Mama draga

În primul rând sunt surprins că de la 16 mai, ziua mea, nu am mai primit de la

tine niciun semn. Ţi-am scris recent 4 scrisori pe care nu cred că le vei primi, căci
am scris acolo toată revolta mea şi tot adevărul..

Am trecut Nistrul cu greutăţi şi pierderi, când toţi se întrebau dece ne întindeam la

mai mult, dar am mers pentru că ziceau cei mar, trebuia să-i ajutăm pe Nemţi ca să
ne aibe în vedere la o eventuală împărţire la masa victorie

Am tăcut şi am continuat, pe pământ străin, fără să ştim drumurile, căci şi aşa cele
bune erau minate, fără să te înţelegi cu cineva o vorbă, toţi duşmani şi mult mai
tari. Dar am continuat înaintarea până am întâlnit rezistenţa care ne-au făcut să
pierdem multi oameni,fratii mei, verii si un vecin,nici macar unul nu a supravietuit.

Dacă eşti rănit, te trimit cu chiu cu vai până la ambulanţă, asta este la circa 6-7 km
depărtare de front. Aici te pansează, te ţine puţin şi de este loc, te trimite la Spitalul
din Tiraspol unde numai sunt locuri şi cum te-ai vindecat, nu-ţi mai dă concediu şi
te trimite înapoi pe front. Dacă eşti mai rănit nici vorbă de scăpare, căci cei 150 km
de transport de la unde ai căzut şi până la Spital, câte zece-douăzeci într-o auto-
sanitară, te duce acolo, mort. Omul aici nu conteaza.

Tragedia este alta, Divizia noastră a fost singura din Corpul I Armată care au
mobilizat-o şi au utilizat-o fiecare cum a vrut, ca pe un copil al nimănui, am fost la
Corpul III Armată ca spărgătoare de fronturi, iar acum ni s a dat sectorul cel mai
greu din războiul de la porţile Odesei (Calea ferată, până în Limanul Hagi-Beg),
toate Diviziile 6-a, 5-a, 3-a au fost schimbate şi trecute în refacere, a 11-a,
niciodată, mor ofiţerii pe capete şi trupa la fel, iar Corpul 4 Ar., unde am fost
adunaţi, puţin îi pasă, daţi tot înainte, tot înainte, că în faţa voastră aveţi chelnării şi
birjarii din Odesa, zice «Mareşalul», dar minte. În faţa noastră este trupă cu
armament f. bun şi f. mult care ştiu să tragă şi să lupte, cu artilerie f. bună şi aviaţie
şi mai bună, avioanele noastre fug de sting pământul, iar antiaeriana trage tot în ale
noastre. Este o realitate crudă, de care toţi ofiţerii noştri sunt conştienţi, sătui de
luptă, ei care toţi au învăţat în şcoală «Tactia Defensivei» azi lucrează numai în
Ofensivă cu pierderi formidabile,Din fericire tata,bunicul,si cei doi prieteni buni ai
mei au supravietuit,dar eu nu stiu cat o sa mai rezist.
ASTEPT VESTI,DRAGA MAMA!