Alec Blenche

Aventuri în Ţara
Virtuţilor
ilustraţii:
Doina Zavadschi

Editura Univers
Descrierea CIP este disponibilă la Biblioteca Națională a României

Alec Blenche
Aventuri în Țara Virtuților
ilustrații Doina Zavadschi

© Editura Univers, 2018

Toate drepturile asupra acestei cărți aparțin Editurii Univers.

Colecția UNICORN UNIVERS

Colecție coordonată de Ioana Chicet Macoveiciuc
redactare Ioana Chicet Macoveiciuc, Diana Crupenschi
tehnoredactare Constantin Niță
corectură Irinel Antoniu

ISBN: 978 973 34 1040 9

Tipărită în România de G .Canale & C

 Alec Blenche

Aventuri în
Ţara Virtuţilor
ilustraţii de
Doina Zavadschi

EDITURA UNIVERS
 Nimic nu se compară
cu bucuria unui copil de a
se juca. Este o stare magică în
care orice este posibil.
Aşa se face că într‑o zi Emma, o fetiţă cu părul
blond şi ochii albaştri, năsuc fin şi zâmbet de înger,
a descoperit că, dacă îşi foloseşte imaginaţia, poate
ajunge oriunde doreşte. Poate zbura în spaţiu pentru
a vedea planetele, poate călători în timp ca să se
joace cu dinozaurii, poate străbate mările şi
oceanele pe navele piraţilor sau poate să se
joace cu leii din savană. Cel mai mult şi mai

6
mult, fetiţei îi place însă să călărească pe spatele
prietenei ei unicorn, pe nume Lily. În zilele de vară,
o călătorie cu Lily printre norii pufoşi este activitatea
ei preferată. Dar ce să vezi, în mijlocul unei asemenea
călătorii îndrăzneţe, Emma a nimerit fără să ştie
cum în Țara Virtuţilor.
Iar aici a început o aventură pe care nu o va uita
niciodată.
După spusele ei, Țara Virtuţilor se află undeva mai
la sud de o mare şi mai la est de o vale. Aici trăiesc
în pace şi armonie toate Virtuţile omului. Exact ca
oamenii, fiecare Virtute are casa ei, prietenii ei şi
preocupările ei de zi cu zi.
De când a nimerit din întâmplare în Țara Virtuţilor,
nu trece nici măcar o zi fără ca Emma să se întoarcă
acolo cu Lily, pentru a învăţa ceva nou.

7
 Domnul Loialitate
  merge la dentist

De exemplu, astăzi este luni şi

domnul Curaj îl însoţeşte pe bunul
său prieten, domnul Loialitate,
care are programare la dentist.
– Bine ai venit, prieten drag!
spuse fericit domnul Loialitate
privind spre domnul Curaj,
care tocmai îşi făcuse
apariţia, tare mândru,
în pragul uşii.
 – Taraaaa! exclamă domnul Curaj,
ridicând braţele în sus cu bucurie. Sunt
mereu acolo unde are cineva nevoie de
mine, continuă acesta pe un ton încrezător.
Tot ce trebuie să faci este să strângi tare
pumnii şi să spui: „Curaj“ şi eu voi fi acolo.
– Astăzi chiar am nevoie de tine, nu mai pot
suporta durerea asta de dinte, zise amărât
domnul Loialitate. Am amânat şi am tot
amânat vizita la dentist, dar gata, a
sosit momentul să merg. Aşa că
te‑am chemat să mă însoţeşti.
– Cu mare drag, spuse
domnul Curaj, apoi îl luă
uşor de braţ pe domnul
Loialitate şi îl conduse
spre ieşire.
Dacă te uiţi mai bine la ei,
nu ai zice că sunt prieteni, şi asta
pentru că nu au aproape nimic în
comun, se gândi Emma strâmbând
uşor din năsuc. Domnul Curaj
este tânăr, înalt, bine făcut, cu
părul blond şi lung. Pe spate îi
atârnă o mantie albastră de

9
super‑erou, iar pe piept are scrisă mare litera C. Pe
de altă parte, domnul Loialitate este un bătrânel slab
şi cărunt care numai a super‑erou nu arată, dar care
toată viaţa lui a fost foarte onest şi de încredere. E
cunoscut pentru faptul că nu şi‑a trădat niciodată
prietenii, aşa că toate Virtuţile îl iubesc.
Cu toate că sunt atât de diferiţi, sunt cei mai buni
prieteni. Probabil pentru că, de fiecare dată când au
avut nevoie unul de altul, s‑au ajutat reciproc.
– Și, până la urmă, acesta este cel mai important
lucru într‑o prietenie, nu‑i aşa? spuse ea cu voce
tare, uitându‑se cu drag către Lily.
Și cum mergeau ei agale, nu după
mult timp se întâlniră cu domnul
Optimism. Despre acesta se ştia
că nu lipseşte niciodată de la
vreun eveniment cu final
necunoscut. De cum îl
zări, Loialitate îl rugă
să‑i însoţească, pentru
că nu era sigur de ce
se va întâmpla
mai departe, chiar dacă îl avea alături de el pe
domnul Curaj.
În plus, era o plăcere să fii în compania domnului
Optimism, fiindcă reuşea să binedispună pe toată
lumea. Faţa lui era mereu plină de lumină, iar gura îi
zâmbea întruna ca şi cum colţurile gurii i‑ar fi fost
prinse cu lipici.
– Este bucuria mea să te însoţesc, prietene bun,
şi poţi fi sigur căăă... „Totul va fi bineee“.
Aceasta era expresia preferată a lui Optimism şi,
deşi o spunea atât de des, nimeni nu se săturase
cu adevărat să o audă.
– De fiecare dată când vei avea nevoie de mine,
spunea oricui domnul Optimism, tot ce
trebuie să faci este să închizi ochii, să tragi
aer în piept şi să spui încet: „Totul va fi bine“,
iar eu voi fi lângă tine.
– Optimism şi Curaj, asta chiar e o
companie bună în care să mergi la dentist,
Lily, continuă Emma. Acum ştim ce avem
de făcut atunci când ne este teamă de
ceva: strângem pumnii şi spunem
„Curaj“, iar apoi închidem ochii,
respirăm adânc şi spunem în şoaptă:
„Totul va fi bine“...

11
 Domnişoara Compasiune
şi puiuţul de urs
Astăzi este marţi, iar Emma se pregăteşte pentru
vizita ei în Țara Virtuţilor. Aşa că închide ochii şi
o cheamă pe Lily, apoi urcă repede pe spatele ei
şi pornesc în călătoria lor specială.
Odată ajunse acolo, Emma priveşte cu bucurie
căsuţele Virtuţilor, înşirate de‑a dreapta şi de‑a stânga
drumului principal. Fiecare
căsuţă are o culoare diferită în funcţie de preferinţele
stăpânului ei. De exemplu, căsuţa domnului Optimism,
pe care l‑am cunoscut mai devreme, are culoarea
argintie. Domnul Curaj are o căsuţă de culoare verde,
pe când domnul Sinceritate are o căsuţă de culoare
albastră. De cealaltă parte a drumului, căsuţa
domnului Încredere are culoarea galbenă, iar
cea a domnului Loialitate are culoarea portocalie.
Preferata Emmei însă este căsuţa roşie care se află
chiar în dreptul podului de lemn ce duce în pădure.
Este căsuţa domnişoarei Compasiune, o domnişoară
frumoasă şi plină de viaţă. Poartă mereu o rochiţă
roşie şi floricele albastre în păr şi îi place să umble
toată ziua prin pădurile din apropiere şi să culeagă
fructe. Preferatele ei sunt căpşunele. Astăzi nu
pare să fie acasă, şi lucrul acesta o întristează un
pic pe Emma.
– Lily, hai să o căutăm pe domnişoara
Compasiune, sigur este pe undeva
aproape de pârâu, unde îi place ei să
stea, ce spui?
Lily aprobă dând din cap şi porniră
numaidecât într‑acolo. Nu trecu mult
timp şi o zăriră pe domnişoara
Compasiune, care stătea pe un trunchi
de copac prăbuşit, ţinând strâns ceva
în braţe şi spunând încet: „Sunt
alături de tine“.
– Bună, domnişoară
Compasiune, ce ţii în
braţe cu atâta grijă?
întrebă Emma bucuroasă,
dar şi curioasă în acelaşi timp.

14
 – Bună, Emma, răspunse domnișoara Compasiune,
cu o privire înduioşată. Am găsit acest puişor de urs
pierdut de mămica lui. Îl ţin un pic în braţe să se
liniştească, iar apoi îl voi ajuta să o regăsească.
– Îmi dau seama ce‑o fi în sufletul lui, spuse Emma,
apropiindu‑se cu paşi uşori. Eu, dacă m‑aş pierde
de mămica mea, chiar şi numai pentru câteva minute,
aş fi tare tristă şi speriată.
– Aşa este, răspunse domnişoara Compasiune
privind‑o în ochi pe Emma. Fiecare puiuţ simte
aceeaşi dragoste pentru mămica lui şi fiecare
mămică aceeaşi dragoste pentru puiuţul ei. Legătura
aceasta este la fel de puternică la toate fiinţele care
trăiesc pe pământ, nu numai la oameni.
– Putem să fim şi noi de ajutor? întrebă Emma,
privind cu bucurie spre Lily.
– Sigur că da. Aţi putea să zburaţi un pic pe
deasupra pădurii, poate o vedeţi pe mămica
ursoaică?
– Desigur, spuse încrezătoare Emma şi sări pe
spatele lui Lily.

15
 Apoi îşi luară zborul în grabă. Făcură câteva ture şi
reuşiră într‑un final să o zărească pe ursoaica‑mamă,
care îşi căuta disperată puişorul. Se ştie însă că nu
este bine să te apropii de o ursoaică‑mamă, mai ales
de una care şi‑a pierdut un pui. Aşa că Emma
descălecă de pe Lily şi ezită un pic. Apoi strânse tare
din pumni şi spuse: „Curaj“. Și într‑o clipită îşi făcu
apariţia lângă ea domnul Curaj, cu obişnuita sa
replică de intrare în scenă:
– Taraaa... M‑ai chemat, Emma? Sunt aici...
– Bună, domnule Curaj, mă bucur că ai venit.
Trebuie să vorbesc cu mama ursoaică
şi să‑i spun că i‑am găsit puiul.
– Atâta vreme cât îţi foloseşti
curajul pentru o faptă nobilă, eu
voi fi mereu alături de tine, spuse
domnul Curaj, mulţumit de
intenţiile Emmei.
Emma simţi cum deodată
prinde curaj, aşa că se apropie
încrezătoare de mama
ursoaică.
– Aţi pierdut cumva un
puişor? întrebă Emma cu
siguranţă în voce.

16
 – Daaa, răspunse ursoaica disperată. Pe cel mai
mic, pe Zgubi.
– L‑a găsit domnişoara Compasiune, care m‑a
rugat pe mine să vă caut şi să vă spun că Zgubi este
în siguranţă.
Emma văzu în privirea ursoaicei cum deodată
disperarea i se transformă în bucurie. Inima începu
să‑i bată tare, tare de fericire.
– Îl veţi găsi pe Zgubi aproape de pârâul rece,
continuă Emma cu un zâmbet larg ce‑i acoperea
întreaga faţă.
Numaidecât, ursoaica o luă la fugă înspre pârâu, iar
Emma o urmă călare pe unicornul ei drag. Nu putea
rata momentul reîntâlnirii dintre mamă şi puiuţul său.
– Îmi place ce a adus compasiunea în inima mea, îi
spuse Emma lui Lily. Este ca atunci când tu ţi‑ai
scrântit glezna şi eu, deşi nu te puteam ajuta, am fost
acolo, alături de
tine, până când
ţi‑ai revenit.
Apoi o luă în braţe
cu dragoste pe Lily şi îi
spuse la ureche: „Sunt
alături de tine...“

17
 Domnişoara Modestie
şi cadourile misterioase
Nici o zi nu este completă pentru Emma dacă nu dă
o tură şi prin Țara Virtuţilor. Iar astăzi a tot amânat
plecarea pentru că toată ziua a desenat şi a pictat.
Emmei îi place foarte mult să deseneze toate
personajele pe care le întâlneşte în aventurile sale.
Azi este miercuri, zi de mare sărbătoare în Țara
Virtuţilor, şi Emma va trebui să ia cu ea câteva
desene pe care să le ofere în dar. În Țara
Virtuţilor, în fiecare miercuri se sărbătoreşte
Ziua Generozităţii. Iar Virtuţile îşi fac
diverse cadouri unele altora. Este ca şi cum
ar fi Crăciunul în fiecare săptămână. Aşa că
Emma nu se poate duce acolo cu mâna
goală. Din acest motiv, a stat toată
ziua şi a desenat şi a pictat pentru a
avea destule cadouri pentru noii
săi prieteni.

18
 Emma îşi semnă fiecare desen cu numele ei scris
cu litere mari. Era primul cuvânt pe care învăţase să
îl scrie şi era foarte mândră de ea.
– Cred că sunt destule, spuse Emma uitându‑se la
mulţimea de hârtii întinse pe podeaua camerei ei.
Putem să mergem acum.
Apoi închise ochii şi o chemă pe Lily, care îşi făcu
imediat apariţia. Într‑o clipită erau în Țara
Virtuţilor.
Ajunseră chiar în momentul în care doamna
Generozitate dădea startul sărbătorii. Obiceiul era
ca fiecare Virtute să‑i ofere unei alte Virtuţi un
cadou pe care să i‑l lase la uşă. Era, de
asemenea, important ca pe cadou să îţi scrii şi
numele, pentru ca fiecare să ştie de la cine a
primit cadoul respectiv. La sfârşitul zilei cel mai
frumos cadou primea un premiu: o plăcintă de
dovleac gătită chiar de doamna Generozitate.
De cele mai multe ori, cadourile pe care şi le
ofereau Virtuţile erau lucruri practice, de care
fiecare avea nevoie prin casă. De exemplu, în
această miercuri domnul Curaj îi dărui
prietenului său Loialitate un blender,
pentru că după ultima
vizită la dentist nu mai
putea să mestece prea bine. Doamna Iertare îi oferi
doamnei Generozitate cinci pungi pline cu legume şi
fructe, şi asta pentru că doamna Generozitate
obişnuia să dăruiască tot ce avea prin casă şi de
multe ori rămânea fără nimic de mâncare.
Doamna Răbdare îi dărui domnului Sinceritate un
ceas, ca să ajungă mereu la timp fără să se grăbească.
Iar domnul Încredere îi oferi domnişoarei
Compasiune... ce altceva decât un coş mare cu
căpşune? Și tot aşa, până când fiecare se alese cu cel
puţin două cadouri folositoare.
În fiecare săptămână, câteva Virtuţi primeau câte
un tablou superb pictat pe sticlă. Erau într‑adevăr
nişte obiecte de artă deosebite. Iar Virtuţile, dacă nu
ştiaţi asta, apreciază foarte mult arta.
Și în această miercuri, cel mai frumos cadou a fost
desemnat o astfel de pictură pe sticlă, nesemnată.
Norocul lor era că, după atâta vreme, toţi ştiau foarte
bine cine pictează aşa de frumos, dar nu îi place să se
laude cu asta. Cine să fie altcineva decât
domnişoara Modestie?
Până acum, Emma nici nu o cunoscuse
pe domnişoara Modestie, nu ştia nici măcar
 cum arată. Aşa că a fost tare uimită să
vadă o fată foarte frumoasă, căreia nu
îi plăcea să iasă deloc în faţă. Ce să
mai vorbim de cât de talentată era! Și,
cu toate astea, era singura care nu îşi
semna niciodată cadourile.
În vreme ce se gândea la toate astea, Emma îşi auzi
numele rostit de doamna Generozitate, care anunţa
câştigătorii premiilor. Nu îi venea să creadă că la
prima ei participare reuşise să câştige
premiul doi. Premiul trei fusese câştigat
de domnul Curaj, iar premiul întâi de
domnişoara Modestie.
Toate Virtuţile adunate la festivitate
aplaudau cu mare bucurie.
Domnişoara Modestie îi luă de mână
pe Emma şi pe domnul Curaj şi
spuse cu o voce caldă:
– Toţi suntem câştigători ai
premiului I. Și asta pentru că
fiecare cadou este dăruit din
suflet. Aşa că haideţi să împărţim
cu toţii plăcinta de dovleac.
Emma primi şi ea două bucăţi de
plăcintă, una pentru ea şi una

21
pentru Lily, bineînţeles, şi începură să mănânce cu
poftă. Apoi o întrebă pe domnişoara Modestie:
– Sunt foarte curioasă, tu de ce nu‑ţi semnezi
picturile? De ce nu vrei să ştie nimeni cine le‑a
pictat? Te ascunzi de cineva?
Domnişoara Modestie zâmbi, aşa cum zâmbeşte
un copil prins cu o bucată de plăcintă în gură, apoi
îi răspunse:
– Nu le semnez pentru că nu pictez pentru a le
arăta altora cât de talentată sunt. Le pictez pentru
că îmi face plăcere să fac asta, iar dacă
cei care le văd le consideră frumoase, pentru
mine asta este cea mai mare bucurie.
– Hmm, cred că este ca atunci când
bunica a făcut nişte flori frumoase din
hârtie şi, deşi eu nu am ajutat‑o prea mult,
ea a spus că le‑am făcut împreună...
Cred că înţeleg.
Sărbătoarea
Generozităţii se termină
aşa cum începuse. Cu toate
Virtuţile împreună, râzând şi
povestind. Iar Emma înţelese
încă un lucru foarte important:
ce înseamnă să fii modest.

22
 Emma
Era odată o fetiță ce‑avea un păr de aur.
Era odată o fetiță ce putea să îmblânzească și‑un balaur.

Nu știu în ce fel,
e un mare mister,
dar de‑o vei întâlni vreodată pe Emma
îți va rezolva problema.

Nimeni nu știa pe unde călătorea,

dar mereu găsea un răspuns.
Doar în lumea ei poți să faci orice vrei
și poți să descoperi un adevăr ascuns.

Era odată o fetiță ce‑avea în ochi tot cerul.

Era odată o fetiță ce putea să îți dezlege tot misterul.

Nu știu în ce fel,
dar știu că nu mă înșel,
de‑o vei întâlni vreodată pe Emma
îți va rezolva problema.

Nimeni nu știa pe unde călătorea,

dar mereu găsea un răspuns.
Doar în lumea ei poți să faci orice vrei
și poți să descoperi un adevăr ascuns.

Puteţi asculta cântecul ale cărui versuri le citiţi acum, accesând codul QR
sau linkul corespunzător: http://www.calatoriileluierus.ro/alte-povesti/emma

23
 Domnul Sinceritate şi Negrilică
În fiecare zi Emma pregăteşte prânzul împreună cu
mămica ei. Oricât de complicat ar fi, îi face plăcere să
dea şi ea mereu o mână de ajutor. Astăzi au pregătit
unul dintre felurile ei preferate: omletă de tofu cu
legume şi turmeric, cu o salată mare de spanac şi
rucola. Apoi Emma pune masa şi totul este gata.
În familia ei, încă de când era ea micuţă, s‑a stabilit
ca mami să gătească, deşi o mai face şi tati din când
în când, Emma să pună masa, deşi câteodată mai
uită, iar tati să spele vasele, deşi câteodată le mai
spală şi mami. În felul acesta, fiecare
este implicat şi nimeni nu este lăsat
pe dinafară.
Se aşază cu toţii la masă, însă, când
să ia prima bucată, Emma observă că
mami a pus în mâncare un
condiment
care nu este chiar pe placul ei, deşi lui mami îi
place foarte mult – chimenul negru sau Negrilică,
pe care tati mereu îl laudă pentru proprietăţile sale
deosebite. Mai ia o gură din salată şi... aah, şi aici este
Negrilică. Se opreşte un pic şi ezită, gândindu‑se
că mami a muncit mult pentru a pregăti masa şi ar
răni‑o dacă i‑ar spune că nu îi place. Și nu vrea
ca mami să sufere, pentru că o iubeşte prea mult.
O iubeşte de aici şi până la Calea Lactee.
Și pe tati îl iubeşte mult, dar pe tati
doar până la Pluto. În fine, aşa îţi
exprimi iubirea cel mai bine când ai
aproape cinci ani şi abia ai învăţat
despre planete şi galaxii.
Aşa că închide ochii şi mai ia o
îmbucătură pe care o mestecă
încet, încet, de parcă ar avea
ghimpi pe limbă.
Se uită timidă în
ochii lui mami,
care observă
că se întâmplă
ceva cu ea.
 – Eşti bine, iubita? o întreabă mami zâmbindu‑i
cu căldură.
– Da, sunt bine, răspunde Emma ezitând din nou.
– Nu ţi‑e foame? o întreabă apoi şi tati, curios.
– Ba da, îmi e foame, dar o să fac o pauză acum...
– Păi, dacă ţi‑e foame, atunci de ce nu mănânci?
Înseamnă că nu‑ţi place mâncarea.
– Hmm, ba da, îmi place, dar o să fac o pauză şi
mănânc mai încolo... bine? răspunde Emma privind‑o
cu atenţie pe mami, să vadă dacă înţelege că ei, de
fapt, nu îi place mâncarea, dar nu vrea să o rănească.
Pentru că o iubeşte până la Calea Lactee şi înapoi,
nu de altceva.
Apoi se scuză şi se duce la baie. Trage uşa după ea
şi închide ochii.
– Vino, Lily, să mergem repede în Țara Virtuţilor,
am nevoie de ajutor.
Lily îşi face numaidecât apariţia şi
îşi iau zborul cât ai zice „Negrilică“...
Nici nu aterizară bine pe strada
principală, că dădură nas în nas cu
domnul Sinceritate.
 Domnul Sinceritate era un adevărat gentleman. Era
un bărbat frumos şi elegant, care umbla mereu foarte
bine îmbrăcat, la costum, cu un joben pe cap şi cu o
pereche de ochelari mici şi rotunzi care îi atârnau
pe vârful nasului. La fel ca domnul Loialitate, domnul
Sinceritate era apreciat de toate Virtuţile pentru
că puteai avea mereu încredere în el, indiferent de
situaţie. Adică, dacă îl invitai la un ceai şi spunea
că vine, puteai fi sigur că va fi acolo.
Sau, dacă îl întrebai dacă îi place
cu ce te‑ai îmbrăcat, puteai fi
sigur că îţi va spune adevărul.
Și, dacă îl invitai la masă, puteai
fi sigur că îţi va spune sincer
dacă i‑a plăcut sau nu ce ai gătit.
– Domnule Sinceritate, am
nevoie de ajutor.
– Știu, micuţă Emma, de asta mă
şi aflu aici.
– Dar, domnule
Sinceritate, cum poţi să
spui adevărul atunci
când ştii că îi poţi răni pe cei pe care îi iubeşti?
Sau atunci când ştii că i‑ai putea dezamăgi?
– Micuţă Emma, cei pe care îi iubeşti nu vor fi
răniţi dacă le vei spune adevărul. Ei vor fi răniţi,
dimpotrivă, dacă nu le vei spune adevărul. Vezi tu,
când cineva nu este sincer, cei din jurul lui nu mai au
încredere în el şi atunci îl evită sau se supără pe el ori
sunt răniţi. Pe lângă asta, cei care nu sunt sinceri se
simt mereu vinovaţi şi duc cu ei povara nesincerităţii
lor. Aşa că, în orice situaţie, cel mai simplu şi cel mai
bine este să spui adevărul.
– Chiar şi dacă mai fac câte o greşeală?
– Mai ales dacă faci o greşeală. Cu toţii greşim,
răspunse domnul Sinceritate privind‑o cu ochii săi
blânzi pe deasupra ochelarilor atârnaţi pe nas.
Greşelile sunt felul în care învăţăm să nu mai facem
greşeli. Iar o greşeală recunoscută este pe jumătate
iertată. Și încă ceva: adevărul este frumos şi elegant,
aşa că, atunci când îl spui, spune‑l frumos şi elegant.
Emma zâmbi, îi mulţumi domnului
Sinceritate, apoi închise ochii şi îi spuse
lui Lily:
– Du‑mă acasă, te rog.
Lily dădu de câteva ori din aripi şi,
în câteva clipe, era din nou acasă.

28
 Emma se aşeză la masă şi spuse hotărâtă:
– Mami, tati, adevărul este că nu îmi place
mâncarea. De fapt, nu îmi place condimentul
Negrilică şi nu am vrut să spun asta pentru că nu
voiam să o rănesc pe mami. Știu că a stat atâta în
bucătărie să gătească pentru noi.
– Iubita mea, nu este nici o problemă, o să mănânci
altceva, stai liniştită, îi răspunse mami.
– Mulţumim, Emma, că ne‑ai spus adevărul, spuse
şi tati. Este foarte important să putem avea încredere
unii în alţii. În rest, toate se rezolvă, sunt sigur că mai
are mami ceva bun prin bucătărie pentru tine...
adăugă el, apoi o gâdilă uşor pe coaste.
Știa foarte bine că, atunci
când o gâdila astfel, Emma
nu se putea abţine să
nu râdă.
– Group hug, spuse
Emma fericită şi se
îmbrăţişară toţi trei.
Știu, e în engleză,
dar e una dintre
expresiile acelea
care sună mai bine
în altă limbă...
 Domnul Respect se întoarce acasă
Vizitele la bunici în fiecare săptămână sunt printre
momentele preferate ale Emmei. Este fascinant cum
o fetiţă de nici cinci anişori poate să‑i transforme pe
toţi cei patru bunici în parteneri de joacă de‑o vârstă
cu ea. Iar dacă până atunci
s‑ar mai fi plâns de
niscaiva oase îmbătrânite,
odată intraţi în joc, bunicii
uită de toate neplăcerile.
În toiul jocului, se mai
întâmplă însă ca Emma să
uite pentru moment
că bunica nu este
un căluţ pe care să
te urci şi să îi dai
cu băţul la fund, iar
bunicul nu este o
prinţesă căreia să îi
pui coroniţe pe cap

30
şi pe care să o pui să danseze balet.
Chiar şi cea mai amuzantă joacă se
poate transforma rapid în altceva
dacă nu există şi un pic de respect
pentru jucători.
De când tati i‑a zis odată, pe un
ton serios: „Emma, te rog să ai un
pic de respect pentru bunici...“,
de atunci tot aşteaptă o ocazie
potrivită pentru a se lămuri mai
bine ce înseamnă respectul, de
unde vine şi dacă este de ajuns
puţin respect, aşa cum a zis tati,
sau dacă e nevoie de mai mult.
Aşa face tati când e serios, îşi
spune Emma în gând. Mie îmi
spune Emma, iar lui mami îi spune
Ana. Când e ne‑serios îmi zice
iubita, iar lui mami îi spune iubire.
Îmi place mai mult de el când e
ne‑serios, dar îl iubesc oricum
până la Pluto şi înapoi, iar eu o să‑i
spun mereu tati şi când e serios,
şi când e ne‑serios, că doar nu
o să‑i spun Alec.

31
 În maşină, în drum spre bunici, e un moment
perfect pentru o vizită în Țara Virtuţilor, aşa că
Emma o cheamă pe Lily şi pornesc numaidecât. Trec
de o mare şi o vale şi au ajuns. În Țara Virtuţilor este
cam linişte azi. Este vineri şi mai toate Virtuţile se
pregătesc de weekend. Domnul Curaj îşi culege
merele, doamna Generozitate îşi udă florile,
domnişoara Compasiune este iar prin pădure, iar
domnişoara Modestie pictează. Restul Virtuţilor sunt
fie pe la casele lor, fie plecate cu treabă prin oraş.
Emma se duce direct la căsuţa domnului Respect
şi bate cu avânt la uşă. Dar nu răspunde nimeni.
Domnul Respect nu pare să fie acasă, aşa că Emma se
aşază cuminte pe prispă şi aşteaptă. Nu peste multă
vreme, trece prin faţa casei doamna Răbdare, care
o salută pe Emma şi o întreabă:
– Bună, Emma, ce faci?
– Bună ziua, doamnă Răbdare, îl aştept pe domnul
Respect, am o treabă importantă cu el.
– Aah, doar ce m‑am întâlnit cu el mai devreme,
se ducea la o întâlnire. Va trebui să mai ai puţină
răbdare, adaugă doamna Răbdare zâmbindu‑i larg.

32
 – Da, mulţumesc, ştiu să am răbdare, am învăţat
din cartea Erus şi Valea Răbdării. E o carte foarte
bună, vă recomand să o citiţi.
– Da? Poate că am să o fac, îi răspunde zâmbind din
nou doamna Răbdare şi pleacă mai departe.
Emma aşteptă o vreme admirând grădina de flori a
domnului Respect. Era într‑adevăr o grădină cum nu
mai văzuse. Fiecare floare avea locul ei foarte bine
ales, astfel încât nici o altă floare să nu‑i facă umbră
sau să îi ocupe din spaţiu. Și, deşi erau flori de
toate culorile şi de mărimi diferite, împreună
arătau foarte bine. Un fel de unitate în
diversitate, de parcă florile reuşeau să se
respecte şi să se accepte unele pe altele,
formând astfel un tablou superb.
– Plantele ştiu foarte bine să se respecte
între ele, răsună deodată o voce. Când
frunzele unui copac cresc, ele nu
cresc niciodată unele peste altele,
pentru că, dacă ar face aşa, unele nu
ar mai avea acces la lumină şi ar muri. Asta
înseamnă că se respectă.
Emma se întoarse şi observă că lângă
ea apăruse domnul Respect. Acesta
era un domn înalt şi slab, dar cu o

33
figură blândă şi plină de... cum
să‑i spun... respect.
Domnul Respect îşi scoase pălăria şi spuse
cu o voce limpede:
– Bună ziua, domnişoară Emma, îmi pare bine să
te cunosc.
– Bună ziua, şi mie, răspunse Emma, un pic intimidată.
– Și mă bucur că în sfârşit ai ajuns şi la mine, te
aşteptam de ceva vreme. Mă scuzi că am întârziat,
a trebuit să o ajut pe domnişoara Compasiune cu
nişte treburi.
– Sigur, nu este nici o problemă, răspunse Emma
un pic grăbită.
– Dar să intrăm direct în miezul lucrurilor.
Bănuiesc că vrei să afli mai multe despre ce
înseamnă respect, continuă domnul Respect,
aşezându‑se lângă Emma pe prispa casei.
– Cam da, spuse Emma.
– Păi, în primul rând, respect înseamnă să îi saluţi
pe oamenii cu care te întâlneşti şi să nu consideri că
pe unii trebuie să‑i saluţi şi pe alţii nu.
– Adică aşa cum tati o salută mereu
pe doamna care face curăţenie în
bloc, dar şi pe vecinul de la unu, care
nu îi răspunde niciodată la salut?

34
 – Exact. Când îi respecţi pe alţii, de fapt te respecţi
pe tine. Nu îi saluţi pentru ei, ci pentru tine. Iar aşa
cum tu îi respecţi pe alţii, şi alţii te vor respecta
pe tine, spuse domnul Respect ridicând din
sprânceana dreaptă.
– Nu cred că înţeleg prea bine, spuse Emma cam
nelămurită.
– E ca atunci când te îmbraci frumos
ca să ieşi afară. Nu te îmbraci pentru
ceilalţi, deşi vor aprecia şi ei hăinuţele
tale, te îmbraci frumos în primul rând
pentru tine, pentru că te respecţi
pe tine.
– Aaa, aşa da, pentru că mie îmi place
mereu să mă îmbrac frumos.
– Respect înseamnă şi un simplu „bună
ziua“ pe care i‑l dai cuiva. Mai este respectul
pentru natură, pe care‑l arăţi când nu arunci
gunoaie pe jos, sau respectul pentru părerile
altuia care nu este de acord cu tine ori pentru
cei mai în vârstă, care au trăit mai mult şi cu
siguranţă ştiu mai multe decât ştii tu.
– Am înţeleees acum. Și poţi să ai un pic de
respect sau e nevoie de mai mult? întrebă Emma
nedumerită, gândindu‑se la ce‑i spusese tati.

35
 – Nu există un pic de respect. Ori ai, ori nu ai
respect, este simplu.
– Și asta înseamnă că nu mai pot să mă joc cu
bunicii?
– Dimpotrivă, te poţi juca în continuare toate
jocurile tale preferate, dar, dacă există şi respect
între cei care se distrează împreună, jocurile vor
fi şi mai plăcute.
Emma zâmbi, îi mulţumi politicos domnului
Respect şi o chemă degrabă pe Lily. Mai era un pic şi
maşina parca în faţa blocului bunicilor. Într‑o clipită,
Emma era din nou în maşină. Urcară în apartament,
Emma îi salută respectuos pe bunici şi le zise foarte
sigură pe ea:
– Mamaie, tataie, astăzi ne vom juca din nou
de‑a prinţesele balerine şi, pentru că
vă respect, tataia nu va mai fi şi
prinţesă, şi balerină, va fi doar
balerină. Iar mamaia
nu va mai fi căluţul
meu, va fi
unicornul meu
zburător... şi asta
pentru că vă respect
şi vă iubesc.
36
 Familia noastră
Familia noastră stă la fereastră
și privește frumos înspre grădină,
grădina e plină cu familia noastră.

Nu contează de e miercuri sau joi,

nu contează, pot să vină și ploi,
nu contează ce vreme‑i afară,
noi stăm în casă și cântăm la chitară...
cu

Familia noastră, noi ne iubim și ne dorim

cât mai mult împreună să fim.
În lumea mare, oriunde‑ai pleca,
te‑așteaptă acasă familia ta.

Nu contează de e marți sau luni,

nu contează, pot să vină furtuni,
nu contează ce vreme‑i afară,
noi stăm în casă și cântăm la chitară...
cu 

Familia noastră, noi ne distrăm, ne giugiulim și ne jucăm

iar câteodată dansăm,
e veselie și armonie în familia noastră.

Nu contează dacă este vineri, sâmbătă, duminică,

sunt doar niște zile,
nu contează nici un pic
când ești cu familia ta nu‑ți lipsește nimic.

Familia noastră, familia noastră, familia noastră.

Puteţi asculta cântecul ale cărui versuri le citiţi acum, accesând codul QR
sau linkul corespunzător: http://www.calatoriileluierus.ro/alte-povesti/familia-noastra

37
 Încrederea poartă barbă
Este sâmbătă. Soarele străluceşte timid printre
nori, iar Emma abia s‑a trezit din somn.
– Bună dimineaţa, mami, bună dimineaţa, tati,
spuse ea căscând tare, cu ochii întredeschişi.
– Bună dimineaţa, iubita, îi răspunseră părinţii
într‑un glas.
– Facem programul de dimineaţă? întrebă imediat
Emma, sărind în picioare.
– Sigur că da, îi răspunse mami, dar mai întâi...
– Da, ştiu, o întrerupse Emma uşor nemulţumită.
Mai întâi la baie.
 De când îşi poate aduce aminte, momentele ei
preferate din zi sunt dimineaţa şi seara. Mai exact,
programul de dimineaţă şi cel de seară, cum îi place ei
să spună. Și asta pentru că dimineaţa şi seara mami şi
tati îşi rezervă timp special numai pentru ea. De obicei,
dimineaţa face cu tati budincă, mănâncă împreună
şi apoi se joacă, iar seara face masa cu mami, citesc
împreună şi apoi bineînţeles că iar se joacă.
Aşa că Emma se grăbeşte la baie, ca să prindă
cât mai mult din programul de dimineaţă. Din când
în când, în timp ce se joacă, atât mami cât şi tati
strecoară câteva momente educative, cum le
spun ei. Mami o deprinde astfel pe
Emma cu matematica, iar tati cu

39
 muzica, deh, fiecare la ce se
pricepe. Mami visează ca Emma să
ajungă programator, ca ea, iar tati
visează să ajungă visător, ca el. Toate astea
în timp ce Emma visează să ajungă doctoriţă,
balerină, veterinar, cântăreaţă şi
programator, aah, şi mai nou
karatistă, după ce l‑a văzut pe Kung Fu
Panda. Om vedea, mai e timp.
Toate visele îngheaţă însă când Emma
îşi pierde încrederea în ea şi nu mai vrea
să‑şi arate nici un talent. Și, deşi este o fetiţă
hotărâtă şi care a trăit multe aventuri
în ultimii cinci ani, are un punct slab.
Este intimidată de băieţi şi de bărbaţi.
În special de cei care au barbă.
Astăzi, de exemplu, urmează să
meargă în vizită la naşi. E una
dintre vizitele preferate ale
Emmei, pentru că acolo poate
să se joace cu naşii cei mici – Eva şi
Lucian – cu care pune în scenă tot
felul de spectacole amuzante.
Însă entuziasmul Emmei este
un pic umbrit de un lucru

40
care i se pare înfiorător: naşul are barbă. Nu a
contat nimic din ce a încercat naşul să facă pentru
a‑i schimba impresia. Și‑a ras şi barba, dar a rămas
cu aceeaşi etichetă în mintea Emmei: naşul are
barbă, şi din cauza asta mă intimidez şi nu mai pot
să cânt sau să dansez.
Sâmbăta asta însă, cum mai era ceva timp până
plecau de acasă spre locuinţa naşilor, Emma se gândi
să le facă Virtuţilor o scurtă vizită şi să discute cu
domnul Încredere.
Aşa că numaidecât o chemă pe Lily şi porniră în zbor.
Domnul Încredere o aştepta în poarta casei sale.
Era un bărbat mai rotofei, îmbrăcat într‑un costum
maro şi cu o căciulă prăfuită pe cap. Dacă îl vedeai
undeva pe stradă, nu ţi‑ar fi inspirat prea mare...
încredere. Și, peste toate astea, domnul Încredere
mai avea şi o barbă mare şi roşcată.

41
 De cum îl văzu, Emma simţi că nu poate să fie
acesta domnul Încredere şi se gândi că o păcălise
cineva. Cum să arate aşa tocmai domnul Încredere, şi
pe deasupra să mai aibă şi barbă? Era prea de tot.
Văzând nedumerirea din ochii micuţei, domnul
Încredere se apropie cu blândeţe şi îi spuse:
– Oamenii arată şi se îmbracă în multe feluri,
Emma dragă. Unii sunt mai înalţi, alţii mai scunzi,
unii sunt mai tineri, iar alţii mai bătrâni, şi bineînţeles
că unii se îmbracă elegant, ca domnul Sinceritate, iar
alţii mai simplu, aşa ca mine.
– Și unii au barbă, iar alţii nu au, spuse Emma,
zâmbind ştrengăreşte.
– Aşa este, însă toate acestea sunt
mai puţin importante. De multe ori,
oamenii se îmbracă într‑un anume
fel sau îşi cumpără anumite
lucruri tocmai pentru a avea mai
multă încredere în ei, continuă domnul Încredere pe
un ton blând.
– Da? Păi şi ce se întâmplă cu ei când nu se mai
îmbracă aşa sau nu mai au lucrurile respective?
– Îşi pierd încrederea, bineînţeles, răspunse
prompt domnul Încredere. Când ai încredere în tine,
nu mai contează cum se îmbracă unul sau altul sau
dacă este cineva în jurul tău care are barbă. Pur şi
simplu ştii cine eşti şi ce poţi face şi, chiar dacă
greşeşti ceva, o poţi lua mereu de la capăt. Fiecare
este special în felul său şi face lucrurile aşa cum
ştie mai bine.
– Hmm, deci toţi oamenii care au barbă de fapt
nu au încredere în ei? trase Emma repede
concluzia.
– Nu neapărat, spuse domnul Încredere
râzând cu poftă. Însă este un bun punct de
vedere. Și poţi să gândeşti aşa
dacă asta te ajută.

43
 – Hmm, deci naşul nu are încredere în el şi de‑asta
poartă barbă. Ai dreptate, am mult mai multă
încredere în mine acum, spuse Emma încântată.
Aaah, dar şi tati poartă barbă de multe ori, iar bunicul
are o barbă mare, adăugă ea un pic întristată, dar
tati e tati, iar bunicul e bunicul, şi nu se pune, aşa e?
– Este aşa cum îţi doreşti tu să fie,
îi răspunse râzând în continuare
domnul Încredere. Important
este să ştii tu cine eşti şi să fii
convinsă că eşti în stare
să faci orice în felul tău,
mai puţin contează cine
te priveşte.
– Păi atunci este foarte simplu.
Eu sunt Emma şi pot să fac orice
în felul meu.
În seara aceea, Emma
a cântat şi a dansat, a
povestit şi s‑a jucat
fără să se mai
gândească nici o clipă că
o priveşte cineva sau dacă
naşul are sau nu are barbă. Pur şi simplu
a fost ea însăşi, iar asta a fost de ajuns.

44
 În vizită la Regină
Duminica este o zi specială în Țara Virtuţilor şi asta
pentru că, în fiecare duminică, toate Virtuţile se duc
în vizită la Regină. Nu a fost însă întotdeauna aşa.
Cu ceva timp în urmă, Țara Virtuţilor avea un rege
pe care îl chema Regele Frică‑frică şi care nu primea
pe nimeni la el în vizită.
Ba mai mult, pe vremea aceea trăiau în Țara
Virtuţilor şi Ne‑virtuţi precum: Zgârcenia, Laşitatea,
Înfumurarea, Nepăsarea, Gelozia, Trădarea, Graba
şi multe altele... Însă într‑o zi s‑a născut în Țara
Virtuţilor o fetiţă specială.
Avea o inimă atât de mare şi atât de bună, încât
orice Virtute sau Ne‑virtute se întâlnea cu ea se

45
umplea de bucurie. În cele din urmă, fetiţa cu inima
mare a reuşit să îl cucerească chiar şi pe Regele
Frică‑frică. Se spune că, după întâlnirea cu ea, acesta
pur şi simplu a dispărut. La fel au făcut şi toate
Ne‑virtuţile, iar Țara Virtuţilor a devenit locul cald
şi frumos care este astăzi.
Fetiţa de odinioară este acum nimeni alta decât
doamna Iubire, regina Țării Virtuţilor. Doamna Iubire
nu trăieşte în vreun palat sau în vreun castel luxos, ci
are o căsuţă modestă chiar pe strada principală, în
curtea căreia, în fiecare duminică, se strâng cu mic,
cu mare toate Virtuţile din regat.
Bineînţeles că Emma nu putea lipsi de la această
ocazie specială şi îşi făcu apariţia devreme, călare pe
unicornul ei drag. Adusese şi nişte jeleuri cu fructe pe
care le făcuse cu mami cu o seară înainte şi
din care îi servise deja pe domnul Curaj şi
pe domnul Loialitate. La aceeaşi masă cu
ei se aşezară şi domnişoara
Compasiune şi domnişoara
Modestie, foarte
încântate şi ele de
jeleurile
delicioase.
 Nu după mult timp îşi făcu apariţia şi doamna
Iubire. Păşi uşor printre mese şi se îndreptă direct
către Emma.
– Bună, Emma, mă bucur că ai venit.
– Bună ziua, şi eu mă bucur să vă cunosc. Deşi...
îmi păreţi tare cunoscută... Ne‑am mai întâlnit?
întrebă Emma un pic nesigură.
– Oh, da, răspunse cu blândeţe în glas doamna Iubire
şi o mângâie uşor pe creştet. De multe ori... adăugă ea.
Emma o privi cu mai multă atenţie. Era o femeie
înaltă, cu părul roşcat lăsat liber pe spate. Privirea ei
îi era extrem de familiară. Îi amintea Emmei de
privirea lui mami când o strângea în braţe tare şi îi
spunea că o iubeşte cel mai mult din lume sau de
privirea lui tati când îi cânta la chitară, pe vremea
când ea era doar un năsturel de om. Mâna reginei pe

47
capul ei îi amintea de mâinile bunicilor care o alintau
şi îi făceau toate plăcerile. Și, fără să‑şi dea seama,
Emma se ridică, o îmbrăţişă strâns şi îi şopti:
– Nu vreau să mai pleci de lângă mine...
– Sunt mereu alături de tine, îi răspunse doamna
Iubire mângâind‑o pe faţă. Și, indiferent de ce se
întâmplă, dacă ai nevoie de mine, ştii cum să mă chemi...
tot ce trebuie să faci este să rosteşti cele două cuvinte...
– Ce cuvinte? întrebă Emma, mai mult ca să se
asigure.
– Cuvintele care te fac să te simţi cel mai bine
din lume. Fie că le spui tu sau că ţi le spune cineva.
– Te iubesc, spuse Emma fără să clipească şi
o strânse şi mai tare în braţe.
Doamna Iubire o aprobă din priviri, apoi o sărută
pe frunte şi îi spuse:
– Nu uita niciodată, iubirea învinge
orice.
Emma se aşeză din nou la
masă, în timp ce doamna
Iubire se duse să‑i salute
şi pe restul musafirilor.
– Cum adică, iubirea
învinge orice? se
trezi ea vorbind.
 – Iubirea este esenţa a tot ce există, este bunătatea
din inimile noastre. Suntem uniţi prin puterea ei, iar
energia ei ne face să ne ajutăm unii pe alţii. Iubirea
ne face să trecem peste ură, frică, suferinţă şi să
creăm pace, bucurie şi armonie, se auzi vocea
domnişoarei Compasiune.
– Iubirea este cea care ne aduce împreună.
Aşa cum suntem cu toţii astăzi aici sau cum voi,
oamenii, vă întâlniţi de sărbători sau la nevoie,
adaugă domnul Loialitate.
– Iubirea nu numai că ne uneşte, vorbi şi
domnişoara Modestie, dar ne şi reprezintă pe toţi.
– Cum aşa? întrebă Emma nedumerită.
– Păi, numai dacă te uiţi la masa noastră şi la
Virtuţile care stau la ea, îţi vei da seama că Iubirea
este şi curajoasă, precum domnul Curaj,
este şi loială, precum
domnul Loialitate, este
şi plină de compasiune,
precum domnişoara
Compasiune, şi
este, bineînţeles,
modestă. Mai
mult, este
generoasă,
iertătoare, respectuoasă şi sinceră. Iubirea
încununează toate Virtuţile din Țara Virtuţilor.
– Și acesta este motivul pentru care ea este Regină
şi conduce ţara, şi nu regele Frică‑frică, spuse şi
domnul Curaj.
Emma zâmbi. Și nu era un zâmbet oarecare, era un
zâmbet larg, din suflet, era un zâmbet plin de iubire.
Închise ochii şi apoi îi deschise din nou. Era în
camera ei, ţinea strâns la piept unicornul din pluş
pe care îl primise cadou cu câteva zile mai devreme.
Să fi fost totul doar un vis? Oare Țara Virtuţilor era
doar în imaginaţia ei? Se ridică şi se duse la oglindă.
Se uită atent, apoi începu din nou să zâmbească...
pe fruntea ei încă se mai vedea sărutul Iubirii.
 Cuprins
Domnul Loialitate merge la dentist. . . . . . . . . . . . . . . . 8
Domnişoara Compasiune şi puiuţul de urs. . . . . . . . . 12
Domnişoara Modestie şi cadourile misterioase. . . . . 18
Emma (cântec). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23
Domnul Sinceritate şi Negrilică. . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
Domnul Respect se întoarce acasă. . . . . . . . . . . . . . . . 30
Familia noastră (cântec). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37
Încrederea poartă barbă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
În vizită la Regină. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45
Cum poţi să chemi la tine Virtuţile

Domnul Curaj:
Tot ce trebuie să faci este să strângi
tare pumnii şi să spui: „Curaj“.

Domnişoara Compasiune:
Îţi întorci palmele în sus şi
spui: „Sunt alături de tine“.

Domnul Loialitate:
Îţi strângi mâinile una în
alta şi spui: „Sunt cu tine“.

Doamna Răbdare:
Tragi aer adânc în piept
şi spui: „Am răbdare“.

Doamna Generozitate:
Întinzi braţele în lateral
şi spui: „Dăruiesc“.
 Domnul Respect:
Îţi alături palmele în dreptul
pieptului şi apleci uşor capul spre
ele, apoi spui în şoaptă: „Respect“.

Domnul Sinceritate:
Numeri până la 5 şi spui:
„Spun adevărul“.

Domnul Încredere:
Ridici mâinile în sus
în semn de victorie şi spui:
„Am încredere în mine“.

Domnişoara Modestie:
Ții palmele una peste alta la
piept şi spui: „Sunt modest“.

Domnul Optimism:
Închizi ochii, tragi aer în piept
şi spui încet: „Totul va fi bine“.

Doamna Iubire:
Știi cum să mă chemi... tot ce
trebuie să faci este să rosteşti
cele două cuvinte: „Te iubesc“.
Alec Blenche reușește în Aventuri în Țara Virtuților
un lucru aproape imposibil: să explice unui copil ce
înseamnă respectul, compasiunea, curajul, modestia.
Folosind limbajul magic al imaginației, pe care toți
copiii îl stăpânesc atât de bine, Alec face o minune în
și prin cartea lui: ne învață pe toți să fim oameni. E un
volum de mare preț pentru noi toți, copiii îl vor iubi,
iar noi, părinții, vom fi recunoscători pentru așa un dar.
Ioana Chicet-Macoveiciuc

Editura Univers

9 789733 410409