Antartica .

Informatii si
curiozitati
Clasa a x-a C
De Radulescu Diana, Naipu Valentin si
Serbanescu Alessia
 Antarctica este regiunea polară din
sudul Pământului care cuprinde
continentul Antarctica și porțiunile sudice din
oceanele limitrofe. Este situată în regiunea antarctică
din emisfera sudică, aproape în întregime la sud
de cercul polar antarctic și înconjurată de Oceanul
Antarctic. Având 14,0 este milioane de km pătrați, este
al cincilea continent ca suprafață,
după Asia, Africa, America de Nord și America de
Sud. Aproximativ 98 % din suprafața Antarcticii este
acoperită de o pătură de gheață cu grosimea
medie de 1,6 km.
 Cuprins

01 02 03

Caracteristici generale Aurora Australis Curiozitati

Intindere, Clima, Vantul solar , Ghetari, Tratatul
Iceberguri, Istorie Fluxul de plasma Antarticii
 01
Caracteristici
generale
 Istorie
Antarctica a fost ultima regiune de pe
Pământ care a fost descoperită, probabil
nevăzută până în 1820, când expediția rusă
a lui Fabian Gottlieb von
Bellingshausen și Mikhail
Lazarev pe Vostok și Mirny a văzut gheața
Fimbul . Continentul a rămas în mare
măsură neglijat pentru restul secolului al
XIX-lea din cauza mediului său dur, a lipsei
de resurse ușor accesibile și a izolării. În
ianuarie 1840, terenul din Antarctica a fost
descoperit pentru prima dată, aproape
simultan, de către expediția de
explorare a Statelor Unite , sub conducerea
locotenentului Charles Wilkes .
 Istoria

Acesta din urmă a făcut o aterizare temporară. Expediția Wilkes –

deși nu a făcut o aterizare – a rămas suficient de mult în regiune
pentru a cerceta și a cartografi aproximativ 1.300 de kilometri (800
de mile) de continent. Prima aterizare confirmată a fost de către o
echipă de norvegieni în 1895.
Antarctica este guvernată de părțile la Sistemul Tratatului Antarctic.
Douăsprezece țări au semnat Tratatul Antarctic în 1959, iar de
atunci treizeci și opt l-au semnat. Tratatul interzice activitățile
militare, mineritul, exploziile nucleare și eliminarea deșeurilor
nucleare . Sprijină cercetarea științifică și
protejează ecologia continentului . Între 1.000 și 5.000 de oameni
din multe țări locuiesc la stații de cercetare împrăștiate pe tot
continentul.
Intindere
Al cincilea continent ca mărime, dintre cele șase ale Terrei, Antarctica este
cel mai sudic, mai rece, mai îndepărtat si mai recent descoperit continent,
fiind pentru prima oara detectat la începutul secolului al XIX-lea.
Antarctica, numita astfel pentru a o deosebi de partea opusa a globului -
zona arctica - se întinde după paralela de 60 de grade latitudine sudica.
Cel mai apropiat vecin al ei se găsește la 1.000 de km si este America de
Sud, urmata de Australia si Africa, la 2.500 si 4.000 de km depărtare.
Cea mai mare parte a teritoriului sau se întinde in emisfera estica, in partea
vestica se gaseste Peninsula Antarctica, întindere ce apropie continentul
de America de Sud. Cel mai inalt varf de pe continent atinge 4.892 m (in
masivul Vinson din partea vestica), iar înălțimea sa medie este putin mai
mare de 2.000 de metri, ceea ce îl face continentul cu cea mai mare înălțime
medie.
Antarctica are o suprafața totala de 13.829.430 km pătrați, fiind astfel mai
mare decat Europa si Australia.
Clima
Poziția pe latitudine si înălțimile ei mari fac din Antarctica
cel mai rece continent. Cu toate acestea se deosebesc
doua anotimpuri. In anotimpul rece temperatura in
zonele intercontinentale poate scădea sub -70°C, în timp
ce in anotimpul cald temperatura se poate ridica, in
aceleași zone, pana peste -30°C.
In zonele de coasta se poate ajunge, in sezonul cald, la
temperatura de îngheț (0°C), dar si aici valorile negative
sunt ridicate în perioada rece.
Antarctica deține si recordul temperaturii negative. In
anul 1960, la stațiunea ruseasca de cercetare Vostok s-au
înregistrat -89,2°C. Aceasta minima a fost doborâta in
2018. Au fost -98°C, cea mai scăzută valoare de când se
fac măsurători pe Pământ. Precipitațiile din Antarctica
sunt la fel de puține ca in desertul Sahara si este la fel de
frig ca pe Marte
Clima
Interiorul Antarctica este un desert polar in care bat vanturi moderate
ce rareori ating 30 km/h, insa ele se întețesc si devin mai persistente in
apropierea coastelor. Vanturi extrem de reci, compuse din aerul aflat in
partea inferioara a versanților abrupți din interiorul regiunilor
muntoase, bat spre pantele de gheata mai mici.
Zona este foarte săraca in precipitații, una dintre cele mai uscate zone
de pe glob, aproximativ 50 mm de precipitații cazând aici anual.
Acestea cresc cu cat ne apropiem de țărm, atingând in zonele
apropiate de coasta 200 mm/an. Precipitațiile sunt formate in mare
măsura din căderi de zăpadă aduse de cicloni. De obicei ele cad sub
forma de zăpadă sau gheata, dar uneori se înregistrează si ploi, în
zonele litorale.
Exista mai multe tipuri de climat in Antarctica, toate sunt reci, dar
diferă in severitate.. Peninsula Antarctica este zona in care se
întâlnește clima cea mai blânda, aici temperatura putându-se situa in
timpul sezonului mai cald in jurul valorii de 0°C.
Ghetarii polari
Ghețarii continentali (de calota) - ocupa suprafețe extrem
de extinse si au o grosime care uneori depășesc 3 000 m.
Acoperă mari arii terestre, indiferent de relief: întregul
continent Antarctica si insulele din Oceanul Arctic
( Groenlanda, Islanda etc.) si ocupa 98,5 din toata aria hidrosferei.
In jurul Antarcticii, ghețarii de pe continent se prelungesc mult in apele
Oceanului Planetar, formând o platoșa relativ unitara, înalta pana la 90 m,
numita banchiza, din care se rup mari blocuri de gheata numite aisberguri,
care datorita curenților de apa oceanici, plutesc in largul oceanului.
Gheata este plastica si de aceea se mișca prin alunecare, mutându-se pe
fiecare tip de panta. Deplasarea este lenta, intre 5-150 m pe an, așa ca o
porțiune de gheata de la zona de formare pana la linia de topire are nevoie de
un timp îndelungat, de la circa 100 ani pana la peste 1 000 ani.
Iceberg

Icebergurile sunt părți rupte dintr-un

ghețar sau dintr-un bloc de gheata, care
plutesc pe apa. Pot avea diferite forme si
pot atinge dimensiuni uriașe. In 1988, un
aisberg de mărimea Belgiei a fost întâlnit
in Antarctica. Aisbergurile se distrug
treptat si se topesc când ajung in ape mai
calde, dar chiar si celor mai mici le trebuie
doi ani sau trei ani ca sa se topească.
Vegetatia
Acoperita aproape in totalitate de un strat gros de
gheata, Antarctica are foarte putin teren disponibil
pentru formarea solurilor sau aparitia vegetatiei.
Covorul vegetal din Antarctica este reprezentat prin
70 de specii de muschi, 400 de specii de licheni, 560
specii de alege, si 3 plante cu flori.
Dintre speciile de alge, 200 sunt caracteristice
mediului marin iar restul de 360 sunt de uscat si apar
sub forma unor pete de culoare rosie, galbena sau
verde, pe stancile neacoperite de gheata sau pe
zapada ori pe suprafata ghetii din apropierea
coastei. Alge de zapada cresc pe zapada si pe
suprafata ghetii aproape de coasta, in special de-a
lungul Peninsulei Antarctice, unde pasarile de mare si
briza oceanului aduc posibilitati de nutritie.
 Vegetatia

Aira Antarctica, singura planta fanerogama (planta cu flori

care se inmulteste prin seminte) a fost descoperita de savantul Emil
Racovita in timpul expeditiei sale desfasurata intre 1897-1899.
Celelalte doua plante cu flori sunt Deschampsia antarctica, o
planta ierboasa, si Colobanthus Quitensis, o varietate de garoafa.
Aceasta din urma are o inaltime de pana la 5 cm, iar in ultima
perioada si-a extins aria de raspandire pe seama incalzirii globale.
Apele antarctice suporta si alte tipuri de vegetatie. Buruieni de apa
din zonele de coasta cresc pe si in jurul insulelor,
aproape de continent, dar nu pot aparea aici datorita
ghetii marine ce rade tarmurile.
 Solul si resursele naturale
Deși are o întindere destul de mare, Antarctica are solul compus in majoritatea din gheata. In
partea sa estica se găsește sub stratul de gheata o masa de pământ aproximativ de mărimea
Australiei, in timp ce in zona vestica se afla mai multe insule acoperite si unite intre ele. De
aceea numai circa 2,4 % din aria Antarcticii este roca vizibila, restul aflându-se sub gheata.
Zonele expuse includ vârfurile a câtorva lanțuri muntoase si ale altor resturi împrăștiate. Se
remarca aici lanțul Transantarctic care separa partea de vest a continentului de cea de est. Se
mai găsesc si niste vai glaciare, neacoperite de gheata si păstrate uscate de vanturile ce bat
din interiorul continentului.
Munții Transantarctici se întind pe o distanta de 3.300 km de-a lungul flancului vestic al
Antarcticii de Est, separând-o pe aceasta de partea de vest a continentului. Acest sir este un
masiv stăvilar penetrat de ghețari pentru platoul de gheata al Antarcticii de Est, care, de altfel,
conține 2/3 din teritoriul continentului. Tot în Antarctica găsim şi muntele Erebus, cel mai sudic
vulcan al planetei, care găzduiește singurele lacuri de lavă permanente.
Nu se știa despre existenta acestui ținut până în 1820. 20 de ani mai târziu a fost confirmat
faptul că nu era doar un grup de insule, ci un continent întreg. Norvegianul Roald Amundsen a
fost primul care a atins polul sud, pe 14 decembrie 1911, învingându-l pe englezul Robert Scott.
02
Aurora Australis
 Aurora
Acest spectacol magnific de culoare
are loc datorita materiei expulzate
de soare ce interacționează cu
câmpul magnetic terestru. In urma
puternicelor explozii solare sunt
expulzare in spațiu particule
puternic încărcate electric( ioni ), ce
călătoresc prin spațiu cu viteze ce
variază intre 300 si 1 200 km/s. Un
nor de astfel de particule formează
plasma.
 Aurora
Fluxul de plasma ce vine de la soare este cunoscut sub numele de vânt solar. In timp
ce vântul solar interacționează cu marginile câmpului magnetic terestru, unele
dintre aceste particule sunt atrase de acesta.
Ele urmează apoi liniile câmpului magnetic in jos spre ionosfera, strat atmosferic
situat între 60 si 600 km deasupra scoarței terestre. Când aceste particule
interacționează cu gazele din ionosfera produc acest impresionant spectacol de
lumini, numit de noi aurora.
Cele produse la Polul Nord se numesc Boreale iar cele de la Polul Sud - Australe.
Gama de culori variază intre roșu, verde, albastru si violet. Luminile sunt într-o
continua mișcare datorita acestor interacțiuni dintre vântul solar si câmpul
magnetic terestru.
Aurorele apar in regiunile polare ale globului. In emisfera nordica, zonele in care sunt
vizibile se întind tot mai mult spre sud cu cat vântul solar este mai puternic la un
moment dat. In mod normal, zonele in care pot fi observate, sunt nordul Finlandei,
Scandinavia, toata Canada si nordul SUA, Alaska si Siberia. In timpul furtunilor
solare puternice, acestea pot fi vizibile pana in centrul Europei, aurorele putând
având loc la orice ora din zi sau din noapte
Vantul Solar
Vântul solar generează de obicei
pana la 1 000 000 megawați de
electricitate intr-un astfel de
spectacol si acest lucru poate cauza
interferente cu liniile electrice,
transmisiile radio-TV si comunicațiile
prin satelit.
Prin studiul aurelelor, cercetătorii pot
afla multe despre vântul solar, cum
afectează aceasta atmosfera si cum
poate fi folosita aceasta energie
degajata in folosul omenirii. In urma
observațiilor asupra soarelui, aceste
aurore pot fi prezise cu destula
acuratețe.
03
Curiozitati
 Curiozitati
Ca dimensiune, ocupă locul al 5-lea în topul
continentelor, iar calota glaciară reprezintă cea
mai mare masă de gheaţă compactă.
Procentul de gheaţă este de 99%.
Ascuns sub gheaţă este şi lacul Vostok, cel mai
mare dintre cele 200 răspândite pe tot continentul.
S-a descoperit şi un canion în timpul unei expediţii
din 2010. Are 10 kilometri lăţime şi 100 lungime,
coborând la 1, 5 kilometri adâncime.
Tot în Antarctica găsim şi muntele Erebus, cel mai
sudic vulcan al planetei, care găzuieşte singurele
lacuri de lavă permanente
 Curiozitati
Nu se ştia despre existenţa acestui ţinut până în 1820. 20 de ani mai târziu a fost
confirmat faptul că nu era doar un grup de insule, ci un continent întreg.
Norvegianul Roald Amudsen a fost primul care a atins polul sud, pe 14 decembrie
1911, învingându-l pe englezul Robert Scott.
Ca şi regiunea arctică, majoritatea Antarcticii zace într-un întuneric total în
timpul iernii. Din cauza înclinaţiei planetei, soarele dispare sub linia orizontului în
iarna australă. Vara însă, când soarele este în permanenţă deasupra, cantitatea
de lumină o depăşeşte pe cea de la Ecuator într-o perioadă similară.
Antarctica are însă şi dune de nisip:cea mai mare măsoară 70 m. înălţime şi mai
mult de 200 m. lăţime, aflându-se în văile seci McMurdo.
70% din apa dulce se gaseste in Antarctica.
 Ghetari

Majoritatea ghetarilor au o nuanta albastruie,

deoarece gheata lungimi de unda mai mare de lumina
vizibila mai bine decat cele mai scurte, reflectand mai
multa lumina albastra inapoi catre ochi. Cu toate
acestea, unii ghetari din Antarctica au un verede
smarald izbitor si i-au nedumerit pe multi oameni de
stiinta.
Ghetari
Cea mai recentă teorie este că acesti ghetari de
smarald sunt cauzati de mineralele de oxid de fier din
ocean. Pe măsură ce ghețarii se deplasează peste
Antarctica, aceștia răzuiesc suprafața stâncoasă a
acestuia, producând rocă sub formă de pulbere bogată
în oxizi de fier care este în cele din urmă transportată
în mare. Oamenii de știință cred că buzunarele de apă
bogată în fier rezultată îngheață apoi pe partea
inferioară a aisbergurilor, combinația de oxid de fier cu
nuanță portocalie și gheață albastră producând o
nuanță de verde intens.
Temperatura, Organismele, Vegetatie
Temperatura din Antarctica a scăzut la -89,2 °C (-128,6 °F) (sau chiar -
94,7 °C sau -138,5 °F, măsurată din spațiu), deși media pentru al
treilea trimestru (cea mai rece parte a anului) este de -63 °C (-81 °F).
Organismele originare din Antarctica includ multe tipuri
de alge , bacterii , ciuperci , plante , protista și anumite animale ,
cum ar fi acarieni , nematode , pinguini , foci
și tardigrade . Vegetația, acolo unde apare, este tundra.
Tratatul Antarticii
Tratatul Antarcticii, împreună cu o serie de alte tratate
colaterale, reglementează relațiile internaționale în raport
cu Antartica, singurul continent de pe Pamant fără populație
umană băștinașă. În acest tratat, Antarctica este definită ca
fiind tot uscatul, împreună cu banchizele aflate la sud de
paralela de 60° latitudine sudică. Tratatul, care a intrat în
vigoare în 1961 fiind semnat în total de 47 de țări, face din
Antarctica o rezervație științifică, stabilește libertatea de
cercetare științifică și interzice activitățile militare pe
continent. Tratatul a fost primul acord de control al
armamentului semnat în timpul Razboiul Rece. Sediul
Secretariatului Tratatului Antarcticii se află la Buenos Aires,
Argentina, începând cu luna septembrie 2004.
 Tratatul
Primii semnatari au fost cele 12 țări active în
Antarctica în timpul Anului Geofizic Internațional
1957–1958 și care au acceptat invitația Statelor
Unite la conferința la care acesta a fost negociat.
Cele 12 țări aveau interese semnificative în
Antarctica la acea
vreme: Argentina, Australia, Belgia, Chile, Franța,
Japonia, Noua Zeelandă, Norvegia, Africa de
Sud, Uniunea Sovietică, Regatul Unit și Statele
Unite. Aceste țări înființaseră peste 50 de stații
antarctic pentru AGI.
Acordurile
Printre alte acorduri — circa 200 de recomandări adoptate la ședințele
consultative ale tratatului și ratificate de guverne — se numără:
Măsuri pentru Conservarea Faunei și Florei Antarctice (1964) (intrat în
vigoare în 1982)
Convenția pentru Conservarea Focilor Antarctice (1972)
Convenția pentru Conservarea Resurselor Vii Marine din
Antarctica (1980)
Convenția privind Reglementarea Activităților în domeniul Resurselor
Minerale din Antarctica (semnat în 1988, neintrat în vigoare)
Protocolul de Protecția Mediului pe lângă Tratatul Antarcticii a fost
semnat la 4 octombrie 1991 și a intrat în vigoare la 14 ianuarie 1998; acest
acord împiedică dezvoltarea și asigură protecția mediului antarctic prin
cinci anexe dedicate poluării marine, faunei și florei, evaluărilor de
impact ecologic, gestionării deșeurilor, respectiv zonelor protejate. El
interzice orice activitate legată de resursele minerale cu excepția celor
științifice. O a șasea anexă — privind responsabilității în cazul
urgențelor ecologice — a fost adoptată în 2005 dar nu a intrat încă în
vigoare
Sfarsit.