Hum(m)us* (nos habebit ~… dar cît mai tîrziu, cu voia Domnului!

)
Ingrediente:

 năut
 ulei de floarea soarelui
 ulei de măsline virgine (sau invers)
 sare de mare (e bună şi de mică, dar numai dacă e musai!)
 piper măcinat (negru, verde, alb, roşu)
 usturoi
 ceapă verde şi/sau ceapa ciorii
 boia de ardei dulce (acordul s-a făcut cu boiaua)
 pătrunjel verde
 mărar idem
 cimbru ibidem
 vin de Porto sau de Marsala, sau un vin dres cu mirodenii aşa cum
ştiau face grecii şi bea boierii pe vremea cînd nu se vorbea de
cumpătare şi măsura era doar o vorbă bună pentru a fi impusă
nevolnicului.
 cognac sau whisky (şi de-or fi amîndouă, n-au decît să cîrtească
cîrtitorii!).

Pe acelaşi tipar (pattern, vor prefera unii) se poate broda cu boabe de soia (este ceea
ce v-am trimis, stimată Doamnă, în acest borcănel prozaic). Ca să nu mai spun că fasolea
noastră (nu chiar atît de neaoşă pre cît ne-am aştepta) nu face deloc o figură proastă în
compania celor de mai sus!

Proporţiile, fierberea, călirea, rumenirea ori perpelirea ţin de ingredientul cel mai
inefabil: harul făcătorului! Orice indicaţie păleşte dinaintea inspiraţiei de moment, orice
preciziune sucombă în faţa improvizaţiei şugubeţe, orice ştiinţă e numai deşertăciune şi
vînare de vînt.

Franţuzul ar zice că la aiastă mîncare se bea vinul cu care a fost gătită. Da’ cine stă
să-l întrebe pe franţuz? Nu e din ograda lui această unsoare insinuant-diafană, aşa că beţi,
stimata Doamnă, drag Domn şi nestemate Domnişoare, ce vă doreşte sufleţelul: un vin alb
sec, rece, mult şi gratis (cum visa Fănuş Neagu), sau, dimpotrivă, un roşu aprins şi-
aprinzător precum Feteasca Neagră ori Merlot-ul, sau, de ce nu, o Pilsner Urquell rece şi
poznaşă!

Cu drag,

Gabriel Fornica-Livada

_____________________________________________

* Vocabula e arăbească ( ‫ ) ّمحص‬şi înseamnă “năut”. De la cine am luat-o, e mai greu de spus,
ea scaldă în egală măsură atît papilele grecilor ori turcilor cît şi, de cîteva decenii bune, pe-ale
occidentalilor dedulciţi de voie, de nevoie la ale Levantului. Evident, reţeta de mai sus are prea puţin
de-a face cu originalul, dar este întru totul în consonanţă cu spiritul mediteranean ce-o adie: inspiraţie
(deşi spiritus e mai mult expiraţie!), improvizaţie, graţie trîndav-nepăsătoare...