Creativitate și optimizare

Orice ființa umană posedă capacitatea de a crea ; în sens larg, omul este creatorul propriei existențe –
prin felul său de a se adapta mediului, prin toate acțiunile și deciziile sale.

În artă, mai mult decât în orice alt domeniu, creativitatea este expresia unicității individului.
La unii pictori admirăm fantezia, la alții inventivitatea sau îndrăzneala ; particularitățile pot fi numeroase,
nuanțate, iar combinațiile dintre acestea sunt infinite.
Autocunoașterea permite identificarea propriilor resurse ce pot servi unei exprimări artistice eficace.
La fel ca și simțul observației sau îndemânarea tehnică – care se pot perfecționa printr-o practică
susținută – resursele interioare, ca imaginația, receptivitatea, se pot optimiza prin introspecție și cultură.

Preocupările și alegerile artistului sunt inevitabil legate de profilul sau psihologic, de motivațiile și
aptitudinile lui, de modul în care el percepe și funcționează.
Dacă multe capodopere ale trecutului nu dau impresia că ar reflecta personalitatea celui care le-a creat
– de altfel adesea anonim – societatea actuală valorizează individualitatea artistică în mod deosebit, ca
reacție la standardizare, la producția de serie, la tot ce depersonalizează mediul de viață al omului.
Interesul crescând pentru activitățile artistice nu poate fi străin nevoii omului de a se afirma pe sine, de a
se opune uniformizării, de a-și găsi locul în societate.
A se exprima pe sine prin creație a devenit o cale esențială de dezvoltare personală, dar și un mod de
dialoga cu lumea exterioară.

« Ceea ce mă emoționează cel mai mult în artă este latura umană, cu adevărat umană. »
Jean-François Millet

« Arta e drumul cel mai scurt al omului către om. »

André Malraux

« Arta este viață, viața este artă. »

William Blake

« În artă, ceea ce atrage cel mai mult. este însăși personalitatea artistului. »
Paul Cézanne

« Să faci ce-ți place e libertate. Să-ți placă ce faci, e fericire. »

Pierre Champsaur

« Talentul se dezvoltă din dragostea pentru ceea ce faci. »

Maxim Gorky

aptitudine sau atitudine ?

La baza creativității artistice stă dorința de exteriorizare a gândirii și trăirilor proprii. Unic datorită
personalității sale și creativ prin natura sa, oricine este înzestrat cu aptitudinile creative primare – flexibilitatea,
fluiditatea, originalitatea – doar nivelul lor diferă de la un individ la altul. Din fericire, aptitudinile pot fi
ameliorate prin adoptarea unor atitudini favorabile.
Una dintre acestea este interesul pentru procesul de creație ; cunoscându-l, artistul îl poate adapta la
propriul său mod de funcționare.
Secvența dintre dorința de a crea și lucrarea realizată nu se lasă decriptată cu precizie ; explorând-o,
psihologia acordă totdeauna un rol important componentei non-conștiente.
Fazele procesului de creație modelizează înlănțuirea dintre componenta interioară și cea care
exteriorizează intuiția.
- acumularea de pulsiuni și incubația unor idei vagi care dau naștere dorinței de a crea
- transformarea mentală spontană a ideilor vagi în imagini figurative sau abstracte
- conștientizarea, proiectul mental, dialogul (real sau imaginar) cu un public exterior (grup de creație)
care încurajează depășirea inhibițiilor interioare
 - exprimarea imageriei mentale (conceperea unui cod adaptat)
- realizarea (examinarea și selecționarea ideilor, documentare, studii preliminare, încercări, căutări
stilistice, reluări, etc.).
- prezentarea creației (detașarea de aceasta, expunerea ei, înfruntarea criticilor)
Fără a fi imuabil, acest « model » poate orienta atitudinile creative.
Chiar dacă nu pune le dispoziție un algoritm precis și nici nu garantează un rezultat, el pune în evidență
mecanismele cheie ale creativității : absorbirea unor informații din interior (visuri, fantasme, intuiții, emoții,
amintiri) și asociația personală cu informații provenind din exterior.

Atitudinile care maximizează creativitatea artistică se referă atât la gândire cât și la acțiuni :
- a fi tu însuti ; cultivarea unei atitudini introspective
- adoptarea unei atitudini destinse, ludice
- a da frâu liber intuiției și imaginației
- curiozitatea, spiritul deschis
- dorința de noi experiențe
- abordarea problemelor cu o privire nouă
- dezvoltarea capacității de a asocia idei și imagini (gândire analogică)
- atitudinea antirutinieră : evitarea locurilor comune, a stereotipurilor
- îndrăzneala de a repune în discuție normele, de a transgresa barierele
- încrederea în sine ; evitarea autocriticii excesive în timpul lucrului, a nu te teme de judecata altora
- a da frâu liber asociațiilor de idei și de imagini (gândire analogică)
- cultivarea gândirii divergente, generatoare de idei nonconformiste
- dezvoltarea capacității de a tria și adapta ideile (gândire convergentă)
- dezvoltarea abilităților tehnice (îndemânarea inhibă autocenzura)
- sensibilitatea la mediul înconjurator
- receptivitatea la cultură
- emanciparea de cenzura culturală
- flexibilitatea în față de evenimentelor sau constrângerilor
- perseverența în față eșecului
- cunoașterea etapelor procesului de creație (găsirea unei motivații afective, documentare, visare,
realizarea practică, decizia, critica) și adaptarea acestuia la propriul mod de funcționare
- deschiderea la schimburile de opinii, împărtășirea experienței proprii.

În funcție de personalitate, atitudinile creative pot privilegia căi diferite, dar la fel de productive :
- lărgirea câmpului de experimentare prin reînnoirea permanentă (a surselor de inspirație,
procedeelor, instrumentelor, tehnicilor) ;
- aprofundarea resurselor familiare, pentru a extrage din acestea expresia cea mai mai revelatoare.

« Să hoinărești și să visezi. Cel mai mult lucrezi tocmai când nu faci nimic. »
Auguste Renoir

« Toată viața să privești cu ochi de copil. »

Henri Matisse

« Să te supui în liniște unor exigențe interioare și să-ți petreci viața în căutarea mijloacelor sincere de
exprimare. »
Georges Rouault

« Trebuie să crezi în ceea ce faci. Pentru a face pictură, trebuie să te implici total. »
Gerhard Richter

« Slăbiciunea noastră cea mai mare e abandonul ; cel mai sigur mod de a de a reuși este să mai încerci
încă o dată. »
Thomas Edison
 constrângeri sau libertate ?

Pictura este o activitate liberă și eliberatoare. Fără a fi valoarea supremă în artă, numai libertatea
permite artistului exprimarea naturii sale autentice.
Invenție relativ recentă, libertatea artistului nu scapă de fapt unor presiuni exterioare de neocolit (modă,
starea de spirit a epocii, alte determinisme). Însă chiar și când realizează lucrări comandate, artistul nu este un
simplu executant ; amprenta sa – discretă sau evidentă – este întotdeauna prezentă, altfel nu ar mai fi vorba
de creație.
Libertatea rămâne o condiție indispensabilă în atingerea adevăratelor valori – originalitatea și forța
evocatoare.

Această nu înseamnă că orice constrângere este neapărat limitantă ; atunci când nu îngrădesc libertatea
de gândire, constrângerile (fizice, materiale, tehnice, stilistice) sunt provocări constructive.
Impuse de împrejurări exterioare sau autoimpuse, constrângerile pot acționa ca veritabili catalizatori ce
activează mecanismele creativității.
Asemenea poeților, care, limitați de rimă sau ritm, pot uneori atinge perfecțiunea tocmai datorită
versificației, pictorii ajung adesea să se exprime în mod mai convingător și mai inovant impunându-și restricții
de stil sau pliindu-se unor exigențe exterioare.

În pictură, restrângerea opțiunilor poate îndepărta tentația locurilor comune și a previzibilului.

Un suport de formă neobișnuită, sau de proporții a priori inadecvate proiectului, obligă la căutarea unei
soluții ingenioase de compoziție.
Lipsa de material potrivit trimite la soluții inventive (instrumente, materiale, procedee non-convenționale).
Economia voluntară de mijloace de stil permite țintirea mai directă a expresivității căutate.
Alegerea unor mijloace și înlăturarea altora conduc la găsirea unui limbaj mai puțin aservit realității fizice.
Predominanța sau exclusivitatea unui element (paleta monocromatică, un tip unic de formă, de linie, de
tușa, etc.) conferă lucrării un stil aparte.
Restricțiile care limitează mijloacele de punere în practică pot duce la soluții plastice mai frapante și
mai originale.
Limitarea unor parametri incită la varierea altora.
Cel mai minimalist panel de mijloace poate deveni bogat prin jocul cu raporturile spațiale, de cantitate,
de calitate, etc.

Absența de provocări îl face pe pictor prizonier sau chiar sclav al propriului sau stil ; fixarea pe aceleași
subiecte sau « rețete » nu poate aduce nici reînnoire, nici aprofundare.
Repetitivă, creația se epuizează și devine opusul ei.
Nu mai puțin, absența limitelor în alegerea mijloacelor artistice este o piedică în construirea un limbaj
original și coerent.
Complet neîngrădita, libertatea se golește de sens, făcând loc la confuzie și îndoieli.
În creație, libertatea nu înseamnă absența totală de reguli, anarhie și haos ; adevăratul teritoriu de
libertate al artistului este singularitatea sa, îmbogățită de experiențele care i-au marcat parcursul.
Ca într-un joc care are și reguli de respectat, pictorul câștigă o nouă libertate, cea de a-și inventa
strategiile și limbajul.
Deși fantezia și iraționalul sunt invitate să participe la jocul creației, acesta nu e o distracție ; el cere
concentrare, spirit de decizie, de anticipare și tenacitate.

« Arta se naște din constrângeri, trăiește din lupte, și moare de libertate. »

André Gide

« Cu cât mijloacele sunt mai limitate, cu atât efectul e mai puternic. »

Pierre Soulages
« Când nu am albastru, pun roșu. »
Pablo Picasso
 « Îndoiala este primul pas spre libertate. »
Boris Cyrulnik

« Libertatea începe acolo unde ignoranța dispare. »

Victor Hugo

« Fiecare secol cu arta lui, iar arta cu libertatea ei. »

Gustav Klimt

aliați și inamici

Creația se hrănește din tot ce există ; chiar și ceea ce pare a priori steril sau ingrat se poate
metamorfoza în artă la atingerea fermecată a inspirației.
Ivită din profunzimile conștiinței, dorința de a se exprima își are resorturile în atitudinile favorabile
creativității, deja evocate (introspecție, sinceritate, deschidere de spirit, emancipare, flexibilitate,
perseverență). Rezultă că atitudinile contrarii sunt de combătut.
Dușmanii creativității sunt factorii limitanti.
- spiritul școlăresc, respectul prea scrupulos al unor norme sau modele ; conformismul în general
- lipsa de încredere, cenzura, gândirea negativă, complexele, descurajarea
- îndoiala prost utilizată, aservirea la influențe și la opiniile altora
- a nu ține cont de propriile nevoi și dorințe
- inhibițiile, prejudecățile, cultul inspirației
- ignoranța, necunoașterea procesului creator
- lipsa de curiozitate, închiderea, rutina, « specializarea »
- dorința de a epata, perfecționismul ; luarea virtuozității drept scop în sine
- dorința de a explica totul și de a umple tot spațiul
- lipsa de spirit critic, autosatisfacția oarbă

Încrederea în propria viziune și spiritul deschis au capacitatea de a reconverti în aliați orice norme,
mijloace, evenimente sau împrejurări.
- constrângerile limitează alegerile, însă prin această pun în mișcare mecanismele creativității
(descompunere, recompunere, asociere, reformulare, abordare inedită), favorizând astfel găsirea de
soluții originale.
- opiniile exterioare (grup, profesor, maestru) pot destabiliza, dar și întări alegerile proprii, sau chiar
produce declicuri salvatoare.
Creativitatea nu este stimulată numai de ceea ce admirăm sau de lucrurile care plac ; multe capodopere
se nasc dintr-un elan creator alimentat de insatisfacție, de revoltă, de lipsuri și frustrări, de dorința de a
schimba lumea.
Nimic nu poate fi nerecomandabil în artă, pentru că nu există veritabile interdicții.
Dacă limbajul picturii comportă unele « convenții », acestea nu dictează, nici nu restrâng exprimarea.
Chiar și mijloacele cu « reputație proastă » pot hrăni inventivitatea și fantezia artistului : un rezultat remarcabil
obținut cu elemente a priori inestetice sau neinteresante va suscită încă mai multă admirație, datorită efectului
de surpriză.

- utilizarea culorilor « terne », « țipătoare » sau « bonbon » poate duce la descoperiri cromatice
remarcabile
- o factură «convențională » poate favoriza exprimarea unei viziuni cu totul surprinzătoare
- o factură « aiurită » poate produce efecte evocatoare
- alegerea unui subiect « banal » sau « demodat » poate detrona ideile preconcepute
- folosirea unui limbaj « abscons » poate antrena privitorul pe noi piste de reflecție.

« Începem să creăm numai când nu ne mai este teamă. »

William Turner
 « Trebuie să vezi toată viața ca atunci când erai copil. »
Henri Matisse

« Cel mai mare dușman al artei este bunul gust. »

Marcel Duchamp

« Căutarea noutății și a originalității este o nevoie ieftină care ascunde prost banalitatea și lipsa de
temperament. »
Paul Cézanne

« Nu mâna trebuie să domine. »

Georges Braque

« Cel ce se înverșunează să fie original își pierde timpul și dă greș. »

Pablo Picasso

voit sau accidental ?

Mărturiile pictorilor dovedesc că fiecare abordează creația în felul său : concentrare intensă pentru unii,
destindere și evaziune pentru alții.
În general, o lucrare izbutită se naște dintr-o înlănțuire de momente de tensiune și de relaxare, între
control și instinct, între ce e programat și ce e neprevăzut.

Câteva repere care organizează un demers nu-i anulează autenticitatea :

- fixarea de obiective
- identificarea de resurse vizuale legate de interesele și de intențiile creative
- reperarea de motive-sursă, realizarea de fotografii, analiza potențialului lor
- constituirea unei bănci personale de imagini (fotografii, lucrări de artă) clasate pe criterii (teme, tehnici)
- identificarea de afinități în mediul cultural
- creația mentală pe baza elementelor reperate
- conceperea de proiecte (crochiuri pe hârtie, pe calculator)
- depistarea de tehnici și de materiale adecvate realizării

Bineînțeles, creația nu cere un control absolut. Dimpotrivă, a da frâu liber gândului și gestului înlesnește
accesul la resursele interioare cele mai profunde, aducând evoluții care nu au fost căutate dinadins. Întregul
parcurs de execuție este în sine o mină de surprize, iar unele se dovedesc benefice sau chiar salvatoare.
Spontaneitatea nu exclude spiritul critic față de efectele nedorite.
Un itinerariu prestabilit nu exclude receptivitatea față de aporturile fericite ale hazardului.
Ponderea acestor abordări depinde de temperamentul și de aspirațiile proprii ; adevărata provocare este
de a le face să funcționeze împreună.

« Accidentele, încerca să le eviți... e imposibil. Ce e accidental revelă omul. »

Pablo Picasso
« Imprevizibilul este cel ce creează evenimentul. »
Paul Gauguin

« Picturile mele nu corespund niciodată la ce prevăzusem, dar niciodată nu sunt surprins. »

Andy Warhol

« Când pictura mea devine bună, simt totdeauna în mod teribil importanța hazardului, ca pe o șansă
sau o exaltare. » Nicolas de Stăël

« ... multe lucruri vin accidental, așa că devine un procedeu să decid ce element apărut prin accident
voi alege să păstrez. »
Francis Bacon
« Desenele care mă interesează cel mai mult sunt făcute cu ochii închiși. (...) Eu am în minte o imagine,
însă rezultatele mă surprind. »
Willem de Kooning

eșec și reușită

Nu este totdeauna ușor să faci să coopereze emoționalul, mentalul și îndemânarea ; astfel că cel mai
des, parcursul de realizare a lucrării se efectuează prin tatonări și reluări.
Când totul vine în mod natural, pictorul nu are nevoie să-și pună tot timpul întrebări ; însă în caz contrar,
nu trebuie să cedeze frustrării.

Nici pregătirea proiectului, nici măiestria tehnică nu pot exclude decepțiile sau eșecul. Nu este rar ca
rezultatul să fie sub așteptării, fad, incapabil de a reține atenția. Este o etapă normală, care poate, și mai ales
trebuie, să ducă la reușită.
Departe de a fi nefast, eșecul provoacă reacții puternice, favorabile inovării și descoperirii.
Cu cât reușita pare mai îndepărtată, cu atât sentimentul că nu ai nimic de pierdut înlătură regretul de a
distruge, pentru a o lua de la capăt și a-ți urmări intenția.
« Rateul » este deci un germene al re-motivării și un prilej de re-mobilizare a atitudinilor pozitive :
- a considera « greșelile » drept instrumente de învățare
- a-ți acorda dreptul de a greși, asumarea riscului de a eșua
- deturnarea eșecului în oportunitate de evoluție
- a accepta revenirile, schimbările de drum, reluarea de la capăt
- perseverența în față dificultăților

Practica dovedește cât de des, la originea soluției fericite nu stă o idee « genială », ci o eroare :
- un gest dezastruos poate atrage după sine un gest magic
- o tentă nedorită poate duce la un efect cromatic magistral
- reluările succesive lasă reliefuri ce pot conferi un plus de plasticitate stratului pictural.
Pâna la găsirea expresiei picturale dorite, momentele de plenitudine și momentele de îndoială,
descoperirile și renunțările se succed și alternează. Iar unicitatea lucrării rezultă tocmai din acest itinerariu de
realizare, unic și impredictibil, din care și eșecurile fac parte.

« Nu sunt descurajat, pentru că fiecare nou eșec constituie un pas în plus spre victorie. »
Thomas Edison

« Creativitatea dă voie fiecăruia să facă greșeli. Toată arta stă în a ști pe care să le păstrezi .»
Scott Adams

« Eșecul este fundamentul reușitei. »

Lao-tseu

« Eșecul este singurul semn prevestitor al reușitei. »

Tom Peters

« Erorile au aproape întotdeauna ceva sacru. Nu încerca niciodată sa le corectezi. »

Salvador Dali

« Arta este cultul erorii. »

Francis Picabia

« Ce plăcere mai mare decât sa strici, ca sa o iei de la capăt ! »

Edgar Degas
 provocare și declic

Adesea, un fragment desprins din cotidian sau o imagine mentala fugitivă sunt de ajuns pentru a
declanșa un întreg proces de creație ; însă alteori, trebuie mai mult decât atât.
Capricioasa inspirație reacționează la factori declanșatori ca surpriza, ciudățenia, extravaganța,
paradoxurile.
Asemenea ingrediente pot fi găsite recurgând la provocări deliberate :
- interpretarea unei lucrări clasice în spirit contemporan
- reformularea unei lucrări contemporane preferate prin prisma stilului personal
- adaptarea unei lucrări care nu corespunde preferințelor la propria sensibilitate
- transformarea unei lucrări abstracte într-una figurativă (sau invers)
- luarea ca punct de plecare un desen de copil
- folosirea inedită a unor practici și procedee ale trecutului (numărul de aur, perspectiva, imprimatura,
grisaille, glasiu, ...)
- mixarea de abordări diferite (figurativ/ abstract, cubism/ suprarealism, ...)
- combinarea de motive incongruente (provenind din universuri diferite)
- integrarea de elemente onirice într-un context realist
- inversarea scării de proporții între elemente
- explorarea unor perspective neobișnuite : vederi din satelit, vederi mărite sub lupă (zoom)
- deturnarea defectelor unei lucrări ratate
- deturnarea de materiale, de instrumente pentru a obține efecte neașteptate
- împrumutul de idei de la alte limbaje : muzică, dans, sculptură, film, literatură, fotografie,
performanță, ...
- adaptarea la contextul picturii de procedee sau de efecte decorative (mozaic, patchwork, tapiserie,
dantelă, șablon, origami,...
- integrarea de elemente sau simboluri provenind din domenii străine artei : mecanică, matematică,
informatică, astronomie, ...

Asociațiile insolite (de motive, de stiluri) generează idei noi și situații plastice inedite.
Mixarea tehnicilor și procedeelor produce contraste și efecte de materie remarcabile.
Instrumentele de pictură mai puțin obișnuite, sau improvizate, favorizează stilizarea, interpretarea și
hazardul.

Practicarea desenului automat poate genera idei compoziționale interesante. Trasarea de traiectorii
neîntrerupte, sau /și fără a privi, eliberează gestul și inhibă autocritica. Această practică nu exclude unele
alegeri deliberate, ca morfologia linilor, densitatea lor, direcțiile dominante.

Multiplicarea crochiurilor « automate » permite trierea ideilor, pentru a le dezvolta ulterior în pictură, în
funcție de potențialul lor plastic.
 Schițarea fără a delimita cadrul dă posibilitatea de a selecționa o zonă care prezintă mai mult interes.

Plierea sau șifonarea unei hârtii crează compoziții aleatorii. Pliurile pot fi retrasate, în mod selectiv, cu
creionul.

Colajul unde elementele sunt dispersate pe suport fără o intenție precisa poate sugera idei inedite de
organizare, sau poate adăuga un plus de fantezie subiectului.

Diferitele funcționalități ale unui program de tratare de imagine permit atât testarea de idei, cât și jocul
cu hazardul, fără a risipi materialele de pictură.

Experimentările pe calculator dezvoltă atitudinea deschisă în fata schimbărilor, deoarece nu implică

aceleași constrângeri ca și folosirea materialelor reale.
 Calculatorul permite cu ușurintă generarea de imagini abstracte, ca ș i testarea de variante cromatice,
sau asocierea și prelucrarea de eșantioane din surse diverse. Astfel, o activitate ludică, ce nu exclude
implicarea artistului, se poate dovedi o sursă de idei plastice noi.

La rândul său, transpunerea cu materiale reale oferă oportunități suplimentare :

- execuția rapidă, accelerată, nu lasă timp autocriticii sa inhibe gestul
- instrumentele si procedeele neconvenționale înlătură tendința de rămâne prea atașat de asemănare.

Generând declicuri revelatoare, astfel de provocări pot schimba evoluția unei lucrări, și chiar a stilului
personal.

« Creativitatea înseamnă să inventezi, să experimentezi, să dezvolți, să asumi riscuri, saă dobori

regulile, să greșești și să te distrezi. »
Mary Lou Cook

« Arta e o joacă de copil. »

Max Ernst

« Fiecare copil este un artist. Problema este cum sa rămâi artist și după ce ai crescut. »
Pablo Picasso

« Pentru mine, un tablou nu este niciodată un scop, și nici o realizare, ci mai degrabă un fericit hazard
și o experiență. »
Pablo Picasso

« Ceea ce găsesc, îmi arată ce caut. »

Pierre Soulages

« Creativitatea este inteligentă care se amuză. »

Albert Einstein

brainstorming și serendipitate

Nu o dată s-a întâmplat ca un fapt banal, o hoinăreală fără scop precis sau chiar o greșeală, au stat la
originea unei descoperiri științifice capitale. Cu atât mai mult în domeniul artistic, unde ideile pot apărea
nu numai datorită unor circumstanțe exterioare, dar și mișcărilor lăuntrice sau reveriei.

Cunoscând modul lor de funcționare, reflexele înnăscute ale gândirii pot fi folosite în activitatea de
creație mai sistematic și mai eficace.
- Gândirea divergentă consistă în producția rapidă a unui maximum de soluții inventive.
- Gândirea convergentă triază diferitele soluții, pentru a o alege și a o ameliora pe cea mai bună.

Practicate curent în mod natural, rolul lor este complementar. Psihologia și experiența identifică metode
și atitudini care le pot face mai performante.
Concepte relativ recente, brainstorming-ul și serendipitatea și-au câștigat locul în dicționare, care le
definesc principiile.

Brainstorming-ul este o tehnică de creativitate care favorizează căutarea de soluții originale și

pertinente la o problemă dinainte formulată.
Brainstorming-ul accelerează fluiditatea gândirii și mărește capacitatea de a genera soluții multiple și
novatoare la o problemă – pentru a alege apoi pe cea mai bună.
Abordând problematica respectivă în mod coordonat, brainstorming-ul se practică de obicei în grup,
antrenând o efervescentă creativă ce amplifică debitul de idei al fiecărui participant în parte.
Totuși, fiecare posedă capacitatea de a-l practica și « solo », urmând câteva indicații simple.
 Pentru a demara :
- definirea problematicii (scopul, prioritățile, constrângerile și dificultățile)
Prima fază (de gândire divergentă) :
- producerea, într-un minimum de timp și în mod neîntrerupt, un maximum posibil de idei
- interzicerea oricărei autocenzuri, critici sau evaluări
- notarea ideilor enunțate, chiar și a celor mai fanteziste
A două fază (de gândire convergentă) explorează potențialul ideilor listate :
- re-centrarea căutării prin evaluarea ideilor după două sau trei criterii prioritare
- organizarea ideilor : suprimarea soluțiilor improbabile, selecționarea celor mai bune, urmată de
stabilirea unei ierarhii
- alegerea soluției celei mai pertinente, mai realizabile și mai inovatoare
Și în sfârsit : transformarea ideii în soluție detaliată și perfectibilă, respectând criteriile inițiale.
Această tehnică a dovedit deja că ideile bune nu vin numai de la persoanele de geniu ; fiecare își poate
stimula creativitatea, în mod conștient și chiar ludic.
Brainstorming-ul încurajează o gândire diferită, care evita rutina și automatismele. Câteva premise care-l
fac mai eficace : schimbarea cadrului de lucru, alegerea unui moment al zilei când inspirația e la apogeu,
crearea unei ambiantă e destinse (de exemplu ascultând muzică), apelul la resurse care nu au nici o legătură
directă cu proiectul, imaginarea perspectivei unei personalități cu profil diferit, și mai ales, a lăsa frâu liber
asociațiilor de cuvinte, de imagini, de idei.

Spre deosebire de brainstorming, serendipitatea nu este o metodă, ci mai degrabă o atitudine a

spiritului, care constă în cultivarea hazardului fericit în propriile activități ; în acceptarea unei părți de
neprevăzut și în păstrarea deschiderii fată de ceea ce nu pare sa aibă vreo legatură cu căutarea în cauză.
Serendipitatea este capacitatea de a face productiv concursul de împrejurări.

La originea conceptului : o legendă persană – Cei Trei Prinți din Serendip – ce povestește periplul a
trei tineri nobili plecați să facă avere pe drumul mătăsii, spre un ținut cu numele de Serendip (vechiul
nume al insulei Sri Lanka).
Pe tot parcursul călătoriei, cei trei bărbați nu încetează să facă descoperiri, pe cât de minunate, pe atât
de neprevăzute, pentru a obține, până la urmă, cu totul alte bogății decât cele pe care se așteptau să le
găsească.
Povestirea are un interes nu numai poetic, ci și pedagogic : cele trei personaje ies victorioase din toate
încercările și transformă drumul lor într-un parcurs inițiatic ce îi conduce la glorie, mulțumită atitudinilor
lor : acceptarea neprevăzutului, respingerea prejudecăților, simțul observației, a se lăsa ghidați de
curiozitate, de generozitate și de plăcerea riscului.
Serendipitatea nu este o competență distinctă, ci o noțiune complementară celor de creativitate și de
curiozitate. Bazată în special pe deschidere și inventivitate, aceasta este aptitudinea de a detecta un potențial
nu numai în ceea ce corespunde căutării, ci și în ceea ce pare a priori lipsit de interes sau defavorabil.

Deși serendipitatea desemnează capacitatea de a descoperi din întâmplare, căutând cu totul altceva, ea
nu se limitează la noroc.
A găsi fără a căuta este privilegiul celor pregătiți, care :
- acceptă să meargă în necunoscut și multiplică experiențele
- privesc lucrurile din unghiuri de vedere variate
- caută legăturile posibile între lucruri diferite
- sesizează potențialul unui fenomen, al unei situații, al unui incident sau al unei observații accidentale
- recunosc o oportunitate când aceasta se prezintă – chiar și atunci când apare datorită unei situații ce
pare nefericită sau catastrofică (greșeală , uitare, neîndemânare, obstacol)
- caută să facă fertile momentele vacante, lipsite de acțiune aparență (situații de așteptare, de întârziere,
reveria, visele)
- acționează și transformă o constatare fortuită în ceva concret
- înlocuiesc formula « nu este realizabil » cu « ce se poate face pentru a realiza ? »

Prin definiție, neprevăzutul nu se poate organiza, deci nu există serendipitate planificată și decisă ;
totuși, anumite premise îi lărgesc câmpul de acțiune : practicarea de activități variate (fie că solicită sau nu
creativitatea), formările profesionale diferite, frecventarea unor persoane și a unor medii variate, călătoriile,
cultivarea atenției divergente, înclinația spre analogii, interesul pentru conexiunile creierului în timpul somnului.
Accesibil și confortabil, zapping-ul pe web este un mijloc de hoinăreală virtual : indiferent de cuvintele-
cheie, o bună parte din rezultate propun conținuturi neașteptate, dintre care unele destul de îndepărtate
 de obiectul inițial al căutării. Aceste informații ieșite din întâlnirea dintre curiozitate ș i hazard se pot
dovedi fructuoase, datorită sagacității celui care le filtrează și le dezvoltă.

Oricare ar fi sursa din care vine, ideea singură nu este suficientă, iar punerea ei în practică poate aduce
după sine încă multe întorsături neprevăzute. Implicarea cu spiritul deschis, ca într-o aventură permite găsirea
soluției dorite (sau care chiar depășește speranțele).
În practică, toate procedeele picturale pot produce efecte aleatorii – de la catastrofic la providențial ;
soarta lucrării depinde de gestiunea inspirată a acestora.
În orice moment, o situație plastică mediocră poate fi sublimată dintr-un gest, cu o tușa salutară.
« În artă, trebuie lăsate deoparte toate obișnuințele. »
Jean Dubuffet

« Nimic nu ne e mai util decât hazardul. »

Honoré de Balzac

« Creativitatea înseamnă numai punerea lucrurilor în conexiune. »

Steve Jobs

« Eu nu caut, ci găsesc. »
Pablo Picasso

« Îmi plac incertitudinea, infinitul și insecuritatea permanentă. »

Gerhard Richter

« Creativitatea e contagioasă. Dați-o mai departe. »

Albert Einstein

inspirație sau transpirație ?

O lucrare de artă trebuie sa răspundă la doua criterii fundamentale : aportul de noutate și validarea
valorii sale de către public.
În fața unei lucrări originale, ce reflectă imaginarul autorului, suntem tentați să atribuim tot meritul numai
inspirației. De altfel este unanim recunoscut faptul că, fără aptitudinea de a imagina cu spiritul, fără
sensibilitatea față de ceea ce vedem și trăim, nici nu ar exista voința de a da o formă imaginii mentale.
Dat fiind acest rol primordial al inspirației, nu totdeauna realizăm că în spatele capacității de a transfera
ideea în obiect se ascund ani de practică și de căutări.

Generoasă cu unii și capricioasă cu alții, inspirația ține de predispozițiile naturale, însă e aptă de a se
dezvolta ; când se aliază cu o practică artistică susținută, roadele ei nu întârzie să apară.
De unde și opinia contrară, că factorii determinanți ar fi mai degrabă munca pasionată și perseverența.
Inspirația și munca sunt complementare ; lucrarea de artă își dobândeste atributele esențiale – noutatea
și valoarea – prin concursul ambelor.
Confruntarea cu materialele și acțiunile (a testa, a greși, a se antrena, a se perfecționa) activează
inventivitatea, ducând nu numai la îndemânare, dar mai ales la descoperiri formale și stilistice. Dinamizată
puternic de oportunitățile oferite de realizarea propriu-zisă, inspirația e inseparabilă de munca susținută.
Stăruința, modificările și rectificările nu vizează deci « finisarea » sau tehnicitatea eventual perfectă a
execuției ; munca artistului constă înainte de orice în concepția însăși, care se conturează pe bază de
prospecții, experimentări, încercări.
Efortul creator al pictorului urmărește în principal găsirea de raporturi formale și cromatice evocatoare,
originale, convingătoare.
Ține de personalitatea fiecărui artist și de modul sau de funcționare, dacă creația se realizează printr-o
îndelungată muncă de elaborare, sau sub efectul subit al inspirației. Atunci când pare să se realizeze fără
vreun efort aparent, lucrarea este în realitate rezultatul unei activități interioare permanente și al unei măiestrii
deja însușite.
 Montaj video « Album » : https://youtu.be/78c7oEZfh_8

« Da, am făcut asta în două ore, dar pentru a o face în două ore, am muncit ani de zile. »
James Whistler

« Geniul este 1 % inspirație și 99 % transpirație. »

Thomas Edison

« De douăzeci de ori reia lucrarea / Șlefuiește-o neîncetat, iar și iar. »

Nicolas Boileau

« Sculptează, șlefuiește, cizelează. »

Théophile Gautier

« Totdeauna am crezut că prima dată nu e cea bună, așa că încerc să fac mai multe. »
Andy Warhol

copyright și copyleft

În anumite împrejurare, faptul de a picta dupa imagini preexistente poate fi discutabil.

Utilizarea lucrărilor de artă în scop pedagogic sau privat este licită. În schimb, pentru o utilizare publică
și comercială, lucrările de artă sunt protejate de legea referitoare la dreptul de autor.
Pentru a reproduce o pictură, integral sau parțial, în vederea comercializării, este necesară autorizația
autorului sau a celor în drept. Fără consimțământul titularilor de drept, publicarea copiei este un delict.
Deținătorii de drept sunt, după caz : autorul (sau moștenitorii acestuia), alte persoane care au participat
la realizarea lucrării, eventual editorul care a difuzat lucrarea respectivă.
De asemenea, imitarea flagrantă a stilului unui pictor contemporan (care a pus ani lungi pentru a și-l
construi) se consideră contrafacere – susceptibilă de a fi sancționată de lege.

Aceasta interdicție se referă și la utilizarea fotografiilor private sau sub copyright, din motive de etică
profesională ; fotograful este la rândul său un artist, care s-a investit în căutări legate de compoziție și de
lumină, a efectuat deplasări sau a organizat un dispozitiv de lucru și a plătit modelul pentru a poza.
Prin urmare, a picta după o fotografie (sau a o încorpora într-un montaj grafic) fără a cere acordul celui
care a creat-o, este ilicit.

În unele cazuri poate fi necesar și acordul persoanei care figureazîn fotografie (dreptul la imagine). Nu
este și cazul fotografiilor în care apar persoane publice, făcute într-un cadru public.
Deținătorul de drept poate impune condițiile de utilizare, de exemplu respectarea dreptului moral, prin
indicarea numelui său cu ocazia expunerii în public a lucrării, sau chiar să ceară o compensație
financiară.

Legislația este complexă și diferă în unele privințe de la o țară la alta ; este de datoria pictorului să se
informeze, în contextul exact al demersului său, asupra eventualelor obligații legale ce îi revin.

În schimb, lucrările de artă al căror autor a decedat de mai mult de 70 de ani aparțin domeniului public.
Reproducerile pot fi chiar vândute, cu condiția de a se utiliza un format diferit de original (pentru a nu da loc la
confuzii), și de a se menționa « copie » pe spatele lucrării.
 Sugestii și soluții :

✓ Există bănci de imagini care propun fotografii libere de drepturi (a se verifica dacă sunt puse condiții de
utilizare).
✓ Chiar dacă a alege o fotografie pe internet e tentant, realizarea de fotografii proprii este o premisă mai bună
pentru un demers original.
✓ Sursa fotografică se pretează la testarea pe ordinator a mai multor versiuni de recadraj, de cromatică și
chiar la asocierea mai multor imagini-sursă.
✓ Prelucrarea fotografiei în stil personal îndepărtează pictura de simpla copie.
✓ Chiar si în cazul portretului care se vrea identificabil, demersul creator presupune o anumită transfigurare.

Luarea de libertate în interpretare șterge asemănarea cu orice sursă preexistentă.

Atunci când contribuția personală primează în mod vădit, pictorul este exonerat de orice obligație față
de imaginea care l-a inspirat.

După exemplul unor creatori de artă numerică, și unii dintre pictori devin adepți ai copyleft-ului ; deși își
afirmă paternitatea asupra creației lor, ei îl autorizează pe utilizator să o reproducă, să o modifice și să o
difuzeze.
De altfel, acest principiu a stat la baza evoluțiilor și revoluțiilor artistice dintotdeauna, chiar dacă termenul
de copyleft nu fusese încă inventat.