CUVINTE CHEIE

SPATIU
PEISAJ
SENTIMENT
ESTETICA
SENZATIE
PERCEPTIE
FILTRU
PEISAJ – provine din limba franceza- “peysage”
-daca ar fi să consultăm un DEX; în dreptul termenului peisaj vom găsi următoarele definiții:
1. Parte din natură care formează un ansamblu artistic şi este prinsă dintr-o singură privire; privelişte;
aspect propriu unui teritoriu oarecare, rezultând din combinarea factorilor naturali cu factorii creați de
om.
2. Gen de pictură sau de grafică având ca obiect reprezentarea cu precădere a priveliştilor din natură;
(concr.) tablou, fotografie care reprezintă un peisaj
3. Descriere, reprezentare a naturii în opere literare; compoziție literară descriptivă.
-Convenția Europeană a Peisajului îl defineşte ca fiind -o parte din teritoriu perceput ca atare de
catre populatie, al carui caracter este rezultatul acţiunii si interacţiunii factorilor naturali si
umani .
-Legea nr. 345/2006, privind regimul ariilor natural protejate precizează că acesta reprezintă o zona
terestră ce se poate delimita clar, cu o structură si caracteristici specifice, cu valori si structuri naturale
specifice, incluzand si elemente ale culturii umane, unde elementele naturale si cele create de om se
influenţează reciproc.
Peisajul cultural - rezultat al interactiunii intre factorii naturali şi umani, ilustrând evoluţia societăţii si a
aşezărilor umane in decursul istoriei, sub influenţa constrangerilor materiale sau oportunităţilor
generate de mediul lor natural şi de factorii sociali, economici şi culturali atat interni cat si externi
(UNESCO).
Peisajul geografic = rezultat fizic al evoluţiei reliefului
= construcţie antropic-culturală generată de relaţia societate-mediu
-elementele naturale + oameni = mediul natural vizibil
-relaţia particulară dintre societate şi teritoriu, cu o dublă valenţă: spaţială – (organizarea geografică)
şi interpretativă (datorată fenomenului de percepţie umană generator de subiectivitate,)
Ex: Universitatea din Besançon –Franta defineste peisajul ca interactiune a patru sisteme:
- sistemul producător de peisaj
- sistemul – peisaj vizibil
- sistemul percepţiei peisajului
- sistemul utilizării peisajului
-peisajul evoluează în timp, devenind necesară şi analiza aspectelor statutului său temporar;
-simţurile umane sunt responsabile de sesizarea şi percepţia peisajului;
-peisajul furnizează informaţii despre elementele sale componente: spaţiul suport vs. elementul uman
care îl priveşte, îl percepe, îl construieşte.
-noţiunea de peisaj are o evoluţie istorică
peisajul nu există decât dacă este considerat ca atare- demers artistic al celor care il percep -
artializare(Alain Robert)
Termenul de peisaj este polisemic

-Peisajul vizibil – se referă la obiectele produse de natură şi oameni, vizibile în peisaj prin intermediul
imaginilor percepute individual sau colectiv. Fiecare peisaj are propria sa sensibilitate vizuală.
-Perceperea peisajelor - este analizată pe palier individual, pe palier social şi pe palier spaţial.
Se subliniază rolul reprezentărilor în
construcţia viziunii despre lume şi în sistemul
de valori pe care-l atribuim peisajelor.
Percepţia peisajului este o construcţie culturală.
-Producerea peisajelor - peisajul este un efect
al sistemelor de forţe în acţiune care generează
diverse raporturi spaţiale şi obiectuale,
materialul percepţiei (subsistemul biotic, abiotic
si antropic) .
a – abiotic b - biotic
c – antropic o – obiecte
e- elemente de imagine I – condiții individuale
G – condiții colective C/V – consum/vânzare
art – artializare r – cercetare
ac – acțiune.
Peisajul ecologic şi ecologia peisajului
-Ecologia studiază relația dintre o anume specie şi mediul său de
viață, precum şi evoluția sistemelor vii. Studiul ecologic se
constituie în jurul a doi termeni cărora
le produce mutaţii semantice: environnement (închis, încercuit,
îngrădit, o întâlnire a artelor plastice, un joc de obiecte banale)
şi peisaj -o noţiune cu o puternică implicaţie subiectivă care
traduce percepţia omului asupra spaţiului-prln evolutia sistemelor
Peisaj-mediu Peisaj-mediu vizibil Peisaj-mediu-ecosistem

Peisajul picturii şi peisajul land-art-ului

-o privelişte, subiect al unei picturi; vedere, bucată, segment, parte
a unei vederi, a unei întinderi ce se prezintă privirii devenind subiect
al unei picturi. Peisajul a luat naştere în pictură. Perspectiva va
determina reprezentarea mentală a spaţiului, schimbând simţitor
modul cum omul recepţionează spaţiul proximal (natura, orasul)
-apariţia fotografiei în secolul al XIX-lea - oraşul devine peisaj,
-arhitectura este mult mai bine cunoscută astfel de public,
-land-art-ul = o consecinţă a fotografiei,o inventie in peisaj
Peisajul din peisagistică
- o acţiune efectivă asupra peisajului sau in sit au exercitat la început agricultorii. Ei au construit peisaj
în mod involuntar, strict din considerente utilitare şi în nici cu vreun scop estetic.
Peisagistul sau creatorul de peisaje era considerat iniţial cel care concepe spaţiile verzi urbane,
creatorul de parcuri, grădini, aliniamente.O cunoaştere a principiilor peisagisticii poate fi făcută cu mai
bune rezultate “pe teren”, decât analizând vreo teorie care sa fi guvernat creaţiile în cauză.
- construcţia directă şi voită a peisajului a fost întotdeauna supusă unei voinţe politice, supusă gustului
unor elite, unor mode (renastere, clasicism, romantism, revolutia industriala care duce la o separare a
omului de natura- poluarea)
-design-ul peisagistic crează astăzi identitate locului pe care îl innobilează. Pe lângă social,
peisagistica de astăzi converteşte zone industriale degradate, tratarea şi salvarea acestora
contribuind la îmbogăţirea patrimoniului cultural.Peisagistica actioneaza in oras,in proximitatea sa,in
spatiul rural,in teritoriu-peisagiistica urbana-peisagistica teritoriala
Peisajul arhitectural
- de la patio-ul mediteranean până la Versailles, peisajul aşa cum îl vede arhitectul a fost supus întotdeauna
rigorii construcţiei
1.peisaj - grădină arhitecturalizat (Renaştere, Clasicism);
2.obiectul este semnal, accent care se pierde în peisajul-grădină
- obiectul de arhitectură devine un pliu al sitului, nu mai este obiect în peisaj ci devine obiect-peisaj
Absorbtia arhitecturii in peisaj,constructia peisajului cu limbajul arhitectural-utilizarea vegetalului in definirea
spatiilor.-utilizarea limbajului mineral in crearea unei arhitecturi a peisajului
-peisajul este important pentru arhitectură şi urbanism ca proces. Peisajele sunt trame structurate mai flexibile,
ceea ce le permite evoluţia şi modificarea temporară.

Peisajul urbanistic
- devenirea oraşului peisaj se va petrece ca urmare a câtorva evenimente majore:
-monumentalizarea arhitecturii
-renunţarea la zidurile împrejmuitoarea de aparare
-transformă oraşul istoric în oraş raţional
- urbaniştii au deţinut pentru o perioadă o viziune morfologică asupra peisajului urban. Acesta era redus la simpla
configuraţie fizică a spaţiului şi mai apoi la arhitectură. Contemporaneitatea ne aduce o schimbare de atitudine,
omul fiind readus în prim-plan.
Peisajul antropologilor
-intră în discuţia acestora în momentul în care el reprezintă o expresie a relaţiei dintre societate şi
teritoriul locuit.
1. relaţia om - peisajul (admirat, locuit, construit)
2. mecanisme ce guvernează această relaţie
-antropologia tratează peisajul ca simbolizare a naturii

Peisajul sociologic
-raportul față de peisaj a divizat societatea în grupuri de: producători sau consumatori de peisaj
-peisajul a fost şi este rezultatul ciocnirii unor interese şi presiuni sociale
-construcția a fost motivată de dinamica cerinţelor de peisaj.
-peisajul este rezultatul unor interese si presiuni sociale
DEFINIREA PEISAJULUI -peisajul nu se reduce la lumea fizică vizuală care ne înconjoară. El
este un produs socio-cultural şi de aceea comportă o importantă încărcătură de subiectivitate creată
prin fenomenul de percepție, prin raportarea subiectului la un model estetic.

Peisajul nu există în afara noastră, iar noi existăm prin faptul că peisajul nostru există.

-peisajul ca emblemă reprezinta socio-grupul si modul psihologic in care acesta este reunit în ritualul
social al utilizării şi utilităţii teritoriului. Societăţile ce ne preced au pus accent pe maniera de a crea şi
aprecia peisajul in sensul existentei unor societati vii in armonie cu lumea.
-există şi alte raporturi de proprietate relevând moduri de utilizare a teritoriilor care nu au nici o
utilitate, ale căror valori sunt acceptate de societate. Acestea sunt riturile care produc sentimente,
simboluri, idealuri comune împărtăşite de membrii unui socio-grup
-peisajul ca emblemă reprezintă grupul şi modul psihologic sub care acesta este reunit în ritual:
-meditaţia religioasă
-aprecierea estetică
-exploatarea ştiinţifică
-observaţia ecologică.
EDIFICAREA PEISAJULUI
1. construirea in situ (efectivă, la locul) – de care este responsabil tripticul peisagistică – arhitectură -
urbanism. Intervenţiile sunt efective, spaţialitatea fiind în mod fizic modificată. Spaţiul se oferă apoi
spre a fi privit, contemplat, analizat, valorificat cu posibilităţi de constituire în peisaj fie el urban, rural,
agricol, industrial etc.
2. construirea in mentu (de modele) – politicul este factorul responsabil prin clasele sale dominante -
artele şi ştiinţele fabrică anumite modele estetice, modele ce sunt specifice ţinutului şi epocii în care
sunt produse. Acestea sunt propagate prin
diverse mecanisme, se întâlnesc, se suprapun
şi se contopesc determinând o evoluţiei
continuă a peisajului-model.
3.construirea in visu (în privire) – construieşte
privirea pe care subiectul o aruncă asupra
spaţiului pentru ca acest spaţiu să poată mai
apoi să genereze peisajul scontat. Este vorba
despre educarea privirii şi transformarea ei
dintr-una dezinteresată în una contemplativă.

FUNCTIONALIZAREA PEISAJULUI -------------

ATRIBUTELE PEISAJULUI
peisajul este invariant estetic.
peisajul este o reconstrucție subiectivă a realului.
peisajul este amestec de natură şi cultură.
peisajul este obligatoriu generator de sentiment.
peisajul este legat indisolubil de artă.
peisajul este un produs socio-cultural.
pentru a se naşte, peisajul are nevoie de o privire capabilă, contemplativă şi instruită.
vegetalul nu este obligatoriu în edificarea unui peisaj.
orice obiect ori element spațial (indiferent de materialitatea sa, naturală ori sintetică) poate să
genereze un peisaj.
peisajul este diferit ca noțiune de spațiu însă se naşte din acesta.
în relaţie cu precedenta, peisajul are un caracter spaţial.
experienţa peisajului este un act unic, irepetabil.
peisajul are un caracter temporar.
se află într-o permanentă dinamică, direct influenţat de moda epocii în care trăieşte.
realitate care nu există decât prin experienţa vizuală şi prin conştientizarea relaţiilor noastre cu
natura (A.M. Zahariade).
PSIHOLOGIA PEISAJULUI
-percepția reprezintă procesul psihologic de conştientizare a unui obiect de către un subiect. Acest
fenomen presupune o componentă obiectivă (existența fizică şi de sine stătătoare a obiectului)
şi una subiectivă, reprezentată de un anume caracter determinat de actul de conştientizare.

Procesul perceptiv
-percepția se realizează pornind de la senzații interpretate de
către creier.
-percepția ca răspuns la un stimul influențată de orientarea
comportamentului personal.
-percpția este subiectivă

Filtrele de percepție
-pot fi :fiziologice, psihologice sau sociale
-ceea ce creaza repulsie unuia poate crea satisfacție altuia
TIPOLOGIA PEISAJULUI
Peisajul urban
-ia ființă şi evoluează în interiorul oraşului, locul principal de dezvoltare a arhitecturii. Peisajele urbane
sunt determinate pornind în principal de la caracterul preponderent mineral al spațiului urban, aflat
într-o permanentă dinamică fizică şi estetică, influențate de
epoca dată: clădirile suportă o dinamică stilistică, o dinamică
pe înălțime, circulațiile carosabile şi pietonale se află
deasemenea într-o perpetuă evoluție, îşi croiesc trasee,
îşi stabilesc gabarite; diversele dotări, multitudinea de
obiecte de diverse forme, culori, dimensiuni, toate sunt
țesute (studiat sau nu) astfel încât determină de cele mai
multe ori trăirea unui peisaj.
Peisajul cultural
-îl vom considera o subspecie a peisajului urban. Oraşul a fost
dintotdeauna creuzetul în care cultura şi-a găsit mereu
expansiunea. Spațiile urbane cu o încărcătură culturală şi
extrem de popularizate, vor genera peisaje culturale.
Siturile care comportă caracteristicile unui astfel de peisaj
dețin o anume importanță pentru umanitate, emană un
anumit sentiment, reverberează monumentalitate.
Peisajul comercial
-una din principalele activități umane, comerțul determină un mare aflux de
oameni şi o importantă dinamică de obiecte specifice.

Peisajul istoric
-se suprapune într-o oarecare măsură peste cel cultural şi ia ființă folosind
ca resursă vizuală siturile urbane din zonele vechi ale oraşelor, aflate în
diverse stadii de conservare.

Peisajul industrial
-este nelipsit din constituția oraşelor. Spațiile industriale nu au fost gândite
să posede un atribut estetic, însă privirea subiectului instruit le va estetiza
inerent.

Peisajul rural
-spre deosebire de oraş, satul nu duce încă lipsă de spațiu, raportul
mineral/vegetal fiind cu totul altul. Un sit rural face apel undeva în
subconştientul privitorului la o perioadă deosebită din copilăria petrecută
undeva la țară.

Peisajul agricol
-transformă spațiul în poate cea mai mare uniformitate compozițională:
terenurile agricole, agroecosistemele par să fie cel mai puțin îndreptate
premeditat către estetic. Liniaritatea acestora consistă în practicarea în
general a culturii monospecie, conținând o monotonie vizuală extremă.
INSTRUMENTE DE ANALIZA SI STUDIU
Definirea peisajului

•PEISAJUL desemneaza o parte de

teritoriu perceput ca atare de catre
populatie, al carui caracter este
rezultatul actiunii si interactiunii
factorilor naturali si/sau umani.

Peisajul reprezintă percepţia socială (de la

individ la societate) a universului natural şi
antropizat, determinată economic şi
cultural, având statut şi evoluţie temporară
ANALIZA PEISAJULUI

-peisajul este un instrument al proiectarii si dezvoltarii teritoriale, schimbarile din

economia mondiala accelerand transformarea peisajului
-elementele definitorii care conditioneaza peisajul : forma si istoria
-analiza si citirea peisajului necesita cunoasterea structurii si materialelor care il compun
-peisajul reprezinta un element important al calitatii vietii populatiilor ce ocupa un
teritoriu

Conventia europeana a peisajului

-protectia,gestionarea si amenajarea sau crearea
peisajelor - delimitari,analize si caracterizari
-peisajul devine un instrument de control al dezvoltarii
spatiale (amenajarea teritoriului si urbanism)

-BUDAPESTA-
-ROSENHEIM-GERMANIA
 Elemente de lectura a peisajului
• Peisajul ca lectura:-sensibila –pe baza perceptiei
-analitica- pe baza unor criterii de analiza
PEISAJUL CA LECTURA SENSIBILA
“Perceptia este o operatiune intelectuala complexa care pregateste si prefigureaza alte
procese mentale-ca intelegerea,atitudinea,valorizarea”
Jean Piaget
Percepția reprezintă procesul psihologic de conştientizare a unui obiect de
către un subiect. Acest fenomen presupune o componentă obiectivă (existența fizică
şi de sine stătătoare a obiectului) şi una subiectivă, reprezentată de un anume caracter
determinat de actul de conştientizare.
Perceptia este definita ca un proces psihic prin care obiectele si fenomenele din lumea
obiectiva (exterioara)care actioneaza asupra organelor de simt sunt reflectate ca un
intreg unitar
 Lectura sensibila

Lectura sensibila a peisajului

-actiune desfasurata constient
-actiune desfasurata cu intentie
-pe fundamentul perceptiei
-cu mobilizarea tuturor simturilor
-asupra fenomenelor lumii exterioare

Lectura sensibila a peisajului presupune:

Mobilizarea Sensibilitatii
Recursul la Intuitie
Apelul la Metafora,Simbol,Sugestie CONFIGURAREA UNEI ATITUDINI
Generarea Constiintei critice
 LEGILE LECTURII SENSIBILE

1. LEGEA SELECTIVITATII-la preluarea informatiilor apare mereu o selectie bazata pe:

-fundament cultural
-dimensiuni psihice
-interes profesional
2.LEGEA INTEGRALITATII -tot ce percepem este structurat ca intreg,ca imagine unitara
fond +detalii

3. LEGEA SEMNIFICATIEI-perceptia este o functie de semnificatie pe care o acordam

obiectului(peisaj perceput);semnificatia poate fi inteleasa prin interesul pe care il succita
acel obiect/peisaj,aceasta insemnand o orientare voita a atentiei

4. LEGEA PROIECTIVITATII-are loc in interior un proces de proiectie a imaginilor preluate din

exterior si care antreneaza subconstientul

5.LEGEA CONSTANTEI-imaginea perceptiva ramane constanta-intervine memeoria in

pastrarea si prelucrarea imginii initiale percepute
 Axioma lecturii-orice lectura este generatoare de sens

CONTINUT-BAZA DE DATE
Spatii,locuri,vegetetie,oameni,
activitati,evenimente,etc

SUBIECT PEISAJ SENS- MESAJ

Observator,
lector
COD DE EXPRIMARE-SISTEMUL DE VALORI
Relatiile dintre spatii si activitati,ce semnifica,
de ce a aparut acel spatiu,ce conotatii are un lucru etc

Consecinte :-determinare peisajului

-descifrarea mesajului
 LECTURA PEISAJULUI-LECTOR OBSERVATOR

OBSERVATOR-LECTORUL,SUBIECTUL are trei functii principale

DECODIFICAREA –presupune o buna cunoastere a limbajului si a datelor obiective
EVALUAREA-din punct de vedere afectiv si axiologic(intelegerea,asimilarea,critica,interpretarea)
COOPERAREA-implica o atitudine in raport cu “textul” ,posibilitatea interventiei ulterioare
Lectura peisajului este un act complex de comunicare in care sunt antrenate deopotriva
capacitatea de inregistrare,informare,interpretare,valorizare si reprezentare a observatorului
Lectura peisajului depinde de:
-Lizibilitatea peisajului-conditii atmosferice,starea si conditia observatorului / lectorului
-Context –tipul de deplasare:static sau dinamic (perceptie statica –perceptie dinamica)
-Complexitate-in camp vizual (succesiunea planurilor,tipul reliefului,texturi,contururi,culori,etc.)
- in campul celorlalte simturi (intensitate zgomot,evenimente olfactive,tactile etc.)
-Personalitatea lectorului-in special capacitatea lui de orientare de sesizare a
limitelor,contururi,planuri vizuale
ETAPELE LECTURII
-Acomodarea-decodificare ,adaptare
-Apropiere-stabilirea unei atentii catre continut,analiza primara a datelor,informare generala
-Asimilare (mentala)-sinteza datelor,conexiuni
-Apropriere-cooperare + intelegere si evaluare
NIVELE VALORICE ALE LECTURII PEISAJULUI

PARAMETRII LECTURII EFICIENTE

LECTURA LIBERA-arbitrara,degajata ca atitudine,neorientata,nesistematizata
LECTURA STANDARD-fidela,cu scopul intelegerii,orientata spre gasirea sensului
LECTURA INTENSIVA-interpreteaza,filtreaza prin prisma personalitatii,evalueaza “din
mers”,dialogheza cu textul/peisajul

Explorare fizica-vizitarea locurilor,in momente diferite ale zilei /anotimpului

Identificarea entitatilor-prin auto-intrebari,evaluari,decizii,in cadrul unor operatii
mentale care presupun procese de :similitudine,asociere,segregare,ierarhizare
Rememorare si Re-lectura (feed-back)-confruntarea intre diferitele faze ale
lecturii,selectia valorica

In urma oricarei lecturi a peisajului rezulta o dualitate:intre peisajul exterior

(perceput cu o anumita obiectivitate,condus prin vointa si constiinta) si peisajul
interior (trait,experimentat direct,cu impact asupra subconstientului)
Ex: “Etat de L'environnement” –WALLON, 1996
-studiul enunta in introducere trei observatii universal valabile
-marea diversitate a peisajului
-modificările importante și durabile la care este supus actualmente peisajul
datorită mutațiilor rapide în activitățile umane
-marele număr de actori care poartă o parte din responsabilitatea acestei
evoluții a peisajului.

-STRASBOURG-
Bazele obiective de analiză a peisajelor
Relieful
-structura de bază a peisajului, structura primară definind limita câmpului vizual
-pantele sunt un element cheie al ocupărior umane (siturilor de habitat, designului
parcelar, capacității de punere în valoare agricolă și forestieră, capacității de localizare
a elementelor naturale și subnaturale)
Se realizeaza prin analiza harti topo si vizite in teren
Acoperirea solului
trama (structura) secundara
-elemente naturale și elemente construite,
-aduce peisajului o noua compartimentare
-modifica accentueaza,organizeaza struct.primara
Elementele naturale
-ocuparea vegetală a solului este influențată
-STRASBOURG-
de condițiile biofizice fundamentale, tipurile
de climă , de anotimp
-concură mai mult sau mai puțin la armonia
viziuală prin diversitate
Elementele construite
Mod de locuire ;rasfirat,imprastiat,compact etc
-mărturii ale prezenței omului, relevă o valoare
afectivă deloc neglijabilă unui observator și constituie
elemente importante ale peisajelor
Bazele perceptive ale analizei peisajelor
-trecerea către partea spirituala prin intermediul simțurilor, prin percepție, genereaza o
imagine mentală/o reprezentare a peisajului
-fluctuează de la un individ la altul, de la o societate la alta, sau chiar de la un context la
altul în funcție de starea fizică, psihică și afectivă a observatorului
-apreciere diferentiata a nivelului calitativ -estetic al peisajului
Limitele peisajului Limitele vizuale :
-limitele fizice-reale
-limitele virtuale
Caracteristicile limitelor :
-permanența, sinusiozitate, planietate.
Orizontul -extern
-intern-joc de ecrane interioare
Profunzimea campului vizual
-perceptia reliefului scade cu cresterea distanței,
astfel se disting diferite planuri:
-prim– plan, pe o rază de 50m, zona detaliilor. Pe măsură
ce subiectul se deplasează prim planul se modifică
-planul mijlociu , structura secundară a peisajului
-ultimul plan, pe distanțe de ordinul kilometrilor, ochiul nu
mai este capabil să perceapă decât volumele
Profunzimea vizuala determina vederi lungi/in opozitie vederi scurte
Conținutul câmpului vizual –componente vizuale:
relief, contururi, linii, texturi și culori.elementele peisajului pot determina o ambianta specifica-
genius loci-specificitatea sitului
Componente vizuale ale peisajului

Percepția dimensiunii verticale

-este influențată de psihologia vederii
-distanta verticala, distanta orizontala- distorsiunea percepției,perspectiva
Liniile și contururile
-sunt influentate de distanta si contrast in raport cu fondul
Textura
-percepția pe care o avem asupra suprafeței unui element
- se schimbă pe parcursul anotimpurilor
Culorile
-creaza diversitate in cadrul elementelor peisajului
Organizarea vizuala a peisajului:elementele peisajului nu au toate aceiasi importnta
Criterii de dominanță
Liniile de forță -orizontale-exprima stabilitate,echilibru
-verticale-au suprematie
-oblice-exprima temsiunea
Punctele de interes, nodale –intersectia liniilor de forta sau elemente reper,permit
reperajul si accenteaza ierarhia
Punctul focal – intersectia unui mare numar de linii de forta sau element contrastant
vizual
Efectele de contrast – marcheaza elementele peisajului și atrag atenția asupra lor
Factori de ambianță
- un peisaj de calitate răspunde la nevoile spiritului privind: -informarea
-lizibilitatea
-armonia.

-BOLOGNIA-
Factori de variabilitate

Observatorul – pe categorii de varsta, sex, nivel cultural etc.

Poziția observatorului – aprecierea crescuta a peisajului atunci cand este privit din
puncte de vedere dominante, zone cu impact vizual puternic

Mobilitatea observatorului - percepție statică

- perceptia dinamica

Factori climatici - influenteaza vizibilitatea, texturile, culorile, aspectului peisajului de la

un anotimp la altul sau de la un moment al zilei la altul.

Evoluția peisajului - schimbări progresive legate de ciclul zilnic și de ciclul anotimpurilor;

- ritmul anual asociat etapizărilor agricole;
- mutații rapide, chiar brutale de lotizare și comasare a terenurilor;
- mutații legate de modificarea spațiului rural prin rurbanizare;
- evoluția pe timp lung – epoci istorice;
- evoluția în timp geologic
Evaluarea peisajului

Metode sintetice sau globale

-fiecare formă peisagistica este mai mult decât o sumă a mai multe elemente ci este un
ansamblu născut din raportul între elementele componente

Metode analitice
-reduc peisajul la elementele lui constitutive , obiectiv

Metode de vizualizare
-tehnicile de punere în imagini a peisajului ce produc documente elocvente, realism
-simulări informatice tridimensionale
-fotomontajul este tehnica vizuală cea mai răspândită

-VENETIA-
Identitatea
- este un criteriu descriptiv, dar și operațional -peisajul sonor
-peisajul mirosurilor – peisajul olfactiv
-peisajul tactil , peisajul gustativ

Analiza peisajului in cadrul acestui studiu porneste de la tendinta de globalizare.

Impactul în peisaj - punerea în valoare și analiza peisajelor, revalorizarea pluralismului

regional și cultural, durabilitate peisagistică.
-calitate -identitate
-omogenitate
-natural
-bucuria de a privi
-raritate - specificitate
- reprezentativitate
-semnificatie
-vulnerabilitate
-criticitate

Ex: “Atlasul peisajului - Wallon”, are la baza 3 criterii de analiza a peisajului: relieful,
ocuparea vegetală a solului și modul de urbanizare
CONVENTIA EUROPEANA A
PEISAJULUI
Florenta –Italia 2000
Documente existente
legale la nivel national international in domeniul protectia
patrimoniului natural si cultural si de Amenajarea Teritoriului

• Conventia privind protectia habitatelor naturale din

Europa – Berna 1974
• Conventia privind protectia patrimoniului architectural
european - Granada 1985
• Conventia cadru – privind cooperarea transfrontaliera a
colectivitatilor sau
autoritatilor teritoriale - Madrid 1980
• Conventia privind diversitatea biologica – Rio de
Janeiro 1992
• Conventia privind protectia patrimoniului mondial,
cultural si national – Paris 1972
DEFINITII –
conform Conventiei Europene a Peisajului
• PEISAJUL desemneaza o parte de teritoriu perceput ca atare de catre populatie, al carui
caracter este rezultatul actiunii si interactiunii factorilor naturali si/sau umani.

• POLITICA PEISAJULUI este o expresie prin care autoritatile publice competente desemneaza
principii generale, strategii si linii directore care permit adoptarea de masuri specifice care
au ca scop protectia, managementul si amenajarea peisajului.

• OBIECTIV DE CALITATEA PEISAGERA desemneaza formularea de catre autoritatile publice

competente, pentru un anumit peisaj, a aspiratiilor populatiilor cu privire la caracteristicile
peisagere ale cadrului lor de viata.

• PROTECTIA PEISAJULUI cuprinde actiunile de conservare si mentinere a aspectelor

semnificative sau caracteristice ale unui peisaj, justificate prin valoarea patrimoniala
derivata din configuratia naturala si/sau de interventia umana.

• MANAGEMENTUL PEISAJELOR cuprinde actiunile vizand intr-o perspectiva de dezvoltare

durabila, intretinerea peisajului in scopul directionarii si armonizarii transformarilor induse
de evolutiile sociale, economice si de mediu.
 Arie de aplicare
• - pe intreg teritoriul – areale – naturale
- rurale
- urbane
- suburbane
- suprafete – terestre
- ape exterioare
- areale marine
- se refera la – peisaje considerate deosebite
- peisaje obisnuite
- peisaje degradate
Obiective:

• promovarea protectiei peisajelor

• managementul peisajelor
• amenajarea peisajelor
• organizarea cooperarii pentru aceste obiective
Masuri generale:
a) recunoasterea juridica a peisajelor ca si:
- componenta esentiala a cadrului de viata pentru populatie
- expresie a diversitatii patimoniului comun cultural si natural
- fundament al indentitatii patrimoniului

b) stabilirea si implementarea politicilor peisajului cu scopul:

- protectia peisajului
- managementul peisajului
- amenajarea peisajului
toate aceste actiuni realizate prin masuri specifice
Masuri generale:
c) proceduri de participare a:

- publicului
-autoritati regionale
- autoritati locale
- alti factori interesati
la definirea si implementarea politicilor peisagere

d) integrarea peisajului in politicile de:

- amenajarea teritoriului
- urbanism
- cultura
- mediu
- agricole
- sociale
- economice
- altele cu implicare directa sau indirecta
Masuri specifice:
A Marirea gradului de constientizare a:
-societatii civile
-organizatiilor private
-autoritatilor publice
B Formare si educare:
-formare de specialisti
-programe pluridisciplinare de formare privind:
- politica peisajului
- protectia peisajului
- managementul peisajului
- amenajarea peisajului
-programe destinate
- profesionistilor din sectorul privat
- profesionistilor din sectorul public
- asociatii interesate
- cursuri : - preuniversitare
- universitare
Masuri specifice:
C Identificare si evaluare
-Identificarea peisajului din ansamblul teritoriului propriu
- analiza – caracteristicilor
- dinamicii
- factorilor perturbanti
- asumarea transformarilor
- proceduri de evaluare
- schimb de experienta
- metodologie
D Obiective de calitate peisagera pentru:
- peisaje identificate
- peisaje evaluate
E Implementarea- introducerea de instrumente care au ca scop:
- protectia
- managementul
- amenajarea peisajului
Cooperarea europeana
• introducerea dimensiunii peisagere in programele si
politicile internationale
• cooperare europeana pentru cresterea eficientei acestor
politici
• asistenta tehnica si stiintifica – acumulare de experienta
- schimb de experienta
• cercetare stiintifica
• schimb de specialist
• schimb de informatii
• incurajarea cooperarii transfrontaliere ( locale si regionale )
Atributele
spațiilor verzi
curs nr. 3
conf.univ.dr.arh Mircea Grigorovschi
 Organism urban:
- mobil urban
- activitate umană
- spații aferente, într-un continuu proces
de transformare
 Mobilul urban - forțele urbane care necesită:
 - spații proprii
 - spații comune
 - spații temporare

 Activități umane – activități urbane

 – participare umană pe categorii de - vârstă
- educație
- cultură
- disponibilitate sociala
 – mijloace de desfășurare: - de producție
- educație
- culturale
 – spații, terenuri suport spațial: - construcții
- spații libere între construcții
 – infrastructura: - drumuri, alei
- rețele de utilități etc.
 Spații verzi
 – peisajul amenajat, intervenție umană
masivă a
 - specialiștilor
- administrației
- oamenilor obisnuiți
 - peisajul în stare naturală, salbatică
(suprafața foarte redusă sau fără intervenție
umană)
 -peisajul supus unui regim utilitar,
economic (livezi etc., intervenție umană
puternică cu puternice urmări în - evoluția
peisajului
- formă
- diversitate etc.
Umanitatea apreciază în evoluția sa vegetația:
 1635 – Franța – legea interzicerii tăierilor rase ale pădurilor
 1852 – Romania – I.Ionescu de la Brad atrage atenția asupra însușirilor pădurii
 - producție
 - hidrologică
 - antierozională
 - sanitară
 - estetică – peisaj
 1881 – primul cod silvic în România
 1910 – se declară și primele păduri – monumente ale naturii
 1980 – se definesc atributele pădurii, ale vegetalului
 - producție
 - hidrologică
 - protecția solurilor
 - climatică
 - sanitară
 - recreativă
 - decorativă
 - științifică
 - de conservare a naturii
În ultimii ani în România (și nu numai) pe
fondul tăierilor și defrișărilor masive a pădurilor
au apărut o serie de fenomene concretizate
prin
- alunecări
- inundații
- eroziunea solului
- modificări microclimatice
ATRIBUTUL SANOGENETIC
1. Îmbunătățirea microclimatului, acțiuni directe asupra corpului uman
 producerea oxigenului și consumarea bioxidului de carbon, 1ha de pădure produce în medie 10t de
oxigen și consumă 14t de bioxid de carbon.
În ultimul timp a crescut cu 15% emisia de CO2 pe fondul consumului exagerat de oxigen. Acest aspect
coroborat cu alte multiple acțiuni umane cu consecințe asupra mediului au condus la apariția fenomenului
încălzirii globale. Una dintre posibilitățile combaterii acestui fenomen o constituie amplificarea suprafețelor
plantate, creșterea suprafețelor împădurite, dezvoltarea durabilă.
 Influența pozitivă a stării psihice a ionilor negativi produși de către vegetația lemnoasă prin procesul de
fotosinteză. Concentrația ionilor negativi este mai accentuată:
- în zona pădurilor de pini
- de-a lungul apelor
- în apropierea căderilor de apă (cascade, fântâni arteziene, ziduri de apă, bazine cu valuri etc.)
În zonele poluate depășirea raportului 1.3/1 (ioni pozitivi/ioni negativi) duce la apariția stării nervoase anormale.
 producerea de ozon – ozonul activează arderile din organism
- fortifică și crește vitalitatea
- crește buna dispoziție
- reduce iritabilitatea
- puternic dezodorizant
 Influența temperaturii – în perioada verii zonele plantate reduc cu câteva grade temperatura mediului
ambiant din imediata apropiere. Iarna datorită proceselor de putrefacție în masivele plantate crește
temperatura cu câteva grade în zonele limitrofe
 2. Îmbunătățirea stării psihice:
- stare de calm
- satisfacție
- meditație
- reverie
prin atributele - cromatice
- olfactive
- sonore –fâșâitul frunzelor
- zborul și cântecul pasărilor
- zgomotul specific,susurul
apelor
 Spațiile plantate pot îndepărta stările astenice
- îngrijorare
- supărare
- depresie
- tristețe
3. Reducearea gradului de poluare
 poluarea cu pulberi - circulația rutieră
- întreprinderi de prelucrare
- ardere combustibili
- activitatea populației etc.
 poluarea cu gaze - pragul olfactiv
- pragul toxic
- aria de răspândire
- curenți de aer cu puternic efect asupra ariei de răspândire a
poluanților
 poluarea sonora provoacă - dureri de cap
- scăderea auzului
- pierderea somnului
- neliniște
- tulburări - digestive
- cerebrale
- cardiace
- pierderea rațiunii
4. Epurarea microbiana
 arborii au proprietatea de a emana
substanțe volatile care contribuie la
distrugerea unor plante și microorganisme:
- ciuperci
- bacterii
- microbi

 favorizează dezvoltarea altor

microorganisme.
ATRIBUTUL RECREATIV
 dezvoltarea rapidă a societății a generat - periclitarea echilibrului ecologic
- suprasolicitarea ființei umane prin stres
 remediul la stres este recreerea - refacerea capacitaților de munca fizică sau intelectuală
- distracția,hobby
- participarea la activități sociale
 eficiența în recreere depinde de o serie de factori - timp liber,nivel de trai
- concepția și modelul de viață
- caracterul individului
(introvertit,extrovertit,sociabil,solitar,meditativ,activ etc)
- gradul de informare, cunoaștere
- posibilități și preferințe de deplasare
 activitatea recreativă poate îmbrăca diferite forme – destinderea,divertismentul,evadarea,dezvoltarea
(fizica si intelectuala ) in mediul natural,in zone plantate sau special amenajate
cadrul în care se desfășoară aceste activități recreative - pajisti,paduri,aqua parc,club,parc distractii,parc
de aventuri
procesul recreerii poate fi structurat pe 5 faze
 1.pregătirea- întocmirea programului- fază ce creează o bucurie artificială a plăcerii căutate.
 2.Deplasarea– pentru multe persoane face parte din relaxare, destindere căutată- totul depinde dezonele
ce trebuiesc parcurse pentru a ajunge la locul dorit
 3.Activităţile pe loc- active sau pasive ( plimbări, canotaj, pescuit, vânătoare, camping, picnic)- cele mai
vizate când se vorbeşte de recreere
 4. Întoarcerea– care poate fi pe acelaşi traseu dar alfel receptat, traseul poate fi interesant sau nu,
inconditii bune sau nu
 5.Amintirea– ansmblul tuturor impresiilor+satisfacţia altor experienţe- atunci amintirea va indemna la noi
acţiuni
Iesirea in natura (peisaj), destinderea ,poate fi
diferentiata atat ca timp de desfasurare cat si ca
loc,(spatiu,amenajare) in care se desfasoara:
-promenada
-scuar
-gradina de cartier (cateva ore)
-gradina publica
-parcul
-padurea parc (destindere la sfarsit de
saptamana)
-padurile, rezervatiile naturale
-statiunile balneo-climaterice
-amenajari complexe –Disneyland (pentru
concediu)
ATRIBUTUL DECORATIV
 natura înglobată în oraș ca peisaj (peisaj urban, procent mare de intervenție umană)
 natura din afara localităților –intervenție umană redusă (crește procentul de stare naturală în raport cu
intervenția factorului uman) față de natura înglobată în oraș
Două atitudini - aceasta preia una sau mai multe funcții urbane
- unde are loc contemplatia (ex. padurea parc, plantatii de aliniament, scuarul de circulatie)
Atributul decorativ se manifesta și în raport cu sistematizarea verticală, dar și cu toate celelalte elemente ale
sistemului spațiilor verzi:
 creație – compoziție atractivă printr-o succesiune de suprafețe și forme gazonate cu accente de
- arbori
- arbuști
- pâlcuri de flori
- construcții,mobilier urban,opere de artă, etc.
ATRIBUTUL URBANISTIC
 Spațiile verzi - componenta organică a orașului
- sunt implicate în majoritatea activităților umane
- umanizarea cadrului construit (ex. parcarea unui supermarket)
- medierea la scara orașului (între funcțiuni)
- delimitarea unor zone(ex. zona de circulație auto față de zona pietonală)
- susținerea perspectivelor (arbori și grup de arbori columnari)
- completarea fronturilor (introducerea masivelor plantate în fronturi destructurate)
- punerea în valoare,(o construcție este pusa în valoare de un covor verde gazonat)
- pot introduce unitatea
- elimina monotonia
- pot masca sau atenua deficiente ale compoziției urbane.
 ATRIBUTUL UTILITAR-ECONOMIC
- asanarea terenurilor mlăștinoase
- fixarea terenurilor nisipoase, a celor cu potențial
de alunecare etc.
- ameliorarea solurilor neproductive
- perdele de protecție
- îmbunătățirea climatului
- tampon vizual, auditiv, olfactiv, la vânt, la pulberi
și poluare etc.
- masa lemnoasă – flori – fructe

ATRIBUTUL INSTRUCTIV-FORMATIV
- grădina botanică, zoologică
- parc dendrologic
- muzeu etnografic
- parc arheologic
- parc de distracție
- parc expoziție
ATRIBUTUL ȘTIINȚIFIC
Spațiile amenajate ca și grădini botanice, grădini
zoologice, spațiile verzi aferente institutelor de
cercetări, loturile experimentale, zonele de
cercetări silvice, etc. contribuie în mod cert la
desfășurarea de activități științifice și de cercetare
pe diverse domenii:
- agricultura
- silvicultura
- zoologie
- botanica
- mediu etc.

ATRIBUTUL SOCIAL
Spațiile verzi, amenajate și neamenajate (naturale)
facilitează contactul social între indivizi și socio-
grupuri, între indivizii aceluiași socio-grup, și
creează un mediu propice desfașurării activităților
care necesită contactul interuman.
SPAȚII VERZI, CATEGORII ȘI
MODUL DE DISPUNERE

CURS 04
Conf.dr.arh Mircea Grigorovschi
Clasificarea după gradul de accesibilitate:

1. Spații verzi cu acces nelimitat pentru public

 adiacente căilor de circulație
– spații verzi între circulația auto și pietonală
- spații verzi între circulația pietonală și frontul construit
- spații verzi ce delimitează circulația pietonală (ex.: în parcuri )
- plantații de aliniament (în lungul drumurilor)
 scuarul
 grădina - din complexul de locuit
- de cartier
- publică
 Parc
 pădurea parc / pădurea de recreere
 baza, complexul de agrement
 stațiunea balneo-climaterică
Leicester Square – Londra Cheongju – South Korea

St. James Park – Londra Pădurea Bucium - Iași

Clasificarea după gradul de accesibilitate:
2. Spații verzi cu acces limitat pentru public
În zone rezidentiale:
 terenuri de joacă și sport în vecinătatea locuințelor
 terenuri de sport ale cartierului
 spații verzi aferente dotărilor: creșe, grădinițe, școli, instituții culturale, supermarket etc.)
 spații verzi aferente dotărilor pentru practicarea sportului profesionist - baza sportiva unifuncțională
- complexul sau parcul sportiv
 spații verzi din cimitire
 spații verzi din columbare

Disney's Wide World of Sports Complex cimitir

Clasificarea după gradul de accesibilitate:

3. Spații verzi fără acces pentru public

 incintă privată
 incinta instituțiilor: de cercetare, întreprinderi, clinici medicale, baze dendro-floricole etc.
Clasificarea după profilul preponderent:
1. Spații verzi de recreere - scuarul (exclusiv scuarul pentru circulație)
- gradina
- parcul
- pădurea-parc
- parcul natural
- spații aferente stațiunilor balneo-climaterice
2. Spații verzi de agrement - scuarul (dotat in acest scop)
- grădina
- parcul de distracții
- Disney Land
- Water Land
- parcul de aventuri
3. Spații verzi instructiv-educative
- grădina arheologică
- grădina botanica
- grădina zoologică
- parcul dendrologic
- grădina / parcul expoziție
- tehno-parcul / tehnopol
- parcul natural
- parcul național
- rezervația
 Disneyland – Paris Adventure Park - Muskegon, Michigan

Parc dendrologic– Simeria Grădina botanică - Iași

Clasificarea după profilul preponderent:
4. Spații verzi cu caracter utilitar
- bazele dendro-floricole
- pepiniere
- plantații pentru consolidarea terenurilor
- plantații pentru protecția cursurilor de apa
- perdele de protecție (la vânt, alunecări de teren, eroziunea solului)
- plantații de mascare (zone inestetice, fronturi destructurate, zone de tranziție, zone în curs de
amenajare, spații rezervate pentru amplasarea de dotări sau alte funcțiuni urbane prevăzute în Planul
Urbanistic General într-un orizont de timp mediu și lung etc.)

Gradina Arheologică – Elias Sourasky Sao Paulo Zoo - Brazilia

Clasificarea după amplasament:
1. În zona edificabilă (construită)
 spații verzi aferente: - ariilor rezidențiale
- dotărilor
- instituțiilor
- întreprinderilor
 spații verzi destinate destinderii și agrementului
 spații verzi cu caracter utilitar

2. În intravilan
 spații verzi de destindere și agrement (periferice)
 cimitirele
 columbarele
 spații verzi cu caracter utilitar: protecție sanitara, de consolidare, de protecție și mascare

3. În extravilan
 pădurile-parc
 centura verde
 complexe de agrement
 Disney Land-uri
 parcurile naționale
Aliniamentul și plantații de-a lungul căilor de circulație
Spații verzi realizate în aliniamente sau fâșii:
nu au consistență
atribute - aspect decorativ
- ritmarea unor desfășurări
- animarea unor fronturi monotone
- introducerea unității
protecție împotriva poluării
protecție împotriva curenților de aer
protecție împotriva soarelui, zgomotului
confort optic
contribuții la siguranța circulației
Aliniamentul și plantații de-a lungul căilor de circulație
Alegerea speciilor
rezistență sporită la poluare: fum, praf, gaze, etc.
perioada de existență a frunzelor cât mai lungă
perioada de exfoliere cât mai scurtă (colectare rapidă a frunzelor)
fructele și semințele să nu murdărească strada
creștere rapidă
longevive
rădăcini puternice, profunde - să nu fie doborâte de vânt
- să nu afecteze strada prin umflare
să permită tunderea, modelarea coroanelor
trunchi rectiliniu cu înălțimea minimă de minim 2,5 m
Aliniamentul și plantații de-a lungul căilor de circulație

Specii preferate:
- castanul porcesc, platanul, carpenul, nucul, scorușul, ulmul, teiul, frasinul, platanul, stejarul, etc.
- coniferele sunt mai sensibile la noxe
Se utilizează pentru plantații de aliniament și arbuștii în grupuri sau sub formă de garduri vii, cu rol specific
în crearea de perdele de protecție, fie de a realiza zone, nișe de liniște și separare funcțională sau a
zonelor pentru retragere, intimitate, liniște umană.
La dispunerea în teren se va avea în vedere - specificul zonei
- categoria de stradă
- natura traficului
- vecinătățile (funcțiunea și înălțimea construcțiilor)
- efectele estetice urmărite
Centrele urbane populate nu trebuie să utilizeze plantațiile de aliniament la un procent mai mare de 50-
60% din totalitatea străzilor pentru a se evita efectul de monotonie urbană. Este de preferat dispunerea
acestor plantații pe străzile orientate E-V pentru a se asigura însorirea optimă a fronturilor construite.
Distanțele între exemplare - în intravilan - egale- ritm static
- diferite - ritm dinamic
- plantarea pe ambele laturi
- plantarea pe o latură
Aliniamentul și plantații de-a lungul căilor de circulație

Dispunerea plantațiilor față de: carosabil, trotuar și construcții se realizează astfel:

bulevarde: fâșaii de arbori și arbuști pe mai multe rânduri
străzi de categorie și lățime mai mare:
- între carosabil și trotuar: plantații cu arbori de talie mică și medie și arbuști
- între trotuar și frontul construit plantatii de talie mai inalta.
străzi de lățime mică cu circulație intensă: plantații între carosabil și trotuar
străzi de lățime mică cu circulație redusă: plantații între trotuar și frontul construit
intersecții de străzi: vegetație de talie mică pentru a permite vizibilitatea
Distanța dintre exemplare depinde de dimensiunile coroanei și specie. Între coroanele arborilor maturi
distanța de minim 1m facilitează circulația aerului.
 Baza și complexul sportiv
Baza sportivă - destinată profesioniștilor și destinderii publicului
- servește 2,3 discipline sportive, de preferat înrudite
- aparține unei asociații
- suprafața redusă la strictul necesar (terenuri, construcții pentru antrenament, anexe, circulații)
- construcțiile se reduc uneori la un grup social
- spațiul verde, de obicei nesemnificativ, fără compoziție peisageră; ex: Arena Progresul, București (terenuri de
tenis, sala de antrenament).
Se aleg terenuri plane, cu sol permeabil. Este indicată realizarea perdelelor vegetale de protecție la vânturi
dominante.
Complexul sportiv - destinat profesioniștilor
- componente - terenuri pentru întreceri sportive
- pavilioane unifuncționale (piscină, velodrom, patinoar, poligon tir, etc.)
- pavilioane polifuncționale (jocuri sportive, atletism, gimnastica etc.)
- pavilion administrativ, cu spații administrative
- echipamente
- circulații ierarhizate, alei ,circulație publică
- parcaje
- sector de relaxare pentru sportivi
- terenuri de sport
- 20-30% din teren , spații verzi.
În zona terenurilor de sport se vor amplasa specii cu o colorație uniformă a frunzelor. Pentru a nu influența
activitățile sportive în zona terenurilor se va evita dispunerea speciilor producatoare de mari cantități de semințe
și fructe. De asemenea nu vor fi utilizate speciile care au perioade lungi de desfrunzire.
ex: Complexul Sportiv al Tineretului
Azadi Sport Complex - Teheran, Iran Disney's Wide World of Sports Complex

Athens Olympics Sports Complex Peoria Sports Complex - Illinois

 Cimitirul, Columbarul
Conceptele cultelor față de corpul uman decedat
- înhumare
- incinerare
Europa de Vest: 70% înhumare, 30% incinerare;
în Romania București - crematoriul Cenușa -1935
Înhumare, cimitire - 85% din incintă - morminte
- circulații, alei
- construcții
- spații verzi
Cimitirul
Amplasare - nu în vecinătatea imediată a zonelor de locuit
- se vor evita captările subterane de apă
- se va opta pentru o pantă ușoară (scurgere ape pluviale)
- acces auto comod
- pământ ușor de lucrat (argilos, nisipos)
- orientare sud (de preferat)
- echipat cu rețea de apă-canal și energie electrică
Cimitirul este structurat pe - sectoare
- compartimentul dedicat eroilor,
- rețea de alei - va ține cont de - deplasarea convoiului funerar
- platforme pentru popasuri
- spații tratate peisager ca locuri de meditație
 Cimitirul
Componente - depozite deșeuri
- parcaje în vecinătatea intrării - capele pentru diverse culte (sau una comuna)
- circulații auto și pietonale - spații pentru urne
- zone de meditație - pavilionul crematoriului: - recepție, pregătire, grupare,
- spații verzi, zone plantare retorte
- pavilion pentru public –birouri - cameră frigorifică
- magazin produse funerare - cameră post mortem
- depozit mortuar - pavilion întreținere
- capelă - circulații auto și pietonale
- pavilion administrativ - birouri funcționari
- arhivă
- birou peisagist
- cabină portar
- cameră paznici
- grupuri sanitare
- restaurant specific funcțiunii
- spații pentru pompe funebre –magazin urne, sicrie
- magazin flori, lumânări
- legătorie coroane
- spații depozitare
- ateliere
- grup social
 Cimitirul eroilor - Sinaia Cimitirul vesel de la Săpânța – Maramureș

Golden Gate National Cemetery Tyne Cot - Belgia

 Columbarul

- cimitire pentru urne

- nu există deocamdată în România
Amplasare - se caută peisaje stimulatoare la meditație
- topologie animată
- deschidere de perspective care să capteze interesul
- vegetație bogată, amenajată peisager
- prezența unor elemente de artă monumentală
- pereții - celulele pentru urne devin structuri arhitecturale

Compoziția –se prefera maniera peisageră

Grădina arheologică
Categorie nouă generată de atitudinea nouă față de - patrimoniul imobil
- de peisaj
Accent - pe vestigiile decopertate
- vestigii expuse - în aer liber sau protejate în pavilioane(ex. mozaicul de la Constanța)
- spațiul verde este redus la minim
- piese preluate din sapaturi și puse într-un context nou, compoziție destinată informării și educării publicului
- coabitare-parc + centru cultural dedicat unei civilizații
ex: parcul istoric Coehuacan - Mexico City (trei tematici: memoria ruinelor, reevaluarea unui sit existent,
crearea unor situri)
- spații verzi, vegetalul în funcție de - suport
- zona geografică
Cu rol de - separare
- destindere

Gradina Arheologica - Ierusalim

Grădina botanică
- începuturi încă din Antichitate - botanica o anexă a medicinii
- Evul Mediu - călugării cultivau plante medicinale
- sec XVI (1545) se consemnează existența grădinii botanice la universitatea din Padova

Amplasament: - pe lângă universități

- reședințe princiare
- reședințe monarhice
- în administrarea unor orașe
- sec XVII-XIX, grădinile găzduiesc cursuri - pentru studenți
- pentru public
- loc pentru - documentare
- bibliotecă
- fototecă
- expoziții
- cercetare
- bancă de date și de semințe
- centru de conservare și distribuție a materialului vegetal
- organizare de schimburi și expoziții
Activitate complexă – a proliferat numărul de grădini botanice ex: Boboli (Florenta 1556)
Kew (Londra 1759)
- prezența serelor - puncte de interes, colecții de plante rare
- serele prin structura ușoară și transparentă, precursoarele Stilului Internațional
Grădina Boboli – Florența
Grădinile Boboli – Florența Grădinile Boboli – Florența

Grădinile Boboli – Florența Grădinile Boboli – Florența

Grădina botanică

Alegerea terenului - evitarea amplasamentelor poluate

- relief cu topologie variată
- versanți cu expunere diferită
- prezența unui curs, luciu de apă
- suprafața de minim 5-7 ha
- evitarea amplasamentelor periferice
- acces facil
- acces cu mijloace de transport în comun
Organizarea funcțională - conform principiilor dispunerii plantelor
- sistematică
- fitogeografică
- decorativă
- combinații ale acestora
 Grădina botanică

Asociații des întâlnite la marile grădini - plante decorative la intrarea principală

- rozarium
- flora unor zone geografice din țara respectivă sau de pe glob
- plante sălbatice folositoare
- pomi și arbuști fructiferi
- plante de cultura –cereale
- asociații lemnoase forestiere
- leguminoase
- culturi experimentale
- plante tehnice
- plante melifere
- spații supuse conservării (mai bine în rezervații)
Gradina Kew – London
 Grădina botanică

Mod de organizare - infrastructura de acces

(Funcțiuni) - parcare auto
- parcare biciclete, motociclete
- zone de sere
- muzeu botanic
- instituții de cercetare
- pavilion administrativ și cu servicii pentru public
- sector de întreținere, în afara traseelor publicului
- circulații interioare, drumuri , alei
- locuri de odihnă
- puncte belvedere
- se vor utiliza materiale naturale în lucrările de amenajare
- sistematizare verticală cât mai discretă
Spaţii verzi

curs 05
conf.dr.arh. Mircea Grigorovschi
Grădina de expoziţii
 - funcţie urbană aparută în sec. XIX când se organizează primele
expoziţii internaţionale
 - spaţiu pentru o activitatea de scurtă durată cu amenajări efemere
 - ulterior datorită echipamentelor costisitoare (construcţii, drumuri,
Turnul Eiffel – Paris
instalaţii, oglinzi de apă) ansamblurile expoziţionale vor căpăta
caracter durabil prin reconversie funcţională.
ex.: - Turnul Eiffel, expoziţia universală 1889
- Paris, spaţiul între şcoala militară şi colina Trocadero (1937
Palatul Chaillot), va găzdui expoziţia universală din 1867- 1937

Trocadero (Palatul Chaillot) – Paris

Grădina de expoziţii

 - în zona periferică a oraşului

 - cuprinde pavilioane de expoziţii, arii de prezentare a exponatelor în aer liber,
diferite dotări utilitare, comerciale şi de alimentaţie publică, construcţii sanitare,
circulaţii, etc.
 - Expoziţiile naţionale, târgurile internaţionale, expoziţiile universale creează o nouă
categorie de spaţiu verde, în care primul loc nu îl ocupă vegetalul, ci spaţiile afectate
expoziţiilor (5-15% vegetalul înalt).
 - Vegetalul + apa - componente majore ale ambientului, generând posibilitate de
vizitare (din barci/de sus a expoziţiei)
 - Principii de organizare - eficienţă în utilizarea terenului
- considerente de politică economică
- infrastructura
- destinaţia post-expoziţie

Expoziţia Universală de la Barcelona,

România – Grădina de expoziţii “TIBCO” lângă Casa Scânteii 1964, anual 5-7
manifestări comerciale, internaţionale
 Grădina de expoziţii
Studiu de caz:: Parcul Keukenhof, Olanda

 - parc/grădinile expoziţionale pentru horticultură ornamentală – special concepute pentru a prezenta

publicului unul sau mai multe sortimente ornamentale şi variate posibilităţi de amenajare peisagistică
 - concepţia generală este asemănătoare cu cea a parcului public, dar o pondere mai mare este ocupată de
suprafeţele florale (sub formă de diferite aranjamente peisagistice, sectoare de colecţii de soiuri pentru
anumite specii – expoziţii sezonale: irişi, crizanteme, dalii, lalele, etc.)
 - vegetaţia lemnoasă cuprinde o mare varietate de specii ;
 - caracterelor naturale ale plantelor li se adaugă modul diferit de conducere în forme artistice

Grădina Keukenhof, Olanda – în dispunerea speciilor de arbori și arbuști se realizează acorduri sezonale cu specii floricole; periodic,
aceste tipuri de decorațiuni florale se schimbă, aranjamentele și sortimentele se reînnoiesc, pentru a se menține interesul publicului
 Grădina publică
 - Se răspândește ca funcțiune urbană în sec XIX, cu funcție de destindere,
de agrement
 - Funcție reprezentativă a spațiilor verzi pentru oraș - cuprinde importante
arii plantate cu arbori și arbuști (30 – 60% din suprafață)
 - Amplasare - în centru
- în imediata apropiere a centrului
- la nivel de cartier și complex de locuit (în orașele mari)
- îmdeplinește rolul de parc în localitățile mici
 cuprinde, în funcție de mărimea terenului: alei și spații de odihnă, locuri
de joacă pentru copii, construcții cu scopuri utilitare și de agrement
(chioșc, adăpost de ploaie, uneori restaurant sau cafenea), eventual un mic
lac (ex. grădina Cișmigiu), locuri de joc statice pentru adulți
 - Sec XIX - compoziție în genere peisagistică cu o axă promenadă
- mai rar în maniera geometrică
Parc Monceau, Paris - 9ha - stil peisager
 Grădina publică
Parc de Buttes, Chaumont -1864-1867- Napoleon III
- colină de 50m artificială
- construcții- templu, rotonda
- lac
- cascada 32m, grotă artificială
- rețea densă de alei sinuoase
 Grădina publică Bois de Boulogne, Lacul Superior – Paris

Bois de Boulogne, Paris

Bois de Boulogne, Cascada Mare – Paris

 Grădina publică
Bois de Vincennes, Paris

Bois de Vincennes, Hipodromul – Paris

Bois de Vincennes, Chateau de Vincennesl – Paris

 Grădina publică
Parc de Montsouris
-16 ha
- realizat în perioada Hausmann
- maniera engleza
- lac +cascade
 Grădina publică
 - Sec XX - amplificarea suprafețelor
 - stil mixt
 - la mijlocul sec XX –stilul peisager intră în declin
 - se aduce în atenție grădina japoneză
 - sub impactul Stilului International și sub influența picturii abstracte, geometrismului revine în actualitate
 - apar speculații grafice, viziuni bidimensionale, reducerea vegetalului la culori și forme pentru a pune în
valoare construcțiile, operele de artă, etc.
 - prezența mai consistentă a vegetalului în grădinile – remember (memoria locului), grădini istorice
 - Romania - primul deceniu a sec XX - grădinile publice realizate, în general fără proiect
- dimensiuni relativ reduse, sub 10 ha
- mai rar grădini realizate în stil peisager
- realizari noi, deceniul VII - în urma restructurărilor urbane
 Alcătuire – promenade - în cadrul marilor ansambluri de locuit
- locuri de odihnă - grădini de cartier
- bazine de apă - concepute în general în stil mixt
- sector joacă copii
- terase și unități de alimentație publică
- chioșcuri
- pergole
- lucrări de artă monumentală
- cinematografe sau estrade în aer liber
- oglinzi de apă cu debarcadere
- fond vegetal consistent
 Grădina publică
Grădina publică Cișmigiu, București
 Grădina publică
Grădina Copou, Iași
 Grădina zoologică
 - Inițial sectoare amenajate în grădini sau parcuri orășenești sau în parcurile nobiliare
 - Rezervații zoo, accent pe protejarea speciilor periclitate
 - Începuturi –mileniul 3 i.d.H. - Egiptul Antic, pasiunea suveranilor pentru animale și vânătoare a generat conceptul
și primele rudimente de grădini zoologice
- China mileniul 2 i.d. H.
- Roma Antică
- India
- Civilizația Aztecă sec XVI d.H.
 - Marile descoperiri geografice aduc în prim plan interesul pentru menajerii
 -1752 Frantz Joseph I- permite accesul publicului în menajeria palatului Schonbrunn
 - Carol IX, Franța va rezerva la Paris în grădinile Louvre și Tuilleries spații pentru animale salbatice și domestice
 - la Versailles, Ludovic XIV amenajează cea mai importantă menajerie din Europa
 -1794, Muzeul de Istorie Naturală - Paris, era considerat reprezentativ pentru crearea grădinilor zoologice moderne
 Societățile și asociațiile științifice își propun înființarea grădinilor zoologice: Londra, Amsterdam, Anvers, Berlin,
Moscova, Copenhaga, Philadelphia

Grădina Zoologică, Sao Paulo Muzeul de Istorie Naturală, Paris Grădinile Tuileries, Paris
Grădina zoologică în prezent
- funcții: - expunerea, întreținerea, studierea animalelor vii
- organizare, ca apartenență sistematică, gruparea pe componente în funcție de familie sau ordin
zoologic, origine zoogeografică
- După 1907 - spațiile deschise sunt înlocuite cu construcții
- țarcurile sunt înlocuite cu șanțurile sau întinderile de apă
- mai nou se folosesc mijloace psihofiziologice: - diferențe de iluminat,
- diferențe de temperatură,
- diferențe de potențial electric
- Alegerea amplasamentului:
- acces comod al publicului
- retragerea față de sursele de poluare sonoră, chimică etc.
- retragere față de zonele rezidențiale(urlete, mirosuri)
- vecinătatea mijloacelor de transport în comun
- existența unui parcaj
- acces secundar de aprovizionare (nutrețuri, volume mari)
- sector gospodăresc complex
- prezența unei ape
- relief animat
- pavilion destinat publicului și administrației
- teren amplu pentru ținerea animalelor în libertate
- păsările și animalele mici sunt amplasate aproape de acces
- animalele mari sau cele cu mirosuri puternice sunt amplasate la periferie
- traseul publicului nu se va intersecta cu cel de serviciu
 Elemente specifice - voliere, grote, țarcuri, lacuri, iazuri, cursuri de apă,
plantații adecvate redării mediului ecologic natural al diferitelor grupe de
animale

 Principii contemporane :
- spațiul afectat animalului captiv nu trebuie să fie un spațiu amorf, vid, nici
să reprezinte copia fidelă a unei porțiuni din habitat
- se recomandă amenajări spațiale care să permită ținerea animalelor în
libertate
- în zonele climatice care permit acest lucru este indicat a se folosi vegetația
specifică zonei de proveniență a animalelor
 În Romania în 2002 a fost adoptată legea nr.191 privitoare la Grădinile
Zoologice și Acvariile publice
Parcul orășenesc
 - Împreună cu pădurea-parc, formează cele mai mari unități din sistemul spațiilor verzi din intravilan
 - Poate avea un profil predominant - etnografic, distractiv, sportiv etc.
 - Poate avea profil mixt – destindere, agrement, sportiv, cultural
 - Amplasamentul - suprafața minimă 20-30 ha, zonă nepoluată
- din suprafața totală 65-70% va fi destinată: vegetației lemnoase, arbuștilor și vegetației
arboricole (ex. flori, gazon, etc.)
- teren cu topologie animată,varietate a ambientului
- utilizarea cu precădere a terenurilor neproductive
- existența unui curs sau a unei oglinzi de apă
- vecinătatea mijloacelor de transport în comun
- spații de parcare
- evitarea prezenței aeroporturilor în apropiere
- amplasare cu acces facil din zonele rezidențiale
 - organizare - parcul multifuncțional presupune - mai multe accese
- dispunerea ierarhizată a zonelor de interes
- ierarhizarea circulațiilor
Parcul orășenesc
Central Park, Manhattan, New York
-autori: Frederic Ohnstedt si Calvert Vaux au urmărit natura sălbatică în mijlocul orașului
-parc de destindere, activități pasive (340 ha, plimbare - cu barca, călare, cu bicicleta, patine cu rotile, plajă pe stâncă,
plajă pe peluză, patinaj iarna etc.)
-componenta instruitiv-educativă: - Muzeu de Istorie Naturală, Muzeu de Arta etc.
-rețea de alei de 40 km dispuse în maniera peisageră, pe un relief variat
 Parcul orășenesc
Parcul La Villette, Paris
- cadru natural doar suport pentru obiecte construite: pavilioane, pasarele, grote etc.
- funcții - destindere
- instruire - Muzeul Tehnic
- Hala Polivalentă
- Orașul Muzicii etc.
- polii de mare interes sunt amplasați perimetral
Parcul La Villette, Paris
Parcul orășenesc
Parcul Herăstrău - București
-1930-1935, 190 ha, excelează prin vegetație, prezența apei,( 43 % lacul)
- profil: destindere, agrement (cluburi, teatru în aer liber - 3500 locuri), sector distracție pentru copii, alimentație
publică, instruire (pavilion pentru expoziții, bibliotecă, muzeul satului)
Parcul de distracții
 Creația secolului XIX - ex.:- Prater, Viena
- Tivoli, Copenhaga etc
Parcul de distracții Tivoli, Copenhaga 1843 – 50 ha
- teatre de stradă
- sală de concerte
- 20 de restaurante
- comerț ambulant
- zone de odihnă, peste 3000 de bănci și scaune
- lac pentru ambarcațiuni de agrement
- 4-6 mil. de vizitatori/an
Parcul de distracții
Parcul Prater , Viena
- 2/3 din suprafață ocupata de instalații, /3 vegetal
- amplasare - teren variat
- vecinătatea mijloacelor de transport în comun
- existența apei – râu, lac sau apă preluată din rețea pentru
diverse zone de distracții
- parcaj considerabil
- circulație pietonală
- sectorul gospodăresc - spații tehnice
- ateliere de întreținere
- utilaje de intervenție
- depozite
- garaje
- spații pentru personal
- administrație etc.
 Parcul de distracții
Disneyland
1955 - apariția Disneyland-urilor – California
1971- Walt DisneyWorld –Florida
1983- Tokyo Disney Land
1992 - Euro Disney, Franța, 32km de Paris
- se compune din FrontierLand, FantasyLand, DiscoveryLand, MainStreet
- 600ha
- parcul de loisir - suprafață limitată
- grupuri de restaurante și buticuri Las Vegas - 30 ha
- zona de cazare, 5200 de camere - 5 hoteluri
- o adevărată mașinărie tehnico-administrativă
- transport mecanic
 Parcul dendrologic
 - Misiune - adaptare la climatul țării a speciilor exotice
- înmulțire, conservare, răspândire
 - Se detașează prin funcția de cercetare
 - Componență - spații pentru cercetare
- administrație
- sector gospodăresc
- sere
- echipare tehnică (inclusiv încălzire centrală)
 - Amplasament - relief animat, prezența apei
- zonă nepoluată, zona ferită de curenți de aer puternici, reci
- acces ușor pentru specialiști, turiști
- stil peisager în cea mai mare parte
Parcul Dendrologic Simeria,
- pe malul Mureșului, 70 ha, cuprinde lunca și o parte din terasa superioară, 2000 de specii aclimatizate
 Parcul natural
 Ecosisteme mai mult sau mai puțin alterate, de mică întindere care pot fi – conservate și deschise publicului
 - Se remarcă prin - frumusețea și armonia peisajelor
 - Se deosebesc de parcul național prin faptul că nu sunt alcătuite dintr-o natura sălbatică autentică
 - Pot include și peisaje transformate de om - câmpuri agricole
- păduri de exploatare
- sate
- locuințe izolate
- instalații artizanale
- mici industrii
 - Interes - științific - biotopuri, floră, faună
- cultural - conservarea tradițiilor, habitatul, ocupațiile, portul, obiceiurile
- estetic
- turistic
- economic, valorificare potențialului forestier, agricol, faunistic, turistic
 - Organizare - recomandabil pe 3 zone: - zona exterioară - activități economice
- turismul - infrastructura tehnică, accese auto, cazare
- baza de agrement, piscine, teren golf, jocuri sportive
- zona de calm și liniște - pădure
- mici amenajări pentru turism
- circulația auto exclusă
- amenajări de întreținere
- zona protejată - acces public dirijat pe poteci, de instruire
 - Nu există în Romania, sunt propuse: Porțile de Fier; Maramureș-Oaș, Bistrița- Bicaz, Obcinile Bucovinei
 Parcul național

 Se răspândește rapid pe celelalte continente

 - Organizația Națiunilor Unite(ONU)- a zecea adunare generala a definit parcurile naționale:
“ Teritorii întinse în care - unul sau mai multe ecosisteme nu a fost alterate de exploatarea și ocupația umană
- unde speciile vegetale, animalele, unitățile geomorfologice și biotopurile sunt de interes științific,
decorativ și recreativ deosebit, peisajele naturale sunt de mare frumusețe
- cea mai mare autoritate a țării prevede măsuri pentru a preveni și elimina exploatarea
sau ocuparea suprafeței în întregime pentru a spori respectul față de elementele ecologice, geografice sau estetice
care au condus la crearea lor
- în care vizitatorii sunt admiși în condiții deosebite în scopuri culturale, recreative”
 - Utilitate - sa constituie un refugiu al faunei, să devină pol de atracție turistică
 Pădurile incluse în parcuri naționale reprezintă 6% din fondul forestier existent
 - ONU - condiția declarării unui parc național - minim 1000 ha
 - 1969 New Delhi - organizare unitară a gospodăriei integrate
- armonizarea funcționala, zone pentru conservare, cercetare, turism , educație, cultura
- cumularea conservării cu protecția
 Parcul național

Parcul Național Yellowstone, Wyoming

- apare în SUA în 1872 -
 Parcul național
Parcul Național Retezat-Godeanu, România, rezervație națională 1935
 Parcul național
Delta Dunării, România
 Parcul național
Bucegi, România
 Parcul național
Pietrosu Mare, România

Ceahlău, România
 Parcul sportiv
 Construcții și amenajări complexe - stadion, sală de sport, piscină, patinoar, velodrom, poligon de tir, turn de
parașutism, terenuri pentru diverse jocuri sportive
 - se adresează - profesioniștilor,
- publicului spectator pentru care trebuie să asigure servicii: acces comod la mijloacele de
transport în comun, parcaje, alimentație publică, grupuri sanitare, închirieri echipamente sportive
 - consum de teren - necesar practicării disciplinelor sportive, antrenamente, competiții
- spații necesare circulației unei mari mase de oameni
- suprafețe vegetale pentru igienizare, ambient
 - când parcul preia și funcția de organizare a olimpiadelor apar funcțiuni specifice:
- centre de coordonare, centre mass-media, echipamente polivalente etc.
Parcul Sportiv Național, București
SPAȚII VERZI

curs 06
conf.dr.arh.Mircea Grigorovschi
Pădurea de recreere

- Pădurile de recreere sunt situate în afara perimetrului construibil, dar în raza de deservire a localității, și sunt
reprezentate prin masive forestiere mai mari de 100 ha, în care sunt realizate diferite amenajări și instalații
necesare recreării locuitorilor.
- Norma recomandată pentru fiecare 1000 de locuitori, la aceste păduri se recomandă a fi de 18 ha în cazul
municipiilor și reședințelor de județ, și de 12 ha pentru celelalte orașe.
- depășește în suprafață pădurea-parc și face parte din fondul forestier de interes social
- rol - păstrarea echilibrului ecologic
- economic (lemn, vânat, fructe)
- sanitar
- de protecție
- recreativ (drumeție, echitație, schi, alpinism amator, activități sportive, odihnă)
- Norme -1973, - 25mp pădure/locuitor - România
- 100mp pădure/locuitor - Franța
- Necesar de pădure - în funcție de mărimea orașului
- rolul orașului în teritoriu-capitală
- centru universitar
- pol de interes regional
- de profilul orașului - industrial
- cultural
- stațiune balneo-climaterică
Pădurea de recreere

Allegheny National Forest, Pennsylvania

Pădurea de recreere

- Criterii pentru alegerea unui arboret pentru a deveni pădure de recreere în cazul în care creșterea orașului
impune alegerea unei păduri de recreere:
● situarea la maxim 40-60 km
● alegerea profilului dominant
- recreere
- agrement (curs de apă, relief variat, accese auto majore, mari suprafețe de parcare, echipamente
tehnico-edilitare, sector tehnico-administrativ, servicii)
- funcție combinată

● zona geografică existentă - munte, deal, câmpii

● funcția teritorială a orașului poate determina - mărimea pădurii
- structura funcțională
● factorii fizici influențează - calitatea ariei pădurii
- configurația terenului
- caracteristicile solului
- hidrografia
- topoclimatul
- panta 10% - amenajare spații compuse
- zone de picnic
- zone de practicare a jocurilor sportive
- acces auto
Pădurea de recreere
- versanți - practicare schi, săniuș (versanți nordici)
- expunere la soare
- lansări cu parapanta, depinde de altitudine, curenți aer
- soluri - fertile și bine drenate, varietatea vegetației
- nisipoase sau argiloase, pot provoca alunecări
- apa - componentă indispensabilă, biologic
- practicarea unor activități (înot, pescuit, plimbare cu barca)
- reconfortant psihic
- prezența și direcția dominantă a curenților de aer
● vegetația - lemnoasă-diversificată
- stufărișuri
- zone cu fructe de pădure
● cadrul ambiental - punerea în valoare a perspectivelor, panoramelor
- trasee turistice
- acces la apă
- evidențierea unor formațiuni geologice
- mascarea unor zone inestetice
- vecinătățile amplasamentului - condiționează într-o măsură foarte mare calitatea
unei zone destinate recreării și fluxul de vizitatori înregistrat aici. Se recomandă ca vecinătățile zonelor de
agrement și de recreare sa nu fie indezirabile, incompatibile cu funcțiile pentru care este amenajat teritoriul
respectiv, așa cum este cazul gropilor și platformelor de gunoi, a zonelor industriale sau a diferitelor instalații
ce poluează fizic, chimic sau fonic zonele din jur, a fermelor de animale, a instalațiilor de decantare a apelor
uzate etc.
• mlaștinile, stâncile, falezele sau malurile abrupte, zonele nisipoase - inconveniente pentru
amenajarea zonei respective
- atracții pentru publicul larg.
Pădurea de recreere

Bukit Mertajam Recreational Forest - Penang, Malaysia

 Pădurea de recreere

- Organizarea pădurii de recreere:

● zone de primire și odihnă - primire public (parcare, informare privind traseele, control)
- satisfacere necesitați (apă, grup sanitar, telefon pentru urgențe)
- condiții pentru odihnă (peluze însorite, sursa de apă, adăposturi de ploaie, perspective
interesante, vegetație diversificată)
● zona de plimbare 75-80% - marcaje, adăposturi ploaie, amenajări
● zona de regenerare 5% - de protecție
- compoziție – de preferat arboretele amestecate
- rășinoase (permanent verzi, monotone)
- foioase (atractive mai ales toamna, inexpresive iarna)
- Echipamentul pădurilor de recreere:
● echipament de bază
- drumuri acces, itinerarii clare
- poteci, legături între zone de primire, puncte de interes turistic, căi de acces, parcări, cabane etc.
- indicatoare de orientare
- pistele pentru echitație (nu se vor intersecta cu potecile și drumurile)
- locurile de parcare în zona de primire, la lizieră, nu vor fi betonate, eventual se pot utiliza dale
înierbate
- echipamente pentru destindere și odihnă pasivă, cabane, spații de campare, fântâni, zone
depozitare deșeuri, platforme pentru foc și picnic cu mese și bănci, terenuri pentru practicarea jocurilor
● echipamente specializate (ex. zone pentru sporturi ce pretind amenajări speciale (nautice, schi,
motocros, vânătoare, echitație, turism colectiv cu tabere etc.)
Pădurea de recreere

Kanching Recreational Forest, Selangor Malaysia

Promenada

Champs Elysees – Paris

Promenada

Ramblas – Barcelona, Spania

Promenada

Ringul Vienez, Austria

 Promenada

Șoseaua Kiseleff – București

- Secolul trecut promenada era folosită în comun – trăsuri, călăreți, pietoni

- Ulterior se face segregarea –circulația trăsurilor
- 1-2 bretele pentru pietoni
- Apariția automobilului – aleile pietonale se distanțează de circulația auto prin aliniamente de arbori
- Tendința - bulevardul - devine o stradă largă plantată pe ambele parți
- promenada - spațiu numai al pietonilor, generos, cu alveole de odihnă, puncte de interes (arta
monumentală, dotări culturale și comerciale)
Rezervația
Arii de mare amploare ce prezintă interes național și internațional privind vegetația și fauna, formațiuni
geografice (carstice) și care intră sub protecția legii, controlul instituțional în vederea conservării.

● rezervații naturale - conservarea mediilor de viață - zoologic

- botanic
- forestier
- paleontologic
- geologic
- speologic
- lacuri
- marin etc.
● rezervații peisagistice - cu asociații floristice
- forme de relief cu mare valoare estetică
- conservarea integrității frumuseții naturale

● monumente ale naturii - asociații sau specii de plante și animale rare sau pe cale de dispariție
- arbori seculari
- fenomene geologice unice - peșteri
- martori de eroziune
- chei
- cursuri de apă
- cascade
- lacuri fosilifere
- După scop: - rezervații definite, pentru un obiectiv (botanic, faunistic, geologic)
- cu caracter general – vizează toate componentele mediului natural
- rezervații economice (forestiere, de vânătoare, de pescuit)

● rezervații științifice – includ suprafețe de teren și apă de întinderi variate destinate cercetărilor științifice și
conservării fondului genetic autohton
Rezervația

Rezervația naturală Cheile Turzii – România

Rezervația

Rezervația științifică și naturală Pietrosul Rodnei – România

Rezervația

Rezervația științifică Piatra Rea – România

Rezervația

Cheile Nerei –
România
Rezervația

Lacul Sf. Ana – România

Rezervația Peștera Urșilor – M-ții Apuseni, România
Rezervația

Defileul Jiului – România

Scuarul
- Cea mai mică unitate de spațiu verde amenajat - 0,3 - 3ha
● Scuarul de tranziție - loc liber - rezultat la o demolare
- destinat unor funcțiuni
- amenajat sumar
- predomină vegetația floricolă, arboricolă
● Scuarul de circulație - la intersecțiile cu trafic auto și pietonal major – pentru asigurarea securității
circulației, nu se va folosi vegetație înaltă sau ecrane (taluzuri, ziduri, etc.) care pot obtura vizibilitatea
- pastila de girație
- acces la mijloace de transport în comun subterane sau dotări
- refugii de protecție pentru pietoni
- spații de odihnă de scurtă durată
- nu se folosește vegetația înaltă ce blochează vizibilitatea
- agrementat cu lucrări de artă

● Scuarul din zonele rezidențiale

- amplasat
- în vecinătatea unor dotări (grădinițe, școli, complexe comerciale, cinematografe, cluburi)
- în vecinătatea locuințelor, în general colective
- destinat cu precădere copiilor și vârstnicilor
- echipat cu - suprafețe însorite
- echipamente de joaca
- refugii umbrite
- fântâni sau bazine
- normele – din 1973 - stabilirea mărimii, presupune ca 20% din populația învecinată îl frecventează simultan,
25-30mp/vizitator
ex. de scuar: Icoanei/București, Gh. Doja/Timișoara, Alexandru cel Buna/Iași
● Scuarul decorativ - pune în valoare un obiect reprezentativ, artă, monument istoric, arhitectura, instituție
- compoziția urbană îi e subordonată obiectului ex.:Ateneul Român
- prezența apei
- mobilier urban
Scuarul

Piccadilly Circus – Londra

Scuarul

Ateneul Român –București

Scuarul

Trafalgar Square – Londra

După durată, scuarul poate fi - permanent (din interiorul zonelor rezidențiale, din interiorul unor spații publice
frecventate non-stop)
- temporar

Forma scuarurilor este influențată de poziția în cadrul zonei sitului.

Elementul vegetal se va realiza din arbori și arbuști, grupați sau izolați (boschete, aliniamente vegetale), flori,
gazon.
Spații de joacă pentru copii

- Structurat - pe categorii de vârstă - 0-3 ani - amenajare asemănătoare cu cele de la creșe

- 3-6 ani: balansoare, tobogane, leagăne, platforme rotitoare, spaliere de cățărat
- dispuse în spații deschise
- zone umbrite, locuri de odihnă pentru însoțitori
- 6-10 ani - jocuri colective, cetate din elemente de lemn, colibe
- echipamente de cățărare
- labirinturi
- piste de carturi
- aparate de gimnastică și sport
- suprafața de 100-200 mp
- depărtate de circulația auto
- în apropierea zonelor de locuit, colective
- vegetație bogată de arbuști și arbori dispuși perimetral

- Dacă sunt amenajate în scuaruri și parcuri pot apărea și piste pentru patine cu role, skateboard, biciclete etc.
- Amenajările trebuie să dea dovadă de multă imaginație - forme, culori, mecanisme
Spații de joacă pentru copii
 Dispunerea spațiilor verzi

- Modalitatea aleatorie - până la sfârșitul Evului Mediu

- 1933 “ Carta de la Atena” stabilește cele patru componente urbane - spații destinate locuirii
- activități productive
- circulații
- spații destinate recreerii
- gândirea ecologică a sec. XX - va genera o preocupare generală pentru zonele verzi, privind dispunerea lor
- țesutul intermitent, orașele grădină
- banda continuă
- în pieptene
- cu penetrări radiale
- cu centură
- rețea de nuclee verzi
- cu fâșii
- în grilă
Dispunerea în pete
- se datorează - unui teren accidentat
- unei dezvoltări dezorganizate
- unei dezvoltări aglutinare, prin alipire a mai multor localități
- unui amplasament deosebit, multe insule și canale, ex.: Stockholm
- unei politici urbane urmărite cu perseverență (degajarea unor pateuri și transformarea în insule
verzi) ex. Paris-Haussman, deschidere bulevarde.
- 1853-1870 se realizează grădinile Montsouris, Monceau, Buttes - Chaumont
- 1977 - Paris 254 ha spații verzi
- 1977-1985 se vor crea 102 unități verzi noi: parcuri, grădini, scuaruri în Paris
- 1982 - Monaco 16% din suprafața principatului
- Avantaje - posibile specializări funcționale
- distribuție echilibrată a zonelor verzi și de agrement
- dacă petele sunt mai mari (3-20 ha)- organizare funcțională mai eficientă, costuri de întreținere mici
- petele mici - eficiență scăzută în metabolismul urban, întreținere costisitoare
 Paris Stockholm

Monaco Monaco
 Dispunerea în pană/pene
- în general cazul - orașelor de deal sau de munte, pe văi pătrunde vegetația de luncă
- orașul e situat între culmi împădurite ce se înglobează în intravilan
- orașele din jurului gurii de vărsare a apelor în mare
- apariția unor pene întâmplătoare sau proiectate
- Avantaje - prezența consistentă și compactă a vegetației lemnoase
- favorizarea atributelor igienico-sanitare
- continuitatea agrementului în extravilan
- posibilitatea organizării polifuncționale a panei: parc, pădure-parc
- reducerea numărului bazelor de întreținere
- crearea unui specific urban
- Dezavantaje - satisfacerea inechitabilă a populației
- comasarea tuturor atributelor pe o suprafață excentrică
- disfuncții ale circulației auto - servirea unor cartiere
- realizarea centurilor
- suprasolicitarea unor artere
- distanțe mari de parcurs pentru locuitorii ce-și au
rezidența în partea opusă
Ex.: Canberra - o suită de lacuri (pene verzi) împart capitala Australiei în 2 fiind:
- principalul suport al agrementului
- generează mai multe axe de compoziție
Dispunerea în pană/pene

Canberra - Australia
 Dispunerea în fașii/grilă
- dacă se face referire la aliniamente sau fâșii verzi - dispunere în grilă (cu ochiuri de diverse forme și dimensiuni),
radială, concentrică sau radical-concentrică
- se regăsește pe schemele tramei majore
Ex.:Chandigarh - LeCorbusier, capitala stat Punjab - India
- oraș structurat pe sectoare dreptunghiulare 800 x 1000 m ce sunt străbătute median de o fâșie
verde lată de 150 – 200 m pe care se amplasează dotările de educație + un parc-central ce unește capitoliul cu
centrul comercial (pe cursul unei ape)

Chandigarh – Punjab, India

 Dispunerea mixtă

- Pete + pane (Cluj-Napoca, București, Paris)

- pete + fâșii - de cele mai multe ori
- toate la un loc - eficiență maximă, depinde de suprafața verde - minim 15mp/locuitor
Ex.: Montreal – amenajarea fluviului Saint Laurent - parcul arhipelagului - cantitatea și calitatea,
diversitatea amenajărilor și echipamentelor
- Orice modalitate de dispunere a spațiilor verzi în oraș:
- nu trebuie să neglijeze corelarea cu rețeaua zonelor de agrement, din periurban și județ
- necesitatea corelării administrațiilor locale cu celelalte administrații și cu cele județe pentru a
realiza un proiect integrat de sistem verde regional care:
- elimină intervențiile agresive
- împiedică supralicitarea unor arii de atracție
- favorizează cooperarea financiară
- poate etapiza realizarea investițiilor
- continuitatea spațială a amenajărilor intravilane
- menține controlul în extinderea urbanului
Dispunerea mixtă

Montreal – Canada
 Centurile Verzi
- fenomenul apare în Anglia și este asociat politicilor de control al dezvoltării spațiale urbane în raport cu sistemul
rural.
- principiul constituirii centurilor verzi se bazează pe ideea realizării în jurul orașelor a unor zone care să fie
rezistente la procesul de urbanizare, să rămână cu caracter rural fiind utilizate ca zone pentru agricultură,
silvicultură și zone de loisir.
- sunt traversate cu - funcțiuni teritoriale de tip rețele (de transport energie, apă, etc.)
- sistemul de circulații auto, pietonale, feroviare.
- suportul desfășurării activităților recreative, sport, turism etc.
În 1935, Comitetul de Amenajare a Teritoriului londonez, a propus constituirea primei centuri verzi, ulterior în
Anglia aceasta acțiune fiind legiferată.

Londra Toronto
 Centurile Verzi
Includerea teritoriilor din jurul orașelor în cadrul centurilor verzi se realizează pentru a se îndeplini următoarele scopuri
- evitarea abandonării terenurilor și apariția fenomenului de periferie
- evitarea procesului de fuzionare a orașului cu alte orașe sau localități
- prezervarea caracterului rural al acestor teritorii
- prezervarea caracteristicilor istorice ale orașelor
- activarea procesului de regenerare urbană și utilizare tuturor resurselor urbane (construcții și terenuri) - în situația în
care un teren este desemnat ca făcând parte din centura verde a unei localități urbane acesta va trebui să răspundă
unor deziderate și condiționări specifice de tipul:
- echiparea cu facilități de acces la zona rurală verde a tuturor locuitorilor
- reglementari specifice pentru funcțiuni sportive în aer liber, recreere
- conservarea, managementul și întreținerea peisajului
- conservarea naturii, recuperarea terenurilor abandonate
- utilizarea terenurilor pentru funcțiuni agricole și silvice etc.

- există critici ale acestei abordări în planificarea spațială a dezvoltării urbane - legate în principal de caracterul rigid
al politicilor de constituire a centurilor verzi, proces ce poate să conducă la neglijarea aspectului de dezvoltare
teritorială durabilă.
- se relevă și trasarea unei granițe stricte între urban și rural precum și creșterea timpului de parcurs cu automobilul
pentru traversarea acestor centuri în sistemul zilnic al deplasărilor către și de la locul de muncă
- nu se pot asigura întotdeauna dotările și circulațiile adecvate pentru aceste spații, ele devenind spații inutilizabile de
către locuitori
- organizații din Marea Britanie - politică referitoare la aceste teritorii - permisiunea expansiunii sectoarelor urbane.
“Greenspace”
“Greenstructure”
Orașe grădină

Concept definit și amplificat de Howard Ebenezer prin următoarele principii :

- control public al mișcărilor financiare ;
- prezența centurii agricole în jurul orașului;
- densitate redusă a construcțiilor;
- echipamente publice în centrul orașului (parc, comerț, cultură, etc.)
- controlul acțiunilor actorilor economici – antreprenori - asupra spațiului urban (dezvoltare economică dar nu în
contradicție cu interesul colectiv;
- controlul creșterii populației;
- cetățile grădină trebuie să fie înconjurate de terenuri agricole (de trei ori suprafața orașului)

1903 – H.E. realizează la 60 km de Londra orașul-grădină Letchworth;

1919 – creează orașul Welwyn;

Orașele grădină apar și în Franța la mijlocul sec.19 și începutul sec. 20 pentru familiile muncitorești.
Scopul este mariajul spațiului urban cu spațiul rural pe baza respectării regulilor sociale de igienă și morală.
STILURILE ŞI GENURILE
PEISAJULUI

curs 07
ÎN PEISAGISTICĂ - indică modul de armonizare (al vegetalului cu mineralul) a elementelor naturale (sol, apă,
vegetaţie) cu cele artificiale (alei, fântâni, bazine, arhitectură, obiecte de artă plastică) în vederea realizării unei
ţinute artistice distincte şi unitare.
Această însumare de elemente trebuie să răspundă unor deziderate:
- ecologice
- funcţionale
- estetice
- practica îndelungată
- căutări continue din partea popoarelor şi civilizaţiilor
- formarea criteriilor a permis la începutul sec XVIII să se facă o departajare a modelelor şi trierea acestora pe
categorii şi stiluri
- Watelet şi Hirschfeld - sfârşitul sec XVIII – nu vorbeau de stiluri, ci de grădini (franceză, engleză, chineză)
- G.Thoim -1823 - clasificare în lucrarea “Planuri raţionale ale tuturor tipurilor de grădini”
- grădini simetrice - nu admit în compoziţie decât forme regulate şi suprafeţe predominant
plane pe porţiuni sau chiar în întregime
- grădinile chinezeşti, engleze sau neregulate - oferă într-un spaţiu limitat toate felurile de
forme cât şi diverse lucrări de artă şi construcţii decorative diverse, îngrămădite fără a
fi necesare şi fără să se găsească într-un raport unele cu altele
- grădini de peisaj-peisagere sau din natură care imită cele mai frumoase scene din natură
făcând să dispară arta care a servit să le stabilească
- sec XX- J.Vacherot şi H.Hubbard - stilurile clasice, geometria se impune în planuri şi forme
- stiluri romantice, unde dictează traseele şi formele libere
- 1957 România – Carmazinu Cacovschi în lucrarea „Arhitectura peisajelor”:
- stilul geometric cu variantele - maur
- italiano-francez din Renaştere şi Baroc
- stilul liber peisager - chino-japonez
- anglo-american
- stilul mixt - contemporan, combinaţie a celor două anterioare
- 1980 - Filofteia Negruţiu „Spaţii verzi “ – stiluri geometric, peisager, mixt
- 1992 - Viorica Constantinescu „Arta grădinii” evită o clasificare făcând o descriere a evoluţiei
Stilul geometric
- denumit şi stil arhitectural, francez, regulat, clasic, renascentisto-baroc
Evoluţie
- amenajarea grădinilor mesopotamiene între Tigru şi Eufrat(6000 ani)
- concepţia grădinilor egiptene (5000 ani), relaţia grădină - arhitectură (~ 2000 ani) trasee geometrice rigide
- grădinile romane (au asimilat o serie de experienţe orientale, egiptene şi elenistice)
- elemente ce fac legătura între arhitectură şi grădină: peristil, portic, patio
- vegetaţia fasonată în forme geometrice
- monumentalul, prezent în majoritatea grădinilor
- canalul de apă, practicat anterior de egipteni

- grădinile maure - moment culminant, dominaţia arhitecturii asupra grădinii, acestea devenind o încăpere “fără
tavan” a palatului

- grădinile renaşterii italiene - relaţia strânsă grădină - arhitectură

- promovarea traseelor
- elemente de legătura cu arhitectura (ziduri, scări, balustrade)
- favorizarea apei în mişcare (cascade, fântâni)
- asocierea decorului sculptural cu apa

- grădinile clasicismului –revenirea la ordine strictă – ex. Versailles

- grădinile sec. XVIII – reprezintă perioada de maturitate a stilului geometric

Stilul geometric Grădina Versailles – Paris
 Stilul geometric – structura generală - compoziţia
Axe - suport de axe riguros trasate
- axe ierarhizate
- axa centrală de simetrie – în general perpendiculară pe clădire
- trasee geometrice, ortogonale obţinute din asocierea liniilor drepte şi a liniilor curbe
- subordonarea spaţiilor exterioare faţă de obiectul de arhitectură
- domină aliniamentele şi unghiul drept
- curbe în minoritate
- dominantă în compoziţie - clădirea/clădirile, întreg ansamblu este subordonat construcţiei
- descreşterea interesului de la dominanţă (arhitectură) spre periferie
- spre periferie circulaţia este cu ochiuri mai mari şi vegetaţia mai bogată, necontrolată formal
- punerea în valoare a axului major prin: deschideri generoase, succesiuni de terase, partere cu decoraţii
savante, policromie de flori, suprafeţe de apă, ritmuri exprimate categoric (prin arbori, fântâni, arhitectură
minoră, sculpturi)
- control riguros al rapoartelor
- dispunerea planurilor de delimitare al verticalelor şi al formelor
- statuile - funcţie estetică intrinsecă
- înnobilează spaţiul
- creează un ritm
- atenţionează asupra punctelor de interes
- se preferă perspective de capăt
- nu se poate vorbi de o utilizare categorică a compoziţiilor simetrice
 Stilul geometric – structura generală - compoziţia
Apa - induce - visare, mişcare, strălucire, prospeţime, inedit
- componentă preferată a stilului sau uneori dominantă ex:Vila D’Este-Tivoli
- forme ale apei - bazine - forme geometrice
- borduri decorative
- fântâni - clocot
- jeturi
- compoziţii acvatice împreună cu sculpturi
- cascade şi grote cu apă
- curs de apă, heleşteu
Relieful - adaptat compoziţiei, modelat:
- peroane;
- terase: lungi, denivelări mici preluate prin: ziduri de sprijin, scări, rampe, taluzuri, balustrade);
Vegetaţia - în centrul compoziţiei: mai mult “o formă de arhitectură”, animată însă de viaţa anuală - culoare,
miros, textură
- în zonele periferice , mai liberă
- vegetaţia arborescentă:
- aşezată regulat;
- geometrizată;
- uneori alcătuieşte pereţi continui;
- fasonată sub forma: teatre, saloane de întâlnire, cabinete
 Stilul geometric – structura generală - compoziţia
Elemente spaţial decorative:
- parterul (suprafaţa grădinii propriu-zise) în general formă regulată, plană
- degajează punctul compoziţional central – clădirea
- element decorativ prin componente
- divizat simetric de o alee centrală (magistrală)
- asigură perspectiva principală
- asigură circulaţia principală
- perpendicular sunt trasate alei secundare
- între alei suprafeţe (platbande) vegetale
- fâşii sau straturi late de 1,5m - 2,5m
- continue sau întrerupte
- însoţesc aleile
- încadrează în mijlocul lor suprafeţe regulate numite platouri, mărginite de cărări late de 0,5-0,8m, platoul
central este gazonat ca fond verde dar poate fi compus şi cu ronduri, rabate, mozaicuri, elemente
ornamentale (busturi, vase, urne etc).

Elementele componente ale parterelor: platouri, platbande, rabate, alei se pot delimita între ele prin chenare,
rame, borduri.
La limitele parcului se realizează o legătură vizuală cu zona învecinată, limitrofă.
ex.: Grădina Tuilleries-Paris,
parcul Sceaux-Paris,
parcul Sanssouci-Potsdam,
parcul Petrodvoret –St.Petersburg;
- în sec XX stilul geometric agreat la scuaruri, esplanade etc.
Stilul geometric

Parcul Sceaux - Paris

Stilul geometric

Parcul Sanssouci - Potsdam

 Stilul peisager
- denumit uneori stilul Romantic
- structurat în sec XVIII
- origini - experienţa chineză: daoismul şi budismul, concepte religioase care statuau întoarcrea omului la natură,
comuniunea, rezonanţa cu universul natural pentru a accesa liniştea interioară, pacea divină, nemurirea
- experienţa japoneză – contemplarea naturii, descifrarea legilor naturii, ce guvernau inclusiv fiinţa umană
- motivaţie religioasă - gradina o reverie, natura trebuie trăită, ea induce unui privitor gânduri, sentimente, contemplare
- contrastele şi armoniile jucau un rol major – grădinarul - artist complet şi filozof
- grădinăritul, artă regală, cea mai importantă dintre toate artele
- imobilism
- grădina peisageră, japoneză - acuză simbolistica
- diminuează grafismul chinez în favoarea expresiei
- dinamica conceptelor, dinamism în amenajarea peisagistică
- evoluţia şi urmărirea în timp a grădinii
- sec XVIII - influenţa orientală
- noua atitudine faţă de natură –J.J.Rousseau “Reîntoarcerea la natură”
- reacţia la artificialitate, înţepenire şi rigoare (modelul geometric Versailles) conduce la căutarea unui nou model de
gradină –peisageră
- principii - a nu încorseta natura dar nici de a o copia întocmai
- descoperirea măiestriei naturii în utilizarea elementelor compoziţiei, în căutarea firescului, în continuarea grădinii
dincolo de limitele sale în peisajul neprelucrat
- evitarea prezenţei zidului de delimitare
 Stilul peisager
- grădina peisageră nu a avut un autor de talia stilului geometric (Le Notre), teoreticienii ei fiind diletanţi: poeţi,
filozofi, grădinari;
- grădina peisageră va atrage atenţia şi în disputa: frumos artistic, frumos natural
- Kant (1724-1804) -“arta grădinii nu este nimic altceva decât împodobirea pământului cu acceaşi diversitate (iarbă,
flori, arbuşti, copaci, ape, dealuri şi văi) cu care natura îl prezintă privirii... doar combinarea elementelor este alta,
care corespunde anumitor idei”
- Schiller – în grădină natura nu trebuie să-şi piardă firescul şi autonomia în favoarea unei simetrii inanimate
- W.Kent – considerat părintele artei moderne a grădinilor – grădina Chiswick- compoziţie eterogenă
- Joseph Addeson (jurnalist) -1712 - peisajul, 2 categorii estetice - pitorescul
- sublimul
- egalitatea - grădina-poezie
- grădina-paradis

Caracteristicile stilului peisager:

- terenuri cu topologie animată (chiar prin intervenţie artificială) - rupturi
- pante
- concavităţi-convexităţi
- profil frânt în relaţii armonice cu restul terenului
- înserierea cât mai firească a suitelor de forme şi curbe
- valorificarea cât mai eficientă a “scenelor” existente
- ineditul devine un scop
- interesul este tentat – privirile spre infinit (perspective lungi) sunt înlocuite cu ambianţe locale oferite din loc în loc
- exclude - simetria, aliniamente
- suprafeţele plate întinse şi riguros delimitate
 Stilul peisager
- obiectele de arhitectură - nu mai dictează
- caută o consonanţă cu cadrul înconjurător
- prezenţă discretă
- se evită - terasele
- scările monumentale
- colonadele
- porticele ample
- aleile conduc spre puncte de interes - vegetal - grupare vegetală, arbori solitari
- apa - oglinzi, cascade
- arta monumentală
- aleile nu au forme geometrice
- vegetaţia prezentă sub formă de: arbori, arbuşti, flori, gazon
- componentă majoră a amenajării – de la peluza până la masiv plantat
- totuşi cu reguli bine stabilite (deşi pare naturală) – alegerea speciilor
- asocieri
- dispunere
- paleta cromatică
- trunchi, frunze, flori, fructe care să permită scene pe anotimpuri
Vegetaţia lemnoasă este prezentă în funcţie de esenţe, mărimi,forme aşezate astfel încât :
- să genereze vederi asupra zonelor pitoreşti
- să evite monotonia
- să mascheze zone inestetice
- constituită din: păduri, dumbrăvi, masive, grupuri de arbori şi arbori izolaţi.
 Stilul peisager
- Florile se regăsesc sub formă de: masive, ronduri, platbande, presărate pe peluze, la marginea vegetaţiei
arborescente.

- lumina importantă în configurarea scenografiei - directă

- insinuată
- filtrată etc.
- apa – importantă pentru atmosferă - calm
- meditaţie
- visare
- nu mai acuză fastul, nu mai preamăreşte arhitectura
- forme de manifestare (heleşteul, cursul sinuos, cascada “naturală”, izvorul)

În cadrul amenajărilor peisagere regăsim şi alte elemente: stâncării, chioşcuri, pavilioane, pagode,voliere pentru
păsări, statui, vase ornamentale, alte elemente ornamentale exotice.

Ex.: Buttes Chaumont, Montsouris, Monceau – Paris, Sefton - Liverpool

Stilul peisager

Sefton Park – Liverpool

Stilul peisager

Parc Buttes Chaumont – Paris

Stilul peisager

Parc Monceau – Paris

 Stilul mixt
- apărut în sec XVIII
- de fapt la o scară redusă a apărut în antichitate- la grădină se adaugă zona de vânătoare, zona naturală,
peisageră. Rudimente ale stilului mixt se regăsesc şi în amenajările din Evul Mediu şi din sec XVI-XVII în Franţa şi
Anglia
- Orientarea către soluţia mixtă e favorizată de:
- dezvoltarea stilistică în care baroc-ul, rococo-ul şi clasicism-ul trebuie să se împace cu sentimentalismul
preromantic
- parcul englezesc nu dăduse nici o realizare comparabilă cu Versailles-ul
- de preferinţele naturiştilor
- tendinţa spre utilitar
- redescoperirea ruralului, a formelor spaţiului rural de teoreticienii şi scriitorii perioadei
- Harcourt - 1775 - teoretician al parcului mixt, tratatul despre decoraţia exterioară a parcurilor şi grădinilor
- Hirschfeld -1779 – Germania – “Teoria artei grădinilor”
- Watelet - 1774 – Franţa – “ Eseu asupra grădinii”
Harcourt, Hirschfeld si Watelet vor pune problema genurilor de grădină, tipurilor de peisaj ce trebuie cuprinse în
grădină - vesel
- melancolic
- romantic
- sublim
- sec XIX –XX – exemplele de grădini mixte se înmulţesc
- va conta ca parcurile publice să satisfacă: - nevoia de destindere a individului tot mai stresat
- primirea pentru recreere şi sport a unor mari mase de oameni
Ex. în România - Cişmigiu
- parcul Carol/Libertăţii proiectat pentru expoziţia 1906
- parcurile de cultură şi odihnă
 Stilul mixt - caracteristici
- în zonele reprezentative şi în cele destinate marelui public se optează pentru tratarea geometrică care asigură:
– monumentalitate
- pune în valoare construcţiile
- profile transversale largi necesare acceselor pentru spectacole, sport, expoziţii
- platforme generoase în faţa clădirilor
- platforme în jurul obiectelor de artă
- tratarea geometrică - mai substanţională la scuaruri, mai diminuată la parcuri
- în afara centrului major al compoziţiei se optează pentru tratarea peisageră (natură mai puţin prelucrată)
- organizarea liberă a circulaţiei
- natura neprelucrată, nefasonată
- se evită perspectivele largi
- construcţii de mică amploare
- ambianţa pentru plimbare solitară
- evadarea din urban şi cotidian
- contemplaţie şi meditaţie
- vegetalul se supune aceloraşi reguli - în partea de primire - paleta coloristică la cote maxime
- arbuşti şi arbori cu coroana colorată
- se acuză perspectiva
- se crează fundaluri –construcţii, sculpturi
- se caută ritm
- în zonele de evadare din urban, cotidian se caută –pitorescul, naturalul
- apa se prezintă sub diverse forme: bazine, fântâni, cascade, lacuri, cursuri de apă subordonate stilului din acea zona
- prelucrarea elementelor din cele două stiluri într-o singură compoziţie, rezultă o gama diversă de elemente
decorative, astfel încât funcţia de tranziţie o are vegetalul
Stilul mixt

Parcul Cişmigiu
Bucureşti
Stilul mixt

Parcul Carol/Libertăţii – Bucureşti

 Stilul simulării

- ca o replică la grădina arhitectonică unii arhitecţi au creat “arhitectura-grădină”

- peisaj sugerat, succesiuni de planuri, denivelari, obiecte, jardiniere
- o înscenare unde anotimpurile nu mai contează
- grădina simulată – materialele de sinteză iau locul vegetalului,apei
Genul peisajului

- prin genul peisajului se întelege caracterul general al expresivităţii sale artistice şi influenţa acestuia asupra stării
sufleteşti
- elementele pe care le inspiră depind şi de subiectivismul privitorului
Factori ce influenţează expresivitatea artistică:
- necesităţi biologice - spaţiu util
- spaţiu ocrotit
- spaţiu de destindere
- caracteristicile cadrului natural - terenul plat favorizează geometrismul
- terenul animat, multiplicarea planurilor, percepţii succesive
- caracteristicile colectivităţii - nomade, oaza devine paradis
- sedentare, preferinţe pendulate între urban şi rural
- atitudinea religioasă - monoteistă
- pluriteistă
- atitudinea faţă de natură - adorare, grădina sacră
- subjugare
- atitudine estetică - grădina sacră
- grădina spectacol
- grădina parte a peisajului
- grădina obiect de artă şi şansa de afirmare
- evoluţia tehnico-ştiinţifică - grădina însumare a elementelor naturale
- grădina sintetică, simulată
Genul peisajului Vila D’Este – Tivoli
 Genul peisajului
Momente în apariţia genurilor:
China – peisajul putea deveni: de veselie, de groază, de basm
Renaşterea - de prost gust sunt considerate naivul, autenticul, spontanul
- demn nu e decât ceea ce trece prin spirit
- renaşte plăcerea grădinilor filozofice antice

Baroc şi Clasicism –“grădina cântătoare” (Vila D’Este)-jocul apei, orgile puse în miscare de ape

Sec. XVIII-grădina devine obiect de studiu al esteticienilor

Ex.:sec.XIX- R.Mayer afirmă că forma arborilor şi modul lor de asociere pot crea impresia de:
- severitate
- libertate
- amuzament
- răceală
- utilitate
- artificialitate

H.Hubard în 1938 propune genurile - grandios

- entuziast
- melancolic
- trist
România – C.Cacovschi propune două categorii: - genuri majore - inspirat
- îmbucurător
- visător
- protector
- genuri minore - calmant
- melancolic
 Genul peisajului
Genul de peisaj rezultă şi din atitudinea emotională provocată, depinzând de factorii:
- realitatea fizică a cadrului ex.-zi însorită/ploioasă, răsărit, amurg, anotimp
- starea sufletească individuală ex.-vârsta, atributele/caracterul individului

- genul calmant se realizează din - spaţii controlabile

- spaţii protejate
- peluze liniştite
- alveole în masive plantate
- suprafeţe statice de apă
- alei cu trasee libere
- omniprezenţa vegetalului
- dominaţia orizontalităţii
- perspective scurte
- monocromatica sau cromatica dominantă (verde, albastrul apei, combinaţii pastelate)

- genul visător - poate asocia fantezia cu misterul

- privirea atrasă de panorame ample, obiecte de arhitectură majore
- efect obţinut mai ales prin stilul peisager
- evitarea şocurilor
- prezenţa apei fără manifestari violente (arteziene, clocot, cascade etc.)
- scene de natură virgină
- arbori solitari
- siluete de dealuri şi munţi în depărtare
- cromatica simplă
- trimitere la trecut (arta figurativă)
- elemente exotice
 Genul peisajului
- genul vesel - combinaţii contrastante de dispunere, formă, culoare
-spaţii deschise
-perspective diverse
-ritm
-prezenţa jocului de apă
-componente decorative
-surprize
-densitate ambientală
-coloristică diversă

-genul monumental –îndeamnă la atitudini solemne, entuziaste

-se supune unor rigori arhitecturale de ansamblu: axe, perspective
-ierarhizarea spaţiilor
-ritmul dispunerii
-volumetria
-semnificaţia elementelor
-gradarea interesului
-relaţionarea de scară între –circulaţie
-vegetal
-arhitectură
-masive clar conturate
-aliniamente
-partere decorative ample
-suprafeţe mari de apă
-obiecte monumentale
INCURSIUNE ÎN ISTORIA
PEISAGISTICII

Conf.dr.arh.Mircea Grigorovschi
curs 08
Rosario Assunto – Filozofia grădinii și filozofia în grădină
„Istoria face să treacă în natură o cultură, adaptând la forma culturii un aspect particular al
naturii.”
- arta grădinilor evoluează în timp, în funcție de:
- dezvoltarea social-istorică a popoarelor,
- particularitățile naționale
- tradiția și cultura popoarelor
- condițiile mediului natural geografic.
Evolutia gradinilor a depins, a fost influentata pe de o parte de spiritualitatea poporului si
locului unde a aparut si de nivelul de civilizatie, materiale, tehnica si nivel de cunoastere.
Comparând evoluția așezărilor umane cu evoluția artei grădinilor se observă dezvoltarea
simultană a două maniere generale de compunere: liberă, ordonată-geometrizată; ulterior
apare stilul mixt.
- primele grădini – „paradisuri”/ Eden (grădina raiului, denumire regăsită în limba mai
multor popoare) simbolizau idealul oamenilor de a trăi în armonie cu natura;
- probabil începutul artei grădinilor apare odată cu începuturile arhitecturii – date foarte
puține: legende, descrieri istorice, fresce, desene
- începuturile artei grădinilor – în diverse centre ale continentului asiatic sau european (la
început în China, India, Siria și Mesopotamia, apoi în Egipt, Grecia, Peninsula Italica)
GRĂDINILE ANTICHITĂȚII

- primele civilizații superioare – văile fertile ale fluviilor Tigru, Eufrat, Nil, Indus,
Fluviul Galben – se nasc primele grădini;
- la început - scop utilitar: constituite în principal din plante cu rol alimentar;
ulterior, dobândesc caracter religios, de slăvire a divinității sau de meditație;
- în jurul sanctuarelor diverșilor zei sau în jurul mormintelor erau amenajate
crânguri sacre; natura inspira arhitectura sacră: coloanele templelor – tulpinile
copacilor

Cca 8000 Î.C.- Ramayana și Mahabharata: - descriu palate cu grădini

exuberante, cu amenajări fastuoase
 GRĂDINILE CIVILIZAȚIEI INDUSULUI

Bazinul fertil al Indusului generează civilizațiile: Mohenjo-Daro, Harappa - 2 centre urbane cu

dimensiuni remarcabile
- trama stradală preconcepută geometrizată
- amenajări ambientale folosind vegetația și apa
- fragmente cu astfel de amenajări se pot vedea pe tăblițele de lut ale perioadei

Valea Indusului
GRĂDINILE CIVILIZAȚIEI INDUSULUI

Mohenjo-Daro
GRĂDINILE CIVILIZAȚIEI INDUSULUI

Harappa
 GRĂDINILE DIN MESOPOTAMIA
3000 Î.C.: - civilizațiile babiloniene – dispuneau de parcuri și grădini
- civilizațiile asiriene
Surse:
- descrierile istoricilor antici
- fragmente de basoreliefuri
Localizare geografică: între Tigru și Eufrat
•populații succesive: Sumerieni și akkadieni (babilonieni) --- asirieni
•mari proprietăți funciare: regalitate, cler (temple), aristocrație
•activități utilitare: grădinărit, pomicultură, viticultură
Protecția grădinilor de zarzavat – se făcea prin plantarea sălciilor – primele perdele de protecție (O. Drîmba,
1984)
Curmalul – copacul sfânt – utilizări multiple
Mesopotamia – leagănul grădinilor veșnic înflorite – originea mitului grădina Edenului
Edin – în sumeriană – stepă
Edenuri:
•grădinile sacre ale templelor;
•grădinile de pe terasele ziguratelor;
•grădinile din orașe.

Sec. VIII Î.C.: - regele asirian Sargon II fondează capitala imperiului: Dursharukin (Khorsabad)
- fondează parcul regal
- a dorit să adune toate esențele și speciile din Asia Mică:
plante medicinale; cedri, chiparoși, pomi fructiferi;
platani, sălcii, plopi, abanos, buxus, mirt.
 GRĂDINILE DIN MESOPOTAMIA
Grădinile reginei Shammuramat /(denumite de Herodot) Grădinile Semiramidei/
Grădinile suspendate din Babilon:
- a II-a minune a lumii din cele 7 ale antichității;
- descrise de istoricii Diodore din Sicillia, Strabon, Curtius Rufus, Philon din Bizanț
- termenul „suspendare” provine din latinescul „pensile” care înseamnă terasă susținută de coloane
- legenda reginei Shammuramat– Muntele Cerului dedicat zeiței Ishtar
- legenda grecească - regele Ninus construiește pentru soția sa,Semiramida, “Grădinile suspendate din Babilon”.
- în realitate - aprox. Anul 600 I.H. - incluse în palatul lui Nabucodonosor al II-lea în Babilon, au fost construite de acesta
pentru soția sa regina Amytis;
- erau realizate pe o construcție masivă, în terase succesive, descrescând ca dimensiuni și atingând o înălțime totală de
77 m;
- sprijinite pe două laturi de zidurile de incintă, etajarea era vizibilă dinspre palat (palatului lui Nabukadnezar din Babilon)
- grădini amenajate pe terase susținute de coloane și arcade ce adăposteau la baza edificiului 14 săli boltite, răcoroase,
dispuse de o parte și de alta de-a lungul unui cordor boltit
- știința complexă a artei grădinilor susținută de cunoștințe tehnice
- stâlpii cu latura de 7m – umpluți cu pământ pentru a putea crește arbori
- 4 terase succesive: placate cu piatră, izolate hidrofug cu trestii îmbibate cu bitum și placate cu plăci de plumb
- circulația – scări de piatră ce legau terasele
- apa pentru irigații provenea din fluviul Eufrat printr-un sistem ingenios de pompe – un stâlp gigantic de susținere, gol în
interior pe toată înălțimea sa, ascundea instalații hidraulice care pompau apa din Eufrat;
- vegetația: smochini, migdali, nuci, rodii, trandafiri, nuferi, arbori de tămâie, flori diverse, curmali, plopi, pini, lotuși ;
- palmierul – arbore simbol al vieții adăpostind la rădăcinile sale izvoarele vieții veșnice
- funcțiuni: grânare mascate, ansamblu sacru, observator astronomic
- este de fapt prima grădina botanică, prima colecție de plante.
GRĂDINILE DIN MESOPOTAMIA

- Diodor din Sicilia –

impermeabilizarea teraselor “
blocurile erau acoperite cu un
strat de trestie îmbibate în
asfalt, pe acest strat urma un
rând dublu de cărămizi arse
legate cu asfalt; la rândul lor
acestea erau acoperite cu foi
de plumb pentru a împiedica
infiltrarea apei și pătrunderea
ei în fundații. Pe acest strat se
găsea o masă de pământ
vegetal suficientă pentru ca
arborii cei mari să prindă
rădăcini. Acest sol artificial era
plin de arbori de toate speciile,
în stare de a fermeca privirea
prin mărimea și frumusețea
lor.”
 GRĂDINILE DIN PERSIA

- în Persepolis, orașul regal, palatele regilor (Cirus, Cambise, Darius, Xerxes, Artaxeres) erau însoțite de grădini „paradis”
- sursă nescrisă : covoarele persane – ex. covoarele comandate de regele Khosrou Al II-lea (sec. VI e.n.)
- miniaturile persane redau grădini: de petrecere, de meditație, de vânătoare
- Sec. VII d.C. – grădinile persane preiau de la bizantini tehnici hidraulice
- grădina persană – caracteristici:
- înconjurate cu ziduri numite pairidaesa
- compoziție geometrică simplă – două axe principale constituite din
canale însoțite de alei – cele 4 brațe ale canalului figurează interpretarea
asiatică a universului cu cele 4 fluvii orientate către punctele cardinale, în centru
fiind amplasat Muntele Central al Cosmosului
- în centrul compoziției: pavilion, mausoleu sau fântână
- vegetație: - platani, ulmi, chiparoși, arbuști decorativi – laur, mirt (ordonați în șiruri
distincte),
- trandafiri;
- specii fructifere: portocali, lămâi, rodii, piersici;
- diferite flori ce creșteau într-o dezordine naturală, pe spații orientate
strict geometric
- la extremitățile perspectivelor sau în centru – chioșcuri cu vederea orientată
în lungul canalelor de apă
- în perioada războaielor – specii de plante noi și chiar arbori întregi din
teritoriile proaspăt cucerite erau aduse în țară și replantate în grădinile
împăraților și nobililor
- palatul lui Darius din Persepolis – arhitectură de influență babiloniană, cu curți interioare, cu arbori și flori și cu
coridoare lungi, decorate cu stilizări florale
 GRĂDINILE DIN PERSIA

- descrierile făcute de Xenophon, elevul lui Socrate – Palatul lui Cirus al II-lea de la Sardes:
- grădini geometrice, înconjurate cu ziduri înalte
- vegetație bogată și variată, cu numeroase specii fructifere și ornamentale
- apa era prezentă în canale de irigații
- parc de vânătoare populat cu animale și păsări, prevăzut cu numeroase pavilioane și
chioșcuri pentru odihnă, distracții și exerciții de tir

- grădina regelui Artaxeres de la Susa

- sec. VI – grădinile Eram și Delagosha din Siraz – inspirate de motivul covoareloe

Cucerirea arabă a Persiei:

- menține stilul geometric
- decorații minuțioase, ceramica decorativă
- crește numărul: canalelor, bazinelor de apă îngropate
- bazine placate cu ceramică glazurată albastră – „azulejos”
- largă paletă florală
- preferința pentru pomi fructiferi

Caracteristicile grădinilor persane și mesopotamiene:

- traseu geometric
- dispunerea vegetației în forme libere, neregulate
- caracter exuberant: abundența de plante exotice, abundența florală
- lucrări hidraulice, irigații
- ambianță feerică: arome, colorit variat, ambianță sonoră – păsări mecanice, orgi de apă
GRĂDINILE DIN PERSIA

Eram Garden, Shiraz, Iran Jahan Nama Garden

 GRĂDINILE EGIPTULUI
4000 Î.C.:
- diverse tipuri de grădini
- influența artei grădinilor – stilizări folosite în construcțiile arhitecturale – sugerează imaginea pietrificată
a grădinii sacre
– coloanele aveau capitelurile de forma florii de lotus sau de papirus; modulațiile
coloanei sugerează un mănunchi de tulpini ale plantelor de mai sus;
- mai târziu, capitel – stilizează frunza de palmier
- tavanele erau pictate cu stele și păsări
- pardoseala decorată cu plante acvatice și pești
- folosirea apei: canale, bazine, tehnici de irigație
- tipuri de grădini: utilitare, sacre, de agrement-private, regale sau imperiale (palatul faraonului)
- preferința pentru grădina plată agrementată cu pavilioane și chioșcuri

Grădinia privată (grădina locuinței):

- prelungire naturală a clădirii
- formă regulată și înconjurată de ziduri
- trasee geometrice – dominat de o piesă de apă : bazin rectangular alungit sau în formă de T, populat cu
pești colorați și decorat cu lotuși
- cu punct de interes central: bazin dreptunghiular înconjurat de rânduri de arbori
- existența unui mic pavilion de odihnă și repaos sau chioșc cu viță de vie amplasat cu vederea spre
bazin
- în grădinile mai mari sunt prezente pergole cu viță și compartimentări interioare cu ziduri scunde sau
treiaje
- plantații, în funcție de epocă, sunt concepute ordonat, și respectă fie o anumită alternanță, sau sunt
dispuse liber în cadrul rândurilor – bogat sortiment de plante:
- viță de vie, rodii, palmieri, curmali, paltini de munte, sicomori (arbori sacri), pruni, smochini
- maci, lotuși, mentă,lucernă, dovleac
- Centaurea Malva, Papaver, Rosa, Anemone, Narcisus, Chrysanthemum, Lupinus, Delphinium,
Lathyrus, Celosia
GRĂDINILE EGIPTULUI
Grădinile sacre (grădinile templelor funerare și divine)
- forme geometrice
- piesă importantă un canal de apă termnat printr-un bazin cu dimensiuni ce permite navigația unor
ambarcațiuni ușoare
- cultivau plante medicinale pentru ritualuri religioase sau pentru cură

Influența contactelor cu Orientul Mijlociu:

- plante noi
- mai multe construcții

Grădinile patio:
- apar în interiorul palatelor, sub influență orientală, în urma expansiunii războinice până în Mesopotamia
- decorate cu bazine de apă, pavilioane, voliere cu pelicani
- pătratele de verdeață – irigate prin intermediul unor mici canale

Grădina Botanică a lui Tuthmosis al III-lea

- vegetație: sicomori, curmali, rodii,roșcovi, sălcii pletoase, tamarix, acacii, maci, mentă, etc.
- exista un catalog de specii al acestei grădini – basoreliefurile din încăperile templului de la Karnak

Grădinile Cleopatrei
- deși avea o mare abundență florală, datorita traseului lor regulat-geometric – monotonia

Grădina domeniului lui Amenophis III

- ordine geometrică
- bogăție vegetală
- arbori decorativi și pomi frunctiferi – Ficus stcomoras, Ficus carica, vița de vie

Grădina funerară a mormântului lui Ehene (1550 Î.Hr.)

- cuprindea o largă varietate de specii: sicomori, curmali, rodii, roșcovi, sălcii plângătoare, tamarix, pergole cu
viță de vie
 GRĂDINILE EGIPTULUI

Templul lui Hatshepsut

Grădinile templelor de la Luxor și Karnak – menționate în literatură

- cultivate arbori și plante medicinale: aloe, anason, chimion, brândușe,
coriandru, fenicul, gențiană, lotus, mentă, etc.

ex. Grădinile terasate ale reginei Hatshepsut

Gradina egipteana, dupa Magnilio Calcagno

 GRĂDINILE GRECIEI ANTICE
- grădini sacre ale templelor
- grădini particulare – de tip patio
- grădinile filozofice și de agrement pe lângă: gimnazii, teatre, stadioane
- grădini utilitare – livezi întinse
- grădini funerare sau divine, păduri sacre – închinate zeităților: Demeter, Dionysos, Apolon – cu arbori și arbuști
sacri: - stejarul – Zeus,
- laurul – Apolon,
- măslinul – Atena,
- mirtul - Afrodita
- s-au dezvoltat cu precădere grădinile deschise, ce puteau fi frecventate de popor – academii, licee, temple, case
nobiliare

Ex. sec. VIII Î.C. grădina olimpică din Peloponez unde se desfășurau jocurile olimpice, grădina multifuncțională:
parc public, jocuri sportive.
- grădina școlii în care preda Platon
- grădina școlii în care preda Aristotel
- grădina lui Pericle – decorată cu statui din bronz, marmură și alabastru, printre tufișuri de rhododendron
- grădinile Antiohiei
- grădinile lui Academos
- agora Atenei – platani

Epoca elenistică:
- Orientul influențează Grecia
- moda spațiilor de agrement: luxoase, confortabile
- prezentă mai ales în Sicilia și Asia Mică, ex.: grădina lui Gelon din Siracuza, parcul în stil persan de la Region,
grădinile din Alexandria – orga hidraulică
- preferința pentru grădini de tip patio ca spațiu de tranziție interior-exterior
- utilizarea efectelor decorative: sculpturi animale și nimfe, imitarea unor grote
 GRĂDINILE GRECIEI ANTICE
Caracteristicile grădinilor grecești:
- spiritul umanist
- respectul pentru: educație, cultură, civilizație, sport
- respectul față de natură
- ocupa suprafețe de teren restrânse
- geometrism logic - utilizarea regulilor de compoziție: proporția de aur, simetria, armonia,
euritmia
- profund simț al observației peisajului
- utilizarea științei: pentru a potența valoarea reliefului, pentru a potența silueta arborilor și
clădirilor
- crearea de efecte prin contraste de culoare: albul clădirilor, albastrul cerului, verdele
vegetației
- folosirea efectelor plastice arhitecturale prin: sculpturi, mici temple, edicule
- folosirea efectelor dramatice prin crearea unor imitații de grote și peșteri mitice
- vegetația: dispusă în mod liber
- pomi fructiferi – meri, peri, smochini, măslini, alun
- arbori: chiparoși, cedrii, ulmi, platani, lauri, plopi, tuia, buxus,
- viță de vie
- legume
- flori: crini, violete, pansele, garoafe, mixandre, nu-mă-uita, maci, zambile,
mirt, bujori, iriși, gura-leului, narcisele, trandafirul
- chioșcuri acoperite de plante agățătoare destinate studiului, terenuri pentru diverse exerciții
fizice și pentru întrecerile sportive, statui, monumente de marmură, altare, vase ornamentale,
colonade, bazine de apă, pergole, porticuri
GRĂDINILE GRECIEI ANTICE

Eleusis – Grecia Knossos - Grecia

 GRĂDINILE ROMANE
Informații:
- descrierile unor istorici: Titus Livius, Virgiliu, Caton, Collumela, Plinius, Tacitus
- cărțile lui Vitruviu

Tipuri de grădini:
- parcuri imperiale: Aventin, Pincio
- grădini particulare – în jurul vilelor: Frascati, Tibur, Capri, mecena, Lucullus, Sallastius, Agripa, Cicero,
Pompei, Horațiu, Tiberiu, Adrian
- grădini publice
- grădini de agrement, lângă terme și bazilici
- grădini sacre, în jurul templelor și mormintelor
- grădini utilitare: livezi, grădini cu legume și fructe – Hortus

- Plinius cel tânăr – descrie părțile grădinilor romane: - rozarium (grădina de trandafiri)
- grădina cu topiarii
- grădina viridaria (grădina de flori)
- grădina de legume
- livada
Cuceririle romane aduc diverse influențe (orientale).
Datorită suprapopulării:
- retragerea aristocrației în afara orașelor
- vilele din afara orașelor – una sau mai multe grădini cu: portice, statui, fântâni, vegetație luxuriantă

Sec. II Î.C.:
- apare moda peretelui fundal al porticelor
- pictura peisagistică devine o modă
- peisajul devine treptat artificializat, romanțat
- efecte scenografice: fasonarea vegetației, statuete vegetale
 GRĂDINILE ROMANE
Grădini publice:
- deserveau necesitățile urbane
- amplasate lângă: terme, gimnazii, palestre, teatre, hipodroame

Parcurile imperiale – inspirate din parcurile Orientului, ex. Parcul lui Hadrian, Tivoli inspirat din grădinile
egiptene, persane și grecești; preferința greacă pentru grote.

Influențe și dominante:
- grecești – arta greacă
- orientale
- spirit dominator roman
- dorința de a etala bogăția, puterea
- fast și exuberanță

Caracteristici:
- simțul peisajului folosit prin: modul de amplasare al vilelor, gruparea siluetelor arborilor
- prelucrarea elementului vegetal prin fasonări creându-se un caracter decorativ artificial
- folosirea traseelor geometrice și libere
- folosirea abundentă a elementelor plastice arhitecturale: colonade, statui, terase, scări
- folosirea apei în diverse și variate forme
- utilizarea unei multitudini de esențe de: arbori, arbuști, flori variate
- utilizarea științei și tehnicii pentru lucrări inginerești de mare amploare: canale de irigații, orgi hidraulice
- spirit de eleganță
- grandoare
- cadrul vegetal: stejari cu frunze persistente, pini, chiparoși, tei, platani, lauri, smochini, duzi,azalee, tisă,
buxus, acant, trandafiri, și multe specii floricole
 GRĂDINILE ROMANE
Grădina locuinței:
- tipul elen de grădină – curte interioară înconjurată de peristil
- decor vegetal subordonat aranjamentului geometric al construcțiilor ornamentale: canale, bazin
ornamental, fântână cu joc de apă, pergole și coloane, vase, statui, borduri tunse din buxus, trandafiri, flori,
plante aromatice (busuioc), lotus

- vila cu grădină a lui Cicero, Lucullus, Sallustius, Mecena, ș.a.

-marile vile – grădini publice (parcuri):
- diferite construcții și amenajări: piscine, terenuri de joc, pavilion de odihnă, etc.
- trasee geometrice, însă nu riguros simetrice – legătura între mai multe pavilioane
- decorate cu porticuri, pergole, treiaje de lemn, statui, vase ornamentale, bazine, canale,
fântâni

Villa Montalto, Roma

GRĂDINILE ROMANE Pincio Gardens
ARTA GRĂDINILOR ÎN EVUL MEDIU
- regres evident în amenajarea grădinilor – cauze - decăderea Europei Occidentale
- migrațiile popoarelor germane
- schimbarea modului de viață în epoca feudală
Tipuri generale comune:
- grădini utilitare și livezi în interiorul și exteriorul orașelor – foarte mici
- grădini particulare de agrement
- grădini segnoriale și regale
- grădinile micii nobilimi
- grădinile membrilor breslelor
- grădinile hanurilor
- grădini sacre, pe lângă bazilici și mănăstiri

Caracteristici generale:
- grădini de dimensiuni mici
- grădini cu caracter închis, secret, acces limitat
- atmosfera visătoare și poetică, romantică
- geometrism amorf, fasonarea vegetației
- înclinație pentru: flori, plante aromate, plante medicinale, liane
- prezența unor influențe orientale: lucrări hidraulice, păsări în voliere etc.
- nivelul științei și tehnicii meșterilor: arta automatelor cântătoare, lucrări hidraulice speciale, decorații
minuțioase
ARTA GRĂDINILOR ÎN EVUL MEDIU

Grădinile monahale
- cuprindeau compartimente geometrice distincte pentru legume, pomi fructiferi, plante medicinale si
aromatice, specii de flori;
- în sec. X – cruciade - horticultura face progrese rapide – îmbogățirea sortimentului ornamental cu
specii noi aduse din orient (lalele, zambile, crini, mimoze)

- călugări – lucrări scrise despre agricultură – răspândirea cunoștințelor tehnice și a celor referitoare la
modul de aranjare a grădinilor
- 1300 - Pietro de Crescenzi – modelul programatic al grădinii medievale – compartimentarea în
sectoare separate de cultură: - grădina cu pomi fructiferi, arbuști și plante ornamentale
- grădina de legume și plante medicinale
- grădina de flori cu funcție exclusiv ornamentală
Grădinile locuințelor medievale
- de dimensiuni mici
- teren plan, de dimensiuni mici
- înconjurate de ziduri
- sector decorativ puțin variat, compoziție geometrică monotonă, din careuri egale, delimitate de alei de
aceeași lățime, la intersecția lor – fântâni sau bazine (în grădinile mari)
- decorate cu flori, trandafiri, gazon, arbuști tunși, garduri vii tunse
- în grădinile mici, lipsa arborilor – îmbrăcarea zidurilor împrejmuitoare cu plante agățătoare
sempervirescente, viță-de-vie, trandafiri urcători
- uneori – pergole de lemn acoperite cu viță-de-vie, mici pavilioane din lemn
- în spatele grădinii – viridariu – suprafață rezervată arborilor ornamentali
 ARTA GRĂDINILOR ÎN EVUL MEDIU

Grădinile nobililor și cele regale

- compartimentate în curți geometrice separate prin
graduri
- amenajări pentru amuzament – labirint, pavilioane
pentru petreceri, menajerie
- galerii acoperite cu plante urcătoare ce înconjoară
peluze rectangulare – promenade ce leagă diferite curți
- Franța: grădinile de la Luvru
- grădinile de la Saint-Pol, ale lui Carol al V-
lea
- abateri de la modelul formal medieval
- în Franța – Marele parc de la Hesdin – 940
ha, înființat la sf. sec. XIII de Robert II d’Artois
- inspirat de grădinile islamice
- numeroase automate hidraulice de grădină
- în sec. XV – loc de mare prestigiu, centru
politic de întâlnire a diferiților diplomați din țările Europei
- parcul peisager – regele Rene d’Anjou - sf. sec. XIV –
sec. XV – parcuri lângă Angers, Provence
- stil adoptat si în Italia de familia Medici
GRĂDINILE BIZANȚULUI

Sec. III-XV:
- Imperiul Roman de Apus – Imperiul Bizantin a influențat Europa mai ales în zonele de est și sud-est
- influență inclusiv în arta peisagistică
Grădini:
- sacre în jurul bisericilor
- grădini imperiale pe lângă palate

Caracteristici:
- luxul și opulența imperială
- forme geometrice: pătrat, dreptunghi
- înconjurate de un zid înalt de piatră/marmură: cu decorațiuni spre interior, acoperit parțial cu
vegetație
- în general dimensiuni mici
- vegetație exuberantă
- nivel ridicat al științei și tehnicii: arta automatelor cântătoare, arta hidraulică preluată din Orient
- utilizarea în compoziție a amenajărilor: fântâni, bazine, canale, portice, coloane de piatră colorată și
marmură, sculpturi decorative
- grădinile imperiale - decorații artificiale: copaci de aur și pietre prețioase, păsări automate ce cântau
la adierea vântului, oglinzi și suprafețe metalice ce amplificau perspectivele, obiecte din sticlă colorată
– influențe venețiene
- existau și parcuri de vânătoare.

- Grădina din Constantinopol a împăratului Theophil

GRĂDINILE ISLAMICE
- preiau de la persani - concepția amenajării grădinilor
- tehnica ceramicii
- de la egipteni - tehnica irigării
- tehnica folosirii ornamentale a apei
- de la romani - cunoștințe agricole

Grădinile islamice (locuințe mici) - caracter familial, închis

- o singură gradină, sau o suită de grădini (cele mari) - curți interioare – patio
– formă rectangulară
- exemple: grădinile Alkatai, lângă Cairo,
grădinile Palatului Arborelui – Bagdad
GRĂDINILE ISLAMICE

Conformare - grădina împărțită în 4 părți egale - prin întretăierea a 2 canale

cu apă – influența tradiției persane și a religiei mahomedane
- prezența consistentă a apei: bazine, vasce, fântâni, canale de
teracota sau pavate cu marmură
- ornamentație bogată, strălucitoare - plăcuțe ceramică smălțuită,
diferit colorată – vasce, bazine, bănci, ziduri, pereți de fundal – suplinesc
absența arborilor, a sculpturilor (interzise de religia mahomedană)
- desene geometrice (arabescuri) ale mozaicurilor murale se regăsesc
în decorația vegetală
- irigarea: după modelul grădinilor antice orientale – adâncirea
terenului față de nivelul aleilor și canalelor – inundarea periodică – diferențele
de nivel disimulate cu buxus, mirt (borduri)
- vegetația: chiparoși, citrice, buxus, mirt, magnolii; uneori cu aranjament
liber, independent de geometria compartimentelor
- ambianța: intimă, fermecătoare, plină de personalitate
- grădinile regale (califi): gustul pentru feeric, artificial prin intermediul bazinelor
argintii - cu mercur sau staniu, arbori aurii sau argintii placați cu aramă sau
argint, păsărele aurii sau argintii animate hidraulic
GRĂDINILE (ARABE) DIN SPANIA

Exemple: Granada: palatele Alhambra, Generalife.;

Sevilla: grădina Alcazar

Caracteristici:
- compoziția de sine stătătoare
- unele – patio - curți interioare ale clădirilor
- altele – în afara palatelor înconjurate de ziduri
- aranjamente geometrice regulate, nu riguros simetrice adoptate la:
forma și mărimea terenului, relief modelat cu terase plane
- îmbinarea măiastră a vegetației cu apa: fântâni, canale, oglinzi
- sobre, elegante, simple, pline de farmec
- vegetație: chiparoși, eucalipt, palmieri, pini, magnolii, leandri,
laur, agave; compartimente geometrice conturate cu garduri vii din buxus tuns
GRĂDINILE (ARABE) DIN SPANIA

Alhambra (Granada, Spania)

– declarată monument istoric în 1870
- inițial fortăreață, sec. IX, devine în sec. XIII reședință regală de vară
- 13 ha
- patio-uri – bazine dreptunghiulare sau circulare cu apă, cu jeturi
filiforme, canale strâmte, fântâni
- bazine conturate cu ghivece cu flori
- arbori și arbuști decorativi
- plantații în rânduri sau în șah
- garduri vii de înălțimi diferite
- flori multicolore, în arabescuri, pe gazon
- chiparos, laur, mirt, plop, salcie, leandru, azalee, portocali
GRĂDINILE (ARABE) DIN SPANIA

Generalife (grădina paradisului, a Sărbătorilor, a Arhitectului)

(Granada, Spania)
– cea mai nobilă dintre grădini
- amplasată pe panta vecină Alhambrei
- livezi, grădini de legume, grădini ornamentale cu desen geometric,
bazine de apă și galerii
- împărțită în mai multe curți:
Curtea cu grilaj
Curtea Canalului alimentat cu jeturi de apă: - bordura
mărginită de ghivece cu flori, garduri vii de mirt, trandafiri, portocali,
chiparoși
Curtea Chiparoșilor (Sultanei) – bazine de apă grupate în
jurul unui bazin central, încadrate de mirți și lauri
Curtea cu foișor –
Grădinile Noi – masive de trandafiri, pergole, rodii, jocuri de
apă și un teatru în aer liber
GRĂDINILE (ARABE) DIN SPANIA

Alcazar (Sevilla, Spania)

– se adoptă maniera arabă de divizare a spațiului în sectoare separate, distincte prin aranjament
- compartimentările cu buxus au diferite modele
- aleile principale au pe mijloc canale cu apă
- la intersecțiile canalelor: mici bazine hexagonale sau octogonale
GRĂDINILE DIN SPANIA

Grădinile palatului Escurial, lângă Madrid (1554-1560)

– terasate, bazine cu apă și fântâni arteziene, reflectă stilul franco-italian
– cea mai nobilă dintre grădini
GRĂDINILE (ARABE) DIN SPANIA

Grădinile de la Aranjuez (grădina Isla)

- 1555 - prima grădină botanică din Spania, amenajată de Filip al II-lea – plante medicinale și plantații
de bumbac
GRĂDINILE EXTREMULUI ORIENT

GRĂDINILE CHINEZEȘTI:

- cultul naturii, în strânsă legătură cu religia

- influențe: filozofia taoista (începând cu sec. IV î.e.n.), budistă (începând cu sec. II
e.n.); aceste filozofii: reîntoarcerea omului la starea naturală, comuniunea perfectă cu
universul, dobândirea liniștii și a păcii divine, atingerea perfecțiunii morale, a nemuririi
- la fel ca în Grecia sau Egipt, s-au amenajat în jurul templelor – grădini cultivate de
călugări
- diferențe mari între grădina privată, citadină și cea rurală
Grădini de plăcere – dinastia Han (sec II î.e.n.)
- paradisuri ale nemuritorilor
- grupau toate elementele naturale: munți, ape, plante, animale
- constituie un loc al bucuriilor: plimbare, contemplare, odihnă, vânătoare
Grădini monahale:
- s-au dezvoltat în paralel cu cele laice
- cultul budist a ales amplasamente în situri extrem de frumoase
- au creat parcuri naturale la care au adăugat expresii simbolice filozofice, ex. Coliba
eremitului (de fapt un pavilion pentru meditație) – situat pe un mic munte, fie în pădure,
fie pe malul unui lac – expresie a comuniunii filozofului cu natura
GRĂDINILE EXTREMULUI ORIENT

GRĂDINILE CHINEZEȘTI:

Parcurile reședințelor imperiale și nobiliare: - dinastia tang

- componentele peisajului: munte - scheletul pământului, lacuri și râuri – artere ale pământului, roci cu forme
bizare, tuneluri, grote, cascade
- uneori în lipsa apei albia pârâului și apa erau sugerate prin stânci și nisip
- vegetația ocupa un rol secundar în compoziție și era supusă idee de simbol al relațiilor interumane sau
ale omului cu natura: pruni (vestitori ai renașterii naturii), pini (forța caracterului), piersici ornamentali
(paradisul), bambus (prietenia), lotus (puritatea spirituală și înălțarea sufletească), crizanteme, bujori
- poteci cu caracter neregulat, ce se integrau perfect aspectelor și formelor naturale, permiteau
redescoperirea treptată a priveliștilor și „scenelor surpriză”
GRĂDINILE EXTREMULUI ORIENT

GRĂDINILE CHINEZEȘTI:
- dinastiile Song și Ming - elementul
arhitectonic:
- pavilioane
- chioșcuri
- pagode
- poduri arcuite
- galerii de trecere între pavilioane
- ziduri de împrejmuire
- porți ornamentale
După sec. XVIII și arta chineză a grădinilor
suferă influența occidentului
Important și constant – crearea peisajului
după modele naturale
China – sursa a diverse specii aduse în
Europa: piersicul, portocalul, caisul, lămâiul,
crizantema, nufărul, azaleea
- a influențat crearea stilului peisager în
Europa, ex. Grădina perfectei străluciri,
Parcul palatului de vară
GRĂDINILE EXTREMULUI ORIENT

GRĂDINILE CHINEZEȘTI:
Grădina privată – alcătuită dintr-o salcie și două pietre sau dintr-un singur arbore/pom
și o piatră sub formă de carapace de broască țestoasă
- parc extins cu - vegetație copleșitoare,
- insule și poduri,
- poteci ascunse, înconjurate de ziduri bogat ornamentale
- palate mici și pavilioane - ceremonia servirii ceaiului, luarea prânzului,
serbări, contemplarea răsăritului de lună, concursuri de poezie și pictură
- elementele decorative ale unei grădini chinezești sunt:
- pavilioane cu formă specifică,
- punți arcuite peste canale, stânci artificiale
- arcuri, galerii, temple, cheiuri de piatră de-a lungul bazinelor
artificiale
- grădinile erau înconjurate de ziduri – prevăzute cu porți și ferestre decorate cu flori,
animale sau figuri geometrice
- intrarea – porți simple sau bogat împodobite
- grădina chinezească = grădina iluziilor: dacă terenul era limitat, chinezii îl măreau
prin crearea de creste, văi, poteci,, iar în cazul lipsei de perspectivă, grădinile erau
terasate și înconjurate de vegetație
- depărtările sunt simulate plin plantarea de arbori și arbuști de talie descrescândă
GRĂDINILE EXTREMULUI ORIENT

GRĂDINILE JAPONEZE
Caracteristici: - element predominant: peisajul
- influențate de grădinile chinezești
- arta națională japoneză, originală
- legătura puternică cu cultul religios
- arhitectura concepută ca o componentă a peisajului
- arta grădinilor guvernată de simbolism filozofic – folosește toate elementele naturii – reguli
compoziționale și sensuri simbolice
- elemente componente: munți, coline, lac cu insule, pârâu cu cascadă, stânci colțuroase, pietre
rotunjite, nisip, pietriș, arbori, arbuști, plante și flori
- reconstituie un: peisaj complet la scară redusă, scene de peisaj: grădina montană, grădina cu
mușchi, grădina aridă
- prezența arhitecturii: poduri, pavilioane, lanterne din piatră, ansambluri de coloane din lemn
decorativ
- vegetația perfect integrată peisajului: cireși japonezi, pini, ienuperi, arbuști de ceai, camelii,
azalee, bambuși, specii de flori, ferigi, mușchi
- existența arbuștilor fasonați: oval, etajat, compoziții volumetrice, sugerează elemente naturale:
roci, munți, valurile mării, peisaje colinare
- flori puține la număr, sunt așezate fie separat, fie în boschete – iriși, bujori, crizanteme
- arbori: pini, cedri, brazi, chiparoși, tise, sălcii, ginko-biloba
- Gradinile imperiale: Nara, Kyoto – la scară mică concepția parcurilor peisagere chinezești
- grădinile templelor – doctrina zen – formă a budismului
- grădinile reședințelor nobiliare – shoguni
GRĂDINILE EXTREMULUI ORIENT

GRĂDINILE JAPONEZE

Existența grădinilor specializate:

Grădina pentru ceremonialul ritual al ceaiului: mică, intimă; secțiuni parcurse

succesiv; decor sobru; induce starea spirituală specifică ceremoniei;
- cuprinde : plante sempervirescente, roci, pietre rituale, garduri și porți interioare,
plante specifice, pavilionul tradițional, pasaje din pietre, fără alei
- aleile sunt înlocuite cu pietre dispuse la distanțe convenabile, pietre de pășit

Grădinile aride:
- destinate contemplării din interiorul clădirii sau de pe verandă,
- grădini vizuale, alcătuite din material inert - sugerează apa: nisip alb, plan, desenat cu
vălurele;
- în nisip implantate: roci masive (creează iluzia lacului);
- unele grădini aride sugerează peisaj montan cu pârâiașe, ex. grădina templului
Daisen-in (9×4,5m) tablou tridimensional cu peisaj de munte
GRĂDINILE EXTREMULUI ORIENT

GRĂDINILE JAPONEZE
GRĂDINILE EXTREMULUI ORIENT

GRĂDINILE JAPONEZE Grădina Japoneză Fort Worth

Grădina Daisen-in
GRĂDINILE EXTREMULUI ORIENT

GRĂDINILE JAPONEZE – gradina publica

Grădina japoneză Kyoto Kinkaku-ji-temple – Kyoto, Japonia

Grădina japoneză Honshu

Grădina Japoneză Hatley Park - British Columbia

GRĂDINILE EXTREMULUI ORIENT

GRĂDINILE JAPONEZE
Grădinile publice (sec. XVII):
- amenajări mai detașate de semnificația religioasă
- accente pe funcțional
-apare gazonul – influența occidentală

Grădinile miniatură:
- în cutii, în platouri de bronz sau porțelan, destinate decorării interioarelor
- elemente utilizate: pietre, nisip, lut, materiale artificiale pictate, ochiuri de apă cu peștișori roșii, podulețe, arbori
pitici – bonsai
- aranjamente florale – ikebana
GRĂDINILE RENAȘTERII

Renașterea: - reluarea idealurilor antichității clasice

- leagănul: Italia sec. XV și XVI, de aici în restul Europei
- s-a manifestat și în arta grădinilor

- primele manifestări ale Renașterii: Florența (Toscana), vilele familiei Medici : Carregi,
Fiesole
- sec. XVI : - Bramante sistematizează grădina Belvedere – Vatican
- Rafael – grădina vilei Madama – lângă Roma
- reluarea tradițiilor antichității:
moda vilelor suburbane
- reluarea principiilor grădinilor antice:
- simetria
- organizarea arhitecturală a spațiilor, legătura clădire – grădină prin elemente
decorative
- prezența sculpturilor
- utilizarea vegetației fasonate

- ex.: grădina Villei Lante – Bagnaia (arh. Viola), grădina Villei D’Este – Tivoli (arh. Pirro
Ligorio), grădina vilei Medici – Roma (arh. Ammannati), grădina palatului Farnese –
Caprarola (arh. Vignola)
GRĂDINILE RENAȘTERII

Caracteristici:
- suprafețe relativ reduse
- înconjurate cu ziduri
- clădirea principală (palat, vilă) domină și organizează compoziția
- teren în pantă sau accidentat
- terase succesive forme geometrice regulate (opt la Villa d’Este, cinci la Villa Lante, două la
Villa Medici)
- ziduri ornamentale
- scări, rampe de legătură
- sistematizare etajată subordonată unei axe principale - perspectivă descendentă
- pe axă și pe terase: partere vegetale decorate, bazine cu jocuri de apă, canale, cascade,
fântâni, statui, vase ornamentale, balustrade și parapete ornamentale
- axe secundare de compoziție dirijate prin alei rectilinii
- vegetația tratată arhitectural subordonată compoziției geometrice: arbori în
aliniamente, ziduri verzi, garduri vii și borduri tunse, arbori modelați geometric
- specii vegetale preferate: specii cu frunze persistente – pini, chiparoși, stejari meridionali;
arbuști ce se pot modela – tisa, buxus, mirt; specii plantate în vase – lauri, lămâi, portocali;
florile par absente fiind concentrate într-o mică grădină „secretă” în vecinătatea vilei
- bogăția apelor – care murmură continuu, prezența mișcării apei, răcoresc atmosfera -
dirijate pe pante, însoțesc aleile în canale înguste sau scări de apă (cascade în trepte),
fântâni cu jeturi și jerbe de apă, bazine cu fântâni, orgi de apă (Villa D’Este – Tivoli)
GRĂDINILE RENAȘTERII

Palatul Farnese – Caprarola

GRĂDINILE RENAȘTERII

Villa D’Este – Tivoli

 Villa Lante – Bagnaia
GRĂDINILE RENAȘTERII
INCURSIUNE ÎN ISTORIA
PEISAGISTICII

curs 09
 GRĂDINILE BAROCE

Sec. XVII: - principiile esențiale ale grădinilor se mențin: compoziție arhitecturală – echilibru, simetrie
- se simte atenuarea schematismului rigid, ortogonal - trasee rectilinii îmbinate cu linii curbe
- se renunță la fasonarea arborilor care se dezvoltă natural
- cresc dimensiunile grădinilor – devin parcuri
- multiplicarea liniilor vizuale, a perspectivelor
- în ornamentație: bogăția decorului, efecte pitorești și scenografice, elemente ornamentale cu
contururi dulci
- apar grotele artificiale: fântânile cu stânci, „teatrele de apă” – compoziții arhitecturale grupând
statui, roci, apă în mișcare (jocuri hidraulice, jocuri muzicale), zid decorativ cu nișe

Ex.: - grădina vilei Doria, Pamphili – Roma

- grădina vilei Aldobrandini – Frascatti
- grădina Boboli a palatului Pitti – Florența
- grădina Gamberaia, lângă Florența Villa Doria, Pamphili – Roma
- grădina Garzoni – Collodi
GRĂDINILE BAROCE

Villa Aldobrandini – Frascatti

Grădina Garzoni – Collodi

GRĂDINILE BAROCE
Grădinile Boboli – Florenta
GRĂDINI ȘI PARCURI BAROCE FRANCEZE

- inițial grădini realizate de arhitecți italieni la începutul sec. XVI pe lângă castelele Amboise, Blois, Gaillon
- arhitecții francezi: inițial grădina în incinta fortificată a castelului;
- dispariția fortificațiilor: crește spațiul grădinii, canalele ce înconjurau castelul s-au păstrat cu funcție
decorativă, săparea canalelor a furnizat pământ pentru terase

Ex.: - grădinile castelelor Verneuil, Charleval (arh. Du Creceau)

- grădinile castelelor Anet, Chenonceau (arh. Delorme)

Caracteristici:- coeziune arhitectonică între clădiri și grădină

- compoziții dominate de un ax central (alee centrală)
- modelarea terenului în terase largi
- partere cu flori
- prezența canalelor ca elemente de compoziție

Baroc incipient sec. XVII: - parterul curbat brodat cu buxus înlocuiește desenele geometrice regulate
- creații ale etapei: grădinile castelelor Tuileries, Fontainebleau, Saint-Germain,
grădina Luxembourg – Paris
- apar tratate de arta grădinilor – Mollet, Boyceau
- se formează artiști specializați în arta grădinilor

Baroc: - loc de desfășurare a serbărilor grandioase

- artiști angajați în realizarea scenografică a grădinilor, crearea de decoruri bogate
- statui, bazine, fântâni, vase ornamentale create după teme alegorice sau inspirate de mitologia greco-romană
- principalul exponent al epocii – Le Notre
 GRĂDINI ȘI PARCURI BAROCE FRANCEZE

Le Notre: - artistul grădinar al regelui Soare

- contribuții: proporții mari ale compoziției de ansamblu, perspective
dominante, ordonarea grădinii după norme arhitectonice (modelare teren, mari volume
vegetale din mase de arbori), unitatea ansamblului prin diversitatea părților,
introducerea marilor suprafețe plane de apă (bazine, canale) cu funcția de reflectare a
luminii
- realizări – parcuri monumentale: Vaux-le-Vicomte, Versailles, Chantilly, Saint-
Cloud, Sceaux

Chateau Anet, Chenonceau

GRĂDINI ȘI PARCURI BAROCE FRANCEZE

Caracteristici ale barocului francez:

- spații vaste
- tratarea arhitecturală a compoziției
- centrul compoziției – palatul – cap de compoziție
- unitatea ansamblului prin: ordonarea geometrică, axa dominantă, axa dezvoltată în
profunzime pe mare distanță
- perspectivele secundare, perpendiculare pe dominantă devin axe de compoziție
subordonate
- terenul modelat: terase largi, denivelări mici, elemente construite specifice (ziduri de
sprijin, rampe, scări, balustrade), racorduri între plan, orizontal, înclinat prin elemente
construite
- perspective conduse pe direcții dominante de modelare ale terenului
- zone orizontale întinse – oglinzi de apă, bazine, canale
- în vecinătatea palatului spații degajate ce pun în evidență arhitectura
- partere vegetale bogat decorate cu: flori diverse, broderie de buxus, borduri,
aliniamente de arbuști modelate geometric
- piese arhitecturale și plastice: fântâni, bazine, statui
- vegetația subordonată concepției arhitecturale
- grandoarea compoziției: dispunerea regulată a plantațiilor arborescente, spații
deschise decorate de vegetație joasă
- alei rectilinii în rețea geometrică
- spații delimitate de ziduri verzi decorate cu spectaculoase fântâni: jocuri de apă,
rocării, grupuri sculpturale, colonade
GRĂDINI ȘI PARCURI BAROCE FRANCEZE

Versailles – Paris

Vaux-le-Vicomte – Paris
GRĂDINI ȘI PARCURI BAROCE FRANCEZE

Chateau de Chantilly- Paris

Grădinile palatului Saint-Cloud

 GRĂDINILE CLASICE
- școala italiană a Renașterii și școala franceză au influențat rapid arta grădinilor în întreaga Europă occidentală după
sec. XVII
- noile parcuri și grădini au adoptat la început maniera italiană, apoi stilul francez
- apar tratate despre principiile și normele grădinilor franceze, ex.: D’Argeville – sec. XVIII
- arhitecții italieni și francezi sunt invitați să amenajeze grădini în diverse țări ale Europei
- aceste amenajări au influențat arhitecții autohtoni
- cele două stiluri au generat soluții de amenajări ce au primit denumirea de grădini clasice

Realizări notabile:
Germania:- parcul Wilhelmus Höhe – Kassel, model italian
- parcul Herrenhausen – Hanovra, renaștere italiană și baroc francez
- parcul Charlottenburg – Berlin, model francez
- parcul Nymphenburg – Munchen, model francez
- parcul Sansoussi – Potsdam, renaștere italiană

Parcul Charlottenburg – Berlin

GRĂDINILE CLASICE

Parcul Charlottenburg – Berlin

Herrenhausen Park – Hanovra

GRĂDINILE CLASICE

Parcul Nymphenburg – Munchen

Parcul Schönbrunn – Viena

GRĂDINILE CLASICE

Rusia: - parcul Petrodvoret – Leningrad, model francez

GRĂDINILE CLASICE
Anglia:- grădina Whitehall, manieră italiană, parcul Saint James, model francez, grădinile Greenwich

Parcul Saint James – Londra

Grădinile Greenwich – Marea Britanie

GRĂDINILE CLASICE
Spania: - grădinile La Granja – Segovia, model francez
GRĂDINILE PEISAGERE ENGLEZE
- sec. XVIII a marcat o schimbare esențială în concepția grădinilor engleze bazate pe
largi mișcări culturale în căutare de noi forme de exprimare
- mișcarea culturală din literatură: reîntoarcerea la natură, John Milton – Paradisul
pierdut, J.J. Rousseau – La Nouvelle Heloise
- pictura de peisaj:Poussin, Lorrain, Salvator Rosa, Ruysdael
- grădinile chineze au influențat și generat o nouă orientare în arta grădinilor

Prima încercare de schimbare:

- suprimarea fasonării arborilor
- mărirea spațiului prin eliminarea zidurilor de incintă
- înlocuirea zidurilor cu șanțuri generând astfel legătura cu peisajul înconjurător
- înlocuirea parterelor vegetale cu simple covoare verzi
- absența canalelor
- introducerea de poteci șerpuitoare, cursuri de apă și grupări libere ale vegetației
Promotori
- arh. Bridgeman
- arh. Kent:- parcul Stowe
- parcul Rousham
- a eliminat formele regulate
- a amenajat terenul în scene romantice: chioșcuri, grote, ruine, temple,
poduri
- exagerări: plantează copaci uscați pentru a imita mai bine natura
- modelează terenul: coline, văi
- pune în evidență resursele peisagere
GRĂDINILE PEISAGERE ENGLEZE

Stowe Park – Marea Britanie

Rousham Park – Marea Britanie

GRĂDINILE PEISAGERE ENGLEZE
- arh. Brown: - perfecționează compoziția peisagistică
- elimină excesul de construcții decorative
- completează parcul Stowe
- transformă peisager parcurile Blenheim, Chatsworth
Sec. XVIII: - apare influența artei grădinilor chineze, inițiată de lordul Chambers care vizitase China
- apare tipul aparte de gradină anglo-chineză: trasee contorsionate, evoluție către scene de efect
surpriză ( arbori bizari, cascade, stânci, grote), amenajări specifice (pagode, pavilioane chinezești), căutarea
valențelor artei chinezești (căutarea valențelor peisagistice ale contrastelor, culorilor, jocurilor de umbră și
lumină, studierea efectelor optice)
- apare influența curentului romantic: aspecte pitorești, aspecte sălbatice cu filiații în pictură și literatură
Sfârșitul sec. XVII, Humphrey Repton:
- duce la apogeu grădina peisageră
- teoretician de seamă al stilului peisager
- activitate practică deosebită
- a revizuit regulile de compoziție: mare atenție efectelor de perspectivă, exprimarea jocurilor de clar-
obscur, utilizarea apelor, diferențierea vegetației în funcție de colorit, aplică în grădină legile opticii
- evidențiază importanța aleilor curbe în perceperea progresivă a peisajului
- simplifică traseele aleilor
- realizează o mare variație a plantațiilor
- conferă grădinii unitate și armonie
Sec. XIX, peisagistul London
- susținătorul noului curent gardenesque
- realizarea de plantații asemenea pădurilor lăsate liber să crească
- înțelegerea ambientului pentru a putea imita natura
- unitate de expresie, echilibru
- ordine clară a succesiunii scenelor
 DEZVOLTAREA GRĂDINII PEISAGERE – SEC. XVIII și XIX

În Anglia, stilul peisager:

- a devenit tradițional
- s-a extins și asupra peisajului rural
- depășește cadrul rezidențial intrând în cadrul urban – parcuri orășenești
Londra la jumătatea sec. XIX:
-600 ha grădini și parcuri publice amenajate în stil peisager
- în zona centrală: St. James Park, Green Park, Hyde Park, Kensington Gardens
- în zona periferică: Regent’s Park, Victoria Park, Battersea Park
- noua manieră peisageră se extinde și în Franța, Germania, Italia

Green Park – Londra

DEZVOLTAREA GRĂDINII PEISAGERE – SEC. XVIII și XIX

Grădinile Kensington – Londra

Hyde Park – Londra

 DEZVOLTAREA GRĂDINII PEISAGERE – SEC. XVIII și XIX
Sfârșitul sec. XVIII
Franța: - parcuri peisagere: Mareville, Ermenoville, Malmaison
- maeștrii stilului peisager: Barillet – Deschamps, Alphard, André
- dotarea Parisului cu parcuri și grădini (Napoleon III): Bois de Boulogne, Bois de Vincennes, Buttes-Chaumont,
Montsouris
- se exagerează stilizarea aleilor – schematism
- se artificializează compoziția prin prețiozitatea formelor ovale, circulare
- florile încadrate în forme eliptice, amplasate pe peluze în apropierea aleilor

Buttes-Chaumont – Paris
 DEZVOLTAREA GRĂDINII PEISAGERE – SEC. XVIII și XIX
Germania: - grădina engleză din Munchen, parcul Friedrichshain-Berlin, parcul Wilhelmsbad-Frankfurt

Italia - parcul vilei Melzi – Bellagio

- parcul vilei Carlotta – Caddenabia
- parcul vilei Carresi – Frasinelli

Villa Carlotta – Caddenabia

 DEZVOLTAREA GRĂDINII PEISAGERE – SEC. XVIII și XIX
Rusia:
- parcul Pavlovsk – St. Petersburg
- parcul Tarkoe-Selo (Puskin)

Parcul Pavlovsk – St. Petersburg

 DEZVOLTAREA GRĂDINII PEISAGERE – SEC. XVIII și XIX
Sec. XIX
Statele Unite ale Americii:
- împletirea artei grădinăritului cu urbanismul
- dotarea marilor orașe cu parcuri publice și sisteme de zone verzi
- manifestarea stilului peisager englez
-ex.: Central Park – New York, Prospect Park – New York, Fairmount Park – Philadelphia, South Park – Chicago,
Park-System – Boston
Central Park – New York
DEZVOLTAREA GRĂDINII PEISAGERE – SEC. XVIII și XIX

Prospect Park – New York

 DEZVOLTAREA GRĂDINII PEISAGERE – SEC. XVIII și XIX

Stilul mixt al grădinilor (prezentat într-un curs anterior), exemple:

Franța:- Bagatelle – Paris (sec. XVIII)

- Monceau – Paris (sec. XVIII)
- Bois-Renault – Paris

Germania: - Winterhude – Hamburg, arh. Schumacher

Rusia: - parcul Petrovsk – Moscova
- pădurea Sokolniki
- parcuri și grădini botanice în Crimeea

Monceau Park – Paris

GRĂDINILE DIN ROMÂNIA
Grădinile până în sec. XIX
România este:
- la interferența Occidentului cu Orientul și în domeniul artei grădinilor
- există mărturii din perioada dominației romane
- informații relativ precise ne parvin din epoca feudală
- Transilvania (evoluție legată mai strâns de occident) a înregistrat o dezvoltare mai timpurie a grădinilor
-cetăți: formațiuni urbane feudale, grădinile cu caracter utilitar, suprafețe mici

Sec. XVI:
- grădini decorative de mici dimensiuni pe lângă casele: boierilor, nobililor, meșteșugarilor, mănăstirilor
-Alba Iulia – mărturii ale existenței unei grădini în terase și decorată cu flori

Sec. XVII:
- în sec. XVII principele Gheorghe Racokzi a întemeiat un parc cu tei și flori: lalele, narcise
- parcuri nobiliare pe lângă reședințele rurale: Făgăraș, Sân Petru, Ebesfalva
- existența unor grădini decorative la Sibiu – atestate documentar
- mărturii despre grădinile din celelalte provincii românești
- Paul din Alep – grădinile de pe lângă mănăstirile: Cozia, Tismana
- Grădina cu trandafiri a Mitropoliei din Târgoviște
- Iași: grădina palatului domnesc – cu eleșteu,
- grădina cu trandafiri, crini, garoafe, iasomie de pe dealul Galata
-București: grădina domnească de pe malul Dâmboviței,
-Grădina cu trandafiri și lalele pe malul Colentinei – exista și un mare pavilion pentru petrecerile boierilor

Sfârșitul sec. XVII:

- înflorirea arhitecturii românești prin construirea de palate, case de moșie a dus la crearea parcurilor și
grădinilor
-Palatul domnesc București avea la 1700 două grădini la Curtea Veche și la palatul Mogoșoaia - grădini după
moda italiană (C. Brâncoveanu)
Grădinile până în sec. XIX
Sec. XVIII:
- Transilvania – pe domeniile nobiliare s-a impus stilul francez: parcul din Avrig (jud. Sibiu) – domeniul
Bruckenthal, Parcul Bontida (jud. Cluj) – domeniul Banffy, Parcul Gornești (jud. Mureș) – domeniul Teleky,
Parcul Albești (jud. Brașov) – castelul familiei Haller
- apariția amenajărilor cu caracter public – Sibiu – lângă poarta Heltau (1738)- în cadrul acestora apar și
pavilioane pentru distracții: popice, cafenele, chioșcuri pentru muzică
- Sibiu – sfârșitul sec. XVIII – amenajarea unei promenade plantate
- Influența engleză – sec. XVIII – unele zone ale parcurilor existente au fost transformate de maniera engleză - ex.
Avrig, Bontida (începutul sec. XIX – modificare aproape integrală)
-Au fost amenajate și grădini noi cu stil englezesc:
- Transilvania: pe moșiile Brâncovenești, Corunca, Criș, Valaha, Târnăveni;
- Moldova: Căiuți, Comănești;
- Muntenia: grădina familiei Dudescu – București
- Sfârșitul sec. XVIII – București: oraș-grădină (80% din suprafața ocupată de grădini), puține cu caracter
organizat, amenajate – grădina palatului Mavrogheni, grădina bisericii Sf. Elefterie (formă dreptunghiulară,
rond central, alei radiale), grădina din zona unde e astăzi Cercul Militar

Parcul din Avrig (jud. Sibiu) – domeniul Bruckenthal

Grădinile până în sec. XIX

Parcul din Avrig (jud. Sibiu) – domeniul Bruckenthal

Grădinile din sec. XIX

- dezvoltarea orașelor a impus apariția spațiilor publice pentru plimbări și agrement

• Transilvania
- Cluj (Dumbrava Furnicilor), 1838, s-a înființat un parc-promenadă care cuprinde dotări: cafenea, pavilion pentru
muzică, bazin de înot, teren de sport, promenadă rectilinie cu patru rânduri de arbori ce separau circulația
pietonilor de cea aferenta clădirilor, amenajare peisageră în rest
Grădinile din sec. XIX

• Țara Românească
ansamblul șoselei Kiseleff 1833-1840 (Regulamentul
Organic) – prima arteră verde a orașului de la podul
Mogoșoaiei (Calea Victoriei) până la Pădurea Băneasa
apariția grădinilor publice: 1844 – grădina Kiseleff –arh. Carl
Friederich Meyer, grădinar Franz Hörer (ambii din Viena)
– stil peisager: denivelare, alei sinuoase, grupări pitorești
ale vegetației

Parcul Kiseleff – București

 Grădinile din sec. XIX

- Meyer+Hörer – grădini pentru conacele Măgurele, Maia, Filipeștii de Pădure, Grădina Cişmigiu (cea mai
importantă lucrare) - toate în stil peisager
- prima mare amenajare pentru plimbare, odihnă, agrement este grădina Cișmigiu, după principiile amenajărilor
peisagere, arh. Meyer 1850; -* caracteristici:
- prezența lacului
- modelarea reliefului
- axa principală de vedere
- grupări de vegetație lemnoasă
- traseul sinuos al aleilor
- grija pentru estetica peisajului
* anvergura și problemele amplasamentului:
- asanare teren mlăștinos
- construirea lacului
- deplasarea a mari cantități de pământ
- procurarea arborilor
- reamenajarea grădinii Cișmigiu de către arh. Rebhun, la începutul sec. XX

- 1860 – prima grădina botanică din București, grădinar Ulrich Hoffman

- 1885 – actuala Grădină Botanică – din iniţiativa lui Dimitrie Brândza
- Înființarea Grădinii Icoanei – Bucureşti
Grădinile din sec. XIX Grădina Cișmigiu - București
Grădinile din sec. XIX Grădina Botanica - București
 Grădinile din sec. XIX

Craiova:
- Grădina logofătului Bibescu – grădinar german: zone decorative cu alei geometrice, bănci,
pavilioane, sere, culturi diverse
- la 1853, din iniţiativa domnitorului ştirbei devine grădină publică – 125 ha – actualul Parc Bibescu
Brăila:
- înființarea unei grădini publice cu traseu peisager
- Parcul „La Monument” – stil mixt

Parcul „La Monument” – Brăila

 Grădinile din sec. XIX

Iași:
- începutul sec. XIX – amenajarea Grădinii Copou – prinţul Mihail Sturdza aduce îmbunătăţiri
- documentele menţionează şi grădina domnească a lui Mihail Sturza – lângă bariera Socolei
- domnia lui Ghica – 1852 – promenada de pe dealul Copou: fâșii plantate late de 50 m, îmbinarea traseului
aleilor pietonale șerpuite cu traseul central al trăsurilor
- 1859 – Grădina palatului Domnesc:
- compoziție avansată a vremii
- terase și scări monumentale
- axe compoziționale rectilinii
- rezolvări peisagere: lac, grupări libere ale vegetației, alei sinuoase

- în această perioadă s-au realizat promenade la Braşov (Aleea de sub Tampa), Arad, Făgăraş, Mediaş, Dej,
Oradea, Haţeg, Ploieşti, Giurgiu

Gradina Copou, Iasi

 Grădinile din sec. XIX

Brașov:
-promenada – Aleea de sub Tâmpa
Timișoara:
- 1858 - primul parc al orașului – Regina Maria (Parcul
Sibiu:
Tineretului)
- 1857 - parcurile Sub Arini, Dumbrava
- 1870 - Parcul Scudier – 1870, actualul Parc Central
- promenada către Teatrul Național

Simeria:
- se pun bazele primului parc dendrologic, pe o suprafaţă de
cca 70 ha

Parcul Dumbrava Sibiului

 Grădinile din prima jumătate a sec. XX

Craiova:
- Parcul Bibescu, azi parcul Romanescu – arh. Eduard
Redont – înglobeaza terenul fostei Grădini Bibescu
- transformarea unui mic curs de apă într-
o succesiune de lacuri cu nivele diferite: insule, cascade,
anrocamente artificiale, poduri, grupuri pitorești de chiparoși de
baltă și sălcii
- trasee unduitoare ale aleilor
- amenajări arhitecturale: chioșcuri, castel
de apă, case pentru paznici și grădinari, hipodrom, terenuri de
sport

- arh. E. Redont a studiat și un plan de

ansamblu pentru înverzirea Craiovei – inel de bulevarde
plantate
- a amenajat parcul-pădure de pe Valea
Jiului denumit Lunca Moflenilor

Parcul Bibescu (azi Romanescu) – Craiova

Grădinile din prima jumătate a sec. XX

București
Arh. E. Redont, 1906:
- Parcul Carol I fost Libertății
- acesta era parcul unde se va organiza Expoziția Internațională de la București 1906
- planul general al expoziției făcut de arh. Şt. Burcuş
- parc de 30 ha – stil mixt: aleea principală – element ordonator cu aliniamente de arbori, partere de flori,
compoziția conducea spre un lac, de aici se dezvolta un sistem peisager cu:
- priveliști fermecătoare
- amenajări romantice
- grota artificială
- pârâu printre roci
- turn-ruină
- poteci rustice

- E. Redont – Grădina Ioanid, Bdul. Dacia

Arh. Fr. Rebhun:
- reamenajarea Grădinii Cișmigiu
- crearea parterelor flancate de aliniamente de tei
- crearea rondului roman
- crearea grădinii cu trandafiri
- transformarea grădinii în stil mixt
- reamenajarea Parcului Kiseleff
- parcul Palatului Cotroceni
Arh. Rebhun și arh. Octav Doicescu:
- realizarea parcului Național –partea sudică și estică a parcului Herăstrău
Arh. Rebhun:
- Buzău – Parcul Crângul
- Iași – Parcul Expoziției, reamenajarea Grădinii Copou
Grădinile din prima jumătate a sec. XX

Parcul Herăstrău – București

 Grădinile din prima jumătate a sec. XX

Cluj: - Grădina Botanică 1923

Timișoara: - Parcul Tiselor

- Parcul Rozelor
- Alpinetul
- Parcul Pădurea Verde
-reamenajarea Parcului Scudier

Sinaia – reamenajarea parcului Castelului Peleș – arh. Rebhun

Râmnicu Vâlcea – Parcul Zăvoiul - Rebhun

Grădini în Turnu Severin – proiect arh. Rebhun

Curtea de Argeș - proiect arh. Rebhun

Galaţi
Brăila
Roman
Suceava
Grădinile din prima jumătate a sec. XX

Gradina Botanica – Cluj

 Parcurile din a doua jumătate a sec. XX:
- după al doilea război mondial realizarea parcurilor și grădinilor a stagnat
- instaurarea regimului comunist: refacerea economiei, trecerea la sistemul planificat
- lucrări de plantare fără planuri studiate – lipsă cadre de specialitate

În 1952, obiective de perspectivă în domeniul spațiilor verzi:

- reconstruirea și amenajarea parcurilor și grădinilor existente
- crearea de parcuri noi
- crearea de grădini și scuaruri
- creșterea numărului de parcuri și terenuri pentru educație fizică și sport
- plantarea magistralelor, bulevardelor și străzilor
- legarea spațiilor verzi ale localităților în sistem unitar și continuu
- locuri de joacă pentru copii
- locuri de recreere pentru: tineret, adulți, bătrâni
- înființarea grădinilor botanice și zoologice în cât mai multe orașe
- delimitarea unei centuri de păduri de recreere în jurul principalelor centre populate
- colective de arhitecți și ingineri horticultori pentru noile amenajări

Parcul sportiv 23 august – București (70 ha), înființat pentru Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților - 1953

Parcul 23 August – București

 Parcurile din a doua jumătate a sec. XX:

- noi grădini în cartiere bucureștene: Giulești, Coșbuc, Tolbuhin

- restructurarea parcului Bazilescu (fost Nicolae Bălcescu)
- transformarea Parcului Libertăţii - transformare cu efecte negative – mausoleul, scara monumentală şi podul-
esplanadă anihilează dominaţia lacului şi compoziţia romantică existentă (Redont)
- reamenajarea și amplificarea Parcului Herăstrău
- reamenajare Parcul Tei
- înființarea Grădinilor Circului de Stat
- Parcul Expoziției
- Parcul Tineretului
- Parcurile noilor cartiere: Titan, Balta Albă, Drumul Taberei, Pantelimon, Colentina, Crângași proiectate în
special de Proiect București, colectiv arh. Valentin Donose
- demolarea unor întregi cartiere, transformări edilitare ample, nou centru civic – au dus la apariția unor teritorii
destinate parcurilor și grădinilor, ex.: Piața Unirii, Izvor, Văcărești
- numai grădina Unirii are amenajarea finalizată
- au luat ființă în toată țara: scuaruri, grădini publice, spații verzi ale ansamblurilor de locuințe, artere plantate
- dezvoltarea stațiunilor de odihnă și tratament și a zonelor istorice și de agrement a determinat: extinderea
spațiilor verzi, amenajarea parcurilor existente
- amenajarea: siturilor naturale, păduri pentru agrement, crearea rezervațiilor și parcurilor naturale

Probleme:
- lipsa unui nivel corespunzător al realizărilor tehnice
- lipsa de performanță a mijloacelor tehnice utilizate și număr redus a acestora
- lucru ‚‚în asalt’’
- nerespectarea tehnologiilor
- nerespectarea planurilor de execuție
- reducerea cheltuielilor
- utilizarea muncii „voluntare”
- calitatea slabă a materialelor
- neglijența întreținerii Parcul 23 August – București
Parcurile din a doua jumătate a sec. XX:
După 1990:
-o stagnare a activității de amenajare a spațiilor verzi
-avansarea degradării grădinilor, parcurilor și spațiilor verzi
-reviriment în domeniul privat: locuințe, sedii de firmă, hoteluri
-crearea Grădinii Botanice din Galați

Cradina Botanica Galati

 PRINCIPII GENERALE DE PROIECTARE A PEISAJELOR
Scopul arhitecturii peisagere: crearea spațiilor organizate ale ambianței fizice naturale care să permită o integrare
armonioasă a activităților umane.
J. O. Simons, 1967: peisajele trebuie proiectate în viziunea îmbunătățirii relațiilor om-oraș, om-circulație, om-om,
om-natură în contextul evoluției societății (economică, socială, culturală, ecologică).
Pentru îndeplinirea acestor deziderate proiectarea peisajelor trebuie să se supună rigorii unor principii: funcţionale,
estetice – compoziţionale, ecologice, tehnice, economice şi cultural-istorice

PRINCIPII FUNCȚIONALE
Pentru stabilirea folosințelor adecvate este necesară:
- compatibilitatea funcțiunilor proiectate cu amplasamentul, ex:
nu amplasez un parc de relaxare și odihnă lângă o uzină, în acest context amenajez plantații de protecție la
zgomot și poluare
în spațiul îngust dintre străzi de mare trafic: se amenajează spații verzi de protecție, cu funcții estetice,
ameliorarea climatului urban, nu se va amenaja un loc de joacă pentru copii
- satisfacerea necesităților funcționale
- concordanța organizării spațiale cu funcțiunile:
aranjamentul rațional al părților componente
alegerea și dispunerea logică a dotărilor

Ex.: spațiile verzi stradale trebuie să satisfacă funcțional:

protejarea circulației pietonale de cea carosabilă
fluența fluxurilor pietonale și carosabile
acces lesnicios la imobile
subdivizarea traficului: pietoni, piste ciclabile, piste carosabile
funcții ecologice (amenajarea microclimatului local şi diminuarea poluării atmosferei)
funcții estetice (armonizarea arhitecturii diferite a clădirilor, crearea unor efecte arhitecturale prin volumetria
plantaţiilor)
conceperea ansamblului: stradă-clădiri, circulație-mobilier urban, vegetație-plantații ca un peisaj urban unitar
 PRINCIPII GENERALE DE PROIECTARE A PEISAJELOR
- soluția peisagistică se bazează pe:
alegerea și poziționarea tipurilor de plantații
stabilirea înălțimii și formelor
dispunerea în plan
aranjamentul spațiilor deschise: peluze, arii de circulație auto și pietonală
alegerea materialelor adecvate
alegerea formelor, dimensiunilor și culorilor
relevarea detaliilor de amenajare și aranjare
evitarea generării conflictelor între funcțiuni – sectorizarea funcţională

- concordanța organizării cu funcțiunile trebuie analizată și elaborată funcție de:

psihologia și modul de viață al comunității
așteptările și dezideratele comunității
- amenajările peisagere trebuie să ofere:
confort
relaxare
plăcere
frumusețe
 PRINCIPII GENERALE DE PROIECTARE A PEISAJELOR
PRINCIPII ESTETICE – COMPOZIȚIONALE

- corelarea aspectelor estetice cu cele funcționale

- atenție asupra aspectelor vizuale percepute în raport cu utilizările funcționale ale amenajărilor spațiale
- cadrul urban construit și amenajările peisagere trebuie să creeze o ambianță bazată pe: frumusețe, ordine
- ambianța se realizează prin:- respectarea proporțiilor în plan și spațiu
principiile ierarhizării spațiilor
utilizarea principiilor de compoziție: simetrice, asimetrice, geometrice liberă
concordanța stilistică a elementelor de construire a peisajului
armonia şi contrastul formelor, volumelor și culorilor
unitatea compozițională incluzând și realizarea elementelor de detalii
 PRINCIPII GENERALE DE PROIECTARE A PEISAJELOR
PRINCIPII ECOLOGICE

- proiectarea ecologică –se adresează vieții, operează cu elemente naturale (plantele posedă o viață proprie)
- conservarea mediului ambiant
- protejarea și ameliorarea peisajelor existente
- asigurarea condițiilor naturale adecvate creării noilor peisaje
- elemente - păstrarea trăsăturilor naturale importante, menținerea zonelor de interes și valoare ale peisajului cu
scopul – valorificării compoziționale
- valorificării importanței ecologice
- factori majori ai amenajării peisagistice: solul, subsolul, apele, condiții climatice, tipul vegetației, cunoașterea
comportamentului ecologic al plantelor –satisfacerea cerințelor vitale
- relații reciproce
- ritm de creștere
- transformări în timp
- longevitate
 PRINCIPII GENERALE DE PROIECTARE A PEISAJELOR
PRINCIPII TEHNICE

- problemele tehnice specifice ale proiectării de peisagistică trebuie să genereze rezolvări:

adecvate compoziției – vizual, funcțional
corecte din punct de vedere ecologic

Ex.: - modelarea reliefului, crearea lacurilor, deviere curs apă necesită soluții tehnice:
stabilizare pante
consolidare maluri
impermeabilizare maluri
asigurare debit de curgere compatibil cu caracterul peisajului, condițiile naturale.
necesită studierea și implementarea condiționărilor rezultate din aspectele vizuale, ex.: nu pot face un lac pe o
pantă, taluzul mă împiedică să-l văd de la baza pantei, nu pot pune vegetație pe taluz pentru că poate cu rădăcinile
să-l distrugă

- proiectarea circulațiilor: alei, drumuri, scări, poduri

soluții tehnice ce satisfac siguranța deplasării: pante, dimensiuni, materiale, ziduri de sprijin
satisfac cerințe estetice și vizuale armonizate cu peisajul

- instalațiile tehnice
nu trebuie să deranjeze vizual
să nu fie surse de zgomot (ex.: stații de pompare pentru fântâni)
aspect ecologic – influența instalațiilor subterane asupra sistemului rădăcinilor plantelor
 PRINCIPII GENERALE DE PROIECTARE A PEISAJELOR
PRINCIPII ECONOMICE

- valorificarea maximă a posibilităților oferite de teren

adoptarea funcțiunilor în raport cu terenul
stabilirea dotărilor în raport cu terenul
utilizarea materialelor adecvate
- adoptarea soluțiilor peisagistice funcție de posibilitățile financiare ale beneficiarului
- limitarea costurilor prin proiectarea peisagistică, ex.:
modelarea terenului respectă în mare parte configurația inițială a acestuia
poziția unui lac în concavități deja existente
dimensionarea judicioasă a aleilor
construcții decorative în număr mic
materiale puțin costisitoare – la plantații se utilizează puieți fără baloți de pământ
reducerea cheltuielilor de întreținere: mecanizarea întreținerii peluzelor, decoruri florale simple, limitarea modelării
prin tundere
 PRINCIPII GENERALE DE PROIECTARE A PEISAJELOR
PRINCIPII CULTURAL-ISTORICE

- în siturile istorice și culturale (de patrimoniu) ambianța peisagistică trebuie să respecte și să conserve aceste valori
prin:
- abordarea compozițională
- soluții tehnice adecvate
Ex. la proiectarea plantațiilor se va avea în vedere:
- încadrarea armonioasă a construcțiilor
- accente volumetrice
- perspective și vederi către anumite elemente de arhitectură
- evoluția în timp a arborilor și efectele fizice ale acestora asupra construcțiilor
- evitarea amplasării arborilor mari în vecinătatea clădirilor, fundațiilor ruinelor și zidurilor istorice
- circulația va avea în vedere conservarea vegetației venerabile din siturile istorice
- intervenții în parcuri și grădini cu valoare istorică se vor face cu:
- păstrarea concepției și caracterului inițial
- analiza planurilor și documentațiilor inițiale
- intervențiile: restaurare, noi plantări, corecții ale vegetației, defrișări, introducerea de noi funcțiuni și dotări trebuie
realizate în acord cu aceste documentații și pe baza consultării cu specialiști în domeniu (în cadrul Comisiei
Naționale pentru Protecția Monumentelor și Siturilor Istorice există subcomisia Parcuri și Grădini Istorice)
- caracterul specific al unui sit exprimă tradiții de cultură si civilizație, ex.:
o zonă rurală bucovineană, maramureșeană
piață urbană medievală
- intervenția în aceste zone implică tratări peisagere care să:
- respecte situl
- se armonizeze cu trăsăturile definitorii ale sitului
 ARHITECTURA GRĂDINILOR
principii de proiectare si compozitie

CURS 10
Noţiuni de bază şi principii de proiectare şi compoziţie:
- arhitectura grădinilor utilizează toate dimensiunile spațiului - orizontal
- vertical
- profunzime
- peisajele percepute - de la distanță static,
- dinamic în parcurgere, implicarea omului in interiorul peisajului
- spațiile se creează, organizează şi modelează prin - forme şi volume
- efecte de perspectivă, de contrast şi armonie, de culoare, de umbră şi lumină
- material utilizat pentru crearea spațiilor: vegetația, mineralul şi apa
-spațiile vegetale nu au volumetrie stabila, nu sunt riguros închise (datorită creşterii plantelor)

NOŢIUNI DE BAZĂ
In perceperea peisajului (natural sau organizat) aspectele vizuale sunt cele mai importante sunt
priveliștile
perspectivele

Hatley Garden-Victoria,British Columbia, Canada

Priveliștea – scena a peisajului observată dintr-un punct avantajos (panoramică sau un fragment dintr-o
panoramă)
- poate fi percepută frontal, oblic, circular, lateral,
*exemplu: parc cu lac
- privelişte panoramică: vederea amplă asupra unui peisaj cu lac care poate fi admirat de pe o colină
-imagini parțiale care se observă din anumite poziții intermediare şi prin parcurgerea conturului lacului

Perspectiva – priveliște limitată, un decupaj direcționat către un element sau un grup de elemente, o
trăsătură dominantă
*exemplu: parc cu lac
- imagine de la distanță, printr-un culoar vizual creat de-a lungul peluzelor, orientat în pantă către lac şi încadrat
de plantații care obligă privirea în sensul dorit

- elemente componente: punct de observaţie, punct terminus-centru vizual, câmp intermediar

-încadrarea perspectivei după orientarea dominantă a vederii între: - plan vertical, inferior, superior

Planuri inferioare – aparțin terenului: orizontale, înclinate, terasate, ochi de apă, suprafețe de circulație
(pavate, dalate, asfaltate), zone gazonate
Planuri superioare - bolțile de frunziş ale arborilor
- elemente construite: pergole, poarta
- spațiul descoperit, lipsesc planurile superioare: cerul
Planuri verticale – naturale: trunchiuri de arbori, mase de frunziș
- construite: ziduri, coloane
în succesiunea spațială planurile verticale pot fi : prim plan, planuri de mijloc, ultimul plan
 Perspectivă cu încadrare geometrică orientată către o scenă a
Perspectivă încadrată de arbori columnari având ca punct
peisajului exterior - după Tanguy Frederique et.M,, 1981
terminus un monument

Modularea unei privelişti (panoramică, fragmentată, filtrată prin vegetaţie) – după Simons J.O., 1967
Cele trei planuri trebuie să constituie o unitate.
Perspectiva – sens direct
- sens invers
- se impune ca imaginea creată să fie diferită –
cel puțin unul din elemente, de regulă cel
terminal
- elementul terminal, vizibil integral sau parțial –
punct focal pentru mai multe perspective
Versailles - sens direct - punct de observare: terasa superioară a castelului de la nivelul parterului central -
fântână, parter gazonat în pantă („marele parter verde”) încadrat de plantații geometrizante, bazine cu grup
sculptural (bazinul lui Apollo), axa marelui canal
- sens invers, teren în pante crescânde în terase, fântâna Latonei, fundal - Palatul Versailles
Parcul Carol I, București – punct terminus - în sens direct colina cu mausoleul
- în sens invers – Fântâna Zodiacului, arh. Octav Doicescu
Tipuri de perspective – arhitecturală (construită) cu toate elementele geometrizante - ex:Versailles
- cu caracter natural, elementele componente au aparența peisajului natural ex:
perspectivă naturală: culoar vizual format din masive verzi cu contur ușor neregulat, dispuse decalat, dar pe
aceeași traiectorie, și încadrând o pajiște alungită – privirea este condusă către un spațiu degajat, dominat de un
arbore secular, solitar
- statice, când sunt observate dintr-un punct fix, de pe o bancă, o zonă belvedere amenajata
- dinamice, în parcurgere dirijată – perspectiva se percepe treptat, prin deplasarea privitorului spre punctul
terminal prin stârnirea interesului către descoperire detaliilor intermediare ale compoziției și prin atracția
elementului terminal.
Vederea în perspectivă generează efecte optice
- deformarea figurilor
- scurtarea aparentă a distanţelor, depinde de depărtarea privitorului, unghiul vizual în plan vertical: (vederea
ascendentă, vederea descendentă sau de la același nivel cu al desfășurării longitudinale a elementelor
perspectivei exemplu: observarea unui parter dreptunghiular sub forma unui trapez
- micșorarea aparentă a obiectelor situate la distanţă
- efect de apropiere a paralelelor
- deformarea cercului.

Tratarea perspectivelor prin corecţii optice sau artificii de proiectare

- alungirea distanțelor aparente, când lungimea axei e prea mare în raport cu punctul principal de observare
- scurtarea distanțelor aparente, când dimensiunile axei sunt prea mici în raport cu punctul principal de
observare
 - a) efect de alungire ex: în grădinile geometrice şi
arhitecturale cu dimensiuni mici, aleile au un rol
important într-o parcurgere, la începutul axei se
amplasează un parter sau o secvența de partere
cu dimensiuni şi proporții adecvate spațiului, apoi
către fundal o succesiune de partere înguste, iar
aleile rectilinii laterale pot fi mai înguste

Deformarea optică a unui parter în funcţie de unghiul de observare

- b) efectul de scurtare: - în fundal partere late,

Artificii de alungire si scurtare optică a perspectivei
- în prim plan partere mai înguste,
- schimbarea dimensiunilor parterelor și devierea traiectoriei
aleilor mai aproape de ax pot coincide cu o modificare de cotă,
sau se pot face la același nivel
- efectul poate fi amplificat de plantații de aliniament
c) – perspectivă naturală – îngustarea culoarului vizual către fundal, prin apropierea treptată a maselor vegetale,
corelată cu alegerea taliei mai mici, a unui colorit mai deschis și a texturii mai fine a speciilor in planurile
îndepărtate - crearea efectului de profunzime
- obiectele din câmpul perspectivei vor fi dimensionate în raport cu: distanţa de observare şi mărimea spaţiului
de amplasare; dacă obiectul este existent (arbore, monument, etc.), în construirea perspectivei se ține cont de
respectarea anumitor distanțe care condiționează perceperea lui,
- câmpul de vedere binocular cu capul imobil este de 54º pe orizontală şi 37º pe verticală (10 º sub planul
orizontal, 27 º peste planul vederii) - câmpul vizual impune distanța de observare pentru a vedea un obiect
întreg:
- pentru a vedea un obiect în întregime privitorul se îndepărtează la o distanță egală cu
cea mai mare dimensiune pe orizontală sau cu dublul înălțimii obiectului
- observarea unui grup monumental ca parte a unui ansamblu: de la o distanță egală cu de
trei ori înălțimea lui; situarea la distanță mai mare determina pierderea dominantelor vizuale - dacă
este un punct dominant (terminus) al perspectivei se impune crearea unui culoar de orientare a privirii alcătuit
din planuri verticale de încadrare.
exemplu: Statuia Aviatorilor – axul Bulevardului Aviatorilor din București
Statuia din fața Palatului Culturii Iași
Principii de proiectare şi compoziţie:
Unitatea compoziţională – crearea unui ansamblu unitar, organizat într-un echilibru armonios, în care unele
elemente sunt subordonate altora într-o înlănțuire logică
Elemente de compoziţie:
- centrul compoziţional – față de acesta se dezvoltă întreaga compoziție, subordonarea gradată a tuturor
elementelor constitutive – o perspectivă majoră naturală sau construită
- trebuie să se impună în planul de ansamblu prin importanța și situația sa – denumirea de „centru” nu este
definită de geometrie, ci de concentrarea interesului pentru zona respectivă
exemplu: esplanada din Parcul Carol, București
perspectiva principală de la Versailles
o clădire principală, o construcție decorativă, o intrare principală, etc.
- perspectiva majoră – naturală (ex:perspectiva principala de la Versailles) -
construită

Palatul Versailles, Franta

- centre compoziţionale secundare subordonate unui centru compoziţional principal – în parcurile de mari
dimensiuni exemplu: Parcul Herăstrău, București – elementul dominant principal este perspectiva majoră
(parterele din intrarea principală de la Piața De Gaulle), compozițiile subordonate sunt: zona Expoflora, insula
trandafirilor, zona nordică, zona intrării din Piața Presei
*în grădini mici sau scuaruri e un singur centru compozițional - ex: un element ornamental - sculptura, fântână,
vegetație aranjată); grădinile mici ale locuințelor – nu au centru compozițional bine definit – arbust mai
deosebit, mic arbore sau grup de trandafiri, etc
- concordanţă de stil a elementelor de realizare a peisajului ex: într-o amenajare rustică nu se utilizează statui
clasice sau moderne; într-o zonă cu cu organizare geometrică de partere și bazine simetrice este nepotrivită
amplasarea unei rocării de tip peisager
- prezenta unui element unificator al secvenţelor de peisaj: laitmotiv al formelor , o culoare dominantă, textură
(a frunzișului) dominantă, materialul de construcție utilizat, specie vegetală arborescentă dominantă
- unitatea în diversitate – diversitatea pe orizontală: organizarea spațiilor, dispunerea speciilor
- diversitatea pe verticală –de la micro la macropeisaj
- unitatea în uniformitate – repetarea elementelor identice, mai ales în amenajările clasice
Contradicția între unitate și diversitate e rezolvata de Hubbard prin trei metode compoziționale:
* echilibru (echivalență),
*ritm (repetare),
*consecvenţa (respectarea în trecerea de la o zona la alta a unor principii în utilizarea unor
componente asemănătoare)

M. Borissavilievici:”in timp ce legea identitatii reprezinta unitatea sau armonia in uniformitate , legea asemanarii
reprezinta unitatea in varietate”
*introducerea unei dominante care prin: formă, mărime, simbol să focalizeze interesul major ex. dominanta:
obiect, axă, suprafață
- centre compoziţionale secundare subordonate unui centru compoziţional principal – în parcurile de mari
dimensiuni exemplu: Parcul Herăstrău, București – elementul dominant principal este perspectiva majoră
(parterele din intrarea principală de la Piața De Gaulle), compozițiile subordonate sunt: zona Expoflora, insula

Grădinile Butchart, Canada

- scara compoziţională - spațiile proiectate sunt considerate de obicei în raport cu omul (O.J.Simonds)
- alegerea dimensiunilor și elementelor componente în concordanță cu: folosința
(publică sau privată), funcțiile atribuite (odihnă, agreement, sport)
- parcurile publice – cadru vast, zone concepute la scară mare, elemente cu dimensiuni mari: alei largi, peluze
vaste, mase mari de arbori și arbuști
- grădinile locuințelor, scuarurile, părți ale parcurilor cu caracter liniștit: scara apropiată
de măsura omului, aleile, treptele, peluzele etc. la dimensiuni umane normale
- proporţiile compoziţiei - exprimă corelarea armonioasă a
dimensiunilor suprafețelor și volumelor în ansamblul peisagistic

-anumite raporturi de masură plac mai mult conducând la

- efecte de echilibru
- armonie
- contrast
- proporţia de aur 1:1,618 ca raport al laturilor unui dreptunghi
„geometria frumuseții” - principiul proporțiilor armonioase utilizat de
arhitecți în grădinile arhitecturale, apoi utilizat și la amenajările
peisagere prin raportul între mărimea părților și elementelor
constitutive

- proporțiile se concep mai întâi la scara ansamblurilor, în structurarea

părților acestuia și ulterior în cadrul fiecărei părți
- utilizarea elementului modular în compoziţie
- stabilirea proporţiilor se realizează în raport cu scara compoziţiei
ex: un scuar mic nu poate avea o fântână monumentală; într-un parc,
la proiectarea unei intersecții de alei sub formă de piață, mărimea
elementelor de încadrare și a elementelor decorative interioare se
aleg proporțional cu cea a spațiului creat, ținându-se cont de
distanțele de percepție vizuală;
- proporţiile planului trebuie corelate cu efectele vederii în
perspective
*ex:aleile foarte lungi trebuie să aba dimensiuni mai mari – sec. XVII –
Claude Mollet – aleile de 300 m lungime trebuie să aibă 8 m lățime;
* parcul Versailles - supradimensionarea în lungime a „marelui parter
verde” – perceperea din perspectivă descendentă a terenului
Principiul armonizării funcţiune - sit
-acomodarea datelor temei/funcțiunii la parametrii optimi oferiți de
sit
- punerea în valoare a calităților sit-ului
- integrarea oprimă a noilor relații (funcțiune-sit, interumane) în cele
ale sistemului general
-funcțiunea nou creată trebuie să fie compatibilă cu mediul (echilibru
ecologic), funcțiunile urbane, tradițiile colectivității, caracteristicile
sociale și culturale

Principiul unităţii dintre conţinut și formă

-relația sit-funcțiune va avea corespondent într-o structură
planimetrică, spațială adecvată și unitară
-componentele ansamblului trebuie să contribuie la afirmarea unui
caracter (înscris într-un stil) “o forma ……. nu constituie
esența unui plan; ea este mai curând carcasa sau corpul care își ia Grădinile Kensington, Londra
aspect și substanța din funcția planului “- O.J.Simonds
ex:un triunghi echilateral - stabilitate
pătrat - simbol al rigorii, echilibru
cerc - echivalent al perfecțiunii, dar nu constituie în
sine rezolvări de succes decât atunci când conduc la relații optime
între conținut și formă, între elementele materiale și semnificațiile lor

-efectul conceptual nu poate fi axat pe găsirea de – scheme și forme

inedite și asocieri interesante, ci pe adoptarea acestora la trăirile
umane în context contemporan (social, cultural, economic, ecologic)

Grădinile Old Westbury , New York

Principiul proiectării deschise - Simonds
-amenajarea peisageră nu trebuie făcuta pentru o persoană sau o generație, ci luând în considerare evoluția
-nu există o operă desăvârșită într-un moment dat, ci trebuie lăsat loc și viitorului
-crearea condițiilor ca utilizatorul să devină participant, actor în scenariul propus de proiectant

Principiul eficienţei
-în proiectarea organică se caută mularea funcțiunii pe caracteristicile dominante ale sitului, sistematizare
vertical minimă
-în acest context avem în vedere – eficiența economică și socială
-mijloace tehnice numeroase si sofisticate conduc la costuri ridicate
-în artă valoarea actului creator nu depinde de costurile materialelor, la fel și în peisagistică
-cu mijloace simple pot fi atinse trăiri ca: visarea, extazul, sublimul
 Principiul realizării frumosului ca o necesitate
- peisagistica –activitate ce produce valori estetice
- frumosul creat este acea valoare care atrage, destinde, incită întotdeauna la utilizarea
unui spațiu deci este un determinant al funcționalității
- R.Neutra -“ Favorizarea unei separări, a unei antiteze chiar, intre frumos si util, ca si punerea accentului pe
extravaganta adaosurilor și inutilitatea primului termen al acestei perechi, este o rătăcire nefericita a teoriei”
-pentru realizarea frumosului se impune integrarea tuturor principiilor proiectării, interrelaționarea și
simultaneitatea lor - sec XVIII – concepția – alături de frumosul realizat de om, frumosul artistic, este și frumosul
natural – considerat imperfect
L. B. Alberti – “Am să definesc frumusețea ca fiind armonia tuturor părților indiferent de subiectul în care apare,
asamblate într-o astfel de proporție și legatură încât nimic să nu poată fi adăugat, diminuat sau modificat decât
în dauna operei”
- atingerea frumosului – concordanță între principiile proiectării
- armonie – unitate între conținut și formă
- coeziune și concordanță între părțile întregului
- ordine ierarhizată
- afinitate stilistică: peisaj, construcții
- armonizarea contrariilor
- armonia – în toate aspectele vizuale ale proiectării
- armonia peisajului creat cu peisajul înconjurător
- armonia formei de relief - apa, relief - plantații, diferitelor
elemente ale vegetației, traseelor aleilor, elementelor
construite cu masele vegetale
- calitatea armoniei se diminuează cu cât asemănările tind spre
identitate
- aspectele care deosebesc elementele ce coexista în ansamblu
potentează armonia
- armonia include unitatea și echilibrul
ELEMENTE COMPONENTE ALE
AMENAJĂRILOR PEISAGISTICE

CURS 11
1. Elemente naturale: A. o parte nu se pot schimba sub intervenţia umană
B. o parte se pot schimba

A. Elemente care nu se schimbă:

- macrorelieful – lanţurile de munţi, dealuri, câmpii
- elemente hidro-geologice: fluvii, râuri, lacuri mari, mările, pânza freatică, constituţia geologică a terenului
- condiţiile de climă
- succesiunea anotimpurilor
Dintre acestea: - unele au valoare peisagistică directă (formele majore ale terenului, apele)
- altele sunt condiţii determinante pentru natura peisajului şi pentru modul de amenajare

Elemente diafane: - lumina astrală: soarele, luna

- element natural cu rol particular
- element compoziţional utilizat în arta peisajului
- situarea în lumină, penumbră sau umbră influenţează perceperea spaţiilor şi volumelor

Kenya, Africa Allgäu, Bavaria, Germany

Orientarea locului amenajat peisagistic faţă de:
- punctele cardinale
- latitudine geografică
- anotimpurile
- timpul diurn
- condiţiile atmosferice, determină calităţi diferite ale luminii în care sunt percepute peisajele.

Intensitatea și unghiul de incidenţă al razelor generează efecte diferite de umbră și lumină.

Efecte de lumină şi umbră sunt determinate şi de:

- componentele tridimensionale ale peisajului (roci, vegetaţie, construcţii etc.)
- reflexii, scânteieri ale apelor şi zăpezii

Seabeck, Washington
Tibet
Lumina:
- imprimă varietate compoziţiilor peisagere
- diferă şi faţă de momentele zilei: dimineaţa, amiaza, seara
- reglează: percepţia culorilor, volumetriei şi texturii
componentelor peisajului

Funcţie de componentele şi tipul luminii (incidenţa şi

intensitatea luminii):
- se orientează şi organizează perspectivele – exemplu: un
culoar vizual umbrit şi o zonă de fundal luminată sporesc
senzaţia de adâncime a terenului, de îndepărtare
- orientarea clădirilor (inclusiv faţă de punctele cardinale) Brown County State Park, Indiana
- amplasarea şi poziţionarea unor dotări şi amenajări
(exemplu: terenurile de sport)
- poziţia şi densitatea plantaţiilor
- talia arborilor
- sortimentul general al vegetaţiei utilizate

B. Elemente naturale care se modifică:

- microrelieful
- cursurile de apă
- mlaştinile
- stâncile
- solul (modificabil în anumite limite)
- vegetaţia: cel mai plastic, cel mai manevrabil element

Azaleas, Japanese Garden, Oregon

2. Elemente artificiale:
- construite
- funcţionale
- ornamentale

Componente:
- alei și drumuri
- pavilioane cu diferite destinaţii
- terenuri de joacă și sport
- instalaţii
- fântâni
- bazine
- pergole Augustusburg Castle, North Rhine-Westfalia, Germany

Elemente materiale în alcătuirea amenajărilor peisagere:

- terenul
- rocile
- apele
- vegetaţia
- căile de comunicaţii, circulaţia
- construcţii și obiective decorative
- construcţii și amenajări utilitare
- mobilier de exterior
- instalaţii și echipamente tehnico-edilitare

Eiffel Tower, Paris, France

Terenul
Sit: terenul şi ambianţa acestuia ca rezultat al
- condiţiilor naturale (climă, relief, sol, subsol, apă, vegetaţie, etc.)
- acţiunii umane: construcţii, instalaţii, poluare, circulaţie rutieră, feroviară, aeriană, etc.
- cadrul general al amplasării terenului destinat amenajării (sit urban, sit rural, sit marin, sit colinar, sit pe malul
unui lac, sit între străzi de mare trafic, etc.) determină situaţii diferite, cu implicaţii directe în proiectarea
parcurilor, grădinilor şi a altor categorii de spaţii verzi.
Situl natural – neprelucrat (foarte rar)
Situl rural – situl cu limite fizice ce favorizează percepţia peisajului proxim sau îndepărtat
Situl urban:
- închis
- limitat
- fără legătură cu perspective naturale exterioare
- interesul peisagistic trebuie creat în cadrul compoziţiei peisagistice
- armonizarea cu spaţiile urbane existente
- integrarea funcţională cu structura urbană
-corelarea cu vecinătăţile imediate: accese, spaţii tampon, instalaţii tehnico-edilitare
exemplu: parc sau grădină publică: - intrări corelate cu structura stradală
- amplasarea locurilor de joacă pentru copii în zonele mai apropiate de locuinţe
- plantaţii tampon – sursă de zgomot sau de poluare

Terenul în sine ca element material al amenajării peisagistice intervine direct în soluţia compoziţională prin:
- mărime
- formă
- relief
- condiţii hidro-geologice
- edafice.
Mărimea terenului condiţionează tipul amenajării şi scara.
Terenuri mari:
- spaţii verzi cu funcţiuni complexe
- mare afluenţă a publicului
- scara compoziţională adecvată mărimii
Terenuri mici:
- anumite amenajări peisagere
- capacitate de acces restrânsă
- scară adecvată
- armonizare funcţiuni – dimensiuni teren

Forma terenului influenţează direct compoziţia peisagistică.

Ex.: fâşiile verzi stradale
- foarte înguste – plantaţii de aliniament
- mai late – introducerea de: circulaţii, elemente decorative, mobilier stradal, plantaţii
Terenurile lungi şi înguste:
- necesită tratări diferenţiate în raport cu cele largi şi profunzime redusă
- raportul între lungime şi lăţime, cu lungimea mai mare decât lăţimea este avantajos compoziţiei axiale
- este necesară o corelare armonioasă a dimensiunilor în ansamblul compoziţiei: axe, perspective orientate
Relieful terenului
- formele de microrelief – factor compoziţional uneori determinant
- relieful ca suport material al: vegetaţiei, elementelor construite
- relieful determinant în: ordonarea generală a compoziţiei, orientarea priveliştilor, perspectivelor, decupajelor,
varietatea spaţiilor şi volumelor

Sistematizarea verticală a terenului:

- nu trebuie să contravină puternic reliefului natural
- în strânsă relaţie cu orientarea dominantă a perspectivelor
- dezvoltarea şi accentuarea configuraţiei iniţiale a terenului
- crearea de forme noi - echilibrarea volumetrică a compoziţiei
- modelarea de ansamblu a unui teren variat ca relief trebuie să fie dominată de forme deschise, general
concave, care permit o bună orientare a liniilor de vedere
- în cazul proiectării unor piese de apă (lacuri, pâraie, căderi de apă) – adaptarea formelor de relief: pante line,
valonamente, promontorii, ruperi de pantă – justificarea unor astfel de intervenţii

a. terenul orizontal:
- pentru amenajări de mici dimensiuni, ex.: scuar
- vecinătăţile influenţează puternic compoziţia
- pentru amenajările mari (parcuri) poate fi monoton
- permite imagini de ansamblu din afara amplasamentului
- necesită compoziţional utilizarea de elemente suplimentare subtile: cromatica, relaţia umbră-lumină,
detaliere, materiale
- volumetria se bazează în general pe vegetaţia lemnoasă
- au mai puţine valenţe peisagistice
- se întâlnesc mai des în siturile urbane
b. terenul în pantă:
- restrânge libertatea concepţiei la: amplasare construcţii, trasare alei
- oferă oportunităţi şi accente: dominante, perspective, modalităţi de tratare a apei
- se citesc greşelile compoziţionale mai ales când panta creşte
- mai expus intemperiilor
- panta continuă neatractivă
- de preferat panta cu discontinuităţi
- calitate dinamică
c. terenuri cu denivelări şi pante diferite:
- favorizează diversitatea amenajărilor peisagistice
- subliniază expresivitatea vegetalului (desen)
- compoziţii dinamice, inedite
- nu avantajează compoziţiile monumentale
- nu permite sesizarea imaginii de ansamblu (arh. Kurokava: „Fiinţei umane nu i-a displăcut niciodată
ambiguitatea.”)
- îmbină avantajele terenului în pantă cu cele ale terenului orizontal
c1. terenul concav:
- poate fi „citit” în ansamblu
- dar şi greşelile compoziţionale se „citesc’ uşor
- lipsa de intimitate
- lipsa ineditului – peisajul este perceput în întregime
- de obicei ocupat de apă
c2. terenul convex:
- colină, deal
- poate fi utilizat la: parcuri, grădini publice, nu e indicat pentru amenajări sportive sau echipamente tehnice
pentru distracţii
-poate personaliza un peisaj prin diverse amenajări
-- concavităţile şi convexităţile pot fi păstrate, dar fără a se pierde din vedere armonia de ansamblu a
compoziţiei
Scheme de modificare a reliefului
- nivelare
- crearea de microrelief
- reprofilare pentru a forma fundaluri şi
ecrane de protecţie
- umplutură de pământ ce crează movile în
vederea limitării distanţelor de vedere şi
pentru a mări interesul
- se remarcă în prezent tendinţa de utilizare a
microreliefului ca mijloc de exprimare a unei
idei artistice:
exemplu: transformarea unui teren înclinat
într-o suită de trepte apropiate, gazonate, în
care se combină terasarea şi valonarea,
rezultând un ansamblu armonios ce
aminteşte de configuraţia teatrului antic –
seminificaţia culturală îmbină rolul
- vizual,
- peisagistic
- funcţional (parte din amfiteatru poate fi
completată cu banchete, locuri de stat)
Tratarea formelor de relief:
- văile şi colinele pot fi valoroase pentru amenajarea
parcurilor
- trebuie avut în vedere armonia ansamblului concav-
convex
- concavităţile favorizează liniile de vedere valonament
- convexităţile creează bariere vizuale: fundaluri, ecrane de
protecţie
- denivelările pot fi modificate: amplificate, atenuate,
sacrificate, crearea de noi denivelări, crearea de suprafeţe
plane, crearea de terase
- modelare prin terasare - se impune terenului un caracter
arhitectural (grădinile clasice, compoziţiile monumentale)
- modelare şi corectare relief prin valonament: - mod de terasare
tratare specific parcurilor în stil peisager, preluat uneori şi
în amenajările moderne
- modelări în profile larg concavizate
- se reunesc armonios formele plane, convexe,
accidente sol
Crearea de coline artificiale:
- constituie poziţii avantajoase de observare de la înălţime a unor scene alei peisajului
- perspective interesante
- vederi panoramice
- se urmăreşte amplasarea laterală sau în fundal pentru a nu se reduce mărimea aparentă a terenului sau a
sectorului observabil
- colinele se modelează în general sinuos, în funcţie de:
- direcţiile principale de observare
- configuraţia elementelor apropiate: lac, arii orizontale
- volumetrie în general asimetrică, cu o cotă pozitivă dominantă
- pot avea şi rol de volum sculptural
-coline geometrizate, modelate în forme neobişnuite, uneori neplantate - land art

-- un relief variat, cu pante naturale, permite o dispunere etajată a circulaţiei, cotele mai înalte înlesnind o
bună vizibilitate către cotele joase;

Modelarea reliefului prin land art

Corectarea pantelor existente:
- realizarea unui profil armonios
- schimbările de pantă
- asigurarea stabilităţii terenului
- se realizează prin întreruperi de pantă: mase de roci, ziduri de sprijin, terase

Tratarea terenurilor orizontale destinate parcurilor şi grădinilor:

- utilizarea pantei naturale (reduse) existente
- mai puţine valenţe peisagistice
- pe anumite suprafeţe se pot crea denivelări (rambleu, debleu) de mici proporţii, corelate cu sistematizarea
compoziţiei
- terenuri orizontale - modelare în profile frânte – asemănătoare terasării specifice parterelor denivelate
clasice (bulingrin – situarea unor partere la cote negative, generează:
- accentuarea aparentă a perspectivelor
- sublinierea caracterului monumental al unei clădiri
- o mai bună evidenţiere a aranjamentului planului solului (modele din
borduri tunse, flori, etc.)
- adaptabile şi compoziţiei asimetrice
- sunt însoţite de taluzuri, ziduri de sprijin, scări
- generează varietate, nu numai ca privelişte, ci şi la nivelul parcursului

- exemple: - intrarea principală în Parcul Herăstrău

- intrarea principală în Grădina Botanică, Bucureşti
- intrarea în parcul Universităţii de Ştiinţe Agronomice din București

Grădinile La Garanja, Spania

- denivelările pot fi accentuate vizual prin:
- oglinzi de apă la cota inferioară
- supraînălţarea rambleului cu plantaţii sau elemente construite (jardinieră, zid, pergola, platformă)
- suprafeţe orizontale pot fi modelate prin profile uşor valonate sau concave – denivelări create prin
deplasarea unor volume reduse de pământ formează uşoare concavităţi şi convexităţi racordate prelung,
cu schimbări de cotă nesesizabile şi progresive
- valonamentul pe teren orizontal, mai ales la amenajări peisagere, conferă peluzelor ample o uşoară formă
concavă pe direcţia perspectivelor; Însoţit de subliniere prin vegetaţie arbustivă şi arborescentă pe zonele
uşor înălţate are efect optic de alungire a liniilor de vedere şi înlăturare a monotoniei
exemplu: unele sectoare din grădina Cişmigiu
- amenajări de rocării: impresia de relief accentuat, dinamism, cap de perspectivă

Aspecte tehnice în proiectarea reliefului

- crearea echilibrului între ramblee şi deblee
- lucrările de mişcare a pământului sunt costisitoare
- în cazul lucrărilor de terasare, dimensiunea cea mai mare a teraselor se dispune paralel cu curbele de nivel
- la pantele puternice se evită terasele perfect orizontale: pentru economie de terasamente şi pentru
corecţie optică (dacă e perfect orizontal un observator situat sus va avea impresia unei contrapante, terasa
uşor înclinată – impresia de orizontalitate)
- înclinările pantelor: în funcţie de unghiul de alunecare care variază între 20° şi 45° şi funcţie de compoziţia
solului; se exprimă prin raportul între înălţime şi proiecţia taluzului
- înclinările admisibile ale taluzurilor – raportul între înălţimea şi proiecţia taluzului:
- rambleu: 1:3, maxim 1:5
- debleu: 1:1,5, maxim 1:1
- în anumite situaţii pentru umpluturi de teren în pantă trebuie proiectate lucrări speciale de consolidare:
drenuri, rigole de captare şi evacuare, fascine, cleionaje, şanţuri de priză pe curba de nivel
CLEIONÁJ s. n. Reţea de nuiele împletite între pari înfipţi în pământ, cu care se consolidează o coastă de deal,
o râpă, un taluz, etc.
FASCÍNĂ, fascine, s. f. Mănunchi de nuiele sau de ramuri subţiri, legat din loc în loc cu sârmă, uneori umplut
cu piatră, moloz sau pământ, folosit la întărirea terasamentelor, la construirea digurilor sau a drumurilor în
regiunile mlăștinoase și la alte lucrări făcute în terenurile desfundate.
- în proiectare exprimarea tehnică se realizează prin: planuri, profile longitudinale, profile transversale
- redarea peisagistică se realizează prin: perspectivă, secţiuni, detalii
- detalierea reliefului proiectat – plan de terasamente care
cuprinde:
- zonele de săpătură
- zonele de umplutură
- schimbările de pantă
- cotele terenului finisat şi cotele modelării de
fond (fund de formă – fără umpluturile necesare pentru diferitele
zone care primesc alte materiale deasupra, până la cotele
definitive) – se stabileşte în funcţie de o cotă cunoscută care se ia
ca reper în teren
- săpăturile (fără umpluturile cu alte materiale) -
(desen)
- calculul deplasărilor de pământ
- calculul distanţelor de deplasare: manual, cu
roaba, mecanizat
CONDIŢIILE HIDROGEOLOGICE ŞI EDAFICE ALE TERENULUI

- condiţii naturale
- condiţii generate de activităţile umane
- determină anumite aspecte ale proiectării spaţiilor verzi

- nivelul apei freatice

- natura substratului
- condiţiile edafice
- nivelul apei freatice şi natura substratului influenţează:
- crearea lacurilor artificiale
- amenajarea terenului pentru anumite folosinţe (sport, construcţii)
- alegerea vegetaţiei
- zonele mlăștinoase şi cele umede, cu aport freatic – probleme speciale în proiectare şi amenajare
- condiţiile edafice influenţează:
- alegerea vegetaţiei
- amplasamentul anumitor dotări sau amenajări interioare din parcuri
(exemplu: pentru terenurile de sport sunt necesare zone bine drenate)
- determină impunerea uneori a unor măsuri speciale ameliorative:
- corectarea texturii şi a pH-ului
- îmbunătăţirea fertilităţii
- drenare
- aportul de pământ vegetal
Rocile
- în zonele montane rocile formează peisaje interesante prin: masivitate, soliditate, aglomerări neregulate
pitoreşti
- valorificarea peisagistică a rocilor: - integrarea celor prezente în teren
- crearea de compoziţii artificiale
Peisaje cu roci - mase stâncoase şi roci mari existente
- vizual: locuri atractive, gen "surpriză", puncte de perspectivă în parcurgere, scene în care atrag liniile de
perspectivă
- scoaterea în evidenţă a volumetriei, texturii, culorii prin diverse metode:
- degajarea vederii pe direcţii favorabile
- crearea de culoare vizuale favorabile iluminării
- decopertarea parţială a pământului în care sunt încastrate rocile
- înlăturarea sau completarea parţială a ansamblului
- defrişarea unor plante însoţitoare
- plantarea unor specii arbustive sau arborescente

Alabama Hills, California Anse Takamaka Beach, Mahe Island, Seychelles

Compoziţii artificiale cu roci
- cadrul adecvat – teren cu relieful frământat
- uneori necesită lucrări de modelare a terenului pentru a
crea impresia de natural
- anrocamentele se realizează cu material de aceeaşi natură:
calcare, bazalt, granit
- amplasarea rocilor funcţie de formă, mărime: la baza
pantelor şi în râpe - rocile neregulat rotunjite, stânci mari şi
verticale – pe culmea unei coline abrupte, niciodată în poziţii
joase
- blocurile se grupează: neregulat, în armonie şi contrast de
volume, parţial îngropate

Alte situaţii de utilizare a rocilor

- în zonele în care pot fi armonizate compoziţional Arches National Park, Utah
- realizarea de scene pitoreşti: grote, izvoare, căderi de apă,
albiile pâraielor artificiale
- pe un teren înclinat: printre roci verticale sau peste praguri
stâncoase poate fi creat şi dirijat un curs de apă care
formează cascade sau mici căderi receptate în bazine
săpate în pantă, având pereţii mascaţi cu roci de aceeaşi
natură
- zona de pantă mică – albia în meandre a pârâului artificial
este, însoţită de grupuri de roci
- realizarea de compoziţii mixte: beton tratat arhitectural,
roci contrastante
- influenţa grădinilor japoneze – decorarea unor curţi
interioare plane, roci relativ mari amplasate pe suprafeţe
inerte (pietriş, nisip, dalaj) sau pe gazon, asociate sau nu cu
plante Zangla, Kingdom of Zanskar, India
- pot însoţi elemente construite: bazin, jardinieră, bancă,
Alpinariile şi rocariile - Grădina alpină (alpinariu):
- de obicei incluse în parcuri şi grădini botanice
- reproduc la scară mică – sugerează o scenă montană
- gruparea rocilor după linii directoare, etajări neregulate
- rocile aparente se încastrează în pământ, în contrapantă, neregulat, etajate – stabilitate ansamblului
- spaţiile şi nişele pentru vegetaţie se umplu cu pământ fertil de textură nisipoasă peste un substrat
drenant; grosimea stratului:
- 40 – 50 cm pentru arbuști
- 20 – 30 cm pentru plante erbacee
- atenţie deosebită - armoniei volumetriei ansamblului, alegerea și poziţionarea rocilor
- în alpinariile mici: cel puţin o piesă sau un grup de roci trebuie să domine compoziţia
- principii de compoziţie: - folosirea pietrei de aceeași natură sau înrudită
- dispunerea după mărime și formă pe diferitele cote ale amenjării
Rocariile (stâncării) urmăresc aceleaşi principii:
- modelarea terenului: realizarea unei coline și a unor denivelări mai mici: mic debleu în faţa movilei și cel
puţin încă o ușoară proeminenţă, ca un ecou al celei dintâi;
- pot fi dominant alcătuite din lespezi de piatră în combinaţie cu roci mari, cu forme neregulate
- se evită poziţionarea pietrelor tip piramidă
- crearea ambianţei în concordanţă cu zona climatică – regiunile de șes: plante erbacee asociate cu arbuști
foioși și subarbuști
- zonele de deal și
munte: conifere
Rocile mai pot fi utilizate la:
- ziduri de sprijin, platforme pentru elemente de arhitectură – chioşcuri, borduri, bazine, pavaje, jardiniere,
scări.
- utilizarea lor imprimă un caracter rustic zonei
Apele
- peisajele cu apă au o mare atractivitate
- apa pentru grădini: condiţie a existenţei, factor compoziţional important

Ahmed Water Garden – Pakistan Monteviot Water Garden – Scotia

- în peisajul amenajărilor peisagistice - forme și ipostaze întâlnite în natură
- modelată: bazine, rigole, canale, fântâni etc.
- alte valenţe importante
- oglindirea cerului
- dublarea imaginii prin reflexie
- animarea compoziţiei prin mișcare și dinamism
- modelarea în forme plastice expresive: jeturi, sfere etc.
- umezește și răcorește atmosfera
- flora și fauna ce însoţesc apa – peisaje acvatice

Ape de factură naturală – prezenţa unor ape: lac, râu iaz, heleșteu etc.
În amenajările peisagistice apele naturale:
- pot fi integrate ca atare în peisajul proiectat
- pot fi transformate conform concepţiei compoziţionale

Anderson Falls, Columbus, Indiana Berchtesgadener Land, Bavaria, Germany

- în peisajul amenajărilor peisagistice - forme și ipostaze întâlnite în natură
- modelată: bazine, rigole, canale, fântâni etc.
- alte valenţe importante
- oglindirea cerului
- dublarea imaginii prin reflexie
- animarea compoziţiei prin mișcare și dinamism
- modelarea în forme plastice expresive: jeturi, sfere etc.
- umezește și răcorește atmosfera
- flora și fauna ce însoţesc apa – peisaje acvatice

Ape de factură naturală – prezenţa unor ape: lac, râu iaz, heleșteu etc.
În amenajările peisagistice apele naturale:
- pot fi integrate ca atare în peisajul proiectat
- pot fi transformate conform concepţiei compoziţionale

Hyde Park- London Public Garden - Boston

Apa poate deveni:
- centru compoziţional
- centru de perspectivă, ax de perspectivă
- se pot amplasa obiecte construite pe malul ei: poduri, platforme, chioşcuri
- orientează cadrele de vedere
- generează dispunerea aleilor

Intervenţiile asupra apelor naturale:

- corectare traseu maluri
- consolidare maluri
- adâncire
- dragare
- eliminarea vegetaţiei acvatice
- barare

Ape create artificial Olympic National Park, Washington

- funcţie de teren: mărime, relief, caracteristici hidro-
geologice
- posibilitate de finanţare
- se pot crea: lacuri, cursuri de apă, căderi de apă

Ape calme:
- lacurile artificiale
- iazurile artificiale
- surse de apă: pânza de apă freatică, izvoare, bararea sau
devierea unui râu, apa din aducţiuni (neeconomic)

Bagley Lake, Mount Baker, Washington

Principii de proiectare a lacurilor
- mărimea lacului nu va fi decât maxim 30% din suprafaţa parcului
- forma lacului – element vizual important
- în acord cu structura generală a compoziţiei
- în general forme libere, sinuoase, în concordanţă cu compoziţia parcului
- se pot realiza şi lacuri geometrice ca integrare compoziţională conceptuală – exemplu: grădinile clasice

Relieful influenţează forma lacului:

- lac obţinut prin bararea unui râu va conduce la un lac alungit pe vale
- crearea lacurilor prin excavare până la pânza freatică – permite o mare libertate a formei
- se poate realiza o zonare a apei în aşa fel încât se pot crea poduri

Microrelieful malurilor:
- în zonele de şes - concav cu maluri line, curbele de nivel urmăresc în ansamblu forma lacului
- zone cu relief frământat, promontorii, mal abrupt, stâncos

Crearea insulelor:
- la lacuri suficient de mari
- insulele mici cu vegetaţie – repere vizuale
- insulele pot conţine amenajări independente
- insule lângă maluri pentru a permite accesul cu ajutorul podurilor

Aspecte tehnice ale proiectării lacurilor

Adâncimea albiei lacurilor funcţie de:
- mărime
- destinaţie: agrement, rezerva de apă, navigabilitate
- mod de realizare: dintr-un curs de apă, din pânza freatică (un lac foarte puţin adânc – Cişmigiu, cca 1m)
Consolidarea malurilor
- la lacuri mari unde apar valuri: vânt, ambarcaţiuni
- consolidări pentru amenajări pe mal: ştrand, debarcader, clădiri pe mal
- materiale utilizate: pereuri de beton, piloţi din lemn, pereuri din piatră, înierbarea malului – la lacuri mici

Impermeabilizarea albiei:
- betonare, ex.: Cişmigiu
- placarea cu argilă
- folii speciale din materiale sintetice (lacuri mici)

Amenajări speciale:
- stavilare
- ecluze
- staţii de pompare – reglare nivel

Ape curgătoare:
- se pot realiza pe terenuri înclinate – cu pantă de curgere
- traseul albiei – de la cote înalte la cote joase
- se va ţine cont de: forţa exercitată de apă, depuneri, erodări
- profilul malurilor: mal erodat mai înalt şi scobit la bază, malul opus – mai lin cu depuneri aluvionare
- albia poate fi însoţită de roci sau construită din roci
- impermeabilizarea albiei
- pe lungimea albiei trebuie armonizate secvenţele de peisaj
Căderile de apă:
- denivelările, terenul accidentat favorizează crearea de căderi de apă
- apa poate fi dirijată printr-o îngustare între roci şi rezultă o cădere tumultoasă
- un prag larg de roci plane sau trunchiuri de arbori generează o cădere sub formă de perdea
- baza cascadei depinde de: debit, înălţimea de cădere; se va consolida cu roci
-zgomotul căderii se amplific prin crearea de praguri în consolă
- se pot realiza cascade în suită
- receptorul – forma de lac sau forma de pârâu
- cascade artificiale – prin pomparea apei
- în arhitectura modernă: cascade – căderi de apă fără scene naturale, numai cu elemente de arhitectură
VEGETAȚIA

curs 12
Vegetaţia

- componenta esenţială a amenajărilor peisagistice

- material viu şi predominant verde, de o infinită
diversitate
- îmbracă: solul, formele de relief, rocile, apele,
elementele construite
- suprafeţe şi volume vegetale
- viaţă şi dinamică proprie (modificarea dimensiunilor
și a habitusului)
- evoluţie în timp
- variație sezonieră
- elemente manevrabile:
- diferenţa taliilor
- diferenţa formelor
- culori
- texturi
- adaptabilitatea la condițiile de mediu
- posibilități de combinare și grupare în plan
și spațiu

Compunerea peisajelor cu vegetație:

•arbori
•arbuști
•subarbuști
•plante erbacee (specii floricole - anuale, bienale și
perene)
(ierburi, gazon, acoperitoare de sol, plante de apă, etc.)
VEGETAŢIA LEMNOASĂ:
- arbori
- arbuşti
- subarbuști

Lincoln Center Barclay Capital Grove,

Silva Cells

silvicultor / arboricultor / arborist

ISA Certified Arborist

Bring Webinar Series on Tree Care

in the Urban Landscape, Alabama
and Mississippi Extension Partner
Caracteristicile vizuale principale ale plantelor lemnoase:
mărime (talie)
habitus
frunziş (textură vizuală, culoare, persistență)

1. Talia (mărimea) – înălţimea plantelor la maturitate

Arborii după mărime se împart în 3 categorii:
 talia I – peste 25 m înălţime
 talia II – între 15-25 m
 talia III – între 7-15 m

- se utilizează diferențiat - în raport cu scara ansamblului

- proporția față de alte elemente ale compoziției

- util în efectele de perspectivă: prim planuri plantate cu arbori mari și fundaluri cu arbori mai mici –
distanța, adâncimea mai mare a peisajului

•exemplu: Amenajări vaste – arbori cu talie mare – potenţează dimensiunile spaţiului: fag, molid, paltin,
platan, brad duglas (Pseudotsuga menziesii), ulm, pin de Himalaia (Pinus excelsa), frasin, tei argintiu,
arborele cu lalele (Liriodendron), ginko

•exemplu: În grădini mici – talie mică: arţar globulos, mojdrean (Fraxinus ornus), magnolia, cireş japonez,
meri ornamentali, catalpa, tuia columnare, chiparos californian (Chamaecyparis lawsoniana)

•exemplu: aliniamentele de arbori care însoțesc alei înguste – specii de înălțime mai mică
 Forma Specii, varietăți, cultivaruri
coroanei Talia I Talia II Talia III
Formele coroanelor și înălțimile arborilor: Îngust Populus nigra ’Italica’ Quercus robur ’Fastigiata’ Carpinus betulus ’Fastigiata’
piramidală Picea omorika Prunus serrulata ’Amanogawa’
• Îngust piramidală Robinia pseudoacacia
‚Monophylla Fastigiata’
Sorbus aucuparia ’Fastigiata’
• Piramidală Juniperus virginiana ’Fastigiata’
Thuja occidentalis ’Dampierei’
Thuja occidentalis ’Fastigiata’
• Larg piramidală Piramidală Populus alba ’Piramidalis’ Corylus colurna Chamaecyparis lawsoniana cv.
Abies sp. Magnolia acuminata Thuja orientalis
• Ovoidală Picea sp. Chamaecyparis lawsoniana
Pseudotsuga menziesii Thuja occidentalis

•
Thuja plicata
Ovoid-sferică
• Sferică Larg
piramidală
Pinus strobus
Taxodium distichum
Aesculus hippocastanum
’Piramidalis’
Magnolia kobus
Pyrus communis
Prunus avium Taxus baccata
• Etalată Juniperus virginiana

• Pendulă Ovoidală Acer pseudoplatanus

Fagus sylvatica
Betula pendula
Populus tremula
Populus simonii
Sorbus aria
Fraxinus excelsior Tilia cordata
• Artificială, condusă (spalier) Ginkgo biloba
Gleditsia triacanthos
Liriodendron tulipifera
Tilia platyphyllos
Ovoidal- Acer platanoides Aesculus x carnea Acer campestre
sferică Tilia tomentosa Aesculus hippocastanum Morus alba
Carpinus betulus
Robinia pseudoacacia ’Bessoniana’

Sferică Juglans nigra Castanea sativa Acer platanoides ”Globosum’

Platanus hybrida Cercis canadensis Fraxinus ornus
Quercus cerris Magnolia x soulangeana Malus pumila
Quercus petraea Quercus rubra Prunus fruticosa ’Globosa’
Quercus robur Prunus mahaleb
Robinia pseudoacacia
’Umbraculifera’
Etalată Populus alba Acer negundo Albizzia julibrissin
Ulmus glabra Celtis occidentalis Catalpa bignonioides
Castanea sativa Prunus serrulata
Paulownia tomentosa Prunus padus
Sophora japonica
Pendulă Betula pendula ’Tristis’ Morus alba ’Pendula’
Fagus sylvatica ’Pendula’ Prunus avium ’Pendula’
Prunus serrulata ’Kiku Shidare
Sakura’
Salix babylonica
Salix alba ’Tristis’
Sophora japonica ’Pendula’
Ulmus glabra ’Pendula’
Chamaecyparis nootkatensis
’Pendula’
Artificială
 Forma Specia, varietatea Înălțimea
Formele de creștere și înălțimile arbuștilor Târâtoare Cotoneaster dammeri ‘Radicans’ sub 0,5 m
Euonymus fortune ‘Radicans’
Juniperus horizontalis ‘Glauca’
Semitârâtoare Cotoneaster dammeri
(prostrată) Juniperus horizontlis ‘Repanda’
Lonicera pileata 1–2m
Arbuștii - pot fi clasificaţi în 3 categorii: Juniperus sabina ’Bule Danube’
Juniperus chinensis ’Pfitzeriana Aurea’ 2–3m
înalţi: Pyracantha coccinea, Forsythia x Juniperus chinensis ’Hetzii’
Tufa erectă Buxus semperviresns ‘Suffruticosa’ sub 0,5 m
intermedia, Kolwitzia fruticosa, etc. (ovoidală, sferică, Berberis thunderbergii ‘Atropurpurea Nana’
mijlocii: Deutzia scabra, Chaenomeles etalată) Deutizia gracilis
Potentilla fruticosa
0,5 - 1 m

japonica, Potentilla fruticosa, etc. Spiraea bumalda

Chamaecyparis pisifera ’Filifera Nana’
mici şi acoperitori de sol: Cotoneaster Chaenomeles japonica 1–2m
Hydrangea macrophylla
dammeri, Genista tinctoria, Juniperus Spiraea salicifolia
Sumphoricarpos albus
horizontalis 'Glauca', etc. Chaenomaecyparis lawsoniana ’Minima Glauca’
Chaenomeles lagenaria 2–3m
Forsythia intermedia
- arbuşti de talie mare (liliac, sânger, soc, Pyrachantha sp.
Picea glauca ’Conica’
salcâm galben) participă la volumetria Cornus alba 'Sibirica' 3–5m
Cornus florida
ansamblului, echilibrează volumele vegetale Cornus sanguinea
Cotoneaster bullatus
date de arbori. Deutyia scabra
-arbuşti mici şi subarbuşti Philadelphus coronaries
Sorbaria sorbifolia
- detalii de compoziţie Spiraea vanhouttei
Syringa vulgaris
- în combinaţie cu florile Columnară
Juniperus communis
Juniperus communis 'Compressa' 1m
- etaj inferior arborilor (fastigiată) Juniperus communis 'Hibernica' 2–3m
Taxus baccata 'Fastigiata Aurea'
Semipendulă Forsythia suspensa 3–5m
-în mase care decorează planurile inferioare Buddleia alternifolia

- arbuşti semitârâtori – Lonicera

pileata, Cotoneaster horizontalis, Juniperus
Pendulă Caragana arborescens 'Pendula' 1,5 – 2 m
horizontalis Salix caprea 'Pendula'
- arbuști târâtori – Cotoneaster Salix purpurea 'Pendula'

dammeri radicans, Juniperus horizontalis

'Glauca' Tufă neregulată Rhus tzphina 'Laciniata' 2–3m
2. Habitusul – forma coroanei – silueta, arborii au cea mai mare energie vizuală
Siluetele arborilor - rezultat al modului de creştere a
- tulpinii principale - trunchi unic
- trunchi multiplu
- formei de ansamblu a coroanei
- caracteristicile ramificării - dispunerea etajată a ramurilor principale
- dispunerea alternă a ramurilor principale
- unghiul de inserţie al ramurilor principale
- densitatea ramificării
- formele şi direcţiile de creştere a lăstarilor

- suferă modificări în timp - condiţii de cultură

- incidenţa luminii
- presiunea vântului

• exemplu: - caracteristică a speciei: pinul - în tinereţe formă ovoidală sau piramidală

- la maturitate – formă neregulată, tabulară

Majoritatea arborilor şi arbuştilor (excepţii sunt de regulă semprevirescentele mari, mai puţin tisa
Taxus baccata) sunt pretabile la tăieri - modelări ale taliei şi habitusului.
Acestea pot fi:
• Tǎieri pentru asigurarea spaţiului de trecere („profilul de luminǎ”) - se realizeazǎ în primii ani de
viaţǎ
• Tǎieri de îngrijire (întreţinere periodicǎ) - sunt dictate de specie, respectiv de potenţialul de
compartimentare al acesteia
• Tǎieri speciale - sunt cele prin care se urmǎreşte formarea unei coroane artistice
• Tǎieri de scurtare a coroanei - pot fi executate doar în cazuri speciale
• Tǎieri de retezare a coroanei – pot fi executate din diverse motive, dar sunt nepermise - se
produce un dezechilibru şi o „stare de crizǎ” de hrǎnire a arborelui – intrare în declin.
Arhitectura siluetei:

Forme dinamice, predomină verticala:

- siluete columnare (varietăţi de foioase şi conifere numite fastigiata)
- siluete piramidale
- siluete ovoidale

Forme statice – calm, relaxare

- siluete globuloase (mai late decât înalte)
- siluete tabulare (turtite)
- siluete pletoase, pendule, pendente

- siluete cu creştere divergentă: arcuite, semipendule

- siluete neregulate, târâtoare, contorsionate – numite tortuosa, contorta

- absenţa frunzelor iarna accentuează arhitectura arborilor

Modele alometrice

Plantaţii – în proiectarea acestora trebuie să se anticipeze evoluţia fizionomiei arborilor – evitarea unor
greşeli şi realizarea calităților scontate ale peisajului.

Există studii de modelare alometrica ce descriu modul de dezvoltare în timp şi spaţiu a vegetaţiei
lemnoase, funcţie de specie şi condiţii staţionare de sit. Funcţiile şi graficele alometrice sunt utilizate
pentru crearea de predictibilităţi şi scenarii pentru următorii zeci de ani.
Siluetele arborilor:
Siluetele arborilor:
 Siluetele arborilor:

CATALOG:

http://all-
silhouettes.com/vector-trees-
silhouette/
 Siluetele arborilor:

Studiul percepțiilor
(Lohr and Pearson-Mims, 2006)
3. Frunzişul arborilor şi arbuştilor:

- din punct de vedere al texturii vizuale:

specii cu textură fină – frunze mici, simple sau compuse, lăstari subţiri, scoaţă netedă şi ritidom
subţire: Betula pendula, Robinia pseudoacacia (salcâm), Albizia julibrissin (Albiţia), Deutzia
tetrandra, mesteacăn, cătina roşie (Tamarix sp.), Cotoneaster sp., chiparosul japonez
(Chamaecyparis pisifera), laricele, pinul de Himalaia (Pinus griffithii,) etc.
specii cu textură medie: jugastru (Acer campestre), frasin (Fraxinus excelsior), Tamarix tetrandra,
carpen, magnolia, iasomia, Hibiscus, Ginko, pinul negru, etc.
specii cu textură grosieră – frunze mari, de culoare verde închis, ramuri groase, ritidom gros,
adânc brăzdat: Quercus sp., Catalpa bignonioides, platan (Platanus hybrida), Viburnum
rhytidophyllum, alun (Coryilus), scumpia (Cotinus) etc.

- Utilizarea texturii vizuale în crearea unor efecte optice:

- amplasarea speciilor cu textură fină în fundalul unui spaţiu -> perceperea unei adâncimi mai
mari
- amplasarea speciilor cu textură grosieră în fundal -> scurtarea aparentă a distanţei
- amplasarea speciilor cu textură fină în fundal şi a celor cu textură grosieră în prim plan ->
accentuarea perceperii unei adâncimi mai mari a spaţiului

•exemplu: frunzișul fin combinat cu ramificarea mai aerată -> semitransparenţă, efecte de jocuri de
lumină şi umbră (mesteacăn, glădiţă, larice, cătină roşie, etc.)

•exemplu: frunzişul dens, înoţit de o ramificare bogată - > conturare puternică a siluetelor, ecranare
completă a vederii şi umbre accentuate (castan, tei, chiparos de California, stejar, tuie, buxus, etc.)
Acer negundo pe fond de culoare închisă Thuja plicata pe fond de culoare închisă

Salix matsudana tortuosa pe fond semprevirescent Cornus mas pe fond semprevirescent

Coloritul frunzişului – dominanta verde + nuanţe de alte culori: roşu, galben,
albastru, argintiu
- colorit: de bază; culori tranzitorii – de primăvară, de toamnă, de iarnă (la
conifere)
- compoziţia spaţial volumetrică a plantaţiilor de talie mare completată de
vegetaţia arbuştilor trebuie concepută şi sub aspect coloristic
- colorit verde – dominant, frunziş colorat – accente cromatice
exemplu: parc - nuanţele frunzelor – adâncirea aparentă a perspectivelor
- prim plan – verde închis
- plan secund – verde mijlociu
- ultim plan – verde deschis
-gruparea speciilor: funcţie de colorit, asociere vegetaţie lemnoasă cu
elemente constructive şi arhitecturale

•exemplu: faţadele placate cu ceramică albastră-verzuie contrastează plăcut

cu un frunziş roşcat sau purpuriu (Prunus cerasifera var. Pissardii sau
Berberis vulgaris 'Atropurpurea')

•exemplu: faţadele în cărămidă aparentă se asociază mai plăcut cu un frunziş

verde care toamna devine galben şi nu roşcat (Ginkgo biloba, Platanus
acerifolia)
 Mesteacăn / cornus
Mărimea frunzelor:

- caracter ornamental,
- generează efecte vizuale: creşte distanţa, adânceşte
perspectiva

• exemplu: în prim plan arbori puternici cu frunze mari verde

închis, în fundal specii cu colorit palid şi frunze mici

- forma, luciul, mişcarea frunzelor

 Prunus cerasifera Nigra

Acer palmatum

Acer sp.
4. Florile
- caracteristică ornamentală importantă
- efectul de masă al florilor – culoarea devine temporar dominanta siluetei, mai ales când apar
înaintea înfrunzirii depline (cireşi, meri, piersici, arborele de Iudeea, magnolii, forsitia, cornul, etc.)
- se caracterizează prin: mărime, formă, mod de grupare în inflorescenţe, dispunerea pe ramuri
(magnolie, castan, Paulownia, trandafiri hibrizi de Thea, buddleia, hortensii, trâmbiţă, etc.)
- există arbori decorativi prin flori, arbuşti floriferi şi se utilizează pentru:
- înviorarea compoziţiei vegetale
- efecte cromatice
- crearea de efecte de gingăşie
- atractivitate prin parfum

San Diego County

Trees, K. Benfield

Laburnum anagyroides Med.- arcadǎ în

Grǎdina Bodnant, Gwynedd, Ţara Galilor

Paulownia tomentosa
 5. Fructele şi conurile:
- caracter decorativ suplimentar: meri decorativi, Koelreuteria, dracile, specii de Rosa, cotoneaster, Thuja
orientalis, tisă, etc.
- caracter decorativ principal: scoruş, Celastrus, Symphoricarpos, Callicarpa, etc.
- abundenţa, coloritul, mărimea, forma, epoca de decoraţie maximă se iau în considerare la realizarea
planurilor de plantare
•exemplu: în parcuri, speciile care au fructe mici se vor amplasa mai aproape de alei, mai ales dacă
culoarea acestora îşi pierde efectul prin distanţă; speciile cu fructe mari, care persistă şi după căderea
frunzelor (catalpa, glădiţă, scoruşul), pot fi amplasate mai departe de privitori
Sorbus aucuparia

Cotoneaster horizontalis

Pyracantha coccinea
Berberis vulgaris Koelreuteria elegans
 6. Scoarţa: Gleditsia triacanthos
- valori ornamentale,
•exemplu: mesteceni, platani, plopi, fagi – colorit alb,
albicios al trunchiurilor şi ramurilor – evidenţiate mai
pregnant în peisaj când frunzele lipsesc
•exemplu: lăstarii unor specii se remarcă în sezonul
rece:
- nuanţe de roşu – Cornus alba 'Sibirica',
Salix alba 'Chermesina', Cornus sanquinea
- galben: Cornus solonifera
'Flaviramea', Salix alba 'Vitelina'
- verde deschis: Kerria japonica, specii
de Cytisus
- negri-violet: Cornus alba „Kesselringii”
- luciul scoarţei
- desenele scoarţei – Platanus acerifolia
- prezenţa şi aspectul spinilor – Gleditsia sp.

Cornus sp.

Platanus acerifolia
Butchart Gardens Canada
Caracterele biologice ale speciilor lemnoase:
- ritmul de creştere:
- longevitate, speranța de viață, perioada de înjumătățire
- capacitate de drajonare, lăstărire
- capacitatea de stânjenire a altor specii
- toxicitatea organelor aeriene

Ritmul de creştere:
- depinde de specie
- influenţat de condiţiile de mediu: sol, apă, climă, poluare atmosferică
- specii repede crescătoare: plopi, sălcii, arţari, mesteacăn, falsul oţetar, glădiţă, brad duglas, larice,
pin de Himalaya, forsitie, sânger, cătina roşie, Deutzia,
- ritm mediu
- ritm lent de creştere: stejar, tei, fag, brad, tisă, buxus, toate varietîţile pitice de arbori şi arbuşti --- >
caracter uneori dorit (rocării, borduri tunse, garduri vii scunde)

Longevitate
- influenţată de condiţiile de mediu şi de modificările antropice ale acestora, de intervenţii dorite sau
accidentale asupra plantelor

- arbori foarte longevivi, peste 300 ani: stejar, gorun, ulmul de câmp, plop alb, plop negru, castanul
brun, brad, molid, arborele cu lalele, pinul silvestru, pinul negru, chiparosul de baltă, tisa, etc.
- arbori cu longevitate medie, între 150 – 200 şi 300 de ani
- arbori cu longevitate mică, 50-100 ani: mesteacăn, scoruş, anin, arţar, plop tremurător, salcâm,
salcia albă, magnolia, cireş japonez, falsul oţetar, cireşul de pădure, corcoduşul, mălinul,
- arbuştii – durata de viaţă mai mică decât arborii, puţine specii depăşesc 50 – 6+ de ani
- arbust cu longevitate de excepţie: Buxus, jneapănul (pinul de munte).
În mediul urban, cu restricţie de sol şi hrană, speranţa de viaţă scade 1:7
Capacitatea de drajonare (formarea de lăstari crescuţi de pe rădăcini, numiţi drajoni)
- mai activă sau mai moderată în funcţie de specie
- impune atenţie din punctul de vedere al proiectului peisagistic (amplasare, asocierea speciilor şi
distanţele de plantare), dar şi a îngrijirii şi menținerii peisajului
- poate fi un factor de stânjenire a altor plante din apropiere: plopul alb, plopul tremurător, falsul oţetar,
ulmul de câmp, cătina de garduri (Lycium), liliacul (Syringa vulgaris), oţetarul roşu, etc.
- cauzează deteriorarea trotuarelor, aleilor şi a unor elemente construite – scări, ziduri de sprijin, fundaţii –
plop, tei
- utilă la fixarea terenurilor erodate

Caracterul invadant
- drajonarea excesivă – cătina de garduri
- mai rar rezultatul marcotării naturale a unor specii ale căror ramuri vin în contact cu solul – Cotoneaster
dammeri, liane, etc.
- proliferarea lianelor: iedera, viţe ornamentale (Parthenocissus), curpenul de pădure (Polygonum aubertii)

Toxicitatea unor specii

- influenţează alegerea formulelor de plantare în grădinile şcolilor, căminelor pentru copii şi în parcuri, în
vecinătatea terenurilor de joacă pentru copii
- tisa – toată planta mai puţin fructele aril
- salcâmul galben – scoarţa, frunzele, fructele
- Prunus laurocerassus – inflorescenţele
- Daphne mezereum - planta

Comportament ecologic al arborilor şi arbustilor

- rezistenţa la : boli, dăunători, poluare atmosferică
- cerinţele faţă de climă şi sol
- plante bioindicatoare (platanii şi liliacul pentru O3)
Gruparea arborilor şi arbuştilor în amenajări peisagistice
- element solitar
- grupări şi asocieri în funcţie de anumite criterii funcţionale, vizual+peisagistice, ecologice, etc.
- este necesară cunoaşterea culorii florilor speciilor lemnoase, epoca şi durata înfloririi – asocierea
armonioasă a speciilor cu înflorire simultană sau eşalonarea în timp a decorului realizat de înflorire

Alcătuirea plantaţiilor:
- masive
- grupuri
- aliniamente
- garduri vii
- exemplare solitare
- asociate cu volume construite

1. Masivele
- plantaţiile cele mai mari: întindere, capacitate, mod de alcătuire
- alcătuite dintr-un număr mare de exemplare, cu densitate mare
- pot fi: - pădure ( pădure cu caracter natural, cu densitate şi alcătuire variabilă, ocupând o suprafaţă mare,
funcţie de parc sau pădure de recreere)
- perdea (plantaţie deasă, în bandă continuă, delimitată geometric, organizată în rânduri sau cu dispunerea
neregulată a exemplarelor)
- masive de arbori
- masive de arbori şi arbuşti
- masive de arbuşti
Perdea
- în general au funcţie de protecţie
- în cadru urban, exemplu: Bucureşti: făşii laterale
dens si neregulat plantate de-a lungul şoselei
Kiseleff, protejând de o parte Complexul Sportiv
Iolanda Balaş Soter şi de alta Muzeul Satului
- de-a lungul întreprinderilor industriale, pe lângă
pepiniere, sere, terenuri agricole, construcţii
zootehnice, căi rutiere, etc.
- plantaţie: - deasă în banda continuă
- delimitată geometric
- organizată: pe rânduri, neregulat
- exemplu: - perdea perimetrală de protecţie a
pepinierelor: plantaţie de 7 rânduri de arbori şi
arbuşti, cu distanţele între rânduri de 1,5 m şi 0, 75
m pe rând, totalizând o lăţime de 10, 5 m;
- rândurile 1 şi 7 din plopi piramidali
alternând cu arbuşti şi din 10 în 10 m o specie
fructiferă (zarzăr, corcoduş, măr)
- rândurile 2, 4, 6 din stejar brumăriu
- rândurile 3 şi 4 din arţar tătăresc,
jugastru, paltin, tei Utilizarea în plantaţii a diferitelor forme şi înălţimi
de creştere a arborilor şi arbuştilor
Componenţa masivelor
- omogene – dintr-o singură specie
- heterogene – din mai multe specii
- configuraţia arhitectonică
-culoare şi textură

Masivele realizate exclusiv din arbori

- realizate din mai multe specii compatibile
- pe suprafeţe mici pot fi constituite dintr-o singură specie – se urmăreşte realizarea unor efecte
arhitecturale sau coloristice speciale
-monocultura, pe suprafeţe mari, generează monotonie şi prezintă vulnerabilitate din punct de vedere
ecologic

Masivele din arbori şi arbuşti

- alcătuite din amestec de specii, după modelul la scară mai mică a pădurii naturale
- bună stabilitate şi rezistenţă biologică
- efect peisagistic variat
-utilizate mai ales în parcuri

Urban Forest, Toronto

Proiectarea plantaţiilor masive:
- mărimea
- forma în plan
- configuraţia arhitectonică
- componenţa
- densitatea

Mărimea masivelor
- funcţie de categoriile de spaţii verzi
- cele mai mari au funcţie de protecţie – masiv de centură
- scuaruri şi grădini mici – masive mici
- grădini foarte mici – masivele lipsesc
masiv cu formă neregulată (plan şi profil)
Forma în plan
- geometrică: simetrică, asimetrică (plantaţii cu efect arhitectural
special, perdele de protecţie), proximal/distal
- neregulată, cu contur sinuos, modelată în funcţie de necesităţile
compoziţionale
-livezile neregulate – succesiuni de zone luminate şi umbrite

Configuraţia arhitectonică
- cu un singur nivel – masive dintr-o singură specie
- etajat – asocierea speciilor cu talii diferite, descrescând spre
marginea masivului
- profil armonios şi corelat cu direcţiile dominante de privire
- de evitat forma de domn, cu înălţimea cea mai mare în mijlocul
masivului
- masivele mari eterogene – aranjamentul vertical al speciilor se exemplu de repartiţie a arborilor şi
concepe în structuri variate arbuştilor într-un masiv heterogen
- în general plantaţii pe 3 etaje (3 talii) (plan şi profil)
Densitatea masivelor- depinde de distanţa de plantare
- arbori de talia I – 4 - 8 m
- arbori de talia II-III – 2 - 6 m
- arbuşti 0,7 - 1,5 m

Componenţa masivelor:
- asigură unitatea în diversitate a plantaţiilor unei amenajări peisagistice
- se impun în primul rând prin volumetrie, fiind percepute în ansamblu
- creează efecte vizuale, în funcţie de alcătuirea lor – omogene sau heterogene
- determină configuraţia lor arhitectonică şi variate aspecte de culoare şi textură
•exemplu: un fond de plantaţie mixtă de foioase evidenţiază un masiv de pin silvestru
•exemplu: într-o zonă de munte, cu masive de molid în amestec cu brad, prezenţa unor mesteceni
creează contraste de culoare şi contraste de siluetă
- masivele din arbori şi arbuşti de mare întindere se proiectează din câteva specii de arbori cu afinităţi
naturale, din care una sau două domină cantitativ, şi din mai multe specii de arbuşti dispuşi în anumite
zone ale lizierei masivului

Componenţa masivelor:
sus – masiv mixt de foioase exprimând calmul în compoziţie
jos – masiv mixt de foioase şi conifere (vara şi iarna) prea variat, inducând nelinişte
- masive mixte mari, străbătute de alei – plantarea de arbuşti (specii de umbră) şi în interiorul masivului,
lângă alei
- dispunerea speciilor în cadrul masivelor heterogene se face în zonele în care se întrepătrund, de evitat
aranjarea în mozaic
- masivele foarte mari, în păduri, speciile de amestec pot forma „buchete” (20 – 100 mp), grupe (100 – 400
mp) şi pâlcuri (400 – 500 mp) în masa alcătuită de specia majoritară
•exemplu: parc – masive periferice - specii predominant forestiere
- pentru zona de silvostepă acestea pot fi:
- arbori de talie mare: - specii de semiumbră: tei, paltin
- specii de lumină: ulm, cireş
- arbori de talie mijlocie: - specii de semiumbră: jugastru, carpen
- arbori de talie mică: - specii de semiumbră: arţar tătăresc

- specii de lumină: măr pădureţ, corcoduş

- arbuşti – specii de semiumbră şi lumină: corn, păducel, salbă moale, lemn câinesc
sau
- arbori de talie mare: - specii de lumină: stejar brumăriu, frasin, ulm
- arbori de talie mare şi medie: - specii de semiumbră: tei, paltin, jugastru, carpen

exemplu: masiv de mică întindere - arbori de talie mare și medie: stejar, carpen (dominanți), jugastru și cireș
- etaj de arbuști mari: alun, păducel, soc, sânger
- masivele foarte mici pot fi alcătuite din câteva exemplare din 1 – 2 specii arborescente si o masă de arbuşti
dintr-un număr redus de specii

•exemplu: într-o zonă de munte, cu masive de molid în amestec cu brad, prezenţa unor mesteceni

- în plantațiile masive predomină esențele foioase caduce; coniferele și a foioaselor cu frunziș persistent în
prezență de 25-30%, mai ales în parcuri, pentru menținerea decorului în sezonul rece;
Masive de arbuşti
- mărimi și forme variate
- pentru păstrarea aspectului natural, se modelează în forme
sinuoase, neregulat alungite, cu lățimi maxime ce nu depășesc
5 - 8 exemplare
- uneori ocupă suprafețe mari
•exemplu: consolidarea pantelor: plantații heterogene cu sistem
radicular bine dezvoltat sau drajonate: salcâm pitic (Amorpha),
oțetarul roșu (Rhus), cârmâz (Symphoricarpos) și chiar plantații
omogene: ienupăr semitârâtor (Juniperus horizontalis)
- când masivul nu e prea mare, pot fi alcătuite dintr-o singură
specie: într-un parc o masă de forsitia sau oțetar roșu are un
impact puternic
-masive heterogene – asociere de specii dispuse insular, dintre
care una domină cantitativ; cu cât masivul este mai mare, cu amplasarea de arbuşti în interiorul unui
atât numărul exemplarelor din aceeași specie este mai masiv străbătut de o alee
important;
- speciile se ordonează după talie, habitus, perioada de înflorire
- în masive din arbuști foioși se pot introduce specii cu frunziș
persistent: mahonie, buxus, Prunus laurocerasus, etc.
- masive din confiere arbustive – omogene sau heterogene
- plantație de ienuperi semitârâtori dintr-o singură specie sau
din două specii asociate, diferite ca putere de creștere și colorit
- masă de ienuperi târâtori sau semitârâtori de talie joasă,
îmbinată cu arbuști coniferi erecți: covor de Juniperus
horizontalis 'Glauca' combinat cu mici piramide de
Chamaecyparis lawsoniana 'Minima Aurea'

Acer palmatum dissectum atropurpureum

amplasarea arbuştilor
numai în liziera masivului

Potențial de
plantare/
Toronto’s Trinity
Bellwoods Park

masive de arbuști repartiția speciilor dintre care una este

omogene
heterogene dominantă
Grupurile de arbori și arbuști
- formațiuni peisagistice alcătuite din 2 – 9
exemplare
- spre deosebire de masive, distanțele de plantare
sunt mai mari, permițând o evidențiere mai bună a
siluetelor
- compoziție geometrică, exemplarele sunt
repartizate simetric sau asimetric
- compoziție liberă: exemplare amplasate astfel
încât pe nici o direcție de observare să nu se
suprapună mai mult de două exemplare
- pot fi omogene sau heterogene (speciile pot fi
asociate fie în armonie, fie în contrast de talie și
culori)

asocieri de plante lemnoase in grupuri heterogene

- exemple de asocieri: salcia pletoasă și plopul piramidal sau chiparosul de baltă
tuile columnare și cele globuloase
sălcioara mirositoare (argintie) și corcodușul roșu
buxus globulos și yucca
rășinoase: molid (Picea), brad (Abies), duglas (Pseudotsuga), tsuga, tisa (Taxus) – toate cu frunze
aciculare, cu tuia (Thuja), chiparos (Chamaecyparis), ienupăr (Juniperus) – frunze solzoase
specii cu frunze penat compuse: salcâm (Robinia), salcâm japonez (Sophora), frasin (Fraxinus), etc.
specii cu frunziș mare: paltini (Acer pseudoplatanus, Acer platanoides), platan (Platanus hybrida), ulm
(Ulmus glabra), etc.

- în componența grupurilor de rășinoase, nu se vor asocia speciile cu frunze persistente cu cele cu frunze caduce
(larice – Larix, chiparos de baltă – Taxodium, Ginko) – creează în timpul iernii impresia de exemplare uscate
alcătuirea grupurilor se corelează cu poziția și rolul peisagistic, cu vecinătatea altor elemente
• exemplu: un pâlc de mesteceni, pe un fond de plantație de culoare mai închisă sau profilați pe o peluză de
gazon, poate crea o impresie peisagistică mai puternică decât o asociere contrastantă de mesteacăn și molid;

Un molid argintiu (Picea abies ssp Argentea)

se evidenţiază mult mai bine pe un fond de salcii argintii ce se proiecteaza pe
culoare închisă. un fundal de stejari si paltini
Betula pendula pe gazon
 Aliniamente de arbori şi arbusti
- plantații regulate, în linie, de regulă dintr-o singură specie și cu exemplare de aceeași formă și înălțime
- funcţie de: importanţa aleilor, lărgimea culoarului vizual creat, proporţia între planuri orizontale şi -verticale,
efectul de umbrire scontat
- pot fi: simple; duble – simetric, distribuţie intercalată (se adoptă când distanțele între rânduri sunt mici sau se
dorește o ecranare laterală)
- foarte rara se folosesc aliniamente triple sau quadruple
- speciile pentru aliniament, cerinţe: estetice-arhitecturale, bio-ecologice, funcţionale

aliniamente duble de arbori

distribuție simetrică perfectă distribuție intercalată
- aliniamente mixte:
- arbori alternând pe rând cu arbuști toleranți de
semiumbră
- linie de arbori dublată de aliniament de arbuști
- arbori alternând pe rând cu secvențe de gard viu
- linie de arbori asociată cu o linie paralelă de gard viu

- în parcuri, aliniamentele de arbori – concepute în

funcție de:
- importanța aleilor,
- lărgimea dorită a culoarului vizual pe care
îl creează aliniamente mixte de arbori și gard viu
- proporția necesară între planurile a și b – pe același rând (vedere și plan orizontal)
orizontale și cele verticale c – pe rânduri distincte (plan orizontal și vedere)
- efectul de umbrire scontat
- arborii pot fi dispuși în șiruri simple unilaterale sau
bilaterale, uneori șiruri duble
- aleile de intrare structurate cu mai multe căi paralele
pot fi însoțite de o plantație cu șiruri multiple, în care
aliniamente simple sau duble de arbori separă firele de
circulație
- aliniamentele multiple sunt alcătuite de regulă dintr-o
singură specie;
-rar - asocieri cu volumetrie diferită:
•exemplu: două șiruri centrale de siluete fastigiate și
două laterale din siluete globuloase (plopi piramidali și
tei sau stejari piramidali și stejari roșii)
aliniamente mixte de arbori și arbuști
a, b - pe același rând (vedere și plan orizontal)
c - pe rânduri distincte (plan orizontal si vedere)
Transformarea coridoarelor gri în
coridoare verzi (Lin et al., 2014)

- gama speciilor folosite:

– preponderent foioase: arțari, fagi, stejari roșii, platan, frasini, tei, carpen piramidal, castan comestibil,
alun turcesc, etc.
- specii apreciate pentru înflorire și fructificare: castani ornamentali, scoruși (Sorbus aria și aucuparia),
Malus floribunda, etc.
- rășinoase de talie mare cu habitus natural regulat: brad duglas, molid argintiu, molid; pinii nu sunt
indicați

- aliniamentul de arbuști – se utilizează specii cu portul erect și echilibrat, ce suportă ajustarea formei
prin tăieri: Berberis sp., Ligustrum ovalifolium, Spiraea sp., Deutzia gracilis, Hibiscus, trandafiri (Rosa
sp.)

-distanțele de plantare - variază în funcție de

- puterea de creștere (înălțime și diametru)
- efectul ritmic dorit
- pentru arbori: 4 – 8 m în parcuri
5 – 10 m pe străzi
- pe șosele, distanțele sunt mai mari, 2/3 din înălțimea maximă a arborilor
Distanțele limită față de elementele constructive supra și subterane

Distanțe minime până la trunchiul

Elementele străzii arborilor și arbuștilor (m)
Arbori Arbuști
Construcții subterane
Conducte de gaze, termoficare 2 1,5
Cabluri electrice 2 1,5
Alimentare cu apă, canalizare 2 1,5
Clădiri, garduri, drumuri
Clădiri de partea ferestrelor 6 1,5
Clădiri de partea pereților fără ferestre 5 1,5
Împrejmuiri pline, cu înălțimea peste 2m 2 1
Împrejmuiri de grădină, cu grilaje și pline, cu
1 0,5
înălțimea până la 2 m
Borduri ale carosabilului 1 1
Borduri ale trotuarelor și aleilor de parc 0,75 0,5-2
Piloni și stâlpi fără instalații subterane de
1 0,5-1
cabluri electrice

- distanțele față de instalațiile electrice aeriene: 0,5 – 2 m de la coroanele arborilor până la cabluri pe
verticală și 5 m în lateral
 Garduri vii
- plantaţii de mare densitate
- 1-3 rânduri de arbori sau arbuşti
- creştere: modelată prin tundere

Tipologii
- urmăresc o împrejmuire
- delimitare de zone cu funcţii diferite: locuri de joacă
pentru copii, spațiile pentru jocuri statice, grădina-
restaurant, etc.
- protejarea unui spațiu pentru bănci
- mascare
- separare vizuală
- realizarea unor partere decorative – desen, modelare
- pereți cortină, labirinturi

Villa Pisani,
Italy

China
International
Garden
Expo2015
Soluții moderne

Kardinaal Mercier Square Belgium – LAN 2015

Garduri vii din:
- borduri: max. 0,4 m înălţime, 1-2 rânduri plantate la 15 cm
- garduri vii propriu-zise: h 0,5- 2 m, 1 – 3 rânduri, 0,3 m între rânduri la arbuşti, 0,5 m la puieții de
arbori
- ziduri verzi: h 3- 9 m, 0,8- 1,5 m distanţa între rânduri

Alegerea speciilor pentru garduri vii:

- funcţie de rolul lor: decorare, împrejmuire, aparare
- funcţie de aspect: înălţime, formă, culoare, prezenţă flori, persistenţă frunziş
- funcţie de capacitatea de a păstra forma dată
- comportament ecologic

- atenție deosebită – garduri vii asociate cu sau apropiate de arbori (condiții deficitare pentru lumină și
concurența rădăcinilor pentru apă, nutrienți și spațiu de creștere) - se aleg specii de foioase mai
rustice, tolerante ale semiumbra: Buxus, Ligustrum vulgare, Lonicera tatarica, Spiraea vanhouttei,
Prunus laurocerasus, corn, sânger, carpen, etc.)
Ziduri verzi:
 Acoperisuri verzi: Parcul Namba Osaka, 2011 Parcul Vulcano Buono Napoli, 2007

Parcul Highline Proprietate privata, Sydney

New York, 2009
Exemplare solitare
- se aleg funcţie de: poziţie, efecte vizuale urmărite, siluetă, colorit, caracterul decorativ
- arbori și arbuști cu siluete naturale regulate si neregulate: mesteacăn, glădiță, salcie, soforă,
Koelreuteria, albiție, arțar japonez, oțetar roșu, alun contorsionat, Pyracantha, etc.

Arbuşti urcători, liane

- alcătuirea decorurilor verticale
- au nevoie de susţinere: arbori, suporţi speciali- pergole, ziduri, garduri, umbrare, chioşcuri
- alegerea speciilor - în funcție de - caracterul decorativ (frunziș, flori)
- capacitatea de acoperire a suprafețelor și de creștere în înălțime
- comportamentul invadent asupra vegetației lemnoase
- comportamentul ecologic
- clematitele (Clematis), glicina (Wisteria), trâmbița (Campsis) caprifoiul (Lonicera caprifolium, L.
heckrotii), trandafiri căţărători, iedera (Hedera), Lonicera japonica, viţa ornamentală (Parthenocissus)

Viţa de vie
- palisată pe pergole şi bolţi
- ecrane de mascare a unor vederi

modalitati de conducere a vitei de vie in scop ornamental

Specii pomicole cu valoare ornamentală
- pomi: piese izolate, grupuri
- decorează prin aceleași caracteristici vizuale ca
arborii: talie, habitus, frunziș, flori;
- pot fi conduşi în forme libere sau artistice (tundere
obligatorie) - livada urbană

Pomi - Coroane artistice (spalier)

 GAZONUL
Gazonul
- peluzele înierbate – covoare verzi
- în parcuri şi grădini - spaţiile deschise înierbate: plane,
înclinate, concave, convexe
- scoate în evidență masele de arbori și arbuști, cât și
siluetele izolate sau grupurile situate în aceste spații
- covoarele de iarbă – valenţe picturale

Tipuri de gazon
după funcţii
- decorativ – partere, peluze
- pentru agrement: jocuri, odihnă, plajă
- pentru terenuri de sport
- pajişti – în zonele de agrement
- utilitar – consolidare sol

Speciile:
- în amestec (întotdeauna): graminee (Poaceae)
Lolium sp., Festuca sp., Poa sp., Agrostis sp.,
Phleum sp., uneori folosindu-se şi specii din
Fabaceae (Trifolium sp.) sau specii spontane cu
flori (gazonul rustic sau exotic).
- Procentul de sămânţă diferă, iar acestă diferenţă
indică destinaţia (de umbră, de trafic intens, sport,
decorativ, etc.).

Charles Jencks, Garden of Cosmic Speculation

 GAZONUL

- după compoziţie (din specii de ierburi perene)

- gazon de agrement pentru soluri cu textura mijlocie:
35% Lolium perenne „Bellatrix”
30% Festuca rubra rubra „Agio”
15% Festuca rubra trichophylla „Estica” Butchart Gardens Canada
15% Poa pratensis „Geronimo”
5% Agrostis tenuis „Highland”

-gazon de agrement pentru soluri grele

40% Lolium perenne „Master”
25% Festuca rubra rubra „Agio”
15% Poa pratensis „Geronimo”
10% Festuca rubra commutata „Ludivine”
10% Poa trivialis „Dasas”

-gazon de agrement pentru umbră

20% Poa nemoralis
30% Festuca commutata „Enjoy”
15% Festuca rubra trichophylla 'Dawson'
20% Festuca rubra trichophylla 'Bastide'
15% Poa trivialis 'Dasas‘

Aspecte tehnice
- modalități diferite de realizare a gazonului:
- prin semănat manual sau/și mecanizat (terenuri cu panta până la 30%)
- prin semănat cu proiecție hidraulică (pentru pante medii peste 30%)
- montarea gazonului rulouri
- sol fertil – cel puțin 25 cm
- uneori, pe terenurile impermeabile, argiloase se impune prevederea unei instalații de drenaj
 VEGETAŢIA FLORICOLĂ
 Flori: noţiunea care, neacademic, înglobează totalitatea plantelor ierboase Eutopia Gardens, Arad
(unele pot avea şi tulpini lignificate la maturitate), iar companiile “de profil”
folosesc termenul ca generic.
 Pe “piaţa/bursa”, guvernată mondial de Aalsmeer Holland, “florile” sunt
plantele cu valoare de décor, fie că aceasta este: floare sau inflorescenţă,
frunziş, fructe, seminţe, iar accentul poate să cadă pe culoare, textură, volum
sau chiar mireasmă.

Aalsmeer Flower Auction

 Cererea şi oferta de pe Bursă acoperă toată gama

de „flori”, iar produsele sunt de la seminţe, bulbi,
rădăcini, plante întregi, cu rădăcini nude sau la ghiveci
şi până la flori tăiate (condiţionate).
 VEGETAŢIA FLORICOLĂ
Clasificare după durata ciclului de viaţă

 specii floricole anuale

 tipice (indiferent de condiţiile de mediu)
 prin cultură (mor datorită temperaturilor negative, altfel, ar fi perene)
Ciclul de viaţă = o perioadă completă de vegetaţie (4-10 luni)cresc, înfloresc, fructifică,
îmbătrânesc şi mor.

 specii floricole bienale

 tipice (indiferent de condiţiile de mediu)
 prin cultură (vegetează şi după înflorire, dar fără valoare decorativă)
Ciclul de viaţă = doi ani consecutivi  cresc şi iernează în primul an, iar în al doilea
înfloresc, fructifică, îmbătrânesc şi mor.

 specii floricole perene

 hemicriptofite - rezistă iarna datorită mugurilor de la baza tulpinilor şi de pe rădăcini

 geofite - îşi asigură “trecerea prin iarnă” cu ajutorul organelor subterane

 rustice (rezistă iarna în sol)

 semirustice (nu rezistă iarna în sol, trebuiesc depozitate)

Necesitatea cunoaşterii: de la influenţa asupra potenţialului decorativ şi până la managementul

mentenanţei şi al costurilor.
 Specii floricole anuale
Plus: decor deosebit prin culoare şi abundenţă, perioadă lungă de înflorire, variabilitate foarte mare de
specii, varietăţi şi forme, posibilitatea schimbării soluţiei peisagere (anual).
Minus: mentenanţă dificilă şi costuri ridicate, necesitatea schimbării soluţiei peisagere (anual).

Eschscholtzia californica Begonia semperflorens

Lobelia sp., Cineraria sp. –

anuale - perene, combinaţie mixtă

Centaurea sp. Tagetes signata

 VEGETAŢIA FLORICOLĂ
Specii floricole bienale
Plus: decor verde (rozetă) în extra-sezon (în iernile blânde, fără zăpadă), înflorire timpurie.
Minus: sortiment redus de specii, mentenanţă dificilă şi costuri ridicate, ieşire timpurie din perioada de
decor, necesită înlocuire.

Bellis perennis Myosotis alpestris

Althea rosea –
înflorire târzie

Viola wittrockiana Primula acaulis

 VEGETAŢIA FLORICOLĂ
Specii floricole perene – hemicriptofite
Plus: perenitatea asigură un decor stabil amenajărilor (schelet vegetal, alături de plantele lemnoase şi
gazon), nu necesită înlocuire, costuri de mentenanţă relativ scăzute, rusticitate şi adaptabilitate ecologică
ridicată.
Minus: caracter invadant, implică monotonie în timp amenajării.

Achillea filipendulina Campanula carpatica Lavandula angustifolia

Chrysanthemum leucanthemum Rudbeckia sp. Papaver orientale

 VEGETAŢIA FLORICOLĂ
Specii floricole perene - geofite rustice
Plus: decor preponderent de primăvară, sunt plante consacrate (lalele, narcise, zambile, ghiocei, crini,
crocuşi, irişi, lăcrămioare), rusticitate şi variabilitate ridicată, abundenţă de culoare şi forme.
Minus: chiar dacă sunt considerate perene, datorită hibridării speciilor, acestea necesită replantare anuală,
decor temporar, mentenanţă ridicată.

Tulipa sp. Narcissus sp. Iris sp.

Paeonia sp. înflorire vara devreme Hemerocallis sp. înflorire vara Hosta plantaginea înflorire toamna
 VEGETAŢIA FLORICOLĂ
Specii floricole perene - geofite semirustice
Plus: cunoscute ca plante pretenţioase, acestea dau amenajărilor un caracter aristocrat (nr. mic de plante).
Minus: sortiment redus de specii (gladiola, cana, dalia, tuberoza, asparagus sau cala), pretabile mai ales
pentru ghivece sau grădini private mici, necesită mentenanţă ridicată (adăpostire în condiţii speciale, îngrijire
atentă şi specializată)

Canna indica Gladiolus hybridus Dahlia x hortensis

Polianthes tuberosa Zantedeschia aethiopica Asparagus sprengeri

 VEGETAŢIA FLORICOLĂ
Clasificare după comportamentul ecologic

Factorii ecologici: lumina, temperatura, umiditatea, aerul şi substratul de cultură, au în cazul plantelor un
caracter limitativ. Respectarea condiţiilor ecologice favorizează o creştere armonioasă a acestora, şi, implicit
un décor aşteptat. Deşi fiecare specie reclamă condiţii particulare, clasificarea acestora după cerinţele
ecologice facilitează: crearea de combinaţii, succesiunea înlocuirii, programarea acţiunii de mentenanţă,
minimizarea costurilor.
Lumina Temperatura Apa
hidrofile – acvatice, hidroponice
Intensitatea luminii Optim de dezvoltare
heliofile (Papaver, Petunia, Zinnia, termofile, temp>20-240C
(Nymphaea, Pistia, Eichornia)
Gladiolus, Eschscholtzia, Portulaca) higrofite – umiditate mare in sol
mezoterme, temp. 15-250C
mezoheliofile (Dianthus, Calendula) microterme, temp. 0-180C
(Myosotis palustris, Iris pseudacorus,
umbrofile (Convallaria, Galanthus,
Phalaris arundinacea, Typha sp.)
hekistoterme, temp.<00C
Hosta) mezohigrofite – neutre, vegetatie din

Durata de iluminare zona noastra

(fotoperiodism)
de zi scurtă (Chrysanthemum,Viola)
de zi lungă
(Cineraria, Hortensia, Petunia)
neutre
(Dianthus, Pelargonium, Rosa)
xerofite – umiditate scazuta in sol,
Substratul de cultură soluri sarace (Crassula sp., Portulaca
sp., Sedum sp., Echeveria sp.,
 pentru soluri grele (Althea sp.,
Paeonia tenuifolia, Sempervivum
Iris sp., Chrysanthemum sp.)
tectorum)
pentru soluri mijlocii
(Callistephus, Salvia, Tagetes)
pentru soluri uşoare
(Gladiolus, Polianthes tuberosa)
 VEGETAŢIA FLORICOLĂ
Factor limitativ, dar dirijabil – lumina

Înflorirea este condiţionată de lumina directă

Portulaca sp. Eschscholtzia californica Petunia sp.

Înflorirea este condiţionată de umbră/semiumbră

Hosta plantaginea Galanthus sp. Convallaria sp.

 VEGETAŢIA FLORICOLĂ
Factor limitativ, dar dirijabil – apa

Dezvoltarea este condiţionată de apa in exces

Iris pseudacorus Phalaris arundinacea Typha sp

Dezvoltarea este condiţionată de apa in deficit

Sedum sp. Echeveria sp. Paeonia tenuifolia

 VEGETAŢIA FLORICOLĂ
Clasificare după durata şi perioada de înflorire
 Atât perioada cât şi durata de înflorire sunt caracteristici de specie (uşor influenţabile de condiţiile de mediu).
De cunoaşterea acestor două caracteristici se ţine cont în amenajări cu aplicaţie directă în: amplasare (ex:
bulboasele cu înflorire de primăvară, efemeră (lalele, narcise, ghiocei, crocuşi) sunt indicate pe solurile cu
vegetaţie lemnoasă masivă, sub aceasta; perenele cu înflorire de vară, semi-continuă sau continuă (trandafirii,
lavanda, crinii galbeni, ierburile decorative) se vor amplasa în masive expuse insolaţiei; florilor de toamnă
(crizanteme, aster, dalii) le vom asigura un spaţiu însorit şi apropiat zonelor de promenadă).
 De regulă în proiectele peisagere este precizat: décor de primăvară, vară, toamnă şi iarnă, în variante de
specii ce au înflorirea abundentă precizată. Chiar dacă unele se repetă sezonal (în principal perenele) sau nu
(bulboasele “de primăvară”), ―lista pe anotimpuri‖ facilitează: combinaţiile, succesiunea înlocuirii, păstrarea
valorii estetice pe întregul an, stabilirea etapelor de mentenanţă, minimizarea costurilor.
Clasificare după caracteristicile decorative
prin flori – marea majoritate
prin frunze – Coleus, Iresine, Cineraria, ierburile decorative, ferigi.
prin frunze si flori – Sedum, Santolina, Echeveria Cineraria.
 prin port (târâtor Tropaeolum majus, urcător Ipomoea sp., fastigiat Althaea rosea. Digitalis purpurea)

Iresine sp. Cineraria maritima Santolina sp. Ipomoea sp.

 VEGETAŢIA FLORICOLĂ
Clasificare după înălţime şi habitus:
 Variabilitatea speciilor florale este extrem de amplă, iar metodele actuale de creare de noi forme şi soiuri
(hibridare, mutageneză) fac aproape imposibilă o clasificare precisă a florilor după aceste caracteristici.
Însă, firmele de specialitate oferă comercializării plante florale ce au precizate informaţii ce ţin de condiţiile
ecologice, cât şi despre caracterul decorativ şi valorile alometrice – talie, habitus, volum (broşură).
 Totuşi, speciile pure, autuhtone au în mentalul colectiv înălţimi şi forme consacrate, exemple:
 ca acoperitoare de sol: vinca sau sedum;
 flori de talie mica (10-20 cm): bănuţeii, lobelia, portulaca, lăcrămioarele, ghioceii, crocuşii,
gazania, begonia, primula, macul californian, nu mă uita;
 flori de talie medie (30-40cm) şi volum: bujorii, asterul, sânzienele, tufănelele, lavanda;
 flori cu tulpini înalte (>50cm) şi solitare: lupinul, nalba de grădină, degeţelul, nemţişorul;
 flori cu tulpini înalte şi frunziş diafan, transparent: nigela, gipsofila, crizantema de vară, coada
şoricelului, cosmos, coreopsis;
 tufe echilibrate: cleome, stânjenei, barba împăratului, crăiţa, rudbechia, echinacea.

Vinca minor Gazania splendens

Solidago canadensis & Echinacea purpurea

 VEGETAŢIA FLORICOLĂ
Culoarea, cea mai importantă calitate peisageră
”Teoria culorilor” Goethe (1810), Itten and Birren (1970) - gama cromatică:
 culori fundamentale (simple): roşu, galben, albastru
 culori compuse (binare – rezultate din combinarea a două culori fundamentale): violet (albastru şi roşu),
verde (albastru şi galben), portocaliu (galben şi roşu)
 tonalităţi ale culorilor (intensităţi, de la închis la deschis)
 nuanţe (amestecul culorilor cu intensităţi diferite): bleu-verzui, roz-portocaliu, roşu-coral, alb-gălbui, roz-
violaceu, galben-verzui, etc.
 alb sau negru – nonculori, nu exista in natura (notiune absoluta)
- coloritul florilor şi inflorescenţelor - unic
- mai multe culori, nuanțe sau tonalităţi dispuse în mod diferit
- Tonalităţile din coloritul florilor poate fi dirijat la unele specii prin modificarea pH-ului din sol (hortensii) sau
prin expunerea directă sau indirectă la soare (trandafiri).
 VEGETAŢIA FLORICOLĂ
Asocierea florilor în funcţie de culoare, instrument ”de interpretare al preferințelor” :
- alegerea culorilor:
 în funcţie de distanţa de la care sunt privite:
- culorile şi nuanţele cele mai vii şi cele mai deschise, utilizate în mase monocrome sau în asociere de 2-3
nuanţe puternic contrastante, se văd cel mai bine de la depărtare
- culorile „reci” (albastru, indigo, violet) se estompează sau devin şterse de la distanţă; situate în apropiere,
trebuie susţinute şi înviorate prin alăturarea culorilor deschise (alb, crem, galben-pal, argintiu, cenuşiu, etc.)
 în corelaţie cu celelalte elemente ale cadrului învecinat: gazon, frunzişul arborilor şi arbuştilor, piatră, nisip,
beton, etc.
- decoraţiunile monocrome – efecte puternice şi sobre – culoarea cea mai folosită: roşu, complementar cu
verdele general al vegetaţiei
- armonie între fondul de culoare al frunzişului vegetaţiei lemnoase şi speciile floricole din apropiere:
• coniferele albăstrui – flori roz portocalii şi roz închis
• frunziş purpuriu închis – flori galben deschis
• frunziş verde întunecat – flori roz, galbene, portocalii
 VEGETAŢIA FLORICOLĂ
Asocierea florilor în funcţie de culoare:
- combinaţii în contrast – asociere de culori simple între ele, culori simple şi complementarele lor: roşu-
verde, violet-galben, portocaliu-albastru – exemple: muscari & lalele
décor de primavară:
• muscari (albastru) si lalele (rosu-portocaliu)
decor de vară:
• salvia (albastru) si coada soricelului (galben)
decor de toamnă:
• aster (albastru) si rudbechia (galben)

aster & rudbechia

Salvia & coada soricelului
 VEGETAŢIA FLORICOLĂ
Asocierea florilor în funcţie de culoare:
- combinaţii în armonie – alăturare de tonalităţi apropiate ale aceleiaşi culori sau nuanțe intermediare care
fac legătura între culorile fundamentale: galben-pai, galben-intens, portocaliu sau roz, violaceu, roşu-vişiniu.
•décor de primavară: combinatii lalele-narcise.
 Asocierea florilor în funcţie de culoare:
- combinaţii policrome – se amplasează în
apropierea privitorului (distanţa estompează
diferenţele dintre culori, cu cât suprafeţele ocupate de
acestea sunt mai mici)
- este necesară existenţa unei culori predominante
Versailles 2005
Versailles 2012

Versailles 2009 Versailles 2014

 VEGETAŢIA FLORICOLĂ
Plante ierboase cu destinaţii speciale:
 florile de gazon - sunt specii perene integrate în masa de gazon, cu înflorire de primăvară (nu se tunde
gazonul); foarte rustice: toporaşii, crocuşii, viorelele, ghioceii, ciuboţica cucului.
 ierburile decorative – specii rustice, dar şi exotice, sunt utilizate pentru volum şi culoare, adesea în
compania florilor clasice. Ex.: iarba de Pampas, carex, miscantus, penisetum, calamagrotis, spartina. Decor:
frunze şi inflorescenţă; varietăţi multiple.
 ferigile – decorative prin frunze, sunt utilizate în spaţiile umbrite şi umede (malurile apelor, sub arbori) Ex.:
Scolopendrium vulgare, Polypodium vulgare, Dryopteris filix-mas.
 plante utile – specii sau mai degrabă varietăţi ornamentale
utilizate în amenajări tematice. Ex.: floarea soarelui
ornamentală (Helianthus annuus), varza ornamentală
(Brassica hybride), tărtăcuţele (Cucurbita pepo), plante
aromatice (mentă, busuioc).

Helianthus sp. Brassica sp.

iarba de Pampas Cortaderia sp. Polypodium vulgare.

 ASLA Professional Awards 2012 (http://www.asla.org/): National 9/11 Memorial, New York, USA
2013 AIA Institute Honor Awards Recognize Excellence in Architecture, Interiors, and Urban Design
(http://www.aia.org/).
 acordat pentru amenajarea unui spaţiu aparte, creat cu durere şi reflexie: “Reflecting Absence”, greu de
descris, plin de simboluri, menit sǎ fie perceput în tǎcere.
 Tragedia a împins creaţia umanǎ spre simplitate cu profunzimi complexe; spaţiul creat obligǎ la ceremonii
austere (citirea numelor celor dispǎruţi pe 9/11/2001), iar mica “pǎdure” de 400 de stejari este o ţesǎturǎ verde
ce “asistǎ” procesiunilor din fiecare an.
 ASLA Professional Awards 2010 (http://www.asla.org/): Shanghai Houtan Park, China

Sit liniar (1,7Km x 30-80m) de-a lungul râului Huangpu: veche fabrică de oţel şi şantier naval.
Obiectiv: parc permanent cu zonă Expo (tehnologii verzi) periodică.
Provocări: refacerea mediului degradat, ecologizarea apei, controlul inundaţiilor.
Componenţă: terase de decontaminare (cascade oxigenare şi sedimentare), zidul de siguranţă transformat în
maluri verzi, meandrele – refugii de recreere şi educaţie, reţeaua pietonală.
Viziune: inspiraţie din peisajul agrar chinez din sec. XX, specii cu valoare de patrimoniu şi bancă de gene (orez,
floarea soarelui, rapiţă, graminee), lotuşi, bambus şi brazi de apă.
Coridoarele din lemn  trasee prin „câmpul de grâne” unde „trecutul industrial” este prezent prin conservarea
unor structuri (panouri din oţel pliate sau reciclate).
„Reţeaua”  peisaj ecologic recuperat + agricultură urbană + păstrarea spiritului industrial  artă modernă şi
relicve industriale.
Impresie puternică.
Mesaje corecte.
Prezentare excelentă.
(aprecierea juriului)
 Parcul reabiliteazǎ peisajul agrar imprimându-i valenţe estetice îndrǎzneţe, plimbarea prin el aduce alǎturi douǎ
lumi: cea a naturii, concepute pentru asigurarea vietii şi ce a tehnologiei.Materiale: lemn,piatră, beton, plastic, oţel.
 ASLA Professional Awards 2012 (http://www.asla.org/): Arizona State University Polytechnic Campus —
New Academic Complex
Transformarea unei vechi baze Air Force într-un complex academic. Proiectul, realizat de o echipă
interdisciplinară, a vizat transformarea imensului spaţiu pavat şi ”inundat” pluvial, degradat, într-o amenajare tip
campus universitar (5 noi complexe construite), iar peisajul este specific deşertului Donovan (plante native).
 Întreg proiectul are
ca centru de
greutate captarea şi
reciclarea apelor
pluviale într-un
canal intermitent
(arroyo) cu ajutorul
caruia se realizează
mentenanţa
vegetaţiei, într-un
riguros plan de
dezvoltare durabilă.
În amenajare nu se simte „instituţia‖:
peisajul este dur şi sinuos ca un desert
veritabil. Vegetaţia: culoare şi emoţie.
(aprecierea juriului)
 ASLA Professional Awards 2012 (http://www.asla.org/): Lafayette Greens:
Urban Agriculture, Urban Fabric, Urban Sustainability
 creaţia a survenit odatǎ cu demolarea în centrul oraşul Detroit a vechii clǎdiri Lafayette. Ideea proiectului a venit
din melencolia aducerii aminte de copilǎrie: a grǎdinii cu flori simple, cu legume şi pomi plini de fructe.
 Tematica: “spaţiu verde, spaţiu public, sǎnǎtate publicǎ” a dus la crearea în zona central-corporatistǎ a oraşului
a unui spaţiu ce aduce împreunǎ douǎ lumi a cǎror desprindere evoluţionistǎ din timpuri uitate s-a produs datoritǎ
modalitǎţii considerate antagonice o bunǎ perioadǎ de vreme: consumarea elementelor simple şi esenţiale ale
vieţii (hrana, munca, odihna) în medii diametral diferite. Stilul de viaţǎ urban-rural se întâlneşte simplu, practic şi
implicat în mica grǎdinǎ arhaicǎ. Detaliile amenajǎrii însǎ, aratǎ acelaşi rafinament constructiv: elemente vegetale
tradiţionale îmbinate cu piese arhitecturale din materiale naturale şi neconvenţionale.
 ASLA Professional Awards 2012 (http://www.asla.org/): SW Montgomery Green Street:
Connecting the West Hills to the Willamette River, Portland, OR
 Proiectul vizează strategii alternative de comunicatii într-o infrastructură urbană ecologizată – Green Street Plan.
 Curat, răcoros, îndrăzneţ; permite oamenilor să ştie ce este întradevăr „landscaping‖-ul (aprecierea juriului)
 ASLA Professional Awards 2012 (http://www.asla.org/):
200 5th Avenue New York City
Clădire istorică (1909), adiacentă Madison Square Park + curte interioară
  amenajare contrast nou-vechi, cu păstrarea intactă a faţadelor.

Obiective:
•eficientă energetică;
•regularizarea surplusului
de apă (pardoseală
plutitoare şi plante
luxuriante);
•captarea şi redistribuirea
luminii naturale (pereţi
cortină);
•îmbunătăţirea calităţii
aerului prin structura
verde.

 birouri cu spaţii de
socializare într-un mediu
estetic şi ecologic.
Plăci din polimer ramforsat,
suspendate: sub acestea, pânza
de apă pluvială interconectată, pe
oate cele 5 nivele.
Plăci din polimer ramforsat, suspendate:
sub acestea, pânza de apă pluvială
interconectată, pe toate cele 5 nivele.
Vase din polimer ramforsat.

Iluminare: leduri incastrate şi

verticale din aluminiu, cu leduri.
Plante: bambus înalt şi pitic,
muşchi, sedum, viţă de ciocolată.
 ASLA Professional Awards 2012 (http://www.asla.org/):
Maple Hill Residence, Cambridge, Massachusetts
Complexul rezidenţial, (colaborare strânsa arhitect-peisagist-client) este
conceput ca un mediu integrat familie, locuinţă şi natură, cu respectarea
caracteristicilor naturale ale peisajului original. Obiective vizate: producția de
alimente pentru familie, oportunități pentru odihna activă, adunări sociale și
evenimente de familie de mari dimensiuni, precum și consolidarea
ecosistemului nativ.
Designul peisager a fost conceput ca o integrare completă între nevoile
umane, pragmatice şi etica de mediu, bazată pe studii de conservare a apei,
solului, vegetaţiei şi faunei.
„Simplu, modest şi sofisticat‖ – aprecierea juriului
 Floriade World Horticultural Exposition, Venlo Netherlands, 2012
"Be part of the theatre in nature; get closer to the quality of life“
 este cea mai mare expoziţie modialǎ ce vizeazǎ domeniul peisager, ce are loc în fiecare an în diverse locaţii
din lume, iar o datǎ la 10 ani în Olanda (1962-2012), fiind şi cea cu cele mai mari resurse.
 Tehnologie, tradiţie şi naturǎ sunt cuvintele de ordine ale unui spectacol total, „teatru în naturǎ” pentru arta
peisgerǎ din 36 ţǎri (2 mil. vizitatori).
 Expoziţia în sine este o îmbinare a tehnologiei, a utilului şi frumosului, prin armonizarea „liberǎ” a
combinaţiilor de materiale, culori şi texturi. Fiecare ţarǎ a venit cu identitatea proprie, şi-a expus valorile şi
tradiţiile prin simboluri materializate de detalii „de frumos”, natural şi creat. Incursiunea în Floriade relevǎ un
fapt extrem de important: secolul XXI rupe barierele convenţionale din trecut, aduce arta proprie fiecǎrei
naţiuni şi potenţialul speciilor considerate sponane sau utilitare alǎturi de cele clasic ornamentale, într-o
combinaţie „fireascǎ”.
 Floriade World Horticultural Exposition,
Almere Netherlands, 2022
“Green City“
 Ataşat oraşului existent Almere, micul
„oraş” de 45 ha. care se va construi va
rǎmâne locuitorilor ca „un loc magic”, a
cǎrui colecţie de plante ce va fi una din cele
mai bogate şi mai diverse din întreaga lume
va fi „cea mai mare bibliotecǎ vegetalǎ”.
„Colecţia”, îmbinatǎ cu „viaţa umanǎ” va
trebui sǎ aibǎ fiecare dintre ele ceea ce
este mai de preţ: autenticitate, unicitate,
identitate, sustenabilitate.
Baze de date pentru plante:

http://www.rhs.org.uk/
http://plants.usda.gov/java/
http://www.wildflower.org/plants/
http://woodyplants.nres.uiuc.edu/
http://www.bhg.com/gardening/plant-dictionary/
http://www.botany.com/
http://flora.huh.harvard.edu/china/
Distribuția spațială a vegetației în construirea peisajelor
- vegetația – componentă a peisajului global
- în asociere cu celelalte elemente: relief, roci, ape, circulații, construcții etc.
Aranjamentul spațial al plantațiilor de arbori și arbuști
- construirea peisajului se bazează pe volumele vegetale de diverse proporții și înălțimi care generează și
modelează spațiul
- terenul- spațiul total:
- se compartimentează prin plantații în spații și forme diferite
- se creează sectoare de peisaj percepute: succesiv, gradat, dinamic

Plantațiile
- separă funcțiunile în spații organizate
- protejează fonic dotările
- maschează: aspecte fără valențe peisagistice, vederi indezirabile
- separarea zonelor – zonificare teritoriu
- direcționarea axelor vizuale
- plantațiile creează peisajul

Tipuri de spații definite de vegetația lemnoasă

- spații închise
- spații semiînchise
- spații statice
- spații dinamice
- spații alungite - direcționate
- spații deschise – peluze
- spații cu vizibilitate limitată

Înălțimea, densitatea , gradul de continuitate al vegetației determină:

- gradul de îngrădire
- gradul de penetrabilitate vizuală

Ordonarea spațiilor
- dispunere în progresie liniară
- organizare spațială grupată : fiecare spațiu e corelat cu cel din apropiere, conexarea prin rețea de alei ce
asigură acces
- ierarhizare spațială – includerea unor spații în altele mai mari

Sistematizarea plantațiilor în construirea peisajului

Plantațiile
- legătură sau separare față de peisajul exterior
- ierarhizarea și zonarea spațiilor
- încadrarea vederilor

Alegerea - modul de tratare a compoziției

Modelarea plantațiilor determinată de - tratarea fiecărui element de construire a
Dispunerea peisajului
- tratarea arhitecturală
- tratarea liberă, mixtă

Microrelieful
determină aspecte ale: - amplasării
- sistematizării verticale a vegetației
Unitatea și armonia peisajului
- decurge din echilibrarea volumelor vegetale între ele și
- echilibrarea acestora cu spațiile pe care le definesc
Masive vegetale
Grupuri și exemplare izolate
-punct focal ( în centrul pieței)
-punct terminus – capăt de perspectivă
-asocierea cu volume construite
-dispunere: în contrast, în concordanță
Plantații de mică înălțime
Mase de plante acoperitoare de sol
Aranjamentul în plan al decorațiunilor florale

Apa
Rolurile apei:
- rol funcțional – activități de agrement
- rol estetic – atractivitatea spațiilor
- rol ecologic: reglează microclimatul, combate poluarea, purifică atmosfera
- rol terapeutic: combate poluarea psihică
Apa este:
- suport al amenajărilor peisagistice
- componentă a morfologiei grădinilor
- concurată de: vegetație, arhitectură
- prezență aparte, specială: reflexie vegetație, arhitectură, cer; oglindă – introduce iluzia
Ipostazele apei:
- oglinda de apă
- apa cu insule
- firul de apă
- cascada
- perdeaua de apă
- fântâna
Asocierea la apă
- lumină
- culoare
- sunet
- volum (jet, globular etc.)
Apa, o lume a ludicului – aqua landurile.
Apa în compoziție, funcție de:
- rolul pe care dorim să î-l acordăm
- funcția urbană a amenajării: destindere, agrement etc.
- Amploarea spațiului avut la dispoziție
Fiecărui loc îi corespunde un peisaj sonor – aici apa poate fi un modelator ambiental; muzica apelor.
Apa atrage după sine alte elemente legate intim de ea:

Stâncile
- puncte de interes – arhitectura grădinilor orientale
- suport al plantelor montane în grădinile botanice

Insulele
- zona orientală – lumea simbolurilor
- motivație utilitară – zonă de odihnă
- suport al arhitecturii – pavilion, lucrări de artă

Trecerile pas cu pas

- origine orientală
- traversează o apă sau o peluză

Podețele și podurile
- elemente utilitare, decorative
- din: lemn, piatră, cărămidă arcuite sau nu
Amenajarea suprafețelor de apă
Oglinda de apă
- forme geometrice
- forme libere
- delimitare prin borduri
- cu elemente suplimentare: jeturi, cascade, căderi
- cu adâncime mică: îmbrăcăminți ceramice, decorative
- jocuri de apă diferite ca: poziție, înălțime, direcție, debit
- jocuri de apă și lumină
- jocuri de apă, sunet și lumină

Lacul
- forme libere: relaxare, agrement
- tentația golfului: locuri de reverie, contact direct cu apa
- necesitatea primenirii apei: prin izvoare, aducțiuni
- prezența plantelor acvatice
- prezența: podurilor, debarcaderelor, insulelor

Taiping, Malaysia Taiping, Malaysia

Cursul de apă
- existent
- amenajat pe teren plat: lățime mare, meandre
- prezența unor insule animă imaginile
- teren cu pantă: crește viteza apei, apar cascade, viraje scurte, stânci, succesiuni repezi de umbră și lumina
- zonele umbrite amplifică adâncimea
- apele expuse la soare par mai mari și mai animate
Construcțiile

Componentele primare ale grădinii:

- sol
- vegetație
- apă
- aer
- echipamente: obiecte de arhitectură, lucrări edilitare, lucrări inginerești

În esență:
- mineralul
- apa
- vegetalul

Clădirea și relația construcție-peisaj

Paletă diversă:
- negarea/distrugerea peisajului: decapare deal, nivelare colină, secare apă, defrișare păduri
- alterarea peisajului: eliminare meandre curs de apă, defrișare parțială masivă, terasarea unui deal
- accentuarea trăsăturilor pozitive: încoronarea unei coline sau cornișe cu o construcție reprezentativă
- eliminarea brațelor secate ale unui curs de apă

Relația natură - arhitectură, diverse ipostaze:

- armonizare
- accentuare
- asociere
La un peisaj monoton asociez o construcție cu identitate.
La un peisaj interesant – construcții desfășurate neutru
Cristian Norberg-Schultz: „Cand un peisaj este redus la resturi de forme, insule sau părți nelegate,
încetează să mai fie peisaj. Trebuie așadar să accentuăm că principala cauză a distrugerii peisajului o
constituie dezintegrarea caracterelor sale de bază.”

Elemente de tranziție
Porticul și colonada
- principalele elemente de tranziție: de la arhitectură la peisaj, de la interior la exterior
- elemente de delimitare a unor spații speciale – saloane exterioare
- sunt mai rar folosite

Pavilioanele BELVEDERE sau GLORIETELE

- puncte de percepere a panoramelor
- mai rar folosite

Terase, parapete și scări

- terase – spații de tranziție
- acuză o axă pietonală
- punerea în valoare: fântâna, cascada, grota

Pergola
- rol de promenadă umbrită
- spalier pentru expuneri florale
- umbrar pentru locuri de odihnă intimă
 Conservatory Garden, Central Park

Parc Monceau – Paris Parc Monceau – Paris

Grota
- preluată din mitologia greco-romană
- pol de atracție în renaștere și romantism
- aproape complet dispărută actual
Perete decorativ
- mascare diferențe nivel
- mascare versant degradat
- poate fi făcut din: elemente prefabricate, elemente jardinieră cu retrageri succesive

Fântânile
Lucrările inginerești
- când sunt diferențe de nivel, cursuri de apă, amenajări de-a lungul căilor de circulație apar: zidul de
sprijin, podul (pasarela), lucrări hidrotehnice
- trebuie să se înscrie ca formă și materiale în contextul general peisagistic

Mobilierul
Adecvat la aspectele urbane existente
- funcționale
- spațiale
- stilistice
- plastice
- volumetrice
- de atmosferă etc.

Evoluție
- mobilier simbolic și ornamental
- satisfacere a necesităților urbane: informare, circulație, deservire, protecție (intemperii), comunicare etc.

Rolul mobilierului
- delimitează spații urbane sau peisagistice: pardoseli, dalaje, împrejmuiri, borduri, balustrade, ziduri
decorative
- decorează: monumente, statui, obeliscuri, jocuri de apă, jardiniere, vase
- completează funcțiunile spațiului urban și peisagistic: chioșcuri, portice, adăposturi, pergole, gradene,
bănci
- prelungește folosirea spațiului urban: lampadare, indicatoare, afișaje, trepte, rampe
- compartimentează, ierarhizează și compune în sisteme coerente spațiul urban
- conferă personalitate, devine reper: temporar, spațial, simbol

Clasificare mobilier urban

Utilitar
- telecomunicații: cabine telefonice, cutii postale
- comunicare vizuală: firme, reclame, semnale,ecrane video
- protecție, adăpost, refugiu, servicii: stații transport în comun, stații alimentare carburanți, pavilioane
expo și muzică, biblioteci deschise în parc, ring de dans, estrade, chioșcuri, refugii sezoniere
- spații de joacaă și sport
- spații odihnă și recreere: bănci, banchete, gradene

- circulație: scări, rampe, pasarele

- funcționale: zid de sprijin, împrejmuiri, grilaje, porți, parapete și ziduri decorative, cheiurile apelor,
pontoane, bornele drumurilor, guri de apă, dalaje, borduri
- funcții auxiliare: ceasuri urbane, corpuri de iluminat, cișmele publice, aparate de taxat, suporturi
biciclete, catarge pentru drapele, hidranți

Mobilier urban de folosință indirectă

- mobilier decorativ, ornamental: bazine și fântâni, cascade și jocuri de apă, mozaicuri, jardiniere, vase
pentru flori, borduri decorative

- mobilier simbolic: statui, basoreliefuri, obeliscuri, columne, monumente comemorative, plăci votive,
portice, porți, arce.
Mirabelle Gardens, Salzburg, Austria Mirabelle Gardens, Salzburg, Austria

Cliveden Garden - England

 LISTE TEMATICE CUPRINZÂND SPECII ORNAMENTALE
LEMNOASE ȘI ERBACEE
I. PLANTE LEMNOASE

1. ARBORI ȘI ARBUȘTI PENTRU DIFERITE CONDIȚII

DE MEDIU DIN ROMÂNIA

SPECII TERMOFILE

Foioase Conifere
Albizzia julibrissin Abies cephalonica
Buddleia davidii Cedrus atlantica
Calycanthus floridus Cryptomeria japonica
Carpinus orientalis Cupressus sempervirens
Castanea sativa
Cercis siliquastrum
Cotinus coggygria
Euonymus japonicus
Hydrangea macrophylla
Hypericum patulum
Hyperycum “hidcote”
Ilex crenata
Magnolia stellata
Ostrya carpinifolia
Prunus tenella
Paulownia tomentosa
Prunus laurocerasus
Quercus pubescens
Rhododendron sp.
Rosea thea hybrida (soiuri)
Ruscus aculeatus
Salix babylonica

1
 SPECII SUBTERMOFILE

Foioase Conifere
Amorpha fructicosa Calocedrus decurrens
Catalpa bignonioides Juniperus virginiana
Corylus colurna Pinus griffithii
Cytisis scopatius Taxodium distichum
Fraxinus ornus Thuja orientalis
Gleditsia tricanthos Thuja plicata
Ilex aquifolium
Koelreuteria paniculata
Lingustrum ovalifolium
Liriodendron tulipifera
Lonicera pileata
Lonicera nitida
Magnolia kobus
Prunus triloba
Pyracantha crenatoserrata
Robinia hispida
Robinia pseudacacia
Salix matsudana “Tortuosa”
Sophora japonica
Syringa vulgaris
Tamarix tetrandra
Wisteria sinensis

2
 SPECII REZISTENTE LA GER

Foioase Conifere
Acer pseudoplatanus Abies normaniana
Betula sp. Chamaecyparis nootkatensis
Calluna vulgaris Juniperus communis
Crnus alba Juniperus x media
Cornus stolonifera Larix decidua
Crataegus monogyna Picea abies
Fagus sylvatica Pinus cembra
Fraxinus excelsior Pinus mugo
Laburnum sp. Pinus nigra
Philadelphus coronarius Pinus sylvestris
Prunus spinosa Thuja occidentalis
Polulus tremula Tsuga canadensis
Quercus robur
Salix sp.
Sorbus aria
Sorbus acuparia
Sorbus intermedia
Tilia cordata
Tamarix sp.
Viburnum opulus

3
 SPECII HELIOFILE

Foioase Conifere
Acer saccharinum Cryptomeria japonica
Aesculus sp. Ginkgo biloba
Albizzia julibrissin Larix decidua
Alnus glutinosa Pinus sp.
Betula pendula Thuja sp.
Campsis radicans Cultivaruri aurii de conifere
Capalpa bignonioides
Cercis siliquastrum
Cotinus coggygria
Cystius sp.
Elaeagnus sp.
Exochorda racemosa
Genista sp.
Gleditsia triacanthos
Gymnocladus dioicus
Hibiscus syriacus
Koelreuteria paniculata
Kolkwitzia amabilis
Liriodendron tulipifera
Malus sp.
Paeonia suffruticosa
Paulownia tomentosa
Perovskia atriciplifolia
Platanus hybrida
Populus nigra
Pyrus salicifolia
Robinia sp.
Sophora japonica
Sorbus aria
Spartium junceum
Syringa vulgaris
Tamarix sp.
Tilia tomentosa
Wisteria sinensis

4
 SPECII TOLERANTE FATĂ DE UMBRĂ ȘI SEMIUMBRĂ

Foioase Conifere
Acer campestre Abies alba
Acer tataricum Juniperus x media “Pfitzeriana”
Aesculus hippocastanum Juniperus horizontalis
Berberis julianae Picea orientalis
Buxus sempervirens Taxus baccata
Calycanthus floridus Tsuga canadensis
Carpinus betulus
Chaenomeles sp.
Corylus avellana
Euonymus sp.
Fagus sylvatica
Hedera helix
Hygrangea sp.
Ilex aquifolium
Kerria japonica “Pleniflora”
Ligustrum sp.
Lonicera sp.
Mahonia aquifolium
Pachysandra terminalis
Parhenocissus sp.
Prunus padus
Rhododendron sp.
Ribes sp.
Symphoricarpos sp.
Ribes sp.
Symphoricarpos sp.
Viburnum sp.
Vinca sp.

5
 SPECII TOLERANTE ALE
TERENURILOR UMEDE

Foioase Conifere
Acer negundo Taxodium distichum
Acer saccharinum
Almus glutinosa
Betula pubescens
Carpinus betulus
Euonymus europaeus
Euonymus fortunei
Fraxinus excelsior
Hydrangea sp.
Ilex aquifolium
Kerria japonica
Liquidambar styraciflua
Prunus padus
Potentilla fruticosa
Populus sp.
Rhamnus frangula
Rhododendron sp.
Salix sp.
Sambucus sp.
Tamarix ramosissima
Viburnum opulus

6
 SPECII XEROFITE (REZISTENTE LA
SECETĂ)

Foioase Conifere
Acer campestre Juniperus sp.
Acer ginnala Picea pungens
Acer tatarica Pinus sp.
Ailanthus altissima
Betula pendula
Berberis sp.
Buddeleia alternifolia
Caragana arborescens
Carpinus orientalis
Cercis siliquastrum
Colutea arborescens
Cotinus coggygria
Cotoneaster sp.
Cytisus sp.
Elaeagnus angustifolia
Fraxinus ornus
Genista sp.
Gleditsia
Hibiscus sp.
Hippophae rhamnoides
Hypericum sp.
Ilex crenata
Kerria japonica
Koelreuteria paniculata
Laburnum anagyroides
Lonicera sp.
Lycium barbarum
Physocarpus opulifolius
Prunus mahaleb
Prunus serotina
Prunus spinosa
Prunus tenella
Potentilla sp.
Populus alba
Populus tremula
Quercus pubescens
Robinia sp.
Rosa pimpinellifolia
Symphoricarpos sp.
Tamarix sp.

7
 SPECII PENTRU SOLURI NISIPOASE

Foioase
Acer campestre Conifere
Acer ginnala Abies concolor
Ailanthus altissima Chamaecyparis lawsoniana
Amorpha fructicosa Juniperus sp.
Berberis thunbergii Picea sp.
Betula pendula Pinus sp.
Caragana arborescens Thuja occidentalis
Colutea arborescens Tsuga canadensis
Cornus mas
Cotinus coggygria
Cytissus sp.
Elaeagnus angustifolia
Gleditsia triacanthos
Hippophae rhamnoides
Kerria japonica
Kolkwitzia amabilis
Laburnum anagyroides
Lonicera xylosteum
Lycium halimifolium
Philadelphus sp.
Physocarpus opulifolius
Platanus hybrida
Populus sp.
Potenilla fruticosa
Robinia pseudacacia
Sophora japonica
Sorbaria sorbifolia
Sorbus aucuparia
Salix alba
Spiraea arguta
Spiraea japonica
Symphoricarpos sp.
Tamarix sp.
Ulmus carpinifolia
Viburnum lantana
Vinca minor

8
SPECII PENTRU SOLURI PIETROASE

Foioase
Acer campestre Conifere
Betula pendula Ginkgo biloba
Buddleia sp. Juniperus sp.
Catalpa bignonioides Larix sp.
Chaenomeles sp. Picea omorika
Cercis siliquastrum Picea pungens
Clematis alpina Pinus cembra
Colutea arborescens Pinus mugo
Crataegus monogyna Pinus sylvestris
Cytisus sp.
Elaeagnus angustifolia
Hippophae rhamnoides
Koelreuteria paniculata
Perovskia atriciplifolia
Populus tremula
Prunus avium
Prunus mahaleb
Pyracantha sp.
Ribes alpinum
Robinia pseudacacia
Rosa canina
Rosa rubiginosa
Rosa rugosa
Tamarix parviflora
Viburnum lantana

9
 SPECII PENTRU SOLURI ARGILOASE

Quercus frainetto
Foioase Salix sp.
Acer platanoides Sambucus nigra
Acer saccharinum Sorbus sp.
Aesculus sp. Spiraea sp.
Alnus glutinosa Symphoricarpos sp.
Berberis sp. Syringa vulgaris
Betula sp. Tilia sp.
Carpinus sp. Ulmus laevis
Chaenomeles sp. Viburnum sp.
Colutea sp. Weigela florida
Cornus sp. Wisteria sinensis
Corylus sp.
Cotinus coggygria Conifere
Corylus avellana Abies nordmaniana
Cotoneaster sp. Juniperus sp.
Crataegus sp. Larix sp.
Deutzia sp. Pinus cembra
Euonymus europaeus Pinus nigra
Fagus sylvatica Taxodium sp.
Forsythia sp. Taxus sp.
Fraxinus sp. Thuja sp.
Genista sp. Tsuga canadensis
Hibiscus syriacus
Hypericum sp.
Ilex sp.
Laburnum anagyroides
Ligustrum vulgare
Liquidambar styraciflua
Liriodendron tulipifera
Lonicera sp.
Mahonia sp.
Magnolia kobus
Malus sp.
Parthenocissus sp.
Philadelphus sp.
Platanus sp.
Populus nigra “Italica”
Potentilla sp.
Prunus sp.
Pyracantha sp.
Rhus typhina
Ribes sp.
Rosa sp.
Quercus cerris
10
 SPECII PENTRU SOLURI ACIDE (*CALCIFUGE)

Foioase Conifere
Acer palmatum Abies nobilis
Amelanchier sp. Cryptomeria japonica
Aronia sp. Juniperus chinensis “Pfitzeriana”
Berberis thunbergii Juniperus communis
Betula pendula* Larix sp.
Betula nana Picea abies
Callicarpa bodinieri Pinus cembra
Calluna vulgaris* Pinus mugo
Calycanthus floridus Pinus sylvestris
Carpinus orientalis Pseudotsuga menziesii
Castanea sativa* Taxodium distichum
Cornus alba
Cornus florida
Cornus stolonifera
Cotoneaster dammeri
Cotoneaster franchetii
Cytisus scoparius
Daphne mezereum
Erica carnea
Exochorda racemosa
Fagus sylvatica
Genista tinctoria
Hippophae rhamnoides
Hydrangea macrophylla
Illex sp.
Magnolia sp.
Physocarpus opulifolius
Populus canescens
Populus tremula
Potentilla sp.
Prunus spinosa
Quercus petraea
Thamnus frangula
Rhododendron sp.*
Robinia pseudacacia*
Salix caprea
Salix purpurea
Sambucus racemosa*
Sorbaria sp.
Spiraea x vanhouttei
Symphoricarpos sp.
Vaccinium sp.*
Viburnum opulus
Viburnum rhytidophyllum

11
 SPECII CALCIFILE

Foioase Philadelphus sp.

Acer sp. Populus alba
Aesculus sp. Populus nigra „Italica”
Ailanthus altissima Potenilla sp.
Berberis sp. Prunus serrulata
Buddleja davidii Quercus cerris
Buxus sempervirens Quercus pubescens
Caragana arborescens Rhus typhina
Carpinus betulus Rosa sp.
Catalpa bignonioides Sambucus sp.
Ceanothus sp. Sophora japonica
Celtis sp. Sorbus sp.
Cercis siliquastrum Spartium junceum
Colutea sp. Spiraea japonica
Cornus mas și cv. Symphoricarpos sp.
Corylus colurna Syringa sp.
Cotoneaster horizontalis Vinca sp.
Crataegus laevigata Weigela florida
Cytisus nigricans Yucca sp.
Deutzia sp.
Elaeagnus angustifolia Conifere
Abies pinsapo
Euonymus sp. Chamaecyparis lawsoniana
Forsythia sp. Juniperus communis
Fraxinus ornus Juniperus x media
Hibiscus syriacus Pinus mugo
Hypericum sp. Pinus nigra
Juglans sp. Pseudotsuga menziesii glauca
Kerria japonica Taxus baccata
Ligustrum sp. Thuja occidentalis
Lonicera sp. Thuja plicata
Mahonia aquifolium Thujopsis dolabrata
Morus sp.

12
 SPECII MODERAT TOLERANTE FAȚĂ DE SALINITATEA SOLULUI

Amorpha fructicosa
Caragana arborescens
Elaeagnus angustifolia
Gleditsia triacanthos
Hippophae rhamnoides
Koelreuteria paniculata
Lycium sp. Paliurus spina-christi
Populus alba
Rhus typhina
Symphoricarpos albus
Tamarix tetrandra
Ulmus pumilla pinnato-ramosa

13
 SPECII PENTRU LITORAL

Foioase Conifere
Acer pseudoplatanus Cupressocyparis leylandii
Acer monspessulanum Juniperus sp.
Ailanthus altissima Pinus mugo
Carpinus betulus Pinus nigra
Castanea sativa Pinus sylvestris
Colutea sp. Pseudotsunga menziesii
Cotoneaster sp. Taxus baccata
Crataegus sp. Thuja plicata
Cytisus sp.
Euonymus fortunei
Euonymus japonicus
Fraxinus angustifplia
Fraxinus axcelsior
Halimodendron halodendron
Hydrangea macrophylla
Ilex aquifolium
Lavandula spica
Lonicera pileata
Lycium barbarum
Populus alba
Populus tremula
Prunus avium
Prunus cerasifera
Prunus spinosa
Pyracantha sp.
Quercus cerris
Quercus rubra
Quercus pedunculiflora
Rosa sp.
Salix sp.
Sambucus racemosa
Sorbus aria
Spartium junceum
Spiraea sp.
Tamarix sp.
Ulmus glabra
Ulmus pumilla pinnato-ramosa
Viburnum sp.
Yucca filamentosa

14
 SPECII PENTRU ZONE INDUSTRIALE

Arbori foioși Arbuști

Acer campestre Berberis sp.
Aesculus hippocastanum Buddleia davidii
Ailanthus altissima Buxus sempervirens
Alnus sp. Chaenomeles sp.
Amelanchier sp. Colutea arborescens
Betula pendula Cornus alba
Carpinus betulus Cornus mas
Catalpa bignonioides Cotoneaster sp.
Crataegus sp. Crataegus sp.
Fagus sylvatica Cytisus
Fraxinus excelsior Daphne mezereum
Gleditsia triacanthos Deutzia sp.
Juglans sp. Elaeagnus angustifolia
Liridendron tulipifera Euonymus fortunei
Magnolia denudata Euonymus japonicus
Magnolia kobus Forsythia sp.
Magnolia x soulangeana Genista sp.
Malus sp. Hedera helix
Maorus nigra Hibiscus syriacus
Platanus hybrida Hydrangea macrophylla
Populus sp. Hypericum sp.
Prunus avium Ilex aquifolium
Prunus cerasifera Kerria japonica
Prunus padus Laburnum anagyroides
Pyrus sp. Ligustrum ovalifolium
Rhus typhina Lonicera pileata
Robinia pseudacacia Lycium barbarum
Salix alba Mahonia aquifolium
Sophora japonica Philadelphus
Sorbus aria Prunus laurocerasus
Sorbus Aucuparia Pyracantha sp.
Tilia x euchlora Rhus typhina
Tilia platyphyllos Ribes sp.
Rosa
Salix
Sambucus nigra
Sorbaria sp.
Spatium junceum
Spiraea sp.
Staphylea sp.
Symphoricarpos sp.
Syringa vulgaris
Tamarix tetrandra
Viburnum opulus
15
Weigela florida

Conifere
Abies concolor
Abies nordmanniana
Chamaecyparis lawsoniana
Chamaecyparis nootkatensis
Ginkgo biloba
Juniperus horizontalis
Juniperus sabina
Juniperus virginiana
Larix decidua
Picea glauca
Picea omorika
Picea pungens
Pinus mugo
Pinus nigra
Pinus sylvestris
Taxodium distichum
Taxus baccata
Thuja occidentalis
Torreya californica
Tsuga canadensis

16
 2. VITEZA DE CREȘTERE A ARBORILOR
ȘI ARBUȘTILOR

SPECII CU CREȘTERE LENTĂ

Foioase Conifere
Betula pendula “Tristis” Abies alba
Buxus sempervirens Chamaecyparis lawsoniana “Alumii”
Carpinus betulus Picea pungens
Fagus sylvatica Taxus baccata
Ilex aquifolium Taxodium distichum
Liquidambar styraciflua
Magnolia sp.
Mahonia aquifolium
Quercus robur
Sophora japonica

17
 SPECII CU CREȘTERE RAPIDĂ

Foioase Conifere
Acer negundo Cupressocyparis x leylandii
Acer platanoides Larix decidua
Ailanthus altissima Pinus strobus
Betula pendula Pseudotsuga menziesii
Buddleia sp.
Catalpa bignonioides
Deutzia scabra
Forsythia sp.
Fraxinus excelsior
Gleditsia triacanthos
Laburnum anagyroides
Lonicera fragrantissima
Physocarpus opulifolis
Populus sp.
Robinia pseudacacia
Salix alba
Spiraea sp.
Tamarix tetrandra

18
3. CARACTERISTICI ORNAMENTALE ALE ARBORILOR ȘI ARBUȘTILOR
CULOAREA FLORILOR
SPECII CU FLORI ALBE, ALBE-GĂLBUI
Arbori
Aesculus hippocastanum (V)
Catalpa bignonioides (VI-VII)
Crataegus monogyna (V-VI)
Fraxinus ornus (V-VI)
Malus baccata (V)
Magnolia stellata (III-IV)
Magnolia kobus (IV)
Prunus avium „Plena” (IV-V)
Prunus mahaleb (V)
Prunus padus (IV-V)
Prunus persica „Alba-plena” (IV-V)
Robinia pseudacacia (VI)
Sorbus aucuparia (V)
Sophora japonica (VII-VIII)
Arbuști
Amelanchier laevis (IV-V)
Cornus sanguinea (V)
Cornus florida (V)
Cotoneaster sp. (V-VI)
Cytisus praecox (V-VI)
Deutzia scabra, D. Gracilis (V-VII)
Exochorda racemosa (V)
Hydrangea macrophylla (VII-VIII)
Ligustrum vulgare (VII)
Lonicera xylosteum (V-VI)
Pachysandra terminalis (IV)
Pyracantha coccinea
Philadelphus coronarius (VI-VII)
Prunus laurocerasus (V)
Prunus spinosa (IV)
Prunus tenella (IV-V)
Polygonum aubertii (IX-X)
Pyracantha sp. (V-VI)
Physocarpus opulifolius (VI)
Rosa sp. (VI-X)
Sambucus sp. (V-VI)
Sambucus nigra
Spiraea arguta (IV-V)
Spiraea prunifolia (IV)
Spiraea x vanhouttei (V-VI)
Sorbaria sorbifolia (VI-VII)
Staphyllea sp. (V)
Syringa vulgaris (V-VI)
Viburnum opulus (V-VI)
19
 SPECII CU FLORI GALBENE
Arbori
Acer platanoides (IV)
Elaeagnus angustifolia
Gleditsia triachanthos (VII)
Koelreuteria paniculata (VII-VIII)
Liriodendron tulipifera (V)
Tilia sp. (VI-VII)
Arbuști
Berberis sp. (V-VI)
Caragana arborescens (V)
Colutea arborescens (V-VI)
Cornus mas (II-III)
Cotinus coggygria (VI)
Cytisus scoparius (V-VI)
Corylus avellana (II)
Elaeagnus angustifolia (V-VI)
Forsythia x intermedia (III=IV)
Forsythia suspensa (IV-V)
Genista sp. (V-VIII)
Hypericum sp. (VII)
Kerria japonica (V)
Laburnum anagyroides (V)
Lonicera japonica (VI)
Mahonia aquifolium (IV)
Potentilla fruticosa (V-X)
Ribes aureum (IV-V)
Spartium juniceum (V-VI)
20
 SPECII CU FLORI ROȘII
Arbori
Acer rubrum (III-IV)
Albizzia julibrissin var. rosea (VII-VIII)
Aesculus x carnea “Briotii” (V)
Magnolia x soulangeana “Lennei” (IV-V)
Malus pumilla “Niedzwetkyana” (V)
Malus purpurea (V)
Malus floribunda (V)
Prunus persica “Russel’s Red” (IV-V)
Arbuști
Chaenomeles japonica (IV)
Chaenomeles lagenaria (IV)
Campsis radicans (VII)
Clematis “Ville de Lyon” (V-VI)
Hibiscus syriacus “Duc de Brabant” (VII-
IX)
Hydrangea sp. (VII-VIII)
Rosa sp. (VI-X)
Ribes sanguineum “King Edward VII”
(IV-V)
Spiraea bumalda (VII)
Spiraea japonica “Anthony Waterer” (VII)
Weigela florida “Bristol Ruby” (V-VI)
Chaenomeles lagenaria (IV)
21
 SPECII CU FLORI GRENA

Arbuști
Amorpha fruticosa (VI)
Akebia quinata (VI)
Calycanthus floridus (VI-VII)

SPECII CU FLORI ROZ

Arbori
Aesculus x carnea (V)
Albizzia julibrissin (VII-VIII)
Cercis canadensis (V)
Cercis siliquastrum (V)
Crataegus oxyacantha “Paul’s Scarlet” (V-
VI)
Malus sp. (V)
Magnolia x soulangeana (IV-V)
Prunus amygdalus “Rosea Plena” (IV-V)
Prunus persica “Clara Meyer” (IV-V)
Prunus serrulata “Kanzan” (IV-V)
Prunus subhirtella (IV-V)
Robinia hispida (V-VI)
Arbuști
Calluna vulgaris (VI-VII)
Daphne mezereum (II)
Deutzi rosea (VI)
Kolkwitzia amabilis (VI)
Lonicera korlkowii (VI)
Lonicera tatarica (V-VI)
Prunus serrulata “Amanogawa” (IV)
Prunus triloba (III-IV)
Prunus tenella (IV)
Rhododendron sp. (IV-V)
Rosa sp. (VI-X)
Spiraea billiardii (VI-VII)
Spiraea japonica (VI-VII)
Spiraea salicifolia (VI-VII)
Tamarix pentandra (VI-VIII)
Tamarix tetrandra (IV-V)
Weigela florida(VI-VII)

SPECII CU FLORI MOV, VIOLET, ALBASTRE

Arbori
Paulownia tomentosa (V)

Arbuști
Amorpha fructicosa
Buddleia alternifolia (VI)
Buddleia davidii (VI-IX)
Clematis jackmanni (VI-VII)
Hibiscus syriacus (VI-IX)
Hydrangea macrophhylla “Bluewave” (VII-VIII)
Perovskia atriplicifolia (VII-VIII)
Syringa josikaea (V)
Syringa vulgaris (V-VII)
Vitex agnus-castus (VI-VII)
Vinca major (V-VIII)
Vinca minor (V-VIII)
Wisteria sinensis (V)

22
 3. COLORITUL FRUNZIȘULUI

SPECII CU FRUNZIȘ VARIEGAT

Arbori foioși
Acer negundo “Aureo-variegatum”
Acer platanoides “Drummondi”
Fagus sylvatica “Roseomarginata”
Fraxinus excelsior “Argenteovariegata”
Liriodendron tulipifera “Aureomarginatum”
Sophora japonica “Variegata”
Ulmus carpinifolia “Variegata”

Arbuști foioși
Buxus sempervirens “Aureo-variegata”
Cornus alba “Spaethii”, :Elegantissima”
Cornus mas “Variegata”
Elaeagnus pungens “Maculata”
Euonymus gracilis “Emerald’n Gold”
Euonymus japonicus “Albomarginata”
Euonymus japonicus “Aureomarginata”
Hedera helix “Aureovariegata”
Ilex aquifolium :Albomarginata”
Ilex aquifolium “Golden King”
Ilex crenata “Aureovariegata”
Ligustrum ovalifolium “Aureum”
Ligustrum ovalifolium “Argenteomarginata”

Conifere
Chamaecyparis pisifera “Filifera Aurea”
Chamaecyparis pisifera “Plumosa Aurea”
Ginkgo biloba “Variegata”
Thuja occidentalis “Albospica”
Thuja occidentalis “Aureospica”

23
 SPECII CU FRUNZIȘ ROȘU

Arbori foioși
Acer platanoides “Crimson King”
Acer palmatum “Atropurpureum”
Fagus sylvatica “Atropunicea”
Prunus cerasifera “Pisardii”
Prunus cerasifera “Nigra”

Arbuști foioși
Berberis vulgaris “Atropurpurea”
Berberis thunbergii “Atropurpurea”
Corylus maxima “Purpurea”
Cotinus coggygria “Rubrifolius”

SPECII CU FRUNZIȘ ALBĂSTRUI

Arbuști foioși
Lonicera korolkowii
Salix purpurea “Gracilis”

Conifere
Chamaecyparis lawsoniana “Allumii”
Chamaecyparis lawsoniana “Ellwoodii”
Chamaecyparis lawsoniana “Minima glauca”
Chamaecyparis pisifera “Boulevard”
Juniperus horizontalis “Glauca”
Juniperus x media “Pfizeriana Glauca”
Juniperus scopulorum “Sky Rocket”
Juniperus squamata “Blue Carpet”
Juniperus squamata “Meyeri”
Juniperus virginiana “Glauca”
Picea pungens
Pseudotsuga menziesii var. glauca

SPECII CU FRUNZE ARGINTII

Arbuști foioși
Elaeagnus angustifolia
Hippophae rhamnoides
Pyrus elaeagrifolia

Conifere
Abies concolor “Candicans”
Picea pungens “Argentea”
Picea pungens “Kosteri”

24
 SPECII CU FRUNZIȘ GALBEN-AURIU

Foioase
Acer negundo “Auratum”
Gleditsia triacanthos “Sunburst”
Ligustrum ovalifolium “Aureum”
Robinia pseudacacia “Frisia”
Quercus robus “Concordia”
Ulmus carpinifolia “Wredei”

Conifere
Chamaecyparis lawsoniana “Stewartii”
Chamaecyparis lawsoniana “Minima Aurea”
Chamaecyparis pisifera “Filifera Aurea”
Juniperus communis “Depressa Aurea”
Juniperusx media “Old Gold”
Juniperus chinensis “Pfitzeriana Aurea”
Juniperus chinensis “Plumosa Aurea”
Taxus baccata “Fastigiata Aurea”
Taxus baccata “Standishii”
Thuja occidentalis “Rheingold”
Thuja orientalis “Aurea”

SPECII CU FRUNZIȘ GALBEN-AURIU TOAMNA,

UNELE ȘI CU NUANȚE ROȘIETICE

Arbori foioși Conifere

Acer negundo Ginkgo biloba
Acer saccharinum Larix decidua
Acer platanoides
Acer pseudoplatanus
Betula pendula
Castanea sativa
Celtis occidentalis
Fraxinus excelsior
Fraxinus americana
Gleditsia triacanthos
Juglans nigra
Liriodendron tulipifera
Morus alba
Populus alba

25
 SPECII CU FRUNZIȘ ROȘU TOAMNA, UNELE SPECII
ȘI CU NUANȚE PORTOCALII

Arbori foioși
Acer ginnala
Amelanchier laevis
Liquidambar styraciflua
Prunus avium
Prunus serrulata
Quercus rubra
Quercus coccinea

Arbuști foioși
Berberis julianae
Berberis thunbergii
Cotinus coggygria
Cornus sanguinea
Cotoneaster sp.
Eunymus europaeus
Mahonia aquifolium
Parrotia persica
Parthenocissus tricuspidata
Parthenocissus quiniquefolia
Rhus typhina
Viburnum opulus

Conifere
Taxodium distichum

26
 4. SPECII CU FRUCTE DECORATIVE

Arbori foioși
Acer tataricum (roșu) Conifere
Ailanthus altissima (roșcat) Juniperus virginiana (albăstrui)
Aesculus hippocastanum Taxus baccata (roșu)
Castanea sativa
Catalpa bignonioides
Cercis siliquastrum
Fraxinus ornus
Koelreuteria paniculata
Maclura aurantiaca (galben)
Magnolia kobus (roșu)
Malus sp. (galben-roșu)
Platanus x acerifolia
Sorbus aucuparia (roșu)

Arbuști foioși
Berberis sp.
Callicarpa bodinieri (mov)
Cornus alba (alb)
Cornus florida (roșu)
Cornus mas (roșu)
Cornus sanguinea (negru)
Cornus stolonifera (alb)
Cotoneaster sp. (roșu, negru)
Cotinus coggygria
Crataegus sp. (roșu)
Daphne mezereum (roșu)
Euonymus europaeus (roșu-oranj)
Hippophae rhamnoides (portocaliu)
Ilex aquifolium (roșu)
Mahonia aquifolium (albastru)
Polygonum aubertii (alb)
Physocarpus opulifolius (roșcat)
Pyracantha sp. (galben, oranj, roșu)
Rhus typhina (roșu)
Rosa multiflora (roșu)
Rosa rugosa (roșu)
Sambucus racemosa (roșu)
Symphoricarpos sp. (roșu)
Viburnum opulus (roșu)

27
 5. SPECII CU LĂSTARI DECORATIVI PRIN CULOARE

Arbori foioși Arbuști foioși

Acer negundo var. violaceum Cornus alba “Sibirica”
Tilia platyphyllos “Aurea” Cornus sanguinea
Tilia platyphyllos “Rubra” Cornus sanguinea “Flaviramea”
Salix alba var. vitellina Cornus stolonifera
Cytisus sp.
Genista sp.
Kerria japonica
Spartium junceum

6. SPECII CU SCOARȚĂ DECORATIVĂ PRIN CULOARE

Arbori foioși Conifere

Betula pendula Pinus sylvestris
Betula utilis
Fagus sylvatica
Platanus hybrida
Populus alba “Nivea”
Populus nigra var. thevestina

7. SPECII FOIOASE CU FRUNZE PERSISTENTE

ȘI SEMIPERSISTENTE (*)

Arbuști Subarbuști
Berberis buxifolia “Nana” Calluna vulgaris
Berberis julianae* Pachysandra terminalis
Berberis stenophylla Vinca minor
Berberis verruculosa Yucca filamentosa
Buxus sempervirens
Cotoneaster dammeri
Cotoneaster microphyllus
Euonymus fortunei
Euonymus fortunei radicans*
Euonymus japonicus
Hedera helix
Ilex aquifolium
Lonicera pileata*
Mahonia aquifolium*
Prunus laurocerasus
Pyracantha coccinea*
Viburnum x burkwoodii
Viburnum rhytidophyllum

28
 8. SPECII CU FLORI PARFUMATE

Arbori foioși Arbuști

Cladrastis lutea Buddleia sp.
Crataegus monogyna Buxus sempervireans
Gleditsia triacanthos Elaeagnus angustifolia
Magnolia denudata Ligustruma sp.
Magnolia kobus Lonicera fragantissima
Magnolia stellata Lonicera japonica
Magnolia soulangeana Paeonia x lemoinei
Prunus cerasifera Philadelphus coronarius
Robinia pseudacacia Ptelea trifoliata
Tilia sp. Ribes aureum
Rosa sp.
Spartium junceum
Syringa sp.
Wisteria sinensis

9. SPECII CU FRUNZIȘ AROMAT

Arbori foioși Conifere

Cercidiphyllum japonicum Majoritatea, dar în special:
Populus balsamifera Chamaecyparis sp.
Juglans sp. Juniperus sp.
Liquidambar stryciflua Pseudotsuga menziesii
Phellodendron amurense Thuja sp.
Salix pentandra

Arbuști foioși
Cotinus coggygria
Lavandula angustifolia
Perovskia atriciplifolia

29
FAZELE CONCEPTIEI SI METODOLOGIA PROIECTARII AMENAJARILOR
PEISAGISTICE

Proiectarea peisagistică – un proces complex care presupune activităţile de:

- cercetare informare;
- studiul legislaţiei, normelor şi normativelor;
- analiză;
- creaţie:
o conceptualizare;
o estetică;
o tehnică
- evaluare şi calcul:
o tehnico-economic;
o financiar
- avizare, autorizare
- urmărire şi control al realizării.
Procesul de proiectare al amenajărilor peisagistice poate avea ca obiect amenajări
peisagistice pe domeniul public sau privat al entităţilor administrative de nivel statal,
judeţean, local şi proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice.
Etapele proiectarii –desfasurarea in timp a proiectului
-metodologia, cadrul-continut

 Descifrarea peisajului –elemente natural

-elemente construite
-elemente ale mediului de viata
-tipuri de poluare
-memoria locului, traditia zonei
-relatiile cu vecinatatiile
 Concept –solutie de interventie –interrelationarea elementelor semiotice(de limbaj al
peisajului) cu informatiile culese si realizarea unei baze de date
-prelucrare date
-corelare date
-realizare concept pe baza acestoa
 Zonificare peisaj –in functie de concept se vor delimita zone de interventie si actiune
-zone de mentinere a peisajului
-zone de modificare lenta
-zone de modificare, interventie rigida
-zone mixte de interventie
 Analiza aspectului estetic – obtinut-pe baza conceptului
-pe baza solutiei de interventie
- prin metoda simularii-grafice
-fotografice
-pe macheta
- pe computer
 Decizia de interventie in peisaj – prelucrarea detaliata a datelor:-repartizarea maselor
focale
 -zone si puncte de
interes
-centre de greutate
 Proiect de peisagistica – un model -anticipam armonia interioara
-analizam modul de functionare
-calculam posibilitatea de realizare
-constatam deficiente ante factum
- ofera o imagine a modului de ocupare a spatiului ales
- un model de caracter dinamic conferit de:
-evolutia elementelor vegetale
-conditii aparute in sit si neluate in calcul
-dinamism indus si de beneficiar
-dinamism indus de costuri, modificari
-modificare abuziva a beneficiarului si
executantului
Proiectul de Amenajare peisagistică are drept scop amenajarea de spaţii verzi din
intravilanul sau extravilanul localităţilor urbane şi rurale.
Tema de proiectare
Este un document scris întocmit de beneficiarul amenajării peisagistice şi completată de
proiectant sau de beneficiar în colaborare cu proiectantul proiectului de amenajare peisagistică
ce determină:
- concepţia
- mod de realizare
- dorinţele, aspiraţiile, necesităţile şi opţiunile beneficiarului;
- structura, stilul;
- simbolistica;
- relaţiile ambientale;
- relaţiile peisagistice;
- materialul vegetal;
- mineralul utilizat;
- relaţiile cu zonele construite;
- amenajările tehnico-edilitare;
- dotările amenajărilor peisagistice ce vor fi proiectate.
Elemente ce determină tema de proiectare:
- terenul şi tipologia avute în considerare pentru realizarea amenajării peisagistice;
- construcţiile existente sau proiectate pentru acest teren;
- vegetaţia existentă pe teren;
- tipul solului;
- amenajările existente ce se pot păstra
- orientări conform punctelor cardinale;
- funcţiuni dorite;
- tip de amenajare peisagistică, stil, concept gen;
- determinante urbanistice impuse de P.U.G., P.U.Z, P.U.D., certificat de urbanism;
- nivel de dotare ale amenajării peisagistice;
- determinante financiare (economico-financiare).
Elemente componente ale temei de proiectare:
- beneficiar – date de recunoaştere;
- amplasament, adresă, suprafaţă;
 - tipul amenajării peisagistice solicitate, stil, gen;
- condiţionări urbanistice;
- condiţionări peisagistice;
- condiţionări naturale;
- condiţionări vegetaţie;
- condiţionări tehnico-economice: dotări, edilitare, indice de performanţă;
- condiţionări estetice.

Structura generală a unei teme de proiectare pentru amenajări peisagistice pe domeniul

public

Titlul
1. Autoritatea contractantă
2. Amplasament amenajare peisagistică
3. Obiectivul lucrăriloramenajări peisagistice
4. Necesitatea şi oportunitatea investiţiei pentru amenajări peisagistice
5. Tipul de studiu: SPF, SF, PT, DDE
6. Amplasament – date
7. Elemente de tema:
a. tip
b. structura
c. stil
d. vegetal
e. mineral
f. construcţii etc.
g. dotări
h. dotări tehnico-edilitare
i. drumuri şi alei etc.
8. Studii de teren
9. Reglementări urbanistice pentru zona studiată (P.U.G., P.U.Z., P.U.D.)
10. Finanţări
11. Alte precizări.
Anexe – planuri existente – plan de încadrare în zonă, plan de situaţie, plan extras
documentaţie de urbanism.
Notă – S.P.F. se întocmeşte numai pentru lucrări ce intră în competemţa de avizare a
guvernului

Tipuri de beneficiari
- Administraţia publică:
o Nivel statal
o Nivel judeţean
o Nivel local
- Persoane juridice:
o Instituţii
o Întreprinderi
o Instituţii de învăţământ, sănătate, cercetare
- Culte
- Organizaţii, ONG, fundaţii
- Organizaţii profesionale etc.
- Persoane private.
Dreptul de întocmire pentru documentaţii şi proiecte de amenajări peisagistice:
- arhitecţi şi ingineri peisagişti cu drept de semnatura acordat de Ordinil Arhitectilor din
Romania – proiecte la fazele SPT, SF, PT, DDE
- documentaţii de planificare spaţială şi studii de peisaj – urbanişti şi arhitecţi urbanişti
atestaţi de Registrul Urbaniştilor din România pentru simbolurile G6 – amenajare
peisagistică
Contractul de proiectare
Contractul de proiectare este o înţelegere scrisă între proiectant şi beneficiarul
lucrărilor de proiectare (în cazul nostru lucrări de amenajări peisagistice) având drept scop
realizarea unor lucrări de proiectare diverse. Prin acest act se stabilesc obligaţiile celor două
părţi, precum şi relaţia dintre ele şi terţe persoane (fizice sau juridice), precum şi condiţiile de
desfăşurare a acestor relaţii.
Principalele prevederi ale contractului de proiectare sunt următoarele:
- părţile contractante: beneficiar şi proiectant
- obiectul contractului
- valoarea contractului
- termenul de valabilitate
- onorariul şi modalităţile de plată
- predarea şi recepţia etapelor proiectului, derularea contractului
- conţinutul contractului pe faze de proiectare
- clauza de confidenţialitate
- obligaţiile contractuale ale părţilor contractante
- penalităţi şi despăgubiri
- dreptul de autor, dreptul de proprietate
- răspunderea contractuală
- rezilierea contractului
- forţa majoră
- soluţionarea litigiilor
- aplicabilitate
- notificări, clauze, precizări
- intrarea în vigoare
- semnăturile părţilor contractante.
Este indicat ca redactarea contractului de proiectare să fie asistată de un jurist.
Fiecare organizaţie de proiectare îşi întocmeşte propriul contract în conformitate cu
necesităţile şi interesele organizaţiei şi funcţie de tipul lucrărilor proiectate. În sizuaţia
lucrărilor finanţate din fonduri publice contractul de proiectare se întocmeşte conform
ordinului comun MFP 1013/2001 şi MLPAT 874/2001 privind aprobarea Documentaţiei
standard pentru elaborarea şi prezentarea ofertei pentru achiziţii publice – cadrul conţinut al
contractului, iar forma contractului se întocmeşte conform acestei legislaţii de către instituţia
achizitoare de servicii de proiectare (instituţia publică) asistată de compartimentul juridic şi
juristul organizaţiei de proiectare.
Prezentarea cadrului conţinut al
SPF
SF
PT+DDE (în anexă).
 Studii necesare întocmirii proiectelor de amenajări peisagistice

În cadrul studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate se inserează elemente ale unor studii

specifice documentaţiilor de amenajări peisagistice, studii existente sau contractate în cadrul
proiectului:
- studii referitoare la teren
o analiză amplasament – determinări şi servituţi urbanistice provenite din planuri
de dezvoltare spaţială (PAT, PUG, PUZ, PUD);
- studii topografice cu indicarea tuturor elementelor existente:
o construcţii
o vegetaţie
o reţele
o drumuri
o apă
o elemente de artă şi decorative etc.
dar şi a condiţiilor specifice de teren:
o declivitate
o orientări
o curbe de nivel
o puncte de ridicare topo etc.
- studii referitoare la condiţii naturale şi climatice:
o studii hidrologice:
 ape naturale de suprafaţă
 ape de adâncime – pânza freatică
 zone de risc – inundaţii, alunecări
o studii geologice:
 natura terenului
 stratificarea geologică
 presiuni de fundare în cazul realizării de construcţii
 accidente de teren etc.
o studiu climatic:
 temperatuti medii anuale
 evoluţia în timp a temperaturii
 temperaturi extreme
 vânturi dominante – direcţia, intensitate
 umiditate atmosferică
 precipitaţii – evoluţia în timp, precipitaţii extreme
 grad de poluare – tipuri de poluanţi, caracteristici şi evoluţie poluanţi
etc.
o studiu pedologic:
 tipologia şi grosimea stratului fertil
 PH-ul solurilor
 salinitate, alcalinitate
 grad de eroziune
 grad de poluare a solului etc.
o studiul vegetalului existent
 arbori
 arbuşti, semiarbuşti
 plante erbacee
 plante floricole
  plante căţărătoare
 plante acvatice etc. cu reliefarea stării, stadiului, vârstei etc.
o studii referitoare la monumente, ansambluri, situri istorice aflate pe
amplasament, în zone de protecţie sau care influenţează ambiental prin masă,
siluetă, vedereperspective, axe de compoziţie etc.
o studii culturale şi istorice referitoare la modelul cultural al zonei şi evoluţia
istorică – se vor avea în vedere elemente de:
 tradiţie
 moştenire culturală
 genius loci
 elemente de cultură şi civilizaţie materiale şi imateriale necesare a fi
valorificate prin proiect etc.
Elemente semnificative ale acestor studii vor fi cuprinse în memoriul tehnic al lucrării
pentru etapa de analiză a situaţiei existente şi vor constitui fundamentul pentru realizarea
proiectului de amenajare peisagistică, determinând conceptul, soluţia sau variantele de soluţii,
stilul, genul, elementele componente, zonificarea, dotările, vegetalul şi mineralul utilizate în
proiectul final.

Analiza situaţiei existente, analiză teren şi zone adiacente

După studierea temei de proiectare, a planurilor de încadrare zonă, a planului de

situaţie cu ridicare topografică, o etapă importantă în proiectarea amenajărilor peisagistice o
reprezintă vizita şi analiza terenului, precum şi a relaţiilor acestuia cu zonele adiacente ce
influenţează direct demersul de conceptualizare şi proiectare.
Tipurile de analiză a amplasamentului se diferenţiază funcţie de dimensiunile
amenajării peisagistice ce trebuie proiectate şi realizate, precum şi de tipologia amenajării
(scuar, parc, grădină de cartier, grădină familială etc.).
În cazul spaţiilor reduse necesare a fi amenajate (ex. Scuar, grădină adiacentă
locuinţelor unifamiliale, amenajări spaţii verzi aferente instituţiilor etc.) vor fi urmărite în
principal următoarele aspecte:
- spaţiul necesar a fi amenajat:
o amplasament
o circulaţii
o accese
o utilităţi
o zestrea vegetală
o expunere solară
o iluminat etc.
o construcţii existente şi proiectate
- zonele adiacente şi relaţiile acestora cu situl:
o căi de comunicaţii
o altimetrie
o vederi
o perspective
o dominante
o repere
o relaţii interumane
o clădiri existente
o moştenire culturală
o obiceiuri, tradiţii etc.
 - determinante tehnico-economice
o trama stradală
o circulaţii auto, pietonale, transport în comun
o reţele edilitare
o sisteme de iluminat
o materiale locale
o ape de suprafaţă, reţea hidrografică
o tipuri de sol etc.
- determinarea capacităţilor atractive:
o ale amplasamentului
o ale elementelor prezente pe amplasament
o ale zonelor adiacente pentru a putea deschide vederi şi perspective către aceştia
o ale elementelor de pe teren şi din zonele adiacente puse în legătură,
interrelaţionate
- stabilirea principalelor zone funcţionale în relaţie cu situaţia existentă
- stabilirea punctelor tari, punctelor slabe
- analiza ameninţărilor şi oportunităţilor
- analiza disfuncţionalităţilor amplasamentului:
o spaţial volumetrice
o estetice
o funcţionale
o tehnico-economice
o construcţii şi amenajări etc.
În cazul amenajării unei grădini pentru o locuinţă individuală pe lot este evident că
elementul dominant şi generator al compoziţiei este locuinţa (construită sau în stadiu de
proiect).
Elementul construit este:
- funcţiunea dominantă
- elementul generator al organizării spaţiale
- reperul spaţial-volumetric
- factor determinant al stilului şi genului amenajării peisagistice
- factor determinant al circulaţiilor, zonificării spaţiului, mobilării şi distribuţiei
vegetalului
- amenajarea peisagistică devine o extensie a funcţiunilor de locuire şi o completare cu
funcţiuni specifice acestei amenajări.
Relaţia construcţie (construcţii) – amenajare peisageră
- relaţii funcţionale
- relaţii ambientale
- relaţii senzoriale
- relaţii spaţiale
- relaţii volumetrice
- relaţii vizuale
- relaţii de circulaţie
În cazul amenajărilor peisagistice de amploare (zonale – culoare de circulaţie (drumuri
naţionale, autostrăzi, căi ferate, căi navigabile etc.), amenajări structuri turistice la nivel de
localitate, urbane (parcuri urbane, grădini publice, păduri de agrement etc.) – analiza situaţiei
existente trebuie să ia în consideraţie şi elementele enumerate anterior, dar şi elemente
specifice.
Tipuri de analize referitoare la zona ce necesită amenajări peisagistice:
- analiza zonelor şi componentelor traseului studiat;
- analiza interacţiunilor posibile cu mediul;
- elaborarea hărţilor peisajului zonei studiate;
- analiza zonei în context general şi determinarea subzonelor şi componentelor
specifice;
- studiul interacţiunii între subzonele studiate şi relevarea relaţiei acestora, dar şi a
întregii zone cu elementele ambientale, dar şi cu elementele de mediu;
- întocmirea unui ansamblu de hărţi referitoare la tipologia peisajului subzonelor
analizate şi determinarea elementelor caracteristice referitoare la:
o zone cu potenţial peisagistic,
o zone continue din punct de vedere peisagistic,
o zone specifice,
o puncte de interes,
o puncte focale pentru vedere şi privelişte,
o perspective,
o dominante,
o repere etc.
În urma acestei analize se vor determina principalele linii de forţă ale peisajului ce
urmează a sta la baza conceptului de amenajare cu relevarea elementelor ce trebuiesc
modificate, întărite, restaurate, restructurate şi definirea principalelor trasee de circulaţie, cât
şi a zonelor de percepţie în traseul peisagistic.
Se vor avea în vedere o serie de factori ai determinării valorii peisagistice a zonei
respective şi anume:
- factori umani: proprietari, activităţi, funcţiuni, tradiţii etc.;
- factori de mediu: zone protejate, ape, determinanţi ecologici etc.
- factori tehnici: structura solului, declivităţi, tipuri de infrastructuri;
- vegetaţia: păduri, acoperire sol cu vegetaţie, tipologia vegetaţiei etc.;
- determinante perceptive: linii de forţă, puncte focale, zone belvedere, repere spaţiale
etc.
Toate aceste elemente şi analize vor sta la baza unei propuneri de amenajare peisagistică
cu componente tehnice, tehnologice, economice.
Paşii de urmat pentru amenajarea marilor zone din punct de vedere peisagistic sunt
următorii:
- analiza peisajului pe zone şi subzone şi determinarea caracteristicilor specifice;
- realizarea unor hărţi ale peisajului zonei;
- structurare concept de amenajare peisagistică;
- propunerea de proiect de amenajare peisagistică;
- analiza impactului de
o mediu;
o peisagistic;
o vizual;
o ecologic etc.
- întocmire proiect cu luarea în consideraţie a studiilor de impact;
- specificaţii pentru implementare proiect (caiete de sarcini, recomandări etc.);
- monitorizare şi control implementare proiect de amenajare peisagistică.
Conţinutul proiectului de amenajare peisagistică

Conţinutul proiectului de amenajare peisagistică va trebui să fie în conformitate cu

prevederile Legii 50/1991 privind autorizarea în executarea lucrărilor de construcţii. În
conformitate cu anexa nr. 1 la Legea de mai sus, conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnice
pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii (implicit şi pentru autorizarea executării
lucrărilor pentru amenajări peisagistice) cuprinde două mari componente:
- piese scrise
- piese desenate.

Piese scrise
1. Memoriu
Memoriul documentaţiei tehnice pentru autorizarea construirii amenajărilor peisagistice
cuprinde în principal următoarele elemente:
- Date generale, făcându-se referire la:
o amplasament – terenul, situarea lui, relaţia acestuia cu zonele adiacente, forma
terenului, topografia terenului, declivităţi, orientare, construcţii şi elemente
vegetale prezente pe teren, circulaţii existente etc.;
o clima şi fenomenele naturale, condiţii specifice, vânturi, sol, aer, ape etc.,
o geologia şi seismicitatea în zona amenajată;
o categorii de importanţă a clădirilor ce se vor construi în cadrul amenajărilor.
Memoriu de specialitate – amenajări peisagistice care va cuprinde elemente
referitoare la:
- necesitatea amenajărilor peisagistice rezultate din:
 tema de proiectare;
 analize specifice – studii de fundamentare
 structurarea coerentă a zonei din punct de vedere funcţional, plastic
arhitectural, peisagistic, vegetal şi mineral
- prezentarea situaţiei existente – construcţii existente, vegetal şi mineral existent pe
teren şi relaţiile ce se vor stabili cu aceste elementeîn cadrul amenajării;
- stabilirea conceptului general de amenajare peisagistică corelat cu:
o solicitările beneficiarului;
o terenul afectat amenajărilor;
o contextul spaţial volumetric şi peisagistic;
o construcţii existente în zonă;
o funcţiunile acestora şi funcţiunile zonei;
o condiţii naturale;
o stilul adoptat;
o genul vizat al amenajării peisagistice;
o condiţii tehnico-economice;
o reţele existente;
o drumuri şi accese etc.
- soluţia de amenajare peisagistică
Se descrie soluţia generală de amenajare peisagistică realizată din punct de punctându-se
următoarele elemente:
 accese şi circulaţii;
 relaţii spaţiale, volumetrice;
 funcţiuni;
 centre şi axe compoziţionale,
 axe de perspectivă;
  elemente decorative şi de artă utilizate.
- prezentarea sistemului vegetal – justificare şi descrierea elementelor vegetale utilizate,
dispunerea, compoziţia, relaţionările cu celelalte componente ale sistemului amenajării
peisagistice.
Memoriu de specialitate arhitectură
- se va realiza în cazul în care în amenajarea peisagistică sunt integrate şi construcţii cu
funcţiuni specifice. În această situaţie se vor prezenta:
o funcţiunile dispuse pe încăperi şi niveluri;
o structura construcţiei;
o elemente de închidere;
o elemente şi materiale de acoperire;
o finisaje;
o alte elemente specifice.
Memoriu – structură – pentru clădirile proiectate
Memoriu instalaţii – se va întocmi pe două paliere:
1. pentru amenajarea peisagistică
a. instalaţii de iluminat
b. instalaţii de apă, canalizare şi evacuare ape meteorice;
c. dotări şi instalaţii tehnologice specifice.
2. pentru clădirile proiectate:
a. instalaţii sanitare;
b. instalaţii electrice;
c. instalaţii de încălzire.

Memoriu referitor la amenajare şi sistematizare verticală

La acest capitol se va prezenta modelarea spaţială a terenului amenajărilor peisagistice
cu prezentarea elementelor legate de:
- sistematizarea verticală
- drumuri, alei, platforme
- alte amenajări specifice.

Date şi indici care caracterizează amenajarea peisagistică proiectată

În cadrul acestui capitol se vor prezenta succint principalii indicatori spaţiali care
caracterizează investiţia:
- calculul suprafeţelor pe tipuri
o suprafaţa totală a amenajării peisagistice
o suprafaţa construcţiilor pe funcţiuni şi suprafaşa totală construită
o suprafeţe pentru construcţii – decorative, utilitare, artistice
o suprafeţe destinate pentru drumuri, alei, platforme, accese, paraje
o suprafeţe aferente dotărilor de recreere şi sport:
 locuri de joacă
 terenuri sportive
 amenajări pentru petrecerea timpului liber etc.
o suprafeţe amenajate cu apă:
 lacuri, iazuri
 bazine
 fântâni
 canale,
 cursuri de apă, cascade etc.
 o suprafeţe ocupate de vegetaţie:
 suprafaţă gazonată
 suprafaţă ocupată cu arbori, arbuşti, semiarbuşti
 suprafeţe ocupate cu plante ierbacee, flori etc.
În situaţia existenţei construcţiilor pe amplasamentul amenajării peisagistice se vor
calcula şi prezenta următoarele date şi indici:
- suprafaţă construită
- suprafaţă utilă
- înălţimea clădirilor şi numărul de niveluri
- volumul construcţiilor
- procentul de ocupare a terenului (POT)
- coeficientul de utilizare a terenului (CUT).
Pentru ambele situaţii se vor întocmi sinteze prezentate tabelar şi raportate la suprafaţa
totală a terenului amenajat. Suprafeţele aferente fiecărei amenajări vor fi prezentate atât în
valori absolute, cât şi procentual.

Lista materialului vegetal săditor

În cadrul acestui capitol se va prezenta necesarul de material săditor dendro-floricol
grupat pe capitole specifice:
- arbori
- arbuşti
- plante floricole
- gazon etc.
Tabelul cu material săditor va utiliza denumirea corectă a speciilor utilizate şi va prezenta
numărul speciilor, valoarea unitară şi valoarea totală pentru specia utilizată.
(In anexa este prezentata lista cu material săditor din din lucrarea :Adelina Dumitraş, D.
Zaharia, V. Singureanu, G. Sabo – Principii generale de proiectare şi amenajare a spaţiilor
verzi, ed. Academic Pres, 2008)

Devizul general al amenajării peisagistice

Acest capitol va cuprinde devizul general al lucrării structurat conform prevederilor legale
în vigoare şi va prezenta costurile aferente următoarelor lucrări. De asemenea pentru proiectul
tehnic se vor întocmi şi devize pe obiecte.
Devizul general se întocmeşte conform H.G. 28 din 9.01.2008 privind aprobarea
conţinutului cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente investiţiilor publice precum
şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi
lucrări de intervenţie.
Principalele capitole ale devizului general sunt:

- Capitolul 1 – Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului

În acest capitol sunt cuprinse costuri ale achiziţionării şi amenajării terenului:

- realizare profile
- amenajări pante şi terase
- amenajări scurgeri ape
- profilări teren pentru amenajări peisagistice etc.

- Capitol 2 – Cheltuieli pentru realizarea utilităţilor necesare amenajărilor peisagistice:

- apă, canalizare
- energie electrică, iluminat
 - telefonie
- instalaţii de încălzire pentru construcţii etc.

- Capitolul 3 – Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică

Se cuprind costuri pentru proiectarea amenajării peisagistice, studii teren, de
fundamentare, taxe avize şi acorduri, proiectare de specialitate, consultanţă şi asistenţă tehnică
pe parcursul execuţiei.

- Capitolul 4 – Cheltuieli pentru investiţia de bază

În cadrul acestui capitol sunt cuprinse cheltuielile propriu-zise referitoare la amenajarea
peisagustică:
- cheltuieli pentru construcţiile şi instalaţiile necesare amenajării peisagistice
- cheltuieli specifice amenajării peisagistice (deviz pentru lucrări de amenajare în spaţii
verzi referitoare la peluze şi plantaţii)
- cheltuieli pentru drumuri, alei, platforme, parcaje, poduri etc.
- cheltuieli pentru amenajări şi dotări specifice: locuri de joacă, amenajări sportive etc.
- cheltuieli pentru elemente ornamentale şi opere de artă: vase, jardiniere, opere de artă,
alte amenajări specifice
- cheltuieli amenajări ape: bazin, fântâni, canale, iazuri, cursuri de apă
- cheltuieli pentru utilaje tehnologice şi funcţionale necesare construcţiilor şi
amenajărilor (pentru construcţii fântâni, amenajări sportive etc.)

- Capitlul 5 – Alte cheltuieli

- organizare de şantier pentru construcţii şi amenajări peisagistice
- cheltuieli conexe cu organizarea şantierului, comisioane, taxe, diverse şi neprevăzute

- Capitolul 6 – Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste predare beneficiar

În acest capitol sunt cuprinse cheltuieli referitoare la pregătire personal specific, probe
tehnologice şi teste.
La finalul devizului se realizează un total general al cheltuielilor.
Pentru fiecare obiect al amenajării peisagistice se va realiza un deviz al obiectului. Pentru
amenajări peisagistice devizul pentru obiectul Amenajări spaţii verzi ori următorul conţinut:
In anexa tabel 7.4 Exemplu de deviz din lucrarea:Adelina Dumitraş, D. Zaharia, V.
Singureanu, G. Sabo – Principii generale de proiectare şi amenajare a spaţiilor verzi, ed.
Academic Pres, 2008.

Valorile cuprinse în aceste devize rezultă din antemăsurătorile realizate pentru fiecare
obiect şi lucrare specifice. Pentru lucrările de amenajare spaţii verzi se va realiza
antemăsurători conform exemplului prezentat in anexa,extras din lucrarea:Adelina Dumitraş,
D. Zaharia, V. Singureanu, G. Sabo – Principii generale de proiectare şi amenajare a spaţiilor
verzi, ed. Academic Pres, 2008 – tabel 7.3, 7.5.

Anexe la Memoriu
- studiu hidro-geologic
- studiu de fundamentare
- avize şi acorduri – solicitate prin certificatul de urbanism
- alte documente considerate necesare pentru clarificarea amenajărilor proiectate
Piese desenate
Piesele desenate sunt cele prevăzute conform prevederilor Legii 50/1991 privind
autorizare a lucrărilor de construcţii.
În cazul amenajărilor peisagistice se realizează şi piese desenate specifice însă pe
structura planurilor prevăzute de lege:
1. planuri generale – plan de încadrare în teritoriu, plan de încadrare în zonă
2. planuri de situaţie care cuprinde:
a. reprezentarea reliefului
b. terenul cu limite şi vecinătăţi
c. obiecte şi elemente existente pe teren
d. drumuri, alei, platforme
e. amenajări cu apă
f. amenajări sportive etc.
3. plan general de amenajare peisagistică – realizat pe suport topografic prin care se
evidenţiază:
a. concepţia generală a amenajării peisagistice
b. centre compoziţionale, centre de interes
c. modelarea reliefului
d. amplasarea elementelor componente şi a construcţiilor
e. sistematizare verticală
f. construcţii subterane
g. elemente vegetale ale amenajării
h. axe compoziţionale
i. axe de perspective – ascendente, descendente etc.
j. repere, puncte focale etc.
k. circulaţii
l. amenajări specifice
m. dotări decorative şi artistice etc.
În cazul planului general de amenajare reprezentarea grafică a elementului vegetal se
va face astfel:
- masivele plantate – se vor reprezenta prin contur, grupurile, aliniamentele, exemplare
izolate, garduri vii se vor reprezenta prin semne convenţionale individuale.

4. Planuri principale realizate pe suport topografic

În aceste planuri vor fi prezentate elementele componente:
- colina, concavitate etc.
- curs de apă, lac, bazin etc.
- construcţii
- instalaţii
- circulaţii – pietonale, auto, speciale
- dotări ornamentale şi artistice
- mobilier urban
- instalaţii şi echipamente
- amenajări specifice: loisir, sport, agrement etc.
- elemente vegetale – masive, grupuri, aliniamente, garduri vii, elemente izolate,
amenajări florale etc.
 5. planul de plantare
În cadrul acestui plan care cuprinde toate elementele planului general de amenajare se
vor evidenţia elementele componente ale spaţiului verde. Reprezentarea grafică în cazul
acestui plan se va face astfel:
- masive plantate de arbori şi arbuşti – simbol- prin contur completat cu denumirea
speciei, număr de exemplare
- grupurile, aliniamentele, exemplare izolate, garduri etc. se vor reprezenta prin semne
convenţionale individuale şi completate cu simbolul speciei şi numărul de exemplare.
În cadrul acestui plan vor fi evidenţiate şi legendele cuprinzând:
- simbolurile
- denumirea speciei
organizate pe grupe de plante:
- arbori – răşinoase şi foioase
- arbuşti – răşinoase şi foioase
- plante căţărătoare
- trandafiri
- specii floricole – anuale, bienale, perene
- plante acvatice etc.

6. Detalii de plantare
Se realizează pentru zone tratate special sau pentru zone în care scara planului de
plantare nu permite o prezentare explicită. Detaliile de plantare se realizează în special pentru:
- decoraţii florale – contur de rond, rabate, platbandă, pete etc.
- masive de arbuşti realizate cu specii diverse fiecare având talii specifice şi diferite şi în
acest caz vor fi întocmite legende cu simbolurile şi denumirea speciilor realizate pe
grupe vegetale.

7. Secţiuni
Secţiuni specifice:
- prin teren
- prin zone amenajate
- prin dotări şi amenajări specifice
- prin volume şi decoraţiuni florale şi vegetale etc.

8. Faţade şi desfăşurări :
- pentru zone specifice ale amenajării peisagistice
- pentru întraga amenajare
- pentru dotări specifice
- pentru construcţii şi zone decorative etc.

9. Schiţe, perspective, reprezentare 3D

Acestea vor putea fi realizate pentru întreaga amenajare peisagistică, dar şi pentru
diverse zone, puncte specifice, amenajări speciale, puncte focale, perspective, detalii speciale,
din diverse unghiuri şi diverse tipuri de iluminare, punct de observare etc.
De asemenea, vor putea fi realizate şi planuri specifice dacă sunt necesare pentru
clarificarea soluţiei proiectate:
- plan privind natura solului
- plan de asamblare – dacă mărimea amenajării nu permite detalierea întregii suprafeţe
amenajate se va realiza un decupaj. Pe acest decupaj se vor realiza detalierea
 amenajării pentru fiecare zonă decupată. Planul de asamblare va clarifica reunirea
acestor zone.

10. Planuri privind construcţii subterane:

- reţele de utilităţi
- construcţii specifice amenajărilor peisagistice (staţii, pompare, ventilaţie etc.)
11. Planurile instalaţiilor supraterane
- instalaţii de iluminat
- instalaţii de internet, fibră optică etc.
- instalaţii pentru sisteme de informaţii vizuale
- instalaţii pentru realizarea de artă cinetică
- instalaţii pentru spectacol de lumină şi culoare, proiecţie etc.

Pentru construcţiile realizate în cadrul amenajărilor peisagistice se vor întocmi proiecte

specifice conform prevederilor Legii 50/1991 cuprinzând toate elementele:
- arhitectură
- structură
- instalaţii
- dotări şi instalaţii tehnologice.
UNIVERSITATEA TEHNICA „Gh.Asachi” IASI -Facultatea de Arhitectura
Curs Peisagistica 2014-2015
Anexa CURS 14-1

REDACTAREA PROIECTULUI DE PEISAGISTICĂ

elemente tehnice şi de prezentare
Pe baza elementelor teoretice şi principiilor peisagistice specifice, se întocmeste proiectul de amenajare
peisagistică, ce va cuprinde principalele capitole şi elemente caracteristice unuei astfel de documentații.
Proiectul reprezenta o documentație tehnică (PT), şi cuprinde întreaga listă de repere enumerate în
continuare, atât ca părți scrise, cât şi ca părți desenate.
A. PIESE SCRISE
1. Foaie de capăt (coperta dosarului, foaie de titlu:
‐ denumirea instituției ce eliberează documentația ;
‐ titlul proiectului;
‐ proiectant;
Sef de proiect (nume);
‐ beneficiar (amplasament, localitate, adresa);
‐ nr. de proiect, data proiectului (luna, anul);
2. Borderou (cuprins): elementele ce constituie dosarul, înscrise în ordine, cu nr. de pagină aferent;
3. Memoriu tehnic (sau de prezentare), ce cuprinde următoarele sub‐capitole:
i. Date generale referitoare la proiectul de față, obiectul (tema) proiectului, amplasamentul,
proiectantul;
ii. Prezentarea situației existente: încadrarea în zonă, localitatea, locația amplasamentului;
iii. Factori pedoclimatici caracteristici zonei studiate (sol, particularități geotehnice ale terenului, clima –
precipitații, vânt dominant, orientare, expoziție, alte elemente considerate utile pt.soluția propusă);
iv. indici de ocupare a terenului: POT şi CUT;
v. bilanț teritorial (nota de calcul a suprafețelor) – de preferință combinat, ce prezintă comparativ
bilanțul situației existente şi propuse;
vi. Prezentarea situației propuse, cu argumentarea soluțiilor,concept, prezentate în planşele desenate –
recomandabil structurarea pe capitole, subcapitole;
vii. ANTEMĂSURĂTOAREA (lista de cantități): prezentată pe articole de deviz (TS), respectiv totalitatea
lucrărilor necesare pentru realizarea efectivă a proiectului propus (lucrări de îmbunătățiri funciare –
desecări, taluzări, degajare sau aşternere de sol; infrastructură – alei, rețele, instalații propuse; lucrări
pentru spații verzi, amenajare peisagistică), se vor folosi indicatoare pentru norme de deviz (dacă
unele lucrări propuse nu există, se vor asimila cu alte articole asemănătoare);
viii. CAIETE DE SARCINI: pentru fiecare articol prezentat în antemăsurătoare, este necesară întocmirea
unui caiet de sarcini , respectiv prezentarea de informații ce descriu materialele folosite, punerea în
operă, norme de calitate, abateri etc. – elemente ce țin de responsabilitatea proiectantului.;
ix. Bibliografie – lista lucrărilor sau surselor folosite pentru proiect, prezentate cu titlu, autor, editură,
anul apariției (unde e cazul), respectiv adresele de web (http://…).
Se recomandă ca întreaga parte scrisă a proiectului să aibă antet şi numerotare la fiecare pagină. De
asemenea, se va utiliza acelaşi font (ca tip şi valoare); se va avea în vedere de asemenea încadrarea în
pagină (margini dreapta‐stânga, sus‐jos).
B. PIESE DESENATE – fiecare piesă desenată (planşă) va avea elemente caracteristice conform STAS (chenar,
cartuş/indicator)
1. Plan de încadrare în zonă – din GoogleEarth, Harta localitatii sau de pe planul general de situație (scara
1:500 – 1:1000), cu marcarea într‐un cerc şi colorarea perimetrului studiat;
2. Planul situației existente – scara 1:200, dacă este posibil, prezentat cu N în sus, dacă încadrarea nu
permite, se re‐poziționează, dar se reprezintă N pe plan obligatoriu! Legenda va cuprinde explicații
pentru fiecare simbol prezentat; planşele vor conține scară/scară grafică, şi cote/distanțe;
3. Secțiuni ale situației existente – de regulă se execută la aceeaşi scară ca şi planul de origine – se vor marca pe
sit.existentă zonele de secțiune;

4. Detaliu pentru situația existentă -poate fi prezentat, la alegere, dacă este concludent pentru modificările
aduse în propunere;
5. Plan situație propusă (plan de amenajare) – atenție la încadrare, legendă, scară/scară grafică,
cote/distanțe, note explicative, fotografii sau imagini ataşate, reprezentări detaliate în medalion etc.;
6. Secțiuni ale situației propuse – executate în profile reprezentative pentru amenajarea propusă, se execută
la aceeaşi scară ca şi planul de origine – se vor marca pe sit.propusă zonele de secțiune! , dacă
încadrarea permite, pot fi prezentate ambele secțiuni pe o singură planşă;
7. Detaliu (detalii) pentru situația propusă – la scara 1:20…1:50, pentru diferite zone de interes, piese de
mobilier, amenajări speciale (iaz, cascadă, stâncărie, grădină de plante aromatice, mozaic floral etc.),
sau detalii de stratificație (pentru infrastructură – alei, drenaje);
8. Perspective, randări – perspectivă generală a amenajării ,zone prezentate în detalii,etc;
9. Plan de plantare – similar cu planul de amenajare, dar cu mai puține informații despre infrastructură,
mobilier, construcții, însă o reprezentare foarte atentă a vegetației propuse; planul va conține un
caroiaj (fin) la echidistanța de 1 m (planşa poate fi alb‐negru sau color);
10. Detaliu de plantare – pentru situații speciale.
Principii generale de compoziţie in arhitectura
peisajului
Jean-Luc Larcher, Thierry Gelgon,Amenagement des espaces verts urbains et du paysage
rural,ed. Tec & Doc, ediţia a 3-a, 2000, Paris

Compoziţia se exprimă prin acţiunea sau maniera de a compune un tot, asambl/nd

diversele părţi. Este de asemenea artă de a asocia armonios elementele, de a căuta echilibrul
avand in vedere o preocupare, grijă estetică.
Compoziţia corespunde relaţiei între fiecare parte a unei amenajări, dar şi totalitatea
acestei amenajări.
Asocierea elementelor într-o grădină, parc,spatiu verde... după principiile, regulile de
compoziţie este bazată pe ralaţia individului cu mediul înconjurător dupa propria sa
personalitate şi conform legităţilor legate de matematică, fizică şi mai ales pe optică.

1. Percepţia umană
PERCÉPȚIE, percepții, s. f.DEX
1. Proces psihic prin care obiectele și fenomenele din lumea obiectivă care acționează nemijlocit
asupra organelor de simț sunt reflectate în totalitatea însușirilor lor, ca un întreg unitar; imagine
rezultată în urma acestei reflectări; p. ext. facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare;
înțelegere, cunoaștere.
Reuşita unei compoziţii se bazează pe cunoaşterea acţiunilor şi reacţiilor umane.
Cunoaşterea funcţionării şi reacţiilor individului atât la nivelul percepţiilor sale
vizuale, auditive, olfactive, gustative sau tactile, cât şi psihologice.

1.1. Percepţia vizuală

Ochiul compune sau descompune în permanenţă imaginile. Cât timp rămâne fix,
ochiul uman ne permite o viziune clară asupra unei zone centrale relativ limitate.
Pentru a reflecta ansamblul unui spaţiu, ochiul efectuează un baleiaj rapid în interiorul
cadrului definit prin piramida optică.
a. Piramida optică
Dacă pozitia capului este imobila şi dacă ochiul nu face eforturi laterale extreme se
observă că acesta face baleiajul într-un cadru vizual constituind baza piramidei optice umane.
Această piramidă se înscrie într-un unghi de 28° în înălţime şi 37° în lărgime (lăţime).
Pornind de la aceste date, se pot determina înălţimea şi lăţimea spaţiului văzut ştiind că cele 2
dimensiuni variază în funcţie de distanţa X ce separă individul de obiectul perceput:
- lărgime, deschidere orizontală 2/3X
- înălţime 1/2X.
De exemplu, dacă 12m separă observatorul de elementul vizat, acest element apare
într-un cadru de 8m lăţime şi 6m
 b. Baleiajul ochiului
Baleiajul ochiului este continuu şi foarte rapid şi urmăreşte marile linii directoare
caracteristice ale subiectului şi se deplasează de preferinţă pe orizontală. Schema lecturii este
următoarea.

Ochiul se opreşte un mod egal pe punctele de interes,de ancoraj. Acestea sunt diferite
de la individ la individ şi formează cheile pentru definirea priorităţilor în analiza şi înţelegerea
unui spaţiu şi determină datorită acestui fapt o ierarhie în funcţie de elementele observate.
Ierarhia se poate stabili astfel:
1. vizualizarea fiinţelor umane în special în mişcare şi văzute din faţă;
2. atracţie către formele animale şi elementele animate, cerul, norii, apa;
3. reperajul contururilor, observarea rapidă a formelor simple;
4. observarea formelor neanimate (vegetale, construcţii);
5. interpretarea formelor complexe, descifrarea semnelor şi elementelor structurante.
c. Consecinţe
 percepţia dimensiunilor
Cu cât individul va fi mai îndepărtat de un obiect, cu atât i se va părea mai mic. De
aceea arborii de aceeaşi înălţime vor părea diferiţi datorita plasării lor la distanţe diferite.

 simbolistica liniilor
Baleiajul ochiului ne transmite informaţii şi imagini referitoare la linii:
 liniile orizontale, parcurse facil de ochi exprimă echilibrul şi stabilitatea.
Acest tip de linie este calmă şi asociată cu repaosul (linia orizontului, planul
apei). Ea devine monotonă şi nimic nu o bruschează sau întrerupe;
 liniile verticale împiedică lectura şi sunt sinonime căderii. Din acest motiv
sunt simbolul pierderii echilibrului şi apar adesea ca fiind obositoare. Ele pot
da uneori o impresie de putere şi elansare ridicare;(sunt de obicei percepute
mai puternic si la dimensiuni mai mari decat cele reale)
  liniile oblice formează compromisul între liniile orizontale şi verticale. Sunt
dinamice şi sugerează instabilitatea, dezechilibrul şi pot evoca mişcarea;
 liniile curbe sunt agreabile ochiului şi sunt sinonime cu eleganţa, plăcutul.
 Liniile frante sugereaza dezordinea si instabilitatea.
 relaţiile între diversele elemente
Toate elementele distinctive ale unui spaţiu formează puncte susceptibile de a atrage
privirea. Ele constituie centre de interes care dacă sunt numeroase şi echivalente, dispersează
privirea. Este necesară stabilirea unei ierarhii ţinând cont de priorităţile descrise anterior şi de
influenţa reciprocă între diferitele elemente.
 percepţia detaliilor
Cu cât numărul informaţiilor creşte în tabloul format de piramida optică, cu atât
observatorul este mai puţin probabil să perceapă fiecare detaliu. În general sunt vizibile trei
planuri de percepţie:
- prim planul situat în apropierea observatorului caracterizat de elemente cu forme
clare şi precise cu contrast marcat şi cu culori bine definite;
- planul intermediar prezintă forme mai puţin clare, contraste şi culori atenuate;
- ultimul plan (arriere plan) lasă să apară culori clare şi în armonie, cât şi forme
imprecise.
 percepţia funcţie de viteza observatorului
Numărul de informaţii primite de cresc odată cu viteza de deplasare, dincolo de o
anumită cantitate de informaţii, creierul uman operează o selecţie şi nu reţine decât elementele
necesare activităţii în curs.
Astfel, într-un vehicol de viteză mare, informaţiile procesate cu prioritate sunt cele
situate pe axa drumului. Doar punctele remarcabile ale peisajului sunt analizate şi putem
vedea aplicaţia acestui fenomen la realizarea plantaţiilor rutiere.
În sens invers, viteza mică lasă observatorului timpul să analizeze informaţiile cele
mai fine. Grija acordată detaliului va face ca amenajările să fie făcute în consecinţă.
 iluziile optice
ILÚZIE, iluzii, s. f. DEX
1. Percepție falsă a unui obiect prezent înaintea ochilor, determinată de legile de formare a
percepțiilor sau de anumite stări psihice sau nervoase.
2. Fig. Situație în care o aparență sau o ficțiune este considerată drept realitate; speranță
neîntemeiată, dorință neîndeplinită; amăgire; himeră
Ochiul este un instrument imperfect care uneori face erori de apreciere, percepând
senzaţii false. Utilizând principiile iluziilor optice este posibil să se obţină efecte optice
interesante în cazul teraselor, aleilor, gardurilor etc. plecând de la asociaţii de culori, forme,
linii.
1.2. Percepţiile: auditive, olfactive, gustative, tactile
Mirosul sau evocarea miresmelor nu pot lăsa indiferent observatorul sau proiectantul
unei amenajări peisagistice. Astfel, un vegetal care emană un parfum agreabil poate influenţa
favorabil evoluţia unui loc. Invers, mirosurile neplăcute antrenează, generează devalorizarea
unui peisaj care la prima vedere părea agreabil în urma unui contact vizual.
Mai mult, imaginaţia noastră stimulează percepţii în legătură cu mirosurile sau
zgomotele permiţând astfel completarea sau transformarea unei compoziţii peisagistice.
Zgomotul unei cascade poate semnala un curs de apă sau să sugereze un peisaj
montan. Mirosul de lavandă poate să ne inducă amintiri asociate unei ambianţe
mediteraneene.
Zgomotele şi mirosurile pot de asemenea să sublinieze, să favorizeze sau nu
modificarea ambianţei. De exemplu, un zgomot apropiat, agreabil poate să acopere un zgomot
îndepărtat, dezagreabil.
 Pipăitul şi gustul sunt percepţii de proximitate. Pipăitul face apel la contact direct, la
căutarea senzaţiilor cum ar fi cald, frig, presiune, durere. Aceste caracteristici pot exprima
textura vegetalelor sau mineralelor, materialelor. Gustul permite să se discearnă savoarea,
sarea, dulceaţa, amarul, aciditatea. Aspectul gustativ este puternic pus în evidenţă în grădinile
de legume şi livezi.

1.3. Percepţia psihologică

Omul face referiri, relaţionări în momentul analizei informaţiilor cu situaţii în legătură
cu trecutul şi cultura sa.
a. Referinţe dimensionale
Dimensiunea cunoscută de toţi este cea care corespunde fiinţei umane şi de fiecare dată
când aceasta este posibil luăm ca referinţă de înălţime omul.

Fiecare observator poate cu toate acestea să stabilească referinţe comparând două sau mai
multe elemente dintre care unul are o dimensiune de referinţă: înălţimea unui imobil în funcţie
de etaje sau lăţimea străzii în funcţie de numărul de piste.
b. Referinţe psihologice
Omul realizează asociaţii între ceea ce a văzut sau a trăit deja şi ceea ce observă. Aceste
referinţe sunt numeroase şi legate de:
- prezent (cultura epocii, mediu profesional, starea de spirit de moment, diverse
influenţe);
- trecut (cunoştinţe şi cultura proprie, vedere sau mirosuri care au marcat viaţa
individului);
Exemplele sunt numeroase şi este suficient să scrii un cuvânt pentru a vedea o
multitudine de termeni asociaţi: ex.deşert-uscat-sete-palmier-oază-căldură-nisip-cactus (fig.
29).

2. Reguli de compoziţie
COMPOZÍȚIE, compoziții, s.f. DEX
1. Totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; structură, compunere, alcătuire.
2. Operă, bucată, compunere artistică, în special muzicală. ♦ Studiul regulilor de compunere a
unei bucăți muzicale; totalitatea cunoștințelor muzicale care permite compozitorului să se
exprime într-o formă artistică.
3. Felul în care sunt dispuse elementele imaginii într-un tablou, astfel încât se se echilibreze
între ele. ♦ Gen de pictură, de sculptură, de desen reprezentând personaje în acțiune.
Regulile de compoziţie sunt uneori în legătură cu rigorile matematicii (scara,
proporţii) sau dictate de un reflex dependent de sensibilitatea proprie (ex. culorile).
 2.1. Scara
În paragraful precedent, importanţa omului în analiza vizuală şi ca referinţă
dimensională apare fundamentală. Scara se poate defini ca un raport de mărime între un
element sau un ansamblu de elemente şi om.
În mod curent sunt utilizate două scări:
- scara individuală sau umană: elementele şi componentele lor (lăţimea unei alei,
suprafaţa unui bazinde apa etc ...) au o marime comparabilă cu cea umană, iar
efectul produs este un sentiment de bine şi cunoscut;
- scara monumentală; este adaptată fiinţei umane, cat şi grupurilor sociale şi
datorită acestui fapt necesită structuri mai ample (circulaţii largi, suprafeţe vaste).
Serveşte de asemenea la exprimarea puterii ( Casa Poporului,parcul Castelului
Versailles, Arcul de la Defanse) sau unei anumite expresii de
nobleţe,reprezentativitate (reşedinţe oficiale, teatre). Scara monumentală este de
asemenea reprezentată prin elemente naturale de mari dimensiuni (munţi, mare,
deşert).
Aceste două scări trebuie să fie complementare, omul are nevoie de exprimare atât ca
individ, dar şi in calitate de component al societăţii.
Amenajările impozante necesită spaţii intime integrate marilor suprafeţe. În cazul
amenajărilor urbane scara monumentală este adesea reprezentată prin construcţii masive şi
voluminoase neavând nici vocaţia puterii şi nici expresia nobleţii; tranziţia între ele două scări
are în acest caz o importanţă considerabilă. Un spaţiu fără tranziţie între persoană şi o clădire
impozantă induce un sentiment de apăsare sau de dominare. Trecerea de la o scară la alta
trebuie să se facă progresiv.

2.2. Proporţia
PROPÓRŢIE, proporţii, s.f. DEX
1. Raport între dimensiunile unor obiecte, ale părţilor unui întreg sau între fiecare dintre aceste
părţi şi întreg.
2. Raport, relaţie (echilibrată) între fenomene, noţiuni etc.
3. (La pl.) Dimensiune, mărime; extindere (mare), amploare
4. (Mat.) Egalitate a două rapoarte alcătuite din patru elemente

Se poate defini ca fiind dimensiunea unui ansamblu în raport cu altul. Această idee de
proporţie răspunde unui concept estetic care trebuie să prezinte un interes pentru ochi.
Arhitectul roman Vitruviu (sec. I î.H.) se inspiră din lucrările egiptenilor şi grecilor
(Parthenon, sculpturi) formulând următoarea axiomă: „pentru ca un tot, împărţit în părţi
inegale să pară frumos trebuie să aibă între partea mică şi cea mare, acelaşi raport ca între
partea mare şi întreg”. Acest raport a fost definit ca fiind numărul de aur, proporţia de aur şi
este egal cu: (1+√5)/2=1,618.
Şi alte personalităţi au găsit voluntar sau nu inspiraţia în acest număr: Boticelli,
Leonardo da Vinci, Cezanne, Monet, Le Corbusier etc., numărul de aur apare astfel ca
fundamentul compoziţiei artistice. Celebrul şir al lui Fibonacci (matematician din secolul al
XII- lea): 1,1,2,3,5,8,13,21,34,55,89.... unde fiecare element este egal cu suma celor două
precedente, ne indică faptul că raportul între doi termeni succesivi (8/5, 13/8, 89/55) tinde
către numărul de aur. Aplicaţii legate de numărul de aur:
- pe un segment AB, punctul de aur se situează de aşa manieră încât AB/OB=1,618.
exemplu: dacă AB=89 m, atunci OB=89:1,618=55 m

A O B

Regulile geometriei permit de asemenea să se scrie AB/OB=OB/AO.

 Pentru exemplul nostru rezultatul este 89/55=55/34 adică 1,618 ceea ce satisface
axioma lui Vitruviu.
Plecând de la aceste date de bază este posibil să desenezi forme şi figuri, cum ar fi
dreptunghiul, triunghiul dreptunghic sau isoscel, pentagonul sau decagonul.
Formarea unui dreptunghi de aur se poate obţine de exemplu astfel:
- trasând diagonala unei jumătăţi de pătrat;
- trasând diagonala a două pătrate alăturate.
Dacă acest raport explică regulile proporţiei nu trebuie totuşi utilizat un exces, existând riscul
unui derapaj rece, matematic şi monoton în ultimă instanţă.
Simplificând raţionamentul pentru a se satisface regula zisă „al treilea trebuie să ştie”:”1/3-
2/3”

Această noţiune se încadrează într-o compoziţie evitand să aducă o precizie de asemenea

riguroasă. Utilizând această abordare, raportul între dimensiuni variază între 1,5 şi 2.
În concluzie pentru a obţine o proporţie armonioasă, raportul trebuie să se situeze între
limitele următoare:
 3/2<L/1<2 ==> 3/2 l<L<2 l
L – dimensiunea mai mare
 3/2<L/1<2 ==> 2/3L >l>L/2
l – dimensiunea mai mică
Proporţia nu face sistematic referinţă la om, dar ţine cont eventual de importanţa
cadrului şi de elementele construite.Omul nu este în acest caz o referinţă decât la nivel estetic,
care respectă deformările datorate perspectivei, antrenează o impresie de echilibru între
elementele constitutive, de calm ,ajungându-se la armonie.
Compoziţiile descentrate apar uneori mai vii, mai naturale, dar se poate face apel la
noţiunea de simetrie, de fiecare dată când prezenţa unui element trebuie să fie marcată sau
când vrem să aducem o anumită solemnitate sau grandoare.
Notăm printre altele că numărul de aur se regăseşte în proporţiile corpului uman, dar
de asemenea şi în filotaxie, adică în modul de dispunere a frunzelor în jurul tijei la vegetale,
dar şi în alte forme de construcţii animale, de exemplu la modul de alcatuire a cochiliilor la
specia nautilus.

2.3. Unitatea

UNITÁTE, unități, s. f. DEX

2. Însușirea a tot ce constituie un întreg indivizibil.
3. Coeziune, omogenitate, solidaritate, unire; tot unitar, indivizibil. ◊ Regula celor trei unități (de loc,
de timp și de acțiune) = regulă caracteristică teatrului clasic (antic și modem), după care opera
dramatică trebuie să fie dezvoltarea unei acțiuni unice, care se desfășoară în același loc și într-un
interval de 24 de ore.
 Considerta ca fundament şi principiu al frumuseţii, unitatea este esenţială pentru a
atrage şi a interesa ochiul. Unitatea ideală este divizarea unei suprafeţe de o manieră perfect
regulată, dar aceasta antrenează o compoziţie monotonă cu elemente de valoare identică şi în
final fără prea mare interes.
Unitatea este in relaţie cu o dominantă, aceasta oferă prioritate unui element
caracteristic, fiind ideea directoare a unei compoziţii. Părţile constitutive, deşi variate, nu
solicită privirea şi rămân unite prin caracteristici, legături comune. Această legătură, enunţată
precis în partiul amenajării peisagistice se exprimă divers prin suprafeţe, linii, culori, claritate,
volume, materiale .
Amenajarea poate fi diversificată fără a da o expresie de confuzie. Dacă împărţirea
unei suprafeţe se face întâmplător fără o idee directoare, aspectul, chiar variat, va apărea
disparat şi fără unitate.
Astfel unitatea de concepţie a unui spauţiu poate să fie constituită de exemplu prin
asocierea tramei spaţiului construit cu cea a spaţiului exterior. Multiplicarea funcţiunilor şi a
utilizărilor nu este suficientă pentru a anima şi a face să funcţioneze un spaţiu.
Reuşita constă de asemenea în:
- definirea valorilor intrinseci ale elementelor;
- luarea în consideraţie a relaţiilor între componente;
- ierarhizarea funcţiunilor distingând esenţialul de secundar;
- organizarea corectă a repartiţiei maselor.
Exemplu: unitatea în conceperea circulaţiilor dalate poate fi făcută la nivel de linii
(desen)sau la nivelul alegerii materialelor.
Unitatea singură nu poate totuşi să ducă la reuşita unei compoziţii.
Unitatea – presupune utilizarea unui limbaj adecvat arhitecturii peisagistice care
realizează o agregare a tuturor elementelor compoziţionale astfel încât acestea să conlucreze
într-un sistem cu relaţii interne şi externe eficiente (estetic şi funcţional) astfel încât suma
elementelor corelate să depăşească simpla însumare a elementelor compoziţionale.
În acest sens trebuie să se producă prin intermediul corelării elementelor o armonizare a
formelor estetice (vegetale şi minerale) în concordanţă cu sferele spirituale, de natură
culturală, estetică şi perceptuală.
Elementele componente ale unei compoziţii unitare nu sunt identice, ele se
diferenţiază atât prin formă cât şi prin rolul său poziţia ocupată în întreg, în sistemul
amenajărilor peisagistice astfel încât să existe o conlucrare eficientă/materială, vizuală,
estetică etc. la nivel intern, dar şi la nivelul relaţiilor contextuale. În acest sens putem să
observăm că existenţa unităţii este condiţionată de diversitate, varietate, de prezenţa
elementelor diferenţiate însă într-o limită rezonabilă care să nu conducă către confuzie şi
aglomerare formal-semnificativă.
Contradicţia unitate-diversitate este doar aparentă, aceste două concepte sunt
intrinsec legate, corelate pe fundamente formale, estetice, semnificante şi structurante
conform unor determinanţi culturali, emoţionali, perceptori specifici, dar evoluând în spaţiu
şi timp.
Elementele variate ce alcătuiesc compoziţia arhitecturii peisagistice trebuie să fie
orchestrate armonios, consonant şi coerent astfel încât să transmită mesajul formal şi
spiritual adecvat şi în concordanţă cu valorile estetice.

2.4. Elemente care dinamizează spaţiul

Elementele favorabile dinamizării spaţiului sunt legate de interacţiunea între liniile
directoare şi sunt condiţionate de echilibrul maselor. Dacă pentru a respecta unitatea
multitudinea liniilor trebuie evitată, nu mai rămâne decât raportarea la o altă linie care
primeşte sens şi valoare.
Amenajarea va părea:
 dinamică prin asocierea liniilor orizontale cu liniile oblice mai ales că se crează un
efect de perspectivă prin convergenţa a două oblice către o orizontală;
 armonioasă şi dinamică prin asocierea de drepte şi linii sinuoase şi prin asocierea
curbelor şi contracurbelor nesimetrice;
 mai agresivă prin asocierea liniilor orizontale cu cele verticale.
Regula terţei părţi permite evocarea liniilor de forţă naturale ale unui cadru vizual.
Figura următoare prezintă liniile pe care ochiul se opreşte uşor, facil, acestea scoţând în
evidenţă patru puncte de ancoraj principale şi nouă zone în care golul şi plinul se repartizează
şi fac să apară noţiunea de plan (prim plan, ariere plan) de profunzime.
Repartiţia maselor în interiorul acestui cadru permite echilibrarea formelor între ele şi
asigurarea unităţii compoziţionale. Această repartiţie trebuie să ţină seama de golurile pe care
le generează plinurile, de umbre, de culori, de efectele de grupare între mase diferite.

Plecând de la aceste indicaţii pot fi enumerate. Câteva reguli susceptibile să favorizeze

o dinamică a spaţiului:
a. dualitatea
Este principiul datorită căruia două elemente echivalente ca importanţă se anulează.
Egalitatea realizată permite încadrarea unui alt element de natură diferită şi punerea lui în
evidenţă. Dualitatea are numeroase aplicaţii:
 valorificarea unei axe: egalitatea între două masive care încadrează o
circulaţie;
 efectul de poartă: dualitatea permite astfel marcarea unei intrări, acces sau
închiderea spaţiului;
 crearea unui semnal pentru a atrage atenţia: antrenarea vederii, direcţionarea
ei către un spaţiu exterior sau generarea unui reper în peisaj;
 încadrarea unui element asupra căruia vrem să atragem atenţia.
Asociată imaginaţiei, dualitatea poate fi utilizată pentru mărirea fictivă a spaţiului
(efectul de mărire a spaţiului) sau pentru dinamizarea acestuia prin participarea la
descoperirea progresivă a acestuia.
b. Ritmul
RITM, ritmuri, s. n.DEX
1. Așezare simetrică și periodică a silabelor accentuate și neaccentuate într-un vers sau în proză ori a
accentelor tonice într-o frază muzicală; cadență, tact; p. ext. efect obținut prin această așezare.
2. Desfășurare gradată, treptată a unei acțiuni, evoluție mai rapidă sau mai lentă a unei activități,
condiționată de anumiți factori. ♦ Periodicitate a unei mișcări, a unui proces, a unei activități. ♦
Mișcare regulată; tempo, cadență.
3. Repetare periodică a unor elemente de arhitectură sau de decorație, la o construcție

Ritmul simbolizează viaţa şi mişcarea. Se materializează prin repetiţie conjugată a

elementelor asemănătoare şi contrastante şi contribuie la unitatea unei compoziţii.
 Ritmul se exprimă:
 prin linii: verticale de aliniament, orizontale materializate pe sol;
 prin culori: repetiţia culorilor frunzişului, culorile materialelor;
 prin forme de relief sau elemente de compoziţie;
 prin alternanţa zonelor de umbră şi lumină;
 prin alternanţa de texturi fine şi grosiere;
Ritmul dă impresia de mişcare, ideea de ordonare şi aduce o senzaţie de linişte. După
natura sa şi mai ales după materialele care separă elementele asemănătoare, ritmul poate fi
lent (interval lung) şi va fi sinonim cu securitatea şi calmul sau rapid (interval scurt) sinonim
cu viteza şi dinamismul.
Noţiunea de interval lung sau scurt este relativă deoarece pentru acelaşi interval ritmul
poate fi accelerat prin creşterea înălţimii elementelor (fig. 35). Ruperea ritmului este foarte
importantă deoarece presupune o modificare a percepţiei şi permite dirijarea vederii către un
punct remarcabil.

c. Contrastul
CONTRÁST, contraste, s. n.DEX
1. Opoziție puternică între două sau mai multe lucruri, stări, acțiuni etc.
2. Diferența dintre înnegrirea maximă și cea minimă a unei imagini fotografice. ◊ Contrastul imaginii
= mărime caracteristică pentru variația strălucirii locale în cuprinsul unei imagini de pe ecranul
tubului cinescop, în televiziune

Contrastul se concretizează atunci când două sau mai multe elemente se opun. Este un
mijloc utilizat pentru a pune în valoare dominanta şi ca regulă generală, toate elementele
principale ale compoziţiei. Crează o animare sau un interes vizual prin compararea a două
elemente care atrag privirea unul către altul.
Contrastul poate să se exprime prin:
 suprafeţe: relief plat, ondulat, accidentat;
 linii: drepte, curbe, frânte;
 forme: regulate, circulare...
 dimensiuni: mare, mici, mijlocii;
 volume: sferice, cubice;
 culori şi luminozităţi;
 materiale: texturi, durităţi, fineţe;
 vegetale: trunchi, frunze, flori.
Criteriile precedente pot evident să se opună şi să creeze contraste. De exemplu:
 suprafeţe plane: dalaje, gazon, apă;
 volume: plantaţii, insule, stâncării;
 asocieri de suprafeţe plane şi de volume;
 asocieri de vegetale şi minerale.
Utilizarea judicioasă a contrastului dinamizează compoziţia şi evită monotonia.
Multiplicarea punctelor atracţie a privirii prin utilizarea abuzivă a contrastelor perturbă lectura
şi înţelegerea amenajării şi poate să o facă agresivă, insipidă.
d. Armonia
ARMONÍE1, armonii, s. f.
♦ Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg.
♦ Bună înțelegere în relațiile dintre două persoane, două colectivități etc.
♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie); spec. (Muz.) concordanță
fonică între sunete. ◊ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale
căror sunete imită sau sugerează un sunet din natură. Armonie vocalică = fenomen fonetic care
constă în potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt.
♦ Parte a teoriei muzicale care studiază acordurile în compoziție.

Armonia este asocierea elementelor care se bazează unele pe altele, este mariajul
fericit de elemente similare sau variate, sinonim cu calmul şi liniştea.
Expresia armoniei este dată de exemplu prin trecerea progresivă:
 de la o formă la alta;
 de la o culoare sumbră la o culoare clară;
 de la rigoare la supleţe;
 de la solid la lichid.
Semnalăm printre altele că este necesară echilibrarea elementelor contrastante şi
asemănătoare pentru a se conserva unitatea compoziţiei.
e. varietatea
VARIETÁTE, varietăți, s.f.
1. Calitatea a ceea ce este divers, variat; felurime, diversitate. **
(La pl.) Spectacol distractiv,ușor, alcătuit din cântece, dansuri, numere de circ, recitări, cuplete etc.
2. Formă (diferită), soi (deosebit).(Biol.)Individ (sau grup de indivizi) care se diferențiază în cadrul
unei specii prin unele particularități morfologice; categoriesistematică inferioară speciei.

Într-o amenajare varietatea se caracterizează prin numărul şi diversitatea elementelor.

Lipsa varietăţii vine adesea din utilizarea de suprafeţe uniforme cum ar fi pieţele şi peluzele,
surse de monotonie, de oboseală şi de lipsa de atractivitate.
Vegetalele sunt fără nici o îndoială cei mai buni vectori ai varietăţii. Vasta paletă
vegetală la dispoziţie oferă posibilitatea jocului cu forme, culori, schimbări ale spaţiului şi
timpului... totuşi multiplicitatea genurilor şi speciilor în cadrul aceluiaşi loc trebuie făcută cu
mare grijă, existând riscul de a se ajunge la un exces de tip colecţie de vegetale (plante).
Pentru marile suprafeţe minerale, varietatea poate fi obţinută printr-o savantă utilizare
a naturii materialelor, a asamblajelor, a tramelor şi desenelor la sol, a culorilor şi
dimensiunilor
f. Simplicitatea
g.
SIMPLITÁTE s. f.DEX
1. Însușirea de a fi simplu; lipsă de formalitate, de complicații; p. ext. lipsă de artificialitate, de
afectare, de prefăcătorie; simplicitate. ♦ Lipsă de podoabe inutile și căutate, de rafinament
artificial (într-o operă de artă).
2. Credulitate, naivitate. ♦ Însușire a unei persoane de a se purta natural, liber, firesc;
naturalețe
Noţiunea de simplitate se conjuga cu noţiunea de unitate. Simplitatea trebuie să
permită o descoperire progresivă ritmată cu numeroase puncte de atractie,de interes,tari.
Etapele succesive ale observării nu trebuie să încarce privirea cu o multitudine de puncte de
interes. Scena prezentată trebuie să facă apel la plăcerea simţurilor şi sa nu aibă pretenţia de a
reprezenta situaţii care se dovedesc a fi neadaptate cadrului, adică de a reproduce în miniatură
decorul parcurilor, peisajelor sau grădinilor.
Exemple de scene neadecvate contextului:
 prezenţa unei rocării pe un relief plat sau puţin accidentat;
 construcţia unei intrări monumentale pe un teren mic;
 plantarea arborilor exotice într-o pădure indigenă locală;
 localizarea de scene acvatice în partea înaltă a amenajării.
 Ordinea presupune existenţa unei logici intrinseci a componentelor compoziţiei, o
structură coerentă, relaţională şi eficientă a elementelor vegetale şi minerale ce alcătuiesc o
amenajare peisagistică.
Două paliere aparent contradictorii concură la realizarea dezideratului ordinii şi
anume palierul identităţilor şi palierul asemănărilor părţilor constituente de amenajări
peisagistice. Ordinea structurilor peisagistice se poate obţine prin repetarea temperată a
unor elemente identice (vegetale şi minerale sau ansambluri) în încercarea unui anumit tip de
expresivitate şi limbaj structurat pe această legitate, dar şi prin inserarea în compoziţie a
unor componente asemănătoare generând coerenţa ansamblului prin atribuirea de roluri şi
poziţii specifice acestor elemente.
Prin intermediul acestor categorii specifice de ordine compoziţională se poate
identifica funcţie de tipologia elementelor folosite ordonarea prin uniformitate în opoziţie cu
ordinea obţinută prin intermediul varietăţii.
Ordinea compoziţională bazată pe elemente identice generează o coerenţă modulară
sintetizând structuri identice, module identice repetate în armonie, pe când ordinea
compoziţională batat pe componente asemănătoare generează tot o coerenţă modulară
(uneori repetitivă) bazate pe module diverse, ordonate în reţele semnificante şi coerente atât
în structura internă, cât şi în relaţiile ambientale. Ambele tipuri de ordini pot utiliza
compoziţional cele două principii structurante: simetria şi asimetria.

2.5. Culorile
CULOÁRE, culori, s. f. DEX
1. Însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care permite ochiului să perceapă în
mod diferit radiațiile vizibile incidente pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă
diferite. ♦ Proprietate a corpurilor de a absorbi inegal diferitele componente monocromatice ale
luminii, modificând astfel compoziția luminii împrăștiate sau transmise de ele; aspectul colorat al
corpurilor. ◊ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase
(spre infraroșu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor
luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și
albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori, dar care amestecate între ele dau
toate celelalte nuanțe și culori. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație
neagră, galbenă etc. ◊ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, a arăta bine. A-și pierde
culoarea= a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre țesuturi) a se decolora.
2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊Culoare locală = trăsăturile
caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare
istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică =
apartenență la un partid politic.
3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă.
4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma
punctelor.

Utilizarea culorilor într-o amenajare este o adevărată artă. Pentru a oferi un spectacol
demn de interes, cunoştinţele de bază asupra culorilor, asupra teoriei culorilor sunt
indispensabile şi se adaugă peste cunoştinţele despre vegetale şi materiale şi mai ales asupra
evoluţiei acestora în timp (carcateristica frunzelor, florilor ...) până la cunoaşterea profundă a
asocierii acestora (efectul juxtapunerii plantelor, elemente cu colorit diferit...)
Culoarea corespunde impresiei pe care o face lumina emisă de surse luminoase (soare,
diverse ecleraje) sau dufuze asupra maselor (vegetale, minerale, lichide). Ochiul observă
astfel culorile pe care materialele le reflectă, adică cele care n-au fost absorbite, astfel noi
vedem verdele frunzelor arborilor pentru că ele absorb toate celelalte radiaţii şi nu reflectă
decât pe cele corespunzătoare verdelui.
a. Teoria culorilor
 La trecerea luminii printr-o prismă de sticlă, cristal, aceasta se deviază într-un mare
număr de radiaţii colorate situate între două game de lungime de undă precise: ultravioletele şi
infraroşiile printre care apar clar şapte culori: violet, indigo, albastru, verde, galben, oranj,
roşu. Există şi numeroase culori intermediare născute din lungimile de undă situate între două
culori principale.
Pornind de la cercul cromatic de bază, putem distinge:
 culori principale sau fundamentale: albastru, galben, roşu, considerate ca fiind
pure, ele nu pot fi obţinute prin amestecul altor culori. Din contra, toate
celelalte culori pot fi obţinute plecând de la cele 3 culori de bază (teoria
tricromatică a fizicianului Herman Helmholtz, 1821-1894);
 culori secundare sau binare: verde, portocaliu, violet, rezultând din amestecul
a două culori primare:
verde-albastru+galben,
portocaliu – galben+roşu,
violet – roşu+albastru;
 culori terţiare: indigo, turcoaze, vernil, auriu, stacojiu, purpuriu deţinute prin
amestecul unei culori primare şi secundare alăturate, vecine:
- indigo – albastru+violet;
- turcoaze – albastru+verde;
-vernil – galben+verde;
- auriu – galben + portocaliu;
- stacojiu – roşu + orange;
- purpuriu – roşu + violet;
 culori complementare: acestea apar prin asocierea a două culori diametral
opuse pe cerul cromatic, altfel spus o culoare secundară asociată unei culori
primare care nu este în compoziţia ei:
o verde este complementar cu roşu;
o portocaliu este complementar cu albastru
o violet este complementar cu galben.
Remarcă:
 negru şi alb nu fac parte din cercul cromatic;
 negru şi alb formează cel mai puternic contrast clar-obscur.

b. Vocabularul
 Valoarea
Valoarea determină dacă un obiect este mai clar sau mai neclar faţă de ceea ce-l
înconjoară. Valoarea desemnează gradul său de claritate şi se traduce prin percepţia luminoasă
pe care o avem asupra unei suprafeţe. Adăugând alb culorile devin mai clare, adăugând negru
ele devin mai întunecate.
 Tonul
TON2, tonuri, s. DEX
Grad de luminozitate a unei culori; nuanță a unei culori

Tonul: culoarea considerată din unghiul valorii şi intensităţii.

Este expresia unei culori precise urmărind valoarea sa precisă, exactă, şi una şi alta
considerate în condiţii de ecleraj bine definite. Exprimă numai senzaţia cromatică.
Se disting două tipuri de tonuri:
 tonuri calde: galben şi roşu sunt culorile de bază, roşu, potocaliu fiind
considerată ca fiind culoarea cea mai caldă. Utilizarea acestor culori dau un
efect luminos, uneori violent. Tonurile calde trebuie utilizate în situatia
 evidentierii, punctarii daca culorile sunt pure şi puţin atenuate. Aceste culori
crează un punct de atracţie foarte puternic şi se utilizează de preferinţă in prim-
plan pentru:
 marcarea unui intrări;
 de a lungul unei circulaţii;
 decorarea unor zone triste sau neinteresante.
În planul 2 sau 3 aceste culori modifică impresia de profunzime şi reduc în mod fals
distanţele.
În peisaj, ritmul şi contrastele pot fi asigurate prin tonuri calde (câmp de grâu sau
pământ lucrat).
 tonuri reci: albastru este culoarea de bază, verdele şi violetul îi sunt asociate.
Aceste tonuri dau impresia de profunzime şi calm, efectul produs este odihnitor.
Verdele este culoarea dominantă a peisajului exterior şi permite în general obţinerea de
asocieri agreabile şi echilibrate. Albastru este din contră o culoare dominantă dificil de asociat
cu alte culori şi este necesar să-i fie atenuată intensitatea cu rozuri, griuri, violet închis sau cu
verde.
Remarcă:
Culorile unui corp se descriu prin tenta sa (violet, galben) urmate de adjectivul clar sau
întunecat (funcţie de iluminare-strălucire) şi de indicaţiile saturat sau spălat cu alb după gradul
de puritate.
O culoare vie este clară şi saturată, o culoare pală este clară şi spălată-diluată, o
culoare profundă este închisă, întunecată şi saturată.
c. Armonia
O armonie de culori se obţine atunci când se asociază culori juxtapuse sau tente
analoage provocând o impresie agreabilă de unitate. Armonia poate fi apreciată de exemplu
într-o grădină monocromă sau într-un spaţiu foarte contrastant încât culorile judicios asociate
devin mai putin agresive.
 armonia cromatică
Reprezintă trecerea unei culori simple către o altă culoare simplă intercalând gradual
toate culorile ce le separă. Pornind de la tonuri reci se obţine o armonie rece cu efect natural
relativ. Cu tonuri calde se obţine o armonie caldă care inmoaie contrastele.
 Armonia valorilor
Culorile prezintă valori diferite în raport cu intensitatea lor. O culoare devine din ce în
ce mai clară pe măsură ce creşte doza de alb. Putem astfel defini noţiunea de nuanţă care
corespunde fiecărei gradaţii prin care trece aceiaşi culoare pentru a ajunge de la valoarea sa
cea mai închisă la valoarea sa cea mai clară.
Armonia valorilor constă deci în crearea unei game progresive pornind de la o tentă de
bază şi făcând sa varieze valoarea. Sinonim cu variaţia, armonia valorilor animă tonurile reci
şi atenuează efectul violent a tonurilor calde (pădurea primăvara sau toamna). Permite de
asemenea obţinerea profunzimii şi crearea volumelor făcându-le să pară mai mult sau mai
puţin sumbre anumite arte ale unui masiv.
d. Contrastele
 Contrast de asociere a două culori vecine. Juxtapunerea a două culori primare
dă un efect adesea foarte violent şi cu tendinţa de a se satura ochiul (roşu şi
portocaliu) şi uneori crează o ambianţă dezagreabilă (roşu şi albastru). Din
contra, două culori vecine din gama cromatică oferă un contrast dulce,
agreabil, trecerea se face fără sincope,violenta (portacaliu şi roşu).
 Contraste de valoare
Face apel la intensitatea culorilor şi adesea permite să pară mai puţin agresive
contrastele simple (roşu închis – galben pal).
  Contraste de complementaritate
Percepţia unei culori provoacă apariţia complementarei sale pe retina observatorului.
Astfel, albul plasat alături de roşu apare uşor cu tentă de verde. Acest fenomen explică
influenţa unei culori asupra alteia, când sunt juxtapuse.
În consecinţă, dacă plasăm o culoare alături de complementara sa prin acţiune
reciprocă, ele primesc o strălucire mai pură (roşu şi verde, albastru şi portocaliu, galben şi
violet).
În schimb, dacă alăturăm două culori primare acestea vor fi erodate, alterate de
complementarele asociate: într-un amestec roşu şi galben, roşu este alterat de violet şi galben
de verde.
Altfel spus: două culori complementare se potenţează prin apropiere şi se
neutralizează prin amestecare.
 Contraste de cantitate
Pentru a obţine un echilibru într-o compoziţie colorată este necesar a se ţine cont de
intensitatea culorilor. O culoare mai luminoasă decât culoarea asociată va fi utilizată într-o
cantitate mai mică. Astfel o culoare mai luminoasă va fi utilizată într-o cantitate mai redusă
decât culoarea asociată.
Pentru a facilita determinarea raporturilor cantitative a fost elaborată o scară de
luminozitate a culorilor primare şi secundare (luminozitate descrescătoare de la 3 la 9):
- galben 3, portocaliu 4, roşu şi verde 6, albastru 8, violet 9.
- echilibru galben-violet va fi deci ¼ - ¾ (galben=3, violet=9 – 3/2= ¼ şi 9/12 = ¾)
- portocaliu-albastru 1/3 – 2/3
- roşu – verde ½ - ½
e. Utilizarea albului şi griului
Albul este tonul de referinţă pentru că el este la baza combinării tuturor culorilor
(poate fi în combinaţie cu toate culorile).
O culoare asociată cu albul va părea inconjurată de o aureolă a culorii complementare şi va
părea mai vie, mai puternică. Griul este, în sine neutru, fără expresie şi nu devine viu decât în
contact cu alte culori. Griul însufleţeşte contrastele mai slabe pe bază de albastru şi verde şi
atenuează contrastele pronunţate, puternice, făcând să pară culorile mai puţin vii. Griul
asigură o tranziţie agreabilă între diferitele pete de culoare, servind ca element de legătură.

Armonia si acordurile cromatice

Printre pictori circula o zicala foarte inteleapta: "Nu exista culori urate, numai raporturi
gresite!", o atitudine pozitiva pentru a ajunge la rezultate valoroase. Orice culoare poate genera armonie daca
isi gaseste un partener de dialog cromatic sau daca este utilizata in cantitatea si la calitatea
potrivite.Armonia cromatica este descrisa de teoreticieni si plasticieni in termeni apropiati armoniei muzicale.
S-a observat ca anumite combinatii de culori sunt neplacute, in timp ce altele ofera privitorului o stare de bine
sichiar de placere, precum face si muzica. Pentru a obtine armonia cromatica e necesar sa cunoastem specificul
fiecarui tip de contrast, sa utilizam schemele cromatice clasice descoperite de specialisti sau pur si simplu sa ne
urmam propriul simt artistic
.Contrastele cromatice, asa cum au fost descrise de catre Itten, sunt urmatoarele:
1.Contrastul culorilor in sine
2.Contrastul inchis-deschis sau valoric
3.Contrastul cald-rece sau caloric
4.Contrastul cantitativ
5.Contrastul calitativ
6.Contrastul complementarelor
7.Contrastul simultan
Schemele cromatice considerate armonice sunt:
1.Monocromia
2.Schema analogica sau a culorilor alaturate
3.Schema complementarelor
4.Schema complementarelor cu disjunctie
5.Schema triadica
6.Schema tetradica sau a complementarelor duble
Culoarea accentueaza puterea de memorare a omului prin trairile pe care le induce. Ne amintim toata viatade
un peisaj montan, un tablou celebru, o persoana, mai ales prin intermediul culorilor care ne-au fermecat
la primul impact cu acestea . De multe ori, bolnavi si pesimisti, am primit suflul vietii prin
impactul cu o culoare vie, care a indus in sufletul nostru optimismul necesar insanatosirii.
O singura culoare induce plictiseala,monotonie, daca este privita mult timp. Ne plac peisajele,
tablourile, unii oameni, incaperile pentru ca sunt caracterizate prin imbinarea armonioasa a
culorilor.De fapt nu culorile in sine, ci valorile cromatice obtinute prin combinarea, dispunerea,
armonizarea si echilibrarea valorilor diferitelor tonuri si nuante cromatice sunt cele care isi pun amprenta pe
sufletul omenesc.
Fara culori, fara lumina am fi mult mai saraci, mai nelinistiti, si am pierde puterea de
a intelege si de a stapani unele fenomene naturale.

f. Alegerea culorilor

Regulile de compoziţie enunţate anterior în acest capitol trebuie integrate, utilizate şi

pentru alegerea culorilor:
- trebuie să se ţină seama de împrejurimi, vecinătăţi imediate sau îndepărtate pentru a
adapta coloritul la existent, la context;
- căutarea unităţii, împrestiţarea multicoloră este acceptabilă, doar în amenajările
punctuale sau unde domină carcaterul coloristic (grădini de trandafiri, expoziţii);
- crearea de contraste şi ritmuri care să favorizeze animaţia, viaţa, contrastul monocrom
generează monotonie, ochiul oboseşte şi nu mai discerne elementele componente;
- proporţia între diferitele pete,zone (contrast de cantitate) sau între zona colorată şi
ansamblul compoziţiei.

g. Simbolistica culorilor
Aprecierea asupra unei culori este în relaţie cu modelul cultural şi cu personalitatea
fiecăruia şi ar fi îndrăzneţ să se deducă o regulă generală sau o legitate.
Putem tptuşi să propunem câteva relaţii comune între culori şi anotimp sau culori şi
spirit
.
În funcţie de anotimp

Primăvara caracater tineresc şi clar,curat (nuanţe de verde la vegetaţie) se asociază

cu culori luminoase (galben şi alb)
Vara impresii puternice coloristice aducând culori calde şi dense.
Toamna transformări psihologice ale vegetaţiei desfrunzite, goale, oferind culori
maronii şi violacee.
Iarna culori reci accentuate prin lipsa frecventă de luminozitate.
 In functie de spirit

alb -expresia purităţii, rafinamentului, eleganţei, ordinii, curăţeniei;

-prospeţime, luminozitate;
-devalorizat în prezenţa griului, străluceşte în umbră
galben -culoarea aurului, simbolizează minunăţia, regatul luminii şi soarelui,
inteligenţa şi ştiinţa;
-luminos, strălucitor, stimulativ, atrăgător, bucuria de a trăi;
-tern (galben+gri), galbenul exprimă invidia, trădarea şi neîncrederea;
-asociat cu tonuri sumbre este strălucitor şi plin de bucurie
roşu -mereu cald, apt pentru numeroase variaţiuni: provocări, agresiune,
primitor, dragoste – dinamic, captivează, atrage privirea
albastru -rece, dar cu forţă si putere, prieten cu umbra
-proaspăt şi liniştitor, invită la calm şi odihnă, detentă
-tulburător, albastru este sinonim cu teama şi superstiţia
-evocă spaţiile ample, cerul şi marea
-simbolul credinţei şi nemuririi
verde -culoarea lumii vegetale exprimă fertilitatea, înnoirea, satisfacţia,
speranţa
-simbolizează repaosul, calmul, prospeţimea, stabilitate, securitate
-galben verde reprezintă natura tânără
-verde=albastru + galben – reprezintă credinţa + cunoaştere -
compasiune
portocaliu -exprimă usor orgoliul şi luxul atunci cand este pur
-îşi pierde acest caracter dacă este modificată puritatea
-portocaliu = verde + galben – putere şi ştiinţă, cunoaştere – orgoliu şi
superioritate
violet -evocă : inconştienţa, discreţia, secretul, delicateţea
-uneori plin de satisfacţie, alteori ameninţător conform contrastelor
alăturate:
 culorile luminoase, clare reprezintă sfera luminoasă a vieţii
 culorile sumbre devin simbolul superstiţiilor şi catastrofelor
-violetul = roşu + albastru – dragoste şi credinţă – milă şi
sentimentalism

3 Vedei, ecrane, perspective

3.1. Poziţia observatorului
În cazul unui proiect de amenajare peisagistică este esenţială căutarea punctelor de
observaţie posibile pentru un observator, privitor. Conform acestei poziţii, observatorul va
avea o vedere de ansamblu sau nu va percepe decât anumite părţi, văzând doar detalii.

- din poziţia dominantă vederea nu este împiedicată de primul plan şi permite

dedescoperirea spaţiilor vaste, ample;
 - din poziţie dominantă, vederea este rapid oprită, stopată şi nu vor fi observate decât
detaliile din prim plan.
În consecinţă, poziţia observatorului are o incidenţă directă, efect direct asupra tratării
diferitelor spaţii. Primul plan va fi tratat cu mare grijă când apare direct vizibil. Din contră va
fi banal dacă se doreşte ca vederile să fie lungi, în profunzime. La fel, vederile dezagreabile
vor fi mai uşor de ascuns dacă observatorul este un poziţie dominantă. Şi alte elemente, cum
ar fi: apa, relieful, planurile orizontale vor fi structurate conform poziţiei observatorului.
Reflexia obiectelor pe suprafaţa apei
Conform legilor opticii, unghiul de incidenţă este egal cu unghiul de reflexie.

Astfel, cu cât observatorul este situat pe o poziţie mai înaltă în raport cu suprafaţa apei, cu
atât unghiul este mai nepotrivit, închis, pentru reflexia locului.
Invers, cu cât observatorul este situat într-o poziţie mai joasă cu atât reflexia obiectelor
este vizibilă.Această proprietate este de altfel utilizată dacă se doreşte creşterea aparentă a
suprafeţei apei sau obţinerea unui volum mai amplu a spaţiului (un spaţiu mai amplu) –
exemplu – reflexia, imaginea pe apă a unui masiv împădurit.

Percepţia reliefului (aprecierea reliefului)

În ciuda senzaţiei de înălţime, în poziţie dominantă relieful observat are tendinţa de a
se aplatiza. Doar unele repere cum ar fi umbra, ritmul şi contrastul favorizează percepţia
elementelor de relief. În poziţie dominantă, joasă, noţiunile de înălţime şi distanţă trebuie să
se raporteze la repere, căci se modifică faţă de cele reale (datorită perspectivei). De exemplu,
un vârf de munte pare mai aproape faţă de o zonă dreaptă, joasă, chiar dacă este mai depărtat.

Aprecierea planurilor orizontale

Un observator plasat pe vârful unei pante va percepe planul orizontal de la baza pantei
ca fiind uşor înclinat spre zona înaltă. Acest efect optic permite în aceste cazuri modificarea
parametrilor specifici cum ar fi masele, volumele, distanţele.

3.2. Principiile perspectivei

Regulile generale ale perspectivei sunt următoarele:
- linia orizontală este determinată de înălţimea de la care o percepe ochiul., de înălţimea
la care este situat ochiul privitorului;
- punctul de vedere este situat sub linia orizontului,
- liniile de fugă ale obiectelor converg către punctul de vedere;
- o dimensiune cunoscută din prim plan, la scara liniilor de fugă, serveşte la
determinarea profunzimii scenei şi a dimensiunii celorlalte obiecte.
Perspectiva face să apară două tipuri de linii sau axe importante:
- linia orizontului, care are caracter orizontal;
- liniile de fugă, materializate prin linii oblice.
Vederea se va orienta către axele de perspectivă şi va ajunge în punctul de vedere. Acest
punct în general numit punct de interes (point d'appel) poate fi un element remarcabil, care
atrage mai mult ochiul cu cât pare mai interesant, atractiv.
 Atracţia către obiect poate fi legată de originalitate, culoare sau formă, studiul
aranjamentului liniilor într-o compoziţie sau în înţelegerea, analiza unui peisaj va determina
deci unde sunt punctele importante pe care se concentrează vederea. Un număr de linii, mai
ales verticale pot fi în contrast cu liniile existente şi pot perturba percepţia vizuală, căile
vizuale. De exmplu pentru o axă de origine dată care este întreruptă de o altă axă, se constată
că noua axă este amplificată de însuşi efectul de ruptură pe care-l provoacă.

3.3. Consecinţele asupra amenajărilor peisagistice

a. Ierarhizarea interesului
Paragraful precedent arată că pot exista axe de vedere care dirijează privirea către
puncte de interes diferite. Aceste puncte pot avea intesităţi echivalente, apărând o competiţie
care antrenează dispersia privirii şi un anumit dezinteres pentru peisajul respectiv. Într-o
compoziţie ochii trebuiesc dirijaţi, într-o primă etapă către un punct corespunzător unei vederi
speciale, specifice, particulară sau o activitate, un loc special de viaţă.
Un singur punct de interes riscă totuşi să facă compoziţia monotonă. Este esenţial
pentru a se obţine o anumită variaţie, să dirijăm ulterior vederea către puncte de interes
secundare. În cazul absenţei punctelor caracteristice şi ţinând cont de influenţa şi supremaţia
anumitor elemente asupra altora, ochiul este atras spre elemente situate în vecinătatea celor
patru puncte principale ale cadrului vizual.
Dacă nici un element nu este interesant, ochiul se îndreaptă către punctele de interes
situate la nivelul liniilor de forţă sau către intersecţiile liniilor directoare (de fugă).

b. Modificarea percepţiilor
Studiul percepţiilor vizuale asociate principiilor perspectivei, permite ca un anumit
număr de amenajări peisagistice să fie susceptibile să modifice percepţia spaţiului în funcţie
de efectul dorit.
 efectul alungirii distanţelor şi creşterea suprafeţelor
- prin desenul la sol
Crearea unor numeroase linii de fugă care accentuează efectul normal al perspectivei.
Aceste grafisme (desene) permit de asemenea concentrarea privirii spre un punct remarcabil,
de interes.
- prin culoare
Valoarea tentelor dominante se diminuează cu distanţa, iluzia marilor distanţe se obţine
prin frunzisme de colorit clar dispus pe fundalul amenajării.
- efectul “trompe l'oeil”
Aleile mai înguste la extremităţi, vegetaţia de talie descrescătoare, în scădere pe măsura
creşterii distanţei.
- prin relief
Crearea valonementului permite obţinerea unei impresii, unei suprafeţe mai importante.
Mărimea suprafeţei este cu atât mai pronunţată dacă este însoţită de linii de fugă.
- prin crearea perspectivelor curbe
Efectul de suprafaţă este crescut dacă se dă observatorului impresia că spaţiul se continuă
dincolo de vizibil, este de asemenea o invitaţie de a descoperi ceea ce urmează în amenajarea
peisagistică prin crearea unor ecrane pe parcurs
Dacă un spaţiu liber plasat în faţa unui punct de interes oferă o impresie de naturaleţe, un
ecran care să ascundă primul plan, permite mărirea artificială a suprafeţei şi marcarea mai
puternică a diferitelor planuri.
- efectul de lărgire a terenurilor prea lungi
Efectul căutat este invers decât cel precedent, tehnicile avute în vedere vor fi cele
enumerate în continuare:
  desenul la sol: linii perpendiculare pe liniile de fugă
 culori mai vii în zona de fund a amenajării
 vegetaţia cu contururi nete şi în culori închise
 trompe l'oeil utilizând alei mai largi la capăt şi cu vegetaţie de talie crescătoare.
- modificări vizuale legate de pante
Aceeaşi vegetaţie sau masiv situat la extremitatea unei plante va părea mai mare dacă
panta este ascendentă şi mai mică dacă panta este descendentă.
La fel se poate atenua sau accentua vizual o pantă modificând înălţimea unui ecran situat
la margine.

3.4. Aplicaţii ale principiilor vederilor

Vederile constituie într-o grădină sau într-un peisaj puncte de interes importante.
Luarea în conseiderare a acestor puncte se face respectându-se anumite principii legate de
reguli generale şi particulare de compoziţie.
Vederea este de asemenea o deschidere spre un spaţiu exterior al locului avut în
vedere. Vederile pot fi numeroase, fiecare constituind un centru de interes, însă este necesară
o ierarhizare a acestora:
- prin importanţa punctelor de vedere (corelarea între intensitatea vederii şi punctele
asupra cărora se opreşte privirea);
- prin ancadrament (cu cât vederea este mai încadrată de prim planuri, cu atât este mai
captivantă şi dirijată)
Vederile cele mai agreate sunt cele oblice:relatia cu clădirile este mai puţin rigidă, se
exprimă mai pregnant jocurile de lumină şi umbră, iar masivele sunt inegal distribuite.
Vederile foarte largi sau panoramice sunt interesante dacă se doreşte marcarea unui drum, să
dea impresia de profunzime şi calm (marea) sau dacă ritmul şi contrastele sunt agreabile
(munţi).
Sunt totuşi vederi descurajante (fără interes) dacă nu oferă puncte de interes sau din contră
dacă prezintă un prea mare număr de puncte de interes de aceeaşi importanţă. Câmpul vizual
poate fi mai mult sau mai puţin deschis în funcţie de importanţa punctului de vedere. Pentru a
se evita transformarea vederilor în tunele sau culoare, grupele de plantaţii care asigură
ancadramentul vor fi insuficient de detaşate sau plasate de o manieră neregulată astfel încât
lumina şi umbrele asociate, înălţimile şi formele să facă spaţiul mai atractiv.
În cazul amenajărilor peisagistice toate vederile interioare sau exterioare trebuie analizate
şi valorizate încă din proiectare: vederea către relief, un plan cu apă, o construcţie, o ruină, o
sculptură.
Inventarul vederilor ce trebuie mascate este important: vedere către o uzină, o clădire
urâtă, o parcare etc.
Dacă obiectivul este obţinerea iluziei de suprafeţe ample materializarea liniilor
transversale trebuie evitată: împrejmuiri, circulaţii etc. Creşterea aparentă a mărimii
amenajărilor se poate obţine prin diverse procedee:
- prin desfiinţarea limitelor unei proprietăţi, ascunzându-se împrejmuirile, închiderile,
zidurile printr-o plantatie sau un “salt de lup” ‚
- prin disimularea aleilor în peisaj;
- combinând şi integrând noile plantaţii cu cele existente.
Vederea poate fi astfel dirijată încât să se fixeze pe un punct precis din peisaj. Pentru a
pune în valoare acest punct şi a da impresia de profunzime, vederea poate fi dirijată printre
masele vegetale realizându-se deschideri înguste.
3.5. Punerea în operă a ecranelor
Studiul vederilor şi perspectivelor nu poate fi disociat de studiul ecranelor. Ecranele se
utilizează în cazul privirii fie pentru a o încadra, fie pentru a o masca.
– ecranul ascunde un element dizgraţios, dar poate servi ca fundal pentru un centru de
interes.
În general ecranele se constituie din plantaţii libere şi au rolul esenţial de a modifica
decorul grădinii. Locul amenajării ecranelor este variabil şi depinde de:
- spaţiul disponibil (ecranul trebuie să fie proporţional cu grădina);
- zonele unde se utilizează;
- importanţa elementului ce trebuie ascuns sau încadrat;
- efectul căutat (crearea unei ambianţe, valorizarea unui element...).
3.6. Principiul descoperirii progresive

Până acum au fost abordate principiile de amenajare în funcţie de un punct fix de

observaţie. Variaţia, animaţia unui spaţiu depinde şi de sentimentele experimentate, resimţite
de observator în mişcare.
Plimbarea pe un drum drept cu un peisaj mereu identic devine rapid monotonă.
Animaţia de-a lungul unei circulaţii fie că este o promenadă sau o cale rutieră este esenţială
pentru a face un parcurs agreabil şi a crea o dinamică a percepţiei. Acest tip de animaţie se
asigură prin diverse tehnici:
- descoperirea progresivă a peisajului prin deschideri succesive ale vederilor;
- trecerea prin zone mai mult sau mai puţin deschise, mai mult sau mai puţin luminate,
creând astfel o succesiune de impresii, cu atât mai marcate cu cât scenele traversate
sunt mai contrastante (la ieşirea dintr-un tunel, lumina ne apare adesea foarte
puternică); în scopul de a evita impresiile dezagreabile sau efectele de ecleraj violent
este de dorit o tranziţie fluentă între diferitele scene:
- circulaţii vizibile şi sinuoase pe distanţe scurte, utilizându-se principiile perspectivelor
curbe;
- propunerea unui scop, capăt de atins; acest scop poate fi vizibil sau imaginar:
 vizibil – apare în numeroase puncte ale parcursului astfel încât să servească ca
reper;
 imaginar – promenada să sugereze un timp cât mai lung posibil.

4. Caracterul amenajărilor peisagistice

Amenajările pot fi concepute în funcţie de un stil anterior definit în evoluţia istorică

sau în funcţie de scenele apropiate de cele întâlnite în peisajul natural.
Fiecare grădină sau peisaj constituie o scenă particulară de unde se emană o ambianţă
dovedită a fi extrem de diferită conform percepţiilor proprii şi sensibilităţii utilizatorilor sau
observatorilor.
Ambianţa poate fi realizată prin elemente bine individualizate, dar cel mai adesea este
rezultatul interacţiunii a numeroşi parametri. Elementele următoare (tabelul 2) a scenelor de
ambianţă, inspirate de lucrările lui Eduard Andre, sunt caracteristice şi reprezentative locurilor
predefinite.

Tabel 2 – Caracteristicile scenelor de ambianţă în grădini

Scena Caracteristici
de pădure -aplicarea principiilor de realizare şi creştere a arborilor;
(forestier) -simplitatea rigorii, atât în dispunerea cât şi în alegerea vegetalului;
 - 3 sau 4 esenţe suficiente pentru a crea varietatea fără a întrerupe armonia.
-ambianţa generată – calm şi bucurie;
campestru -spaţii deschise, prezenţa apei calme, panou cu contur sinuos;
-vegetaţie indigenă, locală cu frunziş clar, luminos.
-axat pe prezenţa rocilor, apei în mişcare cu cascade;
montan
-răşonoase cu colorit sobru şi frunziş mai deschis, plante specifice stâncăriilor.
-apa, element de bază simbolizând viaţa, curgătoare şi calmă, situată raţional
pe fundul unei văi sau la baza unui versant;
-vegetaţia de formă caracteristică care să redea ambianţa şi să dea impresia de
profunzime şi de suprafaţă prin reflexie;
acvatic -stânci şi cascade, factor de animaţie;
-prezenţa apei poate fi sugerată prin:
 utilizarea de mase vegetale în smocuri;
 crearea efectelor de mimetism asociind scene imaginare (pâraie seci,
nisip...).
-aspect grandios al mării;
-senzaţie dată în principal prin vegetaţie (mişcată de vânt ca steagurile,
maritim vegetaţie persistentă) şi prin anumite materiale cum ar fi nisip, pietriş;
-marcarea prin linii simple a imaginii de mare întindere a nisipului sau prin
amenajări complexe şi animate a imaginii stâncoase şi decupate.
-climat sinonim căldurii şi secetei;
mediteranean -prezenţe vegetale caracteristice (chiparos, pin umbrelă, lavandă);
-structuri vegetale particulare, specifice (păduri de răşinoase, stejari verzi...).
-ambianţă dificil de realizat, ideea de grandoare dezvoltată prin anumite spaţii
cum ar fi marea sau munţii;
grandioasă
-ornamente reduse, simple;
-căutarea în principal a vederilor ample, a perspectivelor.
-frecvente în marile sere, prezenţa importantă a apei;
tropical
-sinonimă unei vegetaţii luxuriante, cu frunze mari, cu liane agăţătoare.
-punctul de atracţie este un element original vegetal sau mineral: statuie,
pitoresc
stâncă, arbori izolaţi...

Aceste scene uneori dificil de realizat din cauza dificultăţilor climatice şi fizice, rămân
totuşi surse de inspiraţie care pot fi adaptate contextului.
Ambianţe particulare:
- legate de cultura ţării, locului: pieţe, locuri istorice, cimitire;
- legate de individ: care amintesc de copilărie, de perioade agreabile sau nu ale vieţii;
- ambianţe urbane care trebuie păstrate, securizate, agreabile şi pline de viaţă.

5. Alegerea vegetalului

Vegetalul este un element major în compoziţie datorită polivalenţei de utilizare

(dimensiuni, forme, culori, asocieri...)
Trei funcţiuni majore pot fi legate de vegetal:
- funcţiuni utilitare:
o de producţie (lemn, fructe, parfumuri)
o de mascare (ecran vizual, forme, la vânt...)
o fixarea solului
- funcţiuni estetice – crearea de planuri, generare de volum, paleta de culori, crearea de
ambianţe;
 - funcţiuni de punere în valoare (acompaniere): suport pentru arhitectură, pentru
vegetale, traseu, tranziţie.
Având în considerare aceste diferite aspecte legate de vegetal, studiul alegerii acestuia se
poate orienta către 4 puncte principale:
- percepţia vegetalului de către individ (percepţia individuală);
- luarea în consideraţie a stării locurilor (locului);
- tipuri de structuri vegetale existente;
- diferite funcţiuni şi roluri ale vegetalului.

5.1. Percepţia vegetalului

Percepţia pe care o avem asupra lumii vegetale se bazează pe:
- cunoştinţele noastre de la botanică
- componentele exterioare vizibile ale unei plante
- relaţia pe care o avem cu vegetalul sau pe valorile pe care le atribuim lumii vegetale.
Pare a fi necesar să se examineze cu atenţie întregul reprezentat de elementul vegetal
în amenajările peisagistice şi dacă acesta răspunde necesităţilor reale ale sitului. Percepţia
vegetalului, izolată sau în grupuri, face apel la două tipuri de referinţă:
- referinţe proprii vegetalului
Fiecare vegetal are propria personalitate compusă din:
 formă, înălţime, amplitudine, morfologie (determinanta siluetei)
 culoarea şi textura frunzelor, florilor, scoarţei;
 particularităţi: spinoasă, rădăcini, mirosuri;
 durata de viaţă, comportamentul în diferite stadii (tinereţe, adult, bătrâneţe),
caracteristici legate de anotimpuri.
- referinţe legate de fiinţa umană
 referinţe istorice: grădini stil francez, floarea de crin emblema regalităţii etc.;
 referinţe simbolice: laurii victoriei, stejarul simbolul justiţiei;
 referinţe personale referitoare la senzaţii: vegetaţia cu spini sinonimă cu primejdia,
înţepătura, agresivitatea sau apărarea;
 referinţe personale legate de angoase: umbră, culori sumbre, tunele.
- referinţe personale legate de ambianţe percepute
în timpul călătoriilor sau de momente marcante în viaţă: chiparosul în sud, coniferele
la munte;
- referinţe culturale legate de modul de viaţă:
 căsătoria: alb, flori
 deces: negru, crizanteme, vegetaţia şi ambianţa cimitirelor.
- referinţe culturale legate de literatură,pictura etc
- referinţe dimensionale legate de:
 scara şi importanţa vegetaţiei;
 efectele de perspectivă (culori, planuri de observaţie);
 poziţia şi viteza observatorului.

5.2. Analiza locului

Pentru un anumit loc pentru care se are în vedere alegerea vegetalului trebuie avute în
vedere anumite elemente:
- exigenţe relative la factori
 edafici (care se refera la sol) structura, textura, pH, profunzime;
 climatici (temperatură, regim pluviometric, însorire, iluminare....)
 disponibilitate spaţială (dezvoltarea optimă a vegetalului)
 - caracteristici botanice
 criterii specifice (dimensiuni, perioadă de înflorire, evoluţia rădăcinilor);
 fitosociali: asocierea vegetalelor, comportamentul vegetalelor grupate,
ambianţă);
- structuri existente – aceste structuri se referă la vegetaţia izolată sau grupuri vegetale
prezente pe sit.
În cazul păstrării acestei vegetaţii şi pentru o bună integrare a acesteia în cazul
proiectării unei amenajări peisagistice este indispensabil:
 determinarea funcţiei iniţiale pentru a lua în considerare o legătură cu noul proiect;
 evaluarea calităţii vegetaţiei individuale (botanică, estetică, utilitară);
 analiza relaţiilor cu alte componente (vegetale, clădiri, context).
Acest demers este cu atât mai important cu cât vegetaţia prezintă caracteristici originale
(forma, vârsta, ambianţa, silueta etc.) sau este legată de referinţe patrimoniale.

5.3. Structuri vegetale

Vegetalul se va utiliza funcţie de potenţialul său de a construi o structură vegetală

tipică.
- Arbori izolaţi
Element important care jalonează, interpelează vederile unei amenajări: parc, câmp etc.
Subiectul izolat poate fi reper, semnal, simbol, memorie.
- Aliniamente
Aliniamentele corespund plantaţiilor de arbori pe unul sau două şiruri (stradă, bulevard
etc.) sau mai multe şi pot fi de o singură specie sau alternanţă a două sau mai multe specii.
Aceste structuri se utilizează pentru: marcarea circulaţiei, crearea unui ritm, crearea unui
ecran, fond, asigurarea umbrei. Alegerea speciilor oferă soluţii pentru orice situaţie.
- Masive plantate
Utilizate pentru producţie forestieră şi pentru loisir, aceste masive sunt constituite din
păduri şi plantatii.
Masivele plantate au diferite denumiri funcţie de principiile de silvicultură utilizate:
 crâng, pâlc, masiv, grădină (arborii sunt de vârste diferite de la seminţe la arbori
adulţi);
 masiv regulat (populaţie forestieră obţinută prin plantare sau regenerare naturală,
arborii având toţi aceeaşi vârstă);
 crânguri (exemplare care se dezvoltă după tăieri realizate la intervale regulate);
 crânguri amestec din cele două situaţii precedente.
Valoarea peisagistică a acestor structuri este variabilă funcţie de preferinţele pentru
plantaţiilor care conţin vegetale variate în diverse stadii de dezvoltare. Tăierea rasă, completă
a masivelor are efect de rană în peisaj.
- Zone plantate
Sub acest termen sunt grupaţi: boscheţii şi benzile plantate şi majoritatea gardurilor vii de
tip campestru:
 boschet: ansamblu vegetal de forme şi dimensiuni variabile corespunzând unui
ansamblu de arbori şi arbuşti;
 benzi vegetale: zone plantate cu predominanta de lungime, cuprinzând 3-4
(eventual mai multe) rânduri de vegetaţie;
 gard viu campestru – amenajare liniară cu 1 sau 2 rânduri vegetale variate (specii
cel mai adesea locale).
 Biodoversitatea (diferitele straturi vegetale, micro şi macrofauna) constituie punctul
comun între aceste 3 grupe vegetale cu carcateristici ecologice pronunţate.
Se utilizează funcţie de obiectivele vizate: barieră de vânt, producţie de lemn,
frontieră, regularizări de ape, lupta contra eroziunii, ecran fonic sau vizual.
- Garduri vii
Gardurile vii sunt în mod obişnuit constituite din rânduri de vegetaţie care marchiază
limita de separare între două spaţii (între 2 proprietăţi, între parc şi drum, între gazon şi livadă
etc.) şi clasificarea acestora se realizează după diverse criterii:
 înălţime: joase, mijlocii, înalte;
 diversitate: mono sau plurispecii, unul sau mai multe rânduri, fals , aparent,
persistent etc
 utilizare: apărare, limită, ecran, coproprietate (proprietate comună);
 estetică: integrare, culoare, forme sculpturale;
 stare: gard viu (diferite vegetale vii), gard uscat(ramuri uscate împletite pe
stâlpi).
- Masive de arbuşti
Masivele din arbuşti sunt realizate plecând de la mai multe specii în număr variabil. Se
utilizează pentru:
 crearea fe mase mai mult sau mai puţin colorate în funcţie de sezon;
 crearea de volume;
 sublinierea unui traseu, alee;
 realizarea unei tranziţii, separarea parţială a două spaţii;
 adaptabilitate.
Utilizate izolat sunt mai puţin valorizate (risc de dispersie) în grup efectele sunt
multiple. Este favorabilă utilizarea în asociere sau în completarea arborilor în diverse
structuri:
- straturi ierbacee
Element vizual aproape indispensabil în cazul diferitelor amenajări vegetale sau minerale
straturile ierbacee de o diversitate foarte mare oferă răspuns practic tuturor chestiunilor
tehnice, tehnologice sau artistice puse de peisagist.
În această structură vegetală se găsesc specii spontane indigene sau cultivate care sunt fie
vivace, bianuale, anuale sau bulboase.
Criteriile tehnice pentru alegerea lor sunt variate (culoare, înălţime, înflorire, frunziş,
adaptare etc.) permiţând utilizarea în diverse circumstanţe: masive, borduri, platbande, mediu
acvatic, jardinieră, tavă etc.

5.4. Funcţiile vegetalului şi ale structurilor asociate

a. funcţia peisagistică
Principiile generale de compoziţie sunt prezentate în acest capitol pentru asocierea şi
dispunerea vegetaţiei în spaţiile alese pentru amenajări peisagistice.
Vegetalul intervine cai factor creativ la toate nivelurile de amenajare. Statutul de organism
viu îi conferă rolul de actor al amenajărilor- de exemplu:
- menţinerea şi crearea utilităţii – unificarea unui sit disparat prin aliniamente şi plantaţii
(împădurire), realizarea unei dominante prin alegerea unei specii de bază;
- crearea ritmului sau al contrastului – utilizarea de volume, culori şi umbre, punctarea
peisajului;
- crearea sau relevarea unei ambianţe: alegerea culorilor, formelor şi densităţilor pentru
ansamblu sau pentru diverse părţi ale vegetalului;
- crearea cadrajelor de vedere şi perspective:
  orientarea şi centrarea vederilor;
 crearea axelor, fixarea axelor;
 crearea perspectivei curbe;
 utilizarea de tente şi variaţii de luminozitate;
 încadrarea scenelor prin dualitate;
 punerea în valoare a diverselor elemente
- insotirea circulaţiilor şi construcţiilor în scopul de a le pune în evidenţă valoarea sau
de a întări anumite efecte (pergolă, bazine, promenade) sau de a estompa
caracteristicile prea geometrice;
- crearea diverselor planuri prin utilizarea de tente, volume, caracteristici ale vegetalului
şi efectele de masă;
- realizarea de scene: conform unui stil, propunerea unei ambianţe, animaţie.
-
b. Funcţia de producţie
Acest rol economic este luat în consideraţie pentru anumite tipuri de plantaţii. Veniturile
aduse de vegetaţia exploatată prin industrie (hârtie, construcţii) dulgherie, încâlzire
compensează în general costurile de investiţie şi întreţinere.
Totuşi uneori este regretbil că problemele economice nu sunt asociate problemelor de
mediu, de peisaj (integrare) sau de ecologie (biodiversitate).
Semnalăm că majoritatea structurilor vegetale exceptând poate doar masivele de arbuşti
pot prezenta un interes de utilizare mai ales ca lemn de foc.

c. Funcţia de protecţie
- contra vântului – utilizarea de garduri şi benzi plantate care asigură funcţia de apărare
la vânt;
- contra frigului – în asociere cu protecţia la vânt perdelele de plante cu frunze
persistente asigură o protecţie eficientă;
- contra soarelui: asigură umbrirea, evită orbirea şi reverberaţia luminii;
- contra eroziunii: plantaţiile de pe taluzele rutiere, protecţia malurilor şi pantelor;
- contra problemelor legate de poluarea cu gaze, praf sau aruncara pietrelor sau alte
elemente de pe drum;
- contra zgomotului.– masivele plantate de o înălţime suficientă pot asigura o protecţie
eficace
- contra vederilor,privirilor nedorite
Importanţa structurilor vegetale puse în operă depinde de poziţia observatorului. Dacă
nu este posibilă ascunderea unei vederi neinteresante se va apela la ajutorul plantaţiilor
pentru:
 evitarea punerii în valoare pentru o anumită vedere;
 conducerea vederii către un alt punct special;
 oprirea vederii în prim-plan.

d. Funcţia ecologică
Toate structurile vegetale prezintă interes mai mare sau mai mic din punctul de vedere
faunistic: adăpost, reproducere, hrană, protecţie, dar şi din punct de vedere al florei.
Structurile omogene, oferind o diversitate de etaje vegetale, favorizează evoluţia biocenozelor
prin formarea unui sistem specific.
e. funcţia de împrejmuire
Permeabilitatea împrejmuirilor, gardurilor vii este variabilă funcţie de rămuriş şi
frunziş, dar mai ales funcţie de caracteristicile specifice. Gardul viu defensiv din plante
spinoase ilustrează perfect acest exemplu.
 f. Funcţiuni legate de structuri rutiere
În plus sau în acord cu funcţiunile precedente, vegetalele joacă diverse roluri specifice
în amenajările structurilor rutiere. Pot fi citate câteva exemple:
- indicarea sau confirmarea privind prezenţa unui drum prin punerea în operă a
plantaţiilor de aliniament;
- semnalizarea punctelor, elementelor caracteristice;
- semnalizarea curbelor asigurându-se continuitatea plantaţiilor;
- semnalizarea intersecţiilor prin modificarea aliniamentelor sau prin plasarea unor
elemente caracteristice;
- marcarea unei bifurcaţii semnalizând-o prin diferenţe de plantare (plantaţii) sau prin
continuitatea drumului principal;
- balizarea circulaţiei pentru a facilita circulaţia pe zăpadă;
- protecţie faţă de orbirea razelor solare sau a farurilor altor vehicole astfel:
o limitând reverberaţia;
o eliminând alternantele foarte pronunţate între umbră şi lumină;
o evitarea efectului de tunel prin îndesirea progresivă a plantaţiilor;
o separarea a două sensuri de circulaţie;
o plantaţii pe ronduri de dirijare a circulaţiei.
- protecţie contra efectului vântului: realizarea de plantaţii de tranziţie pentru evitarea
rafalelor de vânt care apar după zone împădurite ;
- realizarea unor alte funcţii diverse:
o eliminarea sau punerea în valoare a unor vederi;
o umbrirea zonelor de staţionare;
o plantatii contra eroziunii taluzurilor rutiere;
o reducerea suprafeţelor dificil de întreţinut prin realizarea de zone înierbate,
gazonate;
o protecţia la zgomot

5.5 Legi fundamentale ale structurării sistemelor de amenajări peisagistice

A. Cauzalitatea
Constă în interacţiunea cauză-efect în sensul că fenomenul cauzal care generează
amenajările, arhitectura peisagistică îl reprezintă necesitatea ancestrală a fiinţei umane de a
trăi în relaţie cu natura, în relaţie cu ansamblul mineral-vegetal structurat după necesităţile
fizice şi psihice ale omului în relaţie cu natura, cu vegetalul.
B. Necesitatea
Necesitatea interacţiunii natură-om a generat atributele fundamentale ale arhitecturii
peisagistice.
C. Legitate
Aceleaşi relaţionări şi interdependenţe om-natură au generat legităţi specifice care
acţionează în cadrul fenomenului arhitecturii peisagistice ca legi ale compoziţiei peisagistice.
Arhitectura peisagistică, în temeiul acestor legităţi structurează necesităţi umane în: relaţie cu
materialitatea naturii, dar şi cu percepţia acestora pe palier spiritual ca factor determinant în
relaţia om-natură factori generatori de formă şi conţinut ale amenajărilor peisagistice,
elemente care trebuie să fie în armonie, să vibreze împreună, să genereze trăire şi sentimente.
Armonia formă conţinut în cazul amenajărilor peisagistice, a arhitecturii peisajului
reprezintă relaţia privelegiată de esenţă specifică referitoare la organizarea spaţiului structurat
de relaţia mineral-vegetal în raport cu funcţiunile specifice, dar şi cu expresia spaţial
volumetrică adecvată, de naturaleţe şi fluenţă spaţială a raporturilor mineral-vegetal, plin-gol,
construit-neconstruit, orizontal-vertical etc.
 Această armonie a elementelor determinante ale arhitecturii peisagere (formă conţinut) se
realizează prin intermediul actului de creaţie bazat pe principiile compoziţionale şi reguli de
compoziţie.
În cazul arhitecturii peisajului organizarea unitară a compoziţiei are în vedere atât forma
(elementul formal) generată de elemente minerale, dar şi de elemente vegetale cu legităţi
formale proprii şi cu evoluţie temporală după dinamici proprii, forme care structurează
conţinutul arhitecturii peisagistice, conţinut care pe lângă nucleul conceptual adecvat
modelului cultural şi sistemului perceptiv uman cu un caracter relativ constant, neschimbat,
relavă şi existenţa unui conţinut evolutiv, adecvat pe vector timp susţinut de modificări fizice
(vegetale) şi psihice (mentale) fundamentat pe relaţia om-natură, individ-vegetal.
Pentru asigurarea armoniei formă-conţinut în cazul arhitecturii peisagistice, arta şi geniul
arhitectului peisagist generatoare de forme utilitare şi estetice se bazează şi pe regulile de
compoziţie specifice: unitatea, scara, ordinea de dinamică spaţială (dualitate, ritm, contrast,
armonie, variaţie, simplitate, armonizarea culorilor).simetria,dominantă.
Forma – tinde şi în cazul compoziţiilor peisagistice să devină o abstractizare desprinsă de
elementele de conţinut specifice unor astfel de amenajări.
Pentru a se obţine o agregare formală coerentă şi în armonie cu conţinutul structurilor
peisagistice trebuiesc respectate legităţi specifice:
- unitatea
- ordinea
- echilibrul
- contrastul
-
5.6. Concluzii
Ţinând cont de toate aceste elemente şi pentru a răspunde demersului complex de
alegere a materialului vegetal, poate fi utilizat următorul demers, parcurs:
- alegerea unui panel vegetal funcţie de mijloacele disponibile pentru a amenaja zona
peisagistică, funcţie de peisajul înconjurător de ambianţă şi de asocierea vegetalelor
locale;
- alegerea vegetaţiei apte a se reproduce în situaţia dată;
- limitarea numărului de specii şi alegerea unei esenţe de bază capabile să asigure
unitatea;
- prezervarea la maximum a patrimoniului vegetal existent.

6 Elaborarea proiectului de amenajare peisagistica

6.1 Schemele preliminare, schiţe, planuri

a. Schema preliminară
Într-un proiect de amenajare, schema preliminară se elaborează pornind de la
elementele propuse prin tema de proiectare, dar şi de la elementele existente în teren
(construcţii, vegetal, amenajare etc.). În acest sens pe planul de situaţie cu existentul se
schiţează diferitele zone funcţionale ale amenajării peisagistice în funcţie de gradul de
importanţă.
Această schemă distribuie într-o manieră simplificată elementele constitutive ale
amenajării rezervându-le o anumită suprafaţă şi stabileşte o posibilă tramă de trasee de
circulaţie precum şi zonele construite şi pe cele amenajate ca spaţii verzi.
Reprezentarea este simplă şi pune accent pe zone în general. Nici vegetaţia şi nici
construcţiile propuse nu apar decât ca zone fără a fi detaliate. Contururile zonelor sunt
grosiere şi se stabilesc posibile legături funcţionale şi de circulaţie între ele.
b. Schiţa de proiect
Etapa anterioară a schiţei preliminare conduce către precizarea compoziţiei,
materializându-se apoi mai disctinct prin schiţa de proiect amenajările avute în vedere.
Această fază de concepţie necesită cunoaşterea şi aplicarea principiilor generale de
compoziţie şi face apel la calităţile artistice şi imaginative ale proiectantului. În cadrul schiţei
de proiect lucrurile evoluează:
- se precizează zonele, formele şi volumele elementelor amenajării;
- materialele utilizate pentru circulaţii şi amenajări;
- conturul maselor vegetale şi poziţia vegetalelor izolate.
Această schiţă stă la baza unei prime discuţii cu beneficiarul (schiţa de proiect poate fi
realizată în mai multe variante).

c. Întocmirea diverselor planuri

Realizarea unui proiect reprezintă şi o muncă de conceptualizare grafică. Diversele
planuri ajută la interpretarea la vizualizarea şi la elaborarea documentelor economice – ex.
devizul.

Reprezentarea vegetalului
Vegetalele sunt reprezentate simbolic prin cercuri sau forme geometrice asemănătoare
vegetaţiei.
Diametrul cercului se raportează la diametrul plantei ajunse la maturitate. Centrul
cercului indică punctul de plantare. Distincţia între vegetale se face prin utilizarea unor
elemente grafice specifice (haşuri, puncte etc.) sau prin linii de grosimi variabile. Desenul
conturului masivelor cu repartiţia vegetalelor se poate exprima distinct pentru fiecare arbore
sau prin module repetitive.

Identificarea
Vegetaţia ce trebuie plantată este identificată şi numerotată pe plan. Aceste numere se
explicitează în legendă, prin evidenţierea denumirii, numărului de exemplare şi a specificaţiei.
Dacă scara permite se numerotează fiecare plantă în interiorul cercului.
Pe un plan reprezentând mai multe informaţii numerotarea corespunde grupelor
vegetale. Pentru plante identice, dispuse în grupuri sau în aliniamente se poate da o regulă, o
cheie aplicabilă ansamblului care corespunde:
- numărul plantei;
- cantitatea (numărul) plantelor din grup.
Dacă scara o permite (la amenajări simple) numele plantei se poate realiza în cercul care o
reprezintă, utilizând denumirea botanică (ştiinţifică).
Pentru nuanţarea prezentării grupelor de vegetale se poate interveni prin tratarea
conturului maselor vegetale cu diverse texturi (puncte, haşuri, caroiaje etc.) prin variaţia
tonalităţii etc.

Legenda
Vegetalele sunt clasate în ordine alfabetică şi distingându-se eventual diversele categorii:
arbori, arbuşti (foioase, conifere), plante agăţătoare etc.
Funcţie de caracteristicile amenajării peisagistice există şi alte posibilităţi de clasare
posibile:
- pe zone tipice sau scene
- funcţie de perioada de înflorire
- după înălţimea plantei ajunse la maturitate etc.
 Lista este completată dacă este necesar cu indicaţii referitoare la:
- numele comun (popular)
- diametrul trunchiului
- înălţimea plantei
- metoda de plantare etc.

6.2 Vederi, profile, secţiuni

Vederea este imaginea unui loc.
Profilul este o reprezentare în secţiune a reliefului terenului.
Proiecţia ortogonală este o reprezentare conform axelor perpendiculare şi conform
planului de proiecţie.
Desenele vederilor unui obiect se realizează pe direcţii diferenţiate între ele şi
perpendiculare sau după punctele cardinale.
Secţiunea tehnică este o reprezentare verticală a interiorului unui obiect sau
ansamblu.
Secţiunea reprezintă exclusiv partea obiectului situată în planul secant (fără a desena
ceea ce este în spate).
Secţiunea în elevaţie este o proiecţie a diferitelor elemente ale desenului în plan
vertical.
Profilele se realizează pentru a putea calcula volumul de pământ (rambleuri, debleuri)
şi pentru a determina volumul lucrărilor de terasament. Pentru o mai bună vizualizare şi
accentuare a denivelărilor profilul este adesea deformat prin realizarea unor scări diferite
pentru distanţe şi înălţimi.
Se pot realiza profile în lung (longitudinal) şi profile transversale.