MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA BIOMEDICINĂ

CATEDRA ESTETOLOGIE

TEZA DE LICENŢĂ

EFICACITATEA ACIDULUI TRICLORACETIC ÎN ÎNGRIJIREA TENULUI GRAS

SERVICII PUBLICE ESTETOLOGICE

Admis la susţinere Autorul

Şef catedră Gavrilovici Cristina, grupa 202

Socolov Vasili, dr., conf.univ.

_______________________ Conducătorul tezei

“___” ______________2023 Cristea Liuba

Chişinău 2023
 CUPRINS

INTRODUCERE…………...........……………………………….....…………………………... 3

CAPITOLUL 1 Tenul gras

1.1. Notiuni introductive despre piele si carcteristica tenului gras..............................................................
1.2. Tratamentele sau ingrijiri cosmetologice moderne specifice tenului gras............................................

CAPITOLUL 2 Utilizarea acidului tricloracetic in ingrijirea tenului gras

2.1.
2.2.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
DECLARAȚIE PRIVIND ORIGINALITATEA CONȚINUTULUI LUCRĂRII DE
LICENȚĂ
AVIZUL CONDUCĂTORULUI TEZEI
 INTRODUCERE

Îngrijirea pielii este un aspect important al sănătății și frumuseții noastre. Încă din cele mai vechi
timpuri, oamenii au fost preocupați cu îngrijirea pielii, aceasta fiind cel mai mare organ al corpului
și ne protejează împotriva factorilor externi, cum ar fi razele UV, poluarea și bacteriile, deaceea,
este important să o îngrijim corespunzător pentru a o menține sănătoasă. Pielea joacă un rol esențial
nu doar în protejarea organismului împotriva factorilor externi ci și în definirea estetică și
emoțională a unei persoane. Pielea este ca o oglindă ce arată sănătatea și vitalitatea organismului,
respiră, reflectă emoții, secretă sebum, elimină toxinele din organism. Tipul de ten depinde de mai
mulți factori, care cu vârsta se modifică, apar schimbări în structura fibrelor de colagen și elastină,
în calitatea și cantitatea proteinelor și acizilor naturali din piele și intervine reducerea capacității
pielii de a reține apa. Acesta poate varia în timp în funcție de dietă, hormoni, predispozitie genetică,
dar reflectă și modul de viață a persoanei.
Ca rezultat a unor dereglări declanșate atît de factorii interni cît și externi, pielea suferă anumite
schimbări, care duc la modificarea tipului de ten și la aspectul acestuia, iar ca urmare acesta devine
gras. Pe lîngă excesul de sebum prin care se manifestă tenul gras, folosirea unei îngrijiri inadecvate
tenului sau chiar lipsa unei rutini corecte, poate duce la formarea inestetismelor (comedoane, milii,
papule, pustule etc) la suprafața pielii, care ne afectează viața noastră de zi cu zi. Nu este sufient
doar sa alegem o rutină adecvată tenului la domiciliu, deoarece pielea mai are nevoie de o îngrijire
profesională în cabinetul cosmetologic, unde pe lîngă diverse proceduri cosmetice, ce au ca scop
îmbunătățirea calității pielii, persoanele care suferă de anumite imperfecțiuni la nivelul tenului,
capătă echilibru psihic, dorința de viață și cel mai important ncredere față de sine. În ultimii ani
cosmetologia a început să se dezvolte din ce în ce mai mult și să promoveze grija față de ten, care
drept urmare ne face să ne simțim mai bine în propria noastră piele. Specialiștii pun accent pe
proceduri cosmetice ce au efecte vizibile chiar după prima procedură. Încă de pe vremea Egiptului
Antic oamenii au folosit metode de exfoliere, cunoscute ca peeling chimic pentru întinerirea pielii.
Arta peelingului chimic datează din vremurile egiptene antice, când utilizarea uleiurilor
animale, a sării și a acidului lactic în laptele acru erau folosite pentru a îmbunătăți aspectul
cosmetic al pielii. Exfolierea mecanică a fost descrisă pentru prima dată în literatura greacă și
romană folosind compuși care conțin muștar, sulf și calcar. La mijlocul anilor 1800, dermatologul
vienez Ferdinand Hebra a folosit diverși agenți de peeling pentru a trata anomaliile pigmentare.
Acești agenți exfoliativi timpurii au inclus tincturi de iod și plumb, ulei de croton, cantaride și
diverși acizi, inclusiv acizi sulfuric, acetic, clorhidric și azotic. Un deceniu mai târziu, P. G. Unna
a raportat despre utilizarea acidului salicilic, resorcinolului, fenolului și acidului tricloroacetic

3
(TCA) ca agenți de peeling. Pe parcursul secolului următor, câțiva medici au lucrat pentru a
modifica formulările, combinațiile și procedurile agenților de peeling. În anii 1980, Samuel
Stegman a identificat adâncimea rănilor asociată cu diverși agenți de peeling, ceea ce a permis
clasificarea ulterioară în peelinguri chimice superficiale, medii și profunde. Astazi este una dintre
cele mai solicitate si apreciate proceduri, mai ales pentru persoanele ce au ten gras, deoarece are
ca scop normalizarea secretiei de sebum, tratarea acneei, diminuarea petelor post-acneice,
dizolvarea comedoanelor.
Scopul tezei de licență: studierea eficacității acidului tricloracetic în îngrijirea tenului gras.
Obiectivele tezei de licență:
1. De cercetat informația din surse bibliografice cu privire la cauzele determinării tenului
gras.
2. De cercetat metode cosmetologice contemporane în îngrijirea tenului gras.
3. Realizarea procedurilor in practică cu scopul imbunătățirii calității tenului
4. Efectuarea analizei rezultatelor obținute.
5.

4
1.1 Notiuni introductive despre piele si carcteristica tenului gras

Pentru a întelege exact cum funcționează produsele de înfrumusețare, motivul pentru care apar
probleme dermatologice comune și ceea ce se întîmplă cu pielea noastră pe masură ce își modifică
aspectul, este important sa deținem informații importante de bază, despre structura pielii normale
și elementele sale constitutive [12].
Pielea constitue un învelis neîntrerupt care se continuă la nivelul marilor orificii (gură, nas,
etc.) cu o semimucoasă (parțial keratinizată) și care, în interiorul cavităților respective, devine o
mucoasă propriu-zisă. Pielea reprezintă o suprafață receptorie extrem de vastă, care asigură o
sensibilitate diversă, protejează corpul de lezini mecanice și microorganisme, participă la
secretarea unor produse finale ale metabolismului și îndeplinește de asemenea un important rol de
termoregulație, execută funcțiile de respirație, conține rezerve energetice, leagă mediul
înconjurător cu tot organismul [8].
După cum cunoaștem pielea este constituită din 3 straturi. Epidermul este un epiteliu
pluristratificat keratinizat. Profund, prezintă pătura germinativă, iar superficial pătura cornoasă.
Pătura germinativă are în structura sa două straturi: stratul bazal, situat pe o membrană bazală care
îl desparte de derm, format dintr-un singur rînd de celule cilindrice și stratul spinos, format din 6-
20 rînduri de celule poliedrice, care trimit unele spre celelalte prelungiri în formă de spini [1].
Procesul de keratinizare sau transformare cornoasă începe chiar în regiunile superficiale ale
acestui strat. Pătura germinativă se caracterizează prin faptul că celulele ei se divid activ, asigurînd
reînoirea straturilor superficiale, justificînd astfel denumirea. În plus, cele două straturi ale păturii
germinative conțin pigment melanic, care este produs de celule speciale numite melanocite,
localizate în derm. Pătura cornoasă este alcătuită din stratul granular care este format din celule
turtite ce conțin granulații de keratină, nucleii se fragmentează la nivelul acestui strat, celulele
epidermului încep să moară. Stratul lucid este format din celule turtite, clare, cu nucleu degenerat,
cu multe granulații de keratină în citoplasmă, stratul cornos conține celule foarte turtite, citoplasma
lor este încărcată cu keratina, nucleii dispăruți. Metabolismul acestor celule a încetat [9].
Legăturile dintre celule slăbesc și ele se desprind de la suprafata pielii. Celulele cornoase
superficiale constituie stratul descumativ și sunt continuu înlocuite de celule provenite din
straturile profunde ale epidermului. În epiderm nu pătrund vase, el fiind hrănit prin osmoza din
lichidul intercelular. Epidermul conține însă terminații nervoase libere [10].
Dermul este o pătură conjuctivă densă, în care se găsesc vase de sânge și limfatice, terminații
nervoase și anexe cutanate. Este format dintr-un strat spre epiderm, numit stratul papilar, și un strat

5
spre hipoderm, numit stratul reticular. În stratul papilar se află papilele dermice, care sunt niște
ridicături tronconice. Pe suprafața degetelor, în palma și talpa piciorului, papilele sunt mai evidente
și formează niște proeminente numite creste papilare, a căror întipărire dă amprentele, cu
importanță în medicină. Stratul reticular este format din țesut conjuctiv dens, fibre și fascicule
groase. Elementele celulare sunt relativ rare [10].
Hipodermul este considerat de unii autori drept strat profund al dermului. Hipodermul este
alcătuit din țesut conjunctiv lax, cu un număr variabil de celule adipoase. Cînd celulele adipoase
sunt abundente, constituie paniculi adipoși. În hipoderm găsim bulbii foliculari piloși, glomerulii
glandelor sudoripare și corpusculii Vater-Paccini. Anexele glandulare sunt: glandele sudoripare,
sebacee și glandele mamare [1].

25 Nervuri
2
312
15 Fire de păr
glande sudoripare

200 glande sebacee

100
vase de sânge
receptori de căldură
10
receptori de frig

Fig. 1.1 Caracteristica pielii la fiecare metru [elaborat de autor]

Există glande sebacee peste tot în piele. Cel mai adesea, acestea stau agățate de foliculii piloși.
Zonele lipsite de glande sebacee sunt palmele și tălpile, în schimb, glandele sebacee sunt mai
numeroase la nivelul feței, al scalpului, pe piept, umeri și în partea de sus a spatelui. Mărimea
glandei sebacee se schimbă în dependență de vîrstă. La noi-născuți ele sunt mari, apoi cu timpul
diametrul și activitatea lor se micșorează, iar în perioada maturității iarăși se intensifică. Rolul
acestor glande este de a secreta sebum, o substanță grasă care lubrifiază epiderma și părul, conferă
pielii suplețe, împiedică deshidratarea acesteia. Sebumul este ușor acid, cu un pH cuprins între 4,5
și 6,0. Drept urmare contribuie la dezvoltarea florei bacteriene cutanate naturale și combate apariția
germenilor patogeni [3].
Sebumul contribuie cu 90% sursă de încredere a lipidelor – molecule de grăsime – de pe
suprafața pielii. Aceste lipide blochează umiditatea și protejează pielea de radiațiile UV și alte
cauze [6].
De asemenea, sebumul transportă antioxidanți solubili în grăsimi, cum ar fi vitamina E, la suprafața
pielii. Această acțiune poate ajuta la prevenirea leziunilor oxidative ale pielii. Activitatea glandelor
sebacee este legată de funcția glandelor sexuale, și anume de hormonul DHT (dihidrotestosteron).

6
Aceasta începe odată cu pubertatea atît la băieți cît și la fete cînd funcționarea lor este foarte
intensă, și se menține la un nivel variabil în tot timpul activității glandelor sexuale. Fluctuațiile
hormonale din timpul ciclului menstrual afectează nivelul DHT, care crește după ovulație,
împreună cu progesteron. În perioada menopauzei, odată cu încetinirea funcției glandelor sexuale,
se produce o diminuare a funcției sebacee [2], [24].

Normal hidratat
Criteriile de clasificare a tenului

Tulburări în metabolismul hidric Hiper-hidratat

Normal Hipo-hidratat
Uscat
Tulburari în metabolismul lipidic Tenul pletoric
Gras
Mixt Tenul casetic
Tulburari de ordin pigmentar, de ordin vascular, tulburările Tenul acneic
legate de vîrstă
Tenul cuperozic

Tenul senil

Fig. Criterii de clasificare a tenului in functie de tulburarile metabolice [elaborat de autor]

Studiind pielea prin diverse metode de examinare (vizual, palpare, cu aparatele), se pot observa
o serie întreagă de caracteristici care fac posibilă încadrarea tenului respectiv într-o categorie
anumită și tratamentul lui după necesități. Examenul trebuie făcut amănunțit cu atenție, iar prin
interpretarea aspectelor ce se observă la nivelul pielii să se pună un diagnostic cît mai exact și în
continuare să se aplice un tratament adecvat cu procedeele și produsele necesare pentru fiecare
categorie în parte [2].
Pielea grasă este caracterizată printr-o hipersecreție de sebum și o cantitate mărită de grăsimi
fixe în țesutul adipos subcutanat. Cu timpul, o astfel de piele devine mai puţin grasă şe îmbătrîneste
mai încet decît pielea uscată sau mixtă. Pe la 50 de ani, ea poate deveni chiar normală, dacă a fost
bine îngrijită [23].
Pielea grasă se ridează mai greu, dar este lipsită de suplețe și fragezime din cauza efortului la
care sunt supuse glandele sebacee. Hiperactivitatea glandelor sebacee este influențată de mai mulți
factori printre care se menționează factorii interni cum ar fi tulburări nervoase, surmenaj, tulburări
hepatice, tulburări endocrine (hipotiroidia) alimentație prea bogată în proteine, grăsimi, constipație
și factorii externi: excesul de solutii alcoolice puternic astringente care stimuleaza secretia
glandelor sebacee. Tenul gras se clasifică în: tenul gras uleios, asfixic, acneic și deshidratat [1].

7
Tenul gras uleios se caracterizează printr-o scurgere liberă a sebumului la nivelul pielii. La
examenul vizual se văd porii deschiși (ca o coajă de portocală), aspect lucios, unsuros, culoare
gălbuie (predomină keratina în stratul superficial). La examenul prin palpare se simte o piele
granuloasă (datorită texturii întreruptă de pori) pielea este îngroșată. Aderența este păstrată datorită
cantității suficiente de grăsimi fixe din țesutul subcutanat. Pielea este elastică sau fermă (opune
rezistență la palpare). La examenul cu lupa de sticlă sau foița de țigară lasă urmă grasă (se patează
cu grăsime). Uneori este aspră datorită sebumului uscat și a celulelor ce se descuamează
(deshidratare superficială determinată de hidrofobia sebumului, în stare de seboree fiind hidrofob,
iar în stare normala fiind hidrofil, această anomalie blochează circulația apei intra-celular). Este o
piele sensibilă la acțiunea factorilor mecanici. Sebumul constituie și un mediu prielnic pentru
dezvoltarea microbilor, iar tenul prezintă o receptivitate la infecții microbiene. La examenul cu
lampa Wood pune în evidență o fluorescență albicioasă (datorită stratului cornos dezvoltat), pH-
metrul pune în evidență un pH alcalin, deci un mediu favorabil dezvoltării unor microbi, de aici,
tendința de infectare a tenurilor grase neîngrijite corespunzător [4].
Tenul gras asfixic se prezintă ca un ten uleios, neîngrijit sau un ten care a suferit aplicarea unui
tratament neadecvat, poate să evolueze spre ten asfixic. Se știe că fiziologic pielea respiră
(absoarbe oxigen și elimină bioxid de carbon). Oxigenul este preluat de două căi: din aer și din
sânge. Tot ceea ce impiedică sau încetinește aceste schimbări produce asfixia cutanată. Factorii
care determină asfixia cutanată sînt descuamarea imcompletă de pe piele a celulelor cornoase
moarte, sebumul uscat din porii polisebacei, excesul de secreție sudoripară (evaporarea apei și
depunerea sărurilor din transpirație în orificiile canalelor excretoare, hiperkeratinizarea foliculului
polisebaceu, ceea ce împiedică evacuarea sebumului la suprafața pielii, circulația sangvină
încetinită, care determină o diminuare a aprovizionării cu oxigen a țesutului cutanat, folosirea de
produse de igienă sau cosmetice necorespunzătoare cu tipul de piele ce obstructeaza porii și nu în
ultimul rând curățirea insuficientă a pielii, impuritățile impiedicînd funcțiile sale normale [6].
Toate aceste cauze pot determina o asfixie a tenului, atît a celui gras cît și a tenului uscat, însă
cele mai multe posibilități spre asfixie le are tenul gras, prin hipersecreția sa de sebum, prin
hiperkeratinizare. La examenul vizual se observă comedoane rezultate din retenția de sebum în
foliculi polisebacei, care se amestecă cu celulele moarte, de pe pereții foliculului și cu impurități.
Prin deshidratarea sebumului se formează un filament seboreic (o formațiune grasă, păstoasă,
albicioasă). La nivelul pielii, comedonul are aspectul unui punct negru din cauza oxidării, în
contact cu aerul, a keratinei (substanța proteică bogată în sulf, existentă în stratul cornos). Datorită
existenței comedoanelor, secreția nu se mai poate elimina, la suprafața pielii se acumulează în

8
foliculi, iar porii se dilată. Culoarea pielii este cenușie, din cauza punctelor negre și a oxigenării
insuficiente. La examenul cu lupa, toate elementele sînt mai vizibile. La examenul prin palpare,
pielea este neregulată ca relief, din cauza depozitelor de sebum închistat: este aspra datorită
celulelor descuamate și sebumului uscat: este îngroșată datorită hiperkeratinizării: aderența este
menținută, deasemenea și tonusul, în funcție de vîrstă. Este sensibilă la acțiunea agenților mecanici
(prin trasarea unei linii cu o riglă de plexi, apare o reacție vasculara – o dungă roșiatică). Datorită
retenției de sebum și mediului alcalin este un ten foarte receptiv la acțiunea factorilor microbieni.
Este tenul care prin supra-infectare evoluează spre forma acneică. Uneori comedoanele, nu se
exteriorizează la suprafață ca puncte negre, sebumul se închistează în piele, formînd chisturi
sebacee, care la palpare apar ca niște indurații [4].
La examenul cu lampa Wood se vede o fluorescență albicioasă, pH-metrul va indica un pH alcalin.
Tratamentul acestui ten urmărește, în primul rind, evacuarea comedoanelor pentru a elibera porii
polisebacei și a înlesni astfel respirația pielii și în al doilea rind, refacerea aspectului pielii prin
inchiderea porilor [5].
Tenul acneic are la bază un ten gras asfixic. Acesta, netratat, datorită comedoanelor ce prezintă
un mediu prielnic pentru dezvoltarea microbilor, se poate infecta foarte ușor, rezultînd în jurul
comedonului o reacție inflamatorie și apoi pustulă cu un continut purulent. Acneea poate îmbrăca
mai multe forme: acneea comedoniană, acneea pustuloasă, acneea indurată. Evoluția acută a acneii
se produce în majoritatea cazurilor la pubertate [28].
Pubertatea este o etapă biologică din viața noastră care marchează trecerea la maturizarea
hormonală și psihică a individului. Schimbările care au loc în acea perioadă (11-16 ani) determină
o hipertrofie și implicit o hipersecreție a glandelor sebacee. Desigur, nu toată lumea face dereglări
hormonale la pubertate. Sunt și excepții. Majoritatea indivizilor prezintă echilibre hormonale,
organele interne functioneaza bine, se respectă igiena zilnică normală și totul arată perfect, în
special pielea care poate fi frumoasă, sanatoasă, bine îngrijită cu aspect de piele de copil mic, cu
turgor normal, piele elastică, etc. Important este că, atunci cînd se produc dezechilibre endocrine
care sunt exprimate pe piele, să se trateze în timp util aceste afecțiuni pentru că, în caz contrar,
rămîn cicatrici definitive pe piele (cicatrici post-acneice, care afecteaz dermul) cu aspect inestetic,
greu rezolvabil în timp, prin tratament dermatologic. La persoanele trecute de vârsta pubertății,
dacă mai există elemente de acnee, persoana va fi îndrumată spre dermatolog, pentru că poate să
existe o suprainfectare cu stafilococul auriu (care poate să genereze furunculoza) [6], [24] .
Erupția poate cuprinde fața, spatele, decolteul. Erupția acneică este frecventă la persoanele cu
tulburări interne. La examenul vizual observăm pori dilatați, închistați cu comedoane, pustule
acneice, culoarea este cenușie. La examenul prin palpare pielea este îngroșată datorită

9
hiperkeratinizării, este unsuroasă, se irită foarte usor la acțiunea factorilor mecanici, este foarte
aderentă, granulația pielii este neregulată datorită comedoanelor, pustulelor, crustelor și
cicatricilor. La examenul cu lampa Wood fluorescența este albicioasă iar pH-metrul va indica un
pH alcalin. Tratamentul aplicat acestei forme de ten se face numai cu avizul medicului sau în
colaborare cu el [1].
Tenul gras deshidratat pielea este grasă din punct de vedere a secreției sebumului, dar este
insuficient de hidratată. Există două tipuri de piele deshidratată, superficială și profundă. În primul
caz, pielea se deshidratează din cauza unor factori externi. În cazul deshidratării profunde,
persistente, cauzele sunt mai degrabă interne și au legătură cu tulburările metabolismului.
Organismul nu reține suficient de bine apa astfel încât efectele apar la nivel de piele, creând un
aspect nedorit. De asemenea, alte cauze care conduc către un ten deshidratat sunt fumatul excesiv
sau insuficiența orelor de odihnă. Riscul pe care-l aduce un ten deshidratat este îmbătrânirea
prematură [23].
Pielea își pierde elasticitatea și se descuamează ușor, creând linii fine sau adânci, în special la
nivelul feței. În acest caz cheratinocitele din stratul bazal ajung mai lent în stratul cornos lipsite
totalmente de organele și membrana citoplasmatică. Deci, se dereglează procesul de cheratinizare
și de îndepartare a celulelor de pe suprafața pielii: celulele în permanență se lipesc între ele
împreună cu sebumul, astfel formînd o mască grea pentru față, ce atrofiază funcțiile pielii
(respirației, schimbul de substanțe etc) [5].

dereglarea echilibrului hormonal,

disfucția organelor interne,
dereglarea metabolismului hidric și lipidic
Factori interni
îngrijirea incorectă a tenului
Ten gras condițiile meteorologice
deshidratat
produse neadecvate tipului de ten
Factori externi

Fig. Factorii ce predispun apariția tenului gras deshidratat [elaborat de autor]

10
1.2 Tratamentele cosmetologice moderne specifice tenului gras
Grija femeilor în zilele noastre a devenit o necesitate curentă, ba chiar o obligație socială, fiind
sincronizată cu grija pentru sănatatea prosperă. Datorită acestui fapt, un număr mare de persoane
se adresează cosmeticienilor pentru diverse proceduri cosmetice. În ultimii ani cosmetologia a
evoluat mult și ca urmarea a dat naștere unor proceduri de top în acest domeniu. Tot mai multă
lume este adeptă unor proceduri cosmetice minim-invazive care nu necesită perioadă de
recuperare, pentru a-și putea continua activitățile cotidiene. Printre aceste proceduri se enumeră:
-Peeling-ul chimic;
-Microdermabraziunea cu pulbere de diamant;
-Hydrafacial;
-Microneedling etc.
Una dintre cele mai populare proceduri efectuate la cabinetul cosmetologic este peeling-ul chimic.
Popularitatea peeling-urilor chimice se explică prin faptul că dau rezultate imediate, fără a apela
la operații chirurgicale și utilizarea aparatajului cosmetologic. Deasemenea un aspect plăcut al
peeling-ului în fața esteticienilor îl are faptul că acesta este studiat minuțios în cosmetologia
modernă. Epoca studierii peeling-ului chimic sa inceput cu lucrarile medicului dermatologului
german Paul Gerson Unna (1850-1929). Unna a studiat si a descris metodica agentilor exfolianti,
cum ar fi: acidul tricloracetic (TCA), acidul salicilic, fenolul și rezorcina. În secolul al XIX,
dermatologii germani utilizau aceste substanțe și amestecurile lor pentru înlăturarea cicatricilor
post-acneice, înălbirea pielii, ihtioză, normalizarea secreției de sebum. Unicul minus al acestei
metode de tratament este că toxicitatea ingredientelor utilizate – fenolul, rezorcina și acidul
salicilic pătrund prin piele, și prin executarea procedurii pe porțiuni mari ale corpului, cantitatea
ce nimerește în sânge poate fi fatală. Deaceea medicii utilizau fenolul doar în cazurile în care era
necesar înlăturarea inestetismelor severe de la suprafața pielii. Acum alegerea preparatelor pentru
peeling evident s-a mărit, au aparut recepturi mai sigure cu fenol, s-a creat un arsenal bogat pe
baza de acid tricloracetic și AHA. În practica cosmetologică modernă cel mai des sunt utilizate
TCA, AHA, BHA și fermenții [24].

11
 Fig. Formula chimcă a acidului tricloracetic [elaborat de autor]

Utilizarea acidului tricloroacetic (TCA) ca agent de peeling a fost descrisă pentru prima dată în
anul 1882. În ultimii 40 de ani, au fost descoperite o serie de inovații și aplicații ale TCA [24] .
Aceste descoperiri includ o înțelegere mai precisă a adâncimii exacte de penetrare a acestor agenți
și a modificărilor histologice care apar. Acidul tricloracetic mai este cunoscut și sub denumirea de
acid tricloroetanoic și acid triclormetan carboxilic și este un peeling extrem de versatil care poate
ajunge la toate adîncimile și poate fi aplicat pe toate tipurile de piele, pe toate părțile corpului și în
multe indicații. TCA apare în mod natural ca un cristal incolor, are un miros distinctiv, ascuțit și
înțepător și este ușor de formulat prin amestec cu apă distilată. TCA este stabil în condiții normale
cu un punct de topire de 54°C. Nu este sensibil la lumină, cu toate acestea, este higroscopic, astfel
încât cristalele trebuie depozitate într-un recipient închis pentru a limita absorbția apei. Odată
amestecat, TCA are o perioadă de valabilitate de cel puțin 2 ani [19].

Superficial
15%
Mediu
Acidul
20-35%
tricloracetic
Profund
35-50%

Fig. Clasificare acidului tricloracetic în dependență de concentrație [elaborat de autor]

TCA este un cauterant chimic a cărui aplicare pe piele provoacă denaturarea proteinelor, așa-
numita kerato-coagulare, rezultând un alb ușor de observat, îngheţ sau frost (din limba engleză).
Gradul de penetrare a țesuturilor și lezarea rezultată de către o soluție de TCA depinde de mai
mulți factori, inclusiv rezistența TCA utilizată, pregătirea pielii și locul anatomic. Pentru zona
facială concentrația maximă de TCA nu ar trebui să depasească 35%. Înainte de aplicarea TCA, o
curățare minuțioasă este de o importanță vitală pentru degresarea pielii pentru a permite
pătrunderea uniformă a soluției de peeling. Pielea este mai întâi curățată fie cu Clorhexidină, fie
cu Septisol. Ulterior, se folosește alcool pentru a îndepărta uleiurile reziduale și depunerile până
când pielea se simte uscată . În mod normal pielea se reînoiește o data la 28 de zile. Cu toate

12
acestea, pe anumite porțiuni ale pielii celulele moarte sunt mai aderente, ceea ce duce la un aspect
tern, lipsit de luminozitate [13].
În urma peeling-ului chimic acest proces se sporește, iar drept urmare pielea devine uniformă,
capătă un aspect plăcut și sănătos. Gradul de exfoliere depinde de concentrația de peeling chimic
utilizată, de timpul de expunere și pH-ul acestuia. Dacă utilizăm un peeling superficial, va apărea
o ușoară exfoliere în 2-3 zi după procedură. În cazul peeling-ului keratolitic, denaturarea celulelor
de la nivelul stratului cornos încep să se desprindă în timpul procedurii sub formă de frost, iar peste
cîteva zile se poate observa o exfoliere asemănătoare cu mici particule de pudră. După peeling-
urile enzimatice de obicei exfoliere nu se observă, dar iată după cele pe bază de retinoizi are loc
descuamarea stratului cornos la cîteva zile după procedură [29].

Fig. Acțiunea peelingului chimic la nivel de țesuturi [elaborat de autor]

BioRepeelCl3 este este mai mult decit un peeling, este un dispozitiv medical bifazic, produs
conform celor mai inainte standarde farmaceutice, cu o tehnologie revolutionara patentata cu efect
de biostimulare, biorevitalizare si peeling-efect. Datorita efectului de indepartare a celulelor
stratului cornos si keratocoagulare, peeing-ul stimuleaza procesele de crestere a celulelor,
inlaturind celulele moarte prin distrugerea legaturilor dintre corneocite. Principalul component
este acidul tricloracetic (TCA) cu o concentratie de 35 %, care impreuna cu alte componente este
indicat in tratamentul hiperkeratozei, pori dilatati, pete post-acneice si alte discromii. BioRePeel
este potrivit pentru pacienții de toate vîrstele. Se poate realiza atît pentru fata, cît și pentru întregul
corp, în orice moment al anului. Printre indicațiile pentru exfolierea BioRePeel Cl3: uscăciune și
deshidratare a pielii, acnee și post-acnee, chiar dacă erupția este în stadiul acut, imbătrînirea pielii
legată de vîrstă, mici cicatrici proaspete, melanoză și pigmentare, riduri faciale superficiale, porii
expandați si pielea grasă. [26]

13
 durează minim timp și nu este dureros, nu
dă rezultate instantanee, necesită anestezie,

Avantajele procedurii
BioRePeelCl3

după procedură fața nu compoziția nu include

rămîne roșie, amoniac.

Fig. 1

Microdermabraziunea este o terapie faciala ce tine de estetica dermatologică, o metodă controlată

care deschide un drum nou și modern în dermato-cosmetică, cu efect de reîntinerire, obținându-se
un ten sănătos, luminos, plin de vitalitate. Printr-o șlefuire precisă și controlată,
microdermabraziunea stimulează membrana bazală să producă celule tinere, astfel regenerarea
pielii se produce din interior spre exterior, prin exfoliere deschidem drumul celulelor noi, tinere,
să fie împinse la suparafața epidermei. Rezulatatele sunt vizibile imediat dupa prima sedință,
îmbunătățindu-se considerabil după fiecare tratament, fiind o metodă prin care procesul de
reînnoire al celulelor este foarte ridicat [28].
Hydrafacial este un tratament non-invaziv care îmbunătățește sănătatea pielii, abordează
preocupările individuale și creează o strălucire ca nimeni altul. Spre deosebire de tratamentele
faciale tradiționale, procedura se efectuează printr-un dispozitiv, care ajută la penetrarea
substanțelor active din produse cosmetice și asigură rezultate de lungă durată. Magia este în
baghetă, care funcționează ca un aspirator pentru a deschide porii pentru o curățare profundă și o
extracție ușoară a impurităților și a celulelor moarte ale pielii. De asemenea, permite ingredientelor
active din booster-uri să pătrundă mai adânc, pentru cel mai eficient tratament posibil [27].
Curata si exfoliaza in profunzime cu o
coaja blanda pentru a descoperi un nou
strat de piele.

Îndepărtează impuritățile din pori printr-o

aspirație blândă și nedureroasă.

Saturează suprafața pielii cu creme

intense de hidratare și ingrediente
hrănitoare, personalizate.

Fig. Principiile de baza ale tratamentului Hydrafacial [elaborat de autor]

14
 BIBLIOGRAFIE

1. Niculescu C., Voiculescu B., Niță C., Cârmaciu R., Salavastru C., Ciornei C., Anatomia si
fiziologia omului. Bucuresti, 2009.
2. Poulet S., Hebert E., Peau, dites adieu aux soucis. Paris, 2020.
3. Enciu A. Manual de cosmetica profesionala. Bucuresti, 2019.
4. Junghietu G. Introducerea la cursul de cosmetologie moderna. Chisinau 2015.
5. Manual de cosmetologie. https://ro.scribd.com/document/332946955/Curs-de-cosmetologie
6. Stefan M. Curs practic de cosmetica. Bucuresti, 2013.
7. Suport de curs pentru calificare profesionala cosmetica.
https://ro.scribd.com/document/327975751/CURS-Cosmetica-Charming
8. Cheptanari S. Anatomia și fiziologia omului. Chișinău 2017.
9. Stefan M. Curs practic de cosmetică. București 2013.
10. Дрибноход Ю. Косметология. Ростов-на-Дону 2018.
11. Чеботарев В., Чеботарева Н. Косметология. Ставрополь 2016.
12. Махто А. Библия ухода за кожей. Москва 2022.
13. Raicu A. Secrete aflate pe pielea mea. Bucuresti 2021.
14. Nastase M., Nastase V., Bolile pielii si mucoaselor. Cluj-Napoca 2018.
15. Beneficiile exfolierii în funcție de ten.
https://www.springfarma.com/blog/715_Exfolierea-pielii--beneficii--tipuri-de-exfoliere-in-
functie-de-ten.html
16. Bețiu M. Manual de dermatovenerologie. Chișinău, 2013.
17. Олешко Т., Сама себе косметолог Между нами, женщинами. Москва 2018.
18. Арутюнов В., Ахабадзе А. Практическое пособие для медицинских сестер косметичек-
массажисток. Санкт-Петербург 1993.
19. Deprez P. Textbook of chemical peels. New York 2016.
20. Tosti A. Pearl E. Grimes Maria Pia De Padova Color Atlas of Chemical Peels Berlin 2009.
21. Peeling chimic cu acid tricloracetic. Peeling chimic cu acid tricloracetic. Un peeling clasic de
maximă actualitate | Proceduri dermo-sifiliografice (actasdermo.org)
22. Изотова М. Большая энциклопедия. Здоровье женщины. Москва 2011.
23. Bican M. Manual de instruire si practica. Bucuresti 2007.
24. Марголина А., Эрнандес Е. Новая косметология. Тверь 2005.
25. Аврам М., Цзао С., Танноус З., Аврам М. Атлас косметической дерматологии. Москва 2013.
26. Peeling-ul BioRePeelCl3 https://biorepeel.com/en/bioreepeelcl3-fnd/

15
27. Hydrafacial. https://www.hydrafacial.com/
28. Abdullah A. Simple skincare, beautiful skin. New York 2012.
29. Эрнандес Е. Инструментальная оценка состояния кожи и коррекция барьерной функции
после химического пилинга В: Косметика и медицина, 2020 Nr. 02, c.82-87.
30. Корнеева Р., Войтенко И. Armorique IO PRC: технология неинвазивного ремоделирования
и омоложения кожи с помощью нового поколения препаратов на основе
модифицированной трихлороуксусной кислоты В: Косметика и медицина, 2019 Nr. 1, c.27-
34.
31.

16