Sunteți pe pagina 1din 2

Lecţia 1

Scop:

Dezvoltarea abilităţii de recunoaştere şi exprimare a emoţiilor

Obiective:

să recunoască emoţiile şi să le asocieze diferitelor contexte

să recunoască emoţiile pe baza componentei nonverbale: expresia facială şi postura

Jocul Roata emoţiilor

Materiale: - un cerc din carton pe care sunt trecute o mare diversitate de emoţii.

Instrucţiuni:

Comunicaţi în mod clar obiectivele:

Exemplu: În lecţia de astazi vom vorbi despre diferite emoţii şi vom juca jocul “Roata emoţiilor”
Procedura: 1.

Prezentaţi elevilor activitatea, rugându-i să ridice mâna dacă s-au simţit vreodată fericiţi, dezamăgiţi,
îngrijoraţi, trişti etc. Explicaţi elevilor că aceste emoţii sunt normale şi că toţi oamenii le trăiesc.

2. Arătaţi elevilor “Roata emoţiilor”, explicându-le modul în care o vor utiliza în joc. Un elev va veni şi va
învârti roata. Roata se învârte iar acul ataşat se va opri la o emoţie. Elevul respectiv va încerca să ofere
un exemplu de situaţie din viaţa lui în care a trăit emoţia respectivă şi ce a însemnat acel moment
pentru el.

3. Notaţi pe tablă situaţiile exemplificate de fiecare elev şi emoţiile asociate lor. Solicitaţi grupului de
elevi să menţioneze pentru fiecare situaţie exemplificată de colegii lor, cum s-ar simţi ei dacă s-ar afla
sau ar trăi acea situaţie şi ce ar însemna acea situaţie pentru fiecare.

4. Daţi ca exemplu o anumită emoţie (de ex. frica) şi solicitaţi elevii să dea exemple de situaţii în care au
trăit emoţia respectivă. De exemplu, se va alege ca punct de discuţii emoţia de tristeţe. Elevii sunt rugaţi
să dea exemple de contexte în care au trăit emoţia respectivă. Se listează răspunsurile şi se analizează.
Concluzie- Aceeaşi emoţie este trăită de oameni diferiţi în contexte diferite.

5. Se oferă ca punct de plecare o situaţie. Se solicită copiilor să se dea un exemplu de activitate preferată
(de exemplu lectura). Pe rând, fiecare elev va trebui să spună emoţia pe care o trăieşte când face
activitatea luată ca exemplu. Se vor lista toate emoţiile menţionate de elevi pentru activitatea de
lectură. Concluzie- Acelaşi context facilitează trăirea de emoţii diferite de către persoane diferite.

6. Se ia ca punct de plecare o anumită emoţie(de ex. tristeţea). Elevii sunt solicitaţi să spună fiecare ce
fac atunci când sunt trişti. Se listează răspunsurile pe o foaie.
Concluzie - Aceeaşi emoţie este exprimată diferit de către oameni diferiţi.

Întrebări referitoare la conţinut

• Unele exemple date de colegii voştri sunt similare cu cele trăie de voi ?

• Există emoţii ce care nu le-aţi trăit niciodată ? Întrebări de personalizare

• Ce aţi învăţat despre emoţiile voastre şi ale celorlalţi?

• Identificaţi o situaţie similară în care aţi avut emoţii diferite? Aspecte de accentuat în discuţiile cu
elevii:

Toate emoţiile noastre sunt fireşti.

Oameni diferiţi, trăiesc aceeaşi emoţie în contexte diferite

Acelaşi context facilitează trăirea de emoţii diferite, de către persoane diferite

S-ar putea să vă placă și

  • B
    B
    Document4 pagini
    B
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Raport de Activitate Dgaspc MM 2017
    Raport de Activitate Dgaspc MM 2017
    Document108 pagini
    Raport de Activitate Dgaspc MM 2017
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Evaluare S II
    Evaluare S II
    Document4 pagini
    Evaluare S II
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Curs 4
    Curs 4
    Document1 pagină
    Curs 4
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • A
    A
    Document2 pagini
    A
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • A 10
    A 10
    Document2 pagini
    A 10
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • T o 2
    T o 2
    Document2 pagini
    T o 2
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • A
    A
    Document2 pagini
    A
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • A 8
    A 8
    Document2 pagini
    A 8
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • L 1
    L 1
    Document2 pagini
    L 1
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Săptămâna Verde
    Săptămâna Verde
    Document2 pagini
    Săptămâna Verde
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Unitatea de Învăţare 6: Abilităţi Manuale
    Unitatea de Învăţare 6: Abilităţi Manuale
    Document4 pagini
    Unitatea de Învăţare 6: Abilităţi Manuale
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • T.O. 1
    T.O. 1
    Document3 pagini
    T.O. 1
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • XI 6 Rolul Educației Fizice
    XI 6 Rolul Educației Fizice
    Document2 pagini
    XI 6 Rolul Educației Fizice
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Strategii 9
    Strategii 9
    Document1 pagină
    Strategii 9
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Ed. Plastică Sem II
    Ed. Plastică Sem II
    Document2 pagini
    Ed. Plastică Sem II
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Strategii 8
    Strategii 8
    Document1 pagină
    Strategii 8
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Strategii 3
    Strategii 3
    Document1 pagină
    Strategii 3
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Strategii 6
    Strategii 6
    Document1 pagină
    Strategii 6
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Raport
    Raport
    Document2 pagini
    Raport
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Boli Transmisibile
    Boli Transmisibile
    Document3 pagini
    Boli Transmisibile
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Abilitare Sem II
    Abilitare Sem II
    Document2 pagini
    Abilitare Sem II
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Fisa Monitorizare Progres A. U. 20212022
    Fisa Monitorizare Progres A. U. 20212022
    Document4 pagini
    Fisa Monitorizare Progres A. U. 20212022
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Abilitare Anuală
    Abilitare Anuală
    Document2 pagini
    Abilitare Anuală
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Planificare Psiho Clasa v-VI 2017 2018
    Planificare Psiho Clasa v-VI 2017 2018
    Document9 pagini
    Planificare Psiho Clasa v-VI 2017 2018
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Argument
    Argument
    Document1 pagină
    Argument
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Abilitare SemI
    Abilitare SemI
    Document2 pagini
    Abilitare SemI
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Continuturi
    Continuturi
    Document1 pagină
    Continuturi
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Pip 1
    Pip 1
    Document3 pagini
    Pip 1
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Evaluare Initiala
    Evaluare Initiala
    Document5 pagini
    Evaluare Initiala
    Marian Ciobanu
    Încă nu există evaluări