Sunteți pe pagina 1din 8

SCENARIU DE SIGURANTA LA FOC

OBIECTUL SI DOMENIUL DE APLICARE

1. Prezentul scenariu de siguranta la foc are drept obiect avizul p.s.i. pentru realizarea
unui imobil avand functiune de sediu social pentru firma cu locuinte de protocol, conform
certificatului de urbanism nr. 186/26/C/23295 din 03.02.2004, eliberat de Primaria Sectorului 1.
2. Domeniul de aplicare il reprezinta prezentarea masurilor de siguranta la foc
prevazute prin proiect pentru imobilul cu regim final de ina1time S + P + 2E.
3. Prezentul scenariu de siguranta la foc este intocmit in conformitate cu Normele
generale aprobate cu ordinul MI nr. 775/1997 si cu Metodologia de intocmire a scenariilor de
siguranta la foc aprobata cu ordinul MI nr. 84/2001.
La elaborarea prezentei documentaţii s-au avut în vedere următoarele:
- factorii de determinare a riscului de incendiu şi criteriile privind siguranţa la foc a
construcţiei conform Normelor generale de prevenire şi stingere a incendiilor, aprobate cu ordinul
MI nr. 775/1998;
- prevederile reglementărilor tehnice care vizează protecţia la foc a construcţiilor şi
instalaţiilor acestora.

A. CARACTERISTICILE CONSTRUCTIEI

1. Date de identificare:
- Obiectul lucrarii: IMOBIL DE BIROURI SI SPATII DE LOCUIT
- Amplasament: str. Comana, nr. 11, sector 1, Bucuresti
- Investitor: s.c RASSCO SECURITATE s.a.
cu sediul in: str. Tache Ionescu nr. 8, et.5, ap. 52, sector 1, Bucuresti
- Proiectant general: s.c. POLYGON proiect s.r.l.
2. Destinatia constructiei:
- imobil de birouri, avand functiuni:
- principale: birouri
- secundare: locuinte de protocol
- conexe: parcaj 4 autoturisme, centrala termica, adapost protecţie civila
3. Categoria si clasa de importanta a constructiei:
Conform regulamentului aprobat prin H.G.R. nr. 766/1997 (anexa nr. 3) si
metodologiei specifice aprobate prin ordin al MLPAT, constructia se incadreaza in categoria de
importanta C – importanta normala.
Potrivit tabelului 5.1 din Normativul pentru proiectarea antiseismica a constructiilor de
locuinte, social-culturale, agrozootehnice si industriale, indicativ P 100-92, constructia se
incadreaza in clasa III de importanta – importanta normala.
4. Tipul si particularitatile specifice constructiei:
a) tipul cladirii:
- cladire civila mixta cu functiuni administrative si de locuit, obisnuita, fara sali
aglomerate
- functiunile principale pe niveluri sunt:
- subsol: parcaj pentru 4 autoturisme cu boxa anexa si grup sanitar, centrala termica,
adapost de aparare civila, scara de acces
- parter: vestibul si holul de acces cu secretariat, sala de prezentare si consiliu, casa
scarii, grup sanitar
- etaj 1: scara, birouri open space, locuinta de protocol cu 2 camere de cazare, 2
grupuri sanitare si dressing
- etaj 2: locuinta de protocol de tip apartamentcu living, 2 dormitoare si dependinte
1
b) aria construita si aria desfasurata:
- Ac = 137,70 m2
- Ad = 585,70 m2
c) numarul si volumul compartimentelor de incendiu:
imobilul ce face obiectul documentatiei se constituie intr-un singur compartiment de
incendiu
- volumul compartimentului de incendiu, V = 2040 m3
d) regimul de inaltime al cladirii: S + P + 2E
Pardoseala ultimului nivel folosibil de la etajul 2 este situata la cca 6,25 m fata de terenul
accesibil autovehiculelor de interventie ale pompierilor si nu determina incadrarea in cladiri inalte
(P 118-99 art. 1.2.5).
e) numar maxim de utilizatori si distributia acestora pe nivele
- persoane pe intreaga cladire: 30 (17 permanent si 13 ocazional)
- persoane pe nivele:
- subsol: 1 permanent si 8 ocazional in cazul sosirii concomitente a 2 autoturisme
- parter: 2 permanent si 13 ocazional (vizitatori sau la consilii)
- etaj 1: 11
- etaj 2: 3
f) capacitatea de autoevacuare a persoanelor: in cladire lucreaza persoane care se pot
evacua singure (valide).
g) capacitati de depozitare: in cladire nu sunt depozite pentru materiale combustibile cu
suprafete peste 36 m2.
h) numarul cailor de evacuare: o scara interioara inchisa pentru etaje cu rampa pentru
acces la subsol separata de cele supraterane, 2 usi exterioare in 2 canaturi

B. NIVELURILE DE PERFORMANTA SI TIMPII DE SIGURANTA LA FOC


ASIGURATI

1. Riscul de incendiu

1.1 Riscul de incendiu


Avand in vedere specificul de cladire civila si functiunile spatiilor, s-au stabilit riscuri de
incendiu conform normativului P 118-99 art. 2.1.1-2.1.3 in functie de densitatea sarcinii termice
si/sau de destinatie. Calculul densitatii sarcinii termice s-a efectuat conform STAS 10903/2,
rezultand urmatoarele valori:
Birouri:
aria spatiului luat in considerare, As = 60,72 m2
numar de persoane, 10
principalele materiale luate in considerare si puterile calorifice inferioare:
- lemn Qi = 19,25 MJ/kg
- hartie, Qi = 16,30 MJ/kg
- materiale plastice Qi = 33,50 MJ/kg
- mocheta din lana Qi = 23,05 MJ/kg
masa materialelor combustibile, mi si sarcina termica, SQ = mi x Qi:
- birou de lucru din lemn si metal
10 buc. x 24 kg x 19,25 MJ/kg = 4.620,00 MJ
- corp mobil -modul birou, din lemn si metal
10 buc. x 10 kg x 19,25 MJ/kg = 1.925,00 MJ
- dulap de acte din lemn si metal
10 buc x 30 kg x 19,25 MJ/kg = 5.775,00 MJ
- scaun din metal si lemn tapitat cu poliuretan
15 buc. x 1,6 kg x 19,25 MJ/kg = 462,00 MJ
15 buc x 0,50 kg x 33,50 MJ/kg = 252,00 MJ
2
- hartie (5 kg de persoana)
10 pers. x 5 kg x 16,30 MJ/kg = 815,00 MJ
- calculatoare (monitoare, imprimante, calculator, tastatura)
10 buc x 10,65 kg x 0,5 x 33,50 MJ/kg = 1.784,00 MJ
- mocheta
61 m2 x 0,01 m x 600 kg/m3 x 23,05 MJ/kg =8.436,00 MJ
- cabluri, tuburi, aparate, din materiale plastice
50 m x 0,4 kg/m x 33,50 MJ/kg =670,00 MJ
Total sarcina termica in incapere, SQ = 24.739 MJ
Densitatea sarcinii termice:
qs = SQ : As = 24.739,00 MJ : 60,72 m2 ≈ 408 MJ/m2
Nota: Intrucat spatiile pentru birouri sau cu destinatii similare au aceeasi incarcare cu
materiale combustibile pe unitatea de suprafata, valoarea densitatii sarcinii termice rezultata din
calcul poate fi considerata etalon pentru astfel de spatii, incaperile de birou prezinta risc mic de
incendiu (qs < 420 MJ/m2).
In functie de destinatie, in conformitate cu P 118-99 art. 2.1.3, celelalte spatii se
incadreaza in urmatoarele niveluri de risc de incendiu:
- risc mare: parcajul de la subsol,
- risc mijlociu: centrala termica de la subsol, oficiul de la parter si bucataria de la etajul
2, in care se utilizeaza foc deschis
- risc mic: celelalte incaperi si spatii
1.2 Clasele de combustibilitate si periculozitate ale principalelor materiale si substante
utilizate sau depozitate in cladire: C0; C1; C2; C4 (beton, zidarie, gips-carton, metal, PVC, lemn,
mocheta).
1.3 Sursele potentiale de aprindere:
- surse de natura electrica (arcuri si scantei electrice, scurtcircuite, efect termic al
curentului electric,
- - surse de natura termica (căldura degajata de ţigări aprinse sau de lucrări de sudură,
degajata de aparate termice etc),
- surse de aprindere cu flacără la arzătoarele centralei termice,
- surse de aprindere naturale (trasnet),
- surse indirecte datorate unui focar de incendiu din vecinatate.
Imprejurari ce favorizeaza producerea incendiilor:
- utilizarea instalatiilor electrice cu defectiuni sau improvizate,
- suplimentarea receptorilor electrici care sa conduca la suprasolicitarea instalatiilor
electrice,
- utilizarea defectuoasă a instalaţiei de alimentare cu combustibil a centralei termice,
- neexecutarea periodică a controlului etanşeităţii traseelor de alimentare cu gaze
aturale şi acumularea de gaze în încăperea centralei termice sau în cele adiacente,
- executarea de lucrari de reparatii mecanice sau electrice la autoturisme in parcaj, cu
exceptia inlocuirii unei roţi,
- fumatul si utilizarea focului deschis sub orice forma in parcaj,
- completarea sau scoaterea de carburant din rezervoarele autoturismelor ori
transvazarea lichidelor combustibile,
- accesul autoturismelor in care se afla substante periculoase (inflamabile, explozive,
corozive, , radioactive etc) in afara carburantilor si lubrifiantilor autoturismului,
- nereguli organizatorice,
- avarie urmata de incendiu,
- trasnet,
- actiune intentionata (arson).
Incaperile si spatiile cu risc mic de incendiu avand volumul mai mare de 70% din volumul
total al cladirii, RISCUL DE INCENDIU PE COMPARTIMENT ESTE MIC.

3
2. Rezistenta la foc
Elementele de constructie utilizate la realizarea structurii portante a cladirii, la inchideri si
compartimentari, au urmatoarele niveluri minime de performanta privind combustibilitatea si
rezistenta la foc:
- stalpi, pereti portanti: beton armat, clasa C0 (CA1), R.F. 2 ore – gradul II.
- pereti interiori neportanti: zidarie b.c.a., beton si/sau gips-carton, clasa C0 (CA1),
R.F. minimum 30 minute – gradul I;
- pereti exteriori neportanti: zidarie b.c.a., clasa C0 (CA1), R.F. minimum 15 minute –
gradul I;
- grinzi, plansee: beton armat, clasa C0 (CA1), R.F. minimum 45 minute – gradul II;
- invelitoare din ţigla pe sarpanta din lemn ignifugatpeste planşeu continuu din beton
armat, golul de acces fiind protejat cu usa r.f. 30 minute (art. 2.1.11.1) – gradul II.
In conformitate cu tabelul 2.1.9 din Normativul de siguranta la foc a constructiilor,
indicativ P 118-99, cladirea se incadreaza in GRADUL II DE REZISTENTA LA FOC.

3. Preintampinarea propaparii incendiilor

3.1 Fata de vecinatati.


Cladirea este amplasată conform certificatului de urbanism la 8 m distanta de locuinta
parter de la nr. 13 de gradul II de rezistenta la foc, fata de constructiile vecine de pe celelalte laturi,
de care este alipita sau situata la distanta nenormata, fiind protejata prin peretii plini de tip calcan ai
acestora, cu rol antifoc..
Prin aceste distantari nu se permite propagarea incendiilor o perioada de timp normata,
conform articolului si tabelului 2.2.2 din normativul P 118-99.

3.2 In interiorul constructiei.


Limitarea propagarii unui eventual incendiu in interiorul constructiei se asigura prin
elemente verticale si orizontale (pereti si plansee) de intarziere a propagarii focului, avand
nivelurile de performanta normate, in functie de destinatiile spatiilor si de nivelurile de risc de
incendiu ale acestora.
Subsol
Pentru subsol si demisol sunt utilizate materiale de constructie de clasa C0 (CA1).
Conform normativului P 118-99 art. 2.6.27, rampele scarii de acces spre subsol sunt
separate de rampele supraterane cu pereti rezistenti la foc peste 2,5 ore si planseu rezistent la foc 1
ora. Usa de acces la scara de la nivelul parterului este etansa la foc 1 ora. Golul de acces din casa
scarii in parcaj se protejeaza cu usa rezistenta la foc 90 minute echipata cu dispozitiv de
autoinchidere.
Parcajul cu risc mare de incendiu este separat de cladirea civila supraterana cu planseu din
beton armat C0 (CA1) rezistent la foc 2 ore si pereti rezistenti la foc minimum 3 ore (NP 24-97 art.
III.C.2.3.5.b).
Camera centralei termice este separata de vecinatati cu pereti din beton armat rezistenti la
foc minimum 3 ore si planseu rezistent la foc 2 ore (P 118-99 art. 2.3.47 şi 3.8.4). Accesul in
centrala termica se face din parcaj prin usa rezistenta la foc 45 minute. Centrala termica cu pereti
din beton armat are prevazuta fereastra cu suprafata peste 0,03 m2/1 m3 de volum net al incaperii.
Niveluri supraterane
Nivelurile supraterane sunt separate intre ele cu plansee rezistente la foc minimum 45
minute, cu goluri pentru instalatii protejate conform normelor.
Scara interioara ce asigura evacuarea persoanelor de la 2 niveluri supraterane este
deschisa, separata de spatiile invecinate cu pereti rezistenti la foc minimum 2,5 ore numai la etajul
2 (apartament), din motive functionale. Rampele si podestele scarii sunt din beton armat clasa C0
(CA 1) cu rezistenta la foc de 1 ora.

4
Ghenele verticale pentru instalatii sunt separate de restul constructiei prin pereti C0 (CA
1) rezistenti la foc minimum 15 minute si nu se deschid spre casa scarii. Trapele si usile de vizitare
practicate in peretii ghenelor verticale pentru conducte se vor realiza din materiale C0 (CA1). La
trecerea prin plansee se prevad etansari cu aceeasi rezistenta la foc cu a planseelor (art.
2.3.11,2.3.12).
Cosul de fum se va realiza din materiale C0 (CA1) cu rezistenta la foc de cel putin 1 ora si
va depasi inaltimea cladirii cu cel putin 1 m peste coama. La trecerea cosului prin sarpanta se va
asigura distanta de minimum 20 cm fata de elementele din lemn, etansata cu materiale
incombustibile.
Finisajul pe caile de evacuare este cu gresie C0 (CA 1).
Accesul la pod din casa scarii se asigura prin usa rezistenta la foc minimum 30 minute.
Cladirea va fi prevazuta cu instalatii electrice de iluminat, prize, forta, la tensiunea de 220
V.c.a., de protectie contra descarcarilor atmosferice si de curenti slabi conform normativelor NP I
7-03, I 20-00, I 18-96.
Iluminatul general va fi realizat cu corpuri de iluminat incandescente, fluorescente sau
spoturi, cu grad de etanseitate si estetica adecvate locului de amplasare.
Spatiile cladirii vor fi prevazute cu prize pentru consumatori casnici uzuali (lampi de
birou, calculatoare, aparate electrocasnice, instalatii de conditionare tip SPLIT), cu contact de nul
de protectie dupa locul de amplasare si destianatie.
Instalatia de forta consta in alimentarea cu energie electrica a utilajelor (pompe, hidrofor,
ventilatoare etc).
Instalatia de protectie contra tensiunilor accidentale va consta intr-o priza naturala,
completata cu o priza de pamant artificiala din electrozi Ol Zn, ce va avea o rezistenta de maximum
1 Ohm, la aceasta fiind legat si paratrasnetul.
Instalatia de paratrasnet se va realiza pe acoperis, de tip retea, cu conductoare Ol Zn 8 mm
montata aparent, coborarile fiind executate prin armaturile stalpilor din beton, a caror continuitate
elecdtrica fiind asigurata prin sudura.
Cladirea va fi utilata cu instalatie de curenti slabi pentru telefonie, protectie la intruziune,
interfon.
Incalzirea spatiilor in anotimpul friguros sa asigura cu corpuri statice alimentate cu agent
termic apa calda 900/700 C preparat într-o centrala termica pe gaze naturale amplasata la subsol.
Climatizarea spatiilor se face cu aparate de tip SPLIT montate local dupa necesitati.
3.3 Timpul de propagare a incendiilor la constructiile vecine (Tpv) Prin distantele şi
masurile antifoc precizate la punctul 3.1 se considera ca timpul de propagare a incendiilor la
constructiile vecine depaseste 120 de minute.
3.4 Sisteme de evacuare a fumului
In cladire nu sunt incaperi de depozitare cu suprafete mai mari de 36 m 2 care sa necesite
evacuarea fumului, iar parcajul are capacitatea de 4 autoturisme.

4. Comportarea la foc
Elementele de constructie utilizate pentru structura de rezistenta, compartimentari si
inchideri sunt de clasa C0 (CA1), necontribuind la dezvoltarea si propagarea unui eventual
incendiu. Rezistenta la foc a elementelor de compartimentare orizontale si verticale este asigurata
in functie de contributia la foc a zonelor cu potentiale calorice mari (conform pct. 3.2) astfel incat
se asigura siguranta utilizatorilor pe timpul evacuarii si interventiei in caz de incendiu.

5. Stabilitatea la foc
5.1 Gradul de rezistenţă la foc al compartimentului stabilit la pct. 2 este III ceeace îi
conferă stabilitate medie la acţiunea focului, permiţând astfel evacuarea utilizatorilor înainte de
pierderea capacităţii portante a clădirii. Conform rezistentei la foc a principalelor elemente de

5
rezistenta ale constructiei, stabilitatea la foc se estimeaza la 45 de minute cu exceptia sarpantei
unde stabilitatea la foc este de 15 minute.
5.2 Comportarea la foc
Contribuţia la foc se estimează prin potenţialul calorific al sarcinii termice (densitatea
sarcinii termice) care este de peste 840 MJ/m2 in parcaj si sub 420 MJ/m2 in restul spatiilor. Pe
ansamblul compartimentului densitatea sarcinii termice este sub 420 MJ/m2.
5.3 Timpul de incendiere totală
În funcţie de caracteristicile privind rezistenţa la foc a elementelor de construcţie şi a
cantităţilor de produse, mobilier, dotări şi alte materiale combustibile ce pot fi în clădiri, se
estimează timpul de incendiere totală la minimum 45 minute.

6. Cai de acces, evacuare si interventie


6.1 Caracteristici tehnice şi funcţionale ale acceselor şi circulaţiilor carosabile:
Accesul autospecialelor de interventie este asigurat din strada Comana. Interventia este
asigurata pe o latura a cladirii din strada adiacenta.

6.2 Caracteristici ale căilor interioare de evacuare a persoanelor:


Caile de circulatie pentru functionarea normala a cladirii asigura si cerintele prevazute de
reglementari pentru evacuarea in caz de incendiu, astfel:
Subsol
Evacuarea celor maximum 9 persoane (1 flux) ce pot fi in parcaj este asigurata printr-o
scara interioara cu rampe balansate, inchisa, separata de parter cu pereti si usa cu rezistenta la foc
precizata la pct. 3.2. Latimea rampelor scarii este de 1,15 m (2 fluxuri), iar latimea minima a
treptelor balansate este de 12 cm.
Inaltimea pe caile de evacuare este de minimum 2,00 m.
Timpul (lungimea) de evacuare in interiorul salii multifunctionale, intr-o directie, este de
maximum 30 sec (12 m), admis conform P 118-99 tab. 4.2.27.
Timpul (lungimea) de evacuare in interiorul parcajului, intr-o directie, pana la usa de acces
in casa scarii este de maximum 25 sec (10 m) admis conform NP 24-97 art. III.C.2.5.1.a.
Niveluri supraterane
Un flux de evacuare pentru incaperi administrative are 80 de persoane conf. art. 4.2.26.
Evacuarea persoanelor de la cele 2 etaje (maximum 15 persoane pe nivel– cate 1 flux) se
asigura prin scara interioara deschisa, balansata, cu acces in casa scarii la nivelul apartamentului
prin usa intr-un canat, normala, pe balamale, cu latimea de minimum 90 cm. Latimea rampelor
scarii este de 1,15 m (2 fluxuri). Latimea rampelor scarii este de 1,15 m (2 fluxuri), iar latimea
minima a treptelor balansate este de 12 cm.
Timpul (lungimea) de evacuare intr-o directie este de maximum 25 sec (10 m).
La nivelul parterului, evacuarea este asigurată in doua directii, prin usa in 2 canaturi a
vestibulului de la intrarea principala si prin usa in 2 canaturi a salii de consiliu din partea opusa.
Usile cu latimea de 1,50 m asigura fiecare evacuarea a doua fluxuri, necesarul de evacuat fiind de
1 flux, totalul personalului din cladire fiind de 30.
Inaltimea pe caile de evacuare este de minimum 2,00 m.
Timpul (lungimea) de evacuare in 2 directii este de maximum 30 sec (12 m).
Iluminat de siguranta pentru evacuare
Capacitatea cladirii fiind sub 50 de persoane, conform NP I 7-02, nu este obligatorie
prevederea de iluminat de siguranta pentru evacuare.
Marcarea cailor de evacuare se realizeaza cu indicatoare de securitate (indicatoare
luminoase) conform SR ISO 6309/1998.

7. Ascensoare de interventie
Conform prevederilor normativului P 118-99, cladirea nefiind inalta nu este prevazuta cu
ascensor de interventie in caz de incendiu.

6
8. Timpi de siguranta la foc
- timpul normalizat de evacuare (Tne) conform punctului 6.2.
- timpul de supravietuire (Tsv): minimum 15 minute.
- timpul de localizare si de stingere (T8, T9): maximum 3 ore

B. ECHIPAREA CU MIJLOACE TEHNICE DE PREVENIRE SI STINGERE A


INCENDIILOR

1. Sisteme, instalaţii şi dispozitive de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de


incendiu:
Conform normativului I 18-96 destinatia si importanta cladirii nu impun prevederea de
instalatii de semnalizare si alarmare in caz de incendiu.

2. Sisteme, instalaţii şi dispozitive de limitare şi stingere a incendiilor:


Conform normativului I 9-94 art. 14.52 b, 14.91, 14.152 b, importanta cladirii, destinatia,
suprafata construita sub 600 m2, numarul de niveluri, densitatea sarcinii termice sub 840 MJ/m2,
volumul cladirii sub 5000 m3, nu impun prevederea de instalatii de stingere cu apa din interior sau
exterior si nici alte sisteme de stingere.

3 Stingătoare şi alte aparate de stins incendii, utilaje, unelte şi mijloace iniţiale de


intervenţie:
- tip:
- stingătoare portative de 6 kg cu pulbere si CO2
- număr:
- 9 stingatoare portative (câte 2 la fiecare nivel + 1 in centrala termica, fiecaruia
revenindu-i sub 350 m2;

C. CONDITII SPECIFICE PENTRU ASIGURAREA INTERVENTIEI


- Surse de alimentare:
- cu apă: nu e cazul nefiind instalatii de stingere
- cu energie electrică: reţeaua furnizorului prin blocul de măsură (B.M.P.T.), tabloul
general prevăzut cu intreruptor general fiind în interior.
- Asigurare serviciu de pompieri:nu e cazul, capacitatea cladirii fiind sub 500 persoane.
- In cladire nu sunt spatii in care sa se gaseasca materiale periculoase care sa necesite
produse de stingere si echipamente speciale.

D. CONCLUZII SI MASURI TEHNICO-ORGANIZATORICE


Modul de incadrare in nivelurile de performanta din punct de vedere al sigurantei la foc se
considera corespunzator reglementarilor tehnice in domeniu.

În eventualitatea unui incendiu se va întrerupe alimentarea cu energie electrică şi se va


anunţa telefonic:
- Brigada de Pompieri „Dealul Spirii“ a Capitalei
- S.C. ELECTRICA
- S.C. DISTRIGAZ
- Poliţia
Personalul permanent va fi instruit pentru a cunoaşte normele ce se impun în caz de
necesitate. Activitatea de prevenire şi stingere a eventualelor incendii constituie sarcini de serviciu
care se înscriu în fişele posturilor. Persoanele cu atribuţii de conducere trebuie să asigure
salariaţilor din subordine care au stabilite prin fişele posturilor sarcini şi responsabilităţi de apărare

7
împotriva incendiilor, timpul şi condiţiile necesare desfăşurării activităţilor aferente îndeplinirii în
bune condiţii a respectivei sarcini.
Sunt obligatorii următoarele activităţi:
- instruirea la angajare şi instruirea periodică a salariaţilor privind normele, regulile şi
măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi asupra sarcinilor ce le revin din
planurile de intervenţie,
- participarea salariaţilor la instruirile şi exerciţiile privind prevenirea şi stingerea
incendiilor, stabilite potrivit legii.
În ceeace priveşte documentele principale de organizare a apărării împotriva incendiilor pe
durata exploatării construcţiei se stabilesc următoarele:
- instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor, schemele de prevenire şi stingere,
planurile de evacuare în caz de incendiu se actualizează, se utilizează şi se afişează conform
reglementărilor specifice,
- planurile de intervenţie se întocmesc ori se actualizează, după caz, în situaţiile
reglementate sau impuse de condiţiile concrete privind apărarea împotriva incendiilor,
- punerea în aplicare a planurilor de evacuare şi a planurilor de intervenţie este obligatorie
în situaţiile de urgenţă publică de incendiu, precum şi la exerciţiile şi aplicaţiile tactice de
intervenţie.
Se vor întocmi şi afişa planurile de evacuare.
Se va nominaliza o persoană care să coordoneze activitatea de p.s.i. şi care sîntocmească
planul de apărare împotriva incendiilor.
Planul de autoapărare va cuprinde:
- dispoziţia de constituire a comisiei,
- obligaţiile generale şi specifice ale membrilor comisiei,
- măsurile de autoapărare cu termene şi responsabilităţi, completate trimestrial, precum
şi cele rezultate din documentele de control ale organelor de specialitate,
- stabilirea locurilor unde este interzis focul deschis şi fumatul,
- evidenţa exerciţiilor şi aplicaţiilor,
- evidenţa instalaţiilor şi mijloacelor p.s.i. din dotare, tematica de instruire a
personalului angajat.
Se vor asigura conditiile pentru ducerea la indeplinire a sarcinilor si obligatiilor ce revin
proprietarului si utilizatorilor potrivit O.G. nr. 60/1997 privind apararea impotriva incendiilor,
aprobata cu Legea nr. 212/1997, modificata si completata cu O.G. nr. 114/2000, aprobata cu Legea
nr. 126/2001, precum si pentru punerea in aplicare a dispzitiilor generale de P.S.I. referitoare la
ordinea interioara, instruirea personalului, echiparea si dotarea cu mijloace tehnice de p.s.i si
organizarea activitatii de aparare impotriva incendiilor (D.G.P.S.I. nr. 001,002,003,005).

F. DISPOZIŢII FINALE
Scenariul de siguranţă la foc îşi pierde valabilitatea la schimbarea condiţiilor preliminare în
care caz se vor relua etapele de identificare şi evaluare a riscului de incendiu.

Intocmit,

arh. D. Mutulescu

mai 2004

S-ar putea să vă placă și