MEMORIU TEHNIC

INSTALAŢII TERMICE

Încălzirea locală este cea mai simplă instalaţie întrucât cuprinde în ansamblul ei atât sursa termică cât şi
suprafaţa de încălzire. Se recomandă a fi utilizată la:
- clădiri mici cu maximum 3; 4 niveluri;
- complexe de clădiri mici dispersate pe suprafeţe mari (mediu rural);
- clădiri de locuit individuale;
- clădiri cu caracter sezonier (organizare de şantier, depozite de materiale etc.);
- monumente istorice, locaşuri de cult etc.; încălzirea locală prezintă o serie de avantaje: cost de investiţii
redus, posibilitatea încălzirii numai a spaţiilor utilizate, folosirea tuturor categoriilor de combustibili
gazoşi, lichizi şi solizi, instalarea rapidă cu mijloace locale, exploatare uşoară deci puţin costisitoare etc.
Ca dezavantaje se pot menţiona:
- suprafeţele încălzitoare au dimensiuni mari şi ocupă mult spaţiu în încăperea în care sunt amplasate;
- randamentele termice sunt mult mai reduse în raport cu alte sisteme de încălzire;
- necesitatea prevederii de coşuri pentru fiecare sobă sau grup de sobe;
- inconveniente de ordin igienic şi pericol de incendiu în manipularea combustibilului.

Clasificarea sistemelor de încălzire locală se poate face după:

- modul de acumulare şi cedare a căldurii: sobe cu sau fără acumulare;
- combustibilul folosit: sobe cu arderea combustibilului solid (cărbuni, lemne, deşeuri etc.), lichid (păcură,
motorină etc.), gazos (gaze naturale, biogaz, butan etc.);
- natura materialului din care sunt executate: sobe din zidărie de cărămidă şi teracotă, sobe metalice etc.
Sobele se execută din zidărie de cărămidă sau plăci din faianţă. Au diferite forme geometrice exterioare de
la simplu paralelipiped, la construcţii complicate cu nişe, etajere, banchete sau alte forme de figuri estetice.
Caracteristica principală a acestor sobe constă în aceea că, urmare a arderii combustibilului în focar odată sau
de două ori pe zi, timp de câteva ore, căldura rezultată, vehiculată cu gazele de ardere este acumulată în pereţii
sobei şi cedată lent încăperii.
Din categoria acestor sobe, cele confecţionate cu plăci din faianţă sunt cele mai folosite. Sobele cu
acumulare se execută: fixe sau mobile.
Sunt executate din plăci ceramice glazurate cu dimensiuni standardizate şi forme diferite. Din punct de
vedere al construcţiei pereţilor sobele sunt:
- uşoare, cu pereţi subţiri (60...90 mm grosime) unde capacitatea de acumulare a căldurii este de 3...5 h,
iar alimentarea cu combustibil se face de 3...4 ori/zi;
- semigrele, cu pereţi groşi, unde capacitatea de acumulare a căldurii este de 5...8 h, iar alimentarea cu
combustibil se face de 2...3 ori/zi;

1
 - grele, cu pereţi foarte groşi, unde capacitatea de acumulare a căldurii este de 8... 10 h, iar alimentarea
cu combustibil se face de 1...2 ori/zi.
Sobele folosesc combustibili solizi, lichizi şi gazoşi. Randamentul mediu variază între 65 şi 75 % dar în cazul
în care sunt bine construite, cu pereţi etanşi şi cu tiraj corespunzător, pot realiza şi randament între 80 şi 85 %.
Din punct de vedere tehnic şi economic se recomandă ca sobele fixe cu plăci din faianţă, în funcţie de
grosimea pereţilor să se folosească astfel:
- pentru zonele cu ta = -15...-21 °C, sobe cu pereţi groşi şi foarte groşi;
- pentru zonele cu te = -12 °C, sobe cu pereţi subţiri.
Soba fiind un corp de încălzire, se recomandă a fi amplasată în zona elementelor de construcţii exterioare,
aceasta pentru uniformizarea repartiţiei căldurii pe verticală şi eliminarea curenţilor de aer rece în apropierea
pardoselii. Acest mod de amplasare a sobelor creează greutăţi în ceea ce priveşte evacuarea gazelor de ardere
la coş, acesta din urmă fiind, de regulă, amplasat către mijlocul clădirii.
Pentru a reduce diferenţa mare între temperatura aerului de la plafon şi cea a aerului de la nivelul pardoselii,
se recomandă ca sobele să aibă înălţimea redusă, iar distanţa lor faţă de pereţii exteriori să fie cât mai mică.
Evacuarea gazelor de ardere în exterior se face cu ajutorul coşurilor de fum, pentru care se au în vedere o
serie de condiţii de care să se ţină seama la construcţia şi montarea lor:
- realizarea de temperaturi ridicate a gazelor de ardere (până la circa 200 °C), impune o stabilitate la ar-
derea materialului din care este executat coşul;
- faţa interioară a coşurilor să fie pe cât posibil netedă;
- evitarea tronsoanelor orizontale;
- coşul de fum în exterior (pe terasa sau acoperişul clădirii) trebuie să depăşească cu minimum 50 cm cel
mai apropiat obstacol.
In ceea ce priveşte racordarea sobelor la coşul de fum se recomandă următoarele:
- racordarea se face numai la coşuri din zidărie, cu etanşare bună;
- evitarea de racorduri lungi, orizontale; în cazul legăturilor cu burlane din tablă, lungimea maximă este de
1,5 m pe orizontală între sobă şi coş, asigurând totodată şi o pantă minimă de 10...15 °;
fiecare sobă să aibă coşul ei; în cazul montării a două sobe alăturate la un coş, racordurile se distanţează între
ele pe verticală cu 500 mm.
Se vor monta 3 sobe fixe cu acumulare de căldură pe combustibil solid (lemn,cărbune) în următoarele spaţii:
- living
- dormitor
- dormitor
La elaborarea proiectului s-au respectat normele şi standardele în vigoare :
- Normativul P 118-99
- Ordinul Nr. 166 din 27 iulie 2010, Art. 76, punctual 3
- Legea nr. 177/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii,
publicată în Monitorul Oficial nr. 484 din 2 iulie 2015 (M. Of.nr. 484/2015).

2
 La execuţie se vor respecta prevederile următoarelor normative :
- Ord.9/N/15-93 Regulament privind protecţia şi igiena muncii în construcţii
Execuţia lucrărilor de instalaţii termice se va realiza numai cu personal calificat şi cu instructajul de protecţia
muncii efectuat la zi.

Întocmit,
Ing.