Parametri statistici

Pentru estimarea valorii adevărate a mărimii fizice măsurate se foloseşte media

aritmetică:
n

x 1 +x 2+. . .+ xn i=1
∑ xi
x̄ = n = n
. (5)
unde n – numărul măsurărilor.

Media aritmetică este cea mai apropiată de valoarea adevărată a mărimii fizice
măsurate.
Dacă toate rezultatele măsurărilor sînt grupate în m clase de dimensiuni cu un
număr diferit de măsurări n1, n2,..., nm în fiecare grup sau clasă, atunci se calculează
media ponderată a claselor de dimensiuni:
m
∑ x̄ n
n1+n2 +...+nm ¿ i=1 i i
x̄= x̄ 1⋅n 1 + x̄ 2⋅n 2+...+ x̄ m⋅nm ¿ = ¿
¿ n (6)
unde:
x̄ 1 + x̄ 2 +. ..+ x̄ m - media aritmetică pe clase;
n=n1 +n 2 +. ..+n m - numărul măsurărilor;
m - numărul de grupe sau clase de dimensiuni.

Unicul parametru care caracterizează distribuţia normală este abaterea (greşeala)

medie pătratică σ (σ – se mai numeşte standard):

√
n
∑ ( x i − x̄ )2
i =1
σ=
n−1 ; (7)
Pătratul ei σ sau D se numeşte dispersie. Dispersia caracterizează împrăştierea
2

(dispersarea) erorilor aleatoare în jurul valorii adevărate a mărimii fizice măsurate şi este
indicatorul preciziei de realizare a măsurărilor:
 n
∑ ( xi − x̄ )2
i =1
D=σ 2 =
n−1 ; (8)
În cazul divizării rezultatelor măsurărilor în m grupuri sau clase cu mediile

aritmetice pe clase
x̄ 1 + x̄ 2 +. ..+ x̄ m eroarea medie pătratică se calculează după formula:

√
m
∑ n i ( x̄i − x̄ )2
i =1
σ=
n−1 ; (9)
Respectiv şi dispersia D:
D = σ2 (10)
Dispersia D şi standartul σ caracterizează împrăştierea şi variabilitatea valorilor
măsurărilor.
Nivelul dispersării (împrăştierii) variabilităţii valorilor măsurărilor se caracterizează
de coeficientul de variaţie, care se mai numeşte variaţia deplasării:
σ
c 0=
x̄ (11)
 Divizarea datelor experimentale în grupuri sau clase

O particularitate importantă a şirului variaţional este divizarea tuturor datelor primite

în rezultatul măsurărilor în grupuri sau clase. Intervalele de clasă trebuie să fie uniforme cu
pasul constant.
Fiecare grup sau clasă se caracterizează prin:
- limitele de clasă;
- frecvenţa n, care reprezintă numărul de măsurări din clasa sau grupul respectiv.
Numărul de grupuri sau clase m poate fi calculat după formula:

m = 1+ 3,31 lgn (1)

Practica arată că numărul de grupuri sau clase nu trebuie să fie mai mic de 5 şi mai
mare de 12. Savanţii recomandă o dependenţă simplă a numărului de clase m funcţie de
frecvenţa n:
Tabelul 4
Numărul de clase m funcţie de numărul de măsurări n

Frecvenţa n Numărul de clase m

10...30 5
31...70 6...9
(5...10)
mai mult de 70 10...12

Intervalul de clasă se determină din formula:

x max −x min
h=
m ; (2)

unde: xmax - valoarea maximă a măsurărilor din şirul variaţional cercetat;

xmin - valoarea minimă a măsurărilor din şirul variaţional cercetat.
 Concluzie: Divizarea datelor experimentale în grupuri sau clase se efectuează cu
scopul construirii histogramelor şi curbelor variaţionale.