Fecioara de fier

Probabil că niciodată în istorie tortura n-a ajuns să capete forme mai teribile ca în
epoca medievală. Iar unul dintre cele mai cinice exemple provine chiar de pe
teritoriul țării noastre. Este vorba de așa-numita “Fecioară de fier”, din Cetatea Fă-
gărașului. În închisoarea cetății se afla o încăpere în care sfârșeau cei ce fuseseră
condamnați la moarte. În ziua execuției, condamnatului i se spunea că, iată, va fi
iertat și eliberat, dar cu o singură condiție: să sărute chipul Maicii Domnului, atâr-
nat pe pieptul Fecioarei de fier, care era amplasată într-o înfundătură a zidului.
Profund recunoscător, condamnatul pășea bucuros către Fecioara de fier, dar,
apropiindu-se de ea, călca pe un dispozitiv care declanșa un întreg mecanism. Bra-
ţele Fecioarei de fier, prevăzute cu cuțite, se deschideau brusc și îl prindeau într-o
îmbrățișare ucigașă, străpungându-i corpul. La picoarele Fecioarei de fier se căsca
apoi o gaură, prin care condamnatul cădea de la o înălţime de 8-10 metri, într-un
canal în care îl așteptau mai multe săbii ascuțite, orientate cu vârfurile în sus, care
îl tăiau în bucăți. Canalul era alimentat apoi cu un șuvoi de apă, care spăla toate
urmele monstruoasei execuții, purtând resturile în Olt, care curgea la numai 800 de
metri de Cetatea Făgărașului.

Taxa miresei
În mai multe părți ale Europei, ca de exemplu în Anglia, femeile de rând aveau o
portiță de scăpare, care le permitea să-și aleagă ele însele soțul, căutând un bărbat
pe placul inimii lor, chiar dacă acesta locuia pe o altă moșie decât pe cea a
stăpânului lor. Tot ce aveau de făcut era să-i plătească lordului feudal un soi de
taxă pe căsătorie, numită “merchet”, prin care să-și despăgubească seniorul pentru
faptul că urma să-l lipsească de forța lor de muncă. “Merchet” era deci un fel de
răscumpărare sau de compensație. Plata către senior putea fi făcută de tatăl sau
fratele tinerei care urma să se mărite, dar și de ea însăși. Există relatări despre
tinere femei din epoca medievală, care munceau din greu, tocmai pentru a strânge
bani pentru taxa în cauză, care, odată achitată, le dădea dreptul să-și ia drept soț
bărbatul iubit. Potrivit istoricilor, chiar și în zona noastră a existat o “taxă pe fecio-
rie”. Din ea a derivat apoi așa-numitul “preț al miresei”, plătit de mire sau de
familia lui către părinții viitoarei soții.

Un divorț sângeros
În Evul Mediu, în Germania, atunci când soții nu mai găseau nicio cale de în-
țelegere, situația era tranșată prin luptă. Felul în care decurgeau lucrurile a fost
detaliat într-o carte scrisă în 1467, care atestă că soții luau cât se poate de în serios
sintagma “până ce moartea ne va despărți”. Cum bărbatul are în mod evident un
avantaj fizic atunci când se luptă cu o femeie, soției îi erau făcute unele concesii,
astfel încât confruntarea să decurgă în condiții cât mai echitabile. Soțul era, de
pildă, pus să stea într-o gaură săpată în pământ, iar una dintre mâini îi era legată la
spate. Dacă lupta era câștigată de femeie, bărbatul era executat. Dacă cel victorios
era soțul, femeia era îngropată de vie.
Moda în Evul Mediu
Felul în care se îmbrăcau oamenii în decursul Evului Mediu este printre cele mai
bizare din istorie. Bărbații acelor vremuri erau, de pildă, pur și simplu obsedați de
pantofii cu vârfuri ascuțite, ca niște morcovi. Și atât de lungi, încât ajungeau să
depășească și cu peste 12 centimetri nivelul degetelor de la picioare. Cu cât erau
pantofii mai lungi, cu atât mai mare se considera că era averea domnului în cauză.
Și, implicit, respectul pe care i-l datorau semenii săi mai puțin binecuvântați de
soartă. Cum bunul-simț există dintotdeauna, au existat însă și în Evul Mediu
numeroși critici acerbi ai acestei mode aiuristice. Unul dintre manuscrisele pe-
rioadei afirmă, de exemplu, că acești pantofi “ar fi mai potriviți drept gheare pentru
demoni, decât ca ornamente pentru bărbați”, iar un poem englezesc din 1388
deplângea faptul că bărbații nu pot îngenunchea atunci când se roagă, din cauza
faptului că pantofii lor sunt prea lungi. Problema a fost în final tranșată, chiar de la
“vârf”: în 1368, regele Franței a emis un edict prin care a interzis producerea și
folosirea pantofilor-morcovi în Paris. După aproape 100 de ani, regele Angliei,
Eduard al IV-lea, a luat o decizie asemănătoare, restricționând drastic dreptul
purtării ciudaților pantofi. Dar dacă vă vine să râdeți de bărbații din Evul Mediu,
aflați că nici femeile nu erau cu mult mai breze. A fost o perioadă în care o frunte
înaltă era considerată un mare semn de frumusețe. Pentru a se ridica la înălțimile
amețitoare ale acestui ideal medieval, femeile își smulgeau cu nestrămutată
hotărâre atât genele, cât și sprâncenele, până când nu mai aveau pe față nici măcar
un singur firicel de păr.

Ingroparea separata a inimii

Dacă o personalitate proeminentă din Evul Mediu murea, trupul și inima erau
îngropate uneori separat. Este de remarcat faptul că îngroparea partială a fost
practicată și după Evul Mediu.Regina Maria a României a fost îngropată astfel.

Războinicii își pileau dinții.

Se credea că așa luptă mai bine, Această practică era folosită, în special, de
vikingi,

Sângele de gladiator era remediu pentru epilepsie

De asemenea, se credea ca sângele lor aduce noroc și putere.

Castorul era considerat pește

Prin urmare carnea de castor era foarte consumată.