Principiile

serviciilor publice
Masterand: Fazal Jabin-Ellahi
Profesor coordonator: C. Albu
  Definite în sens larg serviciile publice sunt ansambluri de persoane
Definiție şi lucruri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o
colectivitate publică, supusă autorităţii şi controlului acesteia.
  Principiul eficienţei serviciului public este impus de faptul că
toate cheltuielile necesare se suportă de la buget, adică din taxele şi
impozitele plătite de contribuabili. În aceste condiţii, administraţia

1. este obligată să găsească cel mai bun raport între eforturile

(costurile) făcute şi efectele obţinute, respectiv cantitatea şi calitatea
serviciilor prestate cetăţenilor. Acest principiu trebuie avut în
vedere în toate fazele şi etapele de elaborare a capitolelor de
cheltuieli bugetare necesare funcţionării serviciilor publice.
  Principiul echităţii (egalităţii) prestărilor de servicii, este un
corolar al principiului egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii şi, ca
atare, toţi cetăţenii trebuie să beneficieze în aceeaşi măsură de
serviciile publice. El se aplică deopotrivă agenţilor serviciilor

2. publice şi utilizatorilor serviciilor publice. Agenţii serviciilor

publice sunt supuşi aceloraşi reguli în ceea ce priveşte derularea
carierei lor sau accesul la posturi. Acest principiu explică, astfel,
regula fundamentală a funcţiei publice, aceea a accesului legal la
posturile publice. Ea interzice orice discriminare bazată pe motive
de ordin religios, rasial, filozofic sau politic.
  Principiul descentralizării serviciilor publice este prevăzut atât de
Constituţia României, cât şi de Legea Administraţiei Publice
Locale(art. 1) şi se concretizează prin deplasarea centrului de greutate
al serviciilor publice de la „centru” către comunităţile teritoriale.
 După cum se ştie, scopul organizării serviciilor publice îl constituie
satisfacerea unor interese generale ale comunităţii. De aici rezultă că

3. descentralizarea va trebui să ţină cont, în primul rând, de acest scop şi,

în ultimul rând, de organizarea (împărţirea) administrativ-teritorială.
Ideea contrară este falimentară, pentru că sacrifică interesele
cetăţenilor de dragul autonomiei locale.
 Descentralizarea serviciilor publice este o acţiune extrem de delicată.
Ea trebuie să ţină cont de gradul de specializare al acestora şi de
necesitatea continuităţii lor. Astfel, oricât de mult s-ar dori
descentralizarea unui serviciu public, administraţia locală nu va putea
realiza acest deziderat în lipsa specialiştilor necesari acestui serviciu.
Este de neconceput ca o comună să-şi înfiinţeze un post de radio fără
electronişti sau redactori, o şcoală fără profesori sau un spital fără
medici.
 Pentru ca serviciile publice să fie prestate în condiţii de eficienţă, este
necesar ca administraţia publică să aplice anumite reguli, între care
amintim:
 Regula continuităţii este impusă de faptul că, prin natura interesului
public asigurat, multe servicii publice nu pot fi întrerupte fără riscul
dereglării sau periclitării vieţii publice. Aceste servicii vitale pentru
orice comunitate trebuie să fie asigurate în mod continuu şi uneori în
mod permanent. De exemplu, spitalele şi serviciile de pază contra
incendiilor trebuie să funcţioneze non stop, în timp ce serviciul stării
civile este continuu, fără a fi însă permanent. Continuitatea este
esenţa serviciului public, ea determinând responsabilitatea
administraţiei faţă de modul în care este respectată. De aceea,
administraţia are obligaţia de a prevedea mijloacele şi modalităţile de
intervenţie, de a face stocuri de materii prime şi combustibili, de a
pregăti forme alternative de satisfacere a nevoilor cetăţenilor în cazuri
excepţionale etc. Continuitatea serviciului generează şi alte
consecinţe pentru administraţia publică, mai ales cu privire la regimul
contractelor administrative şi al concesionării.
 Regula adaptării (flexibilităţii) la nevoia socială este determinată de faptul că
nevoile sociale sunt în continuă diversificare şi modificare cantitativă şi calitativă, iar
serviciul trebuie să răspundă prompt şi eficient la evoluţia nevoilor colective şi
exigenţele interesului general. Adaptarea serviciului public la nevoia socială se
realizează prin „Statutul de organizare şi funcţionare” a prestatorului de servicii: regie
autonomă, societate comercială, instituţie publică etc. Este de reţinut faptul că statutul
oricărui serviciu public este definit de o autoritate a administraţiei publice şi că
dezvoltarea, restrângerea, transferul sau încetarea acestuia se hotărăşte de către
administraţie.
 Ca atare, serviciile publice create de administraţie rămân sub autoritatea acesteia,
indiferent de modul de organizare şi funcţionare a lor. În cazul persoanelor juridice
care au în obiectul lor de activitate prestări de servicii, dar nu se află sub autoritatea
administraţiei publice, indiferent de forma în care se prestează serviciul public
(locaţie, închiriere, concesiune), administraţia trebuie să prevadă condiţii contractuale
obligatorii pentru prestator şi posibilitatea adaptabilităţii serviciului la cererea socială.
 În cazul acestor contracte administrative, ne găsim în situaţia specială regulilor de
drept public întrucât administraţia răspunde la comanda socială, indiferent cui a
delegat gestiunea serviciului public. Clauzele obligatorii în sarcina prestatorilor de
servicii nu încalcă principiul libertăţii de voinţă a părţilor contractante, ci exprimă, în
termenii dreptului public, atributul administraţiei ca reprezentantă a cetăţenilor,
calitatea de autoritate publică
 Regula cuantificării rezultatelor serviciului public este determinată
de cel puţin două motivaţii concrete:
 a) necesitatea aprecierii corecte a modului în care serviciul public
satisface cerinţele sociale ale cetăţenilor şi, implicit, evaluarea
rapidă a activităţii serviciului;
 b) necesitatea asigurării transparenţei faţă de cetăţeni, aceştia
putând, graţie cuantificării, să controleze modul în care se
desfăşoară activitatea serviciilor publice, asigurându-se în acest fel
principiul echităţii acestora.
   Cărăuşan V. Mihaela, op.cit., p.129, accesat la
adresa http://ro.scribd.com/doc/53857870/Drept-administrativ-I, la
data de 20.05.2013.
 Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale, publicata in
Monitorul Oficial nr. 204 din 23 aprilie 2001.
  Cărăuşan V. Mihaela, op.cit., pp. 130-132, accesat la
Bibliografie adresa http://ro.scribd.com/doc/53857870/Drept-administrativ-I, la
data de 20.05.2013.
  I. Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administrativă, Editura
Risoprint, Cluj Napoca 1998, pp. 44-50
 https://administrare.info/8-domenii/administra%C8%9Bie-public
%C4%83/17058-definirea-no%C5%A3iunii-de-serviciu-public-2