Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
japoneză
A fost o dată ca niciodată un maestru de scrimă numit Shoken. În
casa sa mai locuia, pasămite, un imens șobolan care tare își mai
făcea de cap. I se plimba pe sub nas chiar și-n plină zi. Între-o zi,
ce se gândi maestrul! Să-și închidă pisica în camera unde viețuia
șobolanul, da’ de aceasta va prinde obrăznicătura și-i va da de
capăt!
Însă se întâmpla că șobolanul sări pe botul motanului și-l mușcă
atât de tare, încât acesta abia se salvă, scoțând mieunături
sfâșietoare. Stăpânul, cât ce văzu acestea, dădu repede fugă să
găsească alte pisici din vecini, motani vajnici de li se dusese
vestea, și îi aduse și pe aceștia în camera cu pricina. Șobolanul
era acolo, la post, ghemuit într-un colț al camerei și, cum se
apropia un motan, cum se repezea la el, îl mușca și-l obliga să
fugă cu coada între picioare. Părea atât de grozav, încât nici-un
viteaz din neamul pisicesc nu se mai încumeta să-l atace.
Stăpânul se făcu atunci foc și pară și, de mânios ce era, hotărî să
se pună el-însuși la pândă. Însă, cât era el de trecut prin ale
războaielor și cât era de priceput în meșteșugul armelor, tot nu
răzbi să prindă șoarecele care era tare viclean și iute și îi scăpa de
sub fiecare lovitură. În iureșul vânătorii, maestrul fandă și sparse
cele două uși SHOK și KARAK AMIS.
Dar șoarecele sări în aer rapid precum strălucirea unei săgeți în
zbor și evită toate capcanele, iar la sfârșit îi sări drept în fața și-l
mușcă. Șiroind de sudoare, maestrul se dusese umilit la servitorul
său și îi spuse: „Am auzit că peste șapte țări și șapte mări se află
motanul cel mai curajos din lume. Du-te de-l caută și să mi-l aduci
aici cum îi știi”. Servitorul plecă peste șapte țări și șapte mări, căută
în stânga și în dreapta, făcu ce făcu și duse la bun sfârșit porunca.
Motanul cel vestit se afla acum în fața maestrului. Nu părea a se
deosebi de ceilalți la înfățișare, nu părea nici mai aprig la minte,
nici deosebit de iute. Maestrul de scrimă nu-și făcea mari speranțe
privindu-l.
Cu toate acestea, deschise binișor ușa în lături și-l lasă să treacă.
Motanul păși liniștit, încet ca și cum nimic deosebit nu l-ar fi
așteptat. Dar, în aceeași clipă, în partea cealaltă a camerei
șobolanul tresări de spaimă, apoi se ghemui și rămase nemișcat.
Motanul se apropie tot mai mult, cu pas lent, apucă liniștit
șobolanul în gură și-l duse maestrului.
Seara, pisicile înfrânte de șobolan făcură sfat în casa lui Shoken.
Oferiră cu respect locul de onoare bătrânului motan care
repurtase încă o victorie în viața sa, îngenuncheară umile în fața
lui și îi spuseră:
— Noi trecem drept motani viteji și buni vânători. Ne-am
antrenat, ne-am ascuțit ghearele pentru a prinde orice fel de
șoarece, șobolan sau chiar nevăstuici și vipere. Nu am putut gândi
niciodată că poate să existe un șobolan atât de puternic.
Prin ce artă, maestre, l-ați putut învinge atât de ușor? Nu învăluiți
în mister metoda dumneavoastră, ci spuneți-ne și nouă secretul.
Bătrânul motan începu a râde, și râse și râse, iar la urmă le vorbi
astfel:
— Voi, tineri motani, sunteți, de bună seamă, foarte puternici.
Dar ați rătăcit pe o cale greșită. Iată de ce sunteți înfrânți de câte
ori găsiți ceva neașteptat. Dar, rogu-vă, povestiți-mi și mie cum v-
ați antrenat Măriile Voastre.
O pisică neagră ieși în fața și începu:
— Eu sunt născută într-o familie vestită în vânătoare de șobolani.
Am hotărât, deci, să urmez această cale. Pot sări ziduri înalte de
doi metri. Pot să mă strecor în găuri atât de mici, încât numai un
șobolan ar mai reuși să între. Încă din copilărie m-am antrenat la
toate acrobațiile. Chiar și pe jumătate adormit și încă amețit de
somn, când văd un șobolan tropăind pe grinda-hop, l-am prins.
Dar șobolanul de astăzi era ceva ce n-am mai văzut, era prea
puternic. Am suferit cea mai groaznică înfrângere din viața mea.
Mi-e rușine!
Bătrânul spuse:
— Ceea ce ai exersat tu în timpul antrenamentelor era doar
tehnica (SHOSA – doar talentul fizic). Spiritul tău era ocupat cu
întrebarea: „Cum să înving?”. Așa ești prins de dorința de a
ajunge repede la capăt. Când cei bătrâni predau „tehnica”, o
făceau doar pentru a arăta un aspect al căii (MICHISUJI). Tehnica
lor era simplă, dar cuprindea cel mai mare Adevăr. Lumea de azi
nu se mai preocupă decât de tehnică. S-a descoperit că aceasta
corespunde formulei: DACĂ FACI AȘA ȘI AȘA, AJUNGI AȘA ȘI
AȘA. Și ce rezulta? Numai abilitate. Sacrificând calea tradițională
în favoarea inteligenței și spiritului de competiție, ajungem să
epuizăm tehnica. Nu se poate trece mai departe. Așa se întâmplă
întotdeauna când ne servim numai de intelect. Inteligentă este,
într-adevăr o funcție a spiritului, dar, dacă nu se sprijină pe Cale și
nu dorește decât a ști să execute, ea devine începutul greșelii,
devine un rău. Reîntoarce-te în tine însuți și găsește calea cea
dreaptă.
Se ridică mai apoi un motan tigrat și-și începu povestea:
— Arta cavaleriei depinde numai și numai de spirit, asta este
credința mea. În consecință am exersat pentru a avea această
putere (KI NO WONERU) dintotdeauna. Cred că spiritul meu e
„dur ca oțelul”, liber și încărcat de spiritul „KI”, ce umple cerul și
pământul (MENCIUS). Dacă văd dușmanul, acest spirit puternic îl
învăluie și de dinainte victoria este mea. Înaintez după cum îmi
dictează situația în acel moment. Mă reglez pe „tonul”
adversarului, îl hipnotizez și-l dirijez unde vreau, la stânga sau la
dreapta, îi prevăd toate tertipurile. Eu nu mă ocup de tehnica
propriu-zisă. Ea vine de la sine. Un șobolan care fuge pe grindă,
numai ce-l privesc fix și deja îmi pică în gheare. Dar acest șobolan
misterios a apărut făr’ a prinde formă și s-a dus fără a lasă urme.
Ce înseamnă asta? Nu știu.
Bătrânul îi răspunse:
— Tu te-ai căznit să obții efectul produs de marea forță care
umple cerul și pământul. Dar nu ai câștigat decât o energie a
minții și nu ceea ce se câștigă din bine, din ceea ce merită numele
de bun. Simplul fapt de a avea conștiința forței cu care tu ai vrea
să câștigi lucrează împotriva victoriei tale. Eul tău e în joc. Dacă
cel al adversarului e mai puternic, ce se întâmplă? Dacă vrei să-ți
învingi adversarul prin superioritatea forței tale, el ți-o va opune
pe a lui. Îți imaginezi că numai tu ești mare și tare și ceilalți sunt
neajutorați? Cum ar trebui să ne comportăm când există ceva
imposibil de învins, care are cea mai puternică voință din lume,
superioară celei pe care o deții dominantă? Iată întrebarea! Ceea
ce simți în tine ca „liber”, „dur ca oțelul” și „umplând cerul și
pământul” nu este marea forța (KI NO SHO), ci doar reflecția ei în
tine. Asta înseamnă că e propriul tău spirit. Doar umbra marelui
spirit. Fără îndoială că trece drept marea, vasta energie. În
realitate este cu totul altceva. Spiritul de care vorbește Mencius
este puternic pentru că este în permanență luminat de o mare
luciditate. Spiritul tău nu obține forța decât în anumite condiții.
Forța ta și cea despre care vorbește Mencius au origine diferită.
Ele sunt tot atât de distincte precum cursul etern al unui fluviu (ca
Yangtze Kiang, de exemplu) și creșterea subită a apelor sale
peste noapte. Care este, deci, spiritul pe care trebuie să-l păstrăm
atunci când ne găsim în fața unui lucru de neînvins cu vreo forță
spirituală întâmplătoare (KI SEI)? Iată întrebarea! Un proverb zice:
„UN SOBOLAN ÎN PERICOL DE MOARTE SARE CHIAR ȘI
ASUPRA PISICII”.
Dacă dușmanul e în pericol de moarte, nu mai depinde de nimic.
Își uită viața, nefericirile, se uită pe sine e liber de orice victorie
sau înfrângere. Nu mai are deloc intenția să-și asigure în viitor
existența. De aceea voința sa e de fier. Cum să triumfi asupra lui
cu o forță spirituală pe care ți-ai atribuit-o singur?
Atunci o bătrână pisica gri înaintă și grăi: