Arta pisicii minunate (dedicată maestrului)

Vom trece acum la partea a doua a conferinţei cu un mic text despre maestru. Textul se numeşte"
Arta pisicii minunate" şi este extras dintr-o carte străveche de inspiraţie taoistă, consacrată artei scrimei. Dar
această povestire are mari valenţe în foarte multe domenii şi este foarte important ca ea să fie înţeleasă şi
aplicată. Ea reprezintă o modalitate prin care noi putem să ajungem să înţelegem această luptă pe care o avem
de dat cu egoul şi cum trebuie abordate în general ideea luptei cu forţele ostile, cum trebuie să ne comportăm
în faţa unei confruntări de orice natură ar fi ea. Veţi vedea că deşi provine de la o linie spirituală de altă natură,
din partea taoismului, veţi vedea că în esenţă învăţătura, mesajul, este acelaşi, aşa cum îl întâlnim în cărţile
yoghine, de exemplu în Bhagawad Gita sau în alte texte străvechi.
“ A fost odată un maestru de scrimă cu numele Shoken. În casa sa, un şobolan mare producea tot
felul de dezordini. Chiar şi în plină zi el umbla peste tot. Într-o zi stăpânul casei l-a închis în camera sa pe
şobolan şi i-a spus pisicii sale să îl prindă. Dar şobolanul a sărit la gâtul pisicii şi a muşcat-o atât de rău încât
ea nu s-a putut salva decât mieunând foarte tare. Apoi Shoken a adus mai multe pisici din împrejurimi,
reputate pentru îndemânarea lor foarte mare de a prinde şoareci, şi le-a băgat pe toate în cameră. Şobolanul
stătea aşezat strâns în el însuşi într-un colţ, aşa cum stă şi ego-ul şi în momentul în care una dintre pisici se
apropia, el sărea deasupra ei şi o muşca şi o făcea să fugă.
Aici se face o referire directă - sau putem să o facem noi, dacă nu se face - la diferitele moduri de
manifestare ale egoului şi ale prostiei, în toate formele limitărilor. Deci noi putem să stăm foarte liniştiţi, să
închidem uşa de fiecare dată când am intrat în casă, să ne vedem de treburi, să nu ne manifestăm în nici un fel
excesiv de conştient, să ne facem treburile zilnice, cu alte cuvinte, să avem impresia că este bine. În realitate
nu este nimic. Alteori când manifestăm anumite lucruri, când suntem puşi în faţa unor acţiuni, putem crede că
sunt foarte multe probleme, pentru că vedem că nu suntem în stare, că suntem dizarmonioşi, că mai avem de
lucru pe o grămadă de planuri; cel care stă liniştit într-o parte fără să acţioneze, are impresia că este mult mai
bun, că este superior. În realitate ei pot fi amândoi la fel de proşti, numai că unul îşi manifestă prostia, celălalt
nu şi-o manifestă. Acum nu vreau să susţin că este important să o manifestăm, ci este important să intrăm în
acţiune. Unii nu intră în acţiune de frica prostiei, de frica de a nu se compromite, din lipsa de încredere în
sine, dar doar intrând în acţiune putem să costruim această luptă continuă, să ne desăvârşim armele, să ne
depăşim inhibitiile, problemele şi aşa mai departe şi nu retrăgându-ne de la fapte. Deci este exact un mesaj
foarte clar pe care îl regăsim în Bhagawad Gita.
“ Şobolanul avea un aer atât de feroce încât niciuna din pisici nu încerca să se mai apropie din nou.
Atunci stăpânul casei însuşi s-a înfuriat şi a pornit după şobolan pentru al omorâ. Dar acesta evita toate
loviturile maestrului de scrimă, care a spart pahare, geamuri şi alte obiecte prin casă în timp ce şobolanul
făcea tot felul de fente prin aer şi se eschiva la fiecare din loviturile maestrului de spadă. În final şobolanul i-a
sărit în faţă şi l-a muşcat. Plin de sudoare, Shoken şi-a chemat servitorul :” Se pare, spuse el, că la şase mile
de aici se găseşte o pisică, cea mai mare prinzătoare de şoareci din lume”. Servitorul a adus pisica; era de fapt
o pisică ce nu părea să fie diferită de alte pisici, ea nu avea un aer aparte şi nu părea să fie în mod special mai
inteligentă şi mai periculoasă decât altele. Stăpânul casei, maestrul de scrimă, nu a avut prea mare încredere în
ea, dar totuşi a deschis uşa şi a făcut-o să intre în camera în care se afla şobolanul. Calmă şi tăcută, ca şi cum
ea nu se aştepta la nimic special, pisica a avansat către locul unde se afla şobolanul. Acesta a avut o tresărire şi
nu s-a mai mişcat. Pisica, cu multă simplitate s-a apropiat de el, l-a luat de guler şi l-a dat afară. Seara, pisicile
învinse s-au reunit în casa lui Shoken. Respectuase, ele i-au oferit pisicii bătrâne locul de onoare,
îngenunchind în faţa ei, spunându-i cu modestie: Noi toate avem reputaţia de a fi prinzătoare de şoareci. Noi
ne-am antrenat pe această cale şi ne-am ascuţit ghearele cu scopul de a prinde orice şobolan sau chiar alte
animale. Niciodată noi nu am putut crede că poate exista un şobolan atât de puternic. Prin ce act aţi putut să-l
învingeţi atât de uşor? Vă rog, nu faceţi din asta un secret, spuneţi-ne şi nouă! Atunci pisica bătrână a râs şi a
spus: “Voi, pisicile tinere, deşi sunteţi bune prinzătoare de şoareci, ignoraţi adevărata cale. De aceea voi aţi
eşuat când v-aţi aflat în faţa unui lucru despre care nu aveaţi nici o idee. Dar mai întâi, spuneţi-mi cum vă
antrenaţi voi?” .Atunci o pisică neagră s-a apropiat şi a spus:” Eu provin dintr-o linie celebră de pisici
prizătoare de şoareci. De asemenea, eu am decis să urmez această cale; eu ştiu să sar ziduri înalte de doi metri
, ştiu să intru prin găuri minuscule prin care doar un şobolan poate să intre. Încă de mică eu m-am antrenat
prin tot felul de acrobaţii. Chiar dacă aş fi imediat după somn, în momentul în care văd un şoarece, dintr-o
săritură sunt lângă el. Dar acest şoarece era cel mai puternic şoarece pe care l-am întâlnit. Am suferit cea mai
dură înfrângere din viaţa mea. Acum îmi e ruşine.” Atunci pisica bătrână a spus:” ceea ce tu ai făcut când te-ai

1
antrenat, nu este nimic altceva decât o tehnică de taoism. Artă pur fizică. Când bătrânii învăţau o tehnică,
aceasta era pentru ei una din formele căii spirituale. Tehnica era simplă, dar închidea în sânul ei cea mai înaltă
înţelepciune. Lumea de astăzi se ocupă doar de tehnică”.
Deci aici este vorba despre aspirantul care nu vede dincolo de aspectul tehnic; ignoră tot timpul
starea de transfigurare, de evoluţie în planul conştiinţei. Bineînţeles multe lucruri au fost ……. Astfel, după
reţeta: ”dacă faci lucrul acesta sau acela se obţine lucrul acesta sau celălalt”. Dar ce obţinem noi de fapt?
Nimic, decât obişnuinţa. Abandonând calea tradiţională se instaurează, prin folosirea inteligenţei până la abuz,
competiţia, competitivitatea în tehnică şi astfel noi nu mai evoluăm. Întotdeauna este astfel, dacă nu ne
gândim la nimic altceva decât la tehnică şi dacă nu ne folosim decât de inteligenţă. Bineînţeles, aceasta este o
funcţie a spiritului, dar dacă ea nu are rădăcini profunde în calea spirituală şi dacă ea vizează doar obişnuinţa,
ea devine un germen al falsului şi rezultatul este nefast. Deci meditează şi exersează în antrenamentul tău, în
sensul corect.”
Atunci o pisică mai grasă, cu blana vărgată s-a apropiat şi a spus: ” Ceea ce cred eu este faptul că contează în
primul rând mintea, în arta cavalerească. Astfel eu mi-am exersat întotdeauna această putere. Acum simt că
mintea mea, este dură ca diamantul şi liberă, că mintea mea umple cerul şi pământul. Imediat ce percep un
duşman, mintea mea atotputernică îl fascinează pe dată, iar victoria este a mea. Atunci pur şi simplu mă
apropiu fără să mă preocupe altceva, ca şi cum situaţia este clară. Mă orientez după sunetul adversarului meu.
Eu fascinez şobolanul după propria mea voinţă şi îl fac să se mişte spre dreapta sau spre stânga şi îl intuiesc.
Când am stăpânit o astfel de tehnică nu mai există nici o şansa să fiu înfrânt; totul se desfăşoară de la sine. Un
şobolan care se strecoară pe o grindă îl văd, îl fixez şi el cade şi este clar că este al meu. Dar aici acest şobolan
misterios a venit ca fără formă şi a plecat ca fără urmă. Ce s-a întâmplat? Eu nu înţeleg. Atunci pisica bătrână
a spus: ” Ceea ce ai făcut tu până acum nu a fost decât să te antrenezi şi să-ţi amplifici forţa psihică şi nu s-o
îndrepţi către bine, să o închini binelui. Simplul fapt de a fi conştient de puterea de care tu vrei să te foloseşti
pentru a învinge, este suficient pentru a acţiona împotriva victoriei tale. Atunci egoul tău intră în joc, dar dacă
egoul celuilalt este mai puternic decât al tău, ce se întâmplă? Dacă tu vrei să-ţi învingi duşmanul doar prin
forţa ta superioară, el ţi-o va opune pe a sa. Îţi imaginezi că eşti singurul puternic şi crezi că toţi ceilalţi sunt
slabi. Dar cum te vei comporta dacă există ceva ce nu poate fi învins cu cea mai mare voinţă, astfel încât
propria sa forţă să fie superioară celei de care tu dispui. Întrebarea este: forţa spirituală pe care tu o simţi în
tine, dură ca diamantul, liberă şi umplând pământul şi cerul, este marea putere sau în realitate este cu totul
altceva? Spiritul este puternic deoarece el este luminat în permanenţă de clarviziune, dar mintea ta nu dispune
de această putere decât în anumite condiţii. Forţa ta şi cea a spiritului sunt diferite; de asemenea ele sunt
uneori opuse într-un anumit sens. Dar de ce fel de minte trebuie să dai dovadă când te afli în faţa unei fiinţe
care nu poate fi învinsă prin nici o forţă spirituală de care tu dispui?Un dicton spune “şobolanul prins în
capcană muşcă chiar şi pisica”.
Duşmanul, în faţa morţii, nu depinde de nimic; el uită viaţa, uită de nevoile sale, se uită pe el însuşi,
este liber să învingă sau să fie înfrânt. El nu visează decât să-şi păstreze existenţa, de aceea voinţa sa este la
fel de dură ca diamantul. Cum ai putea să învingi asemenea fiinţă cu un mental şi cu o forţă spirituală pe care
o atribui ca fiind proprie ţie? “ Atunci, o pisică gri, mai în vârstă s-a înclinat şi a spus: “ Dar într-adevăr, este
adevărat. Oricât de mare ar fi forţa psihică, ea are de fapt o formă, oricât de subtilă ar fi ea, poate fi învinsă.
De aceea eu de mult timp mi-am antrenat sufletul, puterea inimii şi ştiu că nu este egoul meu cel care
exersează această forţă, aşa cum se întâmplă în cazul celei de-a doua pisici. Eu nu mă antrenez să sar garduri,
aşa cum făcea prima pisică, eu nu fac decât să mă împac cu cel care este în faţa mea. Eu mă fac una cu el şi nu
mă opun în nici un fel. Când celălalt este mai puternic decât mine, eu cedez şi mă abandonez, ca să spun aşa,
voinţei sale. Într-un anumit fel, arta mea constă în a mă dărui lui. Şobolanul care vrea să mă atace, oricât de
puternic ar fi, nu găseşte nimic de care să se apuce, nimic de care să se înlănţuie. Doar că acest şobolan nu mi-
a jucat jocul; el a venit şi a plecat insensibil precum o divinitate. Eu nu am văzut niciodată aşa ceva. “
Atunci, pisica bătrână răspunse: “ Ceea ce tu numeşti împăcare, conciliere, nu provine de fapt din
sinele tău, din marea natură; este o împăcare voită, artificială, este o viclenie. În mod conştient tu doreşti să
scapi astfel de agresivitatea duşmanului dar dacă tu faci astfel chiar fugitiv, el poate să-ţi intuiască intenţiile
sau dacă într-o asemenea dispoziţie tu te arăţi împăciuitoare, spiritul tău gata de atac va fi perturbat. Percepţia
şi actul tău vor fi perturbate în profunzimile lor. Tot ceea ce tu întreprinzi cu intenţie conştientă, lasă urmă în
acea vibraţie originală a marii naturi; ea afectează într-un anumit sens sursa ta secretă şi perturbă cursul
mişcării spontane. De unde ar putea veni atunci eficacitatea miraculoasă? Pur şi simplu aceasta ar putea veni
negândind nimic, nedorind nimic în sens egotic, ci abandonându-te în mişcarea ta acestei vibraţii esenţiale a
fiinţei, pe care tu o simţi. Nimic pe pământ nu poate rezista acestei vibraţii a sinelui şi de asemenea nu există
nici un duşman care să-i poată rezista. Eu nu am afirmat că tot ceea ce aţi făcut voi până acum este lipsit de
valoare; totuşi, absolut orice poate fi privit ca un mod de a urma calea tradiţională, calea veritabilă. Tehnica şi
calea pot fi identice. În acest caz marele spirit, cel care acţionează de fapt, este integrat în ea şi se manifestă

2
prin ea. Elimină din mintea ta orice intenţie. Antrenează-te în non-intenţionalitate şi lasă ca totul să fie făcut
de Sinele divin. Această cale este fără sfârşit şi inepuizabilă.” Şi apoi pisica bătrână a adăugat câteva lucruri
uimitoare: “ Nu trebuie să credeţi că ceea ce v-am spus eu acum este lucrul cel mai elevat. Există un sat în
apropierea satului în care eu trăiesc, în care trăieşte un motan. Toată ziua el doarme; nimic nu lasă să se vadă
că în el ar exista o forţă spirituală. El este acolo, stă acolo întins ca o bucată de lemn. Niciodată nimeni nu l-a
văzut prinzând un şoarece dar acolo unde doarme şi trăieşte şi de asemenea în împrejurimi, nimeni nu a văzut
vreodată vreun şoarece. Acolo unde el apare şi se întinde, nimeni nu mai vede nici un şobolan. Într-o zi eu i-
am făcut o vizită şi l-am întrebat cum putem interpreta acest lucru. El nu mi-a dat nici un răspuns. De trei ori
i-am pus întrebarea. El a rămas tăcut, nu pentru că nu voia să-mi răspundă, ci pentru că în mod clar el nu ştia
ce să răspundă cu adevărat. Acel motan se abandonase lui însuşi şi uitase dintr-o dată toate lucrurile care
existau în jurul lui. El devenise nimicul şi atinsese cel mai înalt grad de non-intenţionalitate. Putem spune că a
atins astfel divina cale a unui cavaler: a învinge fără să lupţi, a depăşi “ eu sunt inferior sau superior lui “.
Shoken, maestrul de scrimă, a auzit toate aceste lucruri ca într-un vis. El s-a apropiat, a salutat
bătrâna pisică şi a spus: “ De mult timp eu mă antrenez în arta scrimei dar eu încă nu am ajuns la desăvârşire.
Eu am ascultat cuvintele dumneavoastră şi cred că am înţeles adevăratul sens al căii mele. Dar vă rog spuneţi-
mi încă câteva lucruri despre secretul dumneavoastră.” Atunci bătrâna pisică a spus: “ Cum ar putea fi posibil
un asemenea lucru? Eu ştiu doar atât: sensul artei scrimei nu este de a învinge un adversar. Graţie acestei arte
ajungem la marea claritate a spiritului, la faza luminoasă a morţii şi a vieţii, la înţelegerea tuturor adevărurilor
fundamentale. Adevăratul cavaler, prin intermediul exerciţiilor sale, trebuie să se dăruiască unui antrenament
spiritual în sensul dobândirii acestei clarităţi a spiritului. Pentru aceasta, înainte de toate el trebuie să studieze
filozofia şi să înţeleagă la modul profund baza existenţei, baza vieţii şi a morţii şi a tuturor lucrurilor ce
rezultă din aceasta. Doar acela care e liber de tot ceea ce îl perturbă, mai ales de gândurile care îl limitează şi
îl opresc, doar acela atinge marea şi adevărata claritate a spiritului neperturbat, dăruit lui însuşi, abandonat
Sinelui său, eliberat de ego şi de toate lucrurile. Fiinţa şi mişcarea sa se vor manifesta cu toată libertatea
oriunde el va apărea. Dar dacă inima este ataşată chiar într-un mod parţial, fiinţa va fi fixată şi perturbată iar
dacă a apărut o asemenea fixare, va apare un ego fixat în el însuşi într-un anumit fel în care se va opune
Sinelui lui. Astfel, două forţe se vor opune şi vor lupta pentru existenţa lui. Dar în acest caz, cele mai înalte
funcţii ale fiinţei care sunt dincolo de orice schimbare, sunt inhibate. Şi dacă moare frica, apare semnul
clarităţii propriei fiinţe. Cum, în această stare de neclaritate, am putea înfrunta duşmanul şi să spunem că noi
ne înfruntăm cu linişte şi calm, că acceptăm în mod egal victoria sau înfrângerea? Chiar dacă am obţine
victoria, ea nu ar fi decât o victorie falsă, pentru că ea nu are nimic de-a face cu sensul adevărat al artei
scrimei.
Deci este un lucru foarte important de a mentaliza victoria şi de a medita asupra importanţei ei.
Pentru că de multe ori, meditând asupra unui lucru pe care ni-l dorim foarte mult şi căruia noi îi dăruim o
parte din energia noastră, când îl obţinem vedem că de fapt ne-am pierdut timpul. Este foarte important să ne
imaginăm că deja am obţinut acel lucru, acea stare sau ceea ce urmărim, să vedem dacă merită. De cele mai
multe ori vedem că de fapt nu este mare lucru şi că ar fi doar o victorie falsă.
Puţin câte puţin, fiinţa profundă se găseşte ataşată de un anumit lucru; nu mai este liberă să se mişte
şi să strălucească în abundenţa sa plenară şi întreagă. Dacă echilibrul provenit de la această fiinţă, această
existenţă în sine, este deranjat, atunci el scade repede şi nimic nu mai poate să îi stăpânească omului setea de
posesiune. Deci ceea ce se numeşte libertate de orice lucru nu semnifică altceva decât aceasta. Dacă nu
acumulăm nimic, dacă nu ne fixăm asupra a nimic, nu va mai exista forţă şi nici contraforţă, nici ego şi nici
contra-ego. Şi dacă ajungem la un anumit lucru, indiferent cum se acţionează, el nu va mai lăsa urme în noi.
În “Cartea transformărilor” se spune: “ Fără a gândi, fără a acţiona, fără mişcări, într-o tăcere
deplină, doar astfel poţi fi martorul existenţei în sine şi a legii lucrurilor din interior, deplin conştient şi astfel
să devii una cu cerul şi pământul.” Cel care exersează arta scrimei în acest fel este aproape de adevărul căii.”
Shoken, ascultând aceasta, a întrebat: “Ce înseamnă faptul că nu există nici ego şi nici contra-ego,
nici subiect, nici obiect?”
Pisica a răspuns: “Deoarece există un ego, există de asemenea un duşman. Dacă noi nu ne
manifestăm în aspectele egotice, nu va mai exista nici adversar. Ceea ce am spus aici poate fi denumit cu un
alt nume, mai exact prin opoziţie. Atât timp cât lucrurile îşi păstrează o formă, ele vor avea totdeauna de
înfruntat o contraformă. De fiecare dată când un anumit lucru se fixează, există o formă specială, el se va fixa
într-o formă anume. Dacă fiinţa mea e preocupată de o anumită formă particulară, nu va mai exista nici o
contraformă. Acolo unde nu există opoziţie, nu există nimic care poate fi împotrivă. Dacă ne abandonăm
complet, vom deveni eliberaţi de orice lucru. Dacă suntem în armonie cu Universul, una cu orice lucru în
marea linişte, vom atinge starea de înţelepciune. Chiar dacă forma duşmanului se stinge, noi nu suntem
conştienţi de acest lucru, nici dacă el se apropie, nici dacă el se opreşte. De fapt mintea se mişcă continuu,
liberă de orice fixaţie şi răspunde simplu, acţionând liber din profundul fiinţei. Dacă mintea e liberă de orice

3
preocupări, lumea, aşa cum apare este în întregime lumea noastră şi nu formează decât una cu noi. O putem
percepe atunci dincolo de bine şi rău, de simpatic şi antipatic. Nu mai suntem deranjaţi de nimic şi nici un
lucru nu ne mai crează ataşamente. Toate opoziţiile: câştig şi pierderi, bine şi rău, suferinţă şi fericire, provin
din ego, de aceea , în toată întinderea cerului şi pământului, nimic nu merită să fie cunoscut mai mult decât
fiinţa noastră proprie.
Un poem străvechi spunea: “ Un fir de praf în ochii noştri şi cele trei lumi dispar. Noi nu
mai putem fi martori la nimic. “ Aceasta vrea să spună că dacă un fir de nisip intră în ochi, acesta nu se mai
poate deschide deoarece o viziune profundă nu este decât cu condiţia să fie curaţi. Aceasta este o paralelă care
ne poate face să înţelegem că fiinţa în sine este lumina care luminează, fiind liberă de orice lucru. Un alt poem
spune: “ Înconjurat de duşmani, o mie la număr, eu sunt înfrânt în forma mea dar spiritul, esenţa mea divină,
este atât de puternică încât nu-l poate înfrânge nici un duşman. “ Confucius spunea: “ Chiar şi Sinele unui om
simplu nu poate fi furat dar dacă mintea devine dezordonată, fiinţa esenţială se întoarce împotriva noastră. “
Este tot ceea ce vă pot spune. Acum duceţi-vă să meditaţi şi căutaţi în dumneavoastră înşivă. Un maestru nu
poate decât să informeze discipolul şi să-i expună motivele şi învăţăturile căii sale. Dar noi înşine doar suntem
capabili să recunoaştem adevărul acesta şi să îl integrăm în propria noastră fiinţă. Aceasta este numită şi
TOKU în Taoism, integrarea în Sine. Transmiterea se face de la inimă la inimă. Este o transmitere dincolo de
doctrină şi dincolo de cunoştinţe. Asta nu înseamnă a-ţi contrazice maestrul, aceasta vrea să spună simplu că
chiar un maestru nu poate transmite adevărul pe care fiinţa îl poate înţelege. Acest lucru nu este valabil doar
pentru Zen. Pornind de la exerciţii spirituale în trecut, trecând prin cultură, ajungând la artele frumoase,
această integrare de sine care este întotdeauna nucleul central şi care nu este transmisibilă decât de la inimă la
inimă, orice învăţătură se limitează doar să indice, să orienteze fiinţa spre ceea ce există deja în ea însăşi. Este
uşor să înveţi, uşor să asculţi, este însă dificil să fii conştient de ceea ce există în străfundul fiinţei tale, de
sinele esenţă. Dacă ajungem la acest stadiu, atingem Satori, Samadhi – în viziunea yoghină – marea trezire
din visul iluziilor. A ne trezi, a privi în propria noastră fiinţă, a înţelege adevărul în sine, toate acestea
înseamnă de fapt acelaşi lucru. “
Deci, aici se spune că maestrul în acelaşi timp există şi nu există; că el nu face decât să ne arate nişte
lucruri care deja există în noi. Despre noţiunea de maestru s-au scris multe cărţi şi din păcate se propagă
foarte multe false cunoaşteri, pentru că este o noţiune care nu poate fi definită, înţeleasă, decât dacă este trăită.
O persoană îmi povestea că, fiind în facultate, cineva a întrebat-o la un curs ( era urât afară, mizerie,
toată lumea posomorâtă, cursul plicticos; ea nu avea nici o treabă, era fericită, era bine dispusă ): cum se
explică faptul că nu pare a fi o fiinţă normală, că e fericită tot timpul. La care persoana în cauză a dat un
răspuns foarte frumos: “ Uite, eu sunt aşa pentru că am ceea ce lumea, în imensa majoritate nu are şi nu ştie că
trebuie să aibă, nici cum să aibă şi nici că îi lipseşte ceva. Am un maestru.”
Există foarte multe prejudecăţi despre cât de înalt trebuie să fie, cât de bătrân, cum să meargă, ce să
mănânce şi aşa mai departe. Anumite tradiţii spun că nu există maestru, că maestrul şi discipolul sunt identici,
că există Graţie Divină care se revarsă prin maestru către discipol. Dar aceleaşi tradiţii spun că maestrul este
Calea. Deci chiar dacă considerăm că există, el este Calea. Chiar se spune că maestrul este Absolutul. Pentru
unii poate părea înfiorător: cum să fie Absolutul? Dar lucrurile acestea nu se percep, spuneam la început că nu
se percep cu mentalul inferior; nu se poate aşa pentru că ele nu ţin de mentalul inferior. Cu mentalul inferior
gândind, el nu este Absolutul; merge şi îşi face cumpărăturile la fel ca noi dar cu mentalul superior înţelegând,
aici poate apare întrebarea: ce este Absolutul? Pentru că putem să folosim cuvântul acesta, putem să îl lăsăm
la latitudinea fiecăruia dar riscul este acelaşi: că are o anumită înălţime, o anumită fizionomie, barbă etc.
De aceea, o să vă dau un citat din Paratraveshika: “ Într-adevăr, Supremul Divin este pură lumină,
Prakasha şi această lumină are ca natură Conştiinţa, Vimarsha. Şi Conştiinţa este o străfulgerare a lui Eu
absolut şi spontan, care în acelaşi timp ia forma Universului, îl face să subziste, îl însufleţeşte şi îl resoarbe.
Dacă nu ar exista Conştiinţa, nu ar exista nici Divinul, ci numai inerţia. Şi această Conştiinţă luminoasă este
desemnată în tradiţia yoghină prin termeni ca: Pură Conştiinţă - CIT - , Conştiinţa Absolută - CHAITANYA - ,
libertate totală, suveranitatea eminentă a Sinelui Suprem, libera activitate a agentului primordial, fulgerarea,
inima, esenţa, vibraţia originară, SPANDA.
Spuneam că mâine este ziua lui Grieg. Ştiţi că la conferinţe prefer să nu vorbesc. Este un subiect prea
delicat, sunt sigur, imposibil de înţeles din exterior: relaţia maestru-discipol şi de aceea este bine să se evite.
Este un subiect care va fi şi anul acesta exploatat de ziare, probabil veţi găsi ecouri la serbarea care se va da
mâine la Bucureşti, de cele mai diferite vulgarităţi şi interpretări ale unor oameni care nu au cum să înţeleagă,
chiar unor oameni de bun simţ, inteligenţi şi pentru care lucrurile acestea par deplasate. Şi din punctul lor de
vedere, aşa sunt. Din celălalt punct de vedere despre care v-am vorbit, nu este aşa.
În măsura în care veţi avea întrebări, încerc să vă răspund, atât cât ştiu despre Grieg, despre cel care
conduce această Şcoală de Yoga din întreaga ţară. Multe întâmplări se povestesc, le ştiţi, unele terifiante,
altele amuzante. Să vă spun şi eu două, din ambele grupe.

4
 Deci, una când era la închisoare. Pentru că vroiau să-l termine cât mai repede, l-au iradiat. El,
percepând lucrul acesta, şi-a luat nişte măsuri de protecţie aurică. Deja cei din anii mai mari puteţi intui o
parte din tehnicile care pot fi aplicate pentru a ecrana fiinţa faţă de astfel de influenţe. Văzând cei de acolo că
nu prea au succes, au mărit doza dincolo de ceea ce făceau de obicei. Este vorba de ceva care te face încet,
încet să-ţi pierzi controlul şi chiar duce la moarte. Deci au mărit doza iar Grieg a perceput că este prea mult
pentru el. Ce credeţi că a făcut atunci? S-a învârtit în sens yang. Foarte simplu. S-a ridicat în picioare şi a
început să se învârtă în sens yang. Ştiţi că tot ceea ce este yang devine solar. Nimic nu se mai apropie de el,
nici măcar bombele atomice, să ştiţi. Se învârtea cât putea de repede în sens yang când simţea că ei îl
lucrează. Asta a fost tot ce a avut de făcut ca să reuşească. Alteori, l-au ţinut, de exemplu, în frig şi curgea apa
pe dedesubt. Era foarte frig, erau dezbrăcaţi, era cu încă trei deţinuţi acolo. Era o altă cale de exterminare asta.
Într-o noapte, eşti terminat; până dimineaţa eşti terminat. Şi cum a scăpat el şi încă doi dintre deţinuţi ( al
treilea nu a vrut să facă ceea ce el a spus ) ? I-a învăţat Surya Bedhana, este o tehnică de respiraţie pe care o
veţi învăţa în scurt timp, cei din anul patru, o respiraţie de încălzire foarte puternică a corpului. Au făcut acolo
pe gratii Surya Bedhana, până nu au mai putut şi au scăpat. Celălalt nu ştiu sigur ce a păţit.
Iar întâmplarea amuzantă a fost când erau mai mulţi anchetaţi la securitate şi întrebaţi toţi unde-i
pistolul ? De unde provenea această obsesie a lor cu pistolul ? De la faptul că receptaseră o scrisoare sau ceva
de genul acesta, un mesaj despre un discipol al lui, Ion, pe care ştiţi că-l cheamă Ion Pistol. Şi ei vroiau să le
fie clar unde era pistolul.
Deci, Grieg nefiind între noi, să facem o meditaţie dedicată maestrului.
( Conferinţă yoga – Bistriţa )