Presiunea arterială

Presiunea arterială depinde de activitatea inimii şi starea arterelor.

Pomparea sângelui în artere se face cu o anumită presiune care trebuie să
învingă rezistenţa valvulelor semilunare ale aortei primitive, trunchiului
pulmonar şi a pereţilor arteriali.
Această presiune sub care se găseşte sângele în artere poartă denumirea de
presiune arterială, determinând o anumită întindere a pereţilor arteriali, numită
tensiune arterială. Presiunea (tensiunea) arterială se măsoară cu un aparat
special, denumit tensiometru. Acesta măsoară în acelaşi timp presiunea maximă
(sistolică) şi presiunea minimă (diastolică). La animalele domestice presiunea
sistolică variază între 110-190mm Hg, iar la om între 120-140mm Hg.
Viteza sângelui în artere este diferită pe traiectul arborelui circulator.
Astfel, în punctul cel mai apropiat de cord, viteza sângelui în artere este maximă
(300-500mm pe secundă în aorta de cal); cu cât ne depărtăm de cord viteza se
reduce. În vene viteza sângelui creşte treptat, atingând în vena cavă caudală
jumătate din viteza cu care sângele circulă în aortă.
Pulsul arterial este urmarea undei produse în artere la fiecare sistolă. Cu
fiecare contracţie ventriculară este aruncată în circulaţie o cantitate de sânge
care se izbeşte în coloana deja existentă în artere. Şocul produs de lovitura dintre
cele două cantităţi de sânge presează dinăuntru în afară asupra pereţilor arteriali,
care, fiind elastici, se dilată. Rezultă o undă care se transmite prin toată masa
sangvină până la capilare, cu o viteză de 9-12m pe secundă.
Şocul acesta, corespunzător fiecărei sistole ventriculare şi transmis sub formă
de pulsaţie se numeşte puls arterial.
Numărul de pulsaţii pe minut diferă de la specie la specie şi este egal cu
ritmul cardiac.

Circulaţia venoasă

Pereţii venelor nu sunt caracterizaţi prin aceeaşi bogăţie de ţesut elastic şi

muscular. În mod normal, fiziologic, venele nu au puls asemănător celui arterial.
La venele mari în apropierea cordului se observă o oarecare pulsaţie, dar care se
datorează respiraţiei sau opririi bruşte a sângelui în vene şi acumulării lui cu
ocazia fiecărei sistole artriale.
Circulaţia sangvină în vene depinde şi este cauzată de mai mulţi factori:
Ÿ impulsul cardiac care împinge coloana de sânge din artere în vene;
Ÿ mişcările respiratorii;
Ÿ contracţiile muşchilor scheletici care presează pe vene.
Presiunea sangvină în venele periferice este foarte scăzută şi devine negativă
în venele cave.

Circulaţia sângelui în capilare

La capătul periferic, arterele se termină printr-o arborizaţie capilară, care

însumează un calibru de mii, zeci şi chiar sute de mii de ori mai mare decât
artera principală de origine. Prin această arborizaţie se scurge aceeaşi cantitate
de sânge ca şi prin vasul mare. Viteza sângelui în capilare este redusă până la
0,5 mm/sec şi chiar mai puţin. Aceasta este consecinţa diviziunii multiple a
capilarelor, şi ceea ce este mai important este că prezintă o însemnătate practică,
prin aceea că numai la o viteză redusă se pot face schimburile respiratorii dintre
celule şi eritrocite, numai la o viteza redusă se poate produce hematoza, numai
la o viteză redusă se poate produce fenomenul de diapedeză a leucocitelor.