Referat :

Mihai
Eminescu

Realizator : Bajereanu Daniel

1
 Cuprins

1. Introducere
2. Data și locul nașterii
3. Copilăria
4. Debutul
5. Etapa Vieneză
6. Etapa Berlineză
7. Opera lui Eminescu
8. Genuri și specii cultivate de Eminescu
9. Repere Critice
10. Bibliografie

Introducere
Mihai Eminescu reprezinta in literatura romaneasca o intruchipare a
absolutului, un reper mereu actual pentru creatori.
Eminescu este cel mai mare poet national care exprima cel mai bine si cel
mai complet spiritualitatea romaneasca. El este cel mai mare poet romantic
din literatura romana si ultimul mare romantic in ordine cronologica din
literatura universala.
Prin varietatea temelor, motivelor, ideilor, prin preofunzimea gandirii si
perfectiunea formei, poezia lui Mihai Eminescu se constituie in primul mare
model de univers poetic din lirica romaneasca.
Prin contrivutia lui Mihai Eminescu poezia romaneasca face trecerea, saltul
spre Arghezi si Blaga, dar in acelasi timp descopera caile de acces spre lirica
universala.

Data și locul nașterii

Într-un registru al membrilor „Junimii” Eminescu însuşi şi-a trecut data
naşterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din
Cernăuţi unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849.

2
Totuşi, Titu Maiorescu, în lucrarea Eminescu şi poeziile lui (1889) citează
cercetările în acest sens ale lui N. D. Giurescu şi preia concluzia acestuia
privind data şi locul naşterii lui Mihai Eminescu la 15 ianuarie 1850, în
Botoşani. Această dată rezultă din mai multe surse, printre care un dosar cu
note despre botezuri din arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoşani;
în acest dosar data naşterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a
botezului la data de 21 în aceeaşi lună. Data naşterii este confirmată de sora
mai mare a poetului, Aglae Drogli, care însă susţine că locul naşterii trebuie
considerat satul Ipoteşti.

Copilăria

Copilăria a petrecut-o la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească şi prin

împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu
natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind
băiet… sau O, rămâi).
Între 1858 şi 1866, a urmat cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. A urmat clasa
a III-a la „Nationale Hauptschule“ din Cernăuţi, fiind clasificat al 15-lea între
72 de elevi. A terminat clasa a IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi, după
care a făcut două clase de gimnaziu.
Între 1860 şi 1861 a fost înscris la Ober-Gymnasium, liceu german din
Cernăuţi. Elevul Eminovici Mihai a promovat clasa I, fiind clasificat al 11-lea
în primul semestru şi al 23-lea în cel de-al doilea semestru. În clasa a II-a, pe
care a repetat-o, l-a avut ca profesor pe Ion G. Sbiera, succesorul lui Aron
Pumnul la catedră, culegător din creaţie populară şi autor de studii de ţinută
academică. Aron Pumnul l-a calificat, în ambele semestre, cu note maxime la
română. A obţinut insuficient pe un semestru la Valentin Kermanner (la limba
latină) şi la Johann Haiduk, pe ambele semestre (la matematică). Mai târziu a
mărturisit că îndepărtarea sa de matematică se datora metodei rele de
predare.
În 16 aprilie 1863 a părăsit definitiv cursurile, deşi avea o situaţie bună la
învăţătură. Avea note foarte bune la toate materiile. Ion G. Sbiera i-a dat la
română calificativul vorzüglich (eminent). Plecând de vacanţa Paştelui la
Ipoteşti, nu s-a mai întors la şcoală.
În 1864 elevul Eminovici Mihai a solicitat Ministerului Învăţământului din
Bucureşti o subvenţie pentru continuarea studiilor sau un loc de bursier. A
fost refuzat, „nefiind nici un loc vacant de bursier“. În 21 martie 1864, prin
adresa nr. 9816 către gimnaziul din Botoşani, i s-a promis că va fi primit
„negreşit la ocaziune de vacanţă, după ce, însă, va îndeplini condiţiunile
concursului“. Elevul Eminovici a plecat la Cernăuţi unde trupa de teatru
Fanny Tardini-Vladicescu dădea reprezentaţii. La 5 octombrie 1864, Eminovici
a intrat ca practicant la Tribunalul din Botoşani, apoi, peste puţin timp, a fost
copist la comitetul permanent judeţean.

3
La 5 martie 1865, Eminovici a demisionat, cu rugămintea ca salariul cuvenit
pe luna februarie să fie înmânat fratelui său Şerban. În 11 martie tânărul M.
G. Eminovici a solicitat paşaport pentru trecere în Bucovina. În toamnă s-a
aflat în gazdă la profesorul său, Aron Pumnul, ca îngrijitor al bibliotecii
acestuia. Situaţia lui şcolară era de „privatist“. Cunoştea însă biblioteca lui
Pumnul până la ultimul tom.

Debut

1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În 12/24
ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul. Elevii scot o
broşură, Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti (Lăcrimioare… la mormântul
prea-iubitului lor profesoriu), în care apare şi poezia La mormântul lui Aron
Pumnul semnată M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie (stil nou)
debutează în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aş
avea. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat şi de poet şi,
mai târziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în
„Familia” alte cinci poezii.

Etapa Vieneză

Mihai Eminescu audiaza cursuri de limbi romanice, filozofie, economie

politica, medicina, mitologie.
Desfasoara o activitate sustinuta in cadrul unei asociatii a studentilor romani
din Viena intitulata Romania juna. il cunoaste pe Joan Slavici de care il va
lega o stransa prietenie.
Incepe sa colaboreze la revista Convorbiri literare care-i publica poeziile
Epigonii, Mortua est, Venere si madona.
Revine in tara si cu ajutorul lui Titu Maiorescu si a junimii obtine o bursa de
studii la Berlin.

Etapa Berlineză
Audiaza cursul de filozofie si de istorie. Fara a-si incheia studiile, revine la
Iasi. Este numit directorul bibliotecii centrale din Iasi; datorita intrigilor lui
Petrini Mihai Eminescu este inlaturat din aceasta functie si este numit
revizor scolar.
In calitate de revizor il cunoaste pe Ion Creanga pe care il indeamna sa
scrie. Mihai Eminescu participa la sedintele Junimii unde-si citeste marile
creatii. Este redactor la Curierul din Iasi.
Din 1877 se stabileste la Bucuresti ca redactor al ziarului Timpul. Acesti
4
ani reprezinta o perioada grea din bibliografia poetului de munca
obositoare, concretizata intr-o valoroasa publicistica politica, sociala,
culturala. Din 1883 apar primele semne ale bolii, care se graveaza in timp
culminand cu moartea poetului la 15 iunie 1889.

Opera lui Eminescu

Mihai Eminescu este in literatura romana creator al unei opere ce strabate
timpul, traind intr-o perpetua actualitate. Semnificatia lui a dobandit in
constiinta poporului nostru caracterul unui mit.Poetul “nepereche”, cum
avea sa-l numeasca G.Calinescu, reprezinta in literatura noastra un dublu
reper de valoare luata in absolut, inscriindu-se in contextul literaturii
unversale, alaturi de Dante, Hugo, Goethe, cum aprecia T.Vianu si de
specific national, drept ipostaza unica a sufletului romanesc in concertul
poetic al lumii.
Eminescu a adus prin opera sa o limba noua si mereu proaspata.
Extraordinar este faptul ca el nu a trebuit sa se lupte pentru a stapani
graiul romanesc, caci acesta i-a fost mereu la indemana, ajutandu-l chiar
in realizarea de imagini artistice deosebite. Secretul intregului sau farmec
consta in substratul autohton al culturii eminesciene.
Poetul se defineste singur: “Aspru, rece, suna cantul cel etern neispravit” -
lasand astfel loc pentru alte contributii atat de necesare spiritualitatii
noastre nationale, in sincronizarea cu universalitatea.
Universul motivelor eminesciene este alcatuit din: timp si spatiu national,
padure, mare, doina, vis, melancolie.
Legatura operei eminesciene cu devenirea noastra istorica nu poate fi
contestata, Eminescu fiind “modelul absolut spre care tind fara exceptie
reprezentantii literaturii romanesti.”
Articolele publicate in paginile “Timpului” nu numai ca au atras atentia
contemporanilor, provocand mare valva, dar impresioneaza si astazi prin
vibratia lor patriotica, prin admiratia fata de barbatia si spiritul de jertfa al
ostasilor romani in Razboiul pentru independenta nationala din 1877, ca si
prin luciditatea cu care poetul judeca realitatile din actualitatea social-
politica a acelor ani. Pilduitoare raman, astfel, cuvintele cu care Mircea il
intampina pe Baiazid(“Scrisoarea a III-a”) ca o neindoielnica si directa
manifestare poetica a atitudinii si sentimentelor lui Eminescu.
In valorificarea creatoare a folclorului national, Eminescu se ridica, din
nou, pe cele mai inalte trepte de vraja, purtat de o efervescenta lirica fara
asemanare, incepand cu “Fat-Frumos din lacrima” si ajungand la
“Revedere” si mai apoi la neasemuita poveste de dragoste din “Calin (file
din poveste)” si “Luceafarul”.
Incursiunile filozofice ale lui Eminescu sustin coordonatele complexitatii
poeziei sale. Abordand atatea probleme fundamentale ce tin de viata si
5
moarte, natura si iubire, geneza si sfarsitul lumii, sau civilizatii, poetul
subliniaza zbaterile si nefericirile omului de geniu, intr-o societate total
straina de el.
Pornind de la stilul conventional pe care il cultivau poetii vremii, trecand
printr-o faza de romantism tumultuos, al afirmarii, efortul artistic l-a
condus pe Eminescu, pe masura maturizarii catre o concentrare din ce in
ce mai densa a mijloacelor de expresie, din care dispar regionalismele,
diminutivele, epitetele ornante, facand loc stilului clasic de cea mai pura
esenta. Sintagmele nascocite de poet: “dulce minune”, “somnul lin”,
“farmec dureros”, “dureros de dulce”, “limba ca un fagure de miere”,
“suna cu jale”, etc. asigura poeziei lui un farmec deosebit.Datele pe care
ni le ofera opera lui Eminescu demonstreaza cu prisosinta familiarizarea
lui cu intreaga lume a ideilor si sistemelor filozofice si cu lirismul tuturor
timpurilor.
Poetul a consacrat o mare parte din timpul studiilor sale in strainatate
pentru asimilarea cugetarilor si motivelor poetice ale celebrilor antici greci
si latini: Platon, Aristotel, Homer, Plutarh, Ovidiu, Horatiu, Catul, pentru ca
apoi (dincolo de textele budiste) sa includa, pe rand, evul mediu,
renasterea, clasicismul, romantismul, naturalismul si materialismul
filozofic al veacului trecut.
Discursul sau liric inregistreaza, astfel, ecoul tuturor lecturilor din Kant,
Schopenhauer, Dante, Shakespeare, Schiller, Novalis, Lamartine sau
Victor Hugo - toate influentele din planul literaturii europene, indiene (prin
Rig-Veda) si universale fiind asimilate in complexitatea viziunii sale.

Genuri și specii cultivate de

Eminescu

6
Genul liric

1. idila : Dorinta, Lacul, Sara pe deal

2. ecloga: Floare albastra, Povestea teiului
3. satira: Junii corupti, Scrisorile, Criticilor mei
4. epistola: Scrisorile
5. romanta: Pe langa plopii fara sot, De ce nu-mi vii
6. cantecul: Atat de frageda, O, ramai, Somnoroase pasarele
7. meditatia: imparat si proletar, La steaua, Mortua est!
8. elegia: Revedere, Melancolie, O, mama, Mai am un singur dor
9. sonetul: Trecut-au anii, Venetia, Sonete
10. glossa: Glossa
11. gazelul: Gazel, moto la Calin (file din poveste)
12. oda: Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie, Oda
13. poemul: Calin, Luceafarul, Strigoii, Fata din gradina de aur, Memento
mori
14. doina: Ce te legeni, Doina
15. poezia gnomica: Cu mane zilele-ti adaogi, Glossa
16. epigrama: Epigrame, Epigramatice
17. strigatura: Strigaturi

Genul epic

1. schita: La aniversara
2. nuvele: Sarmanul Dionis, Avatarii faraounului Tla, Cezara, Archaeus
3. roman: Geniu pustiu
4. basm cult: Fat-Frumos din lacrima

Genul dramatic

1. fargmente si proiecte dramatice: Ciclul Musatinilor, Decebal, Avram Iancu

Repere critice
“Eminescu este unul din exemplarele splendide pe care le-a produs
umaniatea.El este cel dintậI care a dat un stil sufletului romậnesc si cel
dintậi romận in care s-a facut fuziunea cea mai serioasa a sufletului
daco-roman cu cultura occidentala.

7
 “Garabet Ibraileanu – Poezii”

Numai poetul

Ca pasari ce zboara

Deasupra valurilor

Trece peste nemarginirea timpului.”

“Mircea Eliade-Numai poetul”

“Mintea lui Eminescu lucreaza cu ideea originilor lumii,a infinitului,a

creatiei,adica cu cele mai inalte concepte faurite de ratiunea
omului.Printre acestea,ideea eternitatii stapậneste mintea sa intr-
asemenea masura,incật una din atitudinile cele mai obisnuite ale
poeziei sale este considerarea lucrurilor in perspectiva
eternitatii.Este,in toata poezia lui Eminescu,o considerare a lucrurilor
foarte de sus si foarte de departe,dintr-un punct de vedere care
rusineaza orice ingustime a mintii,orice egoism limitat.Marea
superioritate intelectuala a poetului este una din formele cele mai
izbitoare ale manifestarii lui si aceea care explica prestigiul atật de
covậrsitor al operei sale.

“Tudor Vianu,Caiete critice”

“A vorbi de poet este ca si cum ai striga intr-o pestera vasta…Nu

poate sa ajunga vorba pậna la el,fara sa-i supere tacerea.Numai graiul
coardelor ar putea sa povesteasca pe harpa si sa legene,din
departare,delicata lui singurateca slava.[…]

Intr-un fel Eminescu e sfậntul preacurat al ghiersului romậnesc

[…].Pentru pietatea noastra depasita,dimensiunile lui trec peste noi,sus
si peste vazduhuri.Fiind foarte romận,Eminescu e universal.”

“Tudor Arghezi,Cuvậnt inainte”

George Calinescu sustine ca Eminescu e un mare erotic prin

gravitate. Asa cum iubeste el, poporul nu iubeste decat o singura data,
la varsta infloririi vietii barbatesti si a nubilitatii. La Eminescu putem
vorbi de o dragoste de pasari albe care strabat eternitatea si se-
ntalnesc din zbor in dreptul unei stele (Tudor Arghezi).

Poeziile lui Eminescu dovedesc patriotismul si faptul ca poetul este (si)

un poet national:

…Vis de razbunare negru ca mormantul

Spada ta de sange dusman fumegand,

Si deasupra idrei fluture cu vantul

8
 Visul tau de glorii falnic triumfand,

Spuna lumii large steaguri tricolore,

Spuna ce-i poporul mare, ramanesc,

Cand s-aprinde sacru candida-i valtoare,

Dulce Romanie, asta ti-o doresc…

(Ce-ti doresc eu tie,dulce Romanie).

Dar el este si un mare poet universal, prin romantismul sau (dar nu

numai prin aceasta); pentru ca poeziile sale contin idei care sunt
familiare tuturor oamenilor care le citesc.

Opera lui Eminescu, poet al visului cosmic si mitologic, isi are

locul propriu nu numai in literatura romana, ci si in cea universala.
Generatiile in succesiunea lor isi transmit ca pe o datorie sacra
convingerea, ca Eminescu este cel mai mare poet national. Referindu-
se la valoarea creatiei eminesciene – din punctul de vedere a relatiei
natioanal – universal – George Calinescu afirma: fiind foarte roman,
Eminescu este un mare poet universal.

Mihai Eminescu a fost o personalitate coplesitoare.Ca poet s-a

remarcat prin forta de sinteza a izvoarelor autohtone si
universale,prin imaginatie bogata si fantezie creatoare,prin inaltarea
filosofica si printr-o viziune cosmica si mitologica asupra omului.De
asemenea,el a scris si proza,in special fantastica,dar acestea au stat
mai mult timp in umbra poeziilor sale,doar in ultima vreme
recậstigậndu-si adevarata lor recunoastere.

Avem convingerea ca daca mai traia,sanatos,inca douazeci de

ani el ar fi fost considerat,fara putinta de contestare,ca unul din cei
mai mari creatori de poezie din intrega literatura a lumii.

Bibliografie
Editura Dacia – Critica si istorie literară

Wikipedia.org

Istoria.md

Google )