Sunteți pe pagina 1din 167

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ IAŞI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

FLORICULTURĂ

Conf. dr. Lucia DRAGHIA

2005

1
CAPITOLUL 1

INTRODUCERE

Floricultura este ştiinţă şi ramură a horticulturii care studiază însuşirile


ornamentale, particularităţile biologice şi cerinţele faţă de factorii de mediu,
metodele de înmulţire şi particularităţile producerii materialului săditor,
tehnologiile de cultivare, modalităţile de utilizare şi valorificare a speciilor
floricole.
Din categoria plantelor decorative cu denumirea curentă de flori, fac
parte, în majoritate, plante ierbacee cultivate în câmp sau în spaţii protejate. La
acestea se mai adaugă unele plante lemnoase arbustive, originare din zonele
calde ale globului şi care în condiţiile ţării noastre se cultivă permanent sau
temporar în spaţii protejate (ficus, leandru, azalee) şi unele specii dendrologice
ornamentale care se pretează la cultura forţată (trandafir, liliac etc.)
Însuşirea acestei discipline necesită cunoaşterea temeinică a unor noţiuni
de botanică, fiziologie vegetală, ecologie şi agrochimie, cunoştinţe ce contribuie
la elucidarea problemelor legate de cultivarea plantelor în alte condiţii sau în alte
zone geografice decât cele în care s-au format şi unde cresc în mod natural. De
asemenea, sunt necesare cunoştinţe de protecţia plantelor, de management şi
marketing.
Frumuseţea şi gingăşia florilor l-a îndemnat pe om să le îndrăgească şi să le
cultive din cele mai vechi timpuri.
Datorită frumuseţii unanim recunoscute, florile sunt nelipsite din viaţa
omului, însoţindu-l la tot pasul, la toate manifestările şi evenimentele din viaţă,
fiind adevărate bunuri de larg consum.

2
CAPITOLUL 2

CLASIFICAREA SPECIILOR FLORICOLE

În practica floricolă, devine absolut necesară folosirea diferitelor criterii de clasificare pe baza
cărora se poate face o grupare a plantelor floricole existente în cultură, diferite ca aspect, cerinţe
ecologice, tehnologie de cultură şi efect decorativ.

a). După durata ciclului de viaţă:


- plante anuale;
- plante bienale;
- plante perene: hemicriptofite, geofite: rustice şi semirustice.
b). După locul de cultură:
- plante cultivate în câmp;
- plante cultivate în spaţii protejate: în solul serei; la ghivece.
c). După caracterele morfologice şi însuşirile decorative, pot fi plante care decorează prin:
- flori;
- frunze;
- flori şi frunze;
- fructe;
- port (târâtor, urcător, erect).
d). După modul de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ:
- plante pentru flori tăiate;
- plante folosite în realizarea decorurilor din spaţiile verzi, în diferite moduri: ronduri;
rabate; platbande; mozaicuri şi arabescuri; pete de culoare; grupuri; vase decorative;
decor pe verticală; amenajări speciale (grădini alpine,amenajări de ape);
- plante folosite în decorări interioare;
- plante folosite în decorarea balcoanelor, teraselor, jardinierelor.

3
CAPITOLUL 3

CERINŢELE PLANTELOR FLORICOLE FAŢĂ DE FACTORII DE


MEDIU

Principalii factori ecologici care influenţează viaţa plantelor sunt. lumina, temperatura,
umiditatea, aerul şi substratul de cultură. Cerinţele plantelor faţă de aceşti factori depinde de fenofază,
de vârsta plantelor, de anotimp, de lucrările agrotehnice aplicate etc., dar de o importanţă majoră este
locul de origine al plantelor.
Datorită faptului că multe din plantele floricole cultivate la noi în ţară provin din zone
geografice cu climat diferit, este esenţial să cunoaştem ecologia lor, fie pentru a reuşi adaptarea
plantelor la noile condiţii, fie pentru crearea unor ambianţe corespunzătoare cerinţelor acestor plante.

3.1.CERINŢELE FAŢĂ DE LUMINĂ

Lumina condiţionează şi influenţează direct procesul de fotosinteză şi indirect celelate procese


vitale ale plantelor.
Pentru cultura plantelor floricole lumina, ca factor ecologic, interesează sub aspectul
compoziţiei spectrale a radiaţiilor, a intensităţii fluxului luminos, al duratei de iluminare şi duratei de
strălucire a soarelui.
a) Compoziţia spectrală a radiaţiilor. Radiaţiile care induc fotosinteza sunt cunoscute sub
denumirea de radiaţii active şi au lungimi de undă cuprinse între 400 şi 700nm. Din această categorie
fac parte radiaţiile roşii, orange, galbene, verzi, albastre, indigo şi violet (ROGVAIV).
Radiaţiile cu lungimi de undă mai mari de 700 nm sunt radiaţiile infraroşii, iar cele cu lungimi
de undă mai mici de 400 nm sunt radiaţiile ultraviolete.
b) Intensitatea fluxului luminos. Variază în funcţie latitudine, altitudine, expoziţia terenului,
tipul vegetaţiei, anotimp etc.
Cerinţele ce apar ca urmare a procesului de adaptare la condiţiile în care s-au format, împart
plantele floricole în următoarele grupe:
-heliofile (heliofite), plante iubitoare de lumină, care necesită o intensitate a fluxului luminos de
30000-50000 lucşi şi au capacitatea să folosească întreg fluxul luminos de care beneficiază (Papaver,
Petunia, Eschscholtzia, Pelargonium, Portulaca, Zinnia, Gladiolus etc.).
-sciofile (sciofite, umbrofite). Aceste plante cresc şi înfloresc la lumină mai puţin intensă. Pot
valorifica 3-15%din fluxul luminos existent şi este suficient să aibă lumină cu intensitatea de 5000-
15000 lucşi. Nu suportă insolaţia, de aceea devine obligatorie umbrirea lor naturală sau artificială
(Anthurium, Convallaria, Galanthus, Hosta, Saintpaulia, unele ferigi ).
-mezoheliofile. Sunt plante cu adaptabilitate mare, capabile să-şi desfăşoare normal procesele
vitale atât în condiţii de lumină cât şi de semiumbră. Valorifică 25-30% din fluxul luminos şi necesită
aproximativ 25000-30000 lucşi (Freesia, Dianthus, Calendula etc.).
Cerinţele plantelor faţă de intensitatea luminii sunt diferenţiate şi în funcţie de vârsta şi fenofaza
plantelor (de exemplu, cerinţele sunt mai mari în faza de răsad, la apariţia bobocilor floriferi şi la
înflorire, sau mai reduse în timpul repausului), de lucrările agrotehnice aplicate (lumină mai puţin
intensă după repicat, transplantat, butăşit etc.).
În condiţii de lumină cu intensitate optimă, plantele au creştere viguroasă, culoare verde
caracteristică, înflorire bogată.
Lumina insuficientă determină, în special la plantele heliofile, stări de stres exprimate prin
alungirea exagerată a tulpinilor, dezvoltarea insuficientă a ţesutului mecanic şi a frunzelor, conţinutul
redus în clorofilă, stagnarea înfloririi sau prezenţa florilor mici şi decolorate. Şi lumina foarte intensă
poate constitui un factor nefavorabil pentru plante, mai ales pentru cele umbrofile, manifestat prin
îngălbenirea şi căderea frunzelor, avortarea bobocilor floriferi.

4
Modalităţi de reglare a intensităţii luminii
a) sporirea intensităţii luminii:
-în spaţii protejate: orientarea serelor pe direcţia est-vest; confecţionarea scheletului de
susţinere cu profile reduse; menţinerea curată a sticlei; folosirea instalaţiilor de iluminat artificial;
-în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri însorite, cu expoziţie sudică, reducerea densităţilor
de cultură; distrugerea buruienilor.
b) reducerea intensităţii luminii:
-în spaţii protejate: umbrirea serelor pe timpul verii (cretizare, folosirea jaluzelelor din diferite
materiale şi a peliculei de apă colorată, acoperirea serelor cu sticlă fotoselectivă).
-în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri cu expoziţie mai puţin însorită sau sub vegetaţie
mai înaltă care să asigure umbrirea; instalarea de umbrare deasupra culturilor.
c) Durata de iluminare
Reacţia plantelor la durata zilei şi a nopţii sau la ciclul periodic cotidian de lumină şi întuneric
poartă denumirea de fotoperiodism.
În funcţie de răspunsul la fotoperioadă, plantele floricole se împart în următoarele grupe:
-de zi scurtă (Chrysanthemum, Poinsetia, Viola, Kalanchoe, Freesia). Sunt plante care necesită
pentru inducţia florală fotoperioade scurte (6-12 ore/zi). Ele trebuie să treacă printr-o perioadă de zi
lungă pentru a creşte vegetativ. În condiţiile României, aceste plante cresc vegetativ în timpul verii, şi
înfloresc toamna sau iarna. Majoritatea provin din zone tropicale şi subtropicale, unde durata zilei este
egală sau mai scurtă decât cea a nopţii.
-de zi lungă (Cineraria, Hortensia, Petunia, Zinnia, Callistephus). Inducţia florală la acestea se
desfăşoară în condiţii de zi lungă (cel puţin 13-14 ore/zi). Sunt plante originare din zonele temperate
(unde zilele pot ajunge la 16-18 ore lumină) şi numai câteva din alte zone climatice.
-neutre sau indiferente (Cyclamen, Dianthus, Pelargonium, Rosa), la care înflorirea este mai puţin
condiţionată de fotoperioadă. Unele dintre ele (garoafele) au devenit indiferente prin adaptare, la
origine fiind plante de zi lungă (astfel se explică înflorirea lor mai bună în timpul verii).
Legătura dintre fotoreacţie şi înflorire este foarte importantă pentru practica floricolă, în
stabilirea tehnologiilor de cultură şi dirijarea înfloririi. Se are în vedere faptul că plantele de zi lungă,
cultivate în anotimpuri sau în zone cu zi scurtă, au înflorire slabă, întărziată sau nu înfloresc, în timp
ce plantele de zi scurtă au înflorire întârziată în condiţii de zi lungă.
Schimbarea fotoperioadei poate fi însă valorificată pentru culturile forţate şi culturile în flux
continuu. De exemplu, crizantemele, care reacţionează pozitiv la fotoperioadă, se pot cultiva în spaţii
protejate tot timpul anului, prin dirijarea fotoperioadei după fenofaza în care se află (suplimentarea
artificială a luminii sau acoperirea plantelor cu materiale opace).
Astfel, utilizarea factorului lumină, conform cerinţelor plantelor, se poate realiza fie prin
dirijarea culturii în perioadele din an convenabile, fie prin aplicarea diferitelor procedee care să
mărească sau să micşoreze intensitatea sau durata luminii.
d) Durata de strălucire a soarelui
Cantitatea de radiaţie luminoasă ajunsă la nivelul solului se exprimă prin durata de strălucire a
soarelui.
Prin poziţia sa geografică, teritoriul României poate oferi condiţii naturale de lumină
satisfăcătoare pentru multe plante ornamentale. În cursul unui an, durata medie de strălucire a soarelui
variază între 26,5% în lunile decembrie-ianuarie şi 72,7% în luna august.

3.2. CERINŢELE FAŢĂ DE APĂ

Pe lângă faptul că apa dizolvă substanţele minerale din pământ şi face posibilă nutriţia
plantelor, prin procesul transpiraţiei se reglează temperatura plantelor şi se face posibilă absorbţia.
Ca factor ecologic, apa se caracterizează prin distribuţie inegală în timp şi spaţiu, ceea ce
determină adaptări ale plantelor la diversitatea condiţiilor create şi condiţionează repartiţia lor
geografică.
Ţinând seama de regimul de umiditate caracteristic locurilor de origine, plantele decorative se
împart în următoarele grupe:
-hidrofile (acvatice), care se cultivă în bazine şi acvarii (nuferii);
-higrofite, plante terestre care preferă o umiditate edafică şi atmosferică ridicată (Calla,Myosotis
5
palustris);
-mezohigrofite, plante terestre cultivate în locuri cu umiditate moderată. Alcătuiesc
predominant vegetaţia zonei temperate şi sunt reprezentate de majoritatea plantelor floricole cultivate
în câmp;
-xerofite, cultivate în locuri cu umiditate redusă şi adaptate deficitului de umiditate (cactuşii de
deşert, alte suculente – Aloe, Agave, Crassula etc.).
Cerinţele faţă de apă sunt diferenţiate şi în funcţie de alţi factori: fenofază (germinaţia
seminţelor, creşterea răsadului, înrădăcinarea butaşilor, creşterea şi alungirea pedunculilor floriferi
necesită mai multă umiditate decât faza de deschidere a florilor, de maturare a seminţelor sau de
repaus); vârsta plantelor (nevoia mai mare de apă la plantele tinere); starea fitosanitară (plantele
bolnave se udă mai puţin); nivelul celorlalţi factori ecologici (lumină, temperatură) etc.

Administrarea apei
a) cantitatea de apă şi frecvenţa udărilor depind de necesităţile speciei funcţie de locul de
origine, mărimea şi vigoarea plantelor, condiţiile de lumină şi căldură, anotimp, însuşirile substratului,
gradul de dezvoltare al rădăcinilor şi a aparatului foliar etc.Nu există reguli stricte aşa încât, aprecierea
cantităţii de apă şi frecvenţa udărilor ţine şi de experienţa cultivatorului. Orientativ, la culturile din
câmp, în timpul vegetaţiei, plantele mezohigrofite se udă la intervale de 2-3 zile, cele xerofite la 5-6
zile, iar cele higrofite zilnic sau chiar de 2-3-ori/zi, cu aprox.10-30-l apă/m2 la fiecare udare. În cazul
plantelor cultivate la ghivece, udările se fac mai des primăvara şi pe timpul verii (astfel ca pământul să
nu se usuce niciodată complet), în timp ce iarna, apa se aplică rar şi numai atât cât să nu se usuce prea
tare pământul.
b) calitatea apei de udare (conţinutul în săruri şi temperatura). Cea mai bună apă pentru udat
este apa de ploaie, deoarece nu conţine săruri minerale şi este aerisită. Apa provenită din puţuri şi din
izvoare are un conţinut mai mare de săruri, iar apa potabilă de conductă conţine adesea mult clor şi
alte substanţe dezinfectante care sunt dăunătoare plantelor. Nu se utilizează la udare apa murdară sau
infectată. De asemenea, nu se recomandă folosirea apei cu conţinut mare de calciu (apa dură), mai ales
la plantele acidofile. Se poate recurge însă la dedurizarea apei prin scufundarea în bazinele cu apă a
sacilor cu turbă roşie sau prin administrarea de substanţe chimice (sulfat de fier, sulfat de aluminiu,
acid ortofosforic).
Temperatura apei este foarte importantă la udarea plantelor. Ea trebuie să fie aceeaşi cu
temperatura mediului în care se află plantele. Udatul cu apă rece provoacă putrezirea rădăcinilor,
căderea bobocilor floriferi, îngălbenirea şi căderea frunzelor. Şi apa prea caldă este dăunătoare, în
special pentru plantele aflate în repaus sau atunci când temperatura mediului este scăzută.
c) momentul udării. De preferinţă, plantele de seră se udă dimineaţa, iar plantele de câmp
dimineaţa şi seara. Dacă din diverse motive, se impune udatul şi în timpul zilei, se va evita stropirea
plantelor.
d) modul de administrare a apei se adaptează cerinţelor speciei, fazei de vegetaţie a plantelor
şi modului de cultivare.
În practica floricolă, pe lângă metodele tradiţionale de administrare a apei (cu stropitoarea, cu
furtunul, prin infiltraţie sau prin brazde), se recurge şi la alte metode, care necesită existenţa
instalaţiilor speciale:
Instalaţii de irigare:
-irigarea prin aspersiune fină se realizează cu jicloare care funcţionează la presiune mică.
Rampele cu jicloare se amplasează deasupra culturilor, la înălţimea dorită. Metoda se foloseşte pentru
udarea plantelor din spaţii protejate.
-irigarea prin picurare presupune prezenţa unor instalaţii speciale cu programare, care dozează
intermitent şi distribuie apa şi îngrăşămintele la fiecare plantă, printr-un sistem de furtune.
-irigarea cu aspersoare de mare putere se pretează pentru udarea culturilor floricole din câmp.
Aspersoarele rotative, montate pe rampe de udare mobile, au o rază de acţiune de aproximativ 20 m.
Instalaţii de umidificare a atmosferei (destinate numai culturilor din sere):
-sistemul de ceaţă artificială (Myst-System) necesită echipamente costisitoare, complet
automatizate, care produc o dispersare intermitentă de particule foarte fine de apă. Declanşarea
sistemului este comandată de senzori, în funcţie de evaporarea peliculei de apă care acoperă frunzele.
-umidificatoarele de atmosferă (Cooling-System) se deosebesc de sistemul de ceaţă artficială
prin aceea că apa este pulverizată mecanic (antrenată de un ventilator şi dispersată în atmosferă).
De obicei, culturile din câmp se udă cu furtunul, cu stropitoarea, prin brazde sau cu aspersoare
6
de mare putere. Culturile din solul serei şi din bacuri înălţate se udă cu furtunul, cu sau fără sită
(garoafe, freesia, cala, alstromeria), prin infiltraţie (gerbera), prin picurare (trandafiri, crizanteme,
gerbera), prin aspersie fină (garoafele până la apariţia mugurilor floriferi, cala până la înflorire), prin
picurare şi aspersie fină (anturium, spatifilum), prin intermediul sistemelor de umidificare a
atmosferei.
Plantele la ghivece se udă fie de sus (prin turnarea apei în ghiveci), fie de jos (cu apa din vasul
pe care este aşezat ghiveciul). Cele mai multe specii se udă de sus, deoarece apa pătrunde repede iar
substanţele nutritive sunt mai bine repartizate. Udarea de jos (prin infiltraţie) este mult mai lentă, fiind
preferată de plantele cu frunze pubescente sau în rozete (violetele africane, gloxiniile) şi de unii
cactuşi; în timp însă, metoda provoacă depunerea sedimentelor de săruri minerale la suprafaţa
substratului. Indiferent de metoda folosită, este important ca apa să nu rămână permanent în vasul de
la baza ghiveciului, decât, eventual, la unele plante higrofile. Dacă plantele impun o umiditate
permanentă la nivelul substratului sau în atmosferă, se recurge la o serie de metode specifice: aşezarea
ghivecelor în vase umplute cu materiale menţinute permanent umede (turbă, pietriş); folosirea
ghivecelor “mască”, fără orificii şi cu diametrul mai mare decât al ghiveciului cu planta, în spaţiul
dintre cele două vase păstrându-se permanent apă (de ex. la Cyperus); îmbrăcarea tutorilor cu turbă
sau cu muşchi umed (de ex.la:Hedera, Ficus pumila, Syngonium).
Pentru economisirea apei se aplică mulcirea culturilor (cu frunze, paie muşchi, mraniţă, folie de
polietilenă etc.), umbrirea serelor şi răsadniţelor, umezirea aerului prin stropiri şi pulverizări, afânarea
solului sau substratului, combaterea buruienilor etc.

3.3. CERINŢELE FAŢĂ DE AER

În viaţa plantelor, aerul intervine prin compoziţia sa şi prin efectul mişcării.


a) Compoziţia aerului atmosferic sau din sol, interesează sub aspectul conţinutului în oxigen
şi dioxid de carbon.
Oxigenul, ca sursă de energie în desfăşurarea proceselor vitale ale plantelor, trebuie să fie
prezent atât în aer cât şi în sol. La un conţinut de 21% oxigen în aerul atmosferic, se consideră că
respiraţia plantelor se desfăşoară normal. De asemenea, oxigenul din sol este necesar nu numai în
respiraţia rădăcinilor, ci şi a microorganismelor. În funcţie de compoziţia şi structura solului, cantitatea
de aer din sol poate varia între 10 şi 40 %. Plantele au nevoie de aprox.33%aer din volumul total al
solului. De aceea, în condiţiile unei proaste aerisiri a solului, dezvoltarea rădăcinilor stagnează,
hrănirea este defectuoasă, plantele îşi încetinesc creşterea, iar după un timp chiar pier.
Solurile şi substraturile de cultură destinate culturilor floricole trebuie să aibă un grad mare de
afânare şi permeabilitate, tocmai pentru a crea spaţii mari pentru aer. Mărirea cantităţii de oxigen din
sol se realizează prin lucrări de afânare a solului, distrugerea crustei, curăţirea de muşchi a vaselor de
cultură etc.
Dioxidul de carbon este indispensabil în procesul de fotosinteză. În aer, o cantitate de
0,03%CO2 este suficientă pentru procesul normal de asimilare. Intensitatea fotosintezei este
dependentă de concentraţia în CO2 atmosferic: scade sau chiar se opreşte dacă se atinge pragul critic
de 0,01%, aşa cum poate creşte de 2-3 ori dacă sporeşte conţinutul în CO2 până la 0,15%.
Efectul favorabil al îmbogăţirii atmosferei în CO2, este folosit în practică pentru culturile din
spaţii protejate. Alimentarea artificială a plantelor cu CO2 (fertilizarea carbonică) se reflectă în
creşterea randamentului, precocitatea înfloririi, îmbunătăţirea calităţii florilor (dimensiuni mai mari ale
florilor sau inflorescenţelor, tije viguroase, intensificarea coloritului florilor etc.).
Suplimentarea cu CO2 se face însă numai în corelaţie şi cu ceilalţi factori: lumină,
temperatură, umiditate, mărimea plantelor.
Surse de CO2: arderea unor hidrocarburi (metan, butan, propan) şi combustibili lichizi (petrol),
degajarea de CO2 din butelii speciale, combustia alcoolului pur, fermentarea diferitelor materiale.
Compoziţia aerului interesează şi sub aspectul gradului de poluare, respectiv a prezenţei altor
gaze (fluor, clor, hidrogen sulfurat, gaze de eşapament) sau a unor impurităţi solide (praf, fum) care
afectează creşterea şi dezvoltarea plantelor, în funcţie de rezistanţa manifestată de fiecare specie.
Dintre gazele cu efect pozitiv asupra unor plante floricole fac parte acetilena şi eterul (care stimulează
înflorirea la bromelii, respectiv la mărgăritar).
b) Mişcarea aerului contribuie la transportul polenului şi seminţelor, la omogenizarea
componentelor din atmosferă şi transportul căldurii prin convecţie, dar poate avea şi efecte negative
7
(îndoirea sau ruperea tulpinilor plantelor, distrugerea adăposturilor) atunci când intensitatea curenţilor
de aer este mare.
Lipsa curenţilor de aer din spaţiile destinate culturii florilor duce la blocarea fotosintezei odată
cu consumarea CO2 din stratul de aer apropiat frunzelor, de aceea devine obligatorie aerisirea acestor
spaţii şi împrospătarea aerului prin deschiderea ferestrelor sau folosirea ventilatoarelor în sere,
ridicarea ramelor de la răsadniţe, deschiderlie frontale şi laterale de la solarii.
Protejarea plantelor de intensităţile mari de vânt se realizează prin amplasarea culturilor şi a
construcţiilor pe terenuri adăpostite, folosirea adăposturilor naturale sau artificiale, orientarea
rândurilor de plante pe direcţia vântului dominant.

3.4. CERINŢELE FAŢĂ DE TEMPERATURĂ

Principalele procese biochimice şi fiziologice din plante se desfăşoară în anumite condiţii de


temperatură. Fiecare specie floricolă manifestă cerinţe proprii faţă de temperatură. Nivelul termic la
care plantele cresc şi se dezvoltă normal reprezintă temperatura optimă.
Nevoia de căldură a plantelor depinde de zona lor de origine, de faza de creştere şi dezvoltare în
care se află, de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor, precum şi de nivelul celorlalţi
factori ecologici.
Condiţiile locului de origine imprimă plantelor anumite exigenţe termice, în funcţie de care pot
fi:
-termofile sau megaterme (unele specii de orhidee, ferigi şi palmieri, originare din zonele
calde) necesită pentru optim de dezvoltare temperaturi mai mari de 20-24 0C şi suportă greu variaţiile
de temperatură;
-mezoterme (unele orhidee, Anthurium, plante decorative prin frunze policrome) se adaptează
la temperaturi de 15-25 0C;
-microterme, plante cu mare adaptabilitate la condiţiile de temperatură (0-18 0C), provenite din
zonele temperate. Se cultivă în câmp, dar se pretează şi la culturi forţate în sere.
-hekistoterme, care se pot dezvolta şi la temperaturi sub 00C. Provin din zonele polare şi alpine.
Un alt factor care determină cerinţele plantelor floricole faţă de regimul termic este faza de
creştere sau dezvoltare. Astfel, temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor şi înrădăcinarea
butaşilor se consideră a fi cu 3-5 0C mai mare decât temperatura optimă de creştere şi dezvoltare a
speciei, în timp ce, în faza de răsad şi după înrădăcinarea butaşilor, temperatura trebuie să fie cu 2-4 0C
mai coborâtă.
De asemenea, în timpul creşterii plantelor, în sere se ridică temperatura pentru grăbirea
înfloririi, urmând ca în timpul înfloritului să se scadă din nou, pentru a menţine plantele înflorite timp
cât mai îndelungat.
Plantele floricole aflate în vegetaţie necesită un regim de temperatură influenţat şi de
succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor. În general, noaptea şi pe timpul iernii, când
funcţiile vitale ale plantelor sunt încetinite, temperatura se menţine la un nivel mai redus.
Cunoscând cerinţele plantelor faţă de temperatură se pot lua măsuri adecvate pentru amplasarea
corespunzătoare a culturilor, protejarea lor de temperaturile prea scăzute sau prea ridicate.

3.5. CERINŢELE FAŢĂ DE SUBSTRATUL DE CULTURĂ

Substratul de cultură reprezintă mediul în care se găsesc rădăcinile plantelor şi din care
acestea extrag apa şi elementele nutritive.
La plantele cultivate în câmp, substratul de cultură este reprezentat de diferite tipuri de sol, în
timp ce, la plantele cultivate în recipiente sau în spaţii protejate, substratul de cultură este constituit din
componente de natură organică, minerală sau sintetică, singure sau în amestec, alese şi pregătite în aşa
fel încât să răspundă cât mai bine cerinţelor plantelor.
Pentru unele plante (de exemplu cele acvatice) sau la anumite tipuri de culturi (culturile
hidroponice), substratul de cultură poate fi şi un mediu lichid (apă sau soluţii nutritive).
Solurile de pe teritoriul României corespund exigenţelor majorităţii speciilor floricole
originare din zonele temperate, cultura acestora făcându-se afară (în câmp sau în spaţii verzi), dar pe
diferite tipuri de sol, în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular:
-pentru soluri grele:nalba de grădină, crizantemele, irişii;
8
-pentru soluri mijlocii:ochiul boului, salvia;
-pentru soluri uşoare:gladiolele, tuberozele.
Plantele floricole cultivate în spaţii protejate, în funcţie de origine şi de fenofază, au cerinţe
diferite faţă de substrat. Pentru satisfacerea acestor cerinţe se impune folosirea unor substraturi care să
asigure plantelor toate substanţele necesare unei nutriţii echilibrate, să aibă o structură şi un anumit
grad de aciditate (pH), să permită pătrunderea şi circulaţia apei şi aerului.
La pregătirea substraturilor de cultură se folosesc diferite componente (pământuri) care se
deosebesc între ele prin însuşirile fizico-chimice.
Substraturile de cultură pot fi formate din unul sau mai multe componente, clasificate după
două criterii principale:
a) după provenienţă:
-pământuri horticole (preparate): mraniţă, pământ de ţelină, pământ de frunze etc.;
-substraturi organice naturale (pământuri naturale): turbă, pământ de grădină, pământ de
frunze etc.;
-substraturi organice de sinteză: styromull, polyuretani etc.;
-substraturi minerale naturale: nisip, pietriş;
-substraturi minerale tratate: perlit, vermiculit, vată minerală etc.;
b) după modul de utilizare în amestecuri:
-de bază: mraniţă; pământ de ţelină; pământ de răsadniţă; pământ de grădină;
-speciale: turbă; pământ de frunze; pământ de pădure; pământ de ericacee; pământ de ferigi;
pământ de lemn putred; pământ de scorbură; compost; rumeguş şi talaş;
-ajutătoare: nisip; pietriş; cărbune vegetal; cărămidă pisată; moloz; cioburi de ghivece şi
ţiglă; muşchi; roci (perlit, vermiculit, vată minerală; argilă expandată); materiale sintetice (Styromull;
Polyuretani; Hygromull; Biolaston; Terracottem).
În tabelul 3.1. sunt prezentate tipurile de substraturi şi materiale ajutătoare cu principalele lor
caracteristici, grupate după modul de obţinere (provenienţă).

Pregătirea amestecurilor de pământ


Componentele prezentate în tabelul 3.1. se folosesc, de regulă, în amestecuri şi mai puţin
singure, deoarece nu răspund în totalitate cerinţelor plantelor. Un substrat bun pentru cultura plantelor
floricole se obţine din amestecul a două sau mai multe componente.
La pregătirea amestecurilor de pământ se au în vedere însuşirile care trebuie să caracterizeze
un substrat de cultură: grad de afânare mare şi permeabilitate corespunzătoare; structură stabilă,
nealterabilă circa 1-2 ani; capacitate mare de reţinere a apei şi a aerului; pH-ul, în funcţie de specia
floricolă cultivată; conţinut corespunzător în elemente nutritive.
Etapele pregătirii amestecurilor de pământ:
1.-stabilirea componentelor şi a proporţiilor de participare a acestora, în funcţie de cerinţele
speciei cultivate;
2.-pregătirea componentelor (îndepărtarea corpurilor străine şi a fragmentelor grosiere prin
cernere pe site cu ochiuri de 1,5-2,5 cm diametru). Componentele se folosesc imediat sau se păstrează
în locuri adăpostite, pentru o utilizare ulterioară.
3.-prepararea propriu-zisă, respectiv amestecarea omogenă a componentelor. Odată cu
omogenizarea se pot adăuga, după caz, şi îngrăşăminte chimice sau organice.
Ca şi plantele de grădină, cele cultivate în seră şi apartament cer amestecuri uşoare (ferigile,
azaleele, violetele de cameră, begoniile etc.), mijlocii (camelii, hortensii, hibiscus) sau grele (muşcate,
leandru, asparagus, sanseviera), în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular. De exemplu, un
amestec greu poate fi format din ţelină, mraniţă, pământ de frunze şi nisip în raport de 3:2:2:1;un
amestec mijlociu din pământ de răsadniţă, pământ de ericacee, pământ de frunze şi nisip în raport de
2:1:1:1; unul uşor din turbă, pământ de frunze şi nisip în raport de 3:1:1.
În ultima vreme, se folosesc tot mai mult în floricultură „substraturile standard” (substraturi
universale, substraturi unitare), mai puţin costisitoare, uşor de realizat şi cu posibilitatea întrebuinţării
la un număr mare de specii. Ele au rolul principal de a asigura plantelor un suport uşor, cu capacitate
bună de tamponare şi de absorbţie a apei şi cu stabilitate chimică mult mai mare. Se utilizează pe scară
largă în Anglia, Elveţia, Germania, Olanda, Franţa, S.U.A., reţetele fiind variate. De exemplu, în
Anglia se folosesc amestecuri constituite din ţelină de gazon, turbă, nisip grosier, la care se adaugă
răzătură de coarne, sulfat de potasiu, superfosfat, pulbere de cretă (sau sulf). În Elveţia, amestecurile
standard sunt alcătuite din turbă neagră, turbă fibroasă şi nisip sau din turbă fibroasă şi perlit. La
9
acestea se adaugă pentru fertilizare făină de oase, răzătură de coarne şi îngrăşăminte chimice. În
Franţa, reţetele de amestec includ mase plastice şi pământuri naturale, sau Polibutan-sulfon şi turbă
(sau scoarţă de pin), sau Fenoplast şi turbă (sau scoarţă de pin).
Pământurile universale pot fi preparate pentru plante tinere (cu doza de îngrăşăminte redusă la
jumătate) sau pentru plante mature (cu doza de îngrăşăminte întreagă, la care se adaugă cantităţi
suplimentare, prin fertilizări faziale).
Tehnica de cultivare a florilor se poate baza şi pe folosirea aproape integrală a turbei ca
substrat, cu condiţia adăugării îngrăşămintelor în mod corespunzător.
Dintre însuşirile chimice ale substraturilor de cultură, interesează îndeosebi reacţia şi conţinutul
în substanţe nutritive.

Reacţia substratului
Reacţia solului (substratului) reprezintă însuşirea acestuia de a se comporta ca un acid sau ca o
bază, respectiv ca un donor sau acceptor de ioni de hidrogen şi se măsoară printr-un indice numit pH,
care exprimă conţinutul în ioni liberi de hidrogen într-o soluţie de sol.
Valorile de pH admise de plantele floricole sunt cuprinse între 3,5 şi 8,5. Majoritatea se
dezvoltă normal pe substraturi neutre (pH=6,9-7,2) sau uşor acide (pH=5,9-6-8). Altele, dimpotrivă,
preferă o aciditate sau o alcalinitate mai accentuată. După preferinţele faţă de reacţia substratului,
plantele pot fi:
-acidofile, care îşi găsesc condiţii optime de vegetaţie la un pH<5-5,5 (azalea, bromelii,
camelia);
-calcifile, care tolerează substraturi cu pH>7,5 (Gipsophylla, Digitalis, Alternanthera).
Surse de aciditate din sol:apa din sol; apa încărcată cu CO2; îngrăşămintele chimice (sulfat de
amoniu, clorura de amoniu, azotatul de amoniu); ploile acide; formele reduse de Fe, Mn, S; humusul
din sol etc. Când substratul se acidifică, la suprafaţa lui se formează un muşchi verde, iar pe suprafaţa
vasului apar pete verzi-cenuşii.
Surse de alcalinitate şi salinitate din sol: îngrăşămintele chimice (azotatul de calciu,
amendamentele calcaroase, sulfatul de potasiu, sulfatul de magneziu); apa freatică încărcată cu săruri
solubile; apa de udare bogată în calciu. Când substratul se modifică spre alcalin, la suprafaţă şi pe
marginea vasului apar pete albicioase.
Corectarea pH-ului în sensul pretenţiilor plantei se realizează prin alegerea corectă a
îngrăşămintelor, a componentelor substratului de cultură sau prin utilizarea unor substanţe chimice:
-pentru scăderea pH-ului cu o unitate: administrarea de floare de sulf 45-60 g/m2 (sau 350
3
g/m ); udarea cu sulfat de aluminiu 5-6 g/l apă. Menţinerea unui pH acid se mai poate face prin
adăugarea de turbă acidă în amestecurile de pământ, fertilizarea cu îngrăşăminte acide.
-pentru ridicarea valorii pH: administrarea de var nestins (1,5-2 t/ha pe soluri nisipoase şi 3-4
t/ha pe solurile grele); adaosul de praf de cretă în amestecurile de pământ (1-3 kg/m3 sau 150-200
g/m2).

Îngrăşămintele şi fertilizarea
Îngrăşămintele în floricultură constituie o problemă foarte importantă, dacă se au în vedere o
serie de particularităţi ale tehnologiilor de cultivare la plantele floricole.
Necesarul de îngrăşăminte se apreciază în funcţie de specie, vârsta plantelor şi faza de
vegetaţie, ritmul de creştere, organele decorative, anotimp, calităţile fizico-chimice ale substratului,
specia cultivată anterior etc.
Plantele utilizează în proporţii diferite elementele minerale din sol. În cantităţi mari sunt
absorbite azotul, fosforul, potasiul, calciul, magneziul, sulful, cunoscute şi sub denumirea de
macroelemente, iar în cantităţi mai mici fierul, zincul, manganul, borul, cuprul, molibdenul
(microelemente).
Insuficienţa sau excesul unui element în mediul nutritiv, precum şi raportul necorespunzător
între două sau mai multe elemente afectează dezvoltarea şi chiar viaţa plantei. Simptomele se
manifestă prin modificări în creştere, apariţia unor pete caracteristice şi necroze pe frunze, căderea
bobocilor floriferi şi a florilor, deformarea şi decolorarea florilor sau inflorescenţelor, putrezirea
rădăcinilor etc.
La fertilizarea plantelor floricole se are în vedere:alegerea îngrăşămintelor, stabilirea dozelor
şi a raportului dintre elemente, forma de aplicare a îngrăşămintelor. De asemenea, se impune
respectarea câtorva reguli: se fertlizează numai plantele sănătoase; nu se fertilizează plantele aflate în
10
repaus, ţinute în condiţii de temperaturi scăzute, imediat după repicat, plantat sau transplantat şi după
înflorire; îngrăşămintele radiculare se aplică numai pe sol umed.
Tipuri de îngrăşăminte folosite în floricultură:
-organice
- naturale: gunoi de grajd, mraniţă, urină şi must de gunoi de grajd, gunoi de păsări şi must de
gunoi de păsări, composturi, turbă, îngrăşăminte verzi;
- industriale (din reziduuri): făină de sânge, făină de oase, făină de carne, făină de peşte, făină
de coarne şi copite ;
-minerale - clasificate după:
- numărul de elemente nutritive esenţiale pe care le conţin: simple şi complexe;
- modul de condiţionare: solide (cristale, pulberi, granule, tablete, batoane), lichide şi sub
formă de suspensii;
- modul de acţiune: radiculare, extraradiculare.
Fertilizarea plantelor floricole cultivate în câmp
Înaintea fiecărui ciclu de producţie (de obicei toamna) se face fertilizarea de bază cu 20-80
t/ha gunoi de grajd sau 20-30 t/ha mraniţă. Dacă sunt asociate cu cele minerale, dozele se reduc cu 20-
40%. La plantele anuale se pot aplica 40-60 kg/ha P2O5 şi 100-120 kg/ha K2O, iar la cele perene 60-80
kg/ha P2O5 şi 120-150 kg/ha K2O. Îngrăşămintele cu azot se administrează 1/4 toamna, 1/2 primăvara
şi restul în timpul vegetaţiei (în total 80-150 kg/ha).
Fertilizarea fazială se face de mai multe ori într-o perioadă de vegetaţie, în funcţie de specie şi
fenofază. Se recomandă fertilizarea la intervale de timp mai reduse şi cu cantităţi mai mici de
îngrăşăminte.
Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe suprafaţa solului sau în rigole
deschise de-a lungul rândurilor de plante. Doze orientative (pentru 1m2): 10-20 g azotat de amoniu,
10-15 g superfosfat,5-6 g sare potasică. La acestea se pot adăuga şi îngrăşăminte oranice (mraniţă,
compost), 2-3-kg/m2.
Soluţiile nutritive folosite la fertilizări faziale se dau în concentraţii de cca.0,2-0,3% (2 l
soluţie/m liniar), iar dacă se aplică odată cu apa de irigare, 0,05-0,1%.
Pentru fertilizările extraradiculare, concentraţiile optime sunt de 0,25%cu macroelemente şi
0,05%cu microelemente, iar cantităţile orientative de 300-1500 l/ha.
Fertilizarea plantelor floricole cultivate în solul serei
Culturile din solul serei sunt culturi intensive, care necesită cantităţi mai mari de îngrăşăminte,
atât la înfiinţare cât şi pe parcursul vegetaţiei.
Fertilizarea de bază se face la pregătirea solului, cu îngrăşăminte organice şi minerale.
Orientativ, cantităţile de îngrăşăminte la 1 ha de seră pot fi: 80-100 tone mraniţă,100-150 tone gunoi
semi-descompus, 100-200 tone turbă, 400-600 kg superfosfat, 250-300 kg sulfat de potasiu, 300-400
kg azotat de amoniu, 100-150 kg sulfat de magneziu. Dacă se face numai fertilizare minerală, se
calculează aproximativ 5 kg îngrăşăminte complete (NPK)/m3 pentru plantele rezistente la
concentraţiile mai mari de săruri (crizanteme, garoafe) sau 2-3 kg/m3 pentru plantele cu rezistenţă
medie sau mică (fresia, gerbera, anturium).
În timpul vegetaţiei, se aplică îngrăşăminte în stare solidă sau sub formă de soluţii.
Îngrăşămintele solide se administrează în doze de 40-80-g NPK/m2, sau 5-10kg/m2 îngrăşământ
organic (mraniţă, gunoi semidescompus). Mult mai eficiente sunt fertilizările cu soluţii nutritive (0,2-
0,3% la plantele cu rezistenţă medie la conţinutul în săruri şi 0,3-0,5% la plantele mai rezistente).
Rezultate deosebite se obţin la unele specii (cala, alstroemeria, anturium) dacă periodic se
administrează must de bălegar sau de gunoi de păsări, în diluţii corespunzătoare (1:3 - 1:15)
Fertilizarea plantelor floricole de apartament
Deoarece plantele de apartament dispun de un volum limitat de substrat, este necesar ca la
plantare şi transplantare să se folosească amestecuri suficient de bogate în elemente nutritive, iar pe
parcursul creşterii şi înfloririi să se aplice periodic fertilizări suplimentare (mai ales în perioada martie-
septembrie).
La plantele de apartament, fertilizarea se face chenzinal sau lunar, cu soluţii de îngrăşăminte a
căror concentraţie, suportată de majoritatea plantelor, este de 0,1-0,2% (1-2 grame îngrăşăminte la 1
litru apă). Dacă soluţiile se aplică extraradicular, se folsesc concentraţii foarte mici, după care se face
spălarea frunzelor cu apă curată.
Alte modalităţi de fertilizare minerală: încorporarea granulelor cu îngrăşăminte îmbrăcate în
peliculă organică sau de plastic (de tipul Osmocote, Basacote, Hormonutral), care eliberează lent (3-9
11
luni) elementele minerale; introducerea batoanelor fertilizante în pământul de la marginea ghiveciului;
folosirea soluţiilor concentrate, existente în comerţ sub formă de flacoane; fertilizarea după sistemul
“flux-reflux” (ghivecele sunt ţinute într-o vană în care se vehiculează soluţia de îngrăşăminte, până
când soluţia pătrunde în substratul din ghivece).
Fertilizările organice, cu apă rezultată de la spălarea cărnii şi peştelui, sau cu must de gunoi de
pasăre, sunt mai puţin recomandate pentru plantele cultivate în apartamente, datorită mirosului
neplăcut pe care îl emană. Se pot aplica însă în timpul verii, când plantele sunt scoase afară (în grădini,
pe terasae etc.).
Doze orientative de îngrăşăminte solide: 20-40 g/m2 sau 3-5 kg/m3 de pământ. În cazul
folosirii soluţiilor fertilizante, cantitatea de soluţie variază între 100-500 ml, în funcţie de mărimea
ghiveciului.

12
Tabelul 3.1.
Substraturi de cultură şi materiale folosite în culturile floricole

Nr. Substratul
Categoria Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizare
crt. (materialul)
3
1. Pământuri Mraniţa - fermentarea gunoiului de cal -masa volumetrică: 0,4-0,7 t/m ; -pământ de bază în
horticole sau bovine, în platforme, timp -pH=6,5-7,5; amestecuri;
(preparate) de 2-3 ani. -humus=6,0-8,0%; -îngrăşământ organic.
-aspect untos şi culoare închisă;
-capacitate de reţinere a apei foarte
bună.
Pământul de - brazdele înnierbate (trifoi, -masă volumetrică: 0,9-1,1 t/m3; -pământ de bază în
ţelină lucernă, amestec de ierburi) -pH=6,5-7,5; amestecuri mijlocii şi
desprinse până la adâncimea de -humus=2,0-3,5%; grele.
10-15 cm, se aşează în platformă -structură granulară
(8-12 luni) şi se stropesc cu apă -culoare brun-cafenie;
sau must de bălegar. -capacitate de reţinere a apei bună.
Pământul de -descompunerea frunzelor -masă volumetrică: 0,2-0,4 t/m3; -pământ special în
frunze aşezate în grămezi, platforme -pH=4,5-7 (mai acid la cel provenit amestecuri;
sau gropi (2-3 ani), peste care se din conifere); -substrat pentru
adaugă var (0,5kg/m3 frunze) şi -conţine resturi de nervuri, frunze, semănături;
must de bălegar; -permeabil, uşor; -component al
-nu se folosesc frunzele speciilor -humus=1-1,5%; substraturilor de cultură
care conţin taninuri (tei, nuc). -capacitate de reţinere a apei foarte pentru plantele la ghivece.
bună.

13
Tabelul 3.1. (continuare)
Nr. Substratul
Categoria Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizare
crt. (materialul)
3
Pământuri Pământul de -amestec format din bălegarul -masa volumetrică: 0,7-0,9 t/m ; -pământ de bază în
horticole răsadniţă folosit la încălzirea răsadniţelor, -pH=6,5-7; amestecuri;
(preparate) din pământul în care au crescut -humus=5-7%; -poate înlocui mraniţa.
răsadurile şi din nisip. -capacitate de reţinere a apei bună.
Compostul -descompunerea aerobă (2-3 -masa volumetrică: 0,5-0,8 t/m3; -pământ special în
ani) a resturilor menajere, a -pH=5,5-7; amestecuri fertile.
gunoaielor din gospodării. -humus=3-5%;
-capacitate de reţinere a apei bună.
2. Substraturi Turba -zăcământ natural; -pământ special în
organice -descompunerea anaerobă a amestecuri;
naturale vegetaţiei acvatice şi a -mulcire;
(pământuri nămolului de pe terenurile -fabricarea ghivecelor
naturale) mlăştinoase; nutritive;
-îmbunătăţirea calităţilor
fizice ale solurilor din
sere.
3
a) roşie (înaltă, -se formează la suprafaţa -masa volumetrică: 0,12-0,15 t/m ; -componentă în
albă, blondă) depozitului de turbă din -pH=3-5; amestecuri de pământ;
descompunerea diferitelor specii -structură fibroasă, culoare roşietică -suport pentru
de Sphagnum. sau albicioasă; hidroculturi;
-porozitate mare, -în amestec cu perlit (sau
-capacitate mare de reţinere a apei nisip), ca substrat pentru
(de 8-10 ori greutatea). unele specii floricole sau
pentru înrădăcinarea
butaşilor.

14
Tabelul 3.1. (continuare)
Nr. Substratul
Categoria Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizare
crt. (materialul)
3
Substraturi b) neagră (joasă) -se formează în stratul bazal al -masa volumetrică: 0,2-0,4 t/m ; -în alcătuirea
organice turbărei aflat în stadiu avansat -pH=6-7,2; substraturilor de cultură
naturale de descompunere. -structură compactă, prăfoasă (la neutre sau slab acide.
(pământuri uscare);
naturale) -culoare foarte închisă;
-capacitate mică de reţinere a apei,
de 2-3 ori greutatea.
Pământul de -de la suprafaţa terenurilor -masa volumetrică: 0,8-1,2 t/m3; -pământ de bază în
grădină cultivate cu legume, flori -pH=6,5-7; amestecuri;
(îngrăşate şi fără buruieni) -humus=2,5-4%; -poate înlocui pământul
-capacitate de reţinere a apei bună. de ţelină.
Pământul de -descompunerea naturală a -masa volumetrică: 0,2-0,3 t/m3; -pământ special în
ericacee speciilor de Erica, Vaccinium, -pH=3,4-4,5; amestecuri pentru specii
Rhododendron etc; -humus=0,5-1,5%; acidofile (azalee, camelii,
-se recoltează stratul superficial -capacitate de reţinere a apei foarte ferigi).
de sub aceste plante. bună.
Pământul de -descompunerea resturilor -masa volumetrică: 0,1-0,2 t/m3; -pământ special în
ferigi vegetale ale ferigilor -pH=5,5-6; amestecuri pentru specii
(Polypodium, Aspidium, -humus=1-2,5%; acidofile (bromelii, ferigi,
Osmunda etc.) -aspect fibros; unele orhidee).
-capacitate de reţinere a apei foarte
bună.
Rumeguşul şi -subproduse ale industriei -pH sub 6; -pământ special (numai
talaşul prelucrării lemnului; -calitatea depinde de esenţa din care după compostare timp de
-se evită stejarul, carpenul. provin şi nivelul de descompunere; 1 an);
-capacitate bună de reţinere a apei şi -mulci.
porozitate mare.

15
Tabelul 3.1. (continuare)
Nr. Substratul
Categoria Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizare
crt. (materialul)
Substraturi Scoarţa de -subprodus al industriei -masă volumetrică: -pământ special (folosit
organice copaci prelucrării lemnului. -proaspătă=0,17-0,25 t/m3; numai în urma
naturale -compostată=0,20-0,35 t/m3; compostării);
(pământuri -pH -proaspătă=5-6,5; -mulci.
naturale) -compostată=6-6,9;
-porozitate=85-90%.
Muşchiul - se poate folosi proaspăt, uscat, -masa volumetrică: 0,2-0,3 t/m3; -pământ ajutător utilizat
vegetal tocat, măcinat. -pH=5,5-6; în amestecuri (bromelii,
-humus=1,0-2,0; orhidee);
-capacitate de reţinere a apei foarte -suport pentru marcotajul
bună. aerian;
-îmbrăcarea suporţilor
pentru liane;
-la plantarea vaselor cu
bulbi, rizomi, rădăcini
tuberizate pentru forţare.
Pământul de -din stratul superior al litierei -pH=6,5-7; -pământ special utilizat în
pădure pădurilor. -mai bogat în substanţe nutritive amestecuri
decât pământul de frunze.
Pământul de -se adună din scorburile -pH=2,7-3; -pământ special, utilizat în
scorbură copacilor şi se foloseşte ca atare -mai bogat în substanţe nutritive amestecuri (la speciile
în amestecuri. decât pământul de frunze. acidofile);
-poate înlocui pământul
de frunze.
Pământul de -descompunerea rumeguşului de -pH=3,2-4,5; -pământ special, utilizat în
lemn putred lemn de esenţă moale. -mai sărac în elemente nutritive amestecuri pentru plante
decât pământul de scorbură. la ghivece.

16
Tabelul 3.1. (continuare)
Nr. Substratul
Categoria Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizare
crt. (materialul)
3
3. Substraturi Styromullul -polystyren expandat, sub formă -masa volumetrică:0,02-0,04 t/m ; -material ajutător;
organice de de granule sau fulgi. -pH=7; -în amestec cu turba
sinteză -porozitate ridicată; pentru înrădăcinarea
-capacitate de reţinere a apei foarte butaşilor,amenajarea
mică. vaselor
suspendate,substrat de
cultură pentru plantele
epiphyte.
Polyuretanii -polimeri rezultaţi dintr-un di- -masă volumetrică: 0,12-0,15 t/m3; -material ajutător;
(spumă de isocyanat şi un glicol; -pH=7; -întră în componenţa
polyuretani) -denumiri comerciale: OASIS, -capacitate de reţinera a apei mare. amestecurilor de pământ
AGROFOAM. pentru orhidee şi plante
epiphyte;
-suport în executarea
aranjamentelor florale.
Terracottemul -polimeri hidroabsorbanţi -masă volumetrică: 1,15 t/m3; -component ajutător;
îmbogăţiţi cu substanţe --înainte de umectare este un -substrat pentru
fertilizănte şi biostimulatori amestec de pulberi şi granule; iar semănături;
(aproximativ 20 substanţe). după umectare, capătă aspect -în substratul de
gelatinos; înrădăcinare a butaşilor;
-capacitate mare de reţinere a apei. -în substratul de cultură al
plantelor cultivate în
spaţii protejate sau în
câmp (pe terenuri aride).

17
Tabelul 3.1. (continuare)
Nr. Substratul
Categoria Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizare
crt. (materialul)
3
Substraturi Hygromullul -amestecarea formaldehidei cu -masă volumetrică: 0,022 t/m ; -material ajutător;
organice de (spuma de uree) uree şi cu un produs spumant. -pH= aprox.3; -component în amestecuri
sinteză -porozitae mare; pentru bromelii şi orhidee.
-capacitate de reţinere a apei
ridicată;
-se descompune lent, eliberând N,
CO2 şi H2O.
Biolastonul -din policlorura de vinil; - -material ajutător;
-se află sub forma acelor de pin. -suport pentru
hidroculturi.
4 Substraturi Nisipul -este preferat nisipul de râu -masa volumetrică: 1,5-2 t/m3; -material ajutător;
minerale (fiind mai grosier), spălat, fără -pH=7,5-8. -substrat de înrădăcinarea
naturale materii organice şi fără calcar. butaşilor;
-suport pentru
hidroculturi;
acoperirea semănăturilor;
- component în
amestecuri de pământ;
- material de stratificare a
seminţelor şi a organelor
subterane.
Pietrişul -poate fi de carieră sau de râu; -masa volumetrică: 1,7-2 t/m3; - material ajutător;
-cel mai indicat este cel grosier -granulometrie de 5-15 mm - realizarea drenurilor la
din albia râului. diametru; recipientele de cultură;
-porozitate mare; - substrat în culturi
-stabilitate bună. hidroponice.

18
Tabelul 3.1. (continuare)
Nr. Substratul
Categoria Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizare
crt. (materialul)
3
5. Substraturi Perlitul - măcinarea rocilor vulcanice - masă volumetrică: 0,08-0,16 t/m ; - material ajutător;
minerale calcinate şi expandate - neutru din punct de vedere chimic; - înlocuitor al nisipului în
tratate (t°=1200-1800°C). - nu conţine elemente nutritive; amestecuri;
- capacitate mare de reţinere a apei (3-4 - substrat de înrădăcinare
ori greutatea proprie). a butaşilor.
Vermiculitul - măcinarea rocilor pe bază de - masa volumetrică: 0,1-0,3 t/m3; - material ajutător;
silicaţi de aluminiu şi - pH variabil (se corectează în funcţie de - component în alcătuirea
magneziu, calcinate la 1000°C. utilizare); substraturilor pentru
- capacitate mare de reţinere a apei; orhidee, bromelii etc.
- porozitate foarte mare.
Vata minerală - produs industrial pe bază de - pH=7-9,5; - material ajutător;
roci vulcanice (60%) + roci - capacitate mare de reţinere a apei; - substrat pentru
calcaroase (20%) + cocs - porozitate foarte bună; hidroculturi.
(20%); - se dezinfecteză uşor.
- se topesc (t°C peste 1600°C)
şi se scurg sub formă de fibre;
- denumiri comerciale:
GRODAN, CULTILENE.
Argila - granularea argilei la 1100°C; - masă volumetrică:0,8-1,1 t/m3; - material ajutător;
expandată - se spală înainte de utilizare; - dimensiuni variabile (2-16 mm); - suport în culturi
- denumiri comerciale: ISOL, - capacitate de reţinere a apei de 15-16%; hidroponice.
ARGEX, ARGILEXPAN. porozitate bună.
Pouzzolane - rocă vulcanică, cu structură - pH=6,5; - material ajutător;
alveolară. - capacitate de reţinere a apei de 19%; - substrat pentru butăşiri,
- porozitate foarte bună; durabilitate semănături, hidroculturi;
mare; - ca amendament pentru
- se dezinfectează bine. solurile din sere.

19
Tabelul 3.1. (continuare)
Nr. Substratul
Categoria Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizare
crt. (materialul)
6 Alte Cărbunele - arderea incompletă a - este uşor; - pulberea fină, la
materiale vegetal lemnului de esenţă moale, - capacitate mare de reţinere a apei; dezinfectarea rănilor produse
utilizate apoi măcinat rezultând - proprietăţi antiseptice. prin tăieri sau operaţii în
pulbere sau granule de verde;
diferite mărimi. - granulele (1,5-3 mm), în
amestecul de pământ pentru
reglarea regimului hidric
(colocasia);
- particulele mari (3-5 mm),
în apa folosită pentru
înrădăcinarea butaşilor.
Cărămida pisată - cărămidă măcinată şi -reacţie alcalină - în amestecurile de pământ
cernută. pentru plantele policrome şi
cactuşi;
- particulele mari se folosesc
la realizarea drenurilor
Cioburi de - din resturi de ghivece sau - - realizarea drenurilor;
ghivece sau ţiglă din ţiglă, care se - în hidrocultură;
fragmentează în bucăţi de
diferite mărimi.
Molozul - din demolări şi se cerne -reacţie alcalină - în amestecuri de pământ
înainte de utilizare. pentru plantele calcifile.

20
Tabelul 3.1. (continuare)
Nr. Substratul
Categoria Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizare
crt. (materialul)
Alte Folia de -produs industrial de - opacă sau transparentă; Folia transparentă:
materiale polietilenă polimerizare. - reziztenţă electrică şi mecanică - acoperirea semănăturilor şi
utilizate bună. a butaşilor;
- protejarea culturilor timpurii
şi târzii.
Folia opacă:
- umbrirea plantelor sensibile
la insolaţie;
- mulcirea solului;
- acoperirea seminţelor care
germinează la întuneric.
Sticla -produs industrial. - transparentă. - acoperirea serelor şi
răsadniţelor;
- protejarea lădiţelor
(ghivecelor) cu semănături.

21
CAPITOLUL 4

ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE

4.1.Înmulţirea prin seminţe

Înmulţirea pe cale sexuată, bazată pe utilizarea seminţelor ca material biologic, are o largă
utilizare în practica floricolă, cu precădere la speciile cultivate în câmp, din grupa anualelor şi
bienalelor, uneori şi perene, care fructifică şi produc seminţe viabile. Metoda este oarecum limitată
pentru speciile cultivate în spaţii protejate, fie datorită faptului că multe dintre ele nu produc seminţe
sau au seminţe sterile, fie datorită avantajelor de ordin economic şi ornamental pe care le oferă
metodele vegetative.
Metoda generativă de multiplicare a plantelor prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje.
Avantaje: este o metodă rapidă şi relativ simplă;dă posibilitatea încrucişării plantelor şi obţinerii
de soiuri noi;de la o plantă se obţine, în general, un număr mare de seminţe;spre deosebire de
materialul folosit la înmulţirea vegetativă, seminţele ocupă un spaţiu mic, pot fi uşor depozitate şi se
păstrează o perioadă mult mai îndelungată,chiar şi peste 10-20 ani;limitează transmiterea bolilor
criptogamice şi virozelor.
Dezavantaje: nu asigură întotdeauna transmiterea fidelă a caracterelor plantei-mamă;menţine
riscul încrucişării prin polenizare şi denaturării caracterelor iniţiale;plantele obţinute din seminţe
înfloresc mai târziu decât cele obţinute prin metode vegetative;seminţele mici şi foarte mici, tipice
multor specii floricole, îngreunează condiţionarea, sortarea şi chiar recunoaşterea lor.

4.1.1.Producerea seminţelor de flori


Ca regulă generală, procurarea seminţelor se face de la exemplare viguroase, sănătoase, cu
valoare biologică şi decorativă superioară.
Culturile semincere reprezintă sursa principală de obţinere a seminţelor de calitate, necesare
sectorului de producţie.
Înfiinţarea şi întreţinerea loturilor semincere se face conform schemelor tehnologice stabilite
pentru culturile de acest tip şi cu respectarea strictă a tuturor verigilor agrotehnice tipice fiecărei specii.
Recoltarea, condiţionarea, sortarea şi păstrarea seminţelor
Sunt verigi deosebit de importante în obţinerea seminţelor de calitate.
Momentul optim de recoltare pentru majoritatea speciilor este la maturitate deplină, când
fructele sunt bine coapte, iar seminţele au ajuns la maturitate fiziologică (Alyssum, Begonia,
Callistephus, Calendula, Delphinium, Dianthus, Lobelia etc.).
La speciile cu fructe dehiscente (păstăi, capsule) se recurge la recoltarea fructelor în faza de
pârgă (atunci când culoarea lor virează spre galben), seminţele fiind lăsate o perioadă de timp în fruct,
pentru a-şi desăvârşi maturarea.
Astfel se elimină pierderile de seminţe la Impatiens, Portulaca, Viola, Petunia, Antirrhinum etc.
Metodele şi sistemele de recoltare sunt adaptate particularităţilor plantelor şi condiţiilor de cultură.
Suprafeţele destul de reduse ocupate de culturile floricole semincere, nu justifică totdeauna
recoltarea mecanizată a seminţelor, de aceea, frecvent se recurge la recoltarea manuală. În plus,
recoltarea manuală este singura metodă ce poate fi aplicată în etape la speciile floricole caracterizate
prin maturarea eşalonată a seminţelor de pe plantă (Nicotiana alata, Petunia hybrida, Salvia
splendens, Callistephus chinensis, Verbena hybrida, Portulaca grandiflora etc.)

22
La speciile cu maturarea simultană a seminţelor (Godetia, Delphinium), recoltarea se face într-o
singură etapă, prin tăierea plantelor în întregime sau numai a tijelor florifere. În astfel de situaţii,
lucrarea se poate executa şi mecanizat.
Seminţele mici impun uneori şi alte metode de recoltare. De exemplu, la speciile cu seminţe
care cad cu uşurinţă la maturitate, se poate recurge la scuturarea pe prelate aşezate sub plante
(Alyssum, Lobelia, Portulaca, Viola). Pentru soiuri şi specii valoroase sau pentru număr mic de
exemplare, când se urmăreşte limitarea pierderilor de seminţe, nu este exclusă nici folosirea unor
cornete din hârtie sau din alt material aşezate la baza florilor sau inflorescenţelor.
Nu se recoltează niciodată pe timp umed sau după ploaie, preferându-se timpul uscat, către
mijlocul zilei.

Condiţionarea şi sortarea seminţelor


După recoltare, înainte de a fi depozitate sau semănate, fructele sau seminţele trebuie prelucrate
diferenţiat, în funcţie de morfologia speciilor floricole cu fructe uscate, condiţionarea cuprinde o serie
de operaţii care se succed:
• definitivarea maturării fructelor recoltate în pârgă;
• uscarea (zvântarea) fructelor, din care urmează să se extragă seminţele;
• extragerea seminţelor (când este cazul) prin dezmembrarea, frecarea, baterea uşoară a
fructelor etc.;
• curăţirea seminţelor (sau a fructelor indehiscente monosperme) de resturile de plante şi
alte impurităţi. Se face după caz, prin vânturare manuală sau mecanică, cernere pe site
alese corespunzător mărimii seminţelor. Seminţele mai mari şi suficient de grele se pot
curăţa şi prin flotaţie (cufundarea în vase cu apă şi separarea lor de resturile uşoare şi
seminţele seci, pe baza diferenţei de densitate), dar metoda prezintă dezavantajul
mărimii conţinutului în apă al seminţelor.
Sortarea seminţelor pe categorii de mărime este necesară pentru obţinerea unei răsăriri uniforme
şi a unor culturi omogene. Trierea se face prin trecerea succesivă a seminţelor pe site de calibru diferit
(în ordine descrescătoare). În funcţie de cantitatea de seminţe, lucrarea se execută normal sau
mecanizat cu ajutorul selectoarelor.

Depozitarea şi păstrarea seminţelor


Seminţele condiţionate şi sortate se aduc mai întâi la umiditatea optimă de păstrare, considerată
a fi, la majoritatea speciilor, de 8-12%, apoi se ambalează în saci, pungi, cutii etc. Ambalajele vor fi
obligatoriu însoţite de etichete pe care se înregistrează specia, soiul, anul recoltării, cantitatea,
categoria biologică, producătorul. Ambalajele ermetic închise, confecţionate din sticlă, materiale
sintetice, metal etc., se folosesc mai mult pentru păstrarea de lungă durată a seminţelor cu un conţinut
în apă scăzut (până la 5-6%).
Păstrarea seminţelor trebuie făcută în condiţii care să asigure menţinerea facultăţii lor
germinative la valori optime. În general, se recomandă păstrarea seminţelor în spaţii bine aerisite, cu
temperatura de 5-12°C şi umiditatea de 55-65%.

4.1.2.Semănatul
Locul şi epoca de semănat se stabilesc diferenţiat,în funcţie de particularităţile biologice şi
ecologice ale plantelor, de tehnologia folosită la înfiinţarea culturilor şi de data planificată pentru
înflorirea sau valorificarea plantelor obţinute.
1) Locul de semănat pentru plante le floricole poate fi în câmp sau în spaţii protejate.
a) semănatul în câmp se face:
• direct la loc definitiv, posibil la plantele care nu suportă transplantarea (Delphinium,
Eschscholtzia, Papaver, Lupinus, Gypsophilla, Nigella); la plantele care au perioadă
scurtă de vegetaţie (Matthiola bicornis, Lathyrus odoratus) şi la plantele mai puţin
pretenţioase la căldură (Calendula officinalis, Tagetes ssp., Alyssum maritimum);
• pe straturi (pentru obţinerea de răsaduri), folosit pentru speciile bienale (Viola x
hybrida, Bellis perenis, Myosotis alpestris etc.) şi a unor perene (Physostegia
virginiana, Rudbeckia ssp.) care se seamănă la sfârşitul primăverii şi vara.
b) semănatul în spaţii protejate (sere, solarii, răsadniţe) este folosit în scopul obţinerii de
răsaduri la speciile cu perioadă lungă de vegetaţie (Begonia semperflorens, Lobelia erinus, Salvia
23
splendens), la speciile pretenţioase la căldură (Petunia x hybrida, Verbena hybrida, Celosia, Zinnia
elegans), la unele plante de seră care se înmulţesc prin seminţe (Asparagus, Cineria hybrida,
Calceolaria hybrida, Cyclamen persicum etc.).Metoda este considerată facultativă în cazul speciilor
care se pot semăna direct în câmp dar, din diferite motive, se impune producerea răsadului (sămânţă
puţină, soiuri valoroase, respectarea unei anumite densităţi şi uniformităţi a culturilor, realizarea
amenajărilor speciale din spaţiile verzi etc.).
2) Epocile de semănat, cu perioadele din an pe care le reprezintă, corelate cu locul de semănat
şi speciile sau grupurile de specii, sunt prezentate în tabelul 4.1.

3) Lucrările premergătoare semănatului


Pregătirea spaţiilor, recipientelor şi substraturilor
În sere:
a) pregătirea recipientelor (lădiţe, ghivece, cutii de plastic etc.):
• curăţarea şi dezinfectarea recipientelor refolosite.(scufundarea 12-24 ore în soluţie de
sulfat de cupru 2-3%);
• asigurarea scurgerii apei :protejarea orificiilor de dren cu cioburi aşezate cu partea
convexă în sus şi cu un strat de 1,0-2,0 cm nisip grosier,pietriş;
b) pregătirea substratului:
• prepararea amestecurilor din substraturi uşoare(ex.:pământ de frunze, turbă şi nisip
1:1:1),cernute în prealabil şi omogenizate după amestecare;
• dezinfectarea chimică sau termică a amestecului;
• aşezarea amestecului în recipiente pregătite: se completează până la 2/3 din înălţimea
vasului, se adaugă un strat de 2-3 cm de amestec cernut prin sită cu ochiuri mici (1-2
mm) şi se tasează uşor;
• marcarea rândurilor,cu marcatoare sau cu rigle,la distanţe corespunzătoare mărimii
seminţelor: 1,5-2 cm la seminţele mici, 2-3 cm la seminţele mijlocii şi 3-4 cm la
seminţele mari.
În răsadniţe
a) pregătirea răsadniţelor
• pregătirea biocombustibilului (aşezarea în platforme de încălzire timp de 1-2
săptămâni);
• amenajarea patului cald (înălţimea de 40-60 cm);
• aşezarea tocurilor (înclinate spre sud) şi acoperirea lor.
b) pregătirea substratului
• prepararea şi dezinfectarea amestecurilor(similare celor din sere);
• introducerea substratului în răsadniţe,(la 3-4 zile de la instalarea tocurilor),în strat de
10-12 cm, completat la suprafaţă cu 2-3 cm amestec fin şi tasat uşor;
• marcarea rândurilor (dacă este cazul) la distanţe de 5-10 cm.
*Când se folosesc răsadniţe reci, lucrările se reduc la instalarea tocurilor, acoperirea răsadniţelor
şi pregătirea substratului.
În solarii
a) pregătirea solariilor:
• instalarea scheletului şi acoperirea solariilor:
b) pregătirea şi introducerea amestecului – idem răsadniţe.
În câmp
a) pregătirea terenului cuprinde aproximativ aceleaşi lucrări,atât pentru semănături făcute la loc
definitiv, cu înfiinţarea propriu-zisă a culturilor, cât şi pentru cele destinate repicării răsadurilor.
Curăţirea, nivelarea, mobilizarea şi mărunţirea solului sunt lucrări comune ambelor cazuri.Dacă se
seamănă direct, se completează cu lucrări de fertilizare , erbicidare, modelare, conform tehnologiei de
cultură a speciei respective.

24
Tabelul 4.1.

Epoci de semănat pentru speciile floricole

Nr. Locul de
Epoca Perioada Exemple (grupe de plante, specii)
crt. semănat
Plante anuale: Dianthus caryophyllus „Chabaud”,
Begonia semperflorens, Salvia splendens;
1 Iarnă XII-I sere Plante cultivate la ghivece: Begonia x tuberhybrida;
Plante cultivate în solul serei: Lathyrus odoratus
(pentru culturi forţate)
Plante anuale: Lobelia erinus, Ageratum mexicanum,
II sere Matthiola incana, Petunia hybrida, Cobaea scandens,
Statice sinuata.
Plante anuale: Alyssum maritimum, Celosia sp., Phlox
drumondii, Callistephus chinensis, Nicotiana alata,
Timpurie

sere, Verbena hybrida, Zinnia elegans, Acroclinium roseum,


răsadniţe Gomphrena globosa, Ammobium alatum, Calendula
III încălzite officinalis, Gazania splendens, Tagetes sp.;
Plante perene: Cineraria maritima, Phlox paniculata,
Rudbeckia sp., Physostegia virginiana, Statice sp.
Primăvară

câmp Plante anuale: Eschscholtzia californica, Nigella


2
(direct) damascena, Delphinium ajacis, Alyssum maritimum.
răsadniţe Plante perene: Campanula carpatica, Chrysanthemum
reci leucanthemum.
Plante anuale: Calendula officinalis, Impatiens
balsamina, Lathyrus odoratus, Tagetes sp., Dahlia
târzie

variabilis, Tropaeolum majus, Cosmos sp., Centaurea


IV-V
câmp sp., Mirabilis jalapa, Amaranthus sp., Dimorphoteca
(direct) aurantiaca;
Planta perene: Lupinus polyphylus, Papaver orientale,
Phlox paniculata;
Plante cultivate în solul serei: Freesia hybrida.
Plante cultivate în solul serei: Gerbera hybrida;
sere Plante cultivate la ghivece: Cineraria hybrida,
Calceolaria hybrida.
sf. V-VI Plante bienale: Campanula medium, Dianthus
răsadniţe,
barbatus;
straturi în
Plante perene: Delphinium hybridum, Papaver
3 Vară câmp
orientale, Rudbeckia sp.
răsadniţe,
Plante bienale: Bellis perennis, Myosotis alpestris,
straturi în
Althaea rosea, Lunaria biennis, Viola hybrida.
VI-VII câmp
Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum,
Sere
Cineraria hybrida, Siningia sp.
Plante anuale: Calendula officinalis, Nigella
damascena, Alyssum maritimum, Eschscholtzia
câmp
californica;
4 Toamnă IX-X (direct)
Plante perene: Delphinium hybridum, Papaver
orientale.
sere Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum.

b) amenajarea straturilor este necesară atunci când se seamănă pentru producerea răsadurilor şi
include mai multe operaţii:
• delimitarea straturilor cu lăţimea de 80-100 cm şi a spaţiilor pentru poteci de 40-50;
• aşezarea unui strat de 3-5 cm de pământ uşor, fin cerut;la suprafaţă;
• tasarea uşoară a stratului ;
• marcarea rândurilor (dacă este cazul);
• instalarea suporţilor pentru umbrare.

25
B. Pregătirea seminţelor
Cuprinde un ansamblu de măsuri menite să îmbunătăţească viteza şi uniformitatea germinaţiei,
rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute, să prevină transmiterea bolilor şi dăunătorilor etc.
În funcţie de particularităţile seminţelor şi de scopul urmărit, tratamentele pot fi obligatorii şi
facultative:
a) tratamente obligatorii se aplică înainte de semănat la toate seminţele:
• dezinfectarea (tratamente de prevenire a transmiterii bolilor şi dăunătorilor) se
realizează prin tratamente chimice şi termice.
Tratamentele chimice sunt cele mai folosite. După mărime, seminţele pot fi supuse dezinfecţiei
pe cale umedă (în soluţii) sau pe cale uscată (prin prăfuire).
Pentru a evita pierderile, seminţelor mici şi foarte mici li se aplică, de regulă, tratamentele pe
cale uscată, amestecându-le omogen cu produse sub formă de pulberi (Captan, Thiuran, Germisan,
Zineb etc.), în proporţie de 2-4 g produs/1 kg seminţe, până când seminţele se acoperă cu o peliculă de
substanţă.
Seminţele mijlocii, mari şi foarte mari se dezinfectează uşor pe cale umedă, scufundându-se în
soluţii de: formalină 40% (3-4 cm3/l apă) timp de 10-30 minute; permanganat de potasiu 1-1,5% timp
de 15 minute; sulfat de cupru 0,5% timp de 10 minute.
Tratamentele termice au atât rol dezinfectant cât şi de stimulare a germinaţie. Seminţele sunt
trecute progresiv în vase cu apă de la 25-300C la 50-530C, iar la sfârşit, într-un vas cu apă rece.
• amestecarea cu pulberi inerte (praf de cretă, nisip) care să ajute la distribuirea uniformă
a seminţelor, se consideră tratament obligatoriu, numai pentru seminţele mici şi foarte
mici (Begonia, Lobelia, Petunia, Nicotiana). Amestecul se face în raport de 1 parte
seminţe la 8-10 părţi pulberi.
b) tratamente facultative (speciale) au caracter ocazional şi se aplică numai seminţelor
caracterizate prin tegument dur, răsărire neuniformă, procent mic de germinaţie etc. Majoritatea sunt
tratamente care favorizează germinaţia:
• stratificarea constă în aşezarea în straturi alternative cu nisip sau turbă a seminţelor cu
tegument dur şi care, în condiţii obişnuite, răsar după 1-2 ani de la semănat (Dicentra,
Gentiana);
• umectarea se aplică seminţelor cu tegument mai puţin permeabil (Cyclamen, Asparagus,
Freesia) sau deshidratate după păstrare. Peste seminţele aflate în vase se pune apă atât
cât să le cuprindă şi se lasă pe durate determinate în funcţie de specie (24-48 ore). Apa
se menţine la temperatura camerei, sau se încălzeşte uşor, 25-30°C. Pentru durate mai
lungi de umectare, este obligatoriu ca apa să fie schimbată zilnic.
• degradarea tegumentului este operaţia necesară seminţelor cu tegumentul dur (Canna,
palmieri). Se recurge la diferite procedee care să slăbească rezistenţa
tegumentului:mecanice (pilirea şi incizarea tegumentului, frecarea seminţelor cu nisip
grosier etc).;chimice (bazate pe acţiunea corozivă a unor acizi
concentraţi);hidrotermice (trecerea alternativă a seminţelor din apă clocotită în apă
rece şi invers).
• hormonizarea (tratarea cu hormoni) foloseşte substanţe stimulatoare sintetice (acid
indolil acetic, acid giberelic) sau naturale (urina de la bovine gestante),cu rol în
stimularea germinaţiei şi dezvoltarea ulterioară a plantelor.
Alte tratamente de stimulare a germinaţiei: tratamente cu ultrasunete,cu izotopi radioactivi,
tratamente electromagnetice (de ex. cu apă tratată magnetic) etc.
4) Semănatul propriu-zis
Metodele de semănat diferă în funcţie de particularităţile seminţelor şi locul unde se seamănă.
Se execută, manual şi foarte rar mecanizat.
Semănatul manual poate fi făcut în mai multe moduri:
• prin împrăştiere se seamănă seminţele mici şi foarte mici, la lădiţe, în ghivece sau în
răsadniţe (Begonia semperflorens, Lobelia erinus, Portulaca grandiflora, Antirrhinum
majus, Cineraria hybrida etc.). Se poate semăna prin împrăştiere şi în câmp atunci,când
se produce răsad pe straturi (Bellis perennis, Viola hybrida, Antirrhinum majus,
Callistephus chinensis) sau când se seamănă la loc definitiv pentru formare de grupuri
sau masive (Alyssum martimum, Amaranthus sp., Nigella damescena, Papaver sp.,
Eschischoltzia californica).

26
• în rânduri se seamănă seminţele mici şi mijlocii, prin distribuirea lor în şănţuleţe
paralele şi echidistante. Se foloseşte atât pentru semănături din spaţii protejate cât şi din
câmp (Cyclamen persicum, Zinnia elegans, Impatiens balsamina, Cosmos bipinatus
etc.);
• în cuiburi, practicat la speciile cu seminţe mari şi foarte mari, care nu suportă
transplantarea şi se seamănă în câmp, la loc definitv sau la ghivece (câte 1-3 seminţe)
atunci când se intenţionează producerea de răsad fără repicare (Tropaeolum majus,
Ipomaea sp., Dolichos lablab, Lathyrus odoratus).
Semănatul mecanizat se face numai în câmp, la culturile care ocupă suprafeţe mari, înfiinţate
prin semănat direct la loc definitiv şi ale căror seminţe sunt suficient de mari pentru a fi distribuite bob
cu bob.Se folosesc semănători de tip SUP-21, SUP-29, Saxonia.
Norme de semănat
Cantitatea de sămânţă folosită de la unitatea de suprafaţă este dependentă de valoarea culturală a
seminţelor, de locul şi metoda de semănat, de mărimea seminţelor, de epoca de semănat. Se ţine cont,
de asemenea, dacă răsadurile se repică sau nu.
Pentru semănatul la lădiţe, practicat cel mai mult în floricultură, cantităţile orientative de
seminţe necesare la m2 de semănături variază în funcţie de mărimea seminţelor:la seminţele mici şi
foarte mici (Begonia, Lobelia, Antirrhinum, Petunia) cca. 3-4 g/m2;la seminţele mijlocii (Callistephus,
Dianthus, Matthiola) cca. 15-20 g/m2, iar la cele mari (Zinnia, Tagetes),aprox.30-40 g/m2.
La semănături făcute în câmp, cantitatea de sămânţă se suplimentează cu 20-30%.
Adâncimea de semănat
Se stabileşte în corelaţie directă cu mărimea şi fotosensibilitatea seminţelor.De asemenea, în
cazul semănăturilor făcute în câmp, se ţine cont şi de tipul de sol şi epoca de semănat.
Ca regulă generală, se consideră că adâncimea de semănat trebuie să fie de 2-3 ori diametrul
seminţelor. Seminţele foarte mici şi cele care germinează la lumină (Begonia) se seamănă la suprafaţă.
În câmp, adâncimile de semănat vor fi mai mari decât cele din spaţii protejate şi se vor majora
dacă se seamănă toamna sau pe terenuri cu umiditate scăzută.
După semănat, seminţele se acoperă cu pământ cernut fin (cu excepţia celor care rămân la
suprafaţă), se tasează uşor pentru a asigura contactul seminţelor cu substratul şi se etichetează
notându-se specia, soiul şi data semănatului.
5) Îngrijirea semănăturilor
Cuprinde un ansamblu de lucrări efectuate cu scopul asigurării unei bune răsăriri şi dezvoltări a
tinerelor plante.
a) Îngrijirea semănăturilor efectuate în sere (în recipiente):
• menţinerea substratului permanent umed, prin pulverizări cu apă călduţă. Substraturile
cu semănături făcute la suprafaţă se umezesc prin capilaritatea (recipientele se scufundă
în vase cu apă,până la 1/2 sau 1/3 din înălţime);
• acoperirea (până la începerea răsăririi) cu sticlă, folie, hârtie, care să păstreze umiditatea
constantă la suprafaţa substratului;
• îndepărtarea condensului de pe materialele acoperitoare;
• asigurarea temperaturii optime la nivelul substratului şi în atmosferă;
• aerisirea spaţiilor cu semănături;
• plivirea buruienilor;
• tratamente fitosanitare cu soluţii de Topsin sau Benlate (0,1%);
• rărirea răsadurilor (când este cazul);
• repicarea (transferarea răsadurilor,din locul unde au fost semănate pe alt substrat, la
distanţe mai mari). Lucrarea este obligatorie pentru răsadurile dese, mici, cu creştere
lentă (Begonia, Lobelia, Cineraria hybrida, Dianthus caryopyllus Chabaud), dar poate
fi facultativă la răsadurile cu creştere rapidă şi densitate mică (Impatiens balsamina,
Calendula officinalis, Zinnia elegans).
Răsadul se repică în lădiţe, în ghivece de plastic sau lut ars, în ghivece nutritive, pe straturi (în
solul serei, în solarii şi răsadniţe sau în câmp). Substratul trebuie să fie fertil, reavăn, bine
cerut.Repicarea se face o singură dată sau se repetă (de 1-2 ori).Primul repicat se execută când planta
are 2 frunze adevărate, mai rar în faza de cotiledoane.
Imediat după repicat, plantele se udă cu sită fină. Pentru reuşita prinderii, în următoarele 2-3 zile
răsadurile se menţin la aceeaşi temperatură, se udă mai des şi se umbresc. După aceea, temperatura

27
poate fi coborâtă cu câteva grade, iar umbrirea se face în zilele cu insolaţie prea puternică. Se udă
moderat şi se fac tratamente săptămânale împotriva bolilor şi dăunătorilor (Mycodifol 0,2%, Dithane
M-45 0,15% etc., amestec cu Fernos 0,05%, Decis 0,1% etc.).
Ciupirea răsadurilor constă în îndepărtarea vârfurilor de creştere, deasupra a 2-4 noduri, atunci
când se urmăreşte stimularea ramificării plantelor (salvia, petunia, ageratum etc.).
b) Îngrijirea semănăturilor din răsadniţe şi solarii
Cuprinde lucrări similare celor efectuate în sere: udare, plivirea buruienilor, tratamente
fitosanitare, aerisirea (prin ridicarea ramelor răsadniţelor, ridicarea pereţilor laterali şi deschiderea
uşilor de la solarii), umbrirea, rărirea, ciupirea.
În aceste spaţii, se va avea în vedere combaterea coropişniţelor şi rozătoarelor, cu momeli toxice
(Vofatox, Lindatox, fosfură de zinc).
c) Îngrijirea semănăturilor din câmp
În cazul semănăturilor efectuate la loc definitiv: se udă cu sită fină sau prin aspersiune,
menţinând pământul permanent reavăn; se plivesc buruienile şi se sparge crusta pe spaţiul dintre
rânduri; se răresc plantele (dacă este cazul), asigurând densitatea prevăzută de tehnologie; se fac
tratamente de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor.
La semănăturile făcute pe straturi pentru producere de răsad se au în vedere aproximativ
aceleaşi lucrări. În plus, se va asigura umbrirea semănăturilor făcute în sezonul cald (la bienale) şi se
execută repicarea răsadurilor(în câmp,în răsadniţe sau în solarii).

4.2. ÎNMULŢIREA VEGETATIVĂ


Înmulţirea pe cale vegetativă reuneşte metode care se bazează pe însuşirea plantelor de a
forma organisme noi, pornind de la anumite organe vegetative specializate (bulbi, tuberobulbi, rizomi
etc.) sau porţiuni ale acestora, de la fragmente ale părţilor vegetative şi chiar de la ţesuturi şi celule.
Numeroase specii floricole se înmulţesc frecvent vegetativ, datorită unor avantaje pe care le
oferă acest mod de înmulţire:asigură păstrarea caracterelor plantelor mamă, eliminând orice cauză a
variabilităţii;reprezintă singura posibilitate de înmulţire a unor plante care, din diferite cauze, nu
produc seminţe;înlocuieşte total sau parţial înmulţirea prin seminţe, atunci când seminţele germinează
sau au un procent ridicat de sterilitate;permite obţinerea de plante mature într-o perioadă
redusă;plantele obţinute prin metode vegetative ajung să înflorească într-un timp mai scurt;materialul
obţinut este omogen şi identic cu plantele-mamă din care provine.face posibilă combinarea între specii
şi genuri (prin altoire) şi obţinerea unor plante cu rezistenţă sporită sau a unor exemplare interesante
din punct de vedere ornamental.
Pe lângă avantaje, metodele clasice de înmulţire vegetativă au şi dezavantaje:facilitează
transmiterea virozelor;permit obţinerea unui număr mai redus de descendenţi;păstrarea materialului
vegetativ, în condiţii care să-i menţină viabilitatea, este posibilă doar pe perioade reduse şi este mai
dificilă decât pentru seminţe (ocupă spaţii mari, necesită condiţii speciale de mediu etc.).
Plantele se pot înmulţi vegetativ atât în mod natural (prin organe subterane specializate, stoloni,
drajoni, muguri adventivi), cât şi artificial, prin metode care necesită intervenţia omului (butaşi,
divizarea plantelor, altoire, culturi de celule şi ţesuturi).

4.2.1. Înmulţirea prin butaşi

Este metoda cu cea mai largă utilizare în înmulţirea plantelor floricole deoarece este uşor de
aplicat, se poate executa aproape tot timpul anului, nu impune o tehnică deosebită la confecţionarea şi
înrădăcinarea butaşilor şi dă rezultate foarte bune la un număr mare de specii.
Butăşirea presupune utilizarea unor porţiuni de plantă (tulpini, lăstari, frunze, rădăcini),
fasonate într-un anumit mod şi puse la înrădăcinat în condiţii optime de lumină, temperatură,
umiditate, în scopul regenerării de plante noi.
Butăşirea se finalizează cu formarea unui nou individ complet atunci când porţiunea de plantă
detaşată (butaşul) este capabilă nu numai să emită rădăcini adventive, ci să posede şi primordiile
necesare refacerii părţilor aeriene ale noilor indivizi. Aşa de exemplu, la ficus, butaşul de frunză
28
neînsoţit de porţiune de ramură cu mugure axilar, nu formează decât rădăcini adventive, fără să refacă
parte aeriană.
Înmulţirea prin butaşi este caracteristică multor plante floricole cultivate la ghivece şi
perenelor hemicriptofite cultivate în câmp. La anuale şi bienale butăşirea reprezintă o metodă
secundară de înmulţire (Ageratum mexicanum, Begonia semperflorens) şi doar la câteva dintre ele este
esenţială (Iresine sp., Alternanthera sp.).
Reuşita butăşirii depinde de respectarea unor etape de lucru:
1) Alegerea şi pregătirea plantelor mamă
Se aleg plantele mature, sănătoase, viguroase, tipice speciei (soiului) şi cu calităţi decorative
deosebite.
Capacitatea de înmulţire a plantei mamă este cu atât mai mare cu cât este mai tânără, este
crescută la intensitate luminoasă corespunzătoare cerinţelor speciei şi este corect fertilizată. La speciile
floricole cultivate în câmp, butaşii se recoltează în perioada de vegetaţie, direct de la plantele din
cultură sau se folosesc plante mamă pregătite după una din următoarele metode:
a) se marchează plantele reprezentative în timpul perioadei de vegetaţie, se trec toamna la
ghivece, se tund mai sever pentru a le stimula lăstărirea şi se ţin iarna în sere temperate. În februarie-
martie, din lăstarii formaţi se confecţionează butaşi.
b) în iulie-august se recoltează butaşi de la plantele din câmp, se pun la înrădăcinat, iar după
înrădăcinare se trec la ghivece, constituindu-se ca viitoare plante mamă. Ca şi în scopul precedent, se
ţin la iernat în sere temperate şi se butăşesc în februarie-martie.

2) Recoltarea şi confecţionarea butaşilor


În practica floricolă se întâlnesc diferite tipuri de butaşi, clasificaţi după mai multe criterii:
a) după organul din care provin:
- butaşi de tulpini (de lăstari), confecţionaţi atât din porţiunea de vârf (Chrysantemum sp.,
Dainthus sp., Fuchsia x hybrida), cât şi din tronsoane de tulpină (Ficus sp., Colocasia
esculenta, Philodendron sp., Monstera deliciosa, Pelargonium sp. etc.);
- butaşi de frunze, reprezentaţi de frunze întregi (Saintpaulia jonantha, Peperonia sp.,
Sedum sp., Crosula arborescens etc.) sau fragmente de frunze (Sansevieria trifasciata,
Begonia x rex);
- butaşi de rădăcină, rezultaţi din fragmentarea rădăcinilor la speciile care au proprietatea de
a forma muguri pe rădăcini (Dicentra spectabilis, Paeonia orientale, Syringa vulgaris,
Aralia sp.).
b) după gradul de maturare a ţesuturilor:
- butaşi erbacei (la majoritatea speciilor floricole);
- butaşi semilignificaţi (butaşi de vară), utilizaţi mai mult la speciile arbustive (Nerium
oleander, Hibiscus rosa – sinensis, Ficus elastica);
- butaşi lignificaţi (Clerodendron sp.).
c) după epoca de butăşire:
- butaşi de primăvară (martie-mai), confecţionaţi la cele mai mult specii floricole;
- butaşi de vară-toamnă (butaşii semilignificaţi şi butaşii de cactuşi);
- butaşi de iarnă, preferaţi în cazul plantelor cu latex (Euphorbiaceae, Ficus sp.).
Butaşii erbacei pot fi confecţionaţi tot timpul anului, cu condiţia ca planta mamă să fie în
vegetaţie, dar se consideră optimă butăşirea de primăvară. De asemenea, butaşii semilignificaţi se
confecţionează cel mai bine la sfârşitul verii, cei lignificaţi iarna şi primăvara devreme, iar cei de
rădăcină, în timpul perioadei de repaus al plantelor (primăvara devreme sau toamna).
În funcţie de clasificarea prezentată, butaşii se vor recolta într-o anumită perioadă din an,
prelevând anumite organe sau părţi de organe, caracteristice fiecărei specii.

Confecţionarea butaşilor se face diferenţiat pe tipuri de butaşi.


Butaşii de vărf se prelevează din partea terminală a tulpinii sau lăstarului, tăietura bazală făcându-se la
0,1-0,3 cm sub nod, sau chiar pe nod (fig. 1.a).
Butaşi din tronsoane de tulpină cuprind 1-3 noduri, în funcţie de lungimea internodiilor (fig. 1.b).

29
Fig. 1 – Tipuri de butaşi
a – butaş de vârf;
b – butaş de tulpină;
c – butaş de frunză (Begonia
rex);
d – butaş din porţiune de
frunză (Sansevieria
trifasciata)

Se secţionează la bază similar butaşilor de vârf, iar la partea superioară se taie la 0,5 cm
deasupra ultimului nod. În majoritatea cazurilor, porţiunile de tulpină sunt însoţite şi de frunze. Sunt
însă şi excepţii, cum este cazul butaşilor de colocasia, monstera, filodendron, la care butaşii de tulpină
apar sub forma unor rondele cu cel puţin un mugure viabil.
Fasonarea butaşilor de vârf şi porţiuni de tulpină mai cuprinde: îndepărtarea frunzelor de pe
porţiunea bazală a butaşului (care va fi introdusă în substratul de înrădăcinare) şi reducerea suprafeţei
foliare a frunzelor rămase pe butaş prin scurtarea limbului cu aproximativ 1/3. La speciile cu frunze
mari, coriacee (ficus), reducerea evapotranspiraţiei se realizează prin rularea frunzelor şi nu prin
tăierea limbului foliar. De asemenea, se evită secţionarea limbului la speciile cu frunze suculente
(Crassulacee).
Butaşii de tulpină ai plantelor cu latex (ficus, euforbia), înainte de a fi trecuţi la înrădăcinat, se
ţin în apă caldă (35-40°C), timp de câteva minute, pentru ca scurgerile de latex să fie oprite, evitând
coagularea şi obturarea vaselor conducătoare.
Butaşii proveniţi de la cactuşi se lasă după recoltare, una sau mai multe zile, atât cât să-şi
piardă parţial turgescenţa la partea bazală şi să nu putrezească în substratul de înrădăcinare.
La butaşii din frunze, când se folosesc frunze întregi, peţiolul se reduce la 2-3 cm (fig. 1.c).
Dacă se utilizează fragmente de frunze, fasonarea butaşilor se face diferit. Frunzele de
Begonia rex se incizează pe partea inferioară, la punctele de ramificare a nervurilor. Frunzele de
Sansevieria se fragmentează în porţiuni de 5-7 cm, respectând polaritatea fragmentelor la introducerea
în substrat (fig. 1.d).
Butaşii de rădăcină se obţin prin fragmentarea rădăcinilor în porţiuni de 5-10 cm lungime.
Rădăcinile secundare se scurtează la 0,5-1 cm.
Indiferent de tipul de butaşi confecţionaţi, după fasonare este indicată protejarea secţiunilor
prin pudrare cu praf de cărbune vegetal.
Stimularea înrădăcinării butaşilor, la speciile care înrădăcinează greu şi cu procent mare de
pierderi, se realizează cu ajutorul substanţelor stimulatoare de tipul acizilor: betaindolilacetic (A.I.A.),
betaindolilbutiric (A.I.B.) şi alfanaftilacetic (A.N.A.), sau a unor produse comerciale (Radistim,
Rizopon, Calux, etc.).

3) Înrădăcinarea butaşilor
Plantarea butaşilor în vederea înrădăcinării se face în spaţii cu posibilităţi de dirijare a
factorilor de mediu. Se preferă serele înmulţitor prevăzute cu instalaţii speciale de încălzire, udare,
reglare a luminii etc. Se pot folosi însă şi răsadniţele, atunci când speciile butăşite sunt mai puţin
pretenţioase.
Substratul de înrădăcinare trebuie să fie uşor, cu granulaţie suficient de mare pentru a evita
tasarea şi a asigura o bună aeraţie, să aibă capacitate bună de reţinere a apei, să fie steril. Aceste
condiţii sunt îndeplinite de unele materiale, cum ar fi: nisipul, perlitul, turba, styromulul
La unele specii şi pentru un număr redus de butaşi, substraturile solide pot fi înlocuite cu apă
în care se adaugă câteva granule de cărbune vegetal (leandru, ficus, tradescanţia, muşcate, trandafir
chinezesc, violete africane etc.).
Plantarea butaşilor în substrat se face în poziţie verticală sau uşor oblică, la adâncimea de 1-
2 cm şi respectând cu stricteţe polaritatea. Butaşii de tulpină sub formă de rondele se plantează cu
mugurele în sus. Butaşii de Begonia rex rezultaţi din fragmente de frunze se aşează cu partea incizată
pe substrat, iar deasupra limbului se pun câteva pietricele sau cioburi care să le mărească aderenţa la
substrat. Butaşii de rădăcini se plantează în poziţie uşor oblică, la adâncimea de 2-3 cm.

30
După plantare, butaşilor li se asigură condiţii optime pentru înrădăcinare, prin menţinerea unei
umidităţi ridicate şi constante, atât în substrat cât şi în atmosferă, a unei temperaturi cu 3-5°C mai
mare decât optimul speciei, aerisire şi lumină corespunzătoare.

4.2.2. Înmulţirea prin organe subterane


Tulpinile subterane şi rădăcinile tuberizate sunt organe vegetative metamorfozate adaptate nu
numai la depozitarea substanţelor de rezervă ci şi la înmulţirea vegetativă a multor specii floricole
reunite în grupa geofitelor.
Deşi geofitele sunt considerate plante perene, totuşi, provenienţa lor din zone climatice diferite
le influenţează modul de adaptare la condiţiile de climat temperat din ţara noastră, aşa încât, unele
dintre ele, caracterizate prin rezistenţă mare, pot ierna în câmp (geofite rustice), în timp ce altele,
dimpotrivă, necesită protecţie pe timpul iernii (geofite semirustice) sau se cultivă numai ca plante
pentru interioare.
Tulpinile subterane sunt tulpini metamorfozate individualizate în mai multe categorii:
a) Rizomii sunt microblaste (tulpini scurte, cu noduri apropiate), lipsite de clorofilă, care cresc
în sol în poziţie orizontală, mai rar verticală. La nivelul nodurilor prezintă rădăcini adventive, frunze
transformate în solzi şi muguri situaţi la axila solzilor.
Înmulţirea se realizează prin secţionarea rizomului în fragmente de 8-12 cm lungime, prevăzute cu
rădăcini adventive şi cel puţin 2-3 muguri viabili. Operaţia se face în perioada de repaus, înainte de
plantare.
Specii floricole cu rizomi: Iris germanica, Zantedeschia aethiopica, Canna indica, Convallaria
majalis.
b) Bulbii sunt tulpini aplatizate, cu aspect de disc, alcătuite din noduri foarte apropiate.
Pe partea inferioară a discului se dezvoltă rădăcini adventive, iar pe partea superioară tecile
frunzelor şi unu sau mai mulţi muguri, din care se formează tulpinile aeriene.
Tecile frunzelor (cărnoase în interiorul bulbului şi membranoase la exterior) se pot acoperi
total, formând bulbi tunicaţi (Hyacinthus orientalis, Narcissus sp., Tulipa gesneriana) sau se acoperă
parţial, dând naştere la bulbi solzoşi (Lilium candidum, Lilium regale).
Din fiecare bulb plantat se formează unul sau mai mulţi bulbi floriferi (bulbi de înlocuire) şi
numeroşi bulbili, floriferi, după 2-4 ani.
După modul cum îşi consumă substanţele de rezervă într-un sezon de vegetaţie, bulbii sunt
anuali (la lalea) sau pereni (la narcise, zambile etc.).
c)Tuberculii sunt microblaste care provin din îngroşarea vârfului unui stolon subteran, de
aceea, în secţiune, tuberculul apare ca o masă compactă de substanţe de rezervă. Pe suprafaţa
tuberculilor se găsesc muguri grupaţi în mici adâncimi, la axila unor frunze reduse.
Prin tuberculi se înmulţesc unele specii de anemone. La înmulţire se folosesc tuberculii ca atare, sau se
fragmentează în porţiuni care să aibă cel puţin un mugure.
d) Tuberobulbii sunt microblaste cu caractere intermediare între tuberculi (partea centrală
tuberizată, prezenţa mugurilor de la suprafaţă) şi bulbi (frunze pergamentoase la exterior, cu rol de
protecţie).
Din mugurii de pe tuberobulbi se dezvoltă, în perioada de vegetaţie, tulpinile aeriene florifere.
Tuberobulbi se consumă în fiecare an, dar se reînnoiesc cu tuberobulbii noi, rezultaţi din
îngroşarea progresivă a bazei tulpinilor aeriene. Astfel, la sfârşitul sezonului de vegetaţie, se vor găsi
în sol resturi ale tuberobulbului mamă consumat, tuberobulbii floriferi noi (prinşi deasupra celui vechi
consumat) şi tuberobulbi cu dimensiuni reduse (tuberobulbii), care devin floriferi după 1-3 ani.
Se înmulţesc prin tuberobulbi Colchicum autumnale, Freesia x hybrida, Gladiolus hybridum
etc.
O grupă aparte o constituie plantele care prezintă în sol un organ subteran rezultat din
îngroşarea axei hipocotile, cu aspectul unui tubercul, motiv pentru care, în practică, se denumeşte cu
termenul impropriu de tubercul. Se întâlneşte la Begonia x tuberhybridia, Cyclamen persicum,
Gloxinia speciosa.
e) Rădăcinile tuberizate sunt rădăcini metamorfozate, în parenchinul cărora se acumulează
substanţe de rezervă, devenind cărnoase şi voluminoase.
Nu sunt purtătoare de muguri şi, de aceea, nu pot fi utilizate la înmulţire decât însoţite de
porţiuni de colet purtătoare de muguri.
La înmulţire, separarea rădăcinilor se face longitudinal, astfel încât fiecare fragment detaşat să
cuprindă şi muguri de pe colet.
31
Tipuri de organe subterane folosite la pentru înmulţirea vegetativă
a speciilor floricole

Nr. Tipul de organ


Specii
crt. subteran
Fritillaria imperialis, Galanthus nivalis, Hyacinthus
tunicat orientialis, Iris holandica, Narcissus sp., Polyanthes
1 Bulb
tuberosa*, Tulipa gesneriana
solzos Lilium candidum, Lilium regale
2 Tuberobulb Fresia x hybrida, Gladiolus hybridus
Tuberculi (axă Begonia x tuberhybrida, Cyclamen persicum,
3
hipocotilă îngrăşată) Gloxinia speciosa
Agapanthus africanus, Alstromeria aurantiaca*,
Canna indica, Convallaria majalis, Gerbera
4 Rizomi
hybrida, Iris germanica, Iris pumila, Polyanthes
tuberosa*. Zantedeschia aethiopica
Alstroemeria aurantiaca*, Asparagus sprengeri,
5 Rădăcini tuberizate
Dahlia x hybrida
* – Specii cu organe subterane mixte.

Caracterizarea organelor subterane la principalele specii floricole


A. Geofite rustice
1) Tulipa gesneriana (lalea)
Organul subteran este bulb tunicat, piriform sau ovoid, cu frunzele protectoare de culori
diferite (de la galben până la brun-roşcat) (fig. 2).

Fig. 2 – Secţiune
longitudinală prin
bulbul de lalea (toamna
după plantare)

Este un bulb anual care se consumă complet într-un sezon de vegetaţie şi este înlocuit de bulbi noi.
Coeficientul de înmulţire al bulbilor de lalea (numărul de bulbi noi formaţi dintr-un bulb-mamă)
variază între 1 şi 15, în funcţie de soi şi condiţiile de cultură.
În afară de bulbii de înlocuire (cu diametrul de peste 2 cm), consideraţi floriferi în anul următor, se
formează şi 3-5 bulbili, cu diametrul sub 2 cm şi floriferi după 2-3 ani.
Recoltarea bulbilor se face vara (iunie-iulie), când 2/3 din frunze (70-80%) s-au uscat.
Temperatura din spaţiile de păstrare se va dirija în aşa fel încât să favorizeze diferenţierea florală: până
la încheierea iniţierii florale (ultima decadă a lunii august) se menţine la aproximativ 20°C, iar în
perioada rămasă până la plantare, poate fi coborâtă la 9°C.
Se plantează în câmp toamna, cu cel puţin două săptămâni înainte de îngheţ (septembrie-
noiembrie), la adâncimea de 8-12 cm, în funcţie de mărimea bulbilor şi lungimea tijei florifere.
Bulbii de lalele este bine să fie scoşi în fiecare an sau la cel mult doi ani.
32
2) Narcissus poeticus (narcisa)
Prezintă bulbi tunicaţi, piriformi, acoperiţi de tunici gălbui sau cenuşii. Sunt bulbi multianuali,
cu durata de viaţă de 3-5 ani, formaţi din 10-20 perechi de
frunze cărnoase care se consumă parţial într-un sezon de
vegetaţie. În jurul bulbului mamă se formează aproximativ 1-
3 bulbi, care ajung să înflorească după 1-3 ani (fig. 3).
La fel ca şi în cazul lalelor, bulbii se recoltează vara,
după uscarea frunzelor şi se trec la păstrare până toamna, când
se plantează în câmp. Spre deosebire de lalele însă, bulbii
narciselor se scot la intervale de 3-4 ani, iar pe durata
păstrării, temperatura se menţine apropiată de 9°C, deoarece
diferenţierea mugurilor floriferi începe mult mai devreme şi
Fig. 3 – Bulbi tunicaţi de este aproape încheiată în momentul recoltării bulbilor.
Narcissus poeticus Adâncimea de plantare este de 10-15 cm.

3) Hyacinthus orientalis (zambila)


Are bulbul tunicat, sferic sau uşor turtit,
acoperit cu frunze membranoase lucioase,
diferit colorate (alb-gălbui, alb-cenuşiu,
violacei-purpurii) (fig. 4).
Ca şi bulbul de narcisă este peren (durează
3-4 ani) şi formează în jurul lui bulbi posibil
floriferi după 2-3 ani. Are un coeficient de
înmulţire destul de redus şi de multe ori, se
intervine asupra bulbului mamă cu diferite
operaţii care să stimuleze generarea de bulbili
noi (incizarea în cruce sau excavarea discului).
Bulbilii zambilelor se scot vara, în mai-
Fig. 4 – Bulbi tunicaţi de
iunie (la intervale de 3-4 ani), se depozitează
Hyacinthus orientalis
la 20-25°C şi plantează în câmp toamna
(septembrie-octombrie), la adâncimea de 10-
15 cm.

4) Lilium candidum (crinul alb)


Prezintă bulbi mari, cu solzi cărnoşi, alb-
gălbui. Bulbii şi bulbilii se formează în jurul
bulbului-mamă, din mugurii situaţi la baza
solzilor (fig. 5).
Înmulţirea vegetativă este posibilă nu
numai prin intermediul bulbilor separaţi în
perioada de repaus, ci şi prin butaşi
confecţionaţi din solzii, detaşaţi din bulb, cu o
mică porţiune de disc.
Fig. 5 – Bulbi solzoşi de
Bulbii se scot vara (august) şi se plantează Lilium candidum
imediat sau după o păstrare de 2-3 săptămâni
în depozite. Adâncimea de plantare este de 15-
20 cm.

5) Lilium regale (crin imperial)


Are bulb asemănător celui de L. candidum, dar mai viguros şi colorat în roşu-violaceu.
Înmulţirea se face toamna (octombrie), când bulbii se recoltează, se separă şi se plantează la 15-20
cm adâncime.

33
6) Iris germanica (stânjenel)
Specie cu rizomi groşi, ramificaţi, cărnoşi, de culoare alb-murdar (fig. 6).
Pentru înmulţirea vegetativă, rizomii se scot vara (iulie-august) sau toamna (septembrie-
octombrie), se fragmentează în porţiuni de 8-10 cm (cu 1-3 muguri viabili şi rădăcini adventive) şi se
plantează imediat, la 8-10 cm adâncime.
Nu se folosesc porţiunile de rizom îmbătrânite, lipsite de muguri.
Lucrarea poate fi făcută şi primăvara, dar foarte devreme, înainte de pornirea în vegetaţie a rizomilor.

Fig. 6 – Rizomi de Iris


germanica

7) Convallaria majalis (lăcrămioare)


Planta formează rizomi transanţi, ramificaţi, cu lungimea de 10-25 cm (fig. 7).

Fig. 7 – Rizomi de
Convallaria majalis

Capacitatea de înflorire a rizomilor este dependentă de vârsta lor, înflorirea abundentă


obţinându-se la rizomii de cel puţin 3 ani. Rizomii de 1-2 ani fie nu înfloresc, fie formează
inflorescenţe mici.
La interval de 4-5 ani, rizomii se scot, se fragmentează sau se despart şi se replantează la
adâncimea de aproximativ 5 cm. Lucrarea este indicat să se facă vara, în august.

B. Geofite semirustice
1) Canna indica (cana, trestie indiană)
Prezintă în sol rizomi cu creştere orizontală, cărnoşi,
cu internodii mari şi muguri terminali viguroşi, de
culoare roşie-purpurie (fig. 8).
Toamna, după căderea primelor brume (octombrie),
tulpinile aeriene se taie la 10-15 cm de la nivelul solului,
se scot rizomii (fără să se cureţe de pământ) şi se Fig. 8 – Rizomi de Canna indica
depozitează în adăposturi cu temperaturi de 4-9°C.
Spaţiile libere dintre tufele aşezate în depozite se
completează cu nisip sau turbă, pentru ca rizomii
dezgoliţi de pământ să nu rămână neprotejaţi.
Rizomii se scot de la păstrare în aprilie şi se
plantează direct în câmp. Înflorirea mai timpurie se
obţine după o forţare prealabilă a materialului, scos din
depozite în februarie-martie, plantat în ghivece sau lădiţe
şi ţinut în condiţii care să-i asigure pornirea în vegetaţie Fig. 9 – Rădăcini tuberizate
(15-20°C şi umiditate constantă). Plantele forţate se trec de Dahlia hybrida
în câmp după trecerea pericolului de îngheţ.
34
Indiferent de varianta de cultură adoptată, rizomii scoşi de la păstrare se curăţă de pământ şi de
resturile uscate, se fragmentează în porţiuni de 2-3 muguri, iar rănile se pudrează cu praf de cărbune
vegetal.
2) Dahlia x hortensis (dalia)
Organul subteran este alcătuit din mai multe rădăcini tuberizate, alungite, de culoare cenuşie (fig.
9).
În octombrie, după primele geruri uşoare, rădăcinile, tuberizate se recoltează împreună cu porţiuni
de 10-15 cm din tulpinile aeriene şi se stratifică în nisip sau turbă, la temperaturi de 4-9°C.
Se scot de la păstrare în momentul plantării, se toaletează şi se despart în fragmente de 1-3
rădăcini cu porţiuni de colet.
Plantarea materialului se face direct în câmp (aprilie) sau după o forţare prealabilă în spaţii
încălzite. În vederea forţării, rădăcinile se ţin mai întâi în nisip sau pământ umed, până când mugurii
de la colet încep să pornească în vegetaţie şi devin vizibili, eliminând astfel riscul distrugerii lor odată
cu divizarea rădăcinilor. Fragmentele separate se plantează în ghivece, se udă şi se menţin la 15-20°C.
Se plantează la loc definitiv în mai, după trecerea pericolului de îngheţ.
3) Gladiolus hybridus (gladiola)
Organul subteran folosit în înmulţirea vegetativă este un tuberobulb sferic sau discoidal, acoperit
de tunici scarioase, colorate în diferite nuanţe de cafeniu sau roşu-violaceu (fig. 10 a, b).
Pentru înflorire se aleg tuberobulbii cu diametrul de cel puţin 3 cm şi cât mai puţin aplatizaţi.
Tuberobulbul, cu durata de viaţă de un an, este înlocuit până la sfârşitul perioadei de vegetaţie de
1-4 tuberobulbi noi (rezultaţi din îngroşarea bazei tulpinilor aeriene) însoţiţi de numeroşi tuberobulbi
formaţi pe stoloni scurţi.

Fig. 10 – Tuberobulbi de Gladiolus hybridus


a – secţiune longitudinală (toamna); b – aspect exterior (vara)

Recoltarea tuberobulbilor se face toamna (octombrie), cu porţiuni de 5-7 cm din tulpinile


aeriene. Se curăţă de pământ şi se păstrează nestratificaţi, aşezaţi în straturi subţiri pe stelaje sau în
lădiţe, în depozite cu temperatura de 7-10°C şi umiditatea relativă de 65-70%.
Se plantează în câmp când temperatura solului ajunge la 10-12°C (aprilie-mai). Înainte de
plantare se curăţă de tunicile uscate, se îndepărtează rădăcinile adventive uscate şi resturile din
tuberobulbul vechi, apoi se dezinfectează. Adâncimea de plantare variază între 6-10 cm, în funcţie de
mărimea tuberobulbilor.
4) Polyanthes tuberosa (tuberoza)
Se caracterizează printr-un organ subteran mixt, format dintr-o
colonie de 20-40 bulbi şi bulbili piriformi, care au ca suport comun
un rizom scurt (fig. 11).
Dintre bulbii existenţi, cel cu poziţie centrală este, de obicei,
mai bine dezvoltat şi posibil florifer. Bulbul care înfloreşte este
consumat în întregime, fără să fie înlocuit, iar locul lui rămâne liber.
Se recoltează în septembrie-octombrie, se curăţă de pământ, iar
frunzele din rozetă se taie la 2-3 cm. Înflorirea din anul următor este
asigurată de păstrarea bulbilor floriferi la temperaturi de 20-22°C şi
Fig. 11 – Bulbi de Polyanthes
umiditate relativă ridicată (80-85%), cel puţin 2-3 luni (ianuarie -
tuberosa martie). Bulbii mici se pot ţine şi în încăperi cu temperaturi mai
coborâte (8-10°C).

35
Înainte de plantare, se îndepărtează bulbii bolnavi şi, eventual, se elimină prin escavare uşoară,
porţiunea de rizom deshidratat de la baza bulbilor.
Se plantează în aprilie-mai, la adâncimea de 8-12 cm.

Specii cultivate în spaţii protejate


1) Alstroemeria aurantiaca (alstromeria)
Specie cultivată în solul serei. Are rizomi orizontali cărnoşi, din care se dezvoltă rădăcini
tuberizate alungite, albe-sidefii (fig. 12).
Cultura durează 3-4 ani, cu o
perioadă de repaus anuală, în timpul verii,
când temperaturile sunt ridicate.
La sfârşitul perioadei de repaus
(august) se poate face înmulţirea
vegetativă, prin divizarea rizomilor în
porţiuni de 8-12 cm lungime, însoţite de
rădăcini tuberizate. Segmentarea se face Fig. 12 – Fragment de rizomi cu
rădăcini tuberizate la Alstroemeria
cu atenţie deoarece rizomii şi rădăcinile
aurantica
tuberizate sunt foarte fragile şi se rup cu
uşurinţă. Plantarea se face în şanţuri sau gropi cu adâncimea de aproximativ 15 cm, având grijă ca
rizomul să fie aşezat cât mai aproape de suprafaţa solului.
2) Freesia hybrida (fresia)
Este plantă perenă, cultivată în solul serei
ca anuală. Înmulţirea vegetativă se face prin
intermediul tuberobulbilor sferici sau
piriformi, protejaţi de frunze pergamentoase,
de culoare cafenie-deschisă (fig. 13).
Tuberobulbii se refac annual, fiind
înlocuiţi de 1-5 tuberobulbi şi mai mulţi
tuberobulbili. Se consideră floriferi
Fig. 13 – Tuberobulb de Freesia
tuberobulbii cu diametrul peste 1 cm.
hybrida
Recoltarea tuberobulbilor se face după
aproximativ 8 săptămâni de la încheierea înfloritului, când 2/3 din frunze sunt uscate.
Reînfiinţarea culturilor se face în perioada august-octombrie, în funcţie de momentul când se
doreşte înflorirea, ţinând cont de faptul că înflorirea are loc la 3-5 luni de la plantarea tuberobulbilor.
Condiţiile de temperatură la care sunt păstraţi tuberobulbii în perioada de repaus (de la recoltare
până la plantare) au influenţă directă asupra inducţiei florale. Se recomandă în spaţiile de păstrare 18-
20°C şi o umiditate relativă de 70-80%.
Adâncimea de plantare este de 6-10 cm.
3) Gerbera hybrida (gerbera)
Cultură perenă în solul serei sau în containere (mai rar în ghivece), cu o perioadă de repaus vara
(iulie-august). O plantaţie se exploatează în condiţii economice 2-3 ani.
Are rizomi cu creştere trasantă, prevăzuţi cu rădăcini adventive viguroase (fig. 14).

Fig. 14 – Porţiune de rizom cu frunze la Fig. 15 – Rizom la


Gerbera hybrida Zantedeschia aethiopica

Pentru înmulţirea prin rizomi se foloseşte material provenit de la plante bine maturate, cu vârsta de
2-3 ani. Segmentele de rizom separate trebuie să aibă 1-2 frunze şi câteva rădăcini adventive bine

36
dezvoltate. Înainte de plantare, materialul se fasonează prin reducerea aparatului foliar şi scurtarea
rădăcinilor.
Perioada optimă de divizare a rizomilor este la sfârşitul perioadei de repaus (august).
4) Zantedeschia aethiopica (cala)
Este cultivată în solul serei şi poate fi exploatată pe o durată de 4-6 ani (uneori chiar mai mult), cu
perioade anuale de repaus (iulie-august).
Rizomii sunt viguroşi, cu creştere verticală şi internodii scurte (fig. 15). De la nivelul nodurilor, se
formează rădăcini adventive şi ramificaţii laterale ale rizomului principal, folosite ulterior la înmulţire.
Separarea rizomilor se face, ca şi în cazul celorlalte specii, la sfârşitul perioadei de repaus
(august). Fragmentele, cu 2-3 muguri bine dezvoltaţi cu rădăcini adventive, se plantează imediat după
separare.
5) Asparagus sprengeri (asparagus)
Se cultivă atât ca plantă în solul serei (pentru valorificare
ca accesoriu la buchete şi aranjamente), cât şi ca plantă la
ghiveci (pentru decorări interioare).
Rădăcinile puternice ale plantei prezintă numeroase
ramificaţii tuberizate de formă ovoidă, albe-sidefii (fig. 16).
Fiind o plantă cu vegetaţie continuă, înmulţirea prin
divizare plantelor este de preferat să se facă primăvara, când se
reînfiinţează cultura sau se transvazează plantele mature.

Fig. 16 – Rădăcini tuberizate de Tehnica separării este aceeaşi ca la toate plantele cu


Asparagus sprengeri rădăcini tuberizate, fiind necesară segmentarea tufei pe
verticală, pentru ca rădăcinile tuberizate să fie însoţite de
lăstari aerieni sau porţiuni de colet.
6) Begonia x tuberhybrida (begonia)
Se cultivă ca plantă la ghiveci dar, pe timpul verii, se poate planta şi în grădini.
În sol prezintă o porţiune tuberizată (brun-negricioasă, ovoidă, uşor aplatizată la partea
superioară), rezultată din îngroşarea axei hipocotile, dar denumită în vorbire curentă, tubercul. Toţi
mugurii din care pornesc tulpinile aeriene sunt plasaţi în zona superioară a tuberculului, jumătatea
inferioară este acoperită cu numeroase rădăcini fibroase (fig. 17).
Anual, planta este trecută printr-o perioadă de repaus de câteva luni (octombrie-februarie), timp în
care tuberculul se păstrează stratificat în nisip, la temperatura de 8-12°C.
În februarie-martie tuberculii se plantează la ghivece şi li se asigură condiţi de pornire în vegetaţie
(se udă şi se ţin la 18-20°C).

Fig. 17 – Axă hipocotilă îngroşată la Fig. 18 – Axă hipocotilă îngroşată la


Begonia x tuberhybrida Cyclamen persicum

7) Cyclamen persicum (ciclamen)


Planta perenă, cultivată la ghiveci, ca anuală şi mai rar ca perenă. În sol are un tubercul fals
discoidal format din îngroşarea axei hipocotile, asemănător celui de Begonia x tuberhybrida (fig. 18).
Înmulţirea vegetativă prin intermediul tuberculilor se practică numai atunci când planta se cultivă
ca parenă. După înflorire, se impune o perioadă de repaus, timp în care plantele nu se mai udă şi partea
aeriană se usucă. La sfârşitul verii tuberculii se repun în vegetaţie.
Uneori, se poate recurge la tăierea tuberculilor în felii longitudinale purtătoare de muguri din
calota superioară.

37
4.2.3. Înmulţirea prin divizarea tufelor

Este o metodă simplă, uşor de aplicat şi cu avantajul obţinerii de plante noi complet formate
chiar din momentul detaşării de planta mamă.
Se practică la plantele perene care formează tufe de lăstari din mugurii situaţi în zona
coletului. Constă în scoaterea plantei mamă din pământ, fragmentarea ei în două sau mai multe părţi
(aşa încăt fiecare parte detaşată să aibă lăstari şi rădăcini) şi plantarea lor separată.
Se poate aplica atât speciilor floricole cultivate în câmp, cât şi celor cultivate în spaţii
protejate.
Divizarea tufelor la plantele cultivate în câmp se execută în perioada de repaus, toamna sau
primăvara (în funcţie de perioada de înflorire a speciei respective), iar intervalul de timp la care se
repetă depinde de ritmul de formare a noilor plante: anual (Aster, Chrysanthemum); la doi ani (Viola
cornuta); la 3-4 ani (Delphinium, Gaillardia, Rudbekia, Phlox); la 5-6 ani (Papaver, Aquilegia).
La plantele cultivate în solul serei, perioada optimă de despărţire a plantelor este, în
majoritatea cazurilor, la sfârşitul verii – începutul toamnei când, de regulă, plantele îşi încheie repausul
din vară.
Plantele cultivate la ghivece pot fi divizate tot timpul anului, de obicei odată cu transplantarea,
dar momentul optim este primăvara devreme.

4.2.4. Marcotajul

Numeroase plante au proprietatea de a forma rădăcini adventive pe tulpinile sau ramurile care
vin în contact cu substatul de cultură, sau cu un alt mediu favorabil.
Aceste tulpini sau ramuri înrădăcinate, numite marcote, se separă de planta mamă după
înrădăcinare, spre deosebire de butaşi care, mai întâi se detaşează de planta mamă şi apoi se trec în
mediile de înrădăcinare.
Marcotajul se poate produce şi natural, fiind bine cunoscut la speciile cu tulpini târâtoare care,
în contact cu solul sau cu medii umede, dau naştere la noi plante (Hedera helix, Ficus pumila, Pholx
subulata, Scindapsus aureus, Tradescantia viridis, Philodendron scandens etc.).
În funcţie de modul de executare, marcotajul artificial aplicat plantelor floricole poate fi:
a) terestru, atunci când solul (substratul de cultură) serveşte ca mediu de înrădăcinare a
marcotelor. În funcţie de specificul plantei, se execută folosind diferite procedee:
- prin muşuroire (vertical), respectiv acoperirea cu pământ a bazei tulpinilor pe o porţiune de
5-10 cm, asigurând în acest fel umiditatea necesară formării de lăstari noi din mugurii bazali şi emiterii
rădăcinilor adventive pe porţiunea îngropată a lăstarilor (fig. 19. a).
Separarea marcotelor de planta mamă se face toamna sau primăvara.
O astfel de înmulţire se practică la unele perene cultivate în câmp (hemicriptofitele), din
genurile Dianthus, Phlox, Chrysanthemum, Hydrangea, precum şi la plantele cultivate în seră
(Anthurium andreanum, Pandanus weitchii).
- prin aplecare (simplu, arcuit) şi şerpuit (multiplu), procedee care se pot executa la speciile
cu ramuri sau tulpini flexibile, aşa încât să fie arcuite odată (la marcotajul simplu) sau de mai multe ori
(la marcotajul multiplu), în funcţie de lungimea ramurii. Se aplică la Hedera sp., Hoya carnosa,
Passiflora coerulea, Philodendron scandens, Cissus sp. etc. (fig. 19 b, d).
- orizontal (chinezesc) , presupune aplecarea ramurii pe toată lungimea ei şi fixarea în substrat.
Lăstarii porniţi de la noduri şi însoţiţi de rădăcinile adventive formate, vor putea fi separaţi ulterior, ca
plante noi. Se aplică la Phlox subulata, Hedera sp., Ficus pumila etc. (fig. 19 c).
b) aerian se practică la speciile care nu au tulpinile şi ramurile flexibile şi nici nu emit lăstari
de la bază prin simpla muşuroire. Este cazul unor specii floricole cu aspect arbustiv, cultivate ca plante
la ghivece: ficus, leandru, croton, dracena, cordiline, azalee.

38
Fig. 19 – Tipuri de marcotaj
a – prin muşuroire
b – arcuit
c – orizontal
d – şerpuit
e - aerian

Tehnica marcotajului aerian cuprinde următoarele etape (fig. 19.e):


- în zona de pe tulpină sau de pe ramură unde se urmăreşte formarea rădăcinilor adventive,
se execută o fantă laterală sau se incizează scoarţa circular, sub un mugure;
- se înfăşoară zona incizată cu un manşon de turbă fibroasă sau muşchi vegetal, care va
constitui mediul de înrădăcinare;
- se acoperă totul cu folie de polietilenă, strâns legată la ambele capete;
- se udă pe la partea superioară a manşonului protector (fără să se desfacă folia), aşa încât
mediul de înrădăcinare să fie menţinut permanent umed;
- după 1-3 luni, când rădăcinile adventive sunt bine formate, se poate separa marcota.

4.2.5. Înmulţirea prin drajoni

Se practică la plantele care formează lăstari aerieni din muguri adventivi de pe rădăcini. Drajonii
prezintă rădăcini proprii şi se separă de planta-mamă în perioada de repaus (toamna sau primăvara
devreme).
După separare, drajonii se plantează individual, obţinându-se astfel plante noi.
Prin drajoni se înmulţesc plante floricole perene cultivate în câmp (liliac, hortensii, dicentra,
iucca) sau la ghivece (aloe, agavă, bromelii, sansevieria).

4.2.6. Înmulţirea prin stoloni

Stolonii sunt tulpini târâtoare care formează pe traiectul lor


rozete de frunze capabile să genereze rădăcini adventive, în condiţii
favorabile.
La Chlorophytum comosum (fig. 20) şi Saxifraga sarmentosa,
apariţia rădăcinilor adventive nu este condiţionată de contactul direct
Fig. 20 - Înmulţirea prin al rozetelor de frunze cu substratul de cultură, în schimb, la
stoloni Nephrolepis exaltata, stolonii aerieni formează rădăcini numai când
vin în contact cu substratul.

39
4.2.7. Înmulţirea prin muguri adventivi

Este mai puţin răspândită, spre deosebire de celelalte metode, fiind posibilă numai la câteva
specii capabile să formeze mici plantule de-a lungul nervurii mediane (la frunzele de Asplenium
viviparum), pe pedunculul inflorescenţei (la Bryophyllum proliferum) sau pe marginea limbului (la
Bryophyllum daigremontianum).
La un anumit grad de dezvoltare, aceşti muguri se desprind, iar în contact cu un substrat de
cultură favorabil, generează plante noi.

4.2.8. Altoirea
Altoirea, ca metodă de înmulţire vegetativă, este operaţia de unire a doi indivizi (altoi şi
portaltoi) care cresc ulterior ca o singură plantă. Altoirea dă rezultate atunci când cei doi parteneri
folosiţi aparţin aceleiaşi specii, aceluiaşi gen botanic sau fac parte din genuri înrudite.
La speciile floricole, altoirea poate fi considerată nu numai o metodă propriu-zisă de
multiplicare a plantelor care se reproduc mai greu pe altă cale (azaleele, cameliile), ci şi o metodă de
obţinere a unor exemplare mai decorative (la cactuşi) sau de obţinere a unor plante cu rezistenţă
sporită (soiurile de trandafiri).
Condiţiile mai riguroase pe care le impune altoirea (tehnica de lucru, îndemânarea altoitorului,
îngrijirea plantelor după altoire), limitează utilizarea ei în floricultură şi se justifică numai atunci când
alte procedee nu dau rezultate.
Metodele şi tehnicile de altoire frecvent utilizate la speciile floricole sunt:
- altoirea în despicătură (Chrysanthemum, Clematis, Fuchsia, Pelargonium);
- altoirea în copulaţie (azalee, camelii, cactuşi);
- altoirea prin alipire (cactuşi);
- altoirea în triangulaţie (Dahlia, Paeonia);
- altoirea în oculaţie (Rosa).

40
CAPITOLUL 5
ÎNFIINŢAREA ŞI ÎNTREŢINEREA CULTURILOR
FLORICOLE

5.1. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE

5.1.1. Înfiinţarea culturilor în câmp

a)Amplasarea culturilor
Majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp preferă terenuri plane sau uşor înclinate, cu
expoziţie însorită, adăpostite de curenţi reci şi vânturi dominante, cu soluri bine drenate, structurate, cu
capacitate bună pentru reţinerea apei, permeabile pentru apă şi aer. La înfiinţarea culturilor în câmp, se
alege solul corespunzător fiecărei specii, în funcţie de cerinţele faţă de textura solului, celelalte însuşiri
fiind mai uşor de influenţat pentru a le adapta cerinţelor plantelor.
b)Pregătirea terenului
Constituie activitatea premergătoare înfiinţării culturilor şi cuprinde următoarele lucrări
specifice:
-desfiinţarea culturilor precedente, curăţirea şi nivelarea terenului;
-fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice bine descompuse (mraniţă 3-4 kg/mp) şi
îngrăşăminte minerale cu fosfor şi potasiu(50-60 g/mp) completate cu jumătate din doza celor pe bază
de azot ;
-arătura de bază la adâncimea de 25-30 cm;
-mărunţirea solului se execută imediat după arătura de bază în cazul culturilor care se înfiinţează
toamna (bienale, geofite rustice, anuale care se seamănă direct), primăvara foarte devreme şi în
ferestrele iernii (bienale neplantate din toamnă, anuale care se seamănă direct în câmp); în cazul
culturilor înfiinţate primăvara mai târziu, terenul rămâne în “brazdă crudă”pe timpul iernii, mărunţirea
urmând să se facă înainte de înfiinţare;
-modelarea terenului se aplică numai anumitor culturi şi se face ţinând cont fie de sistema de
maşini de întreţinere la culturile semincere sau la cele din colecţii şi pentru flori tăiate, fie de desenul
rondului, rabatului etc. pe care urmează să-l ocupe culturile decorative din spaţiile verzi.
c)Înfiinţarea propriu-zisă a culturilor
Modalităţile de înfiinţare a culturilor în câmp şi materialul biologic folosit:
-semănatul direct la loc definitiv se foloseşte în cazul unor specii anuale şi perene şi se execută
toamna sau primăvara (vezi semănatul);
-plantarea materialului vegetativ de diferite tipuri: răsad, la culturi de anuale, bienale şi perene
destinate obţinerii de flori tăiate, decorării în spaţii verzi sau pentru seminţe; butaşi înrădăcinaţi, în
cazul plantelor de mozaic şi a unor perene (crizanteme, hortensii); organe subterane specializate
(bulbi, tuberobulbi, rădăcini tuberizate, rizomi) la geofite; marcote, plante altoite, fragmente rezultate
din despărţire la plante perene hemicriptofite.
Epoci de înfiinţare a culturilor floricole în câmp:
-primăvara timpuriu(martie-început aprilie):
-se seamănă direct în câmp specii anuale(Calendula, Centaurea, Lathyrus, Alyssum);
-se plantează răsadurile de bienale rămase neplantate din toamnă;
-se plantează hemicriptofitele rezultate din despărţire (cu înflorire de vară-toamnă).
-primăvara târziu (aprilie-sfârşit mai)
-sfârşit aprilie:
-se plantează răsadul de la anuale mai rezistente la temperaturi scăzute (Dianthus, Matthiola,
Calendula);
41
-se plantează tuberobulbii de gladiole;
-se seamănă direct unele anuale (Callistephus, Tropaeolum, Zinnia);
-mai:
-se plantează răsadurile anualelor mai pretenţioase la temperatură (imortele, Begonia,
Salvia);
-se plantează butaşii înrădăcinaţi de crizanteme şi de la plantele de mozaic;
-se plantează rizomii de Canna şi rădăcinile tuberizate de Dahlia.
-sfârşit mai.
-se scot în câmp unele plante de seră (muşcate, hortensii).
-vara (iunie-august):
-se continuă plantarea gladiolelor şi crizantemelor pentru înflorire eşalonată;
-se plantează răsad de perene hemicriptofite (Delphinium, Rudbeckia);
-se plantează bujorii şi crinii albi (sfârşit august).
-toamna (septembrie-noiembrie):
-se plantează răsadul de bienale;
-se plantează geofitele rustice (Tulipa, Narcissus, Hyacinthus);
-se plantează hemicriptofitele cu înflorire de primăvară;
-se seamănă direct anualele cu seminţe rezistente la temperaturi scăzute (Alyssum,
Calendula, Nigella, Eschscholtzia).

5.1.2.Înfiinţarea culturilor în solul serei


a)Pregătirea terenului
-desfiinţarea culturilor precedente şi curăţirea terenului;
-fertilizarea de bază,obligatorie la începutul fiecărui ciclu de cultură (8-12 kg/mp gunoi de grajd
bine descompus sau 6-10 kg/mp mraniţă) şi completată cu îngrăşăminte minerale după dezinfecţie;
-mobilizarea solului la 25-30 cm adâncime (la 3-4 ani, subsolaj la adâncimea de 45-50 cm);
-dezinfecţia solului, scheletului serei,uneltelor. Solul se dezinfectează termic (cu vapori de apă
la 900 C), chimic( cu Basamid, Dazomet, Di-Trapex) sau prin ambele metode. Scheletul serei şi
uneltele se dezinfectează cu soluţie de formalină 2-3%.
-definitivarea fertilizării, cu turbă(10-12 kg/mp) şi cu îngrăşăminte chimice (aprox. 500-
700kg/ha azotat de amoniu, 500-1200 kg/ha superfosfat şi 300-800 kg/ha sulfat de potasiu).
-mărunţirea solului;
-modelarea solului în straturi cu lăţimea de 90cm sau 110-120 cm.
b)Înfiinţarea propriu-zisă
Materialul săditor folosit la înfiinţarea culturilor este diferit,dar mai mult reprezentat de răsad
(Freesia, Gerbera, Asparagus), butaşi (Dianthus, Chrysanthemum, Gerbera), fragmente de plante
rezultate din despărţire (Anthurium, Strelitzia, Gerbera), tuberobulbi (Freesia), rizomi (cala), rădăcini
tuberizate (asparagus), rizomi şi rădăcini tuberizate (Alstroemeria), plante altoite (trandafiri).
Semănatu direct se foloseşte rar (la frezii).
Pe parcursul sezonului rece, în solul serei se mai cultivă şi unele plante de câmp, anuale
(Calendula, Antirrhinum), bienale (Bellis, Viola), perene geofite (gladiole, tuberoze, lalele, narcise,
zambile) şi arbuşti ornamentali (forsiţia, liliac) pentru culturi forţate, cu scopul obţinerii de flori în
extrasezon.
Epoci de înfiinţare a culturilor floricole
Succesiunea înfiinţării culturilor în solul serei se eşalonează pe aproape întreaga perioadă a
anului, ţinându-se cont însă de momentul când se doreşte înflorirea, în funcţie de posibiltatea
valorificării eficiente şi de cerinţele plantelor faţă de factorii de mediu (mai ales lumina). Pentru
principalele specii cultivate în solul serei, epocile optime de înfiinţare a culturilor sunt următoarele:
-ianuarie-început februarie: trandafiri, culturile forţate de lalele, narcise, zambile;
-martie-aprilie: Dianthus, Gerbera (din butaşi şi răsad), trandafiri;
-mai-iunie: Dianthus, Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă), Gerbera (din butaşi), Freesia
(semănată direct), uneori trandafiri;
-iulie: Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă), Gerbera(din butaşi), Strelitzia, Anthurium;
-august: Gerbera (fragmente de plante divizate), Zantedeschia, Strelitzia ,Freesia (tuberobulbi şi
răsad);
-septembrie: Zantedeschia, Freesia (tuberobulbi), Alstroemeria;
42
-octombrie: Freesia (tuberobulbi), Alstroemeria, culturi forţate de anuale şi bienale;
-noiembrie-decembrie: crizanteme (pentru înflorire de primăvară), culturi forţate de gladiole, liliac şi
trandafiri.

5.1.3. Înfiinţarea culturilor floricole la ghivece

a)Pregătirea substraturilor:
-preparea amestecurilor, cu respectarea reţetelor în funcţie de cerinţele speciilor;
-dezinfecţia termică sau chimică a substraturilor;
-adaosul substanţelor fertilizante (dacă este cazul).
b)Pregătirea vaselor:
-alegerea vaselor cu mărime corespunzătoare mărimii plantelor;
-dezinfectarea vaselor refolosite (cu formalină, sulfat de cupru);
-umectarea vaselor de ceramică noi, prin scufundare în apă 24 ore înainte de folosire;
-verificarea şi refacerea orificiilor de dren.
c)Plantarea propriu-zisă:
Materialul biologic folosit pentru înfiinţarea culturilor la ghivece poate fi reprezentat de
seminţe (palmieri), răsaduri (Cineraria hybrida, Calceolaria, Primula, Asparagus, Cyclamen, Begonia
tuberhybrida) material vegetativ rezultat din butaşi (cactuşi, muşcate, azalee, ficuşi, begonii, trandafir
chinezesc), tuberculi (Begonia tuberhybrida, Gloxinia), rădăcini tuberizate (asparagus), bulbi
(Hippeastrum), fragmente rezultate din despărţire (ferigi, bromelii, Cyperus, Sansevieria), plante
altoite (cactuşi),
Epocile de înfiinţare a culturilor la ghivece se pot suprapune pe orice perioadă din an, dar
epoca optimă pentru plantarea şi transplantarea majorităţii plantelor la ghivece este primăvara. La
unele specii decorative prin flori, se recomandă însă anumite epoci de înfiinţare cu scopul valorificării
la maxim a valorii lor decorative. De exemplu, tuberculii de Begonia tuberhybrida, Gloxinia şi răsadul
de Cyclamen se plantează în martie, iar răsadul de Cineraria hybrida în august septembrie.

5.2. ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE

După înfiinţarea culturilor floricole în câmp şi în spaţii protejate, folosind una din metodele de
înmulţire prezentate în capitolul anterior, este necesară asigurarea condiţiilor optime de creştere şi
dezvoltare, prin aplicarea unui complex de lucrări de întreţinere care diferă în funcţie de specie şi
sistemul de cultură practicat.
Principalele lucrări de îngrijire care vizează culturile floricole sunt prezentate separat, având în
vedere locul de cultură al plantelor, respectiv pentru culturile floricole din câmp, pentru culturile
floricole din solul serei şi pentru plantele cultivate la ghivece.
La fiecare dintre aceste grupe de plante, lucrările de întreţinere au fost împărţite, în funcţie de
specificul lor, în lucrări comune (necesare tuturor culturilor) şi lucrări speciale (aplicate ocazional
sau numai anumitor specii din grupa respectivă).
Pentru facilitarea însuşirii noţiunilor legate de întreţinerea culturilor floricole, prezentarea
lucrărilor s-a făcut sub formă de tabele (tabelele 5.1.,5.2. şi 5.3.) care cuprind atât denumirea şi scopul
lucrării, cât şi unele particularităţi de efectuare a acestora. În plus, la lucrările cu caracter special, sunt
indicate speciile (grupul de specii) la care acestea sunt necesare.
Acest capitol este completat cu prezentarea celor mai răspândite boli şi celor mai frecvenţi
dăunători la o serie de plante ornamentale, evidenţiindu-se manifestarea atacului şi măsurile de
prevenire şi combatere ce se recomandă a fi aplicate (tabelele 5.4.şi 5.5.).

43
Tabelul 5.1.
Lucrări de întreţinere aplicate culturilor floricole din câmp
A. Lucrări comune
Nr. crt. Lucrarea Scopul lucrării
Caracteristici
Completarea golurilor - asigurarea densităţii de - la culturile înfiinţate prin semănat direct, se fac reînsămâţări pe
cultură corespunzătoare. suprafeţele unde nu au răsărit seminţele (este indicat să se folosească
1 seminţe umectate sau pregerminate);
- la culturile înfiinţate prin răsad se înlocuiesc golurile cu material din
acelaşi soi, de aceeaşi vârstă şi calitate.
Prăşitul - spargerea crustei; - se execută de 3-6 ori într-un sezon de vegetaţie (funcţie de structura
- mobilizarea solului; solului, gradul de îmburuienare, frecvenţa udărilor; sau a precipitaţiilor).
2 - distrugerea buruienilor. Adâncimea variază de la 3-5 cm la începutul vegetaţiei plantelor, până la
8-10 cm mai tîrziu;
- se execută manual sau mecanizat.
Plivitul -îndepărtarea buruienilor. - este indicat să se execute înaintea praşilelor;
3 - pământul trebuie să fie reavăn şi buruienile mici, pentru a fi smulse cu
rădăcină.
Mulcirea solului - menţinerea umidităţii solului şi - presupune acoperirea solului cu materiale organice (paie, frunze, mraniţă,
a gradului de afânare; gunoi de grajd) sau sintetice (folie din mase plastice).
4 - combaterea buruienilor;
- protejarea plantelor de
temperaturi scăzute.
Combaterea chimică a - distrugerea seminţelor de - în practica floricolă se utilizează mai mult efectul preemergent al
buruienilor buruieni; erbicidelor;
5 - distrugerea buruienilor aflate - se foloseşte frecvent Triflurom 48 EC, aplicat2 cu 10-14 zile înainte de
în vegetaţie. înfiinţarea culturilor, în doze de 2 l/ha (2 ml/10 m ).
Irigarea (udarea) - îmbunătăţirea regimului de - se execută când în sol şi în atmosferă există deficit de umiditate. Se udă
apă din sol şi atmosferă. pe brazde, prin aspersiune, cu furtunul, prin picurare. Norma de udare şi
modul de administrare se stabilesc în funcţie de destinaţia culturii, de
specie, de fenofază, de textura solului etc. Se administrează aproximativ
6 10-30 l apă/m2;
- se recomandă să se ude dimineaţa, seara sau noaptea (în zilele
călduroase);
- vara se udă zilnic sau la 2-3 zile; toamna şi primăvara, de 1-2
ori/săptămână

44
Tabelul 5.1.A (continuare)
Nr. Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici
crt.
7 Fertilizarea fazială - asigurarea echilibrului nutritiv - se utilizează îngrăşăminte organice şi minerale uşor asimilabile.
din sol Îngrăşămintele organice se administrează sub formă de must de bălegar diluat
cu apă (1:5 sau 1:7) sau de macerat gunoi de păsări diluat 1:20 sau 1:25 (câte
10-15 l/m2). Îngrăşămintele chimice se administrează prin împrăştierea pe sol şi
apoi sunt încorporate odată cu lucrările solului, sau se folosesc sub forma
soluţiilor nutritive.
8 Combaterea bolilor şi - menţinerea de sănătate a - vezi tab. 18.
dăunătorilor plantelor

B. Lucrări speciale
Nr. Speciile (grupul de
Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici specii) la care se aplică
crt.
1 Răritul - înlăturarea surplusului - se execută la culturile înfiinţate prin semănat direct, la care - anuale şi perene
de plante şi asigurarea nu s-a putut respecta la semănat distanţa dintre plante. La semănate direct.
densităţii optime. speciile care suportă transplantarea, plantele eliminate se pot
folosi la completarea golurilor.
2 Tutoratul şi - susţinerea plantelor - sistemele de susţinere sau suporţii sunt de diferite tipuri şi - plante volubile şi
palisatul care, din diferite se aleg în funcţie de specificul plantei şi efectul decorativ agăţătoare;
motive, nu-şi pot urmărit: - plante cultivate pentru
menţine poziţia - la plantele cultivate pentru flori tăiate se folosesc tutori flori tăiate (Dahlia,
verticală. simpli, tutori sub formă de trepied (la Paeonia) sau spalieri cu
sârme orizontale;
Gladiolus, Paeonia);
- plantele volubile sau agăţătoare se dirijează pe treiaje, - plante cu talie înaltă
pergole, arcade, colonade sau pe ziduri şi construcţii. folosite în spaţii verzi (în
grupuri sau individual).

45
Tabelul 5.1.B (continuare)
Nr. Speciile (grupul de
Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici
crt. specii) la care se aplică
3 Ciupitul - stimularea ramificării; - constă în îndepărtarea vârfului de creştere (aproximativ 1 cm), - plante de mozaic;
- uniformizarea înălţimii imediat după plantare. Se poate repeta de 2-3 ori într-o perioadă - crizanteme;
plantelor; de vegetaţie, dar nu mai târziu de sfârşitul lunii iunie pentru - unele plante anuale
- înflorire uniformă. plantele decorative prin flori. (Callistephus, Antirrhinum,
Begonia).

4 Copilitul - dirijarea unei singure tije - se îndepărtează lăstarii secundari (copili) care se dezvoltă pe - Plante cultivate pentru
florifere; tulpina principală, la axila frunzelor. Lucrarea se execută flori tăiate (crizanteme,
- determinarea înfloririi obligatoriu când lăstarii sunt în fază erbacee şi se desprind uşor. garoafe, bujori).
mai timpurii.
5 Bobocitul - obţinerea tijelor cu o - se elimină de obicei bobocii laterali, când au câţiva mm. - plante pentru flori tăiate
singură floare. Lucrarea se execută cu grijă pentru a nu fi rupţi bobocii valoroşi. (crizanteme, dalii, garoafe,
bujori).
6 Tunsul - menţinerea plantelor cu o - se execută de mai multe ori într-un sezon de vegetaţie. Lăstarii - plante din mozaicuri,
lăstarilor anumită formă şi înălţime. se taie cu ajutorul unui foarfece special, la 2-3 cm deasupra borduri.
punctului de inserţie.
7 Protejarea - prelungirea perioadei de - se aplică atât plantelor cu perioadă lungă de vegetaţie, care - plante cu înflorire
plantelor înflorire toamna; înfloresc sau decorează până toamna târziu (crizanteme), cât şi toamna (crizanteme);
împotriva - obţinerea de culturi culturilor înfiinţate primăvara devreme; - culturi înfiinţate
brumelor timpurii. - protejarea se face prin acoperirea plantelor cu materiale primăvara devreme.
plastice (polietilenă) sau textile, prin producerea perdelelor de
fum sau prin irigare.
8 Protejarea - asigurarea protecţiei pe - se impune la plantele care iernează în câmp şi au rezistenţă - plante bienale (Digitalis,
plantelor timpul iernii plantelor care limitată la temperaturi scăzute sau la variaţii mari de temperatură. Campanula, Dianthus);
împotriva iernează în câmp. Protejarea se face prin acoperire cu frunze, paie, pământ sau prin - plante perene (Paeonia,
îngheţului împachetare cu materiale izolante. Dicentra, Yucca).
9 Recoltarea - valorificarea florilor - lucrarea se execută în anumite faze de deschidere a florilor sau - plante cultivate pentru
florilor tăiate (proaspete sau uscate). inflorescenţelor pentru a le asigura o prelungire a perioadei de flori tăiate (inclusiv
decor şi un efect decorativ maxim (vezi cap.6) imortele).

46
Tabelul 5.2.
Lucrările de întreţinere aplicate culturilor din solul serei
A. Lucrări comune
Nr.
Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici
crt.
1 Completarea - respectarea densităţilor prevăzute - se execută după 1-2 săptămâni de la înfiinţarea culturilor;
golurilor de tehnologia de cultură. - materialul folosit (butaşi, organe subterane, fragmente rezultate din
despărţirea plantelor, răsad) trebuie să aibă aceeaşi vârstă şi calitate şi
să aparţină aceluiaşi soi (este de preferat să se păstreze materialul de
rezervă la înfiinţare).
2 Afânarea solului - spargerea crustei; - se execută manual, la intervale de 2-3 săptămâni. Periodic se sapă
- refacerea structurii solului; şi potecile, la 20-25 cm adâncime.
- asigurarea regimului optim de apă
şi aer în sol.
3 Reglarea - crearea condiţiilor optime de - se va urmări asigurarea condiţiilor de lumină, temperatură, apă,
factorilor de cultură a plantelor. aer, nutriţie, în corelaţie directă cu cerinţele speciilor cultivate.
vegetaţie
4 Combaterea - menţinerea curată a culturilor. - dezinfecţia solului făcută înainte de înfiinţarea culturilor poate
buruienilor diminua substanţial, rezerva de buruieni din sol. În timpul vegetaţiei,
buruienile care apar sunt deschise, prin lucrări de afânare a solului
sau prin plivirea buruienilor.
5 Combaterea - asigurarea stării de sănătate a - se fac tratamente preventive şi curative (vezi tab. 18)
bolilor şi plantelor.
dăunătorilor

47
B. Lucrări speciale
Speciile la care se
Nr. crt. Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici
aplică
Instalarea - dirijarea şi menţinerea - devine lucrare obligatorie pentru unele culturi din solul serei, ale - garoafe, fresia,
sistemelor de în poziţie verticală a căror tulpini florifere nu-şi menţin poziţia verticală. Sistemul de crizanteme, astromeria;
susţinere tulpinilor florifere. susţinere este sub formă de plasă, ţesută cu fire textile sau sintetice pe - culturi forţate de
cadru de sârmă zincată. Se realizează ochiuri de formă anuale (Antirrhinum,
1 dreptunghiulară sau păstrată, cu diametrul de 15-20 cm. În funcţie de
înălţimea plantelor, se instalează 4-6 etape distanţate la 15-20 cm. La Lathyrus).
unele plante cu talie înaltă (culturi forţate de Lathyrus), se face
palisarea individuală pe fire textile sau sintetice.
Ciupitul - stimularea ramificării. - se efectuează la plantele tinere, când acestea au 12-15 cm - garoafe, crizanteme.
2
înălţime se îndepărtează vârful de creştere.
Copilitul - eliminarea lăstarilor - se îndepărtează lăstarii formaţi pe tulpina floriferă principală. - garoafe, crizanteme.
3 laterali. Lucrarea se execută când lăstarii sunt încă erbacei şi se rup cu
uşurinţă.
Bobocitul - obţinerea tijelor cu o - se îndepărtează bobocii slab dezvoltaţi, cu poziţie incorectă - garoafe, crizanteme.
singură floare (de obicei bobocii secundari). Se execută imediat după
4 (inflorescenţă). formarea bobocilor.
- evită ruperea tijei florifere sau a bobocului rămas.
Polenizarea - producerea de - se execută fie prin tamponarea stigmatului cu polen, folosind - Gerbera hybrida;
artificială seminţe. pensule moi, fie prin simpla apropiere a florilor sau - Cineraria hybrida
5 inflorescenţelor. Se repetă după 1-2 zile.
- condiţii: organe de reproducere mature; temperatura de 18-
25°C; umiditate atmosferică 60-70%.
Defolierea - constă în eliminarea surplusului de frunze şi a frunzelor - Anthurium,
6
îmbătrânite la speciile care vegetează Zantedeschia.
7 Recoltarea - valorificarea florilor vezi cap. 6 -toate plantele cultivate
florilor tăiate pentru flori tăiate.

48
Tabelul 5.3
Lucrările de întreţinere aplicate plantelor cultivate la ghivece

A. Lucrări comune
Nr.
Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici
crt.
Afânarea - asigurarea regimului optim de apă - se execută cu ajutorul unui plantator, fără să fie deranjate rădăcinile
substratului de şi aer din substrat; plantelor;
1
cultură - spargerea crustei. - odată cu lucrarea de afânare, se îndepărtează buruienile şi se curăţă
ghivecele de muşchi şi licheni.
Dirijarea factorilor - creşterea şi dezvoltarea - vor fi respectate cerinţele plantelor în ceea ce priveşte regimul de
2
de mediu armonioasă a plantelor. lumină, temperatură, aer şi substratul de cultură.
Transvazarea - asigurarea spaţiului necesar - constă în schimbarea periodică a ghivecelor, pe măsura creşterii
nutriţiei plantelor şi dezvoltării plantelor. Se păstrează aproape intact sistemul radicular şi se
sistemului radicular. îndepărtează numai o parte din substrat;
3 - ghiveciul utilizat va avea diametrul cu 2 cm mai mare decât cel
precedent;
- lucrarea se execută anual sau la intervale mai mari (4-6 ani), în funcţie
de ritmul de creştere al plantelor.
Toaletarea - păstrarea aspectului îngrijit al - se îndepărtează permanent părţile uscate sau ofilite ale plantelor
4
plantelor plantelor. (frunze, ramuri, lăstari, flori, inflorescenţe etc.).
Combaterea - menţinerea plantelor în perfectă - vezi tab.18
5 bolilor şi stare de sănătate.
dăunătorilor

49
B. Lucrări speciale
Nr.
Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică
crt.
Răritul ghivecelor - asigurarea unui regim - lucrare necesară numai în cazul existenţei unui Cineraria hybrida,
1 de lumină corespunzător. număr mare de plante cultivate la ghivece, într-un Cyclamen persicum,
spaţiu limitat. Sinningia hybrida.
Tutoratul şi - susţinerea plantelor; - se instalează diferiţi suporţi, corespunzători Hedera, Cissus, Hoya,
palisatul - amplificarea valorii lungimii tulpinilor, modului de creştere a plantei, Gynura, Philodendron,
decorative a plantelor; mărimii ghiveciului, modul de dirijare a tulpinilor Passiflora, Scindapsus.
- realizarea amenajărilor etc.
cu efecte estetice - se folosesc tutori simpli verticali (baghete din lemn,
2
.speciale metal, plastic etc.), scăriţe, sârmă sau vergele
metalice îndoite în cerc sau semicerc, treiaje (grilaje)
metalice sau din lemn etc.
- tutorarea poate fi dublată de palisare. Tutorii nu vor
depăşi niciodată înălţimea plantelor.
Menţinerea curată - menţinerea efectului - Este necesară la plantele decorative prin frunze, cu Monstera, Philodendron,
a frunzelor decorativ al plantelor. limbul mare, coriaceu. Colocasia, Ficus,
3
Dieffenbanchia, Croton,
Dracaena.
Tăierile de - dirijarea creşterilor; - se aplică mai ales speciilor arbustive. Se Hibiscus rosa-sinensis,
formare - corectarea formei şi îndepărtează de la punctul de inserţie ramurile şi Hydrangea hortensis,
densităţii coroanei; lăstarii necorespunzători, iar celor care rămân li se Azalea indica.
4 - dirijarea înfloririi limitează creşterile
eliminarea ramurilor
îmbătrânite şi
regenerarea plantelor.

50
Tabelul 5.3.B (continuare)
Nr. crt. Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică
Tratarea cu - limitarea creşterilor; - se folosesc soluţii de substanţe retardante (Cycocel, Nerium oleander,
retardanţi stimularea ramificării şi Alar, Bonzi) administrate prin pulverizare pe plantă Pelargonium, Fuchsia,
înfloririi; sau direct în substrat. Azaleea.
5
- obţinerea unor
exemplare cu efect
decorativ deosebit.
Polenizarea - obţinerea de seminţe. - se execută ca în cazul plantelor cultivate în solul Cyclamen persicum,
6
artificială serei. Cineraria hybrida.
Înlocuirea - îmbunătăţirea fertilităţii - se aplică plantelor care se transplantează rar. Anual, Ficus, Monstera,
pământului de la substratului; este îndepărtat pământul de la suprafaţă pe o Philodendron, palmieri.
7
suprafaţă - îndepărtarea adâncime de 4-6 cm (fără să fie rănite rădăcinile),
substratului epuizat. fiind înlocuit cu altul proaspăt.
Transplantarea - refacerea plantelor care - se îndepărtează pământul de pe rădăcini (inclusiv - plante cu rădăcini
suferă din cauza prin spălare) şi se elimină rădăcinile bolnave. bolnave;
substratului de cultură Plantarea se face în ghivece de aceeaşi mărime sau - plante aflate în vase cu
8
necorespunzător sau care mai mici, în substrat preparat după cerinţele substrat impropriu.
au sistemul radicular plantelor. Nu dă rezultate la speciile care au sistemul
bolnav. radicular sensibil la transplantare (palmieri, orhidee).

51
Tabelul 5.4.

Principalele boli întâlnite la unele specii floricole


Specia
Nr. Boala şi agentul
floricolă Simptomatologie Prevenire şi combatere
crt. patogen
atacată
1 Garoafe Înnegrirea garoafelor - iniţial pete de decolorare circulare sau eliptice,
(Mycosphaerella dianthi) înconjurate de o zonă violacee; în condiţii
favorabile agentului patogen, petele se brunifică
şi se extinde zona atacată; - prevenire prin măsuri de igienă
culturală;
- frunzele se îngălbenesc, se răsucesc şi se - tratamente curative cu:Topsin M 70
usucă; WP - 0,3 %, Derosal 50 SC - 0,07 %,
- tulpinile şi pedunculii florali atacaţi se frâng Dithane M 45 - 0,2 %;
foarte uşor în dreptul ţesuturilor necrozate şi - în soluţii se adaugă aracet 0,2 %.
înnegrite;
- bobocii atacaţi nu se mai deschid sau se
deschid asimetric.
Rugina garoafelor - pe toate organele aeriene apar pete mici, brun- - tratamente curative cu : Polyram
(Uromyces dianthi) gălbui, în dreptul cărora epiderma crapă iar
combi - 0,3 %, Baycor 25 WP - 0,2
ţesuturile se necrozează;
%, Bumper 250 EC - 0,02 %, Tilt 250
- când sunt atacate tijele florifere, planta se
EC - 0,02 %.
usucă de deasupra zonei atacate.
Pătarea brună - sunt atacate mai întâi frunzele bazale şi după - prevenire prin folosirea de material
(Septoria dianthi) ce pe acestea apar organele de înmulţire, atacul săditor sănătos, respectarea măsurilor
se extinde pe tulpini, frunzele din etajele de igienă culturală, aplicarea unui
superioare, flori (sepale şi chiar petale). asolament, folosirea fungicidelor:
}esuturile din dreptul petelor sunt mai întâi Mancozeb 800-0,2 %, Captadin 50 PU
decolorate apoi se brunifică, iar în final zona - 0,25 %;
centrală este albicioasă şi prezintă puncte mici - tratamente curative: Benomyl 500
negre. WP-0,06 %, Topsin M 70 WP - 0,1 %.

52
Tabelul 5.4. (continuare)
Specia
Nr.
floricolă Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere
crt.
atacată
Garoafe Fuzarioza (veştejirea) - iniţial se clorozează frunzele din vârful - pentru prevenire este obligatorie
garoafelor (Fusarium plantei şi se veştejesc uşor. Pe măsură ce dezinfectarea solului (substratului) pe
oxysporum f.sp. dianthi) boala avansează, frunzele se îngălbenesc în cale termică sau chimică (Syllit 65 WP
totalitate, iar plantele se veştejesc şi apoi se - 0,1% sau Benlate 50 WP - 0,05-
usucă. În secţiune se observă brunificarea 0,1%;
vaselor conducătoare. În condiţii de - folosirea de butaşi sănătoşi;
umiditate ridicată pe ţesuturile atacate se - tratamente lunare cu: Bavistin 0,1-
formează un mucegai (miceliu ciupercii) 0,2%, Benlate 50 WP 0,05-0,1%.
alb-roz.
Făinarea (Oidium dianthi) - pe frunze şi pe caliciu apare o pâslă - se fac stropiri cu Karathane 0,1%,
albicioasă groasă. Bobocii atacaţi nu mai zeamă sulfocalcică în concentraţie de
cresc, iar frunzele bolnave se usucă. 1:50.
Putregaiul cenuşiu - boala apare în condiţii de umiditate mare. - pentru prevenire se va evita excesul
(Botrytis cinerea) Organele atacate se brunifică, ţesuturile se de umiditate; în sere şi solarii se va
înmoaie şi se acoperă cu un mucegai gri, asigura o bună aerisire; se va evita
fin; administrarea de îngrăşăminte cu azot,
- bobocii florali şi florile atacate se desprind în exces; se vor respecta măsurile de
de plantă; igienă culturală; folosirea de material
- boala se manifestă şi la butaşii puşi la săditor sănătos;
înrădăcinat. - sunt recomandate tratamente
preventive cu: Ronilan 50 DF-0,15%,
Rovral 50 WP-0,2%, Sumilex 50 PU-
0,1%. Tratamentele se repetă la
interval de 7 zile, alternând produsele.

53
Tabelul 5.4. (continuare)
Specia
Nr. Boala şi agentul
floricolă Simptomatologie Prevenire şi combatere
crt.
atacată patogen
Crizanteme Mozaicul crizantemelor - pe frunzele tinere apar zone clorotice inelare - pentru prevenire se elimină plantele
(Chrysanthemum virus B) galben-verzui, ce devin apoi necrotice. Limbul virotice şi se fac stropiri cu insecticide
frunzelor atacat este deformat, are nervuri în vederea prevenirii răspândirii
translucide, iar planta formează flori mici şi agentului patogen.
decolorate.
Făinarea (Oidium - pe ambele feţe ale frunzei şi pe tulpini apar - tratamente curative cu Sulfomat P-20
chrysanthemi) zone acoperite cu un strat alb prăfos, sub care kg/ha, Kumulus S-0,3 %, Benlate 50
ţesuturile se îngălbenesc. Frunzele atacate se WP 0,05-0,07 %, Topsin 70 PU-0,07
usucă, iar inflorescenţele nu mai înfloresc şi se %, Karathane LC-0,05 %, Saprol 190
necrozează. EC-0,125 %.
Rugina albă a - apare pe frunze sub formă de pete mici, - pentru prevenire trebuie să se respecte
crizantemelor (Puccinia circulare, alb-verzui iniţial, apoi albe şi în final măsurile de igienă culturală; plantele
horiana) cafenii sau castanii. Petele apar uniform atacate sunt adunate şi arse; materialul
distribuite pe limb şi pe nervuri, iar în dreptul folosit la înmulţire se dezinfectează;
lor se formează o mică excrescenţă pe faţa - tratamente cu Polyram combi-0,3 %,
superioară şi cavităţi pe partea inferioară. Zineb 75-0,3 %, Topsin M 70-0,1 %,
Dithane M 45-0,2 %, Tiuram 70-0,3 %,
Shavit 25 EC l l/ha.
Septorioza crizantemelor - iniţial apar pe frunze pete brune de 0,5-2 cm - pentru prevenire se foloseşte material
(Septoria diametru, apoi acestea devin cenuşii, brun- săditor sănătos;
chrysanthemella) roşcate. În dreptul petelor apar picnidiile - tratamente curative cu: Dithane M 45-
ciupercii. 0,2 %, Vandozeb-0,2 %, Orthocit 50-
0,25 %.

54
Tabelul 5.4. (continuare)
Specia
Nr. Boala şi agentul
floricolă Simptomatologie Prevenire şi combatere
crt.
atacată patogen
Freesia Mozaicul galben al - pe frunzele plantelor virotice apar pete şi - se recomandă plantarea de tuberobulbi
fasolei la freesia (Bean dungi verzi-deschis sau galbene; jumătatea sănătoşi sau cultivarea freesiei din
yellow mosaic virus in inferioară a florii este cutată, strânsă, de sămânţă; eliminarea plantelor virotice;
freesia) aceea florile sunt deformate, rămân închise stropirea cu insecticide şi dezinfectarea
sau se deschid asimetric. mâinilor muncitorilor şi cuţitelor cu care se
taie florile cu fosfat trisodic 10%.
Mozaicul freesiei - plantele bolnave prezintă pe frunze pete - se recomandă sortarea şi plantarea numai
(Freesia mosaic virus) mici de decolorare ce ulterior evoluează în de tuberobulbi sănătoşi; cultivarea de
pete necrotice şi apare uscarea frunzelor; soiuri rezistente şi stropiri cu insecticide
- pe flori apar pete de decolorare, deformări pentru combaterea afidelor.
sau nu ating dimensiunile normale, iar
pistilul depăşeşte petalele în înălţime;
- pe tuberobulbi apar pete ruginii în dreptul
cărora apar adâncituri în ţesuturi.
Putregaiul cenuşiu - plantele bolnave prezintă pe frunze - pentru prevenire se recomandă aerisiri
(Botrytis cinerea) mucegai cenuşiu pulverulent. }esuturile din corespunzătoare şi menţinerea umidităţii
dreptul petelor se înmoaie şi putrezesc. moderate;
- tratamente curative cu: Captan-0,2%,
Benlate-0,06%, Derosal-0,06% şi
dezinfecţia solului cu Criptanol-0,02%
(10 l/m2).
Bacterioza - boala se manifestă pe frunze şi tuberobulbi, - pentru prevenirea bolii trebuie să se
(Pseudomonas sub forma unor pete de putregai umed. respecte măsurile de igienă culturală şi se
marginata) }esuturile tuberobulbilor atacaţi se distrug face dezinfecţia tuberobulbilor la plantare
până la o adâncime oarecare unde se cu sublimat coroziv 1%, 1-2 ore;
formează o zonă de suber dincolo de care - tratamente curative se fac cu produse pe
bacteria nu trece. bază de oxiclorură de cupru.

55
Tabelul 5.4. (continuare)
Specia
Nr.
floricolă Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere
crt.
atacată
Trandafirul Mozaicul galben al - plantele virotice prezintă pe frunze pete şi inele - pentru prevenire trebuie ca altoii să fie
. (cultură în trandafirului (Cherry de decolorare verzui, albe sau galbene. La recoltaţi de la plante-mamă sănătoase.
seră) necrotic ringspot virus) atacuri masive apar benzi clorotice în lungul
nervurilor, iar foliolele se deformează; bobocii
sunt mici şi florile decolorate.
Făinarea (Sphaerotheca - sunt atacate organele verzi; pe frunze apare o - pentru prevenire trebuie respectate
pannosa var. rosae) pâslă albicioasă, făinoasă, mai ales pe partea măsurile de igienă culturală; irigări cu
superioară a limbului. Sub această pâslă norme moderate, însoţite de o bună
ţesuturile parazitate se îngălbenesc şi se aerisire;
necrozează. În final, miceliul are o coloraţie alb- - tratamente curative: sulf muiabil-
cenuşie. La atac puternic frunzele cad; florile nu 0,4%; Karathane LC-0,1%, Topsin M
se deschid sau au petale mici, pătate. Lăstarii 70 WP-0,1%, Miraje 45 EC-0,1%,
parazitaţi sunt debili şi în cursul iernilor geroase Systhane 12 EC-0,05%, Systhane
vor pieri. 12,5CE-0,05%.
Pătarea neagră a frunzelor - pe organele verzi apar pete brun-negricioase, - pentru prevenire se cultivă soiuri
de trandafir (Diplocarpon circulare. Petele confluează şi apar puncte negre. rezistente; se respectă măsurile de
rosae) Pe frunze zonele parazitate se necrozează iar igienă culturală;
frunzele se usucă şi cad. - tratamente curative: Polyram combi-
0,2%, Dithane M 45-0,2%, Captan 50
PU-0,25%, Miraj 45 EC-0,1%,
Systhane 12 E-0,05%.

56
Tabelul 5.4. (continuare)
Specia
Nr. Boala şi agentul
floricolă Simptomatologie Prevenire şi combatere
crt. patogen
atacată
Trandafirul Rugina trandafirului - boala apare pe toate organele aeriene ale - se taie lăstarii puternic atacaţi care se
(cultură în (Phragmidium plantei. Pe frunze apar pete gălbui, colţuroase, strâng şi se ard;
seră) mucronatum) izolate. În dreptul acestor pete, pe faţa - se recomandă udarea prin brazde;
superioară apar mici puncte brune. La atac - se folosesc soiuri rezistente;
puternic frunzele cad, iar lăstarii se usucă. - se fac tratamente cu: Polyram combi-
Plantele atacate au un număr redus de flori, iar 0,3%, Mancozeb 80-0,2%; Benomil 50-
fructele formate cad de timpuriu. 0,08%, Saprol 190 EC-0,1%, Dithane
M-45-0,2%, Topsin M 70-0,1%, Tilt
250 CE RV-0,02%, Shavit 25 EC- 1
l/ha.
Gerbera Veştejirea şi uscarea - boala se manifestă prin brunificarea coletului, - pentru prevenire trebuie să fie
. plantelor (Fusarium sp. şi care este distrus parţial, întrerupând circulaţia respectate măsurile de igienă culturală.
Verticilium sp.) substanţelor. Plantele se ofilesc brusc şi mor.
Făinarea frunzelor - frunzele atacate prezintă o pulbere făinoasă, - trebuie respectate măsurile de igienă
(Oidium erysiphoides) groasă, de culoare albă; frunzele se răsucesc şi culturală;
apoi se usucă. - tratamente cu sulf muiabil 0,3-0,5%.
Putregaiul gerberei - în zona bazală a peţiolului frunzei apare o zonă - respectarea măsurilor de igienă
(Phytophthora moale, mai întâi se veştejesc frunzele, apoi culturală;
cryptogea) întreaga plantă. - tratamente cu Ridomil 25-0,05-0,1%
în doză de 5 l/m.p. de sol sau 1-2 l
soluţie/plantă, radicular.
Hortensia Pătarea brună a frunzelor - pe frunze apar pete mari, brun-cenuşii, cu - tratamente cu zeamă bordoleză 0,75-
(Ascochyta hydrangeas) suprafaţa zonată concentric. Frunzele atacate 1,0%.
cad.

57
Tabelul 5.4.(continuare)
Specia
Nr. Boala şi agentul
floricolă Simptomatologie Prevenire şi combatere
crt. patogen
atacată
Hortensia Pătarea cenuşie - boala se manifestă prin apariţia pe frunze a - tratament cu zeamă bordoleză 0,75-
(Cercospora hydrangea) unor pete mici, circulare, bine delimitate de 2-4 1,0%.
mm diametru, albicioase-cenuşii, cu marginile
brun-roşcate.
Făinarea (Microsphaera - pe partea superioară a frunzelor apar pete - preventiv se recomandă diminuarea
polonica) neregulate, acoperite cu o pulbere fină, albă- umidităţii;
cenuşie, iar mai târziu brun-roşcată. Frunzele se - tratamente foliare cu sulf muiabil
îngălbenesc şi se usucă. 0,4%, Karathane-0,08%, Morestan-
0,05%.
Pelargonium Bacterioza - atacul se manifestă mai ales pe frunze, unde - preventiv se reduce umiditatea, se fac
(Pseudomonas apar zone putrezite brun-cenuşii, mai întâi pe aerisiri repetate;
marginata) marginea frunzei, după care cuprinde întregul - tratamente cu Polyram combi-0,3%.
limb;
- porţiunile atacate sunt acoperite cu un mucegai
pulverulent.
Cineraria Făinarea (Oidium - atacă toate organele verzi ale plantei. Pe - trebuie respectate măsurile de igienă
cinerarie) acestea apar pete neregulate de diferite mărimi, culturală;
izolate sau confluente. Au culoarea albicioasă - tratamentele cu sulf muiabil 0,4%,
pulverulentă. Organele atacate se usucă şi cad. Karathane-0,08%
Gladiole Râia tuberobulbilor de - la baza frunzelor apar pustule galben-brunii, în - dezinfecţia termică sau chimică a
gladiole (Pseudomonas dreptul cărora apar pete necrotice. La solului;
gladioli pv. gladioli) temperaturi ridicate, petele se extind şi apar - folosirea tuberobulbilor sănătoşi sau
zone necrotice cu o margine roşiatică. Dacă trataţi cu Dithane M 45-0,2% sau
umiditatea este mare, zonele atacate putrezesc, Mancozeb 800-0,25%.
sunt afectate toate frunzele şi plantele se frâng
de la bază.

58
Tabelul 5.4. (continuare)
Specia
floricolă Boala şi agentul Simptomatologie Prevenire şi combatere
crt.
atacată patogen
Gladiole Septorioza (Septoria - pe frunze şi tuberobulbi apar pete mici, - tratament foliar cu Orthocid 50 sau
gladioli) brune, circulare, la început izolate, care apoi Merpan-0,2%, Benlate-0,1%, Topsin M-
confluează. }esuturile din dreptul petelor se 0,1%.
usucă şi cad, iar frunzele rămân perforate.
Atacul pe tuberobulbi duce la uscarea acestora.
Putregaiul cenuşiu - boala se manifestă pe toate organele plantei. - se fac tratamente cu Orthocid 50,
(Botrytis gladiolum) Pe frunze apar pete mici, brune, pe petale pete Mycodifol - 0,2%, Ronilan - 0,05%,
mici, sticloase sau apoase. Pe tuberobulbi apar Rovral - 0,15%.
porţiuni brune putrezite care se extind adânc în
interior sub formă de raze. }esuturile atacate
se înmoaie. La umiditate ridicată, pe zonele
atacate apare un putregai de culoare cenuşie,
pulverulent.
Lalele Pătarea lalelelor - nu prezintă simptome foliare; - plantele virotice se elimină din cultură
(Tulip breaking virus) - simptomele apar la înflorire, florile au şi se ard;
tepalele cu pete, benzi decolorate sau întreaga - uneltele de tăiat se dezinfectează cu
tepală este decolorată. Creşterea plantelor este fosfat trisodic 10%;
încetinită, iar înflorirea întârziată. - se fac stropiri cu uleiuri minerale pentru
a împiedica aşezarea vectorilor sau cu
insecticide pentru combaterea afidelor.
Putregaiul moale al - pe bulbii atacaţi apar pete brun-deschis în - se folosesc bulbi sănătoşi, bine sortaţi;
bulbilor de lalea zona discului central. Pe măsură ce boala - solul se dezinfectează termic sau
(Pseudomonas syringae) evoluează, bulbul putrezeşte în profunzime, chimic;
apărând un mucilagiu alb-cenuşiu. Plantele ce - în timpul vegetaţiei, plantele bolnave
se formează din bulbii bolnavi au tulpină sunt eliminate şi arse.
scurtă şi nu înfloresc.

59
Tabelul 5.4. (continuare)
Specia
Nr.
floricolă Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere
crt.
atacată
Lalele Putregaiul uscat - frunzele se colorează în violet; la baza bulbilor - dezinfectarea bulbilor cu Captan
(Fusarium oxysporum) apar pete adânci care confluează şi cuprind zone 0,2%, sublimat corosiv 1%,
mai mari din bulb. Pe suprafeţele atacate apare Orthophaltan 0,2%.
un miceliu albicios;
- boala determină pierderea prematură a
plantelor.
Putregaiul cenuşiu - pe toate organele plantei apar pete mici, - se recomandă folosirea bulbilor
(Botrytis tulipae) rotunde sau ovoidale, cenuşii, cu marginea de sănătoşi;
culoare mai închisă. La umiditate ridicată, petele - tratamente cu Merpan 0,25%, Ronilan
confluează, iar ţesuturile se necrozează. Pe 0,05-0,075%. Mycodifol 0,2%, Rovral
bulbi, apar pete brune şi scleroţi de 1-2 mm. 0,15%.
Zambilele Mozaicul zambilei - pe frunze apar pete de decolorare sau benzi - se fac periodic tratamente cu
(Hyacinth mosaic virus) galben-verzui, în dreptul cărora ţesuturile sunt insecticide pentru distrugerea
adâncite. Bulbii sunt foarte mici, iar pe tijele vectorilor;
florale apar flori puţine şi mici. La temperaturi - se recomandă folosirea de bulbi mari
ridicate simptomele dispar, iar plantele se usucă şi sănătoşi.
cu 2-3 săptămâni mai devreme.
Putregaiul galben al - în interiorul bulbilor apar puncte mici galben- - se recomandă arderea plantelor
bulbilor de zambilă brune. În condiţii de umiditate ridicată, porţiune atacate, folosirea de bulbi sănătoşi sau
(Xanthomonas hyacinthi) din bulbi se transformă într-o masă dezinfectaţi cu apă caldă la 48°C timp
mucilaginoasă, galbenă, urât mirositoare. Dacă de 20-25 minute. Bulbii se tratează şi
atacul se instalează mai târziu, frunzele şi tijele cu fungicide 30 minute în soluţie de
florifere au dungi galbene, se veştejesc şi Dithane M 45-0,2%, Mancozeb 800-
plantele pier. 0,3% sau hidroxid de cupru 10-15%.

60
Tabelul 5.4. (continuare)
Specia
Nr. Boala şi agentul
floricolă Simptomatologie Prevenire şi combatere
rt. patogen
atacată
Iris Rugina stânjenelului - pe frunzele atacate apar pustule ovoidale sau - se fac tratamente cu Polyram combi-
1 (Puccinia iridis) circulare, prăfoase, brune, înconjurate de o zonă 0,2%, Dithane M 45-0,2%.
galbenă.
Pătarea frunzelor - boala se manifestă prin apariţia pe frunze a - tratamente cu Orthocid 50 sau Merpan
(Heterosporium pruneti) unor pete alungite, izolate sau confluente, iniţial 0,25%, Dithane M 45 sau Vandozeb
gălbui, apoi brune, cu fructificaţiile ciupercii de 0,2%.
culoare neagră, pulverulentă.
Dahlia Mozaic (Marmor - frunzele atacate se deformează, se îngroaşă şi - folosirea de material săditor sănătos;
2 dahliae) prezintă pete neregulate, de culoare gălbui. - combaterea vectorilor Doralis sp.
Plantele îşi încetează creşterea, iar mugurii
floriferi se reduc ca număr.
Pătarea frunzelor - pe frunze apar pete rotunde de 2-10 mm în - tratamente cu Merpan 0,25%, Dithane
(Entyloma dahliae) diametru, de culoare galbenă, care confluează, M 45-0,2%, Vandozeb 0,2%.
devin brune, fiind mărginite de o zonă galbenă.
}esuturile atacate se necrozează, se desprind şi
cad.
Antirrhynum Pătarea cenuşie a - boala se manifestă prin apariţia pe frunze a - tratament cu zeamă bordoleză 0,75%,
3 frunzelor (Septoria unor pete mici, bine conturate, de culoare Zineb 0,3%, Captan 0,2%.
antirrhini) cenuşie-albicioasă, cu bordură violacee.
Rugina (Puccinia - pe partea inferioară a frunzelor apar pustule - eliminarea şi arderea plantelor
antirrhini) brune sau negre, pulverulente. Fiecare pustulă bolnave;
este înconjurată de o zonă galbenă. La atac - udarea şi îngrăşarea echilibrată;
puternic frunzele se veştejesc, iar în final se - tratamente cu Poliram combi 0,2%,
poate ajunge la uscarea plantelor. Maneb 0,2%, Dithane M 45-0,2%,
Zineb 0,2% + sulf muiabil 0,2%.

61
Tabelul 5.4. (continuare)
Specia
Nr.
floricolă Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere
rt.
atacată
Callistephus Îngălbenirea - nervurile frunzelor tinere se îngălbenesc, - prevenirea şi combaterea vectorilor
4 (Chlorogenus calistephi) frunzele se deformează şi capătă o poziţie (cicadelor)
erectă. Inflorescenţele rămân mici, înverzesc, iar
la vârful lăstarilor apar zone necrozate.
Pătarea brună a frunzelor - boala se manifestă pe frunze, pedunculi, flori şi - tratament cu Merpan 0,25%, Dithane
(Septoria calistephi) caliciu, unde apar pete colţuroase brune, care M 45 - 0,2%
confluează. În dreptul petelor apar picnidiile sub
formă de puncte mici, negre.
Calendula Făinarea (Sphaerotheca - pe frunze şi tulpini apar pete de diferite - tratament cu sulf muiabil 0,4%,
5 fuliginea) mărimi, sub forma unei pâsle fine, albicioase- Morestan 0,03%, Karathane 0,06%.
cenuşii. Plantele atacate mor prematur.
Pătarea cenuşie a - pe ambele feţe ale frunzelor apar pete aproape - tratament cu sulf muiabil 0,4%, zeamă
frunzelor (Cercospora circulare, bine delimitate, cenuşii, înconjurate de bordoleză 0,75%, Captan 0,2%.
caledula) dungi galbene. Plantele puternic atacate dispar
complet.

62
Tabelul 5.5.

Principalii dăunători întâlniţi la speciile floricole


Nr.
Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere
crt.
I. Dăunătorii polifa ai părţilor subterane
Viermele rădăcinilor - vierme de sol foarte periculos. Atacă cyclamenul, primula, gura - tratarea solului înainte de
. (Hederodera sp.) leului, garoafele, hortensia, begonia, fresia, petunia etc. Plantele plantare cu 4
(Meloidogyne sp.) atacate au culoarea verde palid, iar frunzele se îngălbenesc. Pe săptămâni:Nemagon 700 l/ha,
rădăcini apar umflături ce pot depăşi 6 cm în diametru. Dazomet 450 kg/ha, Basamid
600 kg/ha. În decursul
vegetaţiei Tenik 80 kg/ha,
Vydate 120 kg/ha
Limaxul cenuşiu - atacă foarte multe specii floricole, hrănindu-se cu ţesuturile Escartox 5 %-20 kg/ha, ,
(Deroceros ogresti) organelor subterane şi aeriene ale plantelor. În timpul zilei, melcii Helocid 5 %-20 kg/ha.
.
fără cochilie stau ascunşi în locuri răcoroase, umede, sub frunze.
Coropişniţa - dăunător polifag, periculos, ce trăieşte în solurile uşoare. Adulţii şi - folosirea momelilor
(Gryllotalpa larvele rod părţile subterane ale plantei, de asemenea săpând galerii otrăvitoare.
gryllotalpa) dezrădăcinează plantele, dislocă seminţele.
Nematodul galicol al - dăunător polifag, atacă rădăcinile plantelor, pe care apar gale mici, - folosirea de material biologic
plantelor floricole mai ales pe rădăcinile laterale, de forma unor şiraguri de mărgele sau pentru înmulţire sănătos;
(Meloidogyne arenaria) pot determina deformarea rădăcinilor (Zantedeschia aethiopica). La - dezinfectarea solului cu vapori
atacuri puternice, rădăcinile plantelor putrezeac, iar plantele se usucă. de apă la temperatura de 90-
100°C timp de 2-3 ore;
- tratamente chimice cu:
Nemogon 80-100 l/ha,
Dazomed 450 kg/ha, Basamid
600 kg/ha, Vydate 120 kg/ha.

63
Tabelul 5.5. (continuare)
Nr.
Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere
crt.
Puricii negri de pământ - atacă în anii secetoşi specii floricole ca: dalia, nalba, mixandre etc. Atacă în Tratament cu: Sinoratox 35-0,15%,
(Phyllotreta sp.) stadiu de larvă şi de adult. Larvele pătrund sub epiderma rădăcinilor tinere Carbetox 37-0,4%, Diazinon 60-
consumând conţinutul acestora, iar adulţii atacă frunzele pe care le distrug 0,15%.
perforându-se (ciuruirea frunzelor)
II. Dăunătorii părţilor aeriene
Buha verzei (Mamestra - atacă plantele de dalii, garoafe, gladiole, crizanteme, cana, muşcate etc. - tratamente chimice: Carbetox 37
brassicae) Larvele la început rod epiderma inferioară şi parenchimul frunzelor, apoi CE-0,4%, Sinoratox 35 EC-0,15%,
perforează limbul foliar sub formă de orificii neregulate. Dipterex 80 PS-0,2 %;
- biopreparate: Dipel PU-0,2%,
Turingin PU-0,3%, Bactospeine
PU0,25%.
Tripşi
Tripsul plantelor de seră - dăunători foarte mici, subţiri, de culoare galbenă sau brun-negricioasă, cu - tratament la apariţia dăunătorului
(Heliothrips trei perechi de picioare şi două perechi de aripi; cu unul din produsele: Carbetox 37-
haemorhoidalis) - dăunător polifag care atacă plantele de garoafe, crizanteme, gladiole, 0,04%, Sinoratox 35-0,15%,
trandafiri, ficus, azalee, lămâi, palmieri etc. Frunzele atacate devin lucioase Diptevur 55-3 l/ha, Dimevur 42-
cu aspect mozaicat, care se brunifică, iar florile cad. Plantele încetează din 0,5%
creştere, rămânând pitice.
Tripsul garoafelor -atacă frunzele şi florile, prin înţeparea şi consumarea sevei. Petalele florilor
(Taeniothreps dianthi) cad.
Tripsul dracenei - dăunător polifag, atacă plantele de ficus, dracena, tradescanţia, cultivate în
(Parthenocinoe sp.) seră.

Păduchii ţestoşi şi lânoşi


Păduchele ţestos al - se găsesc în colonii, fiecare individ fiind protejat de un scut;
trandafirului (Aulocaspis - atacă ramurile de 2-5 ani care se usucă de la vârf spre bază.
rosae)

64
Tabelul 5.5. (continuare)
Nr.
Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere
crt.
Păduchele ţestos al - dăunător polifag, atacă lămâiul, ficusul, leandrul, cyclamenul etc. - se aplică un tratament în
lămâiului (Lecanium Atacul se observă pe ambele feţe ale limbului frunzei, producând momentul când larvele
hesperidum) decolorarea ţesuturilor. migrează de sub carapace:
Păduchele ţestos al - atacă exclus numai cactaceele. Atacul este de regulă puternic Polybar 0,8%, Sinoratox 35-
cactaceelor (Diaspis formând o crustă de carapace. Planta acoperită complet de dăunători 0,15%, Diazol 60-0,15%.
echinocacti) se zbârceşte şi putrezeşte.
Păduchele ţestos al - specie polifagă, atacă camelia, ficusul, leandrul, lămâiul, dafinul,
plantelor citrice cyclamenul etc. Larvele se localizează de-a lungul nervurilor de pe
(Coccus hesperidum) frunze şi mai puţin pe lăstari, ramuri şi fructe. Plantele atacate rămân
debilitate, frunzele şi lăstarii se deformează şi se decolorează, fiind
acoperite cu "roua de miere"pe care se dezvoltă ciuperca Capnodium
salicinum. Frunzele se usucă şi cad.
Păduchele lânos al - dăunător polifag, atacă ferigile, lămâii, palmierii, ficusul,
lămâiului asparagusul etc. Se instalează pe tulpini şi pe faţa inferioară a
(Pseudococcus frunzelor. Frunzele se îngălbenesc şi cad.
adomidum)
Păduchii de frunze (afide)
Păduchii plantelor de - formează colonii compacte atacând frunzele şi lăstarii tineri, - tratament cu: Fernos 0,05 %,
0 seră (Neomyzus sp. bobocii florali, cât şi vârfurile de creştere ale plantelor; Actelic 50-0,1 %
Myzus sp., - dăunător polifag, atacă garoafele, muşcatele, ferigile, orhideele,
Macrosiphum sp.) asparagusul, cyclamenul etc. Formează colonii pe faţa inferioară a
frunzelor, pe lăstarii şi bobocii florali. Organele atacate sunt acoperite
cu "roua de miere". Plantele se opresc din creştere iar frunzele rămân
mici.

65
Tabelul 5.5. (continuare)
Nr.
Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere
crt.
Păduchele galben al - atacă frunzele pe faţa inferioară, ramurile tinere şi vârful lăstarilor. Zolone 30 - 0,15 %, Carbetox
leandrului (Aphys Plantele atacate nu mai cresc şi nu mai înfloresc. Adulţii nearipaţi 37-0,4 %.
1
osclepiadis) sunt de culoare galbenă, iar cei aripaţi au toracele şi picioarele negre.
Aleuroidae
Musculiţa albă de seră - dăunător polifag, atacă: freesia, gerbera, verbena, muşcatele, Tratamente la apariţia focarelor:
2 (Trialeurodes garoafele etc. Adulţii şi larvele colonizează frunzele, înţepând şi Isathrine 100-0,05 %, Sumicidin
vaporariorum) sugând sucul celular. Frunzele se ofilesc, se usucă şi cad. La invazii 20-0,02 %, Ripcond 40-0,03 %,
puternice, plantele pot fi distruse în masă periclitând parţial sau total Sinoratox 35 CE-0,1 %.
producţia.
Păianjenii (Acarienii)
Acarianul roşu comun - dăunător polifag, atacă toate speciile de plante ornamentale, Primul tratament se face la
4 (Tetranychus urticae) înţepându-le şi sugându-le sucul celular. Adulţii şi larvele se găsesc semnalarea dăunătorului, apoi
pe frunze. În urma atacului, pe frunze apar pete caracteristice de după 10 zile alternând produsele
culoare cenuşiu-lucitoare sau roşiatică. Aceste frunze se răsucesc, acaricide: Omite 57 -0,1 %,
apoi se usucă şi cad. Se întâlneşte frecvent pe faţa inferioară a Dicofol 20 - 0,2 %, Sintox 25
limbului frunzei. Pagube mari se înregistrează când temperaturile CE - 0,2 %, Torque 50 PU -
sunt ridicate iar umiditatea atmosferică scăzută. 0,05 %, Mitigan 18,5 - 0,2 %,
Acricid 25 -0,1 %.
Acarianul bulboaselor - atacă toate organele plantelor floricole bulboase. Plantele atacate - folosirea materialului săditor
5 (Steneotarsonemus sunt slab dezvoltate, au frunzele deformate şi flori decolorate. Bulbii sănătos sau se dezinfectează cu
laticeps) atacaţi se înmoaie, formând în interior pete brune. acaricide: Kelthane 18,5 E-0,2
Acarianul bulbilor - atacă plantele ce prezintă organe subterane (zambile, narcise, %, Tedion V-16 CE -0,2 %,
6 (Rhizoglyphus gladiole, dalii etc.). Organele subterane atacate de acarian prezintă Acarol 500 EC-0,1%.
echinopus) numeroase galerii, în care apoi se pot dezvolta ciuperci sau bacterii.
Plantele atacate prezintă malformaţii şi sunt improprii pentru
comercializare.

66
Tabelul 5.5. (continuare)
Nr.
Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere
crt.
Acarianul cyclamenului - atacă cyclamenul, localizându-se pe partea inferioară a frunzelor - folosirea materialului săditor
7 (Tarsonemus pallidus) care se deformează, marginile se răsucesc şi se înconvoaie. Bobocii sănătos sau se dezinfectează cu
atacaţi se deformează, iar petalele se încreţesc. acaricide: Kelthane 18,5 E-0,2
%, Tedion V-16 CE -0,2 %,
Acarol 500 EC-0,1%.
Acarianul lat - dăunător polifag, atacă gerbera, begonia, crizantemele, petuniile, - măsuri de igienă culturală în
8 (Tarsonemus latus) zinia, lalelele etc. Adulţii şi larvele colonizează lăstarii, bobocii seră;
florali, fructele şi mai ales frunzele localizându-se pe faaţ inferioară. - tratamente chimice: Dicofol
Organele tacate prezintă depigmentări, brunificări şi suberificări ale 20 CE-0,2 %, Kelthane 18,5
ţesuturilor. Plantele stagnează în creştere, rămân pitice şi se usucă. CE-0,2 %, Omite 57 CE-0,1 %,
Sintox 25 CE-0,2 %, Torque 50
PU-0,06 %, Acricid 25 PU-0,1
%, Acrex 30 CE-0,2 %

67
CAPITOLUL 6

TEHNICI DE DIRIJARE A PERIOADEI DE ÎNFLORIRE

Determinarea înfloririi plantelor într-o altă epocă decât cea normală, reprezintă o
modalitate de a completa cât mai eficient sortimentul de flori în diferite sezoane, cu scopul de
a răspunde cerinţelor tot mai mari pentru flori proaspete în orice anotimp.
Sunt cunoscute 4 metode care permit eşalonarea producţiei de flori de la diferite
specii, în alte epoci sau chiar în tot cursul anului:
-cultura timpurie
-cultura târzie
-cultura forţată
-cultura continuă.

6.1.CULTURA TIMPURIE

Este o modalitate simplă de a determina înflorirea, cu cel puţin 2-3 săptămâni mai
devreme, a unor plante care înfloresc de obicei primăvara (lalele, narcise, zambile,
lăcrămioare, ghiocei). Apariţia lor mai timpurie asigură, pe lângă efectul estetic deosebit şi o
valorificare mult mai eficientă. Timpurietatea înfloririi se realizează fără surse suplimentare
de căldură, folosindu-se numai adăposturi simple, care să valorifice la maxim căldura solară
(prelate sau folii de polietilenă aşezate direct deasupra culturilor, tocuri de răsadniţă, tuneluri
etc.). Diferenţa de temperatură din interiorul adăposturilor şi terenul neprotejat poate să
ajungă la 3-40C în zilele mai reci, fără soare sau chiar la 8-90C în zilele însorite, ceea ce
asigură temperatura necesară intrării în vegetaţie a acestor plante.
Suplimentarea căldurii se realizează şi prin amplasarea culturilor pe terenuri adăpostite
în mod natural sau prin perdele de protecţie, cu expoziţie însorită, cu soluri permeabile, care
se zvântă şi se încălzesc uşor primăvara.
Cultura timpurie se practică şi în cazul unor plante floricole anuale (Antirrhinum,
Lathyrus, Matthiola) la care răsadul se produce şi se plantează mai devreme, sau la gladiole,
prin plantarea timpurie a tuberobulbilor.
Pentru înfiinţarea culturilor timpurii sunt indicate soiurile cu perioadă scurtă de
vegetaţie, respectiv cele care au înflorire precoce şi în condiţii naturale.

2.CULTURA TÂRZIE

Spre deosebire de culturile timpurii, cele tardive se realizează cu specii care înfloresc
în mod obişnuit toamna şi care, protejate de temperaturile negative, îşi pot prelungi înflorirea
până toamna târziu. Ele completează astfel golul de flori existent pe piaţă în această perioadă.
Protejarea culturilor se face tot cu adăposturi temporare, simple. Înflorirea tardivă se
asigură însă şi prin alte mijloace: folosirea soiurilor cu perioadă lungă de vegetaţie, aplicarea
unor lucrări speciale culturilor (ciupirile târzii şi eliminarea bobocului principal),

68
administrarea unor produse chimice care întârzie înflorirea (acid naftilacetic, Cycocel),
eşalonarea plantării la înfiinţarea culturilor.
Culturile târzii dau rezultate bune la crizanteme, gladiole, dalia etc.

3.CULTURA FORŢATĂ

Are ca scop principal obţinerea de flori în perioada cuprinsă de la sfârşitul culturilor târzii până
la începutul celor timpurii (decembrie-februarie).
Cultura forţată poate fi realizată printr-un ansamblu de măsuri agrotehnice care să determine
ieşirea plantelor din repaus şi înflorirea lor într-o epocă total diferită decât cea normală.
În sortimentul de plante floricole destinate culturilor forţate sunt incluse plantele care în mod
obişnuit se cultivă în câmp dar, cultivate în spaţii protejate şi supuse unor tratamente şi tehnologii
adecvate, au capacitatea să înflorească în sezonul rece. Răspund favorabil la cultura forţată unele
plante anuale (Lathyrus, Antirrhinum, Callistephus), plante bienale (Bellis perennis, Viola hybrida),
perene: hemicriptofite (Chrysanthemum, Dicentra, Viola odorata), geofite rustice (Tulipa, Narcissus,
Hyacinthus, Iris, Lilium, Convallaria) sau geofite semirustice (Gladiolus, Polyanthes, Canna), precum
şi arbuşti ornamentali (Syringa,Forsythia,Rosa).
Speciile floricole care se cultivă numai în sere (Freesia, Zantedeschia, Anthurium, Strelitzia) fac
obiectul culturilor protejate, deşi adesea sunt considerate tot culturi forţate.
Dirijarea epocii de înflorire se realizează prin diferite tratamente: deshidratarea parţială a
plantelor (disecaţia), îndepărtarea mecanică a frunzelor, tratarea cu frig, baia caldă, folosirea unor
substanţe chimice (eter, cloroform).
După pregătirea şi tratarea materialului, acesta se plantează în spaţii protejate (la lădiţe, ghivece
sau în solul serei) pentru forţatul propriu-zis, asigurându-se condiţii specifice de temperatură,
umiditate, lumină, aer, în funcţie de cerinţele fiecărei specii.

4.CULTURA CONTINUĂ

Se referă la posibilitatea dirijării unor specii să înflorească în orice perioadă din an, prin
asigurarea corespunzătoare a factorilor de mediu, specifici fiecărei fenofaze. Un exemplu foarte bun îl
constituie crizantemele, cunoscute ca plante de zi scurtă, cu înflorire normală toamna sau la începutul
iernii, dar care pot fi determinate să înflorească în orice anotimp dacă este aplicat fotoperiodismul
corespunzător unei inducţii florale, funcţie de anotimp şi soiul cultivat.

69
CAPITOLUL 7

MODALITĂŢI DE VALORIFICARE ŞI ÎNCADRARE ÎN


ANSAMBLUL DECORATIV A PLANTELOR FLORICOLE

Importanţa deosebită a culturii florilor este determinată, în mare măsură, de multiplele


posibilităţi de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ a acestor plante: ca flori tăiate, pentru decor
în spaţii verzi, pentru decorarea balcoanelor, teraselor, jardinierelor etc.
În cele ce urmează, vom face referiri la câteva aspecte ce vizează principalele direcţii de
utilizare a speciilor floricole.

7.1. UTILIZAREA CA FLORI TĂIATE

Florile tăiate, valorificate în stare proaspătă sau uscate (ca imortele), constituie una din
modalităţile importante de folosire a plantelor decorative.
Culturile floricole înfiinţate în câmp sau în spaţii protejate asigură obţinerea de flori tăiate tot
timpul anului.
Florile tăiate reprezintă materia primă pentru arta buchetieră, dar şi pentru diferitele construcţii
florale (coroane, ghirlande, jerbe, coşuri) şi aranjamente.
Pentru ca florile tăiate să-şi păstreze frumuseţea o perioadă cât mai lungă, este foarte
important de ştiut momentul şi modul de recoltare, condiţiile de păstrare şi posibilităţile de prelungire
a duratei de păstrare.

A. Recoltarea şi păstrarea florilor tăiate valorificate în stare proaspătă

Momentul optim şi tehnica recoltării florilor valorificate în stare proaspătă diferă de la o


specie la alta şi sunt prezentate în tabelul 7.1.
După recoltare, florile vor fi ţinute cât mai puţin în condiţii nefavorabile, care le-ar putea
afecta valoarea decorativă şi durata de viaţă. Ele vor fi imediat condiţionate şi trecute la păstrare, până
în momentul valorificării.
Condiţiile de păstrare sunt în funcţie de specie, de durata păstrării şi de posibilităţi existente.
Păstrarea de scurtă durată (cel mult o săptămână), se realizează prin menţinerea plantelor în
vase cu apă. Porţiunea de tijă introdusă în apă se curăţă de frunze, iar tăietura bazală se împrospătează
zilnic.
Păstrarea de lungă durată nu este posibilă decât în depozite frigorifice, cu sisteme de
menţinere la parametri optimi a factorilor de mediu (temperatură, umiditate, lumină, compoziţia şi
circulaţia aerului). Păstrarea în condiţii frigorifice normale este metoda cu cea mai largă aplicabilitate
practică şi constă în menţinerea florilor în apă sau soluţii conservante (păstrarea umedă) sau prin
păstrarea uscată (fără apă). În depozitele frigorifice, temperatura se menţine la aproximativ 4°C pentru
majoritatea speciilor, dar poate urca până la 7-15°C în cazul plantelor de origine tropicală sau poate
coborî până aproape de 0°C pentru plantele din zonele temperate. Umiditatea atmosferică nu trebuie să
coboare sub 90-95% şi se are în vedere eliminarea permanentă a etilenei din spaţiile de păstrare.
Mai sunt şi alte metode de păstrare a florilor tăiate, dar au aplicabilitate redusă, deoarece
implică cheltuieli mari, nejustificate (păstrarea în atmosferă de CO2 şi păstrarea la presiune scăzută).
Păstrarea de lungă durată se foloseşte numai pentru florile de seră şi nu pentru cele de câmp.
De asemenea, trebuie specificat faptul că înainte de a fi trecute la păstrare, florile sunt supuse unei
etape intermediare de prerăcire, respectiv de scădere rapidă a temperaturii florilor, cu scopul încetinirii
proceselor metabolice.

70
Tabelul 7.1.

Momentul optim şi tehnica recoltării florilor

Nr.
Specia Momentul optim de recoltare Tehnica recoltării
crt.
Alstroemeria Primele flori din inflorescenţe sunt
1 Smulgerea tijelor de la bază
aurantiaca parţial deschise
Primele 3-5 flori din inflorescenţă
2 Antirrhinum majus Tăierea tijelor de la bază
sunt deschise
Hipsofila are forma, culoarea şi luciul
Anthurium
3 caracteristic, iar pe spadix au apărut Tăierea tijelor de la bază
anderanum
staminele (ca mici proeminenţe)
Calendula Inflorescenţele bine deschise şi Tăierea tijelor de la locul de
4
officinalis culoare caracteristică inserţie
Callistephus Inflorescenţele bine deschise şi
5 Tăierea de la locul de inserţie
chiensis culoare caracteristică
Inflorescenţele simple când apar
Chrysanthemum Tăierea tijelor de la locul de
6 staminele, inflorescenţele involte
hortorum inserţie sau de la un nod
când ligulele au culoare caracteristică
Primele 3-4 flori din inflorescenţă
7 Convallaria majalis Tăierea tijelor de la bază
sunt bine deschise
Inflorescenţele simple când apar
Tăierea sau ruperea tijelor de la
8 Dahlia variabilis staminele, inflorescenţele involte
locul de inserţie
când ligulele au culoare caracteristică
Delphinium Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţe
9 Tăierea tijelor de la bază
hybridum sunt deschise
Prima floare din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor de la locul de
10 Freesia hybrida
deschis inserţie sau de la bază
Ruperea tijelor la 2-3 noduri
11 Garoafele de seră Floarea are 1/3 din diametrul maxim
deasupra inserţiei
12 Gerbera hybrida La apariţia a 2-3 rânduri de stamine Smulgerea tijelor prin răsucire
Prima floare din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor deasupra a două
13 Gladiolus hybridus
deschis perechi de frunze de la bază
Hyacinthus Cel puţin 1/3 din inflorescenţă s-a
14 Tăierea tijelor de la bază
orientalis deschis
Primele două flori de pe tijă au Tăierea tijelor la 10-15 cm
15 Lilium candidum
culoare caracteristică deasupra solului
Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţei
16 Lupinus polyphyllus s-au deschis şi au culoarea Tăierea tijelor de la bază
caracteristică
Florile sunt deschise şi au culoare
17 Narcissus poeticus Tăierea tijelor de la bază
caracteristică
Tăiera tijelor de la locul de
18 Paeonia officinalis Caliciul este crăpat şi se văd petalele
inserţie sau de la bază
Cel puţin 1/2 din florile inflorescenţei
19 Polyanthes tuberosa Tăierea tijelor de la bază
sunt deschise
20 Papaver orientale Caliciul este crăpat şi se văd petalele Tăierea tijelor de la bază
Spathyphyllum Spata complet deschisă şi apariţia
21 Tăierea tijelor de la bază
wallisii staminelor pe spadix
Primele două flori sunt complet ieşite
22 Strelelitzia reginae Tăierea tijelor de la bază
din carenă
Bobocii sunt gata să se deschidă şi au Tăierea tijelor de la bază
23 Tulipa gesneriana
culoare caracteristică (deasupra frunzelor)
Zantedeschia Spata are formă de cornet Smulgerea tijei din teaca
24
aethiopica semideschis frunzelor.

71
Ambalarea şi transportul sunt alte două etape importante ce se desfăşoară înainte de ajungerea
florilor la beneficiar. Florile scoase de la păstrare, aflate în buchete sau individual, se ambalează în
hârtie, apoi se introduc în lăzi din carton, poliester sau aluminiu, căptuşite cu hârtie.
Pe distanţe mici, transportul se face cu autoizoterme, iar pe distanţe mari, cu mijloace
autofrigorifice.
Pentru prelungirea duratei de menţinere a calităţii florilor tăiate, se poate recurge la o serie de
metode simple, uşor de aplicat: schimbarea zilnică a apei din vase; aşezarea lejeră a florilor în vase;
reducerea frunzelor de pe tijele florifere; îndepărtarea anterelor cu polen, care pătează florile (la
Lilium); introducerea în apă caldă şi flambarea bazei tijelor la speciile cu latex şi cu ţesut oxidabil;
despicarea longitudinală a tijelor, pe 2-3 mm de la bază; rehidratarea prin introducerea tijei în apă până
la nivelul inflorescenţei (la gerbera) sau prin scufundare totală (la trandafir); folosirea soluţiilor
conservante.

B. Recoltarea şi păstrarea imortelelor


Imortelele (nemuritoarele, florile de „pai“) se constituie într-o grupă aparte de specii floricole,
caracterizate prin capacitatea de păstrare a valorii decorative după ce au fost recoltate şi uscate în
anumite condiţii. Partea lor de decor nu este asigurată de flori, ci de bractee membranoase, persistente,
divers colorate, dispuse la baza florilor sau inflorescenţelor.
Sub denumirea de imortele sunt întâlnite şi alte specii, lipsite de bractee, dar cu efect decorativ
după uscare, prin intermediul altor părţi din plantă (fructe, flori, inflorescenţe, frunze etc.). Acestea
sunt denumite imortele prin adopţiune.
Atât pentru imortelele tipice, cât şi pentru imortelele prin adopţiune, este deosebit de
important momentul recoltării. Recoltarea prea timpurie sau prea tardivă are influenţe negative asupra
calităţii materialului şi poate duce la pierderea totală a valorii decorative.
De asemenea, se recomandă recoltarea pe timp uscat, la amiază şi niciodată după ploaie sau
dimineaţa (înainte de a se ridica roua).
Principalele specii de imortele tipice şi prin adopţiune, precum şi momentul optim de recoltare
sunt prezentate în tabelul 7.2..
Uscarea imortelelor recoltate se face în încăperi întunecoase, bine aerisite, uscate şi răcoroase.
Este foarte important ca imortelele să nu fie expuse la lumină pe durata uscării. În caz contrar,
bracteele sau celelalte părţi decorative se decolorează, pierzând din calitate.
Imortelele recoltate se leagă în buchete mici (pentru a nu se deforma prin presare) şi se
suspendă cu vârful în jos, aşa încât tijele florifere să-şi păstreze poziţia verticală. În cazul speciilor la
care nu se produce deformarea tulpinii prin pierderea turgescenţei (gramineele, Gypsophila), uscarea
se poate face şi cu vârful în sus.
Valorificarea şi pregătirea pentru păstrare a imortelelor nu se face decât după uscarea lor
completă (aproximativ 20-30 zile de la recoltare).
Condiţiile de păstrare sunt aproximativ similare celor de uscare, de aceea se pot folosi aceleaşi
spaţii.
Ambalarea florilor în cutii de carton sau în hârtie poroasă contribuie la prelungirea duratei de
menţinere a calităţii imortelelor, protejate astfel de lumină şi praf.
Imortelele sunt deosebit de apreciate în timpul iernii, când sortimentul de flori tăiate este redus. Se
folosesc cu succes în aranjamente şi buchete , în realizarea construcţiilor florale tipice sărbătorilor de
iarnă (coroane, ghirlande), sau cu alte destinaţii (jerbe, coroane mortuare etc.).

72
Tabelul 7.2.

Specii floricole utilizate ca imortele

Durata
Partea Momentul
Specia ciclului Momentul recoltării
decorativă înfloririi
de viaţă
IMORTELE TIPICE
flori bine deschise şi
Acroclinium roseum anuală bractee scarioase VI-X
bractee bine colorate
Ammobium alatum anuală bractee scarioase VI-X fază de boboc
Celosia argentea var. înflorire completă şi
anuală bractee scarioase VII-IX
cristata bractee bine colorate
înflorire completă şi
Celosia pyramidalis anuală bractee scarioase VII-IX
bractee bine colorate
înflorire completă şi
Gomphrena globosa anuală bractee scarioase VII-IX
bractee bine colorate
Helichrysum
anuală bractee scarioase VII-IX fază de boboc
bracteatum
înflorire completă şi
Statice arborescens perenă bractee scarioase VII-IX
bractee bine colorate
înflorire completă şi
Statice gmeline perenă bractee scarioase VII-X
bractee bine colorate
înflorire completă şi
Statice sinuata anuală bractee scarioase VII-X
bractee bine colorate
înflorire completă şi
Xeranthemum annum anuală bractee scarioase VI-IX
bractee bine colorate
IMORTELE PRIN ADOPŢIUNE
Achillea filipendulina perenă inflorescenţa VI-IX înflorirea completă
Amaranthus caudatus anuală inflorescenţa VI-IX înflorirea completă
la începerea colorării
Echinops ritro perenă inflorescenţa VII-X în albastru a
inflorescenţei
după deschiderea
Heliopsis scabra perenă inflorescenţa VI-X completă a
inflorscenţelor
Gypsophila
perenă inflorescenţa VI-VIII înflorirea completă
paniculata
membrana
după formarea
Lunaria biennis bienală scarioasă din -
fructelor (V-VI)
interiorul fructului
după formarea
Nigella damascena anuală fructul -
fructelor (VII-X)
fructul învelit în după colorarea
Physalis alkekengi perenă calicul persistent, VIII-X caliciului în roşu-
veziculos portocaliu (IX-X)
Typha angustifolia perenă inflorescenţa VII-VIII înainte de maturare
în faza de boboci
Solidago canadensis perenă inflorescenţa VII-VIII
floriferi
Graminee*
Briza sp.
Cortaderia argentea după formarea
anuale
Penisetum inflorescenţa V-IX completă a
perene
inflorescenţelor
longestilum
Stipa sp.
*-majoritatea speciilor din familia Gramineae pot fi utilizate ca imortele prin adopţiune, în funcţie de
valoarea decorativă a inflorescenţelor.

73
7.2. MODALITĂŢI DE ÎNCADRAREA ÎN
ANSAMBLUL DECORATIV DIN SPAŢIILE VERZI

Compoziţiile floricole din spaţiile verzi nu se realizează la întâmplare, ci ţinând cont de unele
principii generale de compoziţie aplicate în proiectarea spaţiilor verzi: principiul funcţionalităţii,
principiul compatibilităţii, principiul unităţii, principiul armoniei, principiul proporţionalităţii,
principiul originalităţii.
Alegerea, asocierea şi modul de dispunere a speciilor floricole trebuie să aibă la bază o serie
de criterii referitoare la capacitatea de adaptare a plantelor la diferite condiţii de mediu, durata ciclului
de viaţă, perioada de înflorire, culoarea şi parfumul florilor, talia şi portul plantelor etc.
În cadrul spaţiilor verzi, speciile floricole pot fi dispuse: izolat (individual), în grupuri şi
asociate în ronduri, rabate, platbande, borduri, mozaicuri şi arabescuri, pete de culoare şi vase
decorative.
Ca exemplare izolate sunt indicate speciile cu talie înaltă, cu frunziş bogat, cu flori
(inflorescenţe) mari sau numeroase, ca să poată fi remarcate de la distanţă.
Se pot utiliza în acest mod Amaranthus paniculatus, Althaea rosea, Aster novi-belgii, Ricinus
communis etc.
Grupurile sunt constituite dintr-un număr mic de exemplare, aparţinând aceleiaşi specii (sau
aceluiaşi soi). La realizarea grupurilor se utilizează plante cu talie mijlocie şi înaltă.
Rondurile sunt suprafeţe amenajate în forme geometrice regulate (circulare, eliptice, ovale,
rombice, pătrate, dreptunghiulare etc.), dispuse în centrele compoziţionale, la intersecţia căilor de
acces sau în apropierea acestora, pe peluze etc.
Pentru amenajarea rondurilor se folosesc specii floricole anuale, bienale sau perene, decorative
prin flori sau prin frunze. Distribuirea plantelor după talie se face în ordine descrescătoare, de la centru
către marginea rondului.
Rabatele însoţesc traseul căilor de circulaţie şi conturează diferite construcţii (clădiri, terase).
Au aspectul unor fâşii dreptunghiulare, cu lăţimea de 1-2,5 m şi lungimea variabilă (corespunzătoare
traseului urmărit, dar nu mai mare de 15-20 ori lăţimea). Pe lungimi mari, rabatele se întrerup la
distanţe egale cu arbuşti, suprafeţe gazonate, vase decorative etc.
Plantarea se face pe 2-5 rânduri (în chin-conz) sau sub formă de desene. Ca şi în cazul
rondurilor, se pot folosi una sau mai multe specii anuale, bienale, perene. Dacă au înălţimi diferite, în
prim-plan se amplasează totdeauna cele cu talie mică, apoi celelalte, în ordine crescătoare.
Platbandele au aspectul unor rabate înguste (sub 1 m lăţime), care conturează diferite trasee.
Se plantează de obicei cu vegetaţie pitică sau tunsă.
Bordurile nu sunt considerate amenajări de sine-stătătoare deoarece însoţesc şi completează
alte amenajări floricole (ronduri, rabate, mozaicuri, arabescuri). Se realizează din vegetaţie pitică sau
tunsă.
Mozaicurile şi arabescurile sunt amenajări floricole mai complicate, bazate pe utilizarea
plantelor cu talie scundă (sau care să suporte tunsul) şi cu putere mare de ramificare. Preponderent, se
folosesc plante decorative prin frunze (plante tipice de mozaic), dar pentru diversitate, sortimentul se
completează şi cu plante decorative prin flori (plante de mozaic prin adopţiune).
Sunt amenajări costisitoare, care necesită cheltuieli mari la înfiinţare şi întreţinere, de aceea,
au folosire limitată.
Petele de culoare completează paleta cromatică din spaţiile verzi amenajate în stil natural şi
mixt.
Ocupă suprafeţe de teren cu contur neregulat, sinuos, iar la realizarea lor se folosesc plante cu
talie mică sau mijlocie, viu colorate.
Efectele estetice deosebite se obţin cu ajutorul „petelor“ aflate pe peluze, în apropierea căilor
de acces, în faţa arborilor şi arbuştilor etc.
Vasele decorative se plantează cu specii floricole cu talie mică sau mijlocie, care se pot adapta
la spaţiul de nutriţie limitat. Vasele decorative se amplasează pe suprafeţele laterale sau pavate (în
pieţe publice, pe trotuare), pe terase şi balcoane etc.
În afara acestor modalităţi de distribuire, plantele floricole le regăsim încadrate în ansamblul
decorativ şi sub alte forme: amenajări pe verticală, grădini alpine, amenajări de ape.
Decorul pe verticală, valorifică particularităţile morfologice şi ornamentale ale plantelor cu
tulpini urcătoare şi pendule.
74
Plantele floricole cu tulpini urcătoare (volubile sau agăţătoare sunt folosite pentru îmbrăcarea
chioşcurilor, pergolelor, treiajelor, arcadelor, coloanelor). De asemenea, sunt foarte apreciate în
amenajarea balcoanelor şi teraselor, în acoperirea faţadelor unor construcţii sau în mascarea locurilor
inestetice.
Alături de plantele urcătoare, cele cu portpendul, contribuie esenţial la realizarea design-ului
vegetal pe verticală, fiind folosite în vase suspendate, în jardiniere, pe ziduri etc.
Grădinile alpine (stâncăriile) sunt amenajări speciale deosebit de interesante, care redau
peisajul montan în miniatură.
Efectul estetic al stâncăriilor este asigurat atunci când sunt respectate principiile de proiectare
caracteristice şi când este ales judicios sortimentul de plante pentru ca decorul să fie asigurat tot timpul
anului.
Plantele floricole utilizate în popularea stâncăriilor trebuie să aibă o serie de particularităţi care
să le asigure naturaleţea într-un astfel de mediu: talie pitică sau port târâtor; pretenţii modeste la
factorii de mediu şi adaptabilitate sporită la condiţiile nou create (de preferat să fie plante care provin
din zona montană); frunzişul colorat în alb-argintiu, sau verde –glauc; capacitate de decor pe o
perioadă cât mai mare.
În tabelul 7.3. sunt prezentate câteva specii recomandate pentru grădinile alpine.
Tabelul 7.3

Specii floricole utilizate în amenajarea grădinilor alpine


Specia Talia (cm) Partea decorativă Culoarea florilor Perioada de decor
Alyssum maritimum 10-40 flori alb-violet VI-X
Alyssum saxatile 15-50 flori galben IV-V
Aquilegia vulgaris 60-75 flori albastru, alb, roz IV-V
Aster alpinus 10-30 flori albastru VIII-X
Bergenia crassifolia 30-50 frunze şi flori roz, lila III-IV
Campanula carpatica 15-20 flori albastru VI-VIII
Cerastium tomentosum 10-20 flori alb V-VI
Dianthus deltoides 10-15 flori alb, roz VI-IX
Echeveria secunda 10-15 frunze - continuu
Eschscholtzia californica 30-60 frunze galben, roşu, alb VI-X
Galanthus nivalis 15 flori alb II-III
Gentiana angustifolia 20 flori violet VII-VIII
Gnaphallium lanatum 20 frunze - continuu
Iberis sempervirens 10-30 flori alb IV-VI
Leontopodium alpinum 10-20 frunze şi flori alb VII-VIII
Muscari armeniacum 15 flori albastru III
Phalaris arundinacea 10-20 frunze - continuu
Phlox drumondii 15-50 flori diferit VII-X
Phlox setacea 10-15 flori alb, lila continuu
Portulaca grandiflora 15-20 flori diferit VI-X
Santolina viridis 30-50 frunze - continuu
Scilla bifolia 15-30 flori albastru II-III
Sedum spectabilis 30-45 frunze şi flori roz, lila continuu
Sedum spurium 10-20 frunze şi flori roşu, purpuriu continuu
Sempervivum tectorum 15 frunze continuu
Stachys lanata 20-50 frunze continuu

Amenajarea apelor din spaţiile verzi este totdeauna completată de prezenţa vegetaţiei
specifice, aleasă şi amplasată în funcţie de particularităţile plantelor şi criteriile impuse de stilul
abordat.
Exigenţele diferite ale plantelor de apă necesită gruparea lor în următoarele categorii:
a) plante de mal, care au nevoie de sol umed dar nu suportă să stea în apă permanent;
b) plante acvatice, care suportă să stea direct în apă şi la rândul lor pot fi: de mlaştini, plutitoare şi
subacvatice (submerse).

75
CAPITOLUL 8

RECUNOAŞTEREA SPECIILOR FLORICOLE GRUPATE DUPĂ


LOCUL DE CULTURĂ ŞI DURATA CICLULUI DE VIAŢĂ

Pentru facilitarea cunoaşterii principalelor specii floricole întâlnite în cultură, prezentarea lor în
tabelele următoare s-a făcut folosind două criterii de clasificare: locul de cultură şi durata ciclului de
viaţă. Astfel, în prima parte, sunt prezentate speciile cultivate în câmp, grupate după ciclul de viaţă, iar
în partea a doua, speciile cultivate în spaţii protejate, la rândul lor subîmpărţite în: specii cultivate în
solul serei şi specii cultivate la ghivece.

8.1. Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în câmp


Clasificarea speciilor floricole după durata ciclului de viaţă prezintă importanţă practică
deosebită, în primul rând pentru culturile din câmp, deoarece ajută la stabilirea tehnologiilor de cultură
adecvate şi la elaborarea unor metode şi procedee de modificare a perioadei de vegetaţie, înflorire şi
fructificare, în scopul valorificării eficiente a calităţilor decorative ale acestor plante.
De asemenea, este important de ştiut că parcurgerea etapelor ciclului ontogenetic, respectiv
trecerea de la perioada vegetativă la cea de reproducere, se realizează în anumite condiţii de mediu, iar
atunci când acestea nu sunt îndeplinite, înflorirea şi fructificarea întârzie sau nu au loc.

A. Speciile floricole anuale


Sunt plante care îşi termină tot ciclul vital în cursul unei singure perioade de vegetaţie (4-10 luni),
interval de timp în care plantele au un ritm rapid de creştere şi dezvoltare, înfloresc abundent, iar la
sfârşitul perioadei îmbătrânesc şi mor.
În condiţiile climatice temperate, unde apare influenţa sezonului rece, se disting două tipuri de
plante floricole considerate anuale:
- tipice, care indiferent de condiţiile de mediu îşi încheie ciclul de viaţă după fructificare
(Papaver somniferum, Delphinium ajacis, Clarkia elegans, Godetia grandiflora etc.);
- nespecific anuale (anuale netipice), care se comportă ca anuale datorită factorilor de mediu.
Atâta timp cât nu sunt expuse la temperaturi negative, ele îşi continuă vegetaţia, păstrându-şi
caracterul de plante perene pe care îl au în zona de origine (Ageratum mexicanum, Alyssum
maritimum, Petunia hybrida, Verbena hybrida, Begonia semperflorens etc.).
Majoritatea speciilor floricole anuale sunt decorative prin flori, au înflorire abundentă şi
prelungită pe tot parcursul verii (la unele până la venirea îngheţului de toamnă) şi se pot folosi atât ca
flori tăiate, cât şi în diferite amenajări din parcuri şi grădini.
În funcţie de zona din care provin, plantele anuale sunt adaptate la diferite condiţii de cultură,
fiind mai mult sau mai puţin rustice. Cu foarte mici excepţii, sunt plante iubitoare de lumină şi
necesită udări moderate, manifestând rezistenţă mijlocie la secetă.
Înfiinţarea culturilor se realizează prin semănat direct la loc definitiv sau prin plantare de răsad
obţinut în spaţii protejate. La unele plante se poate recurge şi la metode vegetative de înmulţire (prin
butaşi), dar acestea au rol secundar, în puţine situaţii devenind exclusive (la Alternanthera şi Iresine).
În tabelul 8.1. sunt prezentate principalele specii floricole anuale întâlnite în cultură.
Simbolurile folosite în tabel au umătoarele semnificaţii (valabile pentru toate speciile cultivate
în câmp):
a) cerinţele ecologice
- lumina:
5 – lumina abundentă;
·– semiumbră;
¸ – umbră;

76
- apa:
6 – cerinţe modeste, rezistenţă mai mare
la perioade prelungite de secetă;
66– udări moderate, rezistenţă medie la secetă;
666 – cerinţe mai mari, rezistenţă redusă la secetă.
- temperatura (rezistenţa la temperaturi scăzute):
* – mică (plantele sunt distruse de temperaturi negative,
nu rezistă iarna în câmp);
** – medie (plantele iernează în câmp, dar suferă în iernile geroase);
*** – mare (plantele iernează în câmp, rezistente);

b) Înmulţirea:
- Luna (lunile) din paranteză indică efectuarea lucrării în spaţii protejate;
- Luna (lunile) trecute după săgeată reprezintă perioada pantării materialului în câmp;

Exemplu:
Ageratum mexicanum
- Înmulţire prin seminţe: se produce răsad în februarie-martie, în spaţii protejate şi se
plantează în câmp în luna mai;
- Înmulţire vegetativă: butaşii se confecţionează în februarie, se înrădăcinează în sere
şi se scot în câmp în luna mai.

c) modul de utilizare: Ft – flori tăiate; G – grupuri; I – individual; Ro – ronduri;


Ra – rabate; Pb – platbande; Bo – borduri; Mz – mozaicuri; Pc – pete de culoare; Vd – vase
decorative; Dv – decor pe verticală; St – stâncării; Im – imortele.

B. Specii floricole bienale

Ca şi anualele, plantele bienale înfloresc o singură dată, dar îşi desfăşoară ciclul de viaţă pe
parcursul a doi ani consecutivi. După ce iernează sub formă de rozetă de frunze, în anul următor
parcurg etapa germinativă, când înfloresc şi fructifică. Inducţia florală la aceste plante este favorizată
de temperaturile scăzute.
Pentru practica floricolă prezintă interes două categorii de plante bienale:
- tipice (propriu-zise), care după înflorire şi fructificare, în cel de-al doilea an de viaţă se usucă
şi mor. Sunt puţin reprezentate în rândul speciilor floricole (Campanula medium, Lunaria biennis);
- netipice (bienale prin cultură), care la origine sunt anuale sau perene, dar se cultivă după
tehnologia bienalelor mai ales din motive estetice. Astfel, la începutul verii, după primul val de
înflorire (cel mai valoros), se recurge la înlocuirea lor cu specii din alte grupe (anuale). Lăsate să
vegeteze în continuare, ele pot înflori şi pe parcursul verii, dar florile sunt cu valoare decorativă
scăzută (în număr redus, cu dimensiuni mici, tije florifere alungite) şi nu se justifică menţinerea lor.
Este cazul la Viola x hybrida, Myosotis alpestris, Bellis perennis. În alte situaţii (Dianthus barbatus),
s-a constatat că înflorirea din primul an este mai abundentă şi cu flori de calitate, cele din anii
următori diminuându-se considerabil.
Bienalele sunt plante rustice, suficient de rezistente la temperaturi scăzute prin însăşi tehnologia
lor de cultură. La unele dintre ele însă (Digitalis purpurea, Campanula medium, Althaea rosea), este
indicată o uşoară protejare peste iarnă (cu frunze, paie), fiind mai sensibile la temperaturile scăzute şi
la variaţiile mari de temperatură.
Sunt plante iubitoare de lumină, dar suportă şi semiumbra. Necesită udări moderate şi au
rezistenţă medie la secetă. La Althaea rosea se va ţine cont de sensibilitatea mai mare a plantelor la
excesul de umiditate, iar la Myosotis alpestris şi Silene pendula de faptul că sunt iubitoare de apă (sunt
recomandate şi pentru amenajări în jurul apelor).
Speciile floricole bienale se înmulţesc prin seminţe, cu producere de răsad. Se seamănă vara
(iunie-august) în răsadniţe reci sau pe straturi în câmp, se repică tot în câmp sau răsadniţe şi se
plantează la loc definitiv toamna (septembrie-octombrie). În anul următor, majoritatea îşi încep

77
înflorirea primăvara foarte devreme (din martie) şi doar câteva înfloresc mai târziu (Campanula
medium, Dianthus barbatus, Althaea rosea).
La speciile care la origine sunt perene, nu este exclusă nici înmulţirea vegetativă (prin divizarea
tufelor), atunci când se intenţionează cultivarea lor ca perene sau când nu formează seminţe (soiurile
involte de Bellis perennis).
Utilizarea bienalelor este multiplă: cele cu talie înaltă pentru flori tăiate, grupuri, ronduri etc.;
cele cu talie mică, pentru ronduri, rabate, pete de culoare, vase decorative şi chiar mozaicuri.
Se pretează şi la culturi forţate, pentru valorificare în timpul iernii.
Principalele specii floricole cultivate după tehnologia bienalelor sunt prezentate în tabelul 8.2.

C.Specii floricole perene (vivace)

Sunt plante care au durata vieţii de mai mulţi ani, timp în care înfloresc şi fructifică repetat. La
majoritatea speciilor perene, anotimpul rece determină distrugerea părţilor aeriene, dar creşterea lor
vegetativă este reluată anual, fie prin intermediul unor organe subterane cu rol de înmagazinare a
substanţelor de rezervă şi de înmulţire vegetativă, fie prin intermediul mugurilor situaţi la baza
tulpinilor sau pe rădăcini, aflaţi în stare de repaus pe parcursul iernii.
În funcţie de organul de rezistenţă şi de modalitatea de refacere a părţii aeriene, perenele se
împart în:
- hemicriptofite, care rezistă iarna datorită mugurilor de la baza tulpinilor şi de pe rădăcini;
- geofite, care îşi asigură continuitatea prin organe subterane (bulbi, tuberobulbi, rizomi,
tuberculi, rădăcini tuberizate, axă hipocotilă îngroşată).

Specii perene hemicriptofite


Grupa hemicriptofitelor (tab.8.3.) include numeroase specii floricole deosebit de apreciate atât
pentru valoarea lor decorativă, cât şi pentru rusticitatea recunoscută.
Sunt plante care se adaptează destul de bine la condiţiile climatice variate şi iernează în câmp
fără protecţie deosebită. Este recomandat însă, ca în zonele cu ierni geroase, la unele hemicriptofite
mai sensibile (Dicentra spectabilis, Delphinium x hybridum, Echeveria secunda), să se asigure o
protecţie a mugurilor bazali prin muşuroire sau acoperire cu paie şi frunze uscate. Unele preferă locuri
însorite (Achillea filipendulina, Campanula carpatica, Gypsophila paniculata, Rudbeckia sp. etc.),
altele, dimpotrivă cresc şi se dezvoltă bine în condiţii de semiumbră sau suportă semiumbra (Dicentra
spectabilis, Viola odorata, Dianthus sp., Iberis sempervirens etc.). În privinţa cerinţelor faţă de apă,
majoritatea hemicriptofite sunt adaptate condiţiilor cu umiditate variabilă, unde alternează perioadele
favorabile cu cele mai puţin favorabile, unele dintre ele rezistând la perioade prelungite de secetă
(Sedum, Sempervivum, Cerastium).
Înmulţirea plantelor floricole hemicriptofite se poate realiza atât prin seminţe, cât şi pe cale
vegetativă. Spre deosebire însă de anuale şi bienale, la hemicriptofite predomină înmulţirea vegetativă
(prin butaşi, divizarea plantelor, drajoni etc.). Pentru o parte din aceste plante, metoda generativă
reprezintă singurul mod de înmulţire cu rezultate bune, datorită sensibilităţii sistemului radicular care
nu suportă transplantarea, mai ales atunci când plantele sunt mature. Este cazul speciilor aparţinând
genurilor: Gypsophila, Lupinus, Papaver.
Rusticitatea şi marea diversitate a plantelor floricole hemicriptofite determină utilizarea lor în
cele mai variate moduri. Le întâlnim în spaţiile verzi atât în amenajări de tipul rondurilor, rabatelor,
bordurilor, cât şi în grădini alpine, pe ziduri înflorite sau în preajma apelor. Multe dintre ele au
perioadă lungă de înflorire şi asigură decorul în parcuri şi grădini de primăvara, până toamna târziu.
De asemenea, trebuie amintit şi faptul că plantele floricole hemicriptofite prezintă tije florifere
lungi şi au perioadă lungă de păstrare în apă, oferind posibilitatea de a fi utilizate ca flori tăiate.

Specii perene geofite


Speciile floricole geofite se constituie ca o grupă aparte în rândul plantelor perene, fiind
caracterizate prin prezenţa organelor subterane capabile să le asigure perenitatea.
Organele subterane, formate din tulpini sau rădăcini metamorfozate, au un rol deosebit de
important nu numai în înmulţirea vegetativă, ci şi în depozitarea substanţelor de rezervă.

78
Bulbii, tuberobulbii, rizomii, rădăcinile tuberizate sunt tipuri de organe subterane întâlnite la
geofite, ale căror particularităţi sunt prezentate mai detaliat în capitolul IV. Trebuie menţionat faptul
că la unele specii (Lilium tigrinum), bulbii apar şi ca formaţiuni aeriene (pe tulpinile florifere, la axila
frunzelor).
Geofitele provin din cele mai diverse zone geografice, iar capacitatea lor de adaptare la
condiţiile de climat temperat le imprimă un anumit comportament în ceea ce priveşte rezistenţa la
temperaturile scăzute. Astfel, unele dintre ele, considerate semirustice (tabelul 8.4.), nu rezistă la
temperaturi negative şi de aceea, organele lor subterane se recoltează în fiecare toamnă şi se
depozitează până primăvara în adăposturi corespunzătoare.
Altele, considerate rustice (tabelul 8.5.), rezistă pe timpul iernii în câmp, fără să fie afectată
viabilitatea organelor lor subterane.
Prezenţa organelor subternane facilitează înmulţirea vegetativă a geofitelor, singura aplicată în
practică la cele mai multe dintre ele.
Înmulţirea prin seminţe se foloseşte rar, uneori numai în lucrări de ameliorare.
Sunt plante cu cerinţe ecologice diferite, în funcţie de grupa din care fac parte.
Geofitele semirustice sunt plante care cer locuri însorite, adăpostite, terenuri bine drenate, cu
umiditate constantă. Tuberozele preferă umiditate mai mare în sol, cu condiţia însă ca apa să nu
băltească.
Majoritatea geofitelor semirustice sunt deosibit de apreciate ca flori tăiate, fiind cultivate în
câmp sau în spaţii protejate (în culturi forţate).
Pentru decor exterior, le întâlnim mai mult în grădini individuale şi mai puţin în spaţiile verzi de
interes public (cu excepţia speciei Canna indica). Tuberozele, datorită pretenţiilor mari la condiţiile de
mediu, se cultivă exclusiv pentru valorificare ca flori tăiate.
Geofitele rustice, adaptate mai bine condiţiilor de climat din ţara noastră, le putem întâlni
cultivate atât la soare, cât şi în locuri semiumbrite. Unele sunt chiar iubitoare de umbră şi semiumbră
(Convallaria majalis, Galanthus nivalis, Hosta plantaginea, Scilla bifolia). Vegetează bine pe
terenurile cu umiditate moderată şi constantă, dar sunt şi specii care le putem întâlni pe terenurile
umede (Galanthus nivalis, Hemerocalis sp., Hosta sp.) sau pe terenuri mai uscate (Colchicum
autumnale, Stachys lanata).
Au o largă utilizare în amenajarea parcurilor şi grădinilor. Un sortiment bogat de geofite rustice
înfloresc primăvara devreme şi asigură decorul într-o perioadă din an în care alte plante nu pot fi
folosite.
Pentru floricultori, este deosebit de importantă posibilitatea utilizării acestor plante în culturi
forţate şi timpurii, foarte de rentabile.

8.2. Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în spaţii protejate

A. Specii cultivate la ghivece


Sortimentul de plante floricole cultivate la ghivece sau în alte tipuri de recipiente este extrem de
variat şi cuprinde un număr foarte mare de specii decorative prin flori, frunze, habitus etc. Ele aparţin
unui număr mare de familii şi genuri botanice şi sunt, în majoritate, originare din zonele calde ale
globului, de aceea necesită protejare faţă de temperaturile scăzute.
Tabelul 8.6. cuprinde câteva din cele mai cunoscute specii floricole cultivate ca plante la
ghivece pentru decorarea interioarelor în locuinţe sau instituţii.
Capacitatea de adaptare a acestor plante la condiţiile de microclimat este destul de diferită.
Unele rezistă în condiţii deosebite de cele din locul de origine, altele, dimpotrivă, se adaptează mult
mai greu şi impun un mediu de viaţă asemănător celui din care provin.
În general, plantele cu putere mare de adaptabilitate le întâlnim mult mai des cultivate ca
plantele de interior.
Pentru cele pretenţioase, este absolut obligatoriu ca în momentul în care ne hotărâm să le
cultivăm, să avem certitudinea că le putem asigura condiţiile cerute. Altfel, plantele vor suferi,
aspectul lor decorativ va fi mult diminuat şi, în final, vor muri.
Practic, este foarte important să facem o alegere judicioasă a plantelor şi să le întreţinem
corespunzător. În plus, trebuie să ştim cum să le punem cât mai bine în valoare efectul decorativ,
ţinând cont de o serie de reguli: armonizarea dimensiunilor şi culorilor cu cele ale spaţiului în care se
79
află; amplasarea corespunzătoare în spaţiu; folosirea recipintelor potrivite ca formă, mărime, culoare,
material etc.; asocierea speciilor în funcţie de cerinţele ecologice şi elementul de decor.
Plantle decorative prin flori pot fi dirijate, prin tehnologiile aplicate, să înflorească tot timpul
anului, sau atunci când solicitarea este mai mare.
Înmulţirea lor se realizează atât prin seminţe, cât şi vegetativ. Majoritatea se pot multiplica uşor
pe căi vegetative, mai ales prin butăşire. La înmulţirea prin seminţe se recurge de obicei atunci când
alte metode nu dau rezultate sau când se intenţionează obţinera un număr mare de plante.
În funcţie de particularităţile morfologice şi de organul (organele) care reprezintă partea de
decor, plantele cultivate la ghivece pot asigura decorul tot timpul anului (cele decorative prin frunze)
sau numai o anumită perioadă din an (cele care decorează prin flori şi au perioadă limitată de
înflorire).
Tabelul de prezentare cuprinde câteva date referitoare la cerinţele ecologice ale speciilor,
metodele de înmulţire aplicate, elementul decorativ reprezentativ şi perioadele din an (pe trimestre)
când plantele au valoare decorativă maximă.

B. Specii cultivate în solul serei


Culturile floricole din solul serei au ca scop principal obţinerea de flori tăiate ce se pot valorifica
în orice perioadă din an. În această categorie sunt incluse nu numai plantele care provin din regiunile
calde ale globului şi nu se pot adapta în condiţiile de climat temperat la culturi neprotejate (Anthurium,
Strelitzia), ci şi plante care în mod obişnuit, se cultivă în teren deschis (anuale, bienale, perene), dar
pot fi aduse în sere în sezonul rece pentru culturi forţate, în scopul completării sortimentului de flori şi
valorificării la maxim a spaţiului din sere.
Diversificarea sortimentului de plante cultivate în solul serei, cuprinde atât sporirea numărului
de specii floricole cultivate, cât şi a numărului de soiuri în cadrul speciei.
Garoafele cultivate în sere se situează pe unul din primele două locuri, la concurenţă cu
trandafirul, în ceea ce priveşte suprafaţa şi producţia mondială de flori tăiate. În funcţie de specificul
unităţilor producătoarte şi de cerinţele locale ale pieţii, locul lor a fost luat şi de alte culturi
(crizanteme, fresii, gerbera, alstromeria etc.).
În cele ce urmează (tabelul 8.7.) ne vom referi numai la speciile care constituie sortimentul de
bază al culturilor din solul serei. Majoritatea sunt culturi perene, cu durată mai mare de 2-3 ani,
ajungând şi până la 10-12 ani (Strelitzia reginae).
Fresiile şi crizantemele, deşi sunt plante perene, se cultivă ca anuale, cultura reluându-se în
fiecare an prin intermediul tuberobulbilor sau răsadului la fresia şi prin butaşi la crizanteme.
Garoafele se pot exploata în condiţii economice în culturi de un an, cel mult doi ani.
Cele cu durata culturii de mai mulţi ani, trec anual printr-o perioadă de repaus de 1-2 luni, când
creşterile vegetative sunt limitate sau chiar întrerupte.
La fiecare specie sunt prezentate cerinţele ecologice, metodele de înmulţire şi perioada de
repaus (dacă este cazul).
Spre deosebire de plantele cultivate în câmp, s-a renunţat la prezentarea modului de utilizare,
ţinând cont că direcţia principală de folosire a plantelor cultivate în solul serei este pentru flori tăiate.
De asemenea, în ceea ce priveşte condiţiile ecologice, s-a renunţat la simbolizarea rezistenţei la
temperaturi scăzute, notându-se nivelul temperaturilor optime cerute de fiecare specie.
Semnele convenţionale care indică cerinţele faţă de lumină şi umiditate sunt identice cu cele
folosite la plantele din câmp. În plus, la plantele cultivate în spaţii protejate a fost necesară şi
prezentarea cerinţelor faţă de umiditatea atmosferică.
Semnul convenţional (Ñ) sugerează necesitatea asigurării unei umidităţi atmosferice mai
ridicate la unele dintre aceste specii.

80
Tabelul 8.1.

Specii floricole anuale


Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe Vegetativ utilizare
(cm)
Acroclinium roseum Hook.
(syn. Helipterium roseum
Beuth, Roccardia rosea ¶
Voss.) Răsad
1 Compositae 30-60 15 66 - Im
(III)→V
*
floare de pai

Ageratum mexicanum Sims.


Ro
(syn.A. houstonianum Mill.) ¶ Ra
Răsad Butaşi
2 Compositae 15-50 15-30 66 Bo
(II-III)→V (III)→V
* Mz
pufuleţi Vd

Alternanthera amoena
(Lem.) Voss. ¶
66 - Mz
Butaşi
3 Amaranthaceae 10-15 15-20 - Bo
666 (III)→V
Vd
alternanteră
*

81
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Alternanthera versicolor
Voss. ¶
66 - Mz
Butaşi
4 Amaranthaceae 10-15 15-20 - Bo
666 (III)→V
Vd
*
alternanteră

Ro
Alyssum maritimum Lam. Răsad Bo

(II-III)→IV Mz
5 Cruciferae 10-40 20-30 66 - 6 -
St
Direct
* XI, III-IV Vd
ciucuşoară, albiţă
Pc

Amaranthus caudatus L.
¶ Direct G
III-IV I
6 Amaranthaceae 50-100 45 66 Răsad
-
Ft
* (III)→ V Im
moţul curcanului

82
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Amaranthus paniculatus L. Direct


¶ G
III-IV
7 Amaranthaceae 70-200 40-60 66 Răsad
- I
* Ft
(III)→V
trompa elefantului

Ammobium alatum R.
Browr ¶
Răsad
8 Compositae 40-60 15-30 66 - Im
(III)→V
*
imortelă albă

Antirrhinum majus L.

¶ Răsad Ft
(II-III)→V Ro
9 Scrophulariaceae 15-90 30-45 66 -
Bo
Direct
* III-IV Pb
gura leului

83
Tabelul 8.1 (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Arctotis grandis Thunb. Ro


¶ Pt
Răsad
10 Compositae 40-60 20-30 66→6 (III)→V
- St
* Vd
arctotis Ft

Begonia semperflorens Link Ro


et. Otto. Ra
¶· Bo
Răsad Butaşi
11 Begoniaceae 15-50 15-30 66 Pb
(I)→V (III)→V
* Mz
begonie, gheaţă Vd
Pc

Calendula officinalis L.
¶ Răsad
Ft
(III)→V
12 Compositae 30-60 30-60 66-6 - Ro
Direct
* Ra
X-XI; III-IV
gălbenele, filimică

84
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Callistephus chinensis L. Ft
¶· Răsad Ro
(III)→V Ra
13 Compositae 20-80 30-45 66 -
Pb
Direct
* IV Bo
ochiul boului Vd

Centaurea cyanus L. Ft
¶ Ro
Direct
14 Compositae 40-90 30 66-6 IV
- Pb
* Ra
G
albăstrele

Centaurea moschata L. Ft
¶ Ro
Direct
15 Compositae 40-70 20 66--6 IV
- Pb
* Ra
vineţică parfumată G

85
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Celosia argentea var.


cristata L. Ft

Răsad Im
16 Amaranthaceae 20-60 30 66 -
Ro
(III)→V
* Ra
creasta cocoşului

Celosia pyramidalis Hort.


¶ Ft
Răsad Im
17 Amaranthaceae 30-60 20-30 66 -
Ro
(III)→V
* Ra
celosia

Chrysanthemum carinatum L.
(syn. Ch.tricolor Andr.) Răsad Ft
¶-·
(III)→V G
18 Compositae 40-60 30 66 Direct
-
Ro
* IV Ra
crizantemă de vară

86
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Clarkia elegans Dougl.


¶ Ft
Direct Ro
19 Onagraceae 30-70 30 66 IV
-
Ra
* Pb
clarchia

Cleome spinosa Jacq.


¶-·
Răsad G
20 Capparidaceae 80-120 45-60 66 (III-IV)→V
-
Ra
*
cleome

Cobaea scandens Cav.


·
Răsad Butaşi
21 Polemoniaceae 700-800 - 66 Dv
(II-III)→V (II-III)→V
*
cobea

87
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Coleus blumei Benth. Mz


¶ Răsad Vd
Butaşi
22 Labiatae 10-40 30 66 (II)→V Ro
(III)→V
* Ra
urzicuţă, mireasă Pb

Coreopsis tinctoria Nutt.


(syn. Calliopsis tinctoria
DC.) ¶-· Răsad Ft
(III-IV)→V G
23 Compositae 45-90 20-45 66 Direct
-
Ro
* X-XI; IV-V Ra
lipscănoaie

Cosmos bipinnatus Cav. Direct


¶ X; IV Ft
24 Compositae 80-120 60 66 Răsad - G
* (III)→V Ra
cosmos, mărariţă

88
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Cosmos sulfureus Cav.


¶ Direct Ft
X; IV G
25 Compositae 80-100 40-50 66 Răsad
-
Ro
* (III)→V Ra
cosmos, fluturaşi

Dahlia variabilis Hort.


¶ Răsad Ft
(III)→V Ro
26 Compositae 40-70 45-60 66 -
Ra
Direct
* IV-V Pb
dălioare

Delphinium ajacis L.
¶-· Ft
Direct
27 Ranunculaceae 50-120 30-50 66 X-XI; IV-V
- Ro
* Ra
nemţişor, floare
domnească

89
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Dianthus caryophyllus L.
„Chabaud“.

Răsad butaşi
28 Caryophyllaceae 50-70 20-30 66 Ft
(I-II)→V (I-II)→V
**
garoafă de vară

Dianthus chinensis L. Ro
¶ Ra
Răsad
29 Caryophyllaceae 15-30 15-30 66 - Pb
(III-IV)→V
** St
garoafă chinezească Bo

Dimorphoteca aurantiaca
Hort. Ft
¶ Ro
Direct
30 Compositae 20-35 15-20 66-6 IV
- Ra
* Pb
Pc
dimorfotecă

90
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Dolichos lablab L.

Direct
31 Leguminosae 80-400 - 66 IV-V
- Dv
*
fasole japoneză

Eschscholtzia californica
Cham. Ro
¶ Ra
Direct
32 Papaveraceae 30-60 15 66-6 X-XI; IV-V
- Pb
* St
mac californian Pc

Gaillardia picta Hort. Ro


¶ Răsad
Ra
(III-IV)→V
33 Compositae 30-60 30 66 - Pb
Direct
** G
IV-V
fluturei Ft

91
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Gazania splendens Hort. Ro


¶ Ra
Răsad
34 Compositae 15-30 15-20 66--6 - Pb
(III)→V
* Vd
gazania St

Godetia grandiflora Lindl.


Ro
· Ra
Direct
35 Onagraceae 25-40 30 66 IV-V
- Pb
* St
Vd
azalee de grădină

Gomphrena globosa L.

Răsad
36 Amaranthaceae 30-50 20 66 - Im
(III)→V
*
gomfrena, bumbuşcuţe

92
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Gypsophilla elegans M.B.



Direct G
37 Caryophyllaceae 40-60 20-30 6 IV-V
-
Ft
*
floarea miresei

Helichrysum bracteatm
Willd.

Răsad
38 Compositae 30-90 30 66 - Im
(III)→V
*
floare de pai

Iberis amara L.
¶ Ro
Direct Ra
39 Cruciferae 20-30 15-20 6 III-IV
-
Pb
* Vd
lilicele

93
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Impatiens balsamina L.
¶-· Răsad G
(III-IV)→V Ro
40 Balsaminaceae 35-75 45 66 Direct
-
Ra
* IV-V Ft
sălcioară, copăcei,
balsamina

Ipomaea purpurea Lam.



Direct
41 Convolvulaceae 250-400 - 66 IV-V
- Dv
*
zorele

Ipomaea rubrocoerulea
Hook.

Direct
42 Convolvulaceae 150-300 - 66 IV-V
- Dv
*
zorele

94
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Iresine herbstii Hook.


(syn. Achyranthes
verschafeltii Lem.) ¶ Mz
Butaşi
43 Amaranthaceae 25-40 30 66 - Bo
(II-III)→V
* Vd
irezină

Iresine lindenii L.
(syn. Achyranthes lindenii) ¶ Mz
Butaşi
44 Amaranthaceae 30-70 30 66 - Bo
(II-III)→V
* Vd
irezină

Lathyrus odoratus L.

Direct Dv
45 Leguminosae 90-200 50 66 IV
-
Ft
*
mazăre mirositoare

95
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Lobelia erinus L.
¶-· Ro
Răsad butaşi Ra
46 Campanulaceae 10-20 10-15 66 (II)→V (II-III)→V Mz
* Vd
lobelie

Matthiola bicornis DC.


¶ Răsad Ro
(III)→IV-V Ra
47 Cruciferae 40-50 20 66 -
St
Direct
* IV-V Vd
micşunele

Matthiola incana (L.)


Ft
¶ Răsad
G
(III)→IV-V
48 Cruciferae 20-80 30 66 - Ro
Direct
* Ra
IV-V
Vd
micşunele, mixandre

96
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Mirabilis jalapa L.
¶· G
Direct
49 Nyctaginaceae 60-90 40-60 66 IV-V
- Ro
* Ra
barba împăratului,
frumoasa nopţii

Nicotiana alata Link.


¶· G
răsad
50 Solanaceae 80-150 40-50 66 - Ra
(III)→V
* Ro
regina nopţii

Nigella damascena L. Ft
¶· Ro
Direct
51 Ranunculaceae 35-60 20 66 X-XI; III-IV
- Ra
* St
negrilică, chica voinicului Im

97
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Ocimum basilicum L. Răsad Ro


·
(III)→IV-V Ra
52 Labiatae 25-50 20 66 -
Vd
Direct
* IV-V Pb
busuioc

Petunia × hybrida Hort. Ro


¶ Ra
Răsad Butaşi
53 Solanaceae 15-80 30 66 Pb
(II-III)→V (II-III)→V
* Mz
petunie Vd

Ro
Phlox drumondii Hook. Ra
¶· Răsad
Bo
(II-III)→V
54 Polemoniaceae 15-50 10-30 66 - Pb
Direct
* Mz
IV-V
brumărele, scânteuiţe Vd
St

98
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)
Ro
Portulaca grandiflora Ra
Hook. Răsad
¶· Pb
(II-III)→IV- Butaşi
Pc
55 Portulacaceae 15-20 15 66--6 V (f. rar)
St
* Direct (III)→V
Bo
floare de piatră V
Mz
Vd

Salvia splendens Ker. Ro


¶· Ra
Butaşi
Răsad Mz
56 Labiatae 30-90 20-30 66 (II-III)
Pb
(I)→V
* →V
Bo
salvie, jaleş Vd

Ro
Sanvitalia procumbens Ra
Dam. Răsad Pb
¶·
(III)→V Bo
57 Compositae 15 30 66--6 -
St
Direct
* IV-V Vd
sanvitalia Pc
Mz

99
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Scabiosa atropurpurea L.
¶· Răsad Ft
(III-IV)→V G
58 Dipsacaceae 60-100 30 66--6 -
Ro
Direct
* IV-V Ra
scabioza, muşcata
dracului

Statice sinuata L.
(syn. Limonium sinuatum
Mill.) ¶
Răsad
59 Plumbaginaceae 30-60 30 66--6 (II-III)→V
- Im
*
statice, limba peştelui

Tagetes erecta L. Ft
¶· Răsad
Ro
(III)→V
60 Compositae 20-90 30-45 66--6 - Ra
Direct
* Pb
X-XI; III-IV
crăiţe, vâzdoage G

100
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Tagetes patula L. Ro
¶· Răsad Ra
(III)→V Pb
61 Compositae 15-60 30 66--6 -
Mz
Direct
* X-XI; III-IV Bo
crăiţe, vâzdoage Vd

Tagetes signata Bartl. Ro


¶· Răsad Ra
(III)→V Bo
62 Compositae 15-60 20-30 66--6 -
Pb
Direct
* X-XI; III-IV Mz
crăiţe Vd

Tropaeolum majus L.
¶ Butaşi Ro
Direct (rar) Ra
63 Tropaeolaceae 30-250 30 66 X-XI, IV (II-III) St
* →IV-V Vd
conduraşi

101
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Verbena × hybrida Hort. Ro


¶ Răsad Ra
Butaşi
66 – (II-III)→V Pb
64 Verbenaceae 20-40 30 (rar)
666 Direct
(II-III)→V
Mz
* V Vd
verbină, urzicuţă St

Zinnia elegans Jacq.


¶ Răsad Ft
(III)→V G
65 Compositae 20-100 30 66--6 -
Ro
Direct
* V Ra
cârciumărese

¶ Răsad Ft
Zinnia haageana Reg. (III)→V Ro
66
(syn. Z. angustifolia H.B.Z.)
Compositae 25-40 20-30 66--6 -
Ra
Direct
* V Pb

102
Tabelul 8.1. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Xeranthemum annum L.
¶ Răsad
(III)→V
67 Compositae 30-60 45 6 - Im
Direct
* X; IV
imortelă, pleviţă, cununiţă

103
Tabelul 8.2.
Specii floricole bienale

Diametrul Înmulţirea
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Familia Înălţime Cerinţe Mod de
Aspectul plantei tufei
crt. populară botanică (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

*Althaea rosea Cav. G


¶· Răsad I
1 Malvaceae 80-250 60 66 VII- - Ra
** VIII→IX-X Ro
nalbă de grădină Ft

Ro
*Bellis perennis L. Ra
¶· Răsad
Pb
VI-VII → Despărţire
2 Compositae 5-15 10-15 66 VII-VIII
Mz
IX-X
*** Vd
părăluţe, bănuţei Pc
Ft

Campanula medium L. Ft
¶ Răsad G
3 Campanulaceae 50-80 30 66 V-VII→IX- - Ro
*** X Ra
clopoţei de grădină Pb

104
Tabelul 8.2. (continuare)
Diametrul Înmulţirea
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Cerinţe Mod de
Familia botanică tufei
crt. populară Aspectul plantei (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Cheiranthus cheiri L. Ft
¶· G
Răsad
Ro
4 Cruciferae 30-80 30-40 66 VII- -
Ra
*** VIII→IX-X
Pb
micşunele ruginii Vd

*Dianthus barbatus L. Ft
¶ Răsad Ro
Despărţire
5 Caryophyllaceae 15-50 20-30 66 VI-VII→
VIII
Ra
*** IX-X Pb
garoafă turcească G

Digitalis purpurea L.
¶· Răsad Ft
6 Scrophulariaceae 50-150 30-45 66 VI-VII→IX- - G
** X Ra
degeţel

105
Tabelul 8.2. (continuare)
Diametrul Înmulţirea
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Familia Înălţime Cerinţe Mod de
Aspectul plantei tufei
crt. populară botanică (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Lunaria biennis Moench.


(syn. L. annua L). Ft
¶· Răsad
G
7 Cruciferae 30-100 30 66 VII- -
Ra
*** VIII→IX-X
Im
pana zburătorului, banul
Iudei

*Myosotis alpestris L. Ro
· Ra
Răsad Pb
66- Despărţire
8 Boraginaceae 15-35 15 VI-VII→IX- Mz
666 X
VII-VIII
Vd
*** Ft
nu mă uita Pc

*Primula acaulis (L.) Hill. Ro


¶ Răsad Ra
9 Primulaceae 10-15 20 66 VII- - Pb
*** VIII→IX-X Pc
primula, ciuboţica cucului Vd

106
Tabelul 8.2. (continuare)
Diametrul Înmulţirea
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Familia Înălţime Cerinţe Mod de
Aspectul plantei tufei
crt. populară botanică (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Silene pendula L.
Ro
¶ Ra
Răsad
Pb
10 Caryophyolaceae 20-45 15 666 VII- -
Mz
*** VIII→IX-X
Pc
Vd
guşa porumbelului

*Viola wittrockiana Gams.


(syn. Viola × tricolor Ro
maxima) ¶· Butaşi Ra
Răsad
(soiurile cu Pb
11 Violaceae 15-25 20 66 VI-VII→IX-
flori duble) Mz
*** X
Despărţire Pc
panseluţe Vd

* specii perene cultivate ca bienale

107
Tabelul 8.3.
Specii floricole hemicriptofite
Nr. Denumirea ştiinţifică şi H D Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică
crt. populară Aspectul plantei (cm) (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare

Achillea filipendulina Lam.


Ft
¶ G
Răsad Despărţire
1 Compositae 60-120 50-60 66-6 Ra
(III-IV) →V III, IX
*** St
Im
coada şoricelului

Alyssum saxatile L. St
¶ Despărţire
Direct Ro
2 Cruciferae 15-50 20 66-6 IV-V
IX-X
Ra
*** Butaşi
alisum, ciucuşoară Bo

Aquilegia vulgaris L. Ft
¶· Răsad G
Despărţire
3 Ranunculaceae 60-75 20 66 (III-IV)
IX-X
Ro
*** →VII-VIII Ra
căldăruşe Pb

108
Tabelul 8.3. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi H D Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică
crt. populară Aspectul plantei (cm) (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare

Bo
Aster alpinus L. Ro
¶· Despărţire
Ra
Răsad (rar) III
4 Compositae 10-30 20-30 66-6 (IV)→IX Butaşi
Pb
*** St
IV-V
scânteiuţe Pc
Vd

Aster novi – belgii L.


¶· Despărţire
Ft
Răsad (rar) III
5 Compositae 70-150 45 66 Butaşi
G
(IV)→IX
*** Ra
IV-V
aster, vineţele

Campanula carpatica Jacq.


¶ St
Răsad Despărţire Pc
6 Campanulaceae 15-20 15 66 IX-X Ra
IV-V→IX
** Pb
clopoţei de munte

109
Tabelul 8.3. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi H D Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică
crt. populară Aspectul plantei (cm) (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare

Cerastium tomentosum L. Despărţire


¶· St
IX-X
7 Caryophyllaceae 10-20 10-15 66-6 -
Butaşi
Pc
*** Vd
(rar)
lâna caprelor

Chrysanthemum indicum L. Ft
¶· Despărţire G
III-IV Ro
8 Compositae 20-80 30-50 66 -
Butaşi Ra
*** (II-III) Pb
tufănele Vd

Chrysanthemum
leucanthemum L.
¶· Răsad Ft
Despărţire
9 Compositae 40-80 30-40 66-6 IV-V→IX-
III-IV
G
*** X R
margarete

110
Tabelul 8.3. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi H D Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică
crt. populară Aspectul plantei (cm) (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare

Cineraria maritima L.
(syn. Senecio cineraria DC) Bo
¶ Răsad Mz
Butaşi
10 Compositae 30-70 30-40 66 (II- (II-III)
Ro
*** III)→V Rb
Pb
cinerarie, spălăcioasă

Delphinium x hybridum
Staph et Wild. Despărţire Ft
¶· Răsad III-IV, IX- G
11 Ranunculaceae 80-150 50-80 66 (III- X I
** IV)→IX Butaşi Ro
nemţişor V-VI Ra

Dianthus deltoides L. Bo
¶-· Răsad Despărţire Pc
X St
12 Caryophyllaceae 10-15 10 66-6 IV-V → Butaşi Vd
*** IX-X VIII-IX Ra
garofiţă Pb

111
Tabelul 8.3. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi H D Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică
crt. populară Aspectul plantei (cm) (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
Bo
Dianthus plumarius L.
¶· Despărţire Pc
Răsad St
X
13 Caryophyllaceae 25-40 20 66-6 IV-V→IX-
Butaşi Vd
*** X
garofiţe VIII-IX Ra
Pb
Ft

Dicentra spectabilis Lem.


· Despărţire
Ft
Răsad (rar) IX-X
14 Papaveraceae 60-80 50 66 Butaşi
G
(III-IV)→IX
** Ra
(IX-X)
cerceii doamnei

Echinops ritro L.
¶ G
Răsad Despărţire
Ra
15 Compositae 120 60-75 66-6 V-VI→IX- III-IV; IX-
Pb
*** X X
Im
măciuca ciobanului

112
Tabelul 8.3. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi H D Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică
crt. populară Aspectul plantei (cm) (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare

Bo
Echeveria secunda Booth. Ro
¶· Ra
Răsad Butaşi
16 Crassulaceae 10-15 15 66-6 Mz
(II-III)→V (II-III)→V
** Pb
eşverie Vd
St

Gaillardia hybrida Hort.


¶· Ft
Răsad Butaşi G
17 Compositae 20-70 20-30 66-6 V-VI→V (II-III) Ro
*** Ra
fluturaşi

Gypsophila paniculata L.
¶ Despărţire Ft
Răsad
18 Caryophyllaceae 60-100 100 6 III-IV, IX- G
(III)→V
*** X Im
floarea miresei

113
Tabelul 8.3. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi H D Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică
crt. populară Aspectul plantei (cm) (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare

Bo
Gnaphallium lanatum Hort. Butaşi Mz
¶· (III-IV)→ Ro
19 Compositaae 20 10-20 6 - V Ra
*** Despărţire Pb
siminoc IV, X Vd
St

Heliopsis scabra Dunal.


¶· Despărţire Ft
Răsad III-IV G
20 Compositae 80-120 60 66 Butaşi Ra
(II-III)→V
*** (III)→V Im
gălbenele de toamnă

Iberis sempervirens L. Butaşi


Bo
¶· (II-III)→
Răsad St
V
21 Cruciferae 10-30 15-20 66-6 (IX-
Despărţire
Vd
*** XI)→IV-V Ra
III-IV, IX-
limbuşoară Pb
X

114
Tabelul 8.3. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi H D Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică
crt. populară Aspectul plantei (cm) (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare

Lavandula angustifolia G
Moench. syn. (Lavandula Bo
officinalis Mais.) ¶ Butaşi
Vd
Răsad Despărţire
22 Labiatae 30-60 20-30 66-6 III-IV; IX-
Ra
(III)→IX
*** Pb
X
levănţică St
Ft

Lupinus polyphyllus Lindl.


¶· Ft
Direct G
23 Leguminosae 80-120 60 66-6 IV-VI
-
Ro
*** Ra
lupin, cafeluţă

Papaver orientale L. Direct


¶· Ft
IV-V
Despărţire G
24 Papaveraceae 60-150 45 66-6 Răsad(rar) IX-X Ro
*** V-VI → IX- Ra
mac de grădină X

115
Tabelul 8.3. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi H D Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică
crt. populară Aspectul plantei (cm) (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare

Penstemon barbatus Nutt. Ft


¶ Despărţire
G
Răsad IX-X; IV
25 Scrophulariaceae 40-80 20-40 66 Ro
VII → IX-X Butaşi
** Ra
VI-VIII
penstemon Pb

Phalaris arundinaceae L.
¶· Ft
Despărţire
G
26 Gramineae 10-20 20 66-6 - III-IV; IX-
St
*** X
Pb
falaris, iarbă decorativă

Phlox paniculata L.
¶ Răsad Ft
Despărţire
(II-III)→V G
27 Polemoniaceae 80-100 60 66 III-IV; IX-
Ro
Direct
*** X
IV; X Ra
flox, brumărele

116
Tabelul 8.3. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi H D Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică
crt. populară Aspectul plantei (cm) (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare

Phlox setacea L. (syn P. Bo


subulata L.) Despărţire
¶· Răsad Pc
IV; IX
(III)→V St
28 Polemoniaceae 10-15 10-15 6 Butaşi
Ra
Direct
*** V-VI; IX-
IV Pb
flox X
Vd

Physostegia virginiana
Benth. Ft
¶·
Răsad Despărţire G
29 Labiatae 100-120 60 66
(III) → V IV; IX Ro
*** Ra
fisostegia

Pyrehrum parthenifolium
Sin. (syn. Chrysanthemum Ft
partenium Pers.; Matricaria G
parthenium L.) ¶· Mz
Răsad Despărţire
Bo
30 Compositae 40-80 20-30 66-6 (III-IV) → III-IV; IX-
Ro
*** V X
Ra
moşnegei, iarbă amară Pb
Vd

117
Tabelul 8.3. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi H D Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică
crt. populară Aspectul plantei (cm) (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare

Primula auricula L. Ft
· G
Răsad
Despărţire Ro
31 Primulaceae 60-80 10-15 66 (III-IV) →
IX-X Ra
*** IX
Pb
primula Vd

Primula denticulata Smith. Ro


· Ra
Răsad Despărţire
32 Primulaceae 20-40 10-15 66 Pb
VI → IX, III IX-X
*** Pc
Vd
primula

Rudbeckia fulgida
¶ Ft
Răsad
Despărţire G
33 Compositae 75-80 30-40 66 (III)-VI →
III, X Ro
*** IX, III
Ra
rudbechie, rugi galbeni

118
Tabelul 8.3. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi H D Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică
crt. populară Aspectul plantei (cm) (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare

Rudbeckia nitida Nutt. Ft


¶ Răsad
Despărţire G
34 Compositae 100-150 30-50 66 (III)-VI →
III, X Ro
*** IX, III
Ra
rudbechie

Rudbeckia purpurea L.
(syn. Echinacea purpurea
L. Moech.) Ft
¶ Răsad
Despărţire G
35 Compositae 100-120 50 66 (III)-VI →
III, X Ro
*** IX, III
Ra
echinacea

Santolina chamaecyparissus
L. Butaşi Bo
¶· VII-VIII Mz
36 Compositae 30-50 20-30 66 - → IX, IV Vd
*** Despărţire G
santolina III, IX St

119
Tabelul 8.3. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi H D Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică
crt. populară Aspectul plantei (cm) (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare

Santolina viridis Wild. Butaşi Ft


¶· VII-VIII G
37 Compositae 30-50 20-30 66 - →IX-X Ro
*** Despărţire Ra
III, IX Pb
santolina

G
Sedum spectabilis Boreau. Butaşi
Ro
¶· VII-VIII
Răsad(rar) Ra
→IX
38 Crassulaceae 30-45 30 6 IV-VII → Pb
Despărţire
*** IX, III St
III-IV; IX-
Ft
iarbă grasă, sedum X
Vd

Sedum spurium M.B. Butaşi Bo


¶ VII-VIII St
Răsad(rar)
→ IX Ra
39 Crassulaceae 10-20 20 6 IV-VII →
Pb
Despărţire
*** IX, III
III-IV, IX- St
iarbă grasă, sedum X Vd

120
Tabelul 8.3. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi H D Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică
crt. populară Aspectul plantei (cm) (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare

Bo
Sempervivum tectorum L. Mz
¶· Despărţire
St
III-IV, IX;
40 Crassulaceae 15 20 6 -
Stoloni
Ro
*** Ra
III-IV, IX
urechelniţă Pb
Vd

Solidago canadensis L.
Ft
¶· Răsad G
Despărţire
41 Compositae 70-120 45-60 66-6 (III)-VII →
III-IV
I
*** X, IV Ra
splinuţă, sânzâiană de Im
grădină

Statice arborescens Hort.



Răsad Despărţire
42 Plumbaginaceae 30-50 30-40 66-6 Im
(III) → V III-IV
***
statice, sică

121
Tabelul 8.3. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi H D Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică
crt. populară Aspectul plantei (cm) (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare

Statice gmeline L.

Răsad Despărţire
43 Plumbaginaceae 60-80 20-30 66-6 (III) → V III-IV
Im
***
statice, garofiţă de mare

Viola odorata L. Bo
· Pc
Răsad Despărţire Vd
44 Violaceae 15-20 10 66 IX-X Ra
(IX-X)→ IV
*** Ra
toporaşi Pb

122
Tabelul 8.4.
Specii floricole geofite semirustice

Nr. Denumirea ştiinţifică Familia Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de


crt. şi populară botanică Aspectul plantei (cm) tufei ecologice utilizare
(cm) seminţe Vegetativ

Canna indica L. ¶ Ft
Răsad
Rizomi G
1 Cannaceae 50-150 60 66 (II-III)→V-
IV-V Ro
cana, trestie indiană * VI
Ra

Dahlia x hortensis Rădăcini


¶ Ft
Guillam. tuberizate
G
2 Compositae 30-150 60 66 - IV-V
Ro
* Butaşi
dalie, gherghină Ra
(III) → V

Gladiolus hybridus Ft
Hort. ¶
Tuberobulbi Ro
3 Iridaceae 40-120 20-30 66 -
IV-V Ra
gladiole, săbiuţe * G

Polyanthes tuberosa L.

Bulbi
4 Amaryllidaceae 40-80 20-25 66-666 -
IV
Ft
*
tuberoze, chiparoase

123
Tabelul 8.5.
Specii floricole geofite rustice
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică tufei
crt. populară Aspectul plantei (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Bergenia crassifolia Fritsch.


(syn. B. bifolia Moench.) Bo
¶· Ro
Răsad(rar)
Rizomi Pb
1 Saxifragaceae 30-50 30-50 66 (III-IV) →
IX-X Ra
*** V
Vd
bergenie, crăciuniţă St

Convallaria majalis L.

Ft
·¸ Ro
Rizomi
2 Liliaceae 15-20 10-15 66-666 -
VIII
Ra
*** Pb
Pc
mărgăritar, lăcrămioare

124
Tabelul 8.5. (continuare)
Diametrul Înmulţirea
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Cerinţe Mod de
Familia botanică tufei
crt. populară Aspectul plantei (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Colchicum autumnale L. Bo
¶· Ro
Tuberobulbi
3 Liliaceae 10-15 10 66--6 -
IX-X
Ra
*** Pb
brânduşă de toamnă Pc

Crocus vernus (L.) Wuff.


(syn. C. officinalis, var. Ro
vernus L.) ¶ Ra
Tuberobulbi
4 Iridaceae 10 8-10 66 -
IX-X
Pb
*** Pc
crocus, şofran Bo

Eremurus spectabilis M.B.


¶ Răsad Ft
(X-XI) →IV Rizomi G
5 Liliaceae 60-80 30-40 66 IX-X I
(după doi
*** ani) Rb
lumânare vegetală

125
Tabelul 8.5. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică tufei
crt. populară Aspectul plantei (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Fritillaria imperialis L.
¶ Răsad (rar) Ft
V-VIII → V Bulbi G
6 Liliaceae 60-100 30-50 66 VIII I
(după doi
** ani) Ra
lalea pestriţă

Galanthus nivalis L. Pc
·¸ Ra
Bulbi
7 Amanyllidaceae 15 5-10 66--666 -
IX-X
Pb
*** Ft
ghiocel St

Hemerocallis flava L.
¶· G
Rizomi
8 Liliaceae 60-100 60-80 66--666 -
IX-X, IV
Ra
*** Ft
crin galben

126
Tabelul 8.5. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică Aspectul plantei tufei
crt. populară (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Hemerocallis fulva L.
¶· G
- Rizomi
9 Liliaceae 100-120 60-80 66--666 IX-X; IV
Ra
*** Ft
crin galben

G
Hosta plantaginea (Lam.)
I
(syn. Funkia grandiflora
Bo
Sieb. et Zucc.) ·¸ Răsad (rar) Ro
Rizomi
10 Liliaceae 30-60 30-50 66--666 (III), X → IV-VI
Ra
** IV-V Pb
Ft
funchie, crin de toamnă
Vd
St

Ft
Hyacinthus orientalis L.
Vd
¶ G
- Bulbi
11 Liliaceae 20 10-15 66 IX-X
Ro
*** Ra
Pb
zambilă, perla orientului Bo

127
Tabelul 8.5. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diametrul Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică tufei
crt. populară Aspectul plantei (cm) ecologice seminţe vegetativ utilizare
(cm)
Iris germanica L.

¶ Ft
12 - Rizomi
Iridaceae 50-90 30-50 66 IX-X
G
stânjenel de grădină Ra
***

Iris pumila Z. Bo
¶ Ro
- Rizomi
13 Iridaceae 10-15 10-15 66 IX-X
Ra
*** Pb
stânjenel pitic Vd

Kniphofia hybrida Hort.


¶ Ft
Rizomi G
14 Liliaceae 70-100 40-50 66 -
IX-X I
** Ra
cnifofia, tritoma

128
Tabelul 8.5. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diame- Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică trul tufei ecologice
crt. populară Aspectul plantei (cm) seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Lilium candidum L.
¶· Bulbi
Ft
- VIII
15 Liliaceae 80-120 20-30 66 Butaşi
G
*** Ra
(solzi)
crin alb

Lilium regale Wilson.


¶· Bulbi
Ft
- IX-X
16 Liliaceae 70-90 20-30 66 Butaşi
G
** Ra
(solzi)
crin regal

Muscari armeniacum Back. Pc


· Bo
- Bulbi Ra
17 Liliaceae 20 10 66 IX, X Pb
*** Vd
St
ceapa ciorii

129
Tabelul 8.5. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diame- Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică trul tufei ecologice
crt. populară Aspectul plantei (cm) seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Narcissus poeticus L. Ft
· Ro
- Bulbi
18 Amaryllidaceae 30-40 10-15 66 IX-X
Ra
*** Pb
narcisă Vd

Narcissus incomparabilis
Mill. Ft
· Ro
Bulbi
19 Amaryllidaceae 30-40 10-20 66 -
IX-X
Ra
*** Pb
narcisă Vd

Narcissus pseudonarcissus
L. Ft
· Ro
Bulbi
20 Amaryllidaceae 30-40 10-20- 66 -
IX-X
Ra
*** Pb
narcisă, trompetă Vd

130
Tabelul 8.5. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diame- Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică trul tufei ecologice
crt. populară Aspectul plantei (cm) seminţe vegetativ utilizare
(cm)

Paeonia officinalis L.
¶ Ft
Despărţire
21 Paeoriaceae 60-100 80-100 66 -
VIII
G
*** Ra

bujor

Paeonia tenuifolia L.
¶ G
Despărţire
22 Paeoriaceae 40-50 30-40 66 -
VIII
Ra
*** Ft
bujor

Pc
Scilla bifolia L.
·¸ Ra
Bulbi Pb
23 Liliaceae 15-30 10 66--6 -
X Ft
*** St
viorea Vd

131
Tabelul 8.5. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Înălţime Diame- Cerinţe Înmulţirea Mod de
Familia botanică trul tufei ecologice
crt. populară Aspectul plantei (cm) seminţe vegetativ utilizare
(cm)

G
Stachys lanata Jacq. Pc
¶·
Despărţire Ra
24 Labitae 20-50 20-30 66--6 -
X, IV Pb
stahis, jaleş, urechea ** St
iepurelui Vd

Ft
Tulipa gesneriana L. Ro
¶ Ra
Bulbi
25 Liliaceae 20-60 15-30 66 -
IX-X
Pb
*** Bo
lalea Pc
Vd

Yucca filamentosa L. (syn.


Y. angustifolia Hort., Y.
smalliana Fern.)
¶ Rizomi
G
IX-X
26 Liliaceae 90-150 60-100 66 -
Drajoni
I
** Ft
IV

iuca

132
Tabelul 8.6.
Specii floricole cultivate la ghivece
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
Aspectul plantei trimestre)
crt. Specia botanică Cerinţe
seminţe vegetativ
decorativ
I II III IV
Agapanthus
africanus L.
(syn. A. umbelatus ·
L. Merit.)
1 Liliaceae 66 Răsad Divizare Flori - - x x
16-20°C
crin albastru

Anthurium
scherzerianum ·
Schott. 66 Divizare Flori
2 Araceae - x x x x
Ñ Butaşi Frunze
anturium, floarea 15-20°C
flamingo

Asparagus
densiflorus ·
Meyeri. 66 Port
3 Liliaceae Răsad Divizare x x x x
Ñ Cladodii
12-18°C
Asparagus

133
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Asparagus
plumosus Bak. ·
66 Port
4 Liliaceae Răsad Divizare x x x x
Ñ cladodii
12-18°C
asparagus

Asparagus
sprengeri Regel.
·
66 port
5 Liliaceae Răsad Divizare x x x x
Ñ cladodii
10-18°C
asparagus

Aspidistra elatior
Blume. ·¸
66
6 Liliaceae - Divizare Frunze x x x x
Ñ
12-16°C
Aspidistra

134
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Aucuba japonica ·
Thumb.
66 Butaşi
7 Cornaceae - Frunze x x x x
Ñ Marcotaj
aspidistra
10-18°C

Azaleea indica L.
(syn. ·
Rhododendron 666 Butaşi
8 simsii Planch.) Ericaceae - Flori x - - x
Ñ Altoire
15-22°C
azalee

Begonia x rex
Putz. Meisterstük ·
66 Frunze
9 Begoniaceae - Butaşi x x x x
Ñ Flori
20-25°C
Begonie

135
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Begonia x
tuberhyrida Voss. ·
66 Tuberculi
10 Begoniaceae Răsad Flori - x x -
Ñ Butaşi
16-20°C
begonie

Beloperone
guttata Brandeg. ·
66
11 Acanthaceae - Butaşi Flori - x x -
Ñ
15-20°C
beloperone

Bougainvillea
glabra Chois. ¶
12 Nyctaginaceae 66 - Butaşi Flori - x x x
bughenvillee, floare Ñ 15-20°C
de hârtie

136
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV
13 BROMELII

Aechmea fasciata
(syn. Billbergia ·
fasciata) Răsad
66 Frunze
13.a. Bromeliaceae (rar) Drajoni x x x x
Ñ (II-III)
Flori
12-18°C
aechmea

Billbergia nutans ¶-·


Răsad
13.b.
Rgl.
Bromeliaceae
66 (rar) Drajoni
Frunze
x - - x
Ñ Flor
(II-III)
bilbergia 12-18°C

Neoregelia
carolinae (syn.
Nidularium ·
66 Frunze
13.c. meyendorfii) Bromeliaceae - Drajoni x x x x
Ñ Flori
12-20°C
Neoregelia

137
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Vriesea
splendens Lem. · Răsad
Frunze
13.d. Bromeliaceae 66 (rar) Drajoni
Flori
x x x x
(II-III)
Vriesia

14 CACTU{I

¶ Tulpini
14.a. Cereus Cactaceae Răsad Butaşi x x x x
peruvianus Mill. 6 Flori

¶ Tulpini
14.b. Echinocereus baileyi Cactaceae Răsad Butaşi x x x x
6 Flori

138
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Echinocactus
grusonii Hildm.
¶ Tulpini
14.c. Cactaceae Răsad Butaşi x x x x
6 Flori

cactus butoi

Mammillaria
hybrida
¶ Tulpini
14.d. Cactaceae Răsad Butaşi x x x x
6 Flori

mamilaria

Opunţia maxima
Mill.
¶ Tulpini
14.e. Cactaceae Răsad Butaşi x x x x
6 Flori

limba soacrei

139
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Rhipsalis cassuta
·
14.f. Cactaceae Răsad Butaşi Tulpini x x x x
6
ripsalis

Zygocactus
truncatus (Haw.)
K. Schum ·
Tulpini
14.g. 66 Răsad Butaşi
Flori
x x - x
Ñ
crăciuniţa

Caladium bicolor
Hort.
·
15 Araceae 666 - Divizare Frunze x x x x
10-20°C
Caladium

140
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Înmulţire Element
Specia Familia botanică Aspectul plantei trimestre)
crt. Cerinţe decorativ
seminţe vegetativ I II III IV

Camellia japonica
L. ·
66
16 Theaceae - Butaşi Flori x x - x
Ñ
camelie, trandafir 16-18°C
japonez

Chlorophytum
comosum Back. ·
666 Divizare Frunze
17 Liliaceae - x x x x
Ñ Stoloni Port
clorofitum, planta 18-20°C
păianjen

Clivia miniata Rgl.


·
66 Flori
18 Amarylliadaceae Răsad Divizare x - - x
Ñ Fructe
18-20°C
Clivia

141
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Codiaeum
variegatum L. ·
Butaşi
66
19 Euphorbiaceae - Marcotaj Frunze x x x x
Ñ aerian
18-25°C
croton

Codiaeum
angustifolium L. ·
Butaşi
66
20 Euphorbiaceae - Marcotaj Frunze x x x x
Ñ aerian
18-25°C
croton

Columnea gloriosa
Sprague ·
Flori
66
21 Gesneriaceae - Butaşi Port x x x x
Ñ Frunze
18-20°C
Columnea

142
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Cordyline australis
Hook. · Butaşi
Marcotaj
66
22 Liliaceae - aerian Frunze x x x x
Ñ Lăstari
10-18°C bazali
cordiline

Codyline fruticosa
(syn. C. terminalis Butaşi
Kzh.)
·
Marcotaj
66
23 Liliaceae - aerian Frunze x x x x
Ñ Lăstari
14-20°C bazali
cordiline

Cyclamen persicum
Mill. ·
66 Fragmente Flori
24 Primulaceae Răsad x x x x
Ñ tubercul Frunze
18-22°C
Ciclamen

143
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Cyperus alternifolius
L. ·
66 Frunze
25 Cyperaceae - Butaşi x x x x
Ñ Port
ciperus, papirus, 10-20°C
plantă umbrelă

Dieffenbachia picta
Schot. (syn D.
maculata) ·
Butaşi
666
26 Araceae - Marcotaj Frunze x x x x
Ñ aerian
20-22°C
difenbachia

Dracaena fragrans
·
66 Tuberculi Flori
27 Agavaceae - - x x -
Ñ Butaşi Frunze
10-20°C
dracenă

144
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Dracaena marginata
Lam. ·
Butaşi
66
28 Agavaceae - Marcotaj Frunze x x x x
Ñ aerian
10-20°C
dracenă

Epipremnum aureum
(syn. Scindapsus
aureus, Potos ·
aureus) Butaşi
66 Frunze
29 Araceae - Marcotaj x x x x
Ñ aerian
Port
potos, iedera 12-16°C
diavolului

Euphorbia
pulcherrima Willd.
(syn. Poinsetia ¶
pulcherrima) 66
30 Euphorbiaceae - Butaşi Bractee x - - x
Ñ
poinsetia, steaua 18-20°C
Crăciunului

145
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Euphorbia splendens
Bojer.

31 Euphorbiaceae 66 - Butaşi Flori x x x x
10-16°C
euforbia, coroana
cu spini

Euphorbia trigona

66 Tulpini
32 Euphorbiaceae - Butaşi x x x x
Ñ Frunze
Euforbia
10-16°C

33 FERIGI

Asplenium nidus L.
·
66
33.a. Polypodiaceae - Divizare Frunze x x x x
Ñ
Asplenium
18-20°C

146
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Nephrolepis exaltata
Schoot. ·
66 Divizare
33.b. Polypodiceae - Frunze x x x x
Ñ Stoloni
15-18°C
nefrolepis

Platycerium
alcicorne Willemet.
syn. (P. bifurcatum)
¸
66
33.c. Polypodiceae - Divizare Frunze x x x x
Ñ
18-20°C
corn de cerb

Ficus benjamina L.
·
Butaşi
66 Frunze
34 Moraceae - Marcotaj x x x x
Ñ aerian
Port
18-20°C
ficus plângător

147
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Ficus elastica Roxb.


·
Butaşi
66 Frunze
35 Moraceae - Marcotaj x x x x
Ñ aerian
Port
16-20°C
ficus conum

Ficus lyrata Warb.


(syn. F. pandurata
Hort.)
·
Butaşi
66 Frunze
36 Moraceae - Marcotaj x x x x
Ñ aerian
Port
18-20°C
ficus

Ficus pumila L.
(syn. F. stipulata
Thumb., F. repens ·
L.) 66 Frunze
37 Moraceae - Butaşi x x x x
Ñ Port
18-20°C
ficus pitic

148
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Fuchsia x hybrida
Voss. ·
38 Oenotheraceae 66 - Butaşi Flori - x x x
12-18°C
cerceluşi

Hedera helix L.
·
66 Frunze
39 Araliaceae - Butaşi x x x x
Ñ Port
12-16°C
ederă

Hibiscus rosa-
sinensis L. ¶
66
40 Malvaceae - Butaşi Flori - x x -
Ñ
16-20°C
trandafir chinezesc

149
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Hippeastrum
vittatum Herb.

41 Amaryllidaceae 66 - Bulbi Flori x x - x
12-18°C
crin de cameră

Hydrangea
macrophylla D.C.
Lam. (syn. H. ·
hortensis Sim.) 666
42 Saxifragaceae - Butaşi Flori x x x -
Ñ
15-17°C
hortensie

Impatiens sultanii
Hook ·
66
43 Balsaminaceae Răsad Butaşi Flori - x x -
Ñ
impatiens, norocul 18-20°C
casei

150
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV
Jacobinia carnea
(Hook.) Nichols.
(syn. Justicia carnea
Hook.)
·
44 Acanthaceae 66 - Butaşi Flori x x x -
16-18°C
iacobină

Monstera deliciosa
Liebur. ·
Butaşi
66 Frunze
45 Araceae - Marcotaj x x x x
Ñ aerian
Port
18-22°C
monstera

Nerium oleander L.

Butaşi
66
46 Apocynaceae Răsad Drajoni Flori - x x -
Ñ Marcotaj
12-18°C
Leandru

151
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV
47 ORHIDEE
Cattleya x hybrida
Hort. ·
66
47.a. Orchidaceae Răsad Divizare Flori x x x x
Ñ
catleia 15-20°C

Cymbidium x
hybridum ¶
66
47.b. Orhidaceae Răsad Divizare Flori x x x x
Ñ
orhidee barcă
13-20°C

Dendrobium
chrysotoxum ·
66
47.c. Orhidaceae Răsad Butaşi Flori x x x x
Ñ
13-20°C
Orhidee

152
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Paphiopedillum
leeanum Pfitz. ·
66
47.d. Orhidaceae Răsad Divizare Flori x x x x
Ñ
12-18°C
orhidee

Passiflora coerulea
L. ¶
66 Butaşi Flori
48 Passifloraceae Răsad x x x -
Ñ Marcote Port
14-17°C
floarea pasiunii

49 PALMIERI

·
Chamaerops humilis 666 Direct în Frunze
49.a. Palmae - x x x x
L. Ñ ghivece Port
10-16°C

153
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

·
Phoenix canariensis 666 Direct în Frunze
49.b. Palmae - x x x x
Kunth. Ñ ghivece Port
10-16°C

Pelargonium ¶
grandiflorum Wild. 66 Răsad Flori
50 Geraniaceae Butaşi - x x -
(syn. P. x Ñ (XII-II) Frunze
domesticum) 15-20°C

Pelagronium
odoratissimum Ait. ¶
66 Răsad Flori
51 Geraniaceae Butaşi - x x -
Ñ (XII-II) Frunze
10-15°C
druşain

154
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV


Pelargonium Flori
66 Răsad
52 peltatum Ait. (syn. Geraniaceae Butaşi Frunze - x x -
P. x hederaefolium)
Ñ (XII-II)
Port
15-20°C

Pelargonium zonale
Ait. (syn. P. x ¶
hortorum)
66 Răsad Flori
53 Geraniaceae Butaşi - x x -
Ñ (XII-II) Frunze
muşcată
15-20°C

Peperomia
obtusifolia ·
66
54 Piperaceae - Butaşi Frunze x x x x
Ñ
12-16°C
Pepepronia

155
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Philodendron
elegans Krause. ·
Butaşi
66 Frunze
55 Araceae - Marcotaj x x x x
Ñ aerian
Port
16-20°C
filodendron

Philodendron
cordatum Hort. ·
Butaşi
66 Frunze
56 Araceae - Marcotaj x x x x
Ñ aerian
Port
16-20°C
filodendron

Pilea cadierei A.
Guill. ·
66
57 Urticaceae - Butaşi Frunze x x x x
Ñ
14-18°C
Pilea

156
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Saintpaulia jonantha
M. Wendl.
·
Butaşi Flori
58 gesneriaceae 66 -
Divizare Frunze
x x x x
20-22°C
violetă africană,
violetă de Uzambar

Sansevieria
trifasciata Thunbg.
·
Butaşi
59 Liliaceae 66 -
Divizare
Frunze x x x x
12-20°C
sansevieria

Saxifraga
sarmentosa L. (syn.
S. stolonifera) · Frunze
Stoloni
60 Saxifragaceae 666 -
Divizare
Port x x x x
14-18°C Flori
Saxifraga

157
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Senecio cruentus
D.C. (syn. Cineraria
hybrida Willd.)
· Butăşire
66 (la soiuri
61 Compositae Răsad Flori x x - x
Ñ cu flori
15-18°C involte)
cinerarie

Sinningia speciosa
Benth. (syn.
Gloxinia speciosa
Lodd.) ·
62 Gesneriaceae 66 Răsad Butaşi Flori - x x -
18-22°C
gloxinia

Spathiphyllum
wallisii Regl. ·
66 Flori
63 Araceae - Divizare x x x x
Ñ Frunze
16-20°C
Spatifilum

158
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Syngonium
podophyllum Schott. ·
66
64 Araceae - Butaşi Frunze x x x x
Ñ
singonium
18-20°C

Yucca elephantipes
(syn. Y.

guatemalensis)
66
65 Liliaceae - Butaşi Frunze x x x x
Ñ
Iuca
10-18°C

66 SUCULENTE

Aeonium arboreum
(L.) Webb. et Berth.
¶ Frunze
66.a. Crassulaceae 66 - Butaşi Flori x x x x
12-16°C Port
Eonium

159
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV

Agave americana L.

Frunze
66.b. Agavaceae 66 - Drajoni
Port
x x x x
8-15°C
agave

Aloe arborescens
Mill.

Răsad Drajoni Frunze
66.c. Liliaceae 66 (rar) Butaşi Flori
x x x x
10-18°C
aloe

Crassula
arborescens (Mill.)
Willd. ¶
Frunze
66.d. Crassulaceae 66 - Butaşi
Flori
x x x x
12-15°C
Crasula

160
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV


Gasteria verrucosa Frunze
66.e.
(Mill.) Duv.
Liliaceae 66 - Drajoni
Flori
x x x x
2-15°C

Haworthia ¶
Butaşi Frunze
66.f. margaritifera (L.) Liliaceae 6 -
Drajoni Flori
x x x x
Haw. 10-16°C

·
Hoya carnosa (L.) Butaşi Frunze
66.g.
R. Br.
Asclepiadaceae 66 -
Marcote Flori
x x x x
12-18°C

161
Tabelul 8.6. (continuare)
Perioada de decor (pe
Nr. Familia Înmulţire Element
crt.
Specia
botanică
Aspectul plantei Cerinţe decorativ
trimestre)
seminţe vegetativ I II III IV


Kalanchoë Flori
66.h
blossfeldiana Poeln.
Crassulaceae 66 Răsad Butaşi
Frunze
x x x x
15-20°C

Sedum sieboldii
Sweet

Răsad Butaşi Frunze
66.i. Crassulaceae 66 (rar) Divizare Port
x x x x
10-16°C
sedum, iarbă grasă

162
Tabelul 8.7.
Specii floricole cultivate în solul serei
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Cerinţe Înmulţirea Perioada de
crt. populară Familia botanică Aspectul plantei ecologice seminţe vegetativ repaus

Alstroemeria aurantiaca
D.Don.
·
1 Amaryllidaceae 66 Răsad (rar) Divizare VI-VIII
8-20°C
alstromeria

Anthurium andreanum Lind.


·
66
2 Araceae - Divizare XII-I (parţial)
Ñ
pasărea flamingo
16-25°C

Chrysanthemum hortorum
·
3 Compositae 66 - Butaşi -
16-20°C
crizantemă

163
Tabelul 8.7. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Cerinţe Înmulţirea Perioada de
Familia botanică
crt. populară Aspectul plantei ecologice seminţe vegetativ repaus

Dianthus caryophyllus L.

66
4 Caryophyllaceae - Butaşi -
Ñ
18-20°C
garoafe

Freesia x hybrida Hort.



Răsad
5 Iridaceae 66 Semănat direct
Tuberobulbi -
14-18°C
fresia

Gerbera x hybrida Hort.



Butaşi
6 Compositae 66 Răsad
Divizare
VII-VIII (parţial)
15-20°C
Gerbera

164
Tabelul 8.7. (continuare)
Nr. Denumirea ştiinţifică şi Cerinţe Înmulţirea Perioada de
Familia botanică
crt. populară Aspectul plantei ecologice seminţe vegetativ repaus

Rosa L.
¶ XI-I
numai pentru
66 Altoire sau
7 Rosaceae obţinere
Ñ portaltoi
Butăşire VII-VIII
15-20°C sau cultură continuă
trandafiri

Strelitzia reginae Banks.



66 Divizare
8 Musaceae Răsad (rar) VI-VIII (parţial)
Ñ Drajoni
15-20°C
pasărea paradisului

Zantedeschia aethiopica
Spreng. ¶
66
9 Araceae - Divizare VII-VIII
Ñ
12-15°C
cala

165
BIBLIOGRAFIE
1. Ciocârlan V., 1988 – Flora ilustrată a României. Vol. I-II, Ed. Ceres, Bucureşti
2. Cireaşă Elena, 1993– Floricultură. Curs litografiat. Universitatea Agronomică Iaşi.
3. Cireaşă Elena, Draghia Lucia, 1994 – Floricultură. Îndrumător lucrări practice
(litografiat). Universitatea Agronomică Iaşi.
4. Cireaşă Elena, Draghia Lucia, 1994 – Posibilităţi de completare economică a
sortimentului de flori tot timpul anului şi de utilizare a materialelor ajutătoare. Lucrări
ştiinţifice, simpozion aniversar al Universităţii de ştiinţe Agricole Cluj-napoca.
5. Cireaşă Elena, Draghia Lucia, 1995 – Lathyrus odoratus – o speicie valoroasă în
cultura forţată. Lucrări ştiinţifice vol. 38, seria Horticultură, Universitatea Agronomică
Iaşi.
6. Cireaşă Elena, Draghia Lucia, 1996 – Canna indica, o specie cu valoare decorativă
continuă. Lucrări ştiinţifice vol. 39, seria Horticultură, Universitatea Agronomică Iaşi.
7. Cireaşă Elena, Draghia Lucia, Chelariu Liliana, 2000 – Influenţa materialului
vegetativ şi a metodei de multiplicare asupra regenerării, creşterii şi înfloririi
hortensiilor. Lucrări ştiinţifice vol. 43, seria Horticultură, U.Ş.A.M.V Iaşi.
8. Davidescu D. şi colab., 1992 – Din secretele florilor. Ed. CERES, Bucureşti.
9. De Hertogh A., Le Nard M., 1993 – The physiology of flower bulbes. Ed. Elsevier
Science Publishes, Amsterdam.
10. Draghia Lucia, Cireaşă Elena, Niţescu E., 1996 – Dezvoltarea sistemului radicular la
butaşii de flori în apă magnetizată. Lucrări ştiinţifice vol. 39, seria Horticultură,
Universitatea Agronomică Iaşi.
11. Draghia Lucia, Cireaşă Elena, Niţescu E., Chelariu Liliana, 1999 – Metode moderne
aplicate la înmulţirea prin seminţe a unor specii floricole. Lucrări ştiinţifice vol. 42,
seria Horticultură, U.A.M.V Iaşi.
12. Draghia Lucia, Cireaşă Elena, Chelariu Liliana, 2000 – Modalităţi de scurtare a
perioadei de vegetaţie la Cineraria hybrida prin tratamente hormonale şi chimice
aplicate seminţelor. Lucrări ştiinţifice vol. 43, seria Horticultură, U.Ş.A.M.V Iaşi.
13. Florincescu Adriana, 1999 – Arhitectura peisajului. Ed. Dyva, Cluj-Napoca.
14. Georgescu T., Talmaciu M., 1995 – Entomologie horticolă (lucrări practice). Centru de
multiplicare U.A. Iaşi.
15. Heitz Halina, 1991 – Balkon und Kübelpflanzen. Gräfe und Unzer GmbH, München.
16. Iacob Viorica şi colab., 2000 – Fitopatologie horticolă. Ed. „Ion Ionescu de la Brad”,
Iaşi.
17. Manoliu Al. şi colab., 1993 – Bolile şi dăunătorii plantelor ornamentale. Ed. CERES,
Bucureşti.
18. Păun M şi colab., 1980 – Botanică. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
19. Preda M., 1979 – Floricultură. Ed. CERES, Bucureşti.
20. Preda M., 1989 – Dicţionar dendrofloricol. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
21. Sonea V., 1979 – Floricultură. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
22. Şelaru Elena, 1995 – Culturi de seră pentru flori tăiate. Ed. CERES, Bucureşti.
23. Şelaru Elena, 1998 – Flori cultivate în grădină. Ed. Grand, Bucureşti.
24. Şelaru Elena, 2000 – Flori pentru casa noastră. Ed. CERES, Bucureşti.
25. Şelaru Elena, 2000 – Plante de apartament. Ed. CERES, Bucureşti.
26. Turenschi E., Pascal P., Sârbu C., Luminiţa-Nicoleta Paraschiv, 1998 – Botanică
(lucrări practice). Centrul de multiplicare U.S.A.M.V. Iaşi.
27. Zaharia D., 1997 – Floricultură (partea a IV-a din Memoratorul Horti-Viticol).
Tipografia ARTPRINT, Bucureşti.
166
28. Zanoschi V., 1989 – Cum se înmulţesac plantele. Ed. CERES, Bucureşti.
29. Zanoschi V., Toma M., 1990 – Botanică (curs litografiat).Centrul de multiplicare U.A
Iaşi.
30. x x x, 1990 – Grande encyclopédie des plantes & fleurs de jardin. Ed. Bordas, Paris.
31. x x x, 1994 – Le Grand livre des bulbes, rhizomes, cormes et tubercules. Ed. Bordas,
Paris.
32. x x x, 1999/2000, 2000/2001 – Bloemenbureau, Leiden, Holland.

167