Sunteți pe pagina 1din 2

Studiu de caz

„Alarma ceasului sună într-o dimineaţă şi astfel începe o nouă zi care se anunţă mai
deosebită decât celelalte. După duşul obişnuit de dimineaţă revin în bucătărie şi îmi pregătesc
micul dejun. Ca de obicei iau vafele congelate pe care le pun în prăjitor.
Inainte de a pleca spre aeroport, deschid computerul şi consult pagina de web a
companiei aeriene pentru a-mi scoate tipărit biletul pe care l-am achiziţionat cu săptămâni înainte
de pe aceeaşi pagină Web. Până la aeroport mă duc cu maşina personală pentru a fi mai comod
seara când mă întorc din călătorie; posed un card care mă ajută să folosesc şoselele rapide din
districtul în care locuiesc, inclusiv pe cea care duce spre aeroport. Cu acest card beneficiez de
reduceri progresive în funcţie de numărul de km. parcurşi. In plus, este un terminal separat de
intrare astfel că, de cele mai multe ori reuşesc să economisesc timp când intru pe rutele rapide.
Intru în parcarea aeroportului şi scot de la automat un tichet cu care, la plecarea din aeroport voi
plăti costul staţionării pe proprietatea aeroportului.
In aeroport ataşez bagajului o bandă de control pe care o iau la intrare, îl pun pe banda
transportoare şi bagajul trece singur prin aparatul de control cu raze X. Imi revin în minte
perioadele lungi de aşteptare în care stăteam la coadă iar această operaţie de preluare-control
bagaje se făcea de un angajat al aeroportului.
Ajuns la destinaţie mă uit pe LCD-ul firmei de închirieri maşini şi pe baza codului pe
care îl aveam deja preluat de pe Internet de când făcusem rezervarea aflu în ce zonă este maşina
şi de unde ridic cheia. In drumul spre oraş dau câteva telefoane pentru a-mi reconfirma întâlnirile
din acea zi şi las câteva mesaje robotuluio telephonic acolo unde nu am putut vorbi cu cei
implicaţi. Imi cumpăr de la un automat un sandwich pentru prânz.
Ziua decurge normal iar seara mă îndrept spre aeroport. Intru şi duc maşina închiriată la
locul de unde am luat-o, mă duc să predau cheia iar cardul îmi este debitat cu suma
corespunzătoare. Inainte pe a mă îmbarca iau cina la un restaurant cu autoservire pentru că
timpul este foarte scurt.
Revin acasă, merg să iau maşina din parcare şi la ieşire, pe baza tichetului emis
dimineaţa, pe care îl introduce într-un scanner, introduc cardul care este debitat cu suma timpului
de staţionare a masinii în aeroport. In drumul spre casă mă opresc la o benzinărie din vecinătate.
Având un card de fidelitate aici pot alimenta fără nici un ajutor oricând am nevoie şi în orice
moment al zilei. Mă duc spre casă şi, singurul lucru pe care îl mai fac este că îmi verific mailul şi
contul bancar să văd dacă am mesaje importante sau scadenţe de plată.
Răspunsurile la cerințe vor fi redactate în următoarele tabele

A. Identificați 7 servicii autoprestate


1
2
3
4
5
6
7

B. Menționați 3 avantaje ale autoprestării pentru client și 3 avantaje pentru prestator?

Avantaje Client Avantaje prestator

C. Menționați 2 aspecte negative ale utilizării tehnologiei în procesul de prestare


pentru clienți și 2 pentru angajați?

Aspecte negative pentru Client Aspecte negative pentru prestator

S-ar putea să vă placă și