Jacques-Yves Cousteau, cel mai

cunoscut oceanolog
Binecunoscutul oceanolog Jacques-Yves Cousteau s-a născut la 11
iunie 1910, în Saint-André-de-Cubzac, Franţa. La vârsta de patru ani
a învăţat să înoate şi a început să fie fascinat de apă, fascinaţie care avea
să dureze toată viaţa. Devenind adolescent, a manifestat o curiozitate
mare faţă de fotografii şi aparate de fotografiat.

La 13 ani a fost trimis la internat în Alsacia. După ce a terminat studiile

pregătitoare, a urmat
cursurile Colegiului
“Stanislas” din Paris, apoi
ale Academiei de Marină
din Brest, obţinând
diploma de inginer. A
activat în marina franceză
în perioada 1930-1956,
fiind mobilizat înainte de
război la Shanghai, în
Indochina, şi la Toulon.
În 1933, Jacques Cousteau a fost victima unui grav accident auto,
iar în perioada de recuperare a înotat zilnic în apele
Mediteranei. Prietenul său Philippe Tailliez i-a dăruit o pereche de
ochelari de înot, care l-au făcut să observe atent tainele mării şi lumea
subacvatică. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, şi-a satisfăcut
stagiul militar mai întâi ca ofiţer de artilerie pe crucişătorul “Duplex”,
apoi în cadrul trupelor pazei de coastă din Mediterană. S-a stabilit cu
familia în orăşelul Megreve, în apropiere de graniţa cu Elveţia.
La mijlocul anilor ’40, Cousteau a înfiinţat Grupul de cercetări
submarine al marinei franceze (OFRS). El este autorul proiectelor
pentru primul submarin cu aer comprimat, precum şi al unui număr mare
de instalaţii destinate scufundării.
În această perioadă, a realizat primul dispozitiv aqua-pulmonar care
permitea scafandrilor să rămână sub apă perioade lungi. Cousteau a
avut un rol esenţial în realizarea unui aparat de fotografiat impermeabil
care putea rezista la presiunea mare din apă adâncă. A filmat două
documentare privind explorarea subacvatică – “18 metri adâncime” şi
“Epave”.
În timpul războiului,
Cousteau a aderat la
mişcarea de rezistenţă
franceză,
recunoscându-i-se
ulterior meritele şi
fiindu-i acordate mai
multe medalii, inclusiv
Legiunea de Onoare
din Franţa. După
război, Cousteau a lucrat cu marina franceză la depistarea minelor
subacvatice. Totodată, a continuat explorările subacvatice şi a efectuat
diferite teste şi filmări subacvatice.
În 1948, Cousteau, împreună cu Philippe Tailliez şi alţi oameni de
ştiinţă, a întreprins o expediţie subacvatică în Marea Mediterană pentru a
găsi un vas roman naufragiat. A fost prima operaţiune de arheologie
subacvatică folosind un aparat diving autonom.
Doi ani mai târziu a închiriat o navă pe care a transformat-o în vas
de cercetare oceanografică numit “Calypso”. După o luptă serioasă
pentru a finanţa efectuarea expediţiilor sale ştiinţifice, Cousteau şi-a dat
seama că trebuia să atragă atenţia mass-media pentru a transmite lumii
ceea ce făcea el şi a-i face pe oameni să înţeleagă importanţa acestor
cercetări. În 1953, el a publicat cartea “The Silent World”, după care
s-a făcut apoi un film, ce a fost premiat. Succesul cărţii şi filmului i-a
permis să finanţeze o altă expediţie la Marea Roşie şi Oceanul Indian,
sponsorizat de guvernul francez şi National Geographic Society.
În 1966, Jacques Cousteau a realizat primul film, “Lumea lui Jacques-
Yves Cousteau”, transmis de televiziunea ABC. În 1968, el a produs
serialul de televiziune “Lumea submarină a lui Jacques-Yves Cousteau”,
care a durat timp de nouă sezoane. Milioane de oameni au urmărit
cum Cousteau şi echipajul vasului “Calypso” au străbătut apele
globului dezvăluind secrete ale vieţii marine şi a
habitatelor. Totodată, Cousteau a început să înţeleagă şi să atragă
atenţia asupra faptului că activitatea oamenilor distruge oceanele.
În laboratoarele submarine proiectate de Cousteau (“Vorkontinent I”,
deschis în 1962, “Vorkontinent II” şi “Vorkontinent III”, în 1965)
activează acvanauţi instruiţi de el iniţial în Marea Mediterană, apoi în
Marea Roşie şi pe riviera franceză. Prima sa acţiune a constituit
subiectul cărţii “Marea vie” (1963), iar cea de-a doua – al
documentarului “Lumea fără soare” (1965, premiul Oscar pentru cel mai
bun documentar).
Cousteau a preluat conducerea
Muzeului Oceanografic din
Monaco, rămânând director
până în 1989. Rezultatul
expediţiilor prelungite efectuate în
această perioadă s-a concretizat în
20 de cărţi şi circa 70 de filme şi
seriale de televiziune. Jacques-
Yves Cousteau a înfiinţat în 1973,
împreună cu fiul său Philippe, “Cousteau Society”, cu scopul de a
asigura supravieţuirea sistemelor hidrografice ale Terrei.
Muzeul “Living Sea”, deschis la bordul vasului “Queen Mary”, în Long
Beach, observaţiile “urmaşului lui Noah” (cum a fost numit de presa
franceză Jacques-Yves Cousteau) sunt privite cu toată seriozitatea în
Franţa.
În anii 1975-1976, a condus expediţia în Marea Egee în căutarea
legendarului continent Atlantida. Cea mai mare şi mai grea expediţie a
carierei sale a fost însă cea desfăşurată timp de optsprezece luni (1983-
1984) în Amazonia, rodul acestei călătorii fiind un amplu reportaj
(“Aventura Amazonului”).
După “Moulin a Vent” (vaporul cu care, în noiembrie 1983, Cousteau
a traversat Atlanticul), în aprilie 1985 este lansată o nouă navă
destinată cercetărilor ştiinţifice, “Alcyone”, dotată cu un sistem de
acţionare prin forţa vântului
conceput de el. În anii ’80,
Cousteau a continuat să
producă documentare-serial
de televiziune, adevărate
pledoarii pentru protejarea
habitatului oceanelor.
A pus bazele unei noi
ştiinţe – “ecotehnica” şi ale înlocuirii conceptului de drepturi ale
omului cu “drepturile generaţiei viitoare”. În martie 1993, Cousteau a
fost numit de preşedintele francez François Mitterrand preşedinte al
“Consiliului pentru drepturile generaţiei viitoare”, organizaţie pentru
protecţia mediului subordonată Ministerului Mediului având sarcina de a
prezenta rapoarte şi propuneri privind integrarea ecologiei în programele
politice.
La 8 ianuarie 1996, “Calypso” a fost “agăţat” accidental de o barjă şi s-a
scufundat în zona Singapore. Jacques Cousteau a încercat să strângă bani
pentru a construi o navă nouă, dar a murit în mod neaşteptat, la Paris, la
25 iunie 1997.
Printre filmele realizate de Cousteau amintim: “Peştele de aur” (1969,
film distins cu Premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj); “Lumea
fără soare” (1965, Oscarul pentru cel mai bun documentar); “Lumea lui
Jacques-Yves Cousteau” (serial TV, 1966-1968); “Lumea submarină a
lui Jacques-Yves Cousteau” (1968); “Aventurile Amazoniei” (serial TV,
1982-1985); “Cousteau – Redescoperirea lumii” (începând din 1986).
A publicat şi o serie de cărţi între care: “La Plongé au Scaphandre”
(1948); “The Silent World” (1953); “Lumea liniştii şi expediţia
Calypso”; “Rechinii”, “Coralii”, “Poluarea” (1970); “Rechinii –
minunaţii răpitori ai mării”; “Viaţa şi moartea în marea de corali”
(1972); “Trei aventuri: Galapagos, Titicaca, Peşterile albastre” (1973),
“Delfinii” (1975).
Jacques-Yves Cousteau a fost doctor Honoris Causa al
universităţilor Brandeis şi Berkeley din SUA, laureat al premiului
Bruno H.Schubert (1983), al Marii Cruci de Merit (1984) şi al
Medaliei pentru pace a SUA (1985). Din 1968, a fost membru al
National Academy of Science, SUA, iar din 1989, al Academiei
Franceze.
A fost căsătorit din 1937 cu Simone Melchior (decedată în 1990), cu
care a avut doi fii – Jean Michel, arhitect şi vicepreşedinte al Fundaţiei
Cousteau, şi Philippe, colaborator apropiat în activitatea sa ştiinţifică,
care a murit în 1979 într-un accident de avion. La 28 iunie 1991,
Cousteau s-a recăsătorit cu Francine Triplet, cu care a avut o fiică,
Diane, şi un fiu, Pierre-Yves, ambii născuţi în perioada în care era
căsătorit cu Simone.