Proiectarea sistemelor

Proiectarea sistemelor este elaborarea la cererea producerii a noilor dispozitive,

mecanisme sau procese, care îmbunătăţesc producţia şi simplifică lucrul. Proiectarea
sistemelor este una din varietăţile de cercetare a inginerilor.
Aceste 4 elemente pot fi atît obiecte materiale, cît şi noţiuni abstracte.
1. Intrare – materia primă, condiţiile teoremei sau datele iniţiale ale
problemei.
2. Legile naturii – legile fizicii, teoreme şi axiome în cazul demonstrării unei
teoreme sau pentru rezolvarea problemei.
3. Sistemul cercetat – maşina sau unealta de prelucrare a materialului,
procesul de rezolvare a problemei, demonstrarea teoremei.
4. Ieşire – producţia finită, rezultatul rezolvării problemei, consideraţii finale
ale teoremei.
În procesul de proiectare se foloseşte literatura (informaţia) tehnico-ştiinţifică,
deoarece proiectantul tinde să realizeze un sistem perfect şi în timpul lucrului controlează
sau compară proiectul cu ceea ce a fost cunoscut în trecut şi cu situaţia la moment a
problemei.
Metodica de proiectare cuprinde un şir de măsuri, care uneori se repetă pentru ca în
rezultat de a obţine cu adevărat un sistem util, optim din punct de vedere a cheltuielilor,
tehnic realizabil etc.
La etapa 1 ia naştere ideia inovatoare. La etapa a 2-a se elaborează concepţia
proiectului de realizare a ideii novatoare şi sînt propuse soluţionări alternative. Etapa a
treia „analiza inginerească” va fi dezvoltată mai detaliat în subpunctul 3.2.
La etapa a 4-a se ia hotărîrea despre realizarea şi implementarea în producţie a
proiectului. Se elaborează documentaţia tehnică argumentată de calcule economice.
La etapa a 5-a se produce maşina.
 Parametri statistici

Pentru estimarea valorii adevărate a mărimii fizice măsurate se foloseşte media

aritmetică:
n

x 1 +x 2+. . .+ xn i=1
∑ xi
x̄ = n = n
. (5)
unde n – numărul măsurărilor.

Media aritmetică este cea mai apropiată de valoarea adevărată a mărimii fizice
măsurate.
Dacă toate rezultatele măsurărilor sînt grupate în m clase de dimensiuni cu un
număr diferit de măsurări n1, n2,..., nm în fiecare grup sau clasă, atunci se calculează
media ponderată a claselor de dimensiuni:
m
∑ x̄ n
n1+n2 +...+nm ¿ i=1 i i
x̄= x̄ 1⋅n 1 + x̄ 2⋅n 2+...+ x̄ m⋅nm ¿ = ¿
¿ n (6)
unde:
x̄ 1 + x̄ 2 +. ..+ x̄ m - media aritmetică pe clase;
n=n1 +n 2 +. ..+n m - numărul măsurărilor;
m - numărul de grupe sau clase de dimensiuni.

Unicul parametru care caracterizează distribuţia normală este abaterea (greşeala)

medie pătratică σ (σ – se mai numeşte standard):

√
n
∑ ( x i − x̄ )2
i =1
σ=
n−1 ; (7)
 Pătratul ei σ2 sau D se numeşte dispersie. Dispersia caracterizează împrăştierea
(dispersarea) erorilor aleatoare în jurul valorii adevărate a mărimii fizice măsurate şi este
indicatorul preciziei de realizare a măsurărilor:
n
∑ ( xi − x̄ )2
D=σ 2 = i =1
n−1 ; (8)
În cazul divizării rezultatelor măsurărilor în m grupuri sau clase cu mediile

aritmetice pe clase
x̄ 1 + x̄ 2 +. ..+ x̄ m eroarea medie pătratică se calculează după formula:

√
m
∑ n i ( x̄i − x̄ )2
i =1
σ=
n−1 ; (9)
Respectiv şi dispersia D:
D = σ2 (10)
Dispersia D şi standartul σ caracterizează împrăştierea şi variabilitatea valorilor
măsurărilor.
Nivelul dispersării (împrăştierii) variabilităţii valorilor măsurărilor se caracterizează
de coeficientul de variaţie, care se mai numeşte variaţia deplasării:
σ
c 0=
x̄ (11)