principiul subsidiarității
 Principiul responsabilității
 Principiul stabilității
 Principiul echității
 Principiul constrângerii bugetare
Guvernul și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale transferă competențe
autorităților publice locale de la nivelul județelor, comunelor, orașelor având la bază principiul
subsidiarității și a criteriilor reprezentate de economiile de scară și aria geografică a beneficiarilor. 6

3
P. Lalulmiere, Finanțele publice, Ed. A. Colin, 1976, p. 153
4
C. Vitalie, Unele aspecte ale reformei administrativ- teritoriale și administrării locale, Tipografia Centrală, Chișinău,
p. 254
5
Legea cadru a descentralizării nr. 195/22.05.2006 în M. Of. Nr. 453/25.05.2006, cap. I, art. 3
6
Ivi, cap. II, art. 4.
7
Acest transfer de competențe are la bază o analiza de impact, pe metodologii specifice și sisteme de
indicatori7.
Acest transfer se face în etape :
 Realizarea strategiilor în legătură cu transferul competențelor către autoritățile administrației
publice locale și proiectele de acte normative de către Guvern, ministere și alte organe
centrale;
 Controlul pe termen lung a raportului dintre responsabilitățile transferate și sursele aferente
de către Guvern, ministere, organe de specialitate ale administrației publice centrale;
 Guvernul, ministrele și celelalte organe de specialitate ale administrației centrale fixează
standarde de cost pentru finanțarea unor servicii publice și de utilitate publică și standarde
de calitate cu privire la furnizarea acestora de autoritățile administrației publice locale.

7
Legea nr. 195/22.05.2006, cap III, Art. 15
8
 4. Concluzii

În fiecare stat există colectivități locale acestea fiind caracterizate de existența unui teritoriu, de
acceptarea unui anumit grad de autonomie, un anumit grad de protecție juridică etc. Uniunea
Europeană dispune de o serie de sisteme administrative : unitare în Franța și Italia ;administrative
federale în Germania și Belgia.
Tratatele Uniunii nu impun un model de organizare a administrației publice locale însă s-a observat
că Statele din centrul și estul Europei în momentul candidaturii lor urmăresc modelul statelor deja
membre ale Uniunii. Administrația publică centrală cât și locală au scop unic și anume acela de a
satisface interesul public, a binelui comun, în mod dezinteresat.
Există cerințe esențiale comune întregii colectivități umane pe care nimeni nu s-ar oferi să le asigure
în afară de administrația publică.
Autonomia locală este reglementată constituțional în art. 119-122 , formând secțiunea a doua din
Administrația Publică.
În România sub profil politic , autonomia locală este reglementată ca o contraparte la autoritățile
centrale, fiind în același timp veriga de bază a raportului nemijlocit al cetățeanului cu statul.

9
 5. Bibliografie
1. C. Vitalie, Unele aspecte ale reformei administrativ- teritoriale și administrării locale,
Tipografia Centrală, Chișinău .
2. Dicționar de termeni, Consiliul Local Sector 3, Direcția de Taxe și Impozite- ditl3.ro P;
3. Lalulmiere, Finanțele publice, Ed. A. Colin, 1976.
4. Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006, Cap. I, Art. 3; Cap. 2, Art. 4; Cap. III , Art. 15,
Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 453 din 25.05.2006

10