Top 10 diferențe între Polul Nord și Polul Sud

Spunem de multe ori, în special despre oameni, dar și despre unele fapte și lucruri
foarte diferite, că “se află la poli opuși”. Polii diferă ca noțiune în toate aspectele
lor și marchează, la nivel absolut, însăși ideea de neasemănare.

Totuși, nu ne întrebăm prea des dacă și la nivel geografic, exceptând dispunerea

lor, deasupra și dedesubtul Pământului, Polul Nord și Polul Sud sunt în vreun fel
deosebiți. Ba mai mult chiar, uneori oamenii au dificultăți în a discerne între cele
două variante, atunci când sunt indicate sub numele proprii de Arctica și
Antarctica. Din acest motiv, este interesant de văzut că polii geografici ai Terrei nu
se află degeaba la capete opuse ale planetei, ci din motive chiar mai întemeiate
decât cele câteva mii de kilometri care îi despart.

Metamorfoze

Antarctica, de la polul sud, nu prezintă acealași cicluri riguroase de topire rutinară

a calotei glaciare, ci își păstrează, în cea mai mare măsură, formă și dimensiuni
constante pe tot parcursul anului. În schimb, în ultima vreme, mai multe studii au
ajuns să descopere că și Antarctica pierde gheață, dar nu prin procese ciclice firești,
ci mai ales sub influența efectelor încălzirii globale.

Dacă ar fi ca, într-o zi, toată gheața de la polul sud să se topească (ceea ce nu se
prea poate întâmpla curând), se estimează că nivelul mărilor și al oceanelor ar
crește ușor cu 60 de metri. Este de notat că factorul de topire al calotelor glaciare
din nordul și din sudul Pământului este influențat și de faptul că sub Arctica se află
apă, care facilitează încălzirea, atât dinspre miezul planetei cât și prin curenți
oceanici, iar Antarctica este masă stâncoasă, puțin sau deloc afectată de asemenea
procese.

Ozon afectat

Deasupra Antarcticii este formată o gaură în stratul de ozon, breșă a cărei

deschideri a crescut în timp până la aproximativ de trei ori dimensiunea suprafeței
de uscat a Statelor Unite. Desigur, nu se poate observa o crăpătură propriu-zisă
acolo unde se spune că există una in stratul de ozon, dar această situație înseamnă
că în acel loc substanța chimică ce învelește Pământul pentru a îl proteja de radiația
solară a fost serios rarefiată, chiar dispărând.
Foarte frig

Polul Sud este mult mai rece decât Polul Nord. De fapt, în Antarctica este atât de
frig încât zăpada nu se topește niciodată în multe porțiuni ale continentului.
Temperatura medie anuală a regiunii este de -49 de grade Celsius, făcând clima de
aici cea mai rece de pe întreaga suprafață a Pământului.

Cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată pe planeta noastră a fost de -89,6
grade Celsius și a fost măsurată pe 21 iulie 1983, la Baza Vostok, amplasată în
Antarctica, în apropierea Polului Sud Geomagnetic. Faptul că Arctica este o
banchiză face ca polul nord să fie mai sensibil la schimbările climatice.

Urșii polari și pinguinii nu sunt vecini

Pinguinii trăiesc exclusiv în emisfera sudică, îndeosebi în Antarctica, și nu au

prădători naturali de uscat, așa cum cert le-ar fi uriașul carnivor.
Este, probabil, și motivul pentru care pinguinii sunt păsări nezburătoare, care și-au
adaptat aripile în forma înotătoarelor, ce le servesc la realizarea unei suite de
manevre nautice.

Aurul negru - petrolul

Deși se crede că depozite de petrol există și în scoarța continentală a Antarcticii,

cum ar fi zona de sub Marea Ross, Tratatul Antarcticii interzice vehement, pentru
moment, orice exploatări la Polul Sud.

Țara nimănui

În ciuda imaginilor simbolice ale diferiților exploratori care au înfipt triumfător

straguri în gheața de la Polul Sud, continentul Antarcticii este singurul loc de pe
Pământ care nu aparține nimănui. Nu are vreo istorie a unor popoare aborigene și
este guvernat prin Tratatul Antarcticii, conform căruia atât teritoriul în sine cât și
resursele lui vor fi folosite numai în scopuri pașnice și științifice.
Multă gheață

Cel mai sudic continent al planetei deține cu ușurință 90% din toată gheața
Pământului, gheață ce înglobează aproximativ trei sferturi din apa dulce a Terrei.
Acest lucru a alimentat în cazul unora ideea să decupeze și să mute aisberguri
pentru a stinge setea zonelor excesiv de uscate.

Continent

Antarctica este un continent în sine, rocă și sol cu forme de relier precum munți,
văi și lacuri, înconjurat de ocean.

în polul sud, foarte îndepărtat de orice altă masă continentală, teritoriul nu este
guvernat de entități politice și nici colonizat sau populat măcar de eschimoși.
Vortexul polar

Polii geografici ai Pământului sunt caracterizați de ceea ce se numește “vortex

polar”, un ciclon de proporții care se manifestă în apropierea limitelor verticale ale
planetei. Pe Terra vortexurile polare sunt localizate la nivelurile mijlocii și înalte
ale troposferei și stratosferei. Ele înconjoară zonele polare și fac parte din ceea ce
se numeste “front polar” – granița climatică dintre zona polară și cea care îi
urmează, spre sud, respectiv spre nord, în ambele emisfere. În cazul Antarcticii,
vortexul polar este mult mai pronunțat și mai persistent decât cel arctic.

La polul emisferei sudice vortexul este mult mai puțin perturbat și de aceea
deasupra Antarcticii s-a și creat gaura din stratul de ozon, descrisă mai sus.

Magnetism și zăcăminte

Pentru că este o masă continentală, sub Antarctica se găsesc minereuri: nichel, aur,

argint, platină, fier. Referitor la polii magnetici ai Pământului, unul dintre aceștia
se află aproximativ în nordul planetei și celălalt în sud.

Sudul magnetic este cel din preajma sudului geografic, se suprapune cu Antarctica.
Antarctica este al cincelea continent ca marime de pe glob, cu 14 milioane de
kilometri patrati si cel mai rece punct de pe Terra. Continentul este inconjurat de
apele Oceanului Antarctic, o apa cu salinitate redusa.
90% din ghetarii de pe Pamant se afla in Antarctica, ceea ce inseamna destula apa
dulce pentru populatia Terrei. Banchiza masoara aproximativ 29 milioane
kilometri cubi de gheata. Stiati ca la Polul Sud precipitatiile sunt la fel de rare ca in
desert sau ca este la fel de frig precum pe planeta Marte? Antarctica se afla la
2.835 de metri deasupra nivelului marii.Polul Sud si Polul Nord.

Aurora polara

Aurora polara este unul dintre cele mai frumoase spectacole ale naturii rezultata
din materia expulzata de interactiunea soarelui cu campul magnetic al Terrei.
Particulele rezultate pot calatori si cu viteze de 1.200 de kilometri pe secunda.
Aurorele intalnite la Polul Nord se numesc boreale, iar cele de la Polul Sud –
australe, numite asa de exploratorul James Cook.

Aurorele pot lua diverse culori si nuante, de la rosu, albastru, indigo, verde sau
violet.

Soarele si temperaturi

Ne-am obsnuit atat de mult cu succesiunea zi-noapte, incat ni se pare debusolant ca

undeva, pe pamant, ziua sa dureze 6 luni. Si totusi, in acele regiuni este cat se
poate de firesc! In jurul datei de 21 iunie, are loc solstitiul de vara ce marcheaza
inceputul verii la Polul Nord. La aceeasi data incepe solstitiu de iarna, ca urmare
inceputul iernii la Polul Sud. Astfel, vom avea ziua cea mai lunga si noaptea cea
mai scurta, iar in emisfera sudica, ziua cea mai scurta si noaptea cea mai lunga.

Stiati ca ziua polara dureaza 6 luni la Polul Sud, atunci cand soarele este vizibil
24/24 pe cer? In schimb, noaptea polara nu dureaza chiar 6 luni, ci 2 si jumatate,
din 12 mai pana in 31 iulie, cand bezna pune stapanire pe albul imaculat al
ghetarilor. In restul timpului, zarindu-se crepusculul.

In anul 1960, in Antarctica s-au inregistrat cele mai joase temperaturi. La statia

ruseasca de cercetare ”Vostok” termometrele au aratat -89,2 grade Celsius, un
record ce nu a fost inca doborat! In schimb, Polul Nord pare mai prietenos, iarna
temperaturile medii sunt de -34 de grade, iar in timpul verii temperaturile cresc si
la +10 grade Celsius.
Expeditii

Polul Sud

Primul om care a atins Polul Sud a fost norvegianul Roald Amundsen, impreuna cu

echipa de cercetare, la data de 14 decembrie 1911. In acel an, inca un explorator isi
anuntase explorarea acestor tinuturi inghetate, englezul Robert Scott. Insa, acesta a
ajuns cu o luna mai tarziu la Polul Sud, iar pe drumul de intoarcere, din cauza
conditiile neprielnice, acesta si-a pierdut viata.

Roald Amundsen.  (16 iulie 1872, Norvegia – 18 iunie 1928,Marea Barents, Rusia

Primul om care a cucerit taramul inghetat al Polului Sud
Populatia

Antarctica este continentul nimanui! Singurii oameni care populeaza zona fiind

cercetatorii si exploratorii de-a lungul anilor. Acest teritoriu apartine tuturor,
functionand ca o rezervatie stiintifica, conform Tratatului Antarctica, semnat de 47
de tari in anul 1961. Stiati ca Emilio Marcos Palma este primul cetatean al
Antarcticii? Parintii sunt argentinieni si el la fel. Asta deoarece s-a nascut la Baza
Esperanza, in 1978, pe teritoriul revendicat de Argentina, insa nerecunoscut
international.

Animalele

Pe vastul teritoriu al Polului Sud traiesc 7 specii de balene, 8 delfini, 7 specii de

foci, 7 specii de pinguini (Imperial, Adelie, Regal, Gento, Rockhopper, Chinstrap
si Macaroni), dar si alte 33 de specii de pasari.

Solul si resursele

Specialistii sustin ca si in Antarctica s-ar afla petrol, sub Marea Ross, insa Tratatul
Antarcticii interzice exploatarile de la Polul Sud.
Lasand la o parte, datele stiintifice, puteti explora tinuturile Antarcticii, adica Polul
Sud, pentru suma de 64.000 de euro. Cazarea se face in singurul hotel de 5 stele de
aici, iar de oferta va puteti bucura doar 5 saptamani din an, in lunile de vara din
Antarctica – noiembrie si decembrie.

23 Animale din Antarctica şi Polul Sud

Pentru a începe, mai întâi de toate,  ar fi bine să reținem câteva informații de bază
despre Antarctica, cu scopul de a elimina formarea unei viziuni greșite despre
fauna Antarcticii.

În primul rând, trebuie să facem diferență între regiunea Antarctica şi continentul

Antarctica.

Antarctica este regiunea polară din jurul Polului Sud al Pământului, care cuprinde
continentul Antarcticii şi teritoriile insulare situate pe platoul Antarcticii.

Regiunea Antarctică include rafturile de gheaţă, apele şi teritoriile insulare din

Oceanul Antarctic, la sud de Convergenţa Antarctică,  o zonă din jurul
continentului cu o lățime ce variază în dependenţă de sezon de la 32 la 48 km.

Următorul lucru, probabil cunoscut de mulți, continentul Antarctica este cel mai
rece, cel mai uscat şi are în medie cea mai mare înălțime comparativ cu celelalte
continente.

Cu alte cuvinte, este regiunea cu cele ma severe condiţii de pe planetă şi respectiv

nu ar trebui să ne așteptăm la o biodiversitate bogată.

Un alt lucru care trebuie reținut, la polul sud nu sunt animale, cu excepţia unor
microbi detectați în 2000.

În mod remarcabil, ocazional la Polul Sud pot fi văzute păsări.

Aşadar, majoritatea animalelor se găsesc pe coastă sau în jurul ei, în special pe

peninsula Antarctica; cea mai nordică parte a Antarcticii.

Şi, sunt foarte puține animale ce locuiesc permanent în regiune, cea mai mare parte
sunt vizitatori sezonieri.
Viaţa în Antarctica este o luptă constantă. Să facem, dar, cunoștință cu unele dintre
cele mai rezistente animale din Antarctica.

Păsările ce vizitează şi pot fi întâlnite în regiunea Antarctica

1. Albatrosul

Albatroșii sunt păsări marine mari care își petrec cea mai mare parte a vieţii pe
mare. Albatrosul rătăcitor (Diomedea exulans) şi alte specii , cum ar fi Albatrosul
cu capul gri  (Thalassarche chrysostomsa) şi Albatrosul cu sprânceana neagră
( Thalassarche melanophris), por fi găsiți în regiunea Antarctica.

Albatrosul rătăcitor are o anvergură a aripilor de 3,1 metri, cea mai mare dintre
toate păsările.

Toţi albatroşii sunt foarte buni la zbor și îşi petrece cea mai mare parte a vieţii sale
în aer, aterizează la sol doar pentru a se hrăni şi reproduce.

În loc să zbată activ din aripi pentru a se menține în aer, ei alunecă pe curenții de
aer. Au fost înregistrați că zboară la viteze de până la 108 km/h.

2. Chira Arctică (Sterna paradisaea)

Chira arctică, este o pasăre mică, în mare parte cu penaj alb, cu cioc şi picioare de
culoare aprinsă portocalie şi cu partea superioară a capului neagră.

Ea vede două veri pe an, deoarece migrează pe un traseu complicat, de la regiunile

nordice, unde se reproduce, spre coasta Antarcticii, în momentul începerii verei
sudice, şi după şase luni se întoarce înapoi.

Studiile recente au arătat lungimi de zbor dus-întors de aproximativ 70 900 km,

pentru chirele arctice ce cuibăresc în Islanda şi Groenlanda.

Această pasăre efectuează cele mai lungi migrații cunoscute în regnul animal, la
acest capitol, ea nu are concurenți.

3. Cormoranul Imperial/Antarctic cu ochi albaştri (Phalacrocorax atriceps)

Cormoranul cu ochii albaștri este singurul membru a familiei care se aventurează
în Antarctica.

Ei în special pot fi întâlniți de-a lungul sistemului de insule la nordul Scoției şi  pe
peninsula Antarctică, până la 68 de grade la sud.

Ei sunt niște scufundători excelenți, cu o scufundare maximă înregistrată de 116 m.

Cormoranii imperiali sunt deosebiți de celelalte păsări antarctice şi sub-antarctice,

prin faptul că vor menține un cuib pe tot parcursul anului, în locurile unde marea
rămâne fără gheaţă.

4. Pinguinii
Această listă a animalelor nu va fi completă fără ei. Pinguinii sunt unele dintre
primele animale care vin în minte atunci când oamenii îşi imaginează Antarctica.

Cu toate acestea, din cele 17 specii de pinguini din lume şi toate în emisfera sudică,
numai șapte pot fi găsite în realitate însăși în Antarctica.

Trei din aceste șapte specii trăiesc pe Antarctica doar o parte a anului, iar celelalte
patru îşi petrec toată viaţa pe continentul înghețat.

Doar, cinci specii de pinguini se reproduc în Antarctica. Acestea sunt: pinguinul

Imperial, pinguinul Chinstrap, pinguinul Gentoo şi pinguinul Macaroni.

Pinguinii nu pot fi numiți cu adevărat locuitori tereștri ai Antarcticii. Toate

speciile, cu excepţia pinguinilor imperiali, petrec cea mai mare parte a vieții pe
mare.
Pinguinul imperial este şi specia cea mai mare, adulții în medie au o înălţime de
1,1 m şi cântăresc 35 kg.

Pinguinii sunt un grup de păsări acvatice, nezburătoare, aripile lor au evoluat în

înotătoare, ce le permit să “zboare” prin apă.

5. Petrelul

Petrelul zăpezilor

Petrelele sunt păsări marine care se întorc pe uscat doar pentru a se înmulți.

Unele specii pot fi găsite în Antarctica, printre care, Petrelul Zăpezilor (Pagodroma
nivea), Petrelul Antarctic (Thalassoica antarctica), Petrelul Antarctic Gigantic
(Macronectes giganteus), Petrelul Pintado (Daption capense) şi Prionul Antarctic
(Pachyptila desolata).
Petrelul zăpezilor se înmulțesc exclusiv în Antarctica şi mai la sud decât orice
pasăre.

6. Lupul de mare

Lupul de mare polar sudic

Lupii de mare sunt păsări marine care se găsesc în multe părţi ale lumii. Ei sunt
bine cunoscuți pentru a fi „clepto-paraziţi”. Acest lucru înseamnă că ele sustrag
hrana dobândită de alte păsări.

De asemenea, lupii de mare mănâncă alte păsări marine şi puii lor.

Lupul de mare polar sudic (Stercorarius maccormicki)

Lupii de mare sudici, sunt păsări mari şi puternice, care pot atinge o lungime de
aproximativ 53 cm.

Ei se înmulțesc pe coastele Antarcticii, de obicei depunând două ouă, în noiembrie

şi decembrie (lunile de vară în Antarctica când temperaturile se ridică până la
10ºC).
Lupii de mare au fost văzuți chiar şi la Polul Sud actual.

Stânca Megalestris, de pe insula Petermann din Arhipelagul Wilhelm, Antarctica,

este numită după numele generic învechit al lupului de mare.

Lupul de mare brun (Stercorarius antarcticus)

Lupul de mare brun este, de asemenea, cunoscut sub numele de lupul de mare
antarctic.

Este o pasăre mare şi grea care, la fel ca şi ceilalți lupi de mare fură eficient
mâncarea de la alte specii de păsări mai mari.

Sunt cele mai grele păsări din specia lupii de mare şi rivalii cei mai mari ai
pescărușilor.

Deşi, fiind cele mai grele păsări din ordinul Caradriiforme (păsări migratoare ce

trăiesc pe malurile apelor), ele nu au cea mai mare anvergură a aripilor

Lupul de mare brun are 52-64 cm în lungime, o anvergură a aripilor de 126-160 cm

şi o greutate de 1,2-2,18 kg.

El se înmulțește în regiunile Antarcticii şi migrează spre nord în alte perioade a

anului.

7. Petrelul de furtună Wilson (Oceanites oceanicus)

Petrelul de furtună Wilson este una din cele mai răspândite păsări din lume. Întâlnit
peste tot în emisfera sudică şi în multe părți ale emisferei nordice, el îşi petrece cea
mai mare parte a vieţii pe mare şi se întoarce pe uscat doare pentru a se reproduce.

 Animalele din apele Oceanului Antarctic a regiunii Antarctica

8. Orca (Orcinus orca)

Orcele sau balenele ucigașe, sunt cei mai mari reprezentanți ai delfinilor şi unii din
cei mai iscusiți prădători din lume.

Ele se ospătează cu mamifere marine, cum ar fi focile, leii de mare şi chiar balene,
sfâşâindu-le cu dinți de aproape 10 cm.

Ele sunt cunoscute pentru faptul că înşfacă focile chiar de pe gheaţă. De asemenea,
orcile se hrănesc cu peşte, calmar şi păsări marine.

Datorită faptului că nu au fost o ţintă a vânătorilor de balene, ele numără în total

aproximativ 50 000 de reprezentanți în întreaga lume, dintre care 25 000 se hrănesc
în regiunea Antarcticii.

Orcile emit o mare varietate de sunete de comunicare, şi ele se deosebesc în

dependenţă de grup, iar membrii săi le vor recunoaște de la depărtare.

De asemenea, ei folosesc ecolocația pentru a comunica şi vâna.

9. Marsuinul cu ochelari  (Phocoena dioptrica)

Marsuinul cu ochelari este unul extrem de rar văzut, el se întâlnește în apele
subantarctice şi antarctice.

El are un spate de culoare neagră şi o parte inferioară albă. Marcajele din jurul
ochilor îl face să arate de parcă poartă ochelari, de unde îi vine şi numele.

Marsuinul cu ochelari este un animal robust, cu cap rotunjit şi fără plisc. Gura este
mică, iar dinții sunt în formă de cuie.

Masculul marsuinului cu ochelari are o aripă dorsală mare rotundă, în timp ce cea a
femelei este mai mică şi mai triunghiulară, şi ambii au înotătoare poziționate în
faţa corpului.

10. Balenele
Balena cu cocoaşă

Balenele sunt atrase în apele reci ale regiunii Antarctice de roiurile uriașe de krill
prezente în Oceanul Sudic.

Speciile de balenă care pot fi întâlnite în Antarctica sunt: balena nordică, balena
Minke, balena albastră, balena cu cocoașă, cașalotul şi balena sudică.

Balena albastră, probabil cea mai renumită, este cel mai mare animal care a trăit
vreodată, aruncând în umbră chiar şi pe cei mai mari dinozauri.

Un adult poate atinge o lungime de până la 26,2 metri şi o greutate medie de 100-
120 tone. Sistemul lor circulator pompează 10 tone de sânge prin corpul său,
folosind o inimă de dimensiunea unei maşini. Toate cifrele despre această balenă şi
în general balene impresionează, o bună idee pentru un nou articol.

11. Focile
Foca Weddell

Din cauza hainelor de blană frumoase şi grăsimii deosebite, focile au fost vânate pe
scară largă la sfârșitul secolelor al 18-lea şi al 19-lea.

De fapt, o mare parte din explorarea timpurie a Antarcticii se datora focilor. Deşi,
numai şase din cele 35 de specii de focă trăiesc în Antarctica, aceste şase specii
reprezintă de fapt marea majoritate a tuturor focilor de pe Pământ. Aceste şase
specii sunt, focile antarctice cu blană, leopardul de mare, foca Ross, foca
mâncătoare de crabi şi foca lui Weddell. Datorită stratului gros de grăsime şi blană,
focile din Antarctica sunt extrem de bine adaptate la condiții severe şi de cele mai
dese ori găsesc condițiile de aici prea calde , fiind nevoite să se scufunde în apă
pentru a se răci.

12. Krillul Antarctic  (Euphausia superba)

Posibil el este mic, dar krillul antarctic este unul dintre cele mai importante
animale din lanţul alimentar trofic din Antarctica.

Acest crustaceu mic, asemănător creveţilor, găsit în cantităţi mari în Oceanul de

Sud, formează roiuri ce pot fi văzute din spaţiu.

Krillul antarctic creşte la aproximativ 6 cm. El este o sursă de hrană importantă

pentru animalele antarctice, aşa ca, balenele, focile şi păsările marine.

Biomasa totală (greutatea) a krillului antarctic din întreaga lume este considerat a fi
mai mare decât a oricărei alte specii.

13. Zooplanctonul
Zooplanctonul sunt organisme care plutesc pe mare. Cuvântul “zooplancton”
provine de la cuvintele grecești zoon, ce înseamnă animal şi planktos, ce se traduce
ca “rătăcitor”.

Individual zooplanctonul este microscopic, dar o parte, aşa ca meduzele, este mai
mare şi vizibil cu ochiul liber.

Împreună cu fitoplanctonul, zooplanctonul constituie o hrană de bază pentru multe

animale din ocean. Şi krillul antarctic, despre care am vorbit mai sus, este o mare
parte a acestui zooplancton. Anume cantitatea marea de zooplancton  atrage o
animalele oceanice în regiunea Antarctică. Astfel, zooplanctonul formează o verigă
importantă a lanţului trofic alimentat din Antarctica.

14. Calmarul colosal (Mesonychoteuthis hamiltoni)

Calmarul colosal, cunoscut, de asemenea, şi ca calmarul antarctic, poate atinge o
lungime de până la 14 metri şi se crede că el poate cântări până la 750 de
kilograme.

Pe 22 martie, 2007, în marea Ross, o barcă de pescuit a prins ceea ce se crede a fi

cel mai mare calmar colosal din lume.

Acest specimen s-a estimat că cântărește 450 kilograme.

Mai greu decât calmarul uriaș, calmarul colosal are ochii la fel de mari ca o
farfurie şi cârlige pe unele din ventuzele lor.

15. Caracatița gigantică antarctică (Megaleledone Setebos)

Caracatiţa gigantică antarctică, după cum rezultă din denumire, ajunge la mărimi
destul de impunătoare şi este răspândită în apele oceanului din jurul Antarcticii.

Are o lungime totală de 90 cm şi o „manta”ce creşte cel puţin până la o lungime de

28 cm, aceasta este o membrană mai jos de cap care unește tentaculele.

Ea se hrănește cu moluște mari, în cochilia cărora face găuri mici pentru a

introduce saliva sa otrăvitoare, venin ce nu îngheață la temperaturi de sub-zero
grade.

16. Delfinul clepsidră (Lagenorhynchus cruciger)

Acesta este un delfin mic întâlnit în regiunile antarctice şi subantarctice. Marcajele
sale negre şi albe îl fac să arate ca o orcă mică.

În rândul vânătorilor de balene, colocvial este cunoscut sub denumirea de ”Vacă de

mare”.

Delfinul este extrem de rar văzut. Până în 1960, în ciuda deceniilor de vânătoare a
balenelor în Oceanul de Sud, au fost recuperate doar trei exemplare.

Din 2010, au fost examinate numai 6 exemplare complete şi 14 exemplare parţiale.

17. Codul Patagonian / Codul Antarctic

Codul Antarctic

Ambele specii sunt din genul Dissostichus, atât codul patagonian (Dissostichus

eleginoides) câ şi codul antarctic (Dissostichus mawsoni) produc proteine naturale
anticongelant în sânge şi țesuturi pentru a rezista condiţii severe.

Codul patagonian, răspândit în apele reci sudice ale oceanelor Atlantic, Pacific,
Indian şi Oceanul de Sud, în jurul raftului continental şi insulelor sub-antarctice,
poate fi găsit la adâncimi între 45 şi 3 8550 metri.

Codul Antarctic, ruda sa apropiată, poate fi găsit şi mai la sud în jurul marginilor
raftului de gheaţă Antarctic.

Prezenţa glicoproteinelor anticongelante, îi permite codului antarctic  să prospere

în apele sub-zero grade a Oceanului de Sud din jurul Antarcticii.

18. Peştele de gheaţă (Channichthyidae)

Peştele de gheaţă, care mai este numit peștele cu sânge alb, face parte dintr-o
familie de peşti nototenia, ce pot fi întâlniți la extrema sudică a Americii de Sud şi
în Oceanul de Sud, în jurul Antarcticii, unde temperaturile rămân relativ stabile,
variind în medie de la -1,8 la +2,0°C.

Sângele peștelui de gheaţă este incolor, deoarece în el lipsește hemoglobina,

proteina care transportă oxigenul.

Peştii de gheaţă sunt unicele vertebrate la care lipsește hemoglobina.

Oxigenul este dizolvat în plasma şi transportat prin organism fără proteina

hemoglobinei.

Unicele animale ce locuiesc permanent pe continentul Antarctica

19. Musculița Antarctică (Belgica antarctica)

Musculiţa Antarctică (Belgica antarctica)

Musculiţa Antarctică, este o specie de musculiță fără aripi, endemică a

continentului Antarctica.

La o lungime de 2-6 mm, este cel mai mare animal pur terestru pe continent,
precum şi singura insectă.

De asemenea, din 2014, deţine recordul în a avea cel mai mic genom vreodată
secvenţiat printre insecte cunoscute, având doar 99 de milioane de perechi de
nucleotide şi aproximativ 13 500 de gene. Lipsa aripilor ar putea fi o adaptare la
vânturile severe din regiune, unde ele ar putea fi un dezavantaj. Ea poate
supraviețui după cea îngheţat, la temperaturi de până la -40 °C, dar, cu toate
acestea, ea va muri dacă temperatura va cădea sub  -15 °C.

20. Colembole (Cryptopygus antarcticus)

Cel mai mare animal de pe continent, aşa numiții „elefanți din Antarctica”, sunt
colembola.

Spre deosebire de majoritatea endemicelor de pe continent, ele sunt vizibile cu

ochii liberi.

Ele arată ca nişte insecte – precum o urechelniță. De obicei, sub un milimetru

lungime, micile artropode cu şase picioare, deşi seamănă cu insectele, sunt mai
primitive şi probabil arată ca vechii lor strămoși.

Trăiesc sub roci, lângă zonele costale, supraviețuind pe o dietă de ciuperci şi

bacterii. Deşi, sunt răspândite pe toată planeta, cele care trăiesc în Antarctica, au
câteva trucuri pentru a supraviețui condițiilor severe. Ele îşi pot încetini
metabolismul pentru a economisi energia, iar când se apropie iarna, încep să
producă glicerol, care scade punctul lor de îngheț.

21. Nematode
Nematodele, de asemenea, numiți şi viermii cilindrici, sunt de foarte multe tipuri şi
pot fi întâlniți peste tot în lume, printre are şi unii ce s-au adaptat la condițiile de
viaţă din Antarctica.

În realitate, nematodele sunt unele din cele mai abundente creaturi de pe Pământ,
iar în ecosistemele simple ale Antarcticii, ele sunt regi.

Viermii folosesc procese fiziologice inventive pentru a preveni efectele frigului

extrem. La fel ca colembolele, nematodele Antarcticii îşi pot scădea punctul lor de
îngheţ. Ele, de asemenea, au mecanism ce protejează celulele de pericolele apei
îngheţate, deoarece gheaţa în interiorul celulei este mortală pentru ea. Pentru a
preveni aceasta, nematodele produc proteine care acţionează ca cochilia arahidelor,
ce înconjoară muchiile ascuţite ale cristalelor de gheaţă  şi protejează celulele de la
spargere. Atunci când condițiile sunt prea secetoase, viermii au capacitatea de a
cade într-o stare de vitalitate suspendată similară cu moartea, din care ei pot reînvia
după multe luni sau chiar decenii.

22. Tardigradele
Tardigradele mai sunt cunoscuți şi sub denumirea de urși de apă sau purcei de
mușchi, pot fi găsiți oriunde, de la vârfurile muntoase până la adâncurile mărilor şi
vulcanii de noroi, de la cele mai uscate deșerturi până la cele mai reci zone din
Antarctica. Ursul de apă este cele mai rezistent animal cunoscut, cu specii
individuale capabile să supraviețuiască unor condiții extreme, care ar putea fi
momentan fatale pentru aproape toate celelalte forme de viaţă cunoscute, cum ar fi
expunerea la temperaturi, presiuni extreme, lipsă de aer, deshidratare şi înfometare.

Grupul include fosile ce datează cu 530 milioane de ani în urmă, cu perioada

Cambrian. Fiind animale mai mult acvatice, când nimeresc în condiții ostile,
tardigradele trec într-o stare numită disecare, pierzând aproape toată apa din corpul
lor şi încetinind metabolismul la minim.
Cercetătorii cred că unele specii pot supraviețui în această stare timp de secole.

Ele revin la viaţă deodată ce condiţiile devin favorabile.

În 2007, oamenii de ştiinţă au descoperit că ele pot supraveţui o perioadă

îndelungată la frig în spaţiul cosmic iradiat.

23. Alţi locuitori permanenţi ai Antarcticii

Rotifere

Ceilalți doi locuitori permanenți majori ai Antarcticii sunt acarienii – mici arahniţi
care trăiesc alături de colembole sub roci – şi rotiferele, creaturi microscopice care
locuiesc alături de nematode şi tardigrade în medii mai umede.

Deşi, există mai multe specii de fiecare, este uimitor că puteţi număra animalele cu
adevărat terestre a întregului continent pe degetele de la o mână.