“Invitatia la vlas” – de Mihail Drumes

Mihail Drumes a fost un dramaturg, novelist, realizator de proza scurta si

romancier roman, foarte popular in perioada interbelica. Acesta s-a nascut pe 26
noiembrie 1901 in Ohrid, Imperiul Otoman, si a incetat din viata pe 27 februarie
1982, la varsta de 80 de ani in Bucuresti.
Mihail Drumeș, la vârsta de 26 de ani, a intrat în lumina literaturii române ca
membru al Societății Scriitorilor Români și Societății Autorilor Dramatici în 1927.
Înainte de a deveni cunoscut, a publicat prima sa carte de proză, "Capcana".
Ascensiunea sa continuă odată cu publicarea primului său roman, "Sfântul
Părere", în 1930, care a fost bine primit de public. Drumeș a demonstrat abilități
remarcabile în domeniul literaturii, scriind și prima sa piesă, "Ioana d'Arc", în
1932. Aceasta a fost inclusă în repertoriul Naționalului clujean. "Invitația la vals"
(1936) a stabilit un record unic de 35 de ediții, confirmându-l ca un autor de
succes. Romanul "Scrisoarea de dragoste" (1938) a continuat să exploreze teme
literare și sociale.
Mihail Drumeș a reușit să devină unul dintre cei mai citiți scriitori din perioada
interbelică. A scris numeroase opere de literatură, piese de teatru, romane și
povestiri, captivând cititorii. Autorul a continuat să fie prolific și să aducă
contribuții semnificative literaturii române până la moartea sa în 1982. În urma sa,
a lăsat numeroase manuscrise și opere importante care continuă să influențeze
literatura română.
Opera “Inivitatia la vals” a fost publicata in anul 1936, avand un success enorm.
Aceasta te captiveaza inca din titlul analitic, oferindu-ti oportunitatea de a-ti
imagina continuarea unei povesti de dragoste, explicatia titlului regasindu-se la
pagina 24, cand personajul principal invita o fata la vals pentru a evita posibile
conflicte cu o prietena de a lui, desi atentia lui era captata de o fata de origine
poloneza. Desi metatextual nu se observa profunzimea operei, de la primele fraze
cititorul este captivat, astfel inaintand cu placere si cu interes in opera: “Totul s-a
sfarsit: nu-mi ramane decat sa ma sinucid. Sunt ferm convins ca, orice as face de
aici inainte, nu rezolv nimic. Asa ca, neavand incotro, ma vad silit sa-mi plec
steagul in fata mortii.”
In continutul lucrarii se prezinta o poveste de dragoste din punctul de vedere al
naratorului subiectiv numit Tudor Petrican, un tânăr student la Drept care aborda
relațiile cu fetele cu o atitudine nepăsătoare si jucausa, privindu-le ca pe o simpla
joaca. Indiferent de cât de frumoase erau, nu investea niciodată sentimente
profunde în nicio relație. Consider ca acest comportament era parțial influențat de
faptul că provenea dintr-o familie înstărită, obișnuită să-i ofere tot ceea ce-și
dorea.
Deși nu-și dorea cu adevărat să se implice într-o relație serioasă, viața avea alte
planuri. Vecina sa de cameră, Micaela, i-a atras atenția și i-a stârnit
interesul. Tudor a decis să o cucerească, fără să realizeze cu adevărat cât de
mult va schimba această relație viața sa. El a început prin a-i scrie scrisori de
dragoste, care inițial au fost respinse, dar în cele din urmă au fost acceptate
de Micaela. Acest joc subinteles între ei doi a-i avut rolul de a pregăti ceea
ce avea sa urmeze. Reticența cu care Micaela privea lucrurile l-a incurajat pe
Tudor sa lupte pentru aceasta relatie. Părea un teritoriu greu de cucerit și,
încă din primele momente, ea i-a reprezentat o enigma pe care el dorea cu
orice preț să o descopere.
În cele din urmă, Tudor a reușit să câștige inima Micaelei. Ea s-a îndrăgostit de el,
chiar dacă a simțit o oarecare rezervă în comportamentul său. Cu toate acestea,
Micaela nutrea speranța că, în timp, îl va face să o iubească la fel de mult cum il
iubea ea. Au avut momente frumoase împreună, dar și certuri. Însă Tudor a
încercat să rezolve totul, organizând o mică excursie la Constantinopol pentru a-și
îmbunătăți relația.
La întoarcere, Tudor a realizat cât de mult s-au apropiat și, conștientizând
posibilitatea de a se îndrăgosti cu adevărat de Micaela, a decis să pună capăt
relației. A scris o scrisoare de adio, sperând că Micaela va cădea la picioarele sale
și îi va cere iertare pentru eventualele greșeli comise. Cu toate acestea, Micaela nu
a reacționat deloc la prima scrisoare, ceea ce l-a făcut pe Tudor să se enerveze. El
a trimis o a doua scrisoare, anulând cea dintâi și învinovățind-o pe fata pentru
destrămarea relației. Nici la cea de-a doua scrisoare nu a primit niciun răspuns.
Tudor a plecat într-o vacanță la țară, unde a început să-și dea seama de adevărata
semnificație a relației cu Micaela. A revenit în București cu speranța de a o regăsi
și de a se căsători cu ea. După multe căutări norocoase, a dat de ea și a aflat că era
însărcinată cu copilul lui. Cu toate acestea, ea era dezamăgită de felul în care
Tudor se comportase în trecut, când a decis să o părăsească, știind cât de mult il
iubea ea.
Deși a acceptat să se căsătorească cu el, Micaela a pregătit în secret o răzbunare.
Ea intenționa să-l înșele și să-l părăsească, dar planurile i-au fost date peste cap de
catre un accident de mașină în timpul întâlnirii cu un alt bărbat. Tudor a crezut că
ea îl înșelase deja și a hotărât să o părăsească, forțând-o să se căsătorească cu
celălalt bărbat.
Această căsătorie a ruinat-o pe Micaela, care încă îl iubea pe Tudor. Prezența lui ca
un fel de "înger păzitor" în viața sa o împiedica să trăiască în pace, ceea ce a dus la
o decizie tragică. În cele din urmă, Micaela s-a sinucis, lăsând un singur bilet de
adio pentru Tudor, în care îi explica toata suferinta si sentimentele sale fata de
intreaga situatie si fata de el. De asemenea, aceasta isi confeseaza planurile pe car
si le facuse si care esuasera. Tudor a realizat cât de mult a iubit-o pe Micaela și cât
de mult rău i-a făcut intenționat. Deși nu a anticipat că-i va aduce pe amândoi într-
o asemenea situație, el a fost cel care a inițiat evenimentele care au dus la acest
deznodământ. Ca urmare, Tudor a hotărât că nu mai are niciun scop pe această
lume și s-a sinucis și el.
Consider ca acest roman este unul dintre cele mai frumoase romane pe care le-am
citit. Desi are conotatii sumbre ce ne amintesc ca nu suntem vesnici, frumusetea
modului in care Mihail a scris aceasta carte ofera cititorului speranta si un mesaj.
Un mesaj ca dragostea adevarata exista si ca niciodata nu trebuie sa-ti judeci
sentimentele sau sa le opresti din a lua avant.
Personal, cred ca cea mai frumoasa parte a intregii opere este scrisoarea pe care
Micaela i-a scris-o lui Tudor la moartea ei. Acela a fost un capitol unde emotile m-
au napadit si am inceput sa plang din cauza cuvintelor si a exprimarii folosite.
Toate frazele sunt atat de profunde incat te transpun intr-o stare inexplicabila
atunci cand le citesti.
Cateva citate ce mi-au placut si pe care le consider memorabile sunt urmatoarele:
 “In definitive, ce [altceva] e dragostea decat o taina pe care o ascund
indragostitii si o poarta in umbra, de frica luminii?”
 “In materie de dragoste, perseverenta e o arma care nu da gres.”
 “Mi se pare că te văd în toate femeile şi nu te aflu în nici una.”
 “Oricum - era de preferat iadul cu o femeie deşteaptă decât paradisul cu
una proastă.”
 “Iubirile mari sunt tocmai acelea de care te îndoiesti mai mult.”
 “În definitiv, ce e dragostea decât o taină pe care o ascund îndrăgostiţii şi o
poartă în umbră, de frica luminii? Îndată, ce taina se dă pe faţă, dragostea
veştejeste, îşi pierde frăgezimea, vraja devine ceva obişnuit, de toate
zilele.”
 “Marile dureri nu dor la început. Sînt mari pentru că deschid o rană care nu
se mai vindecă.”
 “Iubirea e nesăţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără a-i
cere nimic în schimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă. Eu am rîvnit
totul de la tine pentru că îţi dădusem totul. Oricum, ceva mai bun decît
mine nu puteam să-ţi dau. De aici a pornit eroarea, de la acest schimb în
aparenţă just. Dar ce experienţă aveam, de unde să ştiu că iubirea dintre
două fiinţe nu e egală, că balanţa atîrnă cînd într-o parte, cînd într-alta
după imponderabile de care arar ne dăm seama. În cazul nostru balanţa
atîrna în favoarea ta, lanţurile cu care mă încătuşai erau mai puternice decît
ale mele. De ce te-am judecat luîndu-mă pe mine drept unitate de măsură?
Bărbatul, datorită se vede eului său aşa-zis "superior", se dă dragostei cu
prudenţă, păstrînd rezerve pentru sine, de aceea îşi păstrează, măcar
parţial, echilibrul. Pe cînd noi, femeile, cînd iubim, ne dăm integral
mistuindu-ne în aşa fel încît nu ne rămîne decît umbra celor ce am fost. Iată
de ce prăbuşirea noastră în lipsa coloanei vertebrale e aşa de catastrofală.”
 “După un timp, s-a furişat pe poarta inimilor noastre fiinţa unui vals făcut
numai din farmec şi nostalgie.”

Doresc sa inchei aceasta prezentare prin a va indemna sa cititi aceasta

opera ce merita atatea cuvinte de lauda ce nu au fost inventate inca.
Folosirea celor actuale nu pare justa, caci componenta acestui roman te
lasa intr-un soc staruitor ce iti schimba viziunea asupra iubirii si cum
trebuie tratata o astfel de situatie. O recomand din suflet!