Economia este o ştiinţă socială care cercetează baza economică a societăţii

umane. Ea analizează modul în care societatea administrează resursele relativ limitate

pentru satisfacerea nevoilor umane nelimitate. Economia este, din cel mai vechi timpuri,
un subiect care i-a interesat în mod special pe oameni, în încercarea de a studia relaţiile
economice în mişcare şi de a găsi soluţii care să ducă la dezvoltarea economică. Pentru
descoperirea acestor soluţii, de-a lungul timpului, invăţaţii vremii au elaborat diverse
teorii.
Teoria economică reprezintă baza teoretică şi metodologică pentru ansamblul
ştiinţelor economice, elaborează instrumentele de cercetare economică, formulează legile,
categoriile şi tendinţele dezvoltării activităţii economice.
Unul dintre teoreticienii economiei moderne este Gary Stanley Becker. Economist
nord-american, născut la data de 2 decembrie 1930 la Potsville (Pensylvannia), profesor
de economie la Universitatea din Columbia şi la Universitatea din Chicago, Gary S.
Becker este unul dintre primii economişti care a extins domeniul teoriei economice la
aspecte ale comportamentului uman care fuseseră tratate anterior de alte discipline ale
ştiinţelor sociale, cum ar fi sociologia, demografia sau criminologia, fapt pentru care a
primit Premiul Nobel în anul 1992. Este cunoscut pentru argumentarea că mai multe
tipuri de comportament uman pot fi văzute ca raţionale şi maximizând utilitatea.
Munca sa este esenţială în economie şi este notabilă pentru abordarea
surprinzătoare a economiei în legătură cu activitatea umană. Poate nici un economist
contemporan nu a contribuit la extinderea zonei de interes precum Gary Becker.
Becker utilizează instrumetele teoretice ale economiei pentru a exploata şi cuceri
noi teritorii. În cercetarea sa, a analizat motivele discriminării rasiale şi sexuale în
contractile de muncă, dar şi raţionalitatea delincventului prin intermediul calculului
probabilităţilor beneficiilor şi costurilor crimei.
Gary Becker a făcut pionierat în aplicarea analizelor economice asupra
comportamentului uman, abordând domenii ca discriminarea, căsătoria, familia, relaţiile
interumane şi educaţia-domenii în care comportamentul uman era considerat a fi unul
comun şi, adesea, de-a dreptul iraţional.

DISCRIMINAREA SABOTEAZĂ DISCRIMINATORUL

Aplicaţiile neobişnuit de largi ale lui Becker în economie au început devreme. În
1957, în lucrarea sa “Economia discriminării”, printre altele, Becker a contestat cu succes
punctul de vedere marxist că discriminarea ajută persoana care discriminează. El a
subliniat că dacă un angajator refuză să angajeze un lucrător productiv doar din cauza
culorii pielii, angajatorul pierde o oportunitate valoroasă. Pe scurt, discriminarea este
costisitoare pentru persoana care discrimineză. Becker a arătat că discriminarea va fi mai
puţin răspândită în industriile mai competitive deoarece companiile care discriminează
vor pierde cota în favoarea companiilor care nu o fac. Lucrarea aduce dovezi că
discriminarea este mai răspândită în industriile mai puţin competitive.
Ideea că discriminarea este costisitoare pentru discriminator este general acceptată
de economiştii de astăzi, iar acest lucru i se datorează lui Becker.

NICI CRIMA NU A SCĂPAT MINŢII ANALITICE A LUI GARY

BECKER
 Potrivit normelor legale stabilite de fiecare stat în parte, în cazul nerespectării
acestora, se aplică amenzi, contravenţii sau pedepse în funcţie de gravitatea faptei
săvârşite. În funcţie de legislaţia fiecărei ţări, se folosesc resurse în vederea efectuării şi
aplicării respectivelor pedepse. Aşa cum zice Becker este vorba despre „câte infracţiuni
trebuie permise şi câţi infractori trebuie lăsaţi nepdepsiţi”.
O primă noţiune este costul crimei. Conceptul de crimă include şi infracţiuni
precum ultrajul, frauda şi altele, nu numai actul de omucidere în sine.
Confom statisticilor numărul crimelor a crescut vertiginos odată cu majorarea
taxelor, conducând astfel la sporirea cazurilor de evaziune fiscală. Această situaţie se
poate explica prin raţionamentul că indivizii situaţi în postura de a obţine un profit mai
mic recurg la orice subterfugiu, chiar dacă este ilegal şi imoral. Efectele acestui procedeu
sunt obţinerea unui venit nemeritat care afectează întregul mecanism concurenţial, aşadar
şi economia în general.
De asemenea, odată cu creşterea banilor lichizi a crescut şi numărul de dazuri e
jaf şi de omor. Societatea este în curs de dezvoltare, însă nu toţi beneficiază de ceastă
evoluţie, astfel încât tentaţia de a obţine venituri, chiar pe cale ilegală, indiferent de
consecinţe, este foarte mare.
Analiza continuă până la stabilirea unor formule de determinare economică a
rentabilităţii şi coturilor. O noţiune importantă introdusă de Becker este costul net sau
pierderea societăţii şi se calculează ca şi diferenţă dintre daună şi câştig.
Predispoziţia genetică, biologică, mediul social în care un individ a fost crescut
determină număul de infracţiuni pe care acesta le va comite. Există, însă, şi situaţia în cre
singurul stimulent pentru comiterea infracţiunii este o utilitate mai mare care se obţine
prin comiterea infracţiunii decât printr-o altă activitate economică legală, care ar
presupune mai mult timp şi venituri mai mici.
Pentru numărul de infracţiuni sunt responsabili atât individul, cât si societatea
deoarece o informare corectă, încă din perioada juvenilă, şi atragerea unor pedepse
severe, care să descurajeze infracţionalitatea, dar şi crearea unor locuri de muncă pentru
toţi indivizii apţi ar putea conduce la scăderea numărului de acte ilegale.

TEORIA ROTTEN KID

Unul dintre subiectele controversate, dar şi apreciate, deseori dezbătute şi uneori
criticate din munca lui Becker este „Rotten Kid Theorem”.
Această teorie se referă la interacţiunile din cadrul familiei dintre un părinte
altruist şi un copil egoist şi încearcă să demonstreze cum altruismul unui membru al
familiei stimulează altruismul celorlalţi membri ai familiei.
Încă de la început se observă o completare a microeconomiei deoarece oamenii nu
mai sunt presupuşi egoişti prin excelenţă şi, deci, utilitatea unei persoane nu mai depinde
doar de propriul consum ca în modelul clasic, ci şi de utilităţile altor persoane, având
astfel de-a face cu o funcţie de utilitate a familiei.
Teorema „Rotten Kid” spune că în cazul existenţei unui cap al familiei care face
distribuţii pozitive către ceilalţi membri şi aceştia sunt motivaţi să maximizeze venitul
social al familiei, chiar dacă utilitatea lor depinde doar de consumul propriu. Astfel,
putem spune că Teorema „Rotten Kid” este o metodă de convingere a copiilor răi şi chiar
a partenerilor egoişti să întrepindă anumite acţiuni în favoarea capului de familie.
 La fel ca şi alte părţi ale operei lui Becker despre familie, şi teoria capitalului
social se bazează pe venitul social al membrilor familiei. Acest venit pare prin
compunerea veniturilor tuturor membrilor familiei şi formarea unui singur buget comun.
Ipoteza bugetului comun al familiei este regăsită, în general, în modelele „preferinţelor
comune”. Modelele preferinţelor comune se caracterizează pe lângă bugetul comun şi
prin maximizarea aceleiaşi funcţii de utilitate a întregii familii.
Teoria pleacă de la presupunerea că X ţine la perechea sa, Y, în sensul că funcţia
de utilitate a lui X creşte în acelaşi timp cu bunăstarea lui Y. Mai exact, în funcţia de
utilitate a lui i este introdus, pe lângă consumul acestuia, şi consumul lui Y sau chiar
utilitatea lui Y. Condiţia de echilibru implică, la fel ca şi în cazul consumului a două
bunuri cu costuri egale, faptul ca i primeşte utilitatea marginală egală din consumul său
personal şi din cel al lui j. Acest punct de echilibru este reprezentat de punctul de
tangenţă între dreapta bugetului social obţinut prin compunerea veniturilor membrilor
familiei si curba isoutilitate a capului familiei între consumul său şi consumul copilului-
partenerului.
O primă implicaţie importantă a acestei reprezentări este aceea că nici oschimbare
în distribuţia veniturilor membrilor familiei nu afectează distribuţia beneficiilor. Motivul
ar fi acela că orice schimbare în distribuţia veniturilor prin reducerea venitului unuia
dintre membri consomitent cu creşterea venitului celuilalt menţine aceeaşi dreaptă a
bugetului. Punctul de echilibru este astfel menţinut constant, iar pentru maximizarea
acestei funcţii beneficiile se distribuie în acelaşi mod.
Teorema ar putea funcţiona, conform lui Becker, şi în familiile formate din mai
multe persoane. Mai exact, atâta timp cât există un cap al familiei care face distribuţii
pozitive către toţi ceilalţi membri, redistribuirea vanitului nu ar trebui să îi afecteze pe
aceştia deoarece în momentul în care venitul unuia dintre ei ar scădea, crescând venitul
altuia, capul familiei ar regla distribuţia în aşa fel încât toţi să îşi păstreze nivelul de
consum ce asigură maximizarea funcţiei de utilitate a familiei (a capului familiei). Aici se
observă mai multe ipoteze ale teoremei- trebui să existe un cap al familiei altruist care să
facă distribuiri pozitive de resurse către ceilalţi membri ai familiei, aceste distribuiri să fie
făcute fără costuri de tranzacţionare şi să fie permanente.
De aceea Becker spune că „o familie cu un cap îşi maximizează funcţia de
utilitate a consumului diferiţilor membri, supusă unei constrângeri bugetare definite de
variabilele familiei. Funcţia de utilitate a familiei este identică cu cea a unui membru,
capul, pentru că preocuparea sa pentru bunăstarea celorlalţi membri integrează toate
funcţiile de utilitate ale membrilor într-o singură funcţie consistentă a familiei.”
Cercetarea lui Becker privind interacţiunile sociale umane a avut multe implicaţii
pentru familie, cum ar fi căsătoria, divorţul, fertilitatea şi securitatea socială. El a susţinut
că astfel de decizii sunt luate într-un cadru cost marginal şi beneficiu marginal. De
exemplu, el a concluzionat că acele cupluri bogate au costuri mai ridicate la divorţ şi,
astfel, rata divorţurilor în rândul celor bogaţi este mai mică.
TEORIA CAPITALULUI UMAN
Teoria capitalului uman constituie fondul gândirii lui Gary Becker, care îi pemite
să abordeze din perspectivă economică atât consumul obişnuit (hrană, îmbrăcăminte,
petrecerea timpului liber etc.), cât şi valorile personale determinante ale comportmentului
uman (iubire, ură, altruism etc). În opinia sa, individul este o adevărată firmă care
utilizează resurse rare (munca salariată şi casnică a membrilor familiei) şi care, prin
muncă, produce satisfacţii şi u o organizare care necesită investiţii şi calcule bazate pe
preţuri relative, pe costul timpului etc.
Prin intermediul acestui mod de analiză sunt studiate oferta de muncă,
comportamentul faţă de educaţie şi diferenţele salariale care rezultă de aici, dar şi factorii
dominnţi ai căsătoriei. Astfel, actele de consum permit înfăţişarea unei producţii a
plăcerii care ia timp şi cere eforturi care depăşesc o simplă cumpărătură.
Conceptul de capital uman a fost definit ca o sumă de cunoştinţe, abilităţi şi
competenţe ale indivizilor, care pot fi utilizate în activităţi ce stimulează creştere
economică şi dezvoltarea.
Becker remarca faptul că „pentru mulţi dintre dvs. capital înseamnă un cont la
bancă, o sută de acţiuni la IBM, linii de asamblare sau oţelării din zona Chicago. Toate
acestea sunt forme de capital, în sensul că ele produc venit şi alte asemenea rezultate,
folositoare în cursul unor perioade de timp. Dar am de gând să vorbesc despre un gen
diferit de capital. Şcolarizarea, un curs de practică în computere, cifre asupra îngrijirii
medicale şi cursuri asupra virtuţilor punctualităţii şi cinstei reprezintă, de asemenea, un
capital, în sensul că ele îmbunătăţesc sănătatea, măresc câştigurile sau cresc aprecierea
unei persoane. Aceste investiţii produc capital uman şi nu unul fizic sau financiar, pentru
că nu poţi separa o persoană de cunoştinţele, calificările, sănătatea sau valorile ei, aşa
cum este posibil să mişti capital financiar şi fizic în timp ce proprietarul acestora nu se
implică personal.”
Capitalul uman este similar cu „mijloace fizice de producţie”. Investind în
capitalul uman înseamnă „toate activităţile care influenţează venitul real viitor prin
integrarea de resurse în oameni.”
Gary Becker demonstrează că investiţiile în capitalul uman, adică în educaţie,
instruire şi asistenţă medicală se repercutează în cele mai mari creşteri ale productivităţii
muncii. De asemenea, veniturile indivizilor cresc substanţial în funcţie de gradul de
educaţie al acestora.
Familia joacă un rol important în educaţia copiilor. În general, grupurile cu familii
mici cheltuiesc foarte mult pentru educaţia şi şcolarizarea fiecărui copil, pe când cele cu
familii mai mari cheltuiesc mult mai puţin.
În viziunea lui Gary Becker, numai familia suportă cheltuielile pentru educaţie şi
cunoştinţe. Acestea sunt considerate ca investiţii deorece diminuează cheltuielile curente
pentru consum ale părinţilor. Copiii, în concepţia lui Becker, apar în calitate de „bunuri
de consum îndelungat”. Cheltuielile pentru finanţarea învăţământului general le ia asupra
sa statul, din considerentul discrepanţelor financiare ale familiilor şi al numărului de
copii. Investiţiile în capitalul uman specific sunt suportate de către firme „deoarece ele se
prezintă în calitate de producători eficienţi ai acestui capital”. Forţa de muncă de înaltă
calificre se formează în procesul de pregătire din cadrul firmei şi devine condiţia decisivă
a competitivităţii firmei. Cheltuielile respective sunt evaluate ca şi investiţii pe termen
lung, iar în urma acestora firmele primesc venituri.
Pe scurt, resursele umane sunt un determinant, dar şi o consecinţă a creşterii
economice.
Investiţia în capitalul uman este influenţată de o serie de motivaţii; fiecare
persoană caută investiţia optimală în capitalul uman, iar optimul se află în punctul de
intersecţie a curbei cererii (care este descrescătoare si care reprezintă beneficiile
marginale) şi curba ofertei (care este crescătoare şi reprezintă costurile marginale ale
finanţării unei unităţi monetare adiţionale la capitalul uman). Curba ofertei unei investiţii
individuale exprimă presiunea exercitată asupra individului în sensul investirii de sume
din ce în ce mai importante pentru a dezvolta capitalul uman. Curba cererii este
descrescătoare pentru că îmbunătăţirea capitalului uman face timpul mai scurt în procesul
investiţional.
Teoria capitalului uman elaborată de Becker conţine şi o explicaţie în termeni de
timp a inegalităţii salariilor. El arată că procesul alegerii individuale între prezent şi viitor
va determina continuarea studiilor sau, dimpotrivă, alegerea obţinerii veniturilor
imediate. Becker insistă asupra costului timpului în ciclul de viaţă, cee ce îi permite să
explice împărţirea timpului în timp de studiu şi timp de muncă plătită. În fond, este vorba
despre costul de oportunitate al timpului pentru că a te educa înseamnă a renunţa la
timpul liber şi la munc remunerată.
El deschide cercetările spre noua teorie consumatorului, căreia îi ataşează rata
salariului drept cost al timpului la preţul pieţei. În acest model, individul operează
permanent alegeri care îi permit să arbitreze între timp liber şi timp de muncă. Individul
continuă să substituie orelor de relaxare orele de muncă până când utilitatea marginală a
muncii şi cea a timpului liber devin egale, ceea ce înseamnă realizarea echilibrului şi a
optimului.
Noii teorii a consumatorului i se ataşează o nouă funcţie de consum. Spre
deosebire de teoria tradiţională a alegerilor consumatorului, care insistă pe gusturi şi
preferinţe, noua teorie a consumatorului elaborată de Becker caută explicaţii ale formării
gusturilor şi metode de prevenire ale efectelor rezultate din schimbarea gusturilor.
Analiza acestei problematici situează în centru un tip deosebit de consumator-un
consumator-producător. De fapt, utilitatea consumatorului nu vine direct din bunurile şi
serviciile cumpărate de piaţă, ci este rezultatul comportamentului consumatorului care
alege şi care işi produce propriile satisfacţii în constrângerile date.
În acest cadru, din combinarea bunurilor şi serviciilor cumpărate de pe piaţă cu
timpul familiilor rezultă o actititate de producţie. Cu alte cuvinte, bunurile şi serviciile de
pe piaţă sunt input-uri pentru procesul de producţie al sectorului non-piaţă, ir cererea
consumatorului de bunuri de piaţă este o cerere derivată, similară cererii de consum
intermediar a unei întreprinderi pentru un factor de producţie. Consumul devine în acest
fel o activitate ai cărei factori de producţie (input-uri) sunt bunurile, iar produsele
(output-uri) un ansamblu de caracteristici generate de utilităţi varite. Se pot trasa astfel
curbele de indiferenţă ale consumatorului faţă de posibilităţile de substituire. Un
ansamblu de propietăţi pote fi obţinut din bunuri de natură diferită, iar dacă,
consumatorul este sensibil faţă de un eşantion de caracteristici, el poate să obţină aceleaşi
niveluri ale consumului conservând un bun sau altul. Modificările în gusturi şi preferinţe
îi dau prilejul consumatorului să inoveze permanent, inovaţia nefiind nimic altceva decât
un adaos de noi caracteristici la un bun sau la un ansamblu de bunuri.
Gary Becker construieşte şi o funcţie de producţie casnică, deginită de structura
consumului şi de preţurile relative. Schimbarea preferinţelor şi schimbarea
comportamentului consumatorului ţin de preţurile relative şi de costurile de oportunitate,
iar funcţia de producţie casnică este determinată de aceşti doi factori. Creşterea înclinaţiei
de a consuma muzică apare din obişnuinţa anterioară de a consuma muzică, spune
Becker. Aceasta se explică printr-un fel de curbă de experienţă a consumatorului:
obişnuinţa de a aprecia muzica creşte productivitatea consumatorului, reducând costul
timpului consacrat de acesta pentru îmbunătăţirea plăcerii resimţite ca meloman.
.
Dacă, aşa cum afirmă unii, economia este o ştiinţă imperială, Gary Becker a fost
împăratul ei. A fost marea descoperire a lui Becker că modurile de gândire care s-au
dovedit extrem de puternice în înţelegerea pieţelor pot ilumina mult mai larg, de
asemenea, modul în care trăim. Când politicienii vorbesc despre investiţii ăîn educaţie,
canalizează teoria lui Becker despre capitalul uman, când avocaţii acuzării prezintă
beneficiile aduse de infracţiunea comisă, au la bază teoriile lui Becker despre economia
crimei, iar atunci când reprezentanţii sănătăţii solicită impozitarea tutunului pentru a
descuraja adolescenţii să înceapă să fumeze, ei canalizează teoria lui Becker despre
dependenţa raţională şi lista poate continua.
Gary Becker şi-a transformat domeniul aşa cum puţini savanţi o fac
vreodată.există mulţi care avansează înţelgerea în domniul ales su propun teorii noi
semnificative sau fac teste empirice importante. Aproape nimeni, însă, nu redefineşte
subiectul.
Înainte de Becker, economia a fost despre subiecte precum cicluile de afaceri,
inflaţia, comerţul, monopolul şi investiţiile. Astăzi este vorba despre disciminare rasială,
şcolarizare, fertilitate, căsătorie şi divorţ, dependenţă, caritate, influenţă politică-aspecte
ale vieţii umane