Civilizațiile precolumbiene – caracteristici generale

Civilizațiile precolumbiene (maya, aztecă și inca) au fost făurite de acele populații de indigeni din
cele două Americi anterior venirii lui Cristofor Columb în "Lumea Nouă" (1492).

La baza economiei amerindienilor stătea agricultura, în special cultura porumbului.

Întocmai ca în Orient, societatea era puternic ierarhizată. În vârf se aflau nobilii războinici și preoții,
cărora țăranii le datorau supunere. Aceștia erau constrânși la numeroase corvezi pentru ridicarea
piramidelor, palatelor și templelor.

Arta precolumbiană (Codex Borbonicus)

1
 Civilizația Maya
Civilizația Maya a fost una dintre societăţile indigene precolumbiene cele mai dominante din
Mezoamerica (Mexicul şi America Centrală, înainte de cucerirea spaniolă din secolul al 16-lea),
care a atins apogeul în perioada 300-900 d.Hr. Mayaşii s-au concentrat pe un teritoriu determinat
care acoperă toată peninsula Yucatan şi Guatemala de azi, Belize şi părţi ale statelor mexicane
(Tabasco Tabasco, Chiapas, Campeche, Yucatan şi Quintana Roo), partea de vest a Hondurasului
şi a El Salvadorului. Această concentraţie a arătat că Civilizația Maya a rămas relativ protejată de
invazia altor popoare mezoamericane.

Cronologia mayașă începe cu o dată fixată de experți undeva în mileniul IV î.Hr.:fie 3113, fie 3373
î.Hr, primele aşezări mari mayaşe datând din anul 1800 î.Hr., adică de la începutul a ceea ce
astăzi este numită „perioada preclasică” (epicentrul civilizaţiei preclasice era în zone aflate astăzi
în Belize, Guatemala şi Honduras). În mijlocul acestei perioade preclasice, care a durat până în
anul 300 î.Hr., aşezările maya s-au extins, ajungând în contact cu alte civilizaţii mezoamericane,
ca olmecii. În partea târzie a perioadei preclasice, oraşul Mirador, situat la nord de Peten, era unul
dintre cele mai mari oraşe construite vreodată în perioada precolumbiană. Dimensiunile sale
surclasau oraşul Tikal, capitala ţării, şi arată faptul că civilizaţia maya a avut mai multe momente
de măreţie, chiar înainte de perioada clasică, socotită a fi cea de înflorire maximă.

Prima dată înregistrată arheologic este anul 320 d.Hr., care apare înscris pe o bijuterie descoperită
în vestul Guatemalei. Apoi, în anul 327, a fost ridicată o stelă (piatră inscripționată) în orașul
Uaxactun, din aceeași regiune, pentru celebrarea jumătății unui katun (un ciclu de douăzeci de
ani). Apoi, obiceiul de a ridica stele sau coloane pentru înregistrarea trecerii timpului s-a răspândit
și în celelalte orașe mayașe: la Copan, prima dată înregistrată este 465, iar în Palenque 514. Pe
baza acestor dovezi, anul 317, începutul perioadei de douăzeci de ani în care au fost înregistrate
primele date, a fost acceptat ca reprezentând începutul perioadei din istoria mayașă cunoscută ca
Vechiul Imperiu. 320 și 327, reprezintă cele mai vechi înregistrări ale timpului descoperite până
acum. Artefactele pe care ele apar arată că existau deja în secolul IV un sistem de scriere și o
cronologie complexă, care trebuie să se fi dezvoltat într-o perioadă lungă de timp. Astfel, pe
2
parcursul a câtorva secole, civilizația mayașă s-a dezvoltat de la o societate rurală la una urbană
foarte complexă. Arhitectural, mayașii au evoluat de la primitivele colibe la impresionantele edificii
din piatră existente și azi.

Termenii pe care îi folosesc istoricii azi, de Vechiul Imperiu și Noul Imperiu, nu sunt tocmai preciși
din punct de vedere istoric. Nu avem nicio dovadă care să demonstreze că civilizația mayașă a
fost organizată într-un imperiu centralizat precum cel al incașilor. Informațiile despre așa-zisul Nou
Imperiu, adunate după cucerirea spaniolă, sugerează că în secolele XIV-XV, fiecare mare oraș era
centrul unui stat independent, fără a exista însă o suprastructură centralizată care să controleze
toate aceste entități statale. Astfel, mayasii sunt organizati in cetati independente si nu au creat
imperii mari ca aztecii si incasii. Printii locuiesc in niste palate orizontale,cu incaperi extrem de
numeroase, dispuse in jurul unei curti centrale.

Dezvoltarea civilizației mayașe

În esență, civilizația mayașă s-a construit pe baza muncii agricultorilor, nu a astronomilor sau a
preoților. Cultura porumbului practicată de mayași necesită relativ puțin timp de muncă;
antropologii moderni au estimat că țăranii din Yucatanul de azi nu au nevoie de mai mult de 2 luni
și jumătate și muncă pentru a-și asigura alimentele necesare pentru întreținerea familiei și a
câtorva animale domestice. Iar vechii mayași nu aveau animale domestice, poate cu excepția
curcanilor și albinelor: și deși ei nu aveau uneltele din oțel folosite azi de descendenții lor,
agricultura lor era foarte eficientă.

Astfel, timpul liber a fost folosit pentru construirea marilor structuri din cetățile/orașele mayașe.
Aceste clădiri erau atât de complexe încât, în epoca premecanică, ele nu puteau fi terminate fără o
enormă forță de muncă. Spre exemplu, centrul ceremonial de la Tikal, cel mai mare dintre orașele
Vechiului Imperiu, avea o suprafață de 1,6 km2 și era format din cinci temple, cu înălțimi între 40 și
70 de metri. În plus, aceste orașe erau conectate cu drumuri pietruite construite prin junglă.

Civilizația maya a avut peste 40 de oraşe, incluzând Tikal (capitala), Uaxactún, Copán, Bonampak,
Dos Pilas, Calakmul, Palenque, Cancuén şi Río Bec. Fiecare dintre ele avea o populaţie între
5.000 şi 50.000 de oameni, încât populaţia mayaşă a atins chiar și 2.000.000 de oameni.

Ruinele cetății maya Lakam Ha (Marile Ape) - astăzi Palenque, Chiapas, Mexic

3
Ruinele cetății maya Tikal

Basorelief incaș

Fresca maya

4
Săpăturile arheologice din ultimul secol au scos la iveală pieţe, palate, temple şi piramide, ca şi
terenuri pentru jocul cu mingea, care avea în cultura mayaşă un important rol ritual şi politic.
Oraşele mayaşe erau înconjurate şi susţinute de o mare populaţie de fermieri. Principala tehnică
folosită de mayaşi era aceea în care câmpurile erau despădurite şi arse, adică una relativ primitivă;
mai târziu au făcut, însă, şi dovada cunoaşterii unor tehnici mai avansate, ca irigarea şi cultivarea
pe terase.

În această perioadă epicentrul civilizaţiei mayaşe s-a mutat în Yucatan. Motivele nu sunt clare. Se
bănuieşte că acest lucru s-a petrecut pentru că mayaşii epuizaseră sursele de lemn de construcţie
şi de calcar din care obţineau cimentul necesar construcţiilor. Mayaşii atinseseră un nivel uimitor
de civilizaţie, complexă şi rafinată, iar construcţiile gigantice erau cea mai importantă formă de
materializare a sa.

Oricum, mayaşii acestei perioade făceau deja comerţ cu aztecii, schmbând, printre altele, sare,
obsidian, jad, cacao, pene, vase de lut, copal (o răşină aromată), piei de jaguar, miere, bumbac,
peşte sărat şi carne afumată.

Nu putem să nu ne minunăm în fața acestor construcții când cunoaștem tehnologia înapoiată

folosită de mayași. Cei care au construit orașele Palenque sau Copan nu erau altceva decât
oameni din Epoca Pietrei, care au reușit însă să depășească lipsurile metodelor neolitice prin
nesfârșită răbdare și inventivitate. În Vechiul Imperiu, se pare că metalul era total necunoscut, iar
în Noul Imperiul, el nu era folosit decât pentru ornamente și vase ceremoniale. Pentru că mayașii
nu foloseau animale de povară, iar roata le era necunoscută, clădirile lor au fost ridicate aproape
exclusiv prin eforturi umane, folosind doar câteva instrumente mecanice precum pârghia sau
planul înclinat.

Arta constructorilor și sculptorilor mayași a fost egalată de reușitele preoților astronomi. Deși lucrau
cu cele mai rudimentare instrumente, aceștia au observat și studiat relația dintre soare și lună,
stele și planete, calculând, în baza mișcării corpurilor celeste, durata anului solar. În plus, pe baza
acestor observații astronomice, preoții au elaborat un complex sistem cronologic. Aceste calcule i-
au făcut pe mayași să dezvolte și o scriere hieroglifă și un sistem aritmetic. Au descoperit cifra
zero (independent de hinduși) și au elaborat un sistem numeric mult mai eficient decât cel roman
folosit în aceeași perioadă în Europa.

Civilizația Maya este o civilizație foarte avansată, mai ales în domeniul matematicii, astronomiei și
arhitecturii. Preoții mayași erau deținătorii cunoștințelor savante, religia fiind la acea dată strâns
legată de astronomie și aritmetică. Mayașii prevedeau cu exactitate eclipsele și însemnau pe
tabele deplasările planetei Venus cu o precizie care îi stupefiază și azi pe oamenii de știință.
Sistemul mayaș de scriere se baza pe hieroglife. Se stie putin despre religia mayasilor.Se stie insa
ca zeii mayasi sunt numerosi si au legatura cu toate fenomenele naturii; reprezentati sub o
infatisare jumatate-omeneasca, jumatate-animala ei sunt binefacatori sau raufacatori.

Mayasii aveau, se pare, treisprezece divinitati principale pentru cer, sapte pentru pamânt si noua
pentru lumea subterana. Curios, zeul suprem, Hunab Ku, mare zeu creator al lumii si tatal tuturor
divinitatilor, nu are decât un loc minor în panteonul maya. Poate fi recunoscut în reprezentarile sale
simbolice, prin cele doua pârâiase de lacrimi care-i curg pe obraji si se umplu treptat cu pesti, flori
si animale diverse, iar la urma cu oameni.

Printre divinitatile ceresti, se întelege ca Soarele (zeul Kinich Ahau) si Luna (zeita Ixchel) detineau
un loc important; un întreg ciclu de legende le este dedicat. Astfel, înainte de a fi mutate în ceruri,
cele doua astre traiau ca sot si sotie pe Pamânt, unde Luna nu s-a dovedit o sotie prea
credincioasa, în cursul unei dispute, sotul ei i-a scos un ochi, ceea ce explica stralucirea ei mai
redusa! Artele, muzica, ceramica si vânatoarea, se gaseau sub protectia Soarelui, în timp ce
5
sarcina femeii, nasterea, recoltele si tesutul erau ocrotite de Luna. Paradoxal, pe vinietele
codexurilor, putem vedea Luna reprezentata în manifestarile ei dusmanoase si negative, chiar
distrugatoare: ea este, între altele, zeita inundatiilor si apare ca o batrâna mânioasa, înconjurata
de simboluri funebre, cu un sarpe încolacit pe craniul ei, oase risipite si prinse de fusta cu gheare
de pasari rapitoare în loc de unghii. Nasterile, moartea … doua trasaturi contradictorii, fireste, dar
caracteristice gândirii indiene. Kinich Ahau, „Fata Soarelui”, sotul ei, se gasea asociat si uneori,
chiar confundat, cu Itzamna (cerul propriu-zis, regele cerului, zeu principal care a adus oamenilor
scrisul si calendarul) numit cel care „sclipeste orbitor” si considerat manifestarea diurna a lui
Itzamna; daca ne luam dupa frecventa reprezentarilor sale, acesta din urma a fost o divinitate
superioara si binefacatoare.

Divinități mayașe – un Panteon cu 3 etaje

Itzamna aparea adesea ca un monstru bicefal, un fel de aligator ciudat sau sopârla, cu un cap la
fiecare extremitate, el simbolizând atunci bolta cereasca. De altfel, „itzarn” înseamna sopârla în
limba yucatana; unul din cele doua capete ale acestui dragon ceresc este viu si reprezinta fara
îndoiala rasaritul, locul unde se nasc astrii, în timp ce al doilea cap pare mort si sugereaza probabil
apusul, locul unde dispar stelele si soarele. El mai era reprezentat si având trasaturile unui batrân
cu obrajii supti si ridati, uneori barbos, cu un fel de dinte de rechin iesind în afara din maxilarul
superior si cu marginea pleoapei îngrosata în jurul orbitelor, semanând cu niste ochelari. Adesea,
capul sau ciudat tâsneste din botul dragonului ceresc. Acest caiman îi obseda pe mayasi,
deoarece suntem siguri ca ei îsi imaginau pamântul ca pe un disc circular asezat pe un aligator,
sau pe patru, dupa alte versiuni: câte unul în fiecare punct cardinal, plutind pe apele subterane; si
acest disc avea noua lumi subterane, una peste alta, fiecare fiind dominata de un suveran al
Noptii, de temut si îngrozitor. În plus, patru genii protectoare, Bacabii, sustineau cerul; rosu cel de
la est, alb cel din nord, negru cel din vest (noaptea), galben cel din sud. Ei aveau ca sarcina sa
opreasca vântul cu lame de obsidian.

Ca multi alti zei, Itzamna se scindeaza în patru, câte unul pentru fiecare punct cardinal, cu o
culoare proprie, ca simbol. În iconografia maya, acesti monstri revin cu o regularitate constanta. Se
pot asimila cu Chacii, zeii ploii si ai vegetatiei, recunoscuti usor cu nasul lor în forma de trompa,
ochiul ca un tau (litera greceasca T) si cei doi colti. Aceasta trompa este creata, poate, dupa
modelul celei a tapirului sau a furnicarului, dar în nici un caz din cea a elefantului, necunoscut în
6
America pe vremea aceea. Poate ca acesti Chacii nu sunt decât o alta manifestare a lui Itzamna
sau chiar o manifestare regionala, localizata în extremul nord al Yucatanului sau o expresie mai
populara si mai taraneasca a unor Itzamna apreciati de oamenii de stiinta. Nu se stie. Pe
codexurile lor, se recunosc dupa trasaturile net ofidiene – este adevarat ca sarpele le este adesea
asociat – dupa faptul ca aduc ploaia, rasturnând si rasucind tigve pline cu apa pe sol.

Chacii - zei ai ploii, ai vântului si, prin aceasta,

ai vegetatiei, ai fertilitatii si ai agriculturii

Cultura mayasa a dezvoltat o arhitectura remarcabila, si ale carei urme au ramas si astazi. Un
numar foarte mare de ruine sunt plasate in situri arheologice care au ajutat oamenii de stiinta sa
evalueze nivelul foarte ridicat de dezvoltare la care ajunsesera civilizatiile din aceasta zona, in
acest domeniu. Urme ale vechilor orase: Palenque, Uxmal, Mayapan, Copan, Tikal, Uaxactun si
Chichen Itza se afla si astazi in acele locuri. Aceste situri au fost odata niste largi centre in care se
desfasurau ceremoniile religioase. Aveau un plan arhitectonic comun, des intilnit la mayasi,
cuprinzind mai multe piramide, grupate in jurul unei piete deschise, si intre erau construite atit
temple cit si alte cladiri. Piramidele erau construite in niveluri succesive, din blocuri de piatra taiate,
de dimensiuni considerabile, si prezentau scari pe una sau mai multe parti, pe unde se putea
ajunge in interiorul piramidei, locul desfasurarii unor impresionante ceremonii religioase. Ca
structura secundara, se foloseau pamint si blocuri de piatra pe care se intindea mortar. Peretii de
piatra erau adesea lasati fara mortar. Lemnul era folosit doar in sculptura. Arcadele nu erau
cunoscute.

Mayasii cladesc piramide. Interioarele piramidelor, cit si al cladirilor in general, erau destul de
inguste, la fel ca si ferestrele, destul de rare. Interioarele si exteriorul cladirii erau zugravite in culori
stralucitoare. Exterioarele erau decorate cu sculpturi pictate si mozaicuri din piatra. Deasupra
piramidelor se aflau temple. Aici ei venereaza niste divinitati, precum si pe zeul-jaguar.

7
Piramida din Chichen Itza, unul din cele mai mari oraşe maya

Templul II de la Tikal

Detaliu de la Kabah
8
Mayașii foloseau baza 20 ca bază de numerație, și nu baza 10, pe care o folosim noi azi. Mayașii
au folosit cifra zero cu mult înaintea altor civilizații. În ciuda preciziei uimitoare a calendarului
mayaș, preoții mayași credeau că Pământul este plat ca un disc și nu și-au dat seama că el se
învârte în jurul Soarelui. Civilizația maya, deși era extrem de avansată, nu a cunoscut invenții
precum roata, sticla sau moneda. Deși posedau cunoștințe astronomice extrem de avansate,
mayașii nu aveau decât unelte din piatră; nu au cunoscut aparatele optice, nici vreun instrument
oarecare de precizie și nici nu aveau vreo unitate de timp minimală ca ora sau minutul;
măsurătorile lor se bazau doar pe urmărirea cu ochii, pe calculele de triangulație și pe măsurarea
umbrelor. Prin repetarea calculelor, prin “statistică”, prin transmiterea regulată a rezultatelor,
mayașii corectau datele empirice scoase dintr-o geometrie a spațiului destul de sumară. Civilizația
maya era strâns legată de porumb, mayașii ajungând chiar să-l venereze (considerau că omul este
născut din porumb). Preocupările astronomice ale mayașilor, care le depășeau pe cele necesare
pentru întocmirea unui calendar agrar, dezvăluie teama acestora față de scurgerea timpului,
precum și obsesia lor față de infinit – spațial sau temporal. Pe lângă astronomie, un alt domeniu în
care civilizația maya a excelat este arhitectura: arhitecții mayași sunt considerați astăzi ca cei mai
mari decoratori și cei mai prolifici constructori de pe planeta noastră. Mayașii au ridicat mii de
construcții care atrag și uimesc și azi prin: armonia formelor, simplicitatea planurilor, puritatea
volumelor, ambiția și amploarea proiectelor și printr-o frumusețe de netăgăduit.

Mayasii nu au studiat algebra, dar au un avantaj asupra tuturor civilizatiilor care au creat un
calendar, deoarece ei au inventat conceptul de 0. Calendarul mayas este probabil cel mai
complicat calendar care a existat vreodata, bazat pe aritmetica intregilor. Exista o multitudine de
moduri de a numara zilele in acest calendar, poate mai mult de 17. In ciuda complexitatii acestor
metode de interpretare si numarare, sistemul calendarului mayas este foarte precis. Deși se
folosește adeseori sintagma “calendarul mayaș“, mayașii au avut de fapt 4 calendare și, în funcție
de nevoi, foloseau un calendar sau altul pentru a înregistra diferite evenimente:

Calendar maya

Primul calendar mayaș se numea Tzolkin, avea 260 de zile (repartizate în 13 luni de câte 20 de
zile) și era un calendar sacru, rezervat ghicitului – și mayașii credeau, precum unii dintre oamenii
de azi, că data nașterii unei persoane îi determină personalitatea.

Al doilea calendar mayaș se numea Calendarul Haab, avea 365 de zile, era un calendar solar și
agricol, și era foarte asemănător cu cel dacic și cu cel gregorian. Calendarul Haab este bazat pe
9
ciclurile Pamantului, cu un total de 365 de zile, folosind 18 luni, cu 20 de zile in fiecare luna. Exista
o a 19-a luna, numita Vayeb cu cele 5 zile ramase. Tun-Uc este calendarul lunar, care foloseste 28
de zile si ce reflecta ciclul menstrual al femeii. Ciclul lunar este rupt in doua cicluri mai mici, de
catre 7 zile. Tzolk’in este un calendarul mayas bazat pe numerele sacre 13 si 20. 13 reprezinta
numerele in timp ce ce 20 reprezinta soarele si simbolurile. Ciclurile mai mici ale Tzolk’in sunt 4
sezoane cu cate 65 de zile, fiecare din ele pazita de cei 4 sori: Chicchan, Oc, Men si Ahau.

Al treilea calendar mayaș se numea Calendarul Sferic și avea 18.980 de zile unice, adică 52 de
ani, și a fost obținut prin corelarea primelor două calendare mayașe (care se intersectau o dată la
52 de ani).

Al patrulea calendar mayaș se numea Marea Numărătoare/ Calendarului de Lungă Durată, avea 5
mii și ceva de ani/ aproximativ 2.880.000 de zile și fusese conceput pentru a “cartografia” timpul
peste generații. O data cu numaratoare lunga poate fi convertita intr-un singur numar care
reprezinta zilele ce au trecut, sau invers, pana la data de 0. Deși extraordinar de exact, calendarul
mayaș se oprește brusc în 21 decembrie 2012; acest calendar se bazează pe cicluri, iar în 2012
începe un nou ciclu.

Limba şi scrisul civilizaţiei maya Maya au avut un sistem de scriere din cele mai avansate
printre civilizaţiile antice şi au scris pe tot ce era posibil, inclusiv clădiri. Graffiti poate? Ca şi
egiptenii limba lor scrisă era compusă din ieroglife. Ei erau capabili să scrie propoziţii complete şi
să redea povestiri. Ei foloseau peniţe făcute din pene de curcan.

Poporul mayas a dezvoltat o metoda de scris constind in notatii hieroglifice, prin care au inregistrat
date importante despre istoria, mitologia si ritualurile lor, toate incrustate in piatra, pictate sau
ornamentate pe diferite alte obiecte de uz comun, cit si elemente de decoratiune sau constructie.
Din fibrele unei plante speciale, au imitat hirtia, grupind foile cu hieroglife in asa-numitele
"codexuri". Patru dintre acestea mai exista si astazi: Dresdensis - acum in Dresda, Perez - acum in
Paris, respectiv Tro si Cortesianus - ambele in Madrid.

Codex Dresdensis

10
Codex Tro si Codex Cortesianus sunt partile componente ale unui singur document original, astfel ca sunt
cunoscute sub numele de Codex Tro-Cortesianus. Aceste carti erau folosite in divinatie mai ales, furnizind
date despre evolutia agriculturii, a vremii, a bolilor, a vinatorii, cit si despre astronomie.

Din păcate, multe dintre scrierele lor s-au pierdut în timpul cuceririi spaniole. Prin studiul laborios în perioada
secolelor 20 şi 21 multe din scrierele lor rămase au fost recuperate şi traduse.

Vechiul Imperiu a ajuns la apogeu în secolul IV d.Hr., când civilizația mayașă se extinde teritorial
până în nordul peninsulei Yucatan și în regiunile de coastă din Campeche. Tot atunci, artiștii și
astronomii mayași au ajuns la cel mai înalt nivel de cunoaștere și dezvoltare artistică.

Declinul care a urmat a fost extraordinar de rapid. După anul 830 se înregistrează o scădere
dramatică a numărului de clădiri noi și stele ridicate. În anul 790, au fost ridicate stele noi în 19
orașe; un secol mai târziu, în doar trei orașe. Astfel, se observă că viața ceremonială în aceste
centre urbane a decăzut rapid în doar câteva decenii. Este posibil însă ca orașele să fi fost folosite
în continuare, pentru scurte perioade de timp, după plecarea astronomilor, dar e sigur că până la
venirea lui Cortes, în 1525, orașele Vechiului Imperiu nu mai erau decât ruine rătăcite prin junglă.

Motivul pentru care aceste orașe au fost părăsite reprezintă un mister. Specialiștii au propus
variate motive: cutremure, epidemii, invazii, deteriorarea solurilor, războaie civile etc., dar niciunul
nu oferă o explicație satisfăcătoare pentru abandonarea atâtor centre urbane într-o perioadă așa
scurtă de timp. Misterul ar putea fi descifrat gândindu-ne la ce s-a întâmplat șase secole mai
târziu, în ultimii ani ai Noului Imperiu.

Marile centre urbane ale Vechiului Imperiu nu au fost niciodată repopulate. Când renașterea
mayașă a început la sfârșitul secolului al X-lea, ea a fost limitată teritorial, în nordul peninsulei
Yucatan. Această nouă fază a civilizației mayașe, cunoscută sub denumirea de Noul Imperiu, e
mult mai bine documentată decât Vechiul Imperiu, datorită scribilor mayași, dar și a spaniolilor.

Secolele XI și XII reprezintă cea mai productivă perioadă a Noului Imperiu. Atunci a fost construit
vastul complex ceremonial de la Chichen Itza. Împreună cu Uxman, Chichen Itza este, din punct
de vedere arhitectural, cel mai important și impresionant oraș al Noului Imperiu. Însă noua artă
mayașă prezintă o exuberanță pe care n-am întâlnit-o în arta Vechiului Imperiu. Caracterul solemn
al vechii religii mayașe s-a pierdut într-un cult dominat de sacrificii umane. Aceste schimbări în
religie se reflectă și în declinul dezvoltării astronomiei și matematicii. Astfel, în următoarele secole,
civilizația mayașă a cunoscut un nou declin, parțial și datorită unor calamități naturale. La sfârșitul
secolului al XV-lea, după o serie de războaie civile, epidemii și uragane, marile orașe din Yucatan
11
au fost abandonate voluntar de populație, iar liderii mayași au fondat noi așezări în altă parte,
motivați de sentimentul că vechile așezări ajunseseră sub sub semnul ghinionului.

Până la venirea spaniolilor, în 1511, civilizația era în plin proces de declin. Totuși, sfârșitul
civilizației Noului Imperiu avea să vină abia la sfârșitul secolului al XVII-lea, în 1697 (când spaniolii
au cucerit ultima cetate mayașă) ultimii reprezentanți ai Noului Imperiu, stabiliți în zona lacului
Peten, au decis că ciclul de 20 de ani ce se încheia în acel an avea să fie unul decisiv pentru
poporul lor; fără îndoială că acest fapt a contribuit la decizia acestora de a se preda într-un final
spaniolilor. Din aceste două exemple deducem că mayașii Noului Imperiu erau convinși că anumite
locuri sau perioade erau aducătoare de ghinion. Dacă această atitudine era împărtășită de
strămoșii lor, atunci poate că orașele Vechiului Imperiu au fost părăsite pentru că deveniseră
nefavorabile.

După sfârșitul Noului Imperiu, populația mayașă și-a păstrat în mod remarcabil un sentiment al
identității rasiale. Mayașii, mai mult decât oricare alt popor din America Centrală, a rezistat
tentativelor de integrare în națiunile moderne. Însă această tenacitate nu privește decât aspectele
folclorice ale trecutului mayaș: limba, tehnicile agricole, cultele fertilității și câteva idei rudimentare
ale organizării tribale sunt singurele care s-au păstrat. Cunoștințele astronomilor și a
matematicienilor din Vechiul Imperiu, talentul arhitecților și sculptorilor, al pictorilor și scribilor-toate
au fost uitate de mayașii de azi. În opinia specialiștilor, asta sugerează că vechii mayași au fost
mereu inspirați de o elită restrânsă la număr, și că atunci când această elită a dispărut sau și-a
abandonat prerogativele, oamenii simpli s-au întors la realitatea cotidiană a cultivării porumbului.

În legătură cu dispariția civilizației maya, s-au presupus mai multe variante – se bănuiesc: o
invazie a barbarilor nordici, factori economici, asaltul junglei, o revoluție lentă a masei țărănești
contra elitei religioase și aristocratice, etc. Toate sunt însă doar presupuneri, dispariția civilizației
mayașe continuând să rămână încă un mister.

Curiozități

1. Mayaşii nu au folosit fierul şi nici oţelul. Armele lor erau făcute din obsidan sau altă rocă
vulcanică.

2. Renumitul pigment al mayaşilor denumit “Maya albastru” sau cum i se spune în spaniolă “azul
maya”, a fost văzut în mai multe locaţii arhitecturale a civilizaţiei lor, inclusiv în situl arheologic
Cacaxtla de la Batalla. Cacaxtla este un palat mare cu multe picturi murale colorate vibrant în stil
mayaş. Ca una din cele mai proiminente trăsături a civilizaţiei maya această culoare superbă
albastru-turcoaz a supraveţuit şi poate fi văzută doar din cauza caracteristicilor chimice specifice
din care a fost făcută, compoziţie care rămâne încă necunoscută.

12
3. Astazi, in zona inaltuimilor muntoase din cel mai sudic stat mexican, situat la granița cu
Guatemala, trăiește circa 1 milion de oameni vorbitori ai limbilor mayașe : Tzotzil și Tzetzal.

4. Medicina mayaşilor a fost una destul de avansată. Sănătatea şi medicina printre vechii maya a
fost un amestec complex de spirit, corp, religie, ritualuri şi ştiinţă. Medicina era practicată doar de
puţinii selectaţi care au primit o educaţie excelentă. Ei suturau (cuseau) rănile folosind părul uman,
plombau dinţii cu pirită de fier şi chiar făceau proteze din jad şi turcoaz.

Dinți plombați cu pirită ai unui conducător mayaș

5. Saunele şi băile de sudoare sau zumpul-ché, cum le numeau mayaşii, au jucat un rol imens în
cultura Maya. Ele erau un element important pentru purificare la mayaşii antici.

6. Cultura Maya era extrem de pasionată de diferite forme de bijuterii, cele mai fregvente erau din
jad şi aur. Familiile regale şi preoţii purtau bijuterii de natură mai sofisticată. Jadul era purtat în
mărgele, brăţări şi cercei. Jadul a fost unul dintre articolele cele mai comercializate de mayaşi.

13
14
Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Civilizații_precolumbiene

https://ro.wikipedia.org/wiki/Civilizația_mayașă

https://inbors.com/curiozitati-despre-civilizatia-maya/

http://www.interferente.ro/civilizatia-mayasa.html

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/civilizatia-maya-la-apogeu

15