Legenda Soarelui și a Lunii

Când Soarele și Luna s-au întâlnit pentru prima dată, s-au

îndrăgostit nebunește și din prima clipă au trăit o foarte frumoasă
poveste de iubire.
Se spune că pe vremea aceea lumea nu exista și Dumnezeu a
creat-o, dându-i un detaliu particular Lumina. A decis ca Soarele să o
lumineze ziua și Luna noaptea. Astfel, chiar de erau împreună, au fost
obligați să trăiască separat. Se abătu asupra lor o mare tristețe
înțelegând că absolut niciodată nu se vor mai întâlni.
Până și Soarele, deși câștigase numele de “Rege al astrelor”
pentru lumina ce putea emana, era nefericit.
Dumnezeu i-a chemat și le-a spus:
- Nu trebuie să fiți triști, fiecare dintre voi posedă deja propria
lumina. Tu, Lună vei lumina nopțile calde și cele reci, vei încânta
îndrăgostiții și vei inspira poezie. Soare, tu îți vei onora titlul căci vei
fi cel mai important dintre astre, vei lumina ziua pământul, dând
căldură oamenilor și simpla ta prezență îi va face mai fericiți.”
Dar, toate acestea nu au putut alunga tristețea Lunii, ce adesea
plângea.
Soarele a înțeles că unicul lucru pe care îl putea face era să o
încurajeze și să o ajute să accepte ceea ce decisese Dumnezeu, dar
văzând-o suferind atât, se îngrijora tot mai tare și decise să se roage la
Dumnezeu :
-Doamne, ajută Luna! Ea e mai fragila decât mine și nu va
suporta singurătatea!
Dumnezeu în infinita sa bunătate, a creat stelele ca să îi țină
companie.
Luna continua să fie foarte tristă deși stelele se străduiau să o
consoleze.
Azi, ei trăiesc despărțiți. Soarele se preface că este fericit, iar
Luna nu reușește să își ascundă neîmplinirea. Soarele strălucește
pentru că arde de pasiune pentru Lună, iar Luna continuă să trăiască în
obscuritatea singurătății.
Se spune că, în planul lui Dumnezeu, Luna trebuia să fie mereu
plină și luminoasă, dar asta nu se întâmplă aproape niciodată, pentru
că ea este femeie, și femeile sunt așa, când sunt fericite sunt pline și
luminoase, când sunt nefericite se închid și ca atare lumina dispare.
Luna și Soarele își urmează destinul, el solitar și puternic, ea în
compania stelelor și fragilă.
Oamenii au tot încercat să cucerească Luna … ca și cum ar fi
posibil! De fiecare dată când cineva merge spre ea, se întoarce singur
și încă nimeni nu a reușit să o apropie de pământ, nimeni nu a reușit să
o cucerească, deși au încercat.
Se spune că Dumnezeu a decis că nicio iubire nu va fi total
imposibilă, nici măcar cea dintre Soare și Lună și astfel a apărut
eclipsa.
Luna și Soarele trăiesc cu speranța acelui moment, în așteptarea
acelor clipe rare și care aproape niciodată nu se petrec.
Când privind cerul, Luna acoperă Soarele înseamnă că sunt
întinși unul peste celălalt făcând dragoste. Acestui act de iubire,
Dumnezeu i-a dat numele eclipsa.
Lumina extazului lor este atât de puternica încât cei ce vor privi
cerul în acel moment vor orbi.