Povestea narciselor

Narcisa era o zână mică şi frumoasă, cu părul auriu şi ochii albaştri ca cerul
senin de primăvară. Era tare veselă şi vioaie. 
Pasiunea Narcisei era să vopsească flori. Avea o găleată cu vopsele şi
o pensulă fermecată. La căderea nopţii, când toţi se duceau la culcare, ea
zbura pe cer în toate părţile. Îşi petrecea toată noaptea vopsind flori. 
Florile stăteau în sus drepte şi aşteptau cu nerăbdare până venea Narcisa, să
le îmbrace în culorile curcubeului. Nimeni nu ştia  că ea era cea care, în
cursul nopţii, le dădea florilor culori aşa de frumoaÎntr-o noapte,  după ce
vopsise florile sălbatice din centrul pădurii, ajunse la o grădină spălăcită,
înconjurată cu un gard gigantic. Nu se vedea nici o floare. Zări o cabană
stranie în mijlocul grădinii.  
Nevăzând nici o floare pe care să o vopsească, Narcisa zbură mai departe.
Se opri însă mirată: 
  - Parcă a suspinat cineva! spuse ea şi se uită printre gard.
  - Nu, Narcisa, nu intra! strigară florile sălbatice din afara grădinii. Aici
locuieşte o vrăjitoare căreia  nu-i plac florile şi nu lasă pe nimeni să intre
Dar suspinul se auzi din nou. Privind iar printre gard, Narcisa zări o
floricică 
mică şi gingaşă dar care nu avea nici o culoare. 
    - Mă simt aşa de singură! spuse aceasta plângând. Albinele şi fluturii nu
vin şi 
pe la mine pentru că nu sunt frumoasă. N-am nici un fel de culoare! 
    - Nu mai plânge, îţi voi dărui eu culori frumoase! spuse Narcisa.
Păşi dincolo de gard  în timp ce florile, o implorau să nu intre în grădină.
    - Florilor, vreau s-o ajut pe această micuţă floare. E aşa de tristă! Vreau
să-i dau puţină culoare, s-o fac fericită, spuse Narcisa. 
- Repede, vrăjitoarea încă mai doarme! Du-te şi vopseşte floarea înainte de
a se trezi din somn! zise o pasăre ce stătea pe ramura unui copac.
  Narcisa a îngenuncheat lângă floarea cea urâţică şi a început s-o
vopsească.      Numai ce atinse floarea, când… cineva o trase de picioare.
- Ce faci aici? mormăi vrăjitoarea ameninţător.
   Biata Narcisa încercă să-i spună vrăjitoarei că a vrut doar s-o vopsească
pe floricica cea micuţă.
  - Ce? Să vopseşti o floare? O să-ţi dau eu vopsele! 
O apucă de aripi şi  o aruncă departe de floare. Apoi luă găleata cu vopsele
din mâna Narcisei şi i le răsturnă pe cap. 
   - O, nu! Vopselele mele! strigă zâna îngrozită.
Tocmai atunci se întâmplă o minune: din acei stropi de vopsea ce căzură pe
pământ, răsăriră flori aurii. Toată grădina fu în curând acoperită cu flori
galbene. Câteva picături ce ajunseseră pe nasul vrăjitoarei, s- au
transformat şi ele în nişte flori aurii. 
Vrăjitoarea care ura florile, se supără tare rău. Ea nu putea să oprească
florile să înflorească şi  nu-i plăcea nici parfumul lor. Alergă furioasă spre
căsuţa ei, îşi împachetă lucrurile şi plecă departe să caute altă pădure în
care să se mute. 
Briza dimineţii a luat parfumul florilor aurii şi l-a răspândit  în toată
pădurea. Ele erau tot aşa de frumoase ca şi Narcisa. 
De atunci frumoasele flori aurii se cheamă NARCISE (narcissus
pseudonarcissus). 
Aşa au apărut narcisele pe lumea aceasta!