Cuvânt înainte

Schimbările de tot felul, tehnologia și ecranele nu ne pot îndepărta de întrebările fundamentale ale
existenței, de emoții și de dorința de a le împărtăși.
Tocmai de aici vine puterea artei de a înfrunta proba timpului cu seninătate.
După o lungă așteptare în sertar, scrierile mamei mele, Natalia Poșa, păstrează nealterată
prospețimea trăirilor ce le-au dat viață si care le fac demne de a iesi din uitare.

Autoarea experimentează mijloace de expresie variate, călăuzită însă de aceleași constante. Cu

pasiune și fantezie, ea cerne cu o privire nouă multiplele fațete ale lumii și ale naturii umane, precum în :

Sisif – Personificare a efortului perpetuu, a luptei dintre aspirație și determinările exterioare. A

căutării existențiale, a acceptării și a voinței de a da un sens superior strădaniei.

Labirintul – Metaforă a introspecției, unde revolta și căutarea se metamorfozează progresiv într-o

interogare asupra părții de umbră a sinelui. Un parcurs inițiatic al asumării, în care victoria asupra
întunericului este punctul de plecare al concilierii cu sinele.

Pe malul fluviului – reverie în care introspecția generează viziuni fluide, ample, cosmogonice.

Sonete și rondele – Veșmântul clasic conferă experienței proprii, trăirilor și nostalgiilor un soclu
durabil.

Arderea cuvintelor – poeme – exprimând pasiunea statornică a autoarei : împărtășirea trăirilor

prin cuvânt. Inseparabilă de îndoieli și de interogații.

Poeme scurte – Instantanee ce captează cu spontaneitate imagini impresioniste sau imagini

mentale fugace.

Omagii – Trecută prin filtrul personal, cultura este la fel de fertilă ca însăși natura sau viața.
Referința culturală este asumată cu admirație și revendicată cu recunoștință.

Poezii pentru copii – publicate și inedite – Un univers ludic, în care inocența copilăriei își dă
întâlnire cu creativitatea și înțelepciunea viețuitoarele naturii. În care autoarea nu uită să strecoare
dragostea de limbă și de cuvânt.

Darul autoarei de a descoperi frumusețea și farmecul în ce tot ce este efemer și lupta cu îndoielile
se însoțesc cu aspirația spre valorile spirituale, permanente, durabile.
Această articulare dintre delicatețea simțirii și îndâjirea căutărilor conferă creației sale o alchimie
complexă, singulară.

Carmen POŞA, 2023

Sonete și rondele – Veșmântul clasic conferă experienței proprii, trăirilor și nostalgiilor un soclu durabil.

SONETE, RONDELE

Prima lecție

Parcă sunară zeci de clopoței...

Și inima ce tare-a prins să-mi bată,
Iau catalogul – pentru prima dată,
Voi sta azi față cu elevii mei.

Apăs pe clanță mâna înghetată...

Dar hotarât, acum, privesc la ei :
Să nu-nțeleagă-n sufletul meu ce-i,
Să nu mă simtă-atât de tulburată.

Principii, planuri și metode, vai !

În clipa-aceea, toate le uitai,
Dar ei priveau cu ochi așa de vii,

Că se topi ca de-o văpaie gheața

Și-mi fu așa de parcă toată viața
Am petrecut-o-n clasă,-ntre copii.

Rondelul ochilor de copii

Cu ochii lor întrebători,

Mirați, copiii ne privesc –
Curate – abia deschise flori
Spre razele ce le-ncălzesc.

Și ne-nfioară uneori
Că nu știm tot, cât ei doresc
Cu ochii lor încrezători,
Mirați, copii ne privesc.

Vor duce ei, cutezătorii

În cosmos graiul omenesc
- Antice visuri se-mplinesc.
Vor cerceta planete, sorii,
Cu ochii lor iscoditori.
 Rondelul lecțiilor vii

Când trec pragul clasei mele

Șterg necazurile vieții :
Colbul străzilor și-al pieții
De pe tocuri și pingele.

Doar avântul către stele

Iau, și focul tinereții...
Când trec pragul clasei mele
Șterg necazurile vieții.

Iar la lecțiile grele,

Vrând să-nmoi răceală gheții,
Simfonii înalț din ele :
Cânta fetele, băieții,
Când trec pragul clasei mele.

Dăruie altfel

Când ochii vii se-ndreaptă către tine

Cuvintele sorbindu-ți, nesătul,
Tu torni în cupe limpede-adevărul...
Și totuși, asta încă nu-i destul.

Tu pui în toate dragoste de muncă,

Foc sfânt, nestăvilit avânt,
să faci din clasa ta un roi de-albine
care culege mierea din cuvânt.

Dar de ți-ai face inima fărâme

Copiilor s-o dărui iar și iar,
În fiecare zi, clipă de clipă,
tu vezi că nu-i destul nici asta chiar.

Să dai astfel ca ei s-adune singuri,

Uimiți și fericiți de ce-au găsit :
Atunci li s-ar deschide ochii, ca să afle
Cu mult mai mult decât le-ai dăruit.
 La capăt de drum

Nici din principii idoli vreodată

nu mi-am făcut, nici n-am dat închinare
Unei metode ridicând altare,
Crezând c-aflat-am piatra ne-aflată,

Ci-am adunat cu sârg și-nflăcărare

Comoara vie, veșnic nesecată,
Și-am dăruit-o, iar, viață toată,
mereu să și-o sporească fiecare.

De-aceea, torța mea cu alții suie,

Rasfrânta-mii și mii de curcubeie
Peste-a culturii nouă cetățuie.

Dar, de mă-ntreabă unii de vreo cheie

Cu care minţi și inimi se descuie,
Răspund : E doar a dragostei scânteie !

O clipă bat din aripi

Copac de piatră-n munte cu rădăcini de flăcări

crescând din oase, carne și din sânge cald, flamând,
cu frunze-n veșnic tremur la sunet, la culoare,
la aburele pleoapei și lacrimă de gând.

Trudim, săpăm la poale, ne înhămăm tărânii

să tragem mierea, ceara și laptele din grâu
ci el ne spală colbul cu ciocârlii și mierle
și ne adapă când ne-aplecăm spre râu.

Ne cresc în gură ce amiros a lume,

a stele pritocite printre rășini de brad,
că nu putem rămâne cu buze cetluite –
o clipă bat din aripi cuvintele și cad.
 Acele seri

Acele seri de iarnă cu foc mocnit în vatră

cu lampa din perete ... în semicerc și noi
cu tata înca tânar sau mai în toiul vârstei
spunând povești și snoave și toți strunjund pop'şoi.

Iar mama la o parte, cu nesfârșitu-i caier

torcând la o lumină de dinlăuntrul ei,
din când în când în sobă mai împingând strujanul,
însămânțând cenușa cu boabe de scântei.

Curgeau mărgăritare pâna să umple sacul

le zuruiam în palme, le prefiram în minte,
le încercam pe limbă, le dezghiocam în miezuri –
atunci am prins, mirată, aroma din cuvinte.

Iar când ceilalți pe scânduri clădeau fântâni și case

din ciocălăi, eu, încă păstrând uimirea vie,
stam lânga fusul mamai, interceptându-i gândul
și răsuceam pe deget un fir de poezie.

Drum de țară

Pe dealuri adormite ard flăcările-n galben

Câmpiile storc aur din puțul soarelui.
Îmi sprijin genunchiul de-un fir de lumânarica
Ce a crescut cuminte în palma Domnului.
Tăcerea larg vibrează sub clopotul albastru.

Dar urmele acestea tăindu-mi pieptu-n două

Prin miristea uscată, gemând sub roți de care
Și tălpile zdrobite, și glezne zgâriate,

Și plugul sus, cu fierul lucind scurt în răstimpuri,

Cu tata pe cormana pierzându-se în zare,
Oh ! Drumul ce zvâcneste de sub cenuși, fierbinte,
E inima-mi, rămasă aici, în destrămare.
 Bat clopotele toamnei

Bat clopotele toamnei în zarea de aramă,

Cortegii mortuare curg frunzele în vânt,
Curg ploile în dolii desculțe, despletite,
Sub vânt se-apleacă plopii, în hohote plângând.

Vai, inima povara nu mai vrea, sau nu mai poate...

dar cine s-o audă și să-nțeleagă cât...
trec valurile valma, durerea, vremea toată,
Șuvoaiele secate îmi urcă-un nod în gât.

Bat clopotele toamnei prelung rotind ecouri

Și nourii se-nvolbur cu stoluri-sloi de corbi,
Potecile din codri alunecă în dodii
În golul de prăpăstii ce-și cască ochii orbi.

Nu eu

Au nu de moartea mea fugeam în tine ?

Nu eu, ci viața ce se cere vie,
Ființa care veșnic vrea să fie,
Cu-acea voință ce ne-ndeamnă și ne...

Să-i dai o șansă pentru veșnicie

Nu poate fi păcat, și nici rușine,
Să nu-ntrerupă șirul ce susține
Prin orice ins, aceeași bătălie.

Deci nu îti dăruiesc decât o luptă

Și câtă zare îți va fi menită –
Neantul îl întreb cu-nfricoșare.

În apa tulburată de ispită

Un chip cu ochii mari, cu față suptă...
Și nu pot stinge flacăra prin care...
 De august

Când soarele, grăbit spre echinoxiu

Mai caută sărut de spice coapte
Și negăsind nici urmele-n văzduhuri
Își trage peste ochi zăbun de noapte,

Când vântul verii susură câmpiei

O lungă, nesfârsită melodie
Și-n loc de mângâieri de boabe pline
Cu mirişți arse trupul și-l sfâşie,

Atunci deschide patria altarul,

O, dragi și neștiuți eroi,
Și pruncii, rând pe rând își ia în brațe,
Cuminecându-i cu etern în voi.

Iar eu, de-un bulgăr rezemându-mi tâmpla,

Adulmec coptul aromind cuptoare
Și-adorm, copil hrănit la sânul mamei,
De legănarea holdei viitoare.

De seară

Mi-e dor de iarba culcată sub trup

cu-alint să mă mustre răcoarea ei moale.
Mi-e dor de cerul spuzit de povești
fierbinte zvâcnindu-mi sub tălpile goale.

Să-ascult pădurea foșnind somnoros

ca fluviul galactic din scoici și meduze ;
Să pun la loc în nisip anii scurși,
clepsidra lui Cronos să nu mi-i refuze.

Aș vrea din nou să alerg pe imaş

când mieii se-ntrântă visându-și corniţe,
S-adorm pe prispa ce toarce argint
din caierul casei cu streșini de şiţe.

S-adun în pumni lacrimi câte-am păstrat

noianul de beznă să-l dau la o parte,
rasfrânt ca-n rouă de cosmice flori
să trec chipul mamei prin vămile-nalte.
 Când eram să...

Noi nu stiam, dar există

La miliarde ani-lumină
o lume care va sa vină
Cu steaua ce se arată.

Parcă intrase clandestină

Într-o hlamidă de tafta
Si prinsă de cordon purta
pe-a Terrei semenă deplină.

O căutam prin cruguri – ringuri;

Ne sufocam de rău de singuri
Si tocma-n clipa când eram să...

Ca zâna buna din poveste,

Poate primind de noi vreo veste,
Ne-a oferit această şansă.

Stolul

Plutea ca norul, încercând să se ridice

Și-aluneca din când în când pe praguri mai abrupte,
I se-mbinasera aripile dorsale-n praf de aur
Și se târa, le sfâsiind în crânguri cele dedesubte.

Părea o umbră ce-și schimbă mereu conturul :

E-un jaguar. E un vapor. Se-nclină-n partea stânga.
O nava cosmică și treptele, treptat, îi cad în spațiu
Topindu-se și fulguind crâmpeie trece lângă...

Ci se adună : un monarh-nălțându-și fruntea

Pe care, grea, coroana stând, se pare c-o devoră
Și mângâindu-i, strălucindu-i trupul tot, l-nghite
Și crește că : sunt priculici, fac tumbe, se-nvârtesc în horă.

Un pâlc de păsări negăsindu-și vechea hartă.

Un stei de rouă răsfirat, atras în cele patru vânturi.
O nouă naștere, perpetuă, din brazdele-aburite,
A-ploilor tot altele, de gânduri, roi de gânduri, gânduri...
 Cealaltă mireasă (Clarisei)

Păşeam ca-n vis pe scări de piatră albă

înfasurata-n albul meu vesmânt;
Nici n-am văzut perdelele zbatute
și-acoperișul sfâsiat de vânt.

Cum mă lăsăm de brațul lui purtată

gândeam că poate el suflă-n făclii
și nu vedeam că unda vine
de jos, de desubt, din temelii.

Nici m-a-ntrebam în vis unde mă duce

pe şerpuirea scărilor înalte,
când deodată se desprinse dintre falduri,
din umbră – umbra neagră-a Celeilalte

Și faţa lui se scurse ca de ceară

topită, după Dânsa – ca de fum...
Și m-am trezit de-o frunză suspendată,
Și n-a fost vis... Și unde e ? Și cum ?
`
Despre autoare

Natalia POŞA (1922-1990, Botosani)

Licențiată în psihologie–pedagogie, profesoara Natalia POŞA a contribuit

la formarea mai multor generații de educatoare și învățători, la Liceul și
Institutul Pedagogic din Botoşani.
S-a bucurat de preţuirea botoşenenilor pentru cultura şi talentul său literar,
dar și pentru dăruirea ce a marcat o activitate didactică diversă : a predat
limba și literatura română, franceză, a animat activități artistice.
Din păcate, numai o mică parte din creațiile sale a cunoscut lumina tiparului. Cartea de poezii
pentru copii preşcolari și şcolari mici „Cine eşti tu, primăvară ?” (Editura Ion Creangă 1988),
publicată cu puţin înainte de căderea comunismului, nu a beneficiat de o distribuire prea largă.
Cu atât mai puțin alte creații literare – majoritatea inedite – și care reflectă un univers plin de
sensibilitate și de imaginație.
În afară de ecoul pe care le-ar putea avea asupra cititorului, poemele sale par înzestrate cu o
chemare în plus – cea de inspira. Cea de a trezi imaginația și de a suscita noi idei creative – și poate
că nu numai în domeniul literar.
Dupa ce am tehnoredactat manuscrisele, ideea că acum aș putea îndeplini o dorință a mamei mele,
exprimată pe vremea când eram studentă la Arte Vizuale, s-a impus ca o evidență. Astfel, unele
dintre lucrările mele, deși pictate înainte de a mă implica în publicarea acestui volum, participă la
prezentarea sa grafică.
Carmen POŞA

Mulțumim cititorilor
pentru interesul acordat
și pentru a face cunoscut acest conținut
prin distribuirea link-ului pe rețelele sociale.

© Carmen Posa, 2023

Autor : Natalia Poşa

Co-autor, coperta și prezentarea grafică : Carmen Poşa

Reproducerea, integrală sau parțială, este permisă numai în scop non-comercial

și cu condiția de a se menționa numele autorului si titlul volumului.
Orice utilizare comercială fără consimțământul autorului
sau al succesorilor săi în drepturi sau cesionari, este ilegală.