MARIA ORLOV, SVETLANA DOGOTARU, ŞTEFAN BELECCIU, LILIANA BELECCIU.

Comentariu la Legea Serviciilor Publice de Gospodărie Comunală – Chişinău: Tipar:

Combinatul poligrafic, 2004 - 96 p

CUPRINS
CUPRINS......................................................................................................................................1
INTRODUCERE....................................................................................................................3
CAPITOLUL I. NOŢIUNI GENERALE.................................................................................5
CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE ŞI RESPONSABILITĂŢILE AUTORITĂŢILOR
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ÎN DOMENIUL SERVICIILOR PUBLICE DE
GOSPODĂRIE COMUNALĂ..................................................................................................44
1. ATRIBUŢII ŞI RESPONSABILITĂŢI ALE AUTORITĂŢILOR PUBLICE CENTRALE ÎN ASIGURAREA
REALIZĂRII POLITICII GENERALE A STATULUI ÎN DOMENIUL GOSPODĂRIEI COMUNALE..........44
2. ATRIBUŢII ŞI RESPONSABILITĂŢI ALE AUTORITĂŢILOR PUBLICE LOCALE REFERITOARE LA
ÎNFIINŢAREA, ORGANIZAREA ŞI GESTIUNEA SERVICIILOR PUBLICE DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ.
..................................................................................................................................................51
CAPITOLUL III. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA SERVICIILOR PUBLICE DE
GOSPODĂRIE COMUNALĂ..................................................................................................65
CAPITOLUL IV. CONCESIONAREA SERVICIILOR PUBLICE DE GOSPODĂRIE
COMUNALĂ..............................................................................................................................71
1. CONCESIUNEA SERVICIILOR PUBLICE DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ.....................................71
2. ACORDAREA CONCESIUNII....................................................................................................74
Iniţierea concesionării şi operaţiunile prealabile licitaţiei.................................................74
Procedura de concesionare.................................................................................................76
Încheierea contractului de concesiune a serviciilor publice de gospodărie comunală......84
3. CONTRACTUL DE CONCESIUNE A SERVICIILOR PUBLICE DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ........85
Caractere juridice................................................................................................................85
Natura juridică a contractului de concesiune.....................................................................86
Structura contractului de concesiune a serviciilor publice de gospodărie comunală........87
Conţinutul contractului de concesiune a serviciilor publice de gospodărie comunală......88
Efectele contractului de concesiune a serviciilor publice de gospodărie comnală............94
Încetarea contractului de concesiune a serviciilor publice de gospodărie comunală........97
ANEXE........................................................................................................................................99
MODEL DE CONTRACT DE CONCESIUNE A SERVICIILOR PUBLICE DE
GOSPODĂRIE COMUNALĂ..................................................................................................99
LEGEA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV...............................................................99
 INTRODUCERE

“Instituţiile comunale înseamnă pentru libertate ceea ce înseamnă

şcolile primare pentru ştiinţă; ele o aduc la îndemâna poporului;
ele îl obişnuiesc să o folosească şi îl învaţă să-i guste binefacerile.
O naţiune poate să-şi instaureze o formă de guvernare liberă, dar,
fără instituţii comunale, ea nu poate dobândi spiritul libertăţii.”
Alexis de Tocqueville

În orice societate au loc diverse schimbări de ordin economic, social şi politic, care
generează un proces de reformare a autorităţilor publice.
O noua organizare a serviciilor publice la nivel local nu poate avea loc fără o analiză
obiectivă a situaţiei reale şi fără o determinare a rolului autorităţilor publice locale în cadrul
prestării serviciilor publice de gospodărie comunală.
Într-o societate democratică, cetăţenii apreciază calitatea activităţii administraţiei locale
după eficienţa şi calitatea serviciilor publice prestate. Prestarea de servicii populaţiei este
menirea de bază a statului şi a autorităţilor înfiinţate de către acesta.
O noţiune modernă a statului spune: - statul este cel mai mare prestator de servicii.
Serviciilor publice le revine sarcina de a satisface necesităţile generale, vitale ale
colectivităţii locale, dar nu întotdeauna autoritatea publică locală, în competenţa căreia intră
înfiinţarea acestor servicii, poate să asigure colectivitatea cu servicii calitative din cauza lipsei de
finanţe în bugetul local.
Prestarea serviciilor de gospodărie comunală, conform legislaţiei în vigoare, ţine în
exclusivitate de competenţa autorităţilor publice locale. Din această categorie de servicii fac
parte: construirea şi întreţinerea reţelelor de alimentare cu apă, canalizarea, salubrizarea
localităţilor, depozitarea şi utilizarea deşeurilor menajere, igiena, transportul în comun, şi
celelalte servicii necesare pentru viaţa cotidiană a cetăţenilor.
Această lucrare are drept scop elucidarea rolului administraţiei publice locale în alegerea
celor mai eficiente modalităţi de prestare a serviciilor publice de gospodărie comunală, modul de
organizare şi funcţionare, principiile şi regimul juridic de reglementare a acestora în lumina noii
legislaţii.
O dată cu descentralizarea serviciilor publice de gospodărie comunală, adică trecerea lor
din subordinea şi gestiunea autorităţilor publice centrale în subordinea autorităţilor publice
locale, s-au iscat un şir de probleme care afectează interesele fiecărui consumator şi ale statului
în întregime. Dintre acestea putem menţiona: creşterea preţurilor la aceste servicii în timp ce
salariile rămân aceleaşi, respectiv, imposibilitatea consumatorilor de a le achita şi creşterea
datoriilor statului faţă de furnizorii străini; sistemele tehnice uzate şi imposibilitatea financiară a
autorităţilor publice locale de a le întreţine, fapt ce a dus la sistarea prestării în unele localităţi a
serviciilor vitale cum ar fi: apa, energia termică ş. a.
Adoptarea Legii serviciilor publice de gospodărie comunală Nr.1402-XV din
24.10.2002, care formează materia cadru în reglementarea acestui domeniu, este binevenită la
acest moment de transformări sociale din Republica Moldova.
Serviciile publice de gospodărie comunală sunt servicii vitale pentru populaţie şi necesită
o reglementare legislativă cât mai amplă şi o înţelegere cât mai bună de către autorităţile publice
a rolului lor în procesul de organizare şi prestare a acestor servicii prin prisma reglementărilor
respective.
CAPITOLUL I. NOŢIUNI GENERALE

Legea serviciilor publice de gospodărie comunală, nr.1402-XV din 24.10.2002, a fost

elaborată în scopul asigurării reglementării relaţiilor dintre autorităţile publice, prestatorii de
servicii şi consumatori.
În art.1 din această Lege se stipulează:
„Prezenta lege stabileşte cadrul juridic unitar privind înfiinţarea şi organizarea
serviciilor publice de gospodărie comunala în unităţile administrativ-teritoriale, inclusiv
monitorizarea şi controlul funcţionării lor”.
Timpul a demonstrat, că prevederile legale în vigoare la data adoptării acestei legi, prin
care se reglementa asigurarea populaţiei cu servicii publice de gospodărie comunală s-au dovedit
a fi insuficiente. Odată cu transmiterea în competenţa organelor publice locale a organizării
acestor servicii, au apărut foarte multe probleme rezultate din:
 lipsa acută de finanţe publice destinate organizării şi funcţionării acestor servicii;
 lipsa standardelor de calitate;
 datoriile enorme cu care au fost transmise întreprinderile din domeniu;
 lipsa unui cadru legal de reglementare a modalităţilor de organizare şi prestare a
serviciilor prin care să se asigure continuitatea acestora în condiţiile economiei de
piaţă.
Serviciul public de gospodărie comunală reprezintă orice gen de activitate înfiinţat
prin grija autorităţii publice locale, prestat fie de autoritatea publică, direct prin
intermediul întreprinderilor municipale, fie de un subiect de drept privat, sub controlul
autorităţilor publice în vederea satisfacerii unor interese generale şi specifice, care sunt
oferite în mod continuu populaţiei.
Conform art.80 din Legea privind administraţia publică locală, nr.123-XV din 18.03.03,
atribuţiile de înfiinţare şi organizare a serviciilor publice sunt date în competenţa autorităţii
publice locale. Serviciile publice de gospodărie comunală, aflate sub autoritatea administraţiei
publice locale, se organizează în condiţiile Legii nr.1402-XV din 24.10.2002, în funcţie de
importanţa economico-socială a localităţilor, de mărimea şi de gradul de dezvoltare a acestora şi
în raport cu dotările şi echipările edilitare existente.
Organizarea, exploatarea şi funcţionarea serviciilor publice de gospodărie comunală
trebuie să asigure satisfacerea cerinţelor cantitative şi calitative ale utilizatorilor.
La momentul adoptării Legii nominalizate în majoritatea localităţilor erau deja organizate
servicii publice de gospodărie comunală, cum ar fi: aprovizionarea cu apă potabilă, servicii de
salubrizare, încălzire centralizată, transport public şi altele, fiind prestate, în majoritatea
cazurilor, de întreprinderi municipale. În prezent, o bună parte din ele nu sunt capabile să
activeze în condiţiile economiei de piaţă, iar autorităţile publice locale sunt împuternicite să
întreprindă măsuri pentru reorganizarea acestor servicii întru asigurarea prestării lor reieşind din
noile principii şi condiţii stipulate în Lege.
În scopul realizării obiectivelor propuse, autorităţile publice sunt obligate să instituie
proceduri adecvate de monitorizare şi control a prestării serviciilor. Aceste proceduri sunt menite
să asigure:
- funcţionarea optimă, în condiţii de siguranţă, rentabilitate şi eficienţă economică, a
construcţiilor, echipamentelor, instalaţiilor şi dotărilor;
- corespunderea serviciilor, parametrilor tehnologici proiectaţi şi standardelor moderne
condiţiilor stabilite în caietele de sarcini, instrucţiunilor de exploatare şi regulamentelor de
organizare şi funcţionare;
- protejarea domeniului public şi a mediului prin respectarea reglementărilor din
domeniu;
- informarea şi consultarea cetăţenilor în vederea protejării sănătăţii populaţiei.
Autoritatea publică asigură monitorizarea şi controlul periodic al activităţilor de prestare
a serviciilor publice de gospodărie comunală şi întreprinde măsurile necesare în cazul în care
operatorul nu asigură performanţa pentru care s-a obligat. O importanţă deosebită în acest sens o
reprezintă asigurarea continuităţii serviciilor publice de gospodărie comunală.
Articolul 2 al Legii nr.1402-XV din 24.10.2002, tălmăceşte sensul mai multor termeni
utilizaţi, cum ar fi:
„servicii publice de gospodărie comunala - servicii scoase din subordinea
autorităţilor publice centrale şi constituite ca structuri autonome gestionare, atribuindu-li-
se patrimoniu propriu în unitatea administrativ-teritoriala respectivă” (alin.1 al Legii nr.1402-
XV din 24.10.2002).
Deoarece serviciile publice de gospodărie comunală fac parte din categoria serviciilor
publice locale, noţiunea expusă mai sus se aseamănă mult cu cea dată serviciilor publice
descentralizate de Legea privind administraţia publică locală, (nr.123 – XV din 18.03.03), la
art.1: „servicii publice descentralizate – servicii publice scoase din subordinea administraţiei
publice centrale şi organizate în mod autonom în unitatea administrativ-teritorială”.
Legea dată specifică rolul statului în organizarea şi conducerea societăţii la general şi
rolul administraţiei publice locale în satisfacerea nevoilor de interes public deosebit ale
locuitorilor unei unităţi administrativ-teritoriale. La organizarea serviciilor, acestea se conduc de
principiul autonomiei locale, care este definit în aceeaşi lege ca: „dreptul şi capacitatea
colectivităţilor locale de a rezolva şi de a gestiona, în condiţiile legii, sub proprie răspundere şi
în favoarea lor, o parte importantă din treburile publice”(art. 1, Legea nr. 123-XV din
18.03.03).

„serviciile publice de gospodărie comunală furnizate/prestate - ansamblu de activităţi şi

acţiuni de interes public, desfăşurate sub autoritatea administraţiei publice locale la
realizarea lucrărilor necesare în gospodăria comunală” (alin.2, art. 2 Legea nr.1402-XV din
24.10.2002).
Dacă în aliniatul precedent se dă noţiunea serviciului public de gospodărie comunală ca
serviciu descentralizat, prezentul aliniat dă noţiunea prestării serviciului public, adică activitatea
de furnizare a acestuia către consumator.
Aceste activităţi şi acţiuni sunt considerate de interes public, deoarece prin ele se
satisfac anumite nevoi ale colectivităţii.
Chiar dacă serviciul public este prestat de un agent economic privat (în baza unui
contract de concesiune), acesta rămâne să facă parte din domeniul public al statului (unităţii
administrativ-teritoriale) datorită importanţei pe care o prezintă pentru asigurarea unui nivel de
viaţă decent cetăţenilor.
În această ordine de idei, alin. (2) al art.296 din Codul civil consacră: ”Din domeniul
public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale fac parte bunurile determinate de
lege, precum şi bunurile care, prin natura lor, sînt de uz sau de interes public. Interesul public
implică afectarea bunului la un serviciu public sau la orice activitate care satisface nevoile
colectivităţii fără a presupune accesul nemijlocit al acesteia la utilizarea bunului conform
destinaţiei menţionate”.
O importanţă deosebită, în acest sens, prezintă menţinerea de către autorităţile publice a
proporţionalităţii dintre interesul public şi cel privat, urmărit de către consumator sau agentul
prestator.
„ alimentare cu apă - totalitatea activităţilor şi lucrărilor efectuate în scopul
captării, tratării, transportării, înmagazinării şi distribuirii apei potabile către utilizatori”
(alin. 3, art. 2 Legea nr.1402-XV din 24.10.2002).
La organizarea serviciului de aprovizionare cu apă se va respecta Legea cu privire la
apa potabilă, (nr. 272-XIV din 10.02.99, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 39-41 din
22.04.1999), care reglementează relaţiile din domeniul alimentării cu apă potabilă şi stabileşte
norme referitoare la asigurarea persoanelor fizice şi juridice, la funcţionarea sigură a sistemelor
de alimentare cu apă potabilă şi la calitatea ei, precum şi răspunderea pentru încălcări în acest
domeniu. Această lege defineşte alimentarea cu apă potabilă ca o „activitate de asigurare a
necesităţilor de apă potabilă ale persoanelor fizice şi juridice”. Asigurarea calităţii vieţii a
impus includerea în lege şi noţiunea termenului de apă potabilă: „apa, care poate fi consumată
de om, direct sau indirect, timp îndelungat fără a-i prejudicia sănătatea”.
Un suport normativ deosebit la organizarea acestui serviciu stabileşte „Regulamentul-
cadru privind folosirea sistemelor comunale de alimentare cu apă şi de canalizare” aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr.656 din 27.05.2002.
„alimentare cu energie termică - totalitatea activităţilor şi lucrărilor efectuate în
scopul producerii, transportării, transformării şi distribuirii energiei termice către utilizatori”
(alin.4, art. 2 Legea nr.1402-XV din 24.10.2002).
Pentru a explica noţiunea de alimentare cu energie termică în sensul serviciului public
de gospodărie comunală, este necesar să determinăm scopul final al organizării acestuia. În toate
cazurile acest scop va fi încălzirea spaţiilor cu orice destinaţie. Pentru organizarea serviciului
respectiv, autorităţile publice se conduc de Regulamentul cu privire la furnizarea şi utilizarea
energiei termice, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.434 din 9 aprilie
1998, care, consacră, în art. 26, definiţia sistemului de alimentare centralizată cu energie termică:
ca „ansamblul de instalaţii şi construcţii destinate producerii, transportului, prin reţele
publice, transformării, distribuţiei şi utilizării energiei termice sub formă de abur, apă
fierbinte sau apă caldă, legate printr-un sistem comun de funcţionare”.
Anume în organizarea aprovizionării cu energie termică adesea se confundă scopul în
care a fost creat acest serviciu. Scopul serviciului dat, este încălzirea spaţiilor la nivelul normelor
stabilite şi nu simpla distribuire a agentului termic prin reţele până la punctul de delimitare a
proprietăţilor. Autorităţile publice, la înfiinţarea şi organizarea serviciului menţionat sunt
obligate să stipuleze în actele de înfiinţare sau în caietele de sarcini condiţiile de prestare a
acestuia în aşa mod, ca utilizatorilor sa le fie asigurată anume încălzirea spaţiilor la parametrii
normativi stabiliţi.
„canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale - totalitatea activităţilor şi
lucrărilor efectuate în scopul colectării, transportării, epurării şi evacuării apelor uzate şi
pluviale într-un receptor natural” (alin.4, art. 2 Legea nr.1402-XV din 24.10.2002).
Acest serviciu se organizează şi se prestează în baza aceloraşi acte normative ca şi
alimentarea cu apă, expuse mai sus .
„salubrizarea, înverzirea localităţilor - totalitatea activităţilor şi lucrărilor de
colectare, transportare, sortare, prelucrare, tratare, valorificare, neutralizare (incinerare) şi
depozitare a deşeurilor menajere, precum şi măturatul, spălatul şi stropitul străzilor,
înverzirea lor, lucrărilor de dezinfecţie, deratizare şi ecarisaj” (alin.5, art. 2 Legea nr.1402-XV
din 24.10.2002).
În prezent, serviciile de salubrizare şi înverzire a localităţilor sunt organizate sub formă
de întreprinderi municipale şi asigură doar unele componente din cele enumerate, cum ar fi:
colectarea, transportarea şi depozitarea deşeurilor menajere; înverzirea; lucrările de dezinfecţie şi
deratizare.
Pentru prestarea cu succes a acestor servicii este necesar ca autorităţile publice locale să
antreneze tot mai mult agenţii economici privaţi în activităţile respective, dezvoltând astfel
parteneriatul public-privat.
Noţiunile şi regimul juridic al deşeurilor şi spaţiilor verzi este consacrat într-un şir de acte
normative, cum ar fi:
 Legea privind deşeurile de producţie şi menajere, Nr.1347 din 09.10.97.
 Concepţia politicii de mediu a Republicii Moldova, aprobată prin Hotărârea
Parlamentului Republicii Moldova nr.605-XV din 02.11.2001
 Legea cu privire la resursele materiale secundare, nr.787-XIII din 26.03.96.
 Legea cu privire la regimul produselor şi substanţelor nocive, nr.1236-XIII din
03.07.1997,
 Legea privind plata pentru poluarea mediului, nr.1540-XIII din 25.02.98;
  Legea privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului, nr. 851-XIII
din 29.05.96;
 Legea cu privire la spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale, nr.591-XIV
din23.09.99;
 Legea pentru ameliorare prin împădurire a terenurilor degradate, nr.1041-XIV din
15.06.2000;
 Hotărârea Guvernului cu privire la procedura unică de ţinere a evidenţei spaţiilor verzi
ale localităţilor urbane şi rurale, nr.676 din 11.07.2000.
„asigurarea cu transport public local - totalitatea activităţilor efectuate în vederea
realizării, la nivel local, a transportului în comun de persoane” (alin.6, art. 2 Legea nr.1402-
XV din 24.10.2002).
Asigurarea populaţiei cu acest serviciu intră de asemenea în competenţa autorităţilor
publice locale, care în organizarea lui trebuie să se conducă de un şir de acte normative, cum ar
fi:
 Codul transporturilor auto, aprobat prin Legea nr.116-XIV din 29.07.98;
 Legea cu privire la transporturi, nr.1194-XIII din 21.05.1997;
 Legea drumurilor, nr.509-XIII din 22.06.1995;
 Regulamentul Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor cu privire la autogară (staţia
auto) ş. a.
„ administrarea fondului locativ public şi privat - activitate de gospodărire a
locuinţelor, având drept obiect administrarea, închirierea, repararea şi reabilitarea fondului
locativ public şi privat, inclusiv alocarea şi valorificarea investiţiilor in acest domeniu” (alin.7,
art. 2 Legea nr.1402-XV din 24.10.2002).
Acest serviciu a fost de asemenea pentru o perioadă paralizat, când legislaţia nu mai
corespundea noilor relaţii în acest domeniu datorită privatizării în masă a fondului locativ iar
Asociaţiile de locatari încă nu acumulase experienţă în administrarea acestuia.
Cu toate că mai sunt mari rezerve în acest domeniu, sunt adoptate un şir de acte
normative care stabilesc procedura de reglementare a fondului locativ. Dintre acestea putem
menţiona:
 Legea condominiului în fondul locativ, nr. 913-XIV din 30.03.2000;
 Regulamentul privind construcţia locuinţelor proprietate privată, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr.623 din 02.07.99;
 Hotărârea Guvernului privind aprobarea Regulilor provizorii de exploatare a
locuinţelor, întreţinere a blocurilor locative şi teritoriilor aferente în Republica
Moldova, nr.1224 din 21.12.1998, ş. a.
„administrarea domeniului public - totalitatea activităţilor cuprinzând construcţia,
modernizarea şi întreţinerea străzilor, drumurilor, pieţelor publice, târgurilor, oboarelor,
podurilor, viaductelor, pasajelor pentru transport şi pietonale, organizarea circulaţiei rutiere
şi pietonale, introducerea unor sisteme moderne de semnalizare şi dirijare a circulaţiei
rutiere, asigurarea iluminării localităţilor, întreţinerea zonelor verzi, grădinilor publice şi
scuarelor, terenurilor şi sălilor de sport şi cabinetelor de fizioterapie de pe lângă acestea,
locurilor de agrement, deszăpezirea drumurilor şi trotuarelor, amenajarea pârtiilor şi
instalaţiilor de schiere, locurilor de afişaj şi publicitate, întreţinerea reţelelor de cabluri,
întreţinerea staţiilor de transport auto, hotelurilor, monumentelor, înfiinţarea şi întreţinerea
menajeriilor, asigurarea funcţionării băilor publice etc.”( alin.8, art. 2 Legea nr.1402-XV din
24.10.2002).
În acest aliniat legiuitorul intenţionează să determine care sunt acele activităţi,
organizate de către autorităţile publice sub formă de servicii, prin care se satisface un interes
general al comunităţii.
Este evident faptul că nu se poate expune o listă exhaustivă a acestor activităţi deoarece
ele sunt dictate de nevoile societăţii, dar se accentuează că acestea fac parte din domeniul public,
administrarea căruia este dată în competenţa autorităţilor publice centrale sau locale, după caz.
 „sisteme publice de gospodărie comunală - ansamblu de construcţii, instalaţii
tehnologice, echipamente funcţionale şi dotări specifice, prin intermediul cărora se asigură
administrarea, întreţinerea în condiţii de bună funcţionare şi eficientă a tuturor
componentelor domeniului locativ-comunal” ( alin.9, art. 2 Legea nr.1402-XV din
24.10.2002).
Cele mai răspândite sisteme publice de gospodărie comunală sunt cele de aprovizionare
cu apă, cu gaze naturale, cu energie termică şi sistemele de canalizare.
„operatori - agenţi economici autorizaţi să furnizeze/presteze servicii publice de
gospodărie comunală în condiţiile stabilite de autorităţile administraţiei publice locale, în
temeiul prezentei legi” ( alin.10, art. 2 Legea nr.1402-XV din 24.10.2002).
„utilizatori - persoane fizice şi juridice care folosesc serviciile publice de gospodărie
comunală furnizate/prestate pentru necesităţi proprii şi publice pe baze contractuale” ( alin.11,
art. 2 Legea nr.1402-XV din 24.10.2002).

Utilizatorii nu sunt altcineva decât consumatorii serviciilor publice de gospodărie

comunală, care în diferite acte normative sunt denumiţi prin termeni specifici domeniului.
Spre exemplu, în serviciul de aprovizionare cu căldură sunt determinate câteva
categorii de consumatori:
 consumatori de tip agricol, care folosesc energia termică pentru cultivarea legumelor şi
florilor, pentru creşterea păsărilor şi animalelor şi altor activităţi agricole;
 consumator de tip industrial, care foloseşte energia termică în scopuri tehnologice;
 consumator de tip urban – consumator care utilizează energia termică pentru încălzirea
locuinţei, a birourilor instituţiilor, a obiectelor socio-culturale şi pentru prepararea apei
calde de consum;
 consumator-revânzător angro – consumatorul care procură angro energia termică de la
producător şi o comercializează consumatorilor. Acest tip de consumator are calitatea de
consumator faţă de producător şi furnizor faţă de consumator, de aceea, la organizarea
serviciului este necesar să se ţină cont de aceste particularităţi, în scopul instituirii
responsabilităţilor şi a asigurării prestării serviciului calitativ. Această calitate o pot avea
asociaţiile proprietarilor de locuinţe privatizate asociaţiile condominiale, organizaţiile de
gestionare a fondului de locuinţe, s. a.
Putem găsi definiţia consumatorului de apă potabilă în Legea cu privire la apă potabilă
care-l determină ca o persoană fizică sau juridică ce utilizează apă potabilă pentru satisfacerea
necesităţilor (fiziologice, menajere, tehnologice).
„intermediari specializaţi - instituţii financiare, întreprinderi municipale sau private,
care deţin autorizaţii pentru perceperea plaţilor pentru serviciile publice de gospodărie
comunală furnizate/prestate şi satisfac următoarele condiţii:
a) efectuează decontările la timp şi asigură calitatea acestora (numărul maxim de
facturi cu greşeli nu va depăşi 3% din numărul facturilor prelucrate);
b) asigură transparenţa necesară în alcătuirea facturilor;
c) oferă confort maxim utilizatorilor (posibilitatea achitării în rate, descifrarea calculului
efectuat etc.);
d) prezintă operatorilor în termen informaţii privind calcularea plaţilor” (alin.11, art. 2
Legea nr.1402-XV din 24.10.2002).
De obicei, prestatorii de servicii asigură de sine stătător tot procesul de calculare şi
facturare a serviciilor. Excepţie făcând serviciile prestate în municipiul Chişinău, a căror
calculare şi facturare este exercitată de întreprinderea municipală INFOCOM. Existenţa unui
intermediar specializat în acest domeniu conduce în mod inevitabil la eficientizarea procesului
de achitare a serviciilor prestate. Aceasta se datorează folosirii tehnicii de calcul moderne şi
procedeelor tehnologice care prevăd automatizarea maximă a procesului. Atitudinea negativă
faţă de astfel de întreprinderi este generată de plăţile suplimentare care se percep pentru serviciile
acestora. În opinia noastră aceste plăţi urmează să fie incluse în tariful pentru serviciul prestat,
excluzându-se perceperea repetată.
Oportunitatea înfiinţării serviciilor intermediare este condiţionată prin următoarele:
- aspectul economic al problemei,
- utilitatea pentru consumatori şi furnizori (pentru consumatori este comod să fie
facturate toate serviciile într-un bon de plată şi să efectueze plăţile la o singură
bancă sau la punctele de primire a plăţilor),
- accesibilitatea la banca comună de date atât a consumatorilor, cât şi a autorităţilor
publice locale.
Decizia de a folosi instituţiile intermediare îi aparţine prestatorului de serviciu, însă
autoritatea publică are dreptul să impună prin decizie perceperea plăţilor de către organizaţia
intermediară în cazurile când aceasta asigură o activitate mai eficientă, dacă condiţia dată nu este
stipulată în contractul de concesiune.
Alt tip de intermediar poate fi şi asociaţia proprietarilor de locuinţe privatizate care
poate să-şi asume obligaţiile privind perceperea plăţilor în blocurile gestionate. În acest scop,
prestatorii de servicii urmează să încheie contracte cu asociaţiile.
Articolul 3, din Legea nr.1402-XV din 24.10.2002, nominalizează serviciile publice de
gospodărie comunală:
„ (1) Serviciile publice de gospodărie comunală asigură furnizarea/prestarea
următoarelor servicii:
a) alimentarea cu apă;
b) alimentarea cu energie termică;
c) canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale;
d) salubrizarea, înverzirea localităţilor;
e) asigurarea cu transport public local;
f) administrarea fondului locativ public şi privat.
Serviciile publice care au menirea să asigure furnizarea/prestarea sunt structuri
organizate de către autorităţile publice locale, prin decizii de înfiinţare a serviciilor sub formă de
întreprinderi municipale, sau prin alte metode legale (contracte de arendă, de concesiune, ş. a.),
în scopul producerii şi distribuirii pe piaţă a serviciilor în teritoriul subordonat.
Deosebim servicii publice de interes vital (spre exemplu, aprovizionarea cu apă şi
canalizarea, alimentarea cu energie termică) pe care autorităţile publice sunt obligate să le
asigure în teritoriu necondiţionat şi alte servicii care pot fi organizate după necesităţi, atât la
iniţiativa locuitorilor, cît şi la iniţiativa autorităţilor publice locale.
Atribuirea serviciilor publice la categoria celor de interes vital ţine de politica statului
în domeniile respective şi se stipulează în acte legislative. Spre exemplu, Legea cu privire la apa
potabilă stipulează în art. 4,
„e): raportarea sistemelor centralizate de alimentare cu apă potabilă la obiectivele
de importanţă vitală şi susţinerea de către stat prin stimulare economică a activităţii
întreprinderilor care le exploatează”.
Pentru fiecare serviciu în parte este necesar de a indica în caietele de sarcini şi în
contractele de prestare parametrii concreţi ai acestuia, specificând foarte clar produsul final ce
trebuie să ajungă la consumator.
Spre exemplu, prestând serviciul de alimentare cu energie termică, organizatorul
serviciului trebuie să fie conştient de faptul că consumatorul final este proprietarul locuinţei sau
a altui spaţiu care are nevoie să obţină în încăpere o temperatură a aerului conform normelor
stabilite şi a condiţiilor contractuale. De aceea, este necesar ca în procesul de organizare a
serviciului să fie luate în calcul toate componentele serviciul dat, începând cu producerea
energiei şi terminând cu întreţinerea reţelelor interioare. Neglijând unele din aceste segmente
(adesea reţelele interioare inginereşti sunt ignorate), se compromite sensul presării serviciului în
ansamblu, substituindu-l, de fapt cu un alt produs: în loc de prestarea serviciului „încălzire”,
consumatorul primeşte serviciu „furnizarea agentului termic”, ceea ce în opinia noastră este
absolut incorect, deoarece consumatorul are nevoie anume de încălzire şi nu de altceva.
În acest context, autorităţile publice locale, în procesul organizării serviciilor publice de
gospodărie comunală urmează să se conducă de principiul oferirii produsului final cerut de
consumator, punând în aplicare toate instrumentele organizatorice necesare pentru a obţine acest
lucru.
Numai după stabilirea condiţiilor concrete de prestare a serviciului, prin parametri bine
definiţi, autoritatea publică sau prestatorul serviciului poate diviza în câteva componente
procesul de prestare a acestuia, delegându-i fiecărui participant partea sa de responsabilitate.
„In funcţie de necesităţi, prin decizii ale autorităţilor administraţiei publice locale, se
pot înfiinţa diverse structuri de gospodărie comunală, având ca obiect alte activităţi decât cele
prevăzute la alin.(1)” (alin. (2), art. 3, din Legea nr.1402-XV din 24.10.2002).
În alin. 1 se prezintă doar o listă de servicii publice, pe care legiuitorul le-a definit în
mod expres ca servicii publice de gospodărire comunală. În afară de acestea mai pot fi organizate
şi alte servicii, atunci când există cererea şi capacitatea de a le organiza. Spre exemplu, poate fi
considerat servicii publice alimentarea cu gaze naturale şi asigurarea cu energie electrică, acestea
corespunzând aceloraşi principii de organizare şi prin natura lor de asemenea satisfac anumite
nevoi sociale.
„Domeniile menţionate la alin. (1) si (2) pot fi reglementate mai detaliat prin legi
ordinare sau prin alte acte normative, după caz” (alin. (3), art. 3, din Legea nr.1402-XV din
24.10.2002).
Legea serviciilor publice de gospodărie comunală este legea-cadru ce reglementează
doar aspectul general de activitate a acestora, pe când, pentru fiecare serviciu în parte există alte
legi care reglementează în detaliu un domeniu aparte. Spre exemplu:
Legea cu privire la energia electrică, nr. 137-XIV din 17. 12. 1998. Această lege
stabileşte principiile fundamentale de organizare şi reglementare a activităţilor ce ţin de
producerea, transportul, distribuirea, furnizarea şi consumul de energie electrică, precum şi
sistemul de protecţie a intereselor consumatorilor. Chiar dacă furnizarea energiei electrice nu
este enumerată ca serviciu aparte la art. 3, considerăm că acesta este de asemenea un serviciu
public de gospodărie comunală.
Faptul că în prezent, acest serviciu se prestează la nivel central, nu înseamnă că nu
poate fi organizat şi de către autorităţile publice locale. Spre exemplu, ar putea fi efectuată
producerea energiei electrice prin metode alternative, care ar acoperi o parte din cererile
populaţiei.
Un alt serviciu public de gospodărie comunală, omis de prezenta Lege, este cel de
aprovizionare cu gaze naturale.
Pe lângă legi, există şi alte acte normative care reglementează unele domenii: Hotărâri
de Guvern, Regulamente, Instrucţiuni ş. a. Acestea au drept scop organizarea executării legilor
ce reglementează domeniile de activitate a serviciilor de gospodărie comunală şi stabilesc în
detalii condiţiile de prestare a fiecărui serviciu în parte.
„La organizarea şi dezvoltarea serviciilor publice de gospodărie comunală, interesul
general al cetăţenilor este prioritar” (alin. (4), art. 3, din Legea nr.1402-XV din 24.10.2002).
Se are în vedere respectarea interesului general al comunităţii şi nu a unui grup de
consumatori. Acest aliniat prevede obligaţia autorităţilor publice locale de a asigura la momentul
organizării serviciului respectarea atât a interesului majorităţii locuitorilor de a avea un oarecare
serviciu în teritoriu, dar şi normativele legale de prestare a acestuia, care constituie de asemenea
un interes general al cetăţenilor, dacă pornim de la obligaţia statului de a asigura calitatea şi
inofensivitatea oricărui serviciu.
În multe cazuri, din considerente economice, cetăţenii ar fi de acord să primească un
serviciu cu parametri calitativi mai reduşi şi respectiv mai eftin. Însă, autorităţile publice nu au
dreptul să accepte prestarea serviciului în teritoriu la un nivel mai jos decât prevăd actele
normative în vigoare. Acesta este de asemenea un principiu de respectare a dreptului prioritar al
cetăţenilor - dreptul la un serviciu care nu le va pune sub nici o formă viaţa în pericol.
„Agenţii economici care furnizează/prestează servicii publice de gospodărie
comunală percep plăţile direct sau prin intermediari specializaţi, abilitaţi pe bază de
contract prin concurs” (alin. (5), art. 3, din Legea nr.1402-XV din 24.10.2002).
La perceperea plăţilor pentru serviciile prestate agenţii economici au dreptul să decidă
de sine stătător varianta optimă pentru sine de a folosi sau nu intermediari specializaţi. Rolul
intermediarilor specializaţi a fost expus mai sus1.
„Art.4 - (1) Serviciile publice de gospodărie comunală se furnizează/prestează prin
intermediul sistemelor publice de gospodărie comunală, care fac parte integrantă din
infrastructura edilitară a localităţilor”
Infrastructura edilitară a localităţilor reprezintă totalitatea sistemelor care sunt menite să
deservească populaţia cu diferite servicii de interes comun. Acestea pot fi: sisteme centralizate de
alimentare cu apă, sisteme centralizate şi descentralizate de aprovizionare cu căldură (cu diferit
grad de descentralizare: cu centrale de cartier, de bloc, pentru grupuri de case, ş. a.), sisteme de
aprovizionare cu gaze naturale, sisteme de aprovizionare cu energie electrică, reţeaua de
drumuri, reţelele de telecomunicaţii, ş. a.
Toate sistemele enumerate reprezintă sisteme publice de gospodărie comunală şi se
construiesc prin grija autorităţilor publice. Aceste sisteme, făcând parte din domeniul public, pot
fi doar transmise în gestiune unei persoane de drept privat printr-un contract de concesiune.
Spre exemplu, un sistem centralizat de aprovizionare cu căldură constituie totalitatea
instalaţiilor de producere, transport şi distribuţie a energiei termice, constituite în scopul
asigurării consumatorului cu energie termică. În componenţa acestui sistem se încadrează
conductele, staţiile intermediare de pompare staţiile termice destinate transportului, transformării
şi distribuţiei agenţilor termici de la instalaţiile de producere până la cele de utilizare.
Un sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă este un ansamblu de construcţii,
instalaţii, acţiuni şi operaţiuni (procedee) prin care apa captată dintr-o sursă naturală este tratată,
transportată, înmagazinată şi distribuită consumatorului cu o presiune stabilă, conform normelor
de cantitate şi calitate în vigoare .
„(2) Sistemele publice de gospodărie comunală, inclusiv terenurile aferente, fiind de folosinţă,
interes sau utilitate publică, aparţin, prin natura lor sau potrivit legii, domeniului public al
unităţilor administrativ-teritoriale”(art.4 din Legea nr.1402-XV).
Domeniul public î-şi găseşte noţiunea în Legea cu privire la proprietatea publică a
unităţilor administrativ-teritoriale, nr.523-XIV din 16.07.99, care la art.1 stabileşte:
„(1) Proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale este una dintre formele
proprietăţii publice.
(2) Proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale se constituie din
patrimoniul ce aparţine unităţilor administrativ - teritoriale respective: satului, comunei,
oraşului, municipiului, raionului, unităţii teritoriale autonome Găgăuzia.
(3) Patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale este format din bunurile domeniului
public şi bunurile domeniului privat.
(4) Bunurile domeniului public constituie totalitatea bunurilor mobile şi imobile,
destinate satisfacerii intereselor generale ale colectivităţii din unitatea administrativ-
teritorială.
(5) Bunurile domeniului privat constituie totalitatea bunurilor mobile şi imobile,
aflate în patrimoniul public al unităţii administrativ-teritoriale, care au o destinaţie strict
determinată, alta decât satisfacerea unui interes general”.
Iar art.11 al aceleiaşi legi determină concepţia de apărare a dreptului de proprietate
publică a unităţilor administrativ-teritoriale:

1
Mai pe larg a se vedea comentariul la art.2 (intermediarii specializaţi).
 „(1) Proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale este imprescriptibilă. Ea nu
poate fi supusă exproprierii şi nu poate constitui obiectul unor garanţii reale. Această
proprietate poate fi dată în administrare sau închiriată în condiţiile legii”.
Din aceste prevederi, putem trage concluzia că sistemele publice de gospodărie
comunală, făcând parte din domeniul public al statului sau unităţii administrativ - teritoriale, pot
fi date în administrare, concesionare sau alte forme de gestiune, care nu presupun transmiterea
lor în proprietate privată, ci atragerea sectorului privat la exercitarea acestor servicii de o înaltă
calitate şi întărirea patreneriatului public-privat.
„(3) Dacă amplasarea, valorificarea şi dezvoltarea sistemelor publice de gospodărie
comunală impun ocuparea definitivă a unor terenuri sau dezafectarea unor clădiri, altele
decât cele aparţinând domeniului public, acestea vor fi trecute în proprietate publică potrivit
legii „(art.4 din Legea nr.1402-XV).
Modul de dobândire a dreptului de proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale
este stabilit de art.2 al Legii nr.523-XIV din 16.07.99:
„Dreptul de proprietate publică a unităţilor administrativ - teritoriale poate fi
dobândit:
a) pe cale naturală;
b) prin achiziţii publice, realizate în condiţiile legii;
c) prin transmitere în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale a
proprietăţii publice a statului sau prin transmiterea proprietăţii publice a unei unităţi
administrativ - teritoriale în proprietatea publică a alteia;
d) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică locală;
e) în baza hotărârii instanţei judecătoreşti;
f) prin donaţii sau prin legate acceptate de consiliul unităţii administrativ-teritoriale;
g) prin obţinerea de venituri şi bunuri în condiţiile legii”.
Pentru sistemele de gospodărie comunală, în procesul descentralizării acestor servicii s-a
aplicat, de regulă, alin. c) din această prevedere legislativă.
Art.5. – „ Sistemele publice de gospodărie comunală cu terenurile aferente se
inventariază şi evidenţa lor se ţine în cadastrele imobiliar-edilitare, organizate la nivelul
unităţilor administrativ-teritoriale conform legii, în vederea identificării, înregistrării şi
reprezentării pe hărţi şi planuri cadastrale, precum şi în documentaţia de urbanism şi
amenajare a teritoriului” (Legea nr.1402-XV).
Conform legii privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului (nr.835-XIII din
17 mai 1996, Monitorul Oficial al R. Moldova nr.1-2 din 2 ianuarie 1997), orice localitate
trebuie să dispună de documentaţia urbanistică aprobată în modul stabilit de legislaţie. În
planurile generale de dezvoltare a localităţilor, în planurile de dezvoltare a raioanelor, regiunilor
sunt determinate direcţiile principale de dezvoltare a sistemelor edilitare, asigurând prin aceste
documente interconexiunea programelor de diferite nivele.
Pentru a asigura buna funcţionare a tuturor sistemelor edilitare din teritoriu şi a exclude
cazurile de suprapunere a unor construcţii şi amenajări în zonele unde sunt amplasate reţele
edilitare, avem nevoie să dispunem de aceste informaţii şi să stabilim, după necesităţi, servitutea 2
asupra acestor terenuri sau imobile. Prin procedurile stabilite in „Regulamentul privind
certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajărilor”,
aprobat prin Hotărârea Guvernului R. Moldova nr.360 din 18 aprilie 1997 (Monitorul Oficial al
R. Moldova nr. 31-32 din 15 mai 1997) se aduce la cunoştinţă tuturor doritorilor să desfăşoare
lucrări de construcţie şi amenajări informaţia despre terenurile solicitate în scopul identificării

2
(1) Servitute este sarcina care greveaza un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui
alt proprietar (terenul dominant). Utilitatea poate consta în sporirea confortului terenului dominant ori poate
rezulta din destinaţia lui economică. (2) Obligaţia de a face ceva poate fi conexată la o servitute şi impusă
proprietarului terenului aservit. Această obligaţie este accesorie servitutii şi nu poate fi stipulată decât în
favoarea sau pentru exploatarea imobilului. Articolul 428. Codul Civil al Republicii Moldova din 06.06.2002
soluţiilor de proiect, care să nu pună în pericol reţelele edilitare amplasate în terenurile
respective.
Art.6 din Legea nr.1402-XV prevede:
„(1) Organizarea şi administrarea serviciilor publice de gospodărie comunală se
efectuează în conformitate cu prevederile acordurilor internaţionale la care Republica
Moldova este parte.
(2) Serviciile publice de gospodărie comunală se organizează şi se administrează cu
respectarea următoarelor principii:
a )dezvoltarea durabilă”
Noţiunea de dezvoltare durabilă şi principiile acesteia sunt expuse într-o formă
desfăşurată în „Concepţia dezvoltării durabile a localităţilor Republicii Moldova” adoptată prin
HG nr. 1491 din 28.12.2001, în care se menţionează:
„Principiul dezvoltării durabile a localităţilor constituie criteriul coordonator al
activităţii de urbanism şi amenajare a teritoriului, conform căruia satisfacerea necesităţilor
generaţiilor actuale trebuie să asigure o astfel de evoluţie, care să nu compromită
libertatea generaţiilor viitoare de a decide referitor la existenţă şi dezvoltare.
Un alt principiu al dezvoltării durabile este echitatea în cadrul unei generaţii, care
asigură constituirea unor relaţii armonioase între localitate - teritoriu şi localitate - mediu,
sau orice strategie de dezvoltare a unei localităţi trebuie integrată teritorial şi ecologic,
evitându-se transferarea problemelor în timp şi spaţiu...
Concepţia se va utiliza de către autorităţile publice centrale şi locale, toate
instituţiile de proiectare, indiferent de forma lor organizaţional-juridică, în procesul de
optimizare a Planului amenajării teritoriului naţional, documentaţiei de urbanism şi
amenajare a teritoriului la nivel regional şi local, programelor şi pronosticurilor
sectoriale naţionale sau locale.
Referindu-ne, prin prisma concepţiei dezvoltării durabile, la serviciile publice de
gospodărie comunală putem exemplifica prin serviciul de asigurare cu apă potabilă a populaţiei.
Aspectul social al acestei probleme este accesul fiecărei persoane la apa potabilă.
Reieşind din aceasta, autorităţile publice trebuie să organizeze serviciul în aşa mod ca toţi
locuitorii, indiferent de capacitatea lor de plată să poată primi minimul garantat de servicii
calitatea cărora să corespundă standardelor aprobate.
Din punct de vedere economic, serviciul trebuie să fie organizat în aşa mod, ca nici
întreprinderea prestatoare de servicii să nu lucreze în pierderi. Luând în calcul elementele de
monopolism ale acestor întreprinderi, este necesar să fie reglementate atât veniturile cât şi
cheltuielile necesare pentru dezvoltarea întreprinderii, astfel ca primele să le acopere complet pe
cele din urmă.
Pentru a asigura durabilitatea dezvoltării este necesar să avem grijă ca impactul asupra
mediului ambiant să fie minim. În primul rând, la captarea surselor de apă potabilă este necesar
să folosim varianta cea mai potrivită pentru fiecare caz în parte, asigurând păstrarea rezervelor de
apă şi pentru generaţiile viitoare. În al doilea rând, tratarea apei trebuie să fie efectuată în aşa
mod ca să nu fie pusă în pericol sănătatea oamenilor care o folosesc. În al treilea rând, şi cel mai
important (care de fapt este cel mai costisitor şi greu de realizat), este epurarea apelor uzate.
Ceea ce deversăm în mediul ambiant trebuie să fie purificat, altfel nu vom putea asigura pentru
viitor surse nepoluate de apă potabilă.
b) responsabilitatea si legalitatea; ( Art.6 alin.2, Legea nr.1402-XV)
Toate serviciile de gospodărie comunală necesită a fi organizate conform Legii Nr.1402-
XV din 24.10.2002 şi conform actelor legislative şi normative existente. Responsabilitatea
părţilor în procesul de organizare şi prestare a serviciului se stabileşte prin acte normative,
contracte, caiete de sarcini şi sunt supuse controlului de către autorităţile publice locale şi
centrale.
c) autonomia locala; ( Art.6 alin.2, Legea nr.1402-XV)
 Principiul autonomiei locale prevede dreptul şi capacitatea comunităţii să-şi soluţioneze
de sine stătător problemele de interes local. Acest principiu este valabil şi la organizarea
serviciilor publice de gospodărie comunală. Autorităţile publice locale decid asupra înfiinţării şi
organizării serviciului şi tot acestea instituie controlul asupra lor. Serviciile pot fi organizate şi la
nivel de câteva localităţi, a unui raion, a câtorva raioane, dar întotdeauna prin liberă asociere.
Serviciile mai pot fi organizate şi de alte autorităţi publice, dar cu consimţământul autorităţii pe
teritoriul căreia se va presta serviciul.
d) descentralizarea serviciilor publice de gospodărie comunală; ( Art.6 alin.2, Legea nr.1402-
XV)
Descentralizarea serviciilor publice poate fi privită sub mai multe aspecte: Transmiterea
serviciilor publice din gestiunea organelor publice centrale către autorităţile locale.
Descentralizarea cât mai activă a serviciilor în plan local este necesară pentru a asigura
un mediu de concurenţă mai mare în aşa mod ca serviciile să fie prestate mai ieftin şi mai
calitativ. Spre exemplu, serviciul de transport urban poate fi prestat centralizat de un singur agent
economic, dar poate fi concesionat la licitaţie, unde vin să concureze mai mulţi agenţi care pot
oferi pentru acest serviciu condiţii mai bune, urmând a fi selectat cei mai potrivit.
e) antrenarea şi consultarea populaţiei în procesul de adoptare a deciziilor privind
dezvoltarea infrastructurii edilitare; ( Art.6 alin.2, Legea nr.1402-XV)
Constituţia Republicii Moldova cât şi alte acte normative, prin dispoziţiile lor, presupun
utilizarea de către autorităţile publice a diverselor mijloace (inclusiv audierile publice) întru
realizarea sarcinilor şi scopurilor propuse.
Fundamentul Constituţional pentru practicarea audierilor publice îl constituie principiul
„consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit” declarat în art. 109 din
Constituţia Republicii Moldova.
De asemenea audierile publice sunt un mijloc de realizare a dreptului la „libertatea
gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public” (art.32), a dreptului persoanei de
a avea acces neîngrădit „la orice informaţie de interes public”, autoritatea publică, la rândul ei,
având obligaţia „să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice” (art.34
din Constituţie). Chiar şi art. 58 din Constituţie care prevede obligaţia cetăţenilor de a contribui
„prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice”, presupune dreptul acestora de a fi consultaţi,
audiaţi referitor la modul de utilizare a finanţelor publice locale.
Deoarece organizarea serviciilor publice de gospodărie comunală sunt date în competenţa
autorităţilor publice locale ne vom referi în continuare la rolul acestora în realizarea principiului
expus mai sus.
Astfel art.3, alin. (1) din Legea privind administraţia publică locală (nr.123-XV din
18.03.03) preia din Constituţie (art.109) principiul „consultării cetăţenilor în problemele de
interes deosebit”.
Pentru ca cetăţeanul să poată să-şi spună opinia în mod eficient pe anumite probleme, el
trebuie să posede informaţie deplină şi obiectivă despre problema în cauză şi să cunoască
posibilele căi de soluţionare a acesteia. În caz contrar consultarea devine o formalitate.
Articolul 8 din această Lege concretizează în ce constă consultarea populaţiei:
„(1) În problemele de importanţă deosebită pentru unitatea administrativ-teritorială
poate fi consultată populaţia prin referendum local, în condiţiile Codului electoral.
(2) În problemele de interes local care preocupă o parte din populaţia unităţii
administrativ-teritoriale pot fi organizate, cu această parte, consultări, audieri publice şi
convorbiri, în condiţiile legii”.
La organizarea serviciilor publice de gospodărie comunală, care sunt de importanţă
vitală deosebită pentru populaţie pot fi utilizate cu succes ambele forme de consultare expuse în
această prevedere legislativă.
Atribuţii concrete ale consiliilor locale de organizare a serviciilor publice de gospodărie
comunală sau a altor activităţi care au impact direct asupra bunei funcţionări a serviciilor
menţionate, la realizarea cărora este binevenită consultarea cetăţenilor, sunt prevăzute în art.18 al
Legii nr.123-XV din 18.03.03 printre atribuţiile consiliilor locale următoarele:
j) „aprobă, în condiţiile legii, planurile urbanistice ale localităţilor din componenţa
unităţii administrativ-teritoriale, precum şi planurile de amenajare a teritoriului;
k) înfiinţează instituţii publice de interes local şi organizează servicii publice locale
pentru desfăşurarea activităţilor în gospodăria comunală, transporturile locale, reţelele
edilitare etc., asigură buna lor funcţionare, determină suportul financiar în cazul cheltuielilor
bugetare;
l) aprobă programele locale de refacere şi de protecţie a mediului; contribuie la
protecţia şi conservarea monumentelor de istorie şi de arhitectură, a parcurilor şi rezervaţiilor
naturale;
m) ia măsuri pentru protecţia parcurilor, rezervaţiilor naturale, spaţiilor verzi şi
monumentelor naturii”.
Dezvoltarea infrastructurii edilitare este parte componentă a dezvoltării localităţilor,
planurile generale a cărora sunt supuse procedurii de consultare cu populaţia. Diferite secţiuni
ale planului urbanistic general al localităţii (PUG) pot fi elaborate şi separat, dar ele sunt supuse
aceloraşi proceduri de aprobare ca şi PUG-ul în întregime. În acest scop este adoptată Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea „Regulamentului privind consultarea
populaţiei în procesul elaborării şi aprobării documentaţiei de amenajare a teritoriului şi de
urbanism”, nr. 951 din 14.10.97 (Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 76-78 din
20.11.1997). Conform acestui Regulament (cap. I, p. 3) „consultarea se efectuează diferenţiat,
în funcţie de amploarea şi importanţa documentaţiei de amenajare a teritoriului şi de
urbanism, potrivit procedurilor determinate de prezentul regulament, şi constă din:
Consultări în scopul determinării atitudinii populaţiei faţă de intenţiile de elaborare a
documentaţiei, propunerile formulate şi soluţiile acceptate;
Studii de sociologie urbană, care fundamentează soluţiile de proiect.”
În toate cazurile responsabilitatea pentru organizarea consultării cu populaţia îi revine
autorităţii publice. Tot aceasta determină şi procedura conform căreia se va desfăşura
consultarea.
Important este de menţionat că procedura de consultare nu poate substitui procesul
decizional, responsabilitatea de luare a deciziei revenindu-i consiliului local care are obligaţia ca
deciziile adoptate să vină în conformitate cu legislaţia. Rezultatul sondajului social are doar
valoare consultativă şi nu este obligatoriu pentru autoritatea publică în cazul când contravine
legislaţiei în vigoare.
Regulamentul menţionat conţine şi două anexe foarte importante în care sunt determinate,
cu lux de amănunte, metodele şi, respectiv, tehnicile specifice utilizate în sociologia urbană,
fapt ce facilitează realizarea pe larg a principiului consultării populaţiei la organizarea serviciilor
publice de gospodărie comunală.
f) asocierea intercomunală şi parteneriatul; ( Art.6 alin.2, Legea nr.1402-XV)
Dat fiind faptul, că comunităţile adesea se confruntă cu situaţiile de incapacitate de
organizare a serviciilor publice de interes vital pentru populaţie din lipsa de surse financiare şi
umane (ori motive tehnice), se pot rezolva aceste situaţii prin utilizarea metodelor unanim
recunoscute de administraţiile moderne:
a) asocierea în soluţionarea problemelor de interes comun a câtorva autorităţi publice, aşa-
zisul parteneriat puplic - puplic, sau
b) atragerea subiecţilor de drept privat la prestarea acestor servicii - parteneriatul public-
privat.
Atât în primul caz , cât şi în al doilea parteneriatul se poate înfăptui doar benevol, iar
înfiinţarea unui serviciu va depinde, în ultimă instanţă, de exprimarea voinţei autorităţilor care au
drept de decizie la organizarea serviciilor publice de gospodărie comunală.
g) corelarea cerinţelor cu resursele; ( Art.6 alin.2, Legea nr.1402-XV)
 Nu poate fi luată decizia de înfiinţare a unui serviciu dacă autoritatea nu dispune de fonduri
pentru organizarea acestuia. Luând în consideraţie greutăţile cu care se confruntă comunităţile
locale, nu putem conta pe faptul că bugetele locale sunt disponibile pentru organizarea cel puţin
a serviciilor de interes vital. În acest scop, autorităţile trebuie să decidă fie contractarea unor
credite şi să organizeze pe cont propriu serviciile necesare, fie să propună concesionarea acestora
operatorilor privaţi prin scoatere la licitaţie.
h) administrarea eficienta a bunurilor din proprietatea publica a unităţilor administrativ-
teritoriale; ( Art.6 alin.2, Legea nr.1402-XV)
La selectarea operatorului (prestatorului) serviciului public este foarte important să fie
analizate capacităţile economice şi tehnologice ale acestuia, pentru a exclude gestionarea
ineficientă a proprietăţii publice transmise în concesiune. În cazul gestiunii directe, este necesar
ca autorităţile publice să aloce prin bugetele sale surse financiare pentru întreţinerea fondurilor în
stare funcţională, altfel se pune în pericol prestarea serviciului. Nu mai puţin important este
aprobarea tarifelor economic argumentate, care prin valoarea lor asigură acoperirea tuturor
cheltuielilor ce ţin de prestarea serviciului.
i) asigurarea mediului concurenţial; ( Art.6 alin.2, Legea nr.1402-XV)
Asigurarea unui mediu de liberă concurenţă pentru prestatorii de servicii publice de
gospodărie comunală este garanţia unui serviciu calitativ şi ieftin. În acest scop, autorităţile
publice trebuie să întreprindă, de fiecare dată, măsurile necesare pentru a supune procedurilor de
licitaţie selectarea operatorilor care intenţionează să desfăşoare activităţi în domeniile
menţionate. În cazul gestionării directe, lucrările aprobate pentru executare urmează să fie supuse
procedurii de achiziţii publice de lucrări.
j) accesul liber la informaţiile privind serviciile publice de gospodărie comunală; ( Art.6
alin.2, Legea nr.1402-XV)
Accesul la informaţiile privind serviciile publice de gospodărie comunală trebuie privit
prin prisma dreptului persoanei la orice gen de informaţie consacrat în legislaţia Republicii
Moldova.
Astfel, în art. 34 din Constituţia Republicii Moldova se consacră dreptul la informaţie:
(1)” Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi
îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sînt obligate să asigure
informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de
interes personal.
(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor
sau siguranţa naţională.
(4) Mijloacele de informare publică, de stat sau private, sînt obligate să asigure
informarea corectă a opiniei publice.
(5) Mijloacele de informare publică nu sînt supuse cenzurii”.

Suportul normativ de bază care asigură dreptul persoanei la informaţie, stabilind

mecanismul de realizare a acestor prevederi constituţionale, este Legea privind accesul la
informaţie, Nr.982-XIV din 11.05.2000.
Articolul 4 din această Lege stabileşte principiile politicii statului în domeniul accesului
la informaţiile oficiale:
„ (1) Oricine, în condiţiile prezentei legi, are dreptul de a căuta, de a primi şi de a face
cunoscute informaţiile oficiale.
(2) Exercitarea drepturilor prevăzute în alineatul (1) al prezentului articol poate fi
supusă unor restricţii pentru motive specifice, ce corespund principiilor dreptului
internaţional, inclusiv pentru apărarea securităţii naţionale sau vieţii private a persoanei.
(3) Exercitarea drepturilor prevăzute la alineatul (1) al prezentului articol nu va
implica în nici un caz discriminarea bazată pe rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă,
religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau pe origine socială”.
 În continuare Legea stabileşte cine sunt deţinătorii de informaţii, cine sunt subiecţii cu
drept de a solicita informaţia, care este procedura de solicitare, care este procedura de prezentare
a informaţiei şi care este responsabilitatea deţinătorilor de informaţii în caz de refuz nejustificat
de prezentare a informaţiei şi căile de contestare a acestui refuz.
Legea cu privire la secretul de stat (Nr.106-XIII din 17.05.94) reglementează modul de
atribuire a informaţiilor la secret de stat, de utilizare, scoatere de la secret şi protejare a lor în
interesul asigurării securităţii Republicii Moldova.
Articolul 2 al acestei legi consacră noţiunea de secret de stat :
„ Secretul de stat îl constituie informaţiile protejate de stat în domeniul activităţii
lui militare, economice, tehnico-ştiinţifice, de politică externă, de recunoaştere, de
contrainformaţii şi operative de investigaţii, a căror răspundere, divulagare, pierdere,
sustragere sau distrugere (în continuare - răspândire) poate periclita securitatea
Republicii Moldova”.
Iar articolul 5 determină informaţiile care pot fi atribuite la secret de stat:
„La secret de stat pot fi atribuite următoarele informaţii:
1) din domeniul militar privind:
a) conţinutul planurilor strategice şi operative de asigurare a securităţii Republicii
Moldova;
b) direcţiile de dezvoltare şi elaborare de noi armamente şi tehnică militară, tipurile,
rezervele şi locul de păstrate al acestora;
c) caracteristica tactico-tehnică şi posibilităţile de aplicare în luptă a modelelor de
armament şi de tehnică militară, proprietăţile, recepturile sau tehnologiile producerii
unor substanţe explozive cu destinaţie de luptă;
d) dislocarea, destinaţia, gradul de apărare al obiectelor cu regim special şi de importanţă
deosebită, proiectarea şi construirea lor;
e) dislocarea, structura organizatorică, dotarea cu armament şi efectivul Forţelor
armate;
2) din domeniul economiei, ştiinţei şi tehnicii privind:
a) conţinutul planurilor de pregătire a Republicii Moldova pentru eventualele acţiuni
militare, potenţialul de mobilizare al industriei pentru producerea armamentului şi tehnicii
militare, volumul livrărilor şi rezervele de materie primă şi materiale strategice,
amplasarea şi volumul rezervelor materiale de stat;
b) volumul şi planurile de producere (în expresia valorică sau naturală) a
armamentului, tehnicii militare şi a altei producţii de apărare, capacităţile existente de
producere a acestora şi sporirea lor, legăturile de cooperare ale întreprinderilor, autorii sau
producătorii armamentului, tehnicii militare şi a altei producţii de apărare;
c) cercetările ştiinţifice, lucrările experimentale de construcţie şi de proiectare,
tehnologiile de mare importanţă pentru apărarea sau economia ţării care determină
asigurarea securităţii ei;
d) forţele şi mijloacele apărării civile, dislocarea, destinaţia şi gradul de apărare al
obiectelor gestiunii administrative, asigurarea securităţii populaţiei;
3) din domeniul politicii externe şi economiei privind:
activitatea de politică externă, relaţiile economice externe (comerciale, creditare şi
valutare) ale Republicii Moldova, a căror răspândire înainte de vreme poate pune în pericol
interesele ţării;
4) din domeniul activităţii de recunoaştere, de contrainformaţii şi operative de investigaţii
privind:
a) forţele, mijloacele, sursele, metodele, planurile şi rezultatele activităţii de
recunoaştere, de contrainformaţii şi operative de investigaţii, precum şi datele despre
finanţarea acestei activităţi, care dezvăluie informaţiile enumerate;
b) persoanele care colaborează sau au colaborat confidenţial cu organele care
desfăşoară activitate de recunoaştere, de contrainformaţii şi operativă de investigaţii;
 c) sistemul de comunicaţie guvernamentală şi alte tipuri de legătură specială, cifrurile de
stat, metodele şi mijloacele de analiză a lor;
d) metodele şi mijloacele de protecţie a informaţiei secrete;
e) programele de stat şi acţiunile în domeniul apărării secretului de stat”.
Astfel, statul limitează dreptul persoanei la anumite genuri de informaţie, expuse în mod
exhaustiv în prevederile de mai sus, protejând prin aceasta interesele cetăţenilor şi siguranţa
naţională. În acelaşi timp, numărul acestor informaţii nu trebuie să fie exagerat, iar conţinutul lor
să fie expus clar pentru a nu se specula cu această noţiune, limitând artificial, fără motiv
întemeiat, dreptul la informaţie.
Aceste prevederi se referă în mod general la realizarea dreptului la informaţie a
persoanelor. Important însă este de a elabora mecanismele de realizare a acestui drept de către
autorităţi publice concrete şi referitor la genuri de informaţii concrete.
Deoarece persoanele, de cele mai dese ori, se adresează după informaţii, referitoare la
serviciile de gospodărie comunală, anume la autorităţile publice locale, acestea trebuie să
cunoască care este pachetul necesar de informaţii ce trebuie să fie pus, în mod obligatoriu, la
dispoziţia persoanelor.
Din analiza legislaţiei referitoare la activitatea autorităţilor publice locale, putem
desprinde câteva din acestea.
Astfel, autorităţile administraţiei publice locale au un şir de atribuţii care le obligă să
informeze din oficiu cetăţenii pentru a respecta principiul transparenţei în activitatea lor şi
dreptul la informaţie a persoanelor.
Conform articolului 20, alin. (6) din Legea nr. 123-XV autoritatea publică este obligată
să anunţe din timp locuitorii despre problemele care se vor discuta la şedinţa consiliului local,
astfel:
„(6) Ordinea de zi se aduce la cunoştinţă locuitorilor satului (comunei), oraşului
(municipiului) prin presa locală sau prin alt mijloc de publicitate, inclusiv prin afişare”.
Această prevedere constituie fundamentul realizării unui alt principiu de funcţionare a
autorităţilor publice consacrat în articolul 21 din Legea nr. 123-XV - transparenţa şedinţelor:
„Şedinţele consiliului local sînt publice”.
Desfăşurarea publică a şedinţelor consiliilor locale presupune asistarea la luarea
deciziilor a specialiştilor şi experţilor invitaţi, a reprezentanţilor organelor de control
administrativ, precum şi a altor persoane (reprezentanţi ai comunităţii locale) interesate în
problema dată. Aceasta se referă inclusiv şi la deciziile despre organizarea şi înfiinţarea
serviciilor publice de gospodărire comunală.
Pentru cei care nu au avut posibilitatea să asiste la luarea deciziei, dar această decizie
atinge şi interesele lor, legea prevede anumite căi de aducere la cunoştinţa publică a deciziilor
adoptate.
Astfel conform art.24, alin. (5) din Legea nr. 123-XV: „Deciziile cu caracter normativ
intră în vigoare la data aducerii la cunoştinţă publică prin publicare sau prin afişare în
locuri publice, iar cele cu caracter individual - la data comunicării persoanelor vizate în
ele”.
Iar articolul 44 din Legea nr. 123-XV printre atribuţiile secretarului stabileşte la lit. h) că
acesta:
„h) asigură aducerea la cunoştinţă publică a deciziilor consiliului local şi a dispoziţiilor
primarului cu caracter normativ”.
În această ordine de idei, putem susţine că legislaţia stabileşte un cadru normativ destul
de vast întru realizarea dreptului la informaţie a cetăţenilor, însă, viabilitatea acestui drept
depinde în mare măsură de capacitatea autorităţilor publice şi a altor deţinători de informaţii de
a-şi organiza activitatea în mod public şi transparent.
Toată informaţia care ţine de organizarea şi prestarea serviciilor publice de gospodărie
comunală trebuie să fie liberă pentru consultare, pentru ca cetăţenii să participe activ atât la
exercitarea lor cât şi la controlul asupra calităţii acestora.
 Deoarece utilizatorul serviciilor publice de gospodărie comunală nu este altcineva decât
consumatorul, acesta se bucură pe deplin de drepturile şi obligaţiile stabilite de Legea privind
protecţia consumatorului, nr.105 – XV din 13.03.2003 care la articolul 5 alin. d) stabileşte:
d) „informaţii complete, corecte şi precise privind produsele, serviciile achiziţionate” iar
Articolul 19. Consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis,
asupra caracteristicilor produselor şi serviciilor oferite de către agenţii economici astfel
încât sa aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între
produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora,
în deplină securitate.
k) colaborarea strânsă dintre autorităţile publice de diferite niveluri; ( Art.6 alin.2, Legea
nr.1402-XV)
Autorităţile publice de diferite niveluri colaborează în scopul eficientizării organizării
serviciilor. Colaborarea este condiţionată de soluţionarea problemelor de interes comun a mai
multor localităţi. De asemenea, autorităţile publice centrale au misiunea de a consulta
autorităţile publice locale, de a organiza cursuri de perfecţionare a specialiştilor (operatorilor), de
a elabora acte normative de reglementare unică a serviciilor (instrucţiuni, regulamente) în
domeniile ce ţin de competenţa lor.
Atunci când autorităţile publice locale se află în imposibilitatea de a soluţiona de sine
stătător problemele locale, ele pot solicita, în baza principiului subsidiarităţii, suport metodico-
consultativ de la organele centrale de specialitate şi suport financiar de la bugetul de stat.
l) protecţia şi ocrotirea mediului natural şi conservat, utilizarea raţională şi păstrarea
resurselor naturale. ( Art.6 alin.2, Legea nr.1402-XV)
Protecţia mediului natural şi conservat se efectuează conform prevederilor legale şi are ca
scop minimizarea impactului negativ adus mediului ambiant de la activităţile antropice.
Art.7. - Prezenta lege garantează tuturor persoanelor dreptul de a beneficia de
servicii publice de gospodărie comunală prin:
a) accesul liber la informaţiile privind serviciile publice de gospodărie comunală;
b) accesibilitatea egală la serviciile publice de gospodărie comunală;
c) dreptul de asociere în organizaţii neguvernamentale pentru apărarea şi promovarea
intereselor utilizatorilor;
d) dreptul de a fi consultate, direct sau prin intermediul organizaţiilor
neguvernamentale, la elaborarea şi adoptarea deciziilor, strategiilor şi reglementărilor
privind activităţile din sectorul serviciilor publice de gospodărie comunală;
e) dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul organizaţiilor
neguvernamentale, autorităţilor administraţiei publice ori instanţelor judecătoreşti în
vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect.
Aceste garanţii sunt realizate în baza principiilor enumerate şi comentate mai sus. În ce
priveşte dreptul de contestare a serviciilor de proastă calitate sau a refuzului de a presta un
serviciu prin care se vatămă persoana, ne vom referi într-un capitol aparte a prezentei lucrări
(capitolul II paragraful 2).
Art.8. - Statul sprijină prin masuri legislative şi economice dezvoltarea şi
îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a serviciilor publice de gospodărie comunală
furnizate/prestate, precum şi optimizarea dezvoltării infrastructurii edilitare a localităţilor.
Statul, în scopul asigurării activităţii serviciilor publice de gospodărie comunală, adoptă
acte normative care reglementează activitatea acestora. Pentru a asigura finanţarea acţiunilor
îndreptate spre îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a serviciilor, statul aprobă strategii şi
programe pe diferite domenii. Drept exemplu pot servi programul de aprovizionare cu apă,
programul de gazificare.
În conformitate cu programele adoptate, autorităţile propun anual Ministerului de Finanţe
includerea în programul de investiţii capitale a surselor necesare pentru realizare. Aprobate prin
Legea bugetului de stat, investiţiile menţionate capătă calitatea de suport financiar cu destinaţie
bine definită şi devin obligatorii pentru realizare de către beneficiarii acestora.
 Un alt suport al statului pentru autorităţile publice locale este negocierea liniilor creditare
pentru realizarea investiţiilor în domeniile serviciilor publice de gospodărie comunală şi
garantarea acestora prin bugetul de stat.
Art.9. - (1) Finanţarea şi realizarea investiţiilor publice aferente sistemelor publice
de gospodărie comunală se fac cu respectarea legislaţiei în vigoare privind iniţierea,
fundamentarea, promovarea şi aprobarea investiţiilor publice, în temeiul următoarelor
principii:
a) promovarea rentabilităţii şi eficienţei economice şi manageriale prin păstrarea unei
părţi a veniturilor realizate din activităţi proprii la nivelul comunităţilor locale;
b) consolidarea autonomiei fiscale locale pentru crearea mijloacelor financiare necesare
funcţionării serviciilor publice de gospodărie comunală, în condiţiile legii;
c) promovarea creării pieţelor locale de capital;
d) consolidarea autonomiei locale prin contractarea şi garantarea împrumuturilor
necesare pentru finanţarea serviciilor publice de gospodărie comunală, în condiţiile legii.
(2) Finanţarea cheltuielilor curente de capital ale sistemelor publice locale de gospodărie
comunală se asigură din bugetele de venituri şi cheltuieli ale operatorilor, care se
formează prin încasarea de la utilizatori a sumelor reprezentând contravaloarea
serviciilor furnizate/prestate şi prin instituirea unor taxe speciale potrivit legii, şi suplimentar,
din bugetele locale sau, după caz, din alocaţiile acordate de Guvern.
Serviciile publice de gospodărie comunală sânt prestate contra plată. Tarifele la servicii
se calculează după principiul acoperirii cheltuielilor. În metodologiile de formare a tarifelor
pentru diferite servicii se recomandă spre includere în tarifele respective a tuturor cheltuielilor şi
se determină cota maximă de rentabilitate.
Autorităţile publice locale, în scopul soluţionării unor probleme sociale, pot decide asupra
subvenţionării unor servicii şi în acest scop aprobă în bugetele locale surse financiare pentru
acoperirea unor cheltuieli ale întreprinderilor prestatoare de servicii. Astfel pot fi micşorate
costurile la serviciile de aprovizionare cu apă şi canalizare, căldură ş. a.
Alocaţiile acordate de guvern poartă, de obicei, caracter investiţional, dar pot fi
prevăzute şi sub formă de subsidii pentru diferite pături defavorizate ale populaţiei, care vor fi
îndreptate ca plată pentru serviciile de gospodărie comunală direct pe conturile întreprinderilor
prestatoare de servicii.
Principiile de finanţare sunt determinate şi în alte legi speciale, spre exemplu, Legea cu
privire la apa potabilă (nr.272-XIV din 10.02.99), art.7 specifică:
„(1) Sursele de finanţare a lucrărilor în domeniul alimentării cu apă potabilă sânt:
a) mijloacele băneşti depuse de consumatori ca taxă pentru apa potabilă consumată;
b) mijloacele de la bugetul de stat şi bugetele locale;
c) mijloacele băneşti depuse de persoane juridice si fizice sub formă de cote de
participare la dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă;
d) creditele acordate de bănci şi instituţii financiare internaţionale;
e) alte surse neinterzise de legislaţia în vigoare.
(2) În scopul dezvoltării dinamice a sistemelor centralizate de alimentare cu apă
potabilă, îmbunătăţirii calităţii acestei ape, Parlamentul poate stimula întreprinderile care
le exploatează prin credite preferenţiale, impozite reduse, înlesniri vamale etc., acordate
conform legislaţiei în vigoare”.
Hotărârea Guvernului din 09.04. 1998 despre aprobarea „Regulamentului cu privire la
furnizarea şi utilizarea energiei termice” stabileşte modalitatea de formare a tarifelor la energie
termică în capitolul VII „Plata energiei termice furnizate. Tarifare-principii”.
Astfel, pp.68,69,70. stabilesc:
„Tarifele pentru energia termică sub formă de abur şi apă fierbinte şi tarifele pentru apa
demineralizată şi apa dedurizată se aprobă de autoritatea publică centrală sau locală, după
caz.
 Nivelul preţurilor din tarifele practicate de distribuitorii de energie termică se aprobă de
autoritatea publică locală.
În cazul furnizării energiei termice sub formă de abur, tarifele vor putea fi diferenţiate în
funcţie de parametrii agentului termic şi sursa în care se produce energia termică.
În cazul furnizării energiei termice sub forma de apă fierbinte, tarifele se vor diferenţia
în raport cu punctul de racordare al consumatorului la instalaţiile furnizorului şi anume
la ieşirea de la centrala producătorului, la capătul reţelei termice de transport şi la
utilizator.
Apa demineralizată, apa dedurizată şi condensatul livrate separat, precum şi apa caldă
nereturnată se tarifează separat de energia termică livrată.
Furnizorul va transmite la consumator, în termen de 5 zile lucratoare de la
modificarea preţului, actul care constituie baza legală a noului preţ.
Tipul de tarif binom se aplică tuturor consumatorilor, cu excepţia celor ce utilizează
energia termică pentru încălzirea locuinţei, a birourilor instituţiilor, a obiectelor social-
culturale şi pentru pregătirea apei calde de consum.
Tariful de livrare a energiei termice se înscrie în contractul de furnizare a acesteia.
Tariful înscris în contract va fi modificat pe parcurs ori de câte ori apare un nou preţ
legal aprobat şi la iniţiativa uneia dintre părţile contractante, în cazul în care s-a
convenit intre părţi aplicarea unui alt tip de tarif. Odată cu modificarea tarifelor se
recalculează şi anticipaţia pe care consumatorii au obligaţia să o depună”.

Art.10. - (1) Serviciile publice de gospodărie comunală sînt furnizate/prestate de

operatori specializaţi (întreprinderi municipale şi individuale, societăţi pe acţiuni, în
comandită, societăţi cu răspundere limitată, întreprinderi cu alte forme juridice de
organizare), atestaţi conform unui regulament elaborat de Guvern, care pot fi:
a) compartimente de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale;
În cazul prestării serviciilor prin intermediul compartimentelor de specialitate a
autorităţilor publice locale acestea sunt nevoite să contracteze pentru fiecare activitate economică
întreprinderi specializate cu statut de persoană juridică care au dreptul să desfăşoare activitate
economică. Compartimentele de specialitate ale autorităţii publice asigură administrarea
domeniului şi sunt finanţate direct din bugetul local. Cheltuielile pentru întreţinerea acestor
servicii nu se includ în calculul de formare a tarifului respectiv, deoarece ele sunt finanţate din
alte surse. Drept exemplu de asemenea compartimente pot servi direcţiile locative ale
primăriilor.
b) agenţi economici, indiferent de forma juridică de organizare.
La această categorie putem atribui atât întreprinderile municipale cît şi întreprinderile cu
capital privat şi mixt (întreprinderi individuale, societăţi pe acţiuni, societăţi, societăţi cu
răspundere limitată, ş.a.) care î-şi desfăşoară activitatea în baza unor contracte de delegare a
gestiunii.

(2) Atestarea şi autorizarea furnizării/prestării serviciilor publice de gospodărie

comunală sînt obligatorii atât pentru operatorii aflaţi sub autoritatea administraţiei publice
locale, cît şi pentru operatorii care se vor înfiinţa după data intrării în vigoare a
prezentei legi (art.10, Legea nr.1402-XV).
Criteriile de atestare şi autorizare se stipulează în regulamentele cu privire la atestarea
operatorilor de servicii publice de gospodărie comunală care urmează să fie aprobate conform
legislaţiei în vigoare.
Proceduri bine stabilite de atestare şi autorizare vor garanta calitatea serviciilor prestate,
în cazul când acestea vor conţine cerinţe de înalte performanţe de care trebuie să dea dovadă
prestatorii de servicii.
Instituirea unui sistem de atestări a operatorilor este inevitabilă în cazul lărgirii ariei de
contractare a operatorilor pe piaţa serviciilor unde vor concura întreprinderi cu diferite forme de
organizare, dar şi de pregătire profesională, care doresc sa desfăşoare activitate în aceste
domenii. Singurul scop urmărit de autorităţile publice locale, trebuie să fie: selectarea
operatorilor capabili să presteze servicii eficiente şi calitative la parametrii stabiliţi prin caietele
de sarcini.
Art.11. - Operatorii aflaţi sub autoritatea administraţiei publice centrale şi locale, alte
organizaţii abilitate cu dreptul de a furniza/presta servicii publice de gospodărie comunală
se înfiinţează, în condiţiile legii. Totodată se ţine cont de importanţa social- economică
a localităţii, de mărimea şi de gradul de dezvoltare a acesteia, de infrastructura edilitară
existentă.
La înfiinţarea operatorilor, se va ţine cont de gradul de dezvoltare a localităţii şi de
necesităţile acesteia. De exemplu, nu se va organiza un serviciu de aprovizionare cu apă potabilă
prin sisteme centralizate dacă nu este posibilă organizarea canalizării şi a epurării apelor uzate.
În caz contrar riscăm să amplificăm problemele localităţii prin poluările excesive, care vor fi
generate de proasta organizare a unui serviciu. Nu se vor organiza operatori pentru administrarea
fondului locativ în localităţile unde nu există fond locativ municipal sau cu titlu asociativ,
deoarece nu este nevoie de aceştea.
Art.12. - (1) Serviciile publice de gospodărie comunală trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii esenţiale:
a) continuitate, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, în furnizarea/prestarea serviciilor
de gospodărie comunală pe bază contractuală;
Principiul continuităţii este unul dintre principiile şi condiţiile de bază a prestării
serviciilor. De asemenea, serviciul prestat necesită a fi furnizat în cantităţile necesare şi la nivelul
cerut de calitate. Aceste principii rezultă din natura serviciilor publice. Spre exemplu, serviciile
de aprovizionare cu energie termică, cu apă potabilă şi salubrizare se consideră de interes vital, şi
este necesar să fie prestate în mod continuu. Operatorul nu poate să decidă sistarea acestuia decât
în condiţii de forţă majoră. De aceea autorităţile publice, la aprobarea contractelor de delegare a
gestiunii trebuie să ţină cont de toate aspectele privind condiţiile de asigurare a continuităţii
prestării serviciului şi să stipuleze foarte clar responsabilităţile fiecărei părţi în acest proces.
b) adaptabilitate la cerinţele utilizatorilor;
Odată cu creşterea calităţii vieţii şi a capacităţii de plată a consumatorilor cresc şi
cerinţele acestora faţă de serviciile prestate. Se cer servicii mai calitative şi la un grad mai înalt
de organizare. Operatorii din piaţa serviciilor de gospodărie comunală perfecţionează în
permanenţă capacităţile lor tehnice şi financiare pentru a putea fi capabili să răspundă cerinţelor
crescânde ale consumatorilor. În acest scop întreprinderile procură utilaj modern, cu o eficacitate
energetică sporită, cu un consum minim de energie, implementează programe şi tehnologii noi
care asigură funcţionarea mai eficientă a întreprinderilor, dezvoltă sistemele de reţele pentru a
majora numărul consumatorilor, ceea ce va conduce la micşorarea tarifelor.
c) accesibilitate egală la serviciile publice furnizate/prestate pe bază contractuală;
La organizarea unui serviciu, se ţine cont ca populaţia să aibă un acces egal atât din punct
de vedere tehnic, cât şi financiar. Desigur, o egalitate absolută este greu de atins, însă, important
este ca atunci când diferă calitatea şi cantitatea serviciului să fie aduse în coraport cu acestea şi
plata pentru serviciul dat.
d) asigurarea sănătăţii populaţiei şi a calităţii vieţii.
În acest sens, Legea privind protecţia consumatorului (nr.105 - XV din 13.03.2003)
stabileşte produs, serviciu inofensiv (sigur) - produs, serviciu care nu prezintă risc pentru viata,
sanatatea, ereditatea şi bunurile consumatorilor sau mediul inconjurător; iar articolul 6 stabileşte
prevederile specifice privind protecţia vieţii, sanatăţii, eredităţii şi securităţii consumatorului:
„(1) Guvernul, prin organele administraţiei publice centrale, stabileşte norme şi
reglementări specifice pentru protecţia vieţii, sănătăţii, eredităţii şi securităţii
consumatorilor...”
Încălcarea acestor reguli atrage după sine răspunderea prestatorilor de servicii, prevăzută
de legislaţia în vigoare.
 (2) Serviciile publice de gospodărie comunală trebuie să asigure:
a) satisfacerea cerinţelor utilizatorilor în ceea ce priveşte cantitatea şi calitatea
serviciilor furnizate/prestate potrivit prevederilor contractuale;
b) funcţionarea optimă, în condiţii de siguranţă, rentabilitate şi eficienţă economică, a
construcţiilor, instalaţiilor tehnologice, echipamentelor funcţionale şi dotărilor specifice
corespunzător parametrilor tehnologici proiectaţi şi în conformitate cu caietele de sarcini şi
cu instrucţiunile de exploatare;
c) protecţia domeniului public şi a mediului prin respectarea reglementărilor legale;
d) informarea şi consultarea cetăţenilor în vederea protejării sănătăţii populaţiei care
beneficiază de serviciile respective.
În acest scop este necesar:
- să măsoare produsele şi serviciile oferite consumatorilor cu mijloace de măsurare şi control
adecvate, verificate metrologic în modul stabilit;
- să elibereze bonuri de casă la produsele comercializate în reţeaua de comerţ.
(protecţia drepturilor consumatorilor)
- să se afişeze în locuri accesibile pentru consumatori regulile de comercializare a produselor;
- să se indice procedura de contestare în cazul litigiilor apărute dintre operator şi utilizatori.
Ne îndeplinirea acestor obligaţii atrage după sine răspunderea conform legislaţiei în
vigoare, care o vom descrie în capitolele următoare.
(3) Operatorii au faţă de utilizatori următoarele obligaţii:
a) să-şi coordoneze activitatea cu sistemul de servicii de gospodărie comunală;
b) să servească utilizatorii din aria de acoperire pentru care au fost autorizaţi/atestaţi
potrivit contractului încheiat direct cu utilizatorul sau prin intermediul gestionarului;
c) să respecte parametrii de performanţă stabiliţi de autorităţile administraţiei publice
locale;
d) să asigure protecţia mediului;
e) să realizeze contractele în termenele stabilite;
f) să furnizeze autorităţii administraţiei publice locale informaţiile solicitate;
g) să asigure accesul la documentaţia referitoare la serviciile publice de gospodărie
comunală furnizate/prestate, în conformitate cu clauzele contractului de operare.
CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE ŞI RESPONSABILITĂŢILE AUTORITĂŢILOR
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ÎN DOMENIUL SERVICIILOR PUBLICE DE
GOSPODĂRIE COMUNALĂ
1. Atribuţii şi responsabilităţi ale autorităţilor publice centrale în asigurarea realizării politicii
generale a statului în domeniul gospodăriei comunale.

De regulă, serviciile de gospodărie comunală se organizează pentru satisfacerea

intereselor locuitorilor unei comunităţi locale şi, respectiv, sunt înfiinţate şi dirijate de către
autorităţile publice locale.
Însă, pentru o bună şi continuă funcţionare a serviciilor publice de gospodărie comunală,
un important rol li se atribuie şi autorităţilor publice centrale de specialitate, inclusiv Guvernului.
Astfel, conform alin. (1), art.13 al Legii serviciilor publice de gospodărie comunală
(nr.1402- XV din 24.10.2002):
„(1) Guvernul asigură realizarea politicii generale a statului în domeniul
gospodăriei comunale, în concordanţă cu programul de guvernare şi cu obiectivele strategiei
dezvoltării social-economice a ţării, prin:
a) iniţierea şi prezentarea spre adoptare a unor proiecte de legi privind reglementarea
activităţii din domeniul respectiv;
b) adoptarea unor regulamente şi norme în domeniul gospodăriei comunale, acolo unde
se impune reglementarea la nivel central;
c) sprijinirea autorităţilor administraţiei publice locale în ceea ce priveşte înfiinţarea,
dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor publice de gospodărie comunală, precum şi
dezvoltarea infrastructurii din acest domeniu”.
Din aceste prevederi rezultă că Guvernul, prin realizarea politicii generale a statului în
asigurarea populaţiei cu servicii în domeniul gospodăriei comunale, are menirea de a ţine sub
control starea lucrurilor în acest domeniu pe întreaga ţară pentru a putea interveni în caz de
necesitate fie la nivel de ţară (dacă este o problemă generală) , fie la nivel local (când este o
problemă regională).
Intervenţia Guvernului poartă un caracter reglementator, indirect, deoarece ministerele de
3
resort sunt cele ce deţin informaţia despre starea serviciului respectiv, o prezintă Guvernului,
pregătesc proiecte de acte normative necesare pentru reglementarea funcţionării eficiente a
serviciilor de gospodărie comunală.
Guvernul la rândul său aprobă aceste acte normative, le adoptă sau le înaintează
Parlamentului spre adoptare, în cazul actelor legislative.
Un instrument bun de utilizat în cazul serviciilor de gospodărie comunală (care de multe
ori necesită măsuri urgente) ar fi ordonanţele Guvernului, acte cu putere de lege, care pot
interveni chiar şi într-un domeniu reglementat de lege (energie termică, transport ş.a.).
Regulile stabilite prin actele normative (ale autorităţilor publice centrale sau locale) sunt
obligatorii de o potrivă, atât pentru întreprinderile municipale care prestează servicii publice cât
şi pentru agenţii privaţi cărora li s-a transmis, de către autoritatea publică locală, în concesionare
un anumit serviciu public.
Mai mult ca atât, în cazul contractului de concesiune, autoritatea publică este obligată să
includă în caietul de sarcini, ca condiţii obligatorii, reglementările prevăzute de actele normative
din domeniul dat.
Conform alin.(2), al aceluiaşi articol:
„Guvernul examinează periodic starea serviciilor publice de gospodărie comunală
şi, în baza unor strategii specifice, stabileşte măsuri pentru dezvoltarea durabilă şi creşterea
calităţii serviciilor furnizate / prestate corespunzător cerinţelor utilizatorilor şi nevoilor
localităţilor”.
Examinarea se face prin dările de seamă periodice prezentate de ministerul de resort, care
3
Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Transporturilor şi comunicaţiilor,
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, ş. a.
concomitent propune Guvernului spre aprobare strategii şi măsuri specifice necesare pentru
îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice de gospodărie comunală. Pentru ca atribuţia respectivă
a Guvernului (a organelor centrale de specialitate) să nu rămână o simplă declaraţie, aceasta
trebuie privită nu ca un simplu drept, lăsat la latitudinea autorităţii publice de a-l realiza sau nu,
ci ca o obligaţie, pentru neîndeplinirea căreia se aplică măsuri de răspundere (juridică, politică
sau de altă natură).
Este binevenită şi stabilirea principiilor de care trebuie să se conducă autorităţile publice
centrale în procesul de coordonare a activităţii serviciilor publice de gospodărie comunală.
Astfel, alin (3), art.13 din Legea menţionată stabileşte:
„Guvernul îşi exercită atribuţiile menţionate la alin.(1) în temeiul următoarelor
principii:
a) armonizarea strategiilor şi politicilor în domeniul gospodăriei comunale cu strategiile
privind dezvoltarea social-economică, urbanismul şi amenajarea teritoriului, protecţia şi
conservarea mediului;”
Acest principiu îşi găseşte un suport normativ mai detaliat în Hotărârea Guvernului
(nr.1491 din 28.12.2001) cu privire la Concepţia dezvoltării durabile a localităţilor Republicii
Moldova.
Serviciile publice de gospodărie comunală sunt de importanţă vitală pentru cetăţeni şi
contribuie în mare măsură la dezvoltarea durabilă a localităţii, dar eficienţa lor depinde de
armonizarea (racordarea) şi încadrarea lor perfectă în planul general de dezvoltare a localităţii.
„b) descentralizarea serviciilor publice de gospodărie comunală şi consolidarea
autonomiei locale în ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, coordonarea,
monitorizarea şi controlul funcţionării acestor servicii;”
Descentralizarea serviciilor de gospodărie comunală nu se deosebeşte de fenomenul
descentralizării oricărui serviciu public de interes local.
O noţiune oficială a descentralizării este dată în alin 11 al art. 1 din Legea privind
administraţia publică locală (nr.123-XV, din 18.03.2003): „servicii publice descentralizate –
servicii scoase din subordinea administraţiei publice centrale şi organizate în mod autonom în
unitatea administrativ-teritorială”.
În art. 80 din aceiaşi Lege se reglementează modul de organizare a serviciilor publice
locale: „ (1) Serviciile publice locale se organizează de către consiliul local, la propunerea
primarului, în principalele domenii de activitate, potrivit specificului şi necesităţilor locale, în
limita mijloacelor financiare de care dispune”.
Este incontestabil faptul, că descentralizarea serviciilor publice este mecanismul de bază
prin care se realizează autonomia locală, însă aceasta nu înseamnă încă asigurarea reală cu
servicii de înaltă calitate a tuturor localităţilor. Unele localităţi, care dispun de mijloace
financiare, vor putea avea astfel de servicii, iar cele ce nu dispun de mijloace suficiente, vor fi în
imposibilitatea de a le înfiinţa.
Pentru a se respecta principiul echităţii sociale şi pentru a asigura întreaga populaţie cu
servicii publice de interes vital (după cum sunt cele de gospodărie comunală), Legea (nr.1402-
XV din 24.10.2002) prevede în continuare următorul principiu:
„ c) elaborarea strategiilor şi politicilor locale în domeniul gospodăriei comunale în
baza subsidiarităţii;”
Principiul subsidiarităţii, în opinia prof. Eugen Popa: „trebuie să fie un principiu
permanent de acţiune, căci el este un principiu esenţialmente politic întrucât vizează apropierea,
cât mai mult posibil, a deciziei de cetăţean”.4
Acelaşi autor subliniază în continuare că, subsidiaritatea are la bază ideea fundamentală
în conformitate cu care decizia în ceea ce priveşte realizarea propriilor interese trebuie să
aparţină persoanei, cominităţii-familie, comună, oraş sau sat – a căror interese sunt în discuţie.
Subsidiaritatea apare în mod concret ca un principiu de repartizare a competenţelor între
individ şi grup, între colectivităţile locale şi stat.
4
Popa Eugen, Corelarea principiului autonomiei locale cu alte principii de drept, Editura Servo - Sat, Arad, p.27
 Dacă subsidiaritatea presupune localizarea competenţelor la nivelul intereselor
individului sau colectivităţii locale, care cunosc cel mai bine propriile nevoi şi mijloacele de care
dispun pentru realizarea acestora, acelaşi principiu justifică şi intervenţia altor autorităţi atunci
când eficacitatea acţiunii locale nu este realizată. Transferul competenţei către o autoritate
superioară poate fi generat doar de „ineficacitatea intervenţiei celulelor de bază ale societăţii”. 5
Prin urmare, principiul subsidiarităţii este strâns legat de principiul autonomiei locale şi
cel al descentralizării serviciilor publice de interes local. Mai mult ca atât, le vine în ajutor atunci
când autoritatea publică locală nu este în stare (din cauza lipsei mijloacelor financiare) să
organizeze un serviciu de importanţă vitală pentru populaţie. Important este şi faptul, în ce
măsură autoritatea publică locală va înţelege necesitatea acestui serviciu, va recunoaşte
imposibilitatea sa financiară de a-l organiza şi va şti a cui intervenţie trebuie să fie cerută sau
acceptată.
În baza principiului subsidiarităţii trebuie să intervină autorităţile centrele, adică
Guvernul (ministerul de resort), care trebuie sa prevadă in bugetul de stat anual surse financiare
pentru astfel de intervenţii.
Următorul principiu are mai mult semnificaţia unei sarcini, şi anume, de a racorda
organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de gospodărie comunală la regulile economiei de
piaţă.
„ d) implementarea în sfera serviciilor publice de gospodărie comunală a mecanismelor
specifice economiei de piaţă prin crearea unui mediu concurenţial, atragerea capitalului
privat, promovarea concesiunii şi a privatizării;”
Posibilitatea creării unui mediu favorabil liberei concurenţe (care este un instrument de
bază a economiei de piaţă) este reglementată prin Legea privind limitarea activităţii monopoliste
şi dezvoltarea concurenţei (nr.906-XII din 29.01.1992).
Atragerea capitalului privat se poate face prin promovarea concesionării serviciilor
publice de gospodărie comunală. Deşi proasta gospodărire a acestor servicii în ultimii zece ani a
condus la pierderea absolută a rentabilităţii lor, agenţii economici privaţi ar putea să le ia în
concesiune dacă autoritatea publică locală ar înainta condiţii acceptabile.
Deoarece concesionarea serviciilor publice la moment nu are o aplicabilitate practică
largă şi nici o tratare teoretică suficientă, în această lucrare vom consacra un capitol aparte
acestui subiect.
Referitor la privatizarea serviciilor de gospodărie comunală, considerăm că cele care sunt
de importanţă vitală pentru populaţie nu pot fi transmise persoanelor private cu titlu de
proprietate, ci doar transmise în concesionare cu păstrarea asupra lor a dreptului de proprietate
publică şi a regimului de drept public în executare.
„ e) întărirea capacităţii decizionale şi manageriale a autorităţilor administraţiei
publice locale în exercitarea atribuţiilor acestora privind înfiinţarea, coordonarea,
monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor publice de gospodărie comunală;”
Acest principiu poartă mai mult un caracter retoric, declarativ, deoarece capacitatea
decizională a fiecărei autorităţi publice este specifică şi depinde de anumiţi factori pe care nu-i
putem impune prin norme juridice. Capacitatea decizională include în sine capacitatea juridică
care este determinată de norme juridice, dar mai include şi capacitatea factorului uman: capitalul
intelectual, nivelul de pregătire profesională a funcţionarilor, spiritul de iniţiativă a acestora ş.a.
Capacitatea juridică a autorităţilor publice locale de a lua decizii referitoare la
organizarea serviciilor publice este determinată de art.80 din Legea privind administraţia publică
locală, expus mai sus.
A doua parte a capacităţii decizionale, ce ţine de factorul uman, este mult mai complicată
şi mai greu de realizat. Factorii de decizie din autorităţile publice locale (primarii, consilierii)
sunt persoane eligibile, care nu au o pregătire şi o experienţă bogată în luarea deciziilor. Prin
urmare, fără un program de instruire a aleşilor locali, organizat pe întreg teritoriul ţării, nu se va
putea optimiza capacitatea decizională a acestora.
5
Idem, p.28
 „ f) promovarea parteneriatului şi asocierii intercomunale pentru înfiinţarea şi
exploatarea unor sisteme tehnico-edilitare zonale” şi
„ g) promovarea parteneriatului, asocierii autorităţilor administraţiei publice
locale şi a operatorilor cu capital privat - local sau străin - pentru finanţarea şi creditarea
în comun a unor servicii publice de gospodărie comunală, pentru furnizarea/prestarea
serviciilor respective”.
În practica ţărilor europene aceste două principii au căpătat denumirea: „Parteneriat
Public - Public” şi respectiv „ Partineriat Public – Privat” sau PPP.
Acestea se consideră un instrument eficient pentru prestarea de servicii calitative în
condiţiile economiei de piaţă. PPP, în cazul serviciilor de gospodărie comunală, poate fi realizat
atât prin organizarea de întreprinderi municipale cât şi prin concesionarea acestor servicii
subiecţilor de drept privat.
„ h) descentralizarea serviciilor publice de gospodărie comunală, restrângerea şi
reglementarea ariilor unde prevalează condiţiile de monopol natural „.
„ i) stabilirea cadrului legal în aprobarea tarifelor pentru serviciile publice
furnizate/prestate în condiţii de monopol natural şi urmărirea evoluţiei acestora”.”
Politica tarifelor pentru serviciile publice de interes vital pentru populaţie trebuie să fie
elaborată de către autorităţile administraţiei publice prin acte normative obligatorii (cu luarea în
consideraţie a specificului regional, local) pentru a asigura continuitatea acestora.
Aliniatul (4) a articolului 13 din Legea 1402 XV din 24.10.2002 vine să confirme
asumarea responsabilităţii Guvernului pentru realizarea principiilor enumerate la alin.(3). Astfel:
„Guvernul va sprijini autorităţile administraţiei publice locale pentru înfiinţarea şi
organizarea serviciilor publice de gospodărie comunală, la solicitarea acestora, în scopul
administrării eficiente a serviciilor respective furnizate/prestate. Sprijinul va fi acordat, prin
intermediul autorităţilor administraţiei publice centrale competente, sub forma asistenţei
tehnice sau financiare”.
2. Atribuţii şi responsabilităţi ale autorităţilor publice locale referitoare la înfiinţarea,
organizarea şi gestiunea serviciilor publice de gospodărie comunală.

a) Atribuţii

Conform alin (1), art.14, din Legea (nr.1402- XV din 24.10.2002):

„ Autorităţile administraţiei publice locale au competenţa exclusivă privind înfiinţarea,
organizarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor publice de
gospodărie comunală, precum şi crearea, administrarea şi exploatarea bunurilor proprietate
publică din infrastructura edilitară a unităţilor administrativ-teritoriale respective”.
Sensul noţiunii de serviciu public este acela de activitate organizată de autorităţile
comunale, orăşeneşti, municipale şi raionale, destinată satisfacerii (în regim juridic de drept
public şi cu păstrarea caracterului permanent) interesului general.
Faptul că autorităţile publice au „competenţă exclusivă” în privinţa serviciilor de
gospodărie comunală, nu înseamnă că aceste servicii vor funcţiona cu maximă eficienţă în
fiecare comunitate locală.
După cum am menţionat deja, art. 80 din Legea nr.123-XV, reglementează modul de
organizare a serviciilor publice locale, numărul şi calitatea lor fiind doar: ” în limita mijloacelor
financiare de care dispune” autoritatea publică locală respectivă.
Mijloacele financiare de care dispune autoritatea publică locală diferă mult de la o
comunitate la alta. Prin urmare, un rol deosebit în asigurarea întregii populaţii cu servicii de
gospodărie comunală, îi revine Guvernului, în măsura în care acesta va înţelege să-şi
îndeplinească atribuţiile declarate la alin.(1), art.13, menţionate mai sus şi să realizeze principiul
subsidiarităţii, de asemenea menţionat mai sus.
În cazul în care vor fi lăsate aceste servicii pe seama „exclusivă” a autorităţilor publice
locale, o bună parte din comunităţile locale riscă să rămână fără ele din motivul insuficienţei de
mijloace financiare.
În continuare în alin. (2), art. 14 se menţionează: „Administrarea bunurilor din
patrimoniul public, specifice sistemelor publice de gospodărie comunală ale unităţilor
administrativ-teritoriale, se face cu diligenţa unui bun proprietar”.
Această prevedere poartă mai mult un caracter de recomandare pentru autorităţile
publice locale, deoarece cum se înfăptuieşte administrarea bunurilor de către acestea se
stipulează în art. 84 din Legea nr. 123-XV, după cum urmează:
„(1) Toate bunurile care aparţin unităţilor administrativ-teritoriale sunt supuse
inventarierii anuale, iar rapoartele asupra situaţiei lor se prezintă consiliilor respective.
(2) Consiliile locale decid ca bunurile care aparţin domeniului public de interes local
să fie date în administrare întreprinderilor municipale şi instituţiilor publice, să fie
concesionate, închiriate sau arendate.
(3) Înstrăinarea, concesionarea, arenda şi locaţiunea, cu excepţia locaţiunii imobilelor
de locuit, se fac prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii.
(4) Înstrăinarea bunurilor care aparţin domeniului privat al satelor (comunelor),
oraşelor (municipiilor), raioanelor, schimburile de terenuri, delimitarea, partajul sau trecerea
bunurilor dintr-un domeniu în altul, renunţarea la drepturi sau recunoaşterea de drepturi şi
obligaţii se fac prin decizie a consiliului local, în temeiul rezultatelor expertizei”.
Este incontestabil faptul, că bunurile specifice serviciilor de gospodărie comunală fac
parte din cele enumerate mai sus şi vor fi gestionate în baza rigorilor înaintate faţă de bunurile
publice. Însă, cunoaştem de asemenea că aceste bunuri au aparţinut (până nu demult)
ministerelor de resort care aveau mijloace financiare pentru întreţinerea lor, planificate în bugetul
de stat. Fiind transmise (nu în cea mai ideală stare) autorităţilor publice locale pentru a fi
gestionate în măsura în care le permite bugetul local, aceste bunuri riscă să se uzeze până la
distrugere.
 În această ordine de idei este foarte important ca autorităţile publice locale să elaboreze
condiţii cât mai favorabile pentru darea în concesiune a serviciilor de gospodărie comunală
agenţilor privaţi, sau să înfiinţeze întreprinderi municipale.
Alin. (3), art.14 din Legea nr.1402-XV din 24.10.2002 consacră următoarele: „În cazul
gestiunii directe, numirea în funcţie a managerilor-şefi se va efectua prin concurs. Atât
numirea, cît şi destituirea se va coordona cu autoritatea publică centrală de specialitate”.
Gestiunea directă se presupune a fi în cazul prestării serviciului public de către
întreprinderea municipală. În acest caz, în prima frază din alin (3) lipseşte un element foarte
important - nu se spune de către cine se numeşte. Răspunsul se poate deduce reieşind din
prevederile alin. (1), care declară „competenţa exclusivă” a autorităţilor publice locale în tot ce
ţine de organizarea serviciilor publice de gospodărie comunală.
A doua frază din acest aliniat contravine (sau lărgeşte) competenţelor date autorităţilor
publice centrale, descrise în capitolul precedent. Astfel, alin. (4) din art. 13 face referire doar
despre sprijinul acordat de către Guvern: „Sprijinul va fi acordat, prin intermediul
autorităţilor administraţiei publice centrale competente, sub forma asistenţei tehnice sau
financiare”, fără a menţiona ceva despre coordonarea (acordul) numirilor şi destituirii şefilor
serviciilor de gospodărie comunală din comunităţile locale.
Mai mult decât atât, dacă numirea se face prin concurs, atunci câştigătorul concursului
urmează a fi numit în funcţia dată fără nici o condiţie de coordonare cu organele centrale. Însă,
ministerul ar putea avea un rol deosebit la pregătirea şi desfăşurarea concursului, pentru ca într-
adevăr să fie ales cel mai bun specialist la funcţia de conducător al serviciului de gospodărie
comunală. Astfel, ar fi rezonabil ca în comisia de concurs să fie reprezentanţi ai ministerului de
resort (ai Agenţiilor naţionale din domeniu), iar chestionarele (întrebările din teste) să fie
elaborate tot de către specialiştii calificaţi din autorităţile centrale.
Angajarea în funcţiile publice prin concurs este prea puţin practicată anume din motivul
că autorităţile publice nu au o experienţă clară în organizarea şi desfăşurarea acestora.
Pentru ca concursul să fie eficient, trebuie să se ţină cont de următoarele:
- Anunţul despre concurs să se facă într-un termen rezonabil şi pe o întindere cât mai
vastă, pentru a da posibilitatea la mai mulţi candidaţi să participe;
- Testele (probele de concurs) să conţină întrebările cele mai esenţiale care ar determina
cunoaşterea domeniului şi pregătirea profesională a candidatului;
- În comisia de concurs să fie incluşi specialişti de înaltă calificare în domeniul dat;
- Decizia comisiei de concurs este obligatorie pentru conducătorul autorităţii publice care
a anunţat concursul;
- Legalitatea desfăşurării concursului, precum şi decizia comisiei de concurs să poată fi
contestată în instanţa de contencios administrativ.
Conform alin. (4): „Autorităţile administraţiei publice locale pot adopta decizii în
legătură cu:
a) elaborarea programelor de reabilitare, extindere şi modernizare a dotărilor existente,
precum şi a programelor de înfiinţare a unor noi sisteme publice de gospodărie comunală, în
condiţiile legii;
b) coordonarea proiectării şi executării lucrărilor tehnico - edilitare în scopul
realizării acestora într-o concepţie unitară şi corelată cu programele de dezvoltare social-
economică a localităţilor, cu planurile de amenajare a teritoriului, planurile generale de
urbanism şi programele de mediu;
c) asocierea serviciilor publice de gospodărie comunală în vederea realizării unor
investiţii de interes comun din infrastructura tehnico-edilitară;
d) concesionarea, privatizarea serviciilor publice de gospodărie comunală şi a
bunurilor proprietate publică din infrastructura tehnico-edilitară;
e) participarea lor cu capital social sau cu bunuri la capitalul sau bunurile agenţilor
economici pentru realizarea de lucrări şi furnizarea/prestarea de servicii publice de
gospodărie comunală la nivel local sau judeţean, după caz, pe bază de convenţii care
prevăd şi resursele financiare constituite din contribuţiile autorităţilor administraţiei
publice locale. Convenţiile se încheie de către ordonatorii principali de credite, în baza
mandatelor aprobate de fiecare consiliu local sau judeţean;
f) contractarea sau garantarea, în condiţiile legii, a împrumuturilor pentru
finanţarea programelor de investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii de gospodărie
comunală a localităţilor - efectuarea de lucrări noi, extinderi, dezvoltarea de capacităţi,
inclusiv reabilitarea, modernizarea şi reechiparea sistemelor existente;
g) garantarea, în condiţiile legii, a împrumuturilor contractate pentru formarea
stocurilor de combustibil lichid şi solid suficiente pentru sezonul rece;
h) elaborarea şi aprobarea normelor locale şi a regulamentelor de funcţionare a
operatorilor pentru reglementarea activităţii serviciilor publice de gospodărie comunală în
baza normelor-cadru elaborate de autoritatea publică centrală de specialitate;
i) stabilirea taxelor şi avizarea tarifelor pentru serviciile publice de gospodărie
comunală, cu respectarea reglementărilor în vigoare şi coordonarea lor cu autoritatea
publică centrală de specialitate”.
Această prevedere vine să completeze atribuţiile consiliului local prevăzute în alin. (2), p.
j), k), art.18 din Legea nr. 123-XV, în care se menţionează că acestea din urmă:
„j) aprobă, în condiţiile legii, planurile urbanistice ale localităţilor din componenţa unităţii
administrativ-teritoriale, precum şi planurile de amenajare a teritoriului;
k) înfiinţează instituţii publice de interes local şi organizează servicii publice locale pentru
desfăşurarea activităţilor în gospodăria comunală, transporturile locale, reţelele edilitare etc.,
asigură buna lor funcţionare, determină suportul financiar în cazul cheltuielilor bugetare”.
În continuare, Legea serviciilor publice de gospodărie comunală, stabileşte care sunt
obligaţiile autorităţilor publice locale, de realizarea cărora depinde calitatea serviciilor prestate.
Astfel, conform art. 15:
„ (1) În exercitarea atribuţiilor, autorităţile administraţiei publice locale au faţă de
utilizatori următoarele obligaţii:
a) concesionarea gestiunii, respectiv gestiunea directă a serviciilor publice de
gospodărie comunală, pe criterii de competitivitate şi eficienţă managerială;
b) promovarea reabilitării infrastructurii din sectorul utilităţilor publice de gospodărie
comunală;
c) monitorizarea şi controlul periodic ale activităţilor de furnizare/prestare a serviciilor
publice de gospodărie comunală, în conformitate cu actele normative, şi luarea de măsuri în
cazul în care operatorul nu asigură performanţa pentru care s-a obligat;
d) asigurarea continuităţii serviciilor publice de gospodărie comunală;
e) consultarea cu utilizatorii la stabilirea politicilor şi strategiilor locale în domeniul
gospodăriei comunale, la adoptarea normelor locale şi negocierea contractelor de
concesionare;
f) informarea periodică a utilizatorilor asupra politicii promovate în domeniul utilităţilor
publice de gospodărie comunală, precum şi asupra necesităţii de stabilire a unor taxe;
g) medierea conflictelor dintre utilizator şi operator, la cererea uneia dintre părţi”.
Aceste obligaţii vor putea fi realizate numai în cazul unei conlucrări eficiente cu
executorii direcţi ai serviciilor respective. În acest scop, art. 15 prevede în continuare un şir de
drepturi şi obligaţii ale autorităţilor publice locale faţă de executori (operatori):
„ (2) Autorităţile administraţiei publice locale au faţă de operatori următoarele drepturi:
a) să solicite informaţii privind calitatea serviciilor furnizate/prestate;
b) să invite pentru audieri operatorul în vederea soluţionării divergenţelor dintre el şi
utilizator;
c) să se pronunţe asupra preţurilor propuse de operator;
d) să sancţioneze operatorul, în cazul în care acesta nu operează la parametrii de eficienţă
la care s-a obligat, prin:
- refuzul de a aproba tarifele propuse de operator;
 - revocarea deciziei prin care s-a aprobat concesionarea.
(3) Autorităţile administraţiei publice locale au faţă de operatori următoarele obligaţii:
a) să asigure tratament egal pentru toţi operatorii din cadrul comunităţii respective;
b) să asigure, în exercitarea atribuţiilor stabilite prin prezenta lege, un mediu de afaceri
transparent;
c) să păstreze confidenţialitatea informaţiilor privind activitatea operatorilor.
(4) Deciziile autorităţilor administraţiei publice locale, adoptate în aplicarea prezentei
legi, pot fi atacate în instanţa de contencios administrativ de către persoanele fizice sau
juridice interesate, în condiţiile legii”.
În contencios administrativ vor putea fi atacate atât deciziile autorităţilor publice locale
cât şi deciziile întreprinderii (de stat sau privată) care prestează un serviciu de interes public,
dacă prin acestea se vatămă un drept sau un interes (al persoanei) recunoscut de lege.

b)responsabilităţi
Răspunderea ca fenomen social are un caracter complex. Ea presupune, în primul rând,
aplicarea conştientă a prevederilor conţinute de normele sociale, în al doilea rând, o judecată de
valoare asupra comportamentului personal şl al urmărilor sociale ce survin şi, în al treilea rând,
posibilitatea aplicării unor viitoare măsuri de către organele competente ale statului, de
organizaţiile obşteşti sau colectivele de muncă pentru comportare ilicită, precum şi repararea
prejudiciului provocat prin această comportare.
Orice proces administrativ, inclusiv cel de prestare a serviciilor, dacă nu conţine (pe lângă
strategii bine determinate, acoperire financiară adecvată, personal bine pregătit) măsuri concrete,
stabilite prin acte normative, de răspundere a executorilor pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea
proastă a sarcinilor ce le revin, acest proces este sortit eşecului.
Un serviciu public de gospodărie comunală trebuie să fie prestat calitativ şi în mod
continuu, în caz contrar, utilizatorilor li se va produce, în mod inevitabil, atât prejudiciu material
cât şi moral. Respectiv, aceştia trebuie să cunoască cine şi sub ce formă poartă răspundere pentru
acest prejudiciu. Deoarece, Legea serviciilor publice de gospodărie comunală, în art.15, alin. (4),
indică în mod direct adresarea persoanelor, astfel vătămate, în instanţa de contencios
administrativ, în continuare vom supune analizei această formă de răspundere.
Răspunderea administrativ-patrimonială6. Răspunderea patrimonială a autorităţilor
publice (funcţionarului public) pentru paguba materială şi morală produsă printr-un act
administrativ ilegal sau prin refuzul de a soluţiona o cerere în cazul când aceasta ţine de
competenţa sa este prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000.
Deoarece răspunderea patrimonială a autorităţilor publice este o instituţie juridică nouă în
dreptul administrativ, iar Legea nr. 793-XIV este o lege-cadru pentru instituţia dată, vom
anexa integral textul legii la această lucrare.
Această Lege este, în mod incontestabil, un succes al procesului de democratizare din ţara
noastră şi vine să traducă în viaţă prevederile art.53 din Constituţia Republicii Moldova care
consacră – dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică:
„Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act
administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să
obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei”.
Vom încerca în continuare să explicăm cum poate persoana vătămată într-un drept al său
(la un serviciu public calitativ şi continuu) să acţioneze în instanţa de contencios administrativ,
fie autoritatea publică care organizează acest serviciu, fie agentul prestator, asimilat în sensul
Legii nr.793-XIV cu autoritatea publică. Printre noţiunile date în art.2 din această Lege este şi
următoarea:
„ autoritate publică - orice structură organizatorică sau organ, instituite prin lege sau
printr-un act administrativ normativ, care acţionează în regim de putere publică în scopul
6
Răspunderea administrativ patrimonală este răspunderea autorităţilor administraţiei publice şi a persoanelor de
drept privat asimilate acestora în conformitate cu Legea contenciosului administrativ
realizării unui interes public. Sînt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi,
persoanele de drept privat care exercită atribuţii de putere publică sau utilizează domeniul
public, fiind împuternicite prin lege să presteze un serviciu de interes public, inclusiv
persoanele care prestează servicii notariale”.
O dată ce persoanele de drept privat care prestează un serviciu de interes public sunt
asimilate autorităţilor publice, în ce priveşte răspunderea administrativ-patrimonială, persoana
vătămată în dreptul său la un serviciu calitativ fie de o întreprindere municipală, fie de un agent
economic privat care prestează acest serviciu, va urma aceeaşi cale de contestare.

Care este obiectul acţiunii în contenciosul administrativ ?

Persoana vătămată (fizică sau juridică) poate contesta pe calea contenciosului
administrativ atât actele administrative, cu caracter normativ şi individual, prin care este
vătămat un drept recunoscut de lege al unei persoane, inclusiv al unui terţ, cât şi refuzul de a
soluţiona sau nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de
lege (art.3, Legea nr.793-XIV).

Cine se poate adresa cu plângere pe această cale ?

Subiecţi cu drept de sesizare în contenciosul administrativ sunt:
„ a) persoana, inclusiv funcţionarul public, militarul, persoana cu statut militar, care se
consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate
publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri -
în condiţiile art.14 al prezentei legi;
b) Guvernul, oficiul teritorial al Cancelariei de Stat, preşedintele raionului şi primarul -
în condiţiile Legii privind administraţia publică locală;
c) procurorul care, în condiţiile articolului 5 din Codul de procedură civilă, atacă
actele emise de autorităţile publice;
d) avocatul parlamentar, care, la sesizarea persoanei vătămate într-un drept al său,
atacă actele administrative - în condiţiile Legii cu privire la avocaţii parlamentari;
e) instanţele de drept comun şi cele specializate, în cazul ridicării excepţiei de
ilegalitate - în condiţiile art.13 al prezentei legi;
f) alte persoane, în conformitate cu legislaţia în vigoare. (art.5, Legea nr.793-XIV) .

La pornirea unui proces în contencios administrativ este necesar de ştiut despre

obligativitatea procedurii prealabile:
(1) Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege,
printr-un act administrativ va solicita, printr-o cerere prealabilă, autorităţii publice emitente,
în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a
acestuia, în cazul în care legea nu dispune altfel.
(2) În cazul în care organul emitent are un organ ierarhic superior, cererea prealabilă
poate fi adresată, la alegerea petiţionarului, fie organului emitent, fie organului ierarhic
superior dacă legislaţia nu prevede altfel
(3) Termenul de 30 de zile specificat la alin.(1) nu se extinde asupra actului
administrativ cu caracter normativ”(art.14, Legea nr.793-XIV).

Ce trebuie să conţină cererea de chemare în instanţa de contencios administrativ ?

„(1) Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege,
printr-un act administrativ şi nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau
nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanţa
de contencios administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în parte a actului respectiv
şi repararea pagubei cauzate.
(2) Acţiunea poate fi înaintată nemijlocit instanţei de contencios administrativ în cazurile
expres prevăzute de lege şi în cazurile în care persoana se consideră vătămată într-un
drept al său prin nesoluţionarea în termen legal ori prin respingerea cererii prealabile
privind recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate.
(3) La depunerea cererii de chemare în instanţa de contencios administrativ,
reclamantul persoană fizică achită taxa de stat în mărimea unui salariu minim, iar
reclamantul persoană juridică - în mărime de 20 de salarii minime” (art.16, Legea nr.793-
XIV) .
Articolul 19 stabileşte forma şi conţinutul cererii de chemare în instanţa de contencios
administrativ:
„(1) Cererea de chemare în instanţa de contencios administrativ se depune în scris în
condiţiile Codului de procedură civilă.
(2) Reclamantul va depune, odată cu cererea de chemare în instanţa de contencios
administrativ, copia cererii prealabile cu dovada expedierii sau primirii acesteia de către
organul respectiv, actul administrativ contestat ori, după caz, răspunsul autorităţii publice
sau avizul de respingere a cererii prealabile”.

Cine este obligat să aducă probe, sau pe seama cui este pusă sarcina probaţiunii ?
Legea şi la această întrebare dă un răspuns demn de un regim democratic de guvernare, şi
anume:
„La examinarea în instanţa de contencios administrativ a cererii în anulare, sarcina
probaţiunii este pusă pe seama pârâtului, iar în materie de despăgubire, sarcina probaţiunii
revine ambelor părţi” ( alin(3), art.24, Legea nr.793-XIV).
Nu mai puţin important este şi stabilirea prin această lege a despăgubirii materiale şi
morale a persoanei vătămate:
„În cazul admiterii acţiunii, instanţa de contencios administrativ se pronunţă,
la cerere, şi asupra reparării prejudiciului material şi moral cauzat prin actul administrativ
ilegal sau prin neexaminarea în termenul legal a cererii prealabile.
Mărimea prejudiciului moral se stabileşte de instanţa de contencios
administrativ, independent de prejudiciul material, în funcţie de caracterul şi gravitatea
suferinţelor psihice sau fizice cauzate, de gradul de vinovăţie a pârâtului, dacă vinovăţia
este o condiţie a răspunderii, luându-se în considerare circumstanţele în care a fost cauzat
prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămat”(alin. (3) şi (4), art.25, Legea
nr.793-XIV).
Drepturile pe care le au utilizatorii de servicii publice de gospodărie comunală şi
răspunderea pentru calitatea proastă a acestora sunt în mare măsură prevăzute atât de Legea
serviciilor publice de gospodărie comunală, cât şi de Legea privind protecţia consumatorului.
Aceasta din urmă, în articolele 26-28 prevede condiţiile de înaintare a acţiunilor privind
protecţia drepturilor consumatorului.
Articolul 26. Acţiuni privind protecţia drepturilor consumatorilor
(1) Acţiunile privind protecţia drepturilor consumatorilor pot fi depuse la instanţa
judecătoreasca de către consumatorii înşişi sau reprezentanţii lor legali, de către
autorităţile administraţiei publice abilitate sau de către asociaţiile obşteşti de consumatori.
(2) Acţiunile privind protecţia drepturilor consumatorilor se depun la instanţa
judecătoreasca în conformitate cu termenele prevăzute de legislaţie.
(3) Organele abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor pot reprezenta
interesele consumatorilor în instanţa de judecata în scopul protecţiei drepturilor
consumatorilor.
(4) Vânzătorul, prestatorul vor fi exoneraţi de răspundere pentru neîndeplinirea
obligaţiilor lor sau pentru îndeplinirea lor neconformă, sau pentru cauzarea prejudiciului
dacă vor face dovadă că aceste fapte s-au produs din motive de forţă majoră.
Articolul 27. Responsabilitatea vânzătorului, prestatorului pentru încălcarea
termenelor stabilite
 (1) Pentru încălcarea termenelor prevăzute la art.13 alin.(1), vânzătorul,
prestatorul achită consumatorului pentru fiecare zi (oră, dacă termenul a fost stabilit în
ore) depăşită o penalitate în mărime de 5% din preţul produsului, serviciului în vigoare la
data examinării reclamaţiei consumatorului.
(2) În cazul încălcării termenelor stabilite, conform art. 16, de începere şi
finalizare a prestării serviciului (executării lucrării) sau termenelor noi fixate de
consumator, prestatorul (executantul) achită consumatorului pentru fiecare zi (oră, dacă
termenul a fost stabilit în ore) depăşită o penalitate în mărime de 10% din preţul
serviciului (lucrării).
(3) Prin contractul de prestare a serviciului (executare a lucrării) se poate stabili o
penalitate mai mare.
(4) Plata penalităţilor şi repararea prejudiciului nu exonerează vânzătorul,
prestatorul (executantul) de îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin faţă de consumator.
(5) Pretenţiile consumatorului privind repararea prejudiciului şi achitarea
penalităţilor, prevăzute de prezenta lege sau de contract, se soluţionează de vânzător,
prestator pe cale amiabilă sau pe cale judiciară, conform legislaţiei.
(6) La efectuarea controlului de către organul abilitat, în baza reclamaţiei
consumatorului, vânzătorul, prestatorul suporta cheltuielile aferente, inclusiv pentru
expertize şi încercări (testări), dacă acestea confirmă necorespunderea produsului, serviciului
cerinţelor prescrise sau declarate.
Articolul 28. Răspunderea pentru încălcarea prevederilor prezentei legi
(1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspundere materială, civilă,
contravenţională sau penală, după caz.
(2) Agenţilor economici li se aplică următoarele sancţiuni:
a) pentru încălcarea prevederilor art. 6 alin.(3), (4) - o amendă în mărimea costului
dublu al produsului, serviciului respectiv, dar nu mai puţin de 500 salarii minime;
b) pentru încălcarea prevederilor art. 6 alin.(5) - (8), art. 20 alin.
(2), (3) - o amendă în mărimea costului produsului, serviciului respectiv, dar nu mai
puţin de 300 salarii minime;
c) pentru încălcarea prevederilor art.7 lit.b), art.8 lit.b) - f), art. 9 lit.a), b), e) - g),
art. 10 alin.(6), art. 12 alin. (2), art. 20 alin. (4) - (7), (9), (10) - o amendă în mărime de 200
salarii minime;
d) pentru încălcarea prevederilor art. 10 alin. (7), (8), art. 12 alin. (5), art. 13
alin.(1), (4), (5), art. 20 alin. (11) - (13) - o amendă în mărime de 100 salarii minime;
e) pentru încălcarea prevederilor art. 8 lit.g), art. 9 lit.h), art. 13 alin.(15), art. 27
alin. (6) - o amendă în mărime de 50 salarii minime.
(3) Amenzile stabilite în prezentul articol se aplică de către organul administraţiei
publice indicat la art. 22 alin. (2).
(4) Decizia privind aplicarea sancţiunilor prevăzute în prezentul articol se
înmânează agentului economic personal sau se expediază prin poştă în termen de 5 zile
după luarea ei. Decizia rămâne definitiva după expirarea a 15 zile de la data primirii ei de
către agentul economic.
(5) În cazul în care agentul economic nu a achitat amenda în termen de 15 zile de la
rămânerea definitivă a deciziei privind aplicarea sancţiunilor, aceasta se transmite
executorului judiciar pentru executare.
CAPITOLUL III. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA SERVICIILOR PUBLICE DE
GOSPODĂRIE COMUNALĂ

După cum reiese din capitolul precedent şi din conţinutul art.16 al Legii nr.1402- XV:
„Organizarea, conducerea, administrarea, gestionarea, monitorizarea şi controlul
funcţionării serviciilor publice de gospodărie comunală, coordonarea activităţii lor sînt
atribuţii ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale”.
Dacă autorităţile publice centrale au doar atribuţii generale de control şi de intervenire
doar în cazurile când autorităţile publice locale nu au surse financiare suficiente pentru a realiza
un serviciu necesar populaţiei, atunci autorităţile publice locale deţin „partea leului” în tot ce
priveşte organizarea, gestionarea şi buna funcţionare a serviciilor publice de gospodărie
comunală.
Potrivit art.17 din Legea menţionată:
„ (1) Gestiunea serviciilor publice de gospodărie comunală se organizează prin:
a) gestiune directă;
b) gestiune indirectă sau concesionare.
(2) Alegerea formei de gestiune a serviciilor publice de gospodărie comunală se face prin
decizie a autorităţilor administraţiei publice locale, în funcţie de natura serviciului
furnizat/prestat, de interesele curente şi de perspectivă ale populaţiei şi unităţilor
administrativ-teritoriale, precum şi de mărimea şi complexitatea sistemelor publice de
gospodărie comunală”.
Din aceste două căi de gestionare autoritatea publică locală este obligată s-o aleagă pe cea
mai optimă pentru ca serviciul public să se bucure de continuitate.
După cum am menţionat anterior, gestiunea directă este în cazul prestării serviciului
public de gospodărie comunală de către întreprinderile municipale, organizate de către
autorităţile publice locale în acest scop.
Legea reglementează amănunţit această formă de gestiune. Astfel, conform art.18 din
Legea nr.1402-XV:
„(1) În cadrul gestiunii directe, autorităţile administraţiei publice locale îşi
asumă toate sarcinile şi responsabilităţile privind organizarea, conducerea,
administrarea şi gestionarea serviciilor publice de gospodărie comunal.
(2) Gestiunea directă se realizează prin compartimentele specializate
organizate în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, autorizate conform
prevederilor art.10 alin.(1) lit. a).
(3) Fiecare serviciu public de gospodărie comunală constituit şi exploatat în regim
de gestiune directă îşi desfăşoară activitatea în baza unui regulament de organizare şi
funcţionare, elaborat şi aprobat de autoritatea administraţiei publice locale, în
conformitate cu prevederile regulamentului-tip elaborat şi aprobat de autoritatea publică
centrală de specialitate”.
Gestiunea indirectă are loc în cazul prestării serviciului public de gospodărie comunală de
către un agent economic privat, în baza unui contract de concesiune supus regimului juridic de
drept public.
Este demn de menţionat că legiuitorul, pentru prima dată, consacră în mod detaliat
contractul de concesionare a serviciilor publice din care se pot desprinde şi caracterele de drept
public, de rând cu cele de drept privat, ale acestui contract. În cazul utilizării pe larg a acestei
forme de gestiune populaţia va putea fi asigurată cu servicii publice de calitate.
Astfel din alin. (1) al art.19 putem observa că prin anunţarea unui concurs autoritatea
publică locală poate alege pe cel mai optim agent economic pentru încredinţarea serviciului dat.
Astfel, „În cazul concesionării, autorităţile administraţiei publice locale pot apela, pentru
realizarea serviciilor, la unul sau mai mulţi operatori cărora le-a fost încredinţată, în baza
unui contract de concesionare, gestiunea furnizării/prestării serviciilor de gospodărie
comunală, precum şi administrarea şi exploatarea sistemelor publice tehnico-edilitare,
necesare realizării acestora”.
Conform alin. (2), „Concesionarea serviciilor publice de gospodărie comunală se face
în condiţiile legii”. Care este această procedură şi recomandările pentru dezvoltarea unei practici
sănătoase în acest domeniu, vom analiza într-un capitol aparte.
În alin.(3) din acest articol, legiuitorul indică, în mod indirect, clauzele care trebuie să se
conţină în Caietul de sarcini la încheierea unui contract de concesionare a serviciului public.
Astfel, „În conformitate cu competenţele şi obligaţiile ce le revin potrivit legii, autorităţile
administraţiei publice locale îşi exercită atribuţiile privind adoptarea politicilor şi strategiilor
de dezvoltare a serviciilor, respectiv a programelor de dezvoltare a sistemelor publice de
gospodărie comunală, precum şi dreptul de a controla şi de a supraveghea:
a) modul de îndeplinire de către operatori a obligaţiilor asumate conform
contractului de concesionare;
b) calitatea serviciilor furnizate/prestate;
c) parametrii serviciilor furnizate/prestate;
d) modul de administrare, exploatare, conservare şi menţinere în funcţiune a
sistemelor publice din infrastructura edilitar-urbană, precum şi activitatea privind
dezvoltarea şi/sau modernizarea acestor sisteme, prevăzută de contractul de concesionare;
e) modul de formare şi de stabilire a tarifelor la serviciile furnizate/prestate de
serviciile publice de gospodărie comunală concesionate”.
Acestea sunt cele mai generale şi obligatorii condiţii dar autoritatea publică poate include
şi alte condiţii în Caietul de sarcini la încheierea contractului de concesiune concret. Acestea
devenind obligatorii de la momentul încheierii contractului.
Serviciile publice pot fi concesionate numai în bază de contract, fapt consacrat în art.20:
„Desfăşurarea activităţilor specifice fiecărui serviciu public de gospodărie comunală,
organizat şi realizat în sistemul de concesionare a gestiunii, se face pe bază de contract”.
Legea consacră, de asemenea, dezvoltarea liberei concurenţe în favoarea consumatorului
şi întru buna funcţionare a serviciilor publice.
Astfel, conform art.21:
„ (1) Operatorii beneficiază, în temeiul prezentei legi, de acelaşi regim juridic,
indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare.
(2) Delegarea gestiunii serviciilor publice de gospodărie comunală către operatorii
atestaţi se va face în condiţii de transparenţă, prin licitaţie publică organizată conform legii”.
Art.22. - (1) Serviciile publice de gospodărie comunală aflate sub autoritatea
administraţiei publice locale pot fi privatizate în condiţiile legii.
Obiectele supuse privatizării sunt aprobate în fiecare caz individual prin lege specială. În
vederea importanţei şi complexităţii unor servicii de gospodărire comunală nu pot fi supuse
privatizării (spre exemplu: sistemele centralizate de aprovizionare cu apă)
(2) Operatorii sînt în drept să deschidă filiale şi reprezentanţe numai cu acordul
autorităţii administraţiei publice locale care i-a înfiinţat şi al organului care exercită
controlul asupra respectării legislaţiei antimonopol, să adere la asociaţii, concerne şi
consorţii sau să le susţină material şi financiar.
Această prevedere vine să asigure posibilitatea controlului din partea autorităţii publice
locale asupra întregii activităţi a operatorilor pentru a evita evaziunea fiscală. Susţinerea
financiară a asociaţiilor, concernelor şi consorţiilor se vor efectua din contul veniturilor
operatorilor şi nici într-un caz din contul tarifelor pentru servicii.
Art.23. - (1) Operatorii înfiinţaţi de autorităţile administraţiei publice locale, în
funcţie de raza teritorială în care acţionează, pot fi de interes local şi, respectiv judeţean.
(2) Operatorii de interes local se află în subordinea consiliilor locale şi se
organizează pentru furnizarea/prestarea unui sau mai multor tipuri de servicii, în funcţie de
mărimea localităţilor, de gradul de echipare tehnico-edilitară a acestora şi de alţi factori
specifici locali.
(3) Operatorii de interes judeţean se înfiinţează, de regulă, sub autoritatea
administraţiei publice locale (respectiv a Consiliului municipiului Chişinău) pentru
următoarele activităţi:
a) construirea, exploatarea, întreţinerea şi modernizarea drumurilor şi podurilor de
interes judeţean;
b) alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale,
contorizarea în sistem judeţean;
c) alimentarea cu energie termică în sistem judeţean;
d) salubrizarea, înverzirea localităţilor în sistem judeţean;
e) transportul de persoane, inclusiv transportul de elevi, între localităţile judeţului.
(4) Operatorii înfiinţaţi de autorităţile administraţiei publice locale îşi pot desfăşura
activitatea şi în afara razei teritoriale a acestora, participând astfel la dezvoltarea pieţei libere
a operatorilor.
(5) În cazul furnizării/prestării mai multor tipuri de servicii, operatorul va ţine o
evidenţă separată a acestora, cu o contabilitate distinctă pentru fiecare tip de serviciu şi
localitate de operare, după caz, astfel încât activităţile sale din diferite sectoare să fie uşor de
monitorizat, controlat şi evaluat.
Serviciile denumite în acest articol de interes judeţean nu sunt altceva decât servicii de
interes regional.
Termenul de serviciu regional poate fi înţeles atât în cazul când prin acest serviciu se
satisfac nevoile câtorva localităţi, a unei sau a mai multor unităţi administrativ-teritoriale de
nivelul II
Art.24. - Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară,
materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz, prevăzută de legislaţia în vigoare.
Răspunderea disciplinară se aplică de şeful serviciului faţă de angajaţii care încalcă
disciplina muncii conform codului muncii în vigoare. Răspunderea materială a angajatului este
prevăzută de acelaşi cod în cazul când cu acesta este încheiat un contract de răspunderea
materială.
Răspunderea civilă (contractuală şi delictuală) intervine în cazurile prevăzute de codul
civil în cazurile nerespectării clauzelor contractuale sau producerii unui prejudiciu din culpă.
Răspunderea contravenţională este prevăzută de codul contravenţional, Legea privind
protecţia consumatorului ş. a. legi în vigoare.
Sancţiunile penale sunt aplicate de către instanţele judecătoreşti în cazurile încălcării
prevederilor codului penal.
CAPITOLUL IV. CONCESIONAREA SERVICIILOR PUBLICE DE GOSPODĂRIE
COMUNALĂ

1. Concesiunea serviciilor publice de gospodărie comunală

Articolul 19 din Legea serviciilor de gospodărire comunală reglemetează modalitatea de

concesionare a serviciilor publice de gospodărire comunală ca una din cele mai recomandate.
În dezvoltarea prevederilor acestui articol vom face o analiză detaliată a procedurii de
concesionare a serviciilor publice de gospodărire comunală, a contractului de concesiune şi
modalităţile încheierii acestuia.
În conformitate cu art.1 din Legea cu privire la concesiuni Nr. 534-XIII din 13.07.95:
“Concesiunea este un contract prin care statul cesionează (transmite) unui investitor
(persoana fizică sau juridică, inclusiv străină), în schimbul unei redevenţe, dreptul de a
desfăşura activitate de prospectare, explorare, valorificare sau restabilire a resurselor
naturale pe teritoriul Republicii Moldova, de a presta servicii publice, de a exploata obiecte
proprietate de stat (municipală) care conform legislaţiei sunt scoase integral sau parţial din
circuitul civil, precum şi dreptul de a desfăşura anumite genuri de activitate, inclusiv cele
care constituie monopolul statului, preluând gestiunea obiectului concesiunii, riscul
prezumtiv şi răspunderea patrimonială.”
Din analiza definiţiei se pot extrage următoarele caractere ale concesiunii:
a) este o operaţie juridică ce se realizează în temeiul unui act juridic – contractul de
concesiune;
b) are ca obiect transmiterea următoarelor drepturi în schimbul unei redevenţe 7:
- dreptul de a desfăşura activitatea de prospectare, explorare, valorificare sau restabilire a
resurselor naturale pe teritoriul R. Moldova;
- dreptul de a presta servicii publice. Potrivit art.3(1 ) din Legea serviciilor publice de gospodărie
comunală Nr. 1402-XV din 24.10.2002 pot face obiectul contractului de concesiune următoarele
servicii publice de gospodărie comunală: alimentarea cu apă; alimentarea cu energie termică;
canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale; salubrizarea, înverzirea localităţilor; asigurarea
cu transport public local; administrarea fondului locativ public şi privat ş. a.
- dreptul de a exploata obiecte proprietate de stat, care conform legislaţiei sunt scoase integral
sau parţial din circuitul civil;
- dreptul de a desfăşura şi anumite genuri de activitate, inclusiv cele care constituie monopolul
statului.
c) părţile contractului sunt statul(în calitate de concedent) şi orice persoană fizică sau
juridică în calitate de investitor(concesionar).
d) investitorul, în executarea contractului, preia gestiunea obiectului concesiunii, riscul
prezumtiv şi răspunderea patrimonială. Altfel spus, concesionarul ia serviciul public spre
administrare, îşi asumă riscul probabil al câştigului sau al pierderii şi va răspunde material pentru
orice încălcare făcută.
Într-o opinie: “concesiunea este o formă de exploatare a unui serviciu public în care un
particular, - persoană fizică sau morală(juridică), - ia asupra sa riscurile exploatării şi conducerea
activităţii serviciului în schimbul dreptului de a percepe taxele pentru serviciile prestate” 8.
Concesiunea se realizează prin contractul de concesiune numai pe bază de licitaţie
publică şi cu condiţia ca prin concesionare să se asigure statului un venit fix, iar pentru populaţie
un serviciu de calitate şi continuitate.
Concesiunea nu se aseamănă cu vânzarea, căci nu are loc nici un transfer de proprietate şi
nici nu se constituie în favoarea concesionarului vre-un drept perpetuu; ea nu se poate asemăna

7
Redevenţa – plăţi (în natură sau în bani) care se execută periodic, la date fixe şi sub formă de cote fixe. Redevenţa
obţinută prin concesionare se face venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz
8
P. Negulescu, “Tratat de drept administrativ român”, vol.I, Bucureşti, 1933, pag.154.
nici cu închirierea, căci concesionarul nu plăteşte o chirie, din contra, el este autorizat să
perceapă taxe asupra celor ce se folosesc de serviciul concedat9.
Dacă analizăm o concesiune vedem că statul (prin organele sale) organizează un serviciu
public, stabileşte toate condiţiile de funcţionare a serviciului pentru a satisface interesul general,
stabileşte care sunt drepturile de putere publică ataşate la acest serviciu; acestea făcând obiectul
caietului de sarcini10. În urma desfăşurării unei licitaţii publice, câştigătorul va încheia cu statul
un contract de concesiune. Prin acest act juridic “administraţia autorizează pe un particular să
facă anumite lucrări pe domeniul public 11, şi-i dă dreptul de a percepe anumite taxe de la acei
care ar voi să se folosească de aceste lucrări; căci ştim că dreptul de a administra şi a întrebuinţa
domeniul public, în vederea interesului general este un atribut al suveranităţii”.
Concesionarul unui serviciu public este obligat să facă să funcţioneze serviciul public în
condiţiile cuprinse în contractul de concesiune şi conform caietului de sarcini. Concesiunile, în
general, sunt făcute pentru o lungă perioadă de timp necesară pentru amortizarea capitalului
investit, ori, în acest interval, nevoile publicului se măresc şi serviciul trebuie să satisfacă aceste
nevoi în mod mulţumitor. Iată de ce sarcinile concesionarului se măresc în proporţia nevoilor
serviciului public şi statul, care veghează ca interesele publicului să fie satisfăcute, are dreptul să
oblige pe concesionar a da o mai mare dezvoltare serviciului. Dar concesionarul are şi drepturi şi
obligaţii contractuale (perceperea taxelor, împărţirea beneficiilor) pe care nici statul, nici
concesionarul nu pot să le modifice decât de comun acord.
Concesiunea ca formă de exploatare a serviciilor publice prezintă mari avantaje, întrucât
dă posibilitate statului să poată crea fără cheltuială lucrări publice de mare importanţă, pe care nu
le-ar fi putut înfăptui altfel sau le-ar fi făcut mult mai târziu şi în condiţii inferioare. Şi apoi
concesionarul luând întregul risc asupra sa, statul nu poate, în principiu, să sufere vre-o pagubă12.
Cu toate acestea şi concesiunea prezintă dezavantaje; căci concesionarul, preocupat mai
mult de interesul său personal decât de interesul public, va căuta să îşi asigure un beneficiu cât
mai mare, de multe ori în detrimentul publicului, profitând de faptul că exercită un monopol 13.

2. Acordarea concesiunii

Iniţierea concesionării şi operaţiunile prealabile licitaţiei.

Concesionarea serviciilor publice de gospodărie comunală este reglementată de Legea cu

privire la serviciile de gospodărire comunală nr. 1402 – XV din 24.10.2002, Legea cu privire la
concesiuni Nr. 534-XIII din 13.07.95, Regulamentul privind tenderele internaţionale de
concesionare în R. Moldova aprobat prin Hotărârea Guvernului R. Moldova nr. 77 din 27
februarie 1996 şi legislaţia specifică reglementării fiecărui serviciu public în parte.

9
P. Negulescu, op. cit, pag. 154.
10
Menţionăm că Legea cu privire la concesiuni nr. 534-XIII din 13.07.95 a omis noţiunea de caiet de sarcini care
este parte inerentă a unui contract de concesiune a serviciilor de gospodărie comunală deoarece acestea fac parte din
domeniul public al statului şi a autorităţilor publice locale şi concesionarea lor poate fi făcută numai prin stabilirea
unor condiţii obligatorii înaintate de concedent în condiţiile legii (spre exemplu art. 19 alin.3 din Legea 1402 – XV
din 2003). Concedentul este permanent o autoritate publică. În prezenta lucrare vom aminti des existenţa şi
importanţa sa. De lege ferenda, propunem, să se ia în considerare acest fapt la elaborarea altor acte normative,
precum şi copletarea lacunele existente în legislţia în vigoare.
Spre exemplu caietul de sarcini trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, condiţiile de exploatare a
concesiunii, investiţiile care urmează să fie realizate de către concesionar, clauzele financiare şi de asigurări, regimul
bunurilor utilizate de concesionar şi obligaţiile care-i revin privind protecţia mediului
11
P. Negulescu, defineşte domeniul public ca “totalitatea bunurilor mobile şi imobile aparţinând statului, judeţului
sau comunei, întrebuinţate pentru satisfacerea interesului general.” Tratat de drept administrativ Pag.103.
Domeniul public- poate fi de interes naţional, caz în care proprietatea asupra sa, în regim de drept public, aparţine
statului, sau de interes local, caz în care proprietatea de asemenea, în regim de drept public, aparţine comunelor,
satelor, oraşelor, municipiilor sau raioanelor.
12
P. Negulescu, op. cit., pag. 165.
13
P. Negulescu, op. cit., pag. 165.
 În continuare, vom prezenta succint procedura de acordare a concesiunii, procedură
comună tuturor serviciilor publice de gospodărie comunală.
Concesiunea serviciilor publice de gospodărie comunală se acordă în baza contractului de
concesiune, ca urmare a desfăşurării tenderului14 (licitaţie publică).
Iniţiativa concesionării o poate avea concedentul sau orice investitor interesat.
Procedura de acordare a concesiunilor este declanşată de pregătirea propunerilor de
concesionare.
În conformitate cu art. 9(1) din Legea Nr. 534-XIII şi practica concesionării serviciilor
publice de gospodărire comunală, pregătirea propunerilor de concesionare include:
a) Întocmirea listei serviciilor publice propuse pentru concesionare;
b) Elaborarea studiului de fundamentare tehnico – economic a oportunităţii
concesionării;
c) Clauzele obligatorii ale contractului de concesiune.
d) elaborarea caietului de sarcini.
Pregătirea propunerilor
Potrivit aceluiaşi articol, autorităţile executive15 pregătesc propunerile de concesionare şi
le prezintă autorităţilor reprezentative16 ale administraţiei publice locale spre examinare, iar în 20
de zile de la data primirii propunerilor se vor pronunţa, printr-o hotărâre asupra oportunităţii lor.
Aprobarea de către consiliul local a listei obiectelor propuse pentru concesionare, a
clauzelor obligatorii ale contractului de concesiune (cuprinse în caietul de sarcini) permite
concedentului să înceapă organizarea tenderelor şi în baza rezultatelor acestora să încheie
contractul de concesiune.
Data desfăşurării licitaţiei se stabileşte prin decizia concedentului.
Concedentul va publica în presa locală şi în cea din străinătate (după caz) lista obiectelor
propuse pentru concesionare şi clauzele obligatorii ale contractului de concesiune “cu cel puţin
trei luni înainte de începerea curgerii termenului stabilit în lista pentru examinarea ofertelor
pentru tender”(art. 10 din Legea nr. 534 - XIII).
În această perioadă de timp solicitanţii concesiunilor au dreptul:
a) să ia cunoştinţă, de obiectele concesiunii, de documentele necesare şi să pregătească
ofertele respective;
b) să solicite concedentului concesionarea unor servicii publice neincluse în lista
publicată. În cazul în care concedentul consideră oportună concesionarea serviciilor în cauză, se
va urma procedura menţionată mai sus;
c) să solicite încheierea mai multor contracte de concesiune.

Procedura de concesionare

Concesionarea serviciilor publice de gospodărie comunală se realizează fie prin licitaţie

publică, fie prin negociere directă, cu precizarea că, la cea de-a doua modalitate se recurge doar
în cazul solicitării concesiunii de un singur ofertant, a cărui ofertă corespunde condiţiilor stabilite
de concedent (art. 12 (2) din Legea 534 - XIII).
Licitaţia publică, la rândul său, poate fi licitaţie publică deschisă, licitaţie cu
precalificare şi licitaţie restrânsă;
Prima presupune dreptul oricărei persoane fizice sau juridice de a participa la
“competiţie”, iar următoarele presupune dreptul concedentului de a selecta, pe baza unor criterii,
persoanele care au dreptul să prezinte ofertele, adică să participe la licitaţie.

14
Tendere internaţionale – licitaţie, care preconizează organizarea negocierilor pe bază de concurs în cazurile când
solicitantul concesiuni acceptă să execute anumite condiţii, stabilite de către concedent.
15
Autorităţile executive ale administraţiei publice locale sunt primarii satelor, comunelor, municipiilor şi preşedinţii
raionului.
16
Autorităţile reprezentative ale administraţiei publice locale sunt consiliile locale şi consiliile raionale.
 I. Procedura licitaţiei publice deschise17 cuprinde următoarele etape:

A. Anunţul public;
B. Prezentarea ofertelor şi verificarea condiţiilor de participare;
C. Şedinţa de deschidere a plicurilor;
D. Adjudecarea;
E. Aprobarea rezultatelor;
F. Soluţionarea contestaţiilor.
A. Anunţul licitaţiei publice se publică “cu cel puţin trei luni înainte de data stabilită
pentru depunerea ofertelor în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în presa republicană
şi în cea străină, precum şi în buletinele speciale informative”.(art. 17 din H.G. nr. 77 din
27.02.1996)
Potrivit art. 18 din Regulamentul privind tenderele internaţionale, anunţul va cuprinde
obligatoriu următoarele informaţii:
„- data, ora, locul, tipul şi condiţiile de desfăşurare a licitaţiei;
- denumirea, sediul, apartenenţa departamentală a obiectului propus pentru
concesionare şi caracteristicile lui tehnico-economice cu specificarea indicilor incluşi în
tipizata din anexa nr. 1;
- denumirea concedentului;
- informaţia privind procedura de precalificare şi termenele trecerii ei, în cazul când va
avea loc;
- valoarea iniţială a concesiunii;
- mărimea taxei de participare la licitaţie, suma acontului
(garanţiei de participare) şi contul de decontare, la care acestea se vor transfera;
- modul de examinare prealabilă a obiectului concesiunii de către participanţii la
licitaţie;
- termenul şi principalele condiţii de executare a contractului de
concesiune, impunerea unor clauze sau restricţii speciale;
- termenul de prezentare a ofertelor;
- adresa, condiţiile de procurare şi alte date referitoare la
obţinerea dosarului tenderului;
- telefonul de relaţii;
- alte date şi informaţii, la sugestia concedentului.”
Concedentul este obligat să creeze condiţii pentru examinarea nestingherită a obiectelor
în cauză.
Licitaţia este desfăşurată de Comitetul tenderului.
Comitetul tenderului (5-9 persoane) este format prin hotărârea consiliului local din
reprezentanţi ai concedentului, Direcţiei de specialitate, Direcţiei de finanţe, Direcţiei
economice, reprezentanţi din aparatul primăriei, reprezentanţi ai consiliului local ş. a.
În cazul în care serviciul public, supus concesionării declanşează procedurile de mediu,
Comitetul tenderului poate include în componenţa sa şi un reprezentant al autorităţii competente
pentru protecţia mediului.
Dintre membrii aleşi concedentul va desemna preşedintele şi secretarul Comitetului
tenderelor şi va determina componenţa experţilor de competenţă.
Comitetul întocmeşte dosarul tenderului (unde se conţin informaţii cu privire la
desfăşurarea licitaţiei publice), care este pus integral la dispoziţia solicitantului concesiunii
potrivit cererii lui oficiale contra plată. (art. 23,24 din Regulamentul privind tenderele
internaţionale de concesionare în R. M.)
Dosarul tenderului se constituie din următoarele compartimente, prevăzute în art.25 din
acelaşi Regulament:
17
Licitaţie publică – licitaţie, în cadrul căreia comitetul tenderului deschide plicurile exterioare şi anunţa conţinutul
lor în şedinţa publică a participanţilor la licitaţie.
 - „date generale despre obiectul concesiunii;
- documentaţia de proiect;
- condiţiile şi modul de desfăşurare a licitaţiilor;
- contractul-cadru de concesiune (potrivit tipizatei din anexa nr.2);
- componentele obligatorii ale documentelor ofertei;
- clauzele obligatorii ale contractului de concesiune (precum şi caietul de sarcini),
aprobat de organele administraţiei publice locale;
- instrucţiuni pentru solicitanţii concesiunii privind exigenţele respectate la
elaborarea, legalizarea şi prezentarea ofertelor”.
În urma studierii dosarului tenderului, pentru a putea participa la licitaţie, solicitantul
concesiuni va prezenta în comitetul tenderului oferta.
B.) Prezentarea ofertelor.
Potrivit art. 27 din Regulament, oferta pentru tender va fi prezentată în comitetul
tenderului personal de către solicitantul concesiunii (sau de către persoana autorizată), sau se va
expedia prin poştă în două plicuri sigilate:
a) plicul exterior va conţine următoarele acte:
„1) cererea pentru participarea la licitaţie, de modelul din anexa nr. 3;
2) date succinte despre statutul sau, potrivit tipizatei din anexa nr. 4, şi copiile
legalizate ale documentelor sale de înregistrare;
3) numele şi prenumele persoanelor, autorizate de către participantul la
licitaţie să acţioneze şi sa semneze documente din numele lui;
4) actul confirmativ privind solvabilitatea sa, eliberat de bancă ori de altă instituţie
creditar-financiară, care îl deserveşte;
5) copiile documentelor de plată, care confirmă depunerea acontului iniţial şi a taxei
de participare la licitaţie la contul de decontare al concedentului, indicat în anunţul privind
organizarea licitaţiei” (art. 26 Regulamentul privind tenderele internaţionale de concesionare în
Republica Moldova);
b) plicul interior va conţine propunerile referitoare la preţ şi condiţiile suplimentare ale
concesionării, formulate potrivit tipizaţiei din anexa prevăzută la regulament.
Primirea cererilor încetează din momentul expirării termenului stabilit de depunerea
acestora.
C. Şedinţa de deschidere a plicurilor este publică şi cuprinde două faze. Prima fază
demarează cu deschiderea plicurilor exterioare, urmând ca apoi Comitetul să elimine ofertele
care nu conţin totalitatea documentelor cerute de lege, sau în situaţia în care unele acte nu vor fi
conforme exigenţelor şi condiţiilor stabilite în dosarul tenderului. Acest fapt se va consemna
printr-o înscriere respectivă în procesul – verbal de recepţie a ofertelor, iar solicitantul va fi
informat în scris despre motivele respingerii. Cea de-a doua fază, deschiderea plicurilor
interioare ale ofertelor reţinute, se face numai după semnarea procesului–verbal de către toţi
membrii prezenţi. Legea permite Comitetului ca, în această fază, dacă consideră necesar să
solicite precizări sau să completeze ofertele prezentate, precum şi să ceară informaţii
suplimentare, confirmări, documente din alte surse demne de încredere.(art. 33,35,37,40 din
Regulamentul privind tenderele internaţionale de concesionare în Republica Moldova).
D. Adjudecarea. Comitetul tenderului va alege drept câştigător al licitaţiei pe
participantul, oferta căruia satisface în modul cel mai avantajos toate cerinţele expuse în caietul
de sarcini; rezultatele şedinţei de adjudecare se vor consemna într-un proces – verbal.
Potrivit dispoziţiilor art.55 din Regulamentul privind tenderele internaţionale de
concesionare în Republica Moldova (în termen de 10 zile din data anunţării totalurilor licitaţiei),
sunt obligaţi să semneze procesul – verbal privind rezultatele licitaţiei:
a) membrii Comitetului tenderelor;
b) câştigătorul licitaţiei, sau reprezentatul său autorizat, sub sancţiunea nerambursării
acontului depus şi pierderii dreptului de a încheia contractul de concesiune;
 c) participanţii la licitaţie sau reprezentanţii lor autorizaţi sub sancţiunea nerambursării
acontului depus (garanţia de participare).
Procesul – verbal se întocmeşte în patru exemplare. Un exemplar al procesului verbal
privind rezultatele licitaţiei se înmânează câştigătorului şi reprezintă documentul, care
confirmă dreptul câştigătorului să încheie contractul de concesiune.
E. Aprobarea rezultatelor. Raportul privind ţinerea licitaţiei se transmite în termen de 10
zile din data semnării procesului verbal concedentului, care în termen de o săptămână va controla
legalitatea procedurii de licitaţie şi va lua decizia corespunzătoare privind aprobarea rezultatelor
licitaţiei. (art. 58,59 din Regulamentul privind tenderele internaţionale de concesionare în
Republica Moldova)
Concedentul poate lua următoarele decizii:
a) să aprobe rezultatele licitaţiei, situaţie în care licitaţia se va considera finalizată;
b) să anuleze licitaţia. Potrivit art.61 din acelaşi Regulament “decizia privind anularea
licitaţiei se ia la propunerea Comitetului tenderului sau a oricărui participant la licitaţie în
cazurile când:
- nici una dintre ofertele prezentate nu corespunde prevederilor dosarului tenderului
(sau caietului de sarcini);
- se constată nereguli în derularea licitaţiei, care afectează principiul condiţiilor
egale de concurenţă pentru toţi solicitanţii concesiunii, sau scurgerii de informaţii, sau
divulgarea datelor despre participanţii la licitaţie şi conţinutului ofertelor, sau alte încălcări
ce au făcut posibilă tăinuirea cererilor şi ignorarea lor la totalizare;
- preţul minim propus de către participanţii la licitaţie depăşeşte esenţial preţul
iniţial calculat al concesiunii;
- au fost făcute contestaţii întemeiate;
- participantul, care s-a clasat pe locul al doilea, nu a semnat în termenul stabilit
procesul-verbal privind rezultatele concesiunii;
- au apărut alte situaţii, specificate în mod expres în dosarul tenderului.”
În acest caz se va organiza o nouă licitaţie.
Comitetul tenderului (în termen de trei zile după aprobarea de către concedent a
rezultatelor licitaţiei) va informa participanţii la licitaţie despre rezultatele acesteia, iar în termen
de o săptămână va publica informaţii privind totalurile licitaţiei.(art. 62,63 din Regulamentul
privind tenderele internaţionale de concesionare în Republica Moldova).
F. Contestarea licitaţiei.
Cât priveşte contestaţiile, legea precizează în art.64 că “rezultatele licitaţiei pot fi
contestate de către participanţi în instanţa judecătorească competentă în termen de 30 zile
calendaristice din data publicării lor”.
Instanţa judecătorească competentă se consideră instanţa de contencios administrativ.

II. În cazul licitaţiei cu precalificare18 (potrivit art. 43 din Regulament),

“Comitetul tenderului:
- tipăreşte şi expediază invitaţiile pentru participare la licitaţia cu precalificare şi
chestionarul solicitantului concesiunii;
- colectează chestionarele completate, avizele şi alte documente pentru precalificare
şi evaluează documentele primite conform criteriilor stabilite de concedent;
- examinează şi evaluează capacităţile tehnice, organizaţionale şi financiare ale
solicitantului concesiunii şi întocmeşte avizul de referinţă;
- ia decizia privind totalurile verificării prealabile.”
Licitaţia cu precalificare se desfăşoară în două etape:

18
Licitaţie cu precalificare – licitaţie, în cadrul căreia concedentul efectuează preselecţia solicitanţilor concesiunii,
luînd în considerare capacităţile acestora de a îndeplini condiţiile speciale care urmează să fie respectate la predarea
obiectului în concesiune.
 Prima etapă (etapa de precalificare) permite participarea tuturor solicitanţilor concesiunii.
La a doua etapă (etapa de licitare) participă numai solicitanţii selectaţi conform
rezultatelor precalificării, ale căror oferte au fost estimate drept admisibile.
Comitetul tenderului, în timp de 10 zile va comunica (în scris) solicitanţilor concesiunii
rezultatele precalificării şi va anunţa data ţinerii etapei a doua (art. 44,46 din Regulamentul
privind tenderele internaţionale de concesionare în Republica Moldova).

III. Art. 47 din Regulamentul privind tenderele internaţionale de concesionare în

republica Moldova prevede expres cazurile când se desfăşoară licitaţia
restrânsă19:

- „pentru executarea activităţilor ce fac obiectul concesiunii se cere o capacitate

profesională sau o încredere deosebită, fără de care nu s-ar garanta buna executare;
- interesele militare sau alte interese importante de stat nu permit organizarea unei
negocieri publice;
- organizarea unei licitaţii publice ar prilejui o amânare a soluţionării problemelor
publice imediate;
- licitaţia publică anterioară nu a finalizat prin încheierea unui contract de
concesiune”.
În cazul licitaţiei restrânse, concedentul dă publicităţii anunţul, care pe lângă menţiunile
prevăzute, va conţine şi lista investitorilor invitaţi să participe la licitaţie.
Totodată, concedentul are obligaţia de a informa candidaţii desemnaţi despre perioada şi
locul unde pot studia dosarul tenderului, aceştia având 30 de zile din data publicării anunţului
informativ să-şi decidă participarea la licitaţia restrânsă, prin prezentarea datelor necesare.(art. 48
din Regulamentul privind tenderele internaţionale de concesionare în Republica Moldova).
O condiţie pentru desfăşurarea licitaţiei este prezenţa a cel puţin doi participanţi din cei
invitaţi. În caz contrar, se va organiza o nouă licitaţie peste 10 zile. Iar dacă şi la a doua licitaţie
se va prezenta numai un participant, se va proceda la examinarea ofertei lui şi dacă aceasta este
conformă cerinţelor, participantul este desemnat câştigător al licitaţiei. (art. 49 din Regulamentul
privind tenderele internaţionale de concesionare în Republica Moldova).
În conformitate cu art.50 din Regulament: “Concedentul şi câştigătorul licitaţiei vor
semna un protocol de intenţii în privinţa procedurii negocierilor ulterioare pentru încheierea
contractului de concesiune.”
În urma procedurii de negociere directă, concedentul atribuie concesiunea persoanei
fizice sau juridice, pe care o alege. După încheierea negocierii directe, concedentul întocmeşte un
proces-verbal care va cuprinde concluziile negocierii purtate şi în care se recomandă cea mai
avantajoasă ofertă.

Încheierea contractului de concesiune a serviciilor publice de gospodărie comunală

Legea stabileşte obligaţia încheierii contractului de concesiune a serviciilor publice de

gospodărie comunală într-un termen de 30 zile calendaristice de la data rămânerii definitive a
aprobării rezultatelor de către concedent, în strictă conformitate cu caietul de sarcini, procesul
verbal privind rezultatele licitaţiei şi legislaţia în vigoare.
În ipoteza în care câştigătorul nu încheie contractul de concesiune a serviciilor publice de
gospodărie comunală în termenul arătat mai sus, acesta pierde acest drept , de asemenea nu i se
restituie acontul depus.
Legislaţia îngăduie ca, la încheierea contractului, părţile să poată introduce condiţii
suplimentare, “care însă nu vor putea schimba condiţiile fixate în dosarul tenderului şi oferta
câştigătorului”
19
Licitaţie restrânsă – licitaţie, în cadrul căreia concedentul invită un număr restrâns de participanţi, pe care i-a
selectat datorită siguranţei lor financiare, spectrului larg al posibilităţilor tehnice şi competenţei lor profesionale.
 Contractul de concesiune a serviciilor publice de gospodărire comunală se încheie în
conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, indiferent de naţionalitatea sau de cetăţenia
concesionarului, pentru o durată ce nu va depăşi 50 de ani din data semnării lui.

3. Contractul de concesiune a serviciilor publice de gospodărie comunală

În conformitate cu art. 1 din Legea cu privire la concesiuni constatăm că contractul de

concesiune este actul juridic prin care statul (concedentul) cesionează unui investitor
(concesionarul) în schimbul unei redevenţe dreptul de a presta servicii publice şi de a
exploata obiecte proprietate de stat.
În consecinţă contractul de concesiune are drept scop asigurarea administrării rentabile a
unei activităţi economice sau serviciu public aflate în regim de proprietate publică.
Contractul de concesiune este reglementat de Legea cu privire la concesiuni care este
Lege cadru în această materie şi se completează cu dispoziţiile generale aplicabile în materie de
contracte, prevăzute în Codul civil (Codul civil, titlul II, cartea a treia).

Caractere juridice

a) caracterul sinalagmatic20 al contractului de concesiune denotă că obligaţiile

concedentului şi concesionarului sunt interdependente şi reciproce, fiecare din ele avându-şi
cauza juridică în cealaltă. În schimbul transmiterii serviciului public concesionat se va plăti un
preţ numit redevenţă.
b) Caracterul oneros21 semnifică faptul că fiecare parte contractantă urmăreşte un interes
patrimonial: concedentul să primească redevenţa, iar concesionarul – serviciul public
concesionat;
c) Caracterul comutativ al concesiunii reiese din faptul că încă de la încheierea
contractului drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor au o existenţă certă (concretă, exactă)
precum şi o întindere determinată sau cel puţin determinabilă;
d) Contractul e făcut intuitu personae22, din această cauză concesionarul nu poate ceda
contractul fără consimţământul concedentului. Art. 17 din lege interzice concesionarului, sub
sancţiunea nulităţii absolute “transmiterea integrală sau parţială a obiectului concesiunii unor
terţi”.
e) Este un contract netranslativ de proprietate. Potrivit art. 6 din Legea cu privire la
concesiuni, în baza contractului de concesiune se transmite concesionarului numai dreptul de
administrare asupra bunurilor sau serviciilor publice, cu caracter temporar; cu alte cuvinte
posesia şi folosinţa asupra obiectului contractului, ca componente ale dreptului de proprietate şi
nu dreptul de proprietate în integralitatea lui. Concedentul îşi rezervă dreptul exclusiv de
dispoziţie asupra acestuia.
f) Este un contract cu executare succesivă.

Natura juridică a contractului de concesiune.

Natura juridică a contractului de concesiune a serviciilor şi bunurilor publice şi a

serviciilor publice a fost şi este o problemă viu discutată, fiind calificat: un contract „sui
generis”, contract privat, contract bilateral de drept public, un contract mixt sau complex 23, un
contract administrativ24.
În Republica Moldova contractul de concesiune a serviciilor publice este un act juridic de
drept administrativ. Din punct de vedere a naturii sale, majoritatea reglementărilor ce au ca
20
P. Negulescu, op. cit., pag. 160.
21
P Negulescu, op. cit., pag.160.
22
P. Negulescu, “Tratat de drept administrativ”, Bucureşti, 1923, pag. 161.
23
L. Pop, “Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale”, Ed. LUMINA LEX, Bucureşti, 1997, pag. 80.
24
A. Iorgovan, “Tratat de drept administrativ”, Ed., ALLBECK, vol. II, ediţia a III-a, 2002, pag. 223.
obiect concesiunea, evidenţiază caracterul administrativ al contractului. Ne referim la
introducerea unor reguli care se constituie ca excepţie de la dispoziţiile dreptului civil –
capacitatea părţilor, regimul juridic al negocierilor, sistemul contractului cadru şi al celui de
adeziune, lipsa unui echilibru al drepturilor şi obligaţiilor contractuale, posibilitatea modificării
unilaterale a contractului de către administraţie etc. Din punct de vedere al reglementării
competenţei jurisdicţionale intenţia legiuitorului25 moldovean este clară, în sensul că ne aflăm în
prezenţa unui contract administrativ. Astfel instanţa competentă a soluţiona litigiile dintre părţi
este, instanţa de contencios administrativ potrivit Legii nr. 534 – XIII din 13. 07.1995 (art. 14
alin.2, 16 lit. e), cu modificările din 13.06.2003.

Structura contractului de concesiune a serviciilor publice de gospodărie comunală

Contractul de concesiune a serviciilor publice de gospodărie comunală este constituit din

două părţi26.
a) partea reglementară, în care se includ clauzele obligatorii ale contractului de
concesiune, clauze privind condiţiile de exploatare sau folosire a obiectului concesiunii,
(prevăzute în caietul de sarcini) preţurile pe care le poate stabili concesionarul în raporturile sale
contractuale cu terţii, dreptul concedentului de a da dispoziţii concesionarului şi de al controla,
obligaţia concesionarului de a se supune controlului din partea concedentului şi de a pune în
executare dispoziţiile şi instrucţiunile date de către concedent, precum şi dreptul concedentului
de a modifica unilateral unele clauze ale contractului pentru adaptarea concesiunii la nevoile şi
cerinţele interesului general. De asemenea părţile ar trebui să specifice în contract despre
stabilirea ulterioară a unor clauze reglementare “care vor apărea ulterior prin lege sau printr-un
act administrativ de autoritate. Administraţia (statul) nu poate să renunţe la dreptul de organizare
a unui serviciu public; nevoile publicului pot varia în timp şi statul care e dator să le satisfacă
trebuie să aibă posibilitatea de a o face”27.
Acestor clauze din contract li se aplică regimul juridic de drept public.
b) Partea contractuală care dă expresie intereselor private ale celor două părţi şi conţine
clauze privind preţul concesiunii, durata concesiunii, avantaje acordate concesionarului.
Clauzele contractuale sunt supuse regimului de drept privat.

Conţinutul contractului de concesiune a serviciilor publice de gospodărie comunală

Potrivit art.13 din Legea cu privire la concesiuni, contractul de concesiune a serviciilor

publice de gospodărire comunală va cuprinde:
A. părţile contractante;
Subiectele contractului de concesiune sunt concedentul şi concesionarul.
Potrivit art.4 din Legea cu privire la concesiuni au calitatea de concedent în numele
statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale:
a) Guvernul, în cazul concesionării terenurilor şi altor resurse naturale. În acest caz
contractul de concesiune se va încheia între concesionar şi organul central de specialitate al
administraţiei publice autorizat de Guvern.

25
În codul civil la capitolul contracte nu este enumerat şi contractul de concesiune fapt ce confirmă ca acesta nu este
un cotract civil şi respectiv este un contract administrativ. M. Orlov, „Drept administrativ”, Ed. Epigraf, Chişinău,
2001.
26
S. David, “Contractul de concesiune”, în “Dreptul”, nr. 9/1991, pag.45.
27
P. Negulescu, op. cit., pag. 158.
 b) organele centrale de specialitate şi autorităţile administraţiei publice locale, în
limitele competenţei lor, în cazul concesionării bunurilor întreprinderilor de stat (municipale),
a altor obiecte economice.
Deşi legea nu se referă expres şi la serviciile publice de gospodărie comunală, aceste
prevederi vor constitui baza juridică şi în acest domeniu,
Calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau juridică din Republica
Moldova sau din alte state care pot fi subiecţi de drept.
B. obiectul şi scopul concesiunii;
Potrivit art. 3(1) din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală Nr. 1402-XV, pot
face obiectul contractului de concesiune următoarele servicii publice:
a) alimentarea cu apă;
b) alimentarea cu energie termică;
c) canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale;
d) salubrizarea, înverzirea localităţilor;
e) asigurarea cu transport public local;
f) administrarea fondului locativ public şi privat.
În aliniatul 1 se prezintă doar o listă de servicii publice, pe care legiuitorul le-a definit în
mod expres ca servicii publice de gospodărie comunală. Potrivit alin. (2) “în funcţie de
necesităţi, prin decizii ale autorităţilor administraţiei publice, se pot înfiinţa diverse structuri
de gospodărie comunală, având ca obiect alte activităţi decât cele prevăzute la aliniatul (1)”
C. formele, condiţiile, cuantumul şi modul de efectuare a plaţilor concesionale;
Preţul concesiunii se numeşte redevenţa, iar nivelul acesteia – preţul de plecare propus
pentru licitaţie – nu se stabileşte prin negociere, ci printr-o procedură administrativă unilaterală
realizată de concedent. Potrivit legii, redevenţa concesiunii se stabileşte în natură, în bani, sau în
ambele modalităţi, sub formă de plăţi de o singură dată (bonus), arenda (renta). Mărimea
redevenţelor pentru concesiune poate fi modificată prin reevaluarea valorii iniţiale a mijloacelor
fixe şi corectarea rezultatelor evaluării obiectului concesiunii, luându-se în calcul creşterea ratei
inflaţiei.
D. Obligaţiile concedentului privind concesionarea obiectelor şi drepturile lui de
control asupra exploatării acestora;
Potrivit art. 18 alin. 1 din Legea cu privire la concesiuni, concedentul are dreptul:
a) să intre în componenţa organelor de conducere şi de control ale întreprinderii
concesionale;
b) să primească sau să procure în mod prioritar o parte din producţia
fabricată de concesionar, dacă contractul de concesiune nu prevede altfel;
c) să exercite controlul asupra respectării de către concesionar a legislaţiei
Republicii Moldova şi a contractului de concesiune;
d) să procure în mod prioritar bunurile concesionarului după încetarea
efectului contractului de concesiune;
e) să ceară, în caz de expirare a contractului de concesiune sau de reziliere a lui, să
i se transmită gratuit îmbunătăţirile care nu pot fi separate de obiectul concesiunii fără a-i
cauza prejudicii, aduse de către concesionar acestui obiect, precum şi construcţiile executate
pe sectorul concesionat fără consimţământul concedentului;
f) să efectueze controlul asupra activităţii economico-financiare a concesionarului
prin antrenarea unui serviciu de audit independent.
Concedentul este obligat:
a) să acorde concesionarului la timp şi în volum deplin, drepturile asupra
obiectelor concesiunii, prevăzute de contractul de concesiune;
b) să predea concesionarului obiectele concesiunii în starea şi termenele prevăzute
de contractul de concesiune;
c) să păstreze secretul comercial al concesionarului, în conformitate cu legea cu
privire la secretul comercial;
 d) să nu intervină în activitatea economică şi operativă a concesionarului.
E. obligaţiile concesionarului de a menţine obiectele concesiunii în stare de
funcţionare şi de a le restitui în starea respectivă după încetarea efectului contractului,
precum şi obligaţiile de a asigura securitatea ecologică a unităţii de producţie înfiinţate şi
protecţia mediului înconjurător;
Articolul. 16 din Legea cu privire la concesiuni stabileşte în mod detaliat drepturile şi
obligaţiile concesionarului. Drepturile:
a) să stabilească direcţiile principale şi perspectivele dezvoltării întreprinderii
concesionale, precum şi să planifice activitatea ei;
b) să stabilească structura organelor de conducere, statul de funcţii, să angajeze
lucrătorii, inclusiv cetăţeni străini şi apatrizi;
c) să numească şeful întreprinderii concesionale, adjuncţii lui, conducătorii
subdiviziunilor structurale, dacă contractul de concesiune nu prevede altfel;
d) să desfăşoare activităţi extraconcesionale în corespundere cu legislaţia şi
contractul de concesiune sau cu acordul concedentului;
e) să atace în instanţa de contencios administrativ competentă acţiunile
organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice (autorităţilor administraţiei
publice locale) în cadrul reglementării raporturilor concesionale.
Obligaţiile:
a) sa respecte clauzele contractului de concesiune;
b) să desfăşoare activitate de întreprinzător ,să ţină evidenţa contabilă şi
statistică în conformitate cu legislaţia;
c) să prezinte, la încetarea contractului de concesiune, documentele care dovedesc
că obiectele concesiunii sunt libere de orice sarcini;
d) să restituie concedentului, la expirarea contractului de concesiune sau în
cazul rezilierii lui, bunurile în starea în care le-a preluat, ţinându-se cont de uzura naturală a
acestora;
e) să lichideze întreprinderea concesională în corespundere cu legislaţia şi
contractul de concesiune, în termen de 6 luni de la expirarea contractului sau în cazul
rezilierii lui înainte de termen.”
Această enumerare este exemplicativă, deoarece un contract presupune existenţa unui
conţinut mai mare de drepturi şi obligaţii. Din acest motiv, părţile pot stipula în contract şi alte
drepturi şi obligaţii, care nu sunt prevăzute expres în lege.
F. clauza privind prezentarea în modul stabilit de legislaţie a avizului organului de
protecţie a mediului înconjurător şi a avizului serviciului sanitaro-epidemiologic asupra
securităţii tehnologiilor aplicate;
G. dreptul statului de a procura în mod prioritar o parte din produsul finit al
concesionarului;
H. clauza privind menţinerea sau modificarea numărului de locuri de muncă;
I. clauza privind întreţinerea obiectelor de utilitate social-culturală, menţinerea
condiţiilor de funcţionare a acestora sau transmiterea lor la balanţa unităţilor
administrativ-teritoriale respective;
J. formele de participare a concedentului la conducerea întreprinderii
concesionale;
K. condiţiile, cotele, modul şi termenele de pregătire a personalului autohton
pentru întreprinderea concesională;
L. facilităţile şi garanţiile, dacă acestea diferă de cele prevăzute de legislaţia în
vigoare;
M. lista faptelor juridice a căror apariţie poate conduce la modificarea clauzelor
contractului de concesiune sau la rezilierea lui la cererea uneia dintre părţi;
N: modul de distribuire a bunurilor între concesionar şi concedent la încetarea
efectului contractului de concesiune;
 Vom face câteva observaţii pe marginea regimului juridic aplicabil, la încetarea
contractului, bunurilor folosite la exploatarea concesiunii sau care sunt dobândite în urma
exploatării. Într-o bună logică juridică, soluţia ar trebui să fie următoarea:
a. Bunurile de retur28 care revin de plin drept, gratuit şi libere de orice sarcini
concedentului, la expirarea contractului de concesiune. Sunt bunuri de retur bunurile care au
făcut obiectul concesiunii, precum şi cele care au rezultat în urma investiţiilor impuse prin
caietul de sarcini.
b. Bunurile de preluare29 care, la expirarea contractului de concesiune, pot reveni
concedentului, în măsura în care acesta din urmă îşi manifestă intenţia de a prelua bunurile
respective în schimbul plăţii unei compensaţii egale cu valoarea contabilă actualizată, conform
dispoziţiilor caietului de sarcini. Sunt bunuri de preluare bunurile care au aparţinut
concesionarului şi au fost utilizate de către acesta pe durata concesiunii;
c. Bunurile proprii care, la expirarea contractului de concesiune, rămân în proprietatea
concesionarului. Sunt bunuri proprii bunurile care au aparţinut concesionarului şi au fost folosite
de acesta pe durata concesiunii, cu excepţia celor prevăzute la lit. b)
R. Răspunderea părţilor şi modul de soluţionare a litigiilor;
Răspunderea privind modul de executare a obligaţiilor ce decurg din contractul de
concesiune a serviciilor publice de gospodărie comunală, este reglementată de art. 25 din Lege,
în sensul că “părţile poartă răspundere pentru neexecutarea contractului de concesiune în
conformitate cu legislaţia şi cu prevederile contractului respectiv”.
Părţile pot delega cu soluţionarea litigiilor instanţa judecătorească competentă.
S. Procedura lichidării întreprinderii concesionale30 ca urmare a dizolvării acesteia, se
face în conformitate cu art. 86-99 Cod civil
T. Durata contractului;
Durata contractului de concesiune este convenită de părţi însă “nu va depăşi 50 de
ani”.
La expirarea contractului de concesiune, concesionarul beneficiază de dreptul preferenţial
de a prelungi contractul. În acest caz contractul de concesiune poate suferi şi modificări cu
acordul părţilor (art.14, alin.1din legea nr. 534-XIII).
U. garanţiile financiare ale părţilor;
V. sediul şi elementele de identificare ale băncilor părţilor;
W. alte clauze convenite de părţi.

Efectele contractului de concesiune a serviciilor publice de gospodărie comunală

Prin contractul de concesiune a serviciilor publice de gospodărie comunală o persoană

numită concedent transmite, pentru o perioadă determinată, de cel mult 50 de ani, unei alte
persoane, numite concesionar, care acţionează pe riscul şi răspunderea sa, drepturile şi obligaţiile
de exploatare a unui serviciu public, în schimbul unei redevenţe.
Din definiţie rezultă că efectele contractului de concesiune vizează concedentul, pe de o
parte, şi concesionarul pe de altă parte, însemnând existenţa unor drepturi şi obligaţii ale celor
două părţi, dar, în egală măsură, efectele contractului se răsfrâng şi asupra terţilor, adică asupra
beneficiarilor serviciului public concesionat.
Pentru început, reţinem ca o dimensiune esenţială a sferei efectelor contractului de
concesiune, dreptul concedentului de modificare unilaterală a părţii reglementare a contractului
28
Bunuri de retur sunt de exemplu staţiile de pompare, staţiile de tratare, staţii de epurare, sistemul ingineresc (în
cazul alimentării cu apă).
29
Bunuri de preluare sunt de exemplu maşini şi mecanisme pentru deservire, utilaj îmbunătăţit, sectoare de reţele
modificate.
30
Potrivit art.1alin. (2) din legea cu privire la concesiuni, “întreprinderea concesională este o întreprindere înfiinţată
sub diverse forme organizatorico-juridice (cu excepţia celei de întreprindere de stat (municipală) în baza unui
contract încheiat de stat, în persoana organului împuternicit de acesta (concedent), cu o persoană fizică sau juridică
(concesionar)”.
de concesiune (art.14, alin.2 Legea cu privire la concesiuni), precum şi dreptul de control al
concedentului (art.18 alin 1) şi al statului, în general, prin autorităţile sale.
Dreptul de modificare unilaterală se fundamentează pe dreptul exclusiv al concedentului
de a constata modificarea interesului general şi de a dispune adaptarea cu acest interes general a
serviciului public31.
După cum a remarcat Prof. A. Iorgovan “concesiunea bunului public, a serviciului public
şi, pe cale de consecinţă, contractul de concesiune nu sunt scopuri în sine, ele sunt modalităţi
juridice create de civilizaţia sec. XIX, dar, mai ales a secolului XX, pentru a face să fie puse mai
bine în valoare bunurile publice ce urmează să fie transmise generaţiilor viitoare pentru a fi
prestate la cele mai înalte exigenţe ale oamenilor, servicii publice esenţiale cum ar fi: alimentarea
cu apă, încălzirea locuinţelor, transportul în comun, s. a. 32”.
Modificarea unilaterală a contractului de concesiune vizează aspecte legate de
organizarea, funcţionarea şi condiţiile de exploatare a serviciului public, dar trebuie amintit că,
orice clauză contractuală care ar interzice sau ar limita posibilitatea concedentului de modificare
unilaterală, va fi lovită de nulitate absolută, nemaiputând produce efecte juridice pentru viitor.
Potrivit art. 14(2) din legea nr. 534-XIII, modificarea clauzelor contractului de
concesiune se face “în cazul în care apar circumstanţe deosebite de cele care au fost prevăzute
la acordarea concesiunii”.
Fără a intra în detalii, subliniem că sintagma “circumstanţe deosebite” vizează “acele
situaţii de fapt care apar în organizarea, funcţionarea sau în modul de exploatare, ce depăşesc
sfera normalului, a admisibilului previzibil şi care, în mod obiectiv, reclamă schimbarea
“modului de operare” al concesionarului”33.
Reţinem de asemenea, că alături de modificarea unilaterală a părţii reglementare a
contractului de concesiune, concedentul are şi obligaţia de a nu modifica contractul în mod
unilateral, decât în termenii prevăzuţi de lege, cu notificarea concesionarului.
Cât priveşte obligaţia de notificare prealabilă (fapt ce nu este prevăzut expres în lege, dar
nici interzis), considerăm că poate fi îndeplinită prin orice mijloc de comunicare, însoţit de
dovada de receptare, de către concesionar, mijloc care poate fi o notă telefonică, o scrisoare
recomandată, un fax ş. a.
Acelaşi articol din lege reglementează dreptul concesionarului de a primi de la autoritatea
concedentă o despăgubire34, atunci când modificarea unilaterală a clauzelor contractului aduce
prejudicii acestuia. Dar, nu trebuie să uităm, că concesionarul şi-a asumat şi riscul acestei
modificări. Litigiile cu privire la cuantumul despăgubirilor apărute între concedent şi
concesionar sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ. De asemenea “litigiile nu
constituie un motiv pentru sustragerea concesionarului de la îndeplinirea obligaţiilor
contractuale”.
De asemenea, trebuie să precizăm că instanţele de contencios administrativ sunt
competente să cenzureze dacă actul de modificare unilaterală se înscrie, în mod real, în ceea ce
legiuitorul a denumit “circumstanţe deosebite”.
În ceea ce priveşte întinderea dreptului de control al concedentului, precizăm că acesta
are dreptul să exercite atât controlul asupra respectării de către concesionar a legislaţiei
Republicii Moldova şi a contractului de concesiune, cât şi controlul asupra activităţii
economico-financiare a concesionarului.
Acest control vizează modul în care concesionarul îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite
în partea reglementară a contractului de concesiune, în general, modul în care concesionarul
exploatează serviciul public.

31
A. Iorgovan, op. cit., pag. 237
32
A. Iorgovan, op. cit., pag.237
33
A. Iorgovan, op. cit., pag.238.
34
Subscriem şi noi la teza după care acoperirea pagubei se poate face şi prin alte mijloace decât plata unei sume de
bani, cum ar fi majorarea tarifului pentru serviciile prestate, reducerea redevenţei sau chiar prelungirea termenului
concesiunii (Simona Gheorghina, A. Sebeni, op.cit.,p.7).
 Legea cu privire la concesiuni, în art. 7(3), stabileşte în competenţa autorităţilor
administraţiei publice locale concesionarea şi exercitarea controlului asupra serviciilor publice
de interes local.
În legătură cu dreptul concedentului asupra “bunurilor de retur”, “bunurilor de
preluare”, specificăm că părţile vor prevedea în contract situaţia juridică a bunurilor la expirarea
contractului de concesiune. Astfel se vor evita litigiile cu privire la apartenenţa bunurilor.
În ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile concesionarului, acestea se referă la realizarea
serviciului public, la bunurile ce fac obiectul concesiunii şi la plata redevenţei.
Potrivit legii, concesionarul are dreptul, dar şi obligaţia de a exploata în mod direct
serviciul public, fiind aici, o dezvoltare a caracterului intuitu personae al contractului de
concesiune, prevăzut de art. 17 unde se interzice înstrăinarea de către concesionar a obiectului
concesiunii unor terţi.
Este evident că această interdicţie vizează orice altă modalitate de încredinţare unei terţe
persoane a sarcinii de a presta obligaţiile asumate de concesionar, cum ar fi contractul de
locaţiune35, uzufruct36, locaţie de gestiune37.
Odată cu transmiterea către concesionar a obiectului concesiunii, concedentul are dreptul
la redevenţă. De aici şi obligaţia concesionarului de a plăti periodic redevenţa. Dar,
concesionarul are dreptul de a se remunera prin tarifele sau preţurile practicate faţă de terţii, care
utilizează serviciile ori produsele realizate de el, ca urmare a exploatării concesiunii. În cazul
concesiunii serviciilor publice, tarifele sunt stabilite prin caietul de sarcini şi pot fi modificate de
concedent, în mod unilateral, iar de către concesionar numai cu acordul concedentului.
Obligaţia concesionarului de a realiza, în mod direct, obiectul concesiunii, este obligaţie
continuă, efect al continuităţii serviciului public, ceea ce duce la concluzia după care
“concesionarul nu poate renunţa la concesiune fără acordul concedentului, oricât de
împovărătoare ar fi devenit obligaţiile rezultate din concesiune”38.

Încetarea contractului de concesiune a serviciilor publice de gospodărie comunală

Încetarea concesiunii poate să fie generată de un fapt juridic – expirarea duratei – sau
un act juridic – manifestarea de voinţă a unei părţi sau a ambelor părţi contractante.
Legea cu privire la concesiuni reglementează următoarele situaţii de încetare a
contractului de concesiune, după cum urmează:
a) la expirarea termenului stabilit în contractul de concesiune. Este procedeul de încetare
ce constă din realizarea unui fapt generator de efecte juridice – şi anume împlinirea termenului
pentru care s-a acordat concesiunea. Încetarea de drept a contractului de concesiune intervine
numai în măsura în care părţile nu convin în scris prelungirea contractului.
Nimic nu opreşte, însă ca în contractul de concesiune să se menţioneze că părţile îşi
exprimă disponibilitatea de a negocia la o dată ulterioară prelungirea duratei.
b) În cazul rezilierii contractului de concesiune înainte de termen. În baza art.14 alin.3 din
Legea 534 – XIII concedentul are dreptul să ceară rezilierea înainte de termen a contractului de
concesiune în cazul:

35
Prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual
în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie (art. 875 C.
civil).
36
Uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă determinată sau determinabilă
bunul altei persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea
de a-i conserva substanţa. (art.395 C. civil).
37
Locaţie de gestiune este acel contract prin care o parte – numită locator – pune la dispoziţia părţii numită locatar
un fond de comerţ sau o întreprindere comercială, în scopul exploatării rentabile a acesteia de către locatar, în contul
şi pe riscul şi pericolul său, în schimbul plăţii către locator a unei sume de bani determinate.
38
S. David, “ Contractul de concesiune”, În “Dreptul”, nr. 9, Bucureşti 1999, pag.49.
 - survenirii unor evenimente sau depistării unor fapte care-i dau dreptul de a rezilia
contractul. Ori de câte ori concedentul constată existenţa unor fapte ilicite în activitatea
concesionarului, are dreptul de a rezilia contractul de concesiune.
- încălcării clauzelor contractuale de către concesionar. Este modalitatea de încetare a
contractului de concesiune pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate de către părţi.
- lichidării concesionarului – persoană juridică sau decesului concesionarului -
persoană fizică ce a încheiat contractul. În acest caz persoana fizică cât şi persoana juridică
încetează de a mai exista ca subiecte de drept. d) falimentul întreprinderii concesionare –
reprezintă situaţia de insolvabilitate în care se află întreprinderea concesionară, declarată de către
o instanţă de judecată.
- pronunţării de către instanţa de judecată competentă a hotărârii privind nulitatea
documentelor de constituire a întreprinderii concesionare.
c) Lichidării întreprinderii concesionale ca urmare a dizolvării persoanei juridice.
d) Prejudicierii obiectului concesiunii sau în situaţia când acesta devine inutilizabil până
la expirarea contractului. Poate interveni în caz de forţă majoră.
ANEXE

MODEL DE CONTRACT DE CONCESIUNE A SERVICIILOR PUBLICE DE

GOSPODĂRIE COMUNALĂ
Modificat

LEGEA REPUBLICII MOLDOVA

Legea contenciosului administrativ

Nr.793-XIV din 10.02.2000

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.57-58/375 din 18.05.2000

***

Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Scopul contenciosului administrativ

(1) Contenciosul administrativ ca instituţie juridică are drept scop contracararea abuzurilor şi
exceselor de putere ale autorităţilor publice, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii,
ordonarea activităţii autorităţilor publice, asigurarea ordinii de drept.
(2) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de
către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal
a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine
anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Articolul 2. Semnificaţia unor termeni

În sensul prezentei legi, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
litigiu de contencios administrativ - litigiu pasibil de soluţionare de către instanţa de
contencios administrativ competentă, generat fie de un act administrativ, fie de nesoluţionarea
în termenul legal a unei cereri privind recunoaşterea unui drept recunoscut de lege, în care cel
puţin una dintre părţi este o autoritate publică sau un funcţionar al acestei autorităţi;
instanţă de contencios administrativ - judecătorii desemnaţi din judecătorii, colegiile sau
completele de contencios administrativ ale curţilor de apel, colegiul de contencios administrativ
al Curţii Supreme de Justiţie, abilitate prin lege cu înfăptuirea controlului judecătoresc al
legalităţii actelor administrative emise de autorităţile publice în activitatea de organizare a
executării şi de executare în concret a legii, precum şi de gestionare a domeniului public;
autoritate publică - orice structură organizatorică sau organ, instituite prin lege sau
printr-un act administrativ normativ, care acţionează în regim de putere publică în scopul
realizării unui interes public. Sânt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi,
persoanele de drept privat care exercită atribuţii de putere publică sau utilizează domeniul public,
fiind împuternicite prin lege să presteze un serviciu de interes public, inclusiv persoanele care
prestează servicii notariale;
act administrativ - manifestare juridică unilaterală de voinţă, cu caracter normativ sau
individual, din partea unei autorităţi publice în vederea organizării executării sau executării în
concret a legii.
Actului administrativ, în sensul prezentei legi, este asimilat contractul administrativ,
precum şi nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri;
contract administrativ - contract încheiat de autoritatea publică, în virtutea prerogativelor
de putere publică, având ca obiect administrarea şi folosirea bunurilor proprietate publică,
executarea lucrărilor de interes public, prestarea de servicii publice, activitatea funcţionarilor
publici care reiese din relaţiile de muncă reglementate de statutul juridic al acestora;
act administrativ-jurisdicţional - act juridic emis de o autoritate administrativ-jurisdicţională
în scopul soluţionării unui conflict conform unei proceduri stabilite de lege;
autoritate administrativ-jurisdicţională - organ administrativ sau subdiviziune a unui organ
administrativ, învestite prin lege cu atribuţii jurisdicţionale;
act exclusiv politic - act referitor la raporturile dintre Parlament, Preşedintele Republicii
Moldova şi Guvern, actele de numire şi de destituire din funcţiile publice exclusiv politice,
precum şi declaraţiile, apelurile, moţiunile, mesajele, scrisorile şi alte acte de acest gen ale
autorităţilor publice, care nu produc efecte juridice;
act de comandament cu caracter militar - act administrativ referitor la problemele strict
militare ale activităţii din cadrul forţelor armate;
nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri - refuzul de a primi o cerere sau faptul de a nu
răspunde petiţionarului în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de către o
autoritate publică, în cazul în care legea nu dispune altfel;
persoană vătămată într-un drept al său - orice persoană fizică sau juridică care se consideră
vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act
administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri;
cerere prealabilă - cerere prin care autorităţii emitente sau organului ierarhic superior i
se solicită reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ;
serviciu public - activitate de interes public organizată sau autorizată de o autoritate a
administraţiei publice;
funcţionar public - persoană numită sau aleasă într-o funcţie de decizie sau de execuţie din
structura unei autorităţi publice, precum şi altă persoană de drept privat asimilată autorităţilor
publice în sensul prezentei legi;
interes public - interes apărat prin normele care reglementează organizarea şi funcţionarea
instituţiilor publice şi a altor persoane de drept public.

[Art.2 modificat prin Legea nr.236-XV din 05.06.03, în vigoare 27.06.03]

Capitolul II
OBIECTUL ŞI SUBIECTUL ACŢIUNII ÎN
CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

Articolul 3. Obiectul acţiunii în contenciosul administrativ

(1) Obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie actele administrative, cu
caracter normativ şi individual, prin care este vătămat un drept recunoscut de lege al unei
persoane, inclusiv al unui terţ, emise de:
a) autorităţile publice şi autorităţile asimilate acestora în sensul prezentei legi;
b) subdiviziunile autorităţilor publice;
c) funcţionarii din structurile specificate la lit.a) şi b).
(2) Obiect al acţiunii în contenciosul administrativ poate fi şi nesoluţionarea în termenul
legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Articolul 4. Actele exceptate de la controlul judecătoresc

Nu pot fi atacate în instanţele de contencios administrativ:
a) actele exclusiv politice ale Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi
Guvernului, precum şi actele administrative cu caracter individual, emise de Parlament, de
Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de
normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile
publice a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit;
b) actele administrative cu caracter diplomatic referitoare la politica externă a Republicii
Moldova;
c) legile, decretele Preşedintelui Republicii Moldova cu caracter normativ, ordonanţele şi
hotărîrile Guvernului cu caracter normativ, tratatele internaţionale la care Republica Moldova
este parte, care sînt supuse controlului de constituţionalitate;
d) actele de comandament cu caracter militar;

[Lit.d) modif. prin Legea nr.106-XV din 13.03.03, în vigoare 25.04.03]

[Se declară neconstituţională sintagma "inclusiv actele de aplicare a]
[sancţiunilor disciplinare şi de destituire din funcţie a militarilor]
[şi persoanelor cu statut militar" din art. 4 lit. d) conform Hot.]
[Curţii Constituţionale nr.46 din 21.11.02, în vigoare 21.11.02]

e) actele administrative referitoare la securitatea naţională a Republicii Moldova, la

exercitarea regimului stării excepţionale, la măsurile de urgenţă luate de autorităţile publice în
vederea combaterii calamităţilor naturale, incendiilor, epidemiilor, epizootiilor şi altor
fenomene de aceeaşi natură;
f) actele administrativ-jurisdicţionale de sancţionare contravenţională şi alte acte
administrative pentru a căror desfiinţare sau modificare legea prevede o altă procedură
judiciară;
g) actele de gestiune emise de autoritatea publică în calitate de persoană juridică, în legătură
cu administrarea şi folosirea bunurilor ce aparţin domeniului său privat;

[Lit.g) modif. prin Legea nr.106-XV din 13.03.03, în vigoare 25.04.03]

[Se declară neconstituţională sintagma "inclusiv a bunurilor]
[proprietate colectivă" din art.4 lit. g) conform Hot. Curţii]
[Constituţionale nr.46 din 21.11.02, în vigoare 21.11.02]

h) actele administrative emise pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti irevocabile.

[Art.4 modificat prin Legea nr.833-XV din 07.02.2002]

[Art.4 modificat prin Legea nr.726-XV din 07.12.2001]

Articolul 5. Subiecţii cu drept de sesizare în contenciosul administrativ

Subiecţi cu drept de sesizare în contenciosul administrativ sînt:
a) persoana, inclusiv funcţionarul public, militarul, persoana cu statut militar, care se
consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică,
printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri - în condiţiile
art.14 al prezentei legi;
b) Guvernul, oficiul teritorial al Cancelariei de Stat, preşedintele raionului şi primarul - în
condiţiile Legii privind administraţia publică locală;
c) procurorul care, în condiţiile articolului 5 din Codul de procedură civilă, atacă actele
emise de autorităţile publice;
d) avocatul parlamentar, care, la sesizarea persoanei vătămate într-un drept al său, atacă
actele administrative - în condiţiile Legii cu privire la avocaţii parlamentari;
e) instanţele de drept comun şi cele specializate, în cazul ridicării excepţiei de ilegalitate
- în condiţiile art.13 al prezentei legi;
f) alte persoane, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

[Art.5 modificat prin Legea nr.236-XV din 05.06.03, în vigoare 27.06.03]

[Art.5 completat prin Legea nr.726-XV din 07.12.2001]

Capitolul III
 COMPETENŢA JURISDICŢIONALĂ ÎN
CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

Articolul 6. Competenţa jurisdicţională

(1) Competenţă de judecare a acţiunilor în contenciosul administrativ au:
a) judecătoriile;
b) curţile de apel;
c) Curtea Supremă de Justiţie.
(2) Pentru judecarea acţiunilor în contenciosul administrativ, la curţile de apel şi la Curtea
Supremă de Justiţie se instituie colegii specializate.
(3) În curţile de apel unde nu pot fi instituite colegii de contencios administrativ,
acţiunile în contenciosul administrativ sînt judecate de complete de judecată sau de
judecători desemnaţi de preşedintele instanţei respective.
(4) În judecătorii, acţiunile în contenciosul administrativ sînt judecate de judecători
desemnaţi de preşedintele instanţei respective.

[Art.6 modificat prin Legea nr.236-XV din 05.06.03, în vigoare 27.06.03]

Articolul 7. Competenţa judecătoriilor

(1) Judecătoriile examinează litigiile ce ţin de nesoluţionarea în termenul legal a cererilor
şi de verificarea legalităţii actelor administrative emise sau adoptate de autorităţile publice
care sînt constituite şi activează pe teritoriul satului, comunei sau oraşului pentru
promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor colectivităţilor locale, de
serviciile publice descentralizate organizate în mod autonom în unitatea administrativ-
teritorială respectivă, de funcţionarii publici din cadrul organelor şi serviciilor menţionate şi de
persoanele de drept privat de nivelul respectiv, care prestează servicii publice.
(2) În baza legislaţiei cu privire la administraţia publică locală, judecătoriile soluţionează
cererile privind constatarea circumstanţelor care justifică suspendarea activităţii consiliului local.
(3) În baza legislaţiei electorale, judecătoriile soluţionează contestaţiile în materie
electorală, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe judecătoreşti.
(4) Judecătoriile judecă litigiile cu privire la refuzul organelor notariale de a îndeplini
anumite acte notariale, precum şi verifică legalitatea actelor notariale îndeplinite, cu excepţia
cazurilor cînd între persoanele interesate apare un litigiu de drept privat ce decurge din actul
notarial contestat, situaţie în care cauza se examinează în ordinea acţiunii civile.

[Art.7 în redacţia Legii nr.236-XV din 05.06.03, în vigoare 27.06.03]

Articolul 8. Competenţa curţilor de apel

(1) Curţile de apel examinează în primă instanţă litigiile ce ţin de nesoluţionarea în termenul
legal a cererilor şi de verificarea legalităţii actelor administrative emise sau adoptate de
autorităţile publice care sînt constituite şi activează pe teritoriul raionului, municipiului,
unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special pentru promovarea intereselor şi
soluţionarea problemelor populaţiei unităţii administrativ-teritoriale, de serviciile
publice descentralizate organizate în mod autonom în unitatea administrativ-
teritorială respectivă, de serviciile publice desconcentrate, de funcţionarii publici din
cadrul organelor şi serviciilor menţionate, precum şi de persoanele de drept privat de
nivelul respectiv asimilate autorităţilor publice, care prestează servicii publice.
(2) În baza legislaţiei cu privire la administraţia publică locală, curţile de apel
soluţionează cererile privind constatarea circumstanţelor care justifică suspendarea
activităţii consiliului raional.
(3) În afară de litigiile enumerate în alin.(1) şi (2), Curtea de Apel Chişinău, ca instanţă de
contencios administrativ, judecă în primă instanţă litigiile ce ţin de nesoluţionarea în
termenul legal a cererilor şi de verificarea legalităţii actelor administrative emise sau adoptate
de autorităţile de specialitate ale administraţiei publice centrale, de autorităţile publice
autonome constituite de către autorităţile publice centrale şi de funcţionarii publici din
cadrul acestor organe.
(4) În condiţiile Codului electoral, Curtea de Apel Chişinău verifică legalitatea hotărîrilor
Comisiei Electorale Centrale cu privire la încălcarea legislaţiei electorale.
(5) Verificarea legalităţii actelor administrative emise sau adoptate de autorităţile
publice centrale ale Găgăuziei ţine de competenţa Curţii de Apel Comrat.
(6) Prin lege, curţilor de apel li se pot atribui spre judecare în primă instanţă şi alte categorii
de cauze.
(7) Ca instanţe de recurs, curţile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărîrilor
pronunţate de judecătorii.

[Art.8 în redacţia Legii nr.236-XV din 05.06.03, în vigoare 27.06.03]

[Art.9 exclus prin Legea nr.236-XV din 05.06.03, în vigoare 27.06.03]

Articolul 10. Competenţa Curţii Supreme de Justiţie

(1) Curtea Supremă de Justiţie, în primă instanţă:
a) exercită controlul asupra legalităţii actelor administrative cu caracter individual adoptate
şi/sau emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern, prin care sînt lezate
drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, în afara actelor exceptate de la
controlul judecătoresc;
b) verifică legalitatea hotărîrilor Consiliului Superior al Magistraturii în cazurile
prevăzute de lege.
(2) Prin lege, Curţii Supreme de Justiţie i se pot atribui spre judecare în primă instanţă şi
alte categorii de cauze.
(3) Ca instanţă de recurs, Curtea Supremă de Justiţie judecă recursurile declarate
împotriva hotărîrilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, precum şi alte recursuri
date prin lege în competenţa sa.

[Art.10 în redacţia Legii nr.236-XV din 05.06.03, în vigoare 27.06.03]

[Art.10 modificat prin Legea nr.726-XV din 07.12.2001]

Articolul 11. Competenţa jurisdicţională teritorială

Acţiunile de contencios administrativ se înaintează în judecătoriile sau curţile de apel în a
căror rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul sau îşi are sediul pîrîtul, cu excepţia
cazurilor cînd prin lege este stabilită o altă competenţă.

[Art.11 în redacţia Legii nr.236-XV din 05.06.03, în vigoare 27.06.03]

Articolul 12. Declinarea competenţei. Conflictul de competenţă

(1) Dacă, în cadrul judecării pricinii, se stabileşte că litigiul este de competenţa unei alte
instanţe judecătoreşti, instanţa de contencios administrativ îşi declină competenţa şi strămută
pricina în instanţa competentă.
(2) În cazul în care se constată că, într-o pricină ce se judecă în instanţa de contencios
administrativ, una din pretenţii este de drept comun, cu excepţia cazurilor cînd prin emiterea
actului administrativ contestat s-a cauzat o pagubă materială, instanţa de contencios
administrativ emite o încheiere, fără drept de atac, de separare a pretenţiei de drept comun
şi de strămutare a acesteia în instanţa competentă.
(3) Conflictul de competenţă dintre judecătorii şi colegiile sau completele de contencios
administrativ ale curţilor de apel se soluţionează de Colegiul civil şi de contencios
administrativ al Curţii Supreme de Justiţie.

[Art.12 modificat prin Legea nr.236-XV din 05.06.03, în vigoare 27.06.03]

Articolul 13. Excepţia de ilegalitate

(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ, emis de o autoritate publică poate
fi cercetată oricînd în cadrul unui proces într-o pricină de drept comun, pe cale de excepţie, din
oficiu sau la cererea părţii interesate.
(2) Încheierea prin care se ridică excepţia de ilegalitate în faţa instanţei de contencios
administrativ se întocmeşte în condiţiile Codului de procedură civilă.
(3) În cazul în care instanţa constată că de actul administrativ depinde soluţionarea
litigiului în fond, ea sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ
competentă şi suspendă cauza.
(4) Instanţa de contencios administrativ examinează excepţia de ilegalitate în termen de 10
zile, pronunţînd hotărîrea corespunzătoare în numele legii.
(5) Hotărîrea instanţei de contencios administrativ poate fi atacată cu recurs în termen de 5
zile.
(6) Recursul declarat împotriva hotărîrii pronunţate asupra excepţiei de ilegalitate se
judecă în termen de 10 zile.
(7) După examinarea excepţiei de ilegalitate, instanţa de contencios administrativ restituie
dosarul cu hotărîrea sa irevocabilă instanţei care a ridicat excepţia de ilegalitate.
(8) Actele administrative sau unele prevederi ale acestora declarate ilegale îşi pierd puterea
juridică la data rămînerii definitive a hotărîrii instanţei de contencios administrativ şi nu pot fi
aplicate pe viitor.
(9) Consecinţele juridice ale actului administrativ cu caracter normativ declarat ilegal sînt
înlăturate de către organul de autoritate care l-a adoptat sau l-a emis.

[Art.13 completat prin Legea nr.833-XV din 07.02.2002]

[Art.13 modificat prin Legea nr.726-XV din 07.12.2001]

Capitolul IV
PROCEDURA EXAMINĂRII ACŢIUNII ÎN CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

Articolul 14. Cererea prealabilă

(1) Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-
un act administrativ va solicita, printr-o cerere prealabilă, autorităţii publice emitente, în termen
de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, în cazul
în care legea nu dispune altfel.
(2) În cazul în care organul emitent are un organ ierarhic superior, cererea prealabilă poate fi
adresată, la alegerea petiţionarului, fie organului emitent, fie organului ierarhic superior dacă
legislaţia nu prevede altfel
(3) Termenul de 30 de zile specificat la alin.(1) nu se extinde asupra actului administrativ
cu caracter normativ.

[Art.14 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002]

[Art.14 modificat prin Legea nr.833-XV din 07.02.2002]

Articolul 15. Procedura de examinare a cererii prealabile

(1) Cererea prealabilă se examinează de către organul emitent sau ierarhic superior în
termen de 30 de zile de la data înregistrării ei, decizia urmînd a fi comunicată de îndată
petiţionarului dacă legislaţia nu prevede altfel.
(2) Organul emitent este în drept:
 a) să respingă cererea prealabilă;
b) să admită cererea prealabilă şi, după caz, să revoce sau să modifice actul administrativ.
(3) Organul ierarhic superior este în drept:
a) să respingă cererea prealabilă;
b) să admită cererea prealabilă şi să anuleze actul administrativ în tot sau în parte, să oblige
organul ierarhic inferior să repună în drepturi persoana respectivă ori, după caz, să
revoce actul administrativ emis cu acordul său.

[Art.15 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002]

Articolul 16. Depunerea cererii de chemare în instanţa

de contencios administrativ
(1) Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un
act administrativ şi nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit
nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanţa de contencios
administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în parte a actului respectiv şi repararea
pagubei cauzate.
(2) Acţiunea poate fi înaintată nemijlocit instanţei de contencios administrativ în cazurile
expres prevăzute de lege şi în cazurile în care persoana se consideră vătămată într-un drept
al său prin nesoluţionarea în termen legal ori prin respingerea cererii prealabile privind
recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate.
(3) La depunerea cererii de chemare în instanţa de contencios administrativ, reclamantul
persoană fizică achită taxa de stat în mărimea unui salariu minim, iar reclamantul persoană
juridică - în mărime de 20 de salarii minime.

[Art.16 modificat prin Legea nr.833-XV din 07.02.2002]

[Art.16 modificat prin Legea nr.726-XV din 07.12.2001]

Articolul 17. Termenele de adresare în instanţa de contencios

administrativ
(1) Cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului
pretins poate fi înaintată în termen de 30 de zile, în cazul în care legea nu dispune altfel. Acest
termen curge de la:
a) data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut
de lege pentru soluţionarea acesteia;
b) data comunicării refuzului de soluţionare a unei cereri prin care se solicită recunoaşterea
dreptului pretins sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea unei astfel
de cereri;
c) data comunicării actului administrativ, în cazul în care legea nu prevede procedura
prealabilă.
(2) Prefectul şi avocatul parlamentar sesizează instanţa de contencios administrativ în
termenele prevăzute de legile organice cu privire la activitatea acestora.
(3) Actele administrative cu caracter normativ considerate ilegale pot fi atacate oricînd.
(4) Termenul de 30 de zile specificat la alin.(1) este termen de prescripţie.
(5) Persoana care, din motive temeinic justificate, a omis termenul de prescpripţie poate fi
repusă în termen în condiţiile Codului de procedură civilă.

Articolul 18.Termenul de prescripţie pentru despăgubiri

(1) În cazul în care persoana vătămată într-un drept al său a cerut anularea actului
administrativ fără a cere şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubiri
curge de la data la care persoana în cauză a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea
pagubei.
 (2) În cazul în care adjudecarea pagubei nu a fost solicitată concomitent cu anularea
actului administrativ, cererea de despăgubiri este adresată instanţei de drept comun competente
în termenul general de prescripţie, prevăzut de Codul civil.

Articolul 19. Forma şi conţinutul cererii de chemare

în instanţa de contencios administrativ
(1) Cererea de chemare în instanţa de contencios administrativ se depune în scris în
condiţiile Codului de procedură civilă.
(2) Reclamantul va depune, o dată cu cererea de chemare în instanţa de contencios
administrativ, copia cererii prealabile cu dovada expedierii sau primirii acesteia de către
organul respectiv, actul administrativ contestat ori, după caz, răspunsul autorităţii publice sau
avizul de respingere a cererii prealabile.

Articolul 20. Introducerea în proces a funcţionarului public

(1) Cererea de chemare în judecată poate fi formulată şi împotriva funcţionarului public al
autorităţii publice pîrîte care a elaborat actul administrativ contestat sau care a refuzat să
soluţioneze cererea în cazul în care se solicită despăgubiri.
(2) În cazul în care acţiunea se admite, funcţionarul public poate fi obligat să plătească
despăgubirile solidar cu autoritatea publică respectivă.
(3) Funcţionarul public acţionat astfel în justiţie poate chema în garanţie superiorul său
ierarhic care i-a ordonat să elaboreze actul administrativ sau să refuze soluţionarea cererii,
acesta fiind introdus în proces ca terţă persoană.

Articolul 21. Suspendarea executării actului administrativ contestat

(1) Suspendarea executării actului administrativ contestat poate fi solicitată de către
reclamant instanţei de contencios administrativ concomitent cu înaintarea acţiunii.
(2) În cazuri temeinic justificate şi în scopul prevenirii unei pagube iminente, instanţa
poate dispune suspendarea actului administrativ şi din oficiu.

[Art.21 modificat prin Legea nr.726-XV din 07.12.2001]

Articolul 22. Actele judecătorului după primirea cererii

(1) Judecătorul decide primirea cererii de chemare în judecată sau respingerea acesteia în
termen de 3 zile de la data depunerii, în condiţiile Codului de procedură civilă.
(2) În cazul punerii cererii pe rol, judecătorul dispune:
a) înmînarea copiei cererii de chemare în judecată şi a copiilor actelor anexate la cerere
pîrîtului;
b) prezentarea de către pîrît a actului administrativ contestat şi a documentaţiei care a stat la
baza emiterii acestuia, a înscrisurilor sau a altor date pe care instanţa le consideră necesare în
judecarea pricinii;
c) citarea părţilor pentru ziua primei înfăţişări, care trebuie fixată în cel mult 10 zile de la
data punerii cererii pe rol.
(3) Pîrîtul este obligat să prezinte instanţei documentele solicitate la prima zi de
înfăţişare, în caz contrar i se aplică o amendă judiciară în mărime de pînă la 10 salarii minime
pentru fiecare zi de întîrziere nejustificată. Aplicarea amenzii judiciare nu scuteşte pîrîtul de
obligaţia de a prezenta documentele solicitate.

Articolul 23. Fixarea termenului pentru examinarea cererii

(1) Instanţa de contencios administrativ poate judeca pricina în fond în prima zi de
înfăţişare dacă părţile declară că sînt pregătite pentru dezbaterile judiciare.
(2) În celelalte cazuri, instanţa fixează data judecării pricinii în fond în termen rezonabil, dacă
legea organică nu dispune altfel.
 Articolul 24. Examinarea cererii
(1) Instanţa de contencios administrativ examinează cererea cu participarea reclamantului
şi pîrîtului şi/sau a reprezentanţilor acestora, în condiţiile Codului de procedură civilă, cu
unele excepţii prevăzute de prezenta lege.
(2) Neprezentarea la şedinţa de judecată, fără motive temeinic justificate, a părţilor şi/sau
a reprezentanţilor lor nu împiedică examinarea cererii, iar în cazul în care este imposibil de a
judeca cauza în lipsa reclamantului, instanţa de contencios administrativ va scoate cererea de
pe rol în condiţiile Codului de procedură civilă.
(3) La examinarea în instanţa de contencios administrativ a cererii în anulare, sarcina
probaţiunii este pusă pe seama pîrîtului, iar în materie de despăgubire, sarcina probaţiunii
revine ambelor părţi.

[Art.24 modificat prin Legea nr.833-XV din 07.02.2002]

Articolul 25. Împuternicirile instanţei de contencios administrativ

(1) Judecînd acţiunea, instanţa de contencios administrativ adoptă una din următoarele
hotărîri:
a) respinge acţiunea ca fiind nefondată sau depusă cu încălcarea termenului de prescripţie;
b) admite acţiunea şi anulează, în tot sau în parte, actul administrativ sau obligă pîrîtul
să emită actul administrativ cerut de reclamant ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau
oricare alt înscris, ori să înlăture încălcările pe carele-a comis, precum şi dispune
adjudecarea în contul reclamantului a despăgubirilor pentru întîrzierea executării hotărîrii;
c) admite acţiunea şi constată circumstanţele care justifică suspendarea activităţii
consiliului local sau a consiliului raional, după caz.

[Alin.1 compl. prin Legea nr.236-XV din 05.06.03, în vigoare 27.06.03]

(2) Instanţa de contencios administrativ este în drept să se pronunţe, în limitele

competenţei sale, din oficiu sau la cerere, şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor
administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat. În cazurile în care
controlul legalităţii acestor acte sau operaţiuni ţine de competenţa instanţei de contencios
administrativ ierarhic superioare, urmează a fi ridicată excepţia de ilegalitate în faţa acestei
instanţe în condiţiile prezentei legi.
(3) În cazul admiterii acţiunii, instanţa de contencios administrativ se pronunţă, la
cerere, şi asupra reparării prejudiciului material şi moral cauzat prin actul administrativ ilegal
sau prin neexaminarea în termenul legal a cererii prealabile.

[Alin.3 modif. prin Legea nr.106-XV din 13.03.03, în vigoare 25.04.03]

[Se declară neconstituţională modificarea introdusă prin Legea]
[nr.833-XV din 07.02.2002 prin care în art.25 alin.(3) cuvintele]
["pagubelor materiale şi morale" se substituie prin sintagma]
["pagubei materiale" şi prin care a fost exclus alin.(4) din]
[art.25 conform Hot. Curţii Constituţionale nr.46 din 21.11.02,]
[în vigoare 21.11.02]

(4) Mărimea prejudiciului moral se stabileşte de instanţa de contencios administrativ,

independent de prejudiciul material, în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice
sau fizice cauzate, de gradul de vinovăţie a pîrîtului, dacă vinovăţia este o condiţie a
răspunderii, luîndu-se în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi
statutul social al persoanei vătămate.
[Alin.4 art.25 introdus prin Legea nr.106-XV din 13.03.03, în vigoare 25.04.03]
[Art.25 modificat prin Legea nr.833-XV din 07.02.2002]

Articolul 26. Temeiurile anulării actului administrativ contestat

(1) Actul administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care:
a) este ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii;
b) este ilegal ca fiind emis cu încălcarea competenţei;
c) este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite.
(2) Instanţa de contencios administrativ nu este competentă să se pronunţe asupra
oportunităţii actului administrativ şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii
acestuia.

Articolul 27. Adoptarea hotărîrii

Instanţa de contencios administrativ adoptă hotărîrea în condiţiile Codului de procedură
civilă.

Articolul 28. Publicarea hotărîrii

(1) Hotărîrea irevocabilă a instanţei de contencios administrativ privind anularea, în tot sau
în parte, a actului administrativ ilegal a cărui intrare în vigoare a fost condiţionată de
publicarea în sursa oficială se publică, precum şi hotărîrea irevocabilă asupra excepţiei de
ilegalitate se publică în aceeaşi sursă. În hotărîri poate fi indicată şi o altă publicaţie în care
acestea urmează a fi tipărite.

[Art.28 modificat prin Legea nr.833-XV din 07.02.2002]

Articolul 29. Efectele anulării actului administrativ

(1) Actul administrativ anulat, în tot sau în parte, încetează a produce efecte juridice din
momentul în care hotărîrea instanţei de contencios administrativ devine irevocabilă.
(2) Ţinînd cont de unele circumstanţe concrete şi de eventualitatea survenirii unor urmări
juridice negative, instanţa de contencios administrativ poate stabili, prin hotărîrea sa, că
normele declarate nule nu vor produce efecte juridice de la data adoptării actului
administrativ.

Articolul 30. Căile de atac

(1) Hotărîrea instanţei de contencios administrativ asupra acţiunii judecate în fond poate fi
atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la data pronunţării sau de la data comunicării hotărîrii
integrale, în cazul în care acţiunea este judecată în lipsa părţii, dacă legea nu dispune altfel.
(2) Recursul suspendă executarea hotărîrii.
(3) Recursul se judecă în condiţiile Codului de procedură civilă.
(4) Hotărîrile irevocabile ale instanţei de contencios administrativ pot fi contestate în
condiţiile Codului de procedură civilă.

[Art.30 modificat prin Legea nr.236-XV din 05.06.03, în vigoare 27.06.03]

[Art.30 modificat prin Legea nr.726-XV din 07.12.2001]

Articolul 31. Titlul executoriu

Hotărîrile judecătoreşti irevocabile, adoptate în condiţiile prezentei legi, constituie titluri
executorii.

Articolul 32. Executarea hotărîrii

(1) Instanţa de contencios administrativ care a adoptat hotărîrea în fond, în termen de 3 zile
de la data la care hotărîrea devine irevocabilă, trimite o copie a hotărîrii pîrîtului pentru
executare şi alta - instanţei de drept comun de la sediul pîrîtului pentru controlul executării
hotărîrii şi, în caz de necesitate, pentru executare silită.
(2) Hotărîrea se execută în termenul stabilit în dispozitivul ei, iar în cazul în care termenul
nu este stipulat - în cel mult 30 de zile de la data la care hotărîrea devine irevocabilă.
(3) În cazul neexecutării în termen a hotărîrii, conducătorul autorităţii publice în a cărei
sarcină a fost pusă executarea acesteia poate fi tras la răspundere în conformitate cu prevederile
legislaţiei în vigoare.

[Art.32 modificat prin Legea nr.726-XV din 07.12.2001]

Articolul 33. Acţiune în regres

Conducătorul autorităţii publice poate înainta în instanţa de drept comun o acţiune în regres
împotriva funcţionarului public vinovat de neexecutarea hotărîrii instanţei de contencios
administrativ.

Capitolul V
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 34
(1) Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.
(2) Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ
în vigoare, emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, este în drept să se adreseze
autorităţii publice emitente sau organului ierarhic superior al acesteia pentru reexaminarea
actului respectiv în condiţiile prezentei legi.
(3) Prezenta lege intră în vigoare după expirarea a 3 luni de la data publicării.
(4) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă capitolele douăzeci şi doi -
douăzeci şi cinci din Codul de procedură civilă, precum şi orice dispoziţii ale acestuia care
contravin prezentei legi.
(5) Pricinile aflate pe rol în instanţele de judecată la data intrării în vigoare a prezentei
legi se vor judeca potrivit normelor aplicabile la momentul sesizării instanţei.
(6) Pînă la înfiinţarea la curţile de apel şi la Curtea Supremă de Justiţie a colegiilor de
contencios administrativ, pricinile în materie de contencios administrativ vor fi judecate de
complete de contencios administrativ desemnate de preşedintele instanţei respective.
(7) Guvernul:
va elabora şi va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în
concordanţă cu prezenta lege;
va aduce propriile acte normative în concordanţă cu prezenta lege.

[Art.34 modificat prin Legea nr.236-XV din 05.06.03, în vigoare 27.06.03]

PREŞEDINTELE
PARLAMENTULUI Dumitru DIACOV

Chişinău, 10 februarie 2000.

Nr. 793-XIV.
1
CONTRACT –MODEL DE DELEGARE A GESTIUNII
SERVICIILOR PUBLICE DE ALIMENTARE CU APĂ ŞI DE CANALIZARE

CAPITOLUL I- SCOP
Art. 1 Prezentul contract cadru are ca scop modalitatea de delegare a gestiunii a
serviciilor publice de apă şi canalizare.
Art.2 Delegarea serviciilor publice de apă şi de canalizare se va face în conformitate cu
prevederile
regulamentului cadru de delegare a gestiunii serviciilor publice de apă şi canalizare prin:
- concesiune
- parteneriat public privat
CAPITOLUL II –CONTRACT –CADRU DE DELEGARE A GESTIUNII
SERVICIILOR PUBLICE DE ALIMENTARE CU ª I DE CANALIZARE PRIN
CONCESIUNE
încheiat zi__________la_________________

CAPITOLUL III – R ILE CONTRACTANTE

Între:
Consiliul Local ___________ cu sediul în
__________________str.____________________nr.
sector_____________________ prin ______________________________ având func ia de
______
____________ în calitate de Concedent, pe de o parte,
şi
Întreprinderea (actul constitutiv al agentului economic) _____________________
Înregistrare___________________cu sediul principal în__________________________
str.________________ nr.
____________prin _____________ având func ia
de___________________ în calitate de Concesionar
la data de_____________________ la sediul concedentului (alt loc, adres ã
etc.)_______________________________, în temeiul legii nr. 219354-XII din 13.07.95 şi al
deciziei
, consiliului, local de aprobare a concesionării nr. _________din
______________ s-a încheiat prezentul contract de concesiune.

CAPITOLUL IV– OBIECTUL CONTRACTULUI

Art. 3 Obiectul contractului îl constituie concesiunea serviciilor de alimentare cu apă şi de
canalizare,
precum şi exploatarea sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare necesare pentru
realizarea acestora.
Art. 4 Obiectivele concedentului sunt:
a) Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor;
b) realizarea unei infrastructuri edilitare moderne, ca bază a dezvoltării economice şi în scopul
atragerii investiţiilor
profitabile pentru comunităţile locale;
c) dezvoltarea durabilă a serviciilor;
d) protecţia mediului.
e) asigurarea contorizării consumului de apă pentru fiecare consumator cu care se încheie
contracte de furnizare;
……………………………………………………………………………………………
Art. 5 În derularea contractului de concesiune, concesionarul va utiliza următoarele
categorii de bunuri:.
a) bunuri de retur în conformitate cu anexa nr. ………………………………………..
b) bunuri de preluare în conformitate cu anexa nr. . ….…..………………………….
c) bunuri proprii în conformitate cu anexa nr. …………………………………………..

CAPITOLUL V – DISPOZI II GENERALE

Art. 6 Contractul de concesiune pentru serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare are
ca anexe
obligatorii toarele:
a) caietul de sarcini;
b) inzentarul bunurilor proprietate publică şi privată , aferente serviciului;
c) procesul verbal de predare-preluare a serviciului delegat;
d) oferta tehnică şi oferta economică.
Art. 7 (1) Autorităţile administraţiei publice locale păstrează prerogativele privind
adoptarea politicilor şi a
strategiilor de dezvoltare a serviciilor, respectiv a programelor de dezvoltare a sistemelor publice
de alimentare cu
apă şi de canalizare, precum şi dreptul de a urmări, controla şi supraveghea:
a) modul de respectare şi de îndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate de operatorii
furnizori/prestatori
de servicii publice;
b) calitatea şi eficienţa serviciilor furnizate/prestate la nivelul indicatorilor de stabili i în
contractele de concesiune;
c) modul de administrare, exploatare, conservare şi menţinere în funcţiune, dezvoltare şi/sau
modernizare a
sistemelor publice din infrastructura edilitar-încredinţată prin contractul de concesiune;
d) modul de formare şi stabilire a tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă şi
canalizare.
(2) Autoritatea Centrală pentru Serviciile Publice de gospodărie comunală are sarcina de a
monitoriza şi controla modul de respectare a drepturilor şi obligaţiilor stabilite în contractele de
concesiune, în
special cu privire la: respectarea indicatorilor de, ajustarea a tarifelor conform formulelor de
ajustare, respectarea legii concurenţei, asigurarea protecţiei utilizatorilor şi exploatarea eficientă
a patrimoniului
public şi/sau privat afectat serviciilor.

CAPITOLUL VI – TERMENUL
 Art. 8 Durata contractului de concesiune pentru serviciile publice de apă şi canalizare se
stabileşte de
autoritatea administraţiei publice locale în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
Art. 9 Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu cel mult
jumătate din durata
sa iniţială .
Art. 10 Operatorul de apă-canalizare, titularul contractului de concesiune expirat are
drept de preemţiune dacă participă la o nouă licitaţie privind concesionarea serviciilor publice
de apă şi de canalizare.
CAPITOLUL VII- REDEVENŢA
Art. 11 Redevenţa este de __________________ lei, anual/lunar, în conformitate cu
caietul de
sarcini (detalii cu privire la modul de ).
CAPITOLUL Vlll – PLATA REDEVENŢEI
Art. 12 Plata redevenţei se face astfel:
………………………………………………………………………………………………
Neplata redevenţei sau executarea cu întârziere a acestei obligaţii conduce la
………………………………………………………………………………………………
CAPITOLUL lX - DREPTURILE PĂRŢILOR.

Drepturile concesionarului

Art. 13 Concesionarul are următoarele drepturi:

1) exploateze în mod direct, pe riscul şi pe răspunderea sa, bunurile, activităţile şi serviciile
publice ce fac
obiectul contractului de concesiune.
2) încaseze contravaloarea serviciilor prestate.
3) aplice tariful aprobat conform prevederilor legale;
4) modificarea tarifului aprobat în situaţiile de schimbare a echilibrului contractual.

Drepturile concedentului

Art. 14 Concedentul are următoarele drepturi:

1) să stabilească programele de reabilitare, extindere şi modernizare a dotărilor existente;
2)să coordoneze proiectarea şi execuţia lucrărilor tehnici edilitare, de investi ii în scopul rii
acestora într-o
concepţie , cu programele de dezvoltare economico –socială a localităţilor şi de amenajare a
teritoriului, de urbanism şi de mediu;
3) să aprobe studiile de fezabilitate privind reabilitarea, extinderea şi modernizarea dotărilor
publice aferente
serviciilor de apă şi de canalizare;
4) să realizeze investiţii de interes comun în domeniul infrastructurii tehnico-edilitare aferente
serviciilor de apă şi
de canalizare prin asociere ;
5) să finanţeze realizarea de lucrări necesare serviciilor de apă şi de canalizare;
6)să contracteze, garanteze în condiţiile legii împrumuturi pentru finanţarea programelor de
investiţii din
infrastructura serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare;
7) să inspecteze bunurile, activităţile şi serviciile publice concesionate, verifice stadiul de
realizare a investi iilor
precum şi modul în care este satisfăcut interesul public, verifice respectarea obligaţiilor asumate
prin contract, cu
notificarea prealabilă a concesionarului şi în condiţiile prevăzute în caietul de sarcini;
8) să-şi manifeste intenţia de a dobândi bunurile de preluare şi de a solicita concesionarului
încheierea contractului
de vânzare -cumpărare cu privire la aceste bunuri. În termen de ……………... concedentul este
obligat să-şi exercite dreptul de opţiune sub sancţiunea decăderii;
9) să modifice în mod unilateral partea reglementară a contractului de concesiune din motive
excepţionale legate de
interesul naţional sau local;
10) să hotărască participarea cu capital social sau cu bunuri la societăţi comerciale pentru
realizarea de lucrări şi
servicii publice de alimentare cu apă şi de canalizare.
11)să aprobe structura şi ajustările de tarife propuse de către operator, în conformitate cu
prevederile legale
12)să rezilieze contractul în cazul in care concesionarul nu-şi respectă obligaţiile asumate prin
prezentul contract.

CAPITOLUL X - OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR

Obligaţiile concesionarului
Art. 15 Concesionarul are următoarele obligaţii:
(1) Să obţină de la autorităţile competente:
a) autorizaţia de funcţionare, potrivit legii;
b) autorizaţia de operare eliberată de autoritatea administraţiei publice locale;
c) autorizaţia eliberată de autoritatea teritorială pentru protecţia mediului;
(2) Să respecte prevederile regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor de
alimentare cu apă şi
canalizare;
(3) Să servească toţi utilizatorii din aria de acoperire pentru care au fost atestaţi în condiţiile
prevederilor
regulamentului local al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare;
(4) Să monteze pe cheltuială proprie câte un contor la branşamentul fiecărui utilizator casnic, în
termenele stabilite
de consiliile locale;
(5) Să respecte angajamentele luate cu privire la indicatorii de performanţă stabiliţi de autorităţile
administraţiei
publice locale prin caietele de sarcini şi să plătească penalităţi pentru nerespectarea indicatorilor
de performanţă
angajaţi;
(6) Să furnizeze autorităţilor administraţiei publice locale şi Autorităţii Centrale de Specialitate
informaţiile solicitate şi să asigure accesul la toate informaţiile necesare în vederea verificării şi
evaluării funcţionării şi dezvoltării serviciilor de apă şi de canalizare în conformitate cu clauzele
contractului de concesiune şi cu prevederile legale în vigoare;
(7) Să aplice metode performante de management, care să conducă la reducerea costurilor de
operare.
(8) Să asigure finanţarea pregătirii profesionale a propriilor salariaţi prelevând şi utilizând anual
o sumă egală cu
2% din fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli;
(9) Să preia de la autorităţile administraţiei publice locale pe bază de proces-verbal predare -
preluare patrimoniul
precum şi personalul angajat aferent realizării serviciilor de apă şi de canalizare;
(10)Să presteze serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare conform prevederilor din
caietul de sarcini în
condiţii de calitate şi eficienţă;
(11) Să fundamenteze şi să supună aprobării tarifele ce vor fi utilizate în activitatea de apă şi de
canalizare;
(12) Să nu subconcensioneze bunurile care fac obiectul concesiunii;
(13) Să plătească redevenţa la valoarea prevăzută şi la termenul stabilit în contractul de
concesiune;
(14) Să efectueze întreţinerea, reparaţiile curente planificate şi accidentale, precum şi reparaţiile
capitale ce se impun
la bunurile din patrimoniul concesionat;
(15) Concesionarul va lua toate măsurile necesare privind bunurile de retur astfel încât, la
încheierea contractului,
capacitatea de a realiza serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare a concedentului să fie cel
puţin egală cu cea existentă la data intrării în vigoare a contractului.
(16) Să întocmească programele anuale de reparaţii, dotări şi investiţii, pe care le supună spre
aprobare
concedentului;
(17) Să fundamenteze necesarul anual de fonduri pentru investiţii din surse proprii. Investiţiile
care se realizează din
fonduri proprii ale investitorilor rămân în proprietatea acestora pe toată durata contractului, dacă
nu s-a convenit
altfel la încheierea acestuia; se va menţiona explicit modul de repartiţie a acestor bunuri la
încetarea din orice cauză a acestuia.;
(18) Să propună concedentului scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe aparţinând
patrimoniului concesionat în
baza legislaţiei în vigoare.
(19) Să transmită concedentului modificările de patrimoniu apărute în cursul anului precum şi
situaţia patrimoniului
public (cantitativ şi valoric) la 31 decembrie a fiecărui an pentru înregistrarea în contabilitatea
concedentului.
(20) Să restituie bunurile de retur, în deplină proprietate, în mod gratuit şi libere de orice sarcini,
la încetarea
contractului de concesiune.
(21) Să notifice cauzele de natură să conducă la reducerea activităţii şi măsurile ce se impun
pentru asigurarea
continuităţii activităţii.
(22) Să încheie şi să onoreze contractele de asigurări pentru mijloacele din patrimoniul public
conform legislaţiei în
vigoare privind asigurările.
(23) Să ia măsurile necesare privind igiena, siguranţa la locul de muncă şi normele de protecţie a
muncii.
(24) Să predea la încheierea contractului toată documentaţia tehnic-economică referitoare la
serviciul gestionat.
(25) Să realizeze următoarele investiţii, care vor fi specificate detaliat în anexe la contract:
a) bunurile aduse ca investiţii (datele de identificare a acestora, datele tehnice):
……anexa nr. ………………………………………………………………………..
b) termenele de realizare a investi iilor
…… anexa nr………………………………………………………………………...
c) investiţiile care nu se amortizează pe durata concesiunii …………..……… …… anexa nr.
……………………………………………………………………….
d) avizele ce trebuie obţinute în cazul în care nu sunt afectate bunuri cu regim special
…… anexa nr. ……………………………………………………………………….
e) standardele de calitate a activităţilor şi serviciilor publice prestate
....... anexa nr. ..................................................................................................
(26) Să respecte condiţiile impuse de natura bunurilor, activităţilor sau serviciilor publice
(protejarea secretului de
stat, materiale cu regim special, condiţii de siguranţă în exploatare, protecţia mediului, protecţia
muncii, condiţii
privind folosirea şi protejarea patrimoniului etc.)
…se va detalia separat fiecare aspect………………………………………….
(27) La încetarea contractului încheie cu concedentul un contract de vânzare-cumpărare având ca
obiect bunurile
de preluare prevăzute ca atare în caietul de sarcini şi stabilite prin prezentul contract de
concesiune, în privinţa cărora concedentul şi-a manifestat intenţia de a le dobândi.
(28) La încetarea contractului de concesiune din alte cauze decât prin ajungere la termen,
excluzând forţa majoră,
concesionarul este obligat să asigure continuitatea prestării ctivităţii sau serviciului public, în
condiţiile stipulate în
contract, până la preluarea acestuia de către concedent.
(29) În cazul în care concesionarul existenţa sau posibilitatea existenţei unei cauze de la
imposibilitatea realizării activităţii a serviciului public, va notifica de îndată acest fapt
concedentului, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea continuităţii activităţii
sau serviciului public.
(30) Concesionarul este obligat continue exploatarea bunului, activităţii ori prestarea serviciului
în noile condiţii
stabilite de concedent, în mod unilateral, potrivit art.12 alin. 9. din prezentul contract de
concesiune, fără a putea
solicita încetarea acestuia.
(31) Concesionarul va menţine un număr …………….de angajaţi.
(32) Concesionarul se obligă să plătească…………………..% din prima de asigurare.

Art. 16. Alte obligaţii asumate de ofertant, preconizate a fi favorabile bunei desfăşurări a
serviciului şi
acceptate de concedent: …………………………………………………………………….
………

Obligaţiile concedentului
Art. 17 Obligaţiile concedentului sunt:
(1) Să elaboreze şi să aprobe normele locale şi regulamentul de organizare şi funcţionare a
serviciilor de alimentare
cu apă şi de canalizare pe baza normelor cadru aprobate de Ministerul Ecologiei, Construcţiilor
şi Dezvoltării Teritoriului.
(2) Să aprobe tarifele pentru serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare conform art.
32 alin e din OG
32/2002.
(3) Să verifice periodic următoarele:
a) serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare furnizate/prestate şi nivelul de calitate
al acestora;
b) îndeplinirea nivelurilor de servicii şi aplicarea penalităţilor pentru neândeplinirea acestora;
c) menţinerea echilibrului contractual rezultat prin licitaţie şi stabilit prin regulamentul de
organizare şi
funcţionare a serviciilor de apă şi de canalizare;
d) asigurarea unor relaţii echidistante şi echilibrate între operator şi utilizator;
e) limitele maxime şi minime ale profitului operatorului cu capital privat;
f) clauzele de administrare, întreţinere şi predare a bunurilor publice, planul social de limitare a
efectelor negative
ale concedierilor;
g) independenţa managerială a operatorului faţă de orice ingerinţe ale autorităţilor şi instituţiilor
publice;
(3) Să predea concesionarului la data intrării în vigoare a contractului toate bunurile, instalaţiile,
echipamentele şi
dotările aferente întregii activităţi cu inventarul existent, libere de orice sarcini pe bază de proces
verbal de predare-preluare;
(4) Să notifice părţilor interesate informaţii referitoare la încheierea prezentului contract;
(5) Să faciliteze operatorului autorizarea lucrărilor şi investiţiilor pe domeniul public şi privat în
conformitate cu
reglementările legale în vigoare;
(6) Să-şi asume pe perioada derulării contractului toate responsabilităţile şi obligaţiile ce decurg
din calitatea sa de
proprietar cu excepţia celor transferate în mod explicit în sarcina operatorului prin contractele de
concesiune.
(7) Să ia toate măsurile pentru înlocuirea bunurilor scoase din uz în aşa fel încât capacitatea de a
realiza serviciul
public de alimentare cu apă şi de canalizare să rămână cel puţin constantă pe toată durata
concesiunii.
(8) Să nu-l tulbure pe concesionar în exerciţiul drepturilor rezultate din prezentul contract de
concesiune.
(9) Să nu modifice în mod unilateral contractul de concesiune în afară în de cazurile prevăzute
expres de lege.
(10) Să notifice concesionarului apariţia oricăror împrejurări de natură să aducă atingere
drepturilor concesionarului.
(11) Să planifice şi să urmărească în vederea continuităţii serviciilor lucrările de investiţii
necesare funcţionării
sistemelor în condiţii de siguranţă şi la parametrii ceruţi prin prescripţiile tehnice. Se vor institui
sisteme de
planificare multianuală a investiţiilor, plecându-se de la un plan director şi ţinând seama de
ciclurile procesului
bugetar, în conformitate cu reglementările în vigoare.
(12) Să asigure fondurile necesare executării lucrărilor de investiţii în condiţiile caietului de
sarcini.

CAPITOLUL Xl - CANTITATEA ŞI CALITATEA SERVICIILOR, INDICATORI DE

PERFORMANŢĂ

Art. 18 (1) Indicatorii de performanţă, cantitatea şi calitatea serviciilor sunt prevăzute în caietul
de sarcini,
parte integrantă din contract.
(2) Indicatorii de performanţă stabilesc condiţiile ce trebuie respectate de operatori în asigurarea
serviciilor de apă şi de canalizare.
(3) Indicatorii de performanţă asigură condiţiile pe care trebuie le îndeplinească serviciile de apă
şi de canalizare
având în vedere:
a) continuitatea din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
b) adaptarea permanentă la cerinţele utilizatorilor;
c) excluderea oricărei discriminări privind accesul la serviciile de apă şi de canalizare.
d) respectarea reglementărilor specifice din domeniu.
Art. 19 Indicatorii de performanţă minimali, generali şi garantaţi pentru serviciile de apă şi de
canalizare sunt
stabiliţi în anexa la contract şi prevăzuţi în caietul de sarcini.

CAPITOLUL XIl – TARIFE PRACTICATE ŞI FORMULELE DE ACTUALIZARE A

ACESTORA- MODUL DE ÎNCASARE A FACTURILOR
Art. 20 (1)La data semnării contractului de delegare de gestiune prin concesiune preţurile şi
tarifele pentru serviciile
publice de alimentare cu apă şi de canalizare stabilite conform prevederilor legale în vigoare
sunt:
- apă potabilă…………………….lei/mc
- apă industrială………………….lei/mc
-canal-epurare……………………lei/mc
(2) Ajustarea şi/sau modificarea preţurilor şi tarifelor pe care concesionarul este autorizat să le
practice pe
durata derulării contractului se face în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

CAPITOLUL XIIl- ÎNCETAREA CONTRACTULUI

Art. 21 (1) Prezentul contract de concesiune încetează în următoarele situaţii:
a) rezilierea de plin drept a contractului operează în cazul în care concesionarului i se retrage
atestarea emisă de
Autoritatea Centrală de Specialitate privind furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare
cu apă şi de canalizare sau când aceasta nu este expirarea termenului pentru care a fost acordată;
b) la expirarea duratei stabilite prin contract, dacă părţile nu convin, în scris, prelungirea acestuia
în condiţiile
legii;
c) în cazul în care interesul naţional sau local o impun, prin denunţarea unilaterală de către
concedent, cu plata
unei despăgubiri juste şi prealabile în sarcina concedentului;
d) în cazul rii obliga iilor contractuale de tre concesionar, prin reziliere, cu plata unei gubiri
în sarcina concesionarului;
e) în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concedent, prin reziliere, cu plata unei
despăgubiri în
sarcina concedentului;
f) la dispariţia, dintr-o cauză de forţă majoră, a bunului concesionat sau în cazul imposibilităţii
obiective a
concesionarului de a-l exploata, prin renunţare, fără plata unei despăgubiri;
g) în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin răscumpărarea unei concesiuni, care
se poate face
numai prin act administrativ al organului care a aprobat concesionarea, la propunerea
concedentului; în acest
caz se va întocmi o documentaţie tehnico-economică în care se va stabili preţul răscumpărării. În
această
situaţie de încetare a concesiunii nu se percep daune;
h) alte clauze de încetare a contractului de concesiune, fără a aduce atingere clauzelor şi
condiţiilor
reglementate de lege.
(2) La încetarea, din orice cauză, a contractului de concesiune bunurile ce au fost utilizate de
concesionar în
derularea concesiunii vor fi repartizate după cum urmează:
a) bunuri de retur …………………………………………………………
b) bunuri de preluare …………………………………………………….
c) bunuri proprii ……………………………………………………………..

CAPITOLUL XlV – CLAUZE SPECIALE PRIVIND MENŢINEREA ECHILIBRULUI

CONTRACTUAL DAT DE REZULTATELE LICITAŢIEI ŞI DE PREVENIRE A
CORUPŢIEI
Art. 22…………………………………………………………………………….……

CAPITOLUL XV – CLAUZE CONTRACTUALE REFERITOARE LA ÎMPĂRŢIREA

RESPONSABILITĂŢILOR DE MEDIU ÎNTRE CONCEDENT ŞI CONCESIONAR

Art. 23 …………………………………………………………………………………
CAPITOLUL XVl- CLAUZE PRIVIND ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC
AFERENT
SERVICIILOR PUBLICE DE ALIMENTARE CU APĂ ŞI DE CANALIZARE
Art. 24…………………………………………………………………………………...

CAPITOLUL XVIl - POLITICA DE MENŢINERE ŞI RECALIFICARE A FORŢEI DE

MUNCĂ,
PRECUM ŞI PROTECŢIA ACESTEIA PE DURATA VALABILITĂŢII
CONTRACTULUI
Art. 25..…………………………………………………………………………………

CAPITOLUL XVIIl – FORŢA MAJORĂ

Art. 26 Nici una dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen sau/şi de
executarea în mod necorespunzător total sau parţial a oricărei obligaţii care îi revine în baza
prezentului contract, dacă neexecutarea sau
executarea necorspunzătoare a obligaţiei respective a fost cauzată de o forţă majoră.
Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte părţi în termen de
__________ producerea evenimentului şi să ia toate măsurile posibile în vederea limitării
consecinţelor lui.
Dacă în termen de………. de la producere evenimentul, respectiv nu încetează, părţile au
dreptul să-şi
notifice încetarea de plin drept a prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune
interese.

CAPITOLUL XlX – REZILIEREA CONTRACTULUI

Art.27…………………………………………………………………………………..

CAPITOLUL XX– RĂSPUNDEREA

Art. 28 ……………………………………………………………………. ………….
Nerespectarea de către
părţile contractante a obligaţiilor contractuale prevăzute în prezentul contract de concesiune
atrage răspunderea
contractuală a părţii în culpă.
Partea în culpă este obligată la plata penalităţilor prevăzute în caietul de sarcini, iar dacă
acestea nu acoperă
paguba pentru partea neacoperită este obligată la daune interese.
Părţile contractante vor stabili în mod explicit care sunt penalităţile pentru neîndeplinirea
fiecăreia din
obligaţiile asumate în prezentul contract.

CAPITOLUL XXl – LITIGII

Art. 29 (1) Litigiile de orice fel ce decurg din executarea contractului de concesiune sunt de
competenţa instanţei
judecătoreşti de drept comun.
(2) Pentru soluţionarea eventualelor litigii r ile pot stipula în contractul de concesiune clauze
compromisorii.
CAPITOLUL XXIl – ALTE CLAUZE (de exemplu: clauze de reziliere conven , clauze penale)
Art. 30…………………………………………………………………………………
CAPITOLUL XXIIl – CONTRACT –CADRU DE DELEGARE A GESTIUNII
A SERVICIILOR PUBLICE DE ALIMENTARE CU ª I DE CANALIZARE PRIN
PARTENERIAT
PUBLIC PRIVAT
Art. 31 La delegarea gestiunii prin parteneriat public privat se vor aplica prevederile OG.
16/2001 prin
Legea 470/2002 şi ale HG 621/2002 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OG
16/2001
privind contractele de parteneriat public privat.
CAPITOLUL XXIV – ACTE NORMATIVE DE
Art. 32 Prezentul contract cadru are la următoarele documente de :
a) Legea nr. 326/04.07.2001 privind serviciile publice de gospodărie comunală;
b) Hotărârea de Guvern nr. 373/18.04.2002 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei
Naţionale de
Reglementare pentru Serviciile Publice de gospodărie comunală;

d) Legea nr. 219 /1998 privind regimul concesiunilor;

e) rârea de Guvern nr. 216/25.03.1999 pentru aprobarea Normelor metodologice cadru de
aplicare a Legii nr.
219/1998 privind regimul concesiunilor.
f) OG. 16/2001 prin Legea 470/2002
g) HG 621/2002 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OG 16/2001 privind
contractele de
parteneriat public privat.
CAP. XXV DISPOZI II FINALE
Art. 33 Modificarea prezentului contract cadru se face numai prin act adi ional încheiat între r ile
contractante.
Prezentul contract cu anexele care fac parte din cuprinsul u voin a r ilor.
Prezentul contract în vigoare la data rii lui º i a fost încheiat în …exemplare.