Viata lui Mihai Eminescu

(rezumat)
Viata lui Mihai Eminescu (rezumat)
George Calinescu
STRAMOSII
„Constiita romaneasca a voit sa dea celui mai mare poet al ei o obarsie
fabuloasa.“ „Napastuit de legenda si de stiinta biografica, este intins de zece natii deodata“:
pe rand, in ordinea banuielilor, stramosul sau ar fi fost turc (Emin Efendi – negutator
turc), albanez, persan (parerea lui Slavici cand il vazu pentru intaia oara la
Viena), suedez, rus, bulgar(avea trasaturile fizice asemanatoare cu ale lucratorilor bulgari ce
lucrau la canalizarea Dambovitei), sarb , rutean (rudele apropiate vorbeau
ruteneste), polon (o familie din polonia care numara doi poeti – Ludwig Eminowicz si Roman
Eminowicz), armean (Murad Eminowicz – negustor armean).
„In vreme ce biografii cauta stramosi de-ai poetului intre Marea Baltica si
Marea Caspica, intr-un sat din Bucovina, jud. Suceava, zis Calinestii lui Caparencu traiau
pana deunazii rude taranesti ale lui Mihai Eminescu.“ Petrea Eminovici este primul cu acest
nume care se gaseste in scripte. Feciorul acestuia – Vasile Iminovici – taran ca si tatal sau,
stia putina carte, era dascal. Vasile are patru fete si trei feciori.
GHEORGHE EMINOVICI
Fecior mai mare al lui Vasile, dascaul din Calinesti, tatal lui Mihai Eminescu,
Gheorghe Eminovici s-a nascut la 10 februarie 1812. „Fiind baiat de cantaret la strana, adica
de om mai cu invatatura, il vedem invatand carte, vreo trei ani, la dascalul Ionita din
Suceava.“ „Deloc doritor sa se intoarca la sapa“ Gheorghe este scriitoras la boierul Bals
ocupandu-se si de oarecare treburi „cancelaresti“.
„Agonisind oarecare stare, tanarul Eminovici se insura in primavara anului
1840. Avea 28 de ani.“ A cerut de sotie pe fata stolnicului Jurascu din Joldesti – Ralù. Socrul
i-a dat zestre bunicica: bani, „scule si de-ale casei“ si o mosie.
„La asa stare, inboldit poate de sotia sa Ralù, care avea usoare fumuri
nobiliare, ii trebuia lui Gh. Eminovici o urcare pe treapta boiereasca.“ Capata de la voda
Mihail Grigore Sturza, decretul de caminar. In continuare „vietuieste“ la curtea boierului
Bals. „Invatase binisor, din convietuirea cu Bals, frantuzeste si nemteste si mai stia pe
deasupra ruteneste, leseste si evreieste cu accent. Prinsese gust la citit si cumpara carti.“
„Gheorghe Eminovici capatase intr-acestea copii“, dupa nasterea celui de-al
saselea copil cumpara mosia razaseasca Ipotesti unde se stabileste impreuna cu familia.
„Intarit intr-ale vietii si impacat cu Dumnezeu, Eminovici isi sporeste cu ravna
familia“. Intinsa sa familie ar fi numarat unsprezece copii daca doi n-ar fi murit foarte de
mici“.
In ceea ce priveste familia proiectele sale pedagocice nu i-au intrecut
mijloacele banesti. „Gheorghe Eminovici era un om de moda veche. Inalt, voinic mai mult
decat gras, <munte de om>, de o putere herculeana, trup sanatos, minte sanatoasa, el ne
priveste din fotografie cu un cap masiv, acoperit cu par trainic si invaluit in barba castanie,
tunsa cu foarfecele, spre impacarea traditiei cu civilizatia, cu nas pradalnic si ochi albasrii–
verzui, care trec, dispretuitori, dincolo de lucruri, cu falca de jos usor obstinata si plina de
sine. Infatisarea tradeaza pe omul de munca, razbator si cu vointa de avere“. Taran, boiernas
liber si proprietar visa pentru copii sai o „treapta sociala mai inalta“. El isi puse in aplicare
„putinele si <sanatoasele> principii pedagocice: fetelor nici o instructie spirituala, rostul lor
fiind casnic, dar zestre buna; baietilor nici o avere, ei putandu-si-o agonisi singuri, dar cultura
temeinica.“
„Dupa ce-si vazu aproape toata familia macinata de moarte si boala (sotia si
sase copii morti si trei bolnavi) urandu-i-se cu viata“, moare subit in ziua de 9 ianuarie 1884
si e inmormantat linga bisericuta din Ipotesti.
RALUCA EMINOVICI SI COPIII
„Pe langa un barbat asa de intarit de ideile lui si cu atata violenta autoritar,
femeia nu putea fi decat o fiinta supusa si blanda, mangaindu-se cu copiii si ingenunchind pe
la icoane. Raluca Eminovici este a patra fiica a stolnicului Vasile Jurascu din Joldesti si a
Paraschivei Dontu.
Un portret in ulei, din chiar anul nuntii – 1840 – ne-o infatiseaza pe Raluca ca
o femeie tanara, – se nascuse in 1816 – cu trasaturi nobile, fin conturate, cu ochi intunecosi,
patrunzatori si gura senzuala, neted taiata, totul intr-o fata slaba, oblonga, de blandete suava,
inperceptibil zambitoare.
„Existenta Ralucai Eminovici s-a scurs, fara indoiala, obscura si trudita, intr-o
casa plina de copii, in grija continua de ei, intr-o harnicie casnica necesara pentru a mentine o
familie atat de numeroasa.“ La desele suparari ce se vor fi ivit din pricina firii violente a lui
Eminovici s-a adaugat si pierderea unora din copii mai ales a doi dintre cei mai mari –
„aceasta trebuie sa fie pricina boalei sale si a mortii“ (13 august 1876). Este inmormantata
impreuna cu Gh. Eminovici langa bisericuta din Ipotesti.
Cei mai mari dintre copiii numeroasei familii Eminovici urmeaza scoli inalte
in strainatate: Serban(I) studiaza medicina la Viena si la Erlangen, Nicolae(II) dreptul la
Sibiu, Iorgu(III) stiintele militare in Prusia, Ilie(V) medicina in scoala doctorului Davila din
Bucuresti, iar Matei(X) urmeaza politehnica din Praga (devine capitan in armata romana).
Inainte ca Ilie sa se fi nascut a fost Ruxandra(IV), dar a murit de copil. Al saselea
copil, Maria(VI), a murit de 7 ani. Mihai(VII) este al saptelea. Dupa el urmeaza Aglaie(VIII)
care, maritata de tanara, a avut doi baieti. Dupa moartea primului sot ea se recasatoreste. O
alta sora a lui Eminescu este Henrieta(IX) care, suferinda, are inclinatii catre filozofie si „era
patrunsa de <ce insemneaza Eminescu pentru cultura romaneasca>. Ultimul copil, Vasile(XI),
a incetat din viata la varsta vrageda de un an.
NASTEREA SI COPILARIA LUI MIHAI EMINESCU(1850-1858)
Desi nu este pe deplin sigura – datorita disputei biografilor – data nasterii lui
Mihai Eminescu se considera a fi 15 ianuarie 1850 (dupa „registrul de nasterii si botez“).
„Nu trebuie sa vedem insa in copilaria celui care avea sa devina cel mai mare
poet al tarii lui ceva miraculos si prevestitor. Este copilaria fireasca a unui baiat crescut la
tara“. El se juca cu ftatii Ilie si Matei si „umpleau astfel lumea de chiot si poveste“. Mai
tarziu el hoinarea prin sat timp de o saptamana – amintindu-si despre asta in poeziile sale
(„Calin nebunul“, „Fiind baiet, paduri cutreieram“, „O ramai!“, „Trecut-au anii“) – admirand
codrii, teii, lacul, turmele cu ciobanii lor si nu in ultimul rand povestile batranesti. Toate
acestea il vor inspira mai tarziu. „Cand baiatul se facu mai mare“ il cucereste prima iubire
(„iubita avea <ochii mari si parul negru-n coade>“).

Ce e sigur este ca in primii ani de viata Eminescu este o „haimana sanatoasa“.

SCOLAR LA CERNAUTI(1858-1863)
„Unde va fi facut Eminescu clasele intaia si a doua primara nu stim, dar
clasele a treia si a patra le-a urmat sigur la Cernauti“. „Gh. Eminovici avea planuri marete
pentru copiii sai si pretuia pe nemti cu deosebire. De aceea si-a dat toti baietii la carte
nemteasca la Cernauti.“
„Aici isi petrece Eminescu aproape sapte ani din copilaria sa“. Cat fusese in
scoala primara, Mihai sezuse, se pare, la Aron Pumnul“.„Spirit inegal, incapabil sa se supuna
unei discipline prea aspre, Eminescu nu e in liceu un scolar stralucit. El are preferinte de
studiu, iubeste lectura, nu insa si scoala.“ „Citea pe infundate carti din biblioteaca scoalei, sau
de la Pumnul; dulapurile cu carti ale lui Gh. Eminovici isi gasisera un nou cititor“.
„Mai draga, nici vorba, decat scoala ii era lui Eminescu joaca.“ El impreuna cu
prietenii si colegii lui de camera faceau foarte multe pozne pe seama gazdei ce-i tinea cu
chirie. De asemenea el incearca sa fuga de cateva ori acasa la Ipotesti, dar este prins de tatal
sau si sfarseste tot la Cernauti.
PRIVATIST LA CERNAUTI. FUGAR CU TRUPA TRADINI
(1864-1866)
„Tatal visase sa vada pe Mihai nu un om de nimic, cu plete, compunand
poezii, ci doctor macar“. Trebuia sa-si dea examenele dar nu avea banii necesari, de aceea
cere o bursa de la „Ministerul Instructiunii“ dandu-se elev la gimnaziul din Botosani. Bursa
este respinsa.
In cele din urma pleaca la Cernauti pentru a-si da examenele. Dar in acea
vreme isi face debutul la Cernauti trupa de teatrala a Stefaniei Tardini. O data cu plecarea
actorilor romani din Cernauti dispare si Eminescu. El trece cu trupa prin Botosani – primit in
colectiv pentru a-i folosi istetia – si se duce la Brasov. Sosit cu trupa la Botosani Eminescu se
intoarce acasa. Eminovici nu mai avea bani sa-l tina pe Mihai la scoala si incearca sa-l
statorniceasca la Botosani – ii gaseste slujba de practicant la Tribunalul din Botosani. Trupa
Tardini, incepandu-si reprezentatiile la Cernauti, face pe Eminescu sa-l convinga pe tatal sau
ca trebuie sa-si dea examenele. Urmeaza in continuare trupa si-si da examenele la Sibiu. Se
intoarce la Cermauti si sta ca bibliotecar la Aron Pumnul care era foarte bolnav. Aici
Eminescu citeste toate cartile – cum afirma „speriati“ mai tarziu studentii de la Blaj. In ziua
de 12 ianuarie 1866 moare Aron Pumnul, prilej pentru Eminescu de a scrie o poezie – care
urma a fi scrisa intr-o brosura Laecremioarele invataceilor gimnazisti de’n Cernaeuti la
mormantul prea iubitului lor profesoriu Arune Pumnul.
Urmeaza o colaborate cu revista Familia la cere trimite cateva din poeziile lui
de pana atunci „De-asi avea…“ „O calarire in zori“ si „Lantul de aur“. Iosif Vulcan, cel
care-i publica poeziile, ii schimba numele din Eminovici in Eminescu.
LA BLAJ(1866)
Eminescu hotaraste sa dea examenele mai daparte la Blaj. „Copilaria sa se
sfarserste“ plecand pe drumuri necunoscute si parasind „Bucovina cea inverzita“. „O astfel de
calatorie facuta pe jos presupune popasuri multe si indelungi, opriri prin satele ardelene cu
case albastre din drugi de lemn, cate-o odihna in vreo casa milostiva de taran; presupune
tarcoale in jurul bisericilor puse pe un varf de deal“. Astfel carnetelul poetului se umple de
notite si idei. Sosind in targul de destinatie – Blaj – Eminescu este recunoscut de studenti
drept „cel care citise intreaga biblioteca gimnaziala si publica poezii in Familia“. Desi
„tinuta“ poetului era intr-o stare grava de deteriorare, reusi prin statura si spiritul sau sa
inpuna respect. „De aceea toti se si intrece care mai de care sa-l ajute“.Eminescu duce la Blaj
o viata foarte dezordonata – doarme cand poate, pe unde poate, adeseori imbracat, mananca
rar si putin, si nu tine foarte mult la „lutul omenesc“. Evita pe cunoscuti cautand singuratatea
si citea toata ziua. „Eminescu era dar, dupa cum se vede, un tanar deprins cu elementele
naturii, un rustic sanatos si primitiv“. „Desi inclinat catre solitudine, el nu fugea de prietenie“.
Un prieten de singuratate a avut la Blaj in persoana lui Filimon Ilia – caruia ii va dedica
poezia Amicul F. I. – impreuna discutand „juvenil“ teme filozofice.
Intre timp mai publica la Familia poezii – „Din strainatate“, „La
bucovina“, „Speranta“ si o traducere – nuvela „Lantul de aur“. Scoala terminata,
Eminescu ramane fara bani si pleaca spre Sibiu in cautarea vreunui ajutor. Intr-
adevar cunoaste pe cineva care ii citise poeziile din Familia si vazandu-l intr-un
„costum cu totul singular“ il imbraca din cap pana in picioare si il ajuta sa treaca granita
PRIBEAG SI SUFLEUR (1866-1869)
Trecand muntii Eminescu se duce la Bucuresti si se alatura iar trupei Tardini.
Rapit de glasul unei actrite scrie poezia La o artista pe care o publica la Familia. Ceva mai
statornic Eminescu pune pe hartie mai multe poezii – La o artista, Mortua
est, Ondina, Amicul F. I., Junii corupti si La Heliade.
Pascali il ia in trupa drept sufleur, dar inainte ca aceasta sa se fi intimplat
Eminescu a fost in trupa lui Iorgu Caragiale. Impreuna cu aceste trupe, poetul, devenit sufleur
sau actor, calatoreste in toata tara. Mai are cateva aparitii in Familia, dar de aceasta data nu
poet ci membru al unei trupe de treatru. Intre timp poetul face cunostinta cu I. L. Caragiale si-
i insiruie cunostintele sale literare. O alta dragoste face pe Eminescu sa mai scrie o poezie –
Venere si Madona. Recomandat de M. Pascali Eminescu intra ca sufleur si copist la Teatrul
National. Aici printre atributiunile sale interpreteaza mici roluri si face si o traducere din
germana. „ Eminescu si-a extirpat de mic simtul interiorului organizat“ si cabina sa era intr-o
dezordine continua, desigur in fiecare colt, pe jos, fiind sutele de volume pe care le citea.
Eminescu s-a alaturat societatii Orientul care avea drept scop promovarea
culturii prin discutii, lecturi si studii de folclor.aici se imprieteneste cu cei ce-i vor fi colegi
la Junimea. La Botosani Eminovici prinde pe fiul fugar terminandu-se astfel scurta sa cariera
de sufleur.
STUDENT LA VIENA(1869-1872)
Pentru ca fiul sau sa nu alunece pe calea actoriei Gh. Eminovici se hotari sa-l
trimita pe Eminescu la Viena sa studieze filozofia. La Viena studiau foarte multi romani pe
care Eminescu ii cunoaste, in mare parte, din drumetiile sale. Studiaza aici filozofie,
medicina, limbi romanice, istorie. Usurinta cu care vorbea germana face ca Eminescu sa
cunoasca poeti de-ai locului. Nu pierde contactul cu literatura patriei trimitandu-si versurile
la Convorbiri Literare. Prietenul sau la Viena se arata a fi Slavici. Indata ce primea bani de la
tatal sau isi cumpara carti precum cafea si tutun. In lipsa de acasa a tovarasilor, Eminescu
lucreaza in aburul de cafea, de tutun si de alcool denaturat, posedat de fantezie. Doar lipsurile
scoteau pe poet din lumea fanteziei. „Cand crezu ca unele compuneri au infatisare onorabila
le puse intr-un plic si le trimise Convorbirilor literere. Poeziile Venere si
Madona si Epigonii a incantat pe Junimisti. Iacob Negruzzi se duce la Viena si-l cunoaste
personal pe Eminescu. Acestia, impreuna cu Slavici, organizeaza o serbare nationala la
mormantul lui Stefan cel Mare cu ocazia implinirii a patru sute de ani de la intemeierea
Manastirii Putna.
In iarna urmatoare Eminescu nu mai primea bani de acasa si se imbolnavi de
zacu trei saptamani, ingrijit din lipsa de bani de colegii de la medicina. Se ridica din boala
abia in februarie. Atunci a cunoscut-o pe Veronica Micle. Ea a stat la Viena sase luni, timp in
care Eminescu a plimbat-o prin „metropola danubiana“. Eminescu parasi Viena cu gandul de
a-si rezolva situatia scolara si de a se alatura Junimii.
STUDENT LA BERLIN(1872-1874)
Intors in tara, Eminescu se duse la Junimea, incurajat de Iacob
Negruzzi si Slavici. In Junimeacunoaste pe Negruzzi, pe Maiorescu, pe Pogor si-si face
multi prieteni. La Iasi o reintalneste pe Veronica Micle. Capodopera – cum o numeste
Maiorescu – Sarmanul Dionis este publicata in Convorbiri literare. Eminescu, fiind apreciat,
primeste din partea societatii o bursa la Berlin pentru continuarea studiilor de filozofie. La
Berlin urmeaza cursuri de: Conceptia istoriei la istorici renumiti, Istoria generala a
filozofiei, Istoria Egiptului, Istoria moderna, Obiceiurile si moravurile
Egiptrenilor, Dezvoltarea si critica filozofiei hegeliene … Eminescu pregatind un doctorat cu
caracter istoric. Nevoia de bani in face sa-si gaseasca o slujba – aceea de secretar particular
pe langa Th. Rosetti. Activitatea literara la Berlin este inceata si redusa la simple proiecte.
In Convorbiri literare aparusera poezii, Inger si demon, Floare albastra, Demon si
inger, Imparat si proletar, Glossa, Egipetul si Cezara, drama Decebal, dar si
nuvela Sarmanul Dionis. Maiorescu il socoteste pe Eminescu drept cel mai de seama poet
dupa Vasile Alecsandri.
Eminescu vrea sa intrerupa studiile si sa plece acasa, chemat fiind de tatal sau,
dar Rosetti ii creste salariul pentru a-i indelunga sederea la Berlin fara ajutor de acasa. Titu
Maiorescu ii promite lui Eminescu un loc la Ministerul de Instructie, cu conditia sa ia
doctoratul. Voind sa scape de viata de la Berlin si atras de dorinta revederii cu Veronica
Micle poetului ii piere gandul la doctorat si se intoarce la Iasi si cere o „ocupatiune la Iasi“ –
desigur in acest timp Maoirescu il crede intre tomuri pregatindu-si doctoratul.
BIBLIOTECAR SI REVIZOR SCOLAR(1874-1876)
Cu ajutorul lui Vasile Pogor Eminescu este numit director al Bibliotecii
centrale din Iasi. Bucuros ca scapase de pribegie, poetul uita sa ia in primire biblioteca cu
inventar, spre supararea li de mai tarziu. El spera sa studieze in continuare si sa plece inapoi
in Germania, pentru doctorat. In acest timp Eminescu isi face debutul in invatamant fiind
suplinitor la cursuri de logica si limba germana. Dupa cateva „demonstratii ostile“ din partea
elevilor Eminescu este nevoit sa renunte la pedagogie si primeste de la Maiorescu functia de
revizor scolar pe doua judete: Iasi si Vaslui. Ca revizor, Eminescu cunoaste oarecare greutati
datorita firii sale libertine si lipsita de raspunderi, dar se acomodeaza. In curand Maiorescu
demisioneaza, guvernul Catargi cade si Eminescu este destituit. Imediat dupa asta mai
primeste o lovitura, Vizanti – un om ce se va expatria din pricina necinstei – in intelegere cu
Petrino – poetul rival – au pus la cale un proces impotriva lui Eminescu pentru sustrageri de
carti si mobilier de la biblioteca din Iasi. Pentru ca totul era la locul lor dosarul a fost inchis.
Tot Andrei Vizanti da in judecata si pe Maiorescu pentru risipa din visteria statului.

EMINESCU SI JUNIMEA
Ceea ce l-a atras pe Eminescu la Junimea a fost cultura serioasa a celor mai
multi dintre junimisti, dar „ligamentul central intre poet si crec“ il formeaza Titu Maoirescu.
Foarte asemanati pe plan ideologic Maiorescu si Eminescu au „purtari si instincte
fundamental opuse“ dand nastere la „discordii acute“. Astfel Eminescu „intelectualiceste era
maiorescian convins, n-a fost omeneste prietenul lui Maiorescu“. Maiorescu impiedica
casatoria lui cu Veronica Micle „pentru ca cele doua talente literare nu ar mai fi plans asa de
frumos in versuri!“. Eminescu a suportat, ca junimist, si vicisitudinile cercului, a incercat cate
un proiect de raspuns, dar nu a ripostat niciodata. El era stimat la Junimea. Colaboreaza cu
Xenopol, Burla, Bondarescu, Panu si intra cu usurinta in intimitatea lui Ion Creanga fiind
prieteni buni, aproape nedespartiti.
Epoca sederii la Iasi, in apropierea Junimii, a fost cea mai rodnica din viata
poetului din punct de vedere al cretiilor artistice. In toti acesti ani Eminescu nu ocolea
reprezentatiile teatrale si chiar le urmarea cu placere.
EMINESCU SI DRAGOSTEA
Inca din adolescenta, din epoca Ipotestilor, intretinea legaturi de dragoste cu
fata „cu ochi mai si parul negru-n coade“. Sosit in Bucuresti de la Blaj urmarea in Cismigiu o
fata, iar din cusca sufleurului sorbea cu ochii o frumusete din loja. In vremea studentiei a avut
legaturi cu tinere femei facile, cum este Milly la Berlin. S-ar parea ca de la aparitia Veronicai
Micle in viata lui Eminescu toate versurile canta dragostea pentru ea. Veronica Micle a fost
„plina de viata, plina de farmec, frumoasa si avea o voce superba“ – facea umbra in jurul
celorlalte femei. Zvonul dragosteilui Eminescu pentru Mite Kreimnitz este – desi dezmintit –
foarte credibil. Veronica Micle este prezentata, pe unde ieseau in escapadele lor, drept
logodnica – fapt care denota dragostea lui Eminescu pentru aceasta fiinta. Casatoria acestora
a fost impiedicata de Maiorescu, care la randul lui era indragostit de tanara Veronica Micle.
EMINESCU ZAGETAR(1876-1883)
Ramas pe drumuri, hartuit de rautatea oamenilor, poetul alearga sa se
adaposteasca pe la prieteni – Creanga, Slavici. Junimistii ii gasira o indeletnicire, aceea de
redactor–administrator si corector la gazeta Curierul de Iasi. Aici lucreaza si cativa dintre
colegii junimisti: Nicolae Gane, Iacob Negruzzi, Anton Naum. La aceasta gazeta tipareste
articole despre istorie, comentarii nationale, insemnari economice, cronica teatrala si cateva
observatiuni critice. In urma unui conflict Eminescu se retrage din redactia gazetei. Junimistii
ii propusesera un loc la Timpul, dar Eminescu asi continua astivitatea jurnalistica ajutandu-l
pe Slavici la Convorbiri literere. Eminescu citea si compunea mult noaptea si asta deranja
gazdele sale. Scrie O, mama, Luceafarul si Mai am un singur dor dar si Scrisorile si nu mai
tipareste mai nimic. Impreuna cu junimistii Eminescu frecventa concertele si reprezentatiile
de teatru. Boala il coplesi, memoria il parasi deodata, isi pierdea „distinctia intre subiect si
pealitate“ si dorinta de moarte se face tot mai puternica. In acest timp redactia il asepta
implacabila la Bucuresti, dar „raul launtric nu se potolise“. Munca si boala il indepartase pe
Eminescu de rude si prieteni, precum il instrainase de iubire.
AGONIA MORALA SI MOARTEA(1883-1889)
Boala lui poetului ii face pe colegi sa afirme ca „ Eminescu a innebunit“. Gh.
Eminovici vine la Bucuresti si lasa „toata ingrijirea materiala si morala“ lui Maiorescu.
Delirul isi pune amprenta asupra gandirii expoetului. Eminescu era indurerat
ca nu putea vorbi toate limbile pe care creadea a le stii – adica saptesprezece la numar. O visa
cu ochii deschisi pe Veronica Micle, se credea la Viena il locuri nemaivazute, cerea bani,
boteaza pe cei din jurul lui cu nume regale si ilustre, canta din senin romante nemtesti.
Maiorescu decide, dupa sfatul medicului, sa-l trimita in India. Timpul sta sa-si
inceteze aparitia, batranul Eminovici muri, la fel si doi frati ai lui Eminescu, doar Henrieta se
mai interesa de soarta lui Mihai. Ea umbla cu Eminescu la mai multi doctori. Poetul, dorind
sa scrie, cere cartile si hartiile de la Maiorescu, dar acesta din spirit de arhivar nu raspunde si
publica o editie a poeziilor lui Eminescu cu gand sa-i aduca ceva bani. Trupa de pribegie a lui
Eminescu – Tardini – organizeaza o reprezentatie in sprijinul lui. Revenindu-si, oarecum, el
colaboreaza, ca gazetar, cu Romania libera.
Eminescu este internat la ospiciu si moare in zorii zilei de joi 15 iunie 1889.
La autopsie s-a observat creierul care era in stare de ramolitie, 1.400 de grame – cam cat al
lui Schiller. Pe actul de moarte al lui Eminescu pun pecetlea degetelor doi analfabeti – crunta
ironie. In dupaamiaza zilei de 17 iunie colegii, familia si toti cunoscutii il conduc pe ilustrul
poet pe ultimul drum.
MASCA LUI EMINESCU
Eminescu era un roman carpatin, care in apropierea muntilor a crescut mai
vanjos si mai aprig. El avea ca atare un suflet eretic, simtitor, urmarind interesul social.
Inteligenta lui era limpede facand din Eminescu un „lunatec sublim“. Hoinar din fire,
Eminescu a trait numai inuniversul sau.
Azi, cand poporul roman aluat cunostinta de sine, chipul poetului isi regaseste
puterea asupra sufletelor noastre.