EMIL GEORGE RACOVITA

Descoperiri stiintifice

In 1891, după absolvirea Facultatii de Științe din Universitatea Sorbona, a lucrat la

laboratoarele Arago în cadrul stațiunii de biologie marină de la Banyuls-sur-Mer, unde a
realizat o serie de scufundări la 10 m, fiind ajutat de un echipament Siebe-Gorman,
pentru a cerceta viața subacvatică. Momentul îl prezintă pe Emil Racoviță în prima
fotografie subacvatică ce s-a păstrat până astăzi, realizată de fotograful francez Louis
Marie Auguste Boutan. În această perioadă, Racoviţă a descoperit, împreună cu G.
Pruvot, 11 specii de anelide, o specie de viermi cu corpul cilindric.

În anul 1920, an în care a devenit membru al Academiei Române, Emil Racoviţă a

fost invitat ca profesor la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, unde a înființat, la
26 aprilie 1920, primul institut de biospeologie din lume şi unde au activat, pe lângă
numeroși cercetători români, şi prieteni ai săi, biologul elvețian Alfred Chappuis şi biologii
francezi Jules Guiart şi René Jeannel. În cadrul acestui nou institut, Emil Racoviţă a
predat primul curs de biologie generală din România.

În anul 1920, an în care a devenit membru al Academiei Române, Emil Racoviţă a

fost invitat ca profesor la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, unde a înființat, la
26 aprilie 1920, primul institut de biospeologie din lume şi unde au activat, pe lângă
numeroși cercetători români, şi prieteni ai săi, biologul elvețian Alfred Chappuis şi biologii
francezi Jules Guiart şi René Jeannel. În cadrul acestui nou institut, Emil Racoviţă a
predat primul curs de biologie generală din România.

De o deosebită importanţă a fost contribuţia lui Emil Racoviţă la studiul vieții

balenelor, pinguinilor și a unor păsări antarctice, care i-a adus o notorietate deosebită în
lumea ştiinţifică a momentului. El a rămas atunci în istoria științei ca descoperitor al
balenei cu cioc.

În 1904, vizitează Insula Mallorca, unde descoperă, în peștera Cueva del Drach, noi
specii de crustacee, acela fiind momentul în care fascinat de acest domeniu, Racoviţă
renunţă la cercetarea oceanografică, dedicându-se exclusiv ecosistemelor subterane.

În anul 1905, în compania lui René Jeannel, un tânăr și întreprinzător medic

licențiat și în științe naturale, Emil Racoviță pornește în explorarea peșterilor de pe cei
doi versanți ai Munților Pirinei, iar cercetarea avea să se materializeze în celebrul „Eseu
asupra problemelor biospeologice“- „Essai sur les problemes biospeologiques”, prima
lucrare importantă dedicată biospeologiei din întreaga lume, apărută în anul 1907.

A iniţiat un program privat internațional de cercetare numit „Biospeologica”, destinat cercetării

faunei peșterilor. În 1919, bilanțul programului era impresionant: cercetătorii exploraseră 800 de
cavități subterane în principalele regiuni carstice din Europa și nordul Africii, colectaseră 20.000 de
animale și publicaseră 41 de lucrări științifice însumând 3.400 de pagini. În anul 1920, Emil
Racoviţă a fost invitat ca profesor la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, unde a
înființat, la 26 aprilie 1920, primul institut de biospeologie din lume. În cadrul acestui nou
institut, Emil Racoviţă a predat primul curs de biologie generală din România.