PRACTICI EDUCAȚIONALE INCLUZIVE PRIN PROGRAMELE ERASMUS+

Manases Mara Minodora,

Învatatoare, Școala Gimnazială Ioan Alexandru Sânpaul

Educația incluzivă este o orientare care vine în sprijinul tuturor copiilor prin care se
facilitează integrarea lor, mai ales a acelora cu nevoi speciale, vulnerabili la marginalizare și
excludere.
In contextul educației incluzive "școlile trebuie sa primească toți copiii, fără nici o
deosebire privind condițiile lor fizice, intelectuale, sociale, emoționale, lingvistice sau de alta
natură. Acestea se referă și la copiii cu dizabilități sau talentați, copiii străzii și copiii care
muncesc, copii din populații indepărtate sau nomade, copiii aparținând minorităților lingvistice,
etnice sau culturale și copiilor din alte zone sau grupuri dezavantajate sau marginalizate".
(Declarația de la Salamanca și Cadrul General de Acțiune al Nevoilor Speciale în Educație,
paragraful 3).
Filozofia educației incluzive trebuie să se răsfrângă asupra tuturor dimensiunilor din cadrul
vieții școlare.
- Dimensiunea culturală - Toți membri din cadrul instituțiilor școlare trebuie să se ghideze după
dezideratul comun al școlii incluzive, iar acest lucru poate fi văzut foarte ușor în modul de
abordare la nivel de instituție școlară.
- Dimensiunea strategică – Epicentrul culturii școlare și dezvoltării strategiilor viitoare ale școlii
trebuie să aibă la bază filosofia educației incluzive. Acest lucru poate lua naștere prin adoptarea
unor strategii care să vizeze implicarea tuturor elevilor în activități comune, ce au ca scop
consolidarea relațiilor dintre aceștia. Strategiile vizează capacitatea de rezolvare a problemelor
din viața cotidiană a copiilor, având la bază un spirit cooperant și solidar.
- Dimensiunea practică are în vedere aplicarea la nivelul clasei de elevi și la nivelul școlii, per
ansamblu, a tuturor strategiilor ce vizează incluziunea copiilor indiferent de apartenență etnică
sau socială, religie, naționalitate sau deficiență.
Educaţia/şcoala incluzivă este maximal cuprinzătoare în ceea ce priveşte diversitatea
elevilor ei, mergând de la deficienţii cu cele mai severe probleme, acceptând fără rezerve şi
indivizii cu deficienţe comportamentale oricât de grave, ajungând până la a include în procesul
instructiv-educativ şi elevii supradotaţi, pe care îi valorizează în consecinţă, ceea ce nu face
şcoala integrată. Şcoala incluzivă este total incompatibilă cu şcoala specială, pe care practic o
dezafectează, nemaifiind posibilă coexistenţa, cu atât mai mult colaborarea cu aceasta, cum se
întâmpla cu şcoala integrată, încă dispusă la asemenea concesii. Incluziunea este practica de a
plasa copiii cu cerinţe educative speciale în clase obişnuite, împreună cu elevii fără dizabilităţi şi
de a pune la dispoziţia acestora anumite servicii specializate şi/sau un program special de studiu.
Educația incluzivă înseamnă oportunități reale de învățare pentru grupurile care au fost
excluse în mod tradițional - nu numai pentru copiii cu dizabilități, ci și pentru vorbitorii de limbi
minoritare. Sistemele incluzive apreciază contribuțiile unice pe care elevii din toate mediile le
aduc în clasă și permit grupurilor diverse să se dezvolte unul lângă altul, în beneficiul tuturor.
Educația incluziva merge pe premiza că toți copiii trebuie să invețe împreună, într-un cadru
unitar fară a avea importanță că există diferențe de etnie, de nivel de educație, diferențe de religie
sau dificultăți de comunicare. Școala trebuie să se adapteze și cu ajutorul unei bune organizări și
a unui curriculum adecvat sa realizeze un sistem de învățământ de calitate.
Înțelegem astfel că se promovează colaborarea, munca în echipă, pe grupe sau în perechi nu
doar frontal sau individual, elevii sunt ghidați în sensul cunoașterii propriilor interese si a
alegerilor dirijate de acestea și împreuna cu învățătorul, acționează în vederea stabilirii
obiectivelor și a criteriilor de evaluare. Putem spune ca are un caracter democratic, astfel ca toți
au atât drepturi egale cât și responsabilități.Rolul esenţial în educaţia integrată îl deţine
învăţătorul clasei, care devine principalul factor de acţiune şi de coordonare a realizării
programului pedagogic individual pentru elevi. Acesta centrează munca pe elev reușind chiar sa
modifice parcursul lecției în timpul predării acesteia, canalizând informația în direcția portivită
nevoilor și întrebărilor de moment, ca răspuns la reacția persoanelor din clasă, încurajând
implicarea activa a acestora sprijinind experimentarea și analiza.
Pornind de la aceste idei vedem ca trebuie să facem o deosebire între incluziune și
integrare. Spre deosebire de integrare, unde elevul trebuie doar sa facă astfel încât să fie acceptat,
unde integrarea înseamnă a face ceva pentru populația marginalizată, individ sau grup, în funcție
de standardele și condițiile grupului social dominant, incluziunea reflecta valorificarea
diversității și recunoașterea necesității de a găsi soluții la nevoile diferitelor tipuri de elevi
(Kisanji, 1999).
Intre incluziune și marginalizare exista o legătură esențială, deoarece o acceptare din ce in
ce mai largă a elevilor, urmată de un proces intensificat de participare din partea acestora din
urma, va conduce la o reducere a presiunii de excluziune îndreptate spre ei. Slee descria
învățământul incluziv ca fiind o lupta continua împotriva procesului de excludere din învățământ
și, în ultima instanță, chiar din societate.
Este importantă recunoasterea legaturii dintre incluziune si procesul de excludere, deoarece ea
încurajeaza focalizarea pe multitudinea de factori ce actioneaza asupra unor elevi - grupuri sau
indivizi - factori generați de o varietate de surse.

Într-o abordare incluzivă, toţi elevii trebuie consideraţi la fel de importanţi, fiecăruia să îi
fie valorificate calităţile, pornind de la premisa că fiecare elev este capabil să realizeze ceva
bun.Cei care manifestă deschidere pentru integrarea acestora vor găsi şi strategiile potrivite.
Fiecare copil are dreptul la educaţie şi merită să i se acorde o şansă. Învăţând împreună, copiii
învaţă să trăiască împreună, să se accepte şi să se ajute la nevoie.

Rezumat

Şcoala, prin misiunea ei de instituţie formatoare de personalităţi, alături de misiunea de a

transmite bagajul de cunoştinţe ale societăţii, este un mediu prioritar pentru începerea şi
implementarea politicii incluzive. A integra un grup de copii dezavantajaţi se referă la capacitatea
unui grup, unei clase, a unei şcoli de a asimila noi membri, care au nevoie de suport pentru a se
adapta, a se integra, a se socializa . Educaţia incluzivă se referă la eliminarea tuturor barierelor
din calea educaţiei şi a asigura participarea celor vulnerabili din punct de vedere al excluziunii şi
marginalizării (UNESCO, 2000) Este vorba de o abordare strategică care are ca scop facilitarea
succesului în învăţare pentru toţi copiii. Prima cerinţă a educaţiei incluzive este de a diminua
până la a elimina toate formele de excluziune. Ea asigură accesul, participarea şi succesul şcolar
pentru toţi copiii. Şcoala incluzivă dezvoltă toate elementele necesare unei integrări sociale
reuşite. Şcoala incluzivă este deschisă tuturor elevilor şi le furnizează elementele esenţiale unei
integrări sociale reuşite.

Şcolile incluzive sunt acele şcoli deschise şi prietenoase, care au o curriculă flexibilă şi
practici de predare de calitate care promovează evaluarea continuă şi parteneriatele din educaţie

Bibliografie:

Diana Dămean Julia Todea Raport de cercetare Incluziunea şcolară în rândul elevilor din
grupurile şcolare clujene, Cluj-Napoca, Romania

Albu, A., Albu, C., „Asistenţa psihopedagogica şi medicală a copilului deficient fizic”, Iaşi,
Polirom, 2000;
Vrăjmaş, Traian, Învăţămantul integrat şi/sau incluziv, Editura Aramis, Bucureşti, 2001

Ainscow, M., Dezvoltarea practicilor incluzive în şcoli, Editura Bucureşti, 1999.

BOURHIS, R.Z., LEYENS, J.F. (coord.) (1997) - Stereotipuri, discriminare si relatii
intergrupuri, Polirom, Iasi