O compunere despre un personaj care a furat vacanţa mare.

Mihai, un copil vesel de obicei, trece acum printr-o perioadă dificilă. Are piciorul
rupt şi trebuie să stea în casă, tocmai acum când vacanţa mare se apropie cu
paşi repezi. Negru de supărare şi cu o răutate care nu-l caracterizează şi-a pus
în cap că ar fi bine să fure vacanţa mare. „Dacă eu nu se pot bucura de ea, de
ce s-ar bucura ceilalţi?” îşi spuse el îmbufnat. Se uită la peştişorul auriu din
acvariul din faţa sa şi îşi imagină că este un peştişor fermecat. Se pomeni
vorbindu-i: „Peştişorule, dacă eşti fermecat îndeplineşte-mi o dorinţă! Vreau ca
vacanţa mare să dispară până mă fac eu bine!” Peştişorul tăcut, continua să
înoate liniştit, ca şi când nu ar fi auzit rugămintea băiatului. Noaptea s-a
aşternut peste camera lui Mihai. Era timpul să meargă la culcare. Înainte de a
adormi ultimul lui gând a fost tot la vacanţa mare: „Ce păcat că peştişorul meu
nu este cu adevărat un peştişor de aur!” Apoi a căzut într-un somn
profund.Ţârâitul telefonului l-a trezit pe Mihai din somn. Buimac încă, ridică
receptorul. La capătul celălalt al firului, Vasile, un coleg de clasă, îl înştiinţă cu
privire la ultima noutate de la şcoală: „Vacanţa mare a dispărut!”. Din acest
motiv, şcoala urma să continue şi pe perioada verii fără întrerupere. Uimit de
cele ce auzea, Mihai punea întrebare după întrebare, încercând să înţeleagă cum
e posibil ca cineva să fure vacanţa mare. Uitase complet de rugămintea sa,
adresată peştişorului auriu. După ce convorbirea a luat sfârşit, a rămăs în
mijlocul patului, privind în tavan. Căuta o explicaţie pentru grozăvia auzită din
gura lui Vasile. Liniştea camerei fu spartă de o voce subţire. Venea din dreptul
acvariului. Mihai îşi îndreptă ochii spre bazinul de sticlă şi rămase mut,
peştişorul auriu îi vorbea. Tocmai repeta ce-i spusese anterior: „Mihai, nu te
bucuri? Vacanţa mare a dispărut, după cum m-ai rugat!” Copilul făcu o faţă de
parcă văzuse o stafie. Apoi îşi aminti de seara trecută. Ochii i se umeziră de
lacrimi. Era doar vina lui că acum şcoala va continua fără vacanţă. Toţi copiii vor
suferi de pe urma netrebniciei lui. A început să plângă în hohote. După câteva
minute s-a liniştit şi cu inima strânsă s-a apropiat de acvariu. Peştişorul se
zbenguia în voie ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Cu vocea tremurândă i s-
a adresat peştişorului: „Ieri am făcut o greşeală! Eram foarte supărat! Te rog să
readuci vacanţa înapoi, te rog!” Din partea peştişorului linişte, îşi continua
activitatea.Întreaga zi, Mihai şi-a petrecut-o supărat. Se simţea vinovat de
propriile dorinţe. Aşa l-a prins noaptea. S-a băgat în pat cu inime strânsă de
tristeţe. Nici somnul nu a fost prea lin, a visat multe; de dimineaţă nu şi-a mai
amintit nimic. La prima oră sună telefonul. Din receptor, glasul plin de veselie a
lui Vasile anunţă: „Mihai, vacanţă plăcută! E prima zi de vacanţă …” Mihai
pierduse firul conversaţiei. S-a uitat spre peştişorul din acvariu. Nu se auzea
nimic. Pentru moment a vrut să afle mai multe. Apoi şi-a spus că nu mai
contează dacă a visat sau dacă totul a fost real. Important era că vacanţa mare
era acolo unde îi era locul! Bucuros de sfârşitul fericit al întâmplării, a aşezat
capul pe pernă şi a căzut într-un somn adânc.