Cultura si civilizatie

CURS 1

Definirea termenilor

Cultura e un fenomen social foarte complex aproape imposibil de prins intr-o definitie; asa se
sexplica faptul ca toate incercarile de a defini cultura dupa schema logica clasica s-au dovedit
daca nu imposibile, cu siguranta unilaterale.

Conceptele de CC sunt plurisemsantice. Diferiti analisti ai fenomenului culturii folosesc in

sensuri variate atat termenul de cultura cat si pe cel de civilizatie. S-a stabilit astfel un inventar
al sensurilor termenilor de CC folosite in diferite lucrari si s-au gasit aproximativ 200 de sensuri
diferite pt acesti termeni.

Aceasta situatie poate conduce la o serie de confuzii. In cuida acestei multitudini de sensuri,
cercetatotrii fenomenului cultural folosesc de obicei termenul de cultura pentru a desemna
creatiile sufletesti, spirituale, sistemele de idei si valori, iar termenul de civilizatie pt a desemna
creatiile materiale, mijloace cu care omul isi adapteaza mediul inconjurator.

De exemplu Simion Mehedinti in „Civilizatie si cultura” defineste cultura drept suma tuturor
creatiilor sufletesti, intelectuale, etice si estetice, iar civilizatia drept suma tuturor creatuulor
tehnice care ajuta la adaptarea omului la mediul geografic.

Ovidiu Dramba in „Istoria culturii si civilizatiei” delimiteaza cultura ca referindu-se la

ansamblul aptitudinilor, actelor si operelor limitatela domeniul spiritului si intelectului, iar
civilizatia ca totalitatea mijloacelor cu ajutorul carora omul se adapteaza mediului fizic si social.

De fapt pluralitatea de sensuri pentru cei doi termeni ca si confuziile care se nasc adesea in
folosirea lor provin in cea mai mare parte din provenienta celor 2 concepte.

De exemplu germanii intrebuinteaza pt faptele de civilizatie termenul kultur, iar francezii pt

faptele de cultura termenul civilisation.

Termenul cultura provine din latinescul „culturae”, numai ca in antichitate oamenii foloseau
acest termen cel mai adesea in intelesul original de cultivare a pamantului ca actiune de
transformare a naturii, sens care in multe limbi romanice s-a perpetuat pana azi. Celalalt inteles
al culturii, „cultura animi” si opusul lui „cultura agri” ca educatie a spiritului provine din
mediile intelectuale ale Romei antice.

Etimologic, civilizatie deriva din latina clasica unde adjectivul „civilis” si substantivul
„civilitas” desemneaza calitatile generale ale cetateanului in relatiile cu ceilalti cetateni, anume
politetea si amabilitatea.

Conceptele de CC nu trebuie depasite, nu trebuie gandite dual, temeiul lor trebuind a fi cautat in
unitatea lor doarece fiecare termen isi are sensul in celalalt.
Cultura este nesemnificativa daca nu se regaseste in calitatea relatiilor din societate, din
civilizatie, iar civilizatia este lipsita de importanta daca nu potenteaza cultura.

Deci cele 2 concepte se supun in procesul lor de definire si principiului incompletitudinii in

sensul ca nici unul nu-si ajunge siesi, fiecare face trimitere la celalalt pentru a se defini.

Intre cultura si civilizatie, spun unii autori, nu poate fi un raport de fatala succesiune sau
evolutie paralela absoluta, nici de subordonare sau incluziune, ci mai degraba o relatie de
interactiune(doar mintea noastra le separa in plan real, constituind fenomene ingemanate).

CURS 2

Schimbarile din epoca moderna au imbogatit sensul notiunii de cultura. Un rol important l-a
avut miscarea romantica prin orientarea catre cercetarea valorii culturilor, a traditiilor si
obiceiurile diferitelor popoare. Din sec 19, cultura a devenit obiect de studiu datorita
explorarilor etnografice a culturilor primitive si populare. Prin largirea si sistematizarea
creatiilor umane, asa cum au evoluat ele de-a lungul timpului, s-au dezvoltat alaturi de filozofia
culturii ca disciplina autonoma, noi discipline particularede sine statatoare precum: etnografia si
antropologia culturala, psihologia si sociologia culturii care legitimeaza stiintific, culturologia, o
teorie generala despre cultura si aporturile acestora cu civilizatia.

In epoca contemporana exista 2 tendinte in definirea culturii:

a) Restrangerea conceptului la unele din cele mai elaborate valori din sfera artisticului si
stiintificului

b) Extrapolarea fara discernamant a acestui concept la intreaga viata sociala

Marele sociolog roman Dimitrie Gusti ofera 3 acceptii ideii de cultura:

a) Cultura obiectiva prin care intelegea un sistem de bunuri culturale ce formeaza stilul unei
epoci(date de creatiile literar-artistice, descoperirile stiintifice de aparitia unui cult religios)

b) Cultura institutionala prin care includea statul, biserica, scoala, armata, organizatii
economice, stiintifice, artistice

c) Cultura personala ce semnficia atitudinea personala fara de opera de cultura, raportul viu
dintre persoane si valoarea culturala

Problema hotaratoare in analiza culturii e relatia natura-societate-cultura.Intr-un anumit sens am

putea defini cultura ca o sinteza intre natura si societate . De exemplu Andre Marlaux definea
cultura ca fiind acel moment in care umanul se desprinde de biologic.

Cultura in genere se defineste ca fiind totalitatea valorilor spirituale creata de omenire in

parcursul practicii sale social-istorice si care reprezinta progresele realizate in cunoasterea
naturii, societatii si a definirii insasi a fiintei umane. In sfera ei, cultura include atitudinile,
actele, operele limitate la domeniul spiritului si intelectului care deservesc satisfacerea
memoriilor spirituale si intelectuale. In acest sens, dpdv istoric, culturii ii apartin operele de
stiinta, filosofie, istorie, literatura, muzica, arhitectura, sculptura, pictura, arte decoratice, etc.
Totodata ea include datinile si obiceiurile, credintele si practicile religioase asa cum au evoluat
ele de-a lungul mileniilor.

Fiecare cultura reprezinta expresia unei anumite societati, iar studierea atitudinilor si
comportamentelor individului se face pe fundalul unei culturi specifice. Dpdv al propriei
dinamici, cultura include in mod firesc urmatoarele elemente esentiale constitutive:

a) Cunoasterea; cultura fiind un act de cunoastere, receptare si selectare a unui imens flux
informational, cu un rezultat cognitiv al activitatii practice. Acest moment al culturii e deosebit
de important intrucat nimeni nu se poate realiza ca personalitate fara a asimila un bogat si
selectat volum de cunosctinte fara a cunoaste o anumita mostenire culturala.

b) Valoarea semnifica raportarea rezultatelor cunoasteruii la nevoile, trebuintele si aspiratiile

omului, aprecierea lor critica in functie de interesele social-umane

c) Creatia este momentul de salt calitativ de la un fapt natural la unul cultural. Creatia este
insasi principiul de geneza al valorii

d) Comunicarea care inseamna generalizarea sociala si asimilarea critica a valorilor culturale,

realizarea functiei sociale a culturii

Dpdv al functionalitatii, cultura se clasifica:element cultural, complex cultural, tip de cultura,

aria culturala, modelul cultural.

Elementul cultural este unitatea de baza, cea mai simpla a unei culturi, el desemnand orice
produs cultural care incorporeaza o valoare.

Complexul cultural e alcatuit dintr-un ansamblu de elemente culturale, corelate functional si

stilistic intre ele. El determina un anumit sistem cultural care genereaza un anumit tip de
cultura.

Tipurile de cultura se clasifica functie de anumite criterii:

a) Criteriul temporal-istoric: cultura antica, medievala, renascentista, moderna, contemporana

b) Criteriul spatial-geografic: zona de afirmare a unei culturi: greaca, egipteana, etc.

c) Criteriul tipologic – culturi primitive, arhaice, evoluate

L. Blaga imparte cultura in cultura minora(copilaria unei culturi)si cultura majora(maturitatea

ei).

T. Vianu foloseste notiunile de cultura partiala si totala.

Aria culturala desemneaza regiuni si zone etnoculturale in care se gasesc culturi inedite ca
esenta si asemanatoare ca forma(aria culturii europene).
Modelul cultural indeplineste o functie normativa fara de celelalte culturi pe care le
influenteaza. In fiecare epoca istorica exista culturi si civilizatii reprezentative care le
influenteaza pe celelalte.

Finalitatea oricarui act de cultura o reprezinta creatia de valori, lumea valorilor fiind deosebit de
bogata si complexa. Valorile reprezinta un raport intre un obiect(bun material, creatie spirituala,
un principiu, o idee, un comportament) si un subiect care apreciaza obiectul respectiv. Obiectul
devine obiect al valorizarii in virtutea calitatilor pe care le are, iar subiectul apreciaza aceste
calitati, in masura in care ele satisfac anumite trebuinte de ordin material sau spiritual.

Valorile se pot calsifica dupa natura obiectului in:

- Valori economice: avutie, proprietate

- Valori politice: democratie, dreptate, pluritate

- Valori stiintifice: adevar, certitudine, obiectivitate

- Valori religioase: viu, sacru, profan

- Valori sportive: fair-play

Valorile fundamentale ale umanitatii sunt:

- Adevarul ca valoare de cunoastere

- Binele ca valoare morala

- Frumosul ca valoare estetica

- Libertatea ca valoare folosofic-politica

Dupa criteriul stabilitatii sunt valori perene si valori cu o arie restransa de cunoastere, iar dupa
gradul de impact cu societatea, valori sociale si valori individuale

CURS 3

Comunicare si cultura. Caracteristici

„Cultura inseamna comunicare, iar comunicarea inseamna cultura” afirma Edward Hall, de
unde rezulta ca cele doua concepte sunt inseparabile. Comunicarea ca interactiune sociala este
procesul prin care indivizii din aceeasi cultura sau din culturi diferite isi transmit reciproc
mesajele. Intregul proces este influentat de cultura careia ii apartin deopotriva emitatorii si
receptorii. Cum, cand, unde, in ce fel, prin ce mijloace se comunica sunt chestiuni dictate de
cultura fiecaruia. Orice cultura are anumite caracteristici:

a) Cultura nu este innascuta, cu invatata

Invatarea este cea mai importanta caracteristica a culturii. Cultura se dobandeste prin invatarea
de catre oameni inca de la cele mai fragede varste, mai intai a lucrurilor elementare pentru
supravietuire, apoi pe masura dezvoltarii ca diinte biologice si sociale, insusirea acelor norme,
atitudini, comportamente etc. care sunt considerate dezirabile de catre cultura proprie.

Invatarea culturala are loc in mai multe feluri: prin interactiunea cu ceilalti, prin observare, prin
imitare ca si prin alte mijloace cum sunt contactul din priviti, utilizarea tacerii si a spatiului, prin
invatarea limbii materne, prin preferinta pentru activitatea fizica sau intelectuala, prin modul in
care este preferabil sa se rezolve conflictele etc. Toate aceste lucruri ca si multe altele sunt
invatate in mod inconstient prin interactiunea cu alti oameni in cadrul unor grupuri sociale si
institutii, formale sau informale precum: familia, scoala, biserica, grupul de prieteni, colegi, etc.
De asemenea cultura se invata din povesti si folclor, fie ca este vorba de cultura populara
traditionala, fie ca e vorba de vechi mituri. Cultura se invata si din arta, din obiectele si operele
de arta plastica pe care le-a produs o anumita civilizatie.

b) Cultura este transmisa din generatie in generatie

Pentru ca o cultura sa existe este necesar ca ea sa transmita ”mesajele” si elementele esentiale.

De aceea cultura este un continuu proces de comunicare, de transmitere a ceea ce se numeste
mostenirea culturala. Totodata, noile obiceiuri, valori, principii, comporamente, si altele, trebuie
de asemenea sa fie comunicate fiecarui individ din acea cultura, ceea ce se realizeaza prin
interactiunile sociale.

c) Cultura se bazeaza pe simboluri

Abilitatea unei culturi de a crea simboluri ajuta la invatarea culturala de la individ la individ, de
la grup la grup. Dupa cum se stie, orice poate deveni un simbol: o imagine, un gest, un cuvant, o
piesa de imbracaminte, etc. din momentul in care prin acord tacit, social si cultural i se acorda o
anumita semnificatie. Comunicarea simbolica, ca o parte componenta a comunicarii sociale si
culturiale, ii ajuta pe oameni sa isi organizeze experientele in forma unor categorii abstracte si
sa se exprime prin verbalizare si comunicare nonverbala dar si prin alte mijloace sau suporturi:
carti, filme, etc. Comunicand simboluri, o cultura se pastreaza si totodata se transmite de la o
generatie la alta.

d) Cultura este suspusa schimbarii

Culturile sunt siteme dinamice supuse schimbarii prin confruntarea permanenta cu informatia
din surse exterioare, contacte interculturale ce determina schimbari in orice cultura. Culturile
sunt foarte usor fortate sa se altereze din cauza unor razboaie de ocupatie, dezastre naturale, etc.
Desi orice cultura e supusa schimbarii, structura ei primara rezista la modificari majore. Spre
exemplu schimbarile in moda vestimentara, in obisnuinta de hrana, calatorie, locuire, apartin
unui set de valori ce se schimba de la o epoca la alta intr-o cultura. In schimb, valori ca cele
asociate eticii, muncii, timpului liber, practicile religioase, atitudinea fata de cele doua sexe,
sunt atat de adanc inradacinate incat presista de la o generatie la alta sau de-a lungul mai multor
generatii.

e) Cultura este etnocentrica

Etnocentrismul desemneaza conditia celor care considera ca felul lor de a fi, de a actiona sau de
a gandi trebuie sa fie preferat celorlalti, fiind insotit de sentimentul apartenentei organice a
individului la un grup si de constiinta superioritatii valorii acestuia in raport cu celelalte.
Etnocentrismul este asociat cu intoleranta si xenofobia, rasismul si cu stigmatizarea.

In toate defintiile date etnocentrismului, este prezenta ideea ca propria cultura reprezinta masura
tuturor lucrurilor. Aceasta este insotita totodata de o apreciere exagerata a propriilor valori si de
tendinta de subapreciere a valorilor care stau la baza culturii straine considerata inferioara.

Etnocentrismul se manifesta in forme active si pasive.

Formele pasive sunt expresii simplificate si elemente ale reprezentarilor sociale care se
manifesta mai ales ca prejudecati si stereotipuri. Prejudecatile infuelteaza procesele de
comunicare prin faptul ca angajeaza o atitudine negativa fata de un grup sau membrii unui grup,
atitudine bazata pe o generalizare eroanta si rigida. Sunt modalitati de evaluare preluate mecanic
si care ofera un sistem de explicatii impartasite in cadrul unui grup social, etnic, national sau
religios. Prejudecatile apar in diferite grupuri culturale, mentin o situatie de fapt si actioneaza ca
bariere psihologice.

Stereotipurile sunt generalizari invatate de obicei negative in legatura cu un grup si care raman
fixate in minte si sunt vehiculate de indivizi. Numite si „substitute ale observatiei”, ele apar
spontan din dorinta de a schematiza si rationaliza, in principiu fiind necesare deoarece raspun
unor necesitati de facilitare a cunoasteriii. Stereotipurile descriu anumite situatii generalizandu-
le si netinand cont de obiectul caruia i se aplica. Discriminarile care deriva din prejudecati sunt
modul de comunicare si relationare sociala prin care membrii unui grup isi atribuie o imagine de
superioritate fata de alti membrii si alte grupuri. Pentru a-si justifica prejudecatile si atitudini
discriminatorii, oamenii, mai ales cei din grupurile dominante folosesc stereotipurile. Formele
active ale etnocentrismului, precum rasimul sau xenofobia, tin de comportament, iar
stereotipurile si prejudecatile servesc la justificarea unor actiuni si raporturi existente intre
diferite grupuri rasiale, etnice, religioase sau culturale.

A vorbi despre comunicarea interculturala in ziua de azi cand oamenii fi in contact cu semenii
lor din celalalt capat al lumii, printr-un click cu ajutorul telefoanelor mobile sau mass-media
inseamna a dori sa ii cunoastem mai bine pe semenii nostri, sa-i intelegem si sa-i acceptam si
comunicarea dintre noi sa fie mai eficace.

Globalzarea a facut din comunicarea interculturala un fapt inevitabil. Lumea de azi este supusa
unor schimbari rapide, interactiunea dintre oameni capata noi dimensiuni. Contactul si
comunicarea cu alte culturi sunt caracteristici dominante ale vietii moderne. Comunicarea
intreculturala inseamna interactiunea directa dintre oamenii din diferite culturi. O definitie
atotcuprinzatoare asupra interculturalitatii ne ofera Micheline Ray: „Cine spune intercultural,
spune in mod necesar pornind de la sensul plenar al prefixului inter interactiune, schimb,
deschidere, reciprocitate, solidaritate obiectiva”.
Importanta prefixelor din notiunile de multiculturalism, comunicare interculturala si raporturi
transnationale este analizara de Christian Ghiordano care observa ca prefixele multi, inter si
trans poseda intre ele evidente afinitati dar si subtile diferente de conotatie.

CURS 4

Contactul dintre culturi

Contactul dintre culturi poate fi indirect(prin tiparituri, media, prin exportul sau importul de
produse culturale) sau direct(prin intalnirile dintre indivizi proveniti din culturi diferite). La
contactul cu o alta cultura, individul traieste experiente emotionale noi provenite din eforturile
lui de adaptare la noul sistem de semne. Aceasta experienta imbraca 2 forme: ciocnirea culturala
si socul cultural.

Ciocnirea culturala are loc in timpul contactelor de scurta durata cu o noua cultura cand
individul are timp doar sa constate diferentele intre cultura sa si cultura gazda, manifesta un
interes moderat fata de aceste diferente care il amuza sau il surprind. Socul cultural se refera la
acea experiena emotionala si intelectuala ce apare la cel care plasat accidental sau datorita unor
activitati specifice in afara contextului socio-cultural initial resimte o puternica stare de
discomfort si de stres existential. Experienta vietuirii intr-un nou mediu socio-cultural poate
declansa diferite reactii de frustrare sau de respingere, de destramare a identitatii, de revolta, de
anxietate, de mirare sau chiar de fascinatie in fata experimentarii noului context. Socurile
culturale au mai multe componente fiind determinate de diferite aspecte:

- Socuri legate de perceptia diferita a spatiului si timpului

- Socuri datorate diferentelor de rol si relationale din cadrul grupului familiar(rolurile sotilor,
tipurile de familie, stilurle de atasament etc.)

- Socuri legate de tipurile diferite de sociabilitate(ospitalitatea, caracteristicile schimbmurilor

reciproce)

- Socuri datorate intalnirii cu ritualuri si credinte religioase diferite etc.

Socul poate determina fie o mai buna cunoastere si insertie in cultura proprie, fie o stare de
disolutie interioara ce conduce la o adaptare convenabila la cultura straina.

Termenul de soc cultural a fost introdus de antropologul american de origine finlandeza Kalvero
Oberg. Socul cultural cunoaste mai multe faze:

- „luna de miere” cand individul manifesta fascinatie si optimism fata de noua

cultura(savureaza mancarea, se bucura de calmul care domina societatea, i se par interesante
obiceiurile oamenilor, e fascinat de arhitectura locala)
- Dezorientarea cu care individul este bombardat de stimuli noi, diferiti de cei care ii primea
in cultura sa; este dezorientat, ii lipsesc reperele de interpretare si integrarea acestor stimuli in
sistem

- Ostilitatea, enervarea; sterotipurile sunt activate emotional iar diferentele fata de cultura
originala incep sa fie percepute ca incoveniente(dorul dupa mancarea de acasa, plictiseala intr-o
comunitate considerata neinteresanta, cu obiceiuri caraghioase si obositoare, melancolie la
amintirea locurilor de acasa)

- Insanatosire si acceptare pe masura ce individul capata abilitatea de a se descurca in noua

societate, diferentele sunt luate ca atare, trecute in fundalul cotidian al existentei, acceptarea
noului sistem de viata, integrarea in societate prin adoptarea unor evenimente din noul mod de
viata

- Biculturalitatea – individul poate trai comfortabil in ambele culturi fara a fi stresat de

schimbarea stimulilor diferiti pe care ii primeste din fiecare cultura

- Intoarcerea acasa – revenirea la cultura de origine poate produce socul cultural inversat
caracterizat prin aceleasi faze

Aculturarea si alienarea

Confruntati cu socul cultural, cu inevitabile sentimente negative de nemultumire, frustrare,

confuzie, indivizii pot ajunge la 2 tipuri de rezultat: aculturarea sau alienarea. Cele 2 rezultate
depind atat de atitudinea initala pe care indivizii le au in momentul contactului cu noua cultura
si de strategiile de gestionare a socului cultural.

Aculturarea se produce cand atitudinile initiale ale individului sunt toleranta, acceptarea,
increderea de sine. In gestionarea sentimentelor negative produse de socul cultural, individul
alege strategii integrative(observa, asculta, intreaba, se conformeaza, face compromisuri). In
felul acesta el va ajunge sa inteleaga noua cultura si sa se integreze sistemului ei in diverse
moduri si grade. Aculturarea este procesul prin care indivizii sau grupurile care intra in contact
direct sunt atrasi treptat de sistemul de valori si practici ale unuia sau altuia dintre indivizi sau
grupuri.

Procesul de aculturare depinde de locul, scopul si durata contactelor dintre indivizii cu medii
culturale diferite si cunoaste diverse grade de manifestare. Astfel se obtin mai multe tipuri de
aculturare:

a) Colonizarea si invazia – in situatiile de colonizare, populatia colonizatoare impune

populatiei colonizate propria cultura; in situatiile de invazii, membrii culturii invadate adopta
unele elemente din cultura invadatoare

b) Aculturarea unilaterala – se produce in situatii de contact intre grupuri de participanti la un

eveniment

c) Aculturarea bilaterala – se produce in cadrul contactelor stabilite intre grupuri nationale

inegale sau egale demografic; membrii culturilor se influenteaza reciproc in cadre diferite
d) Aculturarea multilaterala – are loc in cadrul contactelor stabilite intre numeroase grupuri
etnice inrudite din acelasi stat sau intre grupuri etnice diverse care locuiesc pe teritoriul
aceluiasi stat.

e) Contactul intre grupui nationale si grupuri extranationale(emigranti pe scurta durata) –

grupurile minoritare observa diferentele fata de cultura lor de provenienta si elemente din
cultura gazda

Alienarea culturala se produce atunci cand individul are atitudini initiale de suspiciune, teama,
neincredere, intoleranta. In gestionarea socului cultural, individul alege strategii reactive(a se
retrage). Cand indivizii nu sunt capabili sa se adapteze la noua cultura ei sufera un proces de
alienare culturala ce se manifesta ca proces de devalorizare a culturii gazda si dorinta de
intoarcere la cultura de origine, individul avand sentimente de marginalizare sociala, furie.
Sentimentul „dezradacinarii” e parte a alienarii culturale.

CURS 5

Exista 12 surse concrete si imediate de neintelegeri si gafe in comunicarea interculturala:

tabuurile si simbolurile, conditia sociala a femeii in raport cu barbatul, maniera de a arata
respectul, perceptia timpului si a spatiului, eticheta in afaceri, mesajele nonverbale, limba si
translatorul, imbracamintea, argumentatia si puterea de convingere, mediul politic si religios,
prejudecatile si importanta acordata cuvantului scris.

Tabuuri si simboluri

Cuvantul tabu este de origine polineziana si se refera la diferite interdictii cu caracter sacru a
caror incalcare atrage automat sanctiuni divine sau sociale severe. Tabuurile pot fi locuri sacre,
persoane,gesturi si cuvinte, sau expresii a caror discutare este interzisa. Prin extensie de la
tabuul de ordin religios, se admite si existenta unor tabuuri morale si sociale ce privesc obiecte,
culori, numere, cuvinte, expresii verbale, gesturi, daruri si comportamente incredibil de variate
de la o cultura la alta.

Conditia femeii

Statutul social al femeilor si relatiile barbat-femeie comporta abordari specifice in culturi si

religii diferite. In Asia si in lumea islamului, statutul femeilor este categoric altul decat in lumea
crestina occidentala. In multe tari islamice, femeile se supun aproape neconditionat vointei
barbatilor si sunt lipsite de putere de negociere in relatiile dintre sexe. Ele nu stau cu barbatii la
aceeasi masa si este exclus ca barbatul sa serveasca o femeie la masa sau sa ii aduca apa cu atat
mai putin sa negocieze cu ea de la egal la egal.

Maniera de a indica respectul

Problema care se ridica este aceea de a cunoaste modurile in care se manifesta respectul fata de
partener in aria sa culturala. Respectul poate fi indicat prin varsta, sex, statut social, rang
ierarhic, titluri, daruri si onoruri, punctualitate, imbracaminte, pastrarea distantei, atentia
acordata zilelor de sarbatoare, orelor de rugaciune sau de siesta, prin gesturi specifice de
plecaciune, contact vizual moderat, postura trupului in picioare, etc.
Perceptia timpului si spatiului

Timpul e un indicator important al sentimentelor, atitudinilor si opiniilor partenerilor de

negocieri. Un minut, o ora sau o zi nu au aceeasi semnificiatie in toate culturile. Problema
timpului priveste in special punctualitatea, amanarea, graba sau rabdarea si ordinea sosirii la
intalnirile de afaceri. Conduita negociatorilor in raport cu timpul tradeaza aria socio-culturala de
origine. Arabii si latinii nu fac mare caz din punctualitate, pe cand balcanicii au obiceiuri
bizantine si pot fi chiar agasati de punctualitate si precizie.

Eticheta afacerilor

Eticheta si ritualul intalnirilor de afaceri prezinta numeroase "ciudatenii" culturale care pot da
nastere la confuzii si gafe.

Gestica

Gestul de a da din cap poate avea seminificatii contradictorii in tari si culturi diferite. In
Bulgaria sau Albania de pilda, a da din cap sus-jos inseamna nu, iar a clatina din cap inseamna
da. Gestul de a face cu ochiul are semnificatii contradictorii in tari diferite.

Limba si translatorul

Diferenta cea mai evidenta dintre doua culturi este data de limba. Indiferent de cultura, oamenii
folosesc un amestec de limbaj verbal, limbaj al vocii si limbaj al trupului cat si o sumedenie de
alte simboluri vizuale si semnale acustice.

Imbracaminte

Ca regula generala tinuta conservatoare si protocolara in stil occidental nu ridica probleme

aproape nicaieri in lume. Tinuta de afaceri standard este practic obligatorie in mediile de afaceri
din Europa occidentala si Statele Unite.

Etica si puterea de negociere

Probleme care se ridica din acest punct de vedere privesc gradul de importanta pe care il au
factorii subiectivi in presiunea si argumentatia specifica comunicarii interculturale.

Contextul religios si politic

Asemanator cu situatia de mai sus.

Prejudecatile

Problemele care se ridica din acest punct de vedere se refera la faptul ca adesea la inceputul
negocierilor poate fi necesar si oportun sa se luptam pentru a demonta sau corecta parerile pe
care alte popoare si culturi si le-au format in mod mai mult sau mai putin eronat fata de noi.
Eticheta cuvantului scris