Cele patru piersici

Leon Magdan
Un ţă ran avea patru fii. Odată , el se gâ ndi să -i încerce pe fiii să i. Aşa că ,
într-o dimineaţă , i-a chemat la el şi i-a dat fiecă ruia câ te o piersică
frumoasă . Omul a plecat apoi la câ mp, lă sâ ndu-i să -şi vadă de treburi şi
să -şi împartă ziua cum cred ei de cuviinţă . Seara, câ nd s-a întors, i-a
chemat pe toţi patru şi l-a întrebat pe cel mai mare:
– Spune-mi, ce-ai fă cut cu piersica ta ?
– Ce să fac, tă tucă , am mâ ncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună , apoi
m-am gâ ndit că ar fi tare bine să avem şi noi un astfel de pom, aşa că ,
am luat sâ mburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul şi
nă dă jduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.
– Bine ai fă cut, bă iatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun
gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai fă cut cu piersica ta ?
– Eu am mâ ncat-o. A fost atâ t de bună , coaptă şi fragedă …
– Şi apoi ?
– Pă i, am aruncat sâ mburele şi m-am dus la mama să -i mai cer câ teva,
că tare bune erau.
– Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om
lacom că „lă comia strică omenia”.
Dar ţie ţi-a plă cut piersica, a fost bună ? l-a întrebat ţă ranul şi pe cel de-
al treilea fiu al să u.
– Nu ştiu.
– Cum nu ştii, ce-ai fă cut cu ea ?
– Am vâ ndut-o. M-am dus cu ea în tâ rg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
– Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt
de vâ nzare în viaţă , mai ales, nu ceea ce ai primit de la pă rinţi.
În sfâ rşit, ţă ranul l-a întrebat şi pe ultimul bă iat, cel mai mic dintre toţi.
– Dar ţie ţi-a plă cut piersica ?
– Nici eu nu ştiu, tă tucă .
– Cum, şi tu ai vâ ndut-o ?
– Nu, tată . Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e
bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit
din suflet.
Cu lacrimi în ochi, tată l şi-a luat copilaşul pe genunchi şi i-a spus:
– Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă , dar ştiu că , indiferent ce drum vei
urma, vei fi un om bun şi asta e tot ce contează .