Tibet- o civilizatie ranita

“Tibetul este un tinut inalt si pamantul sau este pur.Muntii sai inzapeziti sunt la originea tuturor 
lucrurilor,izvorul nenumaratelor rauri si suvoaie.Este inima salasului zei lor….” 

Manuscris de la Dunhuang,extras din Pelliot tibetain 840,sec VIII-lea

1.SPATIU SI IDENTITATE

Aceasta harta
arata intinderea
ariei culturale
tibetane
apartinand azi
Chinei.

2
Tibetul etnic si cultural,mai restrans,are totusi o suprafata de aproximativ 3 800 000 km ,de
sapte ori mai mare decat a Frantei,si ar avea o populatie tibetana care abia trece de 6
milioane.Reprezinta ¼ din suprafata Chinei in frontierele actuale,dar are numai 0.46% din
populatia Chinei.Cuprinde marile provincii tibetane Amdo,Kham(Tibetul de Est),U
Tsang(Tibetul Central) si Ngari(Tibetul de Vest).Acestea se impart apoi in regiuni mai mici,care
au uneori o istorie culturala specifica.

Nu se poate vorbi in absolut de Tibetul istoric, deoarece frontierele sale au variat in functie de
epoci,ajungand pana la Dunhuang pe Drumul Matasii si in nordul Yunnanului,ingloband Ladakh
si unele regiuni din nordul Indiei si Nepalul in secolul al VIII-lea.

1
 

In limba chineza,nu exista un termen care sa cuprinda toate regiunile Tibetului etnic.La fel,in
tibetana nu exista un termen care sa desemneze ansamblul “China Hanilor si Tibet”.In
chineza,numele Chinei,Zhongguo “Tara de Mijloc”,nu inglobeaza Tibetul ,iar tibetanii numesc
China “Intinderea neagra”. 

Pentru guvernul Tibetan,exilat din 1959,denumirea Tibet se aplica Tibetului etnic si cultural in
ansamblu,desemnat prin termenul Po Cholka(Tibetul celor 3 provincii:U-
Tsang,Kham,Amdo).Astazi,pentru chinezi,denumirea de Tibet nu se aplica decat Regiunii
Autonome Tibet(RAT creata in 1965).Restul Marelui Tibet incepe sa se dezmembreze din
secolul al XVIII-lea,cu o parte din provincia Amdo.La inceputul secolului XX,o parte din Kham
devine nominal o provincie numita Xikang,desfiintata de comunisti in 1955.In prezent provincial
Amdo este impartita intre 3 provincii chineze:Qinghai,Gansu si Sichuan;la fel;provincia Kham
este impartita.

Numele

Tara este cunoscuta sub diferite nume,in functie de culture.Numele occidental Tibet vine din
arabul Tubbet/Tubbat care vine la randu-i,din Topan dialectul turco-mongol al populatiilor
Tuyuhun ,cu care arabii intrasera in contact.Chinezii numeau vechiul Tibet imperial Tufan sau
Tubo.Tibetanii isi numesc tara Po(Bod).Intre tibetani,el desemneaza Tibetul Central,privinciile
orientale Amdo si Kham.Ia fata strainilor si mai ales a chinezilor toti tibetanii se simt “popa”,
“oameni din Po”. 

O mare diversitate geografica si biologica

Tibetul ocupa,in cea mai mare parte,fundul marii Thetis,secata in urma cu 100 de milioane de
ani,asa cum o atesta numeroasele lacuri sarate.Podisul Tibetan este marginit la sud de cei 2500
km ai arcului Himalayan care,din Karakoram pana in nordul Birmaniei,il izoleaza de
subcontinentul Indian.

Contrar ideii populare cum ca Tibetul nu este decat un podis pustiu,acest tinut prezinta peisaje
variate in functie de nivelurile ecologice.Habitatul uman se etajeaza intre 2800 si 5300 de
metri.Sud-estul si estul Tibetului se caracterizeaza prin vai adanci si fertile,inconjurate de munti
impaduriti.Acoperisurile inclinate sunt un semn al precipitatilor abundente.In Tibetul Central si
Occidental mai putin udat e ploi,peisaul este auster,cu munti plesuvi si vai largi,dar fertile numai
in apropierea cursurilor de apa si pana la 4200 de metri.Satele sunt adesea construite la marginea
oazelor de inalta altitudine unde se cultiva napi si orz.Dincolo de 4200 de metri,incep pasunile pe
care pasc turmele de oi,capre si iaci care vara,urca pana la 5300 de metri,pazite de
pastori,precum la Markyang,in regiunea Nyemo,la vest de Lhasa.Dincolo de 5300 de m,se

2
 

gaseste un univers mineral si nelocuit,unde zapada poate cadea in orice anotimp.Regatul

cervidelor,al leopardului zapezilor si al pasarilor rapitoare,el apartine divinitatilor muntilor care
vegheaza la bunastarea si prosperitatea teritoriului,primind in schimb respectful si veneratia
oamenilor.Culmile mai inalte de 6000 de metri sunt acoperite de zapezi vesnice,iar aceasta lume
mineral infatiseaza extraordinare nuante de culoare.

Originea tibetanilor

Exista mai multe mituri ale originii.Unul dintre ele provine din religia prebudista .Zeul creator
isi trimite fiul pe pamant pentru a crea oamenii:el se impreuneaza cu o diavolita si descendentii
sai stau la originea primelor sase clanuri ale tibetanilor.Mitul budist,este cel mai raspandit,dar
tardiv(sec XIII-lea):tibetanii s-au nascut din unirea dintre Bothisattva Avslokiteshavara si o
diavolita a stancilor,ei ar fi mostenit astfel compasiunea tatalui si salbaticia mamei.

Daca este imposibil de atribuit o origine exacta populatiilor tibetane,suprapunerile de populatii

si mobilitatea lor dovedesc,departe de cliseele obisnuite,permeabilitatea acestei arii inca din
epoca preistorica.Incepand din sec al VII-lea d. Hr.,cronicile chineze vorbesc despre un popor
numit “Tufan”. 

O singura conceptie a spatiului?

3
 

Unitatea poporului Tibetan este data de cultura comuna,de marcile identitare care transcend
diferentele dialectale,disputele istorice,varietatea vesmintelor.Peste tot in Tibet,pe platoul pustiu
din vest sau in padurile din est,revin aceleasi marci care,in ciuda diferentelor locale,sunt
identificate suficient de bine pentru a fi recunoscute drept tibetane.Care sunt acestea?Inainte de
toate,o amprenta fizica asupra peisajului,care ne face sa recunoastem imediat o regiune
tibetana:stegulete cu rugaciuni battue de vant,chortene(monumente religioase)care puncteaza
drumul,movile pe culmile trecatorilor,sanctuare ale divinitatilor locale pe coasta unui munte
stances sau lipite de zidul unei case.Cat despre spatiul locuit,acesta este structurat dupa un model
comun,in care pozitiile “jos” si “inalt” intre vaile ca spatiu cultivat,deci civilizat,si spatiul
salbatic sunt foarte puternice.

Toponimia este graitoare:to se aplica partii celei mai inalte a unei vai sau regiuni,in timp ce
me se aplica celei mai joase.Termenii folositi pentru spatiile salbatice nelocuite si potential
periculoase au in component particular ri:ri desemneaza muntele nelocuibil.Ri,tradus,in
general,prin munte in Occident,are conotatii mult mai largi in cultura tibetana.Astfel,ri dag
desemneaza animalele salbatice,rip hag,mistretul,iar ri ma,pamantul necultivabil,arid.

Un sat Tibetan este alcatuit din doua universuri inchise intrepatrunse:casele sunt foarte
apropiate intre ele,ca si cum ar forma un “bloc”-cu exceptia anumitor regiuni din Kham-dar
fiecare casa,la randu-i este inchisa.Casa sateasca se caracterizeaza prin ferestrele mici din peretii

4
 

exterior si o curte inferioara care apara de vant,unde se tin furajele si animalele, si spre case se
deschid ferestrele mari.Peretii sunt construiti,in principal din chirpici sau piatra;lemnul e folosit
mai ales in Tibetul Oriental.

O memorie colectiva

Tibetanii au o memorie colectiva a miturilor,a fragmentelor de istorie,a personajelor istorice si

chiar a reprezentarilor spatial ale ariei lor.Una dintre cele mai bune ilustrari este cea care uneste
aceste elemente diferite:un demon feminine,simbolozand Tibetul salbatic si acoperindu-l cu
intregul sau corp,ar fi fost subjugate de regele Songtsen Gampo(620-649).Acesta porunceste sa
construiasca pe inima ei sip e mai multe puncte ale membrelor temple budiste,pentru a o
impiedica sa se miste sis a faca rau.Incarcata de simbolism,aceasta poveste este foarte bine
ancorata im memoria colectiva,la fel ca epopeea regelui Gezar din Ling.

Lingua franca scrisa in toata aceasta regiune permite constituirea si difuzarea unui enorm
corpus literar,religios si istoric.Limba scrisa depaseste chiar limitele Marelui Tibet si cuprinde
aria culturala tibetana.Oriunde,din Amdo,si in nord-estul Tibetului,si pana in Ladakh,la
extremitatea vestica,la distant de peste 300 de km pot,textele pot fi citite si comentate.In schimb
particularitatile lingvistice nu permit intelegerea orala.

Dictonul “Fiecare tara cu modul ei de a vorbi fiecare lama cu modul lui de a invata pe ceilalti”
este o ilustrare a acestei diversitati de care tibetanii sunt constienti,dar care este strabatuta de

5
 

repere identitare la care au sentimentul ca apartin.De astfel,ei se defines drept “fete

rosii,mancatori de tsampa”(faina din orz prajit). 

Credinte commune

Credintele commune,in special divinitatile locale,inclusive in muntii si lacurile care asigura

bunastarea,isi au originea in religia prebudista.Aceste divinitati au trasaturi antropomorfice
marcate.Ele sun binevoitoare sau manioase ,dupa felul cum se comporta oamenii in natura sau
societate.Foarte banuitoare ele se razbuna aruncadn grindina sau omoara vitele.Geloase una pe
alta,se lupta pentru posesiunea apei sau a bogatiilor.Au alimentele preferate,partenerul lor
preferat si nu ezita sa fie infidel sau sa plece iarna spre regiuni mai calde.Cultul lor are ritualuri
similar in intregul Tibet:fumigatii,ofrande de hrana,alcool sau lapte,mici ceremonii de atragere a
bunavointei si uneori,curse de cai,tragere cu arcul sau cu pusca.

Budismul este considerat de multi,mai ales in Occident,drept component daca nu chiar

component identitatii tibetane.Desigur mai ales o data cu exilarea si unitatea in jurul figurii
charismatice a celui de-al paisprezecelea dalai-;ama,budismul Tibetan este un element
important,dar oare cei 10% dintre locuitori care nu sunt budisti ci bonpo,nu sunt si ei tibetani? Ce
se poate spune despre cele cateva sute de musulmani tibetani?Identitatea tibetana nu se poate
reduce la budism,chiar daca acesta constituie un aspect essential.

Muntele Kailash(Gang Rinpoche-“muntele pretios”

in tibetana 6638m).Pelerinajul in jurul acestui
munte(salas al lui Shiva sau ai divinitatii
Cakrasamvara,munte sacru deopotriva pentru
budisti,bonpo,hinduisti si jainisti)este un act
purificator.Acesta se face in trei zile,dar pentru cei
mai curajosi in 20 de ore,si inchinandu-se de-a
lungul drumului.Rugaciuni si inchinari la locurile
simbolice si la salasurile divinitatilor ritmeaza
mersul,iar trecerea prin pasul Drolmala este o
renastere.

6
 

2.RELIGII SI CREDINTE

Sistemul de credinte prebudist din vechiul Tibet

Cand budismul ajunge in Tibet in sec al VII-lea,tara nu este lipsita de credinte si

religie.Credintele din vechiul Tibet erau organizate intr-un sistem religios,numiti,probabil,bon iar
preotii care oficiau ritualurile erau numiti bonpo.Sapaturile arheologice sunt inca putin
numeroase dar totusi poti fi prezentate in linii mari aceste credinte:lumea a fost create de zeii
pcha care traiest in cer,fac sa domneasca ordinea si isi trimit reprezentanti pe pamant.Muntii
fixeaza solul intinzand cerul ca pe un cort.Cand mor,oamenii,calauziti de animale precum oaia
calul sau iacul,merg in Tara mortilor.Acesta este compusa dintr-o regiune a suferintei si una a
fericirii,unde mortii asteapta,inconjurati de posesiunile lor si de alimente,o reinviere la momentul
unei noi varste de aur.Printre numeroasele ritualuri practicate pentru a indupleca o multitudine de
divinitati,strans legate de elemntele natural,sacrificiile animale trebuie sa fi jucat un rol.Cele mai
importante doua categorii par sa fie divinitatile-munti:monumem,divinitati feminine si koula,care
protejeaza viata si puterea seniorilor si a regelui.Ele garanteaza stabilitatea si ordinea,sin in
consecinta,permit oamenilor sa traiasca sanatosi,sa aiba recolte si vite din plin.Daca sunt
nemultumite il abandoneaza pe rege care moare,punand astfel in pericol ordinea lumii si
prosperitatea oamenilor.

Originile budismului

Budismul ajunge in Tibet in sec al VII-lea,provenit deopotriva din China si India.Potrivit

istoriografiei tibetane,o mare dezbatere are loc in sec VIII-lea la manastirea Samye.Oricare ar fi
fost forma si realitatea acestei dezbateri controversa exista,iar curentul i ndian al “Caii de Mijloc”
iese invingator,dar inglobeaza tantrismul.

Tantrismul este o miscare religioasa foarte importanta care exista atat in hinuduism,cat si un
budism.Pune accent pe yoga,pe invataturi secrete fondate din texte sacre numite Tantra,care nu
pot fi intelese decat daca sunt explicate de un maestru(guru),si in fine,pe simbolismul
sexual,pentru adeptii cei mai avansati.In aceasta epoca,tantrismul era practicat in special in nord-
vestul continentului Indian,in Swat(Pakistan) si in Kashmir.Dins Swat vine Padmasambhava in
sec al VIII-lea.Acest maestro tantrist devine un veritabil erou religios in intreaga lume tibetana si
o legenda aurita se contruieste in jurul persoanei sale.Tibetanii se intreapta spre India ca sursa a
religiei lor si multi calugari fac o lunga calatorie intr-acolo,petrecand luni sau chiar ani pe langa
maestrii indieni sau in manastiri.De astfel,acest fapt permite astazi guvernului chinez sa spuna ca
budismul tibetan este o religie provenita din strainatate.

7
 

Budismul Tibetan… 

Budismul se va adapta si se va impune asupra acestui substrat al religiei autohtone ale carei
credinte sunt ireconciliabile cu ale sale,care sunt non-creatia,nepermanenta si karma,apasarea
faptelor.Acest process este totusi lent si dureaza,probabil,intre secolele al VII-lea si al X-lea,el
nu se produce fara conflicte,dupa cum arata istoria regalitatii,chiar si in secolul al X-lea,cand
regele Tibetului de Vest,Yeshe O,ii critica pe budistii careinca mai practica sacrificiile
sangeroase.Budismul tibetan este astazi impartit in patru mari scoli,dintre care unele se impart la
randul lor in,mai multe ramuri.Toate aceste scoli au putine diferente doctrinare si adera la acelasi
dogme de baza.Ele se disting intre ele prin importanta data unui text particular si mai ales
interpretarii textelor complexe prin invatatura orala a unui maestro.In plus doar cei care au
primit,in anumite conditii,aceasta interpretare orala pot apoi s-o transmita altor
discipoli.Personalitatea maestrului lama este asadar predominanta.

Scoala Nyingmapa”Cei vechi” se reclama de la invataturile lui Padmasambhava.Aceasta scoala

este este deosebit de bine implantata in Tibetul Central si de Est si se imparte in mai multe
curente religioase.

Scoala Kadampa “Cei legati prin invataturile orale”,este prima care apare in timpul celei de-a
doua difuzari a budismului.Fondatorul ei este Dromton,discipol al maestrului indian
Atisha.Accentul se pune pe disciplina si filosofie.

Scoala Sakyapa este fondata,in sec XI-lea de maestrul Brogmi,care petrece opt ani la
manastirea Vikramashila in India.Particularitatea aceste scoli consta in faptul ca este
condusa,inca de la crearea sa,alternative de cate un ierarh provenit din cele doua mari familii ale
clanului Khon.

Scoala Kagyupa “Scoala transmiterii orale”,ii considera pe Marpa sip e discipolul sau Milarepa
drept fondatori.Kagyupa se imparte in numeroase ramuri,pune accent pe disciplina monastica,pe
filosofie si dezbaterea,in timp ce tantrele sunt rezervate unei elite,la sfarsitul studiului.

In functie de scolile religioase,accentual este pus pe practica yoga sau pe meditatie,pe

deprinderea mai mult sau mai putin gradual a tantrelor sau pe cunoasterea metafizica.Totusi
nimic nu-i interzice unui practicant dintr-o scoala sa studieze intr-o manastire sau sa asculte
invataturile altei scoli,intocmai ca dalai-lama insusi.Aceasta dorinta de a nu izola scolile isi
gaseste apogeul in curentul religios rime “ecletic nu sectar”,care se dezvolta mai intai in Tibetul
de Est in secolul al XIX-lea.

8
 

Milarepa,comite acte violente la inceputul vietii

sale,inainte de a se cai si a devenii un mare meditator
,asociat cu numeroase locuri sfinte.In mod traditional
este reprezentat emaciat si cu o mana la
ureche,cantandu-si poemele mistice.

Calugari,lama si calugarite

In contrast cu ce cred multi occidental,nu toti lama sunt calugari si nu toti calugari sunt
lama(guru).Termenul lama nu inseamna calugar,ci maestru spiritual,termenul pentru calugar
fiind drapa.Un calugar este un cleric care a facut legamantul celibatului.In budismul tibetan,acest
legamant nu este obligatoriu pentru clerici,dar calugarii sunt obligati sa il faca.Calugarul
urmeaza un curs scholastic,dar nu devine numaidecat lama.Calugarii sunt sub autoritatea unui
staret,khenpo.Pe de alta parte,un calugar,poate in cursul vietii sale sa renunte la legamantul
celibatului si sa revina la traiul si obiceiurile laice.Cel mai mare pacat ar fi sa rupa legamintele
comitand actiuni interzise de statutul calugar.Calugarii traiesc in general in manastiri,iar sarcinile
lor sunt diversificate in functie de capacitatile intelectuale,artistice sau chiar administrative.Unii
urmeaza indelugate studii de filosofie si,dupa perioade de meditatie si dup ace au primit
invataturile de la maestri,devin ei insusi lama.

Un lama etse un maestru spiritual,dar nu este obligatoriu calugar,adica nu a facut anumite

legaminte,in special pe cel de celibat.Daca e calugar,poarta vesminte de calugar,daca
nu,vesmintele-i sunt pe jumatate monahale pe jumatate laice si nu are capul ras.Multi lama
poarta parul destul de lung,in coc sau in coada.Exista si clerici casatoriti,ori nu,adesea
specializati in ritualuri de exorcizare care sunt numiti nagpa,”tantristi”.Mai sunt si clerici care
prefera sa traiasca in singuratate si sa-si consacre viata meditatiei.

Calugaritele(ani) sunt putine in comparative cu calugarii.Numarul legamintelor pe la le

fac(360) variaza usor in functie de scoala,dar este mult mai mare decat cel al

9
 

calugarilor(250).Totusi traditia calugaritelor hitoronisite nu exista in Tibet si nu devine posibila

dcat in 1982.Desi traiesc in general in manastiri separate de ale calugarilor,ele sunt sub
autoritatea unui maestro religios barbat.Unele femei sunt adepte laice,fara sa fie calugarite,si
adesea casatorite cu un maestru spiritual.

Generatiile de reincarnati,troulkou.

Statutul de troulkou este una dintre principalele specificitati ale budismului tibetan.Copilul
mosteneste un patrimoniu spiritual care a apartinut predecesorului sau.Este el insusi si
predecesorii sai in acelasi timp si toti poarta acelasi nume.Generatiile de reincarnate incep cu un
maestru care a declarat ca va renaste in aceasta lume spre binele fiintelor.Justificate teologic prin
teoria celor Trei Corpuri ale lui Buddha care se poate manifesta prin “corpuri de
aparitie”(troulkou) in lumea noastra,generatiile de reincarnate apar in istorie,de fapt,abia in sec al
XIII-lea mai intai la scoala Karmapa.Acest mod de succesiune al ierarhilor in cadrul unui ordin
religios sau al unei manastiri inlocuieste treptat,succesiunea familiala.Cateodata,cele doua
moduri de succesiune coincide,copilul reincarnate fiind descoperit printre rudele predecesorului
sau.Cand un reincarnate moare nu se spune ca e mort,ci “absent”.Atunci cand copilul in care se
intrupeaza este recunoscut,se spune ca a “revenit”.Recunoasterea se face la capatul unui complex
process de profetii,de semen natural si supranaturale,de divinitati si de examinare a obiectelor ce
i-au apartinut precedentului reincarnat.Exista uneori mai multi candidate,ceea ce nu poate sa nu
ridice problem religioase sau politice.In final,copilul trebuie recunoscut official de un al mare
reincarnate,adesea de dalai-lama(aflat astazi in exil)in timp ce in Tibetul chinez,guvernul chinez
isi aroga acest rol.O data recunsocut ca incarnare a predecesorului sau,el este inscaunat si ii preia
numele.Unii dintre acesti troulkou sunt si mari maestri spirituali,lama,dar cu exceptia scolii
Gelukpa,ei sunt obligati sa faca legamantul de celibat.

Panteonul

Indiferent de scoala religioasa,bonpo sau budista,exista in domeniul tibetan o multime de

divinitati de toate formele.Aceste divinitati sunt personificari ale simbolurilor filosofice si nu au
o realitate.Ele sunt organizate intr-un panteon complex si au diferite forme,dupa aspectele pe
care le simbolizeaza.Totusi,tibetanii de rand cred in existent lor si li se adreseaza cu ocazia
numeroaselor ritualuri.Divinitatile din religia prebudista convertite in protectoare ale budismului
ocupa baza scarii ierarhice,dar sunt foarte importante in viata de zi cu zi,caci de bunavointa lor
depend prosperitatea unei familii,sanatatea,recoltele imbelsugate si vitele numeroase.Numele si
reprezentarile divinitatilor sunt oarecum diferite in functie de scoala.In mod schematic aceste
divinitati pot fi impartite in divinitati ale marilor cicluri tantrice,Budhha primordiali cu infatisare
 pasnica sau fioroasa,”Budhha in devenire” si divinitati locale. 

10
 

La antipodul iconografic si simbolic al acestor divinitati

tutelare se situeaza Tara.Nascuta din lacrimile lui
Avalokiteshvra,cuprins de mila fata de finite,Tara este
echivalentul femini al acestui Bodhisattva al compasiunii si ca
pentru el,atributul este lotusul,care semnifica puritatea.Este
extreme de popular ,in special printre femei.Exista 21 de forme
ale Tarei,dintre care cele mai cunoscute sunt Tara Alba si Tara
Verde.

Ritualuri si practice

Ritualurile (in tibetana,choga,rimgro,to,in sanscrita puja)alcatuiesc o parte preponderenta a

practicii religioase.Ele sunt clasate de tibetani in 4 tipuri care urmaresc sa induplece,sa inalte,sa
supuna si sa nimiceasca.In acest cadru scopurile lor sunt variate si pot merge de la ritualurile de
induplecare a spiritelor manioase si ritualurile de expulzare pana la cele pentru viata lunga,pentru
calatorie fara obstacole,pentru bunastarea unei regiuni sau a unei tari,pentru o recolta
bogata,trecand prin ritualurile funerare sau care comemoreaza un important eveniment
religios.Ritualurile sunt adesea complexe si necesita o pregatire elaborate,cu prajiturile
sacrificial(torma) si ofrandele diferite in functie de tipul de ritual,o liturghie cantata sau
recitata,diverse instrumente musicale uneori mai multe melodii in cadrul aceluiasi ritual,pentru
fiecare moment.Ele se adreseaza lui Budha,lui Padmasambhava,divinitatilor din panteon sau
divinitatilor locale.Ritualurile sunt savarsite de clerici,calugari sau nu ,sau pur si simplu de capul
familiei,daca e vorba de un cult zilnic.Ele se desfasoara fie in templu ,fie in capela unei case
particulare,fie intr-un loc sacru in aer liber cand sunt dedicate divinitatilor non budiste.

Practica si fervoarea religioase ale tibetanilor sunt intensive si se manifesta si in viata de zi cu

zi,prin acte simple precum ofranda de fumigatie,lampi cu unt si boluri pline cu apa ce
simbolizeaza simturile,rugaciunile,inconjurarea locurilor sfinte. Ele se manifesta, de asemenea,
prin evenimente punctuale: ridicarea steguletelor cu rugaciuni,pelerinaje, cultul relicvelor,

11
 

donatii in obiecte religioase catre temple, participarea la predicile collective si construirea de

stupa. Finalitatea acestor practice este, pentru persoanele laice, nu atat de a atinge Trezirea, cat
de a acumula merite pentru a obtine, intr-o viata viitoare, o reincarnare mai buna, care sa le
conduca spre Trezire. Inr-adevar, teoretic, numai clericii barbati pot aspira la Trezire in aceasta
viata, si inca doar aceia care au primit invataturi tantrice aprofundate.

Printre practicile cotidiene,cea mai populara este sang,fumigatie care ii desfata pe zeii tarii si
purifica.Acestei practici(la origini non-budista) i se adauga prosternarea,semn al credintei si al
respectului.In acest scop,spatial din fata templului Jokhang Lhasa este cel mai sacru.Astfel
dimineata,inconjurate de fumul inmiresmat sute de personae se prosterneaza intinzandu-se pe
sol,acumuland merite pentru viata viitoare.Exercitiul este,la aceasta altitudine,o adevarata
asceza,mai ales cand e repetat de zeci de ori.

3.FAMILIA SI CASATORIA

Printre taranii din platoul tibetan modele traditionale de casatorie reprezinta o mare varietate si
flexibilitate prin ciclul de viata al individului.Cele sapte forme de mariaj au fost:poliandrie
frateasca(un set de fraţi se căsătoreşte cu o femeie), fiu-tată şi poliandrie mascul,poligamia
sororal(un set de surori se casatoresc cu un singur om), mama fiica şi poligamia independenti de
sex feminin si monogamia.  Monogamia a fost cea mai frecventă formă de căsătorie.In mod
traditional ,tibetanii calculau gradul de relatie permis in casatorie cu 5 generatii inapoi pe partea
mamei si 7 pe a tatalui,desi multi au fost in imposibilitatea de a determina aceasta genealogie
departe inapoi.Casatoria a fost privita ca fiind non-religioasa care uneste 2 gospodarii si persoane
fizice.Iobagi din diferite conace care doreau sa se casatoreasca trebuiau sa ceara permisiunea

12
 

necesara domnului.Secta de lama Galbeni nu aveau voie sa se casatoreasca dar lama din celalalte
secte erau liberi sa se casatoreasca.

Mostenirea.Desi modelul traditional de mostenire pentru funciirea taraneasca a fost primul

nascut,si atata barbate cat si femei ar putea mosteni pamantul sau de a primi ca pe
cadou.Intretinerea gospodariei si a pamantului,platirea impozitului putea fi realizata de catre
orice membru al familiei.Bunurile personale de asemenea puteau fi mostenie de catre orice
membru al familiei,desi femeile de obicei le dadeau ca mostenire ficelor lor bijuteriile,hainele si
alte bunuri personale.Calugarii si calugaritele nu mostenesc.

Tibetanii cred in discipline puternice si instruire religioase,sub acest model isi educau copiii.In
mod traditional copiii trebuie sa urmeze aceleasi ocupatii ca si parintii lor,cu exceptia cazului in
care au ales sa devina comercianti sau sa ia religioase juraminte si sa paraseasca familia.Numai
acei copii care intra in functie de guvern primesc o educatie formala.

4.ECONOMIA

Practica o economie de subsidenta si activitati comerciale.Inainte de 1950 recolta agriculturii

tibetana era orzul,graul,hrisca,mazare,mustar,ridichi si cartofi.Sistemele de irigatii erau
coordonate de sat.Nomazii cresteau iaci,oi,vaci iar la altitudini mai mici bovine si caprine.La
pietele anuale sau bianuale in intreg Tibetul nomazii rurali si fermierii faceau schimburi de
marfuri si produse.Pentru comunitatile indepartate nomade,expeditiile anuale de cereale aveau
loc toamna tarziu.Marile centre urbane,cum ar fi capitala Lhasa,in pietele de zi cu zi erau bunuri
din toata lumea.  Domenii particulare ale Tibetului au fost binecunoscute pentru productia de
anumite culture sau la fabricarea anumitor articolesau produse brute.
De exemplu, bambus pentru stilouri şi hârtie de înaltă calitate a venitde la sud-est,cai,produse din
lemn din est ,turcoaz,aur,pietre pretioase. In prezent,majoritatea produselor fabricate in Tibet
provin din centrele urbane din RPC,dar pietele locale din zonele rurale continua pentru a permite
schimbul pastorale-taranesti . 

13