Cuvânt înainte

Schimbările de tot felul, tehnologia și ecranele nu ne pot îndepărta de întrebările fundamentale ale
existenței, de emoții și de dorința de a le împărtăși.
Tocmai de aici vine puterea artei de a înfrunta proba timpului cu seninătate.
După o lungă așteptare în sertar, scrierile mamei mele, Natalia Poșa, păstrează nealterată
prospețimea trăirilor ce le-au dat viață si care le fac demne de a iesi din uitare.

Autoarea experimentează mijloace de expresie variate, călăuzită însă de aceleași constante. Cu

pasiune și fantezie, ea cerne cu o privire nouă multiplele fațete ale lumii și ale naturii umane, precum în :

Sisif – Personificare a efortului perpetuu, a luptei dintre aspirație și determinările exterioare. A

căutării existențiale, a acceptării și a voinței de a da un sens superior strădaniei.

Labirintul – Metaforă a introspecției, unde revolta și căutarea se metamorfozează progresiv într-o

interogare asupra părții de umbră a sinelui. Un parcurs inițiatic al asumării, în care victoria asupra
întunericului este punctul de plecare al concilierii cu sinele.

Pe malul fluviului – reverie în care introspecția generează viziuni fluide, ample, cosmogonice.

Sonete și rondele – Veșmântul clasic conferă experienței proprii, trăirilor și nostalgiilor un soclu
durabil.

Arderea cuvintelor – poeme – exprimând pasiunea statornică a autoarei : împărtășirea trăirilor

prin cuvânt. Inseparabilă de îndoieli și de interogații.

Poeme scurte – Instantanee ce captează cu spontaneitate imagini impresioniste sau imagini

mentale fugace.

Omagii – Trecută prin filtrul personal, cultura este la fel de fertilă ca însăși natura sau viața.
Referința culturală este asumată cu admirație și revendicată cu recunoștință.

Poezii pentru copii – publicate și inedite – Un univers ludic, în care inocența copilăriei își dă
întâlnire cu creativitatea și înțelepciunea viețuitoarele naturii. În care autoarea nu uită să strecoare
dragostea de limbă și de cuvânt.

Darul autoarei de a descoperi frumusețea și farmecul în ce tot ce este efemer și lupta cu îndoielile
se însoțesc cu aspirația spre valorile spirituale, permanente, durabile.
Această articulare dintre delicatețea simțirii și îndâjirea căutărilor conferă creației sale o alchimie
complexă, singulară.

Carmen POŞA, 2023

 PE MALUL FLUVIULUI

Pe malul fluviului priveam

cum apa curge vertical.
De când uitată-așa stăteam,
Nu știu-mi, părea, sau chiar pluteam
Pe cerul legănat de val.

Priveam prin geamul translucid,

În crengi de sălcii înramat,
Vedeam uimită cum s-aprind
Livezi cu stele licurind,
Iar printre, peste, etajat

un vechi castel cu turnuri mii

din spume scos și stors de soare,
cu muri de marmuri fumurii,
sub streșini, ciuguliti de vii
de iederi scaparatoare.

Albine – țăndări de lumini,

Furnici – spirale nesfârsite,
Și mugurii de rouă plini,
Corali cu nourii vecini,
Sub falduri fluturând ispite.

Și nici nu mă miram cum stau

În clatini pe aripi de vânt,
Nici mă-ntrebam dacă erau
Din cer, din raiul însuși, sau
De undeva de pe pamânt.

Înmarmurită-abia simțeam
Cum rădăcina mă pătrunde,
cum crește-n mine trunchi și ram,
Și-alunecam, alunecam,
Cu mal, cu val, cu cer, în... unde ?

Pamântul tot se dizolva

Sau se topea-n lumina ca de...
Și-acel lichid înainta
Atras-sorbit în undeva,

Cum ciocârlia-n soare cade.

Pe limpeziri după potop
Rătăcitoare fără arcă,
Încercuita într-un strop
Hălăduiam pe-ocean și parcă...

Trecusem dincolo de ce-i

Și navigam înspre uitare :
Nu căutam nici un temei,
Doar ochii mi-i simțeam ai mei
Cutremurată de-așteptare.
 Pupila-n lente pâlpâiri
Neliniștit se dilatase,
Dar nici n-aveai când să te miri
De-atâtia crini și trandafiri
Foșnind prin spațiul de mătase.

Stăteam pe val tremurătoare,

Pe valul ce mă înaltase
Că o tulpină dreapta-n soare,
Să pot, o clipă, la picioare
Privi sub... înainte de-a se...

Val după val veneau în goană,

Urmându-se într-o cadență
Trecând prin sorbul din bulboacă,
Necând icoană de icoană,
Scotând secvență cu secvență.

Oceanul lumilor de-afară

Curgea lăuntru-mi în talaze
Și nu eram decât o scară
Pe care așteptăm s-apară
Heruvi și aștri în extaze.

Nu. Totuși nu era un vis

Așa cum mintea îl visează :
Atunci când bolta s-a deschis
Spre-abia părelnicul abis,
Eram și teafără, și trează.

Un abur ca un râu lacteu

Se-nvârtejea cu-nfrigurare,
Parcă suflat de-un dumnezeu
Simțind nechipul însusi greu
În sine-și bâjbâia tipare.

Cristaliza în forme, pur

Și une se uneau cu alte,
Se rasfrângeau culori în jur,
Iar umbrele-nfigeau contur,
Tăind ca dinții unor dalte.

Și lumi ce-și căutau făptură,

Și lumi de lumi ce stau să fie,
Și lumi ce încă nu se-ndură
Să-și lepede durata pură,
Să intre în vremelnicie.

Privirea mi-o-ndoiau poveri :

Imagini cu parfum confuz,
Răcoare, muzică, tăceri,
Cu gust suav de nicăieri
Pe pragul dintre văz și-auz.
O, cum să prind, ori să desprind,
Un zvon – sărut de orhidee,
Când numai mâna de-o întind,
Mai în adânc, mai cum s-aprind
Profunzimi de curcubeie.

Poate-un cuvânt... Dar ce cuvânt ?

Ce nu închide, ci-împraștie,
Redifuzând un cânt mai cânt,
Din toate cele câte sânt
Spre cele câte pot să fie.

Mă absorbi un curcubeu
Pe dedeasupra de spăimânturi
Căzuse învelișul greu,
Rămas cum n-ar fi fost al meu,
Plutind pe lumile-n framânturi.

Extindere... mai, mai.. mai cum...

Nedestrămat... că să cuprindă
Tot presimtitul ; un parfum
Strâns în AICI și în ACUM
Ca într-o sferică oglindă.

Ningea cu sori și cu planete,

Cum ninge iarna cu fulgi mari,
Ningea alene, pe-ndelete,
Cu stele verzi și violete,

Albastre, negre, cuasari...

Ningea cu-un fel de foc de gheață,
Cu neumene fără nume,
Se-nvalmașeau ca într-o ceață,
Tălăzuindu-se spre viață,
Să vadă-simtă gânduri cum e.

Le cuprindeam ca pe-un întreg,

Mă conțineau ca pe o parte,
Și nu puteam să înțeleg,
Și parcă nu puteam s-aleg :
Era viață ? Era moarte ?

Poate coșmar ? Poate extaz ?

Ce nașteri și neantizari
Crucificare și impas.
Mă vânzolea acel talaz
De lumi lăuntrice și mari.

Visam ? Ori cine mă visa ?

Trăiam o vrajă, un delir.
Mă locuia altcineva ?
Alteru-n eu mi se-îndesa
De nu puteam nici să respir.
 ***

Din nou la loc în trupul ce-l

Lăsasem, cochilie dură,
Dar nu mă îndemnam de fel
Că nu-mi venea să intru-în el :
Înhamă vântul la trăsură.

N-am fost făcut decât un pas

Pe creasta ce se ridicase,
Când am simțit că-s doar un glas
În trupul care mi-a rămas
Ca Agamemnon prins în plase.

Izbit de cer, zbătut de ape,

Arat de valul ca un plug,
Târât prin colții unei grape,
Nici nu mai încerca să scape,
Adăpostit sub tăvălug.
Ca vreascurile dintr-un crâng
Curgea puzderia de oase...
Și nici n-aveam cum să le strâng,
Iar când căzu umărul stâng
O flacăra albastră scoase.

Un plâns adânc și dedemult,

Din tot, și nu puteam să-ascult
Un plâns de gel și fără nume
De plânsul dinlăuntru, mult :
Plângea să nu-l aud, anume.

Un glas de zbateri de oceane,

Sfărmat sub rupere de nori,
Un auit din subterane :
A-à, o-e ? u-i – simultane
Un î-î prelung, sfâsietor.

Nimic, nimica-altceva
În lumea-lumilor, doar plânsul...
Și-al meu, atât de-al meu era
Căci tot din mine izvora
Și mă-ncăpea de tot într-însul.

Un plâns ? Un țipăt fraged, de ți-i

Ca o părere, un abia
Ce nu-l aud decât poeții...
Al cui ? Al tot ce e ? Al vieții
Sau a ce nu e și ar vrea.

Căci totuși nu era o jale.

Durere, da, dar vrând a fi
Și a cunoaște în spirale
Urcând acele trepte ale
Sfarâmițării-n zi cu zi.

O naștere – pieire vie ?

O ardere ? Un foc subtil ?
Ori ce ? Nemaiputând descrie,
M-am strâns pe foaia de hârtie
Ca un desen, strîmb, de copil.
Despre autoare

Natalia POŞA (1922-1990, Botosani)

Licențiată în psihologie–pedagogie, profesoara Natalia POŞA a contribuit

la formarea mai multor generații de educatoare și învățători, la Liceul și
Institutul Pedagogic din Botoşani.
S-a bucurat de preţuirea botoşenenilor pentru cultura şi talentul său literar,
dar și pentru dăruirea ce a marcat o activitate didactică diversă : a predat
limba și literatura română, franceză, a animat activități artistice.
Din păcate, numai o mică parte din creațiile sale a cunoscut lumina tiparului. Cartea de poezii
pentru copii preşcolari și şcolari mici „Cine eşti tu, primăvară ?” (Editura Ion Creangă 1988),
publicată cu puţin înainte de căderea comunismului, nu a beneficiat de o distribuire prea largă.
Cu atât mai puțin alte creații literare – majoritatea inedite – și care reflectă un univers plin de
sensibilitate și de imaginație.
În afară de ecoul pe care le-ar putea avea asupra cititorului, poemele sale par înzestrate cu o
chemare în plus – cea de inspira. Cea de a trezi imaginația și de a suscita noi idei creative – și poate
că nu numai în domeniul literar.
Dupa ce am tehnoredactat manuscrisele, ideea că acum aș putea îndeplini o dorință a mamei mele,
exprimată pe vremea când eram studentă la Arte Vizuale, s-a impus ca o evidență. Astfel, unele
dintre lucrările mele, deși pictate înainte de a mă implica în publicarea acestui volum, participă la
prezentarea sa grafică.
Carmen POŞA

Mulțumim cititorilor
pentru interesul acordat
și pentru a face cunoscut acest conținut
prin distribuirea link-ului pe rețelele sociale.

© Carmen Posa, 2023

Autor : Natalia Poşa

Co-autor, coperta și prezentarea grafică : Carmen Poşa

Reproducerea, integrală sau parțială, este permisă numai în scop non-comercial

și cu condiția de a se menționa numele autorului si titlul volumului.
Orice utilizare comercială fără consimțământul autorului
sau al succesorilor săi în drepturi sau cesionari, este ilegală.