Sunteți pe pagina 1din 1

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, ministrul Educației, Ligia Deca, și ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și

administrației, Adrian-Ioan Veștea au participat astăzi, 12 septembrie, la ceremonia de semnare a contractelor


de finanțare pentru achiziția de microbuze școlare electrice destinate elevilor.

Evenimentul a fost găzduit de Palatul Victoria și marchează debutul implementării unei investiți finanțate prin
Planul Național de Reformă și Reziliență (PNRR) în cadrul apelului de proiecte „Microbuze electrice pentru
elevi” (Componenta C15: Educație, Investiția 10), derulat de Ministerul Educației.

„Alocăm astăzi, prin PNRR, peste 250 de milioane de euro pentru achiziționarea de microbuze electrice destinate
transportului elevilor în aproximativ 1.200 de localități, după ce, în urmă cu o lună și jumătate, învățământul a primit o
sumă impresionantă, tot prin PNRR, de peste 1 miliard de euro fără TVA, pentru dotarea a peste 5.600 de unități de
învățământ preuniversitar. Este încă un pas pe care-l facem în direcția unui sistem de învățământ modern, accesibil tuturor
copiilor și tinerilor care învață aici, în România. Ne-am asumat că educația este o prioritate şi dovedim acest lucru.
România poate crește și se poate dezvolta doar prin educație, doar prin tineri pregătiți, ținând cont de cerințele pieței
muncii. Este de datoria noastră să asigurăm condiții decente pentru a învăța tuturor elevilor, indiferent de locul în care s-au
născut, la țară sau la oraș, într-o zonă mai mult sau mai puțin dezvoltată economic”, a declarat
premierul Marcel Ciolacu.
Alocarea financiară a fost de 250 de milioane de euro, fără TVA, iar la valoarea contractelor se adaugă și
cofinanțarea (variată) din partea Consiliilor județene de aproape 7,5 milioane de euro.

Obiectivul urmărit prin intermediul apelului de proiecte „Microbuze electrice pentru elevi” vizează
îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, cu precădere pentru elevii din zonele izolate, cu populație
scăzută, prin furnizarea de microbuze școlare electrice, cu un consum energetic redus. Această investiție va
contribui, de asemenea, la obiectivul Ministerului Educației de a combate fenomenul abandonului școlar în
învățământul preuniversitar.

„În calitate de ministru al educației, îmi propun să nu pierdem niciun leu care poate fi atras prin investițiile prevăzute în
Planul Național de Redresare și Reziliență, printr-o adaptare continuă la nevoia reală din teritoriu. Contractele semnate
astăzi reflectă atât efortul pentru a răspunde nevoilor reale din județe, cât și colaborarea eficientă între administrația
centrală și județeană, în interesul copiilor.
Această colaborare s-a reflectat în ceea ce a sintetizat evenimentul de astăzi, unde, împreună cu autoritățile județene, am
reușit să găsim soluții și să suplimentăm bugetul investiției din PNRR, pentru a ne adapta la nevoia locală, pentru a
achiziționa microbuze de 16+1 locuri, și nu 8+1 locuri, așa cum a fost calculat inițial în PNRR.
În total, am suplimentat investiția din PNRR cu mai bine de 57 de milioane de euro, ajungând la un total de peste 250 de
milioane de euro fără TVA, respectiv de peste 296 de milioane de euro, cu TVA, pentru a satisface cât mai mult din nevoia
locală de transport școlar, pentru că suntem datori să asigurăm copiilor noștri acces egal la educație”, a transmis
ministrul Educației, Ligia Deca.
Beneficiarii finali ai acestei investiții sunt elevii și cadrele didactice, iar achiziția se realizează prin intermediul
unităților administrativ-teritoriale județene (Consiliile județene), care au reprezentat solicitanții eligibili în
cadrul apelului de proiecte.

„Încă de când eram președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, am făcut demersurile necesare ca
toate Consiliile Județene să poată aplica pentru achiziționarea de microbuze școlare electrice și pentru crearea
infrastructurii aferente acestora, astfel încât să dezvoltăm o rețea de transport verde pentru elevi, ca o măsură concretă a
sprijinului pentru o educație de calitate, accesibilă tuturor copiilor din România. Întrucât respectul pentru mediu reprezintă
una dintre valorile promovate și dezvoltate prin educație, venim în special în întâmpinarea nevoilor elevilor din zonele cu
deficiență în transportul local și susținem, totodată, măsurile privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și
atenuarea impactului schimbărilor climatice”, a subliniat Adrian-Ioan Veștea, ministrul dezvoltării, lucrărilor
publice și administrației.
Achiziția de microbuze școlare electrice pentru elevi va contribui și la asigurarea accesului la educație
echitabilă și de calitate pentru toți copiii din România, folosind mijloace de transport în comun moderne, cu 0
emisii de carbon și care se ridică la cele mai înalte standarde de calitate. Mai precis, vor fi achiziționate
microbuze electrice care îndeplinesc condițiile prevăzute de regulamentele CEE-ONU și directivele CE-CEE, de
tip: 8+1 locuri, 16+1 locuri sau mai mari de 16+1, în funcție de nevoia locală.

S-ar putea să vă placă și