Emil Racoviță este cel care a creat biospeologia, aceasta din urmă fiind știința care se ocupă de studiul

ființelor
care populează lumea tainică și tenebroasă a peșterilor. Totodată, ilustrul savant este cel care a înființat cel
dintâi institut de studiu al biospeologiei, la nivel mondial.
Cât privește viața marelui savant, există o serie de aspecte interesante, care merită să fie evidențiate. Racoviță
s-a născut la 1868, într-o familie cu origini boierești. Tatăl său era judecător iar mama pianistă. Racoviță l-a
avut ca dascăl pe Ion Creangă iar mai apoi pe geologul și paleontologul Grigore Cobălcescu.
Abia intrase în cel de-al 25 an al vieții sale când a devenit membru al societății franceze de biologie. Peste
puțină vreme avea să fie cooptat în echipa de exploratori care, la bordul navei „Belgica”, avea să realizeze o
faimoasă expediție în Antarctica. Din echipa de cercetători făcea parte și Roald Amundsen – întâiul om ce a
reușit să atingă Polul Sud, performanță realizată cu trei ani înaintea începerii Primului Război Mondial.
În Antarctica a fost descoperită o strâmtoare ce a fost botezată Belgica, după numele vasului. Una dintre
insulele din zonă a fost botezată de către savantul român după numele geologului și paleontologului
Cobălcescu, fostul său dascăl. Fie vorba între noi, nu era rău să îi fie atribuit unei insule din îndepărtata
Antarctică și numele lui Ion Creangă.
Alte două regiuni, dintre care o insulă, au căpătat numele de Danco și Wiencke, după doi exploratori care și-au
găsit sfârșitul în riscanta expediție, efectuată în cea mai neprimitoare regiune a Terrei. În apropiere de Polul
Sud, Racoviță a trăit una dintre cele mai mari aventuri ale vieții sale în momentul în care Belgica a rămas
blocată între ghețurile fără de sfârșit, din 1898, luna lui Mărțișor și până-n luna lui Făurar a anului următor.
Pentru alții, captivitatea în țara ghețurilor veșnice ar fi fost o condamnare, o pedeapsă cumplită. Dar nu și
pentru Racoviță! Pentru el a fost o oportunitate. Și pentru știință de asemenea. Cercetările realizate și
observațiile culese s-au concretizat în nu mai puțin de… șaizeci de volume. Cu acest prilej, Racoviță a studiat
cetaceele și a descoperit o nouă specie, balena cu cioc.
Activitatea de explorator și de speolog a lui Racoviță este binecunoscută. Mai puțin știut este că savantul nu s-a
dat înapoi nici de la explorarea adâncurilor. În interesanta lucrare „Peșteri Scufundate” (apărută în România
anului 1987) se arată că în arhivele stațiunii de cercetări marine de la Banyuls-sur-Mer au fost găsite
interesante documente redactate de mâna lui Racoviță. Acolo, savantul român descria acțiunile de scufundare
pe care le-a efectuat în Marea Mediterană și rezultatele lor științifice.
Ca scafandru, Racoviță a fost instruit în tehnicile de imersiune de către Louis Boutan (biolog și pionier al
fotografiei subacvatice). În scufundările pe care le-a efectuat în vara lui 1895, Racoviță ajungea până la
adâncimi de 15 metri, pentru a studia formele de viață marine și a preleva exemplare de faună și floră. Prin
acest aspect mai puțin cunoscut al activității sale, Racoviță poate fi numit, după cum se arată și în lucrarea mai
sus-amintită, nu doar un pionier al explorării adâncurilor terestre, a formațiunilor carstice, ci și un pionier al
explorării abisurilor marine, în interes biologic.
Surse: „Peșteri Scufundate” (Ed. Academiei RSR, 1987)
La câțiva ani după revenirea din expediția de la Polul Sud, care l-a făcut celebru, viața și cariera omului
de știință Emil Racoviță au luat o nouă turnură: interesul pentru organismele marine a fost înlocuit de
cel pentru studiul faunei subterane. În 1919, Racoviță părăsește Franța (unde locuise timp de 34 de ani)
și vechile sale legături științifice de acolo pentru a se muta la Cluj, ca director al nou-înființatului
Institut de Speologie.
Începând din 1905 (când a devenit și membru corespondent al Academiei Române), însoțit de soția sa, Hélène
Marie Léontine Boucart, și de colaboratorul și bunul său prieten René Jeannel, medic licențiat și în științe
naturale, Racoviță va explora, timp de 17 ani, peste 1.400 de peșteri din sudul Franței, sudul Europei și nordul
Africii, publicând descrieri ale acestora și ale faunei lor. În 1907, cei doi vor publica „Eseu asupra problemelor
biospeologice”, prima lucrare importantă dedicată biospeologiei, inventariate fiind peste 20.000 de eșantioane
din fauna cavernicolă.
Ideea și conceptele acestei noi discipline, biospeologia, aveau să fie prezentate de Racoviță în celebrul „Eseu
asupra problemelor biospeologice”, publicat, la 15 mai 1907. A fost prima, de fapt unica, lucrare biospeologică
a operei lui Racoviță, ea înglobând, în 118 pagini, revizuirea critică și argumentată a tuturor observațiilor sale
de până atunci. În plus, Racoviță a pus pe picioare un organism științific internațional, Biospeologica.Emil
Racoviţă a fost primul explorator român în Antarctica şi unul dintre primii biologi din lume care s-a ocupat de
etiologia animală. La Cluj, în aprilie 1920, a înfiinţat Institutul de Speologie, primul de acest fel din lume.