STUDENT : ARNAUTU GETA

Bananierul
Bananele, istorie şi origini
Banana este un fruct folosit încă din antichitate, provenind din Asia de Sud-Est, junglele din
Malaezia, Indonezia şi Filipine, unde şi astăzi există multe soiuri sălbatice de banane. S-au găsit
dovezi ale utilizării bananelor pe teritoriul Noii Guinee datând din 5.000 î.Hr., dar au fost menţionate în
scris pentru prima dată în 600 î.Hr., în texte budiste. Chiar şi Alexandru cel Mare a menţionat existenţa
acestora în 327 î.Hr. şi se consideră că introducerea bananelor în lumea occidentală a avut loc
datorită expediţiilor sale.
Cu toate acestea, este foarte probabil ca primii care au cultivat banane să fi fost chinezii,
începând cu anul 200 d.Hr. În 650, cuceritorii islamici au adus bananele în Palestina. Negustorii arabi
au răspândit ulterior bananele în aproape toată Africa şi, de acolo, ele au fost răspândite în America
Centrală şi de Sud, datorită exploratorilor din secolul al XVI-lea.
În Europa, bananele au devenit larg răspândite numai în perioada Renaşterii (care cuprinde, în
linii generale, secolele XIV-XVI, perioada de tranziţie de la societatea medievală la cea modernă), ca
urmare a exporturilor din ţările de origine efectuate de către celebri exploratori care, în acei ani, au
descoperit America: există dovezi despre introducerea bananelor în Europa în 1502, atunci când
coloniştii portughezi au început să înfiinţeze primele plantaţii de banane în Caraibe şi America
Centrală.
Comercializarea pe plan internaţional a bananelor a început doar de la sfârşitul secolului al
XIX-lea. Înainte de această dată, lipsa mijloacelor adecvate pentru transportul acestora a împiedicat
comerţul în ţările neproducătoare.
În 1899, compania americană United Fruit Company domina comerţul de banane, începând
să le exporte din America Centrală (Guatemala) şi vânzând 75% din cele 20 milioane de banane care
atunci se comercializau în Statele Unite şi Europa.
Istoria bananelor (banana: un cuvânt derivat din limba arabă, care înseamnă „deget”) datează
din cele mai vechi timpuri, iar datorită marii sale versatilităţi în bucătărie acest tip de fructe proaspete
s-a înrădăcinat din ce în ce mai mult şi în cultura modernă, deţinând un procent important pe piaţa de
fructe şi de legume. În lume, bananele ocupă locul patru după orez, grâu şi porumb în consumul
uman; sunt cultivate în 130 de ţări din lume, mai multe decât în cazul oricărui alt fruct cultivat.

Bananierul
Bananierul este o plantă ierboasă din Familia Musaceae, care, din cauza mărimii şi structurii,
este deseori confundat cu un arbore. Este cultivat pentru fructele sale, având tulpina înaltă, de până la
8 m, frunze lungi de până la 3 m. Bananierul este, de fapt, o plantă veşnic verde, perenă, originară din
ţările tropicale.
Tulpina acestei plante este formată la bază din frunze mari care se deschid şi este robustă;
frunzele sunt, de asemenea, caracterizate prin vene secundare paralele care se rup foarte uşor în
franjuri. În vârful tulpinii se deschide, în formă de coroană, un smoc de frunze enorme, lungi de doi
metri şi late de un metru, de unde, după aproximativ doi ani, germină florile de banane de culoare alb-
gălbui, care înfloresc în iunie-iulie şi care sunt protejate de bractee (frunze învăluitoare) de culoare
violet.
Apar mai târziu fructele (capsule verzi), aşa-numitele banane, care cresc în grupuri numite
"mâini", aranjate în grupuri înclinate, numite "cască". Casca poate depăşi un metru în lungime: ea
poate conţine peste 200 de fructe şi cântăreşte peste 25 de kg; casca de banane se ofileşte după ce a
produs fructele. Bananierul poate ajunge la o înălţime de aproximativ nouă sau zece metri, dar
plantele cultivate, de obicei, nu depăşesc trei metri.
Bananierul are nevoie de expunere la soare sau locuri uşor umbrite; prin urmare, temperatura
minimă nu trebuie să scadă sub 10 grade, altfel îşi pierde frunzele. Este unul din motivele pentru care
ţările producătoare de banane din lume nu sunt europene (iernile din ţările Uniunii Europene sunt mult
mai reci şi temperaturile pot scădea mult sub 10° C). Bananierul este, prin urmare, potrivit să trăiască
într-un climat cald, umed, la adăpost de vânt, cu plin soare sau cu puţină umbră, iar roadele sale,
bananele, sunt prezente pe pieţele internaţionale pe tot parcursul anului.
Bananele sunt întotdeauna culese necoapte şi, după transportul efectuat de nave numite
"bananiere", vin maturate în depozite încălzite cu etilenă, un gaz natural.
Înainte ca bananele să fie transporte sunt, în general, scufundate timp de câteva minute în
rezervoare care conţin pesticide (de exemplu tiobentazol): ca o măsură de precauţie, pentru a preveni
bolile bine-cunoscute ale bananelor, cum ar fi "răul de transport", cauzat de o ciupercă care se
instalează între coajă şi pulpa fructului de banane.
Bananele care sunt lăsate să se coacă direct în bananier şi care sunt recoltate pentru
consumul în zonele de origine au un gust mult mai delicat şi intens decât fructele pe care cumpărate
în pieţele de fructe şi legume din Europa.
Europa este a doua mare piaţă pentru banane, cu un volum de consum foarte apropiat de cel din
SUA. Marea parte a producătorilor este formată din fermieri mici, care folosesc aceste culturi pentru
consumul casnic sau pentru comercializarea locală. Deoarece bananele sunt produse în continuu de-a
lungul unui an, acestea reprezintă o sursă de hrană importantă în acea perioadă a anului când
alimentele provenite din recoltarea anterioară s-au terminat, iar cele din anul curent nu sunt gata de
cules.
În anul 2014, recolta de banane a lumii era estimată la valoarea de 31,4 miliarde de euro, fiind
indispensabilă pentru hrana a mai bine de 400 de milioane de persoane.
În general, bananele consumate în Europa provin din Spania (Insulele Canare), Franţa
(Guadalupe şi Martinica), Grecia şi Portugalia (Azore şi Madeira), din Africa, Caraibe şi Pacific, şi, în
cele din urmă, ţările din America Latină.