„Cele patru piersici”

după o poveste populară

~dramatizare~

Povestitorul:
Odată, demult un țăran a vrut să vadă ce fel de copii are, ce se
ascunde în sufletul lor şi, de ce nu, să vadă pe cine se poate bizui la
bătrânețe. S-a gândit, s-a tot gândit şi s-a hotărât să-i supună la o
încercare.
Astfel, într-o dimineață, i-a chemat la el şi le-a spus:

Tatăl:
- Dragii tatii fecioraşi, veniți fuguța până la mine !

Cei trei fii:

- Da, tătucă ! Iată-ne am sosit !

Tatăl:
- Pentru că ați fost ascultători şi nu mi-ați ieşit din vorbă
niciodată, am hotărât să vă răsplătesc. Uite! Am să vă dăruiesc
fiecăruia câte o piersică. Sunt frumoase, sunt bine coapte, gustoase şi le
meritați din tot sufletul.

Povestitorul:
Apoi, țăranul a plecat la câmp, lăsându-i să-şi vadă fiecare de
treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuviință.
După plecarea tatălui, fiul cel mai mare zice:

Fiul cel mare:

- Ce bun la inimă a fost tătuca azi ! Şi ce piersică frumoasă
mi-a dăruit! O s-o mănânc, dar o să i-au sâmburele şi o să-l plantez în
spatele casei. Apoi o să-l ud, ca pe viitor, să crească acolo un piersic
frumos şi roditor.

Povestitorul:
Al doilea fiu zise şi el:

Al doilea fiu:
- Ce generos a fost tăicuțu cu noi ! De mult îmi doream o
piersică coaptă şi fragedă ca asta! Am s-o mănânc pe nerăsuflate şi...
apoi mă duc la măicuța să-i mai cer câteva, că taaare bune mai sunt
şi... ştiu că mai are puse deoparte pentru cei ca mine!
Povestitorul:
Cel de-al treilea fiu rosti şi el:

Al treilea fiu:
- Tătuțu a fost darnic şi cu mine! Şi când mă uit la piersica asta
bine coaptă şi frumoasă îmi vine în minte o idee. O să mă duc cu ea la
târg, să o vând şi pe banii obținuți o să îmi cumpăr ceva de care o să
am neapărată nevoie.

Povestitorul:
Într-un târziu, vine şi rândul mezinului care, plin de sfială, glăsui:

Mezinul:
- Ce grijuliu şi bun la suflet e întotdeauna tăicuța! Piersica asta
gustoasă şi zemoasă pe care mi-a oferit-o cu atâta drag, n-am s-o
mănânc şi nici n-am s-o vând.
Dacă eu m-am bucurat nespus, când am primit-o, atunci cred că
cel mai potrivit lucru este o s-o duc prietenului meu de peste drum care
este bolnav. Nădăjduiesc că îi voi face o mare bucurie. Consider că
„prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte” şi măicuța mereu ne spune
să fim buni, milostivi şi generoşi.

Povestitorul:
Seara însă, când țăranul s-a întors acasă, i-a chemat pe cei patru
feciori ai săi şi... l-a întrebat pe cel mai mare:

Tatăl:
- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta ?

Fiul cel mare:

- Ce să fac, tătucă? Am mâncat-o şi-ţi mulţumesc! A fost tare

bună, apoi m-am gândit că ar fi tare bine să avem şi noi un astfel de
pom, aşa că, am luat sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am
udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.

Tatăl:
- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun
gospodar!
- Dar tu, ce-ai făcut cu piersica ta ? îi zise celui de-al doilea fiu.
(povestitorul (7)
Al doilea fiu:
- Eu am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă ...
Tatăl:
- Şi apoi ?

Al doilea fiu:
- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer
câteva, că tare bune erau!

Tatăl:
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un
om lacom că „lăcomia strică omenia”! , Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a
fost bună ? l-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.
(povestitorul 8)

Al treilea fiu:
- Nu ştiu.

Tatăl:
- Cum nu ştii, da' ce-ai făcut cu ea ?

Al treilea fiu:
- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani.
Uite-i!

Tatăl:
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă, că nu toate
sunt de vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi!

Povestitorul:
În sfârşit, ţăranul l-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi:

Tatăl:
- Dar ţie, ţi-a plăcut piersica ?

Mezinul:
- Nici eu nu ştiu, tătucă!

Tatăl:
- Cum? Și tu ai vândut-o ?

Mezinul:
- Nu, tată! Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum,
care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a
mulţumit din suflet.
Povestitorul:
Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi i-a spus:

Tatăl:
- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum
vei urma, vei fi un om bun şi asta e tot ce contează!

Tatăl:

- Dragii mei, țineți minte ce vă voi spune! Fiecare lucru are

valoarea lui. Nu e bine să ne gândim numai la noi şi la prezent. Trebuie
să chibzuim la viitor şi la ceilalți. Aceasta este adevărata măsură a
omeniei şi a prieteniei.

Tatăl:

-Dacă aceste valori personale vă vor ghida în viață, veți deveni

oameni adevărați, iar eu voi fi mândru că sunt tatăl vostru!
 Replicile povestitorului

Povestitorul (1):
Odată, demult un țăran a vrut să vadă ce fel de copii are, ce se
ascunde în sufletul lor şi , de ce nu, să vadă pe cine se poate bizui la
bătrânețe. S-a gândit, s-a tot gândit şi s-a hotărât să-i supună la o
încercare.
Astfel, într-o dimineață, i-a chemat la el şi le-a spus:

Povestitorul (2):
Apoi, țăranul a plecat la câmp, lăsându-i să-şi vadă fiecare de
treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuviință.
După plecarea tatălui, fiul cel mai mare zice:

Povestitorul (3):
Al doilea fiu zise şi el:

Povestitorul (4):
Cel de-al treilea fiu rosti şi el:

Povestitorul (5):
Într-un târziu, vine şi rândul mezinului care, plin de sfială, glăsui:

Povestitorul (6):
Seara însă, când țăranul s-a întors acasă, i-a chemat pe cei patru
feciori ai săi şi... l-a întrebat pe cel mai mare:

- Dar tu, ce-ai făcut cu piersica ta ? îi zise celui de-al doilea fiu.
(povestitorul (7)

- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un

om lacom că „lăcomia strică omenia” !

- Dar ţie, ţi-a plăcut piersica, a fost bună ? l-a întrebat ţăranul şi pe
cel de-al treilea fiu al său. (povestitorul 8)

Povestitorul (9):
În sfârşit, ţăranul l-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre
toţi :

Povestitorul (10):
Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi i-a spus:
 Replicile tatălui

Tatăl _1:
- Dragii tatii fecioraşi, veniți fuguța până la mine !

Tatăl_2:
- Pentru că ați fost ascultători şi nu mi-ați ieşit din vorbă
niciodată, am hotărât să vă răsplătesc. Uite! Am să vă dăruiesc
fiecăruia câte o piersică. Sunt frumoase, sunt bine coapte, gustoase şi
le meritați din tot sufletul.

Tatăl_3:
- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta ?

Tatăl_4:
- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun
gospodar!
- Dar tu, ce-ai făcut cu piersica ta ? ? îi zise celui de-al doilea fiu.
(povestitorul (7)

Tatăl_5:
- Şi apoi ?

Tatăl_6:
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un
om lacom că „lăcomia strică omenia” !

- Dar ţie, ţi-a plăcut piersica, a fost bună ? l-a întrebat ţăranul şi pe
cel de-al treilea fiu al său. (povestitorul 8)

Tatăl_7:
- Cum nu ştii, da' ce-ai făcut cu ea ?

Tatăl_8:
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate
sunt de vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi!

Tatăl_9:
- Dar ţie, ţi-a plăcut piersica ?

Tatăl_10:
- Cum? Și tu ai vândut-o ?
Tatăl_11:
- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum
vei urma, vei fi un om bun şi asta e tot ce contează!

Tatăl_12:

- Dragii mei, țineți minte ce vă voi spune! Fiecare lucru are

valoarea lui. Nu e bine să ne gândim numai la noi şi la prezent. Trebuie
să chibzuim la viitor şi la ceilalți. Aceasta este adevărata măsură a
omeniei şi a prieteniei.

Tatăl_13:

- Dacă aceste valori personale vă vor ghida în viață, veți

deveni oameni adevărați, iar eu voi fi mândru că sunt tatăl vostru!

Replicile fiului mai mare

Cei trei fii:

- Da, tătucă ! Iată-ne am sosit !

Fiul cel mare _1:

- Ce bun la inimă a fost tătuca azi ! Şi ce piersică frumoasă
mi-a dăruit! O s-o mănânc, dar o să i-au sâmburele şi o să-l plantez în
spatele casei. Apoi, o să-l ud ca pe viitor să crească acolo un piersic
frumos şi roditor.

Fiul cel mare_2:

- Ce să fac, tătucă? Am mâncat-o şi-ţi mulţumesc! A fost tare
bună. apoi m-am gândit că ar fi tare bine să avem şi noi un astfel de
pom, aşa că, am luat sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am
udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.
 Replicile celui de-al doilea fiu

Cei trei fii:

- Da, tătucă ! Iată-ne am sosit !

Al doilea fiu_1:
- Ce generos a fost tăicuțu cu noi ! De mult îmi doream o piersică
coaptă şi fragedă ca asta! Am s-o mănânc pe nerăsuflate şi...apoi mă
duc la măicuța să-i mai cer câteva, că taaare bune mai sunt şi... ştiu că
mai are puse deoparte pentru cei ca mine!

Al doilea fiu_2:
- Eu am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă ...

Al doilea fiu_3:
- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer
câteva, că tare bune erau !

Replicile celui de-al treilea fiu

Cei trei fii:

- Da, tătucă ! Iată-ne am sosit !

Al treilea fiu_1:
- Tătuțu a fost darnic şi cu mine! Şi când mă uit la piersica asta
bine coaptă şi frumoasă îmi vine în minte o idee. O să mă duc cu ea la
târg, să o vând şi pe banii obținuți o să îmi cumpăr ceva de care o să
am neapărată nevoie.

Al treilea fiu_2:
- Nu ştiu.

Al treilea fiu_3:
- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani.
Uite-i!
 Replicile mezinului

Cei trei fii:

- Da, tătucă ! Iată-ne am sosit !

Mezinul:
- Ce grijuliu şi bun la suflet e întotdeauna tăicuța! Piersica asta
gustoasă şi zemoasă pe care mi-a oferit-o cu atâta drag, n-am s-o
mănânc şi nici n-am s-o vând.
Dacă eu m-am bucurat nespus, când am primit-o, atunci cred că
cel mai potrivit lucru este o s-o duc prietenului meu de peste drum care
este bolnav. Nădăjduiesc că îi voi face o mare bucurie. Consider că
„prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte” şi măicuța mereu ne spune
să fim buni, milostivi şi generoşi.

Mezinul:
- Nici eu nu ştiu, tătucă!

Mezinul:
- Nu, tată! Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum,
care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a
mulţumit din suflet.