Civilizatia Mayasa

Civilizaţia maiaşă este o civilizaţie mesoamericană

care şi-a atins apogeul în perioada 300–900.
CulturileMaya târzii, scindate în regiuni, precum şi
poporul aztec şi incaş construiesc în secolul al XV-lea mari
imperii, bine administrate, în America Centrală şi de Sud.
Cultura Maya târzie este împărţită într-un număr de state
separate. Sunt slăbite în sec. XV de conflicte
politice şi cucerite în secolul al XVI-lea de spanioli.
Imperiul Maya, centrat în zonele joase tropicale din ceea
ce este acum Guatemala, a atins apogeul puterii şi influenţei
sale în jurul secolului al VI-lea. Civilizaţia Maya a excelat
în agricultură, ceramică, scriere, sistemul
calendaristic şi matematică şi a lăsat în urmă o uimitoare
valoare arhitecturală impresionantă şi opere de artă simbolică.
Cele mai multe dintre acestea se situează în oraşele de piatră,
abandonate în anii 900. Oamenii de ştiinţă din secolul XIX au
dezbătut cauza acestui declin dramatic.
 Civilizaţia Maya a fost una dintre societăţile indigene
cele mai dominante ale Mezoamericii (un termen folosit
pentru a descrie Mexic şi America Centrală înainte de
cucerirea spaniolă din secolul XVI). Spre deosebire de alte
populaţii indigene împrăştiate în Mezoamerica, Maya a fost
centrată într-un bloc geografic care să acopere toată
Peninsula Yucatan şi Guatemala; Insulele Belize şi părţi ale
statelor mexicane Tabasco şi Chiapas , precum şi partea de
vest a Hondurasului şi El Salvador. Această concentrare a
arătat că Maya a rămas relativ protejată de invazia altor
popoare mesoamericane.
În cadrul acestei întinderi, civilizaţia Maya a trăit în trei
sub-zone, cu diferenţe distincte de mediu şi culturale: în
depresiunile nordice în Peninsula Yucatan, în depresiunile din
sud, în districtul Peten din Guatemala şi nordul porţiunilor
adiacente din Mexic, Belize şi Honduras de vest; şi de sud ,
în regiunea muntoasă din sudul Guatemalei. Zona din sudul
regiunii a atins apogeul în timpul perioadei clasice a
civilizaţiei Maya (250 - 900 d.Hr.), şi a construit marile
oraşe de piatră şi monumente, care au fascinat exploratori şi
cercetători din regiune.
 Unul dintre multele lucruri interesante despre maiaşi a
fost capacitatea lor de a construi o civilizaţie măreaţa într-
un climat tropical umed. În mod tradiţional, popoarele antice
au înflorit în climate uscate, în cazul în care managementul
centralizat al resurselor de apă (prin irigaţii şi a altor
tehnici) au stat la baza societăţii. În zonele joase din sud
Maya, cu toate acestea, au existat câteva râuri navigabile de
comerţ şi transport, nefiind necesar un sistem de irigare.
Deşi invadatorii străini au fost dezamăgiţi de lipsa relativă
de argint şi de aur, maiaşii au profitat de zonă de multe
resurse naturale, inclusiv calcar (pentru construcţii),
obsidian sau rocă vulcanică (pentru unelte şi arme) şi sare,
inclusiv pene de quetzal, jad (folosite pentru a decora
costume elaborate ale nobilimii Maya) şi scoici marine, care
au fost folosite ca trâmbiţe în ceremonii şi de război.
 Stiinta Mayasa

Există un alfabet cu 800 de hieroglife, iar maiaşii studiau

matematicile superioare, astronomia şi sistemele
calendaristice. Codexurile descoperite, scrise
cu hieroglifelemayaşe, oferă indicii parţiale despre
cunoştinţele ştiinţifice în astronomie, calendarul dezvoltat
de această civilizaţie fiind foarte precis. Maiaşii aveau
abilitatea de a prezice cu exactitate eclipsele, precum şi
deplasările planetelor, fără a cunoaşte aparatele optice sau
unităţile de timp. Sistemul matematic se baza pe numărul
"20" şi folosea trei simboluri: o bară pentru cinci, un punct
pentru unu şi un cerc pentru zero. Calea Lactee era venerată
de maiaşi, care o numeau Copacul Lumii, care era
reprezentat de un arbore înalt numit Ceiba. Venus era cea
mai interesantă dintre toate planetele. Credeau chiar că era
mai importantă decât Soarele. Urmăreau cu atenţie cum
parcurgea toate fazele. Erau observatori perspicace,
sensibili la ciclul natural al soarelui, lunii şi planete. Maiaşii
scriau pe hârtia din scoarţă de copac, numită codex. Doar
patru dintre aceste codexuri au supravieţuit
 Panteonul mayaş
Sculpturile, picturile şi codexurile îi arată pe zeii maiaşi cu
un curios amestec de trăsături umane şi animaliere. Zeii
cerului, ai pământului şi din lumea subterană erau „hrăniţi” cu
sânge de animale şi de oameni sacrificaţi. Credincioşii îşi
provocau răni pe tot corpul, ca sacrificiu adus zeilor.
Se ştie însă că zeii maiaşi sunt numeroşi şi au legătură cu toate
fenomenele naturii. Reprezentaţi sub o înfăţişare jumătate-
omeneasca, jumătate-animala ei sunt binefăcători sau
răufăcători. Divinităţile principale sunt: Hunabku, tatăl
zeilor, Itzama regele cerului, zeu principal al preoţilor, care
a adus oamenilor scrisul şi calendarul, precum şi soaţa sa
Ixchel, zeiţa mamă. Maiaşii clădesc piramide deasupra
cărora se află temple. Aici ei venerează nişte divinităţi
,precum şi pe zeul-jaguar. Prinţii locuiesc în nişte palate
orizontale, cu încăperi extrem de numeroase, dispuse în jurul
unei curţi centrale.
Itzama
Zeul Jaguar
 Civilizaţia Maya au practicat şi au promovat sacrificarea
cu sânge pentru zeii lor; în special a copiilor mici. Jertfele lor
de obicei aveau loc la prima apariţie a planetei Venus sau pur şi
simplu pentru a potoli seatea soarelui. Ca şi în alte culturi
vechi, ei credeau că sacrificarea sufletuilui pur al copilului le
va aduce prosperitatea şi îi va ajuta să evite dificultăţi.
Prizonierii, sclavii şi alţii erau pregătiţi pentru a fi
sacrificaţi, fiind vopsiţi în albastru şi uneori torturaţi. Apoi ei
erau conduşi până în vârful piramidei. Aici ei erau sau împuşcaţi
de o salvă de săgeţi sau li se tăia inima din piept, de către un
preot al templului, în timp ce ea încă se zbătea. Uneori după
aceasta, preoţii asistenţi jupuiau victima iar preotul principal
îmbrăca pielea şi efectua un dans ritual.