II - Perceptie Si Semnificatie 2020-2021

II.
Percepție și semnificație în arhitectură
II. Percepție și semnificație în arhitectură
LIMBAJ ARHITECTURAL 1 / 2019-2020 / UAUIM / DITACP/ facultatea de arhitectură / anul I autor: conf. Mihaela Criticos, layout: lect. Irina Băncescu
1.Paliere ale experienței, percepției și semnificației

a - palierul primar (universal, natural)
b - palierul cultural-simbolic (convențional)
c - palierul individual
2.Palierul primar: experiență și percepție

2.1. experiențe primare ale relației cu mediul:
a. experiențe senzoriale
b. experiențe spațiale
2.2. predispoziții (tipare, scheme) perceptive:

a.predispoziții senzoriale - raportul figură-fond; efecte optice
b.predispoziții spațiale - scheme de orientare și de structurare a spațiului



1.Paliere ale experienței, percepției și semnificației II. Percepție și semnificație în arhitectură
In arta si arhitectura, fenomenul de comunicare (de transmitere a unor continuturi sau semnificatii) trebuie privit sub un dublu aspect:
- expresia (apanajul emitatorului de mesaje, deci al creatorului)
- perceptia (apanajul receptorului, deci al „destinatarului” mesajelor, al consumatorului” sau al utilizatorului)
In teoria artei se considera ca fenomenul de receptare a obiectului artistic este o forma de

cunoastere care poate fi asimilata cu perceptia. Locul acesteia pe scara cunoasterii (de fapt a
reflectarii realitatii) se poate observa din clasificarea de mai jos.
Cunoasterea – 2 trepte:
a- empirica (senzoriala); forme de reflectare
- senzatia (reflectarea nemijlocita a unor insusiri ale obiectelor din realitate care actioneaza asupra organelor de simt)
- perceptia (reflectarea ca un intreg unitar a obiectelor care, prin anumite insusiri, actioneaza asupra simturilor; se bazeaza pe
experienta anterioara) - se pare ca, pe scara evolutiva, de la mamifere in sus nu mai exista senzatii pure, ci numai perceptii
- reprezentarea (imagine senzoriala a unor obiecte/fenomene din realitate, evocata mental in absenta lor) - face trecerea spre
gandirea abstracta
b- teoretica (rationala); forme de reflectare
- notiuni, categorii, judecati, rationamente, teorii
Spre deosebire de poeti, muzicieni sau artisti plastici, care se pot manifesta oricat de liber in exprimarea mesajului artistic (si, la fel de
liber, isi pot asuma conditia de artisti neintelesi), arhitectii, ca si ceilalti creatori implicati in modelarea cadrului de viata al omului
(urbanisti, designeri), sunt datori sa asigure o relatie optima intre productiile lor si beneficiari, si deci o perceptie corespunzatoare a
acestor creatii si a mesajelor pe care le transmit.
In consecinta, este important ca aceste categorii de creatori sa se familiarizeze cu problematica perceptiei, cu sistemele de receptie
ale omului si modul in care le transforma cultura, de asemenea sa inteleaga modul in care sunt interpretate formele si efectele
acestora, sa cunoasca potentialul lor expresiv pentru a le utiliza si combina in maniera cea mai adecvata scopului si mesajului pe care
intentioneaza sa il transmita.
De la experienta la perceptie si de la perceptie la semnificatie
Mintea umana este astfel programata incat sa caute semnificatia (intelesul) fiecarei informatii senzoriale / a(l) fiecarui stimul pe care
o/il primeste din exterior.
Ernst Cassirer (1874-1945), filozoful care a definit omul ca “animal simbolic”, afirma ca ca nu
putem admite existenţa unui lucru dacă nu ii putem atribui o semnificaţie.
Semnificatiile pe care ni le transmit obiectele si fenomenele cu care venim in contact depind de perceptie, iar perceptia se bazeaza
atat pe experienta directa, datorata simturilor, cat si pe experienta stocata in memorie.
Schema determinarilor este deci:

memorie -> experienta ->perceptie -> semnificatie.
Fiecare obiect/fenomen cunoscut isi are, in memoria umana, propriul sau fisier; obiectele/fenomenele nemaiintalnite sau
intamplatoare primesc automat o interpretare preliminara pe baza informatiei deja dobandite, fiind provizoriu introduse in fisierul
corespunzator unui obiect/fenomen asemanator, deja cunoscut. Daca se repeta, li se creeaza ulterior un fisier propriu. Interpretarea
informatiilor se realizeaza deci pe baza memoriei stocate, care, la randul sau, se datoreaza experientei. Este vorba despre
experienta dobandita de fiecare individ atat pe parcursul propriei existente, cat si despre cea transmisa prin educatie sau genetic.
Prin urmare, se pot identifica trei paliere ale experientei si perceptiei:

a. Palierul universal (primar, general, biologic), al speciei – constand din experiente comune tuturor membrilor speciei umane
(Homo Sapiens Sapiens), legate de corporalitatea omului, de relatiile sale cu mediul inconjurator;
b. Palierul cultural-simbolic, de grup – format din experientele comune unui anumit grup cultural (rasa, etnie, natiune, categorie
socio-profesionala, colectivitate urbana sau rurala, grup religios, secta, club etc.) – grup ai carui membri impartasesc un sistem
de norme, valori si reprezentari comune;
c. Palierul individual – format din experientele personale ale fiecarui individ.
Acestor paliere le corespund, in mod analog, trei paliere ale semnificatiei:
a. Palierul semnificatiilor universale (primare, naturale) – transmise pe cale biologica, genetica; ex. amenintarea pe care o
reprezinta un perete inclinat spre observator, pasibil de prabusire (v. Turnul din Pisa) sau protectia pe care o poate oferi o
adancitura in sol sau intr-un perete vertical; proprietatile / calit senzoriale ale materialelor, proprietatile spatial’volumerice
ale formelor;
b. Palierul semnificatiilor cultural-simbolice (conventionale) – bazate pe mituri, traditii, experiente comune ale unei
colectivitati, formate prin conventie intre membrii acesteia si transmise prin educatie; ex. culoarea de doliu (negru pentru
europeni, alb pentru japonezi, galben pentru indieni) sau semnul de recunoastere al crestinilor in perioada persecutiilor
(pestele, cuvant care, in limba greaca – ichtýs – reprezenta acronimul denumirii complete a lui Isus Cristos: Iesous Christos,
Theou Yios, Soter, respectiv Isus Cristos, fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul).
c. Palierul semnificatiilor individuale – derivate din memoriile si experientele proprii fiecarui individ, ex. prajitura numita
madeleine, care ii evoca lui Proust o amintire atat de puternica, incat declanseaza acel flux al memoriei materializat in romanul
In cautarea timpului pierdut.
Exemple de interpretare a unor [tipuri de] edificii celebre din pdv al semnificatiilor universale si cultural-simbolice (cele individuale
avand un caracter particular si intrand in discutie numai punctual, in relatie cu o tema precisa de proiectare).
Piramida:
- semnificatii primare: stabilitate,

ascensiune (datorita formei generale),
masivitate, greutate, impenetrabilitate
(datorita materialului si structurii);
- semnificatii secundare:
- [datorita efectelor formei] legatura
intre cer si pamant, natural si supranatural
(axis mundi); scara simbolica spre Soarele-
Ra, pe care urca dupa moarte persoana
spirituala a faraonului, fiu al zeului-soare;
- [datorita efectelor materialului si
structurii] mormant al lui Osiris (intruchipat de
faraonul defunct), zeu al fertilitatii si garant al
prosperitatii regatului – cu conditia ca
mormantul sa nu fie profanat.
Ansamblul de piramide, Giza, Egipt, secolul XXVI - XXIII î.Hr.
Templul grec:
- semnificatii primare: echilibru perfect, absolut,

intre orizontala si verticala, intre
plin si gol, intre umbra si lumina; regularitate,
ritmicitate; armonie, proportionalitate;
- locuinta a zeului, deci simbol al ordinii si
perfectiunii divine si in acelasi timp reprezentare
“sculpturala” a zeului prin proportiile coloanelor,
care reproduc proportiile ideale ale corpului uman
(masculin si feminin);
- ordinul, numit in greaca veche kosmopoiesis
(kosmos = ordine, poiesis = producere), era vazut
ca un instrument de ordonare a compozitiei, dar si
de reprezentare simbolica a ordinii cosmice;
- ordinul era deci, prin proportii, o metafora a
armoniei universului reflectate in proportiile corpului
uman (metafora antropomorfica) si, prin echilibru si
Parthenon, Atena, 432 î.Hr regularitate, un simbol al ordinii cosmice.
Catedrala gotica:
- semnificatii primare: dematerializare a formei;

ascensiune, spatialitate; luminozitate; organicitate;
- preeminenta spiritului asupra materiei (caracteristica a
doctrinei crestine, in linia filozofiei platoniciene si
neoplatoniciene) – corespunde dematerializarii formei;
- elan religios reinnoit, revenire in perioada gotica la
relatia dintre om si divinitate bazata pe iubire (asemenea
invataturii crestine initiale), si nu pe teama – de aici
elanul ascendent si necesitatea unor spatii largi, in care
cat mai multi credinciosi sa se poata aduna la liturghie;
- reviriment al doctrinei luminii (de sorginte
neoplatoniciana) si a definitiei divinitatii ca “lumina
supraesentiala” – de unde nevoia de deschideri cat mai
ample prin care lumina, simbol divin, transfigurata prin
sticla vitraliilor, sa patrunda in interiorul spatiului de cult;
- glorificare a naturii in care se poate deslusi opera
divina.
Catedrală gotică, interior



2. Palierul primar (universal): experiență și percepție II. Percepție și semnificație în arhitectură
2.1.Experiențele primare ale relației cu mediul
Cursul se ocupa in mod special de palierul primar, care poate constitui baza unui limbaj universal, accesibil tuturor, indiferent de timp
si loc, dar se vor face referiri si la palierul cultural-simbolic, avand in vedere ca adesea semnificatiile simbolice se construiesc pe
semnificatiile naturale, speculand mesajul acestora.
2. Palierul primar (universal): experiență și percepție

Buna relatie cu mediul de viata decurge din posibilitatea omului de a-si insusi obiectele si spatiul existential – nu in sens fizic,
material, ci in sensul capacitatii de a le intelege si de a le interpreta semnificatiile. Insusirea realitatii inconjuratoare este fundamentala
pentru o buna situare a omului in lume, pentru echilibrul si normalitatea existentei sale.
2.1. Experiențele primare ale relației cu mediul:

a – experiente senzoriale
b – experiente spatiale: - in camp vertical (gravitationale)
- in camp orizontal
- delimitarea spatiului
- directionarea spatiului
Se bazeaza pe informatiile furnizate de simturi si pe relatiile topologice – cele mai simple forme de relatii pe care omul le stabileste
cu spatiul inconjurator (relatii de proximitate, separare, similitudine, succesiune, continuitate, inchidere etc.).
a - experientele senzoriale
- bazate pe simturi (vedere, auz, miros, gust, pipait + “simtul” kinestezic al pozitiei corpului in spatiu), se transpun in semnificatii
primare, naturale;
- se refera la culori, reflexe, texturi, sunete, mirosuri, gusturi etc., la senzatii de cald-frig, lumina-intuneric, liniste-zgomot, umed-uscat,
neted-rugos, opac-transparent, mat-lucios etc.
Toate simturile sunt extensii ale simtului tactil, specializarii ale pielii ca interfata intre un organism si ambient;
-vazul s-a dezvoltat cel mai tarziu, dar este cel mai specializat;
-civilizatia occidentala s-a raportat din ce in ce mai mult la vizual (incepand din Grecia antica si continuand cu Renasterea si cultul
perspectivei centrale, apoi cu epoca moderna, in special prin aparitia fotografiei si a tehnicilor digitale;
- rezultatul este un reductionism senzorial care ne indeparteaza de lume, ne priveaza de bogatia de informatii si de stimuli oferite de
realitatea inconjuratoare.
primare, naturale;
Vazul:
-70% din receptorii senzoriali ai omului sunt situati in ochi, este deci explicabil de ce perceptia noastra se bazeaza in principal pe vaz;
- chiar si in cazul simtului vizual, accentul este pus pe vederea frontala, focalizata, si nu pe cea periferica, care impreuna cu celelalte
simturi ne integreaza in spatiu, genereaza apartenenta, interioritate.
Palazzo Farnese, Roma, Italia, 1515, arhitecți: Antonio da Sangallo, Jacopo

Barozzi, Giacomo della Porta, Michelangelo Buonarroti, Girolamo Rainaldi
primare, naturale;
Auzul:
-orice spatiu are un sunet caracteristic datorat formei, dimensiunilor, materialelor si tratarii plastice, iar activitatile umane care se
bazeaza pe auz trebuie sa tina seama de aceasta relatie;
- ex. coralele gregoriene (melodii simple, la unison) au fost concepute special pentru bazilicile patriarhale de la Roma, spatii ample
finisate cu materiale reflectante - marmura, piatra, mozaic; muzica polifonica (sofisticata, cu suprapuneri de voci si contrapuncturi
rafinate) se dezvolta cand in interioarele bisericilor apar materiale absorbante – lemn, stuc, tapiserii (v. Steen Eiler Rasmussen).
Basilica San Paolo

fuori le Mura, Roma, St Thomas Kirche,
Italia, Leipzig, Germania
- bazate pe simturi (vedere, auz, miros, gust, pipait + “simtul”
kinestezic al pozitiei corpului in spatiu), se transpun in semnificatii
primare, naturale;
- se refera la culori, reflexe, texturi, sunete, mirosuri, gusturi etc., la
senzatii de cald-frig, lumina-intuneric, liniste-zgomot, umed-uscat,
Mirosul:
-are o relatie complexa cu spatiul, tine de materiale, obiecte, activitati,
ca si de orientarea spatiului, de insorire si ventilare;
-puterea evocatoare a mirosului, ca si a gustului, este mult mai
profunda decat cea a imaginii vizuale si a sunetelor;
-interesant cum putem asocia spatiul abstract, ascetic, perfect neutru
al Stilului International, cu peretii sai albi si varuiti - cu lipsa mirosurilor
si igiena data de utilizarea dezodorizantelor si a detergentilor (senzatie
olfactiva specifica).
Maison La Roche-
Jeanneret, Le
Corbusier, Paris, 1923
- bazate pe simturi (vedere, auz, miros, gust, pipait + “simtul” kinestezic al pozitiei corpului in spatiu), se transpun in
semnificatii primare, naturale;
- se refera la culori, reflexe, texturi, sunete, mirosuri, gusturi etc., la senzatii de cald-frig, lumina-intuneric, liniste-
zgomot, umed-uscat, neted-rugos, opac-transparent, mat-lucios etc.
Gustul:
-simtul cel mai intim legat de individ si cu cele mai persistente senzatii (madeleina lui Marcel Proust este probabil
exemplul cel mai elocvent);
-este o modalitate primara de cunoastere a lumii (ex. copilul mic);
-criticul de arta Adrian Stokes scrie despre o marmura de Verona care invita sa fie mancata – referinta la John
Ruskin (“as manca Verona bucata cu bucata”); v. si experientele gustative evocate de culorile lui Luis Barragan
sau de finetea detaliilor lui Carlo Scarpa.
San Cristobal
Stables, Mexico City, John Ruskin,
1968, Luis Barragan marmura Veronei
- bazate pe simturi (vedere, auz, miros, gust, pipait + “simtul” kinestezic al
pozitiei corpului in spatiu), se transpun in semnificatii primare, naturale;
- se refera la culori, reflexe, texturi, sunete, mirosuri, gusturi etc., la senzatii de
cald-frig, lumina-intuneric, liniste-zgomot, umed-uscat, neted-rugos, opac-
transparent, mat-lucios etc.
Tactilul:
- exprima legatura cu materialitatea lucrurilor, cu realitatea profunda;
- tine de experienta diverselor texturi ale materialelor, de prelucrarea si punerea
lor in opera, dar si de ambianta (senzatia de cald-rece data de ambianta – soare
si umbra, foc in camin etc.).
In prezent, in creatia de arhitectura se poate observa o tendinta majora spre

stimularea cat mai multor simturi, spre o “polifonie a simturilor”(Gaston
Bachelard) – vezi lucrarile lui Peter Zumthor, in special Termele Vals
Bibliografie de referinta: Steen Eiler Rasmussen,

Palazzo Medici- Experiencing Architecture, 1959; Juhani Pallasmaa, The
Riccardi, Florenta, Eyes of the Skin, 1996; Alberto Pérez-Gómez, Juhani
Italia, 1444, Pallasmaa, Steven Holl, Questions of Perception:
Michelozzo Phenomenology of Architecture, 1994.
primare, naturale;
- se refera la culori, reflexe, texturi, sunete, mirosuri, gusturi etc., la senzatii de cald-frig, lumina-intuneric, liniste-zgomot, umed-
uscat, neted-rugos, opac-transparent, mat-lucios etc.
Tactilul:
- tine de experienta diverselor texturi ale materialelor, de prelucrarea si punerea lor in opera, dar si de ambianta (senzatia de cald-
rece data de ambianta – soare si umbra, foc in camin etc.).
In prezent, in creatia de arhitectura se poate observa o tendinta majora spre stimularea cat mai multor simturi, spre o “polifonie a
simturilor”(Gaston Bachelard) – vezi lucrarile lui Peter Zumthor, in special Termele Vals
Louis Kahn,
Salk Institute,
La Jolla,
S.U.A., 1960
primare, naturale;
- se refera la culori, reflexe, texturi, sunete, mirosuri, gusturi etc., la senzatii de cald-frig, lumina-intuneric, liniste-zgomot, umed-
uscat, neted-rugos, opac-transparent, mat-lucios etc.
Tactilul:
- tine de experienta diverselor texturi ale materialelor, de prelucrarea si punerea lor in opera, dar si de ambianta (senzatia de cald-
rece data de ambianta – soare si umbra, foc in camin etc.).
In prezent, in creatia de arhitectura se poate observa o tendinta majora spre stimularea cat mai multor simturi, spre o “polifonie a
simturilor”(Gaston Bachelard) – vezi lucrarile lui Peter Zumthor, in special Termele Vals
Peter Zumthor
Therme Vals,
Elveția, 1996
b - experientele spațiale
b.1 - experientele in camp vertical (gravitationale)
- datorate impactului gravitatiei asupra perceptiei;
- determina efecte ca: greu - usor, echilibru - dezechilibru, ascendent - descendent, apasare – levitatie etc., precum si semnificatii
tectonice legate de transmiterea si preluarea incarcarilor gravitationale (semnificatii transmise, de ex., prin forma elementelor
ordinului clasic, care se bazeaza pe logica gravitationala ca aspect esential al ordinii cosmice: galbul coloanei, curbura echinei
dorice, sensul in care sunt trasate volutele capitelului ionic, inclinarea frunzelor de acant ale corinticului, orientarea profilelor cu ove
si sulite etc.);
- existenta pe Terra in camp gravitational, si nu in imponderabilitate, face
ca in arhitectura axa sau planul de simetrie orizontale sa fie lipsite de logica (ca si pentru organismele superioare (vegetale sau
animale) care traiesc in mediul terestru.
b.2 - experientele in camp orizontal – de doua tipuri:

- de delimitare a spatiului
- de directionare a spatiului.
Intre cele doua tipuri de experiente exista o stransa interdependenta: un perete masiv si opac este o limita puternica, are un efect de
inchidere a spatiului si in acelasi timp induce o miscare tangentiala de-a lungul sau; un perete penetrabil (un portic de ex.) este o
limita slaba, are efect de deschidere si induce o miscare transversala (perpendiculara pe suprafata sa).
b.1 – experiențele în câmp vertical (gravitaționale)
Efect descendent (coborâre a

planului de bază)
Efect ascendent (ridicare a planului

de bază)
Mănăstirea Sainte Marie de La Tourette, Éveux, Franța,

1960, Le Corbusier
Efect ascendent - cupola
Bazilica Sfântul Petru,

Roma, Italia, 1506-1626,
arhitecți Donato Bramante,
Antonio da Sangallo cel
Tânăr, Michelangelo
Buonarroti, Jacopo Barozzi
Giacomo della Porta, Carlo
Maderno, Gian Lorenzo
Bernini, Carlo Fontana
Efect ascendent - bolta
Galerie în curtea Palazzo Spada, Roma, Italia, 1632, Francesco Borromini
Efect ascendent – acoperișul în două

ape
Coliba sacră Maori
Efect neutru - plafonul
Pavilionul Germaniei în cadrul Expoziției

Internaționale de la Barcelona, Ludwig Mies
van der Rohe, 1929
Efect descendent al plafonului
Neue Nationalgalerie, Berlin, Ludwig Mies van der

Rohe,1968
Efect descendent al plafonului
Koshino House, Ashiya, Japonia, Tadao Ando, 1984
Efect ascendent al plafonului vitrat

Efect ascendent al plafonului vitrat
Galeria Alberto Sordi (Colonna), Roma, 1922, arh. Dario Carbone
Efect ascendent al plafonului -trompe l'oeil
Teatro Olimpico, Vicenza, Andrea Palladio, 1580–1585

2.1.Experiențele primare ale relației cu mediul Palazzo Medici-
Riccardi, Florența,
b - experientele spațiale Italia, 1444,
b.1 – experiențele în câmp vertical (gravitaționale) Michelozzo
Efect ascendent al fațadei
Colonada Louvre,
Paris, Claude
Perrault,1667 -
1674
Turnul basilicii
Sant’ Apollinare
Nuovo, Ravenna,
Italia, 505
Efect descendent al fațadei - porticul
Efect descendent al fațadei
Boston Municipal Library, Boston, Philip Johnson, 2008
Perete-ecran ușor - tencuit, neted, fără indicații de

grosime
Maison La Roche-
Jeanneret, Le
Corbusier, Paris, 1923
Perete greu (masiv) - perete ușor (portic)

Echilibru hiperstabil
b.1 – experiențele în câmp vertical (gravitaționale) Echilibru instabil
Tempe Municipal Building, Tempe,

S.U.A., 1971, arh. Kemper
Goodwin, Michael Goodwin
b.1 – experiențele în câmp vertical (gravitaționale) Echilibru instabil
Muzeul de artă modernă din Caracas, Oscar Niemayer, 1955
Logica gravitațională a ordinului clasic
Parthenon, Atena, 432 î.Hr
Logica gravitațională a ordinului clasic
Wonderworks, Orlando
b – experiențele spațiale
b.2 – experiențele în câmp orizontal – de două tipuri:

- de delimitare a spatiului
- de directionare a spatiului.
Intre cele doua tipuri de experiente exista o stransa interdependenta: un perete masiv si opac este o limita puternica, are un efect de
inchidere a spatiului si in acelasi timp induce o miscare tangentiala de-a lungul sau; un perete penetrabil (un portic de ex.) este o
limita slaba, are efect de deschidere si induce o miscare transversala (perpendiculara pe suprafata sa).
b.2.1 – experiențe de delimitare a spațiului (experiențe ale limitei)

– tin de raportul inchidere/deschidere sau continuitate/discontinuitate al suprafetelor care definesc spatiul, precum si de tratarea
acestora
- delimitarea/separarea cea mai eficienta a spatiilor se realizeaza prin intermediul suprafetelor verticale (peretii), dar este posibila si
delimitarea prin discontinuitati ale suprafetelor orizontale (denivelari ale planseelor, diferente de textura sau culoare etc.) sau
geometrii speciale ale suprafetelor de acoperire (bolti, cupole); in cazul peretilor, raportul plin/gol, real sau sugerat prin tratarea
plastica, este determinant pentru gradul de delimitare;
b.2.2 – experiențe de direcționare a spațiului (experiențe ale mișcării – spatii dinamice / oientate sau statice / neorientate);
- tin de configuratia geometrica a spatiului si a suprafetelor care il delimiteaza (spatiile de plan longitudinal, cu diferenta mare intre
dimensiunile pe cele doua directii, sunt spatii orientate, care induc impulsuri de miscare longitudinala; spatiile de tip central, cu plan
circular sau poligon regulat, sunt statice, nedirectionate);
- sunt legate strans de experientele de delimitare a spatiului (limitele slabe incurajeaza miscarea, de ex. un portic invita la a fi
traversat, in timp ce limitele puternice, de ex. un zid opac, opresc/resping miscarea de traversare, dar induc o miscare tangentiala).
b.2 – experiențele în câmp orizontal
b.2.1 – experiențe de delimitare a spațiului
Relația delimitare – direcționare

Delimitare prin discontinuități ale

suprafeței planului de bază
Delimitare prin discontinuități de nivel

Delimitare (închidere) prin suprafața

de acoperire - cupola
Sfânta Sofia, Istanbul, 537

Lipsa delimitării (deschidere) - plafonul
Villa Tugendhat, Brno, Cehia, Ludwig Mies

van der Rohe, 1928
Delimitare prin suprafețe verticale (închidere - perete

masiv)
Delimitare prin suprafețe verticale

(deschidere - perete cu sistem tip schelet)
Parthenon, Atena, 432 î.Hr
San Miniato al Monte, Florența, 1013
Catedrala din Pisa, 1092 Delimitare diminuată -

sistem schelet aplicat
pe perete masiv
Delimitare diminuată - sistem schelet aplicat pe perete masiv
Palazzo Valmarana, Vicenza, Andrea Palladio, 1565
Delimitare diminuată - sistem schelet aplicat pe perete masiv
Hotel Il Palazzo, Fukuoka, Japonia, Aldo Rossi, 1987
b.2.2 – experiențe de direcționare a spațiului
Spațiu central (nedirecționat) și spațiu longitudinal

(direcționat)
Spațiu central (static, nedirecționat)
Pantheon, Roma,
118 - 125 e.n
Veduta, Francesco Piranesi, 1790
Direcționare prin plan înclinat
Cordonata capitolina, 1538-42, către Piazza del

Campidoglio și scara către Santa Maria in Aracoeli, sec.
XII, Roma
Direcționare prin plan longitudinal
Sant'Apollinare Nuovo, Ravenna, 505

Direcționare prin plan longitudinal +

tratare suprafeței
Foaier cinematograf ARO, Horia Creangă, 1935
Direcționare prin suprafața de acoperire (bolta)
Sant'Andrea, Mantova, Alberti, 1472
Direcționare prin suprafața de

acoperire (acoperire în 2 ape)
Direcționare prin tratarea lateralelor

- registre orizontale
Avenue de l'Opéra, Paris, 1864 -1879, parte a

renovării Parisului haussmannian.
Direcționare prin tratarea lateralelor -

registre orizontale și ritm alert al
elementelor verticale
San Paolo fuori le Mura, Roma, sec. IV

b.2.2 – experiențe de direcționare a spațiului Direcționare diminuată prin ritmul larg al
arcadelor laterale
Bazilica Sfântul Petru, Roma, Italia, 1506-1626 Sant'Andrea, Mantova, Alberti, 1472
Perete convex - avansare spre observator

și introvertire
San Gavino, Asinara
Perete convex - avansare spre observator
Palat episcopal (Würzburger Residenz), Wurzburg, Germania, arh.

Balthasar Neumann,1719-1746
Perete concav - retragere
Santa Sabina, Roma, 432 Cortile della Pigna, Vatican, Donato Bramante, 1505
Perete concav – retragere și extrovertire
Sf. Treime (Dreifaltigkeitskirche), Salzburg, 1702

Perete ondulat – pulsație
San Carlo alle Quattro Fontane, Roma, Francesco Borromini, 1646




2.2. Predispoziții (tipare, scheme) perceptive

La nivelul palierului primar, corespunzator intregii specii umane, perceptia este influentata de habitudini (obisnuinte)
ancestrale, constituite in urma unor experiente repetate si fixate in memoria speciei, ca adaptare la conditiile de existenta.
Aparute din nevoia de a simplifica si a borganiza multitudinea de stimuli exteriori, aceste predispozitii intervin automat,
instinctiv, in procesul de interpretare a formelor si fenomenelor din realitate (ca aproximari ale acestora), in fiecare moment al
raportarii noastre la mediul inconjurator, ca un fel de tipare sau scheme mentale apriorice care faciliteaza si ordoneaza
perceptia realitatii.
Aceste predispozitii perceptive se pot clasifica, in functie de experientele primare care le genereaza, in:
a - predispozitii senzoriale – constand din sugestii vizuale, tactile, kinestezice (motorii);
b - predispozitii spatiale - scheme de orientare in spatiu si de structurare a spatiului, bazate pe elemente arhetipale ale
perceptiei spatiale.

a. Predispozitiile senzoriale
Studiate initial exclusiv in domeniul perceptiei vizuale de catre teoria gestaltista (Gestalttheorie, teorie a formei care a generat o
intreaga ramura a psihologiei), pot fi identificate si in legatura cu alte simturi (in primul rand cel tactil) sau cu experiente ale
miscarii si pozitiei corpului in spatiu. Chiar si in aceste cazuri, predispozitiile perceptive se transpun, in ultima instanta, tot in
domeniul vizualului, simt pe care omul il utilizeaza cu predilectie si care, in special in perceptia arhitecturala, este fundamental.
a.predispoziții senzoriale
• Predispozitiile (sugestiile) vizuale, numite si preferinte innascute, bazate pe relatiile topologice (proximitatea,
similitudinea, continuitatea, inchiderea etc.):
- aproximarea distantelor (pornind de la relatia de proximitate) – obiecte sau puncte din spatiu sunt considerate
coplanare, chiar daca se afla la distante diferite fata de observator (ex. constelatiile – scheme simplificatoare
constand din figuri recognoscibile, necesare orientarii);
- aproximarea egalitatii (pornind de la relatia de similitudine) – o serie de obiecte comparabile (dar nu identice) aflate
la distante comparabile (de asemenea nu identice) este considerata ca fiind o serie uniforma (constituita din
elemente egale aflate la distante egale);
I I I I I I I I I
- impulsul spre continuitate si inchidere (aproximarea cu figura cea maisimpla si cea mai mare (pornind de la relatiile
de continuitate si inchidere) – o forma necunoscuta este completata mental, prin asociere cu o imagine cunoscuta,
prin adaugarea elementelor necesare pentru a se obtine figura in acelasi timp cea mai simpla, mai mare si
apropiata ca forma;
- raportul figura/fond (pornind de la relatiile de separare si inchidere), esential in perceptia arhitectural-urbana – o

forma clar delimitata, inchisa intr-o alta forma este interpretata ca figura (individualizata, reliefata, beneficiind de un
statut ierarhic superior in ordinea perceptiei), iar restul imaginii ca fond (camp uniform, nediferentiat, nelimitat, neutru);
statutul de figura este accentuat de anumite caracteristici ale formelor (contur ferm, cat mai regulat sau cat mai
pregnant, usor lizibil; culoare, textura sau scara diferita, structura clara, pozitie privilegiata intr-un context); figura are
caracter de obiect de sine-statator, iar fondul – de tesut difuz
a.predispoziții senzoriale – predispozițiile (sugestiile) vizuale
Vas atic (sec. VI

i.Hr.) cu figuri
negre pe fond roșu
Raportul figura-fond
Observatii:
- figura si fondul sunt componente interdependente ale intregului;
- nu in orice situatie se pot identifica forme-figura si forme-fond; campul
vizual poate fi ocupat numai de un fond continuu (desert sau mare vazute
de sus; spatiu subacvatic; intuneric total; tesut urban omogen; o
multitudine de forme disparate, neierarhizate etc.);
a.predispoziții senzoriale – predispozițiile (sugestiile) vizuale Raportul figură-fond în percepția urbană
Țesutul urban omogen ca fond
Observații:
- figura si fondul sunt componente interdependente ale intregului;
- nu in orice situatie se pot identifica forme-figura si forme-fond;
campul vizual poate fi ocupat numai de un fond continuu (desert sau
mare vazute de sus; spatiu subacvatic; intuneric total; tesut urban
omogen; o multitudine de forme disparate, neierarhizate etc.);
Reversibilitatea raportului_Clinica New Delhi
Observații:
- raportul figură-fond este reversibil in cazul unei relatii ambigue intre
componentele imaginii (suprafete, contururi comparabile, forme ce se
pot citi alternativ); ex. de reversibilitate a raportului figura-fond, unde nu
exista un contrast clar intre elemente: profilele afrontate care formeaza o
cupa (imagine cunoscuta ca “vasul figura-fond” sau “vasul lui Rubin”),
desenele lui Escher etc.;
Dupa numele psihologului danez Edgar Rubin (1886-1951), care a creat
aceasta imagine ambigua si a publicat-o in 1915.
Reversibilitate - vasul lui Rubin
Reversibilitate, orașul Parma Reversibilitate_plan Parma (negativ)
Observații:
- raportul figură-fond este reversibil in cazul unei relatii ambigue intre componentele imaginii (suprafete, contururi
comparabile, forme ce se pot citi alternativ); ex. de reversibilitate a raportului figura-fond, unde nu exista un contrast clar
intre elemente: profilele afrontate care formeaza o cupa (imagine cunoscuta ca “vasul figura-fond” sau “vasul lui Rubin”),
Dupa numele psihologului danez Edgar Rubin (1886-1951), care a creat aceasta imagine ambigua si a publicat-o in 1915.
Reversibilitate – proiect Saint Die, Le Corbusier, 1945 Reversibilitate – proiect Saint Die (negativ), Le Corbusier, 1945
Observații:
- raportul figură-fond este reversibil in cazul unei relatii ambigue intre componentele imaginii (suprafete, contururi
comparabile, forme ce se pot citi alternativ); ex. de reversibilitate a raportului figura-fond, unde nu exista un contrast clar
intre elemente: profilele afrontate care formeaza o cupa (imagine cunoscuta ca “vasul figura-fond” sau “vasul lui Rubin”),
Dupa numele psihologului danez Edgar Rubin (1886-1951), care a creat aceasta imagine ambigua si a publicat-o in 1915.
Statutul de figura in functie de sistemul de referinta
Observații:
- statutul de figura al unei forme nu este absolut, ci depinde de sistemul de referinta ales (campul de perceptie mai larg sau
mai restrans, scara sau pozitia aleasa); astfel, un oras (cel mai clar – un oras delimitat de fortificatii), in vedere aeriana, se citeste ca
figura pe fondul teritoriului inconjurator; un monument (catedrala) sau o piata urbana importanta devin figuri fata de fondul
reprezentat de un tesut urban omogen, deci fata de oras; un element arhitectural (portic, cupola, portal, bovindou) – fata de frontul
unei piete sau fatada unui monument, o compozitie decorativa (friza, ancadrament, terminatie, cartus) – fata de elementul-suport,
un detaliu sau un motiv ornamental (profil, imbinare, vrej, acant, voluta, fleuron) - fata de compozitia in care se inscrie etc. Fiecare
forma perceputa ca figura la o scara superioara poate deveni fond pentru un element component al sau sau fata de o alta
forma la o scara inferioara.
Statutul de figura in functie de

sistemul de referinta
Observații:
- statutul de figura al unei forme nu este absolut, ci depinde de sistemul de referinta ales (campul de perceptie mai larg sau
mai restrans, scara sau pozitia aleasa); astfel, un oras (cel mai clar – un oras delimitat de fortificatii), in vedere aeriana, se citeste ca
figura pe fondul teritoriului inconjurator; un monument (catedrala) sau o piata urbana importanta devin figuri fata de fondul
reprezentat de un tesut urban omogen, deci fata de oras; un element arhitectural (portic, cupola, portal, bovindou) – fata de frontul
unei piete sau fatada unui monument, o compozitie decorativa (friza, ancadrament, terminatie, cartus) – fata de elementul-suport,
un detaliu sau un motiv ornamental (profil, imbinare, vrej, acant, voluta, fleuron) - fata de compozitia in care se inscrie etc. Fiecare
forma perceputa ca figura la o scara superioara poate deveni fond pentru un element component al sau sau fata de o alta
forma la o scara inferioara.
2.2. Predispoziții (tipare, scheme) perceptive Piata ca figura
Statutul de figura in functie de

sistemul de referinta
Piata San Marco

Observații:
- statutul de figura al unei forme nu este absolut, ci depinde de Campanilul ca figura
sistemul de referinta ales
- ex. Piata San Marco, Venetia: privind de sus (sau in plan), spatiul
pietei se citeste ca figura pe fondul reprezentat de tesutul urban
inconjurator; restrangand campul vizual la spatiul pietei, acesta
devine fond pentru biserica San Marco sau pentru campanil
(ambele figuri); la nivelul pietonului, biserica si campanilul se
percep ca figuri pe fondul fronturilor uniforme ale Procuratiilor etc.
Elemente-figura in spatiul
urban – harta Romei,
Giambattista Nolli, 1748
-raportul figura-fond este un instrument valoros pentru analiza si proiectarea formelor urbane si arhitecturale: prin
reversibilitatea reprezentarii cladirilor si spatiului (fiecare putand fi clar definite ca figura sau ambigue) pot fi puse in
evidenta caracteristicile tesutului urban; este de asemenea un instrument util pentru a gandi relationarea (reteserea)
partilor vechi si noi ale orasului;
- in peisajul urban se pot identifica urmatoarele tipuri de elemente-figura: spatii-figura, net delimitate de masa
construita cu rol de fond si avand forme lizibile, cladiri-figura (izolate in spatiu) pe fondul spatiului liber, dar si al
cladirilor din jur, si fatade-figura pe fondul fronturilor in care sunt inscrise (fronturi rectilinii, ondulate, de colt etc.).
Spatiu-figura - Piata San Marco

Exemple:
- spatiu-figura: Place des Vosges, Paris; Circus, Bath (caracter de figura prin conturul lizibil si forma clar decupata
in fondul construit;
Spatiu-figura - Circus, Bath, Anglia

Exemple:
Spatiu-figura - Place des Vosges, Paris

Exemple:
Spatiu-figura - Piazza Navona, Roma

Exemple:
Clădire-figură_Bisrica Kretzulescu
Exemple:
- cladire-figura: biserica Cretulescu; Campanilul din Piata San Marco, Venetia (caracter de figura prin pozitia
izolata, dar si prin tipo-morfologie si tratare - decoratie, materiale, culori etc.);
Clădire-figură_Campanilul, San Marco
Exemple:
- cladire-figura: biserica Cretulescu; Campanilul din Piata
San Marco, Venetia (caracter de figura prin pozitia izolata,
dar si prin tipo-morfologie si tratare - decoratie, materiale,
culori etc.);
Fatada-figura: biserica Sant’Agnese
Exemple:
- fatada-figura: biserica Sant’Agnese, Piazza Navona, Roma - arh. Francesco Borromini, 1661 (caracter de figura
prin tipo-morfologie si tratare)
Fatada figura - Toyo Ito, hotel Suites Avenue, Barcelona, 2009
Exemple:
- fatada-figura: biserica Sant’Agnese, Piazza Navona, Roma - arh. Francesco Borromini, 1661 (caracter de figura
prin tipo-morfologie si tratare)
a.predispoziții senzoriale – predispozițiile (sugestiile) vizuale - raportul figura-fond se poate aplica si spatiilor interioare
ale unei cladiri, facand lizibila ierarhizarea acestora;
Exemple de spatii-figura interioare:

- in cadrul unui plan-structura - rotonda centrala de la
vila Capra (Palladio) fata de restul spatiului interior;
a.predispoziții senzoriale – predispozițiile (sugestiile) vizuale - raportul figura-fond se poate aplica si
spatiilor interioare ale unei cladiri, facand
lizibila ierarhizarea acestora;
Exemple de spatii-figura interioare:

- in cadrul unui plan liber - aula circulara
a Parlamentului din Chandigarh (Le
Corbusier) fata de foaier, o forma
rezultata care se citeste ca fond.
• Predispozitiile (sugestiile) tactile; formele obiectelor pot sugera,

prin anumite caracteristici, diferite tipuri de materiale cunoscute, chiar daca
nu pot fi atinse, ex.:
- formele anguloase, fatetate, par dure, cristaline;
ex. Bruno Taut - Pavilionul Sticlei, Expozitia Asociatiei Werkbund, Köln, 1914
(sugereaza, prin fatetare, modul de prelucrare a sticlei);
Forme fatetate =
materie dura, cristalina
sau sticla
Bruno Taut, Pavilionul Sticlei, Expo Koln, 1914
• Predispozitiile (sugestiile) tactile;

formele obiectelor pot sugera, prin anumite
caracteristici, diferite tipuri de materiale
cunoscute, chiar daca nu pot fi atinse, ex.:
- formele rotunjite, organice par moi,
usor de modelat;
ex. Eric Mendelsohn – Turnul lui Einstein,
Potsdam (absenta muchiilor – colturile
rotunjite dau impresia de
materie maleabila);
Forme rotunjite = materie

maleabila sau organica
Erich Mendelsohn, Einsteinturm, Potsdam, 1917-1921

• Predispozitiile (sugestiile) kinestezice si motorii – create prin asociere cu pozitia si miscarea corpului in spatiu (kinesis =
miscare, aisthesis = senzatie):
- linia orizontala si formele preponderent orizontale exprima stabilitate, echilibru static, prin analogie cu corpul intins, aflat in repaos
absolut, care nu contrazice legea gravitatiei;
ex.: Frank Lloyd Wright, la Casele Preeriei, mizeaza pe orizontalitate pentru a sugera stabilitatea si protectia, ideea de camin; iar
terasele orizontale se muleaza usor pe curbele de nivel, se adapteaza fara probleme unei topografii accidentate, deci se afla in
deplin acord si echilibru cu situl natural;
Orizontală_echilibru static
Hotel Amfiteatru, Olimp, 1972, arh. Şerban Manolescu şi Radu Mănăilă Frank Lloyd Wright, Robie House, Chicago, 1909
• Predispozitiile (sugestiile) kinestezice si motorii – create prin asociere cu pozitia si miscarea corpului in spatiu (kinesis =
miscare, aisthesis = senzatie):
- linia verticala si formele preponderent verticale exprima elan, indrazneala, triumf, tensiune intre cer si pamant (tensiune
statica), prin analogie cu pozitia bipeda, care este rezultatul actiunii concertate a unui mare numar de muschi si constituie de fapt
o victorie impotriva gravitatiei;
ex.: turnurile au exprimat intotdeauna prestigiul, autoritatea, puterea (turnurile nobiliare de la San Gimignano, Italia, sau zgarie-
norii din Manhattan);
Verticala_Tensiune statica
Chrysler Building, New York, arh. William Van Alen, 1930
• Predispozitiile (sugestiile) kinestezice si motorii – create prin asociere
cu pozitia si miscarea corpului in spatiu (kinesis = miscare, aisthesis =
senzatie):
- linia oblica si formele preponderent oblice exprima o tensiune dinamica,
data de o potentiala rezistenta fata de impulsul gravitational care ar determina
caderea unui corp inclinat; sunt forme dinamice prin excelenta (v. scarile,
rampele – care permit si totodata sugereaza deplasarea pe directie oblica);
ex.: Vladimir Tatlin - monumentul Internationalei a III-a Socialiste, 1919, a carui
spirala ascendenta simbolizeaza dinamismul si progresul noii societati
instaurate de Revolutie.
Oblica_Tensiune dinamica
Vladimir Tatlin, Monumentul Internationalei a III-a, 1918

• Predispozitiile (sugestiile) Oblica_Tensiune dinamica
kinestezice si motorii – create prin asociere
cu pozitia si miscarea corpului in spatiu
(kinesis = miscare, aisthesis = senzatie):
- linia oblica si formele preponderent
oblice exprima o tensiune dinamica, data
de o potentiala rezistenta fata de impulsul
gravitational care ar determina caderea
unui corp inclinat; sunt forme dinamice prin
excelenta (v. scarile, rampele – care permit
si totodata sugereaza deplasarea pe
directie oblica);
ex.: Vladimir Tatlin - monumentul
Internationalei a III-a Socialiste, 1919, a
carui spirala ascendenta simbolizeaza
dinamismul si progresul noii societati
Castelul Blois, scara exterioara
• Predispozitiile (sugestiile) Oblica_Tensiune dinamica
kinestezice si motorii – create prin asociere
cu pozitia si miscarea corpului in spatiu
(kinesis = miscare, aisthesis = senzatie):
- linia oblica si formele preponderent
oblice exprima o tensiune dinamica, data
de o potentiala rezistenta fata de impulsul
gravitational care ar determina caderea
unui corp inclinat; sunt forme dinamice prin
excelenta (v. scarile, rampele – care permit
si totodata sugereaza deplasarea pe
directie oblica);
ex.: Vladimir Tatlin - monumentul
Internationalei a III-a Socialiste, 1919, a
carui spirala ascendenta simbolizeaza
dinamismul si progresul noii societati
Castelul Fontainebleau
• Predispozitiile (sugestiile) kinestezice si motorii – Oblica_Tensiune dinamica
create prin asociere cu pozitia si miscarea corpului in
spatiu (kinesis = miscare, aisthesis = senzatie):
- linia oblica si formele preponderent oblice exprima o
tensiune dinamica, data de o potentiala rezistenta fata de
impulsul gravitational care ar determina caderea unui corp
inclinat; sunt forme dinamice prin excelenta (v. scarile,
rampele – care permit si totodata sugereaza deplasarea
pe directie oblica);
ex.: Vladimir Tatlin - monumentul Internationalei a III-a
Socialiste, 1919, a carui spirala ascendenta simbolizeaza
dinamismul si progresul noii societati instaurate de
Revolutie.
Centre Pompidou, Beaubourg, Paris, Renzo Piano și

Richard Rogers, 1977
Aplicatie a predispozitiilor senzoriale: efectele optice
Efectele optice constituie un exemplu relevant pentru modul in care omul percepe realitatea in functie de experientele anterioare, cu atat mai mult cu
cat vazul este simtul pe care se bazeaza in primul rand, spre deosebire de restul clasei
mamiferelor, iar perceptia arhitecturala este in principal vizuala.
-Platon: “gandirea intemeiata pe vedere este plina de erori” (pe vedere, deci pe simturi); de multe ori realitatea perceptiilor noastre este inselatoare, nu
coincide cu realitatea obiectiva, absoluta, iar arta este, prin natura ei mimetica, amagitoare si prezinta o imagine deformata a realitatii;
-Aristotel (despre poeti): ideea ca arta, pentru a trezi bucuria estetica, amageste, arata adevarul in mod abil - valabila si pentru arhitectura;
- idealul sinceritatii in arhitectura, formulat odata cu aparitia conceptiilor rationalist- functionaliste in sec. al XIX-lea (ca reactie impotriva exceselor
formaliste ale epocii), este discutabil si nu poate constitui un scop in sine;
- dar ideea pervertirii realitatii prin imagine persista – v. tabloul lui René Magritte, Ceci n’est pas une pipe – avertisement pentru iluzia oricarei
reprezentari.
Efectele optice (iluzii si corectii): instrument important al arhitectului, necesar pentru:

a – a pune in valoare un obiect (ex. Piazza Campidoglio, Piazza San Pietro);
b - a obtine un rezultat, o anume perceptie / expresie, un anumit efect spatial;
- modificarea spatialitatii (ex. oglinzi, picturi murale sau perspective in trompe l’oeil), in particular a adancimii (culori calde care apropie sau culori reci
care indeparteaza; perspectiva scenografica - Santa Maria presso San Satiro, Milano, Donato Bramante - trompe l’oeil in zona altarului, necesar pentru
a crea iluzia unui brat estic al crucii egal cu bratele laterale, constructia efectiva a unui brat egal fiind imposibila din cauza formei terenului);
- atenuare a masivitatii (ex. fanta dintre acoperire si pereti la Ronchamp);
- efecte de miscare (directionare a unui spatiu prin forma si tratarea pavimentului, a peretilor sau a acoperirii – ex. spatiul bazilical cu registre laterale
orizontale care fug in perspectiva si acoperit cu bolta) sau efecte de lumina (ex. altarul Trasparente, catedrala din Toledo);
c – a preveni o perceptie eronata (ex. corectiile optice ale Partenonului)
Clasificare:
1. Efecte rezultate (naturale), care decurg dintr-o configuratie data, dar pe care arhitectii le pot exploata (specula) in
avantajul operei:
Ex.: Michelangelo - Piazza Campidoglio, Roma;
- platoul colinei capitoline formeaza un soclu monumental al ansamblului, iar piesa principala, Palatul Senatorilor,
aflata in ax, este pusa in valoare prin panta usoara a platoului (edificiul pare optic mai inalt) si impinsa in fata,
apropiata, prin efectul antiperspectiv al evazarii lateralelor catre fundal (forma de trapez impusa de dispozitia cladirilor
existente, dar speculata favorabil de arhitect);
- in legatura cu semnificatiile naturale si simbolice, pantele scarilor catre Piazza Campidoglio si catre biserica Santa
Maria in Aracoeli, plasata pe un monticul al colinei, au urmatorul efect rezultat din topografia terenului: scara catre
piata, spatiu al vietii publice in care cetateanul este suveran, este lina, accesibila si solemna, in timp ce scara catre
spatiul sacru al bisericii este abrupta si dificila.
Clasificare:
2. Efecte intentionate (artificiale), cu caracter scenografic, urmarind un efect teatral (in special barocul a excelat in
efecte iluzionistice);
Exemple:
- Teatrul Olimpic din Vicenza (Palladio) – decorul fix reprezentand un spatiu urban cu strazi care fug in perspectiva;
- Scala Regia, Vatican– combinatie de efecte rezultate si intentionate, creand un efect de amplificare a adancimii
spatiului, la care se adauga efecte de lumina;
- Piata San Pietro (Bernini) - colonada focalizeaza imaginea spre fatada principala; spatiul este dublu comprimat –
observatorul este propulsat spre catedrala prin forma aplatizata a elipsei, iar fatada catedralei este propulsata spre
observator prin efectul antiperspectiv al trapezului;
- contrastul - procedeu folosit pentru a amplifica si potenta caracteristicile formelor juxtapuse - ex. vestibulul si galeria
Bibliotecii Laurenziana din Florenta (Michelangelo), rotonda si coridoarele de acces de la Villa Capra (Palladio),
motivul “cheii urbane”.
Clasificare:
3. Efecte intentionate de corectare a unor efecte naturale - ex. corectiile optice ale Partenonului, care tind sa repare perceptiile eronate ale
obiectului, datorate unor particularitati ale perceptiei vizuale:
- curbura convexa a stilobatului si a antablamentului
-orizontalele de o anumita lungime par a se curba sub efectul unor presupuse incarcari gravitationale (fac sageata) => contracarare prin curbura
convexa;
- inclinarea coloanelor spre interior pentru a preveni efectul de desfacere in evantai a cladirii la partea superioara
- proiectia axelor inclinate este de 7 cm;
- rezulta in acelasi timp un efect de stabilitate, dat de evazarea formei spre baza, si de elansare a siluetei generale, principiu care se regaseste si in
conformarea coloanei;
- intarirea coltului cladirii, avand ca efect intarirea impresiei de stabilitate (tectonica si vizuala) - prin:
(a) ingrosarea cu 4cm a diametrului coloanei de colt, care se percepe in contre-jour, intunecata pe fondul luminos al cerului, si pare ”devorata de
lumina”, subtiata, conform legii iradiatiei (in timp ce coloanele de camp par luminate fata de fundalul umbrit al cellei);
(b) micsorarea intercolonamentului de capat, pe care unii autori nu o considera o corectie, ci un efect rezultat din necesitatea de a alinia fusul ultimei
coloane fata de antablament, astfel incat coloana nu mai poate fi axata pe ultimul triglif; dar, daca mentinerea pasului coloanelor ar fi fost o prioritate, in
mod sigur s-ar fi gasit o solutie (la subtilitatea si rafinamentul de care dau dovada autorii Parthenonului); probabil insa ca apropierea ultimei coloane a
parut oportuna pentru unitatea si coeziunea volumului, ca o terminatie necesara a ritmului colonadei.
- Partenonul, expresie a idealului clasic de perfectiune, a echilibrului si a armoniei intre verticala si orizontala, este realizat paradoxal numai din curbe si
oblice;
- conceput cu suplete, ca un organism natural perfect, Partenonul a fost comparat cu vibratia, viata unui crochiu facut cu mana libera fata de un desen
sec la teu si echer (vezi alte temple grecesti, in special din perioada elenistica)
- Partenonul este celebru deoarece comunica ideea de perfectiune omului marcat de propria sa imperfectiune
b.predispoziții spațiale
Miscarea in spatiu, ca si orientarea, depind de organizarea spatiala a mediului, de imaginea acestuia, pe care omul o
percepe prin intermediul unor scheme mentale apriorice, constituite pe baza relatiilor topologice in etapa de inceput a
existentei speciei umane;
- sunt scheme de orientare si de structurare a spatiului (perceput initial ca omogen si nediferentiat), constituite cu
scopul de a-l face inteligibil;
- sunt reprezentate de o serie de elemente arhetipale ale perceptiei spatiale, identificate in lucrarea The Image of the
City (1960) de urbanistul Kevin Lynch, care a constatat ca observatorul isi organizeaza informatia spatiala in “harti
mentale” compuse din cinci invarianti:
domenii (teritorii
centre (noduri
parcursuri (trasee)
limite (praguri)
repere
- cele cinci elemente sunt elemente structurale (le regasim oriunde si ne ajuta sa ne orientam intr-un spatiu
necunoscut) si structurante (devin modele de organizare spatiala) ale perceptiei spatiale si in acelasi timp ale
spatiului;
- se regasesc la diferite scari: peisaj, asezare, edificiu.
1. domeniile
- teritorii cu o anumita identitate / un anumit caracter (preerii, lacuri, mari, deserturi, paduri, regiuni, asezari) definite de limite;
- fundal relativ neutru, calitativ uniform, nestructurat pe care se profileaza ca figura harta (reteaua) de parcursuri si centre;
- au o functiune unificatoare pentru spatiul existential.
2. centrele
- spatii in care, datorita unei activitati sau unui interes al omului, se manifesta o anumita semnificatie;
- experimentate ca “interior”, relativ mici (definite prin proximitate) fata de spatiul inconjurator si ca atare controlabile;
- Mircea Eliade arata ca primele locuri experimentate ca centre au fost spatiile sacre (legate de elemente al peisajului divinizate,
de cultul mortilor sau de diferite ritualuri), reprezentand prima forma de intrerupere a omogenitatii spatiului fizic - un loc calitativ
diferit, de comunicare cu supranaturalul (prin manifestarea axei verticale, axa sacra, Axis mundi, care fixeaza centrul intre cer si
pamant);
- centrul era perceput ca spatiu organizat si protejat, cosmos (cunoscut) – separat de haos (necunoscut, amenintator) – iar crearea
centrului echivala cu Facerea Lumii (de unde si ritualurile de intemeiere a asezarilor sau edificiilor);
- ulterior au inceput sa fie experimentate ca centre (cu grade diferite de importanta) asezarile in intregul lor, locuintele, locurile de
vanatoare sau de pasunat etc.;
- centrele sunt deci spatii semnificante, “locuri” (ex. asezarea la nivelul peisajului; o piata urbana la nivelul asezarii; un edificiu
public fie la nivelul asezarii, fie la nivelul unui spatiu urban; spatiul principal al unui edificiu la nivelul acestuia; locuinta ca centru al
vietii personale etc.).
1. domeniile
2. centrele
Domeniu si centru
– așezare Zulu,
Africa de Sud
Brive (Franta)
1. domeniile
2. centrele
Spatiul sacru ca centru, Avebury

Domeniu si centru - Cittadella (Veneto), Italia
1. domeniile
2. centrele
Centru si parcursuri - Avebury

Centru si limite - Place des Vosges, Paris
3. parcursurile
- sunt circulatii care leaga centre (tinte cunoscute) sau pornesc spre necunoscut, determinate de relatia de continuitate;
- din 3 directii posibile, numai cele 2 orizontale formeaza campul actiunii concrete a omului, planul in care acesta se poate deplasa
cu mijloace proprii; verticala, interzisa datorita fie gravitatiei, fie solului sau invelisurilor sale, a devenit axa sacra, parcursul spre o
realitate transcendenta;
- pot fi: liniare sau labirintice, orientate sau neorientate, rectilinii, curbe sau combinate etc.
4. limitele
- naturale (ape, paduri, munti) sau artificiale (imprejmuiri, fortificatii, santuri, fronturi construite, autostrazi);
- definesc atat domeniile, cat si centrele sau parcursurile;
- pot fi continue sau discontinue (fronturile unei strazi), opace, semi-transparente sau transparente (ecrane construite, imprejmuiri,
perdele de vegetatie).
3. parcursurile
4. limitele
Parcursuri si limite
3. parcursurile
4. limitele
Parcursuri si limite
3. parcursurile
4. limitele
Limite
5. reperele
- elemente utile orientarii, puncte de referinta usor de identificat, accesibile sau inaccesibile, care pot apartine
domeniului, centrelor sau traseelor, dar se pot afla in afara acestora, la distanta;
- ex. obiecte singulare (monumente, fantani, flese/turle de biserici), piatete sau largo-uri, intersectii sau schimbari de
directie ale strazilor, obiecte naturale sau artificiale aflate in departare (o stanca, un castel pe o inaltime).
Repere - turnuri, turle

5. reperele
- elemente utile orientarii, puncte de referinta usor de identificat, accesibile sau inaccesibile, care pot apartine
domeniului, centrelor sau traseelor, dar se pot afla in afara acestora, la distanta;
- ex. obiecte singulare (monumente, fantani, flese/turle de biserici), piatete sau largo-uri, intersectii sau schimbari de
directie ale strazilor, obiecte naturale sau artificiale aflate in departare (o stanca, un castel pe o inaltime).
Repere – monumente, fântâni Repere - intersectii, largo-uri

- toate aceste elemente alcatuiesc harti mentale (cognitive), care ordoneaza perceptia spatiala si faciliteaza orientarea;
- posibilitatea orientarii da senzatia de siguranta (v. orasele vechi, cu numeroase repere, cu centre si strazi-coridor formand o retea
bine ierarhizata), in timp ce dezorientarea produce angoase (v. cartierele moderne de locuinte si efectele lor asupra psihicului
utilizatorilor);
- dezordinea la scara mica (pe arii reduse sau la unele programe, de ex. in cazul unei locuinte) poate fi agreabila, benefica,
stimulatoare (cu elemente-surpriza), insa, la scara marilor spatii publice (institutii, cartiere, orase), arhitectura si structura urbana
trebuie sa orienteze (vezi Pierre von Meiss, De la forme au lieu, “Le lieu”, capitolul 7);
- ca elemente structurante ale spatiului, arhetipurile lui Kevin Lynch se regasesc atat in structura orasului traditional, dezvoltat
spontan, fara o planificare prealabila, cat si in operatiunile urbane de anvergura care prefigureaza sau caracterizeaza orasul modern
(retele de centre si parcursuri gandite ca axe monumentale), precum planul de structurare a Romei in timpul papei Sixtus al V-lea sau
interventiile datorate baronului Haussmann in Parisul lui Napoleon III, model urmat de numeroase capitale europene, inclusiv
Bucurestiul.
Orientarea in orasul traditional_Morges, Elvetia (Von Meiss) Dezorientare_EPFL (Scoala Politehnica Lausanne)
EPFL (Scoala Politehnica Lausanne)
Arhetipurile spatiale ca elemente structurante ale

spatiului urban - Roma Papei Sixt al V-lea
Piazza del Popolo si Tridentul roman - sfarsit sec XVI
Piazza del Popolo si Tridentul roman - inceput sec XIX
Piazza del Popolo - poarta si obeliscul-reper Piazza del Popolo - bisericile gemene si pornirea Tridentului
Obelisc Piazza di Spagna, Roma
Obelisc si Campanil Santa Maria Maggiore

Obelisc Santa Maria Maggiore
Obelisc San Giovanni in Laterano
Via del Corso spre Piazza del Popolo

Via del Corso spre Piazza Venezia

Obelisc Piazza della Rotonda (Pantheon)

Obelisc Piazza Navona

Sistem de centre si parcursuri, Paris
Marea axa a Parisului - Champs Elysees Marea axa a Parisului

Marea axa a Parisului - Place de l'Etoile
Paris - bulevardele haussmanniene ca axe

monumentale- Bd de l'Opera si Opera Garnier
065e Paris - bulevardele haussmanniene ca axe

monumentale- Bd de l'Opera si Opera Garnier
Modelul haussmannian la Bucuresti- Planul Orascu 1893


II - Perceptie Si Semnificatie 2020-2021

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

II - Perceptie Si Semnificatie 2020-2021

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

II.

Percepție și semnificație în arhitectură

II. Percepție și semnificație în arhitectură

II. Percepție și semnificație în arhitectură

1.Paliere ale experienței, percepției și semnificației

2.Palierul primar: experiență și percepție

2.2. predispoziții (tipare, scheme) perceptive:

II. Percepție și semnificație în arhitectură

1.Paliere ale experienței, percepției și semnificației

2.Palierul primar: experiență și percepție

2.2. predispoziții (tipare, scheme) perceptive:

In teoria artei se considera ca fenomenul de receptare a obiectului artistic este o forma de

De la experienta la perceptie si de la perceptie la semnificatie

Schema determinarilor este deci:

Prin urmare, se pot identifica trei paliere ale experientei si perceptiei:

Acestor paliere le corespund, in mod analog, trei paliere ale semnificatiei:

- semnificatii primare: stabilitate,

Ansamblul de piramide, Giza, Egipt, secolul XXVI - XXIII î.Hr.

- semnificatii primare: echilibru perfect, absolut,

- semnificatii primare: dematerializare a formei;

II. Percepție și semnificație în arhitectură

1.Paliere ale experienței, percepției și semnificației

2.Palierul primar: experiență și percepție

2.2. predispoziții (tipare, scheme) perceptive:

2. Palierul primar (universal): experiență și percepție

2.1. Experiențele primare ale relației cu mediul:

Palazzo Farnese, Roma, Italia, 1515, arhitecți: Antonio da Sangallo, Jacopo

Basilica San Paolo

In prezent, in creatia de arhitectura se poate observa o tendinta majora spre

Bibliografie de referinta: Steen Eiler Rasmussen,

b.2 - experientele in camp orizontal – de doua tipuri:

Efect descendent (coborâre a

Efect ascendent (ridicare a planului

Mănăstirea Sainte Marie de La Tourette, Éveux, Franța,

Efect ascendent - cupola

Bazilica Sfântul Petru,

Efect ascendent - bolta

Galerie în curtea Palazzo Spada, Roma, Italia, 1632, Francesco Borromini

Efect ascendent – acoperișul în două

Coliba sacră Maori

Efect neutru - plafonul

Pavilionul Germaniei în cadrul Expoziției

Neue Nationalgalerie, Berlin, Ludwig Mies van der

Koshino House, Ashiya, Japonia, Tadao Ando, 1984

Efect ascendent al plafonului vitrat

Efect ascendent al plafonului vitrat

Galeria Alberto Sordi (Colonna), Roma, 1922, arh. Dario Carbone

Efect ascendent al plafonului -trompe l'oeil

Teatro Olimpico, Vicenza, Andrea Palladio, 1580–1585

Efect ascendent al fațadei

Efect descendent al fațadei - porticul

Efect descendent al fațadei

Boston Municipal Library, Boston, Philip Johnson, 2008

Perete-ecran ușor - tencuit, neted, fără indicații de

Perete greu (masiv) - perete ușor (portic)

Tempe Municipal Building, Tempe,

Muzeul de artă modernă din Caracas, Oscar Niemayer, 1955

Parthenon, Atena, 432 î.Hr

b.2 – experiențele în câmp orizontal – de două tipuri:

b.2.1 – experiențe de delimitare a spațiului (experiențe ale limitei)

Relația delimitare – direcționare

Delimitare prin discontinuități ale

Delimitare prin discontinuități de nivel