Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cărţi sau
ţigări
POLIROM
Colecţia BIBLIOTECA POLIROM este coordonată
de Bogdan-Alexandru Stănescu.
www.polirom.ro
Editura POLIROM
Iaşi, B-dul Carol I nr. 4; P.O. BOX 266, 700506
Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 6, bl. B3A, sc. 1, et. 1,
sector 4, 040031, O.P. 53, C.P. 15-728
ORWELL, GEORGE
Cărţi sau ţigări/George Orwell, trad, şi note de Ciprian
Şiulea. - Ia ş i: Polirom, 2011
ISBN 978-973-46-2282-5
821.111-31=135.1
Cărţi sau
ţigări
Traducere din lim ba en gleză şi note
de C iprian Şiulea
POLIROM
2011
G eo rge O rw e ll (pseudonimul literar şi jurnalistic al lui
Eric Arthur Blair) s-a născut în 1903 în India şi a murit
de tuberculoză la Londra în 1950. Orwell a studiat la
Eton între 1917 şi 1921, publicînd în d iferitele reviste
ale colegiului, iar între 1922 şi 1927 a fost angajat în
cadrul Poliţiei Im periale Indiene din Birmania, experi
enţă pe care a reconstituit-o m ai tîrziu în romanul Zile
birmaneze (1934; Editura Polirom, 2003). Prim a sa carte,
Fluierind a pagubă prin Paris şi Londra (1933), este o
relatare emoţionantă şi mai ales comică a celor cîţiva
ani de sărăcie autoimpusă, pe care i-a trăit după ce s-a
întors în Europa. Prin tre romanele sale din anii 1930
se număr ăO fată de preot (1935; Editura Polirom , 2011),
Aspidistra să trăiască! (1936; Editura Polirom , 2009)
şi O gură de aer (1939; Editura Polirom, 2010), dar
adevărata recunoaştere i-au adus-o alte două proze tip
reportaj: Drumul către Wigan Pier (1937), despre viaţa
la Urnita sărăciei a minerilor dintr-un orăşel din Lancashire,
şi Omagiu Cataloniei (1938; Editura Polirom , 2009),
despre propria sa experienţă din timpul Războiului Civil
din Spania. între 1943 şi 1945, ca director literar la
Tribune, a publicat numeroase articole literare şi pohtice,
colaborînd în acelaşi tim p la Observer şi la Manchester
Evening News. Fabula politică Ferma Animalelor (1945;
Editura Polirom, 2002) şi distopia O mie nouă sute opt
zeci şi patru (1949; Editura Polirom , 2002) sînt cele
mai populare romane ale lui Orw ell şi au fost traduse
în întreaga lume. în anul 2010, Editura Polirom a publi
cat în traducere o ediţie îngrijită de P eter Davison a
Jurnalelor lui Orwell.
Volumul Cărţi sau ţigări include o serie de eseuri şi
texte publicistice în care autorul britanic abordează, cu
bine-cunoscuta sa incisivitate şi umorul lui subtil, teme
mai mult sau mai puţin grave. Interesul redus pentru
lectură al oamenilor obişnuiţi (comentat în textul cu titlul
explicit Cărţi sau ţigări), atmosfera m izeră dintr-un spi
tal franţuzesc interbelic, zbaterile ridicole ale unui cro
nicar de carte sau slaba reacţie a scriitorilor occidentali
faţă de starea literatu rii din Uniunea Sovietică sînt
doar cîteva din subiectele abordate de O rw ell într-un
demers în care dimensiunea etică e dublată de talentul
jurnalistic şi literar al unui mare prozator.
Cărţi sau ţigări
Cumpărate (majoritatea
la mina a doua).................................. 251
Primite sau cumpărate cu bonuri
de cărţi..................................................33
Exemplare de recenzent sau
cu dedicaţie.........................................143
împrumutate şi nerestituite.................. 10
împrumutate temporar........................... 5
T O T A L .............................................. 442
io
din această ţară cheltuiau aproape zece
lire pe an per capita pe alcool şi tutun.
Doar că 20% din populaţie erau copii sub
cincisprezece ani şi 40% erau femei, ast
fel că fumătorul şi băutorul mediu tre
buie să fi cheltuit mult mai mult de zece
lire. In 1944 cheltuielile anuale per capita
pentru aceste articole ajungeau la nu mai
puţin de douăzeci şi trei de lire. Ţinînd
cont, ca mai înainte, de copii şi femei,
patruzeci de lire devine o sumă rezona
bilă pentru o persoană. Patruzeci de lire
pe an de-abia dacă ajung pentru un pachet
de Woodbine în fiecare zi şi un ţap de
bere, şase zile pe săptămînă. Nu e o sumă
de bani prea grozavă. Bineînţeles, acum
toate preţurile sînt mai mari, inclusiv
preţul cărţilor; totuşi, s-ar părea că pre
ţul cititului, chiar dacă achiziţionezi cărţi
în loc să le împrumuţi şi să consumi un
număr mare de periodice, nu depăşeşte
costurile însumate ale fumatului şi bău
tului.
E dificil de stabilit vreo relaţie între
preţul cărţilor şi valoarea pe care o obţii
de la ele. „Cărţile" includ romane, volume
de poezie, manuale, lucrări de referinţă
bibliografică, tratate de sociologie şi multe
altele, iar lungimea şi preţul nu sînt echi
valente, mai ales dacă de obicei cumperi
cărţi la mina a doua. Poţi cheltui zece
7 7
1. 40° Celsius.
După interogatoriu a venit baia -
pare-se, o procedură obligatorie pentru
toţi nou-veniţii, la fel ca la închisoare
Hau la casa de corecţie. Mi-au fost luate
hainele şi, după ce am stat cîteva minute
aşezat şi tremurînd în cincisprezece cen
timetri de apă caldă, mi s-a dat o cămaşă
de noapte de in şi un halat scurt şi albas
tru de flanel - fără papuci, fiindcă mi-au
spus că nu aveau unii suficient de mari
pentru mine - şi m-au condus afară. Era
o noapte de februarie şi eu sufeream de
pneumonie. Salonul spre care mergeam
era la două sute de metri distanţă şi se
pare că, pentru a ajunge la el, trebuia
să traversezi curtea spitalului. Cineva
cu un felinar s-a împiedicat în faţa mea.
Aleea de pietriş era îngheţată sub picioa
rele mele, iar vîntul îmi flutura cămaşa
de noapte în jurul gambelor goale. Cînd
am intrat în salon, mi-am dat seama că
am o senzaţie ciudată de familiaritate,
a cărei origine n-am reuşit s-o identific
decît mai tîrziu în noaptea aceea. Era o
încăpere lungă, mai degrabă joasă, prost
luminată, plină de murmure şi cu trei
rînduri de paturi surprinzător de apro
piate unul de celălalt. Se simţea un miros
urît, fecal, totuşi dulceag. în timp ce mă
întindeam, am văzut pe un pat apropiat
de vizavi un bărbat mic, cu umeri rotunzi
şi păr gălbui, care stătea în pat pe jumă
tate dezbrăcat, în timp ce un doctor şi
un student îi făceau o procedură ciudată.
Mai întîi doctorul a scos din geanta lui
neagră o duzină de pahare mici, ca paha
rele de vin, apoi studentul aprindea un
chibrit în interiorul fiecărui pahar, pen
tru a consuma aerul, după care paharul
era lipit de spatele sau pieptul bărbatu
lui şi vidul din el îi făcea o umflătură
galbenă enormă. Abia după cîteva clipe
mi-am dat seama ce îi făceau. îi puneau
ventuze, un tratament pomenit în manu
alele vechi de medicină, dar despre care
pînă atunci avusesem o impresie vagă că
e una din chestiile care li se fac cailor.
Probabil că aerul rece de afară îmi
scăzuse temperatura şi priveam acest
remediu barbar cu detaşare şi chiar cu
un anumit amuzament. în clipa urmă
toare însă, doctorul şi studentul au venit
la patul meu, m-au ridicat pe verticală
şi, fără să scoată vreun cuvînt, au înce
put să îmi aplice acelaşi set de pahare,
care nu fuseseră sterilizate în nici un
fel. Cele cîteva proteste slabe pe care
le-am emis au primit acelaşi răspuns pe
care l-ar fi primit dacă aş fi fost un ani
mal. Eram foarte impresionat de modul
impersonal în care cei doi bărbaţi înce
puseră să acţioneze asupra mea. Pînă
atunci nu mai fusesem într-un salon de
spital public şi era' prima mea experi
enţă cu doctori care te manevrează fără
să-ţi vorbească sau să te bage în seamă
ca om. In cazul meu au pus doar şase
pahare, dar după ce au făcut asta, le-au
scos, au crestat uşor umflăturile şi le-au
pus din nou. De data aceasta fiecare
pahar a tras cam cît o linguriţă de desert
de sînge întunecat. în timp ce mă întin-
deam iarăşi, umilit, dezgustat şi speriat
de ceea ce mi se făcuse, mă gîndeam că
măcar acum or să mă lase în pace. Dar
nu, nici vorbă. Mai urma un tratament,
prişniţa cu muştar, care părea să fie ceva
la fel de obişnuit ca băile fierbinţi. Două
infirmiere şleampete pregătiseră deja priş
niţa şi mi-au înfăşurat-o în jurul piep
tului la fel de strîns ca o cămaşă de forţă,
în timp ce cîţiva bărbaţi, care umblau
prin salon în cămaşă şi pantaloni, au
început să se strîngă în jurul patului
meu cu rînjete pe jumătate înţelegătoare.
Am aflat mai tîrziu că a privi cum i se
aplică prişniţa cu muştar unui pacient
era una din distracţiile favorite din salon.
Chestiile astea sînt aplicate în mod nor
mal timp de un sfert de oră şi, neîndo
ielnic, sînt destul de amuzante dacă nu
eşti tu persoana dinăuntru. In primele
cinci minute durerea e cruntă, dar ai impre
sia că poţi s-o înduri. în timpul urmă
toarelor cinci minute această impresie
se evaporă, dar prişniţa e legată cu cata
ramă la spate şi nu poţi s-o scoţi. Asta
e perioada pe care privitorii o savurează
cel mai mult. în timpul ultimelor cinci
minute am observat că intervine un fel
de amorţeală. După ce prişniţa mi-a fost
scoasă, mi s-a aruncat sub cap o pernă
impermeabilă plină cu gheaţă şi am fost
lăsat singur. Nu am dormit şi, din cite ştiu,
a fost singura noapte din viaţa mea -
vreau să spun singura noapte petrecută
în pat - în care nu am dormit deloc, nici
măcar un minut.
în timpul primei ore petrecute la
Hopital X avusesem parte de o serie întreagă
de tratamente diferite şi contradictorii,
dar asta a fost ceva înşelător, pentru că
în general aveai parte de foarte puţin
tratament, fie el bun sau rău, în afara
cazului în care erai bolnav într-un mod
interesant şi instructiv. La cinci dimi
neaţa veneau infirmierele, trezeau paci
enţii şi le luau temperatura, dar nu-i
spălau. Dacă te simţeai suficient de bine,
te spălai singur, altfel depindeai de mila
altui pacient ambulant. De asemenea,
în general pacienţii erau cei care duceau
cumplitele ploşti de pat, poreclite la
casserole. La opt venea micul dejun, numit
în stil militar la soupe. Şi chiar era supă,
o supă chioară de legume, cu cocoloaşe
unsuroase de pîine plutind în ea. Mai
tîrziu, în timpul zilei, doctorul înalt, solemn
şi cu barbă neagră, îşi făcea vizita, cu
un interne şi o trupă de studenţi în urma
lui, dar noi eram vreo şaizeci în salon
şi era evident că el mai are şi alte saloane
de tratat. Erau multe paturi pe lîngă care
trecea zi de zi, uneori urmat de strigăte
imploratoare. Pe de altă parte, dacă aveai
vreo boală cu care studenţii voiau să se
familiarizeze, te bucurai de suficientă
atenţie - de un anumit tip. Eu însumi,
avînd un specimen extrem de frumos de
horcăit bronşic, uneori beneficiam de o
duzină de studenţi ce stăteau la coadă
ca să îmi ausculte pieptul. Era un sen
timent ciudat - vreau să spun ciudat din
cauza interesului lor intens de a-şi învăţa
meseria, combinat cu o lipsă evidentă a
oricărei percepţii că pacienţii sînt fiinţe
umane. Sună ciudat cînd o povestesc, dar
uneori, cînd unui student tînăr îi venea
rîndul şi se apropia să te manipuleze,
pur şi simplu tremura de încîntare, ca
un băiat care a pus în sfîrşit mîna pe
cine ştie ce aparat scump. Urmau şiruri
de urechi - urechi de tineri, de tinere,
de negri - apăsate pe spatele tău, un
şir de degete ciocănindu-te solemn, dar
neîndemînatic, şi nici măcar unul dintre
ei nu schimba vreun cuvînt cu tine şi
nici nu te privea direct în faţă. Ca paci
ent neplătitor, în cămaşa de noapte uni
formă, erai în primul rînd un specimen,
lucru care nu mă supăra, dar cu care
nu m-am putut obişnui niciodată.
După cîteva zile mă simţeam sufici
ent de bine ca să stau în capul oaselor
şi să studiez pacienţii din jur. Camera
înăbuşitoare, cu paturile ei înguste şi atît
de apropiate unul de altul, încît puteai
atinge cu uşurinţă mîna vecinului, conţinea
toate tipurile de boli, cu excepţia, presu
pun, a cazurilor infecţioase acute. Vecinul
meu din dreapta era un cizmar mic şi
roşcat, cu un picior mai scurt decît celă
lalt, care obişnuia să anunţe moartea ori
cărui alt pacient (asta s-a întîmplat de
mai multe ori, iar vecinul meu a fost de
fiecare dată primul care a auzit) fluierînd
către mine şi exclamînd „Numero 43!“
(sau cît era) şi aruncîndu-şi braţele dea
supra capului. Bărbatul acesta nu avea
cine ştie ce, dar în majoritatea celorlalte
paturi din cîmpul meu vizual aveau loc
tragedii sau pur şi simplu orori. In patul
care era cap la cap cu al meu a zăcut
pînă a murit (nu l-am văzut murind -
l-au mutat în alt pat) un bărbat mic şi
sfrijit, care suferea de nu ştiu ce boală,
dar una care îi făcuse întregul trup atît
de teribil de sensibil, încît orice mişcare
dintr-o parte în alta, uneori chiar şi gre
utatea aşternuturilor, îl făcea să ţipe de
durere. Cea mai mare suferinţă a lui era
cînd urina, şi o făcea cu foarte mare difi
cultate. O infirmieră îi aducea plosca şi
apoi stătea vreme îndelungată lîngă patul
lui, şuierînd, cum se spune că fac grăj-
darii cu caii, pînă cînd în cele din urmă,
cu un ţipăt chinuit de „Je pisse!“, omul
începea. în patul de lîngă el, bărbatul
cu păr gălbui, pe care îl văzusem cum i
se pun ventuze, scuipa încontinuu mucus
cu firişoare de sînge. Vecinul din stînga
mea era un tînăr înalt şi lipsit de vlagă,
căruia i se introducea periodic în spate
un tub prin care se extrăgeau cantităţi
uimitoare de lichid spumos din cine ştie
ce parte a trupului. în patul de după el
murea un veteran al războiului din 1870,
un bărbat bătrîn şi arătos, cu barbişon
alb, în jurul căruia stăteau exact ca nişte
ciori, la orice oră cînd vizitele erau per
mise, patru rude feminine în vîrstă,
îmbrăcate complet în negru, ce pîndeau
în mod evident cine ştie ce jalnică moş
tenire. în patul de vizavi de mine, pe
rîndul din spate, era un bătrîn chel cu
mustaţă pe oală şi faţa şi corpul foarte
umflate, care suferea de o boală care îl
făcea să urineze aproape necontenit.
Lîngă patul său stătea întotdeauna un
receptacul imens de sticlă. într-o zi au
venit să-l viziteze soţia şi fiica lui. La vede
rea lor, faţa puhavă a omului s-a lumi
nat într-un zîmbet de o drăgălăşenie
surprinzătoare şi în timp ce fiica sa, o
r
I
La puţin timp după ce am ajuns la
St. Cyprian (nu imediat, ci după vreo
săptămînă sau două, tocmai cînd păream
să mă deprind cu rutina vieţii şcolare),
am început să fac în pat. Aveam deja
opt ani, aşa că era o revenire la un obi
cei de care trebuie să fi scăpat cu cel
puţin patru ani în urmă.
Cred că azi să faci în pat în astfel de
circumstanţe e considerat drept ceva nor
mal. E o reacţie normală a copiilor care
au fost mutaţi din casa lor într-un loc
ciudat. Insă pe vremea aceea era consi
derată o infracţiune dezgustătoare, pe
care copiii o comiteau intenţionat şi al
cărei tratament adecvat era bătaia. în
ce mă privea, nu era nevoie să mi se spună
că e o infracţiune. Mă rugam noapte de
noapte, cu o fervoare pe care rugăciunile
mele nu o mai avuseseră niciodată pînă
atunci, „Te rog, Doamne, fă-mă să nu
mai ud patul! Ah, te rog, Doamne, fă-mă
să nu mai ud patul!", dar fără prea mult
efect. In unele nopţi se întîmpla, în altele
nu. Nu exista aici nimic voluntar si nimic
9
II
IV
VI
!'
Cuprins
EDITURA POLIROM
ISBN 978-973-46-2282-5
9 789734 622825
w w w .p o liro m .ro